Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ocupatii:
Agricultura - inca din sec 3 î.Hr., geto-dacii foloseau plugul cu brazdar de fier
Mestesugurile - foloseau roata olarului din sec 5 î.Hr. preluata partial de la greci (care au infiintat
pe tarmul Marii Negre coloniile: Histria, Tomis si Calatis) si in totalitate de la celți
Comertul - au folosit moneda greaca in sec 5 î.Hr, iar din sec 3 î.Hr. si-au confectionat propria
moneda dupa modelul greco-macedonean
Religia - geto-dacii erau politeisti; Zamolxis – zeu suprem
Cunostiinte stiintifice – foloseau alfabetul preluat de la greci si apoi de la romani; aveau
cunostinte de astronomime (Sanctuarul de andezit de la Sarmisegetuza)
Medicina – trusa sanitara descoperita la Sarmisegetuza; cunosteau numele unor plante
tamaduitoare, dupa cum afirma Iordanis
Organizare politica – erau organizati in triburi si unuini de triburi, purtand diferite denumiri
(Carpi, Costoboci,Dacii Mari) conduse de sefi militari numiti regi sau basilci.
Apropierea perioadelor celtica si romană a determinat unirea triburilor sub conducerea lui
Burebista (82-44 î.Hr) din inititiva marelui preot Deceneu, care va fi vice-rege. Mijloacele folosite au fost
diplomatia si razboiul acolo unde nu a fost acceptat.
In anul 48 î.Hr., statul dac era format, dovada inscriptia de la Dyonisopolis, dedicata marelui preot
Acornion, folosit si de Burebista pt a stabili legaturi cu Pompei. Inscriptia mentioneaza ca: “Burebista este
cel dintai si cel mai mare rege din Tracia, a carui stapanire se intinde dincolo de Dunare”.
Statul lui Burebista se intindea de la Carpatii Padurosi(Nordici) in Nord, pana la Muntii
Haemus(Balcani) in Sud, iar in Vest din Boemia pana la Gurile Olbiei(Bugului) si Marea Neagra in Est.
Statul lui Burebista era o monarhie cu caracter teocratic. Armata, dupa informatiile lui Strabon
era formata din circa 200.000 de persoane.
In plan extern, Burebista s-a implicat in Razboiul Civil de la Roma dintre Cezar si Pompei,
promitand ajutor lui Pompei, care il recunostea ca rege si protector al cetatilor grecesti. Insa Pompei este
infrant si apoi ucis, iar Cezar trimite armata in apropierea Dunarii pentru a o folosi impotriva lui
Burebista. Dar la 15 martie 44 î.Hr., Pompei este asasinat in Senat de fiul sau Brutus. In acelasi an este
asasinat si Burebista in vremea unei rascoale a taraboștilor.
Consecinte:
- Statul Dac se destrama in 4, apoi in 5 formatiuni.
- Nucleul statului se mentine in Muntii Orastiei, unde vor conduce pe rand mai intai marii preoti
Deceneu si Comosicus, si apoi sefi militari: Scorilo-Corillus (tatal lui Decebal), Duras (unchiul lui
Decebal), Diurpaneus - Decebal (cel viteaz)
- Pericolul roman se accentueaza deoarece romanii cuceresc portiuni din teritoriul fostului stat dac
si formeaza provincii romane: PANONIA (intre Dunarea Mijlocie si Tisa, in anii 9-10 d.Hr.) si
MOESIA (intre Dunare si Muntii Haemus(Balcani), in anul 15 d.Hr.)
- Inca din anul 28 î.Hr., din timpul imparatului Octavian, romanii au cucerit Dobrogea, dar nu au
incadrat-o din lumea romana, ci au dat-o spre supraveghere Regatului Odris (Bulgaria), client
(prieten) al Romei. Abia in anul 46 d.Hr., Dobrogea va fi inclusa in Moesia, iar in anul 86 d.Hr. va fi
inclusa in Moesia Inferioara.
Refacerea Statului Dac
A fost determinata de cresterea pericolului roman, deoarece imparatii romani erau interesati de
bogatiile Daciei si pozitia strategica a acesteia, pentru a asigura mentinerea Imperiului Roman care se
confrunta cu o criza economica si politica.
Inca din vremea lui Vespasian (69-79 d.Hr.) au fost aduse trupe auxiliare in Dobrogea, insa
razboaiele cu dacii au avut loc in timpul imparatilor Domitian (81-96 d.Hr.) si Traian (98 – 117 d.Hr.).
Conflictul a inceput pentru ca regele dacilor, Duras, a organizat in iarna anilor 85-86 d.Hr. o
expeditie in sudul Dunarii, provocand mari pagube garnizoanelor romane. De aceea imparatul Domitian a
reorganizat provincia Moesia, pe care in anul 86 d.Hr. a impartit-o in Moesia Inferioar si Moesia
Superioar. In anul 87 a trimis o legiune romana condusa de Cornelius Fuscus, care a fost infranta,
ramanand pe campul de lupta. In timpul luptei s-a remarcat Diurpaneus, care dupa cum spunea Tacicus,
istoric roman, a primit supranumele de Decebalus, iar unchiul sau Duras i-a predat conducerea.
Decebal reface statul dac, care desi avea o intindere mai mica, era foarte dezvoltat din punct de
vedere economic, metalurgia fierului atingand apogeul.
In anul 88, Domitian fiind ocupat in zona Rinului de luptele cu germanii, trimite impotriva dacilor
o armata condusa de Tettius Iulianus, care il infrange pe Decebal la Tapae. Insa Domitian este infrant de
germani si ii cere lui Tettius Iulianus sa incheie pace cu Decebal. Pacea se incheie in anul 89 in conditii
avantajoase pentru Decebal, care desi infrant, primea bani, mesteri, instructori militari, iar Dacia devenea
regat clientelar al Romei.
La Roma, pacea incheiata a fost considerata „rusinoasa” si de aceea, Traian (98-117 d.Hr.) a reluat
razboaiele cu dacii. Au avut loc 2 razboaie:
o 101-102 d.Hr. – incheiat cu victoria romanilor si cu o pace grea, in 102, pentru Decebal. Acesta nu
mai putea duce o politica externa proprie,trebuia sa inapoieze ce primise in 89, sa darame cetatile
si sa cedeze romanilor teritoriile deja cucerite de catre acestia. Insa niciunul dintre conducatori nu
a respectat pacea. Traian a construit in 103-104 d.Hr. podul de la Drobeta, proiectat de Apolodor
din Damasc.
o 105-106 d.Hr. – Sarmisegetuza a fost incercuita si supusa unui asediu, iar Decebal s-a sinucis.
In 106, asa cum mentioneaza diploma militara de la Porolisum, Dacia a fost transformata in
provincie romana imperiala, condusa de un guvernator numit direct de imparat cu titlul: LEGATUS
AUGUSTI PRO PRAETORE. Capitala a fost stabilita la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, situata la 40 de km
distanta de capitala dacica.
Romanizarea geto-dacilor
Este in esenta un proces lingvistic prin care geto-dacii isi insusesc limba latina vorbita si preiau
cultura materiala si spirituala romană.
Se realizeaza in 3 faze/etape:
a) Preromana/preliminara – realizata intre sec I î.Hr –I d.Hr.
b) Romanizarea propriu-zisa – realizata in Dacia in timpul stapanirii romane (106-271 d.Hr.) si in
Dobrogrea (46-602 d.Hr.)
c) Postromana – realizata dupa retragerea aureliana in Dacia, dupa 271 si dupa 602 in Dobrogea,
cand procesul de romanizare se generalizeaza extizandu-se si asupra dacilor liberi din centrul si
nordul Moldovei, Maramures si Crisana, teritorii care nu au fost facute parte din provincia romana
Dacia.
Procese de romanizare
Este organizat sistematic de catre statul roman prin intermediul urmatorilor factori:
- Limba latina
- Administratia
- Armata
- Veteranii
- Colonistii
- Urbanizarea
- Viata economica
- Religia
- Dreptul roman
Limba latina (vulgara) - a fost insusita prin contactul cu functionarii, colonistii romani sau cu
aramata de catre tinerii daci. Au fost descoperite peste 3500 de inscriptii in limba latina la
Alburnus Major (Rosia Monatana).
Administratia
- provincia Dacia romană NU cuprindea tot teritoriul locuit de daci. Era format din: Banat-
Oltenia-Transilvania propriu-zisa si partea vestica a Munteniei (Limes Transalutanes)
- Centrul si N Moldovei, Maramuresul si Crisana erau locuite de dacii liberi,iar restul
Munteniei, Dobrogea si Moldova faceau parte din Moesia Inferioara.
- Capitala Daciei era la Ulpia Traian Sarmisegetuza
- Provincia a fost organizata de urmasii lui Traian fara ca teritoriul sa sufere modificari.
Astfel, Hadrian (117-138) a impartit Dacia in Dacia Superioara si Dacia Inferioara si Dacia
Inferioara, apoi in N Daciei superioare a infiintat Dacia Porolisensis.
- Marcus Aurelianus (166-168) mentine Dacia Porolisensis, iar in vestul Daciei Superioare
formeaza Dacia Apulensis, iar din Dacia Inferioara formeaza Dacia Malvensis.
Armata
- Aramata romană din Dacia avea un efectiv de 50-55 de mii de soldati
- Stationa in tabere militare permanente numinte CASTRE, situate la marginea provinciei,
dar si in interiorul acesteia.
- Era organizata in legiuni din care faceau parte numai cetateni romani si in trupe auxiliare
(alae si cohorte) din care au facut part si tinerii daci
- In Dacia a stationat legiunea 13 Gemina, cu castrul principal la Apullum (Alba-Iulia)
- Imparatul Marcus Aurelius a transferat din Dobrogea in Transilvania la Potaisa (Turda)
legiunea 5 Macedonica
- Pe linia Dunarii stationa legiunea 11-Claudia, cu castrul la Durostosum (Silistra)
Veteranii
- Proveneau din soldatii care efectuau serviciul militar
- Erau respectati pentru disciplina si stiinta de carte
- Primeau bani, pamant, functii administrative si puteau sa se stabileasca in orice provincie
doreau
- In timpul imparatului Severus Alexander (sec. III), a aparut o noua categorie de veterani:
Grăniceri (limitanei) care primeau pamant langa granita
Urbanizarea
- Este trasatura fundamentala a civilizatiei romane
- Primele orase de pe teritoriul nostru au fost infiintate de catre greci in sec 7-6 î.Hr.,
respectiv coloniile Histria, Tomis si Calatis
- In N Dunarii, primele orase au fost infiintate de romani dupa cucerirea din 106. Romanii au
construit la noi 11 orase. Acestea erau de 2 feluri: colonii si municipii.
Coloniile erau orase de rang superior, organizate dupa modelul Romei: Ulpia Traiana
Sarmisegetuza (singurul oras construit de Traian). Apulum, Drobeta, Napoca, Potaissa si Tropaeum
Traiani.
Municipiile erau orase de rang inferior, dare care se bucurau de autonomie: Porolissum,
Ampelum (Slatina), Dierna si Tibiscum in Dacia, Troesmis in Dobrogea.
Religia – In Dacia exista o diversitate de divinitati, dar predominau cele romane. Se intalnesc 2
fenomene religioase:
1. Sincretismul – consta in contopirea a 2 sau mai multe divinitati de origini diferite dar cu
aceleasi trasaturi intr-o singura divinitate: Bendis (zeita vanatorii la geto-daci) + Artemis
(zeita vanatorii la greci) = Diana (zeita vanatorii la romani)
2. Interpretatio Romana – consta in adorarea divinitatilor dacice sub nume romane: Bendis-
>Diana.
Viata economica – se caracteriza prin practicarea acelorasi activitati desfasurate si de geto-daci,
dar s-a pus accent pe extragerea aurului si argintului din Muntii Apuseni. Mestesugarii erau
organizati in asociatii profesionale numite collegia.
Dreptul roman – sta la baza dreptului romanesc. S-a impus mai intai prin norme de morala si de
conduita. Imparatul Caracalla a dat in anul 212 Constitutia Antoniniana, prin care a acordat
cetatenia romană tuturor locuitorilor imperiului.
Etnogeneza romaneasca
Culturi arheologice:
Daco-romanii i-au asimilat pe migratori, dovada existenta uneor culturi arheologie de factura
romanica:
Brateiu-Morești -> in Transilvania
Costișa-Botoșana-Hânsca -> in Moldova si Basarabia
Ipotești-Cândești -> in Oltenia
In sec. 7-11, descoperirile sunt numeroase, cuprinzand vase, unelte, podoabe, arme, descoperite la
Poian-jud. Covasna, Alba Iulia si Brateiu, jud Mureș/Sibiu.
Limba română:
- S-a format odata cu poporul român:
- Este o limba romanică (neolatina), la fel ca italiana, franceza, spaniola si portugheza, dar
individualitatea acesteia este data de substratul traco-dacic si adstratul slav.
- Este o limba romanica atat prin structura gramaticala, cat si prin vocabular.
In sec. 8, poporul român era format ca popor romanic, de aceea incep sa se faca afirmatii despre
romanitatea românilor.
Primele informatii vin de la bizantini pentru ca acestia au stapanit in anumite perioade Dobrogea.
In sec. 7 au parasit-o datorita asezarilor masive ale slavilor, dar au revenit in sec. 10, cand din nou
primim informatii depsre romanitatea românilor, dar pana atunci apar informatii si din alte izvoare.
In sec. 7:
Imparatul bizantin Mauricius -> tratatul militar „Strategikon”: desemneaza
populatia romanică cu termenul de romani, fiind prima atestare a elemntului
romanic la N Dunarii.
In sec. 9:
Moise Chorenati -> „Geografia armeana”: mentioneaza o tara necunoscuta Balak(
Tara Valahilor- Valahia).
Cronica turca -> „Oguzname”: vorbeste despre o tara Ulak`ili, situata la E de Carpati,
unde traditia slavica localizeaza “Tara Sipenitului” in anul 1000.
In sec. 10:
Imparatul Constantin al 7-lea Porfirogenitul (912-959) -> „Despre administrarea
imperiului”: ii numeste români pe romani, pentru ca “au venit de la Roma”, iar pe
bizantini romei. El vorbeste despre intrepatrunderea lumii paleoslave cu cea
protoromaneasca.
Imparatul Vasile al 2-lea Macedoneanul: este primul care foloseste numele de
“vlahi”, intr-o scrisoare in 980 si intr-un act imperial in 1020.
In sec. 11:
Cronicarul bizantin Kekaumenos -> „Sfaturi si povestiri”, ii localizeaza pe vlahii sud-
dunareni in apropierea Dunarii si Sajo (Sava de azi). (sfarsitul sec XI)
Geograful persan Gardizi ->”Podoaba istoriilor”: ii localizeaza pe vlahi intre Dunare
si un munte mare (probabil Carpati). (mijlocul sec. XI)
In sec. 12:
Ioan Kynamos – secretar al imparatului bizantin Manuel Comnenul, relateaza in
„Epitome” despre expeditia militara organizata in 1167 impotriva maghiarilor , la
care au participat si vlahii, afirma ca: „Vlahii sunt veniti de mult din Italia”.
Cronica lui Nestor – izvor slav (rus), vorbind despre maghiari, spune ca atunci cand
acestia au trecut Carpatii nordici(Padurosi), i-au gasi pe „volohi” si pe slavi.
Anonymus (secretarul regelui ungar Bella al 3-lea) -> „Gesta Hungarorum”(=Faptele
ungurilor): incepe povestirea cu sec. 9, cand maghiarii, organizati in 7 triburi, s-au
asezat in Campia Panoniei, sub conducerea lui Arpad, si aici i-au gasit pe blahi si
slavi. Acestia erau pastorii romanilor. Tot Anonymus ne ofera cele mai multe
informatii despre situatia din Transilvania, vorbind despre 3 duci/voievozi: Gelu,
Glad si Menumorut, insa mentioneaza numai etnia lui Gelu, despre care spunea ca
era român.
In sec. 13
Ioniță cel Frumos (1197-1207)(al treilea conducator al statului romano-bulgar al
Asăneștilor) in corespondenta sa cu Papa Inocentiu al 3-lea, sustine de
nenumarate ori romanitatea românilor.
Cronicarul ungur Simon de Keza -> “Gesta Hunorum et Hungarorum”(=Faptele
hunilor si ale ungurilor): incepe povestirea cu venirea hunilor condusi de Attila in
Panonia in sec. 5 si afirma ca: “românii, locuitorii oraselor, au plecat, dar vlahii, care
erau agricultorii si pastorii romanilor, au ramas de buna voie in Panonia”.
In sec. 14:
Se formeaza statele medievale romanesti: Țara Românească si Moldova, si incepe
lupta de aparare impotriva Imperiului Otoman, care isi face aparitia in Europa in a
doua jumatate a sec. 14. In 1354 turcii cuceresc Galipoli – primul oras european, si
promoveaza o politica de cucerire teritoriala, urmarind sa ajunga in centrul Europei.
Se formeaza in Italia Umanismul – curent ideologic, care punea accent pe
cunoasterea civilizatiei antice romane.
In sec.15:
Românii obtin victorii impotriva turcilor, atragand atentia umanistilor italieni si
chiar a Papei, care este surpris ca românii apartin ritului ortodox
Umanistii italieni vin in contact cu românii la Roma sau chiar pe teritoriul românesc,
si de aceea vorbesc despre romanitatea lor.
Poggio Bracciolini – primul umanist italian care afirma romanitatea si
continuitatea românilor, numeroasele elemente comune intre lb. latina si cea
română, ca si traditia descendentei lor dintr-o colonie fondata de Traian. Isi culege
informatiile din spatiul romanesc.
Flavio Biondo – afirma ca românii intalniti la Roma: “invocau cu mandrie originea
lor de romană”. A fost secretar apostolic.
Enea Silvio Piccolomini – ales papa sub numele de papa Pius al 2-lea (1458-1464),
isi culege informatiile direct de pe teritoriul românesc prin intermediul calugarilor
Franciscani si Dominicani. El sustine ideea origini romane a românilor contribuind
prin functia sa la introducerea romanității românilor in circuitul stiintific european.
Laonic Chalcocondil – grec stabilit in Italia in preajma ocuparii Constantinopolului
de catre turci (1453), alaturi de un var/frate Demetrie,ii numeau daci pe cei de la
nord de Dunare si vlahi pe cei de la sud de Dunare. A fost priml care, dupa gandirea
medievala, revine la teoria elina (greaca), care identifica limba cu neamul.
Antonio Bonfini (a trait la curtea regelui Ungariei – Matei Corvin) -> “Decadele” - o
istorie a ungurilor; vorbeste despre romanitatea românilor spunand ca “ei sunt
urmasii coloniei si ai legiunilor romane din Dacia”. Acest adevar este dovedit si de
limba lor română, foarte apropiata de cea latina, la care tin mai mult decat la propria
fiinta.
Filippo Buonaccorsi (consilierul regelui Poloniei – Vladislav Iagello) – i-a cunoscut
pe românii din Moldova, afland despre descendenta lor din colonisti români.
In sec. 16:
Se afirma lb. Romana ca limba nationala, pentru ca apare tiparul (1508) si primele
tiparuri in romaneste, cu caracter religios
Incepe politizarea originii romanilor, continua informarea despre romanitatea
românilor, atat din strainatate cat si de pe teritoriul romanesc=> europenizarea ideii
Jan Laski (episcop de Gnezno) – la Consiliul de la Lateran din 1514, referindu-se la
românii din Moldova, spune ca: au origine romană pentru ca ei sunt “ostenii de
odinioara ai romanilor”
Nicolaus Olahus (român din Transilvania) -> “Hungaria” (1536) – este primul
umanist roman care sustine unitatea de neam, de limba, religia si obiceiurile
românilor, argumentandu-le prin originea lor comuna.
Johanes Honterus (sas) – alcatuieste in 1542 o harta si inscrie pe teritoriile
romanesti cuvantul Dacia
Anton Verancici – umanist dalmat (1549) - a calatorit alaturi de Francisco de la
Valle in Tara Romaneasca. Francesco de la Valle a reprodus prima fraza in limba
romana: “Stii romaneste?” in 1532.
Diaconul Coresi – tipareste la Scheii Brasovului, primele carti religioase in lb.
română. In 1570 tipareste “Psaltirea”
Spre sfarsitul sec. al 16-lea incepe politizarea originii românilor.
Papa si imparatii occidental emit pretentii politico-spirituale asupra statelor românești. In acest
context, domnia lui Mihai Viteazu (1593-1601) a marcat prin faptele lui un moment important prin care
românii au devenit cunoscuti in intreaga Europa. Astfel, Istvan (Stefan) Szamoskozy (1565-1612),
istoric maghiar cu studii la Padova si Heidelburg, intr-o lucrare, sustine romanitatea lor, dovedita de
limba lor, desprinsa de limba latina. Dupa moartea lui Mihai Viteazu, in timpul caruia autorul ar fi avut de
suferit, isi schimba parerea si spune ca românii nu pot fi urmasii romanilor, deoarece acestia au fost
mutati in sudul Dunarii in vremea imparatului Gallienus.
Si alti istorici maghiari au avut atitudini dusmanoase la adresa românilor dupa moartea lui Mihai
Viteazu, dar sunt si altii care sustin romanitatea asa cum este Nicolae Istvanffy (1570-1647), istoric si
diplomat la curtea lui Rudolf al 2-lea imparatul habsburgilor, care NU considera ca romanii ar ameninta
stirbirea privilegiilor traditionale ale maghiarilor.
Szamoskozy a fost criticat in sec. 17 (1666) de catre Johan Troster si Topeltinus, carturar sas,
care sustin romanitatea românilor si chiar originea lor pur română. Ei afirma ca : “românii de azi ce
traiesc in Tara Românească, in Moldova si in muntii Transilvaniei nu sunt decat urmasii legiunilor
romane, deci cei mai vechi locuitori ai acestei tari.”
In sec. 17:
Este apogeul culturii medievale romanesti pentru ca apar lucrari in care se
subliniaza originea romana a poporului român si dovedesc simtire patriotica;
Are loc emanciparea spatiului românesc de influenta slavona si de tiparele
bizantine;
Umanistii romani studiaza in Italia, Polonia, unde iau contact cu ideile cele mai
avansate ale vremii;
se remarca cronicarii:
Grigore Ureche (1590-1647) : ->”Letopisețul Țării Moldovei” – afirma origiea
comuna romană a românilor din cele 3 tari românești. Tot el lanseaza sintagma: ”De
la Râm ne tragem” si sustine ca “cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. Acesta a
studiat in Polonia unde a invatat lb. latina.
Miron Costin (1633-1691): -> A studiat in Polonia - a continuat „Letopisetul Tarii
Moldovei” si a scris „De neamul moldovenilor” in care acorda o atentie deosebita
originii romane a neamului. Lucrarea sa este primul tratat savant consacrat exclusiv
analizei originii neamului. El considera ca Traian este descalecatorul cel dintai.
Stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1714) ->”Istoria Tarii Romanesti”- in
aceasta lucrare aduce cea mai clara si mai concisa exprimare referitor la constiinta
romanitatii la români, astfel, istoricul sustine ca românii tin si cred ca sunt urmasi ai
romanilor si de mandresc cu aceasta descendenta glorioasa.
Dimitrie Cantemir (1673-1723; domn 1710-1711) – filozof, carturar si domn al
Moldovei, in lucrarea “Descrierea Moldovei” (1714-1716) trateaza sumar
romanitatea românilor, dar in “Hronicul romano-moldo-vlahilor”(1722), care avea
343 de file in manuscris, Cantemir sustine originea pur romană a românilor,
descendenta din Traian, saditorul si rasaditorul nostru, staruinta neintrerupta si
unitatea romano-moldo-vlahilor in spatiul carpato-dunarean. Fata de cronicarii
anteriori, Cantemir inaugureaza efortul istoriografiei romanesti de a fixa locul
românilor in istoria universala. El a sustinut originea pur romană a românilor, fiind
fondatorul teoriei puriste, dezvoltata de Scoala Ardeleana.
Valentin Frank-von-Frankenstein (1643-1687) – comitele sasilor a desfiintat, cu
argumente, confuzia cronicarilor sasi, care a venit de la identificarea dacilor cu goții.
Martin Opitz (1597-1639) –sas – a sustinut ca limba romana este cea mai
apropiata de limba latina, iar obiceiurile populare românești sunt apropiate de ale
romanilor.
- In 1666, apare la Amsterdam o cronica despre Croatia si
Dalmatia scris de Ioan Lucius. In ultimul capitol, el si-a
exprimat anumite dubii si rezerve cu privire la românii nord-
dunareni. El nu a negat continuitatea elementului roman in
Dacia Traiană, dar a sustinut ca a fost sporit printr-o imigrare
provocata de bulgari, de la sud la nord de Dunare.
- Austriacul I. Ch. Engel a preluat informatia in sec. 17 si i-a
adaugat teoria exilatilor si a raufacatorilor, preluata din
istoriografia poloneza. Tot el elimina elementul roman in Dacia
postaureliana.
In sec. 18:
se intensifica lupta de emancipare politica a românilor din Transilvania
Inochențiu Micu Klein: - episcopul unit – a fost primul militant pentru drepturile
românilor . El era si reprezentant in Dieta Transilvaniei. In 1744 a redactat un
memoriu – “Supplex Libellus” in care folosea ca argument: vechimea, continuitatea,
contributiile banesti la care participa si românii, originea nobila a românilor.
Memoriul a fost trimis la Viena imparatesei Maria Tereza, care l-a respins si l-a
chemat pe autor la viena, exilandu-l apoi la Roma. O consecinta a acestei actiuni a
fost aparitia teoriei imigrationiste.
Franz Joseph Sulzer – ofiter de justitie in armata austriaca – in contextul prezent,
elaboreaza in 1781, la Viena, lucrarea “Istoria Daciei Transalpine” (ger. Geschichte
des transalpinischen Daciens), in care lanseaza teoria imigrationista, pentru a
sustine primatul natiunilor privilegiate din Transilvania (maghiarii, sasii, secuii).
Continutul acestei teorii se refera la faptul ca românii s-au format ca popor in sudul
Dunarii intre albanezi si bulgari, de unde, sub presiunea bulgarilor, au trecut in
nordul Dunarii in sec. 12 si au ajuns in Transilvania in sec. 13, dupa asezarea
maghiarilor. Sulzer a fost contestat de reprezentantii Scolii Ardelene (Samuel
Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu), care au redactat in
1791, la Cluj, “Supplex Libellus Valachorum”, primul program politic al romanilor, in
care dezvolta teoria purista fondata de Dimitrie Cantemir. Ajung insa, la exagerari
latiniste, care vor fi criticate mai tarziu chiar de istorici români. Ei sustin
romanitatea, vechimea si continuitatea românilor in Transilvania. Memoriul a fost
inaintat imparatului Leopold al II-lea, care l-a respins. Pentru a scoate in evidenta
originea pur romană, ei au sustinut ca geto-dacii au fost exterminati in cele 2
razboaie dintre Decebal si Traian.
Originea romană si continuitatea românilor din Transilvania este sustinuta si de alti istorici:
Benko Jozsef – in 1778 - publica “Transilvania sive magnus Transilvaniae
principatus”, in care spune ca : ”la abandonarea provinciei Traiane, multi romani,
impreuna cu dacii indigeni, au ramas pe loc”.
Samuil Micu – in 1780 - scire ”Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” in
care sustine romanitatea limbii române
Iosif al II-lea (imparat austriac 1780-1790) – ii considera pe români: “cei mai vechi
si mai numerosi locuitori ai Transilvaniei”
Michael Lebrecht - in 1784 – cronicar sas - in timpul rascoalei Horia-Closca-Hrisan
scrie: “românii ca urmasi ai romanilor, sunt cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”
Edward Gibbon – in 1787– istoric birtanic - intr-o lucare despre istoria Imperiului
Roman, spune ca dupa retragerea aureliana „a ramas o parte însemnata a
locuitorilor ei care mai mare groaza aveau de migrare decât de stapânitorul got”,”De
la daco romanii barbari au preluat placerile lumii civilizate”
Contele Teleki – in 1791 - presedintele Cancelariei Aulice a Transilvaniei arata ca
„românii sunt locuitorii cei mai vechi ai Transilvaniei”
Huszti Andras – in 1791 arata ca „nicio natiune nu are limba atât de apropiata de
cea veche romana ca natiunea vlahilor, ceea ce este semn sigur si care nu poate
însela ca ei sunt în Transilvania urmasii vechilor coloni romani”
Teoria Roesleriana a fost contestata de Alexandru Xenopol care a redactat in 1884, la Iași,
lucrarea “Teoria lui Roesler”, despre staruinta daco-romanilor in Dacia. Xenopol ia fiecare afirmatie a lui
Roesler si o combate cu argumente arheologice, epigrafice (inscriptii), numismatice, istorice, logice,
citand istoricii autorizati din strainatate, demonstrand netemeinicia si caracterul politic al teoriei lui
Roesler.
Xenopol elaboreaza si o teorie cu referire la parasirea Daciei. El spune ca: ”Popoarele nomade se
stramuta inaintea unei navaliril cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea trece peste ele.”
Si alti istorici au combatut teoria roesleriana:
In 1885, Dimitrie Onciul in “Scrieri istorice” foloseste argumente logice pentru a demonstra ca
aceasta teorie nu este stiintifica.
Ideile Scolii Ardelene s-au raspandit in sec. al 19-lea la sud de Carpati, prin intermediul Scolii
Latiniste al carui corifei a fost August Treboniu Laurian. El a scris “Dictionarul limbii române” publicat
intre anii 1871-1876 din care erau excluse toate cuvintele nelatine, creându-se o limba artificiala. Se
adopta sistemul ortografic-etimologic. Acest dictionar a compromis definitic Scoala Latinista.
In sec. 20:
Istoricii români sustin teoria autohtoniei si continuitatii lansata de Xenopol, combatand in
continuare teoria roesleriana. Astfel, in 1913, Nicolae Ceausescu in “Dacia preistorica” vorbeste despre
un imperiu pelasgic, care isi avea centrul in Dacia si care ar fi existat pana in Italia.
Arheologul Vasile Pârvan, alcatuieste prima harta arheologica a României, iar in 1923 scrie
“Inceputurile vietii române la gurile Dunarii”. In 1926 scrie “Getica”.
In 1935, istoricul, Constantin Giurăscu, sustine ca majoritatea locuitorilor Daciei romane au
ramas pe loc si ca românismul a invins in Dacia pentru ca i-a castigat pe autohtoni.
In 1937, istoricul Ghe. I. Brătianu scrie “O enigma si un miracol istoric: poporul român”, in care
vine cu argumente si cu izvoare straine demonstrand existenta poporului roman ca fapt istoric.
Marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, a scris 10 volume de “Istoria românilor”, dar numai in
primele 3 vorbeste despre romanitatea românilor.
Dupa 1918, in istoriografia maghiara a fost lansata teoria care sustinea pretinsa inferioritate a
lumii rurale romanesti in raport cu ierarhiile norbiliare maghiare si cu cultura urbana maghiara.
In 1947 apare teoria stalinista iar istoriografia romaneasca preia aceasta teorie. In acelasi timp,
istoricul comusit, Mihail Roller, redacteaza un manual de istorie a Romaniei in care evidentiaza
influenta elementului slav asupra formarii poporului roman si a limbii romane. Nu neaga romanitatea
romanilor, dar considera stapanirea sclavagista romana creatia imperialismului apusean/occidental. Tot
el subliniaza importanta Rusiei Kievene in formarea statelor medievale romanesti (Moldova si Tara
Romaneasca).
In timpul lui Nicolae Ceausescu (1965-1989) apar 2 idei. Mai intai este sustinuta continuitatea
daco-romanilor si romanitatea românilor, dar duoa 1970 se exagereaza rolul civilozatiei dacice in
formarea poporului roman si a limbii romane, si actionandu-se in spiritul cultului personaltitaii, se
sustine genealogia lui Ceausescu pe vremea lui Burebista.
Dupa 1989, istoriografia a readus echilibrul si obiectivitatea stiintifica. Astfel, in 1933 apare
lucrarea lui Adolf Armbruster intitulata “Romanitatea romanilor. Istoricul unei idei”.
In 1996 apare lucrarea lui Lucian Boia intitulata “Istorie si mit in constiinta romaneasca” in care
subliniaza ca cuvintele latine din limba romana si chiar numele de român inclinca spre romani.