Liceul Teoretic Republican ”Aristotel”

Psihologie

Elev: Neagu Maria

Profesor: Harea Maria
Ce este psihologia?
Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = știință) este știința exacta
a minții si comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si proceselor
mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gandurile, emoțiile, conștiința,
motivarea, percepția altora și personalitatea.
Psihologii adoptă diverse modalități în practica lor. De exemplu, psihologia experimentală
folosește metode științifice exacte în a studia cauzele și relațiile reciproce ale proceselor
psihice, cum sunt, de exemplu, percepția, învățarea, memoria, motivația, sentimentele,
personalitatea, comportamentul social și dezvoltarea psihologică de-a lungul vieții.
Psihologia aplicata se ocupa cu formularea unor programe bazate pe aceste studii, pentru a fi
aplicate eficient in sfera socială sau tehnică. Psihologia clinică este una dintre disciplinele
psihologiei aplicate.
De la înființarea primului laborator experimental de psihologie de către Wilhelm Wundt în
1879 la Universitatea din Lipsca (Leipzig), psihologia s-a separat treptat de filozofie, din care
provenea, pentru a deveni o specialitate de sine stătătoare cu o serie de direcții și sub
specialități, care dispun doar în parte de un limbaj comun.
Printre activitățile psihice, se pot distinge:
 Funcțiunile psihice: rezultatul activităților minții.
 Conținutul psihic sau de conștiință: elementul care, într-un moment determinat, face
obiectul unei funcțiuni psihice.
 Mecanismele psihice: procesele ce descriu cauzele specifice a activităților minții
(uneori considerate inconștiente).
 Sferele sau straturile psihice: un ansamblu de funcțiuni și mecanisme comune psihice
comune (de ex.: sfera afectivă, sfera cognitivă etc.).
 Tipul psihologic: ansamblul caracteristicilor individuale (intelectuale si afective), care
pot fi schematizate într-un mod abstract (personalitatea).
Abordări ale psihologiei
Abordarea cognitivă
 abordarea behavioristă cunoscută și ca Abordarea Comportamentală
 Abordarea psihodinamică
 Abordarea umanistă și-a extins influența in anii 1970 și 1980 initial în contrast cu
abordarea psihodinamică și cea behavioristă. Investigatiile cu această abordare se
concentrează asupra exprientelor omului ca intreg (a sinelui), în special cele sociale,
asumand capacitatea sinelui de a avea liber-arbitru in decizii, și intenția naturală de a
face bine sinelui și celor din jur. Aplicația acestei abordari este inspirată din teorii si
investigații subiective, dar uneori și din studii experimentale stiințifice (ca cele din
psihologia socială).
Discipline psihologice de bază
Psihologia dezvoltării
 Psihologia învățării, memoriei și cunoașterii
 Psihologia emoției
  Biopsihologia
 Psihologia socială
 Psihologia personalității
 Psihologia persoanei
 Metodologie și statistică psihologică
 Psihofiziologie, Psihoimunoendocrinologie
 Neuropsihologie
Discipline psihologice specializate
Psiholingvistica, Lingvistica cognitivă
 Psihologia introspectivă
 Psihologia cogniției sociale
 Economia compartamentală
 Interacțiunea om-computer, Ergonomie
 Psihologia artei, Psihologia muzicii
 Psihologia surziei
Psihologia aplicată
Psihologie clinică, Psihoterapie, Psihopatologie, Psihodiagnoză
 Psihologia sănătății
 Psihologie judiciară, Psihologie medico-legală, Psihologie criminalistică
 Psihologia educației Psihopedagogie
 Psiholingvistică
 Psihologie economică (Psihologia publicității, consumatorului etc.)
 Psihologie organizațională (Psihologie managerială, psihologia muncii, comportament
organizațional etc.)
 Psihologia transporturilor
 Psihologie diplomatică Psihologia aplicată în domeniul securității naționale
 Psihologia sportului
 Psihologia matematicii
 Socionică
Din antichitate și până la sfârșitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerată parte
componentă a filozofiei. Primele referiri le găsim la Aristotel în lucrarea "Despre suflet" (gr.
Peri psychês). Teofrast definește 30 de caractere omenești, ceea ce reprezintă prima încercare
de tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totuși abia către sfârșitul evului
mediu de către Philipp Melanchton în lucrarea lui Kommentar über die Seele (1540,
Considerații asupra sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funcțiile
psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. În teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes
"sufletul" nu-și găsea niciun loc. Într-o lucrare din 1704, Leibnitz menționează pentru prima
dată existența unor procese subconștiente.
Adevărat părinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care în lucrarea sa
Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777)
(Considerații filozofice asupra naturii umane și dezvoltării sale) face o descriere amănunțită
a funcțiilor și proceselor psihice cu valabilitate până în timpurile noastre.
 Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca disciplină de sine
stătătoare. În același timp s-au dezvoltat diverse curente și diferite orientări, în funcție de
concepțiile respectivilor psihologi. Ca în orice ramură a științei care s-a desprins din filozofie,
probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au încetat să fie dezbătute, ducând chiar la
apariția unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice.
Psihologia experimentală, fondată pe lucrările lui Wilhelm Wundt și William James, își
îndreaptă în special atenția asupra problemelor generale cum sunt comportamentul și
dispoziția, incluzând și stările patologice, importante pentru psihologia clinică. Wilhelm
Wundt a înființat primul laborator de psihologie experimentală la Leipzig în 1879. În 1893
este înființat primul laborator psihologic la Iași, în 1906 la București și în 1921 la Cluj .
Școala fenomenologică cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano și Karl Jaspers consideră
procesele psihice ca fenomene indivizibile, în timp ce behaviorismul, bazat în mare parte pe
lucrările lui Ivan Petrovici Pavlov, privește comportamentul uman ca manifestare
condiționată, o asociație de stimuli cu răspunsuri specifice. Behaviorismul i-a avut printre
reprezentanți pe John Broadus Watson, Edward Lee Thorndikeși Burrhus Frederic Skinner.
Acesta are la origine cuvântul din limba engleză ”behavior”, dezvoltându-se ca reacție la
curentul introspecționist. Fondatorul curentului, John Watson, considera conștiința drept o
invenție pură a filosofilor, susținând că singura realitate psihologică autentică este
comportamentul. Behaviorismul a luat denumirea de psihologie obiectivă. Acesta considera
că între stimul și răspuns există o relație directă, de tipul S-R, în care acțiunea stimulului
determină necondiționat o anumită reacție. Stimulii și răspunsurile erau observabile și
controlabile, astfel încât cunoașterea psihologică devenea obiectivă și științifică. Această
orientare a devenit cunoscută în psihologia americană drept neobehaviorism, depășind
schema simplistă stimul-răspuns și valorificând noile fapte ale experienței și ale cunoașterii
științifice [1].
Asociaționismul, reprezentat de Alexander Bain, Hippolyte Taine și Wilhelm Wundt,
susține primatul părții asupra întregului, astfel încât viața psihică este o simplă sumă de
senzații, iar percepțiile, reprezentările și gândirea se formează pe baza legilor asociației
(coincidența în timp și spațiu a unor senzații) .
În psihologia germană un loc deosebit îl ocupă Psihologia configuraționistă
(Gestaltpsychologie), ai cărei reprezentanți (Max Wertheimer, Wolfgang Köhler, Kurt
Koffka, Karl Dunker) susține primatul întregului asupra părții. Psihicul nu este un
conglomerat de procese în sine, ci un ansamblu organizat la niveluri diferite de complexitate,
primul nivel fiind percepția, iar gândirea este un nivel superior. Caracterul organizat al
psihicului este înnăscut, iar structurile sunt date .
Introspecționismul, reprezentat de William James, Narziß Ach și Theodor Lipps, consideră
că obiectul psihologiei este conștiința, definită drept o lume internă, închisă, fără legătură cu
lumea externă sau cu reacțiile comportamentale, ce poate fi investigată numai prin metoda
introspecției
Încă de la sfârșitul secolului al 19-lea, Sigmund Freud folosește ca metodă terapeutică
Psihanaliza și inaugurează Psihologia abisală. Alți reprezentanți cunoscuți ai psihanalizei au
fost Carl Gustav Jung și Alfred Adler. Psihanaliza a fost o reacție la introspecționism.
Sigmund Freud a formulat ideea caracterului dual antagonic al structurilor psihice: conștient-
inconștient. Obiectul de studiu al psihanalizei este inconștientul, în centrul acestuia aflându-
se instinctul erotico-sexual. Varianta adusă la zi este numită neopsihanaliză .
Psihologia acțiunii și a conduitei, reprezintă două variante ale principiului dependenței
conținuturilor proceselor psihice interne de acțiunile externe, directe, ale omului cu realitatea
concretă. Obiectul de studiu al acestei teorii se extinde de la studiul funcțiilor și proceselor
psihice izolate la acțiunile complexe orientate spre scop (conduita).Unii dintre susținătorii
importanți ai acestei teorii au fost Pierre Janet, Henri Wallon și Aleksei Nikolaevich Leontiev
.

Psihologia umanistă, apărută ca reacție împotriva behaviorismului și psihanalizei, are

rădăcini în Existențialism și pune accentul pe experiența individuală, încercând să explice
esența ființei umane prin investigații calitative (Abraham Maslow).
Psihologia contemporană a fost marcată de revoluția metodologică produsă în 1947-1948
de teoria generală a sistemelor și de cibernetică. Realitatea este abordată din punct de vedere
integrativ-sistematic și informațional. Psihologia contemporană este știința despre realitatea
psihocomportamentală ca unitate contradictorie și dinamică a laturii subiective interne
(percepții, reprezentări, gândire etc) și a laturii externe (reacții, acțiuni, activități) .
La începutul anului 1960 Anthony Sutich și Abraham Maslow pun bazele celei de a patra
forțe din punct de vedere istoric în psihologie, numită Psihologia Transpersonală (celelalte
patru forțe: behaviorismul, psihanaliza, psihologia umanistă, psihologia transpersonală) .
Studiul aprofundat al experiențelor de vârf (peak experiences) i-a determinat pe Sutich și
Maslow să realizeze existența unei noi dimensiuni în cercetarea psihologică. In 1968, el scrie
în lucrarea „Toward a Psychology of Being” (Spre o psihologie a ființei): „Consider că
psihologia umanistă, cea de-a treia forță, este una tranzițională, o pregătire pentru o alta,
transpersonală, trans-umană”.
Problematica psihologiei o reprezinta cunoasterea de sine si cunoasterea altuia, cu scopul
de a asigura eficienta activitatii si adaptarea la conditiile sociale si de mediu. Experienta
psihologica este intalnita in mituri, legende, proverbe; ea reprezinta o psihologie
nesistematizata care filtrata, este prezentata in multe genuri de literatura culta si filme.
Cunoscatorii psihicului erau inconjurati de mister si admiratie:
 samanii - medicii si psihologi, conducatori de triburi;
 Pitia - prezicatoare in fraze enigmatice a viitorului, preoteasa zeului Apollo;
 Vrajitoarele din Evul mediu.
 Psihologia generală
Acțiunea coordonată a funcțiilor psihice în procesul învățării precum și în controlul
activităților face obiectul psihologiei generale. Sub acest aspect o deosebită semnificație are
analiza structurală a cunoașterii, în special structura matematică a proceselor de cunoaștere,
așa cum o găsim în formulările fizicii teoretice. Avem astfel de a face cu structura statistică a
categoriilor de evenimente similare.
Procese psihice și mentale
Procesele necesare punerii în joc a percepției, gândirii, planificării, dorințelor și luării de
decizii sunt evenimente conștiente. Acest proces de auto-observație este denumit introspecție.
Evenimentele trăite se fixează în memorie, de unde pot fi din nou aduse în conștiință. Această
activitate este denumită retrospecție. În felul acesta omul are posibilitatea cunoașterii
propriilor sale acte și poate, nu numai să-și controleze comportamentul personal, dar să
înțeleagă și comportamentul altora în interacțiunea socială.
Procese psihice. Tipuri.
Teoria delimitează trei tipuri de procese psihice:
 procese psihice senzoriale: senzația, percepția și reprezentarea,
 procese psihice cognitive: memoria, atenția, limbajul, gândirea, imaginația
 procesele psihice afective: afectivitatea, motivația și voința
Legea asociațiilor
Filozoful englez David Hume considera că organizarea experienței cunoștințelor omenești ar
putea fi explicată prin legăturile dintre evenimentele conștiente, între care se stabilesc relații
permanente spațio-temporale. El a denumit acest fenomen "legea asociațiilor", fiind de părere
că extragerea cunoștințelor din memorie s-ar baza pe asemănări sau legături stabilite în timp
și/sau spațiu.
Teoria structurii cunoașterii
Concepția lui David Hume a fost criticată, în special de Immanuel Kant. El a demonstrat că
atât structura topografică spațială cât și cea dinamică cauzală a experienței pot fi explicate
numai pe baza configurațiilor matematice și nu prin asociații. Prin aplicarea sistemelor
operaționale în cercetarea realității rezultă ipoteze de lucru asupra relațiilor generale între
evenimente, a căror valoare predictivă se verifică prin observație.
Noțiuni fundamentale ale psihologiei
Afectivitate
 Atenție
 Comportament
 Conștiință
 Creativitate
 Cunoaștere
 Emoție
 Gândire
 Imaginație
 Instinct
 Inteligență
 Limbaj
 Memorie
  Motivație
 Nevroză
 Percepție
 Psihometrie
 Psihoză
 Reprezentare
 Stres
 Suflet
 Voință
 Traumă

Psihologia este minunată, dacă știi să o folosești în beneficiul tău. Psihologia înseamnă mult
mai mult decât ADHD, tulburări comportamentale sau toată bolboroseala modernă și
mondenă despre gândirea pozitivă. Să nu uităm că psihologia este știința care studiază
comportamentul uman. Prin studiul comportamentului uman ne putem cunoaște pe noi înșine,
și ce e mai interesant îi putem cunoaște pe cei cu care interacționăm. Astfel având o putere în
mâna putem să lărgim sau îngustăm nișa comportamentală a celor din jur. Fair play? Sigur că
da!

10 metode, cum să controlăm ”atmosfera” din jurul nostru:

1. Ca și încălzire să începem cu ceva

simplu. Când te afli într-o
conversație, alege un cuvânt pe care
îl spune interlocutorul. De fiecare
dată când repetă acest cuvânt, sau
unul asemănător, zâmbește, dă din
cap sau folosește orice gest de
afirmare pozitivă, și vezi cum va
folosi acel cuvânt în mod repetat.
2. Ai fost vreodată grăbit/ă și să fie
strada, gara, aeroportul, coridorul foarte aglomerat? Ei bine, data viitoare privește intens în
direcția în care te îndrepți fără a-ți lua privirea de la țintă. În zonele aglomerate oamenii tind
să privească ochii trecătorilor pentru a determina direcția în care se îndreaptă ca ei înșiși să
meargă în direcția opusă.
3. Ai avut cândva sentimentul că cineva te privește, dar nu puteai să îți dai seama sigur cine?
Cască intens de mai multe ori! Căscatul este contagios, iar persoana care te privește va căsca
cât de curând astfel îți poți da seama ușor cine te urmărește din priviri.
4. Când întrebi pe cineva ceva, influențează-i răspunsul prin a da din cap afirmativ. Acțiunea
ta îl va face să creadă că ceea ce spui este adevărat și și el trebuie să dea din cap afirmativ,
deoarece comportamentul nostru este social.
5. Dacă vrei ca prietenul/a să care ceva în locul tău, să zicem plasa cu cumpărături, vorbește-i
în timp ce îi înmânezi sacoșa. Vor acționa fără să gândească deoarece se concentrează pe
conversație. (Unii pot deveni confuzi în astfel de situații, dar e nostim să-i privești cum nu
știu ce să facă)
6. Dacă vrei ca interlocutorii tăi să te ia în serios spune-le că toate cele spuse le-ai învățat de
la tatăl tău. Sfaturile părintești tind a fi acceptate în mod inerent de toată lumea ca fiind
valide.
7. Când cunoști pe cineva și vrei să faci o impresie bună, asigură-te că ai mâna caldă când dai
noroc. O mână caldă este mai primitoare, mai îmbietoare decât o mână rece. Deasemenea,
când ești cu acea persoană, subtil mimează-i gesturile și postura, crește gradul de încredere și
lasă aparența că sunteți compatibili, vă potriviți.
8. Ai copii? Vrei să-i convingi să mănânce ceva ce nu le place? Simplu, data viitoare pune-i
să aleagă întrebându-i simplu: ”Cât dorești din x mâncare 2 linguri sau cinci?” în loc să-i
întrebi doar dacă vor felul x. În acest fel deja ai ales în locul lor, dar totuși lași să pară că e
alegerea lor. Se poate adapta această tehnică la orice altă situație, bine în mare parte
funcționează doar la copii, deci nu te aventura prea tare între adulți cu această metodă.
9. Dacă bănuiești că cineva te va ataca, verbal, la următoarea ședință așează-te lângă acea
persoană. Îi vine destul de greu, incomod omului să se ia de persoană din imediata vecinătate,
și e deranjant să stai foarte aproape, să privești pe cineva pe care tocmai l-ai vorbit de rău.
10. Ai avut vreodată o melodie blocată parcă în minte? O cânți de dimineață până seara, deja
toți colegii o fredonează și ei! Simți că nu mai poți! E destul de simplu să scapi de ea. Tot ce
trebuie să faci e să te gândești la finalul melodiei, la cum se termină piesa. Creierul nostru
tinde să repete lucrurile nerezolvate, neterminate. Astfel închidem bucla repetitivă și putem să
ne scoatem melodia din cap.

22 lucruri despre psihologie!

 Dacă povestești despre scopurile tale celorlalți, ești mai puțin predispus să le realizezi,
pentru că studiile arată că îți pierzi motivarea.
 Există mai mult de 400 fobii diferite bine știute de către psihologi.
 Piesa ta preferată este preferată, pentru că o asociezi cu un eveniment emoționant din
viața ta.
 Genul de muzică pe care îl asculți afectează modul în care percepi lumea.
 Un studiu a confirmat că atunci când cheltui banii pe altcineva primești mai multă
fericire decât atunci când cheltui banii pe tine.
 Cheia spre fericire este cheltuirea banilor pe experiențe, dar nu pe proprietăți.
 Există o tulburare mentală rară care constă în faptul că oamenii își imaginează că se
descompun, sunt morți sau inexistenți.
  Cercetătorii dezbat posibilitatea de a adăuga „dependența de internet” pe lista
tulburărilor mentale.
 Există o genă care te provoacă să fii negativ în majoritatea timpului.
 Creierul tratează respingerea ca o durere psihologică.
 „Erotomania” este o tulburare psihologică. Oamenii afectați cred că o persoană vestită
este îndrăgostită de ei.
 68% din oameni suferă de sindromul vibrației fantomă – sentimentul că îți vibrează
telefonul chiar și atunci când acesta nu vibrează.
 Un elev obișnuit din liceu are același nivel de anxietate ca și un pacient psihiatric din
anii 1950.
 Dintre toate tulburările fiziologice, anorexia are cea mai înaltă rată de mortalitate:
între 5% și 20% din persoane mor din această cauză.
 Studiile au confirmat că oamenii de comedie și persoanele vesele sunt mult mai
predispuse la depresie decât oamenii obișnuiți.
 Depresia severă poate cauza îmbătrânirea prematură, deoarece aceasta crește procesul
de îmbătrânire a celulelor.
 Plânsul te face să te simți mai bine, reduce stresul și te poate ajuta să menții corpul
sănătos.
 Un studiu de la Harvard a demonstrat că sarcasmul dezvoltă creativitatea.
 Dacă trăiești într-un loc cu vedere la apă, devii mai calm, mai fericit și mai creativ.
 Cercetările arată că dacă te gândești la un plan B, este mai puțin probabil că vei
realiza planul A.
 Atunci când spui „mulțumesc” oamenii tind să te vadă ca o persoană mai plăcută.
 Fobofobia este teama de a avea o fobie.

Psihologia omului

“Daca vrei ca ceilalti sa fie fericiti, practica compasiunea. Daca vrei sa fii fericit,
practica compasiunea” – Dalai Lama

Cred despre compasiune ca este unul dintre putinele lucruri pe care le putem practica si care
ne aduce fericire pe termen scurt si lung in vietile noastre. Nu vorbesc despre placeri imediate
precum sex-ul, drogurile sau pariurile, ci despre ceva ce va aduce fericire si fericire durabila.
Cheia pentru a dezvolta compasiunea este ca aceasta sa devina o rutina zilnica.
Mediteaza la asta dimineata (poti face asta in timp ce iti verifici emailul), gandeste-te la ea
cand interactionezi cu altii si reflecta noaptea. In acest fel va deveni parte a vietii tale. Sau
cum a spus Dalai Lama: “Aceasta este religia mea simpla. Nu e nevoie de temple; nu e nevoie
de filozofie complicata. Creierul nostru, inima noastra este un templu; filozofia este
bunatatea.”
Definitie
Compasiunea este un sentiment ce reprezinta un sens al suferintei impartasite, deseori
combinat cu o dorinta de a alina suferinta celuilalt; a arata bunatatea speciala celor care
sufera. Compasiunea se naste prin empatie si este deseori caracterizata prin actiuni, cand o
persoana care actioneaza prin compasiune va cauta sa ii ingrijeasca pe cei fata de care simt
compasiune.
Actele de compasiune sunt considerate in general acelea care iau in calcul suferinta celorlalti
si incearca sa aline acea suferinta ca si cand aceasta ar fi a lor. In acest sens, formele variate
ale Regulii de Aur au la baza compasiunea.
Compasiunea difera de alte forme de comportament uman pentru ca se concentreaza in
principal pe alinarea suferintei.

7 practici de compasiune
1. Ritualul de dimineata. Intampina fiecare dimineata cu un ritual. Incearca-l pe acesta,
care este sugerat de Dalai Lama: “Astazi sunt norocos ca m-am trezit, sunt viu, am o viata
pretioasa si nu o voi irosi. Imi voi folosi toata energia pentru a ma dezvolta, pentru a-mi
extinde inima catre ceilalti, pentru a reprezenta o lumina pentru beneficiul tuturor, nu ma voi
enerva sau sa ma gandesc negativ despre ceilalti, voi aduce beneficiu celorlalti cat de mult
pot.” Apoi, dupa ce ai facut asta, incearca una din practicile de mai jos.
2. Practica empatia. Primul pas in a cultiva compasiunea este sa iti dezvolti empatia
pentru semenii tai. Multi dintre noi cred ca avem empatie si la un anumit nivel toti avem. Dar
de multe ori suntem centrati pe noi insine (nu sunt o exceptie) si lasam empatia noastra sa
rugineasca. Incearca astfel: Imagineaza-ti ca o pesoana apropiata sufera. Ceva teribil i s-a
intamplat. Acum incearca sa-ti imaginezi durerea prin care trec. Imagineaza-ti suferinta in cel
mai mic detaliu. Dupa ce practici acest simtamant cateva saptamani, ar trebui sa-ti imaginezi
suferinta celorlalti pe care-i stii, nu doar a celor care-ti sunt apropiati.
3. Practici comune. Inloc sa recunosti diferentele dintre tine si ceilalti, incearca sa
recunosti ce aveti in comun. La radacina tuturor lucrurilor, suntem cu totii fiinte umane.
Avem nevoie de mancare, adapost si dragoste. Cerem atentie si recunoastere, afectiune si mai
presus de toate, fericire. Reflecta asuprea acestor lucruri comune pe care le ai cu toti ceilalti si
ignora diferentele. Unul dintre exercitiile mele este unul format din 5 pasi cand intalnesti
prieteni sau straini:
a) Ca si mine, aceasta persoana cauta fericirea in viata sa
b) Ca si mine, aceasta persoana incearca sa evite suferinta
c) Ca si mine, stie ce inseamna supararea, singuratatea si disperarea
d) Ca si mine, aceasta persoana cauta sa-si umple nevoile
e) Ca si mine, aceasta persoana invata despre viata
 4. Practica alinarii suferintei. Odata ce poti empatiza cu alta persoana si intelegand
umanitatea si suferinta ei, urmatorul pas este de a vrea ca acea persoana sa se elibereze de
suferinta. Aceasta este inima compasiunii – defapt definitia ei. Incearca acest exercitiu:
imagineaza-ti suferinta unei persoane pe care ai intalnit-o recent. Acum imagineaza-ti ca tu
esti cel ce trece prin acea suferinta. Reflecta asupra dorintei ca acea suferinta sa inceteze.
Reflecta asupra simtamantului de fericire pe care l-ai avea daca o alta fiinta umana ar vrea ca
suferinta ta sa inceteze si sa faca ceva in sensul acesta. Deschide-ti inima acelei persoane si
chiar daca simti doar putin ca ai vrea ca suferinta acelei persoane sa se termine, reflecta
asuprea acelui simtamant. Acesta este simtamantul pe care vrei sa-l dezvolti. Cu exercitiu
constant, acel simtamant poate fi crescut si nutrit.
5. Practica actiunilor de bunatate. Acum ca ti-ai insusit punctul 4, mergi mai departe cu
un pas. Imagineaza-ti din nou suferinta unei persoane pe care o stii sau ai intalnit-o recent.
Imagineaza-ti din nou ca esti acea persoana si ca treci prin acea suferinta. Acum imagineaza-
ti ca alta persoana vrea ca suferinta ta sa inceteze – poate mama ta sau alta persoana iubita.
Ce ai vrea ca acea persoana sa faca pentru a-ti alina suferinta?
Acum inverseaza rolurile: tu esti persoana care doreste ca suferinta persoanei celeilalte sa se
termine. Odata ce devii bun la acest stadiu, practica ceva in fiecare zi pentru a alina suferinta
celorlalti. Chiar un zambet sau o vorba draguta sau chiar vorbind despre o problema cu
cealalta persoana.
6. Cei ce ne trateaza rau. Stadiul final in aceste practici ale compasiunii este nu doar sa
usuram suferinta celor cu care ne intalnim sau pe care ii iubim, dar chiar si celor care ne
trateaza rau. Cand intalnim o persoana care ne trateaza rau, inloc sa devenim nervosi, sa ne
retragem. Apoi, cand suntem mai calmi si mai detasati, reflecta asuprea persoanei care te
maltrateaza. Incearca sa-ti imaginezi cum a fost educata acea persoana cand a fost copil.
Incearca sa-ti imaginezi ziua sau saptamana acelei persoane prin care a trecut si ce lucruri
rele i s-ar fi putut intampla. Incearca sa intelegi ca actiunile lor nu au fost despre tine, ci
despre ce li s-a intamplat lor.
7. Rutina de seara. Recomand ca sa va luati cateva minute inainte sa mergeti la culcare si
sa reflectati asupra zilei. Gandeste-te la cei pe care i-ai intalnit, cu care ai vorbit si cum i-ai
tratat. Gandeste-te la scopul pe care ti l-ai pus dimineata. Cat de bine te-ai descurcat? Ce ai
putea face mai bun? Ce ai invatat din experienta de azi?

Temperament

Emotigramele temperamentelor coleric, melancolic, flegmatic și sangvinic

Temperamentul sau caracterul unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau
cum se comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător.
La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și motorice, corelate
cu modul în care se realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul „temperament”
definește de asemenea constanta, intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul
extern.
Cuvântul provine din secolul al XVI-lea, când temperamentum era interpretat ca un
amestec de raporturi echilibrate, sau în farmacie ca un amestec de umori ale corpului uman.
Teoria celor patru temperamente clasice (umoralismul lui Galen) a fost abandonată, nu mai
este știință.
Cvasiunanimitatea psihologilor au considerat temperamentul ca fiind înnăscut. El este
considerat „factorul ereditar” în organizarea internă a personalității. Particularitățile
temperamentului țin de structura somatică, de sistemul nervos, de mobilitatea proceselor
nervoase, de resursele energetice.
Temperamentul nu se manifestă în același mod pe tot parcursul vieții. El evoluează o dată
cu întregul organism și sistem nervos, astfel încât trăsăturile de temperament se maturizează,
sunt deplin formate la sfârșitul adolescenței, se mențin relativ constante pe toată perioada
maturității, până la bătrânețe, când cunosc un proces de aplatizare din cauza pierderii
vivacității, a vigorii. În schimb, unele trăsături temperamentale se rigidizează, se accentuează
la bătrânețe (de exemplu: iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic, închistarea la
un flegmatic).
Temperamentul este neutru din punct de vedere valoric pentru personalitate, adică nu el este
cel care dă valoare personalității. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau
indezirabile.
Trăsăturile temperamentale sunt înnăscute, au o condiționare biologică, dar dobândesc
valențe numai în plan psihocomportamental, constituindu-se în fundamentul personalității.
Ele stau la baza imprimării celorlalte trăsături, cărora le conferă o anumită nuanțare,
expresivitate, dinamism, vivacitate sau dimpotrivă, inhibiție retragere. Temperamentul își
pune pecetea pe viața noastră psihică (generozitatea, spre exemplu, nu ține de temperament,
dar felul cum își dobândește cineva și, mai ales, cum își manifesta cineva generozitatea se
află sub influența temperamentului)
Temperamentul, deși larg determinat genetic, este în expresia lui funcțională, modelat de
condițiile socio-culturale, existențiale ale individului. Influența ereditarului asupra
psihocomportamentalului nu este directă, ci mediată de factori socio-culturali.
Tipologii temperamentale
Nu există temperamente pure. Etimologia latină a cuvântului „tempera – temperare”, care
înseamnă „a amesteca”, sugerează acest lucru. In mod potential, trasaturile apartin tuturor
tipurilor de temperament coexista in fiecare persoana, insa unele se manifesta mai pregnant
decat altele. Asadar, temperamentul fiecarei persoane este o combinatie unica, originala, care
il individualizeaza.
Clasificarea tradițională
Clasificarea tradițională a temperamentului este legată de cultura, arealul geografic, perioada
istorică. Cele mai cunoscute clasificări ale teperamentelor sunt clasificarea greacă sau
chineză; în Europa este răspândită clasificarea greacă a lui Hipocrat, care are patru grupe
mari umorale:
1. sanguis (sânge)
 2. chole (fiere galbenă sau bilă)
3. melan (chole sau fiere neagră)
4. flegma (salivă)
De aici provin cele patru temperamente:
5. sangvin, (temperament comparat cu aerul, primăvara, sangele, dopamina, tinerețea,
magicianul)
6. coleric, (temperament comparat cu focul, vara, bila galbena, testosteronul, seceta,
razboinicul)
7. melancolic, (temperament comparat cu pamantul, toamna, bila neagra, serotonina,
seara, poetul)
8. flegmatic, (temperament comparat cu apa, iarna, flegma, estrogenul, noaptea, regele)
Acest punct de vedere prezintă importanță doar pentru istoria științei, el nu mai este medicină
sau psihologie.
Clasificarea din punct de vedere psihologic
În prezent la temperamente se urmăresc patru trăsături de caracter descrise ca:
9. activitate - forță, iuțeală, mobilitate a gândirii și vorbirii
10. creativitate - tempo, intensitate de reacție la stimulanții exteriori
11. emoționalitate - frecvență, intensitate, și gradul în care emoțiile influențează
comportamentul
12. sociabilitate - dorința de apropiere de alte persoane, felul, modul de adaptare,
comportare în grup.

Aptitudine

Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul aptus care însemna ,,bun
pentru,, ,,capabil de ,,. Termenul are ca sinonime ,,capacitate,, și ,,abilitate,,.
Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, relativ stabile
ale persoanei, care condiționează realizarea cu randament a unei anumite activități.
Criteriile după care distingem o aptitudine este efortul cu care persoana realizează o
anumită activitate și viteza realizării activității.
Deosebim nivelele de realizare a aptitudinii. Aptitudinile sunt însușirile potențiale ce pot
valorificate în condiții favorabile. Dacă aptitudinile sunt dezvoltate, perfecționate, aplicate în
situații reale ele devin efective fiind denumite capacități ale persoanei.
În ordinea devenirii personale la baza aptitudinilor stau predispozițiile pentru anumite
activități.Predispozițiile sunt înnăscute.Concursul unor factori biologici, psihologici, sociali și
culturali ducând în același sens pot transforma predispozițiile în aptitudini și aptitudinile în
capacități personale.O acțiune negativă a condițiilor și cauzelor biologice, psihologice, de
grup uman și culturale pot stopa devenirea benefică a predispozițiilor sau chiar pot cauza
destructurarea acestora. Aptitudinile sunt parțial determinate de natură și parțial determinate
de umanitate.
Experiența arată că în funcție de gradul de dezvoltare și de complexitate aptitudinea poate
trece în forme superioare. Prima formă superioară pe care o îmbracă aptitudinea este talentul.
Talentul este acea combinație a unor aptitudini care dă individului posibilitatea de a realiza o
activitate într-un mod nou, original, creator. Persoana talentată face ușor ceea ce alții fac
greu. Nivelul extrem al formelor de dezvoltare aptitudinală este geniul. Geniul este o
complexă sinteză de aptitudini ce realizează saltul de la condiția normalității la condiția
anormalității în activitate realizând ceea ce predecesorii nu putuseră realiza, adică noul
absolut. Geniul creează paradigme adică modele noi neexistente până la el în activitatea în
cauză.
Clasificarea aptitudinilor
După criteriul naturii proceselor psihice care concură la existența aptitudinii distingem
aptitudini senzoriale, aptitudini psiho-motorii și aptitudini intelectuale.
Aptitudinile senzoriale sunt aptitudinile de a vedea, auzi, mirosi etc. cu precizie mai mare
decât media oamenilor. Aptitudinile psihomotorii sunt aptitudinile de a executa mișcări
corporale complexe în care se combină calitățile fizice ale persoanei cu cele ale gândirii.
Aptitudinile intelectuale sunt acele aptitudini prin care se manifestă la un nivel ridicat procese
ca memorarea, gândirea, imaginarea, limbajul, intuiția..
Considerând gradul de specializare în activități socialmente constituite deosebim aptitudini
generale cum este inteligența, și aptitudini speciale cu sunt de exemplu aptitudini sportive,
aptitudini artistice, aptitudini tehnice, aptitudini științifice de diferite spețe, aptitudini
filozofice, aptitudini teologice etc.

18 Aptitudini Principale ce te Pot Defini și care te Ghidează în Viață

Aptitudinea #1. Adaptabil

Capacitatea de adaptare continuă și de acomodare cu diverse situații.

Este un lucru înţelept să observi firile celorlalţi şi să te adaptezi şi celui sobru, şi celui pus
pe glumă, şi celui nervos, şi celui inteligent, dar şi ignorantului.
Această mare calitate a omului necesită capacitate de adaptare şi spirit de înţelegere. Aceste
aptitudini, competențe și abilități sociale personale sunt importante.

Iţi trebuie talent ca să-i câştigi pe toţi şi poţi realiza aceasta numai dacă stăpâneşti arta
adaptării propriului comportament.
Omul înţelept are tact, bunăvoinţă, simţul măsurii şi luare aminte chiar şi atunci când
obrăznicia îl deranjează. De tot ce-i bun, trebuie profitat.
Aşa după cum se ştie, niciodată nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi; tot aşa, omul deştept ştie că
nu se poate ca totul să-i iasă bine.
Aptitudinea #2. Amplificator
Vezi potenţialul în ceilalţi şi şti cum să-l amplifici.

Fiecare dintre noi am venit pe lume cu un anumit dar, sau har, sau dacă nu, măcar o misiune.
Mai devreme sau mai târziu vom descoperi că suntem atrași de ceva, sau putem face un lucru
cu o extrem de mare ușurință fără efort și cu multă pasiune.

Acest lucru ce îl descoperim îl putem numi potențial, potențialul nostru de a evolua, de a ne

dezvolta, de a reuși în viață.

Ești unic. Gândurile tale și imaginația ta sunt doar ale tale. Ce vrei de la viață este practic
realizabil, tot ce ai nevoie este doar credința în tine.

Este important să identifici persoanele ce au potențial iar apoi să le promovezi.

Aptitudinea #3. Comunicare
Îţi place să explici, să descrii.

Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele

trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se
construieşte pe sine ca personalitate.

Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor

interpersonale şi de integrare socială.

Mulţi oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la

majoritatea persoanelor el decurge uşor. Dacă ne gândim totuşi ce anume reprezintă
comunicarea, vom fi surprinşi de cât de complex este acest proces în realitate.
Aptitudinea #4. Cuceritor
Doreşti cu orice preţ să câştigi oamenii de partea ta.

Dacă ai încredere în tine, dacă ești atent la detalii, ești imprevizibil și dominant atunci poți fi
un cuceritor și poți atrage oamenii de partea ta.
Aptitudinea #5. Empatie
Poţi simţi cu uşurinţă stările emotive ale celor din jur.

În primul rând, o persoană empatică poate identifica ușor emoțiile celorlalti iar aici mă
refer, evident, la emoțiile latente, care nu sunt exprimate. Oricine își poate face o idee despre
cum se simte un om care plânge dar puțini reușesc să identifice faptul că o persoană suferă
atunci când acea persoană face tot posibilul să nu o arate, ascunzându-se după o mască.
Oamenii empatici văd dincolo de măști, cu ușurință.

Ei fac însă mai mult decât a identifica automat ceea ce simt persoanele din jurul lor; au și
capacitatea de a își imagina foarte exact cum trebuie să se simtă persoana respectivă chiar
dacă ei nu au trecut niciodată prin exact aceeași situație.

De asemenea, empatia îi ajută pe oameni să citească mai ușor limbajul corpului sau să vadă
acele sclipiri în ochii oamenilor. Datorită acestei înțelegeri a firii umane de care sunt capabili,
oamenii empatici sunt de obicei înțelegători cu cei din jur și dau dovadă de compasiune.
Aptitudinea #6. Focalizare
Incotro mă îndrept? ai o abilitate deosebită de a-ţi stabili obiectivele.

Poți folosi o mulțime de instrumente pentru managementul timpului sau stabilirea

obiectivelor. Atât timp cât ele nu se subordonează scopului tău în viață, rămân simple unelte
într-o trusă de scule nefolosită.

Scopul este forța unificatoare a tuturor energiilor tale. Scopul transcede dincolo de obiective
– este imaginea atotcuprinzătoare, ca o umbrelă, deasupra acțiunilor tale. Obiectivele sunt
etapele intermediare pe care le parcurgi în drumul către scop.

Dacă focalizezi bine obiectivele atunci îți vei atinge scopul.

Aptitudinea #7. Inovație
Eşti fascinat de idei şi concepte (noul, provocatorul, ineditul).
Aptitudinea #8. Intelect
Îţi place să ai o activitate mentală constantă.

Activitatea mentală are loc în multe dintre instanțele cotidiene și poate varia de la visarea cu
ochii deschiși la cititul unei cărți sau învățarea unei limbi străine. Exercițiu mental sau
trainingul creierului se referă la utilizarea structurată a exercițiilor și tehnicilor cognitive.

Scopul acestui antrenament este îmbunătățirea selectivă a funcțiilor specifice creierului si

creșterea performanței în viața de zi cu zi prin optimizarea memoriei, atenției, capacității de
luare a deciziilor, autocontrolului emoțional, estimării.
Aptitudinea #9. Împlinire
Nevoie constantă de obţinere a succesului.
Cine așteaptă să cunoască succesul înainte de a deveni generos și plin de iubire, va sfârși
dezamăgit și frustrat. Nu este posibilă fericirea fără iubire, nu există succes, sănătate, pace
interioară sau libertate fără iubire. Împlinirea nu se realizează fără fericire.

Iubirea este garanția fericirii, cine nu este fericit înseamnă că nu iubește. Ea te condamnă
la veșnicie și veșnicia la fericire. Ea te face să

trăiești mereu în prezent și să uiți cu desăvârșire trecutul. Atunci simți că ești împlinit.
Aptitudinea #10. Mediator
Cauţi întotdeauna să ajungi la un consens.

Pentru a realiza o interacțiune efectivă, va trebui să-ți folosești capacitațile de rezolvare a

conflictelor. Modul cum se poate obține acest rezultat ține atât de calitățile taler cât și de felul
cum abordezi câțiva factori elementari în procesul de mediere.

În mediere, un rezultat efectiv este obținut dacă părțile implicate într-adevăr doresc să ajungă
la o rezolvare pe cale amiabilă dar si dacă mediatorul, cel care mediază cazul, știe cum să
conducă procesul de mediere spre acest rezultat.
Aptitudinea #11. Optimism
Privești problema ca una care poate fi rezolvată.

Optimistul are tendința de a considera că nenorocirile sunt temporare, iar bucuriile –

durabile. Că un eșec nu privește decât domeniul precis în care a survenit, în timp ce o reușită
personală poate fi extrapolată pe alte situații.
Aptitudinea #12. Ordine
Totul în jurul tău trebuie să fie disciplinat şi organizat.
Aptitudinea #13. Perfecţionist
Excelenţa, şi nu media, este unitatea ta de măsură.
Aptitudinea #14. Pozitivism
Vezi partea plină a paharului.

Gândirea pozitivă ne va ajuta să descoperim că nu avem limite în puterea de a rezolva orice

problemă, a îndeplini orice obiectiv propus și a ne făuri propriul viitor. Secretul constă în
încrederea în forțele proprii, indiferent de situație.
Aptitudinea #15. Responsabilitate
Scuzele nu sunt de ajuns când nu ai reuşit un lucru.
Trebuie să învăţăm să ne asumăm cu mult curaj responsabilitatea generată de faptele proprii.
Ori de cîte ori greşim prima reacţie este să dăm vina pe altcineva sau pe altceva.

Dacă fiecare om ar începe să devină mai responsabil chiar şi în cele mai mici aspecte ale
vieţii sale, ar creşte astfel nivelul de responsabilitate la nivel social şi s-ar transmite un
comportament bazat pe responsabilitate chiar şi instituţiilor statului.

Asumarea responsabilităţii propriilor fapte ar trebui învăţată prin orice mijloace şi la orice
vîrstă de către toţi oamenii.
Aptitudinea #16. Siguranţa de sine
Increderea pe care o ai în forţele proprii.

Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect,

autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptăm pe noi înșine, dacă ne apreciem
pentru ceea ce facem bine – aceasta contribuie la autorespectul și încrederea în sine – dacă
acceptăm că avem și slăbiciuni fără să ne criticăm în permanență pentru ele – aceasta
constituie baza toleranței față de sine și, implicit, față de alții – putem trăi confortabil din
punct de vedere emoțional.
Aptitudinea #17. Spirit de echipă
Vrei să-i faci pe oameni să facă parte dintr-un grup.

Se spune că valoarea echipei e mai mare decât suma valorii părților. Adică 1+1+1 este
mai mult decat 3. Poate fi 5 sau chiar mai mult. Asta, evident, dacă fiecare dintre acei 1 știe
ce are de făcut și se intergrează armonios in „organismul” echipei.
Aptitudinea #18. Strateg
Cauţi cea mai bună cale de a merge mai departe.

Ai viziune, ai o cale, ești un bun organizator dar și un bun strateg.