Infracţiunea de pruncucidere,

prevăzută de art. 177 Cod

penal. Latura subiectivă a
infracţiunii. Individualizarea
judiciară a pedepsei aplicată
inculpatei.
Sentinţă penală 148/P din 10.08.2010

Infracţiunea de pruncucidere, Domeniu asociat:

prevăzută de art. 177 Cod penal.

Latura subiectivă a infracţiunii.

Individualizarea judiciară a pedepsei

aplicată inculpatei.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neam ţ, a fost trimis ă în

judecată, inculpata pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 177 Cod penal.

Analizând probele administrate în cauză: procesul-verbal de cercetare la

faţa locului cu planşă fotografică, raportul medico-legal de necropsie, raportul de
constatare medico-legală psihiatrică, declaraţiile martorilor şi ale inculpatei,
instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Inculpata, în vârstă de 20 de ani, locuieşte în comuna Români, sat Siliştea,

judeţul Neamţ, împreună cu concubinul ei şi cu părin ţii acestuia. Concubinul
inculpatei este plecat de circa 1 an în Italia la muncă.

Inculpata a rămas însărcinată, dar nu a spus acest lucru nici p ărin ţilor s ăi,
nici părinţilor concubinului său, deşi toţi aceştia şi-au dat seama c ă inculpata va
avea un copil. Inculpata nu a mers la medic pentru a declara sarcina şi a fi
consultată, iar la întrebările socrilor şi părinţilor s ăi a negat faptul c ă e
însărcinată.

În dimineaţa zilei de 22.10.2009, simţindu-se rău, inculpata s-a deplasat în

WC-ul aflat în grădina socrilor săi şi a născut, la termen, un f ăt de sex masculin,
pe care l-a aruncat în interiorul WC-ului.

Inculpata s-a întors în casă şi s-a întins în pat. Martora, v ăzând sânge în
zona WC-ului a venit în casă şi întrebat-o pe inculpată ce s-a întâmplat.

Aceasta sângera şi se simţea foarte rău. Martora a anun ţat medicul din sat,
care i-a acordat primele îngrijiri, după care inculpata a fost transportat ă la spital.

La sosirea organelor de anchetă la faţa locului, corpul nou n ăscutului a fost

scos din WC şi examinat, constatându-se că nu mai este în viaţă.

Din raportul de constatare medico-legală de necropsie, întocmit de Serviciul

de Medicină Legală Neamţ, rezultă că fătul a fost născut la termen, viabil, c ă
moartea lui a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale,
consecinţa unui politraumatism cranio-cerebral şi toracic cu pl ăgi toracice
penetrante şi hemotorax minim consecutiv.

Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu şi de

corpuri dure şi mijloace contondente într-o naştere autoasistat ă şi au leg ătur ă
directă de cauzalitate cu decesul.

Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, a precizat c ă excoria ţiile şi

plăgile de pe suprafaţa corpului fătului s-au putut produce prin lovire cu mijloace
contondente şi anume-unghii, în timpul travaliului, în condi ţiile unei naşteri
autoasistate – inculpata a ajutat la expulzia fătului tr ăgându-l cu mâinile din
interiorul său. Astfel a comprimat corpul f ătului, unghiile sale producând pl ăgile
descrise în raportul de necropsie. traumatismul cranio-cerebral se putea produce
atât în timpul travaliului, în cadrul naşterii defectuoase sau prin lovire de plan
dur, ca urmare a căderii de la alt nivel, în condi ţiile naşterii neasistate de
personal medical.

Inculpata a fost examinată medico-legal la data de 11.11.2009, constatându-

se că prezintă starea fiziologică de lehuzie îndepărtat ă, urmare a unei naşteri la
termen pe cale naturală a unui copil de sex masculin.

Audiată în cursul urmăririi penale şi al cercetării judec ătoreşti, inculpata a

declarat că, în dimineaţa zilei de 22.10.2009, simţindu-se r ău s-a dus în WC-ul din
grădina socrilor săi şi a născut fără să-şi dea seama ce se întâmpl ă, c ă f ătul a
căzut în WC, şi că ea nu l-a atins sau lovit.
 Potrivit art. 177 Cod penal, infracţiunea de pruncucidere const ă în uciderea
copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de c ătre mama aflat ă într-o
stare de tulburare pricinuită de naştere.

Vinovăţia inculpatei în comiterea acestei infrac ţiuni este pe deplin dovedit ă

în cauză şi rezultă din coroborarea următoarelor probe:

- procesul-verbal de cercetare la faţa locului, din 22.10.2009, în care se

consemnează faptul că, în groapa WC-ului aflat în grădina martorei a fost găsit un
nou născut decedat, cu cordonul ombilical rupt, iar în locuin ţa martorei au fost
depistate haine aparţinând inculpatei, ce prezentau urme de sânge;

- declaraţiile martorei, în locuinţa căreia stă inculpata de circa 2 ani şi care

a arătat că şi-a dat seama că aceasta este însărcinată, că inculpata a negat
situaţia în care se află şi că în ziua de 22.10.2009, a g ăsit-o pe inculpat ă în pat,
aceasta se simţea rău şi i-a relatat că, fără să-şi dea seama a n ăscut, sc ăpând
copilul în WC;

- declaraţiile martorei, mama inculpatei care a relatat c ă a observat c ă

inculpata era însărcinată, i-a propus să o ducă la doctor, îns ă a refuzat şi c ă, în
ziua de 22.10.2009 a fost anunţată de cumnata inculpatei c ă aceasta a „ pierdut
sarcina în WC”;

- declaraţiile martorei, care a arătat că inculpata urma s ă se c ăs ătoreasc ă,

viitorul soţ, fiind fratele martorei, că a auzit c ă inculpata ar fi îns ărcinat ă, dar
aceasta a negat, că, în ziua de 22.10.2009 a fost sunat ă de mama ei, şi chemat ă
acasă, că a găsit-o pe inculpată în pat, simţindu-se rău, iar la venirea organelor de
poliţie a văzut copilul nou născut şi petele de sânge din interiorul şi exteriorul
WC-ului;

- declaraţiile inculpatei, care a arătat că, în data de 21.10.2009, sim ţindu-se

rău s-a deplasat la WC-ul din grădină şi, fără să-şi dea seama, a n ăscut, sc ăpând
fătul în vasul WC-ului.

Deşi inculpata a negat faptul că ar fi atins copilul, concluziile raportului de

constare medico-legală de necropsie al Serviciului de Medicin ă legal ă Neam ţ, au
stabilit, cu certitudine că excoriaţiile şi plăgile de pe suprafaţa corpului s-au
putut produce prin lovire cu mijloace contondente şi anume unghii,în timpul
travaliului în condiţiile unei naşteri autoasistate. Traumatismul cranio-cerebral se
putea produce atât în timpul travaliului, cât şi prin lovire de corp dur, ca urmare a
căderii de la alt nivel.

Prin urmare, inculpata a ajutat extragerea copilului din corpul s ău, fiind
conştientă de faptul că naşte, după care l-a aruncat în interiorul WC-ului.
 Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat de Serviciul
Judeţean de Medicină Legală Neamţ, reiese că inculpata prezint ă diagnosticul
„ Tulburare de personalitate instabil emoţională. Intelect Liminar. Sindrom
anemic. Lehuzie îndepărtată”.Serviciul de Medicină Legală al Jude ţului Neam ţ a
menţionat că, la data naşterii inculpata, a prezentat diagnosticul „ reac ţie acut ă
de stres” ( „stare de tulburare pricinuită de naştere”).

Din coroborarea acestor probe rezultă, fără îndoială că inculpata a cunoscut

faptul că este însărcinată, iar în ziua de 22.10.2009 a n ăscut, aruncând copilul în
groapa WC-ului.

În drept, fapta inculpatei, aflată într-o stare de tulburare pricinuit ă de

naştere, de a-şi ucide copilul nou născut, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatei se vor

avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: gravitatea
infracţiunii, obiectul juridic special al acesteia, constând în rela ţiile sociale
referitoare la dreptul la viaţă, modalitatea şi împrejur ările în care a fost comis ă
fapta, urmările produse – moartea unui copil nou n ăscut, dar şi circumstan ţele
personale ale inculpatei. Aceasta are vârsta de 20 ani, nu are antecedente
penale, are un nivel scăzut de pregătire şcolară şi, nici în prezent nu realizeaz ă
gravitatea faptei comise. Inculpata a săvârşit infrac ţiunea pe fondul st ării de
tulburare pricinuită de naştere şi, posibil pentru a ascunde, în continuare,
împrejurarea că a fost însărcinată, fiindu-i „ ruşine” ( astfel cum a declarat) de
această stare de fapt.

Instanţa va aplica o pedeapsă de 3 ani închisoare şi va dispune suspendarea

condiţionată a executării pedepsei, constatând întrunite cerin ţele prevăzute de
art. 81 Cod penal. Inculpata se afl ă la prima abatere de la legea penal ă, este
foarte tânără şi are dreptul să i se acorde şansa de a se îndrepta şi de a-şi
continua viaţa, fără a fi necesară privarea sa de libertate. Aceasta se bucur ă de
sprijinul comunităţii şi al familiei, sprijin concretizat prin nemarginalizare,
oferirea unui spaţiu de locuit şi lipsa criticii în ceea ce priveşte fapta sa, astfel
cum rezultă din referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Proba ţiune de pe
lângă Tribunalul Neamţ.

Instanţa va dispune suspendarea condiţionată a execut ării pedepsei

accesorii aplicate inculpatei, constând în interzicerea drepturilor civile
prevăzute de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b Cod penal.
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1605/2013 Dosar nr. 32879/3/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă. constată că,

Prin sentinţa penală nr. 98 din /16 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus,
în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.,
condamnarea inculpatei B.T. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor
prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor
calificat, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D.M. la
pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,
lit. b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, făcându-se aplicarea
art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării
preventive de la 03 martie 2012 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura
arestării preventive a acestora.
S-a făcut aplicarea art. 7 din hegea nr. 76/2008, iar, în baza art. 346 rap. la art. 14 C. proc. pen.
şi art. 1357-1382 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de minora parte vătămată B.M., prin
reprezentant legal Primarul Sectorului 2 Bucureşti - D.G.A.S.P.C. Sector 2, fiind obligaţi inculpaţii, în
solidar, la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de despăgubiri morale către partea civilă.
În baza art. 163 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra
tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de
250.000 lei.
În baza art. 346 rap. la art. 14 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost, totodată,
admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi obligaţi
inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 7.115,71 lei cu titlu de despăgubiri materiale către aceasta.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, in fapt, următoarele:
În dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, inculpata B.T. a dat naştere, neasistată medical, în
adăpostul de apărare civilă situat la subsolul Spitalului Judeţean Ilfov, unui copil de sex femeiesc, pe care
l-a abandonat, nou-născutul fiind introdus într-un sac de plastic şi dus de coinculpatul M.D.M. într-o altă
încăpere situată la capătul culoarului de la subsolul spitalului, unde acesta a fost găsit în jurul orei 07,15-
07,20, în stare de hipotermie, de către martorul D.V. Potrivit declaraţiei acestuia., coroborată cu
documentele întocmite cu ocazia internării nou-născutului, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, în jurul
orelor 07,15-07,20 martorul a iiiural in încăperea situată ia capătul culoarului de la subsolul corpului
dezafectat al Spitalului Judeţean Ilfov, încăpere pe care acesta o folosea pentru depozitarea unor unelte,
unde a găsit pe podea un sac de plastic înnodat în care se afla un nou-născut de sex feminin cu
greutatea de 2.870 grame, cu cordonul ombilical nesecţionat, înfăşai într-un tricou de culoare roşie
îmbibat cu sânge şi într-o jachetă de culoare mov. Martorul a chemat în ajutor pe numitul Pandelică
Viorel, agent de pază, împreună cu care a dus nou-născutul la camera de gardă, acesta fiind internat la
ora 07,35 (filele 12-23 d.u.p., filele 110-140 d.u.p., fila 185 d.u,p. şi 99 d.i.). Potrivit raportului de expertiză
medico-legală din 2012, nou-născutul de sex feminin găsit în subsolul Spitalului de Urgenţă Ilfov a
prezentat diagnosticul de hipotermie cu elemente de acidoză metabolică severă şi hipoglicemie, în
contextul unei naşteri la termen neasistate medical, cu relativ puţin timp înainte de prezentarea la spital,
şi a neacordării de îngrijiri medicale după expulzie. De asemenea, s-a stabilit că, în absenţa îngrijirilor
medicale intensive şi precoce, obligatorii pentru un nou născut, decesul nou-născutului ar fi fost iminent,
situaţie congruentă cu noţiunea de punere în primejdie a vieţii (fila 106 d.u.p.). în urma cercetărilor
efectuate, s-a stabilit că minora, ce a primit numele de B.M. (fila 100 d.u.p.), a fost născută în dimineaţa
zilei de 31 ianuarie 2012 într-o altă încăpere situată la subsolul Spitalului Judeţean Ilfov - un adăpost de
apărare civilă, situat la o distanţă de aproximativ 7 metri de încăperea în care a fost găsită. S-a mai
stabilit că această încăpere era folosită de inculpatul M.D.M., angajat al spitalului din anul 2009 în funcţia
de brancardier, precum şi împrejurarea că minora este fiica biologică a inculpatei B.T., fiind exclus ca
inculpatul M.D.M. să fie tatăl biologic al acesteia (raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din
2012, filele 144-148 d.u.p.)
În continuare, instanţa a reţinut că, potrivit declaraţiilor coroborate ale celor doi inculpaţi, între
aceştia a început în anul 2010 o relaţie ce implica şi întreţinerea de raporturi sexuale, inculpata B.T.
petrecând mai multe nopţi în compania inculpatului M.D.M. în adăpostul de apărare civilă de la subsolul
spitalului. întâlnirile dintre cei doi au continuat şi în cursul anului 2011, timp în care ambii s-au implicat şi
în alte relaţii, în primăvara anului 2011 inculpata B.T. rămânând însărcinată. Cei doi au continuat întâlnirile
şi au întreţinut raporturi sexuale şi ulterior acestui moment, deşi data ultimului contact sexual anterior
datei de 30/31 ianuarie 2012 diferă în declaraţiile celor doi (decembrie 2011 în cazul inculpatei,
septembrie 2011 în cazul ultimelor declaraţii ale lui M.D.M., în condiţiile în care iniţial arătase că ar mai fi
întreţinut raporturi sexuale în luna ianuarie 2012). în seara de 30 ianuarie 2012, inculpata B.T. l-a vizitat
din nou pe inculpat în adăpostul de apărare civilă, petrecând noaptea cu acesta şi întreţinând din nou
raporturi sexuale. în dimineaţa de 31 ianuarie 2012, în jurul orei 05,00-05,30, inculpata B.T. a intrat în
travaliu, comunicându-i, potrivit celor declarate de aceasta, inculpatului M.D.M. doar faptul că o doare
stomacul şi solicitând o pastilă ce i-a fost adusă de către inculpat, înainte ca acesta să părăsească
încăperea. Inculpata B.T. a susţinut faptul că, după plecarea inculpatului, a născut singură, a pus copilul
pe pat, s-a spălat la chiuveta din cameră şi s-a aşezat din nou pe pat, moment în care inculpatul M.D.M. a
revenit în cameră şi a lăsat pe una dintre mese cheile de la încăpere. A mai susţinut inculpata că după
plecarea lui M.D.M. a aruncat apa din găleata în care se realiza scurgerea de la chiuvetă în toaleta
amenajată la subsol, a spălat pe jos cu o mătură, după care a aşteptat să se oprească hemoragia, s-a
îmbrăcat, a înfăşat copilul împreună cu placenta într-un tricou de culoare roşie pe care 1-a luat din cuier
şi a lăsat copilul pe pat. închizând uşa cu lacătul. în continuare, inculpata a arătat că s-a deplasat la
spălătoria unde ştia că se află inculpatul, i-a predat acestuia cheile şi a plecat din spital fără a-i spune
acestuia că a născut. Pe drumul spre localitatea Pantelimon, inculpata i-ar fi solicitat telefonic lui M.D.M.
să îi cumpere vată, acesta refuzând-o (filele 212, 217 d.u.p., fila 62 d.i.).
A arătat instanţa că varianta susţinută de inculpată cu privire la faptul că nu ea a fost cea care a
pus nou-născutul în sacul în care acesta a fost găsit şi nu l-a abandonat în încăperea situată la capătul
holului subsolului este susţinută de rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate pentru
determinarea comportamentului simulat în cazul ambilor inculpaţi, dar şi de datele ce caracterizează
situaţia inculpatului M.D.M., care a formulat apărări contradictorii pe parcursul cercetărilor. Astfel, audiat
pentru prima dată la 29 februarie 2012 (fila 254 d.u.p.), inculpatul a precizat că, în cursul nopţii de 30/31
ianuarie 2012, nu a întreţinut raporturi sexuale cu inculpata B.T., recunoscând însă faptul că a întreţinut
astfel de raporturi în cursul lunii ianuarie (susţinerea inculpatului că a fost ameninţat să dea această
declaraţie a fost apreciată ca lipsita de sens, in condiţiile in care acesta a negat în această primă
declaraţie un aspect recunoscut ulterior - raporturile sexuale din noaptea de 30/31 ianuarie). De
asemenea, inculpatul a mai precizat că, în cursul zilei de 31 ianuarie, a aflat de la martorul D.V. că în
subsolul spitalului a fost găsit un nou-născut şi că, deşi nu ştia ca inculpata B.T. să fi fost însărcinată, a
început să bănuiască faptul că aceasta a fost cea care a abandonat copilul în subsol. A mai arătat
inculpatul că, din dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 07,00, nu a mai vorbit cu coinculpata.
Audiat, însă, ulterior, la data de 02 martie 2012 (fila 258 d.u.p.), inculpatul a arătat că a întreţinut raporturi
sexuale cu inculpata B.T. în cursul nopţii de 30/31 ianuarie 2012 şi că aceasta i-ar fi spus „din senin" că „e
puţin grasă", că, după ce inculpata i-ar fi dat cheile de la cameră în jurul orei 06,45, aceasta l-ar fi sunat
în jurul orei 08,00 spunându-i că are nevoie ca el să îi cumpere vată, însă a refuzat-o având în vedere că
avea de lucru. A mai precizat inculpatul că, după discuţia telefonică cu inculpata, a aflat de la nişte
infirmiere din secţia ginecologie că în subsolul spitalului fusese găsit un nou-născut, aspect confirmat
ulterior şi de D.V., şi că la câteva zile distanţă a început să o bănuiască pe B.T. ca fiind cea care a născut
şi a abandonat copilul. în aceeaşi declaraţie, inculpatul a mai arătat că în ziua de 31 ianuarie 2012 a
plecat în localitatea de domiciliu – com. Plosca - fără a mai trece prin încăperea de la subsol şi că în
următoarele două săptămâni fie a făcut naveta, fie a dormit la martorul B.D., fără a pătrunde în adăpostul
de apărare civilă. La data de 08 august 2012 (fila 264 d.u.p.), inculpatul a precizat că a aflat despre nou-
născutul găsit în subsolul spitalului pe 31 ianuarie 2012. în jurul orelor 12, fără să aibă cunoştinţă de
locaţia exactă în care acesta a fost găsit, că după aproximativ 2 zile a purtat o discuţie cu martorul D.V.
aflând locul unde a fost găsit nou-născutul, fără a face însă nicio legătură între acesta şi inculpata B.T. A
mai arătat inculpatul că a mai purtat o discuţie cu martorul D.V. la jumătatea lunii februarie şi că doar
ulterior acestei discuţii a început să o bănuiască pe B.T. ca fiind cea care a născut şi a abandonat copilul.
Şi cu această ocazie inculpatul a susţinut că după noaptea de 30/31 ianuarie nu a mai pătruns în
încăperea de la subsol până la jumătatea lunii februarie, făcând naveta către com. Plosca, fără a preciza
nici un motiv pentru această decizie bruscă, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor sale, anterior acestui
moment ar fi dormit în acea încăpere circa 3 nopţi pe săptămâna. Peste câteva zile, pe 13 august 2012
(fila 269 d.u.p.), inculpatul a oferit detalii cu privire la trenurile folosite pentru a se deplasa din şi înspre
com. Plosca, inclusiv în luna februarie 2012, arătând că pleca din Bucureşti la ora 17,00 şi ajungea în
localitatea Plosca la ora 20:00.
Referindu-se la poziţia procesuală adoptată de inculpat în faţa instanţei de judecată, Tribunalul a
subliniat că, deşi a refuzat iniţial să dea o declaraţie, acesta a susţinut prin apărătorul său ales faptul că
după data de 31 ianuarie 2012 ar fi dormit în saloane ale spitalului sau în alte încăperi ale acestuia şi că
nu a menţionat acest aspect datorită faptului că îi era teamă să nu fie sancţionaţi colegii care l-au ajutat.
Audiat, însă, la data de 01 noiembrie 2012, inculpatul şi-a modificat din nou declaraţiile, arătând că a
observat anumite modificări cu privire la corpul inculpatei cu câteva luni înainte de data de 30/31 ianuarie
2012 şi că, la întrebarea sa, aceasta i-a spus doar că s-a îngrăşat, că inculpata i-a predat cheile de la
cameră în jurul orei 06,35, că din dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012 nu a mai pătruns în încăperea de la
subsol pentru două săptămâni, interval în care a dormit în apropierea vestiarelor datorită frigului din
cameră, că nu ar fi spus acest lucru în declaraţiile anterioare datorită faptului că nu dorea să le facă rău
colegilor care ar fi putut afla că doarme la subsol, că după acest interval a revenit în cameră şi a făcut
curat, ducând cearşaful la spălat. A mai precizat inculpatul că susţine cele arătate la data de 29 februarie
2012 referitor la faptul că în data de 31 ianuarie 2012, după ce a aflat de găsirea copilului abandonat, a
bănuit-o pe inculpata B.T., deşi nu avea cunoştinţă că aceasta era însărcinată.
În analiza efectuată cu privire la apărările formulate de inculpat, Tribunalul a verificat, în prealabil,
susţinerea acestuia privind pretinsele sale probleme de ordin psihic şi care ar fi determinat modificarea
declaraţiilor, constatând, însă, că inculpatul nu a putut prezenta niciun înscris referitor la aceste probleme,
deşi, în condiţiile în care lucra într-un spital, acesta ar fi avut posibilitatea de a apela oricând la un medic,
că potrivit fişei medicale întocmite cu ocazia plasării acestuia în arest inculpatul nu se află în evidenţă cu
afecţiuni de ordin psihic (fila 119 d.i.), că acesta a primit aviz medical necondiţionat atât la data de 21
ianuarie 2010, cât şi la data de 25 februarie 2011, pentru desfăşurarea activităţii de brancardier, nefiind
evidenţiate probleme de sănătate mentală (filele 75-76 d.i.). Nu în ultimul rând, în urma audierii
nemijlocite a inculpatului de către instanţa de judecată, s-a constatat făptui ca acesta arc capacitate de
înţelegere, posibilitatea de a răspunde de îndată întrebărilor ce îi sunt adresate şi de a prezenta explicaţii
pentru toate acţiunile sale (a se vedea răspunsurile inculpatului referitoare la motivul pentru care nu a mai
intrat în încăperea de la subsol ulterior datei de 31 ianuarie 2012 nici măcar pentru a-şi lua salteaua de
pe pat). în aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că modificarea declaraţiilor date de inculpat este
consecinţa luării la cunoştinţă a celorlalte elemente probatorii, care contraziceau susţinerile sale -
declaraţiile martorului B.D. din data de 02 aprilie 2012 prin care acesta a arătat că nu l-a adăpostit
niciodată pe inculpat în locuinţa sa (fila 189 d.u.p., fila 101 d.i.) şi adresa din 25 aprilie 2012 a DGPMB -
Serviciul de Analiză a Informaţiilor (fila 280 şi urm. d.u.p.), din care rezultă localizarea inculpatului, pe
baza numărului de telefon folosit, în apropierea Spitalului de Urgenţă Ilfov, ulterior datei de 31 ianuarie
2012, după orele 17,00 la care acesta susţinea că ar fi plecat înspre localitatea Plosca, în zilele în care
făcea naveta. în plus, argumentele prezentate de inculpat cu privire la motivul pentru care nu a declarat
de la început faptul că ulterior datei de 31 ianuarie 2012 ar fi dormit lângă vestiare - teama de a nu fi
sancţionaţi de către conducere colegii care ar fi putut cunoaşte acest lucru - nu au putut fi primite de
instanţă în condiţiile în care, anterior, acesta nu manifestase nicio temere pentru soarta colegilor care
ştiau că folosea adăpostul de apărare civilă încă din cursul anului 2009. Deşi aspectele referitoare la ceea
ce a făcut inculpatul ulterior datei de 31.01,2012 nu au o influenţă directă asupra acuzaţiei ce îi este
adusă, Tribunalul a apreciat că acestea sunt deosebit de relevante pentru determinarea lipsei sincerităţii
inculpatului în declaraţiile date. dar şi pentru sublinierea necesităţii pe care a simţit-o inculpatul de a
susţine, prin argumente riesmcere, în toate declaraţiile sale, faptul că nu a mai pătruns în încăperea în
care s-a născut minora B.M. dinainte de părăsirea acestei încăperi de către inculpata B.T. în dimineaţa de
31 ianuarie 2012 şi până la peste două săptămâni de la abandonarea nou-născutului.
Având în vedere explicaţiile neplauzibile prezentate cu privire la acest ultim aspect de către
inculpat în declaraţia din faţa instanţei - frigul din încăpere care l-ar fi determinat să doarmă, pe holurile
subsolului şi să nu mai pătrundă în aceasta, nici măcar pentru a lua aşternuturile de pe pat. până la
încălzirea vremii la jumătatea lunii februarie, în condiţiile în care la data de 02 martie 2012 inculpatul
arăta că avea un reşou electric în cameră, iar în încăperea respectivă acesta avea amenajate toate cele
 necesare traiului - s-a apreciat ca singurul motiv pentru care inculpatul a susţinut cele prezentate mai
sus a fost acela de a se distanţa de naşterea ce a avut loc în interiorul camerei la data de 31 ianuarie
2012 şi de orice urme ale acesteia care ar mai fi fost vizibile în încăpere imediat după naştere. Chiar
acceptând faptul că inculpatul nu a mai pătruns în adăpostul de apărare civilă ulterior datei de 31
ianuarie 2012, Tribunalul a considerat că acest lucru a avut loc doar pentru a se evita stabilirea unei
legături între nou-născut şi acuzat, neexistând nicio altă explicaţie pertinentă din partea apărării.
În al doilea rând, Tribunalul a considerat ca neplauzibile susţinerile inculpatului referitoare la faptul
că nu avea cunoştinţă de împrejurarea că inculpata B.T. era însărcinată. în ciuda declaraţiilor
contradictorii ale coincuîpatei cu privire la vizibilitatea sarcinii sale, generate probabil de dorinţa de a-l
proteja pe inculpat, Tribunalul a arătat că modificările produse de o sarcină asupra corpului viitoarei
mame sunt de notorietate şi nu aveau cum să nu fie observate de inculpat, deţinător al unei diplome de
bacalaureat, a două diplome de calificare profesională şi angajat de la data de 23 aprilie 2009 în cadrul
unui spital ce deţinea şi o secţie de obstetrică - ginecologie, pe postul de brancardier, având astfel
numeroase ocazii pentru a intra în contact cu persoane însărcinate, după cum a arătat şi acesta. în
legătură cu acelaşi aspect, s-a subliniat că, în mod normal, o sarcină devine vizibilă începând cu a 4-a
lună, iar posibilitatea ca o sarcină să nu fie vizibilă până în luna a 9-a (potrivit raportului de expertiză
medico - legală efectuat cu privire la minora B.M. aceasta a fost născută la termen, având o greutate de
2.870 grame, situată în limitele normale), deşi nu este exclusă, este aplicabilă în cazul persoanelor
supraponderale sau cu o constituţie solidă, ceea ce evident nu este cazul inculpatei B.T., persoană cu o
constituţie astenică, după cum se poate observa şi din fotografiile judiciare efectuate la o lună de la
momentul naşterii. S-a apreciat, de asemenea, că nu poate fi ignorat nici faptul că, potrivit declaraţiilor
ambilor inculpaţi, în cursul nopţii de 31 ianuarie 2012, într-un moment în care sarcina se afla în luna a 9-
a, cei doi au întreţinut raporturi sexuale normale, condiţii în care modificările fiziologice datorate sarcinii
nu aveau cum să nu fie observate de către inculpat, care întreţinuse raporturi sexuale cu B.T. şi anterior
rămânerii acesteia însărcinată. Susţinerile apărării referitoare la faptul că nici martorul B.D. nu a remarcat
că inculpata era însărcinată au fost calificate de Tribunal ca inculpată doar îmbrăcată cu o geacă, precum
şi contradicţiile dintre declaraţiile acestuia cu privire la ultimul moment în care a văzut-o pe aceasta - în
primăvara anului 2011 (fila 190 d.u.p.) sau în anii 2011-2012 (fila 101 d.i.). Au fost analizate, totodată, şi
explicaţiile date de inculpat cu privire la modificările corporale observate la inculpata B.T. în timpul sarcinii
- „în seara de 30 ianuarie . din senin, N. mi-a spus doar că e puţin grasă" (declaraţia din 02 martie 2012)
sau „cu câteva luni în urmă (înainte de data de referinţă 30/31 ianuarie 2012) când am observat ceva şi
am întrebat-o (inculpata) mi-a spus doar că s-a îngrăşat" (declaraţia din 01 noiembrie 2012) -
concluzionându-se că observarea unor astfel de modificări înainte cu câteva luni de data naşterii nu face
decât să susţină cele arătate Tribunal referitor la imposibilitatea neobservării sarcinii în contextul relaţiilor
intime. în legătură cu acelaşi aspect, instanţa a mai constatat şi caracterul contradictoriu al declaraţiilor
inculpatului, acesta arătând, atât la data de 29 februarie 2012, cât şi în faţa instanţei, că după ce a aflat
de găsirea nou-născutului, a suspectat-o pe inculpata B.T. de abandonarea acestuia. Or, în condiţiile în
care inculpatul nu avea cunoştinţă de sarcina coinculpatei, acesta nu avea niciun motiv pentru a o
suspecta pe B.T..
Acceptând susţinerea apărării, Tribunalul a arătat că, într-adevăr, nu există probe directe
împotriva inculpatului M.D.M., dar există suficiente probe indirecte pentru a fundamenta convingerea
instanţei că acesta este cel care a abandonat nou - născutul în încăperea neîncălzită în care a fost
găsit de către martorul D.V. Astfel, în afară de declaraţiile nesincere ale inculpatului cu privire ia
necunoaşterea sarcinii numitei B.T., la ceea ce a făcut în cele două săptămâni ce au urmat naşterii, la
motivele pentru care nu a mai pătruns în adăpostul de apărare civilă situat în subsolul Spitalului
Judeţean Ilfov, Tribunalul a mai reţinut declaraţiile coinculpatei B.T., rezultatele coroborate ale
constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate pentru determinarea comportamentului simulat în cazul celor
doi inculpaţi (care au concluzionat că răspunsurile negative ale inculpatei B.T. la întrebările „Tu ai
mutat copilul în camera din fundul holului?", „în data de 31 ianuarie 2012 ai mutat copilul în camera din
fundul holului?" „Ştii dacă M. este cel care a mutat copilul în camera din fundul holului?" nu au
determinat modificări specifice comportamentului simulat - filele 244-258 d.u.p. -, clar şi că
răspunsurile negative ale inculpatului M.D.M. la întrebările „Tu ai mutat copilul în camera din fundul
holului?", „în data de 31 ianuarie 2012 ai mutat copilul în camera din fundul holului?" şi răspunsul
afirmativ al acestuia la întrebarea „B.T. este cea care a mutat copilul în camera din fundul holului?" au
determinat modificări specifice comportamentului simulat - filele 272-278 d.u.p.), aspectele referitoare
la sacul în care a fost găsit nou-născutul, convorbirea telefonică ce a avut loc între cei doi inculpaţi în
dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, ruperea legăturilor dintre cei doi inculpaţi ulterior datei de 31
ianuarie 2012, îndepărtarea de către inculpat a aşternuturilor ce se aflau pe patul din adăpostul de
apărare civilă în noaptea de 30/31 ianuarie 2012.
Astfel, deşi declaraţiile date de cei doi inculpaţi cu privire la felul sacilor ce se aflau în camera de
la subsol sunt contradictorii, inculpatul arătând că aceştia erau negri, iar inculpata că erau verzi, prima
instanţă a constatat, pe baza declaraţiilor martorului D.V. şi a planşelor foto efectuate în cauză, că nou-
născutul nu a fost găsit într-un sac de genul celor ce se aflau în camera locuită de inculpat, ci într-un
sac transparent. Cu referire la acelaşi aspect, instanţa a mai reţinut declaraţiile martorului D.V. în sensul
că astfel de saci se foloseau în spital pentru gunoi, dar şi faptul că brancardierii erau cei care se ocupau
de evacuarea gunoiului, singura concluzie logică fiind aceea că inculpatul M.D.M. a fost cel care a
introdus nou- născutul în sacul în care acesta a fost găsit şi l-a abandonat în încăperea din subsol,
inculpatul fiind singura altă persoană ce a avut acces în încăperea în care s-a născut minora. în ceea
ce priveşte susţinerile apărării referitoare la faptul că, potrivit declaraţiilor numitului D.A., sacii folosiţi în
spital ar fi fost de culoare galbenă (fila 198 d.u.p.), Tribunalul a arătat că martorul s-a refent exclusiv la
sacii folosiţi la depozitarea materialelor biologice, saci pe care acesta îi topea, aspect care nu
contrazice cele arătate anterior.
Totodată, ambii inculpaţi au arătat că, în dimineaţa de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 08,00, între
ei a avut loc o convorbire telefonică, B.T. solicitându-i lui M.D.M. să îi aducă vată, iar acesta refuzând-o
pe motiv că ar fi avut de lucru. Din analiza conţinutului adresei din 25 aprilie 2012 a D.G.P.M.B. -
Serviciul de Analiză a Informaţiilor, rezultă faptul că inculpatul, având numărul de telefon X, localizat pe
Bd. x, unde se află sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, a apelat la orele 08:09 numărul de
telefon Y, număr ce a. fost folosit în seara de 31 ianuarie 2012 pentru efectuarea unor apeluri telefonice
de pe raza oraşului Pantelimon, unde se afla domiciliul inculpatei şi care cel mai probabil îi aparţine
acesteia. Relevant a fost apreciat faptul că, la momentul convorbirii menţionate (singura purtată de
inculpat la ora 08:00), inculpata a fost localizată în raza releului de pe str. S.N.S., stradă aflată în
imediata apropiere a Spitalului Judeţean Ilfov, fiind evident că, pentru ca inculpata să îi fi solicitat
coinculpatului să îi aducă vată, era necesar ca acesta să fi ştiut unde se află, cu atât mai mult cu cât
inculpatul a arătat că nu ştia unde locuieşte B.T. (fila 255 verso d.u.p.), iar faptul că inculpata a rămas în
apropierea spitalului sugerează existenţa unei înţelegeri între cei doi. Tot în apropierea spitalului, a fost
identificată inculpata şi pe baza unui telefon primit la ora 11:31, deşi potrivit declaraţiilor sale aceasta ar fi
plecat înspre Pantelimon imediat după părăsirea spitalului.
În plus, s-a arătat că singura explicaţie plauzibilă pentru ruperea legăturii dintre inculpaţi după
ziua de 31 ianuarie 2012, cei doi arătând că ulterior acestei zile nu au mai vorbit decât în data de 29
februarie 2012, după ce inculpatul M.D.M. fusese citat de organele de urmărire penală, apare ca fiind
dorinţa acestora de a evita descoperirea relaţiei dintre ei şi stabilirea legăturii cu nou-născutul găsit în
subsolul spitalului. La toate acestea se adaugă şi faptul că, în momentul în care a fost efectuată
cercetarea la faţa locului în adăpostul de apărare civilă în care a avut loc naşterea, organele de
urmărire penală nu au identificat cearşaful care se afla în mod obişnuit pe pat, nici păturile folosite de
către inculpat (filele 52-76 d.u.p.), varianta unei naşteri fără urme de materie pe patul pe care s-a aflat
inculpata şi pe care a fost plasat ulterior nou-născutul susţinută de B.T. fiind contrazisă atât de planşele
foto efectuate imediat după găsirea copilului, cât si de aspectele notorii referitoare la naştere. Astfel,
nou-născutul a fost găsit înfăşurat într-un tricou care era îmbibat cu sânge, la fel ca şi fragmentele de
ziar aflate în acelaşi sac cu copilul (filele 13-23 d.u.p.), situaţie în care orice loc în care ar fi fost pus
copilul după naştere ar fi prezentat astfel de urme, iar locul cel mai probabil pe care acesta a fost pus.
după cum a susţinut şi inculpata B.T., a fost patul, pe care se afla un cearşaf, dat la spălat de către
inculpat, potrivit propriilor sale declaraţii. De asemenea, în condiţiile în care nou-născutul a fost găsit cu
cordonul ombilical nesecţionat, inculpata B.T. trebuie să fi rămas în acelaşi loc în care a născut până la
expulzarea placentei, ce este însoţită de pierderea unei cantităţi de 200-300 ml de sânge şi are loc, în
medie, la 5-15 mânute de la expulzarea fătului.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorei E.N.C., invocate de apărare pentru a dovedi faptul că
inculpatul nu ar fi avut cum să ducă nou-născutul în încăperea de la subsol, declaraţii potrivit cărora
martora s-ar fi aflat împreună cu inculpatul în dimineaţa de 31 ianuarie 2012 de la ora 06,25 până la ora
09,00 şi că ar fi urcat cu acesta la secţia în care lucrau în jurul orei 06,25-06,30, acestea au fost înlăturate
de către instanţă întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, nici chiar cu
declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale. Astfel, în niciuna din aceste declaraţii, inculpatul nu
a menţionat faptul că în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012 s-ar fi aflat împreună cu această martoră. Nici
intervalul de timp menţionat de către martoră nu este confirmat de declaraţiile iniţiale ale inculpatului
potrivit cărora ar fi rămas la spălătorie până în jurul orei 07.00 (declaraţia din data de 29 februarie 2012)
sau 06,45 (declaraţia din data de 02 martie 2012), când a plecat înspre secţia în care lucra, întâlnindu-se
cu inculpata B.T. în incinta spitalului, ocazie cu care aceasta i-a restituit cheia. în al doilea rând, s-a arătat
că, dacă s-ar accepta varianta prezentată de această martoră, coroborată cu varianta prezentată de
inculpat referitoare la momentul la care a plecat din cameră în aceea dimineaţă, ar rămâne un interval de
aproximativ 40 de minute în care inculpata B.T. să fi dat naştere minorei, cu un travaliu declanşat în jurul
orei 05,00-05,30, să fi avut loc expulzarea placentei, să-şi fi revenit după naştere, să fi făcut curăţenie în
cameră, să se fi spălat şi îmbrăcat şi să fi dus copilul în cealaltă încăpere, în condiţii de luminozitate
scăzută, şi să se fi deplasat înspre spălătorie, interval apreciat de instanţă ca fiind insuficient pentru toate
aceste activităţi.
Tot în legătură cu apărările formulate de inculpatul M.D.M. prin intermediul apărătorului său ales,
referitoare la omisiunea audierii numiţilor „C." şi „D.", Tribunalul a constatat că audierea acestora nu a fost
solicitată de niciuna din părţile din dosar şi că, în lipsa unor precizări suplimentare din partea celor care îi
cunoşteau pe „C." şi „D." cu privire la identitatea acestora, identificarea lor de către instanţa de judecată
este aproape imposibilă.
În ceea ce priveşte referirile apărării la declaraţia făcută de inculpata B.T. în faţa comisiei de
primă expertiză medico-legală, cu privire la faptul că s-ar fi dus să nască la concubinul său (fila 92
d.u.p.), Tribunalul a considerat că această afirmaţie întăreşte cele arătate anterior referitor la
cunoaşterea de către inculpatul M.D.M. a stării de graviditate.
De altfel, Tribunalul a apreciat ca puţin probabil şi ca inculpatul M.D.M. sa nu fi avut cunoştinţă de
ceea ce se întâmpla cu inculpata B.T. în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, având în vedere toate
manifestările ce însoţesc travaliul - ruperea apei, contracţiile puternice, faptul că cei doi au dormit în
acelaşi pat de o singură persoană şi împrejurarea că inculpatul lucra de 3 ani într-un spital, fiind posibilă,
deşi nedovedită, existenţa unei înţelegeri între cei doi cu privire la abandonarea copilului. Totodată, s-a
arătat că susţinerile apărării referitoare la lipsa unui mobil în cazul inculpatului M.D.M. ignoră
împrejurarea că, la data de 31 ianuarie 2012, inculpatul putea să considere că minora este fiica sa, cu
toate consecinţele ce decurgeau din acest fapt, situaţia materială dificilă a acestuia şi implicarea în alte
relaţii cu persoane de sex feminin constituind elemente care puteau să determine dorinţa lui de a „scăpa"
de nou-născut.
În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatei B.T. care, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie
2012, după ce a născut neasistată medical un copil de sex feminin în subsolul Spitalului Judeţean Ilfov, a
abandonat nou-născutul în condiţii de natură să pună în pericol viaţa acestuia, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175
lit. c) (nou-născutul fiind fiica biologică a inculpatei) şi d) (faţă de starea de neputinţă a nou-născutului de
a se apăra) C. pen.
De asemenea, s-a apreciat de către Tribunal că fapta inculpatului M.D.M. care, în dimineaţa zilei de
31 ianuarie 2012, după introducerea copilului născut In cursul aceleiaşi dimineţi de inculpata B.T. într-un
sac, a abandonat nou-născutul în încăperea de la capătul holului subsolului dezafectat al Spitalului
Judeţean Ilfov, unde acesta a fost găsit în jurul orei 07,15-07,20 de martorul D.V., întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175
lit. d) (faţă de starea de neputinţă a nou-născutului de a se apăra) C. pen. Sub aspectul laturii subiective,
s-a arătat că, prin abandonarea nou-născutului într-o încăpere neîncălzită, situată într-o zonă dezafectată
a Spitalului Judeţean Ilfov, într-un sac de plastic, inculpatul M.D.M. a acceptat posibilitatea decesului
minorei, acţionând cu intenţie.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C.
pen., precum şi cele ale art. 320 7 alin. (7) C. proc. pen. în cazul inculpatei B.T., ţinând seama de faptul că
aceasta, la termenul din data de 13 septembrie 2012, a recunoscut în întregime acuzaţiile ce i-au fost
aduse, precizând că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi că nu solicită
administrarea de probe suplimentare. Astfel, în procesul de proporţionalizare a sancţiunilor penale, prima
instanţă a avut în vedere împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea (prin abandonarea unui nou-
născut, persoană lipsită complet de apărare, de către mama acestuia şi de către o persoană care ia acel
moment se putea considera în mod rezonabil tatăl acestuia), ce denotă un grad ridicat de pericol social
concret al acesteia, atitudinea procesuală a acuzaţilor pe parcursul desfăşurării procesului penal, dar şi
datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care au mai fost sancţionaţi administrativ pentru
săvârşirea de fapte de furt (în cursul anului 2012 în cazul inculpatei B.T. şi în cursul anului 2007 în cazul
inculpatului M.D.M.), au un nivel mediu de pregătire, iar inculpatul M.D.M. are un loc de muncă, fiind
apreciat de colegi, aspecte în raport cu care Tribunalul a considerat ca neîntemeiată solicitarea acestuia
din urmă de reţinere în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., menţionând că reeducarea
inculpaţilor se poate realiza numai prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de
lege pentru infracţiunea comisă, redus cu o treime în cazul inculpatei B.T., ca urmare a reţinerii
dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Ca pedeapsă complementară şi accesorie, s-a interzis
inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., apreciindu-se
că săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui nou-născut, care la acel moment putea fi
considerat în mod rezonabil rezultatul relaţiei dintre cei doi inculpaţi, dovedeşte incompatibilitatea
acestora cu exerciţiul drepturilor părinteşti, a dreptului de a fi tutore sau curator, dar şi a dreptului de a
ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că acţiunile civile promovate de
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Ilfov şi de partea vătămată B.M., prin reprezentant legal Primarul
Sectorului 2 Bucureşti - D.G.A.S.P.C. Sector 2 sunt întemeiate, dispunând obligarea inculpaţilor în solidar
la plata către unitatea spitalicească a sumei de 7115,71 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor
medicale acordate victimei B.M. în perioada 31 ianuarie 2012 -28 februarie 2012, precum şi la plata
sumei de 250.000 Iei cu titlu de daune morale către aceasta din urină. La stabilirea cuantumului daunelor
morale, Tribunalul a avut în vedere suferinţele cauzate şi care vor fi resimţite în continuare de minora
B.M. pe parcursul întregii sale vieţi, datorită modului în care inculpaţii au procedat imediat după naşterea
acesteia, suma acordată fiind de natură să compenseze într-o oarecare măsură respectivele traume
psihice, ce vor fi resimţite de minoră odată cu creşterea în vârstă, în urma aflării împrejurărilor naşterii
sale, dându-i posibilitatea acesteia să aibă o dezvoltare cât mai apropiată de normal în împrejurările date.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o
sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 320 1 C. proc. pen. în privinţa inculpatei B.T. şi a greşitei
individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, precum şi inculpatul M.D.M., invocând încălcarea
în cursul urmăririi penale a dreptului său la apărare, garantat de art. 6 şi art. 171 C. proc. pen., precum şi
nerespectarea principiului legalităţii, prevăzut în art. 2 alin. (1) şi art. 64 alin. (2) C. proc. pen., prin
valorificarea de către instanţa de fond a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică pentru determinarea
comportamentului simulat, deşi această investigaţie nu este admisă de lege ca mijloc de probă, iar la
efectuarea ei nu s~a asigurat asistenţa juridică a inculpatului. Ca urmare, s-a solicitai de către recurent
restituirea cauzei Ia Parchet, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea sa ori
aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special, ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit.
a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., şi a cărei executare să fie suspendată condiţionat, conform
art. 81 sau 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 54/ A din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a
penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte,
sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.
pen. cu privire la. inculpata B.T., iar, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) şi d) C. pen., a
dispus condamnarea acesteia la pedeapsa. de S am şi 6 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii
ale hotărârii.
Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D.M. şi a dispus obligarea
acestuia la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor şi a dedus prevenţia acestora de la 03 martie 2012
la zi.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a arătat, cu privire ia motivul invocat de inculpatul M.D.M.
referitoi' la nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, că testarea la
poligraf s~a realizat numai după obţinerea consimţământului scris al acestuia şi că rezultatul unei
asemenea investigaţii trebuie evaluat în contextul probatoriilor existente la dosarul cauzei, potrivit
principiului aprecierii probelor, constituind şi o direcţie principală în efectuarea altor activităţi de urmărire
penală (efectuarea percheziţiilor, ascultarea martorilor, a învinuiţilor etc). Totodată, Curtea a menţionat că
testarea la poligraf sau biodetecţia judiciară este un procedeu care respectă integral demnitatea,
integritatea fizică şi psihică a persoanei examinate, ca valori juridice consacrate prin Constituţia
României, precum şi prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 66 C. proc. pen., apreciindu-se că
audierea acuzatului prin intermediul acestei tehnici nu reprezintă altceva decât o declaraţie luată în
condiţii specifice, înscriindu-se în cadrul mijloacelor de probă prevăzute de art. 69-73 C. proc. pen.
referitoare la declaraţiile luate învinuitului sau inculpatului şi, mai precis, o aplicare a dispoziţiilor art. 72
C. proc. pen., care stabilesc că "după ce învinuitul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la
fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce"
Astfel, s-a arătat că, deşi audierea învinuitului şi inculpatului prin intermediul tehnicii poligraf nu
este prevăzută, în mod expres, de lege, ca mijloc de probă de sine stătător, nu este nici interzisă, ci se
include perfect în cadrul mijloacelor de probă prevăzute de lege, respectiv de art. 69-73 C. proc. pen. Pe
de altă parte, s-a considerat că examinarea poligraf este în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 68
C. proc. pen., arătându-se că, în condiţiile în care, prin această examinare se măsoară şi compară
simultan mai mulţi parametri psihofiziologici (puls, tensiune arterială, reacţia eledrodermică, respiraţia în
varianta abdominală şi toracică şi, uneori, reactivitatea miokinetică - reacţia musculară), parametrii care,
cu mare exerciţiu şi efort ar putea fi înşelaţi de persoana audiată şi supusă examinării, se impune
respectarea unor condiţii de fond şi de formă care să asigure o examinare corectă şi, deci, o audiere m
cadrul legal, care poate fi folosită ca mijloc de probă în procesul penal, întrucât aceasta, fiind o
"mărturisire prin negare", ca orice declaraţie a învinuitului sau inculpatului, poate servi la aflarea
adevărului numai în măsura în care este coroborată cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul
probelor existente în cauză, conform art. 69 C. proc. pen.
Relativ la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, invocată de acelaşi apelant inculpat, Curtea a
reţinut că, în cauză, organul de urmărire penală a respectat dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen.,
prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, înainte de a fi audiat
prin intermediul biodetecţiei, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă acest lucru şi, fiind de acord, s-a
consemnat respectivul aspect în declaraţia de consimţământ. Totodată, făcând referiri ample la
jurisprudenta instanţei de contencios european (Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo E. Bv
versus Olanda, Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa, Hotărârea Edwards versus
Marea Britanie din 16 decembrie 1992), Curtea a arătat că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare
şi la un proces echitabil, prin aplicarea principiului egalităţii de arme. Ca atare, constatând că garanţiile cu
privire la un proces echitabil au fost respectate atât din perspectiva dreptului intern, cât relativ la
dispoziţiile art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a concluzionat că nu se poate reţine
vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În ce priveşte situaţia de fapt, s~a constatat, în esenţă, că aceasta a fost în mod corect reţinută de
Tribunal, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză.
Astfel, potrivit depoziţiei martorului D.V., coroborată cu documentele medicale întocmite cu ocazia
internării nou-născutului, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 07,15-07,20, intrând în
încăperea situată la capătul culoarului de la subsolul corpului dezafectat al Spitalului Judeţean Ilfov,
încăpere pe care martorul o folosea pentru depozitarea unor unelte, acesta a găsit, pe podea, un sac de
plastic înnodat, în care se afla un nou-născut de sex feminin, cu cordonul ombilical nesecţionat, înfăşat
într-un tricou de culoare roşie îmbibat cu sânge şi într-o jachetă de culoare mov. Martorul a chemat în
ajutor pe numitul P.V., agent de pază, împreună cu care a dus nou-născutul la camera de gardă, acesta
fiind internat la ora 07,30. Conform raportului de expertiză medico-legală din 2012 întocmit în cauză, nou-
născutul de sex feminin găsit în subsolul Spitalului de Urgentă Ilfov a prezentat diagnosticul de
hipotermie cu elemente de acidoză metabolică severă şi hipoglicemie, în contextul unei naşteri ia termen
neasistate medical, cu relativ puţin timp înainte de prezentarea la spital şi a neacordării de îngrijiri
medicale după expulzie. De asemenea, s-a stabilit că, în absenţa îngrijirilor medicale intensive şi
precoce, obligatorii pentru un nou născut, decesul nou-născutului ar fi fost iminent, situaţie congruentă cu
noţiunea de punere în primejdie a vieţii. Naşterea a avut loc. în aceeaşi dimineaţă - inculpata B.T. intrând
în travaliu în jurul orelor 05,00-05,30 - într-o altă încăpere situată la subsolul Spitalului Judeţean Ilfov,
respectiv într-un adăpost de apărare civilă, aflat la o distanţă de aproximativ 7 metri de încăperea în care
a fost găsit nou născutul, adăpost ce era folosit de inculpatul M.D.M., angajat al spitalului din anul 2009,
în funcţia de brancardier. Din raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012, a rezultat
faptul că minora este fiica biologică a inculpatei B.T., fiind exclus ca inculpatul M.D.M. să fie tatăl biologic
al acesteia. Potrivit declaraţiilor inculpatei B.T., în dimineaţa de 31 ianuarie 2012, în jurul orei 05,00-
05,30, a intrat în travaliu, comunicându-i inculpatului M.D.M. doar faptul că o doare stomacul şi solicitând
o pastilă ce i-a fost adusă de către inculpat, înainte ca acesta să părăsească încăperea. După plecarea
inculpatului, a născut singură, a pus copilul pe pat, s-a spălat la chiuveta din cameră şi s-a aşezat din nou
pe pat, moment în care inculpatul M.D.M. a revenit în cameră şi a lăsat, pe una dintre mese, cheile de la
încăpere. După cea de-a doua plecare a lui M.D.M., inculpata B.T. a aruncat apa din găleata în care se
realiza scurgerea de la chiuvetă în toaleta amenajată la subsol, a spălat pe jos cu o mătură, după care a
aşteptat să se oprească hemoragia, s-a îmbrăcat, a înfăşat copilul împreună cu placenta într-un tricou de
culoare roşie, pe care l-a luat din cuier şi a lăsat copilul pe pat, închizând uşa cu lacătul. În continuare, s-
a deplasat la spălătoria unde ştia că se află inculpatul, i-a predat acestuia cheile şi a plecat din spital, fără
a-i spune că a născut. Pe drumul spre localitatea Pantelimon, inculpata i-ar fi solicitat telefonic lui M.D.M.
să îi cumpere vată, acesta refuzând-o.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.D.M., Curtea a reţinut că acesta nu a recunoscut săvârşirea
faptei, dând o serie de declaraţii contradictorii, însă diversele sale susţineri au fost contrazise prin
declaraţia martorului B.D. din data de 02 aprilie 2012, prin care acesta a arătat că nu l-a adăpostit
niciodată pe inculpat în locuinţa sa, dar şi prin adresa din 25 aprilie 2012 emisă de D.G.P.M.B. - Serviciul
de Analiză a Informaţiilor, din care a rezultat localizarea inculpatului, pe baza numărului de telefon folosit,
în apropierea Spitalului de Urgenţă Ilfov, ulterior zilei de 31 ianuarie 2012, după orele 17,00, la care
acesta susţinea ca ar fi plecat spre localitatea Plosca, în zilele m care făcea naveta. Mai mult, s-a arătat
că, deşi în toate declaraţiile sale, inculpatul a susţinut că nu a mai pătruns în încăperea în care s-a născut
minora B.M. dinainte de părăsirea acestei încăperi de către inculpata B.T. în dimineaţa de 31 ianuarie
2012 şi până la peste două săptămâni de la abandonarea nou-născutului, motivat de faptul că era frig în
locaţia respectivă, Curtea a remarcat faptul că el însuşi s-a contrazis prin propria depoziţie din 02 martie
2012, când a arătat că avea un reşou electric în cameră şi toate cele necesare traiului. Pe de altă parte,
s-a mai constatat că inculpatul a susţinut, dând dovadă de o vădită nesinceritate, faptul că nu ştia că
inculpata B.T. era însărcinată, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit
în cauză, a rezultat că minora B.M. a fost născută la termen, având o greutate de 2.870 grame, situată în
limitele normale, iar inculpata B.T., o persoană cu constituţie astenică, însărcinată în luna a noua, a
întreţinut raporturi sexuale normale cu coinculpatul în cursul nopţii de 31 ianuarie 2012, potrivit depoziţiilor
ambilor inculpaţi. Totodată, inculpatul, posesor al unei diplome de bacalaureat şi a două diplome de
calificare profesională, era angajat de la data de 23 aprilie 2009 în cadrul unui spital ce deţinea şi o secţie
de obstetrică -ginecologie, pe postul de brancardier, având, astfel, numeroase ocazii de a intra în contact
cu persoane însărcinate, după cum a arătat şi acesta. Or, s-a apreciat de către Curte că toate aceste
aspecte exclud ipoteza susţinută de inculpat în sensul că nu ar fi cunoscut/observat starea de graviditate
a inculpatei B.T., în condiţiile în care cei doi au întreţinut raporturi sexuale şi anterior rămânerii acesteia
însărcinată.
Ca urmare, instanţa de control judiciar a constatat că, în mod corect, Tribunalul a reţinut caracterul
contradictoriu al declaraţiilor inculpatului şi în raport de faptul că acesta a arătat, atât la data de 29
februarie 2012, cât şi în faţa primei instanţe, că după ce a aflat de găsirea nou-născutului a suspectat-o
pe inculpata B.T. de abandonarea lui, acesta neavând niciun motiv rezonabil să o suspecteze pe
coinculpată în condiţiile în care nu ar avut cunoştinţă de existenţa sarcinii. Cu referire ia pretinsele
probleme de natură psihică invocate de inculpatul M.D.M. pentru a motiva inconsecvenţa propriilor
depoziţii, Curtea a reţinut că, potrivit fişei medicale întocmite cu ocazia plasării acestuia în arest,
inculpatul nu se află în evidenţă cu afecţiuni de ordin psihic, acesta a primit aviz medical necondiţionat,
atât la data de 21 ianuarie 2010, cât şi la data de 25 februarie 2011, pentru desfăşurarea activităţii de
brancardier, ne.fiind evidenţiate probleme de sănătate mentală. Nu în ultimul rând, în urma audierii
nemijlocite a inculpatului de către instanţa de apel, sa constatat că nu există îndoială cu privire la starea
psihică a acestuia.
Concluzionând, Curtea a reţinut că, în cauză, există suficiente probe indirecte; pentru a
fundamenta convingerea instanţei de apel, în acord cu Tribunalul, că inculpatul M.D.M. este cel care a
abandonat nou-născutul în încăperea neîncălzită în care acesta a fost găsit de către martorul D.V. şi
anume: declaraţiile nesincere ale inculpatului cu privire la necunoaşterea sarcinii inculpatei B.T., la ceea
ce a făcut în cele două săptămâni ce au urmat naşterii, la motivele pentru care nu a mai pătruns în
adăpostul de apărare civilă situat în subsolul Spitalului Judeţean Ilfov; declaraţiile coinculpatei B.T.;
rezultatele coroborate ale constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate pentru determinarea comportamentului
simulat în cazul celor doi inculpaţi; aspectele referitoare la sacul transparent în care a fost găsit nou-
născutul, sac ce se folosea în spital pentru gunoi, iar brancardierii erau cei care se ocupau de evacuarea
gunoiului, conform depoziţiilor martorului D.V.; convorbirea telefonică ce a avut loc între cei doi inculpaţi
în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012; ruperea legăturilor dintre cei doi inculpaţi ulterior datei de 31
ianuarie 2012, evident, în scopul de a evita descoperirea relaţiei dintre ei şi stabilirea legăturii cu nou-
născutul găsit în subsolul spitalului; îndepărtarea de către inculpat a aşternuturilor ce se aflau pe patul din
adăpostul de apărare civilă în noaptea de 30/31 ianuarie 2012, în condiţiile în care, la cercetarea la faţa
locului în adăpostul de apărare civilă în care a avut loc naşterea, organele de urmărire penală nu au
identificat cearşaful care se afla în mod obişnuit pe pat şi nici păturile folosite de către inculpat.
 Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile
martorei E.N.C., motivat de faptul că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi nici
chiar cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, în care nu a menţionat că în dimineaţa zilei
de 31 ianuarie 2012 s-ar fi aflat împreună cu această martoră.
De asemenea, nici intervalul de timp precizat de martoră nu este confirmat de declaraţiile iniţiale
ale inculpatului, potrivit cărora ar fi rămas la spălătorie până în jurul orei 07.00 (declaraţia din data de 29
februarie 2012) sau 06,45 (declaraţia din data de 02 martie 2012), când a plecat spre secţia în care
lucra, întâlnindu-se cu inculpata B.T. în incinta spitalului, ocazie cu care aceasta i-a restituit cheia.
Ca urmare, Curtea a reţinut că probele administrate în cauză au justificat aprecierea instanţei de
fond că nu există mciun dubiu cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor deduse judecăţii,
astfel că soluţia de condamnare a acestora a fost apreciată ca fiind corectă.
De asemenea, Curtea a constatat că Tribunalul a dat o corectă încadrare juridică faptelor săvârşite
de inculpaţi şi a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate acestora, având în vedere criteriile
generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii - în condiţiile
în care inculpaţii aveau posibilitatea de a depune copilul nedorit undeva în interiorul spitalului, într-un loc
încălzit, în care găsirea acestuia să se fi realizat imediat -, gradul de pericol social sporit al faptei
săvârşite, împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile - prin abandonarea unui nou-născut,
persoană lipsită complet de apărare, de către mama acestuia şi de către o persoană care, la acel
moment, se putea considera, în mod rezonabil, tatăl acestuia -, precum atitudinea procesuală oscilantă şi
datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care au mai fost sancţionaţi administrativ pentru
săvârşirea de fapte de furt (în cursul anului 2012, în cazul inculpatei B.T. şi în cursul anului 2007, în cazul
inculpatului M.D.M.), neputându-se reţine o conduită exemplară anterioară săvârşirii infracţiunii ce face
obiectul prezentului dosar, care să facă posibilă reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de
art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totuşi, având în vedere faptul că asupra nou-născutului nu s-au exercitat acte de violenţă, ţinând
cont de nivelul de pregătire şi de situaţia socială a inculpatului M.D.M., Curtea a constatat că, în mod
temeinic, Tribunalul a considerat că este suficientă, în cazul acestuia, aplicarea unei pedepse în
cuantumul minim prevăzut de lege, apreciind, cu privire la acest inculpat, ca fiind nefondat apelul declarat
de Parchet.
În ce priveşte apelul promovat de procuror cu referire la inculpata B.T., Curtea a arătat că, într-
adevăr, procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei nu îşi găseşte aplicabilitate în privinţa acesteia,
în condiţiile în care, în cuprinsul declaraţiei dată conform art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., inculpata a
declarat că recunoaşte propria contribuţie la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală (reţinând şi
declaraţiile sale contradictorii cu referire la anumite aspecte - cunoaşterea stării de graviditate de către
coinculpat, culoarea sacilor ce se aflau în camera de la subsol etc), nu şi contribuţia coinculpatului
M.D.M., menţionându-se că textul de lege invocat impune cerinţa ca inculpatul să recunoască, în mod
necondiţionat, integrai, faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei B.T., ca urmare a înlăturării dispoziţiilor
art. 3201 alin. (1) - (3) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere, pe lângă argumentele anterior prezentate,
împrejurarea că aceasta este mama biologică a victimei, iar incapacitatea copilului de a se apăra,
fragilitatea şi nevoia de ocrotire a acestuia nu au fost în măsură să o sensibilizeze şi să o determine să
renunţe la ideea abandonării nou-născutului în acele condiţii, punându-i grav în primejdie viaţa. De
asemenea, a reţinut şi activitatea ulterioară a inculpatei care, potrivit propriilor declaraţii, a încuiat cu un
lacăt uşa camerei în care a abandonat copilul şi a părăsit incinta spitalului, fără a avea intenţia de a se
mai întoarce, întreaga sa conduită manifestată în timpul şi după naşterea copilului reliefând nepăsarea
acesteia faţă de viaţa nou-născutei, singurul scop al inculpatei fiind acela de a şterge cât mai repede
urmele naşterii şi de a părăsi camera. De altfel, în cauză, s-a constatat că, deşi camera unde a avut loc
naşterea se afla într-un spital, inculpata nu a avut, în niciun moment, intenţia de a naşte asistată şi nici de
a abandona copilul în condiţii de natură să asigure supravieţuirea acestuia. Ca urmare, instanţa de
control judiciar a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum puţin peste minimul
special obţinut în urma aplicării dispoziţiilor art. 21 alin, (2) C. pen. şi a înlăturării prevederilor art.
3201 alin. (1) - (3) C. proc. pen., cu executare în regim de detenţie, este aptă să asigure satisfacerea, în
condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că sunt întrunite, cumulativ, condiţiile răspunderii
civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 şi urm. C. civ., cuantumul despăgubirilor
morale acordate de prima instanţă fiind în mod corect stabilit, în raport de datele cauzei, ţinând cont de
 suferinţa fizică şi psihică la care a fost supus nou născutul, nefiind de natură a crea impresia unei
îmbogăţiri fără just temei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii B.T. şi M.D.M., pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în recursul său, inculpata B.T., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1)
pct. 172 şi 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei înlăturări a dispoziţiilor
art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând
casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunal.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.D.M., acesta a reiterat întocmai în cuprinsul motivelor de
recurs criticile formulate conform art. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sau
restituirea cauzei la Parchet, conform dispoziţiilor art. 332 C. proc. pen., iar, în subsidiar,
reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al
reţinerii prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., şi suspendarea condiţionată a executării ei, în
baza art. 81 sau 861 C. pen.
Astfel, invocând motivul de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., inculpatul a
susţinut că nu i s-a asigurat, în cursul urmăririi penale, asistenţa juridică la efectuarea investigaţiei cu
tehnica poligraf, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6, art. 171 C. proc. pen., art. 24
din Constituţia României şi art. 6 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Totodată, în legătură cu aceeaşi investigaţie, a arătat că aceasta excede cadrului legal
(art. 64 alin. (2), art. 112 și 113 C. proc. pen., art. 26 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 218/2002), iar
instanţele inferioare, prin valorificarea ca mijloc de probă a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică de
detectare a comportamentului simulat, au pronunţat hotărâri contrare legii, critică circumscrisă cazului de
casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul
inculpat a menţionat că situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare nu a fost
confirmată de probele administrate în cauză, dovezile indirecte invocate de acuzare neputând să
demonstreze cu certitudine vinovăţia sa. motiv pentru care se impune aplicarea principiului in dubio
pro reo.
Cu referire la sancţiunea penală ce i-a fost aplicată, invocând cazul de casare prevăzut de art.
3851 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că aceasta a fost greşit individualizată atât sub
aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, fiind excesivă în raport cu împrejurările în care
a fost comisă fapta şi datele ce caracterizează persoana sa.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.T. şi M.D.M. prin raportare la dispoziţiile art.
3859 C. proc. pen., astfel cum a.u fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că
acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,
art. 3851 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele
motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului
declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât ia
lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această
cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu
unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin.
(2)1, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în
art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a
fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin.
(2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.
pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a II-a penală, la data de 25 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a
Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care
aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum
au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege -
referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală
anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aliate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs
de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în
speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele
cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de
aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 11 - al art. 385 9 C. proc. pen., intenţia clară a legiutorului,
prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin
intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr.
2/2013 a fost cel reglementat de art. 3351 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie In caic critlcile
circumscrise de recurentul M.D.M. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către
instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările
anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroaiea
gravă de fapt invocată de inculpat.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de
instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen.,
stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât
cele prevăzute de lege. Or, în cauză, atât inculpata B.T., cât şi recurentul M.D.M. au criticat decizia
penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate
prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele lor personale, situaţie exclusă,
însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art.
3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de
ambii recurenţi inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio
modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.,
în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,
fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea
condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpata B.T. şi-a motivat recursul
numai oral în ziua judecăţii, iar recurentul M.D.M., prin apărătorul său ales, a depus la dosar memoriul
cuprinzând motivele de recurs în şedinţa publică din data de 13 mai 2013 (primul termen de judecată
acordat în cauză), încălcându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385 10 alin.
(2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate
prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare
din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 3851 C. proc. pen., nu va proceda
la exa.min.area criticilor circumscrise de cei doi recurenţi acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite
condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., invocat de
recurentul inculpat M.D.M., se constată că şi acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit
textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în
lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie. Aşadar, potrivit actualei reglementări, în
vigoare şi la data pronunţării deciziei atacate, critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului său
la apărare în cursul urmăririi penale nu se mai încadrează în motivul de recurs invocat, nemaiputând fi
examinată de Înalta Curte prin raportare la dispoziţiile pct. 6 al art. 385 9 C. proc. pen., care au păstrat în
sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs doar situaţiile în care se invocă lipsa de apărare
în cursul judecăţii, când asistenţa juridică era obligatorie.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul M.D.M. se
circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte nu
poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale
prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici
de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii
M.D.M. şi B.T. şi, având in vedere că aceştia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga, în
temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
 PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D.M. şi B.T. împotriva Deciziei

penale nr. 54/ A din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicatei inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 martie
2012 la 13 mai 2013.
Obligă recurenta inculpată B.T. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat M.D.M. la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 75 lei. reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la
prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2592/2013 Dosar nr. 17487/109/2012

Şedinţa publică din 5 septembrie 2013

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 1098 din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Argeş, s-a respins cererea de
schimbare a încadrării juridice a faptei.
A fost condamnată inculpata P.G.I. la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor
calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a), art. 76 alin. (2) C.
pen., cu executare în condiţiile art. 57, art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. şi
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe timp de 5 ani.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50
RON (25%) onorariu avocat oficiu B.A. conform împuternicirii avocaţiale din 17 septembrie 2012.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 101/P/2012 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în
judecată în stare de libertate a inculpatei P.G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută
de art. 175 lit. c) C. pen.
În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în fapt în ziua de 13 februarie 2012, inculpata a născut
la domiciliul său un făt de sex feminin pe care l-a abandonat într-o cameră neîncălzită în condiţii de
temperaturi scăzute, fapt ce a condus la decesul acestuia.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că la data de 15 februarie 2012, la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a înregistrat sesizarea din data de 13 februarie 2012 din
partea cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean Argeş cu privire la faptul că în Secţia Ginecologie
din cadrul acestei unităţi, s-a prezentat numita P.G.I. care prezenta urmele unui avort recent fără a
prezenta produsul de concepţie, la domiciliul acesteia fiind identificat ulterior, într-o pungă din plastic
cadavrul unui făt de sex feminin, din constatările preliminarii efectuate de SML Argeş rezultând că:
„moartea nou născutului a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei acute cardio-respiratorii, consecinţa
expunerii la temperaturi scăzute, prin neacordarea îngrijirilor necesare nou născutului imediat după
naştere. La necropsie nu s-au constatat leziuni de violenţă, fătul s-a născut la termen şi era viabil".
Prin ordonanţa din 20 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a dispus
declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş
constatându-se existenţa indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C.
pen.
În legătură cu împrejurările în care s-a comis fapta, s-a constatat că inculpata, căsătorită, având
în creştere o altă fetiţă de circa 3 ani, soţul său fiind plecat la muncă în afara ţării, a întreţinut o scurtă
relaţie extraconjugală la locul de muncă, în urma căreia a rămas gravidă, aceasta relatând că nu a spus
nimănui de existenţa sarcinii, intenţionând ca în final să dea copilul în grija unei instituţii de caritate.
A susţinut inculpata că la data de 13 februarie 2012, aflându-se singură la domiciliu, a avortat
spontan, că şi-a pierdut cunoştinţa şi revenindu-şi, bănuind că nou născutul este mort, l-a transportat într-
o cameră neîncălzită dintr-un alt imobil deşi temperaturile din acea perioadă erau foarte scăzute.
Martorii P.F. - cumnata inculpatei şi P.I. - soacra inculpatei, au relatat că nu au ştiut de starea de
gravidie a acesteia, iar la momentul când aceasta a comis fapta nu se aflau în domiciliu, însă la revenirea
în locuinţă au găsit-o pe inculpată plină de sânge, fapt ce Ie-a determinat să cheme ambulanţa, aceasta
fiind transportată la Spitalul Judeţean Argeş.
Susţinerea inculpatei a fost parţial nesinceră, întrucât în declaraţia dată la urmărirea penală
aceasta recunoaşte că imediat după naştere a auzit copilul ţipând, a leşinat, iar când s-a trezit apreciind
că fătul era fără viaţă, l-a luat şi l-a pus într-o pungă de plastic şi l-a dus într-un imobil din curte, de teamă
să nu fie văzut de familia soţului ei.
Din raportul medico-legal de autopsie, a rezultat că „moartea nou născutului de sex feminin a fost
violentă. Ea s-a datorat insuficienţei acute cardio-respiratorii, consecinţa expunerii la temperaturi scăzute,
prin neacordarea îngrijirilor care se impun imediat după naştere (ligaturarea cordonului ombilical,
înfăşarea). La necropsie nu s-au constatat leziuni de violenţă. Ţinând cont de parametrii biologici
apreciem că nou născutul s-a născut la termen, era viu şi viabil. Durata de supravieţuire a acestuia a fost
scurtă (câteva ore) având în vedere împrejurările în care a fost găsit (imobil în construcţie, iarna cu
temperaturi scăzute)".
Din raportul de expertiză medico-legală - examen ADN a rezultat că inculpata este mama
biologică a produsului de concepţie de sex feminin găsit în locuinţa acesteia, probabilitatea de maternitate
fiind de 99,9943%.
Din actele medico-legaie menţionate a rezultat că, cadavrul nou născutului avea lungirea de 47
cm, o greutate de 2.900 grame, durata de sarcină fiind de VI/VII luni.
Prin ordonanţa din 06 iulie 2012 organul de urmărire penală a dispus schimbarea încadrării
juridice a faptei comisă de inculpată din infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. în
infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., faptă în raport de care s-a dispus
începerea urmăririi penale prin rezoluţia din aceeaşi dată.
Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, inculpata prin apărător a solicitat schimbarea încadrării
juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în cea de pruncucidere pentru argumentele ce se
regăsesc în practicaua hotărârii.
Tribunalul a reţinut că potrivit art. 177 C. pen. reprezintă infracţiunea de pruncucidere fapta
constând în uciderea copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o
stare de tulburare pricinuită de naştere.
A fost unanim acceptat de doctrină şi jurisprudenţă că prin „stare de tulburare pricinuită de
naştere", în sensul art. 177 C. pen., se înţelege acea formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care
depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei, tulburarea acceptabilă sau normală suportată de marea
majoritate a mamelor, instalându-se totodată spontan, ca urmare a unor condiţii de excepţie, intervenite în
procesul naşterii.
Oricât de mare, de gravă ar fi starea de tulburare a mamei care şi-a ucis copilul, dacă această
stare nu este prilejuită de naştere, fapta va constitui omor, iar nu pruncucidere.
S-a argumentat că nu pot fi considerate tulburări pricinuite de naştere, în sensul art. 177 C. pen.,
tulburările specifice naşterii, care încetează odată cu naşterea şi nici manifestările emoţional-afective
determinate de stările conflictuale, în care se găseşte mama care nu-şi doreşte copilul. Tulburările
pricinuite de naştere pe care Ie-a avut în vedere legiuitorul, care a încriminat fapta în art. 177 C. pen., ca
o formă a omorului ce atrage o răspundere penală „atenuată", sunt tulburări de natură psiho-patologică,
tulburările anormale, maladive, provocate de diverşi factori nocivi (psihoză puerperală clasică, psihoză
maniaco-depresivă, tulburările schizo-freniforme, etc).
Modul concret de săvârşire a faptei ori circumstanţele anterioare, concomitente sau ulterioare
naşterii (ascunderea ori negarea sarcinii faţă de membrii familiei şi în general, faţă de persoanele
apropiate, neprezentarea la medic pentru luarea în evidenţă şi supravegherea evoluţiei sarcinii, crearea
condiţiilor pentru naşterea în condiţii de singurătate, deplasarea în loturi izolate a nou născutului, locuri
care oferă condiţii adecvate suprimării vieţii copilului, procurarea sau pregătirea unor obiecte necesare
acţiunii, etc), au fost elemente de fapt care au putut releva intenţia de omor a nou născutului de către
mamă, eventual premeditarea şi au putut infirma existenţa intenţiei spontane de omor, intenţie specifică
infracţiunii de pruncucidere, deoarece aceasta s-a format sub imperiul stării de tulburare, acţiunea de
ucidere executându-se simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare.
Orice alte stări conflictuale, chiar grave, manifestări emoţional afective determinate de situaţii
neconvenabile mamei, cum ar fi teama de părinţi, soţ, concepţii retrograde privind concepţia naşterii,
educaţia, uşurinţa iresponsabilităţii ori imaturitatea sau teama de oprobriul public, deşi sunt împrejurări
care fără îndoială sunt de natură să influenţeze psihicul mamei, nu au putut fi luate în considerare în
contextul elementelor constitutive ale infracţiunii de pruncucidere şi nu au putut conduce la admiterea
cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei.
În plus, din raportul de expertiză medico-legale nr. 44/A1 din 22 februarie 2012, al SML Argeş, a
rezultat că imediat după naştere, în timpul internării la ginecologie, inculpata a fost examinată psihic,
constatându-se „pacientă cooperantă, orientată auto şi allo-psihic, acuză irascibilitate, insomnie, depresie
de intensitate psihotică Dg.-Ep.acut psihotic. Tulburare afectivă recurentă", iar din foaia de observaţie
emisă după internarea la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Argeş, în perioada 23 februarie
- 28 februarie 2012, diagnosticul a fost de „tulburări de conduită prin carenţe afective şi socio -
educaţionale".
S-a concluzionat în consecinţă, că la data examinării, inculpata nu prezenta tulburări psiho-
patologice, iar discernământul a fost păstrat atât în momentul comiterii faptei, cât şi în momentul actual.
Celelalte aspecte - rezultate din probatoriul administrat - nu au relevat existenţa stării specifice
prevăzută în art. 177 C. pen.:
- uciderea copilului nu a fost săvârşită imediat după naştere, din concluziile raportului de autopsie
medico-legală rezultând că acesta a trăit extrauterin câteva ore (plămân respirat);
- intenţia de a ucide nu a fost spontană, ci premeditată, rezultând din aceea că inculpata a pus
copilul într-o pungă din plastic şi l-a ascuns într-o locuinţă aflată în aceeaşi curte, după covoare, de teamă
să nu fie văzut de familia soţului, a ascuns sarcina fată de soţul său şi de ceilalţi membrii ai familiei, ştiind
că aceasta este rezultatul unor relaţii intime din afara căsătoriei.
Susţinerea inculpatei potrivit căreia „copilul s-a născut mort" a fost infirmată atât de
recunoaşterea sa în timpul urmăririi penale, cât şi de constatările raportului de autopsie, iar eroarea în
care pretinde că s-ar fi aflat cu privire la această situaţie, a venit în contradicţie şi cu experienţa
anterioară, aceasta nefiind la prima naştere.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că probatoriul administrat infirmă existenta stării de
tulburare în sensul art. 177 C. pen., ceea ce nu justifică critica apărătorului inculpatei cu privire la
încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpată.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere fapta comisă, împrejurările în care
aceasta s-a săvârşit, persoana inculpatei, lipsa antecedentelor penale, vârsta acesteia 22 ani, precum şi
poziţia procesuală adoptată pe parcursul derulării procesului penal, concluziile raportului de expertiză
psihiatrică care relevă personalitatea acesteia, dar şi faptul că are în întreţinere un copil în vârstă de 4 ani
ce are nevoie de sprijinul său.
Elementele menţionate anterior au constituit circumstanţe atenuante ce s-au putut reţine în
favoarea inculpatei, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., ce a determinat reducerea
pedepsei sub minimul special prevăzut de legiuitor, până la limita maximă prevăzută de art. 76 lit. a) C.
pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., respectiv 10 ani închisoare, a cărei executare a fost dispusă în condiţii
privative de libertate.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpata P.G.I.,
care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş susţine că în mod greşit s-au
reţinut circumstanţele atenuante în favoarea inculpatei, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C.
pen.
 Apreciază că, în raport de modalitatea concretă în care fapta a fost săvârşită şi de pericolul social
al infracţiunii, nu se puteau reţine circumstanţele atenuante în favoarea inculpatei.
În şedinţă publică, la data de 14 martie 2013, parchetul a arătat că fapta inculpatei se încadrează
în dispoziţiile art. 175 lit. c) şi d) C. pen., motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice.
Totodată, susţine că trebuia avută în vedere ca pedeapsă complementară şi interzicerea drepturilor
părinteşti pe o perioadă cuprinsă între 1 an şi 10 ani.
La rândul ei, inculpata a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond atât sub aspectul greşitei
încadrări juridice, considerând că fapta săvârşită la data de 13 februarie 2012 întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, cât şi în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.
Consideră că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpata a avut intenţia directă a omorî
copilul.
Prin decizia penală nr. 31/A din 21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia
penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Argeş şi de inculpata P.G.I.
S-a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând: în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat
încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea art. 175 lit. c) şi d)
C. pen.
În baza art. 175 lit. c) şi d) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi art.
76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata P.G.I. la 6 ani închisoare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate
aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi următoarele C. proc. pen., curtea a constatat
că judicios instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt în urma analizării materialului probatoriu administrat
în cauză. Astfel, la data de 13 februarie 2012 inculpata P.G.I. a născut la domiciliul său un copil viu şi
viabil, de sex feminin, pe care l-a pus într-o pungă de plastic şi l-a transportat într-o cameră neîncălzită a
unui imobil aflat în construcţie. Moartea nou-născutului s-a datorat insuficienţei acute cardio-respiratorii
prin expunerea la temperaturi scăzute şi neacordarea îngrijirilor imediat după naştere, elementul subiectiv
fiind intenţia directă în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen.
În mod corect, instanţa de fond a analizat distincţia dintre infracţiunea de pruncucidere şi
infracţiunea de omor calificat.
Pentru ca suprimarea vieţii copilului de către mamă să poată fi considerată infracţiune de
pruncucidere în sensul art. 177 C. pen., trebuie să rezulte că uciderea pruncului imediat după naştere a
fost săvârşită de inculpată aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
În dovedirea împrejurării că suprimarea vieţii copilului a avut loc „imediat după naştere", precum
şi a faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere este
absolut necesară efectuarea unei expertize medico-legale, care să ateste că, în împrejurările concrete în
care a fost comisă fapta, inculpata a acţionat în condiţiile menţionate.
În cauză, în faza urmăririi penale, la data de 15 februarie 2012 s-a autopsiat cadavrul nou-
născutului, găsit decedat într-o cameră dintr-un imobil aflat în faza de construcţie. Din concluziile
raportului de constatare medico-legală a rezultat că moartea nou-născutului de sex feminin a fost violentă
şi s-a datorat insuficienţei acute cardio-respiratorii, consecinţă a expunerii la temperaturi scăzute, prin
neacordarea îngrijirilor care se impun imediat după naştere (ligaturarea cordonului ombilical, înfăşarea).
S-a apreciat că, în raport de parametrii biologici, copilul s-a născut viu şi viabil, la termen, iar
durata de supravieţuire a acestuia a fost scurtă (câteva ore, având în vedere împrejurările în care a fost
găsit, într-un imobil în construcţie, iarna cu temperaturi scăzute).
Printr-un alt raport de constatare medico-legală s-a stabilit diagnosticul inculpatei după efectuarea
investigaţiilor de specialitate, din care a rezultat că aceasta prezenta semne specifice stării de graviditate
şi ale unei naşteri recente.
La data de 22 februarie 2012 inculpata a fost examinată într-o comisie formată din medici
psihiatrii şi legişti.
Această comisie a înaintat ulterior raportul de expertiză medico-legală, la care s-a adăugat
suplimentul, din care a rezultat că, la data examinării, inculpata P.G.I. nu prezenta tulburări psiho-
patologice, având discernământ atât în momentul comiterii faptei, cât şi la momentul expertizării.
De asemenea, s-a arătat că la data de 13 februarie 2012, când a născut neasistată la domiciliu,
inculpata nu s-a aflat într-o stare psihică pricinuită de naştere.
În cauză s-a efectuat şi un raport de expertiză medico-legală - examen ADN, din care a rezultat
că inculpata este mama biologică a nou-născutului de sex feminin găsit în locuinţa acesteia.
 Apărarea inculpatei bazată pe biletul de trimitere întocmit la data de 23 februarie 2012 (după data
examinării acesteia în comisia de medici psihiatrii şi legişti) va fi respinsă ca neîntemeiată de curte.
Din acest bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice nu rezultă un diagnostic precis pus
inculpatei. Dimpotrivă, medicul specialist a avut în vedere un diagnostic prezumtiv, punând semne de
întrebare în dreptul menţiunilor pe care le-a făcut. De altfel, cu o zi înainte inculpata fusese examinată,
aşa cum am arătat, de o comisie medicală.
Având în vedere că inculpata a fost diagnosticată în faţa comisiei de medici la un interval de 9 zile
de la naştere, experţii medico-legali au ţinut seama şi de toate datele ce rezultau din documentele
medicale întocmite anterior, respectiv foaia de observaţie şi examenul psihic din 17 februarie 2012.
Or, din toate probele medico-legale rezultă că lipsesc elementele circumstanţiale care să justifice
încadrarea faptei ca infracţiune de pruncucidere.
Critica formulată de inculpată privind greşita încadrare juridică a faptei va fi respinsă ca
neîntemeiată de curte. Astfel, activitatea inculpatei de a fi suprimat viaţa nou-născutului de sex feminin,
profitând de starea de neputinţă a acestuia, la data de 13 februarie 2012 se încadrează în dispoziţiile art.
175 lit. c) şi d) C. pen., elementul subiectiv fiind intenţia directă în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a)
C. pen.
Faţă de aceste argumente, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din
infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea art. 175 lit. c) şi d) C. pen.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere că, pe de o parte parchetul a criticat
greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, iar pe de altă parte, inculpata a criticat sentinţa prin prisma
cuantumului prea mare al pedepsei aplicate.
În mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor legale ce reglementează
circumstanţele atenuante, ce pot fi reţinute în favoarea inculpatei.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., curtea retine că acordarea de
circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, putând fi aplicate în mod
facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport
cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv 72 C. pen.
Spre deosebire de stările, situaţiile şi împrejurările arătate de art. 73 C. pen. care, odată reţinute,
se impun judecătorului ca circumstanţe atenuante legale, celelalte situaţii şi împrejurări enumerate
exemplificativ de art. 74 C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare numai atunci când
judecătorul constată că atitudinea infractorului reflectă efectiv un grad de periculozitate scăzută a
acestuia.
Potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru
instanţele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate
se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv art. 72
C. pen.
În mod corect s-au avut în vedere, în principal, împrejurările anterioare, concomitente şi ulterioare
în care s-a săvârşit fapta, inculpata fără antecedente penale, în vârstă de 22 ani, rămânând însărcinată în
urma unei relaţii extraconjugale, în timp ce soţul său muncea în străinătate.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatei, curtea reţine că atitudinea sa după săvârşirea
infracţiunii, modalitatea în care aceasta a înţeles să dea declaraţii atât în faza de urmărire penală, cât şi
în faza de judecată, au reprezentat tot atâtea împrejurări care au determinat instanţa de fond să
recunoască în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.
Astfel, împrejurările enumerate în art. 74 C. pen., printre care şi cele de la lit. c), au doar o
aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele pot fi recunoscute ca atare numai dacă
alte date, stări, situaţii nu le anulează valoarea atenuantă, numai dacă raportate la fapta săvârşită, în
contextul conţinutului ei concret şi a circumstanţelor care o conturează, precum şi la persoana
inculpatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul
special.
Or, aşa cum am arătat, în raport de toate coordonatele personale şi reale, astfel cum au fost
argumentate atât de tribunal cât şi de curte, în mod corect în favoarea inculpatei au fost reţinute
dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., iar ca efect al aplicării acestora s-au avut în vedere atât prevederile
art. 76 lit. a) C. pen. (care indică limita maximă a pedepsei după reducerea sub minimul special) cât şi
prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. (care reglementează limita minimă a pedepsei după reducere - o
treime din minimul special).
 Astfel, critica parchetului privind greşita reţinere a circumstanţelor atenuante a fost respinsă de
curte.
În schimb, critica inculpatei privind greşita individualizare a pedepsei a fost găsită întemeiată.
Pe de o parte, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de
dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de
pericol social ai faptei săvârşite, de persoana inculpatei şi de alte împrejurări care atenuează sau
agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea inculpatei de a comite
alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu
comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei.
Reeducarea sau îndreptarea inculpatei constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele
convingeri şi deprinderi ale acesteia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu
cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Or, în raport de fapta săvârşită, în contextul conţinutului ei concret şi al circumstanţelor care o
conturează, precum şi cu privire în special la persoana inculpatei P.G.I., pentru a se da eficienţă
circumstanţelor atenuante, curtea a condamnat-o în baza art. 175 lit. c) şi d) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a)
şi c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare.
De asemenea, critica parchetului privind necesitatea aplicării pedepsei complementare prevăzută
de art. 64 lit. d) C. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată de curte.
Ţinând cont de natura faptei săvârşite, de persoana inculpatei şi de necesitatea ca aceasta să nu
se afle într-o situaţie discriminatorie precum şi ţinând cont de principiile Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de control nu înţelege să limiteze exercitarea
drepturilor părinteşti de către inculpată. Din adresa din 19 noiembrie 2012 emisă de Primăria C. rezultă că
inculpata are un comportament bun în familie şi societate, fiind o persoană liniştită şi paşnică.
Curtea nu va aplica o astfel de pedeapsă complementară alături de pedeapsa principală, având
în vedere că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) C. pen., se dispune, ţinând seama de
natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana inculpatei şi în special de
interesele majore ale copilului aflat în îngrijirea mamei.
Fapta săvârşită de inculpată în contextul socio-economic arătat nu poate duce la concluzia, că
P.G.I. nu poate fi un bun părinte pentru fiica sa în vârstă de 4 ani.
Interdicţia totală şi absolută impusă inculpatei de a-şi exercita drepturile părinteşti ar constitui o
ingerinţă gravă în dreptul său la respectarea vieţii familiale având în vedere că împrejurările de fapt în
care a fost săvârşită infracţiunea care a determinat condamnarea ei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata P.G.I.
În motivarea scrisă a recursului, depusă în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., s-a
criticat încadrarea juridică date faptei comise de inculpată, solicitându-se schimbarea acesteia din
infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de pruncucidere şi reindividualizarea pedepsei, cu reţinerea
de circumstanţe atenuante judiciare şi stabilirea unei forme neprivative de libertate de executarea
pedepsei.
S-a susţinut astfel că decesul victimei s-a produs prin expunerea la frig, fără a exista vreo
manoperă din partea inculpatei care să fi dus la un asemenea deznodământ.
Deşi cazul de casare prin prisma căruia o asemenea critică ar putea fi analizată (art. 385 9 pct. 17
C. proc. pen.) a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, hotărârea atacată fiind pronunţată ulterior intrării în
vigoare a acestui act normativ, Curtea apreciază că problema încadrării în drept a unei situaţii de fapt
necontestate este o chestiune de legalitate, care poate fi şi în prezent cenzurată prin prisma cazului de
casare prev. de art. 3859 pct. 17/2 C. proc. pen., dacă acesta a fost invocat în termenul prevăzut de lege.
Examinând în aceste condiţii critica formulată de către inculpată, Curtea constată că recursul este
nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 13 februarie 2012 inculpata a născut la
domiciliu un copil viu şi viabil, de sex feminin, pe care l-a pus într-o pungă din plastic şi l-a transportat într-
o cameră neîncălzită dintr-un imobil aflat în construcţie, copilul decedând din cauza expunerii prelungite
la temperature scăzute şi a neacodării unor îngrijiri medicale imediat după naştere.
Actele medico-legale aflate la dosar confirmă împrejurările în care copilul a decedat, dar şi faptul
că acesta s-a născut viu, la termen şi era viabil (47 cm. şi 2900 gr.)
 Pe de altă parte, expertiza medico-legală psihiatrică a concluzionat că inculpata a avut
discernământul păstrat la momentul comiterii faptei şi că nu a existat o tulburare pricinuită de naştere la
data de 13 februarie 2012 când aceasta a născut la domiciliu.
În declaraţiile date în cauză, inculpata a susţinut o altă situaţie de fapt, respectiv că decesul
copilului a avut loc în alte împrejurări, în sensul că după ce a născut spontan, inculpata a leşinat, iar când
s-a trezit, copilul era deja fără viaţă. În aceste condiţii, inculpata l-a pus într-o pungă şi l-a dus într-un alt
imobil din curte, aflat în construcţie, ascunzând punga după nişte covoare, de teamă să nu fie văzut de
familia soţului împreună cu care locuia (soţul fiind plecat la muncă în străinătate).
Curtea reţine că, în realitate, prin declaraţiile făcute şi prin calea de atac declarată, inculpata
contestă aspecte esenţiale ale situaţiei de fapt, cum ar fi circumstanţele în care copilul a decedat, ce nu
mai pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute
de legea în vigoare.
Dincolo de contextul în care fapta a fost comisă inculpata a ascuns sarcina, în condiţiile în care
aceasta era rodul unei relaţii extraconjugale, nu s-a prezentat la medic pentru luarea în evidenţă şi
supravegherea sarcinii), actele medico-legale întocmite în cauză demonstrează pe de o parte, contrar
susţinerilor inculpatei, copilul s-a născut la termen, viu şi viabil, decesul survenind ulterior datorită
expunerii la frig şi a neacordării îngrijirilor medicale, iar pe de altă parte că, luând hotărârea de a suprima
viaţa propriului său copil, inculpata nu acţionat sub imperiul vreunei tulburări pricinuite de naştere vizate
de art. 177 C. pen.
Aşa fiind, Curtea constată că fapta inculpatei a fost corect încadrată juridic în infracţiunea de
omor calificat, iar nu în aceea de pruncucidere, astfel încât critica formulată ca şi motiv de recurs este
neîntemeiată.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, de lege lata aceasta nu mai poate fi cenzurată de către
instanţa de recurs decât din perspectiva legalităţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
De altfel, aşa cum a rezultat din motivarea scrisă a căii de atac, solicitarea de reindividuaiizare a
pedepsei a avut un caracter subsidiar, ca o consecinţă a schimbării de încadrare juridică. în aceste
condiţii, este evident că, nefiind primită critica principală, Curtea nu va mai analiza chestiunea
individualizării pedepsei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca
nefondat recursul inculpatei, obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2)
C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.G.I. împotriva deciziei penale nr. 31/A din
21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 septembrie 2013.
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 296/2014 Dosar nr. 10436/2/2010

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3579 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul
formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 303/A din 17
noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10436/2/2010, s-
a casat decizia şi Sentinţa penală nr. 474 din 9 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi s-a
dispus reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar, având în vedere şi soluţiile pronunţate anterior de
către instanţele de fond şi apel în cele trei cicluri procesuale, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a
apreciat că pentru lămurirea criticilor invocate de parchet în susţinerea solicitării de condamnare a
inculpatei G.S. fundamentate pe probele administrate în cursul urmăririi penale şi parţial pe cele
administrate în cursul cercetării judecătoreşti precum şi stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care, la
data de 1 octombrie 2004 a intervenit decesul noului-născut, într-un interval de 5 - 10 minute de la
expulzare, a contribuţiei inculpatei G.S. la comiterea faptei, în condiţiile în care aceasta a născut la
domiciliu, neasistată, fiind persoana care s-a aflat împreună cu mama sa la domiciliu în momentul
survenirii morţii, se impune administrarea/readministrarea de probe, în vederea aflării adevărului şi
lămurirea cauzei sub toate aspectele, obligaţie pe care instanţele inferioare nu şi-au respectat-o,
limitându-se la a da relevanţă deosebită probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti.
Ca atare, în aplicarea principiului reglementat de dispoziţiile art. 3 C. proc. pen., Înalta Curte a
reţinut cauza în vederea rejudecării şi a stabilit termen la data de 21 ianuarie 2013, când inculpata G.S. a
înţeles să se prevaleze de dreptul la tăcere consacrat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
La termenul din data de 4 martie 2013 a fost reaudiată mama inculpatei V. (fostă G.) C. iar martorul
G.C., tatăl inculpatei, nu a dorit să dea declaraţie în faţa instanţei.
În cauză, au fost reaudiaţi martorii D. (fostă G.) A., G.E., M. (fostă N.) M., P.E., M.E. şi B.A.B., au
fost încuviinţate şi depuse acte medicale în circumstanţiere de către inculpată, care nu a formulat o
cerere de probatorii în susţinerea apărării.
La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2014, instanţa constatând imposibilitatea audierii
martorului S.F. şi faţă de împrejurarea că acest martor a mai fost audiat atât în faza de urmărire penală
cât şi a judecăţii în cele trei cicluri procesuale a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine că, prin Rechizitoriul nr. 5406/P/2004 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus la data de 14 aprilie 2005 trimiterea în judecată,
în stare de arest, a inculpatei G.S. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174
raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen., constând în aceea că la data de 1 octombrie 2004, în intervalul orar
16.00 - 17.00, în timp ce se afla singură la domiciliu, a dat naştere unui copil de sex masculin, pe care
imediat după naştere, l-a sugrumat şi i-a obstrucţionat căile respiratorii, fapt ce a determinat decesul
noului-născut.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei G. (în prezent V.)
C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen., motivat
de faptul că probele administrate nu au dovedit că ar fi autorul infracţiunii de omor calificat.
 În cele două cicluri procesuale la fond şi cele trei cicluri procesuale în apel au fost pronunţate soluţii
de achitare a inculpatei G.S. de către instanţele de judecată (prin Sentinţele penale nr. 198/2007 şi nr.
472/2010 ale Tribunalului Bucureşti), menţinute de către instanţele de prim control judiciar (prin Deciziile
penale nr. 11/A din data de 21 martie 2007 şi nr. 303/A din data de 17 noiembrie 2011 ale Curţii de Apel
Bucureşti), cu o singură excepţie în care s-a reţinut vinovăţia inculpatei şi s-a dispus condamnarea
acesteia la o pedeapsă privativă de libertate (Decizia nr. 309/A din data de 24 septembrie 2007 a Curţii de
Apel Bucureşti).
Se constată că, în mod corect, pe baza probelor administrate, a reţinut atât instanţa de fond cât şi
instanţa de apel, în ultimul ciclu procesual, cu caracter de certitudine, împrejurarea că la data de 1
octombrie 2004 inculpata G.S. se afla la domiciliu, iar în intervalul orelor 16.00 - 17.00 a dat naştere unui
copil, care s-a născut la termen, viu, a respirat, decesul nou-născutului intervenind la 5 - 10 minute după
naştere urmare asfixiei mecanice prin sugrumare şi sufocare, că nu i-au fost acordate îngrijirile necesare
iar singurele persoane care s-au aflat la domiciliu erau inculpata şi mama sa, V. (fostă G.) C., care au şi
transportat cu un taxi nou-născutul la spital, pe care l-au învelit într-un prosop şi l-au pus într-o geantă.
Înalta Curte apreciază însă că, în mod eronat, cele două instanţe inferioare au reţinut existenţa
doar a unor probe indirecte cu privire la vinovăţia inculpatei G.S. în comiterea faptei de omor calificat,
dând relevanţă probatorie deosebită declaraţiilor contradictorii ale inculpatei şi mamei acesteia V. (fostă
G.) C. din faza de cercetare judecătorească, în condiţiile în care sunt susţinute parţial de probele
administrate şi s-a constatat că depoziţiile inculpatei au fost făcute în scopul exonerării de răspundere
penală a mamei sale, care, iniţial, a fost şi ea cercetată pentru comiterea faptei.
În concordanţă cu dispoziţiile procedurale ce reglementează desfăşurarea judecăţii şi dispoziţiile
art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale ce reglementează
dreptul la un proces echitabil, probele din cursul urmăririi penale trebuie administrate nemijlocit în condiţii
de publicitate, în faţa unei instanţe independente, aşa încât, soluţia pronunţată de instanţa de judecată nu
se poate baza exclusiv pe probele din faza de urmărire penală sau numai pe cele administrate în faza
cercetării judecătoreşti.
Desigur, instanţa de judecată trebuie să analizeze ansamblul probator cu respectarea dispoziţiilor
art. 63 C. pen., putând să reţină sau, după caz, să înlăture unele din aceste probe, în parte sau în
totalitate, în situaţia în care nu se coroborează cu restul probelor administrate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea adevărului, în cauză, nu pot
fi avute în vedere doar declaraţiile date de inculpată şi mama acesteia în faza cercetării judecătoreşti,
astfel cum au apreciat instanţele inferioare, ci ele trebuie analizate în mod critic, prin raportare la toate
probele administrate.
Deşi, inculpata a susţinut în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al judecăţii că a ascuns
sarcina doar de tatăl său G.C., care era o persoană violentă, că şi-a dorit copilul şi urma să se
căsătorească cu S.F. după naşterea copilului şi să se mute împreună la un alt domiciliu, probele
administrate dovedesc contrariul.
Astfel, din declaraţiile martorului S.F. rezultă că după ce a aflat de sarcina inculpatei G.S. au
hotărât să păstreze copilul, însă ulterior relaţiile dintre ei s-au răcit, martorul relatând că mama inculpatei
nu a fost de acord cu relaţia dintre ei şi avea o influenţă puternică asupra acesteia întrucât deşi discutau
împreună despre viitorul lor, ulterior după ce ajungea acasă şi vorbea cu mama sa, îşi schimba atitudinea,
inculpata aducându-i la cunoştinţă că mama sa i-a propus să lase copilul la spital după naştere, lucru pe
care martorul nu l-a acceptat, spunându-i că va creşte el copilul.
Faptul că sarcina nu era dorită rezultă şi din declaraţiile iniţiale ale inculpatei şi mamei acesteia, V.
(fostă G.) C., care a arătat că întrucât relaţiile dintre fiica sa şi martorul S. s-au deteriorat, i-a propus fiicei
sale să lase copilul în spital sau într-un centru de plasament, arătând faptul că despre sarcina fiicei sale
nu cunoştea decât D. (fostă G.) A., sora inculpatei şi alte două persoane printre care şi martora G.E.
De asemenea, inculpata în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a arătat că nu a dorit să
păstreze sarcina şi a luat Metrolizadon şi Toxicilină, medicamente despre care a crezut că îi vor provoca
un avort, aspect confirmat şi de conţinutul adresei din data de 17 noiembrie 2006 emisă de P.M.A. unde
inculpata G.S. era înregistrată în evidenţele medicului ginecolog B.A.B., din care rezultă că în luna a VI-a
de sarcină (la data de 8 iulie 2004) a existat "ameninţare de avort".
Această împrejurare a fost confirmată şi de către martorul B.A.B. în declaraţiile date în cursul
cercetării judecătoreşti, inclusiv în faţa instanţei de recurs, când a învederat instanţei că aspectele
menţionate în adresa emisă de P.M.A. au fost completate de acesta în baza datelor din fişa medicală a
unităţii sanitare şi, ca atare, corespund realităţii.
 Faptul că inculpata încerca să-şi ascundă sarcina este confirmat şi de martora M. (fostă N.) M. care
a arătat că fiind colegă de serviciu cu sora inculpatei a întrebat-o dacă G.S. este însărcinată însă aceasta
a negat, spunându-i că sora sa poartă haine mai largi, deşi conformaţia fizică a inculpatei trăda o stare de
graviditate într-o lună avansată.
În acelaşi sens este şi declaraţia martorei M.E., medicul de familie al inculpatei, care a declarat că
inculpata G.S. este înscrisă în evidenţa sa din luna martie 2004, că s-a prezentat la cabinet în luna martie
şi, respectiv, în luna mai 2004, potrivit evidenţelor din fişele medicale, când a invocat probleme endocrine
(glanda tiroidă) şi de natură ginecologică (dureri ovariene-anexită), de fiecare dată martora prescriindu-i
bilet de trimitere la medicul specialist, fără însă ca inculpata să-i aducă la cunoştinţă că este însărcinată.
A mai arătat că inculpata nu a figurat în evidenţele medicului de familie cu boli sau tulburări psihice iar
despre naşterea copilului a aflat de la aceasta la data de 18 octombrie 2004 când i-a comunicat că a
născut acasă, fiind luată cu salvarea însă copilul i-a murit.
Prin urmare, toate aceste probatorii dovedesc împrejurarea că inculpata nu şi-a dorit această
sarcină, încurajată şi susţinută în această decizie şi de mama sa V. (fostă G.) C. care i-a propus chiar să
lase copilul după naştere în spital sau într-un centru de plasament.
Referitor la vinovăţia inculpatei G.S. în comiterea faptei de omor calificat, Înalta Curte apreciază că
instanţele de judecată inferioare nu au avut în vedere toate probele administrate în cauză, raportându-se
exclusiv la declaraţiile inculpatei şi mamei acesteia date în cursul cercetării judecătoreşti, pe baza cărora
au apreciat în mod nejustificat că se conturează numai o bănuială cu privire la comiterea de către
inculpată a faptei, fără să existe suficiente probe directe pentru condamnarea acesteia.
În opinia instanţei de recurs, în cauză sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege în acest sens,
deoarece probele administrate sunt apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie prevăzută de dispoziţiile
art. 52 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază ca fiind eronat raţionamentul logico juridic al celor două instanţe în legătură
cu împrejurările faptice în care s-a produs decesul noului-născut, în sensul că nu există probe directe
care să susţină vinovăţia inculpatei G.S., având în vedere că aceasta era leşinată după naştere şi nu este
certă prezenţa mamei sale la domiciliu în momentul decesului, în condiţiile în care s-a stabilit prin
concluziile unui raport de expertiză medico-legală că copilul s-a născut la termen, viabil, decesul a
intervenit la 5 - 10 minute de la naştere, moartea a fost violentă datorată asfixiei mecanice prin
sugrumare, posibil şi prin sufocare, cordonul ombilical fiind tăiat, nefiindu-i acordate îngrijiri medicale
după naştere. Dacă s-ar admite o asemenea interpretare s-ar ajunge la concluzia eronată că niciuna
dintre cele două persoane care s-au aflat în încăperea unde s-a născut copilul, respectiv inculpata G.S. şi
mama acesteia V. (fostă G.) C., nu au comis fapta, lucru ce nu poate fi acceptat în raport de probatoriile
administrate şi situaţia de fapt reţinută chiar de cele două instanţe.
Totodată, constată că fată de declaraţiile contradictorii ale inculpatei şi mamei acesteia, V. (fostă
G.) C., care şi-au schimbat depoziţiile în raport de probatoriile administrate de organele judiciare, se
impune stabilirea situaţiei de fapt prin interpretarea coroborată a întregului material probator.
Astfel, se reţine că potrivit declaraţiilor inculpatei G.S., la data de 1 octombrie 2004, aceasta se afla
la domiciliu şi, în jurul orelor 14.00, a sunat-o pe mama sa pentru a veni acasă întrucât se simţea rău,
după care s-a culcat, fiind trezită de aceasta, când a constatat că a născut iar copilul era mort sau într-o
altă variantă, prezentată de inculpată după finalizarea raportului de necropsie la data de 3 martie 2005
avizat de Comisia superioară prin care s-a stabilit existenţa unor excoriaţii echimotice la nivelul nasului şi
gâtului nou-născutului, când a relatat că s-a aşezat în pat şi întrucât avea dureri, a conştientizat că va
naşte şi a tras de capul copilului pentru a ajuta la expulzare după care l-a aşezat lângă ea, a adormit fiind
trezită de mamă care i-a cerut să taie cordonul ombilical, lucru pe care l-a şi făcut, însă ulterior, a
constatat că copilul era cianotic şi împreună cu mama sa, s-au deplasat cu un taxi la spital unde s-a
constatat decesul nou-născutului.
Declaraţiile inculpatei deşi contradictorii conturează o situaţie faptică susţinută de materialul,
probator administrat, respectiv că la momentul naşterii copilului la domiciliu se afla inculpata şi mama
acesteia, care a fost sunată de fiica sa că se simte rău.
De altfel, prezenţa lui V. (fostă G.) C. la domiciliu nu a fost negată nici de către martoră care a
prezentat însă o variantă care să o exonereze de răspundere şi să excludă orice implicare a sa în
comiterea faptei, respectiv, a susţinut că la momentul când a venit la domiciliu în jurul orelor 16 - 16.30, a
constatat că fiica sa doarme, a mers să cumpere pâine prin spatele blocului pentru a nu fi văzută de soţul
său care se afla la un magazin din apropiere şi de care îi era teamă întrucât era violent, după care
revenind la domiciliu a intrat din nou în camera fiicei sale şi a constatat că lângă aceasta, în pat este un
copil nou-născut, învelit cu pătura, ce prezenta o culoare cianotică. În acest context, martora a stropit-o
cu apă pe fiica sa care s-a trezit, i-a cerut să taie cordonul ombilical al copilului cu o forfecuţă, a ajutat-o
pe inculpată să se îmbrace după care a înfăşat copilul într-un prosop şi a chemat un taxi, deplasându-se
la spital unde s-a constatat decesul nou-născutului.
Martora a mai relatat şi împrejurarea că atunci când a constatat că nou-născutul are o culoare
cianotică a iniţiat câteva manevre de accelerare a circulaţiei sangvine, care au rămas fără rezultat.
Susţinerile martorei nu pot fi primite de către instanţa de recurs şi urmează a fi înlăturate ca nefiind
conforme cu realitatea şi făcute în scopul exonerării de răspundere penală, întrucât este greu de acceptat
că după primirea telefonului de la fiica sa că se simţea rău, când a ajuns la domiciliu aceasta nu a avut ca
prioritate verificarea stării inculpatei, ci a preferat să meargă după pâine, în condiţiile în care cunoştea
starea de graviditate a inculpatei (luna a IX-a de sarcină), acesta fiind şi motivul pentru care martora a
plecat de la serviciu iar deplasarea de la serviciu la domiciliu a durat înjur de 1 - 2 ore, timp suficient în
care să o îngrijoreze starea fiicei sale. Mai mult, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă
că de la postul telefonic aflat la domiciliul martorei, în cadrul reţelei R. au fost iniţiate două apeluri
telefonice către un post de telefonie similar, aparţinând martorei G.E. prietenă a acesteia, care cunoştea
de sarcina inculpatei, în intervalul orar 16:21:39 - 16:28:53, când s-a produs şi naşterea copilului, fapt ce
relevă împrejurarea că martora se afla la domiciliu, a efectuat aceste convorbiri, însă nu a dorit să
comunice natura acestor discuţii, iniţial, chiar a negat că ar fi sunat-o pe G.E. (adresa din 26 ianuarie
2005 emisă de R. S.A.).
Instanţa va înlătura şi susţinerea martorei că a efectuat manevre de resuscitare a noului-născut, în
contextul în care deşi a constatat culoarea cianotică a fătului, a preferat să-şi apeleze prietena de două
ori şi nu a apelat la Serviciul de Ambulanţă, atitudine firească într-o asemenea situaţie, mai mult şi pentru
deplasarea la Maternitatea B. a folosit un taxi deşi fiica sa tocmai născuse şi avea nevoie de îngrijiri
medicale de specialitate.
Toate aceste împrejurări relatate de inculpată şi martora V. (fostă G.) C., în contextul în care s-a
reţinut în baza probatoriului administrat şi analizat de instanţa de recurs că sarcina nu era dorită, conduc
la concluzia că inculpata şi mama acesteia au hotărât ca naşterea să aibă loc la domiciliu, cu intenţia de a
suprima viaţa nou-născutului, neputând fi primită apărarea inculpatei că nu a ştiut că va naşte la acel
moment, în condiţiile în care potrivit actelor medicale existente la dosar rezultă că sarcina a fost
monitorizată de un medic specialist ginecolog, martorul B.A.B., până la data de 22 septembrie 2004 (35 -
36 săptămâni sarcină în evoluţie) deci, o dată a eventualei naşteri era cunoscută de aceasta. Mai mult,
inculpata dacă se simţea rău putea să o sune pe sora sa, martora D. (fostă G.) A. care lucra în apropiere
de casă şi pe care a mai sunat-o şi cu alte ocazii astfel cum a declarat chiar martora sau să se apeleze la
Serviciul Ambulanţă în condiţiile în care, anterior, în situaţii similare datorate unor dureri abdominale s-a
prezentat la Spitalul municipal pentru control, aspect confirmat de actele medicale depuse la dosar
(adresa din 30 iulie 2009 şi adresa din 20 aprilie 2010 emise de Spitalul Universitar Bucureşti).
Înalta Curte nu poate primi nici apărarea inculpatei că a fost în stare de inconştienţă după naştere
şi când s-a trezit a găsit copilul lângă ea sau că ar fi tras de capul copilului pentru a ajuta la expulzare
întrucât probele administrate contrazic aceste susţineri.
Pierderea conştienţei, imediat după naştere, invocată de inculpată şi trezirea acesteia de către
mama sa când a constatat că noul născut era înfăşurat într-un prosop nu este susţinută de elemente
probatorii, fiind infirmată de faptul că potrivit actelor medicale depuse la dosar moartea nou-născutului a
intervenit la 5 - 10 minute după naştere, care s-a realizat în intervalul orar 16 - 17.00, iar în jurul orelor
18.00, inculpata împreună cu mama sa, s-a prezentat la Maternitatea B. unde s-a constatat că avea o
stare fizică bună, nu avea sângerări, placenta era parţial expulzată, avea păstrat echilibrul, tensiunea şi
pulsul normal, date medicale ce exclud situaţia prezentată de inculpată imediat după naştere. Starea
fizică a inculpatei a fost confirmată şi de martora P.E., medic de gardă la momentul prezentării inculpatei
la Maternitatea B., care atât în faţa instanţei de fond cât şi a instanţei de recurs a precizat că a fost
surprinsă de detaşarea inculpatei la acel moment care răspundea monosilabic, nu părea afectată de cele
întâmplate - decesul nou-născutului - lucru neobişnuit având în vedere că tocmai născuse - eveniment
care marchează orice persoană într-o situaţie similară. Mai mult, martora a mai relatat şi împrejurarea că
persoana care o însoţea pe inculpată, iniţial, s-a prezentat ca fiind gazda inculpatei iar ulterior ca fiind
mama adoptivă, fără ca, în final, să afle cine era această persoană. Tot în calitate de specialist, martora a
relatat instanţei de recurs că din experienţa sa de peste 25 ani, de medic ginecolog, în aproximativ 80%
dintre cazuri travaliul primei naşteri durează cel puţin 12 ore.
 Nici cea de-a doua variantă prezentată de inculpata G.S. referitor la împrejurarea în care a ajutat la
extragerea fătului şi a constatat decesul noului-născut nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere
că potrivit declaraţiei martorului B.A.B., medic ginecolog, din cursul judecăţii în fond şi menţinută în faţa
instanţei de recurs, rezultă că este exclusă posibilitatea ca mama în procesul naşterii să realizeze
extragerea fătului cu mâna iar potrivit relatărilor martorei P.E., medic specialist ginecolog, tendinţa mamei
în astfel de situaţii este de a presa pe abdomen şi nu de a apuca fătul cu mâna.
Prin urmare, nici această apărare a inculpatei nu poate fi primită urmând a fi înlăturată ca nefiind
susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Într-o altă variantă prezentată de inculpată, aceasta a susţinut împrejurarea că moartea nou-
născutului s-a datorat înfăşurării cordonului ombilical în jurul gâtului însă şi această cauză medicală a fost
înlăturată de specialişti în concluziile raportului de expertiză medico-legală de necropsie, care au exclus
ipoteza strangulării în momentul travaliului dintre cauzele ce au condus la decesul nou-născutului.
Totodată, Înalta Curte nu poate primi nici apărarea inculpatei privind afecţiunile psihice de care
suferă, accentuate de procesul naşterii şi care ar fi determinat o posibilă acţiune violentă a acesteia
asupra noului-născut, întrucât din actele medicale aflate la dosarul cauzei rezultă, în mod cert, că la data
de 1 octombrie 2004 aceasta nu avea o stare de tulburare pricinuită de naştere (raportul de nouă
expertiză psihiatrică nr. A6/12686/2005 al INML Bucureşti), aspect confirmat şi de martora P.E. care a
discutat cu inculpata imediat după naştere dar şi de martora M.E., medicul de familie al inculpatei care a
relatat instanţei că aceasta nu se afla în evidenţele sale cu boli sau afecţiuni psihice. Mai mult, Înalta
Curte reţine că toate actele medicale prezentate de către inculpată în susţinerea apărării privind starea
psihică a acesteia sunt eliberate după anul 2006 şi care ar putea cel mult să justifice un sentiment de
culpabilitate resimţit faţă de fapta comisă, fără relevanţă însă sub aspectul stării psihice a inculpatei de la
momentul comiterii omorului.
Înlăturând aceste ipoteze relevate de către inculpată şi martora V. (fostă G.) C., singurele persoane
care s-au aflat la domiciliu în momentul naşterii, Înalta Curte având în vedere probele administrate în
cauză, astfel cum au fost analizate şi interpretate în cele ce preced, reţine că acestea dovedesc cu
caracter de certitudine că inculpata G.S., ajutată şi de mama sa V. (fostă G.) C. au hotărât să scape de
copil, sarcina nefiind una dorită, astfel că la data de 1 octombrie 2010, după ce a dat naştere, la domiciliu,
unui copil de sex masculin, viabil, la un interval de 5 - 10 minute după naştere, i-a suprimat viaţa prin
comprimarea gâtului şi obturarea căilor respiratorii, astfel cum a concluzionat raportul de expertiză
medico-legală de necropsie din 20 decembrie 2004 avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă
INML Bucureşti cu avizul nr. E/1262/2005 şi completat de precizările ulterioare ale Comisiei în sensul că
asfixia mecanică s-a produs după expulzarea fătului din cavitatea uterină şi nu în timpul travaliului
premergător naşterii (chiar în condiţiile în care experţii nu au putut formula opinii obiectiv ştiinţifice privind
împrejurările şi contextul în care a survenit decesul prin asfixie mecanică sau asupra unor eventuale
mişcări greşite efectuate de inculpată sau acoperirea lui din neglijenţă şi neacordarea îngrijirilor medicale
necesare după naştere ori a unor manopere intenţionate, aviz confirmat prin avizul nr. El/11516/2009 din
data de 15 ianuarie 2010 al INML Bucureşti).
Instanţa supremă nu poate să nu observe lipsa rolului activ al organelor de cercetare penală care
după o perioadă îndelungată de timp de la sesizarea faptei au realizat o anchetă penală deficitară, fapt ce
a şi permis ca trimiterea în judecată să se realizeze doar cu privire la inculpata G.S. în contextul în care
probele administrate dovedesc şi implicarea martorei V. (fostă G.) C., faţă de care parchetul încă
efectuează cercetări, urmare infirmării pe cale ierarhică a unor soluţii de netrimitere în judecată. Or,
împrejurările în care s-a comis fapta nu pot permite decât interpretarea că la comiterea faptei inculpata
G.S. nu a acţionat singură, fiind ajutată şi de mama sa, care, de altfel, într-o declaraţie extrajudiciară a şi
recunoscut implicarea sa în comiterea omorului, aprecierea instanţei supreme fiind însă limitată la
obiectul judecăţii şi al învestirii sale, prin raportare la probele administrate deja în cauză şi care dovedesc
existenţa faptei, participaţia penală şi vinovăţia persoanei trimisă în judecată.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că elementele de fapt ce rezultă din probele prezentate anterior
permit formularea unor deducţii logice care nu lasă loc de echivoc şi conduc, contrar aprecierilor
instanţelor inferioare, la reţinerea următoarelor argumente în favoarea stabilirii vinovăţiei inculpatei G.S.:
sarcina nu a fost una dorită, în pofida controalelor medicale regulate la care aceasta s-a prezentat, scopul
urmărit fiind de a pierde sarcina, fapt confirmat şi de împrejurarea că inculpata şi-a administrat
medicamente despre care a crezut că îi vor provoca un avort, scop realizat parţial în cursul lunii a VI-a
când a existat acest pericol, potrivit actelor medicale aflate la dosar; inculpata a luat decizia de a naşte la
domiciliu, susţinută şi de mama sa, V. (fostă G.) C., în lipsa unei asistări de specialitate care să îi permită
să-şi definitiveze decizia infracţională de a suprima viaţa nou-născutului; apelarea telefonică a mamei
inculpatei în condiţiile în care sora acesteia lucra în apropiere şi ar fi ajuns într-un timp mai scurt decât
mama sa şi ar fi putut să o însoţească la o unitate sanitară cum de altfel obişnuia inculpata când se
simţea rău, aspect confirmat chiar de martora D. (fostă G.) A. şi actele medicale depuse la dosar;
atitudinea mamei inculpatei care a apelat-o telefonic pe martora G.E. una dintre puţinele persoane care
cunoştea despre sarcina inculpatei şi care era asistent la pediatrie; tăierea cordonului ombilical la
solicitarea mamei sale şi suprimarea vieţii noului-născut prin comprimarea gâtului şi obturarea căilor
respiratorii potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie; înfăşarea copilului într-un prosop şi
aşezarea acestuia într-o geantă, deplasarea împreună cu mama sa cu un taxi la Maternitatea B. fără a
apela la Serviciul Ambulanţă în contextul în care a constatat culoarea cianotică a nou-născutului astfel
cum a declarat în mod constant în faţa instanţelor; conduita inculpatei după naşterea şi decesul noului-
născut constatată de medicul de gardă de la maternitate şi, ulterior, de medicul de familie al acesteia, de
detaşare şi exprimare monosilabică, atitudine ce nu corespunde stării psihice a unei persoane care a
născut recent şi ar fi dorit acel copil şi, nu în ultimul rând, starea de anxietate a inculpatei după comiterea
faptei astfel cum rezultă din actele medicale aflate la dosarul cauzei şi care au fost depuse chiar de către
inculpată în susţinerea stării sale medicale dar care nu au relevanţă sub aspectul conduitei acesteia la
momentul comiterii faptei dar care dovedesc o atitudine de culpabilitate a acesteia după săvârşirea
omorului.
Toate aceste elemente converg spre aprecierea că inculpata G.S. la data de 1 octombrie 2004, în
jurul orelor 16.00 - 17.00, după naşterea la domiciliu a unui copil, la termen, de sex masculin, viabil, i-a
suprimat viaţa prin sugrumare şi obturarea orificiilor respiratorii, fapta sa întrunind elementele constitutive
ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen., pentru
care instanţa de recurs urmează a dispune condamnarea acesteia la o pedeapsă privativă de libertate.
La individualizarea pedepsei, Înalta Curte prin conformare la principiile generale statuate în art. 72
C. pen., va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a Codului penal şi limitele de pedeapsă fixate în
partea specială, de la 15 ani la 25 ani închisoare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana
inculpatei şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest cadru, instanţa reţine gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunii de care inculpata
se face vinovată, infracţiune contra vieţii - omor calificat, săvârşită asupra copilului nou-născut, aflat în
imposibilitate de apărare -, modalitatea de concepere şi comiterea a faptei - naşterea copilului la domiciliu
fără asistenţă de specialitate tocmai pentru a-i permite realizarea activităţii infracţionale şi eventual a o
exonera de răspunderea penală, anunţarea doar a mamei sale care a şi sosit la domiciliu, suprimarea
vieţii noului-născut prin sugrumarea şi obturarea orificiilor respiratorii -, potenţat şi de atitudinea inculpatei
după comiterea faptei - de detaşare şi prezentare a unor versiuni diferite persoanelor cărora le relata
despre decesul noului-născut.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că de la data comiterii faptelor a trecut o perioadă de peste 9
ani, timp în care nu s-a dovedit că inculpata a comis alte fapte de natură penală. În plus, inculpata nu este
cunoscută cu antecedente penale şi, cu toate că a dat declaraţii oscilante şi în parte nesincere, s-a
prezentat în faţa instanţei de judecată, astfel că se impune reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74
alin. (2) C. pen.
Ca urmare, reţinând şi toate celelalte elemente cu relevanţă în evaluarea periculozităţii sociale a
inculpatei, Înalta Curte apreciază că scopul sancţiunii penale prevăzut de art. 52 C. pen. se poate realiza
prin aplicarea unei pedepse sub minimum special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie,
singura modalitate de executare în măsură să asigure reeducarea inculpatei, schimbarea atitudinii
acesteia faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală şi care permite acesteia să conştientizeze
consecinţele faptelor sale chiar în situaţia când sunt îndreptate împotriva unor persoane lipsite de
apărare.
Înalta Curte apreciază necesară, în vederea realizării scopului preventiv al pedepsei principale
stabilite pentru această infracţiune, aplicarea în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen., şi a pedepsei
complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d)
şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Astfel, se reţine că deşi
inculpata este la prima abatere, natura şi gravitatea faptei comise, modalitatea în care a realizat
activitatea infracţională şi atitudinea acesteia după săvârşirea unei infracţiunii grave împotriva unei
persoane lipsite de apărare, o fac nedemnă de a exercita drepturile elective (cu excepţia dreptului de a
alege), părinteşti ori de a fi tutore sau curator, având în vedere şi interesele generale ale copilului.
 În raport de cuantumul pedepsei stabilite, Înalta Curte, având în vedere şi gradul ridicat de pericol
social al faptei comise şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, modalitatea comiterii ei,
conduita anterioară şi după comiterea faptei a inculpatei, aprecierea că scopul sancţiunii nu poate fi atins
decât prin privarea de libertate a inculpatei, în temeiul art. 71 C. pen., va interzice acesteia, cu titlu de
pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe
durata executării pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi
arestării preventive de la 22 martie 2005 la 13 iunie 2005.
Întrucât în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei, în baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc.
pen. o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1700 RON cheltuieli judiciare către stat, reprezentând
cheltuieli din cursul urmăririi penale şi al judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Rejudecând, în fond, cauza:

În temeiul art. 171 alin. (1) raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76
alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata G.S. (fiica lui C. şi C., născută în Bucureşti, domiciliată în
Bucureşti, str. M., sector 4, CNP xxx) la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei G.S. pedeapsa complementară a interzicerii
exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după
executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatei G.S. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi
arestării preventive de la 22 martie 2005 la 13 iunie 2005.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 1700 RON cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - NN