Anca Ioana Beatrice

Textul de coperta a IV-a

Odaia este singurul spaţiu, îngustat la maximul, în care eroul vremurilor moderne,
supus degradării biologice continue, se regăseşte. Singurătatea şi depărtarea se simt în
apropierea acestui final continuu, în care eul nu-şi mai regăseşte nici măcar
identitatea: ,,Teribila întrebare <<cine anume sunt>> trăieşte atunci în mine ca un corp în
întregime nou, crescut în mine cu o piele şi nişte organe ce-mi sunt complet
necunoscute”. Personajul este un altul, poate un monstru crescut în locul adevărtului eu,
pentru că definirea a ceea ce este nu mai e valabilă, ca înainte. Acum, importante devin
suferinţa şi starea create de această senzaţie stranie, care alimentează dorinţa de a avea un
nou corp, crescut peste noapte, reîncarnat prin metemsomatoza totală.

Citat pentru clapetă

,,Mă zbat acum în realitate, ţip, implor să fiu trezit, să fiu trezit în altă viaţă, în
viaţa mea adevărată. Este cert că e plină zi, că ştiu unde mă aflu şi că trăiesc, dar lipseşte
ceva în toate acestea, aşa ca în grozavul meu coşmar. Mă zbat, ţip, mă frământ. Cine mă
va trezi? În jurul meu realitatea exactă mă trage tot mai jos, încercând să mă scufunde.
Cine mă va trezi?
Întotdeauna a fost aşa, întotdeauna, întotdeauna.”