UNIVERSITATEA DANUBIUS GALATI

FACULTATEA DE DREPT

AN II SEM.I FR

PETRACHI(GIRBA) TATIANA

Tema nr. 1

Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri , în care să dezvolţi, pe lângă idei şi

informaţii din alte surse, următoarele aspecte:

a) Noțiunile de etică și deontologie;

b) Independența, imparțialitatea și integritatea – valori deontologice specifice

magistraților.

Etica si deontologie juridica

Etica, morala si deontologie .

Termenul de etica provinte din grecescul ethos care inseamna in traducere libera,caracter,
obisnuinta, datina.Termenul de morala provine de la latini,si semnifica aproximativ acelasi
lucru.Ethos in latina prin mores este Cicero. Mores reprezinta moravuri, obiceiuri,In clipa de fata,
cuvantul ethos se refera la :atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi sau
popor sau grup uman, cum ar fi “ethosul francez ..bla.”

Pe parcurs s-a stabilit o distinctie, si anume, ca etica este disciplina teoretica prin care se studiaza
ideile de Bine, Rau, datorie, dreptate, etc. In general, aceastea sunt denumite etici filosofice.De
asemenea, studiaza atitudinile,caracterele, datinile, obiceiurile, in ansamblu, moralitatea
oamenilor.

Majoritatea filosofilor disting etica de morala, iar aceasta distinctie se face in modul urmator:
morala se refera la un anumit comportament al oamenilor, comportament vazut prin prisma
valorilor. Etica, se refera la studiul a tot ceea ce intra in aceasta arie a valorilor si normelor morale
in actiune.

Termenii de imoral si anetic sunt sinonimi atunci cand descriem acele persoane rele sau cand
spunem ca actiunile lor sunt imorale. In mod curent s’a stabilit ca etica generala,sau filosofia
morala ,

Se compune din 3 domenii/nivele :

A: eticile de gradul 1, sau etica valor normativa (studiul marilor teorii si doctrine etice)

B: eticile de gradul 2, sau meta-etica (studiul limbajului moral, atat al celui utilizat de eticile
de gradul 1, cat si al limbajului comun)

C: eticile aplicate (analiza unor fenomene sau cazuri morale particulare, cum ar fi avortul,
eutanasia, clonarea sau problemele mediului, afacerilor etc prin intermediul criteriilor si teoriilor
propuse de eticile de gradul 1 si/sau de gradul 2.

Raportand etica la morala, putem spune, in concluzie, ca daca morala impune/comanda,

etica REcomanda.

Un alt punct de vedere in literatura de specialitate, mai nuantat este cel care considera ca totusi
morala si etica nu pot fi disociate cu totul . Autorii respectivi propun sa se faca distinctia intre
etica si morala si sa fie desemnat prin morala tot ceea ce, in ordinea binelui si raului se refera la
legi norme imperative.

Ceea ce apropie si leaga etica de morala sunt: intentia si scopul etic . Acestea preced notiunea de
lege, de imperativ moral . In realitate vom numi scop etic scopul unei vieti bune, cu si pentru
celalalt .

De fapt, se spune ca intram cu adevarat in domeniul eticii atunci cand ne afirmam si propria
vointa cat si libertatea celuilalt, astfel incat, libertatea celuilalt sa fie asemeni libertatii mele.

Relatia dintre etica si morala este una perfect aplicabila mediului, in general, inclusiv mediului de
afaceri, astfel incat fiecare individ care este incadrat/ angajat/ salariat, pe de o parte reprezinta o
entitate autonoma, dar pe de alta parte , fiecare individ va trece prin adecvarea proiectului sau la
cel al institutiei de care apartine.

Din acest motiv se spune ca, prin raportare la mediul sau extern, orice organizatie ,orice
institutie poate fi considerata autonoma dar ,in acelasi timp, ea trebuie sa se asigure de
concurenta sau de cooperarea celorlalti indivizi, respectand aceasta adecvare la cerintele mediului
in ansamblu.

Trebuie sa ne intrbam ce se intelege ,in mod curent, prin cuvantul etica, in limba romana,
spre a face anumite distincti .

In primul rand, etica se refera la asa-numitele “moravuri”, cutume si obiceiuri traditionale

specifice diferitelor culturi.

In al doilea rand, prin termenul “etica” se intelege ansamblul de valori si norme care
definesc intr’o anumita societate omul de caracter precum si regulile de comportare justa, demna
si vrednica de respect, a caror incalcare este blamabila si vrednica de dispret.

In aceasta acceptiune, etica promoveaza anumite valori precum : cinstea, dreptatea, sinceritatea,
altruismul, incercand sa faca respectate norme de genul sa nu minti, sa nu furi, etc. se numeste
moralitate.
IN CONCLUZIE, in sensul sau prorpiu, etica sau filosofia morala este o interpretare teoretica a
ethosului si a fenomenelor morale.

DEONTOLOGIA nu reprezinta decat o formalizare a eticii care se materializeaza trecand prin

codurile de conduita profesionala, iar unele profesiuni sunt chiar direct implicate, cum ar fi
MAGISTRATII, MEDICII, FUNCTIONARII PUBLICI, AVOCATII, EXPERTII CONTABILI,
etc.

Cele mai importante valori etice fundamentale ale magistraţilorconsacrate în Codul

deontologic se referă la:
-independenţa magistraţilor
- promavarea supremaţiei legii
- imparţialitate
- îndeplinirea îndatoririlor profesionale
- integritate, demnitate, onoare
A. Independenţă

A fi independent se referă la persoana care nu depinde de cineva sauceva, care se bazează pe

propriile puteri.Este un atribut care îi permite judecătorului să acţioneze în realizarea actului de
justiţie şi mai ales să decidă doar în baza legii şi a propriei
conşiinţe, fără nici o subordonare sau influenţă.

Independenţa implică lipsa oricărei ingerinţe din partea altor puteri ale statului sau a părţilor,
precum şi existenţa garanţii reale contra oricăror presiuni exterioare.

Judecătorii trebuie să îşi exercite funcţia cu obiectivitate şi

imparţialitate, să se supună doar legii şi să aplice legea la situaţia de fapt
determinată pe baza evaluării materialului probator, fără a da curs factorilor
exteriori cu care interacţionează.
 Independenţa are un înţeles dual:
- independenţa instituţională- funcţională-care priveşte relaţiile dintre
judiciar şi alte sisteme
- independenţa individuală-personală- care se referă la independenţa de
facto a magistratului
Relaţionarea celor două sensuri ale noţiunii de independenţă constă în
faptul că un magistrat poate avea acea stare de spirit sau atitudine
specifică în exercitarea curentă a atribuţiilor judiciare
Independenţa justiţiei implică disocierea din punct de vedere
instituţional şi structural de :
- legislativ,
- executiv,
- părţi/alte persoane
- mass-media
Independenţa fată de legislativ semnifică:
- legiuitorul nu poate interveni în procesul de judecată în altă formă decât
cea a emiterii de acte normative
- după pronunţarea unei hotărîri definitivă şi irevocabilă, aceasta nu mai
poate fi modificată de nicio autoritate nejudiciară în detrimentul
procesului soluţionat definitiv.
Independenţa faţă de executiv semnifică:
- lipsa oricărei imixtiuni din partea puterii executive în activitatea deînfăptuire a justiţiei în
afara prerogativelor delegării legislative, în situaţia Guvernului, ori graţierii individuale în cazul
preşedintelui ţării.
Independenţa faţă de părţi:
- impune statelor obligaţia de a crea sisteme judiciare care să garanteze
neutralitatea instanţei, care conferă judecătorului poziţia de arbitru neutru
faţă de părţile litigante .

Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa

 statuează asupra necesităţii lipsei oricărei ingerinţe din partea altor puteri ale statului ori ale
părţilor în procesul judiciar, precum şi obligaţia statului de a institui garanţii reale împotriva
oricăror factori exteriori care ar putea
influenţa ori denatura actul de justiţie.
Independenţa fată de alte organisme, persoane, mass-media:
- judecătorii nu sunt obligaţi să dea socoteală vreunei persoane străine de
puterea judecătorească asupra modului de soluţionare a cauzei cu care au
fost investiţi.
Independenţa individuală implică:
- libertatea deplină de a lua decizii în baza legii, în afara oricăror forme de
influenţă externă
- capacitatea de a conştientiza factorii externe ce infuenţează activitatea
magistratului
- capacitatea de a respinge factorii de natură externă ce influenţează
magistratul
Independenţa nu poate fi privită ca un privilegiu al magistratului, ci ca datoria, obligaţia
fundamentală a oricărei persoane care ocupă o atare funcţie, de a-şi dezvolta calităţile intelectuale
şi morale care stau la baza conduitei independente şi imparţiale în cercetarea şi judecarea fiecărui
caz

Semnifică responsabilitatea impusă fiecărui magistrat, penrtu ai permite acestuia să decidă asupra
unui litigiu în mod onest şi imparţial în baza legilor şi a probelor, fără presiune sau influenţă
externă şi teamă de intervenţie din partea nimănui.

În Statutul Universal al Judecătorilor adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în 1999 la

Taipei se stipulează (art. 1) că „judecătorul în calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti,
trebuie să-şi poată exercita funcţia sa în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile/
forţele de natură socială, economică şi politică şi chiar în raport cu alţi judecători şi în raport cu
administraţia judecătorească.
Avizul nr. 1 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni
(CCJE) prevede că „independenţa judecătorească trebuie să fie garantată de standarde
naţionale până la cel mai înalt nivel posibil”, iar Recomandarea R(94) 12 a Comitetului
Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei 28 cu privire la independenţa, eficacitatea şi
rolul judecătorilor prevede în cuprinsul principiului I.2. că trebuie luate toate măsurile în scopul
de a respecta, proteja şi promova independenţa judecătorilor şi că independenţa judecătorilor
trebuie garantată în conformitate cu dispoziţile convenţiei şi a principiilor constituţionale.

Magistraţii au posibilitatea de a se adresa C.S.M. în situaţia în care

vreo împrejurare ori vreo faptă le-ar leza independenţa, imparţialitatea sau
reputaţia profesională.
Reglementarea interdicţiilor cu privire la categoria magistraşilor:
- Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să
desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic.
- În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu judecătorii sau procurorii trebuie să se abţină de la
exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice, nu trebuie să fie influenţaţi de doctrine
politice şi nu pot milita pentru aderarea persoanelor la formaţiuni politice, nu pot participa la
colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot acorda nici un fel de sprijin vreunui
candidat la o funcţie publică cu caracter politic.
- Folosirea prestigiului sau imaginii justiţiei în activităţile politice contravine obligaţiei
magistraţilor de a fi independenţi, obiectivi şi imparţiali.
- În respectarea obligaţiei regulamentare şi legale, judecătorilor şi procurorilor le este
interzis de a se folosi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru
aşi exprima sau manifesta convingerile politice, fiindu-le interzis de a participa la reuniuni
publice cu caracter politic.
Reglementarea incompatibilităţilor cu privire la categoria profesională a magistraţilor:
Funcţiile de judecător şi procuror sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private,
fiindu-le interzis să desfăşoare:
- activităţi comerciale direct sau prin persoane interpuse
- activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură
 - să aibă calitatea de membru al unui grup de interese economice
- să aibă calitatea de asociat sau membru în organele de conducere,
administrare sau control la societăţi comerciale, inclusiv bămci sau alte 29
instituţii de credit, societăţi de asigutare sau financiare, companii naţionale sau regii
autonome.
Magistraţilor le este permis să exercite următoarele activităţi:
- didactice din învăţământul superior, pecum şi cele de instruire din cadrul I.N.M. şi S.N.G.
- de a participa la elaborarea de publicaţii, articole, studii de specialitate, lucrări literare,
ştiinţifice;
- de a participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic şi a celor care
ar afecta imaginea justiţiei;
- pot desfăşura activităţi în calitate de membri ai unor comisii de examinare sau de
întocmire a proiectelor de acte normative, a unordocumente interne ori internaţionale;
- pot desfăşura activităţi în calitate de membri ai societăţilor civile sau academice şi ai
oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Magistraţii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de
desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul şi nu pot da consultaţii scrise
sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective se află pe rolul altor instanţe
sau parchete
decât acelea în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea şi nu pot îndeplini
orice activitate care se desfăşoară prin avocat.
Cu titlu de excepţie, magistraţilor le este permis să pledeze în cauzele
lor personale, ale ascendenţilor şi descendenşilor, ale soţilor, pecum şi ale
persoanelor puse sub tutela sau curatele lor.

Imparţialitatea
A fi imparţial înseamnă de a fi capabil de a face o apreciere justă,
obiectivă, de a fi nepărtinitor, obiectiv, drept.
În sistemul judiciar valoarea etică a imparţialităţii interferează cu cea
a independenţei, chiar dispoziţiile Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului folosind în art. 6 sintagma de „instanţă independentă şi imparţială”.
 Noţiunile de „independenţă” şi „imparţialitate” nu se suprapun întrucât independenţa nu
presupune neapărat imparţialitate, sfera acesteia din urmă fiind mai largă, o instanţă putând fi
independentă, ceea ce nu înseamnă
automat că va fi şi imparţială.
Potrivit Codului deontologic magistraţii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor
profesionale, să decidă obiectiv, liber de orice influenţe, să se abţină de la orice comportament
care ar fi de natură să
altereze încrederea cetăţenilor în imparţialitatea lor.
Imparţialitatea semnifică:
- atitudinea magistratului în raport cu probele şi părţile dintr-un proces
- capacitatea magistratului de a conştientiza factori de presiune internă/
externă, de a-i respinge şi de decide fără părtinire
- absenţa oricărei prejudecăţi ori idei preconcepute, privitoare atât la procesul prin care este
luată decizia, cât şi la decizia în sine.
Cerinţele imparţialităţii:
- imparţialitatea subiectivă (personală) o se raportează la opinia judecătorului o să înlăture
orice motiv care să favorizeze sau defavorizeze vreo parte.
- imparţialitatea obiectivă (funcţională) o se raportează la opiniile altora o să nu existe fapte
determinate şi verificabile care ar justifica îndoielile cu privire la imparţialitatea judecătorului 31.
Ca valoare etică fundamentală, imparţialitatea este prevăzută şi de
Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară, principii care
stipulează că imparţialitatea este indispensabilă pentru exercitarea funcţiei
judecătoreşti fiind necesară pentru pronunţarea hotărârii (Norma 2), arătând în detaliu
obligaţiile care revin magistraţilor:
2.1 Judecătorul (judecătoarea) îşi va îndeplini îndatoririle de magistrat
fără părtinire, fără subiectivism, fără idei preconcepute.
2.2 Judecătorul (judecătoarea) se va strădui să adopte o conduită, atât în
instanţă, cât şi în afara acesteia, care să câştige şi să menţină încrederea publicului, a
juriştilor şi a părţilor în imparţialitatea judecătorilor şi a justiţiei, în general.
2.3 Judecătorul (judecătoarea), în măsura posibilului, se va strădui să
 adopte o conduită demnă, care să reducă la minimum numărul situţiilor care l-ar putea
descalifica, împiedicându-l de a judeca sau de a hotărî într-o speţă oarecare.
2.4 Judecătorul va trebui să se abţină de la orice comentariu care, făcut în mod conştient în
legătură cu o cauză în judecare sau care i-ar putea fi adusă spre judecare, ar putea afecta rezultatul
dezbaterilor sau ar putea dăuna imparţialităţii procesului. Şi nici nu va face comentarii în public
sau în alt mod, care să afecteze dreapta judecare a unei persoane sau a unei speţe.
2.5 Judecătorul (judecătoarea) se va autorecuza în orice dosar pe care constată că nu îl va
putea judeca imparţial sau în care i-ar putea părea unui observator corect ca neffind capabil să
judece. Între astfel de cazuri, fără însă ca înşiruirea de mai jos să fie completă, se numără
următoarele:
2.5.1 cazul în care judecătorul se simte subiectiv sau are o prejudecată cu privire la una din
părţi sau în care judecătorul cunoaşte personal faptul că există probe controversate care pot
prejudicia dsfăşurarea procesului;
2.5.2 cazul în care, anterior, judecătorul a funcţionat ca avocat sau a servit ca martor în
dosarul supus judecăţii sale, sau
2.5.3 cazul în care judecătorul sau un membru al familiei sale are un
interes material în rezultatul disputei.
Drept garanţie a imparţialităţii în soluţionarea cauzelor pendinte dispoziţiile Codului de
procedură civilă şi a Codului de procedură penală
stipulează o serie de cazuri (art. 24-27 c.p.civ. şi respectiv art.46-48 c.p.pen.) în care
magistratul poate fi incompatibil, garanţii instituite în scopul de a înlătura orice urmă de
parţialitate şi subiectivism în soluţionarea cauzelor.
Garanţia imparţialităţii impune judecătorilor şi procurorilor următoarele interdicţii:
- de a interveni pentru soluţionarea unor cereri,
- de a pretinde ori accepta rezolvarea intereselor personale ori ale membrilor familiei sale
altfel decât în limitele cadrului legal;
- de a realiza imixtiuni în activitatea altor judecători sau procurori;
- de a fi influienţaţi în soluţiile pe care le adoptă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de
relaţiile de familie şi sociale.
Codul conţine dispoziţii permisive în privinţa posibilităţii acordării de
 către magistraţi a asistenţei judiciare, în condiţiile legii, însă activitatea este permisă numai
în cauzele lor personale, ale ascendenţilor, ale descendenţilor sau soţilor lor, precum şi ale
persoanelor puse sub tutela ori curatela acestora, nefiindu-le însă îngăduit de a se folosi de
calitatea pe care o deţin pentru a influienţa soluţia ori pentru a crea aparenţa unui astfel de
influienţă.
Codul instituie o serie de activităţi incompatibile calităţii de judecător/ procuror. Astfel,
magistraţii au următoarele interdicţii:
- de a participa direct ori prin persoane interpuse la jocuri de tip piramidal, jocuri de noroc
sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;
- de a cumula calitatea pe care o deţin cu o altă funcţi publică sau privată, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Magistraţii pot participa ca formatori în cadrul INM, SNG potrivit

programului stabilit cu conducerile instanţelor/ parchetelor în care formatorii îţi desfăţoară
activitatea;
- de a desfăţura orice activitate legată de actul de justiţie în cazul în care presupune
existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare
a intereselor generale ale societăţii.
Valori etice fundamentale referitoare la exercitarea îndatoririlor profesionale.

Codul instituie dispoziţii referitoare la îndatorirea magistraţilor de a-şi

îndeplini cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, de a respecta îndatoririle
cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu. În acest sens aceştia
sunt datori de a-şi îndeplini lucrările repartizate cu respectarea termenelor legale.

În desfăşurarea dezbaterilor judiciare din timpul şedinţei de judecată,

judecătorul trebuie să manifeste o conduită corectă, onestă, civilizată, atentă faţă de părţile
din procesul dedus judecăţii, de a folosi un ton adecvat,politicos, de natură să menţină
solemnitatea şedinţelor de judecată şi ordinea dezbaterilor.

Judecătorul trebuie să aibă capacitatea de a gestiona situaţiile de criză

 ivite în sala de judecată şi să evite manifestările arogante, dispreţuitoare faţă de părţi ori
participanţii din proces şi să solicite acestora un comportament adecvat.
Informaţiile dobândite în exercitarea profesiei nu pot fi folosite în alte
scopuri decât cele legate direct de îndeplinirea activităţilor de serviciu.
Magistraţii sunt obligaţi să menţină caracterul confidenţial al
lucrărilor cu care intră în contact în exercitarea profesiei, fiind datori să
păstreze potrivit normelor legale materialele respective în sediul instituţiei în care îşi
desfăşoară activitatea şi să permită consultarea documentelor
respective numai cu respectarea prescripţiilor legale şi regulamentare.
E. Integritate, demnitate, onoare
A fi integru semnifică a fi corect şi de bună credinţă, a fi onest,
cumpătat, cinstit, incoruptibil.
Integritatea magistratului se referă la faptul că imparţialitatea,
corectitudinea, onestitatea nu îi sunt clintite de nici un fel de practici
necorespunzătoare.
Standardele de conduită ale judecătorului sunt reglementate de Legea
nr. 303/2004 şi Legea nr. 304/2004, R.O.I.

Integritatea semnifică:
- calitatea personală care îi permite magistratului să se sustragă oricărui
fel de influenţă asupra procesului prin care el caută, admite probe şi
deliberează
- a avea anumite principii morale şi a acţiona consecvent în raport cu
acestea.
Componentele integrităţii se referă la onestitate şi moralitate judiciară
Nu există grade de integritate, această valoare este absolută sau lipseşte
cu desăvârşire.
Sub aspectul integrităţii, se va aprecia dacă judecătorul evaluat:
- apără independenţa justiţiei, descurajând orice imixtiune în
activitatea judiciară;
- este obiectiv şi imparţial în exercitarea funcţiei;
 - aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii orice presiuni sau ingerinţe în
actul de justiţie;
- garantează prin atitudinea şi activitatea sa supremaţia legii;
- garantează prin atitudinea şi activitatea sa egalitatea cetăţenilor în faţa legii, demnitatea
părţilor;
- asigură ordinea şi solemnitatea şedinţelor de judecată;
- nu dezvăluie informaţiile cu caracter confidenţial;
- este preocupat de creşterea performanţei profesionale;
- nu săvârşeşte acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie sau
societate;
- apară prestigiul autorităţii judecătoreşti;
- dovedeşte respect şi bună credinţă în relaţiile cu colegii;
- îndeplineşte competent îndatoririle profesionale;
- respectă obligaţiile cu caracter administrativ.
Valoarea etică a integrităţii este dublată de cea a imparţialităţii sens în care magistratul este
dator să manifeste:
- preocupare pentru informarea completă şi corectă;
- să asigure egalitate de tratament pentru toate părţile din proces;
- să păstreze o atitudine echidistantă faţă de părţi în timpul şedinţei
de judecată;
- motivarea hotărârilor să dovedească preocupare pentru o
argumentare rezonabil echivalentă între părţi; 35
- să evite exprimări/ manifestări ale propriilor convingeri de altă natură decât cele juridice şi
prejudecăţi în cursul şedinţei de judecată şi în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti.

În cadrul colectivelor din care fac parte magistraţii trebuie să aibă

relaţii profesionale bazate pe respect şi bună credinţă indiferent de vechime în profesie şi
funcţia colegilor lor, fiindu-le interzis în a-şi exprima părerea cu privire la probitatea profesională
şi morală a colegilor lor.

Magistraţii îşi pot exprima public opinia privind exercitarea dreptului

 la replică în cazul în care prin articole de presă sau emisiuni audiovizuale
sau făcut afirmaţii defăimătoare la adresa lor.
Codul prevede că aceştia sunt datori să se abţină de la orice acte de
natură a compromite demnitatea lor în funcţie şi în societate, magisttraţilor fiindu-le interzis
de a desfăşura activităţi care prin natura sau modul de finanţare ar putea să împieteze îndeplinirea
cu imparţialitate şi obiectivitate a obligaţiilor profesionale.

Bibliografie - Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea C.S.M. nr. 328/2005, publicată în M.Of. nr. 815/08.09.2005;
- Cristi Danileț, Concurs de admitere la INM și Magistratură 2014. Proba 3.
Interviul. Etică și deontologie judiciară, Editura C.H. Beck, București, 2014;

- Cristi Danileț, Concurs de admitere la INM și Magistratură 2013. Proba 3.

Interviul. Etică și deontologie judiciară, Editura C.H. Beck, București, 2013;
Pivniceru M., Luca C., Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane,
Ed. Hamangiu, București, 2008;

STUDENT - PETRACHI TATIANA