Sunteți pe pagina 1din 10

Cusca de sticla

Problema cu automatizarea este ca, deseori, ne ofera ceva de care nu avem nevoie la costul a ceva
ce ne trebuie.

.............

Sondaj al experientelor:

Oamenii erau mai fericiti si se simteau mai impliniti de ceea ce faceau atunci cand erau la munca, si
nu in timpul orelor de dupa program. In timpul lor liber, subiectii studiului tindeau sa fie plictisiti si
anxiosi. Cu toate acestea, oficial, nu le placea sa se duca la munca. Atunci cand erau la serviciu,
exprimau o dorinta puternica de a fi liberi, iar cand erau liberi, ultimul lucru pe care-l voiau era sa se
duca la munca. „Am descoperit o situatie paradoxala a oamenilor care au mai multe sentimente
pozitive la munca decat in timpul liber, dar care spun ca ar prefera sa faca altceva atunci cand sunt la
munca, nu cand sunt liberi”, au raportat Csikszentmihalyi si LeFevre. Experimentul a aratat ca nu ne
pricepem deloc sa anticipam care activitati ne vor satisface mai mult si care ne vor nemultumi. Chiar
si cand suntem prinsi intr-o anumita activitate, parem sa nu fim capabili sa-i judecam cu precizie
consecintele psihice.

Acesea sunt simptome ale unei probleme mai generale, una pe care psihologii au botezat-o poetic
dorinte gresite.

................

Preluand sarcinile dificile sau care consuma mult timp ori facandu-le mai putin solicitante, software-
ul face si mai improbabila implicarea noastra in eforturi care ne testeaza abilitatile si ne dau un
sentiment de implinire si satisfactie. De prea multe ori, automatizarea ne elibereaza de lucrurile care
ne fac sa ne simtim liberi.

.................

Ambivalenta noastra fata de aceste creatii fabuloase, creatii ale propriilor noastre maini si minti, a
ramas constanta. E ca si cum, atunci cand ne uitam la o masinarie, vedem ceva despre noi insine care
nu ne inspira incredere.

.............

Izolandu-ne de feedback-ul negativ, automatizarea ne ingreuneaza efortul de a ramane alerti si


implicati. Ne separa tot mai mult de activitatea pe care o facem.

.............

Susceptibilitatea noastra fata de comoditate si prejudecati explica modul in care dependenta de


automatizare poate duce la erori de actiune ori de absenta a actiunii. Acceptam si actionam pe baza
unor informatii care se pot dovedi incorecte sau incomplete sau nu reusim sa vedem lucruri
evidente. Dar felul in care dependenta noastra de computere ne slabeste atentia si implicarea indica
o problema si mai insidioasa. Automatizarea tinde sa ne transforme din actori in observatori. In loc
sa manevram mansa avionului, privim un ecran. Aceasta schimbare ne face viata mai usoara, dar ne
poate inhiba abilitatea de a invata si de a acumula experienta. Indiferent daca automatizarea
sporeste sau slabeste performanta noastra intr-o anumita sarcina, pe termen lung, ne poate diminua
abilitatile existente sau ne poate impiedica sa invatam altele.

...............

Instrumente ascutite, minti tocite.

................

Cu cat interfata inlocuieste efortul uman, cu atat mai slaba va fi capacitatea utilizatorului de a se
adapta la situatii noi.

..............

Fie ca vorbim despre Wiley Post in carlinga, de Serena Williams pe terenul de tenis ori de Magnus
Carlsen la o tabla de sah, talentul aparent extraterestru al unui expert izvoraste din automatizare.
Ceea ce pare instinct este, de fapt, o competenta dobandita prin efort. Acele schimbari ale creierului
nu au loc printr-o observare pasiva. Sunt generate prin confruntari repetate cu situatii neasteptate.
Acestea necesita ceea ce filozoful Hubert Dreyfus numeste „experienta unei varietati de situatii,
toate vazute din aceeasi perspectiva, dar care cer decizii tactice diferite.” Fara o practica extinsa,
repetitii numeroase si rafinarea competentei in circumstante diferite, tu si creierul tau nu veti deveni
cu adevarat priceputi la nimic, cel putin nu la o activitate complicata. Iar fara o aplicare continua,
orice talent pe care-l obtii va rugini.

............

Automatismele, dupa cum sugereaza foarte clar numele, pot fi vazute ca o automatizare interna.
Este modul prin care corpul nostru transforma sarcinile dificile si repetitive in actiuni de rutina.
Miscarile fizice si procedurile sunt programate in memoria muschilor; interpretarile si deciziile sunt
facute prin recunoasterea instantanee a modelelor din mediu, percepute de simturi. Oamenii de
stiinta au descoperit de mult ca mintea constienta este surprinzator de aglomerata, avand o
capacitate limitata de a primi si procesa informatii noi. Fara automatisme, mintea noastra constienta
ar fi supraincarcata constant. Chiar si actiunile simple, precum citirea unei propozitii intr-o carte ori
taierea unei fripturi pe farfurie cu un cutit si o furculita,ne-ar solicita capacitatile cognitive.
Automatismele ne ofera spatiu de manevra. Cresc numarul operatiunilor importante pe care le
putem face fara sa ne gandim la ele.

....................

In loc sa extinda capacitatea innascuta a creierului uman de a forma automatisme, automatizarea


devine de prea multe ori un impediment in calea automatizarii. Eliberandu-ne de exercitiul mental
repetitiv, ne fereste de o invatare profunda. Atat comoditatea automatizarii, cat si prejudecatile pe
care le provoaza sunt simptome ale unei minti care nu a fost provocata, care nu este implicata adanc
in tipul de practica reala care genereaza cunoastere, imbogateste memoria si construieste abilitati.
Problema este agravata de felul in care sistemele computerizate ne distanteaza de un feedback
direct si imediat al actiunilor noastre.

..............
Pretul masinilor care gandesc este aparitia oamenilor care nu o fac.

....................

Cand automatizarea atinge cel mai inalt nivel, atunci cand preia controlul asupra activitatii, lucratorul
nu se poate duce decat in jos, in materie de competente.

............

Multi doctori se vor trezi in rolul de senzori umani care aduna informatii pentru computer. Doctorii
vor examina pacientul si vor completa formularele electronice, dar computerul va prelua initiativa in
sugerarea diagnosticului si recomandarea terapiilor. Datorita escaladarii constante a automatizarii
computerelor pe acea scara ierarhica a lui Bright, doctorii par destinati sa experimenteze, cel putin in
anumite zone ale domeniului medical, acelasi efect de slabire a competentelor manifestat pana
acum doar in cazul lucratorilor din fabrici.

...............

.....................

Dispozitivele GPS si celelalte aparate automate de cartografiere si indicatii de drum sunt doar cele
mai recente din setul nostru de instrumente de navigare. Dar ele vin si cu semnificatii noi,
ingrijoratoare. Instrumentele anterioare de navigatie, mai ales cele disponibile oamenilor obisnuiti,
erau simple ajutoare. Erau construite pentru a le oferi calatorilor o perceptie mai buna asupra lumii
din jurul lor – ascutindu-le simtul directiei, oferindu-le avertizari, evidentiind reperele apropiate si
alte puncte de orientare si, in general, ajutandu-i sa se pozitioneze geografic, in medii familiare ori
straine. Sistemele de navigatie prin satelit pot face toate aceste lucruri, ba chiar mai mult, dar nu
sunt concepute sa ne sporeasca implicarea in mediul inconjurator. Ele sunt concepute pentru a ne
elibera de nevoia unei astfel de imersiuni. Preluand controlul asupra mecanicii navigatiei si
reducandu-ne rolul la o simpla urmare a indicatiilor de rutina – „fa stanga in 500 de metri, la prima
iesire, apoi fa la dreapta si mergi inainte” – sistemele, fie ca ruleaza pe un bord, un smartphone ori
un aparat GPS, ne izoleaza de mediul din jurul nostru. Dupa cum a scris o echipa de cercetatori de la
Universitatea Cornell intr-un studiu din 2008, „avand un GPS, nu mai trebuie sa stii unde esti si unde
este destinatia ta, nu mai trebuie sa te uiti dupa repere pe drum sau sa ceri ajutorul oamenilor din
masina sau din afara ei”. Automatizarea calatoriilor serveste „drept inhibitor al procesului de
experimentare a lumii fizice prin navigarea ei”.

Asa cum se intampla atat de des cu gadgeturile si serviciile care ne usureaza viata, am sarbatorit
sosirea aparatelor GPS ieftine. Jurnalistul David Brooks, de la The New York Times, a vorbit in numele
foarte multor oameni de rand, intr-un editorial din 2007 numit „The Outsourced Brain”, a laudat
sistemul de navigatie de pe noua sa masina: „Mi-am creat rapid un atasament romantic fata de GPS-
ul meu. Ma linistea vocea feminina calma, cu un usor accent anglofon. Ma simteam linistit si in
siguranta urmarindu-i linia albastra de drum de pe ecran”. „Zeita GPS l-a eliberat” de stravechea
„corvoada” a navigarii. Cu toate acestea, a marturisit fara placere ca emanciparea oferita de muza sa
din bord avea si un cost: „Dupa cateva saptamani, mi-am dat seama ca nu mai puteam ajunge
nicaieri fara ea. Orice calatorie, oricat de putin iesita din comun, incepea cu mine tastand adresa in
sistemul ei, urmarindu-i apoi orbeste comenzile venite prin satelit. Am descoperit ca imi pierdeam
toate urmele de cunostinte geografice”. Pretul comoditatii era, potrivit lui Brooks, pierderea
„autonomiei”. Zeita se dovedea a fi si o sirena.

Noi vedem in hartile computerizate niste versiuni interactive, high-tech ale hartilor pe hartie, dar e o
presupunere gresita. Este o alta manifestare a mitului substitutiei. Hartile traditionale ne ofera
context. Ne ofera o vedere de ansamblu a zonei si ne cer sa ne aflam singuri pozitia, apoi sa
planificam sau sa vizualizam cea mai buna ruta catre urmatoarea noastra oprire. Da, necesita munca
– asa cum fac uneltele bune - , dar efortul mental ne ajuta mintea sa isi creeze propria harta mentala
a zonei. Studiile arata ca citirea unei harti ne intareste simtul geografic si abilitatile de navigare in
moduri care ne fac sa ne descurcam mai usor chiar si atunci cand nu avem o harta in mana. Fara sa
ne dam seama, ne bazam pe amintirile subconstiente ale hartilor pe hartie atunci cand ne orientam
intr-un oras sau cand incercam sa ne dam seama incotro s-o apucam pentru a ajunge la destinatie.
Intr-un experiment revelator, cercetatorii au descoperit ca simtul de orientare al oamenilor este cel
mai ascutit atunci cand stau cu fata inspre nord – inspre care sunt orientate si hartile. Hartile pe
hartie nu ne duc doar dintr-o parte in alta; ne invata cum sa gandim despre spatiul pe care il
traversam.

Hartile generate pe computerele legate la sateliti sunt diferite. Ele ne ofera de obicei informatii
spatiale sarace si doar cateva indicii de navigatie. In loc sa ne ceara sa aflam singuri unde suntem
intr-o anumita zona, un dispozitiv GPS ne plaseaza in centrul hartii apoi face lumea sa circule in jurul
nostru. In aceasta parodie miniaturizata a universului precopernican, ne putem misca fara sa
trebuiasca sa stim unde suntem, unde am fost sau in ce directie ne indreptam. Ne trebuie doar o
adresa ori o intersectie, numele unei cladiri ori al unui magazin, pentru a porni calculele aparatului.
Julia Frankenstein, un psiholog cognitiv german care studiaza simtul de orientare al mintii umane,
crede ca, „pe masura ce ne bazam mai mult pe tehnologie pentru a calatori, cu atat mai putin ne
construim hartile cognitive”. Deoarece sistemele de navigatie computerizate ne ofera „doar
informatiile esentiale pentru ruta, fara contextul spatial al intregii zone”, explica ea, creierele
noastre nu primesc materialele brute necesare pentru construirea unor amintiri bogate despre acele
locuri. „Dezvoltarea unei harti cognitive din aceste informatii reduse este ca si cum ai incerca sa scrii
un intreg musical doar din cateva note.”

Si alti cercetatori sunt de acord. Un studiu britanic a descoperit ca soferii care folosesc harti pe hartie
si-ai dezvoltat amintiri mai puternice despre rutele si reperele de pe drum decat cei care au depins
de instructiunile pas cu pas ale sistemelor prin satelit. Dupa terminarea unei calatorii, cei care
folosisera hartile traditionale puteau desena diagrame mai precise si mai detaliate ale rutelor.
Concluziile raportate de cercetatori „ofera dovezi puternice ca folosirea unui sistem de navigatie
auto va avea un impact negativ asupra formarii hartilor cognitive ale soferilor”. Un studiu pe soferi
realizat la Universitatea din Utah a descoperit indicii privind „orbirea atentiei” utilizatorilor de GPS,
care le-a impiedicat „performanta orientarii” si capacitatea de a-si forma amintiri vizuale despre
imprejurimi.

.......................

Chiar daca nu mai avem un interes cultural in conservarea talentelor de navigare, mai avem un
interes personal. Suntem, in esenta, creaturi ale pamantului. Nu suntem puncte abstracte dintr-o
linie albastra subtire pe ecranul unui computer. Suntem fiinte reale, in corpuri reale, in locuri reale.
Invatarea unui loc necesita efort, dar ne aduce implinire si cunoastere. Ne ofera un sentiment de
realizare personala si autonomie, precum si un sentiment ca apartinem unui loc, ca suntem acasa, nu
doar in trecere. Fie ca este practicata de un vanator de reni pe o banchiza, fie de un vanator de
reduceri pe o strada urbana plina cu magazine, abilitatea de a ne gasi drumul ne duce de la alienare
la atasament. Poate ca suradem ironic cand ii auzim pe oameni ca vor „sa se regaseasca”, dar
aceasta figura de stil, oricat de goala si uzata ar suna, reflecta sentimentul nostru ca raspunsul la
intrebarea Cine suntem? Este legat de raspunsul la intrebarea Unde suntem?. Nu putem extrage
sinele din mediul inconjurator, cel putin nu fara a lasa in spate ceva important.

Un dispozitiv GPS, care ne permite sa ajungem din punctul A in punctul B cu cel mai mic efort si fara
bataie de cap, ne poate usura viata, ba chiar rasfata cu o amorteala fericita, dupa cum sugereaza
David Brooks. Dar ceea ce ne fura, atunci cand apelam la el prea des, sunt bucuria si satisfactia
intelegerii lumii din jurul nostru – si de a o face parte din noi. Tim Ingold, antropolog de la
Universitatea din Aberdeen din Scotia, face o distinctie intre doua moduri foarte diferite de a
calatori: calatoria si transportul. Calatoria, explica Ingold, este „modalitatea umana fundamentala de
a exista in lume”. Cufundat in peisajul din jurul sau, in armonie cu textura si elementele sale,
calatorul se bucura „de o experienta a miscarii in care fiecare actiune si perceptie sunt intim
cuplate”. Calatoria devine „un proce continuu de crestere si dezvoltare, de autoreinnoire”. De
cealalta parte, transportul este „orientat esential catre destinatie”. Nu este un proces de descoperire
„pe parcurs a unui stil de viata”, ci doar „o transportare peste distante, dintr-un loc in altul, a
oamenilor si bunurilor intr-un fel care le lasa natura neschimbata”. In transport, calatorul nu se
misca in niciun mod semnificativ. „In schimb, el este mutat, devenind pasager in propriul sau corp”.

Calatoria este mai dezordonata si mai putin eficienta decat transportul, de aceeea a si devenit o tinta
pentru automatizare. „”Daca ai un telefon mobil cu Google Maps, te poti duce oriunde pe planeta,
increzator ca iti putem da indicatii sa ajungi oriunde vrei, usor si in siguranta”, spune Michael Jones,
director in departamentul de cartografie a companiei Google. Drept rezultat, afirma el, „niciun om
nu se va mai simti ratacit vreodata”. Suna foarte atragator, ca si cum s-ar fi rezolvat pentru
totdeauna o problema esentiala a existentei noastre. Si se potriveste cu obsesia din Silicon Valley de
a folosi software-ul pentru a scoate „frecusul” din viata oamenilor. Dar cu cat te gandesti mai mult la
asta, cu atat realizezi ca a nu te confrunta niciodata cu posibilitatea de a te rataci inseamna a trai
intr-o stare de dislocare perpetua. Daca nu mai trebuie niciodata sa te ingrijorezi ca nu stii unde esti,
atunci nici nu mai trebuie sa stii unde esti. Inseamna a trai intr-o stare de dependenta, priponit de
telefonul tau si de aplicatiile sale.

Problemele produc agitatie in viata noastra, dar aceasta poate actiona ca un catalizator, impingandu-
ne catre o constiinta si o intelegere mai profunda a situatiei noastre. „Cand ocolim, prin orice
mijloace, solicitarea pe care un loc o exercita asupra noastra de a ne gasi drumul prin el”, observa
scriitoru Ari Schulman in eseul sau „GPS and the End of the Road”, publicat in 2011 in New Atlantis,
ajungem sa inchidem anticipat „cea mai buna intrare pe care o avem in acel loc – si, prin extensie, de
a fi cu adevarat undeva”.

.............

Este posibil ca simtul de orientare al creierului – modalitatea sa straveche si complicata de a stabili si


inregistra miscarile prin spatiu – sa fie alfabetul evolutionist al memoriei.
Devine insa infricosator ceea ce se poate intampla atuni cand acest alfabet este sters. Simtul nostru
spatial tinde sa se deterioreze pe masura ce imbatranim, iar in cazurile cele mai grave, il pierdem
complet. Unul dintre primele si cele mai handicapante simptome ale dementei, inclusiv Alzheimer,
este degenerarea hipocampului si a cortexului entorhinal, avand drept consecinta pierderea
memoriei de localizare. Victimele incep sa uite unde sunt.

...........................

........................

Desenul poate fi considerat gandire manuala.

..................

Pericolul care planeaza asupra profesiilor creative este ca proiectantii si artistii, orbiti de puterile
supraumane ale computerului in ceea ce priveste viteza, precizia si eficienta, vor considera din start
ca metoda automata este cea mai buna. Vor accepta costurile impuse de software fara sa se
gandeasca la ele. Se vor grabi pe calea cu cea mai mica rezistenta, chiar daca putina rezistenta,
putina agitatie ar fi scos cele mai bune creatii din mintea lor.

..................

Armonizate cu mediul inconjurator, corpurile si mintile noastre aduc cu usurinta unelte si alte
artefacte in procesele cognitive – tratand lucrurile neurologic, ca si cum ar face parte din noi. Daca
mergi cu un baston, lucrezi cu un ciocan sau te lupti cu o sabie, creierul tau va incorpora unealta in
harta sa neuronala a corpului.

............

Avem o tendinta antica de „hibridizare cognitiva” de amestec intre biologic si tehnologic, intre intern
si extern.

Usurinta cu care ne integram tehnologia ne poate si deruta. Oferim putere uneltelor noastre in
moduri care s-ar putea sa nu fie in interesul nostru. Una dintre cele mai mari ironii ale vremurilor
noastre este ca, pe masura ce oamenii de stiinta descopera tot mai multe despre rolurile pe care
actiunea fizica si perceptia senzoriala le au in crearea gandurilor, amintirilor si abilitatilor noastre,
petrecem tot mai putin timp in lume si tot mai mult timp traind si lucrand in mediul abstract al
ecranului de computer. Ne descarnam singuri, impunand restrangeri senzoriale existentei noastre.
Prin versatilul computer am reusit sa cream o unealta care ne fura bucuria trupeasca de a lucra cu
unelte.

....................

Michael Jones, de la Google, considera normal ca „oamenii sunt cu 20 de puncte IQ mai destepti
acum”, multumita instrumentelor de navigatie si altor servicii online ale companiei sale. Pacaliti de
creierele noastre, noi presupunem ca nu sacrificam nimic sau, cel putin, nimic esential atunci cand
ne bazam pe coduri software pentru a calatori dintr-un loc in altul sau pentru a desena cladiri ori
pentru a face tot felul de munci creative. Si mai rau, ramanem orbi la faptul ca exista alternative.
Ignoram modurile prin care am putea reconfigura programele software si sistemele automatizate, ca
sa nu ne slabeasca intelegerea lumii, ci sa o intareasca. Caci cercetatorii specializati in factori umani
si alti experti in automatizare au descoperit ca exista modalitati prin care putem sparge cusca de
sticla fara sa pierdem numeroasele beneficii pe care ni le ofera computerele.

..............

Una dintre cele mai interesante aplicatii ale acestei strategii centrate pe oameni este automatizarea
adaptiva. In sistemele adaptive, computerul este programat sa fie atent la persoana care il opereaza.
Diviziunea muncii intre software si operatorul uman este ajustata continuu, in functie de ce se
intampla in fiecare moment. Atunci cand computerul simte ca operatorul trebuie sa faca o manevra
dificila, de exemplu, poate prelua toate celelalte sarcini. Eliberat de distrageri, operatorul isi poate
concentra intreaga atentie asupra sarcinii importante. In conditii de rutina, computerul poate delega
mai multe sarcini operatorului, crescandu-i volumul de munca pentru a se asigura ca operatorul isi
pastreaza alerta situationala si isi exerseaza competentele. Folosind capacitatile computerului in
scopuri umaniste, automatizarea adaptiva are ca scop pastrarea operatorului pe varful curbei de
performanta Yerkes-Dodson, prevenind atat supraincarcarea cognitiva, cat si absenta implicarii
cognitive. DARPA, Laboratorul Departamentului American al Apararii care a condus crearea
internetului, lucreaza chiar la un sistem „neuroergonomic” care, folosind diversi senzori pe corp si
cap, poate „detecta starea cognitiva a unui individ, apoi poate manipula parametrii de activitate
pentru a evita blocaje perceptuale, de atentie ori ale memoriei functionale”. Automatizarea adaptiva
promite si sa injecteze o doza de umanitate in relatiile de munca dintre oameni si computere. Unii
utilizatori care au testat sistemele afirma ca se simteau ca si cum colaborau cu un coleg, si nu ca
operau un computer.

..............

Airbus – strategie de automatizare centrata pe tehnologie; avioane „imune la pilot”

Boeing – strategie de automatizare centrata pe om; pilotii sunt mai importanti.

............

Precum niste parinti pisalogi care nu-si lasa niciodata copiii sa se descurce singuri, Google, Facebook
si alti producatori de software personal sfarsesc prin a diminua trasaturile de caracter care, cel putin
in trecut, erau vazute drept esentiale pentru o viata implinita si viguroasa: inventivitate, curiozitate,
independenta, perseverenta, curaj.

...................

De fiecare data cand invatam un talent nou, nu numai ca ne schimbam capacitatile corpului,
schimbam si lumea. Oceanul ii ofera o invitatie inotatorului pe care nu i-o adreseaza persoanei care
nu a invatat sa inoate. Cu fiecare competenta pe care o deprindem, lumea se modifica pentru a
dezvalui posibilitati mai mari.

..............

Cand intram intr-o cusca de sticla, ni se cere sa lasam in spate mare parte din corpul nostru. Asta nu
ne elibereaza, ci ne atrofiaza.
Iar lumea este facuta mai putin semnificativa. Pe masura ce ne adaptam la acest mediu eficientizat,
ne facem incapabili sa percepem ceea ce lumea ofera unui locuitor inflacarat. Precum tinerii inuiti,
ghidati de sateliti, calatorim legati la ochi. Rezultatul este o saracie existentiala, caci natura si cultura
isi retrag invitatiile de a actiona si de a le percepe. Sinele poate prospera si creste doar atunci cand
intalneste si depaseste „rezistenta din partea mediului”, a scris John Dewey. „Un mediu care a fost
mereu si pretutindeni congenial executiei directe a constrangerilor noastre va influenta dezvoltarea,
la fel cum un mediu ostil va irita si distruge. Impulsurile repetate mereu pe o singura directie vor
ajunge la tinta fara ganduri si fara emotii.”

...............

Automatizarea slabeste legatura dintre unealta si utilizator nu pentru ca sistemele controlate de


computer sunt prea complexe, ci pentru ca cer foarte putin de la noi. Ele isi ascund functionarea intr-
un cod secret. Rezista oricarei implicari a operatorului dincolo de minimul necesar si descurajeaza
dezvoltarea priceperii in folosirea lor. Automatizarea sfarseste prin a avea un efect de anestezie. Nu
mai resimtim uneltele ca parti ale noastre.

..................

Cuvantul robot, inventat in 1920 de catre un scriitor SF, vine din robota, un cuvant ceh care
inseamna servitudine.

...............

Intr-un pasaj prescient al cartii The Human Condition, Hannah Arendt a observat ca, daca s-ar realiza
promisiunea utopica a automatizarii, rezultatul ar fi resimtit mai putin ca un paradis si mai mult ca o
gluma infantila. Intreaga societate moderna, scria ea, a fost organizata ca „o societate muncitoare”,
in care munca pe care oamenii o fac pentru salariu, apoi cheltuirea acelui salariu reprezinta modul
prin care se definesc oamenii si cum isi compara valoarea. Majoritatea „activitatilor superioare si
profunde” pretuite in trecutul indepartat au fost impinse catre margine ori uitate, si „au ramas doar
indivizi solitari care considera munca drept activitatea pe care o fac, si nu un mijloc de a castiga banii
necesari”. Ideea ca tehnologia va indeplini in acest punct dorinta istorica a omenirii de „a fi eliberata
de chinul muncii” are o doza de perversitate. Ne va arunca si mai adanc intr-un purgatoriu de
indispozitie. Concluzia lui Arendt este ca automatizarea ne confrunta cu „perspectiva unei societati
de muncitori fara munca, deci fara singura activitate care le-a mai ramas. Desigur, nimic nu poate fi
mai rau.” Utopia, in viziunea ei, este o forma de amagire.

....................

.......................

In 1986, un etnograf canadian pe nume Richard Kool i-a trimis o scrisoare lui Mihaly
Csikszentmihalyi. Kool citise cateva dintre lucrarile profesorului despre fluxul mental, care ii
amintisera de studiile sale in tribul Shushwap, o populatie de aborigeni care traia in valea raului
Thompson, pe teritoriul actual al Columbiei britanice. Teritoriul Shushwap era „un tinut bogat”, nota
Kool. Era binecuvantat cu o abundenta de peste si vanat si de ierburi comestibile. Tribul shushwap
nu trebuia sa cutreiere padurile pentru a supravietui. Isi construisera sate si creasera „tehnologii
elaborate pentru folosirea foarte eficienta a resurselor mediului”. Considerau ca duc vieti bune si
bogate. Dar batranii tribului au vazut ca aceste circumstante confortabile ascundeau pericole.
„Lumea devenise prea predictibila si viata nu mai avea provocari. Fara provocare, viata nu mai avea
sens.”Asa ca, la fiecare treizeci de ani, tribul Shushwap, condus de batranii sai, isi muta radacinile. Isi
paraseau casele, isi abandonau satele si se aventurau in salbaticie. „Intreaga populatie”, descria
Kool, „se muta in alta parte din teritoriul lor”. Si descoperea un set proaspat de provocari. „Erau
rauri noi de invatat, noi poteci ale vanatului de descoperit, noi zone in care gaseau multe radacini
comestibile. Viata isi recapata sensul si atractia. Toata lumea se simtea intinerita si fericita.”

.................

................

Trebuie sa sapi mai adanc in unealta ca sa eviti sa fii manipulat de ea.

..................

Am avut o intalnire intamplatoare in campusul unei facultati cu un fotograf independent care lucra la
un proiect al scolii. Aparent lenevea sub un copac, asteptand ca niste nori necooperanti sa se dea din
fata soarelui. Am observat ca avea o camera foto de format mare, pe un tripod solid – era greu de
ignorat, pentru ca parea aproape absurd de invechit – si l-am intrebat de ce folosea si acum filmul.
Mi-a spus ca adoptase cu entuziasm fotografia digitala acum cativa ani. Isi inlocuise camerele foto pe
film si incaperile de developat cu camere digitale si un computer dotat cu cel mai recent software de
procesare a imaginii. Dar, dupa cateva luni, le-a schimbat la loc. Nu pentru ca era nemultumit de
functionarea echipamentului sau de rezolutia ori precizia imaginilor. Ci pentru ca modul in care lucra
se schimbase in rau.

Constrangerile inerente fotografierii si developarii imaginilor pe film – costurile, efortul,


incertitudinea – il incurajau sa lucreze incet atunci cand se ducea la o sedinta foto, cu deliberare, cu
atentie si un sentiment profund al prezentei. Inainte sa faca o fotografie, isi compunea meticulos
scena in minte, gandindu-se la lumina, culoare, incadrare si forma. Astepta rabdator momentul
potrivit pentru a declansa aparatul. Cu o camera digitala, putea lucra mai rapid. Putea face un numar
mare de poze, una dupa alta, apoi putea folosi computerul pentru a le sorta si modifica pe cele mai
promitatoare. Actul compozitiei avea loc dupa ce fotografia era facuta deja. Schimbarea i s-a parut
imbietoare la inceput. Dar a descoperit ca era dezamagit de rezultate. Imaginile il lasau rece. Si-a dat
seama ca filmul impunea o disciplina a perceptiei, a vederii, care ducea la fotografii mai bogate, mai
artistice si cu un mesaj mai puternic. Filmul il solicita mai mult. Asa ca s-a intors la vechea tehnologie.

Nici arhitectul, nici fotograful nu erau deloc antagonisti fata de computere. Niciunul dintre ei nu era
motivat de preocupari abstracte despre pierderea puterii ori autonomiei. Niciunul dintre ei nu era un
cruciat. Ambii isi doreau cea mai buna unealta pentru munca lor – unealta care ii incuraja si ii ajuta
sa lucreze cat mai bine si mai implinit. Ce au inteles ei a fost ca unealta cea mai noua, cea mai
automatizata si mai comoda nu este mereu cea mai buna alegere. Chiar daca sunt sigur ca s-ar
supara daca i-ar compara cineva cu ludditii, decizia lor de a abandona cea mai noua tehnologie, cel
putin in stadiile initiale ale muncii lor, era un act de rebeliune asemanatoare celei a vechilor
muncitori englezi care distrugeau masinile, chit ca fara furia si violenta lor. Precum ludditii, ei
intelesesera ca deciziile care vizau tehnologia erau decizii care vizau munca si viata – asa ca au
preluat controlul asupra acelor decizii, in loc sa-l cedeze altora ori inertiei progresului. Au facut un
pas inapoi si s-au gandit critic la tehnologie.

...................

Unul dintre cele mai remarcabile lucruri despre noi este unul din cele mai usor de ignorat: de fiecare
data cand ne ciocnim de real, ne aprofundam intelegerea lumii si devenim mai mult o parte din ea.
Cand ne luptam cu o provocare, putem fi motivati de o anticipare a finalitatii ei, dar munca este ceea
ce ne face cine suntem. Automatizarea taie finalitatea de mijlocul prin care este atinsa. Ne face sa
obtinem mai usor ce vrem, dar ne distanteaza de munca cunoasterii. Pe masura ce ne transforma in
creaturi ale ecranului, ne confruntam cu aceeasi intrebare esentiala cu care s-a confruntat si tribul
Shushwap: esenta noastra consta in continuare in ceea ce stim sau suntem acum multumiti sa fim
definiti prin ceea ce vrem?

Suna foarte serios. Dar obiectivul este amuzamentul. Sufletul activ este un suflet usor. Recuperandu-
ne uneltele ca parti ale noastre, ca instrumente de experienta, si nu doar mijloace de productie, ne
putem bucura de libertatea pe care tehnologia congeniala ne-o ofera atunci cand ne deschide lumea
si mai mult.