Sunteți pe pagina 1din 82

1.

Aspecte ale epocii lui Gheorghe Gheorghiu Dej

Prima etapa este cuprinsa intre anii 1948-1952, si incepe cu initierea reformelor comuniste si
se incheie cu inlaturarea grupului condus de Ana Pauker. A doua etapa este cuprinsa intre anii
1952-moartea lui Gheorghiu Dej. In decursul acestor ani luptele interne vor fi concentrate in
jurul celor doua personalitati mai sus mentionate. Dej, ales drept secretar al Partidului
Comunist Roman(P.C.R.) si reales in aceasta functie in 1948, se bucura de o autoritate mai
mult formala dar respecta profilul ideal al comunistului. Ana Pauker care s-a impus in
Komitern ca seful sectiei romanesti a fost aleasa membru al Secretariatului alaturi de Vasile
Luca si Teohari Georgescu. Desi Dej era secretar general, el depindea in totalitate de
bunavointa grupului condus de Ana Pauker deoarece acesta detinea majorotatea in Secretariat
putand sa blocheze initiativele secretarului ba chiar sa-l inlature. In cadrul noii structuri de
partid se punea accentul pe caracterul de elita al partidului si au fost introduse criterii mai
stricte privind calitatea de membru de partid. Astfel, cei ce faceau cerere de intrare in partid
trebuiau verificati

Dand dovada de tactica si abilitate, Dej a reusit sa-si inlature pe rand posibilii adversari: pe
Ana Pauker a transformat-o in cadavru politic fiind acuzata alaturi de Teohari Georgescu si
Vasile Luca de deviere de dreapta iar Lucretiu Patrascanu a avut aceasi soarta ca si Stefan
Foris, murind executat. Eliminarea lui Lucretiu Patrascanu s-a efectuat datorita faptultui ca
acesta reprezenta o alternativa concreta la suprematia lui Dej, pe care sovieticii o aveau la
indemana.

Principiile modelului stalinist sunt imitate in economie, politica si cultura. Dovezi ale
stalinismului economic: iunie 1948- nationalizarea bancilor, societatilor de asigurare;
noiembrie- sunt nationalizate institutiile de sanatate, casele de filme, cinematografele; aprilie
1948- farmaciile, laboratoarele, intreprinderile chimice; aprilie 1950- o parte a fondurilor de
locuinte. Tot in aprilie 1950 a fost elaborat si aprobat de Biroul Politic primul plan cincinal
devenit lege la 16 decembrie 1950. Copie fidela a modelului sovietic, principalul scop al
acestuia era sa tansforme Romania intr-o tara cu o industrie socialista dezvoltata si cu o
agricultura socialista mecanizata.

1953-inlaturarea oponentilor,adversarilor politici

1956-1957-destindere , si la nivelul represiunii impotriva taranilor( au fost lasati sa


vandaproduse statului, s-au impus cotele, pretul de vanzare era mic- oamenii au declansat
revolte in Brasov, Vrancea- peste 80.000 arestati)
1958- retragerea trupelor sovietice din Romania=elimina apropierea de Moscova, se
desfiinteaza Muzeul Romano-Sovietic, eliminarea manualelor in limba rusa

1958-,,rugul aprins,, = represiunea intelectualilor. Majoritatea celor inchisi au fost acuzati ca


ar fi legionari: Vasile Voiculescu, Arsenia Boca.

1961- introducerea functiei de presedinte. Inlocuieste prezidiul Consiliului cu presedintia


MAN, (vota si adopta legile). Prezidiul fusese numit de consilierii sovietici= elimina prezenta
sovietica din cadrul legal romanesc , se largesc prerogativele lui Dej= deschida calea cultului
personalitatii

1962- se incheie colectivizarea . Se facuse in 3 etape. Prima a fost cea mai dura intre 1949-
1953. Din 1954-1957 regimul s-a destin, apoi din 57-62 , un nou val de represiuni.

1964- Declaratia lui Dej

-fiecare stat are dreptul de a si conduce tara cum doreste= egalitate intre state , partide.

- el aloca Romaniei un ro de mediator intre URSS si China

- e structurata pe capitole. Incepe cu aspectele ideologice(divergentele intre PC,PCUS) si se


pozitioneaza de partea sovietica.

-al doilea capitol= dDej s[pune ca s-a trecut de la capitalism la socialism. Marx= ideea luptei
de clasa, continua lupta intre bogati si saraci.Proletariatul are dreptul si rsursele sa elimine
clasele sociale si vechea orandurire in etape: trecerea la socialism prin preluarea puterii ->
societate socialista.. Lenin conisdera ca statul trebuie sa existe si in societatea socialista, iar in
comunism acesta nu mai exista.

-Dej : existenta unor organizatii suprastatale stirbesc suveranitatea nationala = CAER trebuia
sa ofere indrumara, nu sa fie o institutie care sa centralizeze economia tuturor statelor.

- neamestec in chestiunile interne=independenta

- mentionarea porincipiului coexistentei pasnice care nu insemna incetarea luptei socialiste


impotriva burghezilor.

2. Conventia de Armistitiu
Guvernul constituit in noapetea de 23 august avea obligatia de a incheia un accord cu
Natiunile Unite- Barbu Stirbei e trimis la Cairo sa incheie dar farav raspuns. La Moscova e
trimisa o delegatie condusa de Patrascanu. Britanicii nu au vrut sa inceapa discutiile pana nu
aveau acordul tuturor tarilor Commonwealtk-ului. Discutiile debuteaza pe 10 sept cand
conducator al delegatiei era Molotov. PDV a fost impus de partea sovietica;.

La 12 septembrie 1944, Romania semneaza Conventia de Armistitiu cu Puterile Aliate


(URSS, MB, SUA) la Moscova. Documentul este semnat din insarcinarea guvernului
Romaniei si a Inaltului Comandament al Romaniei, de Lucretiu Patrascanu (ministru de stat si
ministru al Justitiei), principele Barbu Stirbey, liderul Partidului National Taranesc Ghita
Popp si generalul Dumitru Damaceanu (adjutant al regelui Mihai I). Din partea Puterilor
Aliate, documentul este parafat de un singur oficial, maresalul sovietic Rodion Malinowski.
Gestul este simbolic pentru continutul Conventiei de Armistitiu.

Dimensiunile semnificative

Marca sovietică

Intregul text al Conventiei de Armistitiu, inclusiv anexele, stabileste influenta pe care


Uniunea Sovietica o va detine in afacerile interne ale Romaniei. Fiind un armistitiu,
prevederile lui sunt in mare majoritate militare (eliberarea prizonierilor de razboi sovietici si
transportarea lor in URSS; predarea ca trofee de razboi a materialelor de razboi germane;
restituirea catre URSS a tuturor bunurilor stramutate de pe teritoriul ei in timpul razboiului
etc.). Inaltul Comandament Aliat, caruia ii este alaturat in paranteze cuvantul Sovietic,
urmeaza a comanda trupele romanesti, devenite aliate. Conventia mai stabileste infiintarea
unei Comisii Aliate de Control, desigur si aceasta sovietica care va coordona administratia
romaneasca pana la incheierea Tratatului de Pace.

2. Aspecte nefaste pentru Romania

Puterile Aliate, in speta Uniunea Sovietica, au recunoscut faptul ca Romania a declarat razboi
Germaniei si Ungariei la 24 august 1944. Conventia obliga insa Romania sa participe la
razboi cu "nu mai putin de 12 divizii de infanterie, impreuna cu serviciile tehnice auxiliare".
Acestea urmau a actiona sub "conducerea generala a Inaltului Comandament Aliat
(Sovietic)". Romania mai este obligata sa asigure pe propria sa cheltuiala libera miscare a
trupelor aliate (nu erau decat trupe sovietice) pe intreg teritoriul tarii. Romania a fost obligata,
ca tara invinsa, sa recunoasca granita cu URSS stabilita in iunie 1940 prin ultimatumurile
sovietice, precum si sa plateasca imense desbagubiri de razboi.

3. Castigul

Singurul lucru pe care Romania l-a obtinut la 12 septembrie 1944 a fost anularea Dictatului
de la Viena. Guvernele Aliate hotarau ca " este nul si neavenit". Dar si in aceasta privinta
Romania era tinuta in sah. Intr-o paranteza se specifica ca: Transilvania sau "cea mai mare
parte a ei urma sa fie restituita Romaniei, sub conditia confirmarii prin Tratatul de Pace".
Modaliatatea in care Guvernul Romaniei urma sa "colaboreze" cu Comisia Aliata de Control
(Sovietica) putea determina revenirea totala sau partiala a nord-vestului Transilvaniei.

4. Capitulare

Conventia a reprezentat o veritabila capitulare militara, politica si economica fata de URSS.


Capitulare militara, fiindca cea mai mare parte a trupelor romane au devenit subordonate
comandamentului sovietic; politica, deoarece s-a acceptat cedarea Basarabiei si Bucovinei
catre rusi .

Alte prevederi:

drept de liberă trecere pentru trupele sovietice

art 13 -art 14 = arestarea criminalilor de razboi + desfiintarea organizatiilor de tip fascist

Urss anexa Basarabia si N Bucovinei

art 18 - se instituie o Comisie Aliata de Control

3. Conferinte interaliate in timpul WW2

Conferința de la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943, Teheran, Iran) a fost organizată
pentru punerea la punct a unor probleme de importanță vitală pentru mersul celui de-Al
Doilea Război Mondial și organizarea lumii postbelice, ca urmare a marilor victorii aliate din
cursul anului 1943.

A fost prima întâlnire a "Celor Trei Mari": Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill și
Iosif Vissarionovici Stalin.
În drum spre capitala iraniană, Franklin Delano Roosevelt și Winston Churchill s-au oprit la
Cairo, unde s-au intâlnit cu Jiang Jieshi (cunoscut și sub numele de Cian Kai). Cu această
ocazie, la 27 noiembrie, cei trei au semnat o Declarație prin care-și afirmau hotărârea
neclintită de a purta război "pentru a pune capăt agresiunii Japoniei și de a-l pedepsi pe
agresor, fără a tinde prin aceasta la obținerea unor avantaje pentru ele și fără să aibă cea mai
mică intenție de extindere a teritoriilor lor".

În centrul dezbaterilor Conferinței de la Teheran au fost problemele militare. S-a discutat


despre statutul postbelic al Germaniei care, potrivit lui Roosevelt, trebuia împărțită în cinci
state autonome, respective: 1 - Prusia, 2 - Hanovra, 3 - Saxonia și regiunea Leipzig, 4 - zona
Hessen, Darmstadt Kassel și regiunea de la sud de Rin, 5 - Bavaria, Baden, Würtenberg și
Canalul Kiel. Regiunile Ruhr și Saar urmau să intre sub control internațional.

O altă problemă abordată a fost cea poloneză, varianta balcanică fiind respinsă de către I. V.
Stalin. Sunt abordate problemele finlandeză și japoneză, se dă o declarație privind
independența, suveranitatea și integritatea Iranului. Conferința de la Teheran s-a încheiat cu
stabilirea anumitor scopuri comune ale Aliaților.

Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie
1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de
către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin.

Conferința s-a desfășurat în Uniunea Sovietică, la Ialta, oraș din peninsula Crimeea,
(reanexată la Federația Rusă, după conflictul teritorial cu Ucraina din primăvara anului 2014).
Delegația americană a fost cazată în fostul palat al țarului, iar președintele Roosevelt la palatul
Livadia, unde a avut loc întâlnirea. Delegația britanică a fost găzduită în castelul din Alupka
care aparținuse prințului Voronțov. Principalii membri ai delegațiilor au fost Edward
Stettinius, Averell Harriman, Anthony Eden, Alexander Cadogan și Viaceslav Molotov.
Potrivit observațiilor lui Anthony Beevor, toate încăperile erau spionate de agenții NKVD.
Stalin a sosit cu trenul la 4 februarie, iar summitul a început cu un dineu oficial ținut în
aceeași seară,

Principalele puncte ale convorbirilor au fost:

S-a stabilit drept principală prioritate predarea necondiționată a Germaniei naziste. După
război, Germania urma a fi împărțită în patru zone de ocupație. Urma să aibă loc și o divizare
a Berlinului în patru sectoare.
Stalin a fost de acord ca Franța să preia cea de-a patra zonă de ocupație în Germania și
Austria. Franței i se acorda și un loc în Consiliul Aliat de Control.

Germania urma să fie supusă unei operațiuni de demilitarizare și denazificare.

Crearea unui consiliu aliat de reconstrucție, cu sediul la Moscova.

A fost discutat statutul Poloniei, chestiune complicată de faptul că în acel moment Polonia era
ocupată de armata sovietică. S-a stabilit reorganizarea guvernului provizoriu polonez care
fusese instalat de Armata Roșie prin includerea a diverse grupări politice, prin organizarea de
alegeri democratice. Prin aceasta a fost înlăturat, practic, guvernul polonez legitim exilat din
1939 în Occident.

Granița estică a Poloniei urma să fie de-a lungul Liniei Curzon, Polonia urmând să fie
compensată teritorial în vest cu teritorii importante din Germania de est.

Cetățenii Uniunii Sovietice și ai Iugoslaviei urmau să fie repatriați, indiferent dacă ei doreau
sau nu acest lucru.

Roosevelt a obținut de la Stalin acordul de a participa la Națiunile Unite, după ce s-a convenit
ca fiecare din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto.

Stalin a fost de acord să participe la războiul împotriva Japoniei în 90 de zile de la înfrângerea


Germaniei. Uniunea Sovietică urma să primească, după înfrângerea Japoniei, partea sudică a
insulelor Sahalin și Kurile.

Milioane de ruși din Europa au fost forțați să se reîntoarcă în URSS.

Ialta a fost ultima mare conferință înainte de sfârșitul războiului și ultima călătorie a lui
Roosevelt în străinătate. Observatorii l-au descris cu această ocazie ca fiind bolnav și foarte
slăbit. Se crede că principalul obiectiv a fost de a asigura participarea Uniunii Sovietice la
Națiunile Unite, lucru pe care, de altfel, l-a realizat, însă cu prețul acordării dreptului de veto
fiecărui membru permanent al Consiliului de Securitate, ceea ce a slăbit semnificativ
Organizația Națiunile Unite. Un alt obiectiv al său a fost contribuția URSS în lupta împotriva
Japoniei. Armata Roșie înfrânsese forțele naziste în cea mai mare parte a Europei de Est,
Stalin obținând astfel tot ce își dorea: o sferă importantă de influență drept zonă tampon. În
acest proces, libertatea micilor națiuni a fost sacrificată de dragul stabilității, ceea ce a
însemnat că țările baltice Letonia, Lituania și Estonia au fost silite să rămână membre ale
URSS.

Conferința de la Potsdam a fost o conferință ținută după încheierea celui de-al Doilea Război
Mondial la Cecilienhof, în Potsdam, Germania (lângă Berlin), din 16 iulie până pe 2 august
1945. Au participat reprezentanții Uniunii Sovietice, Angliei și Statelor Unite ale Americii,
cele mai mari și mai puternice forțe ale Aliaților care au învins Puterile Axei în al Doilea
Război Mondial. Delegațiile au fost conduse de șefii guvernelor celor trei națiuni învingătoare
– Secretarul General al CC al PCUS, Iosif Vissarionovici Stalin, Primul-ministru englez,
Clement Attlee și, respectiv, Președintele american, Harry S. Truman.

Stalin, Churchill și Truman— și Clement Attlee, care l-a înlocuit pe Churchill după ce
partidul Laburist a învins Partidul Conservator în alegerile generale din 1945—s-au adunat să
decidă cum să administreze Germania Nazistă înfrântă, care semnase capitularea
necondiționată cu nouă săptămâni mai devreme, la 8 mai. Pe agenda de lucru a conferinței s-
au aflat și problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace și
aprecierea efectelor războiului.

Hotărârile conferinței

Retrocedarea tuturor anexărilor făcute de Germani după 1937 și separarea Austriei de


Germania.

Declarația obiectivelor ocupării Germaniei de către Aliați: demilitarizarea, denazificarea,


democratizarea și demonopolizarea țării.

Acordul de la Potsdam, care cerea împărțirea Germaniei și Austriei în câte patru zone de
ocupație, (asupra cărora se căzuse de acord, în principiu, la Conferința de la Ialta), ca și
împărțirea similară a celor două capitale, Berlin, respectiv Viena.

Acordul pentru punerea sub acuzare și judecarea criminalilor de război naziști.Stabilirea liniei
Oder-Neisse ca frontieră a Poloniei postbelice.

Expulzarea germanilor rămași în afara granițelor Germaniei postbelice.

Acordul asupra reparațiilor de război. Aliații și-au estimat pierderile la 200 de miliarde de
dolari SUA. La insistențele aliaților occidentali, Germania a fost obligată să plătească doar 20
de miliarde în proprietăți germane, produse industriale și forță de muncă. Până la urmă,
izbucnirea Războiului Rece a împiedicat plata întregii sume.

Ca urmare a propunerii lui Stalin, Polonia nu a fost trecută pe lista beneficiarilor


compensațiilor plătite de Germania, pentru că ar fi urmat să primească o parte de 15% din
compensațiile cuvenite Uniunii Sovietice. Aceste sume nu au fost primite niciodată de
polonezi.

În plus, Aliații au căzut de acord asupra Declarației de la Potsdam în care erau stabiliți
termenii capitulării pentru Japonia.

Toate aceste probleme urmau să devină literă de lege prin hotărârile unei conferințe de pace
care avea să fie convocată cât mai repede cu putință.

În timp ce granița dintre Polonia și Germania fusese practic determinată de transferurile


forțate de populație asupra cărora se căzuse de acord la Potsdam, occidentalii au dorit ca la
conferința de pace să fie confirmată linia Oder-Neisse ca un aranjament permanent. Acest
aranjament nu a fost însă negociat așa cum s-a stabilit. Ca urmare, granița polono-germană a
fost recunoscută prin înțelegeri bilaterale: în 1950 - între RDG și Polonia și în 1990 - între
Germania (unită) și Polonia. În perioada războiului rece, acest statut de incertitudine a
granițelor a dus la creșterea influenței Uniunii Sovietice asupra Poloniei și Germaniei.

Aliații occidentali, în special Churchill, aveau mari suspiciuni în ceea ce privește motivele lui
Stalin, care instalase deja guverne comuniste în statele din Europa Centrală aflate sub
influența sovietică. Conferința de la Potsdam a fost ultima conferință între aliați.

În timpul conferinței, Truman i-a vorbit lui Stalin de "arme noi mai puternice" nespecificate.
Stalin care, în mod ironic, știa de existența armei nucleare americane cu mult înaintea lui
Truman, a încurajat folosirea oricărui mijloc care ar fi grăbit sfârșitul războiului. Spre sfârșitul
conferinței, Japoniei i s-a dat un ultimatum, amenințând-o cu "distrugerea imediată și totală",
fără a menționa bomba nucleară. După ce Japonia a respins ultimatumul, americanii au lansat
atacurile nucleare de la Hiroșima (6 august) și Nagasaki (9 august). Truman a luat decizia de a
folosi armele atomice cât încă se mai afla la conferință.

În Comunicatul dat publicității de Conferința de la Potsdam a fost reluată problema


criminalilor de război: „Criminalii de război, se spune in capitolul al III lea, Germania și
indivizii care au participat la planurile sau executarea de întreprinderi naziste, tinzând sau
înfăptuind atrocități sau crime de război, vor fi arestați și aduși în fața justiției. Șefii naziști,
persoanele influente ale partidului și înalții demnitari ai organizațiilor și instituțiilor naziste,
precum și orice alte persoane periculoase pentru ocupanții aliați sau pentru scopurile pe care
ei și le propun, vor fi arestate și internate.” În acest scop, la 8 august 1945, la Londra,
reprezentanții SUA, Marii Britanii, Franței și URSS au hotărât înființarea unui Tribunal
Internațional pentru judecarea și pedepsirea principalilor criminali de război naziști.

4. Conferinta de Pace

Odată ce guvernul Groza e recunoscut de SUA şi Mb se ajunge la Conferinta de pace de la


Paris

Aici:

-Ungaria doreste sa obtina Transilvania, dar nu se intampla pentru ca e teritoriu romanesc

-neacordarea statutului de cobeligeranta Romaniei, desi a contribuit la victoria asupra


Germaniei.

-Romania doreare ocuparea Chiliei, pierdută în 1940 şi a ţinutului Herta

(suport curs antoniu) În timpul Conferinţei de pace, delegaţia României a dat publicităţii o
declaraţie în care arăta că „pe baza contribuţiei militare şi economice pe care a adus-o, cu
începere de la 23 august 1944, în lupta împotriva hitlerismu

lui, România este în drept să ceară şi să obţină recunoaşterea calităţii sale de cobeligerantă din
partea Naţiunilor Unite”. Deşi, declarativ, puterile aliate au recunoscut contribuţia militară şi
economică a poporului român la victoria Naţiunilor Unite, România nu a primit statutul de
cobeligerant. Hotărârile Dictatului de la Viena erau declarate nule şi neavenite, revenindu-se
la frontiera de la 1 ianuarie 1938 între România şi Ungaria. Frontiera româno-sovietică a
rămas cea impusă în iunie 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. România trebuia
să plătească Uniunii Sovietice, cu titlul de reparaţii, 300 milioane de dolari, vreme de opt ani,
prin livrări de produse petroliere, cereale, cherestea, nave maritime şi fluviale, precum şi alte
mărfuri şi produse industriale şi agricole..

5. Razboiul Rece
→ În perioada comunistă, politica externă românească a cunoscut trei etape:

I. 1948-1958 : perioada subordonării totale faţă de Uniunea Sovietică :

→ 1948: la Moscova s-a semnat Tratatul de prietenie şi asistenţă mutuală dintre România şi
Rusia Sovietică. (tratat valabil 20 de ani). Acest tratat a permis sovieticilor să se amestece în
problemele interne ale României.

→ 1949: România a aderat la Consiliul Economic de Ajutor Reciproc

→ 1955: semnarea Tratatului de la Varşovia - alianţă militară a statelor comuniste împotriva


NATO. Conform acestui tratat, statele comuniste puteau interveni militar împotriva altor ţări
pentru apărarea regimurilor comuniste.

1956:România şi-a demonstrat loialitatea faţă de sovietici: revolta anticomuniste din Ungaria.

→ 1958: trupele sovietice s-au retras din România. Acest fapt a însemnat începutul detaşării
României de interesele sovieticilor.

→ 1962: România a încercat să medieze conflictul dintre China şi URSS, fără rezultate însă.

→ 1964: România a respins „Planul Valev” conform căruia ţara noastră ar fi trebuit să devină
un stat agricol dependent de industria sovietică.

→aprilie 1964:a apărut „Declaraţia Partidului Muncitoresc Român”, în care se afirma


independenţa României şi dreptul său de a urma o cale proprie spre comunism.

II. 1958-1965: perioada tendinţei României de a avea o politică externă proprie

III. 1965-1989: perioada : România îşi manifestă independenţa faţă de sovietici:

→ 1965: la conducerea României s-a aflat N. Ceauşescu: detaşarea ţării de sovietici.

→ 1967: România a fost primul stat comunist care a recunoscut Republica Federală Germană;
apropiere fata de Germania : economica

→ aprilie 1968: preşedintele Franţei, Charles de Gaulle a vizitat România pentru a-l felicita
pe Ceauşescu pentru distanţarea de URSS.
→ 21 august 1968: Ceauşescu a criticat intervenţia militară condusă de sovietici împotriva
regimului reformist din Cehoslovacia. → Acest gest i-a adus lui Ceauşescu simpatia statelor
democratice.

→ 1969: România a fost vizitată de preşedintele SUA Richard Nixon

→ 1970: Ceauşescu a vizitat SUA. Deoarece i-a sfidat pe sovietici, România a primit favoruri
economice din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

→ iulie-august 1975: Helsinki, a avut loc Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în


Europa, la care a participat şi România. → „Actul Final al CSCE” prevedea egalitatea între
state, evitarea războiului ca mijloc de rezolvare a conflictelor, respectarea drepturilor
omului.→ dacă pentru România, conferinţa a fost o ocazie de a susţine înţelegerea
internaţională, pentru statele occidentale a adus angajamentul statelor comuniste că vor
respecta drepturile omului.

→ anii 80 : Ceauşescu a promovat în România cultul personalităţii, a crescut datoria


externă, situaţia economică s-a înrăutăţit. Dacă în URSS comuniştii au adoptat o reformă
economică, în România, Ceauşescu a continuat raţionalizarea produselor. Din aceste
motive, s-a înregistrat o izolare a României pe plan internaţional după 1985.

→ 1989: prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, inclusiv din România.

6. Romania in lagarul Socialist 1947-1965 Rep Socialista Romania

Sfarsitul WW2, prezenta trupelor sovietice pe teritoriu , si instabilitatea politica din acea vreme a
permis emergent unui govern pro-sovietic in Romania. Treptat, comunistii au obtinur locuri
importante in administratie si au inceput sa elimine fosta elita politica, culminand cu abdicarea fortata
a regelui Mihai 1.

In conducerea comunista, cele mai notabile factiuni au fost:

-Moscovitii Ana Pauker si Vasile Luca

-Gheorghe Gheorghiu dej, care a fost inchis in timpul razboiului

-Lucretiu Patrascanu

Dej a fost cel care si-a a castighat puterea, si dupa o perioada de imitarea amodelului sovietic, din
1953 politica sa incepe sa actioneze in sensul obtinerii indepenentei, reusind chiar retragerea trupelor
sovietice din teritoriul roman.
Dej a murit in 1965, iar conducerea a fost preluata de Ceausescu, care a adaugat o component
nationalista regimului sau, departandu-se de Moscova.

7. Romania si CAER

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la initiativa URSS in 1949 ca organizatie
economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunitatii Economice
Europene. CAER-ul a fost raspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comertul dintre
tarile din blocul estic. In realitate,URSS nu a putut oferi tarilor comuniste un ajutor comparabil cu cel
acordat de SUA tarilor occidentale. Membre ale CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia,
Cehoslovacia, Ungaria si Romania. Alte tari comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat
si ele parte in ultimii ani la unele sesiuni ale Consiliului. La activitatea CAER nu au luat parte
Republica Populara Chineza, Coreea de Nord si Albania. Secretariatul si multe din Comisiile CAER
aveau sediul la Moscova. CAER nu a reusit sa indeplineasca rolul pentru care fusese creat, in principal
datorita sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de marfuri
continuand sa se desfasoare prin tratative bilaterale cu pastrarea echilibrului balantei de plati.
Indeosebi incepand din anul 1962, delegatiile romane in CAER au avut o pozitie critica in CAER la
adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor tari. Drept urmare a schimbarilor
politice din anii 1989 si 1990, CAER s-a autodesfiintat in 1991.

Organele de baza din CAER erau urmatoarele:

 Sesiunea Consiliului, este organul suprem al CAER. Ea este imputernicita sa dezbata toate
problemele care intra in competenta Consiliului si sa adopte recomandari si hotarari conform
prezentului Statut
 Consfatuirea Reprezentantilor tarilor in Consiliu
 Comisiile permanente
 Secretariatul

Semnele unui dezacord economic romanesc apar la cea de-a XVI sesiune CAER de la Moscova,din 6-
7 iunie 1962,pentru ca apoi,prin deciziile Plenarei largite a CC al PMR din 5-8 martie
1963,Bucurestiul sa dea semnalul clar de sustinere al negociatorului-sef al Romaniei,Alexandru
Barladeanu,in obiectiile sale referitoare la planul CAER de stabilire a unor organe supranationale de
control cu drept de interventie in politica economica a statelor membre Dupa sesiunea CAER din iunie
1962 Bucurestiul primeste un numar de vizite de la Hrusciov si Walter Ulbricht,menite sa-l convinga
de lipsa de fundament si riscurile rezistentei economice romanesti.Mai mult,la Bucuresti se va intruni
cea de-a XVI sesiune a CAER,concomitent cu cea de-a III sedinta a Comitetului Executiv al
organizatiei(14-20 dec 1962),cea care pune in discutie,printre altele,infiintarea Bancii Internationale de
Colaborare Economica,o incercare in exremis de a suplini,printr-o banca a tarilor socialiste,lipsa de
fonduri investitionale comune ce caracteriza economia tuturor tarilor din Estul-comunist.

Aparent,Dej nu se lasa insa impresionat de aceste declaratii de intentii si va avea in perioada urmatoare
o serie de initative pentru care adjectivul surprinzator nu este deplasat:el absenteaza la aniversarea
celor 70 de ani ai lui Ulbricht,in iunie 1963,ca si pe 17 aprilie 1964,la sarbatorirea septuagenarului
Hrusciov de la Moscova,in schimb acestuia din urma i se va face “un cadou” din considerente care
privesc tactica de moment a lui Dej,si anume plenara simultana de la Bucuresti cu o incomoda
Declaratie din aprilie ca anexa.Astfel In 1964, Dej anunta public ruperea de URSS,fapt ce a insemnat
un nou capitol in istoria comunismului din Romania.
Bresa principala provocata de echipa de la Bucuresti a lui Dej isi va gasi un alibi extraordinar intr-un
articol publicat in februarie 1964 de economistul sovietic Valev.El prevedea specializarea
respectivelor economii pe anumite ramuri de productie,Romaniei revenindu-i rolul de tara
preponderent agricola. Planul nu a fost adoptat, fiind puternic contestat de Romania,comunistii romani
apreciind ca propunerea Moscovei inseamna practic o dezmembrare a teritoriului national.Romania a
respins planul, prevalandu-se de prevederea potrivit careia hotararile C.A.E.R. puteau fi luate numai
prin unanimitate. Politica de industrializare a Romaniei a fost sustinuta cu vehementa de către
delegatia sa la C.A.E.R., indeosebi de Alexandru Barladeanu, delegat permanent. Economistul Costin
Murgescu publica in revista "Viata economică" un articol prin care respinge planul.

8. Romania si Tratatul de la Varsovia

Crearea Pactului de la Varșovia a fost grabita de integrarea Germaniei de Vest "remilitarizata"


in NATO prin ratificarea de catre tarile occidentale a Intelegerilor de la Paris. Tratatul de la
Varsovia a fost initiat de catre Nikita Hrusciov in 1955 si a fost semnat la Varsovia pe 14 mai
1955. Pactul si-a incetat existenta pe 3 martie 1991 si a fost in mod oficial dizolvat la
intalnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.

14 mai 1955 : Nikita Hrușciov: Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală → o


alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se
apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată
în 1949)

Toate statele comuniste ale Europei Răsăritene au semnat acest pact, (cu excepția
Iugoslaviei).. Membrii și-au luat angajamentul să se apere unii pe alții, dacă unul sau mai
mulți dintre ei erau atacați .Semnatarii își bazau relațiile pe principiul neintervenției în
afacerile interne și pe respectul suveranițății și independenței naționale

Până la urmă, aceste principii vor fi încălcate mai târziu în cazul intervențiilor din Ungaria -
(1956) și Cehoslovacia - (1968).

→ 1956 : interventia Pactului de la Varsovia in Ungaria: → Gheorghe Georghiu-Dej a


actionat pentru inabusirea revolutiei ungare din 1956 cu o malitiozitate vindicativa, depasind
rolul de simplu complice al Moscovei. Excesul sau de zel nu poate fi explicat doar prin
loialitatea neconditionata fata de sovietici, sau prin teama de o eventuala contaminare a
Romaniei cu virusul anticomunist → agasat de repetatele aluzii ale tovarasilor maghiari la
repunerea in discutie a statutului Ardealului

→1968: in interventia Pactului de la Varsovia in Cehoslovacia:


→ conducătorul României, Nicolae Ceaușescu, a denunțat invazia atât ca pe o violare a
legilor internaționale, cât și ca pe o încălcare a principiilor de neintervenție mutuală în
afacerile interne

→ spunând că autoapărarea colectivă împotriva agresiunii externe era singura misiune


autorizată a Pactului de la Varșovia

Albania a incetat sa mai fie membru activ al aliantei in 1961 ca urmare a rupturii chino-sovietice, criza
in care regimul dur stalinist din Albania s-a situat de partea Chinei. Albania s-a retras in mod oficial
din Pact in 1968.

Tratatul de la Varsovia este o structura tipica a regimului comunist cu variant sa


poststalinista.Caracterul de cvasiegalitate pe care el il dadea influentei sovietice in partea rasariteana a
Europei era in conformitate cu dorinta de schimbare a imaginii pe care o avea Nikita Hrusciov.In
fond,trupele sovietice ramaneau la locul lor in est,de aceasta data legitimate de acest pact defensive
prin intermediul caruia,ca si pana aici,URSS urma sa-si pastreze primatul in lumea comunista
europeana

9. Planul Marshall

→ 5 iunie 1947 : Planul Marshall – Programul de Reconstructie Europeana, proiect rostit


intr-o cuvantare a secretarului de stat american, Geroge Marshall, la Universitatea Harvard

Astfel,americanii au hotarat lansarea program de asistență economică destinat refacerii


economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului → americanilor le era
frica de posibilitatea ca saracia si foametea sa faca statele europene sa voteze idealul
comunist.

!Masurile americanilor au starnit adversitatea sovieticilor→ Stalin a vazut in Planul Marshall


o incercercare de a desprinde de Moscova, statele-satelit, prin avantaje economice

Masuri Stalin:

→ Stalin a interzis, in consecinta, participarea acestor state la Planul Marshall

→ a impus urmarirea stricta a modelului stalinist → stalinizare

→septembrie 1947: a creat Cominformul : Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si


Muncitoresti→ noul centru controla miscarea comunista internationalaIn Romania:
Guvernul Tatarescu:

se vede obligat de Moscova sa refuze invitatia la acest plan:„Guvernul român consideră apoi
că organizarea propusă de guvernul britanic şi de cel francez va duce fatal la rezultate care vor
însemna, pe de o parte, o ştirbire a independenţei, pe care ţările Europei vor şi trebuie să o
păstreze, cu privire la politica lor economică, iar pe de altă parte o imixtiune în afacerile inter-
ne ale acestor ţări.”

Ritmul comunizarii s-a accentuat prin: controlul statului asupra intreprinderilor industriale
particulare; introducerea cotelor obligatorii de produse agricole ce urmau a fi predate statului;
reforma monetara – a lovit in detinatorii de capital

In plan politic: gruvernul dizolva PNT – principalul partid politic ce se opunea


totalitarismului comunist; vot de blam Tatarescu → demisia ministrilor sai din guvernul
Groza

10. Raportul secret. Congresul 20 al PCUS. Amenintari externe si interne pt Dej. Reactia
regimului de la Bucuresti

→ 25 februarie 1956: sedinta inchisa a Congresului al XX-lea al PCUS :

→ raport secret → Hrușciov denunta crimele lui Stalin= creaza o stare de tensiune in relatiile
romano-sovietice

Hrusciov condamna cultul personalitatii – termen inventat de aparatul de propaganda sovietic


pentru a desemna perioada stalinista→ coborarea lui Stalin de pe soclu

Devenea o chestiune nu de teorie sau de istorie a comunismului, ci una pragmatica a carei


esenta era in tarile satelit ramanerea sau nu la putere

Consecinte asupra lui Dej:

→ Dej intelege ca pozitia sa de numarul 1 al partidului si al statului era pusa in pericol

→ Hrușciov incerca inlocuirea secretarilor generali ai partidelor comuniste care fusesera in


functie si in timpul lui Stalin
→ insa in 1954 – 1955 : Hruciov a renuntat la functia de secretar general al PMR, luandu-si-o
pe cea de prim-ministru→ astfel, nu mai trebuia sa fie data din nicio informatie. El sustinea ca
nucleul practicilor staliniste (Ana Pauker si Vasile Luca) fusese inlaturat din 1952

Dej refuza destalinizarea : e de acord cu ea in Congres, dar decide sa nu o aplice in tara – ar fi


trebuit sa explice executia lui Patrascanu→ se indeparteaza de URSS de teama de a nu-si
pierde pozitia, daca s-ar fi lasat prin in miscarea initiata de Hrușciov

Complot impotriva lui Dej pe model Hrușciov – Stalin:

Miron Constantinescu – intelectual – pierde credibilitate in fata analfabetilor PMR

Iosif Chișinevschi – relatii cu serviciile secrete sovietice – inspira teama

Constantinescu denunta ilegalitatile Securitatii asociate cu activitatea lui Dej in ceea ce


priveste reginmul din inchisori (schingiuiri/ crime/ abuzuri)

→ miscarea nu are succes, intrucat atentia Romaniei se indreapta acum spre evenimentele din
Ungaria si Polonia: NU trebuia sa ajunga si la noi

11. Romania si ruptura iugoslava

Relaţiile diplomatice dintre România şi Iugoslavia erau foarte bune înainte de 1948.

- decembrie 1947- când pregătirile pentru îndepărtarea regelui Mihai I erau în toi, Tito vizita
Bucureştiul. Oficiosul Scînteia a dedicat pagini întregi evenimentului.

* "Conducătorul de popoare în zile grele şi-n zile de soare" era elogiat pentru modul în care
trata minoritatea românească din Iugoslavia. Participanţii la mitingul din Piaţa Victoriei din
19 decembrie 1947 au ascultat discursurile lui Tito şi Dej, care nu uitaseră să-l omagieze pe
Stalin.

- decembrie 1947- România şi Iugoslavia semnau un tratat de prietenie, colaborare şi


asistenţă mutuală.

* La numai 6 luni după acest eveniment, Gheorghiu-Dej şi ceilalţi lideri comunişti şi-au
schimbat atitudinea faţă de Mareşalul Tito. De la Bucureşti au fost lansate acuze dure la
adresa regimului titoist, iar sârbii din Banatul românesc au fost persecutaţi.
Comuniştii iugoslavi se arătau în 1948 tot mai nemulţumiţi de hegemonia sovieticilor.
Ei combăteau teza conform căreia Uniunea Sovietică trebuia să fie modelul absolut, insistând
pe ideea unor "construcţii socialiste" specifice fiecărei ţări. Erau singurii comunişti care
gândeau astfel în acele vremuri. Românii nu le împărtăşeau "erezia". In scrisoarea lui Tito
catre Hrusciov? , el sustinea ca patria socialismului nu trebuie sa-si iubeasca mai putin propira
sa tara.

- ianuarie 1948- Milovan Djilas, secretar al Partidului Comunist Iugoslav, a fost chemat la
Kremlin pentru obişnuitele întrevederi cu Stalin.

*În drum spre Moscova a făcut o escală la Bucureşti pentru a afla şi părerile liderilor români.
În timpul dineului de la Ambasada Iugoslaviei, Ana Pauker şi Emil Bodnăraş au refuzat să
comenteze nemulţumirile regimului de la Belgrad şi acuzele aduse lui Stalin.

- noiembrie 1949- Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat raportul intitulat "Partidul Comunist


din Iugoslavia, în mâinile unor asasini şi spioni".

* Stalin a decis ca liderul român Gheorghe Gheorghiu-Dej să prezinte raportul prin care era
condamnată politica lui Tito. Odată întocmit raportul, l-a trimis la Moscova. Dej a ţinut
cuvântarea împotriva lui Tito, l-a publicat în revista "Pentru pace trainică şi pentru prietenie".

În anul 1997, Paul Niculescu-Mizil a oferit câteva explicaţii despre atitudinea lui Dej
faţă de Tito în 1949 în volumul de amintiri "O istorie trăită". El era de părere că prezenţa
Armatei Roşii în România şi procesele care aveau loc în acea perioadă în ţările comuniste est-
europene l-au intimidat pe Dej. Confruntat cu spectrul unei intervenţii sovietice la Bucureşti, a
rămas fidel lui Stalin. Paul Niculescu-Mizil era convins că un eventual refuz al lui Dej de a
citi raportul l-ar fi "condamnat" politic.

Imediat după comunicarea deciziei Biroului Informativ, atacurile împotriva lui Tito s-
au înmulţit. În paginile ziarului "Scînteia" erau publicate articole care denunţau greşelile
iugoslavilor. Propaganda antititoistă s-a pus repede în mişcare. Despre Partidul Comunist şi
poporul iugoslav nu se auzea decât foarte rar. Despre clasa muncitoare niciodată. Orice
activitate era legată de numele tovarăşului Tito: «Muncim pentru Tito», «Luptăm pentru
Tito», «Tito ne-a cerut să facem linia» etc. erau cele mai dese lozinci lansate pe şantier.
*Atacurile românilor la adresa regimului au crescut tensiunile dintre cele două ţări. Orice
turist român aflat în vizită în Iugoslavia era privit cu suspiciune.
* Propaganda antititoistă a făcut recurs şi la Adolf Hitler. Asemenea atacuri trebuia să-l
defăimeze pe Tito, asociindu-l personalităţii istorice celei mai detestate după al doilea război
mondial.

Iugoslavii din Banatul românesc, aflaţi la graniţa cu Iugoslavia, au avut de suferit în


urma acestor disensiuni. Mulţi dintre ei au fost acuzaţi de spionaj în favoarea serviciilor
secrete iugoslave şi de simpatii titoiste. Drept pedeapsă au fost mutaţi în zona Bărăganului,
pierzând agoniseala de-o viaţă.

Albania- impune o blocada economica Iugoslaviei si denunta acordurile comerciale. URSS


micsoareaza cu 7 optimi comertul cu Iugoslavia, iar Polonia , Cehoslovacia si Rom rup relatiile
economice cu aceasta.

12. Retragerea trupelor sovietice din Romania

In urma evenimentelor de la 23 August 1944 si a trecerii Romaniei in randul tarilor ce formau


coalitia antihitlerista, Armata Rosie,aflata in plina ofensiva pe linia Prutului,a castigat
posibiliatea de a face,intr-un timp scurt,o inaintare rapida spre vest. Conventia de armistitiu
dintre Romania si Natiunile Unite s-a semnat la Moscova,in noaptea de 12-13 sept.1944.
Potrivit articolului 3,”se vor asigura fortelor sovietice si celorlalti Aliati inlesniri pentru libera
lor miscare pe teritoriul Romaniei,in orice directive , pentru o astfel de miscare se acordau
mijloacele lor proprii de comunicatie si pe cheltuiala lor,pe pamant,pea pa si aer”.

Romania s-a aflat timp de 38 de luni alaturi de Axa si doar 10 luni in coalitia antihitlerista.Pe
fondul acestei culpe si pe sentimentul de invinsi al romanilor,statul roman,prin institutiile
sale,s-a aratat intimidate de bunul inceput al noii aliante cu URSS si al conlucrarii cu nou
aparuta Comisie Aliata de Control.. Convenția armistițiului și ulterioarele tratate de pace de la
Paris din 1947 au conferit baza legală a ocupației militare sovietice a României, care a durat
până în august 1958. Ocuparea sovietică a României a dus la o completă reorganizare a
Armatei Române, sub supravegherea Armatei Roşii.

- Sovietizarea armatei- s-a intensificat sub supravegherea noului Ministru al Apărării Emil
Bodnăraş. Acesta a presupus copierea modelului sovietic de organizare militară şi politică.

*Trupele sovietice din România au fost folosite şi pentru a suprima Revoluţia ungară din
1956.
Ratiunile acestui ordin de zi nu sunt greu de banuit: patrunsa pe teritoriul
romanesc,controland Bucurestiul si o buna parte din Romania,Armata Rosie se comporta
efectiv ca o armata de ocupatie,, ,devastand bunuri ale statului si jefuind proprietati private la
care se adauga incidente conflictuale intre trupele sovietice si ostasii si jandarmii
romani.Practic era incalcat acordul comun,prin care orice material necesar ar fi trebuit pe cale
oficiala guvernului,soldatii si ofiterii sovietici se comportau ca pe un teritoriu inamic.

Presa controlata de comunisti de la Bucuresti,dezvolta,prin intermediul lui Nicolae Moraru,cu


cifre ametitoare,teza jafului pe care-l facusera “dictatorii romani Uniunii Sovietice:1 000 000
tone cereale,55 320 vagoane zahar,2000 de vagoane produse alimentare diferite,400 000
bucati animale, in tara sosind peste 250 locomotive,5000 vagoane. In mod firesc,aceste date
erau imposibil de verificat. De cealalta parte,cifrele romanesti referitoare la “jaful”
sovieticilor sunt la fel de impresionante ”peste 200.000 cai,de vite, de porci.

Ca principal instrument al ocupatiei sovietice,Armata Rosie,numara,la mijlocul anului 1946,circa 145


000 de soldati stationati in Romania. Tratatul de Pace dintre Romania si Puterile Aliate si Asociate
semnat la Paris pe 10 febr.1947 dadea un termen de 90 de zile pentru retragerea acestor
trupe;totusi,URSS isi rezerva dreptul de a le pastra deocamdata pe loc,pentru a-i fi asigurata legatura
cu zona de ocupatie sovietica din Austria.

Dupa estimarile istoricilor militari,numarul consilierilor sovietici plasati in structurile Armatei


populare romane,intre 1945-1958 nu au deposit numarul de 150-ei fiind ofiteri de diferite grade si
specializari.

Asa cum se va vedea,retragerea in dec 1955 a sovieticilor din Austria a dat idei la Bucuresti.
Dej a iniţiat unele discuţii cu membrii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului
Muncitoresc Român, vizând retragerea trupelor sovietice din România. Această problemă a
fost dezbătută în august 1955 în Biroul Politic, care a stabilit ca Gheorghiu – Dej să ridice
problema retragerii trupelor sovietice în faţa lui N. S. Hruşciov.

-problema retragerii trupelor sovietice a fost ridicată cu prilejiul vizitei lui Hruşciov în
România, în zilele de 21 – 26 august 1955. Luat prin surrindere, Hruşciov a „reacţionat
aspru”.

-Retragerea trupelor sovietice din România este legată de reluarea politicii U.R.S.S. de
destindere cu Occidentul, care fusese blocată în 1956 de intervenţia militară împotriva revoltei
anticomuniste din Ungaria. În mod evident, sovieticii încercau să-şi refacă imaginea şifonată
de această intervenţie.

Considerând că avea şanse de reuşită, Gheorgiu – Dej a avut o discuţie cu M. S.


Hruşciov, în care a arătat că adversarii Uniunii Sovietice apreciau că regimul socialist din
România se menţinea numai datorită tancurilor sovietice; liderul politic roman a sugerat că ar
fi mai bine să se demonstreze lumii capitaliste că socialismul se baza pe „încrederea
poporului”.

În consecinţă, Hruşciov a ajuns să aprecieze că retragerea trupelor sovietice din


România putea constitui un excelent mijloc de propagandă pentru guvernul de la Moscova, în
sensul că acţiona pentru detensionarea situaţiei internaţionale.

Pentru a demonstra Moscovei că retragerea trupelor sovietice din România nu punea în


pericol regimul comunist, şi nici propria siguranţă, liderii de la Bucureşti înăspresc controlul
asupra societăţii şi declanşează un nou val de represiune.

- 24 mai 1958- cu prilejul consfătuiri Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale
tratatului de la Varşovia, desfăşurat la Moscova, Comitetul Politic Consultativ a aprobat
propunerea guvernului sovietic, puse de acord cu guvernul de la Bucureşti, cu privire la
retragerea de pe teritoriul României a trupelor Armatei Roşii.

Pe această bază s-a semnat un Acord între Ministerul Forţelor Armate ale RPR şi
Ministerul Apărării al URSS referitor la modalitatea retragerii trupelor sovietice din România
în URSS, în perioada 15 iunie – 15 august 1958.

Dincolo de orice speculaţii şi interpretări rămase faptul că România a fost singura ţară
socialistă din care s-au retras trupele sovietice. Ieşirea de sub hegemonia sovietică a necesitat
multă abilitate politică, pentru a nu provoca o reacţie dură din partea marelui vecin de la
Răsărit. Pe plan internaţional oficialităţile române au încetat să mai alinieze automat – aşa
cum făceau celelalte ţări sovietice – la politica promovată de URSS.

Pentru Romania,retragerea trupelor sovietice ramane un reper indiscutabil in fundamental


schimbarii de statut a regimului Dej.Fostul vasal neconditionat devenea mai stapan decat
ceilalti sateliti asupra teritoriului propriu.Premisele independentei relative care avea sa urmeze
in istoria comunismului romanesc erau fixate aici,in aceasta despartire regizata de un ocupant
care girase instituirea unui nou sistem si,mai ales,distrugerea celui vechi.Cei 14 ani de
ocupatie sovietica nu aveau echivalent in niciuna dintre stationarile anterioare,

Pe termen scurt,1958 a fost o victorie romaneasca;pe termen lung acest an a condus la mixtura cea
mai toxica dintre toate cele imaginabile in contextul dat,aceea dintre Stalinism si nationalism.

13. Diviziunea socialista a muncii si Planul Valev

Planul Valev a fost un proiect de organizare economică a țărilor comuniste est-europene,


propus în 1964 de economistul sovietic Emil Borisovici Valev. El prevedea specializarea
respectivelor economii pe anumite ramuri de producție, României revenindu-i rolul de țară
preponderent agricolă. Planul nu a fost adoptat, fiind puternic contestat de România.
Demolatorul acestuia, cu argumente puternice, recunoscute inclusiv pe plan internațional,
fusese economistul român Costin Murgescu.

1964 →România a respins „Planul Valev” conform căruia ţara noastră ar fi trebuit să devină
un stat agricol dependent de industria sovietică. . In privința României, se preconiza alcătuirea
unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS
(Basarabia și sudul Ucrainei cu o suprafață de 12.000 km2), sud-estul României (100.000
km2) și nordul Bulgariei (38.000 km2), și cu o populație de 12 milioane de
locuitori.[7] „Analiza situației actuale– spunea Valev – și a perspectivelor dezvoltării
economiei raioanelor dunărene ale României, Bulgariei și Uniunii Sovietice demonstrează
existența premiselor obiective pentru formarea în viitor a complexului de producție interstatal
al Dunării de Jos specializat în cadrul comunității țărilor socialiste în petro-gazo-chimie și în
unele ramuri ale construcției de mașini... în agricultura irigată intensiv profilată pe cereale,
legume, viticultură și în ramuri ale industriei alimentare...”.

Bulgaria a acceptat planul Valev, dar în cazul românilor reacția a fost violentă, comuniștii
români apreciind că propunerea Moscovei înseamnă practic o dezmembrare a teritoriului
național. România a respins planul, prevalându-se de prevederea potrivit căreia hotarârile
CAER puteau fi luate numai prin unanimitate.

→aprilie 1964: a apărut „Declaraţia Partidului Muncitoresc Român”, în care se afirma


independenţa României şi dreptul său de a urma o cale proprie spre comunism.
14. Criza rachetelor din Cuba

→ 14 octombrie 1962 : Criza proiectilelor cubaneze : → a durat 38 de zile si a fost o


confruntare între Uniunea Sovietică și Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare
sovietice din Cuba.

Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să
devină război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial. Hrușsciov : a urmarit
prin plasarea acestor rachete obținerea unui instrument de presiune pentru a obține concesii
din partea SUA (de exemplu, în cazul problemei încinse a Berlinului/Turciei).

→ Kennedy :a anunțat că va ordona o "carantină" navală a Cubei, pentru a impiedica navele


sovietice să mai transporte pe insulă armament, și a explicat faptul că SUA nu va mai tolera
existența amplasamentelor de lansare a rachetelor.

→ Gheorghe Gheorghiu-Dej : se întorcea dintr-o călătorie oficială în străinătate, el aflând


chiar la bordul avionului vestea terifiantă. „Uite în ce era să ne bage ăştia (sovieticii - n.n.)
fără să ştim nimic!”, a comentat el cu glas tare de faţă cu ceilalţi membri ai delegaţiei şi cu
ziariştii ce-l însoţeau. Analiştii susţin că din acel moment a început pregătirea Declaraţiei din
aprilie 1964, de independenţă faţă de URSS.

15. Declaratia de ,,independenta” din aprilie 1964

In Plenara largita a CC al PM din aprilie 1964 - Declaratia „de Independenta’’

→ 26 aprilie 1964: „Scânteia” publica "Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc


Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale"

„Nu există şi nu poate exista un partid «părinte» şi un «partid-fiu», partide «superioare»şi partide «subordonate»,
dar există marea familie a partidelor comuniste şi muncitoreşti egale în drepturi; niciun partid nu are şi nu poate
avea un loc privilegiat, nu poate impune altor partide linia şi părerile sale.”

→ rămasă în memoria colectivă a românilor drept prima lovitură dată Moscovei după
instalarea comuniştilor la conducerea României, în martie 1945.
→ Gheorghe Gheorghiu-Dej, „copilul rebel al Europei de Est”(Georges Haupte), devenea
iniţiatorul naţional-comunismului în Republica Populară Română – o strategie care promitea
să asigure independenţa românilor în „lagărul socialist”.

→ condamna „ideea organului unic de planificare, comun pentru toate ţările din CAER”,
considerând că „suveranitatea statului socialist presupune ca el să deţină în mâinile sale
totalitatea pârghiilor de conducere a vieţii economice şi sociale.”

→ dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-şi elabora, de sine stătător, linia politică, obiectivele
concrete, căile şi metodele atingerii acestora

→ considera ca raportul forţelor de clasă dintr-o ţară, particularităţile condiţiilor politice


interne şi internaţionale ale unei ţări nu pot fi de nimeni cunoscute mai temeinic şi mai
profund decât de partidul comunist din ţara respectivă.

→ În contextul extrem de favorabil produs de conflictul sino-sovietic, Declaraţia susţinea


:coexistenţa paşnică în interiorul blocului sovietic; dezvoltarea relaţiilor de colaborare ;
coeziunea unei comunităţi de state independente drept o condiţie pentru „triumful cauzei
socialiste” în faţa celei imperialist-capitaliste

aprilie 1964 : Declaratia de independenta fata de Moscova. Politica initiata de Dej e


continuata de Nicolae Ceausescu. La baza politicii sale externe punea următoarele principii:
independenta si suveranitatea natională; egalitatea în drepturi; neamestecul în treburile
interne; avantajul reciproc.

→ 1968 : Declaratia cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României→


Romania denunta interventia Pactulu Varsovia in Cehoslovacia; → apara independenta cu
orice pret a Romaniei si principiul non-interventiei

16. Comisia Aliata de Control

Cu începere de la 24 August 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operațiunile militare
împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pe toate teatrele de război, a ieșit din
războiul împotriva Națiunilor Unite, a rupt relațiunile cu Germania și sateliții săi, a intrat în
război și va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei și Ungariei, cu
scopul de a restaura independența și suveranitatea României Prin armistiţiul dintre România şi
Aliaţi, România se punea sub controlul unei comisii aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică,
SUA şi Marea Britanie, în timp ce militarii sovietici exercitau controlul de-facto.

Tratatul Armistiţiului

În Armistiţiul semnat cu România (la Moscova pe 12 septembrie1944), în articolul 3


era: „Guvernul şi Înaltul Comandament al României vor asigura Sovieticilor şi altor forţe
aliate facilităţi pentru a se mişca liber pe teritoriul României în orice direcţie, fiind oferite
unor astfel de mişcări orice asistenţă posibilă cu propriile mijloace de comunicare româneşti şi
pe cheltuiala Statului Român indiferent că sunt pe pământ, apă sau în aer.”Iar articolul 18
preciza: „O Comisie Aliată de Control va fi stabilită şi va prelua sarcina de punere în practică
şi control aprezentelor termene, sub comanda Înaltului Comandament Sovietic.” În anexa la
articolul 18, era specificat clar faptul că„Guvernul României şi toate organele sale vor
îndeplini toate instrucţiunile Comisiei Aliate de Control definite”,şi că această comisie îşi va
avea sediul la Bucureşti. În concordanţă cu articolul 14 al pactului de armistiţiu, au fost create
2 tribunale ale poporului pentru a judeca suspecţii de crime de război, unul fiind la Bucureşti
şi al doilea la Cluj-Napoca. Semnatarii plenipotenţiari ai armistiţiului erau: Din partea
Forţelor Aliate:„reprezentantul Înaltului Comandament Sovietic, Mareşalu R. Y. Malinovski
Din partea României:„Ministrul de Justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu, Ministrul cu Afaceri Interne ,
Adjutant al Majestăţii Sale Regele României General D. Dămăceanu,vPrinţul Ştirbey şi G.
Popp.”

F. Anexă la art. 18 Controlul cu privire la exacta execuție a clauzelor de armistițiu este


încredințat Comisiunii Aliate de control, care va fi stabilită în conformitate cu art. 18 al
Convenției de Armistițiu. Guvernul Român și organele sale vor îndeplini toate instrucțiunile
Comisiunii Aliate de constor care decurg din Convenția de Armistițiu.
Comisiunea Aliată de control va instaura organe sau secțiuni împuternicindu-le respectiv cu
executarea de diferite funcțiuni. În plus, Comisiunea Aliată de control va putea să aibă
funcționari în diferite părți ale României. Comisiunea Aliată de control va avea sediul său în
București.

17. Relatia dintre Romania si SUA

1941: Declaratia guvernului romana fata de SUA:


→ Romania a intrat in razboi numai pentru a recupera teritoriile anexate de URSS inainte de
razboi

→ depasirea Nistrului s-a facut din necesitati strategice

La 12 septembrie 1944, Romania semneaza Conventia de Armistitiu cu Puterile Aliate


(URSS, MB, SUA) la Moscova. Prin armistiţiul dintre România şi Aliaţi, România se punea
sub controlul unei comisii aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică, SUA şi Marea Britanie, în
timp ce militarii sovietici exercitau controlul de-facto La presiunile SUA și ale Marii Britanii,
s-a acceptat ca guvernul Groza să includă, la 7 ianuarie 1946, și reprezentanți ai PNL și PNȚ.

Occident s-a apreciat că România se putea realiza o "fisură în blocul sovietic”, se putea
diminua capacitatea de dominatie a Moscovei. În consecintă, SUA si aliatii ei au încurajat
politica de independentă promovată de regimul de la Bucuresti, care nu mai accepta să urmeze
"orbeste" linia impusă de sovietici.

Ceauşescu a criticat intervenţia militară condusă de sovietici împotriva regimului reformist


din Cehoslovacia. → Acest gest i-a adus lui Ceauşescu simpatia statelor democratice. →
1969: România a fost vizitată de preşedintele SUA Richard Nixon. Pe 2 august, Nixon isi
incepea, asadar, a doua vizita la Bucuresti. Pe prima o facuse, ca particular, in 1967, dar,
acum, era primit in calitate de presedinte al SUA. Era prima vizita a unui presedinte american
in Romania si prima vizita intr-o tara socialista dupa cel de-al doilea razboi mondial.

→ 1970: Ceauşescu a vizitat SUA. Deoarece i-a sfidat pe sovietici, România a primit favoruri
economice din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

Călătoria din 1973 e una dintre cele patru întreprinse de Nicolae Ceauşescu în cei 24 de ani de
domnie. Vizitase America în 1970, la invitaţia lui Richard Nixon. Avea s-o mai viziteze şi în
1975 (la invitaţia lui Gerald Ford) şi în 1979 (la invitaţia lui Jimmy Carter). cesta îşi dorea
clauza naţiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilităţi vamale pentru produsele
româneşti importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de
dolari, cu dobândă mică. În timpul vizitei s-au semnat unele documente oficiale, inclusiv
unele menite să stimuleze relaţiile economice, dar clauza nu a reuşit să o primească.

treia vizită a dictatorului român în SUA a avut loc în 11 iunie 1975, când s-a întâlnit cu
preşedintele Gerlad Ford şi cu membri ai Congresului american. A fost, de fapt, o escală de o
zi la Washington după ce Nicolae Ceauşescu încheiase vizite de stat în Brazilia şi Mexic.= să
punem în aplicare Acordul de Schimb între România şi Statele Unite. Am trimis Congresului
documentele necesare pentru că acesta să ia toate măsurile necesare, pentru a putea beneficia
de pe urmă Acordului de Schimb, important pentru Statele Unite, România şi relaţiile
noastre”, i-a spus preşedintele american lui Ceausescu.

Ultima vizită a lui Ceauşescu în SUA a avut loc în perioada 11 - 17 aprilie 1978, la invitaţia
preşedintelui Jimmy Carter. S-a acordat atenţie şi aplicării drepturilor omului în România.
Ceauşescu s-a apărat spunând că este o problemă internă, în care nu se admit amestecuri
externe. Ceauşescu şi Carter au semnat o declaraţie comună, care a reînnoit promisiunea de a
respect Declaraţia comună semnată în 1973.

18. Contextul international. Premize ale intrarii Romaniei in sfera de influenta sovietica

August 1941: Acordul de Procentaj a fost o înțelegere între premierul sovietic Iosif Stalin și
prim-ministrul britanic Winston Churchill privind împărțirea Europei de sud-est în sfere de
influență în timpul celei de-a Patra Conferințe de la Moscova, în anul 1944. România:
Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%;
Trupele sovietice au ramas pe teritoriul roman pana in 1958.Astfel au avut posibilitatea de a
implanta consilieri sovietici si de a favoriza si sustine partidul comunist. Un aport
semnificativ în impunerea comunismului în România de către URSS l-a avut și înțelegerea de
la Yalta, din 1945, care a lăsat drum liber manevrelor sovieticilor în România.

Comunismul s-a impus în România treptat. Primul pas în acest sens a fost făcut la 6 martie
1945 prin numirea primului guvern procomunist, prezidat de Petru Groza, un trimis al
sovieticilor. Din acest guvern nu făcea parte, însă, niciun reprezentant al partidelor
tradiționale democratice, PNL și PNȚ, lucru care a stârnit nemulțumirea regelui Mihai.

Următorul pas pentru acapararea puterii politice de către comuniști a fost falsificarea
alegerilor din noiembrie 1946, când comuniștii și aliații lor din Blocul Partidelor Democratice
au manevrat rezultatul alegerilor în favoarea lor. De la falsificarea alegerilor și până la
înlăturarea tuturor adversarilor politici nu a mai fost decât un pas, care s-a finalizat la 30
decembrie 1947, când regele Mihai a fost silit să abdice, monarhia constituțională a fost
abolită, iar România a devenit republică populară.
19. Romania si revolutia maghiara- 23 octombrie – 4 noiembrie 1956

Revolutia maghiara din 1956 impotriva dictaturii bolsevice si a ocupatiei sovietice a inceput
in ziua de 23 octombrie.Satui de conducerea lui Mátyás Rákosi,studentii au declansat o
demonstrație pasnica,care s-a transformat in revolutie violenta,sfarsita printr-un masacru
comis de trupele sovietice in 10 - 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieti s-au estimat la circa
2.500 maghiari si 700 soldati sovietici; alti aproximativ 200.000 de locuitori au parasit
Ungaria, refugiindu-se in Occident..

Pozitia liderilor de la Bucuresti s-a intemeiat pe 2 principii: fidelitate fata de lagarul socialist/
distantare fata de Moscova. Dej nu vroia o reforma a regimului ca liderul ungar, Nagy, ci voia
o autonomie sporita fata de URSS.

→ 1 noiembrie 1956 : Ungaria iese din Pactul de la Varsovia + se declara independenta→


URSS intervine militar pentru a inabusi revolta→ URSS refuza binevoitor rugamintea
Romaniei de a ajuta cu efectiv militar de frica sa nu incetineasca miscarea militara→ miscari
studentesti in Romania la Cluj si la Timisoara – inabusit cu armata

→ Ungaria : unele voci revizioniste care cereau Transilvania:→ Dej a fost usurat cand a auzit
de invazia trupelor sovietice in Ungaria→ Dej a acceptat aducerea fortata –rapirea – lui Imre
Nagy :( va fi spanzurat de limba, nu de gat)→ singurul caz in care Dej a actionat ca o unealta
docila a Moscovei. Odata cu evenimentele din Ungaria, Dej a inteles urmatoarele: necesitatea
unei distantari progresive fata de Moscova; in lipsa sprijinului sovietic, are nevoie de sprijinul
populatiei; necesitatea unui raport adecvat intre componenta etnica a partidului si cea a tarii.

In 1953, Ungaria a trecut printr-o perioada tulbure,extrem de agitata, provocata de excesele


conducerii maghiare staliniste:in jur de 40.000 de oameni nevinovati au fost arestati si
aruncati in inchisori,sub supravegherea politiei maghiare ÁVH. La 5 martie 1953 Stalin a
decedat, iar congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic s-a delimitat de politica dură
practicata pana atunci in toate statele blocului sovietic, cu deosebire in Ungaria, si a inceput
procesul de destalinizare. In luna iunie 1956 secretarul cu probleme ideologice al PCUS,
Mihail Suslov, a transmis un mesaj cu dublu inteles catre conducatorii unguri: Mátyás Rákosi
trebuie sa ramana, dar Kádar, care reprezinta nemultumirea taberei comuniste loiale,trebuie
adus la conducere; Suslov a mentionat de asemenea, ca sunt prea multi evrei in conducerea
statului comunist maghiar - ceea ce este anormal, iar prin instalarea la conducere a lui János
Kádár, comunistii maghiari pot mentine dominatia absolută asupra statului ungar, si in acelasi
timp, sa evite o criza interna. In consecinta,Mátyás Rákosi a fost fortat să demisioneze din
functia de Secretar General al Partidului Comunist, fiind inlocuit de Ernő Gerő.

La 23 octombrie 1956, sute de mii de unguri au cerut demisia guvernului fiind sutinuti, chiar
in aceeasi zi, de majoritatea populatiei.In 1956 drapelul maghiar cu emblema comunista a fost
dat jos, iar spre seara zilei de 23 octombrie 1956, studentii de la Universitatea Tehnica au
demonstrat pe bulevardul Bem, afisandu-si solidaritatea cu manifestantii pro-Gomułka din
Polonia. Foarte repede, studentii au reusit sa-i coopteze si pe alții, cu intentia schimbarii
demonstratiei in protest. Multi soldati maghiari s-au alăturat protestatarilor,scotandu-si steaua
sovietica de pe sapca si aruncand-o la gunoi.Fara a avea vreun lider, cca 100,000 de
demonstranti au traversat Dunarea spre cladirea Parlamentului,manifestând pasnic.Situatia s-a
schimbat,insa,dramatic in momentul cand trupele securitatii maghiare, numita (ÁVH), au
deschis focul si au omorat sute de oameni.

In 23 octombrie 1956 Uniunea Sovietica a executat o interventie militară in Ungaria, chiar in


aceeasi zi cand, la Budapesta, avea loc un mare miting studentesc - desfasurat la Universitatea
Tehnica. Timp de 5 zile s-au dus lupte dure intre studentii unguri si fortele AVH ajutate de
trupele sovietice,sub pretextul de a apara tara de invazia NATO. Ungaria,la acea vreme, era
condusa de un guvern prezidat de Imre Nagy, un executiv care nu va obtine credibilitatea in
fata populatiei decat in momentul in care va negocia statutul trupelor sovietice de pe teritoriul
ungar. La 30 octombrie 1956, sovieticii mimeaza intentia de negociere, iar la 3 noiembrie isi
schimba radical pozitia, procedand la ocuparea prin forta miltara a Budapestei. Imre Nagy
este inlocuit si va fi pus in fruntea guvernului János Kádár. Insurectia se soldeaza cu mii de
morti,13.000 de raniti, cu deportarea a 16.000 de persoane si exilarea a peste 100.000.

Foarte repede, insa, a devenit evident faptul ca Imre Nagy era impotriva interventiei trupelor
Armatei Rosii. In acele zile, au reaparut pe scena politica partide politice care fusesera
interzise in perioada 1945-1949, Ungaria având chiar intentia sa declare iesirea din Pactul de
la Varsovia.

Pe 4 noiembrie 1956,trupele sovietice au intrat din nou in Ungaria. Uniunea Sovietica a


justificat interventia militara si impunerea guvernului János Kádár, in 3 noiembrie 1956, prin
responsabilitatea fata de Pactul de la Varsovia.La ora 4.15 toata Ungaria este invadata de
armata sovietica.
Pe 4 noiembrie 1956, la ora 5:05, János Kádár se adreseaza poporului maghiar cu o scrisoare
deschisa si anunta la radio ca este prim-ministru. La cateva minute distanta, Imre Nagy anunta
invadarea Ungariei de catre trupele sovietice, iar intre orele 6 si 8, Imre Nagy si membrii
guvernului solicita azil la Ambasada Iugoslaviei. Tinta principala a fost Budapesta, care a fost
bombardata de artileria sovietica. Aceasta actiune a continuat pana ce Consiliul muncitoresc,
studentii si intelectualii au cerut incetarea focului(11 noiembrie 1956)

Imre Nagy a fost arestat in ziua de 22 noiembrie si dus in Romania. Aici, cu concursul
Securitatii, este detinut intr-o casa conspirativa din Snagov, sub paza si stricta supraveghere.
Convorbirile telefonice ii erau interceptate, corespondenta confiscata, fiind - de asemenea -
filmat 24 de ore din 24. De indata ce comunistii unguri, la cererea expresa a Moscovei, cer
romanilor predarea lui Nagy pentru a fi "judecat",guvernul roman se executa.Este readus in
Ungaria, la Budapesta, si este condamnat la moarte prin spanzurare (iunie 1958)

Impactul revolutiei din Ungaria a fost destul de puternic si s-a concretizat in miscarile
studentesti din Romania.Majoritatea studentilor din România erau in parte informati despre
situatia din Ungaria prin posturile de radio occidentale, inclusiv Europa Libera.

Studentii se organizeaza in grupuri de actiune locala, la nivel de facultati. Grupurile cele mai
active au fost cele din facultatile de Filologie, Teatru, Medicina, Arhitectura, Politehnica. A
fost mult mai rezervata reactia studentilor de la majoritatea institutiilor de invatamant tehnic
(Petrol si Gaze, Agronomie), de la facultatile de Matematica, Geografie si Istorie din cadrul
Universitatii Bucuresti .

La Bucuresti,o prima manifestare porneste de la studentii de la Facultatea de Filologie care


invita conducerea de stat la un dialog. Intrebarile pe care studentii vroiau sa le adreseze
conducerii se concentrau asupra aspectelor economice si nu ridicau probleme politice sau
ideologice. Nimeni din conducerea de stat nu a dat curs invitatiei.Dar invitatia a putut fi
folosita ca argument, drept consecinta a atitudinii negative a autoritatilor, se impuneau actiuni
mai energice.

In multe din institutiile de invatamant superior, precum si in unele licee, incep proteste in
timpul cursurilor politice si a celor de limba rusa.In fata ostilitatii studentilor, mai multi
profesori sunt siliti sa plece de la catedra..
Prima actiune de organizare este pregătita de un grup clandestin care creeaza legaturi cu toate
facultatile in vederea organizarea unei manifestatii.In 28 octombrie 1956 incepe sa emita, pe
diferite lungimi de unda, un post de radio, care se institula "Romania viitoare. Vocea
rezistentei". Nu exista informatii asupra localizarii acestui post clandestin, una din ipoteze
fiind ca era amplasat in Iugoslavia.Postul,considerat de orientare nationalista,prezenta
revendicarile studentilor printre care: Inapoierea provinciilor rapite de sovietici si indepartatea
stalinistilor din Romania care au compromis comunismul si au adus frica si foametea in tara.

Ca urmare a incercarii de organizare a unei rascoale studentesti la Timisoara fusesera arestati


circa 2000 de studenti in zilele de 30 si 31 octombrie. In ziua de 2 noiembrie 1956 se
hotaraste convocarea unei adunari studentesti cu caracter public,eveniment ce urma sa aibe
loc pe 5 noiembrie 1956 in Piata Universitatii. Se decisese ca trebuia sa se evite un caracter
violent al manifestatiei pentru a nu justifica un raspuns violent al autoritatilor la provocari.

In noaptea de 4 spre 5 noiembrie, trupele Ministerului de Interne au ocupat Piata Universitatii.


Circulatia a fost complet oprita, iar pe toata partea carosabilă din fata Universitatii erau
camioane in care soldatii,erau asezati pe banci gata de interventie. La intrarile in piata se aflau
membrii de partid din diferitele facultati care notau numele tuturor celor care treceau prin
zona.

Inca din 27 octombrie 1956, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Roman, intrunit in regim de urgenta infiintase un comandament de criza sub conducerea lui
Emil Bodnaras, in alcătuirea caruia intrau Nicolae Ceausescu, Alexandru Draghici si Leontin
Salajan. Comandamentul avea atributii foarte largi, avand dreptul de a ordona deshiderea
focului si de a declara stare de urgenta in orice regiune a tarii.

Au urmat o serie intreaga de arestari,anchetele au fost dure, multi dintre cei anchetati
afirmand că au fost batuti cu brutalitate. Cu toate ca nu au reusit sa determine o schimbare de
regim, miscările studentesti din 1956 au aratat ca inclusiv in Romania exista un puternic
curent impotriva comunismului si un tineret dispus sa faca sacrificii pentru exprimarea
punctului sau de vedere.

20. Romania si ONU


Contextul geopolitic postbelic şi constituirea O.N.U. vor marca reaşezarea relaţiilor
internaţionale într-o nouă configuraţie, ducând la noi raporturi diplomatice între naţiuni,
reunite în cadrul O.N.U. în vederea atingerii unor aspiraţii comune ce vizau, în primul rând,
menţinerea păcii în lume.

La Yalta se convenise sa fie invitate la conferinta pentru constituirea noii organizatii


internationale toate statele care vor fi declarat razboi Puterilor Axei pana la data de 1 martie
1945. Romania nu a fost insa invitata sa participe la San-Francisco, desi trecuse de partea
coalitiei antifasciste cu sase luni in urma, la 23 August 1944. In ciuda contributiei sale la
infrangerea Germaniei hitleriste, datorita opozitiei fostei U.R.S.S., Romania nu a putut
dobandi, la sfarsitul razboiului, statutul de tara aliata, nici macar pe acela de cobeligeranta
(cum a fost cazul Italiei), ea fiind declarata tara invinsa. Asa se face ca Romania a fost primita
in O.N.U. abia in decembrie 1955.

Cu toate ca regimul incalda drepturile omului, principiile Cartei Onu, Romania va fi admisă în
ONU la 14 decembrie 1955. Pentru România votul este astfel: 2 abţineri (SUA şi China), 9
voturi pentru (restul membrilor Consiliului de Securitate) şi nici un vot contra. Grigore
Gafencu a criticat primirea tarilor satelit in ONU.

21. Relatiile Romaniei in cadrul blocului communist

Relatiile internationale ale României au cunoscut anumite evolutii in perioada razboiului rece
in functie de obedienta fata de Moscova.

La 10 februarie 1947 a fost semnat Tratatul de pace între România pe de o parte, şi Puterile
Aliate şi Asociate de cealaltă parte. Tratatul de pace prevedea: „Toate forTele Aliate vor fi
retrase din România în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Tratatului de faTă,
Uniunea Sovietică rezervându-şi dreptul de a păstra pe teritoriul român forTele armate care i-
ar putea fi necesare pentru menTinerea liniilor de comunicaTie ale Armatei Sovietice în zona
sovietică de ocupaTie din Austria.

România a semnat un tratat de prietenie cu URSS la 4 februarie 1948. Tratatul prevedea


angajamentul părTilor de a lua în comun măsurile necesare pentru înlăturarea oricărei
ameninTări, de a participa la toate acTiunile internaTionale având drept scop asigurarea păcii
şi securităTii popoarelor; în cazul în care unui atac, cealaltă parte îi va acorda ajutor armat .
PărTile se obligau să nu încheie nici o alianTă şi să nu ia parte la nici o coaliTie. Tratatul
consemna rolul determinant al Uniunii Sovietice în politica externă a României, care se
angaja „să se consulte“ cu marele vecin de la Răsărit, „în toate chestiunile internaTionale

In 1949 s-a constituit Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) din iniTiativa
Moscovei, iar Rom era membru fondator.

Dupa moartea lui Stalin, in iunie 1954 au fost reluate relaTiile diplomatice româno-iugoslave,
după care au urmat mai multe acorduri de colaborare, cel mai important vizând construirea în
comun a nodului hidroenergetic şi de comunicaTie pe Dunăre la PorTile de Fier.

Mai 1955 a fost creat, din iniTiativa Kremlinului, Tratatul de la Varşovia, prin care armatele
statelor socialiste europene (mai puTin Iugoslavia) au fost puse sub comanda sovietică.

„Liberalizarea“ iniTiată de Hruşciov s-a propagat şi în celelalte Tări socialiste, precum in


Ungaria, unde s a declansat o revolutie. Initial, se aprecia că situaTia din Ungaria trebuia
rezolvată de factorii interni, fără nici o influenTă externă., dar dupa propagarea revoltelor si in
Romania, Dej a a pus la dispoziTie mijloacele de comunicaTie ale Tării pentru transportarea
trupelor sovietice spre Ungaria.=> va duce la retragerea trupelor sovietice, pt ca Dej fusese
fidel.

După 1958 regimul de la Bucureşti a început o amplă acTiune vizând reorientarea politicii
externe a României prin dezvoltarea unor relaTii, în primul rând economice, cu statele
occidentale. Semnificativă este poziTia României faTă de "criza rachetelor", când omenirea s-
a aflat la un pas de o catastrofă nucleară.

4 noiembrie 1962, ministrul de Externe Corneliu Mănescu a avut o discuTie cu secretarul de


Stat al S.U.A., declarându-i că în cazul unui conflict armat declanşat de acTiuni ale U.R.S.S.
similare celei din Cuba, România va rămâne neutră. Cu alte cuvinte, România nu accepta să
fie antrenată într-un război, fără ca sovieticii să o informeze măcar despre acTiunile lor.

Regimul de la Bucureşti s-a pronunTat împotriva polemicii publice între P.C. Chinez şi
P.C.U.S., apreciind ca prin aceasta se ştirbeau unitatea şi prestigiul mişcării comuniste şi
muncitoreşti internaTionale. P.M.R. s-a oferit ca mediator, cerând conducerilor de la Moscova
şi Beijing să înceteze polemica pe timpul discuTiilor pe care le va avea cu cele două partide.
Atât N.S. Hrusciov, cât şi Mao Zedung au acceptat. În zilele de 3-10 martie 1964 o delegaTie
a C.C. al P.M.R. condusă de Ion Gheorghe Maurer a efectuat o vizită în China, unde a discutat
cu Mao Zedung şi alTi conducători chinezi. Apoi, la 15-16 martie a avut discuTii cu N.S.
Hruşciov la Gagra. În urma acestor vizite a rezultat limpede că nici liderul chinez, nici cel
sovietic nu acceptau să înceteze polemica, astfel că relaTiile dintre cele două partide şi state
se vor deteriora şi mai mult.

1964- DeclaraTia cu privire la poziTia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării


comuniste şi muncitoreşti internaTionale prin care se oficializa politica de independenTă faTă
de Moscova a regimului de la Bucureşti.

În ianuarie 1967 guvernul de la Bucureşti a stabilit relaTii diplomatice cu R. F. Germană, spre


indignarea R. D. Germane, dar şi a Uniunii Sovietice

n iunie 1967, ca urmare a izbucnirii războiului între Israel şi statele arabe, a avut loc la
Moscova o consfătuire a conducatorilor comunisti , unde sovieticii au propus decklararea
statului Israel ca agresor. România a fost singura Tară care nu a semnat această DeclaraTie,
apreciind că trebuie cooperat cu tarile beligerante.

- mai 1968, generalul Charles de Gaulle, preşedintele FranTei, a efectuat o vizită de stat a
României, fiind primul lider dion occident care viziteaza Romania.

- Nicolae Ceauşescu a efectuat o “vizită de prietenie” în Cehoslovacia (15-17 august 1968).


Cu acest prilej a fost semnat “Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenTă mutuală” între
România şi Cehoslovacia. La 3 zile, trupele T de la Varsovia intra in Cehoclovacia.

- Nicolae Ceauşescu a condamnat intervenTia militară, calificând-o ca o încălcare brutală a


suveranităTii naTionale a unui stat socialist frăTesc, liber şi independent

- anii 70 sunt la SUA si relatiile cu Romania.

22. Romania –moderator in conflictul chino-sovietic

Gheorgiu Dej→1958-1959: mereu neîncrezător în imprevizibilul Hruşeiov, Dej a resimţit un


interes tot mai mare pentru veştile care veneau de la Beijing.

Poziţia regimului comunist de la Bucureşti faţă de acest conflict a evoluat de la condamnarea


Chinei, până la susţinerea căii proprii de construire a socialismului promovate de Mao.

In iunie 1960: fiind prezent la Congresul al III-lea al P.M.R., Hruşciov a convocat o


consfătuire ad-hoc a reprezentanţilor partidelor comuniste, în care a condamnat
PartidulComunist Chinez. Deoarece Dej a fost nevoit să prezideze şedinţa, reprezentanţii
Chinei au părăsit congresul iritaţi din cauza tratamentului lacare fuseseră supuşi :

→ România publică în presa regimului fragmente din celebra „scrisoare în 25 depuncte” în


legătură cu problemele divergente dintre Moscova şi Beijing → este singura ţară-satelit din
Estul european care face înainte de a primi lumină verde de la Kremlin

Ceausescu1:→ faciliteaza transmiterea de informatii intre SUA si China in timpul aproprierii


sino-americane→ 1971 „Tezele din iulie”: → a inceput “Minirevolutia culturala” dupa model
chinez→ anii 1968 -1971 : „no man’s land” ideologic in sfarsit incheiati→ vizitele Ceausescu
in China:→ criticata apropierea romao-chineza de Moscova→ cultul perosnalitatii

Cele 6 paradoxuri ale socialismului: nu exista somaj, dar nimeni nu lucreaza; nimeni nu
lucreaza, dar planul se depaseste; planul se depaseste, dar magazinele sunt goale; magazinele
sunt goale, dar toti au frigidere pline; toti au frigidere pline, dar toti sunt nemultumiti; toti sunt
nemultumiti, dar la alegeri guvernul castiga intotdeauna

23. Deschiderea Romaniei spre Occident

declaratia de independenta din 1964/ politica externa a lui ceausescu.

24. Tratatul cu URSS din 4 febr 1948

La 4 februarie 1948 reprezentanṭii unei Românii ocupate de trupe sovietice semnau la


Moscova Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S., cu valabilitate de
20 de ani. Printre prevederile sale înrobitoare era prevăzută ṣi obligativitatea consultării
guvernului sovietic în toate problemele de politică externă. Prin acest act, România era
împiedicată să promoveze o politică externă proprie; relaṭiile sale diplomatice cu alte state în
afară de cele „frăṭeṣti” deveneau inexistente. Cel puṭin până la mijlocul anilor ‘50, izolarea
ṭării noastre a fost aproape completă. Orice decizie sovietică era îndeplinită fără cârtire. Un
prim exemplu de aliniere a fost în 1948 când s-a produs ruptura dintre sovietici ṣi iugoslavi.
Evenimentul a transformat România într-unul dintre principalele centre ale campaniilor
împotriva lui Tito.

Bineînṭeles că nu s-a putut vorbi ṣi scrie atunci despre ceea ce a reprezentat cu adevărat pentru
noi tratatul cu U.R.S.S.. Propaganda comunistă s-a lăṭit în toate gazetele prezentând lucrurile
ca într-o oglindă de bâlci. Revista Secolul Radiofoniei nu a scăpat nici ea neatinsă. În numărul
din 8 februarie 1948 îṣi făcea „datoria”, cu un articol semnat Al. C. Constantinescu.
Mijloacele de „convingere” erau aceleaṣi… cu o singură scăpare: prim-vicepreședintele
Consiliului de Miniștri, Viaceslav Molotov era numit „domn”, semn că la acea dată grija de a
folosi termenul „tovarăṣ” încă nu devenise un reflex.

„Sute de mii de oameni au ieṣit în calea delegaṭiei române revenită de la Moscova după
încheierea Tratatului de prietenie, colaborare ṣi asistenṭă mutuală cu Uniunea Sovietică.
Entuziasmul cu care aceste sute de mii de oameni au aclamat pe cei care au semnat Tratatul
dovedeṣte că întreg poporul român priveṣte acest Tratat ca pe unul dintre cele mai însemnate
acte din istoria sa. […]

„Tratatul sovieto-român va constitui o nouă barieră puternică în calea oricăror planuri ale unei
noi agresiuni ṣi a imperialismului cotropitor„ – a spus d-l Molotov în discursul ṭinut cu ocazia
semnării Tratatului. Această nouă barieră e cu atât mai puternică cu cât exprimă ṣi
convingerea profundă a poporului român că numai unindu-ṣi forṭele cu acelea ale marilor
popoare sovietice poate fi apărată pacea ṣi garantată independenṭa ṣi suveranitatea popoarelor.

25. SOVROM-urile

Sovrom-urile, de multe ori SOVROM, au fost societăți mixte româno-sovietice înființate


în 1945 în urma unui acord între România și Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8
mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României fata de Uniunea
Sovietica. Sovrom-urile au funcționat până în1956, când au fost dizolvate.

SCOP OFICIAL: gestionarea recuperării datoriilor României față de Uniunea Sovietică

SCOP PRACTIC: resurse pentru sovietici, slăbind mai mai mult resursele României (dupa
cele 300 de milioane de dolari deja plătite)

Cum făceau rost de bani: vânzare de echipament militar de către ruși ce fusese părăsit de
nemți pe câmpul de luptă

Intr-un memoriu adresat prim-ministrului de atunci, Petru Groza, academicianul Onisifor


Ghibu califica infiintarea sovrom-urilor drept "un capitol al tragediei noastre de astazi,
camuflat sub firma prieteniei 'romano-sovietice' ". Cat despre activitatea lor, acelasi Onisifor
Ghibu considera ca "sub acest nume benign, se duc in Rusia cele mai de seama bogatii de tot
felul ale tarii noastre, cu preturi derizorii, in timp ce pe pietele noastre lipsesc cele mai
necesare articole sau suntem nevoiti sa le platim inzecit mai mult decat platesc pe ele
sovietele"

Cateva intreprinderi de tip Sovrom au fost urmatoarele:Sovromtransport,(1945 -


1954),societate de navigatie, prima societate infiintata;Sovromcuartit,(1952-1956),exploatarea
uraniului;Sovrompetrol,Sovrombanc,Sovromlemn,Sovrommetal,Sovromgaz,Sovromchim,Sov
romconstrucția,Sovromnaval,Sovrom Metale
Neferoase,Sovromcarbune,Sovromasigurare,Sovromtractor,Sovromutilajpetrolier,TARS(Tran
sporturile Aeriene Romano-Sovietice)

26. Acordul de procentaj din oct 1944

Acordul de procentaj încheiat de Churchill şi Stalin a demonstrat încă o dată că puterile


occidentale erau mai mult interesate de apărarea propriilor interese decât de soarta a milioane
de oameni supuşi dictaturii staliniste. Perfidul Albion a ajuns să scoată la negoţ statele
Europei de sud-est pentru a nu fi exclus din jocul de putere în care participau SUA şi
URSS.Încheierea Celui de Al Doilea Război Mondial în Europa în mai 1945, în loc să aducă o
pacificare prin garantarea independenţei politice a fiecărui stat, a adus în schimb ocupaţie prin
aşa-numite armate de eliberare. Conform viziunii staliniste, cine impunea ocupaţia militară,
acela venea şi cu propriul model politic . SUA şi URSS, aliate în Al Doilea Război Mondial,
au ajuns să se lupte pentru a deţine supremaţia globală în noul mediu internaţional .

Europa a ajuns în această luptă de putere a celor două superputeri să fie principalul teatru de
confruntare între modele şi regimuri politico-economice. Europa Răsăriteană a ajuns să
constituie blocul comunist al URSS, iar Europa Occidentală sprijinită de SUA a alcătuit
blocul capitalist. Regimurilor totalitare instalate de URSS li se opuneau regimurile
democratice din Europa Occidentală. SUA, prin doctrina Truman, s-a bazat pe strategia de
îngrădire a influenţei sovietice din Europa şi din alte părţi. Prin această tactică, s-a ajuns ca
SUA să recunoască în final sfera de influenţa sovietică. Posibilitatea SUA de a combate activ
politica sovietică, prin avantajul strategic de a fi unică putere nucleară, s-a risipit o dată cu
detonarea primei bombe atomice sovietice în 1949. Aşa va începe lungă perioadă a
Războiului Rece cu a sa cursă a înarmărilor.În contextul în care în sistemul internaţional se
diferenţiau două superputeri, premierul britanic W. Churchill s-a temut că Marea Britanie va
rămâne izolată politic în cazul în care SUA şi URSS îşi vor delimita singure sferele de
dominaţie în Europa. Ca să câştige bunăvoinţa sovietică, Churchill a hotărât să recurgă şi la
soluţii imorale pentru a consolida prezenţa politică a Marii Britanii în Europa şi în acelaşi
timp pentru a proteja rutele comerciale către coloniile britanice. Ideea de a împărţi Europa în
sfere de influenţă nu era agreată iniţial de Washington, datorită presupunerii că sferele de
influenţă sunt acelaşi lucru cu blocurile politice ostile.

Churchill şi Stalin nu erau de aceiaşi părere cu preşedintele F.D. Roosvelt când vine vorba de
împărţirea Europei în zone de influenţă. Până la urma partea americană a ajuns să accepte
planul de împărţi a Europei în două blocuri politice antagonice.

La nivel de declaraţii publice, nici Marea Britanie şi nici URSS nu recunoşteau că sunt
interesate de un plan de împărţire a Europei în zone de influenţă. La Conferinţa Miniştrilor de
Externe din octombrie 1943, atât Comisarul poporului pentru Afaceri Externe, Viaceslav
Molotov, cât şi Ministrul de Externe, Antony Eden, nu recunoşteau că ar avea vreo intenţie de
fixare a zonelor de dominaţie din Europa.

Înclinaţia lui Churchill către sfere de influenţă se poate remarca şi din planul său de a
organiza Europa în federaţii regionale(proiectul său de a crea Statele Unite ale Europei) care
să fie conduse de Marea Britanie, secondată de SUA. Atunci când avansase această idee,
Churchill a declarat vag că Polonia şi Cehoslovacia ar trebuie să aibă şi ele relaţii prieteneşti
cu URSS-ul. Oare ce înţelegea Churchill prin relaţii prieteneşti cu URSS?

Răspunsul vine în octombrie 1944, atunci când Churchill, presat fiind de avansul rapid spre
vest al Armatei Roşii, decide că e timpul să tranşeze personal problema împărţirii Europei cu
Stalin. Churchill a întreprins o vizită în URSS în cadrul Celei de a Patra Conferinţe de la
Moscova, pentru a ajunge la un consens cu Stalin în ceea ce priveşte responsabilitatea celor
două puteri, Marea Britanie şi URSS, în controlul statelor din Europa de sud-est. Aşa ajunge
să se încheie o întelegere secretă la 9 octombrie 1944, dintre Churchill şi Stalin, cunoscută sub
numele de Acordul de Procentaj. Cei doi liderii au ajuns să hotărească în procente, câtă
influenţă va primi fiecare în statele Europei de sud-est.

Churchill povesteşte că în după amiaza zilei de 9 octombrie a fost întâmpinat la Moscova cu


tot ceremonialul de către Viaceslav Molotov şi de alţi înalţi oficiali sovietici. La ora 22 a
respectivei zile, Churchill a avut o primă întâlnire foarte importantă la Kremlin.

La întâlnirea cu Stalin din respectiva seară, Churchill declară ca i-a spus următoarele:”Hai să
ne înţelegem cu treburile noastre din Balcani. Armatele tale sunt în România şi Bulgaria.
Aveminterese, misiuni şi agenţi acolo. În măsura în care Marea Britanie şi Rusia sunt
interesate, cum ţi-ar părea să ai 90% predominanţă în România, pentru ca noi să avem 90% în
Grecia şi să mergem pe juma-juma în cazul Iugoslaviei. Până când se traduce asta, îţi scriu pe
o bucată de hârtie”: România –Ruia 90%, Alţii 10% ; Grecia- MB 90%

După ce Churchill i-a întins serveţelul scris cu procente, Stalin la bifat şi l-a dat înapoi
premierului britanic. De parcă ar fi avut mustrări de conştiinţă, Churchill declara la
final:“Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai
să ardem hârtia”Stalin i-a replicat să o păstreze.

Pentru Churchill, lucrurile erau foarte simple. România a fost dată URSS-ului la schimb cu
Grecia, pentru că Marea Britanie dorea în continuare să deţină supremaţia în Mediterană . În
acest scop avea nevoie să deţină controlul Greciei.

În negocierile ulterioare din 10 şi 11 octombrie 1944, dintre Anthony Eden şi Viaceslav


Molotov, URSS ajunge să obţină preponderenţa şi în Ungaria într-un procent de 80%. Astfel
s-a încheiat tocmeala dintre Churchill şi Stalin. Consecinţele imediate ale delimitării sferelor
de influenţă a fost instaurarea regimurilor comuniste cu ajutorul Armatei Roşii în statele
Europei centrale şi de sud-est. Următoarea etapă a fost apariţia celor două alianţe militare
antagonice:NATO în Europa Occidentală(1949) şi Pactul de la Varşovia(1953) în Europa
Răsăriteană. Statele din Blocul socialiast condus de URSS sunt obligate să adopte inclusiv
modelul economic stalinist promovat de URSS.

Planul Marshall de reconstrucţie economică a Europei de Vest, care a avut ca principal scop
stăvilirea expansiunii comunismului, avea ca oponent Consiliul de Ajutor Economic
Reciproc(CAER), înfiinţat pentru a organiza economic statele comuniste.

Statele lagărului socialist au ajuns să fie complet dependente de URSS. Cu toate că Marea
Britanie a recunoscut existenţa unei înţelegeri secrete cu Stalin, URSS şi ulterior Rusia au
negat existenţa unui acord de procentaj secret. Soarta a milioane de oameni din statele mai
mici a continuat să fie hotărâtă de Marile Puteri prin intermediul diplomaţiei secrete.

27.Nicolae Ceausescu- drumul spre puterea absoluta in Partid (1965-1974). Principalele etape

Regimul politic al lui Nicolae Ceauşescu s-a caracterizat prin două etape diferite. În primii
ani, şi-a consolidat puterea în sânul partidului şi a continuat linia politică de independenţă faţă
de Moscova, etapă culminând cu momentul condamnării publice a intervenţiei trupelor
Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. Statele occidentale au profitat de această atitudine în
speranţa de a diminua influenţa sovietică în blocul comunist.
În aceste condiţii, Ceauşescu a jucat un rol vizibil pe scena internaţională, iar România a
primit masive împrumuturi externe care să finanţeze politica socialistă a regimului. Efectul
vizibil în rândul populaţiei a fost o creştere relativă a nivelului de trai.

Cea de-a doua etapă coincide cu instaurarea dictaturii naţional-comuniste şi a revoluţiei


culturale caracterizate prin preluarea tuturor pârghiilor în stat, un accentuat cult al
personalităţii şi un aparat de stat capabil să reprime orice formă de opoziţie. Politica
economică a lui Ceauşescu de industrializare şi urbanizare forţată s-a dovedit falimentară, în
anii '80 România trecând printr-o accentuată criză morală, socială şi economică, timp în care
majoritatea populaţiei trăia la limita subzistenţei.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de
culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-
ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar
general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar
de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La
congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în
funcţia de secretar general al P.C.R.

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare.


Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă
România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român. Pe plan intern
este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi
construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi


reluarea publicării clasicilor literaturii universale. În învăţământ se revine la sistemul
tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor
occidentale în şcoli. În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova,
se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este
criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să
participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară. Vizitele lui Ceauşescu în
Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968)
şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.
Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii
personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de
cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele
făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care

întrerup cursul liberalizării. În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se
decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul
strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid. Se producea 0 reîntoarcere la
autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea
grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt
plasaţi în posturi cheie. Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa
spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii,
socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii. Măsuri
neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică
a României exclusiv prin eforturi proprii. Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de
giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi
costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici.
Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră,
Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică
aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social. Alimentele de
bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul
necesar. Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un
program de alimentaţie ştiinţifică (1982). Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari)
se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a
nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei
ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica
dictatorului. După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren,
fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi
la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu. Milioane de oameni
vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial.
După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica
trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca
în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988)
pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea


internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările
populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea
Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara. Marea revoltă a poporului român
izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti. Sub imensa presiune
populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au
fugit. Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi
condamnat la moarte (25 decembrie 1989). În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se
redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie.

28. Instrumentele represiunii si sistemul de penitenciare al Rep Pop Romane

Pentru a inabusi orice manifestare ostila,au fost create instrumente ale represiunii:

A) Directia Generala a Securitatii Poporului(Securitatea) infiintata pe 30 august 1948.

Securitatea a fost creata de SMERS, o divizie a NKVD, avand ca misiune inlocuirea serviciilor secrete
din tarile ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERS din Romania, numită Brigada
Mobila, a fost condusa, pana in 1948, de Boris Grünberg, care folosea, in România, numele Alexandru
Nikolski.

Primul director al Securitatii a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie,poreclit. Seful Securitatii avea rang de
ministru in cadrul Consiliului de Ministri, fiind secondat de 2 directori adjuncti cu rangul de secretari
de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski si gen-mr. Vladimir Mazuru. Toti cei 3 erau ofiteri sovietici

Securitatea avea rolul de "a apara cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii
Populare. De asemenea, organele de securitate erau "singurele abilitate a instrumenta infractiunile ce
primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului". Prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951,
DGSP si-a schimbat numele în Directia Generala a Securitatii Statului, iar prin Decretul 264 din
aprilie 1951, SSI (Serviciul Special de Informatii) a intrat in compunerea DGSS.

Potrivit Decretului nr. 324 din 20 septembrie 1951, DGSS s-a separat de Ministerul de Interne si a fost
incorporat în Ministerul Securitatii Statului (MSS). Aceasta reorganizare a fost de scurta durata. MSS
a reintrat sub comanda MAI, la 7 septembrie 1955. Cateva luni mai tarziu, la 11 iunie 1956, prin
Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat si impartit in doua
departamente: Departamentul Securitatii si Departamentul Internelor. Cel din urma raspundea de
Militie si inchisori, in timp ce primul a mostenit structura DGSS.

Securitatea nu a avut, pana in 1956, atributii in ceea ce privește detinutii politici din inchisori si lagare
de munca, cu exceptia supravegherii contrainformative a ofiterilor, subofiterilor si trupelor, care
indeplineau serviciul acolo. Asta nu insemna ca Securitatea nu e vinovata de crimele regimului
comunist. Securitatea a fost principala sursa de informatii care au dus la inchiderea "dusmanilor
poporului" in puscarii si lagare.

Dupa 1953, a urmat o perioada de relativa liberalizare in interiorul lagarului comunist.


Totusi Gheorghe Gheorghiu Dej, un stalinist convins, a initiat o campanie de epurari dupa model
stalinist,in urma careia si-a eliminat potentialii dusmani din interiorul partidului. Securitatea, sub
comanda lui Alexandru Draghici, a avut un rol important de jucat in aceasta campanie.

In anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5000 ofiteri, 4.000 sergenti reangajati,
1000 angajati civil si 40.000 militari in termen, adica peste 55.000 persoane.

Securitatea a facut parte din Garda presedintelui Ceausescu pana in 1989. Dupa aceea Securitatea a
mai functionat pentru aproximativ 2 ani dupa care si-a schimbat denumirea in SRI.

Dupa moartea lui Dej, venirea lui Nicolae Ceausescu in fruntea PCR a marcat o noua reorganizare a
Securitatii. Astfel, din 22 iulie 1967 a fost infiintat Departamentul Securitatii Statului (DSS), condus
de Consiliul Securitatii Statului (CSS), avand in frunte un presedinte cu rang de ministru.
Departamentul Securitatii Statului a fost reorganizat avand sase directii principale (informatii interne,
contrainformatii economice, contraspionaj, contrainformatii militare, securitate si garda si cercetari
penale). Aceasta a fost forma sub care a functionat Securitatea pana la caderea regimului comunist, in
decembrie 1989. Ultimul sef al Securitatii a fost Iulian Vlad. In 30 decembrie 1989, Consiliul
Frontului Salvarii Nationale a hotarat desfiintarea Departamentului Securitatii Statului.

Organizare:

Directia de Informatii Externe-serviciul secret extern al Romaniei in perioada comunista.

Directia de Investigatii-avea agenti si informatori la fiecare nivel al structurilor de partid si guvern,


precum si in societate pentru a raporta orice activitati sau opinii impotriva regimului. Realiza
perchezitii ilegale in institutii si locuinte, arestand oponentii regimului lui Ceausescu.

Directia Generala de Tehnica Operativa era un serviciu important pentru activitatile Securitatii. A fost
constituit, cu sprijinul KGB, la mijlocul anilor '50 si avea rolul de a monitoriza toate mijloacele de
comunicare electronice si telecomunicatiile din tara.

Directia de Contraspionaj se ocupa cu supravegherea strainilor (in special impotriva cetatenilor


sovietici) pentru a monitoriza sau impiedica contactele lor cu romani.
Directia a IV-a:.principala sa misiune era aceea de a identifica si neutraliza spionajul sovietic.

Directia a V-a asigura protectia demnitarilor.

Directia de Securitate Interna, avand peste 1000 de agenti, se ocupa cu eliminarea oponentilor din
interiorul PCR, din Consiliul de Ministri si din Securitate. Această directie reprezenta o Securitate in
interiorul Securitatii,

La nivelul anului 1989, Departamentul Securitatii Statului din cadrul Ministerului de Interne, avea
urmatoarea organizare: avea 6 directii= Informatii Interne; Contraspionaj Economic; Contrainformatii;
Contraspionaj military; Securitate si Garda, Anchete Penale.

Opt unitati speciale: de Luptă Antiterorista , Filajde Protejare a Secretelor de Stat, pentru Comert
Exterior, Informatica si Documentare, Dezinformare, Secretariat-Juridic; Invatamant-Mobilizare.

Securitatea s-a caracterizat prin brutalitatea metodelor de ancheta. Un rol important l-a jucat tortura.

B) Ministerul Administratiei si Internelor este unul din ministerele care fac parte din

Guvernul Romaniei.A fost fondat in 1862, primul ministru al ministerului fiind Barbu Catargiu.In
1956, printr-o hotarare a Consiliului de Ministri s-a stabilit o noua structura pentru minister, acesta
fiind impartit in doua departamente: „Departamentul Securitatii” si „Departamentul internelor” iar in
1972, Consiliul Securitatii Statului a fuzionat cu Ministerul Afacerilor Interne, din noua institutie
facand parte: Securitatea, militia, trupele de securitate si de pompieri, penitenciarele si arhivele
statului.

C) Militia Populara a reprezentat un alt instrument represiv al regimului comunist ce a luat

nastere la data de 22 ianuarie 1949 prin desfiintarea Politiei si Jandarmeriei. Aceasta avea in grija
evidenta populatiei,aprobarile de domiciliu sau de schimbare a domiciliului.

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, in timpul regimului


comunist, in Romania au existat 44 de penitenciare principale si 72 de lagare de munca fortata
destinate detinutilor politici in care au patimit peste 3 milioane de romani dintre care 800.000 de
oameni au murit. Ele se aflau sub coordonarea Directiei Generale a Penitenciarelor

Cele mai utilizate metode de tortura au fost:; strivirea unghiilor; smulgerea parului din cap; bataia cu
lopata; tratarea ranilor cu sare; crucificarea; arderea talpilor la flacara,; batai cu saci de nisip. In lagarul
de la Valea Neagra Peninsula, de exemplu, era aplicata ,,broasca“ prin care detinutii dupa ce se
intorceau de la lucru, erau obligati sa topaie in pozitia ,,pe vin“, cu mainile pe solduri, fiecare tinand in
spate un alt detinut.

O alta metoda folosita impotriva detinutilor a fost munca fortata. La inceputul anilor 1950, in lagare
,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunare-Marea Neagra. De
asemenea, lagare de munca fortata si centre de deportare au existat in intreaga tara, dar cele mai multe
se aflau in partea sud-estica a Campiei Romane si sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Salcioara, Jegalia,
Periesi, Gradina, Satul Nou etc.)

29. Canalul Dunare-Marea Neagra- proiect economic si politic

Canalul Dunare-Marea Neagra este un canal navigabil in judetul Constanta,Romania,ce leaga


porturile Cernavoda de pe Dunare si porturile Constanta Midia Navodari de la Marea
Neagra,scurtand drumul spre portul Constanta cu aproximativ 400 km.

Planuri de a construi acest canal existau inca din secolul XIX.Inca de la alipirea Dobrogei la
Romania,in 1878, a inceput a fi vehiculată ideea unui al patrulea brat al Dunarii, de data
aceasta artificial, care sa scurteze drumul catre Marea Neagra. Conditiile tehnice ale epocii
faceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificila si costisitoare, asa incat regele Carol I,
realist, a refuzat sa se implice in acest proiect.

Ideea insa nu a fost abandonata,in 1928 viitorul academician Aurel Barglazan avea sa faca un
studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.Ulterior,Carol al II-lea a cochetat si el
cu ideea canalului, dar criza economica mondiala si apoi inceputul celui de-al Doilea Razboi
Mondial au făcut ca realizarea lui sa fie amanata de la sine.

Lucrarile Canalului Dunare-Marea Neagra incepeau in urma unui accord dat de Biroul Politic
al PMR in mai 1949 si sintetizat printr-o hotarare a guvernului(505/25 mai 1949).Ulterior o
decizie a Marii Adunari Nationale a sporit “legalitatea” intreprinderii-in conditiile in care
despre necesitatea ei se vorbea inca de la sfarsitul secolului XIX,de cand dateaza primele
proiecte.Este cu totul probabil ca sugestia,in 1949,sa fi venit de la Stalin-pe care liderul roman
il vizitase cu putina vreme inaintea demararii procedurii birocratice de lansare oficiala.

In temeiul acestei decizii politice,a fost constituita o Directie Generala a Lucrarilor Canalului-
cu sediu la Bucuresti,pana in octombrie 1949,iar apoi la Constanta-subordonata direct
Consiliului de Ministri,primul director general al Canalului a fost inginerul Gheorghe
Hossu,cel care-dupa stagiul pe acest santier-va ajunge,din martie 1951,ministru al
Constructiilor si Industriei Materialelor de Constructie.A fost urmat de Meyer
Grunberg,Vasile Posteuca,acestia neavand calificarea necesara conducerii unui santier de o
asemenea aploare si complexitate.

Dupa cum era de banuit,lucrarile pe acest santier erau programate sa fie un obicetiv principal
al primului cincinal,valoarea lucrarilor preconizate numai in acest interval era de 68 miliarde
de lei,suma efectiv de impresionanta pentru acea vreme.

Acest santier gigant,menit sa scurteze accesul fluvial spre Marea Neagra,era menit a nu
resimti nicio clipa lipsa fortei de munca.Pe de-o parte,prin salariile tentante ce se acordau
celor care se angajau de buna voie au fost atrasi meseriasi de calitate,pe de alta parte au fost
adusi soldati,din randul celor trimisi la “arma speciala Constructii”,la care se adauga si asa-
zisele elemente ostile ale regimului.El a fost gandit de la bun inceput ca un santier-lagar de
exterminare,pentru cei pe care noul regim dorea sa-i elimine.Pentru aceasta,regimul a gasit
alibiurile legale:in ianuarie 1950,Decretul 6 al MAN prevedea infiintarea “unitatilor de
munca” pentru reeducarea “elementelor dusmanoase”,apoi a fost revazut chiar si Codul
muncii: in iunie 1950,apare articolul 111 care dadea posibilitate guvernului de a apela
“temporar” la cetatenii RPR pentru indeplinirea anumitor munci de importanta obsteasca.In
august 1952 i-au nastere “coloniile de munca” si “batalioanele de munca”.Pe aceasta baza,mii
de detinuti politici au fost folositi ca forta de munca foarte ieftina si care efectiv nu se putea
sustrage sarcinilor primate.Cea care a lipsit a fost mana de lucru libera
si,eventual,calificata,fluctuatia acesteia a marcat definitive santierul de la un capat la altul al
existentei sale.

Sub pretextul cresterii disciplinei si eficientei muncii,din septembrie 1952,Directia Generala a


Canalului a trecut in subordinea Ministerului de Interne;in paralel,se infiinteaza si “coloniile
disciplinare”-spre deosebire,de coloniile de munca,ce depindeau de Directia
Penitenciarelor,aceasta din urma erau controlate strict de Securitate.

Ceea ce trebuie insa sa fie clar este ca nu aceasta fluctuatie a fortei de munca a impiedicat
ducerea la bun sfarsit a proiectului.In ciuda fortei de munca a detinutilor,in ciuda numarului
mare de muncitori civili sau soldati,in ciuda ajutorului tehnic oferit de URSS,ritmul lucrarilor
a ramas constant in urma planului:meseriasii romani ce venisera pe santier nu erau
specialist,directorii erau ei insisi improvizati,cu o legitimare mai curand politica decat
tehnica,utilajele importante din U.R.S.S nu erau nici suficiente si nici nu aveau oameni in
masura sa le foloseasca la parametric optima;in mare fie spus,nivelul economiei si industriei
romanesti nu era unul care sa permita finalizarea proiectului.

Vreme de cativa ani,Canalul Dunare-Marea Neagra a fost subiectul preferat al unei intregi
literature mobilizator-omagiale.Petre Solomon,Geo Bogza,Nicolae Valmaru si Petru Dumitriu
s.a au descries Canalul ca fiind locul unde se poarta batalia finala,de proportii mitologie,dintre
vechea si noua Romanie-oferind,se intelege,si un clar prognostic in privinta
castigatoarei.Oricat ar fi fost insa incurajata de regim,literature nu a putut suplini tehnologia.

In conditiile in care devenea limpede ca acest santier era impsibil de terminat,trebuia gasit un
tap ispasitor al acestui spectaculos esec tehnic.Rezultatul a fost un proces-mamut al unei
“bande de sabotori si diversionisti” care a ocupat cea de-a doua jumatate a anului 1952: un
prim lot a fost judecat in august-septembrie(5 condamnari la moarte din care trei excutate si
mai multe condamnari de munca silnica pe viata) un al doilea lot a fost judecat in luna
decembrie a aceluias an.Gama acuzatiilor care li se aducea depasea imaginatia unui om
normal: sabotare a muncii,spionaj,contacte cu spioni straini,distrugere de documente etc.Pe 17
iulie 1953,Hotararea Consiliului de Ministri cu nr.20404 aducea inchiderea oficiala a
lucrarilor la Canal.

Cel care a reluat lucrarile la Canalul Dunare-Marea Neagra a fost Nicolae Ceausescu,la
aproape exact 2 decenii de la inchiderea lor.Proiectul a fst reactivat la Plenara CC al PCR din
18-19 iunie 1973,dar de acum inainte el se va numi Complex hidrotehnic si de navigatie
Dunare-Marea Neagra.Niciun cuvant cuvant despre antecedentele penitenciare dejiste de
aici.Tipic pentru propaganda comunista: o simpla schimbare de cvinte in titulatura urmarea sa
trimita la o alta,diferita,interpretare a trecutuli.Dar inainte de reluarea proiectului,Ceausescu a
adus o reparatie morala victimelor “procesului sabotorilor” din 1952: Plenara C.C din 22-25
aprilie 1968 a dus la reabilitarea condamnatilor din procesul de la Canal,a caror acuzare este
declarata ca lipsita de fundament.

Lucrarile efective la Canal au reinceput in ultimul trimestu al anului 1975,iar in data de 9 mai
1978,Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a aprobat proiectul general de executie a
ambitioasei lucrari.Demarate asadar in 1975,lucrarile la Canal vor dura aproape 9 ani.Pe
locurile vechilor spatii de exterminare vor fi adusi,in principal,soldati.In paralel,o campanile
propagandistica urmarea aducerea de tineri elevi sau student pe santier,ca la o “scoala a
vietii”,pentru familiarizarea la fata locului cu marota din epoca a Conducatorului Ceausescu:
asa-numitul “romantism revolutionar” ultimul refugiu al activismului comunist de altadata.O
alta literature conjucturala,alte nume,alte metafore au insotit evolutia santierului.De aceasta
data,spre un final fericit:Canalul Dunare-Marea Neara va fi inaugurat de familia Ceausescu,de
la bordul unui cochet vas de tonaj mic,numit Lancea,pe 26 mai 1984.De-o parte si de alta,pe
malurile Canalului,decorul inaugurarii era animat de mii de tineri adusi special,cu
pancarte,tablouri,flori si tablite generatoare de lozinci.Prin ei,Canalul devenea o piesa in
panooplia cultului lui Ceausescu.

30. ,,Ora de dirigentie”de la Moscova 8-13 iulie 1953

Devenise limpede cǎ România nu dispunea de resursele umane, materiale şi financiare pentru


ducerea la bun sfârşit a acestui uriaş proiect. Dupǎ moartea lui I.V. Stalin în martie 1953, s-a
cǎutat o cale de închidere a şantierului. Iniţiativa a aparţinut noului lider sovietic, Nichita
Sergheevici Hruşciov, prim-secretar al CC al PC al Uniunii Sovietice. Cu ocazia vizitei lui
Gheorghiu-Dej la Moscova, în zilele de 8-13 iulie 1953, N.S. Hruşciov a propus abandonarea
construcţiei Canalului Dunǎre – Marea Neagrǎ.

În ziua de 21 iulie 1953, Comitetul Central al PMR a adoptat hotǎrârea privind “amânarea
construcţiei Canalului Dunǎre-Marea Neagrǎ” . S-a apreciat cǎ cheltuielile erau prea mari, iar
noua politicǎ a PMR viza dezvoltarea industriei alimentare şi uşoare, ridicarea nivelului de
trai al poporului. Nici Decizia şi nici Hotǎrârea Consiliului de Miniştri privind sistarea
lucrǎrilor nu au fost date publicitǎţii.

Sǎpǎturile efectuate au fost valorificate începând din 1959, prin înfiinţarea complexului de
irigaţii Mircea Vodǎ, dezvoltat apoi în Sistemul de Irigaţii Carasu, cu o suprafaţǎ de 180 000
ha.

Problema canalului Dunǎre – Marea Neagrǎ a fost reluatǎ dupǎ douǎ decenii, interval de timp
în care economia României fǎcuse progrese considerabile, inclusiv în domeniul industriei
constructoare de maşini (excavatoare, maşini basculante de mare tonaj etc), a producţiei de
fier-beton, ciment etc .

31. Moartea lui Dej si succesiunea la Putere


In orice tip de societate moartea sau demisia conducatorului duce la deschiderea unui proces
succesoral.Pe termen scurt vorbim despre un proces politic dar pe termen lung vorbim despre
un proces istoric.

Carol Beckz a descoperit trei probleme principale in lumea comunista.Prima este legata de
influenta nationalismului asupra unei ideologii presupuse a fi internationale.A doua este
legata de conflictul dintre principiile revolutionare si practica guvernarii.A treia este
reprezentata de problemele cu privire la succesiunea politica.Problema succesiunii politice
este rezolvata de o mana de oameni din fruntea partidului,urmand si directiile ce au fost
impuse de Moscova.

In anii 70,Myron Rush a publicat una din cartile clasice legate de istoria
comunismului.Intitulata « How Communist States Change their Rullers » a avut o importanta
deosebita pentru istoricii romani datorita faptului ca in capitolul VI al cartii,este prezentata
succesiunea « aranjata » ce urmeaza mortii lui Dej din martie 1965.La modul general,intentia
lui Rush este de a reusi ceea ce putini sovietologi de pana la el mai incercasera si anume
autopsia unei succesiuni comuniste.Tipologia realizata de el,perfectibila poate astazi dar la fel
de notabila ca la data lansarii ei,cuprinde trei niveluri.In primul rand avem succesiunile
cauzate natural(moartea lui Lenin,Stalin).In al doilea rand intalnim succesiuni ce presupun a
avea cauze naturale dar asupra carora planeaza suspiciuni(Gheorghi Dimitrov,Boleslaw
Bierut,Klement Gottwald).Sunt amintite totusi,si doua exceptii,doua exemple de succesiunie
provocate de moartea liderului,moarte care nu are aerul suspect al celor trei de mai sus si
anume cazul lui Ho Shi Min si cazul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.In fine,ultimul palier al
tipologiei lui Rush prezinta succesiunile cauzate politic,cele mai numeroase in deceniul 6 al
secolului XX,ca urmare a actiunii directe a Moscovei si ca un rezultat al contextului intern din
fiecare tara.Momentul succesiuni reprezinta totodata si un moment de criza in regimurile
comuniste.

Pe 18 martie 1965,Scanteia anunta decesul lui Gheorghe Gheorghiu Dej,dupa o perioada in


care acesta aparuse tot mai putin in public.Ceremonialul reprezinta o adaptare a modelului
funerariilor staliniste:garda la tabloul indoliat din biroull lui Dej de la Comitetul Central,garda
la catafalc,miting de doliu cu tribuna oficiala din Piata Republicii,cortegiu funerar si
deplasarea la monumentul din Parcul Libertatii la care se mai adaugau angajamentele
succesorilor si discursurile de adio.In data de 22 martie,Comitetul Central,Consiliul de Stat si
Consiliul de Ministri organizeaza o sedinta comuna unde s-au luat 9 masuri pentru
« eternizarea memoriei lui Dej« si s-au trimis mesaje in afara Romaniei.

Baronii epocii lui Dej,au cazut,in marea majoritate,de acord asupra tanarului si relativ
necunoscutului Nicolae Ceausescu,crezand probabil ca el va fi un personaj docil si
manevrabil.In aceste conditii,Maurer si Chivu Stoica ofera sustinerea lor lui Ceausescu in
schimbul promisiunii acestuia din urma de a ii mentine pe acestia in functie.Nicolae
Ceausescu a intuit foarte bine rolul ierarhiei in sistemul comunist prin raportarea la un centru
unic,pe care Ceausescu il va intruchipa.In plus,ca secretar al Comitetului Central insarcinat cu
problemele de cadre si organizatorice,el avea acces la dosarele membrilor de partid din randul
carora isi va alege « protejatii« si « clientii politici ».

Existau patru contracandidati la functia lui Dej in afara de Nicolae Ceausescu :Chivu
Stoica(presedintele Consiliului de Stat),Gheorghe Apostol,Alexandru Draghici si Emil
Bodnaras( prim-vicepresedinti al Consiliului de Ministri), ultimul fiind un adversar
important,avand conducerea Ministerului de Interne si un profil foarte asemanator cu al lui
Nicolae Ceausescu.

In iulie 1965 are loc Congresul IX al PCR in care Ceausescu invoca principiul conducerii
colective.Intre august 1965-decembrie 1967,Romania era condusa teoretic de un
triumvirat :Nicolae Ceausescu(secretar general al partidului),Chivu Stoica(presedinte al
Consiliului de Stat) si Ion Gheorghe Maurer(presedinte al Consiliului de Ministri).Gheorghe
Apostol,Emil Bodnaras si Alexandru Barladeanu detineau functia de prim vicepresedinti ai
Consiliului de Ministri.Ceausescu ii avea de partea sa pe Ilie Verdet(fost membru supleant al
Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, ca adjunct al Directiei
Organizatorice)Paul Niculescu-Mizil(fost sef al sectiei de propagandă si agitatie a Comitetului
Central al P.M.R)si Virgil Trofin(fost prim-secretar al CC al UTM).

In noiembrie 1965,Comitetul Executiv al CC desemneaza o comisie care sa cerceteze “cazul”


Patrascanu iar in decembrie 1967,Marea Adunare Nationala alege noul Consiliu de Stat al
carui presedinte va fi Nicolae Ceausescu,inlocuindu-l astfel de Chivu Stoica.Inca de la
inceputul lui ianuarie,Ilie Verdet a fost numit prim-vicepremier in locul lui Gheorghe Apostol
iar din decembrie ramane singurul cu aceasta functie.Alexandru Draghici este inlocuit la
Ministerul de Interne de Cornel Onescu(fost sef al Sectiei de Cadre) si va ramane doar
membru in Comitetul Executiv,in Secretariat si in Prezidiu.Decizia a fost motivate de
Ceausescu prin impartirea puterilor in stat.Desi numit in decembrie 1967,unul dintre cei 6
vicepremieri subordonati lui Maurer,imaginea sa fusese dezabilitata in urma prestatiei
nesatisfacatoare din 1965,cand a condus prima delegatie trimisa in Occident dupa moartea lui
Dej.Datorita acestui fapt,Alexandru Draghici a fost inlaturat din toate functiile de partid si de
stat,a fost degradat din gradul de general-colonel si trecut in rezerva cu gradul de soldat (14
noiembrie 1968).Masurile lui Ceausescu impotriva lui s-au oprit aici,el nu a fost dat in
judecata pentru faradelegile comise.In 1969 a fost numit director al „IAS Buftea”, functie pe
care a pastrat-o pana in anul 1972,cand a iesit la pensie.

32. Nikita Hrusciov si ,,coexistenta pasnica”

1959- Hrusciov viziteaza SUA, se intalneste cu presedintele francez, participa la Onu

- lanseaza idea existentei pasnice

Principii:

-integritatea teritoriala

-respectarea suveranitatii

-neagresiune

-egalitate

-principiul neinterventiei in chestiunile interne. Hrusciov era de parere ca acesasta forma a re


lint e tot o lupta de clasa, care va permite eliberarea statelor capitaliste. Coexistenta insemna
de fapt intarirea luptei de clasa pentru triumful socialismului. Totodata, ar fi insemnat ca
Partidele Comuniste aflate in afara URSS ar fi fost libere sa actioneze daca se acceptau aceste
principia de catre SUA.

Retragerea trupelor ruse din Rom era astfel o actiune pentru indeplinirea promisiunii ca vor
demobiliza trupe, asa cum se facuse publica idea in a 15 a adunare Generala a ONU , la
cuvantarea rostita de guv roman.

Se vrea coexistent pasnica insa liderul sovietic accepta cererea Cubei de a plasa armament
pentru protective si totodata organizeaza trupele Pactului de la Varsovia pentru o interventie
impotriva Cehoslovaciei, ceea ce nu adduce decat confuzie pe plan international.

33. Ana Pauker- profil politic

→ Intră de foarte tânără în mişcarea comunistă şi emigrează în Franţa, acolo unde îl cunoaşte
pe viitorul soţ, Marcel Pauker. Căsnicia lor avea să fie una foarte ciudată, spun istoricii,
deoarece Ana avea şi alte legături amoroase, tot în aceeaşi perioadă, cu alţi tovarăşi de partid.
Ana Pauker (nascuta Hanna Rabinsohn, 13 februarie 1893 – d. 3 iunie 1960) a fost o militant
activista si fruntasa comunista evreica, dupa Al Doilea Razboi Mondial lidera a gruparii
promoscovite ("Pauker") care a controlat pana in 1952 Partidului Comunist Roman, vice-
prim-ministru si ministru de externe al Romaniei.

S-a născut la Codaesti,Vaslui,intr-o familie de evrei.A studiat medicina la Bucuresti in scoli


ale comunitatii evreiesti si la Geneva in 1918-1919, dar nu termina scoala.De tanara a invatat
limba ebraica,pe care a predat-o la o scoala primara evreiasca din Bucuresti.In timp ce fratele
ei mai mic,Zalman, a devenit sionist,din 1915 ea s-a orientat spre socialism, fiind politic
influentata de colegul si iubitul de tinerete, Heinrich Sternberg.In timpul unei sederi in Franta
l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker,cu care s-a casatorit.La incurajarea lui,a
intrat,in anul 1920,in miscarea comunista.Este racolata in aceasta perioada ca agent sovietic.In
anul 1922 a fost arestata, impreuna cu Marcel Pauker, pentru activitati politice ilegale si,dupa
ce au fost eliberati, au plecat in exil, in Elvetia. De acolo a plecat in Franta, unde a devenit
instructoare a Cominternului si apoi s-a implicat in miscarea comunista din Balcani. A fost
arestata de mai multe ori pentru activitate politica interzisa,fiind membra a PC din România,in
cadrul caruia ca activista Comintern, milita si pentru desprinderea Basarabiei de statul
roman.In urma unui proces, este condamnata la 10 ani de inchisoare, dar reuseste sa fuga in
1926 in URSS, unde ramane pana in 1934, perioada in care face studii la scolile Comintern.

Dupa intoarcerea in Romania,a primit functia de prim-secretar a CC al PCdR si a fost arestata


in 1935,si judecata la Craiova impreuna cu alti conducatori ai Partidului Comunist, intre care
Alexandru Moghioros, Smil Marcovici si Alexandru Draghici, fiind condamnata la zece ani
inchisoare.In luna mai 1941 a fost lasata sa plece in Uniunea Sovietica, ca urmare a
schimbului cu un diplomat roman, detinut de autoritatile sovietice dupa ocuparea in 1940 a
Basarabiei și a Bucovinei de Nord.Intre timp,in timpul unei sederi in Uniunea Sovietica, sotul
ei, Marcel, fusese arestat si executat in 1938,ca spion al Occidentului, in cadrul epurarilor
staliniste, fapt care nu a reusit sa zdruncine credinta ei in cauza comunista si loialitatea ei de
agent fata de regimul sovietic.La Moscova a devenit sefa grupului de comunisti romani
exilati,cunoscut, ulterior, sub denumirea de "fractiunea moscovita"

Ana Pauker (era numita Stalin in fusta) s-a reintors in Romania, in 1944, imbracata in
uniforma sovietica, după ce armata sovietica a intrat in tara. A fost aleasa secretar al
Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si a jucat un rol important in organizarea
guvernului de coalitie, intitulat "de larga concentrare democratica",de fapt, controlat de
comunisti, prezidat de dr. Petru Groza,in anii 1945-1947.In 1947 a fost numită ministru de
externe si vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a detinut aceasta functie
guvernamentala.In aceasta calitate, a semnat, intre altele, actul prin care Romania ceda
Uniunii Sovietice Insula Serpilor. Ca lidera a PCR si a regimului dictatorial comunist,
deosebit de nepopular si de represiv, si-a castigat o reputatie foarte negativa iar multi
considera ca a jucat un rol tenebros in istoria Romaniei, aducand statului roman numeroase
prejudicii. Deoarece a condus tara in mod autoritar, a fost poreclita de poporul roman, "Stalin
cu fusta".

"Raportul Vladimir Tismaneanu" (pagina 56), menționeaza ca la sfarsitul anilor 40 circula, in


Romania, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - baga spaima in burgheji", iar succesiunea numelor,
in afara nevoii de rima, ar fi indicat ordinea dupa importanta pe care o aveau respectivii
conducatori in partid, acestia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari
Georgescu si Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere in Romania a unui sistem
bazat pe crima si faradelege. Un caz elocvent asupra modului cum actiona este cel al
Ecaterinei Gata: pentru ca a scuipat-o pe Ana Pauker in timpul interogatoriului, i-au fost
smulsi sanii cu clestele, a fost violata si apoi omorata

In anul 1952, in cadrul unui val de epurari, initiat de Gheorghiu-Dej si inspirat dupa modelul
altor campanii si procese orchestrate in URSS si in toate tarile aflate sub dominatie sovietica,
a fost acuzata de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" si de activitati "antipartinice", de
sabotarea colectivizarii agriculturii si de legaturi cu legionarii, cu agenti straini, cu sionisti etc.
A fost exclusa din Partidul Muncitoresc Roman.In februarie 1953 a fost supusa unui sir de
interogatorii in vederea unui proces politic, dar la numai o luna si jumatate după moartea lui
Stalin,in luna aprilie 1953, a fost eliberata din inchisoare si tinuta mai multi ani in arest la
domiciliu.

In istoria evreilor, imaginea pe care a lasat-o Ana Pauker este negativa, dar cu o nota de
ambivalenta: ea a fost ostila sionismului si autodeterminarii evreilor, in spiritul ideologiei
leniniste si staliniste, dar totodata a promovat o politica care a calcat in picioare drepturile
fundamentale ale tuturor cetatenilor romani. In acelasi timp, datorita politicii externe a lui
Stalin in acea perioada in Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele masuri brutale de
represiune, regimul comunist de la Bucuresti, condus de Ana Pauker, Laszlo Luka (Vasile
Luca), Gheorghiu Dej etc. a permis (si la inceput, intr-o oarecare masura, chiar a incurajat) o
emigratie, a unui numar mare de evrei din Romania spre Israel (circa o suta de mii de
persoane in cativa ani, in vreme ce din URSS insasi, emigratia era aproape toal interzisa), iar
Romania a fost in iunie 1948 (alaturi de celelalte tari dominate atunci de Uniunea Sovietica)
printre primele state care au recunoscut de jure tanarul stat evreiesc si au stabilit cu el relatii
diplomatice la rang de legatie.

In ultimii ani de viata,i s-a permis sa lucreze ca traducatoare din limba franceza si limba
germana pentru Editura Politica.In octombrie 1959 a primit de la autoritatile sovietice post-
staliniste instiintarea oficiala ca sotul ei, Marcel, despre a carui soarta exacta nu avea certe
informatii, nu a supravietuit Gulagului si a fost, cum era de presupus, executat in URSS, la 16
august 1938.

Ana Pauker a murit,in urma unui cancer de san,la Bucuresti la 3 iunie 1960.La incinerarea ei,
la crematoriu, a fost de fata si veteranul comunist Gheorghe Cristescu,unul din fondatorii
Partidului Comunist din Romania. A fost reabilitata dupa 1965, venirea la putere a lui
Ceausescu, iar urna cu cenusa ei a fost depusa la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea
poporului si a patriei, pentru socialism, mai bine cunoscut ca Mausoleul din Parcul Carol.In
1991, cand mausoleul a fost dezafectat, cenusa Anei Pauker a fost preluata de catre familie si
transportata in Israel.

→ in vârstă de 50 de ani, roşcată, evreică, a fost, în timpul războiului, una din secretarele
PCR.

→1934 : arestată pentru activităţi comuniste, apoi eliberată, a plecat în Rusia, a lucrat în
cadrul Comintern, s-a căsătorit cu o oficialitate sovietică şi a devenit cetăţean sovietic

→ 1944 : s-a întors la Bucureşti împreună cu Armata Roşie / şi-a recăpătat naţionalitatea
română

→ 5 noiembrie 1947: →a fost depusa o moţiune de neîncredere la adresa activităţii


Ministerului Afacerilor Străine. Moţiunea a fost admisă în unanimitate, fapt care a determinat
demisia în bloc a tuturor miniştrilor liberali, în frunte cu vicepremierul Gheorghe Tătărescu
(considerat tradator).
→ in fruntea instituţiei se instala pentru aproape 5 ani stâlpul de nădejde al Moscovei, Ana
Pauker.

→ prima femeie Ministru de Externe

Activitati:

→ obsedata sa se puna cat mai bine cu patronii de la Moscova, i-a incoltit ideea sa le ofere, cu
titlu gratuit, o particica din teritoriul romanesc, faimoasa Insula a Serpilor.

→ Ana : apelul de colaborare către legionari pe care, apoi, câţi i-au căzut în plasă i-a executat
sau i-a băgat în închisori

→ cele mai mari crime ale sale au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime.

→ Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de
preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe.

→1949: în cadrul unei plenare a PMR se hotărăşte colectivizarea agriculturii după modelul
sovietic al colhozului. → adevarata teroare la sate

→ Ghinionul ei este ca tintise mult prea sus. Gheorghiu Dej a simtit de unde il paste pericolul
si, cu abilitatea care nu i-a lipsit, a obtinut de la Stalin acordul pentru eliminarea din viata
politica a unui grup ostil, in cap cu Ana Pauker.

→ mai 1952: este exclusa din toate forurile de conducere ale partidului,

→1953: este arestata pentru "deviationism de dreapta"

→1954: este exclusa din partid

→ isi castiga viata ca traducator la Editura Politica – lucraza de acasa

→ 1960 : moare de cancer la san

34. Lucretiu Patrascanu- profil politic si intellectual


Lucretiu Patrascanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacau - d. 17 aprilie 1954) a fost un om politic
roman,membru al conducerii Partidului Comunist Roman,ministru,avocat,sociolog si
economist.Pentru o perioada de timp a fost si profesor la Universitatea Bucuresti

Lucretiu Patrascanu provenea dintr-o familie de intelectuali: tatal sau a fost istoricul si
prozatorul D. D. Patrascanu(1872-1937), iar mama sa provenea dintr-o familie
boiereasca.Devine membru al Partidului Comunist in timpul studentiei, in anul 1919. El si cu
Elek Köblös au fost singurii reprezentanti ai PCR la al 4-lea congres al Cominternului
(Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La intoarcere, a fost arestat si incarcerat la Jilava.La
congresul de la Harkov din 1928, a sustinut,impotriva pozitiei oficiale,ca basarabenii
moldoveni sunt tot romani.In 1931 este ales deputat din partea Blocului Muncitoresc-
Taranesc.

Este arestat in august 1940, apoi eliberat de guvernul national-legionar,in perioada cand
Romania,aliata Germaniei lui Hitler,incerca sa pastreze relatii amicale cu URSS.In 1941,dupa
Rebeliunea legionara,este din nou arestat si eliberat.

Impreuna cu Emil Bodnaras,este reprezentantul PCR la negocierile secrete cu PNL si PNT,


purtate cu scopul de a rasturna regimul lui Ion Antonescu. Dupa lovitura de stat controlata de
regele Mihai, din 23 august 1944, intra in noul guvern al lui Constantin Sanatescu. Este unul
din reprezentantii Romaniei la semnarea armistitiului cu URSS, la 12 septembrie 1944, si la
Tratatele de pace de la Paris, 1947.

In 1946, la Cluj, la un miting tinut in fata studentilor grevisti,isi incepe discursul cu cuvintele
„Inainte de a fi comunist, sunt roman”.Va fi acuzat de nationalism burghez si arestat de
proprii colegi de partid in 1948, dupa care este condamnat la moarte si executat in aprilie
1954.A fost reabilitat post-mortem in anul 1968, din ordinul liderului PCR Nicolae
Ceausescu.

Lucretiu Patrascanu este omul care "n-a inteles, pana la capatul vietii, in ce partid se afla".
Intr-o vreme in care era un lucru rau sa fii intelectual, Patrascanu a generat adversitatea
tuturor comunistilor.

A existat un avantaj ce l-a avantajat pe Lucretiu Patrascanu in ascensiunea sa si anume ca


juristul era un intellectual de partid.Sa admitem ca in anii 20’-30’ apartenenta la communism
putea fi expresia unui refuz fata de o societate injust intocmita,dublata de speranta intr-un
viitor care ar putea fi mai bun prin constientizarea si activizarea celor multi.Dupa mijlocul
anilor 30,Patrascanu isi face datoria profesionala si partinica prin implicarea sa pasionata in
apararea unora dintre liderii partidului adusi in boxa acuzatilor pana cand va fi inlocuit cu Ion
Gheorghe Maurer,un alt avocat apropriat comunistilor dar mai putin cunoscut la vremea
respectiva.Dupa 23 august 1944,Patrascanu va fi primul care intra in echipa ministerial,mai
devreme decat ceilalti colegi de partid,ceea ce le va spori acestora atentia la actiunile salemiar
pe el il va face cu atat mai influentabil dinspre partea colegilor pe care,pe o parte,viseaza sa ii
conduca intr-un viitor nu foarte indepartat,iar pe de alta parte nu doreste sa ii dezamageasca
acum.

Popularitatea sa,certa,bazata pe o cvasi-charisma de care oricare dintre camarazii sai este


departe.Spre deosebire de ceea ce el crede,aceasta popularitate va fi,in cele din urma,un
handicap al sau-pentru ca-l va face cu atat mai indizerabil in universal cu reflexe schizoid al
propriilor tovarasi,in care eficienta si ortodoxia partinica ies intotdeauna in castig in lupta cu
popularitatea.

Lupta politica pe care Patrascanu o va pierde era una pentru care personajul nu era pregatit,nu
dorea si nici nu o astepta.S-ar putea spune ca el a fost,in toamna lui 1944,unul dintre scepticii
gruparii sale: in sensul ca nu astepta o victorie politica rapida a ideologiei si partidului in
serviciul carora intrase din convingere,in tinerete.Lucretiu Patrascanu a fost unul dintre
comunistii pentru care colaborarea postbelica,fie si temporara,cu partidele democratice
burgheze reprezenta nu numai o strategie de autolegitimare-asa cum era ea pentru Gheorghe
Gheorghiu-Dej-ci si o conditie a unui success politic in directia democratizarii si stabilizarii
societatii romanesti.Prea ancorat in structura unei societati impotriva careia lupta el
insusi,incapabil sa surprinda pe justii sai parametric miza stalinizarii Romaniei-pe care,de
altfel,o servea cu incredintarea ca va merge in sensul evolutiei istorice anuntate de Marx-
Patrascanu a pierdut in cele din urma chiar din cauza acelei particularitati care ar fi trebuit sa
fie sursa accidentului sau asupra colegilor:avengura sa intelectuala,constant si cu obstinatie
afisata.Dupa 1944,Patrascanu s-a dorit a fi teoriticianul partidului sau;avea majoritatea datelor
pentru aceasta si,pe de alta parte-data fiind calitatea camarazilor-nici nu ar fi fost cel mai
dificil lucru cu putinta.Numa ca timpul istoric era al lozincilor si al sloganelor,nu al teoriei.Iar
omul politic comunist Lucretiu Patrascanu a devenit,intr-un fel,in cele din urma si prin
mijlocirea colegilor sai,victima intelectualului Patrascanu.

Patrascanu ramane un intelectual reformat cvasi-burghez,caruia radicalismul de acest tip I se


pare nepotrivit pentru o schimbare profunda.Temeiul leninismului inseamna transformarea
vechii societati,intr-un rastimp oarecare.Patrascanu este in toamna lui 1944 un Marxist a la
roumanie,dispus sa ofere celor dispusi sa ii asculte teoria unei revolutii nu foarte grabite sa
prinda contur.In mod paradoxal,acuzele pe care Dej,Luca si alti colegi de partid i le vor
adduce erau din acest punct de vedere fundamentate.Cantonat intr-o ordine a schimbarii care
era una marxisto-leninisto-intelectuala mai inainte de a fi una leninisto-stalinisto-
politica,Patrascanu va pierde o intrecere care era,inainte de toate,una politica si nicidecum
intelectuala.

35. Gheorghe Gheorghiu Dej

Gheorghe Gheorghiu-Dej (nume original:Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Barlad-


d. 19 martie 1965, Bucuresti) a fost liderul comunist al Romaniei din 1948 pana la moartea sa
si Presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romane in perioada 21 martie 1961
- 18 martie 1965.

Gheorghe Gheorghiu s-a nascut in familia unui muncitor sarac,Tanase Gheorghiu si a sotiei
sale, Ana.Invatamantul gimnazial l-a avut in Bacau,Moinesti la corpul vechi din actuala
scoala nr. 1 "Stefan Luchian" din Moinesti.S-a calificat in meseria de electrician,iar apoi a
lucrat la CFR.In 1930 a intrat in randurile Partidului Comunist Roman. Este arestat in 1933 ca
urmare a rolului jucat in organizarea grevei de la Atelierele Grivita,fiind condamnat in acelasi
an la inchisoare,incepandu-si ispasirea pedepsei in inchisoarea Doftana.In 1936 este ales
membru al CC al PCR, devenind lider al factiunii din inchisori a partidului.Dat fiind statutul
sau de lider comunist de frunte, este transferat in lagarul de la Targu Jiu in timpul regimului
lui Ion Antonescu, aici petrecandu-si cea mai mare parte a detentiei intre 1940-1944.Inchis in
aceeasi celula cu Nicolae Ceausescu, devine mentorul politic al acestuia din urma.In august
1944, inainte de lovitura de stat, evadeaza din inchisoare.Este ales Secretar General al
Partidului Comunist Roman in 1945,dar nu a reusit sa detina controlul asupra partidului pana
in 1952, cand a epurat partidul de membrii factiunii moscovite in frunte cu Ana Pauker.In
1946-1947, el a fost membru al delegatiei romane conduse de Gheorghe Tatarescu la
tratativele de pace de la Paris

Influenta politica sovietica din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid in frunte cu
Gheorghe Gheorghiu-Dej.Influenta economica sovietica s-a materializat prin crearea
companiilor mixte SovRom,prin care economia romaneasca a fost transformata după modelul
economiei planificate centralizate sovietice.La nivel politic,toate initiativele romanesti
trebuiau sa aiba aprobarea lui Stalin.Gheorghiu-Dej a manevrat de asa natură tendintele
antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vietii sale, pentru a obtine
permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiasca, acuzati de
"cosmopolitism".In această actiune, Gheorghiu-Dej s-a bazat pe Departamentul Securitatii
Statului, creat cu sprijinul sovietic. Miscarea lui politica s-a inscris in cadrul mai general al
epurarilor Proceselor de la Praga si al Complotului doctorilor de la Kremlin.Gheorghe
Gheorghiu-Dej nu poate totusi sa fie considerat un antisemit.Desi cei mai multi politicieni
epurati erau evrei (in frunte cu Ana Pauker), in tabara proprie se aflau in egala masura evrei,
asa cum a fost Gheorghe Gaston Marin.Gheorghiu-Dej a tintit in principal cresterea gradului
de control asupra partidului si s-a folosit de nationalism pentru a castiga simpatia populara.
Pana la moartea lui Stalin din 1953, Gheorghiu-Dej nu a schimbat cu nimic linia de represiune
politica insuflata de la Moscova, represiune care viza intreaga societate romaneasca.In
Romania fusese instaurat un regim penitenciar asemanator Gulagului sovietic, principalul
lagar fiind cel al Canalului, infiintarea carui fusese personal sugerata de Stalin.Pentru
consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în laturi sa elimine si alti lider comunisti, instigand la
eliminarea fizica a lui Stefan Foris (1946) si la arestarea lui Lucretiu Patrascanu(1948).

Gheorghiu-Dej a fost deranjat de reformele lui Nikita Hrusciov si de declansarea procesului


de destalinizare, care ii punea in primejdie pozitia din fruntea partidului,dat fiind statutul sau
de pana atunci de stalinist convins.Dej a devenit arhitectul unei noi politici externe si
economice semiautonome in cadrul Pactului de la Varsovia si a CAER-ului la sfarsitul
deceniului al saselea.El a luat hotararea crearii unei industrii grele, initiativa care contravenea
directivelor moscovite care rezervasera pentru Romania rolul de granar al blocului comunist.
Astfel, a fost creat Combinatul siderurgic de la Galati, a cărui productie se baza pe minereuri
de fier importate din India si Australia.De asemenea, in 1953 a fost data in exploatare
Intreprinderea de Rulmenti Barlad, care ulterior s-a dezvoltat ajungand la un numar de cca.
9.000 de salariati, cam 1/9 din populatia orasului(cca. 80.000 de locuitori la nivelul anului
1989)

Atitudinea politica a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalenta.Daca in 1954 el hotara eliberarea a


numerosi prizonieri politici,in acelasi an Securitatea organiza un nou val de arestari ale
oponentilor regimului si de noi epurari. Multi dintre supravietuitorii acestui nou val de arestari
au fost eliberati in 1964, cand Dej mai era inca in fruntea partidului si statului. Un nou val de
represiune a fost initiat dupa infrangerea revolutiei maghiare din 1956. Unii dintre liderii
acestei miscari antisovietice in frunte cu Imre Nagy au fost detinuti o vreme in România.
In acelasi timp, au fost initiati numerosi pasi pentru eliminarea influentei SovRomurilor si
pentru eliminarea influentei culturale a URSS-ului, (desfiintarea editurii Cartea Rusa, de
exemplu).In 1958, Gheorghiu-Dej,secondat de mai vechiul sau protejat, Nicolae Ceausescu a
obtinut o victorie politica importanta,reusind sa determine guvernul sovietic sa retraga ultimii
militari ai Armatei Rosii de pe teritoriul Romaniei.Dupa această data,Dej a incurajat
sentimentele antisovietice.In scrierile istorice a inceput sa se faca referiri la Basarabia
romaneasca, iar in ultimii ani ai regimului dejist au fost publicate textele lui Karl Marx, care
fuseseră cenzurate pana atunci – cele care faceau referire la imperialismul tarist si la ocuparea
teritoriilor romanesti care faceau parte in anii deceniul al saptelea din Uniunea Sovietica.

Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu, cu asentimentul lui Constantin Parvulescu, au


incercat destituirea lui Dej din functia de prim-secretar al partidului, dar nu au reusit,datorita
esecului de a castiga sprijinul lui Alexandru Moghioros."Deviationistii de dreapta" au fost pe
scurt epurati din organele de conducere.

In ultimii sai ani de conducere,Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotararea stabilirii de relatii


diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de
initiative au fost incurajate de SUA, presedintele Lyndon B. Johnson considerand ca Romania
devenise un stat comunist prieten in contextul Razboiului Rece.In actiunile de strangere a
relatiilor diplomatice, Dej a fost secondat de Gheorghe Gaston Marin,vicepremierul
guvernului. Marin a fost ultimul colaborator al lui Dej care a fost indepartat de Nicolae
Ceausescu din guvernul comunist roman in 1982.Gaston Marin avea sa emigreze mai tarziu in
Israel.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit in 1965 de cancer la ficat.Au existat numeroase zvonuri cu


privire la o iradiere intentionată a liderului comunist in timpul ultimei sale vizite la Moscova,
ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa aducea un argument in
favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducand afirmatiile lui Nicolae Ceausescu, care il
informase despre cei "zece lideri internationali pe care Kremlinul i-a ucis sau a incercat sa-i
ucida". Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.Gheorghe Apostol sustinea ca el fusese numit
personal de Dej ca succesor la conducerea partidului, dar Ion Gheorghe Maurer, care il privea
cu deosebită ostilitate, a manevrat in asa fel incat in fruntea partidului sa fie ales Nicolae
Ceausescu,unul dintre protejatii liderului decedat si un personaj de prim-plan in partid.Trupul
imbalsamat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus intr-un mausoleu din Parcul Libertatii din
Bucuresti.Dupa 1990,trupul sau a fost exhumat si reinmormantat in cimitirul Bellu (Serban-
Voda),cateva alei mai sus de mormantul lui Aurel Vlaicu si a catorva mari generali romani
(intrarea dinspre BD. Oltenitei a cimitirului). Numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost
purtat o perioada de Universitatea Politehnica din Bucuresti si de orasul Onesti.

Gheorghiu-Dej a avut două fiice cu soția sa, Maria Alexe: Vasilica (1928-1987) și Constantina
(născută în 1931).

36. Colectivizarea agriculturii 1949-1962. Modalitati si consecinte

In România, Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 procesul


de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private
din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat.

liderii comuniști erau convinși că micile proprietăți agricole sunt inerent nerentabile, că sunt
condamnate la înapoiere tehnologică și că nu se pot moderniza. De asemenea, ei considerau
că soluția acestei probleme o constituie exploatarea agricolă pe suprafețe mari și că singura
entitate capabilă să adune aceste proprietăți mari și să le administreze eficient este statul

În acest sens, pentru a compensa lipsa de alimente din orașe și necesitatea plății de
despăgubiri de război Uniunii Sovietice, dar și pentru a ruina gospodăriile țărănești înstărite, a
fost introdus sistemul cotelor. Prin acest sistem, țăranii erau obligați să predea statului o parte
semnificativă din producția gospodăriilor lor.

Procesul de colectivizare a început violent în martie 1949, cu decretul 84/2 martie 1949, prin
care se expropriau proprietățile mai mari de 50 ha. Decretul a intrat efectiv în vigoare chiar
din noaptea următoare, fiind aplicat pe loc. Proprietarii au fost luați noaptea din casele lor și li
s-a fixat, ilegal, domiciliu forțat în diverse localități. Proprietățile au fost confiscate în
întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri. Alte sate colectivizate în prima fază
au fost cele din zone în care apăruseră mișcări de rezistență anticomunistă, cum ar fi
Maramureș și Dobrogea, puterea comunistă folosind aici colectivizarea ca mijloc de
represiune

Colectivizarea în România a stagnat între 1953 și 1955. S-a reluat in forta in 1957, iar in
noiembrie, regiunea Constanța a fost declarată prima regiune românească colectivizată în
întregime.
Paralel cu industria,si agricultura a fost subordonata statului comunist.In cadrul procesului de
colectivizare,96% din suprafata arabila a tarii a fost inclusa in gospodariile agricole,concepute
dupa modelul sovietic.Colectivizarea agriculturii s-a realizat prin deposedarea fortata a
taranilor de pamant,insotita de terorizarea celor ce se impotriveau,prin confiscarea averilor si
arestari,deporar,etc.Peste 80.000 de tarani au fost inchisi in inchisorile comuniste,purtandu-se
o lupta acerba cu chiaburimea(taranii instariti) care trebuia desfiintata/Au fost create,in iulie
1953,Gospodariile Agricole Colective(G.A.C) devenite in 1966 Cooperative Agricole de
Productie(CA.P) si Gospodarii Agricole de Stat(G.A.S) devenite mai tariu Intreprinderi
Agricole de Stat(I.A.S).Procesul de colectivizare se incheie in 1962.Prin subordonarea
agriculturii statul putea sa impuna tipurile de culture ce urmau a fi cultivate si preturile
produselor agricole.Productivitatea agricola scazuta,munca ineficienta,inventarul agricol
folosit,dezinteresul taranilor si migrarea acestora la oras au avut ca effect agravarea
problemelor economiei romanesti.

Consecinte: Mii de țărani au fost condamnați la închisoare și averile lor au fost confiscate.[19]

Peste 40.000 de persoane, mai ales țărani înstăriți, au fost deportate din Banat și din Dobrogea
în Bărăgan. Colectivizarea a fost totala, doar in zonele de munte a fost evitata.

37. Alegerile din noiembrie 1946

13% din electorat a votat pentru PNȚ și 28% pentru interzicerea acestuia. Acțiunea
SUA și MB a condus și la alegerile din 1946. Comuniștii știau că nu sunt populari în țară și
încercau la îndemnu sovieticilor să slăbească partidele democratice prin tensiuni și disidențe.
Ghe. Dej i-a dat lui Vîsinski 1 mld de lei pentru campania electorală. Principiul lui Stalin: nu
contează cine votează, ci cine câștigă voturile – alegerile sunt fraudate, iar PNȚ câștigă în
frunte cu Maniu.

Regele se află în imposibilitatea de a face ceva și deschide parlamentul prin fraudă.


Liderii PNȚ au căzut victimă unei acțiuni. O propunere de formare a unui grup de lideri PNȚ,
pentru a merge în străinătate în încercarea de a lupta contra comunizării. La ieșirea din țară au
fost arestați și asfel guvernul a avut dreptul să dizolve PNȚ.

Alegerile din noiembrie 1946 au reprezentat in realitate,”cea mai mare frauda politica din
istoria parlamentara a Romaniei” dupa opinia lui Dinu C.Giurescu.Rezultatele oficiale ii
dadeau castigatori pe comunistii romani si pe aliatii lor din Blocul Partidelor Democrate
(BPD): Uniunea Populara Maghiara (UPM/MNSz), factiunea proguvernamentala taranista din
jurul lui Dr. Nicolae Lupu si Comitetul Democrat Evreiesc. Aceste alegeri au marcat un pas
decisiv spre destabilizarea monarhiei constitutionale romane si instaurarea regimului comunist
in tara la sfarsitul anului urmator. Istoricii sunt de acord in general ca BPD a condus o
campanie electorala caracterizata prin folosirea tacticilor de intimidare si a abuzurilor
electorale impotriva partidelor istorice – PNL, si PNT. Desi exista unele discutii in
contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia ca BPD si aliatii lui nu
au castigat mai mult de 48% din totalul voturilor. Rezultatele oficiale ale alegerilor
parlamentare din 19 noiembrie 1946 ii dadeau castigatori pe comunistii romani si pe aliatii lor
din Blocul Partidelor Democrate,cu un procentaj de 68,70% (4.773.689 de voturi/ 379 de
mandate impreuna cu aliatii).Rezultatele alegerilor a confirmat intrarea Romaniei pe orbita
Uniunii Sovietice si apartenența ei efective la blocul rasaritean odata cu izbucnirea Razboiului
Rece.Pe 19 noiembrie, cele trei partide de opoziței: PNL,PNT și facțiunea lui Constantin Titel
Petrescu desprinsa din PSD,au protestat in mod oficial,acuzand guvernul Groza de falsificarea
votului.Ministrii fara portofoliu,liberalul Romniceanu si taranistul Hațieganu au demisionat la
scurta vreme dupa anuntarea rezultatelor oficiale.Dupa 1989 s-a putut aprecia ca BPD si
aliatii lui nu au castigat mai mult de 48% din totalul voturilor si ca PNT ar fi castigat in mod
real suficiente voturi ca sa formeze singur guvernul sau, in cel mai rau caz, in alianta cu alte
partide anticomuniste.

38. Cultul persponalitatii lui N Ceausescu

În ceea ce privește începutul cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, se consideră că


debutul îl reprezintă vizita în Coreea de Nord a conducătorului, din 1971. Modul în care a fost
întâmpinat l-a șocat pe liderul comunist. Mii de oameni stăteau în stradă, scoşi de regimul de
la Phenian cu pancarte ce voiau să arate prietenia dintre popoare şi aprecierea de care se
bucură Nicolae Ceauşescu. "Trăiască tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conducător iubit şi stimat
al poporului român".

Întors în țară, va crea ceea ce noi cunoaștem sub numele de “Tezele din iulie”, care criticau
manifestările burgheze, muzica decadentă, consumul băuturilor alcoolice în localurile
destinate tineretului, emisiunile de televiziune care propagă idei străine spiritului nostru ,
vorbeau despre rolul conducător al partidului şi obligaţia înfăptuirii sarcinilor sale de către toţi
oamenii muncii.

Prima manifestare de după, , tezele din iulie” a fost defilarea de ziua naţională a României,
organizată în Piaţa Aviatorilor din Capitală. Timp de trei ore, cu150 000 demonstranţi.
Pe de altă parte am putea lua în considerare că începutul nu a fost tocmai în 1971. Primul
argument este acela că acumularea unor funcții și a unui prestigiu, începând cu anul 1967(pres
al Cons de stat), va duce la creșterea încrederii lui Nicolae Ceaușescu. A urmat anul 1968,
deosebit de important pentru România în ceea ce priveste politica externă și anume o
distanțare față de politica Moscovei. Următorul moment cheie a fost anul 1974. Acesta a
marcat alegerea sa ca preşedinte al României, cumulând şi funcţiile de secretar general al
P.C.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Apărare Naţională

Una din cele mai timpurii expresii ale cultului lui Ceauşescu a fost un volum masiv întitulat
OMAGIU, publicat în anul 1973, cu ocazia împlinirii vârstei de 55 de ani, în care se scria
printre altele: „Privim cu preţuire şi respect la armonia vieţii sale de familie.

Ceea ce este important de menționat este faptul că acest cult al personalității nu a fost propriu-
zis creația lui Ceaușescu, ci a unei armate de activiști, artişti, scriitori şi ziarişti care, din pur
interes şi mai puţin din convingere şi-au dat seama că slăvirea Conducătorului poate deveni o
afacere profitabilă.

O categorie aparte era dedicată portretelor lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Câteva dintre cele
mai cunoscute și mai mari aparțin lui Sabin Bălașa. Multe tablouri incearca sa-l arăte pe
toverășul mai tânăr și mai frumos, lui N. Ceauşescu i se construiesc mai multe faţete mitice:
revoluţionarul; teoreticianul unei noi ordini mondiale; campionul păcii; arhitectul unei noi
Românii; eroul independenţei; garantul unităţii naţionale; cel mai iubit fiu – sau părinte – al
naţiunii.

În toamna lui 1977, pictorul Constantin Piliuţă produce un tablou emblematic: sub titlul „Eroii
neamulu”. În pictură se vede Ceauşescu stând la o tribună iar în spatele lui apar Burebista,
Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Al. I Cuza şi Nicolae Bălcescu – adică
două milenii de istorie îşi dau mâna pentru a legitima conducătorul socialist al prezentului.

Un alt exemplu al exagerării acestui cult al personalității este modul în care era sărbătorită
Ziua Națională, care în periaoda comunistă avea loc pe data de 23 august. Timp de decenii,
pâna în 23 august 1989, această zi se desfășura cu mare fast, cu demonstraţii militare şi
coloane de oameni ai muncii, tineri, elevi şi copii, cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi
tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas
doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.

39. Evolutii ale diplomatiei romanesti 1950-1964

Noiembrie 1950- votarea primului plan cincinal- constructia canalului a atras atentia si Moscovei pt ca
procesul era exagerat la nivelul arestarilor. Consecinte: mediul rural se muta in mediul urban, sectorul
agricol e distrus.

Din 1948 pana in 1953, Lucretiu Patrascanu e arestat, apoi a fost impuscat. Era unul dintre intelectualii
Partidului Comunist. Totodata, Dej se supune schimbarilor, si in URSS se inlocuiau oameni. Dej s-a
temut ca Hrusciov il va inlocui cu Patrascanu.
-înlăturarea Anei Pauker şi a celor apropiaţi ei. Ea a fost trimisa de Stalin pt a monitoriza
activitatea si a rezistat tocmai pt ca era femeie, de origine evreiasca(iar pop era crestina in
Rom), de aceea nu s-a temut Dej de ea. In plus, facea parte din categoria intelectualilor

1952 :punctul de apogeu al represiunii si al imitarii modelului sovietic

1952- Vasile Luca e inlocuit cu un alt ministru de finante.El a fost acuzat ca s-ar fi impotrivit
reformei monetare . Era apropiat al lui L Patrascanu si Ana Pauker.

→ 1953 : moartea lui Stalin aduce detensionare, relaxare asupra colectivizarii, industrializarii
Ca toate ţările satelite, România se putea înscrie şi ea, în 1953, într-un nou curs
(destalinizare) după modelul sugerat de Hruşciov. In acelasi an, are loc rascumpararea partii
romane din cadrul sovromurilor( ex: cuartul din Apuseni a fost expoloatat de sevrom).

→ 1955 : Pactul de la Varsovia : semneaza si se alatura celorlalte state comuniste

→ 1955: adera la ONU → deschidere catre Occident-

1955-Coexistenta pasnica:

Sept 1960- a 15 a sesiune a Adunarii Generale a ONU in care partea romana tine o cuvantare.
Propune dezarmarea completa si generala, dar sovieticii vor propune un prag. Despre statutul
coloniilor mentiona ca sunt asuprite national si social, si critica munca fortata si exploatarea
africanilor de catre SUA. Face apel la declaratia de indepenenta a SUA si vorbeste de faptul
ca NATO e un asupritor pt statele iubitoare de pace,.

Adopta pozitia de victima, statele comuniste sunt o victima a Occidentului. Principiul


coexistentei pasnice, care trb sa det SUA sa admita existenta altor regimuri. Propunerile
guvernului roman sunt de a avea relatii de vecinatatea bune cu state cu sisteme social politice
diferite.

Principii noi:→ principiului conducerii colective (elogiu binevenit acum, după moartea lui
Stalin!), întăririi democraţiei de partid; → principiul non-interventiei in treburile interne ale
statelor; → dechidere catre Occident - ONU

Metode vechi: obedienta fata de Moscova


40. Constitutiile R pop Romane din 1948/ 1952

Una din cele 3 Constitutii adoptate in timpul dictaturii comuniste(celelalte doua: 1952, 1965)

13 aprilie 1948-adoptata in unanimitate noua Constitutie

Legea fundamentala prevedea ca:

 Republica Populara Romana este un stat popular, unitar, independent si suveran.

Constitutia a desfiintat principiul separarii puterilor in stat. Astfel:

Functia legislativa: -organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Nationala,
unicul organ legislativ al Republicii Populare Romane. Prerogativele sale erau:

 alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale


 formarea Guvernului RPR
 modificarea Constitutiei
 votarea bugetului si a impozitelor
 acordarea amnistiei

Prezidiul era compus din: un presedinte, 3 vicepresedinti, un secretar si 14 membri alesi


de MAN. Atributiile Prezidiului erau:

 convoca MAN in sesiuni ordinare si extraordinare


 emitea decrete
 exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele
 stabilea grade militare

MAN-aleasa pe 4 ani, compunandu-se din reprezentantii poporului, deputatatii.

Functia executiva: -Consiliul de Ministri(era responsabil in fata MAN) iar prerogativele


sale erau:

 dirijarea si planificarea economiei


 asigurare ordinii publice si a securitatii nationale
 organizarea si inzestrarea fortelor armate
Guvernul - deciziile sale erau obligatorii pe intreg teritoriul tarii

 membrii sai erau alesi doar din interiorul elitei comuniste

Functia judecatoreasca: Curtea Suprema, tribunale si judecatorii populare

*interventia factorului politic in actul de justitie era o realitate confirmata.

Atributiile Parchetului:

-respectarea legilor penale

- urmarirea si pedepsirea crimelor impotriva ordinii si libertatii democratice

-respectarea intereselor economice, a independentei nationale si a suuveranitatii RPR

Desi legea fundamentala nu prevedea in mod expres ca rolul conducator revenea


Partidului Muncitoresc Roman, in fapt organele de stat erau subordonate acestuia.

Biroul Politic- constituia in fapt instanta suprema a Partidului, in care se discuta si se


decidea soarta tarii.

Drepturi si libertati cetatenesti:

 drept de vot(cetatenii care implinisera 18 ani)


 dreptul la munca, la odihna
 femeia avea drepturi egale cu barbatul in toate domeniile vietii de stat
 dreptul la invatatura(organizarea si dezvoltarea invatamantului primar obligatoriu si
gratuit)
 familia se bucura de protectia statului
 libertatea constiintei si libertatea religioasa
 libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor

*toate aceste garantii s-au dovedit a fi false.

Obligatiile cetatenilor:

 apararea patriei si satisfacerea stagiului militar


Dpdv economic:- sunt anuntate marile prefaceri ce aveau sa se dsfasoare in societatea
romana:

 nationalizarea, planificarea economiei


 transformarea socialista a agriculturii.

Constitutia din 27 septembrie 1952- a fost adoptata o noua lege fundamentala, fiin apreciata
ca ”Constitutia construirii socialismului”

Constitutia

 consacra rolul dominat al sectorului socialist in economia nationala si ordinea sociala


 statua Partidul Muncitoresc Roman drept forta politica conducatoare
 era definita politica externa: ” de aparare a pacii, de prietenie si alianta cu URSS si cu
tarile de democratie populara

Statul roman avea mai multe prerogative:

 apara independenta si suveranitatea poporului roman


 apara libertatile si drepturile
 asigura intarirea si dezvoltarea fortelor de productie a tarii prin industrializarea ei
socialista
 organizeaza si dezvolta economia planificata

Apar unele modificari(fata de cea din 1948):

 MAD -au fost introduse noi prerogative- stabilirea planurilor economiei nationale

- controlul general asupra aplicarii Constitutiei

- Componenta Prezidiului: un presedinte, 2 vicepresedinti, un secretar si 13 membri

Functia executiva: organul suprem executiv ramane Consiliul de Ministri

Functia judecatoreasca: Justitia RPR se infaptuieste de catre Tribunalul Suprem al RPR, de


tribunalele populare si de instantele judecatoresti speciale infiintate prin lege.
*O inovatie adusa de Constitutia de la 1952 este preluata din legea sovietica: Procuratura(
asigura respectrea legii de catre ministere si alte organe centrale, de catre organele locale ale
puterii de stat, de oficiali si de catre cetteni)

Potrivit legii fundamentale, in RPR existau 3 formatiuni social economice:

 formatiunea socialista
 mica productie de marfuri
 formatiunea particular-capitalista

Era recunoscuta o noua clasa, privilegiata: cea a membrilor de partid .Cetatenii aveau noi
obligatii:

 de a respecta Constitutia si legile statului


 de a pazi, intari si dezvolta proprietatea obsteasca socialista
 de a respecta disciplina muncii

41. 23 august 1944

Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost acțiunea prin care regele Mihai I a decis demiterea
și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus
încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de
armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Actul de la 23 august
1944 a fost programat sub auspiciile regale de către o coaliție formată din partidele
democratice interbelice (liberal, țărănist și social-democrat) și partidul comunist, aliate în
Blocul Național Democrat), cu colaborarea unor ofițeri superiori ai armatei, precum generalii
Constantin Sănătescu, Aurel Aldea, Ion Negulescu ș.a.

Regimul Antonescu a fost o dictatură militară, s-a aliat puterilor Axei într-un război,
finalmente, dezastruos pentru România, refuzând să se supună cererii regale din 1944
desemnare imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică, de trecerea țării și Armatei române
de partea Aliaților și încetarea războiului împotriva acestora.

La 23 martie 1944, în timp ce Ion Antonescu era în vizită oficială în Germania, regele
Mihai l-a trimis pe generalul Constantin Sănătescu să îi sondeze pe militarii de pe lângă
Ministerul de Război și Marele Stat Major despre care se credea că sunt opozanți ai lui
Antonescu dacă erau dispuși să treacă la acțiune, însă rezultatul a fost dezamăgitor, a doua zi
primind vizita unui general, care a argumentat că nu venise momentul unei lovituri de stat.

După câteva zile, a avut loc un prânz de lucru cu Antonescu, în cadrul căruia regele
Mihai și-a dat seama că nu are rost să încerce să-l convingă pe șeful guvernului de
oportunitatea schimbării orientării externe a țării. În contextul sosirii unui ultimatum de
predare din partea Aliaților, regele le-a cerut liderilor politici să își asume responsabilitatea de
a se pronunța pentru pace, caz în care el i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia. Acest lucru
însă nu s-a întâmplat, iar regele, deziluzionat, s-a convins că avea nevoie pentru schimbarea
lui Antonescu de armată, care, în urma unui tur de sondare al lui Sănătescu din mai 1944, nu
considera că venise momentul.

În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat, întrucât
Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc, în contextul
în care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului și putea porni, în orice
moment, un mare atac .

În cursul zilei de 20 august, regelui i-a parvenit vestea că rușii lansaseră atacul asupra
frontului. În seara zilei de 21 august a avut loc o întâlnire cu liderii politici (Iuliu Maniu, C.IC.
Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu), în care participanții s-au pus de acord
asupra planului stabilit în seara anterioară. Regele i-a delegat pe Maniu și Pătrășcanu să
formuleze lista de miniștri pentru noul guvern, până pe data de 23 august. Dat fiind faptul că
Antonescu se întorcea în seara zilei curente de pe front și avea să părăsească a doua zi
Bucureștiul (ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii), data loviturii a fost mutată de urgență pe
23 august.. După arestarea lui Antonescu, regele a înregistrat un mesaj pentru țară ce avea să
fie difuzat la radio la ora 22, în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea de partea
Aliaților. Solidaritatea cu regele a fost generală, toți ofițerii importanți fiind de partea
acestuia.

42. Greva regala

In conditiile conflictului de interese evident dintre guvernul Groza si peisajul politic


traditional romanesc,regele Mihai a incercat relativ repede un act de forta impotriva
guvernului procomunist:pe 21 august 1945,avand ca atu notele reprezentantilor american si
britanic la Bucuresti(Roy Melbroune si J.H. Le Rougetel) prin care guvernele american si
britanic declarau ca nu vor recunoaste guvernul roman in aceasta formula pe care o considera
“nereprezentativa” pentru scena politica romaneasca,regele Mihai a cerut lui Groza sa
demisioneze.In fata refuzului acestuia,incurajat vizibil de membrii din Comisia Aliata,regele
Mihai I incepe "greva regala", adică refuza sa mai promulge decretele-legi ale guvernului.In
mod ilegal,insa,guvernul le aplica. Pe 8 noiembrie 1945,o demonstratie in sprijinul regelui,
convocata cu ocazia zilei Sfantului Mihail, a fost reprimata de autoritati.Decretand ca
evenimentul era nici mai mult nici mai putin decat o tentativa de lovitură de stat, autoritatile
au hotărât sa deschida focul asupra multimii adunate in fata Palatului Regal.In ianuarie
1946,"Greva regală" a incetat dupa ce premierul Groza a fost de acord sa includa in cabinetul
sau doi politicieni din partidele de opozitie (liberalul Mihail Romniceanu si taranistul Emil
Hatieganu) ca ministri fara portofoliu.Acesta a reprezentat un gest politic care a atras si
recunoasterea guvernului de catre Aliatii occidentali.

In fine,in aceeasi perioada se consuma,la Bucuresti,si Conferinta Nationala a


PCR.Evenimentul este de o importanta reala.Pe langa temele pe care PCR le va dezvolta in
urmatorii ani,are loc o schimbare la nivel de conducere.In locul troicii alcatuite din
Parvulescu-Bodnaras-Ranghet este ales un cvartet format din Gheorgher Gheorghiu-Dej,Ana
Pauker,Vasile Luca si Teohari Georgescu.

43. Rep Pop Romana- statutul intelectualului

Până la momentul instaurării comuniştilor la putere, intelectualul era acel om de litere, artistul
sau omul de știință care, sprijinindu-se pe cunoașterea sa, resimţea datoria morală de a se
angaja și în viața publică, prin opinii ferme, corecte şi adevărate, printr-o participare directă în
poziții de guvernământ sau administrație. Însă acest lucru şi-a pierdut valabilitatea în
comunism. În accepţiunea partidului, noţiunea de “intelectual” nu mai reprezenta nimic din
cele mai-sus menţionate.

În timp ce o bună parte din elita ţării făcea cunoştinţă cu experienţa concentraţionară sau cu
exilul, mulţi dintre intelectualii români au ales să rămână în ţară, punându-se în slujba
regimului, a unui trai tihnit, încununat de privilegii profesionale. Regimul de la Bucureşti
avea nevoie stringentă de elite care să-l legitimize şi să-i dea un plus de încredere în rândul
opiniei publice. n acest sens, se impune şi o categorisire a lor, iar Adrian Cioroianu propune
următoarele:comuniştii prin vocaţie, simpatizanţii social-democraţi, cei animaţi de teamă şi
neangajaţii marcaţi de naivitate politică şi pretabili la manipulare.

Astfel, Petre Constantinescu-Iaşi, membru fondator al PCR şi al organizaţiei Amicii URSS,


poate fi un exemplu potrivit pentru comunistul din convingere. Constantin I.Parhon,
preşedintele ARLUS(Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică)
şi viitorul prim-preşedinte al Marii Adunări Naţionale, ar fi exemplul tipic pentru categoria
simpatizantului de stânga radicalizat. Oportunistul politic îl aduce în centrul atenţiei pe Mihail
Sadoveanu despre care este greu de spus dacă scriitorul a avut la vreun moment dat vreo
convingere sau, pur şi simplu, s-a străduit să reziste şi să-şi păstreze privilegiile pentru care
muncise din greu o viaţă. Apoi, “neangajatul” vulnerabil– George Enescu, care pe scenele
moscovite se bucura de un succes răsunător, fiind, totodată, recomandat peste tot ca fiind un
reprezentant al intelectualităţii democrate din România şi un prieten al Sovietelor, marele
dirijor susţinând o serie de concerte în capitala URSS. În plus, la întoarcerea în ţară, Enescu
era preluat de ARLUS şi folosit la recepţiile din Bucureşti, precum şi în unele deplasări în
provincie, în scopul povestirii impresiilor din ţara comunismului victorios.

44. CAER-constituire obiective

Fondatori : 6 : Urss, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia,Polonia, Romania. Ulterior, s au alaturat


Albania si G de est.

In ianuarie 1949,a fost creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc(CAER),organism economic


constituit din toate statele din blocul comunist,care avea ca scop subordonarea si controlarea
economiei statelor member de catre URSS.Industrializarea s-a accentuat dupa anul 1964,cand
Romania,ostila Planului Valev ce prevedea includerea tarii intr-un complex agricol ce cuprindea si
teritorii din URSS si Bulgaria,s-a detasat de Moscova.Politica de industrializare fortata a economiei
Romaniei s-a dovedit a fi falimentara.

În 25 ianuarie 1949, este creat CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), la iniţiativa URSS,
ca organizaţie economică a statelor comuniste.

Obiective: prevenirea statelor din sfera sovietica de a se alatura CEE.

45. ,,Omul Nou,, si realismul socialist

Omul Nou urma să aibă rolul de a înlătura tot răul existent în lume, prin purificarea societăţii
socialiste de elementele nocive (Marea burghezie şi moşierime, aparţinând vechiului regim,
toti oponentii regimului)

Realismul socialist reprezintă doctrina comunistă oficială proclamată în 1932 de Comitetul


central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, privind stilul și conținutul obligatoriu al
creațiilor din domeniul literaturii, artelor plastice și muzicii, directive care mai târziu au
devenit obligatorii în întregul lagăr al țărilor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice. În
anul 1934, la congresul Uniunii scriitorilor din Uniunea Sovietică, Andrei Jdanov, membru
al Biroului politic al PC al URSS, ține o cuvântare prin care definește trăsăturile esențiale ale
realismului socialist, de aici înainte singura formă de literatură admisă în Uniunea Sovietică.
Așa cum reiese din statutul Uniunii scriitorilor, artistul trebuie să realizeze o „reprezentare
istorică în conformitate cu sarcina transformărilor ideologice în mintea oamenilor și educării
oamenilor muncii în spiritul socialismului.” Astfel, operele artistice trebuie să fie destinate
maselor populare, pentru a le educa în spiritul comunist.

Sdanov intervenea in domeniul culturii: literatura: aduce critici Anei Mahmatova,care avea
doua teme a iubirii si a relligiei, iar Sdanov o crittica ca fiind un fel de imbinare intre
calugarita si tarfa, si publica romanul,,aventurile unei maimute”, unde maimuta se intorcea in
cusca dupa ce vizita casele mai multor sovietivi. Film: Ivan cel groznic- armata din film nu
arata nationalismul, om lipsit de hotarare

Cladirea Casa Scanteia

Asa se face că liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, trasează câteva directive conform
carora este datoria partidului să lupte împotiva culturii din țările capitaliste și împotriva
influențelor reformiste. După cel de-al doilea război mondial, realismul socialist după modelul
sovietic este impus în cultura țărilor socialiste satelite, inclusiv România.

Debutul simbolic al realismului socialist în literatură, ca ideologie oficială, are loc în


ianuarie 1948 odată cu ciclul celor trei articole publicate în Scînteia sub semnătura lui Sorin
Toma, intitulate Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei, despre opera poetică a lui Tudor
Arghezi. Alexandru Toma, (tatăl lui Sorin Toma, autor al articolului defăimător
despre Arghezi), a fost proclamat „cel mai mare poet român contemporan”. Cu versuri
precum: Imperialist american ;Cădea-ți-ar bomba în ocean.

Această declarație a dus la epurarea următorului set de publicații, între 1 mai și 1 noiembrie
1948: lucrările despre Basarabia și Bucovina, diferite culegeri de legi, cărti semnate de Carol 1 și
Carol al doilea. Pe lânga aceasta s-a mai redactat o listă cu autorii care sunt interziși, printre care
amintim pe: Vasile Alexandri, Liviu Rebreanu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hașdeu,
Nicolae Iorga.

Partidul Comunist avea menirea să imprime societății noile ideologii. Ele se vor implementa
discret, prin intermediul unor legi, hotărâri sau decrete după cum vom vedea în continuare.

Decretul 303, declara sălile de cinematograf bunuri comune ale întregului popor.
Decretul 17/1949 plasa întreaga activitate editorială sub controlul Ministerul Artelor și
Informațiilor. Trebuie menținonat că în cadrul acestui minister, funcționa și Direcția Presei și
Tiparurilor. În februarie 1949 își asuma urmatoarele sarcini: redactarea Buletinului Oficial al
Republicii Populare Române, autorizarea oricăror ziare, reviste, programe, cărți, filme

Singură voce care avea aprobarea de a transmite informația în domeniul mass-media era
Agerpress. Ziarul Pravda era exponentul puterii comuniste si cotidianul Scânteia .

Pentru a crește eficiența aparatului de cenzură era controlată școlarizarea în vederea pregătirii
și formării viitorilor adepți ai socialismului. Au fost înființate și școli de partid precum
Universitatea Ștefan Gheorghiu, de pe băncile căreia ieșeau indrumătorii politici ai armatei
sovietice

În anul 1949, „Societatea compozitorilor români” este desființată și în locul ei este


creată Uniunea Compozitorilor din România. Cu această ocazie, compozitori români de
valoarea incontestată, considerați reacționari: Stan Golestan, Dinu Lipatti(catalogat „fascist
care vegetează departe de țară”). Din compozițiile lui George Enescu se execută doar cele
două Rapsodii române

In anul 1950 se înființează Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” cu


scopul de a forma o nouă generație de scriitori în Republica Populară Romînă. Într-un articol
publicat în revista Viața Românească, Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii
Scriitorilor din România, oferă definiția poetului realist-socialist: „Acesta trebuie să fie un
filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx,
Engels, Lenin și Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”.

În România, realismul socialist a abordat, în principal, trei teme majore:[1]

 Lupta Partidului Comunist în ilegalitate împotriva dictaturii fasciste și rolul important al


comuniștilor în eliberarea țării de sub jugul fascist la 23 august 1944;
 Marile realizări ale poporului sub conducerea Partidului Comunist;
 Lupta maselor conduse de Partid împotriva exploatării de către burghezie și moșierime.

Critici literari nou apăruți: Mihai Gafița (Romanul luptei tractoriștilor), Nestor Ignat (O carte
despre frumusețea vieții noi), . Alți importanți reprezentanți ai poeziei realist-socialiste, ce
traduceau în versurile lor lozincile PMR a fost:Dan Deșliu: Cântec pentru tovarășul plan
Dupa moartea lui Stalin, proeictul isi pierde intensitatea. Generația lui Nichita
Stănescu și Marin Sorescu, se ridică vehement împotriva dogmatismului ideologic, militând
pentru deplina libertate a artelor

Pe parcursul anilor comuniști ai României s-a realizat un proces de sovietizare masivă, în


centrul căreia era sistemul educațional comunist ce se folosea de diverse mijloace pentru a
implementa o conștiință socialistă în rândul populație. „ De exemplu, numai în anul 1952
lucrările lui Lenin și Stalin atingând un tiraj de 7.500.000 exemplare.

Cenzura provincială a luat ființă prin Serviciul Presei Raionale și Regionale ce asigura
cenzura în lucrările și articolele ce apăreau în provincie. Un alt departament al cenzurii a fost
Serviciul Autorizării Cărților, departament care autoriza impotrul și exportul de carte, controla
analele româno-sovietice și bultetinele de agenție.

În plan juridic, a fost redactată în 1952 o nouă Constituție, ce acordă mai multe drepturi clasei
muncitoare. În spiritul realismului social s-a realizat și plenara Uniunii Artiștilor Plastici din mai
1952 ea își propunea să reflecte democrația populara romaneasca.

Lucrările sosite din străinătate de si incadrau: interzise( caracter anticomunist), secrete( caracter
tehnico-științific), documente de liberă circulație.

46. ,,Fenomenul Pitesti” / ,,închisoarea studenților anticomuniști”

Astfel, între anii 1949 – 1952, în cadrul închisorii din Pitești, s-a desfășurat un experiment ce
avea ca scop ,,reeducarea studențească” în spiritul comunist, prin anihilarea identității
individului. Cum: tortura psihologica si fizica. Scop : crearea a unui ,,om nou” cu vederi
comuniste.

Majoritatea deținutilor politici erau studenți, categoria ce putea reprezenta unul dintre cei mai
puternici opozanți ai principiilor marxist-leniniste, membri ai partidelor politice istorice,
membri sionisti.

Ideea de reeducare este regasită în principiile fundamentate de Anton Semionovici


Makarenko, un pedagog sovietic. Principala idee a pedagogiei rezidă în distincția observată
între educație și reeducare. Dacă educația unui individ presupune o evoluție indelungată,
reeducarea acestuia se poate face printr-un șoc care să-i spulbere vechile principii și să-l facă
ușor influențabil pentru inocularea unor noi idei.

În vara anului 1949, studenții închiși își desfășurau activitățile intelectuale nestingheriți,
dedicându-se învățării. Totuși, această libertate aparentă a disparut. În octombrie 1949, un
grup de 20 de studenți au fost transferați de la Suceava. În urma interogatoriilor Securității,
aceștia au acceptat să-și asume rolul de torționari în raport cu noii colegi de celulă. Rolul lor
era de a le castiga increderea celorlalti si sa afle detalii despre ei, ulterior ,,turnătorii’ trebuiau
să-i raporteze toate informațiile obținute lui Eugen Țurcanu (student închis pentru legăturile
sale cu legionarii, devine informator pentru conducerea închisorii ), personaj central în
procesul de reeducare.

Torturile inițiate la Pitești urmau patru etape:

-demascarea externa: consta în obligativitatea deținutului de a mărturisi informațiile tăinute în


timpul procesului.

-demascarea interioara: deținutul trebuia să dezvăluie numele colegilor de celulă care dădeau
dovadă de indulgență față de ei, care ofereau sprijin moral

- Demascarea publică este considerată cea mai atroce etapă deoarece victima trebuia să se
dezică de toate valorile în care credea, de familie, de idealurile sale personale și de credința în
Dumnezeu

- tranformarea din torționat în torționar – presupunea ca deținutul să-și tortureze cel mai bun
camarad din celulă. Astfel, victima prelua poziția de activist, implementând aceleași
modalități de tortură ce i-au fost aplicate în trecut, distrugându-i psihologic pe cei ce refuzau
reeducarea.

Detinuti: Petru Cojocaru, Nicolae Purcarea ( batut pana i s-au rupt 3 coaste),

Consecinte: multi si-au reluat convingerile politice

47. Evolutii ale diplomatiei romanesti in anii 70

România îşi manifestă independenţa faţă de sovietici:

faciliteaza transmiterea de informatii intre SUA si China in timpul aproprierii sino-americane

Astfel, Nicolae Ceaușescu a efectuat o vizită de răspuns în SUA, în octombrie 1970. A urmat
acordarea de către partea americană a unei serii de favoruri economice, culminând cu
acordarea „clauzei națiunii celei mai favorizate in 1975.” Totodată, SUA a sprijinit intrarea
României într-o serie de organisme internaționale cum ar fi Acordul General pentru Tarife și
Comerț - G.A.T.T., în 1971, sau Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru
Reconstrucție și Dezvoltare, în 1972.

Acordarea Clauzei Natiunii celei mai favorizate pt Romania condiționa acest favor de dreptul
la libera circulație a cetățenilor țării beneficiare. Beneficii economice de mare însemnătate
pentru România, precum credite cu dobânzi mici, acces la tehnologie avansată . Prima
schimbare radicală după 1975 a atitudinii Congresului SUA față de acordarea clauzei națiunii
celei mai favorizate României a avut loc la 1 noiembrie 1985. Motive: partea Americana
acuza disprețul față de libertățile religioase și oprimarea minorităților, au solicitat suspendarea
temporară, pe termen de șase luni, a statutului privelegiat al României . Lui Nicolae
Ceaușescu I s a transmis un mesaj scris din partea lui Ronald Reagan (foto), în care i se
atrăgea atenția că România poate pierde clauza națiunii celei mai favorizate, dacă nu
întreprinde eforturi serioase de îmbunătățire a situației drepturilor omului. Dar Ceausescu nu a
luat act de acesta. In 1988, in care este afirmata hotararea conducerii de la Bucuresti de a
renunta la Clauza natiunii celei mai favorizate si de a pune aceasta pe seama unor "cercuri
ostile", care se foloseau de reinnoirea ei, pentru a denigra Romania.

→ iulie 1971 : „Tezele din iulie”: a inceput “Minirevolutia culturala” dupa model chinez.

În iunie 1971, Nicolae Ceaușescu și alți oficiali de partid și de stat au efectuat o vizită de lucru
în patru țări din Asia: Republica Populară Chineză (1-9 iunie), Republica Populară Democrată
Coreeană (9-15 iunie), Republica Democrată Vietnam (15-19 iunie) și Republica Populară
Mongolă (21-24 iunie). În acea vreme, China lui Mao Zedong se afla în plină Revoluție
Culturală. La întoarcerea sa a emis Tezele, care conțineau 17 propuneri.[2] Printre acestea
erau: creșterea continuă în „rolul de conducere” al Partidului; îmbunătățirea educației și a
acțiunii politice a Partidului; participarea tinerilor la proiecte mari de construcție ca parte a
muncii patriotice; o intensificare a educației politico-ideologice în școli și universități, dar și
în organizațiile de copii, tineri și studenți (precum Uniunea Tineretului Comunist și afilierile
sale); și o expansiune a propagandei politice, folosind radioul și televiziunea în acest scop,
precum și edituri, cinematografie, teatru, operă. Pe langa dimensiunea socialista, a fost
adaugata cea a nationalismului.

În data de 26 mai 1973, în cursul unei vizite oficiale în Italia, Ceaușescu a fost primit în
audiență particulară de către papa Paul al VI-lea, ocazie cu care Ceaușescu a afirmat cu
privire la chestiunea Bisericii Române Unite, interzisă cu 25 de ani în urmă, că o socotește
închisă pentru totdeauna, care pentru autoritățile române nu există.[49] Anterior
ambasadorul Cornel Burtică s-a întâlnit de mai multe ori cu Agostino Casaroli, ministrul de
externe al Vaticanului, ocazii cu care cei doi au ajuns la un acord în acest sensul reglementării
situației Bisericii Române Unite.[50] Nicolae Ceaușescu s-a arătat dispus la o ameliorare a
relațiilor dintre România și Sfântul Scaun doar cu condiția „totalei abandonări de către
Vatican a problemei fostului cult greco-catolic”, fapt neacceptat de Vatican.

iulie-august 1975: → Helsinki, a avut loc Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în


Europa, la care a participat şi România.

→ „Actul Final al CSCE” prevedea egalitatea între state, evitarea războiului ca mijloc de
rezolvare a conflictelor, respectarea drepturilor omului.→ dacă pentru România, conferinţa a
fost o ocazie de a susţine înţelegerea internaţională, pentru statele occidentale a adus
angajamentul statelor comuniste că vor respecta drepturile omului.

48. Razboiul Rece-,,zidul Berlinului”

În urmă cu 57 de ani începea construcția Zidului Berlinului, unul dintre cele mai cunoscute
simboluri ale Războiului Rece. Construcția a început în noaptea de 12-13 august, când
autoritățile RDG au închis granița dintre Berlinul de Est și Berlinul de Vest, iar trecerea
frontierei a fost declarată ilegală. Mai întâi a fost instalat un gard din sârmă ghimpată, iar
fundația zidului de beton avea să fie pusă trei zile mai târziu.

Cauzele construirii Zidului trebuie căutate cu mulți ani în urmă, în divizarea Germaniei
postbelice și a capitalei sale în cele patru zone de ocupație, precum și în izbucnirea Războiului
Rece între foștii aliați din timpui celui de-al doilea război mondial. Pe măsură ce relațiile
dintre URSS și celelalte puteri Aliate s-au deteriorat, Germania a devenit câmpul unei
competiții între cele două tabere și punctul de confruntare între două ideologii rivale.

În 1949, Germania a fost în mod oficial divizată în două țări:Republica Federală, de partea
occidentală, și Republica Democrată, de partea sovietică. Berlinul, aflat în interiorul RDG, și-
a păstrat vechiul statut și zonele de ocupație distincte. Însă ca oraș controlat pe jumătate de
puterile occidentale, o insulă democratică în interiorul unei țări comuniste, Berlinul a devenit
un ghimpe în coasta sovieticilor.

Libera circulație dintre Berlinul de Est și Berlinul de Vest le-a permis locuitorilor din RDG să
vadă cum se trăiește în zona occidentală și, atrași de nivelul de trai de aici, să părăsească
Germania comunistă. Se estimează că circa 2, 7 milioane de oameni au părăsit RDG între
1949 și 1961. Pentru economia unei țări ce se refăcea de pe urma unui război devastator, acest
exod către Vest a creat foarte mari probleme, mai ales în condițiile în care jumătate din acești
oameni erau tineri sub 25 de ani. Din cauza acestei migrații masive către vest, economia
Germaniei democrate a ajuns la începutul anilor '60 la un pas de colaps.

De aceea, conducerea Partidului Comunist a decis că trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt
migrației către vest. Ideea zidului nu a apărut în august 1961;ea fusese deja vehiculată, însă în
iunie 1961 Walter Ulbricht, conducătorul RDG, declara că nimeni nu avea intenția de a
construi un zid. Cu toate acestea, pe 12 august, Consiliul de Miniștri al RDG declara că
„pentru a pune capăt activităților ostile ale forțelor revanșarde și militariste din Germania de
Vest, precum și din Berlinul de Vest”, vor fi instituite controale la granițele RDG, inclusiv la
granița cu sectorul de vest al capitalei. De fapt, măsura nu avea ca scop protejarea populației
Germaniei de Est în fața acestor activități ostile;ea era îndreptată împotriva cetățenilor, cărora
nu li s-a mai permis trecerea frontierei.

Primele bariere au fost ridicate în dimineața zilei de 13 august. Berlinezii au fost șocați când
s-au trezit în acea dimineață de duminică;ceea ce fusese până cu o zi înainte o graniță fluidă se
transformase într-o frontieră rigidă, foarte strict păzită. Circa 60.000 de oameni din RDG care
lucrau în Berlinul de Vest s-au trezit că nu mai pot merge la muncă;mii de familii au fost
despărțite de ridicarea zidului, iar oamenii care au rămas în mod întâmplător să doarmă la
cineva în partea cealaltă a orașului au rămas blocați acolo, de partea cealaltă a zidului.
Berlinezii au așteptat 28 de ani pentru a putea traversa din nou granița liberi. În urma unei
decizii neașteptate luate de oficialii comuniști, în seara zilei de 9 noiembrie 1989, primii
oameni au trecut nestingheriți granița dintre cele două zone ale orașului.

49. Planurile cincinale in spatial romanesc

În România primul plan cincinal s-a desfăşurat în perioada 1951 – 1955 şi a fost un mare eşec
pentru regimul de la vremea respectivă. Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost un proiect
gigant al Partidului Muncitoresc Român (PMR), care îl stabilise drept principalul obiectiv al
primului plan cincinal.

Obiective: sa scurteze accesul fluvial spre Marea Neagră/ sa dezvolte economia naţionala

Al doilea plan s-a materializat in timpul lui Nicolae Ceausescu : planului cincinal de
dezvoltare economico-socială a Republicii Socialiste România pe perioada 1971-1975

Obiective: În acest cadru, se prevede creşterea intensă a forţelor de producţie, crearea unei
economii avansate, a unei industrii şi agriculturi moderne, dezvoltarea susţinută a ştiinţei,
învăţămîntului şi culturii, ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a tuturor oamenilor
muncii. Partea cea mai importantă este destinată ramurilor producţiei materiale şi cu prioritate
industriei, pentru care s-a prevăzut circa 60% din volumul total al investiţiilor ce se vor
realiza în această perioadă.

Dacă în 1975 România importa peste 10 milioane tone minereu de fier, în 1981 acesta a
crescut la peste 15 milioane tone; în acelaşi an (1981) ţara noastră importa aproape 13
milioane tone de petrol. Fără să ţină seama de condiţiile şi resursele locale, partidul a început
construirea nu numai de automobile (la Colibaşi) şi maşini agricole (la Braşov) ci şi de
elicoptere, avioane sau vase maritime de până la 100.000 de tone. Dezvoltarea economică ţării
a continuat să fie planificată în perioade de câte cinci ani, până la revoluţia din 1989.
Finalitatea a fost o ecomomie slab dezvoltată şi construită pe baza unor resurse care nu
existau în realitate.

În perioada 1971-1975 la principalele produse agricole se vor obține - în medie anuală -


următoarele producții:

1971-1975
Media anuală
Cereale - mii tone 16.300- 17.450
Sfeclă de zahăr - mii tone 4.800- 4.900
Floarea-soarelui - mii tone 990- 1.075
Se prevedea, In perioada 1971-1975 se vor moderniza 2000-2100 km drumuri cu trafic intens.
Se va da în funcțiune autostrada București-Pitești și va începe construcția autostrăzii "Litoral"
pe sectorul București-Pod peste Dunăre la Giurgeni

50. Proiectele arhitecturale in perioada comunista

Una dintre realizările regimului comunist din România a fost aceea că a reuşit să-şi vadă
mesajul politic exprimat cel mai bine în planificarea arhitecturală a capitalei şi nu numai.
Astfel au apărut construcţii monstruoase, dar au fost puse în practică şi mari proiecte
inginereşti.

Realismul socialist a reprezentat expresia unei arhitecturi proletare și naționale, încărcate de


simboluri clasice ale puterii (precum coloane, frontoane, turnuri, sculpturi, etc.) care trebuiau
să realizeze o „reprezentare istorică adevărată a realității concrete în dezvoltarea ei
revoluționară (…) în conformitate cu sarcina transformărilor ideologice în mintea oamenilor
și educării oamenilor muncii în spiritul socialismului”[4] În acest mod arhitectura a devenit un
instrument de manevră pentru puterii totalitară.

Iată câteva caracteristici specifice regimurilor totalitare:

1. Neoclasicismul este principala trăsătură a arhitecturii regimurilor totalitare. Pentru a crea


această imagine a statului care să reflecte durabilitatea, prestigiul, grandoarea, gigantismul,
vrând nevrând se va ajunge la preluarea modelului roman imperial (mai ales că în Rusia lui
Stalin arta modernă nu era deloc privită cu ochi buni). Megalomania, gigantismul se doreau a
fi expresie a bunăstării și prosperității statului. Arhitectura stalinistă însă „golește de conținut
ideologic neoclasicul și în golul rămas inserează o nouă ideologie, o nouă tematică și un nou
stil”.

2. Distrugerea monumentelor cu valoare istorică, care aminteau de eroii, valorile populației,


credința și tradiția lor seculară aveau ca țel ștergerea din memoria colectivă a tot ceea ce era
cu adevărat important și valoros (pierderea rădăcinilor) din perioadele anterioare regimului
totalitar comunist.
3. Încercarea de a strămuta populația din mediul rural în mediul urban pentru a nu mai exista
diferențe între oameni este o altă caracteristică esențială în evoluția modului de viață al
oamenilor. Anihilarea diferențelor sociale reprezenta un ideal în epoca comunistă, ce
conducea încet, încet spre dezrădăcinarea omului. Un om creativ este un om periculos pentru
ideologia comunistă.

5. Limbajul arhitecturii staliniste a oscilat mereu între un limbaj eclectic, clasicizant și unul
național rusesc. Uneori se punea mai mult accentul pe respectarea canoanelor de compoziție
clasice: simetria, ritmul, repetiția, cadența, etc., iar alteori se punea accentul pe elementele
formale ale stilului clasic. Însă elementele ce țin de limbajul clasic au fost transformate,
menirea lor fiind să deservească scopul de propagandă ideologică al partidului.

Palatul Parlamentului, Casa Scânteii, Casa Radio, blocul Gioconda

La Buzău: În acea perioadă au fost distruse multe clădiri istorice, printre care și teatrul
Moldavia. Din centrul istoric al Buzăului, doar casele din zona străzii Cuza Vodă și o parte
din cele din zona străzii Alexandru Marghiloman au rămas în picioare. De asemenea, în 1969,
un cartier rezidențial a fost contruit în Parcul Crâng, reducându-i acestuia dimensiunile. În
1976, orașul a sărbătorit 1600 de ani de atestare documentară. Pentru a marca evenimentul, a
fost construit un obelisc în Parcul Crâng. În același an, Piața Daciei, piața principală din oraș
aflată în fața Palatului Comunal, a fost pavată din nou, cu marmură de Măgura, albă, roșie și
gri, cu modele asemănătoare celor de pe costumele populare tradiționale din zona Bisoca.

Și întreprinderea de sârmă

În Brașov: Între 8 septembrie 1950 și 24 decembrie 1960 s-a numit Orașul Stalin, după Iosif
Vissarionovici Stalin, și a fost capitala regiunii cu același nume. A fost declarat municipiu la
17 februarie 1968.

1960: Se inaugurează clădirea Teatrului Dramatic

1971: Se înființează „Universitatea din Brașov”, prin unificarea Institutului Politehnic cu


Institutul Pedagogic

În Craiova: Construcțiile de pe Calea Unirii, din perioada comunistă, au înlocuit clădiri


comerciale fără o valoare istorică deosebită, ridicate la începutul secolului și care au căzut sau
au fost serios avariate la cutremurul din 1977.
Dintre construcțiile din perioada comunistă, trebuie amintite noul edificiu al Teatrului
Național, inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din România, Filarmonica de Stat
Oltenia, înființată în 1947 (gazda unor festivaluri naționale și internaționale de renume) sau
stadionul "Central" (azi "Ion Oblemenco"). Apar pe locul unor mahalale, cartiere muncitorești
de blocuri din panouri prefabricate ca "Valea Roșie", "Craiovița" sau "Lăpușului" ș.a.

Iași: Cel mai "bătrân" colos industrial comunist al Iaşiului datează din 1955, atunci când a fost
inaugurată Fabrica de Antibiotice "Penicilina", dar cireaşa de pe tortul megastructurilor
industriale comuniste este Combinatul de Utilaj Greu inaugurat în 1976.

Ulterior, a început industrializarea în forţă a oraşului, într-un ritm susţinut, cu investiţii uriaşe
şi cu construcţii extrem de dificile din punct de vedere ingineresc. "Uzina metalurgică – 1963,
Întreprinderea de prelucrare a maselor plastice – 1963, Fabrica de tricotaje Moldova – 1964.
Ritmul lor avea să crească în anii următori după vizita din 20 mai 1966 a conducătorului
statului, Nicolae Ceauşescu (foto sus), căruia edilii i-au supus spre aprobare mai multe
doleanţe. Pentru anii 1966-1970 se acordau Iaşului fonduri mai mari, noi fabrici urmând să
apară în zona industrială: Combinatul de fibre sintetice Terom – 1968, Ţesătoria de mătase
Victoria- 1968, Complexul de morărit şi panificaţie – 1968, Întreprinderea de produse
ceramice – 1969", a detaliat Ion Mitican doar o parte din "minunile" inginereşti comuniste. Cu
aceeaşi ocazie, au apărut şi cartierele muncitoreşti ale Iaşului: artiere apărute pe harta
oraşului: Socola, Tătăraşi, Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Dacia, Canta, Nicolina,
CUG.