Sunteți pe pagina 1din 1

publicată în 2004 sub îngrijirea istoricului.

Este neașteptat de puțin pentru un subiect de


istorie națională în care s-a înregistrat cazul unic al funcționarii unei instituții a robiei,
ceea ce nu scoate în continuare. Problema țiganilor din zona sa marginală. Așa cum am
arătat, situația țiganilor din România și incidentele ei actuale cu legislația Uniunii
Europene nu își au sediul în existența acelei instituții, a cărei funcționare implică un
context mult mai larg decât imaginea robiei, ca formă de sclavie, ci în perpetuarea unei
situații de conflict imagologic și pe alocuri instituțional între normele participării la
Uniunea Europeană, ale calității unitare de cetățean European, și comportamentul
neconform cu acestea ale unor grupuri de țigani, considerat a aparține unui “mod de
viață tradițional” neacceptat în “modul de viață European”. În această ecuație intervin
generalizări abuzive și reacții subculturale inaccptabile. De aceea, studiul istoric de
sinteză , ca și diferitele analize secvențiale ale Problemei țiganilor din România ar trebui
mult mai ample și totodată mai profunde. Cunoșterea și înțelegerea situației țiganilor în
România riscă să rămână în continuare suspendată, fără reper, la fel ca și cea a sorții
evreilor din Al Doilea Război Mondial, între propagandă antisemită și propaganda
antiromânească, adică între extreme. Chiar faptul că avem o singură lucrare
profesionistă despre momentul critic de impact între instituțiile statului și grupuri de
membri ai etniei țiganilor din România, lucrare citată de diverși autori pentru diferite
scopuri subiective, confirmă rămânerea Problemei țiganilor între extremele pledoariilor
autovictimizante și ale acuzațiilor generalizatoare. Și mai gravă este atitudinea corectă
politic a unor istorici.

Viorel Achim abordează în capitolul “ Politica față de țigani a regimului Antonescu”


din cartea sa două teme principale: concepțiile rasiste din România interbelică și
deportarea unor grupuri de țigani în Transnistria. După parcurgerea capitolului se poate
observa că, în ciuda unei logici cu care operează analiza orcarui fenomen istoric, între
teoriile rasiste care circulau prin România interbelică și deportarea în Transnistria nu este
nicio legătură. Nu se aplică ligatura metodologică între cauza și efect, motiv pentru care
imaginea remanentă este aceea a două lucruri diferite, iar concluzia nu (pag. 393)