Sunteți pe pagina 1din 9

CURS 1: INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIE: Goodman N. Introducere în sociologie. Bucureşti. 1999.

OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI - 4 ORE Ionescu I.,Stan D. Elemente de sociologie. Vol. I. Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”.
1999.
Obiectivele cursului Unităţi de conţinut Mihăilescu I. Sociologie generală. Bucureşti: Editura Univeristăţii din Bucureşti. 2000.
- să descrie principalele particularităţi ale • Constituirea sociologiei ca ştiinţă: Mihu Achim. Introducere în sociologie. Cluj-Napoca: Editura Dacia. 1982.
gândirii sociale antice; gândirea socială (protosociologia), Otovescu D. Probleme fundamentale ale sociale. Craiova: Scrisul Românesc. 1997.
- să identifice evoluţia ideilor sociale în epoca sociologia modernă şi sociologia Rotariu T., Iluţ P. Sociologie. Cluj-Napoca: Editura Mesagerul. 1996.
evului mediu; contemporană. Szczepanski J. Noţiuni elementare de sociologie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. 1972.
- să relateze evenimentele care au determinat • Noţiunea de sociologie şi definirea ei în Teodorescu G. Sociologia mirabilis. Iaşi: Editura Fundaţiei AXIS. 2003
apariţia şi constituirea sociologiei ca ştiinţă; concepţia lui A.Comte, H.Spencer,
Vlăsceanu L.(coord.) Sociologie. Iaşi: Polirom. 2011.
- să determine contribuţia lui A.Comte în E.Durkheim, M.Weber, K. Marx,
dezvoltarea ştiinţei sociologice; T.Parsons, D.Gusti, T.Herseni etc.
- să descrie principalele evenimente care au • Cunoaşterea comună şi cunoaşterea 1.1. Constituirea sociologiei ca ştiinţă.
contribuit la constituirea sociologiei ca ştiinţifică: principii şi lacune. Raportul Deşi nu există un acord unanim în ce priveşte perioada constituirii sociologiei
ştiinţă; dintre cunoaşterea comună şi cunoaşterea ca ştiinţă a societăţii, cei mai importanţi istorici ai sociologiei consideră că aceasta
- să definească sociologia ca ştiinţă în funcţie ştiinţifică.
de criteriile de validare a unei ştiinţe; • Obiectivitate şi subiectivitate în s-a născut odată cu maturizarea societăţii capitaliste, în a doua jumătate a secolului
- să determine obiectul de studiu al cunoaşterea sociologică, neutralitatea al XIX-lea.
sociologiei ddintingându-l de cel al sociologică. Originea gândirii sociologice se poate extinde până la filosofia socială a
psihologiei şi al psihosociologiei; • Obiectul de studiu şi temele majore ale antichităţii. Normări ale vieţii omului în colectivitate se regăsesc în Codul lui
- să cunoască problematica de studiu a sociologiei după A.Inkeles, D.Gusti, T.
sociologie delimitându-o de a celorlalte Herseni. Hammurapi din Babilon, Legile lui Manu din India, în prescrierile Vechiului
discipline sociale; • Funcţiile sociologiei: critică, explicativ- Testament. Aceste norme aveau rolul de a ordona viaţa socială, dând relaţiilor dintre
- să compare specificul sociologiei spontane interpretativă, diagnoză, predictivă şi indivizi, indivizi şi instituţii, dintre grupurile de indivizi, o direcţie prestabilită,
şi ştiinţifice; constructiv-aplicativă.
reglatoare. Aristotel, Platon sau Ibn Kaldhun pot fi astfel consideraţi „adevăraţii”
- să analizeze raportul sociologiei cu celelalte • Locul sociologiei în cadrul ştiinţelor
ştiinţe socio-umane; sociale: ştiinţe sociale, ştiinţe umane, întemeietori ai sociologiei.
- să valideze locul sociologiei în sistemul ştiinţe comportamentaliste. Meditaţia despre societate este caracteristică secolului al XVIII-lea şi prima
ştiinţelor socio-umane; • Abordarea realităţilor sociale din jumătate a secolului al XIX-lea şi se regăseşte în scrierile teoretice ale unor filosofi,
- să explice funcţiile sociologiei în baza unui perspectiva ştiinţelor sociale specializate,
exemplu concret; de pe poziţia sociologică specializată, de
istorici, teologi ori reprezentanţi ai unor ştiinţe ale naturii. Deosebit de interesante
- să analizeze problemele sociale din pe poziţia sociologiei generale. „meditaţii despre societate” sunt prezente în cercetările lui Francis Bacon, ale lui
perspectiva ştiinţei specializate, a • Ramurile sociologiei. Interferenţa cu alte René Dèscartes, Thomas Hobbes, Jean Jacques Roussseau, în operele Montesquieu
sociologiei ramurale şi a sociologiei discipline. şi chiar Saint Simon (Franţa), alături de D.Hume şi mai ales A.Ferguson şi A.Smith
generale;
(Marea Britanie) şi N.Machiavelli (Italia).
Constituirea sociologiei ca ştiinţă autonomă despre realitatea socială a depins
BIBLIOGRAFIE:
Andrei P. Sociologia generală. Iaşi: Polirom.1997.
de existenţa unor condiţii epistemologice şi social-structurale.
Bădina O. Întroducere în sociologie. Cimişlia. 1993. Premise epistemologice. Apariţia sociologiei ca ştiinţă a fost pregătită de
Boudon R. (coord.) Tratat de sociologie. Bucureşti: Humanitas. 1997. dezvoltarea cercetării experimentale din domeniul ştiinţelor exacte (fizică, chimie,
Boudon R. Texte sociologice alese. Bucureşti: Humanitas. 1990. biologie). Acestea au deprins spiritul cu analiza obiectivă şi controlul faptelor şi au
Bulgaru M.(coord.) Sociologie generală.Manual, Vol. I.Chişinău: CEP USM. 2003. determinat atitudinea ştiinţifică a cercetătorului.
Giddens A. Sociologie. Bucuresti: Editura Bic All. 2000.

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 1
Dezvoltarea ştiinţelor naturii a generat constituirea unui model exemplar de Apariţia sociologiei a impus o nouă viziune asupra societăţii şi fenomenelor
ştiinţă, ale cărui presupoziţii fundamentale erau: sociale care s-a fundamentat pe:
 obiectul ştiinţei îl constituie faptele reale din domeniul cercetării;  abordarea societăţii ca un tot unitar, cu anumite legi specifice de dezvoltare
 ştiinţa urmăreşte să descopere legile care guvernează apariţia şi dinamica şi funcţionare;
fenomenelor;  distanţarea de abordările metafizice, abstracte ale realităţii şi concentrarea
 ştiinţa trebuie să aibă o funcţie descriptiv-explicativă; asupra realităţii concrete;
 ştiinţa trebuie să fie compusă, atât din teorie cu funcţie explicativ-  evidenţierea şi dezvoltarea metodelor sociologice concrete de cunoaştere a
predictivă, cât şi din metodologii de descriere şi de prelucrare a faptelor, de realităţii empirice.
construire a teoriilor şi testare a acestora. Contextul social are o anumită semnificaţie îndeosebi în ceea ce priveşte
Prin urmare, momentul în care a început aplicarea pe scară largă a metodelor de „vocaţia” iniţială care i-a fost arondată sociologiei.
cercetare ştiinţifică utilizate de ştiinţele naturii, la analiza fenomenelor sociale Constituindu-se ca ştiinţă în spaţiul socio-cultural al Franţei, este firesc să
marchează constituirea sociologiei ca ştiinţă. Încă o condiţie epistemologică s-a relevăm câteva repere ale transformărilor social-politice cu impact asupra
dovedit a fi necesară pentru întemeierea ştiinţifică a sociologiei şi anume eliberarea mentalului colectiv şi asupra mişcării de idei anterioare lui A. Comte, Ctitorul
ei de modelul filosofic-speculativ de a aborda realitatea. Socialul era tratat ca o unanim acceptat al fundamentelor sociologiei, căreia i-a atribuit acest nume
simplă obiectivare, mai mult sau mai puţin distorsionată a ideilor, concepţiilor, individualizând-o în contextul ştiinţelor existente în vremea sa. Bineînţeles, nu se
prejudecăţilor indivizilor. Era necesară abordarea lui dintr-o altă perspectivă, ca fapt poate face abstracţie de faptul că Franţa cumula, pe atunci, prerogativele unui
social, cu existenţă autonomă, obiectivă, guvernată de legi obiective. Cel care a adevărat „laborator” al transformărilor pentru întreaga Europă. Remarcăm, în acest
formulat un astfel de proiect, aşa cum am văzut, a fost A. Comte (1838). Noua context, faptul că aplicarea în practică a rezultatelor primei revoluţii ştiinţifico-
ştiinţă trebuie să se bazeze pe observaţii, să subordoneze teoria ştiinţifică, faptelor. tehnice a antrenat o modificare a rangului de prestigiu a celor două clase social
Fenomenele sociale trebuiau explicate prin ele însele, prin interdependenţa lor rivale: nobilimea feudală, deţinătoare a tuturor pârghiilor puterii, dar în declin
obiectivă nu făcându-se apel la conştiinţa autorilor lor. Cel care a răspuns acestei economic ireversibil, şi burghezia, noua clasă socială în irezistibila ascensiune
exigenţe a fost E. Durkheim. economică, dar nedeţinând, încă, nici o poziţie în eşalonul puterii. Aspiraţia,
Cu alte cuvinte, putem spune că sociologia, spre deosebire de filosofie, a fost nedisimulată, a burgheziei, de a modifica raportul de forţe, dincolo de obişnuita
interesată, încă de la începuturile ei nu de cum ar trebui să fie realitatea, ci de cum retorică reformistă avea nevoie şi de o platformă teoretică suficient de matură şi
este ea în mod efectiv. Sociologia s-a eliberat de modul tradiţional, normativ- coerentă elaborată care să confirme legitimitatea reformării structurilor sociale.
speculativ de abordare a realităţii, propunând o abordare descriptiv-explicativă a Nevoia unui echilibru social între atâtea tendinţe divergente care traversau secolul al
acesteia. Dezvoltarea modelului de ştiinţă în sociologie a inversat raportul normativ- XIX – lea, bulversat de „industrialism” şi opţiuni valorice exclusiviste, era obiectivă
explicativ, ducând în cele din urmă la discreditarea metafizicii, a discursului său la scara societăţii, dar tot aşa resimţită şi la nivelul subiectivităţii reflexive a
prea vag şi a problematicii sale prea vaste. intelectualităţii. De aceea, este eminamente falsă ipoteza apariţiei sociologiei ca
2.Premisele social-structurale. Sociologia apare şi ca reacţie la transformările rezultat al „devotamentului” faţă de ştiinţă a unor personalităţi. În replică, suntem
majore generate de luptele pentru echitate socială şi nouă ordine socială bazată pe convinşi că ne aflăm în aria adevărului, în acelaşi timp ştiinţific şi logic (la scara
umanism şi libertate. Problemele sociale multiple pe de o parte şi impunerea unui evoluţiei ireversibile a societăţii umane) afirmând că dacă A. Comte nu ar fi redactat
curs nou de dezvoltare socială au determinat apariţia unei ştiinţe sociale care să se proiectul epistemologic al sociologiei, această „fiică spirituală a Franţei” s-ar fi
preocupe de direcţionarea şi realizarea progresului social. născut, poate, sub autoritatea altei paternităţi; Europa avea nevoie de sociologie în
aceeaşi măsură în care are nevoie comunitatea mondială de sociologie ca principal

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 2
instrument de diagnostic al controversabilelor transformări care anticipează profilul 3. apariţia idelilor socialiste: a contribuit la conturarea teoriilor sociologice
societal şi structural al mileniului al III-lea. privind progresul social, factorii şi principiile de asigurare a acestuia.
Prin urmare, sociologia nu putea să apară decât într-o societate interesată să se Socialismul a determinat revizuirea unor principii de dezvoltare socială,
organizeze pe baze raţionale, să-şi rezolve problemele prin mijloace non-represive, contribuind la apariţia teoriilor socilogice axate pe bunăstarea majorităţii;
prin cunoaştere. O societate preocupată de realizarea reformelor sociale, o societate 4. urbanizarea: transformarea modului de viaţă, probleme de integrare,
care se întreabă cum se poate organiza astfel încât să poată evita crizele, catastrofele delincvenţă, poluare etc.;
sociale, are nevoie de sociologie şi creează condiţiile apariţiei ei. Sociologia era 5. transformări religioase: idealuri religioase au fost transferate în domeniul
chemată să răspundă la aceste întrebări, să dea soluţii pentru revenirea la ordine, sociologic (analiza biografiilor sociologilor americani efectuată 1927 de
pentru redobândirea echilibrului social. Această opţiune a sociologiei pentru către L.Bernard şi P. Becker a evidenţiat că din 260 de sociologi analizaţi
activism social este sintetizată de A.Comte în celebra sa formulă ,,Savoir pour peste 70 au absolvit şcoli religioase sau au activat în cler);
prevoir pour pouvoir”. 6. progresul ştiinţific: dezvoltarea masivă a ştiinţelor naturii au influenţat
Societatea capitalistă, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi logica dezvoltării sociologiei. Societatea fiind privită ca parte a naturii
continuând cu secolul al XX-lea, a constituit un cadru extrem de prielnic dezvoltării trebuia să fie cercetată prin metode similare celor din cadrul ştiinţelor
sociologiei. Dezvoltarea rapidă şi maturizarea structurală a capitalismului a creat exacte, sociologia fiind numită fizică socială. Apare statistica socială, se
numeroase şi complexe probleme ce nu puteau fi soluţionate automat de dezvoltă biologia etc.;
mecanismul economiei de piaţă: sărăcia, urbanizarea, rata înaltă a delincvenţei, 7. democratizarea şi universalizarea drepturilor (feminism, minorităţile etnice
integrarea emigranţilor. Aceasta fiind situaţia, în secolul al XIX-lea, aşa cum etc.).
constata şi Edward Shils, dezvoltarea studiilor sociologie au manifestat o accentuată Sociologia, ca obiect de studiu, pătrunde în universităţi relativ târziu. Ea apare
preferinţă pentru săraci, marginalizaţi, emigranţi, prostituate, femei părăsite, copii mai întâi ca direcţie de specializare în cadrul unui departament de cercetare din
ilegitimi, delincvenţi şi pentru soluţionarea non-represivă a conflictelor sociale în cadrul Universităţii din Chicago, în 1892. Predarea efectivă a disciplinei sociologie
scopul creşterii gradului de integrare socială şi îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă a începe în 1906, la Universitatea din Paris, universitate la care E. Durkheim devine
grupurilor marginale. În anii 1930, prin perfecţionarea sistemului economic şi profesor din 1913. Prima catedră de sociologie ia fiinţă în 1906 la London School of
politic al societăţii capitaliste, sociologia intră într-o nouă etapă a dezvoltării sale Economics (Anglia). Sociologia pătrunde în universităţile din Germania după
prin contribuţii aduse de două din ramurile sale şi anume, sociologia industrială (ale primul război mondial (fiind apoi suspendată de regimul nazist) şi în ţările
cărei studii urmăresc creşterea eficienţei întreprinderilor) şi sociologia politică (care scandinave, abia după cel de al doilea război mondial.
reuşeşte o analiză pertinentă a electoratului). În România interbelică, sub coordonarea lui Dimitrie Gusti, sociologia a fost
Specialiştii din domeniu susţin că factorii care au determinat evoluţia ideilor considerată ca „ştiinţă a naţiunii”, chemată să realizeze un amplu program de
sociologice au fost: reforme sociale. Şcoala sociologică de la Bucureşti (întemeiată de sociologul sus
1. revoluţiile politice: Marea Revoluţie Franceză a generat un haos şi amintit) a continuat şi perfecţionat cercetarea monografică tradiţională, bucurându-
fărădelege în societate, problema centrală fiind problema organizării sociale se de un mare prestigiu naţional şi internaţional.
şi a noului curs de dezvoltare socială; Ca ştiinţă, sociologia este produsul unui lung şir de preocupări şi a unui mare
2. reforma industrială şi dezvoltarea capitalismului - a determinat trecerea de număr de cercetători. Din multitudinea de contribuţii, unele reprezintă repere
la faza agrară la cea industrială a dezvoltării, au apărut noi clase/straturi, se fundamentale atât prin prioritate, valoare şi întindere, cât şi prin actualitate.
dezvoltă relaţiile capitaliste care influenţează puternic dinamica
fenomenelor sociale, determinând sărăcie, şomaj, exploatare etc.;

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 3
1.2. Definirea Sociologiei Dicţionarul Le Petit Larousse defineşte sociologia ca fiind disciplina care
Într-un sens foarte general, termenul de sociologie este folosit pentru a desemna „studiază ştiinţific societăţile omeneşti şi faptele sociale”.
ştiinţa socialului.Termenul de sociologie este de origine latină şi este compus din Cătălin Zamfirescu şi Lazăr Vlăsceanu în Dicţionarul de sociologie
două rădăcini: socio şi logos, socio însemnând soţ, tovarăş, asociat şi logos – consideră că „sociologia este o ştiinţă despre societate”.
„cuvânt, ştiinţă, teorie”. După alţi autori, termenul de sociologie provine de la Ca o conluzie la finalul acestor definiţii am putea spune, la modul general, că
termenii latini societas, socialis, sociabilis care se traduc prin termeni relativi sociologia este:
identici societate, social, sociabilitate. Prin urmare, am putea deduce numai din  ştiinţa faptelor sociale (după Durkheim);
etimologia cuvântului sociologie că, sociologia ar trebui să studieze:  ştiinţa fenomenelor sociale (după Gurvitch);
• Societatea umană şi legile dezvoltării ei;  ştiinţa realităţii sociale (după Gusti);
• Procesele sociale, relaţiile dintre oameni şi instituţiile din orânduirea socială  ştiinţa societăţilor omeneşti (după Tr. Herseni).
existentă. Sociologia studiază viaţa socială a indivizilor, a grupurilor şi a comunităţilor.
De-a lungul timpului sociologia a fost definită în diferite moduri în funcţie de Este un demers îndrăzneţ şi de mare responsabilitate, întrucât subiectul ei este
nivelul de cunoaştere şi de explicare a socialului. rezultatul propriului nostru comportament ca fiinţe sociale. Scopul pe care şi-l
Noţiunea de sociologie a fost introdusă de Auguste Comte (1798-1857), în anul propune studiul sociologic este extrem de larg, începând cu analiza întâlnirilor
1832, în locul noţiunii de fizică socială, lansată de el în anul 1822 în lucrarea Planul întâmplătoare dintre diferiţi indivizi pe stradă până la investigarea proceselor sociale
lucrărilor necesare pentru reorganizarea societăţii. Comte foloseşte pentru prima globale.
dată acest termen în lucrarea Curs de filozofie pozitivă, publicată în 1838. În această Din succinta trecere în revistă a diferitelor definiţii date sociologiei se desprind
lucrarea el a definit conceptul de sociologie ca fiind o „ştiinţă a societăţii”. În opinia elementele fundamentale privitoare la specificitatea sa ca disciplină ştiinţifică.
lui, sociologia este ştiinţa care cercetează componentele sistemului social pentru a Rezultă din definiţiile date că sociologia, ca ştiinţă, dispune de un obiect propriu
determina raporturile dintre acestea, modul de funcţionare şi legităţile după care ele de cunoaştere şi anume societatea. Numai că societatea este obiect de studiu nu doar
interacţionează. al sociologiei, ci şi al multor alte ştiinţe sociale. Se naşte în mod firesc întrebarea ce
Max Weber a apreciat sociologia drept ştiinţa care studiază acţiunea socială. anume conferă specificitate sociologiei? Se consideră că ceea ce deosebeşte
George Gurtvich a considerat că „sociologia este ştiinţa fenomenelor sociale sociologia, în principal de toate celelalte ştiinţe sociale este perspectiva de abordare
totale, care are drept obiect studiul global al relaţiilor sociale, societatea ca a obiectului de cercetare comun, respectiv societatea. Sociologia este ştiinţa care
integralitate de raporturi”. abordează societatea ca totalitate, ca întreg, studiind ansamblul faptelor,
Alain Touraine răspunzând la întrebarea „ce este sociologia?” afirmă că constă fenomenelor, relaţiilor şi proceselor sociale.
în „studierea conduitelor unui actor identificat, individual sal colectiv, orientat spre
un alt actor, atunci când relaţiile lor sunt definibie în raport cu nişte norme sau 1.3. Distincţia între Sociologia spontană şi Sociologia ştiinţifică
valori sociologice”. Sociologia pe care o practicăm fiecare din noi în viaţa de zi cu zi poartă numele
Dimitrie Gusti a definit sociologia ca fiind „ştiinţa realităţilor sociale”. În de sociologie spontană. Sursa acestei cunoaşteri este simţul comun sau bunul simţ.
concepţia lui Petre Andrei „sociologia studiază în mod obiectiv, în primul rând, Sociologia spontană, bazată pe simţul comun, are un caracter enciclopedic şi este
existenţa socială sub aspectul ei static-structural, şi apoi sub aspectul dinamic - foarte larg răspândită. Însă, sociologia spontană a simţului comun are câteva
funcţional al ei, arătând fazele şi tipurile sociale realizate”. lacune:
Pentru Traian Herseni sociologia este ştiinţa societăţilor omeneşti, este o  cunoaşterea spontană are un caracter pasional: fiecare om are anumite
disciplină ce se ocupă cu studiul vieţii sociale, al fenomenelor de comunicare interese, concepţii, prejudecăţi. Oamenii nu se mulţumesc numai să constate ce se
umană, de convieţuire socială.
Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală
Page 4
întâmplă în jurul lor, ci adoptă atitudini, interpretează şi judecă realitatea, uneori economică, schimbări sociale fără precedent concretizate, atât în apariţia unor
răstălmăcindu-o sau falsificându-o; fenomene sociale total necunoscute, precum migraţia, aglomerarea, înstrăinarea şi
 cunoaşterea spontană are un caracter iluzoriu: în viaţa socială, oamenii se depersonalizarea, cât şi în intensificarea şi extinderea la nivel de societate a
iluzionează adesea, se amăgesc. Dacă în viaţa socială curentă, autoiluzia poate fi fenomenelor sociale cunoscute, precum sărăcia, exploatarea, devianţa, prostituţia,
acceptată în anumite limite, în activitatea ştiinţifică ea este total inacceptabilă; divorţialitatea, naşterile ilegitime, criminalitatea şi sinuciderea. Schimbările produse
 cunoaşterea spontană este contradictorie: oamenii oscilează între au avut consecinţe profunde asupra funcţionalităţii societăţii şi a vieţii indivizilor,
sentimentul fatalităţii şi al liberului arbitru. Atunci când îşi analizează succesele, situaţie ce a impus nevoia cunoaşterii ştiinţifice - prin observaţie, descriere,
consideră că totul depinde de ei, iar dacă sunt confruntaţi cu eşecuri, ei invocă explicaţie şi predicţie - atât a fenomenelor respective, cât şi a structurilor,
împrejurări neprielnice, comploturi, vitregia sorţii; instituţiilor şi grupurilor sociale care le-au determinat. Astfel a început să se
 cunoaşterea spontată este limitată: individul sau chiar grupul are experienţe constituie ştiinţa despre societate, a sociologiei ca ştiinţă de sine stătătoare strâns
de viaţă limitate, circumscrise mediului social în care trăieşte. Despre ceea ce se legată de schimbările social-economice profunde petrecute în societatea europeană,
întâmplă în alte grupuri sau în alte societăţi, individul nu află decât ocazional sau nu fiind un reflex teoretic al acestora şi o încercare de răspuns la problemele ridicate de
ştie nimic. aceste schimbări.
Este evident că indivizii nu reuşesc să ofere în mod spontan o cunoaştere Auguste Comte (1798-1857) a conceput studierea societăţii dintr-o dublă
ştiinţifică a societăţii. Dar grupurile sau societăţile ar fi capabile de o asemenea perspectivă: una statică, ca factor constitutiv şi de stabilitate şi una dinamică, ca
performanţă? Cu atât mai mult, răspunsul este nu. Din contra, aflat în acţiuni de factor de progres şi de schimbare. Interpretarea dată de Comte faptelor sociale a
grup, individul are o capacitate mai redusă de a gândi în mod obiectiv şi coerent. exprimat mai mult o intenţie epistemologică (teoria cunoaşterii ştiinţifice –
Grupul diminuează capacitatea critică a indivizilor şi accentuează pasiunile şi epistemologia) în efortul său de a evidenţia ansamblul legilor fundamentale care
iluziile. Conchidem că sociologia spontană nu ne oferă o cunoaştere adecvată a guvernează în social.
societăţii şi nu poate înlocui sociologia ştiinţifică. Herbert Spencer (1820-1903) a interpretat societatea ca un organism, apt în
Cunoaşterea ştiinţifică se întemeiază pe trei principii: mod sistematic de adaptare şi de evoluţie.
 principiul realismului: constă în recunoaşterea de către oamenii de ştiinţă că Emile Durkheim (1858-1917) a desemnat un obiect de cercetare precis al
există o lume reală, independentă de subiectul observator, că faptele observate sunt sociologiei şi anume faptele sociale. În studiul Regulile metodei sociologice (1894)
reale şi nu un produs al minţii observatorului; el a emis o formulă celebră: faptele sociale trebuie să fie tratate „ca lucruri” având
 principiul determinismului: constă în acceptarea principiului că raporturile un interes intrinsec, autonom. Conform acestei înţelegeri societatea este un complex
dintre lucruri nu sunt întâmplătoare, ci au un sens; raporturile sunt analizate în de fapte sociale. Nici una din aceste fapte sociale nu este întâmplătoare şi nu poate
termeni de cauză şi efect; fi explicată de sine stătător. Orice fapt social pentru a putea fi înţeles trebuie
 principiul cognoscibilităţii: constă în faptul că lumea exterioară poate fi raportat la totul în care se naşte şi privit paralel cu celelalte părţi componente (fapte
cunoscută prin observaţie obiectivă. sociale) ale acestui tot.
Contribuţii importante la determinarea obiectului de studiu al sociologiei le-au
1.4. Obiectul de studiu al Sociologiei avut Max Weber , Karl Marx, Wilhelm Wundt, Talcott Parsons, Dimitrie Gusti etc.
Sociologia este o ramura a ştiinţelor sociale relativ recentă, a cărei recunoaştere Aceşti gânditori au mari merite în efortul făcut pentru:
oficială şi instituţionalizare s-a făcut la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea.  a se preciza cu claritate obiectul specific de studiu
La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, revoluţia  a se preciza raporturile cu alte discipline
industrială a produs prin industrializare, profesionalizare şi raţionalitate ştiinţifică şi

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 5
 elaborarea unui sistem conceptual şi a unei metodologii de investigaţie c) de pe poziţia sistematică, integratoare sau poziţia sociologiei generale.
proprii sociologiei; Astfel, în timp ce sociologiile particulare realizează doar generalizări
-pentru că condiţiile clasice de validare a unei ştiinţe sunt următoarele: „restrânse” şi valabile pentru domeniul analizat, sociologia generală, pe
 existenţa unui domeniu propriu de studiat; baza informaţiilor preluate de la sociologia „bunului simţ”, de la
 deţinerea unor metode specifice de investigare a obiectivului; sociologiile de ramură şi de la celelalte ştiinţe despre societate, gândire,
 descoperirea, formularea de către cercetători a legilor care guvernează natura, îşi elaborează teorii, modele, paradigme cu cel mai înalt grad de
domeniul investigat. cuprindere în generalitate, bazate pe dependenţele multiple între părţile
Traian Rotariu sintetizează obiectul de studiu al sociologiei în câteva mari socialului, pe constante şi regularităţi.
aspecte sau părţi: Domeniul sociologiei este realitatea socială în procesualitatea devenirii şi
 acţiuni sociale (munca, educaţia, propaganda politică); stabilităţii ei. Studiul realităţilor sociale arată că anumite procese, instituţii şi
 instituţii sociale (şcoala, familia, biserica, partidele politice); fenomene sociale precum: familia, stratificarea socială, raporturile dintre
 grupurile sociale (de la microgrupuri până la cele cu dimensiunile cele mai componentele societăţii, mecanismele de funcţionare a societăţii au devenit obiect al
mari: clasele sociale, populaţia unei ţări privită în ansamblul ei); unor anumite discipline ştiinţifice numai după constituirea sociologiei ca ştiinţă, ex.:
sociologia familiei, sociologia comportamentului deviant, sociologia copilului,
 fenomenele sociale diverse (mobilitatea socială, delicvenţa, sinuciderea).
sociologia rurală, sociologia puterii etc.
Orice aspect al vieţii sociale poate fi abordat din mai multe perspective:
În mod concret obiectul de studiu al sociologiei îl constituie studiul
a) de pe poziţia ştiinţelor sociale specializate: economia, ştiinţele juridice,
colectivităţilor umane şi al relaţiilor interumane din cadrul acestora, precum şi
pedagogia, etica etc;
comportamentul uman în interiorul grupurilor şi comunităţilor umane.
b) de pe o poziţie sociologică specializată, respectiv poziţia sociologiilor
particulare sau de ramura, corespunzatoare unor subsisteme ale societăţii:
1.5. Problematica Sociologiei
sociologia economica, sociologia juridică, sociologia educaţiei, sociologia
Problematica abordată de sociologie revendică participări interdisciplinare. O
moralei etc.
schiţă generală a obiectului sociologiei este prezentată de multe ori prin referinţă la
Misiunea sociologului este de a cerceta orice subsistem al socialului
planurile principale ale analizei dimensiunilor sau componentelor vieţii sociale.
(economia, justiţia, educaţia, morala, politica, cultura etc) din punctul de
După Alex Inkeles, sociolog american, problematicile principale în prezentarea
vedere al genezei, al alcătuirii şi funcţionării, al raporturilor cu celelalte
sociologiei sunt următoarele:
subsisteme, al tendinţelor evolutive etc. Între ştiinţa socială particulară (ex.
economia politică) şi sociologia de ramură aferentă (ex. sociologia  cultura şi societatea umană în perspectivă sociologică;
economiei) există deosebiri esenţiale, însă cea mai importantă este aceea că:  unităţi primare ale vieţii sociale (acte şi relaţii sociale, persoana, grupurile,
prima priveşte fenomenul social făcând apel predominant la elementele comunităţi urbane şi rurale, asociaţiile şi organizaţiile, populaţia şi societatea);
obiective care îi cauzează manifestarea (ex. economia politică insistă asupra  instituţiile sociale fundamentale (familia şi relaţiile de rudenie, economia,
elementelor materie primă, mijloace de muncă, tehnologie etc.), în timp ce politica şi dreptul, religia, educaţia şii ştiinţa)
sociologia de ramură aferentă (ex. sociologia economică) deplasează  procesele sociale fundamentale: diferenţierea şi stratificarea, cooperarea,
accentul predominant pe factorii subiectivi ai acţiunii (în cazul din acomodarea, asimilarea, conflictele sociale, comunicarea şi controlul social,
exemplu, întreprinderea ca organizaţie socială, selecţia personalului, intrigarea socială
problema motivaţiei şi satisfacţiei în munca, raporturile membrilor echipei Cele patru manifestări menţionate de D. Gusti ca problematică a sociologiei
cu conducătorii etc). sunt:

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 6
1. Manifestarea economică: averea personală şi a familiei, uneltele folosite, 8. Articole privitoare la principalii fondatori ai sociologiei (aportul lor
bugetul de venituri şi cheltuieli, unităţile comerciale şi meşteşugăreşti teoretic, metodologic şi aprecierea relevanţei lor actuale).
existente în comunitate etc.
2. Manifestarea juridică: raporturile sociale din sat, ideile ţăranilor referitoare 1.6. Funcţiile Sociologiei
la legi, obiceiul pământului, instituţii juridice, tipurile de delicte mai des Dubla natură a sociologiei, teoretico-empirică, permite perceperea corectă a
întâlnite etc. funcţiilor acesteia, care îi conferă un anumit loc între celelalte ştiinţe socioumaniste.
3. Manifestarea politică: existenţa grupărilor politice, ideile conducătorilor, Sociologia este cunoscută, astăzi, „marelui public” prin unele funcţii specifice,
simţul civic, poziţia faţă de activitatea politică etc. vizând în acelaşi timp rolul ei practic aplicativ:
4. Manifestarea spirituală: instituţiile de stimulare a activităţilor intelectuale  Funcţia critică: apărută în urma unor situaţii de criză, sociologia nu putea fi
(şcoala, biblioteca, şezătorile culturale), gradul de frecventare a bisericii, decât critică, pentru a curma şirul de neajunsuri şi neputinţe. Obiectul criticii
educaţia în familie, gustul pentru frumos etc. echivalează cu fixarea unor alternative ale schimbării pozitive, în ultimă instanţă –
H. Stahl, inspirat din concepţia lui D. Gusti şi din aceeaşi nevoie de organizare cu instituirea ordinii sociale.
şi eficientizare a demersurilor sociologilor, elaborează o matrice cu probleme ale  Funcţia explicativ-interpretativă: sociologia încearcă să surprindă condiţiile
sociologiei care cuprinde cinci capitole: şi cauzele fenomenelor sociale, să explice dimensiunile existente şi repetabile ale
1. Natura fizică si umanizată: caracteristicile fizice ale mediului înconjurător, acestora, să formuleze legile sincroniei şi ale diacroniei şi să confere semnificaţie
zonele de munca, zonele rezidenţiale etc. unora din ele;
2. Populaţia: caracteristicile bio-psihice, volumul, densitatea, structura de  Funcţia de diagnoză socială: orice studiu sociologic asupra unei probleme
distribuţie pe variabile multiple, mobilitatea etc. sau fenomen social urmăreşte să pună un diagnostic realităţii investigate, fără de
3. Viata economică: relaţii şi activităţi productive, structura forţei de muncă, care nu pot fi formulate orientările, concluziile şi propunerile practice. Sociologia
tipologia mijloacelor de muncă, sfera ocupaţiilor etc. stabileşte diagnozele – ca descrieri complexe ale stării prezente – aparţinând unei
4. Viata politică şi juridică: formele de organizare politică, tradiţiile politice si entităţi sociale sau unui sistem social prin raportare la anumite etaloane a
juridice, formele de conducere etc. principalilor indicatori ai obiectului descris;
5. Viaţa culturală: modelul şi stilul cultural, gradul de realizare a cunoaşterii,  Funcţia predictivă: aceasta se conturează graţie capacităţii sociologiei de a
valorile culturale vehiculate etc. cerceta fenomenele şi procesele sociale nu doar în sensul cunoaşterii, înţelegerii şi
In Dictionnaire critique de la sociologie, R. Boudon şi Fr. Bourricaud explicării lor, ci şi pentru formularea unor previziuni, prognoze referitoare la
grupează problemele sociologiei în opt capitole mari dupa cum urmează: evoluţiile lor;
1. Mari clase de fenomene sociale (conflict, ideologie, religie);  Funcţia aplicativ-constructivistă: se manifestă prin însuşirea acestei
2. Tipuri şi aspecte fundamentale ale organizării sociale (birocraţie, discipline ştiinţifice de a avea un statut activ şi implicant, o vocaţie transformatoare
capitalism, partid); şi constructivistă. Studiile concrete contribuie la realizarea unor modificări benefice
3. Concepte majore proprii sociologiei (anomie, charisma); în structurile sociale. Oferind soluţii şi modalităţi concrete de diminuare sau
4. Concepte de folosinţă curentă în sociologie şi comune mai multor discipline îndreptare a unor fenomene disfuncţionale, sociologia deschide o cale fertilă de
(structură, sistem); raportare a conţinutului ei teoretico-empiric la nevoile societăţii.
5. Paradigme şi teorii cu pretenţii generalizatoare (culturalism, funcţionalism,
structuralism);
6. Probleme teoretice majore (control social, putere);
7. Probleme epistemologice majore (obiectivitate, pozitivism, teorie);
Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală
Page 7
1.7. Locul Sociologiei în ştiinţele socioumane sociale concrete şi de a încerca să răspundă provocărilor agenţilor sociali şi
Există mai multe tipuri de clasificări ale ştiinţelor socioumane în care este cerinţelor realităţii sociale.
cuprinsă şi sociologia. Menţionăm câteva dintre acestea: Sociologia, ca ştiinţă socială, are drept obiect de studiu societatea omenească.
 Clasificarea în cadrul căreia sociologia are un loc preferenţial în raport cu După cum s-a arătat mai sus, specific pentru sociologie este faptul că ea abordează
alte ştiinţe socioumaniste (în taxonomiile lui Comte, Xenopol, Herseni) societatea ca un întreg, ca ansamblu integral şi coerent de elemente componente, ca
 Clasificarea ce poziţionează sociologia pe două locuri - ca ştiinţă a totalitate a diversităţii şi simultaneităţii interacţiunilor care au loc în interiorul său.
totalităţii şi ca ştiinţă a diferitelor părţi ale socialului. (ex. Duverger se referă la Sociologia este ştiinţa ansamblului de fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale, de
clasificarea ştiinţelor sociale pe verticală – în cadrul aceluiaşi grup, şi orizontală – unităţi şi grupuri sociale, de contradicţii, mişcări şi lupte sociale, a structurii,
urmărind diverse categorii de grupuri sociale) organizării, funcţionării şi dinamicii societăţii ca întreg.
 Clasificarea în care sociologia deţine un loc obişnuit. În literatura de Delimitarea sociologiei de celelalte ştiinţe socio-umane se reflectă nu numai în
specialitate se folosesc trei denumiri principale pentru a exprima anumite grupuri de modul de abordare a obiectului de studiu, ci şi în problematica specifică. Sociologia
ştiinţe despre societate şi om în care apare şi sociologia. Aceste grupuri sunt studiază realitatea socială dincolo de modul cum se exprimă ea în aspectele
ştiinţele sociale (antropologia, economia, psihologia socială, sociologia), particulare. Finalitatea sociologiei stă în explicarea şi înţelegerea structurii şi
disciplinele umaniste (filosofia, teologia, istoria, literatura, arta, muzica) şi ştiinţele funcţionării realităţii sociale. Ea urmăreşte cunoaşterea ştiinţifică a societăţii
comportamentale (sociologia, antropologia, psihologia). globale. Sociologia caută răspuns la o chestiune esenţială, şi anume relaţia dintre
individ şi societate sub toate aspectele ei.
1.8. Raporturile Sociologiei cu alte ştiinţe socioumane. Din această perspectivă este oportună analiza raporturilor sociologice cu celelalte ştiinţe
Specificul unei ştiinţe, în general, este dat de următoarele elemente: socio-umane.
Psihologia - ştiinţa care se ocupă cu studiul comportamentului individual şi a
 obiectul de cercetare;
personalităţii prin proprietăţi cum sunt: atitudini, necesităţi, sentimente, precum şi prin
 aria tematică şi aparatul conceptual; procese ca: învăţare, percepţie etc.
 perspectiva de abordare a obiectului de studiu; Psihologia socială este strâns legată de sociologie. Ea studiază interacţiunile
 metodele de investigaţie; comportamentelor individuale şi de grup, stările şi procesele psihice colective, personalitatea
 finalitatea cercetării ştiinţifice. sub raportul condiţionării socio-culturale. Psihologia socială studiază psihicul individului în
Întrucât obiectul sociologiei cuprinde o arie de probleme de mare diversitate şi procesele de grup, iar sociologia abordează colectivităţile sociale din perspectiva relaţiilor
complexitate, s-a conturat prin diferenţierea şi aprofundarea investigaţiei ştiinţifice, sociale, a structurilor, interacţiunilor şi organizării din societate.
Antropologia – este ştiinţa care studiază omul ca individ, grup şi specie din perspectiva
un sistem de discipline sociologice. Numărul acestor discipline sociologice se
biologică şi socială.
apropie de 100, dintre care enumerăm: sociologia culturii, sociologia politică,
Antropologia fizică se ocupă cu studiul temelor referitoare la originea omului.
sociologia civilizaţiilor, sociologia economică, sociologia cunoaşterii, sociologia Antropologia culturală studiază comportamentul uman în contextul normelor şi valorilor
familiei, sociologia devianţei, sociologia comunităţilor, sociologia morală, recunoscute de societate la un moment dat. Între sociologie şi antropologia culturală sunt
sociologia juridică, sociologia limbii, sociologia artei, sociologia literaturii, mici diferenţe: prima studiază societăţile contemporane în timp ce a doua studiază societăţile
sociologia educaţiei, sociologia muncii etc. Numărul impresionant al ramurilor arhaice.
sociologiei scoate în relief două aspecte importante privitoare la statutul acesteia ca Ştiinţele economice - studiază producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor şi
ştiinţă. Un prim aspect are în vedere procesul de delimitare continuu, tot mai precis serviciilor şi acordă o mică importanţă interacţiunii dintre oameni sau structurile sociale din
şi nuanţat al obiectului de studiu al sociologiei. Celălalt aspect pune în evidenţă sfera economică. Pentru sociologie, economia este mediul de producere a unor relaţii
capacitatea sociologiei de a evolua ca ştiinţă a socialului, de a se adapta la condiţiile sociale, de afirmare a omului ca forţă de muncă în anumite contexte sociale.

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 8
Ştiinţele politice - se ocupă de studiul organizării politice a societăţii, modul de
guvernare, comportamentul politic, structurile de putere, mişcările politice, participarea
politică etc.

Surse electronice:
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/sociologie-juridica/cursul-nr-1-ce-este-
sociologia/
alain touraine https://www.youtube.com/watch?v=emXcfQWkQnE

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Sociologie generală


Page 9