Sarcina si graviditatea

Sarcina:

Semnele de sarcina:

Exista câteva "posibile" semne de sarcina, unele "probabile", altele, mai putine "sigure".
Exista trei tipuri principale de teste de sarcina, nici unul dintre acestea neimplicând viata iepurilor,
dar nici unul dintre ele nu este complet de încredere în momentul în care o femeie "simte" ca este
însarcianta.
Un test de sarcina este acum mult mai precis decât înainte si este si mult mai simplu de folosit.
Acest test, asemenea testului de urina, detecteaza sarcina pe baza prezentei hormonilor în urina.
Precizia lui este restrânsa la circa 14 zile dupa concepere, iar rezultatul apare în doar 5 minute.
Daca este facut corect acest test are o precizie de 100% , având avantajul ca poate fi facut acasa si ca
rezultatele apar imediat. Daca testul este pozitiv nu amânati consultarea unui medic. Supravegherea
medicala este esentiala pentru dezvoltarea fatului. Daca testul este negativ, o consultatie este oricum
recomandata pentru a afla motivul întârzierii ciclului menstrual.
Testele de urina întreprinse în laborator sau cabinetul medicului pot detecta aceeasi hormoni
într-o perioada de 7 pâna la 10 zile dupa concepere. Testul este întreprins de catre un personal
calificat, ceea ce garanteaza o mai mare sansa de a fi întreprins corect. Daca doriti un astfel de test,
faceti-va o programare si interesati-va asupra eventualelor instructiuni. Rezultatele testului din
cabinet apar în câteva minute, în timp ce testul din laborator poate dura mai mult. Ele sunt mai
putin scumpe decât testele de sânge, dar ofera mai putine informatii.
Testul de sânge poate detecta sarcina cu o precizie de aproape 100 % la o saptamâna dupa
concepere. Ajuta la datarea sarcinii, masurând exact cantitatea de hormoni din sânge. Indiferent de
testul pentru care va decideti, el ar trebui urmat de o consultatie medicala. Daca prezentati unele
simptome timpurii si simtiti ca sunteti însarcinata (indiferent daca a fost facut un test sau nu),
actionati ca si cum ati fi, luându-va toate masurile de siguranta, pâna când veti fi consultata de un
doctor. Daca testele continua sa fie negative, simptomele pot avea alte cauze - boala sau sarcina
extrauterina.

POSIBILE SEMNE DE SARCINA

1. Llipsa menstruatiei este de obicei un semn, dar ea se poate datora si oboselii, stresului, temerii
fata de sarcina, dezechilibrului hormonal, îngrasarii sau slabirii excesive, renuntarea la
anticonceptionale sau la alaptare.
2. Resimtirea gretei dimineata începe între 2 si 8 saptamâni dupa concepere, dar se poate datora
tensiunii, intoxicatiei alimentare sau unei boli.

3. Urinarea frecventa începe de obicei dupa 6 - 8 saptamâni dupa concepre, dar poate fi cauzata de
infectarea traiectului urinar, tensiune sau diabet.

4. Sensibilitatea crescuta a sânilor, umflarea lor, ca si mâncarimile pot sa apara la numai câteva zile
dupa concepere. Oricum toate acestea se pot datora anticonceptionalelor sau menstruatiei.

5. Modificarea culorii tesutului vaginului si al colului uterin apare în primul trimestru, dar se pot
datora si menstruatiei.

6. Închiderea la culoare a zonei din jurul mamelonului si aparitia unor mici protuberante în jurul
acestuia apar în primul trimestru, dar pot fi si rezultatul unui dezechilibru hormonal sau al unei
sarcini anterioare.

7. În primul trimestru apar si niste dungi de culoare albastra si roz sub pielea sânilor si a
abdomenului, care pot avea totusi drept cauza dezechilibrul hormonal sau o sarcina anterioara.

8. Pofta excesiva de diferite alimente apare în primul trimestru. Se poate datora, totusi, unei diete
necorespunzatoare, stresului sau menstruatiei.

9. Închiderea la culoare a liniei dintre ombilic si pubis apare în cea de-a patra sau a cincea luna, dar
poate pot avea totusi drept cauza dezechilibrul hormonal sau o sarcina anterioara.

SEMNE DE SARCINA CU PROBABILITATE RIDICATA

1. Uterul si colul se înmoaie dupa 2 pâna la 8 saptamâni de la concepere, dar cauza poate fi totusi
întârzierea menstruatiei.

2. Uterul si abdomenul se maresc la 8 - 12 saptmâni dupa concepere. Cauza poate fi totusi si o

tumoare sau un fibroin..

3. Contractiile intermitente, nedureroase apar devreme si cresc în frecventa pe masura ce sarcina

avanseaza, dar poate fi vorba doar de contractii ale intestienlor.
4. Fatul începe sa se miste dupa 16 - 22 de saptamâni de sarcina, dar senzatia poate fi determinata
de concentrari de gaze în stomac sau de contractii ale intestinelor.

SEMNE SIGURE DE SARCINA:

1. Vizualizarea embrionului poate fi facuta cu ajutorul ultrasunetelor la 4 - 6 saptamâni dupa

concepere.

2. Inima fatului începe sa bata la 10 - 20 de saptamâni dupa concepere.

3. Miscarile fatului pot fi resimtite dupa 16 saptamâni.

Viata intrauterina a fatului: stadiul de embrion

Stadiul embrionic:

Cuprinde intervalul de timp cuprins de saptamânile a doua si a opta de sarcina si este

caracterizat de formarea placentei, a principalelor organe interne, precum si de conturarea în linii
mari a formei exterioare a corpului. Acest stadiu de dezvoltare este încheiat la sfârsitul celei de-a
opta saptamâni de sarcina. Aceasta este cea mai critica perioada din existenta fatului,
deoarece în aceasta perioada fatul se fixeaza de peretele uterin si este si perioada de formare a
partilor interne si externe ale corpului.

Orice interventie negativa în acest proces poate sa concure la aparitia unor malformatii sau
disfunctii. Copilul este acum foarte mic, un embrion de marimea unui mormoloc. Este mai mic
decât un bob de orez. În urmatoarele doua saptamâni tractul neural (care mai târziu va forma
creierul si maduva spinarii), inima, tubul digestiv, organele de simt, forme incipiente ale mâinilor si
picioarelor vor începe sa se dezvolte. Viata intrauterina a fatului: saptamânile 8-12 de sarcina.
Stadiul de fat începe la sfârsitul celei de-a opta saptamâni de sarcina si continua pâna în
momentul nasterii. Structurile corporale existente continua sa se dezvolte si sa se contureze cu
claritate si doar putine alte structuri apar.

În acest moment fatul are un aspect mult mai evident uman. Lungimea fatului este de
aproximativ 3 centimetri de la cap la fese, (1/3 reprezentând capul), iar greutatea de 1/3 grame.

Inima fatului începe sa bata, iar mâinilor si picioarelor încep sa li se formeze degete. Cartilagiile
încep sa devina oase.

Viata intrauterina a fatului: saptamânile 12-16 de sarcina

În timpul celei de-a treia luni de sarcina corpul fatului este în crestere sensibila, în timp ce
cresterea capului încetineste. Încep sa se distinga organele sexuale. Pe la sfârsitul celei de-a treia luni
de sarcina micutul are 6,5-7,5 centrimetri si 14 grame. Se dezvolta mai multe organe, aparatul
urinar si sistemul vascular sunt functionale, iar ficatul produce bila. Organele de reproducere se
dezvolta, dar este greu de precizat sexul copilului dupa forma acestora.

Viata intrauterina a fatului: saptamânile 16-20 de sarcina

În aceasta perioada, fatul de 10 centrimetri, hranit de placenta, îsi dezvolta reflexele, cum ar fi
suptul si înghititul. Dimensiunile corpului încep sa le depaseasca pe cele ale capului, pot începe sa
creasca foarte putin dintii, degetele de la mâini si de la picioare sunt bine definite. Chiar daca fatul
are un aspect aproape omenesc, el nu poate sa supravietuiasca în afara uterului. Pe la sfârsitul celei
de-a cincea luni de sarcina ( saptamânile 20-24 de graviditate), picioarele se dezvolta complet, iar
muschii devin activi, astfel ca miscarile fatului de 25 de centimetri sunt destul de puternice pentru a
fi simtite de catre mama.

Viata intrauterina a fatului: saptamânile 24-32 de sarcina

 Fatul are acum aproape 33 centimetri lungime si o greutate de aproximativ 800 de
grame.Pielea este subtire si lucioasa, fara sa aiba dedesubt straturi de grasime, degetele de la
mâini si de la picioare sunt bine conturate. Sprancenele si genele încep sa se formeze, iar pleoapele
se deschid. Pielea este slab încretita si translucida. Fatul, daca este nascut acum, poate supravietui
doar cu o îngrijire foarte atenta. Pe la sfârsitul celei de-a saptea luni de sarcina (saptamânile 28-32
de graviditate) încep sa apara si depozitele de grasimi, iar pielea devine neteda. E posibil ca
bebelusul sa-si suga un deget, sa sughita sau sa plânga. Poate recunoaste gustul dulce sau pe cel
acru, sa raspunda la stimuli, incluzând durerea, lumina si sunetul.Functiile placentei încep sa se
diminueze o data cu scaderea volumului lichidului amiotic.Pe cap îi apar fire de par si încep sa-i
creasca mici gene albe.
Fatul o mare rata de supravietuire a fatului nascut în aceasta perioada.

Viata intrauterina a fatului: saptamânile 36-40 de sarcina

În cea de-a noua luna de sarcina sunt gata si ultimele pregatiri pentru momentul nasterii, care
poate avea loc în siguranta în orice moment. Pielea este neteda, aspectul rosiatic dispare lasând loc
unor nuante de roz sau roz albastrui. Formarea plamânilor este definitivata. Bebelusul mai adauga
în aceasta luna aproximativ 5 centimetri în lungime si 1,5 kilograme în greutate (media este de 3,400
kilograme si lungimea de 50 de centimetri in momentul nasterii).La sfârsitul celei de-a noua luni de
sarcina copilul este oricând posibil sa se nasca. El se simte din ce în ce mai apasat în spatiul strâmt
al uterului, astfel ca se poate deplasa catre pelvis, motiv pentru care pare foarte putin activ.
 Nasterea

Nasterea se împarte în trei etape:

 Prima este travaliul, apoi nasterea propriu-zisã si în cele din urmã eliminarea placentei.
 Durata procesului variazãîntre 8 ore, pentru femei care au mai nãscut deja si 14 ore pentru
cele care nasc pentru prima datã.

 Prima etapã se împarte la rândul ei în alte trei faze: cea initialã, cea activã si cea de
tranzitie, terminând cu dilatarea colului uterin.

 În cazul în care contractiile sunt usoare sau chiar nedureroase unele femei nu îsi dau seama
cã travaliul a început decât când intrã în a doua sau chiar a treia fazã.

 Cea de-a treia fazã este completã atunci când colul s-a dilatat pânã la 10 centimetri. Unele
femei sunt mai norocoase si nu stiu cã travaliul a început pânãîn momentul în care simt cã
trebuie sã împingã - semn cã a început a doua etapã a nasterii

Semnele travaliului sunt un semnal de extrema îngrijorare pentru femei, mai ales pentru cele ce
se afla la prima nastere. Majoritatea femeilor stiu când începe travaliul din instinct, noroc si, mai
adesea, în urma unor contractii extrem de dureroase. Nu se stie ce anume declanseaza travaliul, dar
o serie de substante produxse de organism stimuleaza contractarea muschiului uterului.

Este posibil ca travaliul sa fie rezultatul actiunii concomitente a unor factori care tin de fat,
placenta si maternitatea în sine. Semnalele care anunta travaliul pot sa apara cu luni sau doar
câteva ore înaintea travaliului propriu-zis.
 Medicul poate detecta începerea procesului de subtiere si dilatare a colului uterin, dar exista
semene pe care le poate recunoaste si viitoarea mama:

1. Femeile care se afla la prima nastere simt de obicei cum fatul coboara cu 2 pâna la 4 saptamâni
înaintea începerii travaliului. La nasterile ulterioare coborârea fatului nu se va mai petrece atât de
devreme, ci chiar în momentul începerii travaliului.

2. Crampele si durerile de burta sunt fenomene obisnuite începând de la a doua sarcina si pot fi
insotite de usoare dureri de spate.

3. De obicei cresterea greutatii se opreste în a noua luna si, pe masura ce travaliul se apropie, unele
femei chiar pierd din grutate.

4. Unele mame resimt o oboseala puternica. Altele au puseuri de energie. Se declanseaza un impuls
incontrolabil de a face curat prin locuinta, asociat cu instinctul pasarilor de a-si construi cuibul,
pregatind astfel sosirea noului nascut.

5. Scurgerile vaginale se pot înmulti.

6. Pe masura ce colul uterin începe sa se subtieze si sa se deschida, „tamponul" format din mucus,
care acopera deschizatura uterului este înlaturat. Eliminarea lui prin vagin se poate întâmpla cu o
saptamâna sau doua înaintea contractiilor propriu-zise sau chiar în momentul de începere a
travaliului.

7. Transformarea colului duce la rupturi frecvente ale capilarelor si în consecinta la înrosirea

mucusului. Acesta este de obicei un semn ca travaliul va începe în 24 de ore, dar el mai poate
întârzia totusi cu câteva zile.

8. Contractiile Braxton Hicks, care au început cu câteva saptamâni în urma pot deveni mai
frecvente si mai puternice. Ele pot fi chiar si dureroase.

9. Uneori pot fi resimtite usoare deplasari ale intestinelor chiar înaintea travaliului.

TRAVALIUL PROPRIU-ZIS NU A ÎNCEPUT ÎNCA DACA:

1. Contractiile nu sunt regulate sau nu devin mai frecvente

2. Durerea este resimtita în zona inferioara a abdomenului mai degräba decât în partea inferioara a
spatelui.

3. Contractiile slabesc în intensitate în timpul mersului sau daca se schimba pozitia.

4. Mucusul are culoarea maro si nu roz.

5. Miscarile fatului cresc în intensitate odata cu contractile. (Aceasta ar putea semnala neplaceri ale
fatului) Când contractiile devin mai rapide sau mai dureroase femeia îsi poate pune întrebarea daca
este vorba realmente de travaliu sau daca este doar o alarma falsa.

Este posibil ca travaliul sa fi început într-adevar daca:

1. Contractile se intensifica în urma schimbarii pozitiei sau a desfasurarii unei activitati.

2. Durerea radiaza din partea inferioara a spatelui catre abdomen sau / si catre picioare. Contractiile
pot fi resimtite si ca o deranjare stomacala si pot fi acompaniate de diaree.

3. Contactiile devin mai frecvente, mai dureroase si uneori mai regulate. (Aceasta poate varia în
functie de persoana. Nu fiecare contractie este în mod necesar mai dureroasa sau mai lunga dar
aceasta este regula generala).

4. Apar scurgeri de culoare rozalie sau patate de sânge.

5. Apar rupturi ale membranelor si în 15 % din cazuri, placenta cedeaza (aparând scurgeri sau doar
picurari) chiar înainte de începerea travaliului.

Daca exista vreo urma de nesiguranta doctorul trebuie chemat imediat. Chiar daca lista de mai sus
a fost consultata de nenumarate ori tot mai pot sa apara dubii.

Viitoarea mama nu ar trebui sa astepte semnele inconfundabile ale travaliului decât daca vrea sa
nasca acasa. Nu trebuie sa se simta jenata daca este doar o alarma falsa, doctorul nu va râde de ea.

1. Sunati medicul în orice moment, fie zi sau noapte, daca semnele arata ca a venit timpul.

2. Probabil ca medicul i-a dat mamei sfaturi prealabile dar daca se asteapta sa apara intervale absolut
regulate este posibil ca ele sa nu apara deloc.
3. Mama a fost probabil informata de catre medic asupra ruperii mebranelor înaintea începerii
travaliului. Daca mai sunt câteva saptamâni pâna la data la care ar trebui sa aiba loc nasterea, daca
fatul este prea mic sau nu se afla deja în zona pelvisului, sau daca lichidul amiotic are o culoare maro-
verzuie, sunati-va medicul imediat!

4. Daca mama nu este sigura daca este vorba despre travaliu sau nu, ea nu ar trebui sa presupuna ca
nu este. Este mai bine sa fii în siguranta decât sa regreti mai târziu.

Prima etapa: travaliul timpuriu

Prima etapa a travaliului este de obicei cea mai lunga si mai putin intensa. Procesul de dilatare
(deschidere) si subtiere a colului uterin poate dura câteva zile, saptamâni sau doar câteva ore.
Contractile sunt moderate, dureaza între 30 si 45 de secunde, pot aparea regulat sau nu la un interval
de 5 pâna la 20 de minute. Este posibil ca aceasta etapa nici sa nu fie observata. Cele mai des întâlnite
simptome ale acestei etape sunt durerile de spate, crampe asemanatoare celor menstruale, diarea,
senzatia de încalzire a abdomenului, si scurgerile de sânge.

Pe plan emotional mama poate resimti o puternica stare emotionala, usurare, nerabdare, neliniste si
/ sau frica. Unele femei sunt calme si comunicative, altele încordate si nervoase.

Exista câteva lucruri ce pot fi facute pentru ca trecerea la cea de-a doua etapa sa fie mai usoara.:

1. Relaxarea

2. Daca este noapte ar trebui ca viitoarea mama sa încerce sa doarma, vor mai trece câteva ore pâna
la începerea travaliului propriu-zis. Daca nu poate sa adoarma ar trebui sa se scoale si sa sa se ocupe
de lucruri care sa o mentina ocupata si sa o relaxeze.

3. Daca este zi, ar trebui sa desfasoare activitatile zilnice obisnuite, dar sa nu se îndeparteze prea mult
de casa. O scurta plimbare, urmarirea unui program la televizor, asezarea lucrurilor în sifonier sunt
activitati recomandate în aceasta situatie. Tatal ar trebui sa fie anuntat dar nu trebuie sa fie chemat
acasa - deocamdata.

4. O baie calda ar fi binevenita (daca membranele nu s-au rupt înca) si ar ajuta-o sa se relaxeze.
Pentru calmarea durerilor de spate poate fi folosita o perna electrica, dar nu trebuie sa ia aspirina
(aceasta are un efect inhibator asupra travaliului) sau sa stea culcata pe spate.
5. Daca îi este foame poate lua o gustare usoara. Digerarea unei mese bogate, compuse din carne sau
grasimi, dauneaza procesului aflat în desfasurare si poate duce la complicatii.

6. Contractiile ar trebui controlate pe masura ce devin mai dese, dar nu trebuie sa se insiste foarte
mult asupra acestui lucru.

7. Mama ar trebui sa urineze des pentru a evita dilatarea glandelor, ceea ce ar putea determina
inhibarea travaliului.

8. Sunt extrem de potrivite exercitiile de relaxare, dar exercitiile de respiratie ar plictisi si obosi
viitoarea mama exact înaintea momentului în care va avea nevoie de întreaga ei forta.

A doua etapa: travaliul propriu-zis

Cea de-a doua etapa a travaliului este de obicei mai scurta decât prima, durând de la 2 pâna la 3 sau
5 ore.

Uterul depune eforturi foarte mari în aceaasta etapa. Contractiile sunt mai puternice, mai lungi si
mai dese (la un interval de 3 pâna la 4 minute si dureaza între 40 si 60 de secunde), desi este posibil ca
ele sa nu fie totusi regulate.

Mama ar trebui sa se afle deja la spital în acest moment. Pot aparea acum si reactii specifice, cum ar
fi o neplacere sporita si persistenta în urma contractiilor, dureri de spate din ce în ce mai puternice,
dureri de picioare si scurgeri de sânge abundente. Acum este posibil sa se rupa membranele, daca nu
s-au rupt deja, sau ele pot fi rupte de catre medic.

Mama poate resimti o stare de agitatie si imposibilitate de relaxare, sau poate deveni extrem de
concentrata si absorbita de ceea ce i se întâmpla.

Este posibil sa apara neplacutul sentiment ca travaliul nu se va mai sfârsi niciodata, sau poate aparea
senzatia ca întregul proces este sub control.

1. Din momentul în care contractiile devin prea puternice pentru a mai putea fi suportate cu usurinta
mama îsi poate începe exercitiile de respiratie, daca planuieste sa le foloseasca. Daca acestea o fac sa
oboseasca ar trebui sa renunte la ele.
2. Daca doctorul îi îngaduie, mama poate consuma lichide pentru a-si umezi gura. Un cub de gheata
poate fi foarte racoritor. Este posibil ca unii doctori sa foloseasca calmante in perfuzii pentru a
preveni deshidratarea pacientelor.

3. Este foarte importanta relaxarea între contractii, deoarece rezervele de energie sunt foarte
necesare.

4. Daca este posibil, mama ar trebui sa se plimbe prin camera sau sa îsi schimbe pozitia pentru a se
linisti.

5. Urinarea periodica este de asemenea importanta datorita presiunii foarte puternice asupra
pelvisului.

6. Daca mama simte neaparat nevoia unei usurari a durerii, ar trebui discutat cu asistentul. Adesea
este mai bine sa se astepte 20 - 30 de minute înainte de administrarea vreunui medicament, deoarece
este posibil ca mama sa gaseasca o noua sursa de energie sau sa faca îndeajuns de multe progrese
pentru a se putea dispensa de medicament.

Cea de-a treia etapa: travaliul tranditional

Cea de-a treia etapa a travaliului este cea mai obositoare dintre toate. Contractiile ajung la o durata
de 60 pâna la 90 de secunde si apar la fiecare 2 sau 3 minute. Mama le poate resimti chiar ca fiind
continui si nu se poate relaxa deloc între ele. Aceasta faza dureaza de obicei între 20 de minute si o ora.
În aceste momente mama va simti probabil o presiune puternica în zona inferioara a spatelui si / sau în
zona perineului. Presiunea rectala, care poate fi însotita de impulsul de a impinge o pot face sa geama.

Poate resimti o caldura intensa, însotita de transpiratie, sau o senzatie de raceala puternica însotita de
tremuraturi, sau poate pendula între cele doua. Scurgerile de sânge din vagin se vor intensifica pe
masura ce tot mai multe capilare plesnesc în interiorul coului uterin, pot sa apara crampe ale
picioarelor, care sunt reci si nesigurePot sa apara stari de greata si / sau voma precum si o stare de
somnolenta, deoaece oxigenul tinde sa fie folosit mai mult în zona travaliului decât în zona creierului.

Se poate instala o stare de oboseala puternica.

Pe plan emotional se poate simti vulnerabila si coplesita.

Se poate simti frustrata fiindca nu poata înca sa împinga, sau descurajata, dezorientata si nelinistita,
în imposibilitate de a se relaxa sau concentra. Desigur a trebuit sa suporte durerile si neplacerea
inerenta, dar colul, uterul (si fatul) au facut de fapt toata treaba.

Acest proces dureaza de obicei între 30 de minute si o ora, dar poate sa apara dupa numai 10 sau
minute sau abia dupa 3 pâna la 4 ore. Contractiile sunt mai regulate acum. Dureaza de obicei între 60
si 90 de secunde si apar la un interval de 2 - 5 minute. Intensitatea lor poate varia, însa ar trebuie sa
existe o perioada de maxima relaxare între ele.
 În timpul celei de-a doua faze mama are de obicei o puternica dorinta de a impinge. Ea poate fii
capabila de efort sau foarte obosita.

Acum ea poate resimti oricare dintre urmatoarele senzatii: o presiune rectala foarte puternica,
contractii vizibile, însotite de ridicari ale uterului, intensificarea scurgerilor

de sânge, o senzatie de fierbinteala în interiorul vaginului sau o marire a acestuia în momentul în care
iese capul copilului si senzatia unei scurgeri umede în momentul în care iese copilul.
Pe plan emotional mama se poate simti usurata fiindca poate impinge (unele mame se simt jenate
de acest lucru). Este posibil sa se simta vesela sau, daca a trecut mai mult de o ora, se poate simti
frustrata. Daca etapa se prelungeste este foarte posibil sa îsi doreasca doar sa se termine mai repede.
Aceasta este o reactie naturala, temporara care nu reflecta în nici un fel capacitatea de a fi o mama
buna.

Ca întotdeauna exista câtiva pasi pe care doctorul si mama îi pot urma pentru a evita accentuarea
neplacerilor:

1. Medicul o va aseza într-o pozitie în care poate împinge cu usurinta. Cel mai important lucru este ca
mama sa stea cât mai comod.
2. Mama trebuie sa împinga cât de tare poate dar trebuie totodata sa îsi controleze efortul.
3. Trebuie sa lase jena sa se concentreze asupra ritmului împingerilor. Eliminarea de fecale sau
urinarea sunt fenomene comune în timpul nasterii care pot sa apara oricând; nimeni nu le va acorda
vreo importanta.
4. Nu tebuie sa încerce sa îsi tina respiratia si sa încerce sa împinga pe tot timpul contractiei. Între
contractii este recomandabil sa respire adânc, acum nu este momentul sa priveze copilul de oxigen. Pe
masura ce contractiile slabesc poate inspira adânc de câteva ori pentru a reface echilibrul respirator.
5. În timp ce impinge trebuie sa încerce sa îsi relaxeze întreg corpul, inclusiv picioarele si perineul,
deoarece tensiunea are un efect negativ asupra efortului pe care mama îl face ca sa împinga.
6. În momentul în care este rugata sa nu mai împinga trebuie sa se conformeze.
7. Odihna între contractii este importanta. Daca aceasta etapa dureaza prea mult, medicul poate
intarzia împingerile pentru a o lasa pe mama sa îsi recapete puterile.
8. În cazul în care capul copilului apare si apoi se retrage acesta nu este un motiv de descurajare; va
aparea din nou.
9. În cazul în care este disponibila o oglinda, vederea capului copilului poate fi un impuls încurajator
pentru mama.

Cezariana: nasterea pe cale chirurgicala

 Motivul principal pentru care se recurge la aceasta operatie este acela de a salva viata copiilor care
nu ar putea fi nascuti pe cale normala. Cei mai multi doctori efectueaza cezariana deoarece cred ca
aceasta e cea mai buna modalitate de a proteja copliul. Cele mai multe femei nu afla ca vor fi supuse
operatiei pâna în ultimul moment.

Exista totusi situatii care pot arata necesitatea interventiei chirurgicale:

1. Capul copilului este prea mare pentru a putea încapea prin pelvis. Dimensiunea poate fi
determinata prin ultrasunete sau poate fi presupusa în urma unori nasteri anterioare dificile.
2. Boli sau malformatii ale fatului care pot face ca nasterea sa fie riscanta sau traumatica.
3. O operatie de cezariana anterioara datorata unei forme anormale a pelvisului sau unei afectiuni a
mamei, sau daca a fost facuta o incizie verticala în uter.
4. Daca mama sufera de hipertensiune sau de boli ale rinichilor, ceea ce ar face-o incapabila sa
suporte stresul travaliului.

Singurul rol pe care îl poate avea mama într-o operatie de cezariana este limitat si este legat de
perioada anterioara ajungerii la spital. El consta în pregatirea psihica privitoare la posiblitatea unei
astfel de operatii.
Anestezia locala face posibil ca atât mama cât si tatal sa aiba un rol în operatie. De vreme ce nu exista
riscul unor dureri sau neplaceri, ambii se pot relaxa si bucura de ceea ce se întâmpla, situatie extrem
de rara în cazul mamelor care nasc pe cale clasica.

Într-o operatie de cezariana tipica pot exista urmatoarele etape:

1. Raderea parului pubian si /sau abdominal si introducerea unui cateter în vezica urinara pentru a o
mentine goala si a o îndeparta de locul operatiei.
2. Abdomenul va fi probabil încadrat în folii sterile si spalat cu solutie antiseptica. Daca mama
ramâne treaza i se aseaza de obicei un ecran la nivelul umerilor pentru a nu fi nevoita sa urmareasca
operatia.
3. Vor fi administrate perfuzii pentru a creste rapiditatea procesului în cazul în care este necesara
medicatie suplimentara.
4. Scopul anesteziei este amortirea partii inferioare a corpului, permitându-i mamei sa ramâna treaza.
Uneori, în cazul în care copilul trebuie sa se nasca imediat, se recurge la anestezie generala.
5. În cazul anesteziei generale nu i se va mai permite însotitorului sa ramâna în sala de operatie ci i se
va cere sa astepte pe hol.

6. O operatie de cezariana urgenta declanseaza brusc extrem de multa agitatie în sala de operatie. În
astfel de momente tatal este de obicei rugat sa paraseasca sala, fapt care nu ar trebui sa-i alarmez e pe
nici unul dintre soti; totul nu va dura mai mult de 5 - 10 minute.
7. Atunci când doctorul este sigur ca anestezia si-a facut efectul, va face o incizie (taietura) în partea
inferioara a abdomenului. Daca mama este constienta va avea senzatia ca este desfacut un fermoar în
zona respectiva, dar nu va simti nici un fel de durere.
8. O a doua incizie este facuta în segmentul inferior al uterului. Sacul amiotic este deschis si, daca nu a
cedat deja, va fi extras lichidul.
9. Copilul este extras manual sau cu forcepsul în timp ce un asistent preseaza segmentul superior al
uterului. Mama va simti probabil o oarecare presiune. Daca mama a avut anterior un blocaj spinal nu
va mai simti nimic.
10. Nasul si gura copilului vor fi aspirate si el va începe sa plânga. Daca lungimea cordonului
ombilical o permite, mama va putea acum sa-si poata vedea copilul pentru câteva clipe.
11. Cordonul ombilical va fi taiat rapid si copilul va primi aceleasi îngrijiri ca în cazul unei nasteri
obisnuite. Acum este momentul în care doctorul îndeparteza placenta.12. Doctorul va întreprinde un
control de rutina rapid asupra organelor genitale ale mamei si va coase inciziile facute.
13. Mamei i se poate administra o injectie de oxitocina combinata cu o doza de perfuzii pentru a a
ajuta contractarea uterului în vederea opririi sângerarii. Se pot administra si antibiotice pentru a
preveni infectiile.
14. În functie de conditia mamei si de practicile obisnuite ale spitalului, copilul îi poate fi înmânat ei
pentru a-l tine în brate sau tatalui. În cazul în care copilul a fost dus într-o alta sala, acesta nu este un
motiv de îngrijorare. Acesta este probabil modul în care se procedeaza în spitalul respectiv

Cea de-a treia etapa a nasterii

Ce a fost mai greu a trecut, si acum începe ultima etapa (care dureaza între 5 si 30 de minute). Acesta
este momentul în care va fi eliminata placenta. Vor mai exista usoare contractii pe care mama este
posibil ca nici macar sa nu le simta. Uterul se contracta pentru a separa placenta de peretele uterin si
o împinge în partea sa inferioara iar apoi în vagin pentru a fi eliminata. Acum se procedeaza la
coaserea oricaror eventuale rupturi.

Cordonul ombilical este, alaturi de placenta un factor esential pentru mentinerea în viata a fatului în
uter. În timpul extragerii placentei unii doctori trag usor de cordon, în timp ce cu cealalta mâna
maseaza uterul. Altii apasa usor partea superioara a uterului cerându-i mamei sa împinga. Este
posibil ca mama sa fie foarte obosita în acest moment sau sa aiba un nou puseu de energie.Îi va fi
probabil sete si foame mai ales daca travaliul a durat foarte mult. Unele femei au frisoane si toate au
acum o puternica sângerare a vaginului, comparabila cu cea dintr-o perioada menstruala. Pe plan
emotional multe femei se simt usurate. Poate apare o stare de euforie combinata cu tendinta de a vorbi
extrem de mult sau nerabdare datorata necesitatii de a mai împinge si placenta. Unele mame resimt o
noua atractie fata de sot si o imediata apropiere fata de copil, altele se pot simti detasate sau resemnate,
mai ales dupa o nastere lunga si dificila

Exista câteva lucruri pe care mama le poate face pentru ca aceasta etapa sa se termine mai repede:

1. Sa ajute la eliminarea placentei, împingând atunci când i se cere.

2. Sa dea dovada de rabdare în timpul coaserii eventualelor rupturi.
3. Sa tina copilul în brate dupa taierea cordonului ombilical. În unele spitale copilul este p într-un
patut încalzit sau este pus în bratele tatalui.
4. Sa se relaxeze si sa se simta mândra de ceea ce a realizat.
 Primul contact cu copilul


Multi se asteapta ( în special copii) ca noii nascuti sa aiba culoarea roz sa aiba pielea fina si
capul rotund. Imaginea reala poate fi surprinzatoare.
 Copilul a plutit în lichidul amiotic si a fost supus unor presiuni mari de-a lungul câtorva
ore în timpul contractiilor uterului, asa ca la început este posibil sa arate putin ciudat.


La nastere capul este cea mai mare parte a corpului, are un diametru aproximativ egal cu
cel al pieptului.

 Ulterior si restul corpului se va dezvolta corespunzator. Adesea capul ia o forma care sa îi

permita sa treaca prin pelvisul mamei, de obicei o forma de con. În cazul în care preseaza
colul înaintera dilatarii adecvate a acestuia poate sa apara si o umflatura (numita caput
succedaneum). Aceasta va disparea într-o zi sau doua, iar deformarea în circa 2 saptamâni,
dupa care capul va capata forma rotunda.


Unii nou nascuti sunt complet lipstiti de par, altii au chica, iar altii au vârful capului
acoperit de putin par. Acesta va cadea si va fi înlocuit mai târziu.

 Fatul este acoperit de o pelicula gelatinoasa despre care se crede ca îl protejeaza de lichidul
amiotic. Copii nascuti prematur sunt acoperiti în mare parte de aceasta pelicula, cei nascuti
dupa termen nu o mai au aproape deloc, doar în cutele pielii si sub unghii. Aceasta se
numeste pelicula vernix caseosa.


Imflamarea organelor genitale este un fenomen frecvent la noii nascuti, în special la cei de
sex masculin care sunt nascuti prin cezariana. De asemeni piepturile copiilor, de ambele
 sexe, pot fi umflate (este posibil sa prezinte o secretie alba sau roz) datorita stimularii
hormonilor mamei. Copii de sex feminin pot prezenta o secretie vaginala de culoare alba
sau sângerie. Acesta este un fenomen comun si va înceta dupa aproximativ o saptamâna.


Umerii, spatele, fruntea si tâmplele copiilor nascuti la termen pot fi acoperite de un par fin.
El va dispare dupa aproximativ o saptamâna. La cei nascuti prematur va

 dura mai mult. Picaturlie pentru ochi, folosite pentru a proteja copilul de infectii,
determina adesea imflamarea ochilor, dar aceasta va dispare în câteva zile.
 Ochii sunt aproape întotdeauna albastri, indiferent de culoarea pe care o vor avea mai
târziu.

 Copii cu pielea mai închisa la culoare au de obicei ochii maro la nastere.


Petele rosietice de la baza craniului, de pe pleoape sau de pe frunte sunt destul de des
întâlnite. Pe spate, fese si uneori pe brate si coapse pot sa apara pete gri - albastrui. Acestea
sunt mai comune la copii asiatici, din Europa de sud si la cei de culoare. Aceste pete vor
dispare cam pe la vârsta de 4 ani a copilului.

 Semnele de nastere pot fi infime sau pot avea dimensiunea unei monezi. Culoarea lor se va
schimba în gri sau vor dispare complet. Pete de culoarea cafelei cu lapte pot sa apara
oriunde pe corp si ele de obicei nu dispar. Urticariile si eruptiile sunt un lucru comun la
noii nascuti si dispar în scurt timp.


Dupa un interval de 2 saptamâni pâna la o luna copilul va arata precum îngerasul bucalat
pe care îl asteptau toti.
 Îngrijirea corpului

Reducerea riscurilor graviditãtii este foarte importantã.

Cea mai bunã metodã în acest sens este o îngrijire prenatalã atentã a corpului. Iatã câtiva
factori importanti:

1. ÎNGRIJIREA MEDICALÃ. Pentru sarcinile cu grad de risc ridicat consultati un obstetrician cu

experientã. Fiecare femeie gravidã ar trebui sã consulte regulat un doctor competent încã de la
primele semne de graviditate. Este la fel de important sã fie un pacient "bun" si sã participe activ la
procesul de îngrijire. Puneti întrebãri si dati informatii asupra simptomelor, dar nu încercati sã vã
îngrijiti singurã.

2. DIETA. O dietã sanatoasã îi asigurã fiecarei femei o sarcinã fãrã riscuri si un copil sãnãtos.

3. EXERCITIILE FIZICE. Nu este niciodatã prea târziu sãîncepeti practicarea unor exercitii fizice
regulate care sã previna constipatia, sã îmbunãtãteascã respiratia, circulatia, tonusul muscular si care
pot duce la o sarcinã usoarã ca si la o nastere lipsitã de riscuri.

4. ÎNGRÃSAREA. O îngrãsare constantã si moderatã poate preveni multe complicatii, cum ar fi

diabetul, hipertensiunea, varicele, hemoroizii, greutatea scãzutã la nastere si nasterea anevoioasã
datoratã greutãtii excesive a copilului.

5. FUMATUL. Renuntarea la fumat mãcar în perioada sarcinii poate diminua multe riscuri atât în
ceea ce o priveste pe mamã, cât si pe copil. Acestea includ nasterea prematurã si greutatea scãzuta la
nastere.

diminua riscul defectelor din nastere.

7. MEDICAMENTELE. Toate medicamentele, cu exceptia celor prescrise de cãtre medic, pot pune
fãtul în pericol si ar trebui evitate în timpul sarcinii. (Orice medicament trebuie folosit numai atunci
când beneficiile sunt mai mari decât riscurile).

8. TOXINELE. Desi nu tot ceea ce atingem, respirãm, mâncam sau bem nu este atât de riscant din
acest punct de vedere precum se crede în general, evitarea riscurilor evidente (expunerea excesivã la
razele x, plumbul etc.) este cu sigurantã o dovadã de prevedere. O atentie specialã trebuie acordatã
toxinelor din mediul înconjurãtor si din cel profesional.

9. INFECTIILE. Toate infectiile, de la simpla rãcealã pânã la infectiile urinare sau vaginale, trebuie
evitate, iar când sunt contractate trebuie imediat tratate de cãtre un medic competent, care este
totodatã la curent cu existenta sarcinii.

10. EXCESUL DE ACTIVITATE. Se stie cã multe femei din ziua de azi au propriile lor cariere si ca
urmare depun foarte mult efort. În aceastã perioadã, odihna este extrem de importantã. Organismul
nu trebuie extenuat. Dacã medicul recomandã concediu prenatal, sfatul trebuie urmat. În caz contrar,
poate sã aparã nasterea prematurã, mai ales la mamele a cãror activitate implicã statul în picioare sau
munca fizicã.

Cui cerem ajutor?

În alegerea medicului potrivit trebuie cautatã o persoanã întelegãtoare si atentã, dar trebuie luatã în
consideratie si pregãtirea profesionalã. Este ideal ca în timp medicul sã devinã un apropiat al familiei,
sã manifeste interes pentru starea de sãnãtate a mamei dincolo de sarcinã si sã considere sarcina ca pe
o etapã a ciclului vietii si nu ca pe o boalã.

Sarcina este o stare care prezintã, de obicei, un risc ridicat dacã mama a avut probleme de sarcinã
anterioare sau o boalã cum ar fi diabetul, hipertensiunea, o boalã de inimã, are probleme cu RH-ul
sau are sub 17 sau peste 35 de ani (desi nu existã nici o dovadã cã femeile de peste 30 de ani ar
prezenta un risc ridicat).

OBSTETRICIANUL
Dacã existã riscuri ridicate, atunci este necesarã prezenta unui specialist care sã poatã rezolva orice
posibilã complicatie din timpul sarcinii, travaliului sau nasterii. Unii obstetricieni sunt specializati în
domeniul sarcinilor cu factori de risc si se pot ocupa atât de îngrijirea fãtului, cât si a mamei. Daca
sarcina este normala, poate fi consultat un simplu obstetrician (8 din 10 femei fac acest lucru).

MEDICUL DE FAMILIE
Medicul de familie este de fapt un medic generalist specializat. Diferenta dintre cei doi consta în
pregatire. Medicul de familie îsi poate desfasura activitatea ca internist, obstetrician / ginecolog, sau
ca pediatru. În cazul în care apar complicatii el poate apela la ajutorul unui specialist, însa tot el
ramâne responsabil cu îngrijirea pacientului (10 pâna la 20 % dintre femei aleg medicul de familie).

SORA MEDICALA SPECIALZATA

Sora medicala specializata este cea care discuta de obicei despre trairile si problemele mamei si
prefera nasterea "naturala". Desigur acestea pot fi si caracteristicile multor doctori. Pregatirea
ei îi permite sa îngrijeasca femeile cu o sarcina fara riscuri si sa asiste la nasterile fara
complicatii. Ea vede sarcina ca pe stare naturala si nu ca pe una medicala (1 pâna la 2% dintre
femei aleg sora medicala specializata).

Dupa ce s-au decis asupra specialistului, parintii trebuie sa se decida acum asupra modalitatii de
îngrijire.

Exista câteva practici comune, fiecare cu posibilele lor avantaje si dezavantaje.

ÎNGRIJIREA INDIVIDUALA
Aceasta practica presupune activitatea unui singur medic, înlocuit de un altul ales tot de catre el
atunci când nu este disponibil. Acest mod de îngrijire poate fi practicat de catre un obstetrician
sau medic de familie. Cel mai mare avantaj este acela ca mama va vedea acelasi medic de fiecare
data asa ca se va simti mult mai bine în prezenta lui în momentul nasterii. Dezavantajul principal
este acela ca, în cazul în care medicul nu este disponibil, ea va fi asistata la nastere de catre un
strain. Aceasta neaplacere poate fi prevenita prin intermediul unor întâlniri anterioare cu
medicul "de rezerva". Mai poate sa apara o situatie neplacuta daca mama îsi da seama mai
târziu ca nu se simte bine în prezenta doctorului.

ÎNGRIJIREA ÎN GRUP
Uneori doi sau mai multi medici consulta pacientii prin rotatie. Poate fi vorba de obstetricieni
sau medici de familie, uneori în cadrul aceluiasi grup. Avantajul consta în faptul mama este
 familiarizata cu toti medicii si nu va fi asistata la nastere de catre un medic necunoscut.
Dezavantajul este ca ea nu are posibilitatea de alegere si este posibil ca unii dintre medici sa îi
displaca. Totodata poate deveni deranjant sa auda opinii diverse din partea diferitilor medici.

ÎNGRIJIREA COMBINATA
Aceasta este o practica ce inlude unul sau mai multi obstreticieni si una sau mai multe surori
medicale. Avantajele si dezavantajele sunt aceleasi ca si în cazul îngrijirii în grup. Avantajul în
plus consta în beneficierea în acelasi timp de grija si atentia sorei medicale si de siguranta
acordata de priceperea unui medic. Exista de obicei posibilitatea de a fi asistata la nastere de
catre o sora medicala, cu asigurarea ca în cazul în care apar complicatii ea va fi ajutata de catre
un medic familiar mamei.

ÎNGRIJIREA ÎNTR-UN CENTRU SPECIALIZAT

Acestea sunt instiutii în care mamele sunt îngrijite în special de catre surorile medicale, care pot
fi ajutate de catre doctori daca acest lucru este necesar. Unele dintre aceste centre apartin de
spitale care dispun de facilitatile necesare, altele sunt unitati separate. Acestea din urma ofera
îngrijire numai mamelor în cazul carora nu exista un grad de risc ridicat. Acesta este locul ideal
pentru femeile care prefera sa fie îngrijite de sore medicale. Dezavantajul major este acela ca în
momentul unei complicatii (ele apar în 20 pâna la 30 % dintre sarcini), ea va trebui sa treaca sub
supravegherea unui medic si va trebui sa dezvolte o relatie complet noua, iar în cazul unor
compicatii la nastere sau în timpul travaliului (ceea ce se întâmpla în 10 pâna la 15 % din
cazuri) doctorul chemat poate fi complet necunoscut. În cazul în care complicatiile apar într-un
centru independent, mama ar trebui transferata într-un spital pentru a primi îngrijirea
necesara.

ÎNGRIJIREA DE CATRE O SORA MEDICALA SPECIALIZATA

Aceasta practica ofera avantajul unei îngrijiri atente si exclusive. O complicatie neprevazuta
poate apare oricând si în acest caz este necesara prezenta imediata a unui doctor. În cazul în care
sora nu este asociata cu un doctor care sa poata interveni imediat, riscurile la care sunt supusi
mama si copilul pot fi mult prea mari.

Din momentul în care s-a luat o decizie asupra tipului de îngrijire dorit, modalitatile de alegere a
persoanei sunt variate.

1. Ginecologul sau medicul de familie (daca nu doreste sa se ocupe personal) poate recomanda pe
cineva anume. Doctorii tind sa recomande colegi care folosesc practici similare.

2. Recomandarea poate fi facuta de catre prieteni care au avut un copil de curând si care
împartasesc opinii comune cu parintii asupra acestui subiect.

2. Spitalul local poate pune la dispozitie o lista cu medicii disponibili.

 Psihoterapia copilului si a familiei

"Pentru mine familia înseamna cel mai pretios lucru din lume si vreau ca eu sa fiu mereu
lânga cei dragi din familia mea." (Sorana, 10 ani)
Multi parinti se întreaba de ce este necesar sa se adreseze unui psiholog pentru a le rezolva
problemele pe care acestia le au cu proprii copii. În multe cazuri nu este suficient sa-ti doresti sa
fii un parinte bun si sa aplici propria experienta în educatia copilului tau.
Viata unui copil poate fi perturbata sau chiar afectata sever, într-un un moment sau altul, de
evenimentele (unele nefericite) care se petrec în familia lui. Unele dintre aceste evenimente pot
deranja superficial viata copilului, altele însa pot provoca crize grave care-i afecteaza existenta
în profunzime.
Exemple de astfel de evenimente sunt: moartea ori spitalizarea unui parinte, divortul
parintilor, problemele psihice ale acestora, nasterea unui frate, boala copilului sau unele
interventii chirurgicale, începerea scolii. Soaptele, privirile celor din jur, plânsul, tacerile, în
cursul unui divort, furia si cuvintele dure schimbate între parinti pot traumatiza în asa masura
copilul încât el se va întreba tot mai des daca nu cumva el este responsabil de aceste pierderi/
schimbari.
Exista, de asemenea, câteva pericole la care sunt expusi copiii în interactiunile lor cotidiene
din mediul lor de viata: scoala, cartierul în care locuiesc, grupurile de prieteni.
Ca parinti, este firesc sa încercati sa-i feriti de astfel de evenimente sau pericole. Exista un
instinct natural care va îndeamna sa-i protejati de trauma fizica sau psihica si este adevarat ca
adeseori reusiti în astfel de actiuni. Sunt însa situatii carora nu stiti sa le faceti fata, în care nu
stiti cum este mai bine sa procedati asa încât nici copilul si nici relatia cu el sa nu aiba de suferit.
În astfel de situatii psihologul este cel care da reprere parintilor, îi ajuta sa gestionze, sa
înteleaga, sa rezolve situatiile dificile, de crize prin care familia trece la un moment dat.
Apelând la serviciile unui psiholog acesta va fi disponibil, va va respecta, va fi sincer si atent cu
dumneavoastra, va va întelege, va fi discret si împreuna veti gasi o solutie.
 AMICII NECUVANTATORI DIN LUMEA COPILARIEI

EFECTUL TERAPEUTIC PE CARE IL ARE UN ANIMAL ASUPRA COPILULUI

Prezenta unui animal sensibilizeaza copilul in ceea ce priveste intelegerea misterelor vietii.
Copilul are ocazia de a-si vedea amicul trecand prin diferite etape ale ciclului vietii (nastere,
sexualitate, reproducere, batranete, moarte). Moartea este un aspect al vietii ce nu trebuie
ascuns. Copilul trebuie se stie ca micul sau prieten nu ii va supravietui.
Animalul, fie el caine, pisica, iepuras, ponei etc, devine prietenul, confidentul, alinatorul
micutului, cel cu care isi imparte bucuria si amaraciunea, langa care invata sa isi exprime
sentimentele, sperantele, dezamagirile, furiile, ranchiuna...
In cazul in care copilul vrea un animal si insista, daca va hotarati sa-i impliniti dorinta, la un
moment dat va fi nevoie de o explicatie simpla si linistitoare: "Stii, imi pare rau, dar trebuie sa-ti
spun ca intr-o zi, animalul nu va mai fi aici. El va muri. Nu se va mai misca, nu va mai respira,
nu se va mai trezi niciodata. Tot ce este viu moare intr-o zi. Mor plantele, florile, copacii,
animalele, oamenii.Copilul isi doreste un animal si pentru ca in relatia cu el, se simte asemenea
unui parinte ce are de acum o responsabilitate, dar si control, devenind micul stapan al
necuvantatorului. Aceasta relationare speciala este izvor de implinire, satisfactie si creste
copilului sentimentul increderii si al stimei de sine, ca si simtul responsabilitatii.
Copilul dobandeste abilitatea comunicarii fara cuvinte si traieste bucuria intelegerii acestei
comunicari nonverbale.

Studiile arata ca pisicile si cainii sunt capabile sa inteleaga emotiile unui copil si sa se adapteze
fara agresivitate. La randul sau, copilul invata sa inteleaga semnalele emise de cainele sau pisica
sa (latratul, mieunatul, torsul, miscarile, privirile).
Copilul isi doreste un animal si pentru ca in relatia cu el, se simte asemenea unui parinte ce
are de acum o responsabilitate, dar si control, devenind micul stapan al necuvantatorului.
Aceasta relationare speciala este izvor de implinire, satisfactie si creste copilului sentimentul
increderii si al stimei de sine, ca si simtul responsabilitatii.
Copilul si-a descoperit rezerve de afectiune si de tandrete; s-a simtit valorizat pentru
capacitatea sa de a avea grija de o fiinta vie si rasplatit afectiv, cainele fiind un animal deosebit
de prietenos, jucaus si loial. Este o experienta cu rol pozitiv in dezvoltarea sa psiho-emotionala.

Prezenta unui animal este sursa de echilibru si satisfactie mai ales pentru copiii deosebit de
sensibili, timizi (fragili emotional), marcati de psihotraume (boala, handicap, divortul
parintilor).

Necuvantatorul devine confidentul, cel caruia copilul i se confeseaza, caruia ii spune toate
durerile, nelinistile, temerile, neimplinirile, alaturi de care se simte in siguranta, are sentimentul
ca este ascultat, inteles si aprobat in tacere. Prezenta unui animal in astfel de momente are un rol
terapeutic extraordinar! Copilul are nevoie sa simta ca are aliati; ca exista cineva care are timp
pentru el, il asculta, il intelege si ii ofera afectiune neconditionat; el invatand sa primeasca si sa
daruiasca afectiune la randul sau.

De la animale vom avea totdeauna de invatat... Invatam lectii de iubire, sacrificiu, loialitate,
optimism... ne lecuim de egoism si rautate, devenind mai sensibili si receptivi fata de ceea ce este
in jurul nostru.
 INTREBARILE ADULTULUI LA VARSTA
SCOLARITATII COPILULUI

Cat de mult ar trebui presat daca nu vrea sa mearga la scoala?

Capacitatea de lucru a copiilor depinde de dezvoltarea fizica si neuropsihica a acestora. Cu cat

dezvoltarea staturala si ponderala este mai buna, cu atat posibilitatea de efort intelectual si fizic
al prescolarului sunt mai crescute. Capacitatea de lucru creste cu varsta. Aceasta creste in
functie de intensitatea si durata efortului cerut. O durata prea mare a activitatii duce la
oboseala, la scaderea interesului pentru activitatea corespunzatoare varstei. Pentru a nu se
ajunge aici, trebuie desfasurate activitati interesante care sa stimuleze curiozitatea, sa nu aiba
durata mare si sa se introduca pauze mici pentru relaxare. Trebuie sa se aiba in vedere rolul
perturbator al unor stari psiho-afective, cum ar fi teama, constrangerea, plictiseala, tristetea,
care pot determina reducerea interesului pentru scoala a copiilor. Mediul ambiant (temperatura
prea scazuta sau prea ridicata), luminozitatea necorespunzatoare, zgomotul prea mare, pot
actiona ca factori perturbatori in interesul copiilor pentru scoala.
Nu trebuie presat sa mearga la scoala, ci trebuie sa i se stimuleze interesul pentru activitatile
colective, lucru care se invata in gradinita sau acasa.
 Cum il pregatim pentru scoala?

Se considera ca un prescolar care implineste varsta de 6 ani poate fi scolarizat fara dificultati
daca la examenul medical si psihologic se gaseste ca: este dezvoltat satisfacator din punct de
vedere somatic, avand inaltimea mai mare de 107 cm. si greutatea de 17 kg, poate sa execute un
ordin verbal simplu, se orienteaza in ceea ce priveste momentul zilei, poate sa defineasca in
termeni de utilizare cateva notiuni simple, cum ar fi scaun, masa, furculita; poate sa copieze un
romb dupa model (imaginea va fi a unui patrat daca dezvoltarea psihica este corepspunzatoare
varstei de cinci ani si rombul va fi corect la 6 ani); poate sa numere 10-12 obiecte de acelasi fel;
poate sa repete propozitii de 10-12 silabe. Prima examinare medicala psihologica pentru
aprecirea dezvoltarii somatice si neuropsihice in vederea scolarizarii trebuie sa se faca inca de la
5 ani.

Este indicat sa faca sport?

Exercitiile fizice pentru copii de 5-6 ani au drept scop educarea disciplinei, precizia miscarilor, si
invatarea cu noi miscari. Timpul necesar este de 20-30 minute pe zi, iar cele mai importante sunt
exercitiile de echilibru, fuga, mersul, aruncarile si miscarile in apa. Este deosebit de important
ca in timpul efortului fizic copilul sa fie invatat sa repsire pe nas in anotimpul cald, pentru a
preveni oboseala si incalzirea organismului. Nu se vor practica exercitii fizice la temperaturi ce
depasesc 30 de grade Celsius. Se pot practica de 3 ori pe saptamana cate 20 de minute miscari
insotite de muzica, sub supraveghere. Pot incepe sa foloseasca patinele si schiurile iarna, iar
inotul vara, sport ce dezvolta in special musculatura toracica si respiratorie.

Care este greutatea maxima pentru rucsacul copilului?

Rucsacul copilului de 6 ani nu trebuie sa cantareasca mai mult de 2 kg.

Cum se procedeaza daca un coleg de scoala/gradinita sufera de o boala contagioasa?

Este necesar ca toti membrii colectivitatii sa fie examenitati din punct de vedere clinic si
serologic pentru respectiva boala. De asemenea, este importanta stingerea focarului in
colectivitatea respectiva, pentru evitarea raspandirii agentului infectios.
Marea adolescentã- anxietatea adolescentilor legatã de relatiile de
prietenie

adolescentei înscrie în prim-plan relatiile de prietenie care îl determinã pe adolescent sã intre în

conflict cu impulsul sãu sexual, fapt care îi genereazã teama.
Adolescentul/a este nesigur/ã si nu stie dacã se comportã corect fatã de prietena sa/prietenul
sãu. El/ea nu stie mai ales ce gândeste partenerul despre felul în care aratã din punct de vedere
fizic sau despre modul de a gândi si vorbi. Fetele se manifestã diferit. Unele cred cã nu sunt
suficient de frumoase si de elegante, comparându-se mereu cu prietenele lor, altele cã nu au
calitãti psiho-intelectuale la nivelul anturajului, mai ales în raport cu partenerul cãtre care
aspirã, iar altele sunt prea încrezãtoare în propriile forte.

Probleme adolescentine:

Sexualitatea nu se poate sustrage dinamicii psihologice si sociale. Ea este o parte foarte

importantã care depinde atât de caracteristicile individual anatomice care constituie baza
atractiei interpersonale, dar si de unele caracteristici psihosociale care completeazã sau combat
atractia între parteneri (inteligenta, comportamentul, limbajul).
Majoritatea adolescentilor sunt de pãrere cã dragostea vizeazã anumite trãiri sexuale.
Plimbãrile de mânã într-un parc, mersul la discotecã, cluburi sau la spectacole, munca împreunã
satisfac pragul minimal emotional al adolescentului, nefiind legate de dragostea trupeascã. O
relatie apropiatã de prietenie presupune întelegerea celuilalt, împãrtãsirea unor sentimente si
gânduri (autodezvãluirea), prin urmare o relatie care se bazeazã pe întelegere reciprocã. Cu
toate acestea existã adolescenti care desi doresc sã intre în relatii apropiate cu ceilalti nu reusesc
acest lucru datoritã unor temeri pe care le au si care cu timpul dezvoltã adevãrate fobii sociale.

De regulã adolescentii se confruntã cu probleme de genul:

 Teama de a-si asuma responsabilitatea: o relatie de prietenie presupune o

responsabilitate fatã de celãlalt partener care printre altele trebuie ajutat atunci când
are nevoie.
 Teama de a nu fi manipulat: astfel de persoane sunt deosebit de atente sã observe
comportamente de manipulare chiar acolo unde nu este cazul.
Teama de a nu-l deranja pe celãlalt: datoritã acesteia relatia între cei doi se depreciazã întrucât
se instaleazã un zid care nu le mai permite sã-si împãrtãseascã sentimentele.

Cele mai importante sugestii practice pentru adolescenti în vederea dezvoltãrii unor abilitãti
interrelationale:
  Utilizati într-o anumitã limitã autodezvãluirea, de exemplu: “De când m-am despãrtit
de prietenul meu mã simt mai putin stânjenitã”;
 Pentru o conversatie eficientã cititi revistele, ziarele si vizionati emisiunile de
televiziune care satisfac cel mai mult trebuintele adolescentilor;
 Mergeti la concerte, la o salã de sport, la onomasticile colegilor prentru a cunoaste
oameni si a vã putea face noi prieteni;
 Fiti cât mai activ(ã) în ceea ce priveste relatiile cu cei care vã intereseazã (vorbiti-le,
scrieti-le, telefonati-le);
 La o petrecere încercati sã legati prietenie cu o persoanã care v-a plãcut si sã
întretineti relatia si dupã ce petrecerea s-a terminat;
 Este foarte important sã vã cunoasteti drepturile personale si astfel sã vã puteti
exprima opiniile, sã spuneti da sau nu anumitor propuneri, pãreri ce vin din partea
celorlalti.

Prof. consilier psihologic Florin Ulete, Drd.psihologie, Centrul de diagnostic si Tratament "Dr.
Victor Babes Adolescenta este perioada de tranzitie dintre copilarie si maturitate, insotita de
modificari fizice puternice in urma carora se ajunge la maturitatea fizica si sexuala a adultului.
Teoriile anterioare, biologice, afirmau ca pubertatea este perioada inevitabila insotita de
"furtuni" si "stres". In urma noilor cercetari psihologice s-a constatat ca de fapt aceste
"furtuni" psihologice nu sint neaparat comune si generale in anii adolescentei, ci ele sint
rezultatul dezvoltarii biologice si mediului social. Aceasta perioada a adolescentei a crescut ca
numar de ani datorita mediului complex in care traim, in care numarul anilor de educatie, de
pregatire pt. viata, este mereu in crestere.
Pubertatea este perioada marilor diferentieri sexuale, premergatoare natalitatii - marimea
corpului, proportiile se schimba, caracteristicile sexuale se readapteaza rolului pe care il vor
ocupa in viitorul unui adult. Schimbarile fizice sint controlate de hormonii de crestere si cei
sexuali. Chiar daca diferentele intre indivizi sint indiscutabile, ereditatea si mediul isi vor pune
"amprenta" pe dezvoltarea adolescentului. Hrana si sanatatea influenteaza virsta la care va
apare pubertatea.
Pubertatea poate afecta starea emotionala si comportamentul social a adolescentului. O teorie
impartasita de mai multi specialisti ar fi ca modificarile aparute la pubertate se datoreaza
dispozitiei schimbatoare a tinarului, a dorintei pt. mari schimbari fizice si separarea psihologica
de parinti (controlate dintotdeauna de "Mama Natura"). Schimbarile hormonale nu mai sint
considerate raspunzatoare de starea psihica a adolescentului, ele apar doar in strinsa legatura cu
mediul social in care acesta traieste.
Pubertatea are consecinte psihologice si sociale importante. Reactiile fetelor la aparitia
menstruatiei, sau a baietilor la prima ejaculare sint confuze, datorita in general lipsei unor
cunostinte exacte despre acestea, sau a suportului social care lipseste, sau care se manifesta
inducind mai mult in eroare. De aceea, pubertatea mareste conflictul si distantele psihologice
dintre parinti si copii, sau a celor dintre tineri de aceeasi virsta.
Standardele impuse si asteptarile celor din jur duc de multe ori la maturizarea precoce a
baietilor si tirzie a fetelor (pt. manipularea emotionala si sociala a acestora de catre societatea
unde traiesc). In contrast, baietii maturizati tirziu si fetele maturizate timpuriu au dificultati de
readaptare la mediu. Stresul si evolutia acestei perioade pubertare pot aduce si alte probleme in
viata adolescentului, pe care, uneori, nu le mai poate controla.
Nou parintilor ne revine o sarcina importanta in ghidarea copilului, fara sa ne bazam prea
mult pe ce "va invata la scoala". Consider ca noi sintem cei mai in masura sa-l pregatim din
timp pt. schimbarile fizice prin care va trece, sa-i oferim incredere si sa-l facem sa inteleaga ca
nimeni altcineva pe lumea asta nu este mai interesat de evolutia lui decit noi parintii. Discutiile
"deschise" sint vitale, sint cele care il fac pe copil sa aiba incredere in sine insusi si in cei dragi
ce-l inconjoara. Eu, personal, prefer eliminarea canoanelor, de orice natura, din viata unui copil.
Sint suficiente pericolele ce ne inconjoara zilnic ca sa mai exercit si alte "presiuni" asupra lui,
care nu fac decit sa-l bulverseze fara a-i oferi raspunsuri normale, reale, naturale la intrebarile
lui fie ca sint despre vreme, univers sau sex." articol publicat in revista Farmaciata Ta Magazin
nr. 35”
 COMUNICAREA ŞI RELAŢIILE DE CUPLU, DE CONVIEŢUIRE

Relativ acceptatã ideea conform cãreia subiectul uman transmite, recepţioneazã prin
diferite moduri verbale şi non-verbale este raportatã de douã-trei decenii la fenomene extrem de
frecvente în existenţa umanã, perene şi oricând specifice. Unul din aceste fenomene este dragostea
care nu este studiatã doar de psihologi şi sociologi, ci şi de mulţi alţi specialişti.
Punct de interes şi de atracţie din perspectivã practicã, ea devine teoretico-metodologic un
„generator" de idei, accepţii, confruntãri, soluţii pentru convieţuire şi comunicare umanã.
„Boalã delicioasã", necesarã şi familiarã, dragostea este un fenomen extraordinar, complex
presupunând existenţa a douã persoane (cuplu) care vin în aceastã ecuaţie cu structura lor intimã,
cu aspiraţiile şi expectaţiile lor, cu dorinţa de a fi împreunã cu un alt semen.
Mulţi dintre noi am suferit, nu am gãsit explicaţii, am rupt relaţii, am necãjit colegi, pãrinţi, am
întrerupt comunicarea sau am comunicat afectiv prin descãrcãri puternice, nejustificate
considerând cã suntem îndrãgostiţi.
A fi îndrãgostit, a fi iubit, a iubi pe cineva, a nu fi împãrtãşitã dragostea, sunt tot atâtea posibilitãţi
şi ipostaze ale comportamentului uman, sunt perspective din care noi încercãm sã influenţãm
atitudinile noastre, chiar sistemul de autoevaluare.
Interrelaţiile umane bazate pe prietenie pe care le-am prezentat succint anterior sunt influenţate şi
nu pot fi separate de dragoste, de mariaj, de convieţuirea în familie.
În relaţia, atitudinea sau sentimentul de prietenie trebuie inseratã simpatia, preferinţa pentru o
persoanã, dragostea ca atracţie heterosexualã şi relaţionarea între parteneri (comunicare
afectivã).
Dragostea face obiectul tot mai multor studii în ultimele decenii ale secolului XX, întrucât ea nu
mai este apanajul literaţilor, al poeţilor şi nu doar al îndrãgostiţilor, este studiatã între
evenimentele pozitive ale vieţii, dar nu singurul - care pot determina pentru om stãri de fericire,
de mare bucurie, o stare de bine.
Investigând 100.000 americani - femei şi bãrbaţi -Freedman J.L. (1978) încearcã sã gãseascã
ierarhizarea conceptului „a fi îndrãgostit" şi constatã cã este plasat pe locul II ca importanţã
pentru femeile singure, dupã „prieteni şi împliniri sociale" locul I; iar pentru bãrbaţii singuri
acelaşi concept este ierarhizat pe locul III dupã „prieteni şi împliniri sociale" şi "activitate
profesionalã".
M.Argyle & M.Henderson (1985) încearcã un studiu în Marea Britanie şi gãsesc cã „dragostea"
sau „a fi îndrãgostit" este evenimentul hotãrâtor al fericirii atât pentru femeile cât şi pentru
bãrbaţii de toate vârstele din eşantion.
Factorii care ar contribui la fenomenul „a te îndrãgosti" sunt similari cu dorinţa de a impune
altora o bunã impresie:
a) sã arãţi simpatie şi iubire celeilalte persoane;
b) sã ai sentimente şi concepte de referinţã similare cu cealaltã persoanã;
c) sã fie o atracţie fizicã reciprocã.
În timp ce Z. Rubin (1976) identificã factorii ataşamentului romantic încercând sã mãsoare
„dragostea romanticã", Pope, Walster & Walster (1986) sunt diferenţieri psiho-sociale între"
dragostea pãtimaşã" şi legãturile de dragoste, de prietenie care rezistã de-a lungul vieţii,
„camaraderia".
Rubin apud I.Mitrofan & N. Mitrofan (1994) indicã drept factori importanţi ai comportamentului
romantic (dragostea romanticã): ataşamentul, susţinerea emoţionalã, intimitatea.
Autorii sus-menţionaţi considerã „dragostea pãtimaşã" ca o dorinţã vie puternic resimţitã faţã de
o persoanã, de a fi iubitã de acea persoanã, este sentimentul cã fãrã el sau ea nu putem trãi,
separarea (despãrţirea) ar putea provoca trãirea unor sentimente de chin, de reale necazuri dar cu
anticiparea dorinţei de reunire imperioasã, reunire care este perceputã ca un sentiment de extaz,
de euforie, pace şi mulţumire sufleteascã.
Pe de altã parte, camaraderia reprezintã afecţiune prieteneascã şi ataşament puternic faţã de
cineva. Este limitativ şi periculos metodologic sã abordãm îndrãgostiţii ca fiind doar adolescenţii şi
tinerii cãsãtoriţi; fenomenul existã şi la persoane cãsãtorite dar şi la cuplul de vârstnici.
Spre deosebire de „Dragostea pãtimaşã" care este o floare rarã şi fragilã, afecţiunea
camaradereascã este mult mai rezistentã şi poate rezista întreaga viaţã.

E.Walster & G.Walster (1978) au concluzii mult mai optimiste dupã studierea unor fenomene
privind dragostea, patima, romantismul şi camaraderia la trei tipuri de cupluri:
a) cuplul care rezistã în timp pe bazã de prietenie
b) cuplul de logodnici
femei între 60-80 de ani.
Autorii au gãsit cã raporturile între dragoste şi prietenie se pãstreazã la un nivel relativ de
sinceritate faţã de un nivel mediu care existã în ambele tipuri de trãiri, într-o perspectivã de timp
mai mare.
Argyle & Henderson (1985) trec în revistã extrem de multe cercetãri privind dragostea şi încearcã
sugestii pentru reguli bine motivate şi susţinute de deprinderi (abilitãţi) de tip interrelaţionare.
Fãrã sã dorim încorsetarea partenerilor, enumerãm regulile pentru diferite tipuri de cupluri ca
moment de meditaţie pentru subiecţi indiferent de vârstã şi sex, dar şi ca model de posibilã
abordare a unei problematici pentru care încã nu fiinţeazã modele viabile, psihoterapii acceptate
de persoane cu probleme intime în acest delicat sector al vieţii psihice.
Reguli pentru cuplurile care rezistã în timp
1. Adresaţi-vã unul altuia pe numele de botez;
2. Respectaţi unul altuia viaţa particularã (intimã);
3. Manifestaţi încredere reciprocã;
4. Fiţi punctuali;
5. Uitaţi-vã în ochii interlocutorului în timpul conversaţiei;
6. Nu vã criticaţi unul pe altul în public;
7. Sprijiniţi-vã partenerul mai ales în absenţa acestuia;
8. Pãstraţi secretele;
9. Arãtaţi-vã interesul faţã de activitatea psihicã a celuilalt;
10. Fiţi corecţi şi credincioşi unul faţã de celãlalt;
11. Transmiteţi veştile bune;
12. Oferiţi-vã unul altuia cadouri cu ocazia aniversãrilor;
13. Toleraţi-vã unul altuia prietenii;
14. Oferiţi cadouri, recompense şi favoruri;
15. Imaginaţi surprize plãcute celuilalt.
Uneori persoanele care alcãtuiesc astfel de cupluri şi care rezistã în timp au expectaţii mai mici,
alteori mai mari în cuplurile de logodnici ori în cuplurile de cãsãtoriţi.
Cei care convieţuiesc fãrã sã fie cãsãtoriţi se apropie ca expectaţii şi comportament de cuplurile de
tip camaraderie, iar relaţiile din astfel de cupluri pot fi similare, uneori cu alte conduite de tip
agresiv, conflictual.
Tiparele de conduitã în cupluri sunt de asemenea foarte dinamice, observându-se o evoluţie spre
nou, deschidere şi iniţiativã personalã în detrimentul altor conduite, dupã anii 1950.
Bãrbaţii care atrag datoritã aspectului fizic sunt mai insistenţi şi cu abilitãţi sociale. Femeile care
atrag datoritã aspectului fizic sunt, în genere, mai puţin competente şi mai puţin pricepute social;
ele nu au nevoie de abilitãţi speciale pentru cã se acceptã de obicei cã iniţiativele faţã de ele le au
bãrbaţii.
S-a constatat cã tinerii, ori persoanele din cuplurile desfãcute prin divorţ, sunt în situaţia de a
accepta compromisuri. Pe de o parte ei au nevoie de autonomie şi independenţa omului singur, pe
de altã parte doresc intimitate sexualã şi companie afectivã ca în cadrul cãsãtoriei. Convieţuirea,
care are la bazã obişnuinţa pare sã fie singura formã care oferã o combinaţie a calitãţilor
individuale diferite ale celor doi parteneri.
În perioada 1930-1945, într-o serie de ţãri nordice şi vest-europene, se practica aşa-numita
"cãsãtorie de probã" („trial marriage") întâlnitã mai ales în rândul femeilor singure, mai mari de
25 de ani sau dintre cele divorţate. În Anglia, femeile cu situaţie materialã modestã spunea despre
ele cã sunt cãsãtorite, ele fiind doar într-un cuplu de convieţuire. Oricum, dupã Newcomb, M.D.
(1981), Rosenblatt P.C. şi Bud L.G. (1975), se considerã cã existã o creştere evidentã, statistic, în
ultimii 20 de ani a procentajului de cupluri care au convieţuit înaintea cãsãtoriei în Marea
Britanie.
Pe populaţie studenţeascã americanã, Hill,Rubin & Peplau (1976) gãsesc 45% dintre cuplurile
premaritale dupã doi ani de convieţuire desfiinţate, gãsesc ruperea relaţiilor. Existã în astfel de
cupluri lipsa unor angajamente privind mariajul, dar şi investiţii de timp, de bani, frica de a
pierde relaţia ca şi conştientizarea nerespectãrii unor reguli tradiţionale (chiar încãlcarea lor).
Statistic, se rezistã 15-26 de ani într-o astfel de convieţuire cu reguli puţine, dar cu altele cerute de
non-conformismul partenerilor.
Reguli pentru convieţuire
1. Arãtaţi-vã unul altuia încredere;
2. Respectaţi-vã intimitatea;
3. Oferiţi-vã ajutor afectiv (emoţional);
4. Adresaţi-vã unul altuia pe numele de botez;
5. Fiţi corecţi şi credincioşi unul altuia;
6. Contribuiţi la cheltuielile casei (apartamentului);
7. Ajutaţi alte persoane când sunt bolnave;
8. Manifestaţi-vã interesul pentru activitatea zilnicã a celuilalt;
9. Nu vã criticaţi unul pe altul când sunteţi împreunã în public;
10. Priviţi-vã în ochi, unul pe altul, în timpul conversaţiei;
11. Apãraţi cealaltã persoanã în absenţa ei (lui);
12. Fiţi tolerant unul cu prietenii celuilalt;
13. Cereţi sfaturi personale;
14. Pãstraţi secretele;
15. Comunicaţi partenerului sentimentele şi problemele personale;
16. Scrieţi felicitãri şi oferiţi cadouri partenerului în ziua de naştere;
17. Nu fiţi pisãlogi;
18. Împãrtãşiţi partenerului pãrerile personale despre religie, politicã, concepţia de viaţã;
19. Informaţi-vã partenerul despre intenţiile de perspectivã;
20. Comunicaţi-vã zilnic programul de activitãţi personale.
Cu sau fãrã existenţa regulilor, oamenii se vor îndrãgosti, vor suferi, vor fi fericiţi, se vor cãsãtori,
vor avea copii şi ciclurile afective şi biologice ale vieţii nu vor deveni fixe. În toate etapele pe care
le traverseazã subiectul uman este prezentã o participare afectivã, socialã, biologicã şi, oricum, are
loc o comunicare psihologicã. aDiferenţele mari în explicarea dragostei, a camaraderiei, a
implicaţiilor cãsãtoriei şi a responsabilitãţilor de rol şi statut în familie fac din aceastã „boalã"
ceva necesar. Ataşamentul intrafamilial, nevoia de prietenie, nevoia de a comunica între sexe şi
vârste diferite nu eliminã aspectul istoric al dragostei şi cãsãtoriei.
Indisolubil legat de aspectul psihosocial al dragostei, mariajului şi întemeierii familiei este cel
biologic, dar nu crucial. Se spune cã abilitatea (capacitatea, deprinderea) pentru dragostea sexualã
poate fi învãţatã încã din copilãrie. De aceea, ataşamentul intim, prietenia, cooperarea între
pãrinţi şi copii este un model bazal pentru compor-tamentul sexual ulterior al tinerei generaţii.
Cãsãtoria înseamnã un tip social de relaţii, înseamnã o interrelaţionare foarte intensã, este o
interrelaţie sexualã, care îmbracã mai multe aspecte ale vieţii tinzând sã devinã permanentã. Deşi
mariajul a decãzut ca popularitate, în Marea Britanie 92% din persoane sunt cãsãtorite!
Nu ne propunem o prezentare a rolurilor femeii şi bãrbatului într-un mariaj, nici a etapelor
acestui "contract". Dorim sã subliniem cã diferenţieri existã atât din perspectivã psiho-socialã (rol
şi statut), din perspectivã istoricã şi biologicã (accepţia egalitãţii între sexe, drepturi şi implicaţii
pentru familie şi copii). Mai sunt semnalate diferenţieri în conduita cuplului când sunt diferenţe
foarte mari de educaţie, de instruire (mai ales când nivelul instrucţiei femeii îl depãşeşte pe cel al
bãrbatului). În toatã aceastã etapã a vieţii care este cãsãtoria au fost studiate cupluri cãsãtorite -
fericite, cupluri cãsãtorite - nefericite, probleme care determinã acestea, cauzalitatea conflictelor
maritale, deficienţele în comunicarea intrafamilialã de multe ori generatã de violenţã, infantilism,
lipsa unor modele solide de conduitã parientalã.
Generic putem afirma cã soţii şi relaţiile dintre ei în cadrul cãsãtoriei sunt abordate prin prisma
familiei în timp ce relaţiile de cuplu între tineri, între persoane divorţate, între persoane vârstnice,
între persoane necãsãtorite sunt abordate din perspectiva balanţei:
expectaţii - dorinţe - posibilitãţi.

Reguli pentru ambii soţi

1. Arãtaţi-vã suportul afectiv;
2. Comportaţi-vã corect, fiţi credincioşi;
3. Creaţi o atmosferã armonioasã de familie;
4. Respectaţi intimitatea partenerului;
5. Pãstraţi cu stricteţe secretele;
6. Nu întrerupeţi legãturile sexuale cu soţul (soţia);
7. Oferiţi cadouri, complimente, favoruri;
8. Sprijiniţi-vã soţul (soţia) chiar când este absent (ã);
9. Vorbiţi cu partenerul (a) despre problemele sexuale;
10. Comunicaţi partenerului (ei) sentimentele intime;
11. Informaţi partenerul despre programul zilnic;
12. Arãtaţi toleranţã faţã de prietenii soţului (soţiei);
13. Nu vã criticaţi partenerul (a) în public;
14. Cereţi sfaturi personale pentru a vã flata partenerul;
15. Vorbiţi cu partenerul despre viaţã, moarte, religie, politicã;
16. Priviţi partenerul în ochi în timpul convorbirii;
17. Dezvãluiţi soţului (soţiei) problemele financiare;
18. Comunicaţi cu partenerul prin mijloace verbale şi non-verbale;
19. Arãtaţi-vã afecţiunea pentru partener în public;
20. Ajutaţi-vã material soţul(soţia).

(prof. Ruxandra Rascanu)