UNIVERSITATEA DE STAT DIN MODOVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ŞI TURISM

CRIZA ECONOMICA GLOBALA: APARITIE, CAUZE,

EFECTE

Lucrul Individual

Conducător ştiinţific:

CHIŞINĂU-2018

CUPRINS
1
INTRODUCERE………………………………………………………...3
CAPITOLUL I
Notiuni generale.......................................................................................4-5
Conceptul de criza economica.................................................................6-4
Mari crize din trecut...............................................................................8-11
Cauze și efecte......................................................................................12-13

CAPITOLUL II

Cauzele fundamentale ale crizei economice actuale.............................14-15

Forțele globale din spatele crizei..........................................................16-18
Măsuri luate pentru contracararea crizei..............................................19-20
Consecinţe globale şi naţionale ale crizei economico-financiare..............21

CONCLUZII................................................................................................................22

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................24

INTRODUCERE
2
 Actualitatea şi importanţa temei abordate- Am optat pentru alegerea
temei ”Criza economică globala : aparitie cause, efecte ” datorită faptului că este o
problemă actuală, cu care ne confruntăm în momentul de față, iar o aprofundare a
acestui subiect mi s-a părut necesară pentru o mai bună înțelegere a fenomenului de
criză în general, și a particularităților crizei actuale în special. Cum astfel de evenimente
sunt considerate ca fiind istorice, am profitat de faptul că ea este încă în plină
desfășurare și am studiat, am aprofundat și am analizat cauzele, efectele și măsurile de
contracarare a efectelor crizei economice globale.

Scopul- acstei lucrari este de a face cunostinta mai din apropape si de a cunoaste mai
bine precedentul crizei economice si cu ce probleme se confunta intraca lume de astazi,
de a cunoaste cauzele si efectele crizei globale si de a ne aprofunda in problemele
economiei de astazi. Iar principalul scop este de a cunoste mai multa informatie despre
acest subiect si de a acumula cunostinte findca acesta este un subiect care ne afecteaza
pe fiecare din noi mai mult sau mai putin.

Această lucrare este structurată în trei capitole. Primul capitol sintetizează aspecte
teoretice importante ale noțiunilor și conceptelor de criză economică, doctrine și teorii
economice legate de acest subiect, cât și o scurtă prezentare a celor mai importante crize
economice și financiare din trecut, și a cauzelor care au stat la baza producerii lor.

In cel de-al doilea a capitol reprezintă partea practică a acestei lucrări, și anume
prezentarea principalelor cauze care au stat la baza declanșării crizei economice actuale
globale, a efectelor pe care aceasta le-a avut asupra economiei, și a măsurilor ce s-au
impus sau urmează să fie impuse.

Capitolul I
3
 NOTIUNI GENERALE

Evoluţia principalelor laturi şi indicatori ai activităţii economice la nivel

macroeconomic permite constatare că în unele perioade se întregistrează creşteri,
în altele stagnări sau chiar reduceri; periodic, activitatea economică de ansamblu sau
de ramură poate trece şi prin situaţii dificile , avândforma unor crize.

Pentru a întelege noţiunea de criză economică trebuie să cunoaştem definiţia

acesteia.
Criza economică poate fi definită ca fiind situaţia în care economia unei
ţări trece brusc printr-o scădere a forţei sale, de regulă, ca urmare a crizei
financiare, acea situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani.

Potrivit specialistului Albert Aftalion, criza economică este definită ca

fiind ,, punctul de ruptură, de cotitură bruscă, de schimbare bruscă prin care
prosperitatea trece în depresiune”. Pe de altă parte , Mentor Bouniatin defineşte
criza economică drept ,, dezordinea organică avieţii economice care atrage după
sine pentru mulţi întreprinzători pierderea situaţiei şi a veniturilor iar uneori şi
revenirea completă”.

Primele semne ale crizei economice actuale s-au înregistrat la sfârşitul anului 2007,
fenomenul luând amploare în anul 2008 în S.U.A., răspândindu-se rapid la nivel
global. Anul 2009 este considerat anul maximei intensităţi şi extinderi a crizei
financiar-economică
.
Totul a început din momentul în care băncile americane nu au mai putut să-
şi deruleze operaţiunile din cauza lipsei de numerar. Blocajul şi prăbuşirea
sistemului de creditare bancar a generat paralizia afacerilor imobiliare,dezvoltării din a
cest domeniu aflându-se în imposibilitatea, pe de-o parte, de a-şi continua şi valorifica
proiectele începute,iar, pe de altă parte, de a-şi rambursa împrumuturile la
bănci. Prin urmare, drumul către dezastrul financiar a fost scurt, dezastru care
a intoxicat întreaga economie şi viaţă socială.

Cauzele crizei sunt multiple şi ele ţin de regulile lumii de afaceri,de

filozofia bancherilor şicomportamentul creditorilor, de limitele naturii umane şi de
percepţia valorilor materiale, morale etc.

Criza economică generează o serie de consecinţe cum ar fi: pierderea în

masă a locurilor de muncă, diminuarea salariilor, nesiguranţa zilei de mâine,
reducerea nivelului de trai, permanentizarea unor greutăţi materiale, scăderea
încrederii în forţele proprii şi a speranţei în mai bine, îmbolnăviri, vicierearelaţiilor
interumane, proteste sociale ş.a.

4
Actuala criză economică este considerată, de către majoritatea specialiştilor, cea mai
mare criză economică după Marea Depresiune din 1929-1933.Marea Criză Economică
din 1929-1933 a fost o criză de supraproducţie, aceasta fiind agravatăde scăderea
puternică a puterii de cumpărare a populaţiei.
Cantităţi uriaşe de mărfuri au rămas nevându-te, fiind stocate în depozite, deşi
nevoile de consum erau imense,iar pentru menţinerea ridicată a preţutilor s-a
recurs frecvent la distrugerea surplusului de produse.Criza economică actuală a
apărut tot ca rezultat al unei supraoferte, la care s-a răspuns prin
supraconsum, alimentat de explozia împrumuturilor la bănci şi acordarea facilă a
creditelor. Inevitabil,sistemul bancar a intrat în colaps şi, odată cu el, întreg agrenajul
financiar.

Crizele economice de supraproducţie constituie o negare de factori a legii debuşeelor,

deoarece supraproducţia de mărfuri a exprimat un dezechilibru fundamental general, în
plus, criza economică dinanii 1929-1933 a pus sub semnul întrebării nu numai legea de
buşeelor si şi capacitatea automatismelor liberale de restabilire prin ele însele a
echilibrelor necesare pentru desfăşurarea eficientă a activităţii economice şi
de valorificare cât mai înaltă a factorilor de creştere economică.

5
 Conceptul de criza economica.

În evoluţia societăţii, crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o

instabilitate pronunţată, însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere,
contradicţii economice, politice, ideologice, militare etc. Criza economică reprezintă o
fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu
capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la
falimente, şomaj etc. În situaţii de criză ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi
de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică, stare de dereglare a economiei,
expresie a încălcării unor corelaţii necesare desfăşurării activităţii economice.

Declanşarea ei marchează şi momentul începerii unor schimbări calitative ale

economiei pentru o nouă fază ascendentă a activităţii economice. Până la începutul
secolului XIX au fost tipice crize de subproducţie, provocate de fenomene naturale
(secetă, mari inundaţii) sau împrejurări social-politice deosebite (epidemii, războaie).
Economiilor de piaţă le sunt caracteristice crize ciclice de supraproducţie, constând în
aceea că oferta este mai mare decât cererea, bunurile produse negăsind cumpărători
solvabili, fapt care obligă pe ofertanţi să reducă producţia. National Bureau of
Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind „o scădere semnificativă a
activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor
individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a
consumului”. Crizele economice pot lua forma unei stagflaţii, unei recesiuni sau unei
depresii economice, şi uneori pot duce la colaps economic.

Depresiunea economică este o formă severă de criză economică, o cădere susţinută a

uneia sau mai multor economii naţionale, o formă rară, dar extremă de recesiune, fiind
caracterizată în principal de o creştere „neobişnuită” a ratei şomajului, restricţionarea
creditelor, restrângerea majoră a producţiei industriale şi a investiţiilor, evaporarea
lichidităţilor, deflaţia preţurilor, hiperinflaţie, numeroase falimente bancare, schimburi
comerciale semnificativ reduse, un curs valutar foarte volatil şi impredictibil, în
principal cu tendinţa de devalorizare şi se consideră că apare când există un declin al
produsului intern brut (PIB) mai mare de 10%. Vorbim de o depresiune economică
când există o creştere negativă a produsului intern brut (PIB) timp de cel puţin două
trimestre. Unii specialişti clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere,
şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea
burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie),
crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice
generalizate.

6
Este dificil să apreciem când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză
economică generează o criză financiară sau invers. În principiu, vorbim întotdeauna de
o criză economică generată fie de cauze financiare, fie politice sau sociale. Criza
financiară este o formă de manifestare a crizei economice care reflectă neîncredere în
sistemul financiar, scăderea semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, dereglarea
mecanismelor de piaţă, bursa fiind barometrul economiei care tranzacţionează afaceri
de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare.

Criza financiară este o situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de
bani (disponibilul), adică lichiditatea este scăzută deoarece banii disponibili sunt
retraşi din bănci, forţând astfel băncile fie să vândă propriile active şi investiţii, pentru
a-şi acoperi necesităţile, fie să intre în colaps.
Criza financiară poate duce la o criză economică. În momentul în care piaţa suferă
dereglări sau corecţii importante acestea se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor
listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care
depind direct de aşteptările investitorilor. Panica legată de economie nu face altceva
decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi incertitudini în
economie. De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi investiţii şi apoi
la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas. Vorbim de o criză atunci când
efectele acesteia se manifestă asupra unui număr foarte mare de oameni/companii.
Crizele pot exista însă într-o stare latentă.

Crizele nu sunt greu de previzionat (cauzele acestora fiind destul de clare). Crizele
economice nu se încadrează într-un anumit model. Teoriile economice moderne
resping ideea unei teoretizări generale a crizelor economicofinanciare, conform cărora
acestea pot fi încadrate într-un model general valabil, considerându-se că fiecare criză
financiară este unică, fiecare reprezentând de fapt un accident istoric, generat de factori
specifici, într-o anumită conjunctură social-economică şi politică. Conform acestor
teorii crizele nu pot fi anticipate, astfel încât efectele negative ale acestora să fie aduse
la un nivel minim. Cu toate acestea, istoria ne arată că, deşi crizele economico-
financiare nu apar şi nu produc efecte în parametrii identici, ele sunt strâns legate de
caracterul ciclic al proceselor economice.

7
 Mari crize din trecut

De la Marea Depresiune din 1930, actuala criză este cea mai profundă și cea mai
răspândită la nivel mondial, manifestându-se simultan în majoritatea țărilor. Aceasta
marchează revenirea fluctuațiilor economice de o amplitudine ne mai întâlnită încă din
perioada interbelică, și a stârnit din nou interesul pentru experiența trăită pe durata Marii
Depresiuni. De precizat este însă și faptul că, pe langă criza din 1930, actuala criză se
mai aseamănă de asemenea și cu crizele de înaintea Primului Război Mondial, 1873,
1893 și în mod special cu panica financiară din 1907.

Există asemănări clare între crizele din 1907-1908, 1929-1935 și 2007-2009 în ceea ce
privește condițiile inițiale și originea geografică. Toate au avut loc în urma unei
expansiuni susținute, caracterizată prin bani și expansiunea creditelor, creșterea activelor
prețurilor și încrederea mare a investitorilor și optimismul excesiv în asumarea riscurilor.
Toate acestea s-au declanșat în primă instanță în urma evenimentelor din Statele Unite
ale Americii, deși dezechilibrele și cauzele care stau la bază au fost mai complexe și mai
răspândite, afectând profund economia mondială.

În toate cele trei episoade, dificultățile din sectoarele financiare cu repercusiuni la nivel
mondial au fost cheia unui canal de transmisie pentru economia reală, alături de
contracțiile puternice din comerțul mondial. În fiecare dintre cazuri, dificultățile
financiare de la originea crizei au fost urmate de o recesiune profundă în economia reală.
Panica financiară din 1907 se aseamănă în unele privințe cu recenta criză, deși unele țări
din Europa au reușit să evite în mare parte dificultățile financiare. Aceste dificultăți se
referă la acumularea de credite și creșterea prețurilor activelor în perioada premergătoare
a crizei, conduse de un sector financiar insuficient supravegheat, amintind de
expansiunea în mare parte necontrolată de ”umbra” sistemului bancar în ultimii ani, și
rolul important al deficitului de lichiditate în perioada de vârf a panicii.

Tot în 1907, în perioada de glorie a clasicului standard de aur, și prima perioadă a

globalizării,țările au fost puternic conectate prin intermediul finanțelor și a comerțului
internațional. Prin urmare, evenimentele petrecute pe piețele financiare din Statele Unite
au fost transmise rapid către alte economii. Fluxurile de capital și economia mondială au
fost negativ afectate, iar economia mondială a intrat într-o recesiune dură dar relativ
scurtă, urmată de o recuperare puternică.

8
Nivelul PIB-ului pe parcursul celor trei crize economice globale

În perioada premergătoare a crizei și a depresiei din 1930, mai multe dintre aceste
caracteristici au fost identificate. Cu toate acestea, au existat de asemenea diferențe
esențiale, în special în ceea ce privește gradul redus al integrării financiare și comerciale
de la început. La sfârșitul anilor 1920, economia mondială nu a depășit rupturile și
distrugerile din comerț și sectorul financiar rezultate din Primul Război Mondial, chiar
dacă noile invenții tehnologice precum electricitatea și motorul cu ardere internă au
condus la transformări structurale și creșterea productivității.

Gradul de integrare economică la nivel mondial și mărimea fluxurilor internaționale de

capital au decăzut în mod semnificativ. Revenirea treptată la un standard de schimb al
aurului în 1920, după Primul Război Mondial, a fost insuficientă pentru restabilirea
credibilității și a ordinii financiare internaționale. (Vezi graficul ...). Controversele legate
de reparațiile germane prevăzute în Tratatul de la Versailles modificate în 1920, au fost
sursa principală a tensiunilor financiare și internaționale.

Recesiunea de la începutul anilor 1930 s-a accentuat dramatic din cauza eșecurilor
masive ale băncilor din SUA și Europa și a reacților politice inadecvate. O creștere a
gradului de protecționism (figura 2.2) și ajustarea asimetrică a cursului de schimb a
provocat ravagii asupra comerțul mondial și asupra fluxurilor internaționale de capital.
Prin intermediul mecanismelor multiple de transmisie, criza, care a apărut prima dată în
Statele Unite în 1929-1930, s-a transformat într-o depresie la nivel mondial, cu pierderi
drastice pe durata a mai multor ani consecutivi a PIB-ului și a producției industriale,
înaintea stabilizării și a recuperării fragile sesizate în jurul anului 1933 .

9
Media mondială a tarifelor proprii pentru 35 de țări, 1865-1996, medie neponderată ca
procent din PIB.

Statisticile de înaltă frecvență sugerează că derularea recesiunii din anii 1930 a fost ceva
mai întinsă, iar răspândirea ei asupra economiilor majore a fost mai lentă în comparație
cu criza actuală. Colapsul actual din comerț, scăderea prețurilor activelor și recesiunea
din economia reală sunt rapide și sincrone, la un nivel cu doar cateva paralele istorice.
Pe baza celor mai recenți indicatori și a celor mai recente previziuni, impactul negativ al
Marii Depresiuni se dovedește a fi mai sever și mai durabil decât impactul crizei actuale.

De asemenea, parțial din cauza contextului politic, gradul de decuplare în unele regiuni
ale lumii (parti din Asia, Uniunea Sovietică, și America de Sud) a fost mai mare în anii
1930. Poate surprinzător este faptul că, în timp ce în mijlocul anului 1930 și țările
periferice din economia mondială au avut tendința de a fi afectate intr-o măsură similară,
în contextul crizei actuale, cele mai negative efecte asupra economiei reale par să apară
nu neapărat în tările care stau la originea crizei, ci în unele economii emergente a căror
creștere a fost extrem de dependentă de intrările de capital străin, Europa de astăzi fiind
cel mai bun exemplu.

Producția industrială mondială în timpul Marii Depresiuni și criza actuală

10
O altă diferență crucială este faptul că anii `30 au fost caracterizați de scăderi puternice și
persistente in ceea ce privește nivelul global al prețului, cauzând un impuls deflaționist
sever prezis de politicile restrictive promovate. În ciuda scăderii puternice a presiunilor
inflaționiste, un astfel de șoc este posibil să fie evitat în contextul crizei actuale.
În cele din urmă, anii 1930 au înregistrat creșteri ale șomajului la un nivel fără precedent
atât în SUA, unde rata șomajului a atins 38% în 1933, cât și în Europa unde a ajuns la
43% în Germania și 30% în alte țări. În ciuda creșterii ulterioare a șomajului prognozat
pe 2010, se pare că o creștere similară a șomajului și scăderea în utilizarea resurselor pot
fi evitate astăzi, datorită politicilor anticiclice mai puternice și a stabilizatorilor automați
promovate astăzi la nivel mondial (vezi figura 2.4).
Recesiunea actuală este evident cea mai severă din 1930 încoace, dar până acum mai
puțin severă în ceea ce privește declinul producției. În ceea ce privește gradul subit al
stresului financiar, și claritatea scăderii comerțului mondial, activitatea economică și
prețul activelor, actuala criză s-a dezvoltat mai repede decât în timpul Marii Depresiuni.

Ratele șomajului în timpul Marii Depresiuni și actuala criză din SUA și Europa

Declinul comerțului mondial este mai puternic decât în anii 1930. În ciuda scăderii
inițiale mai accentuate din 2008-2009, stabilizarea și redresarea promit să fie mai rapide
în contextul crizei actuale decât în cel din anii 1930. În cazul în care cele mai recente
previziuni ale Comisiei Europene vor fi confirmate, acest lucru va reprezenta o diferență
crucială între perioada actuală și perioada interbelică.

Totuși, riscurile negative considerabile înconjoară perspectiva. Acestea se referă la

riscurile gradului ridicat de îndatorare financiară în comparație cu anii 1930, la
antrenamentul proeminenței datoriei și rezoluția dezechilibrelor globale care se numără
printre factorii care stau la baza modelării transmisiei și profunzimii crizei actuale.

11
 Cauze și efecte

Cunoașterea în profunzime a cauzelor care au generat o criză este absolut necesară

pentru a putea acționa asupra efectelor negative ale crizei. De asemenea este necesară
instrumentarea de politici și mijloace racordate organic pe termen scurt, mediu și lung,
la toate nivelurile (locale, regionale, naționale și internaționale).

Criza pe care o traversează economia mondială în momentul de față, scoate în evidență

împletirea unor cauze specifice, netradiționale ale fenomenelor de criză, cu unele
comune, tradiționale.

Principalele cauze tradiționale ale crizelor economico-financiare se regăsesc:

-perioada de boom a creșterii rapide a creditării, în proporții foarte mari

-creșterea puternică a prețurilor activelor, în special pe piața imobiliară

-creditarea în mod necontrolat a agenților economici mai puțin sau deloc solvabili

- dinamicaratei şomajului.

Cauzele particulare, netradiționale care au condus la declanșarea crizei în octombrie

2008 au fost:

-o extindere necontrolată a unui model unic de origine și distribuire a riscului

transferabil

-alimentarea creșterii cererii pentru activele cu grad ridicat de risc, prin intermediul
apetitului exagerat pentru profit

-ignoranța și incertitudinea în ceea ce privește caracteristicile riscului hârtiilor de

valoare

-stimulente manageriale necorespunzătoare și guvernarea neadecvată a corporațiilor în

instituțiile financiare

-rolul agențiilor de rating și al factorilor de reglementare.

În țările dezvoltate, în SUA, dar și în țările cu economii emergente, aceste cauze

specifice se regăsesc în măsuri diferite. Trebuie făcută analiză atentă a cauzelor, cu
privire la profunzimea și amploarea fenomenelor de criză, nu doar pentru a identifica și
sancționa vinovații individuali și/sau colectivi și pe cei direcți și/sau indirecți, ci și
pentru o înțelegere mai bună a mecanismelor și a cauzalităților complexe ale
fenomenului.

12
 Efectele provocate de criza financiară internațională sunt multiple și se reflectă în
măsuri diferite în țările afectate. O enumerare în acest sens, a efectelor economic-
financiare, oferă o bază în acest domeniu pentru aprofundarea cercetării, dar și pentru
clarificarea și clasificarea după mai multe metode și criterii de analiză. Mă voi referi la
câteva aspecte în ceea ce privește efectele pe termen lung ale crizei.
Până în prezent, efectul cel mai important îl constituie falimentul unor instituții bancare
și de credit din Statele Unite ale Americii și din țările membre ale Uniunii Europene, ca
și o consecință a intrării în incapacitate de plată, în special în domeniul imobiliar, și de
recuperarea a creanțelor.
FMI preconizează că pierderile la nivel mondial, cauzate de criza financiară vor fi de
circa 1400 miliarde de dolari. Această cifră este una preliminară, supusă permanent
revizuirii, datorită activelor negarantate și a creditelor neperformante. Cifra se află deja
la cea de-a doua revizuire din partea FMI, aceștia estimând o pierdere de 1300 miliarde
de dolari în septembrie 2008 și în aprilie una de 945 miliarde de dolari.
Datorită acestor pierderi, analiștii economici prevăd o încetinire în creșterea economică
globală ca urmare a unui declin în producție în statele dezvoltate și a unei încetiniri a
dinamicii economice din economiile emergente.
Declinul de pe piața imobiliară din SUA (care va continua), va avea efecte precum
deteriorarea sectorului de credite, o creștere a delictelor cu privire la ipoteci și tranzacții
imobiliare (credite pentru corporații sau de retail), va influența economia europeană,
fapt ce va conduce la înăsprirea condițiilor de stagnare economică și de creditare, și la
ieftinirea locuințelor.
O stagnare/scădere a PIB se preconizează în unele țări membre ale Uniunii Europene, în
special în Franța, Germania, Italia, Estonia și Lituania.
Șomajul, creșterea ratei dobânzii, devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii
inflaționiste și mărirea datoriei publice și cea a deficitelor de cont curent sunt alte efecte
cauzate de criza economico-financiară.

În România,criza economică a determinat o serie de locuitori ai oraşelor să-şi

vândă locuinţele şisă achiziţioneze proprietăţi rurale. Într-un studiu, realizat de
UE şi dat publicităţii în 18 ianuari 2012, searată că:
-19% dintre români nu-şi puteau permite o masă de carne o data la două zile;
-49% nu şi-au permis să detină o maşină personală, în 2008

-76% dintre români nu şi-au permis să-şi petreacă vacanţa în alt loc decât acasă.
Acest studiu situează ţara noastră în rândul celor cu cel mai ridicat de lipsuri
materiale, find înaceeaşi categorie cu Bulgaria, Ungaria şi Letonia.

13
 CAPITOLUL II

Cauzele fundamentale ale crizei economice actuale

Adâncimea și suflul actualei crize financiare globale sunt fără precedent în istoria
economică de după război. Criza fost precedată de o perioadă relativ lungă de creștere
rapidă a creditelor, abundență de lichiditate, prime de risc reduse, pârghie puternică,
creșterea prețurilor activelor și dezvoltarea bulelor în sectorul imobiliar. Poziția
levierului întins și nepotrivirea scadențelor au condus la vulnerabilitatea instituțiilor
financiare la corecțiile de pe piețele activelor, la deteriorarea performanței
împrumuturilor și tulburarea piețelor de finanțare en-gros. Astfel de episoade s-au mai
întâmplat și înainte iar exemplele în acest sens sunt numeroase (Japonia și țările nordice
la începutul anilor 1990; criza din Asia de la sfârșitul anilor 1990). Diferența esențială
dintre aceste episoade și actuala criză este dimensiunea sa globală.

Atunci când criza a izbucnit, în vara anului 2007, nesiguranța din rândul băncilor cu
privire la solvabilitatea omologilor lor s-a evaporat odată ce au investit în produse
financiare foarte complexe, opace și supraevaluate. Ca urmare, piața interbancară și
primele de risc la creditele interbancare au crescut. Băncile s-au confruntat cu o
problemă serioasă în ceea ce privește lichiditățile, deoarece au întâmpinat dificultăți
majore în derularea datoriei pe termen scurt. În acel stadiu, factorii de decizie politică
încă percepeau criza ca o problemă de lichiditate. De asemenea au apărut și temeri cu
privire la solvabilitatea instituțiilor financiare individuale, însă colapsul sistemic era
considerat improbabil. Pe lângă asta, s-a considerat că economia europeană ar fi, spre
deosebire de economia Statelor Unite, în mare parte imună la turbulențele financiare.

Această convingere a fost alimentată de percepția că economia reală, deși încetinită, a

înflorit pe baza unor fundamente solide, cum ar fi creșterea rapidă a exporturilor și
poziția financiară solidă a gospodăriilor și a întreprinderilor.
Aceste percepții s-au schimbat dramatic în septembrie 2008. Criza a început astfel să se
hrănească singură cu băncile forțate să restrângă creditele, activitatea economică
prăbușindu-se, cărțile de credit deteriorându-se, băncile reducând creditele în continuare
și așa mai departe. Recesiunea din piețele activelor s-a răspândit rapid în întreaga lume.
Deoarece creditele comerciale au devenit rare și scumpe, comerțul mondial a scăzut iar
întreprinderile industriale au înregistrat scăderi în vânzări și stocuri din ce în ce mai
mari.

14
Acest set de lanțuri de evenimente au realizat cadrul pentru cea mai adâncă recesiune
din Europa după anii 1930. Previziunile de creștere economică au fost revizuite
descendent într-un ritm record . Deși contracția părea să fie la fund, o scădere de 4% s-
a prezis pentru anul 2009 în zona euro și în întreaga Uniune Europeană, iar pentru anul
2010 s-a prezis o modestă creștere în activitate.
Retele dobânzilor au fost reduse semnificativ, băncile au acces aproape nelimitat la
creditele cu facilități de ultimă instanță, cu băncile lor centrale, ale căror bilanțuri s-au
extins masiv, și s-au acordat capitaluri noi sau garanții din partea guvernelor lor. Au fost
introduse sau ridicate garanții pentru depozitele de economii, iar guvernele au oferit
stimulente fiscale substanțiale.

Figura 2.5 Prognoza PIB-ului pe 2009

15
 Forțele globale din spatele crizei

Cauza principală a crizei financiare a fost spargerea blei imobiliare din Statele Unite
și contaminarea ulterioară a bilanțurilor instituțiilor financiare din întreaga lume.
Această observație nu explică însă de ce în primul rând s-a dezvoltat o bulă imobiliară,
și de ce explozia ei a avut un impact devastator și în Europa. Trebuie luați în
considerare factorii care au dus la o îndatorare excesivă, atât în Statele Unite cât și în
Europa.
După cum am menționat, cele mai multe crize financiare majore din trecut au fost
precedate de o perioadă îndelungată și optimistă de creștere a creditului și a primelor
reduse de risc, iar criza actuală nu este o excepție în acest sens.

Optimismul agresiv a fost alimentat de credința că instabilitatea macroeconomică a fost

eredicată. ”Marea Moderație”, cu un nivel scăzut și stabil a inflației și a creșterii
economice durabile, a condus la o percepție a unui risc scăzut și a unui profit mare a
capitalului. Parțial, aceste evoluții au fost susținute de schimbări structurale reale din
mediul economic, inclusiv oportunități de creștere pentru partajarea riscurilor
internaționale, o mai mare stabilitate în elaborarea politicilor și o cotă mai mare a
serviciilor în activitatea economică.

Persistența dezechilibrelor globale a jucat de asemenea un rol important. Excedentele

nete de economii a Chinei, Japoniei și a economiilor producătoare de petrol au ținut
randamentele obligațiunilor scăzute în Statele Unite, a cărei profundă și lichidă piață de
capital a atras fluxurile de capital asociate. În ciuda creșterii prețurilor la materile prime,
inflația a fost oprită de condițiile favorabile de aprovizionare, asociate cu o expansiune
puternică a forței de muncă în economiile de piață emergente, transferate din mediul
rural în sectorul exporturilor. Acest lucru a permis politicii monetare din SUA să fie
acomodativă pe fondul condițiilor de boom economic. Politica monetară din China a
fost de asemenea acomodativă deoarece s-a luptat cu consecințele ”economiei balon”
din 1980. Acest lucru a contribuit la creșterea rapidă a prețurilor activelor, în special a
stocurilor și a imobilarelor, nu doar în Statele Unite, ci și în Europa

16
Prețurile reale 2000-09

La prima vedere s-ar putea să nu fie evident faptul că excesul de lichiditate la nivel
mondial ar putea duce la o creștere rapidă a prețurilor activelor și în Europa, dar într-o
lume cu capital deschis de conturi este inevitabil acest lucru. Pentru a rezuma, există trei
canale principale de transmisie. În primul rând, presiunea ascendentă asupra ratelor
europene de schimb vis-a-vis de dolarul american, a redus inflația importată și a permis
o atitudine mai puțin severă a politicii monetare.

În al doilea rând, așa numitul ”carry trade”, prin care investitorii realizează împrumuturi
cu monede ale căror rate ale dobânzii sunt scăzute, și investesc în valute cu randament
ridicat (ignorând în mare parte riscul cursului de schimb), a implicat excedentul de
lichiditate la nivel mondial pe piețele financiare europene. În al treulea rând și poate cel
mai important, fluxurile mari de capital realizate datorită integrării piețelor financiare,
au fost redirecționate spre piețele imobiliare din mai multe țări, în special cele care au
înregistrat creșteri rapide ale venitului pe cap de locuitor la nivelul inițial relativ scăzut.
Deci nu este surprinzător faptul că stocurile de bani și prețurile imobiliare au crescut în
paralel și în Europa, fără să antreneze nici o tendință de creștere a inflației prețurilor de
consum.
În afara problemei legate de nedumerirea dacă politica monetară americană de înainte
de criză a fost prea lejeră față de flotabilitatea activității economice, mai există o
problemă mai amplă, și anume dacă plitica monetară ar trebui să sprijine împotriva
creșterii prețurilor activelor pentru a preveni formarea de bule.
Politica monetară ar putea fi acuzată pentru că a acționat prea restrictiv și nu
reacționează destul de puternic la indicii de creștere a vulnerabilității financiare. Același
lucru este valabil și pentru politica fiscală, care ar putea fi prea restrictiv concentrată pe
ciclul obișnuit de afaceri, spre deosebire de ciclul activelor.
O accentuare mai puternică asupra elaborării de politici macroeconomice privind riscul
financiar ar putea aduce beneficii de stabilizare.

17
 Acest lucru ar putea necesita includerea în mandatele băncilor centrale a unor
preocupări explicite pentru stabilitatea macro-financiară. Instrumentele macro-
prudențiale ar putea ajuta la rezolvarea problemelor din piețele financiare și ar putea
ajuta la limitarea necesității de a reacționa prin politici monetare foarte agresive.

Condițiile financiare optimiste au avut de asemenea rădăcini microeconomice iar lista

de factori care au contribuit este lungă. Modelul ”inițiază și distribuie”, prin care au fost
acordate credite și ulterior ambalate (”securizate”) și vândute în piață, a însemnat că
bonitatea debitorilor nu a mai fost evaluată de către ordonatorii de credite. Mai mult,
schimbările tehnologice au permis dezvoltarea de noi produse financiare complexe

garantate de valori mobiliare ipotecare, iar agențiile de rating de credit judecau de multe
ori greșit riscul, asociat cu aceste noi instrumente.

Ca urmare, riscul inerent a acestor produse a fost subestimat, fapt ce l-a făcut să pară
mai atractive pentru investitori.
Ca urmare a acestor evoluții macroeconomice și microeconomice, instituțiile financiare
au fost induse să-și finanțeze portofoliile cu tot mai puțin capital. Rezultatul a fost o
combinație de inflație a prețurilor activelor și o deteriorare care stă la baza calității
creditelor. Un balon s-a format într-o serie de piețe de active interconectate, inclusiv pe
piața imobiliară și piața titlurilor ipotecare garantate. Marile bănci americane de
investiții au atins un grad de îndatorare de 20 până la 30, dar unele bănci europene au
avut un grad de îndatorare și mai mare.
Cu un grad de îndatorare atât de ridicat, o scădere a valorii portofoliului cu doar câteva
procente poate fi suficientă pentru a aduce o instituție financiară în stare de insolvență.

18
 Măsuri luate pentru contracararea crizei

Măsuri anticriză în România şi semne de redresare economică în Europa.

Principalele soluţii întrevăzute s-au bazat pe adoptarea celor mai comode măsuri:
disponibilizări succesive de personal angajat în instituţiile bugetare ale statului:
reducerea veniturilor salariale
ale bugetarilor, prin promovarea unei legi unice a salarizării în 2009, urmată de o
reducere cu 25% asalariilor bugetarilor ( începând cu iulie 2010) şi impozitarea
suplimentară a agenţilor economici, prin majorarea TVA-ului de la 19% la 24%
etc.
Asemenea măsuri au fost luate concomitent cu angajare aunor împrumuturi
masive de la FMI. De exemplu, numai în primele trei luni ale anului 2011 au
fost contractate aproximativ 6 miliarde de euro.
O altă măsură a fost legată de reducerea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din
sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. Aceasta a presupus
recalcularea categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, ale personalului
diplomatic şi consular, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale deputaţilor şi
senatorilor, ale personalului Curţii de Conturi. În anul 2010 , toate pensiile speciale au
fost revizuite, cu excepţia pensiilor de serviciu acordate magistraţilor, excepţie impusă
prin decizia Curţii Constituţionale.
O implicare competentă pentru depăşirea stării de recesiune aparţine specialiştilor de la
Centrulde Cercetări Financiare şi Monetare Victor Slăvescu al Academiei
Române. Astfel, în urma
unor d e z b a t e r i c u p r i v i r e l a r e l a n s a r e a e c o n o mi e i n a ţ i o n a l e , me mb r i i
me d i u l u i a c a d e m i c a u p r o p u s următoarele măsuri:
- reducerea investiţiilor nerentabile ( cum ar fi, de exemplu, reducerea cu
35% a achiziţiilor publice de bunuri şi servicii, întreruperea finantării pentru
investiţiile publice care nu au generat un profit economic);
- preluarea de către stat a restanţelor la creditele bancare ale populaţiei care
sunt mai mici de 3.000 euro

- crearea unui Fond Public de Intervenţie pentru Stabilitatea Financiară

(FPISF),care să aibă drept obiectiv principal realizarea unor intervenţii ale statului în
materia derapajelor privind stabilitatea financiară a ţării.
- reducerea numărului de ministere la 10 %;
19
- reducerea impozitului pe profit de la 16% la 12%;
- eliminarea impozitului minim- reducerea cu 40% a ratei contribuţiilor sociale (
asigurări de sănătate, asigurări de şomaj,asigurări sociale de stat) pe care trebuie
să le plătească fiecare angajator român.
Pentru creşterea activităţilor economice, România trebuie să-şi asume anumite
responsabilităţi clare şi punctuale cum ar fi:
1.continuarea fermă de către stat a procesului de reformă
2.respectarea acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional
3.mărirea absorţiei fondurilor din Uniunea Europeană
4.promovarea fermă a exporturilor şi scăderea deficitului comercial
5.atragerea sistematică a investitorilor străini din diverse ţări bogate ale lumii
6.reluarea viguroasă a accesului populaţiei şi întreprinzătorilor la creditele
bancare
Specialiştii avertizează, totodată, asupra pericolelor care ne pot trimite înapoi la
perioada de recesiune:
1.majorarea nejustificată economic a salariilor şi pensiilor (fără să aibă o acoperire
financiară)
2.criza preţurilor la produsele alimentare şi la combustibili (care în ultima
vreme s-au majoratcontinuu)
3.scăderea industriei pe plan mondial, precum şi a producţiei agricole în lume
4.influenţa cursului leu-euro asupra exporturilor

20
 Consecinţe globale şi naţionale ale crizei economico-financiare

-Efectele crizei economice sunt următoarele:

-Schimbarea raporturilor de forţe şi a polilor de putere economică pe glob

-Amplificarea vulnerabilităţii economiei mondiale
-Scăderea generală a averilor bogaţilor planetei
-Îndatorarea accentuată a bugetului public la bănci
-Diminuarea investiţiilor şi a locurilor de muncă
-Creşterea numărului de firme falimentare
-Stagnarea activităţilor companiilor de leasing
-Mărirea ponderii datornicilor la bugetul de stat
-Blocarea pieţei imobiliare şi scăderea preţului locuinţelor şi al terenurilor
-Declinul publicaţiilor de presă
-Accentuarea sărăciei la nivel global
-Creşterea explozivă a fenomenului de şomaj
-Diminuarea veniturilor şi schimbarea orientărilor valorice ale salariaţilor
-Sporirea ponderii restanţierilor la achitarea credirelor bancare
-Subfinanţarea sistemelor naionale de educaţie
-Amplificarea fenomenului de viaţă conjugală
-Creşterea numărului de minori abuzaţi
-Criza sistemului medical şi a protecţiei sănătăţii fizice

21
 CONCLUZII

Deși în ultimii ani au avut loc nenumărate încercări de rezolvare a problemei

referitoare la crizele economice, de restabilire a ritmului de creștere, recesiunea a
cuprins multe state.

Economiile care au fost cel mai grav afectate, sunt cele în care speculațiile se
adeveriseră încă dinaintea izbucnirii crizei. Lipsa de lichidități și îndatorarea excesivă
au adus multe bănci în faliment. Sectorul imobiliar și sectorul de servicii financiare au
fost cele mai afectatate de șomaj și concedieri. Cauza crizei subprime a creditelor din
SUA, constă în ușurința de acordare a creditelor. Cererea a scăzut rapid datorită
scumpirii bruște a creditelor. Puterea de cumpărare a indivizilor a fost diminuată, iar
băncile erau amenințate de faliment. Astfel s-a format un cerc vicios: în perioadele în
care vânzările scădeau, întreprinderile aveau nevoie de lichidități, iar băncile care
ofereau finanțare acestor întreprinderi, își retrăgeau sprjinul.
În al doilea rând, instalarea temerii de a cheltui și scăderea puterii de cumpărare au
lăsat multe țări care se bazau pe exportul produselor proprii fără cumpărători. Acest
lucru a condus la nașterea unei crize bruște de supraproducție, asemănătoare cuc ea din
1929-1933. China și japonia se numărăr printre cele mai afectate țări de acest tip de
criză. Acest lucru se datorează faptului că economiile lor erau sprijinite foarte mult de
export.
În al treilea rând, o mare parte dine conomia reală din câteva state precum Islanda,
Marea Britanie și SUA a fost înlocuită cu un sistem financiar supradimensional.
Acesta devenise încă de mai mulți ani un mediu speculativ, ce era autosusținut de
continua supraevaluare a activelor tranzacționate, luând astfel forma unei bule.

Datorită cauzelor diverse, efectele asupra fiecărei țări sunt diferite.

Statele mici nu sunt ferite de criză. Economia Islandei (și parțial cea a Elveției) de
exemplu, este strivită de datoriile contractate de cetățenii săi și de greutatea sectorului
bancar supraextins. Populația limitată a țării nu poate suporta datoria imensă care a
rezultat în urma naționalizării băncilor, iar acest lucru agravează problemele. În plus,
Elveția și Islanda nu sunt sprijinite sau protejate de Uniunea Europenă. Din această
cauza, monedele lor naționale au tendința de a se devaloriza.

Se poate concluziona faptul că, deși punctul comun il reprezintă prezența efectelor în
majoritatea statelor, acestea variază de la țară la țară. La fel diferă și soluțiile posibile
în acord cu manifestările. Pentru economiile supreaîndatorate, prioritare sunt reducerea
deficitelor și stabilizarea. Acest lucru poate să se realizeze prin devalorizarea
monedelor naționale. Pentru țările care se bazează în mod special pe exporturi, este
indicată creșterea nivelului intern de consum sau ajustarea capacităților de producție
(fapt ce va duce la creșteri ale șomajului și la concedieri). In ansamblu, lumea pare să
își bazeze dezvoltarea și creșterea viitoare pe economiile emergente. Înaintea acestora
se prezintă ani de creștere a nivelului de trai, de construire a infrastructurilor și de
avantaj forței de muncă ieftine. În combinație cu niște nevoi financiare reduse, acestea
asigură premisele nei creșteri susținute în economie.
22
La nivel ideologic, actuala criză, ca de altfel și celelalte crize, a provocat o dezbatere
între teoria lui Keynes a intervenționismului statal, teoria ”mâinii invizibile”
ultraliberală a lui Adam Smith, teoriile neomarxiste etc. Dezbaterea s-a focalizat pe
ideea de autoreglare autonomă a pieței, mai exact dacă actuala criză infirmă sau nu
acest principiu.

23
 BIBLIOGRAFIE

Alex Berca ”Crizele economice și ciclicitatea lor”

Cristian Păun, ” Cauzele, propagarea şi efectele crizelor într-o lume din ce în ce mai
globalizată”,

WEB
http://crizafinanciara.com/

http://www.stiucum.com/

https://www.libertatea.ro/

http://evz.ro/criza-economica-semnele-clare-sua.html

https://ro.wikipedia.org

https://romanialibera.ro/

http://www.bnro.ro/

24
25
26
27