Vezi toate poeziile poetului Dumitru Matcovschi

Doina rugaciune este, sfanta.

Rugaciune sfanta, ea se canta:
se sopteste ingereste si se tace
ca o pace, ca o pace, ca o pace.
Doina toata firea este, firea:
vesnicia toata, nemurirea,
invierea este, invierea,
adierea cea mai blanda, adierea.
Doina e Duminica cea Mare,
e chemarea zeilor, chemarea.
Inima de sora si de frate,
lacrima tarzie si oftat e.
Doina, pururi tanara lumina,
rana cea din piept ea ne alina.
Doina, frunza totdeauna verde,
ea din lume ne aduna, ea ne pierde.
Ea pacatele ne iarta, toate, toate:
vinovate si nevinovate.
Cerul daca tuna, daca scapara,
ca pe niste puisori ne apara.
Doina pe cei slabi ii ocroteste:
mama buna, langa piept ii incalzeste.
La rascruce, la raspantie de soarte,
ea din viata creste, nu din moarte.
Doina, cartea noastra de citire,
candela ce tremura subtire,
dor, un mare dor, dor de acasa;
piatra de mormant, ea ne apasa.
Se vor trece toate, se vor spulbera!
Va ramane doina! Dar si noi cu ea!
Va ramane Nistru, raul cela sfant,
care tot mai creste, tanar, din pamant.

Cand i-a fost mai bine,

cand i-a fost mai rau,
moldoveanul doina
si-a cantat mereu.
La un colt de masa,
langa omul drag,
langa pomul care
infloreste-n prag.
Ca o doina doina,
ca un juramant,
ca o rugaciune
pentru-acest pamant,
ca o inviere,
ca un imn in hram,
ca un dor de Tara,
ca un dor de Neam.
Doina tu, doinita,
daca nu erai,
hauleau strainii
pe-un picior de plai.
Le-ai iesit in cale,
la hotar colea,
n-au putut sa treaca
de durerea ta.
Doina, tu, doinita,
fii un juramant,
fii o rugaciune
pentru-acest pamant;
fii o inviere,
fii un imn in hram,
fii un dor de Tara,
fii un dor de Neam.
Frunzele

Vezi toate poeziile poetului Dumitru Matcovschi

Cate una, cate doua

galbenesc a toamna noua
frunzele.
Galbenesc a toamna noua
si peste tarane ploua
frunzele.
Si cand ploua, se inchina
pomului la radacina
frunzele.
Se inchina pomului,
pomului si omului
frunzele.
Se inchina cerului
cerului si soarelui
frunzele.
Cate una, cate doua
galbenesc a toamna noua
frunzele

(Cerul tău Moldova.

fragment)
Cerul tau, Moldova, e de-albastru,
e de verde frunza ta oricand.
Un pamant mai scump pe lume nu e,
nici mai dulce nu e un pamant.
Casa mea la margine de Tara
creste fir de busuioc in prag.
Nu e nicaieri un plai mai tanar,
nu e nicaieri un plai mai drag.
Arde-n soare roua diminetii
ca o ploaie grea de margarint
La Moldova orice primavara
e de randunica si argint.
Se implina spicul ca voinicul:
de lumina blanda soapta lui.
Nu-i o alta glie mai frumoasa,
alta glie mai aleasa nu-i.
Tu esti partea noastra de iubire,
tu esti dorul nostru cel mai dor;
pleaca cineva de langa tine,
niciodata nu ti-a fost fecior!
Doina ta, Moldova, e de leagan,
hora ta de codru e, de grui.
Nu-i pe lume alt meleag mai pasnic,
alt meleag mai sfant pe lume nu-i!