Sunteți pe pagina 1din 21

PUTEREA RUGĂCIUNII

O FRUMOASA VEDENIE CEREASCĂ

In iarna anului 1920, luna Decembrie, m-am pomenit cuprins de o boală grea. de
tifos şi după zăcere de trei săptămâni, am chemat preotul, care m-a spovedit şi m-a
împărtăşit creştineşte. în ziua aceea, stând culcat în casa mea, cum eram grav bolnav, a
apărut o lumină puternică în casă, de care eu m-am speriat. Am văzut în grinda casei un
înger luminat care ţinea în mâna dreaptă un buchet de flori şi în mâna stângă un pahar.
Invârtea florile spre mine şi se uita crunt în ochii mei, parcă vrea să-mi vorbească,
înfricoşat de ce vedeam, am zis soţiei mele: „Adu-mi lumânarea că eu plec şi vă las pe
voi. Am fost păcătos în lume, am făcut multe fapte rele, dar nu ştiu ce fapte bune am
făcut, că Domnul mi-a trimis o moarte blândă şi mângâitoare.
Am în faţa mea un înger mângâietor, care mă priveşte blând, dar sunt supărat că
nu vorbeşte nimic cu mine!"
Femeia, la cuvintele mele, a plecat si ia lumânări din pivniţă, dar odată cu
plecarea, a dat răului zicând: ,,Fi-ţi-ar moartea". La această hulă eu m-am întristat cu
amar şi am plâns zicând, îmi piere acum îngerul.
După ce soţia s-a reîntors cu lumânarea în casă, eu am certat-o zicând, de ce ai
dat răului? La vorbele mele pline cu lacrimi, ea răspunse că nu e înger, ci e boala mea. Eu
i-am răspuns cu voce îndrăzneaţă. „Nu e boala, ci e un Înger ceresc, toată casa-i pusă în
lumină şi tu ai să ai mare pedeapsă că ai dat răului Îngerul Domnului". Am pus pe fetiţa
ce aveam mai mare între şase copii mici, care mi-a aprins lumânarea şi mi-a dat-o în
mână. Ţineam lumânarea în mână şi când priveam îngerul, mă bucuram de frumuseţea
lui, iar când vedeam copiii că plâng lângă mine, mă întristam cu amar, mângâindu-i cu
vorbele: Tăce-ţi că eu nu mor acum.
A mai stat îngerul în grinda casei cât a ţinut lumânarea în mâna mea. în clipa când
era gata să se sfârşească lumânarea, a pierit îngerul şi lumina.
Am rămas singur în lumina zilei cu toată cunoştinţa. Am plâns cu amar până
seara. Seara, culcându-mă pe patul meu, îngrijorat de ce văzusem, făcându-mi
rugăciunea, am adormit. M-am pomenit într-o vedenie minunată:
Zburam pe o câmpie frumos înverzită, iar de mâna dreaptă mă ţinea un frumos
înger, îmbrăcat îb veşmânt alb şi zbura cu mine spre răsărit. Am întrebat cu frică pe înger:
Sfinte îngere, am murit eu din lume? îngerul mi-a răspuns blând, zicându-mi nu eşti mort,
ci eşti în vedenie sfântă. Şi unde mergem, sfinte îngere, acum? am întrebat. îngerul mi-a
răspuns blând: „Mergem acum la baia curăţirei de greşeale". Acolo am făcut băi cum
făceam în Ungaria în lagăr. De acolo am zburat cu îngerul, iar la răsărit, sosind la o
grădină cerească. Acolo m-a îmbrăcat îngerul cu veşminte albe luate dintr-o cămăruţă
frumos împodobită. M-a dus îngerul ia o masă cerească, unde am gustat mâncări cum n-
am văzut în lume, dar foarte puţin. Din care când gustam, mă schimbam cu totul.
Sculându-ne de la masă, îngerul mi-a zis: „Ioane, te întorci la răsărit şi faci trei metanii".
Când m-am sculat de la rugăciune, am văzut că îngerul meu purtător avea în mâna
dreaptă un ulcioraş mic, frumos împodobit. Din care stropindu-mâ, am rămas luminat şi
uşor ca un fulg. Mi-a dat ulcioraşul în mâna mea zicându-mi: „Ţine Ioane acest ulcioraş.
care e dăruit ţie de la Domnul in dar. îl iei în mână şi vei tidus de mine. in biserica din
satul tău, unde vei afla lume multă şi preotul săvârşind Sfânta Liturghie. Vei intra în
biserică, vei pune ulcioraşul tău în fereastra bisericii, vei face închinăciuni cu metanii la
fiecare icoană, vei lua ulciorul în mână şi pe oricine vei stropi in biserică se vor lumina
foarte puţini aşa cum te luminaşi tu de mâna mea ". M-a luat de mână îngerul şi zburând
prin lumini cereşti cu mine, ra-am pomenit pe pragul bisericii în satul meu, unde am găsit
lume multă, cum spusese îngerul şi pe preot făcând Sfânta Liturghie. Aici am făcut cum
mă învaţase îngerul, închinându-mă la fiecare icoană cu metanii, am luat ulciorul în mână
şi am început a stropi oamenii. Din care, când stropeam, foarte puţini se luminau. în acea
clipă a apărut îngerul iar în dreapta mea şi eu l-am întrebat cu lacrimi, zicând: Ce
însemnează pentru mine acest ulcioraş, sfinte îngere? îngerul mi-a răspuns: „Ioane, a
doua noapte, care vine, tu ai să ai o vedenie mare, înfricoşată, în care vedenie îţi va da
Domnul, în dar multe învăţături folositoare pentru mântuirea a tot creştinul. Şi creştinii
care vor primi şi vor lucra cu drag ce-i vei învăţa tu din această vedenie, se vor lumina de
greşale, cum te luminaşi tu în faţa mea şi cu se luminară aceştia pe care tu-i stropşi în faţa
ta". Cu aceste cuvinte m-am deşteptat în casa mea întristat că m-am despărţit de frumosul
vis.
Ziua am petrecut-o foarte îngrijorat de cele ce mi se spusese de înger că am să
văd. Seara am adormit pe patul meu, după ce mi-am făcut rugăciunea. M-am pomenit
într-o vedenie minunată, înconjurat din toate părţile de lumini. Corpul meu era cu chipul
său din lume, aveam simţurile şi cunoştinţa ca în viaţă şi eram uşor ca un fulg, îmbrăcat
cu haină roşie până la pământ, frumos înflorată. în partea dreaptă, pe piept, purtam crucea
care lumina. De mâna dreaptă mă ţinea un frumos înger, pe care eu la prima vedere l-am
cunoscut a fi unul din Sfinţii Arhangheli Mihail sau Gavril, după chipurile cum îi aveam
zugrăviţi în biserica noastră. Am întrebat cu sfială pe îngerul care mă purta, zicând: Sfinte
înger al Domnului, spune-mi şi mie cum îţi este numele? Frumosul înger a întors din zbor
capul spre mine şi cu cuvinte blânde mi-a grăit „Ioane eu sunt Arhanghelul Mihail". Eu i-
am zis: Vai! mie, Sfinte Mihaile, că mi-ai răpit fără lumânare! „Nu plânge tu pentru
lumânare, mi-a zis îngerul, că noi acum nu zburăm prin întuneric, zburăm prin lumini că
tu nu mai ai greşale".
- Şi unde mergem noi acum, Sfinte Mihaile? am zis eu lăcrimând. „Noi mergem
acum, Ioane, mi-a zis îngerul, să ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, împăratul
Cerului şi al
pământului". Eu am zis cu lacrimi: „ Vai mie ticălosul, că negata şi păcătos mă duci în
clipa aceasta să văd faţa Domnului!" „Nu mai eşti tu păcătos, mi-a zis Sfântul Mihail.
Căci erai păcătos şi mult rătăcit când ziceai vorbe rele. Dar pentru rugăciunea ta cu
metanii la pământ, lucrată de tine, din copilărie, cu stăruinţă şi dragoste, îndemnat fiind tu
de Duhul Sfânt al Domnului.
Pentru viaţa ta din lagărul din Ungaria, unde ai fost prizonier, petrecută zi şi
noapte în rugăciuni cu metanii la pământ, pentru viaţa ta de... când umblai în fiecare zi
cu mulţi fraţi prizonieri, învăţându-i să lucreze cu drag şi să facă rugăciuni cu metanii la
pământ ziua şi noaptea, să nu mai zică vorbe rele şi să hulească; pentru acea viaţă a ta şi
alte fapte bune, ce ai făcute, plăcute Domnului, te-a scăpat Domnul de iad, e demonii
iadului şi mai ai şi ceva frumos la împărăţia Sa".
Eu gândindu-mă la necazurile vieţii mele, am zis cu lacrimi către sfânt: „Poate
rugăciunea cu metaniile la pământ m-o fi scăpat de iad, că alte fapte bune n-am făcut!
Căci aveam soţie şi şase copii şi tot ce agoniseam din munca mea, întrebuinţam numai
pentru familia mea".
- „Este destul pentru tine, om sărac, ce ai făcut". Amintindu-mi de copiii pe care îi
părăsisem, am zis cu lacrimi către sfânt: Vai! Sfinte Mihaile, tristă moarte avusei eu, mi-
au rămas şase copii mici, pe mâinile străinilor. Cum n-avusei de la Domnul zile, să trăiesc
să căsătoresc cel puţin unul din ei, care ar fi îngrijit şi de cei mici! Vai, sărmanii mei copii
când se vor scula la ziuă în casa mea şi vor găsi coprul meu între ei mort, fără suflet, ce
spaimă şi frică mare are să-i cuprindă! Sfântul Mihail mi-a considerat aceste cuvinte o
rugăciune, zicându-mi: „Ioane, când vom fi sus in ceruri în faţa Domnului Iisus Hristos şi
când vei săruta tu tălpile Domnului, la porunca ce-ţi voi da eu ţie, ca să te binecuvânteze
Domnul, că de aceea eşti chemat tu acolo, blând te voi învăţa pe tine. Tu să răspunzi
Domnului cu smerenie la tot ce te va întreba şi să zici tu către Domnul şi rugăciunea pe
care o ziseşi către mine. Şi pentru că tu nu mai ai greşale multe, poate-fi mai lasă fie
Domnul zile, ca să te duci iar în lume, să trăieşti cu lumea şi să-ţi creşti copilaşii tăi".
Eu când auzii cuvântul „copilaşi" din gura unui înger ceresc, mă trecură lacrimi. Zisei:
Vai, Sfinte Mihaile, ce-mi spui cuvinte ca acestea mie, că-mi mai lasă Domnul zile să mă
duc iar în lume, să-mi cresc copilaşii mei, când eu văd şi cunosc acum bine că sunt plecat
definitiv din lume!
Sfântul mi-a grăit blând: „Cunoşti tu, Ioane, că eşti plecat acum din lume? -
Cunosc Sfinte Mihaile, am zis eu. Cunosc prin uşurinţa corpului că sunt uşor ca un fulg,
nu sunt greu cum eram în lume, cunosc prin haină şi crucea ce-o port şi cunosc prin
depărtarea ce neam depărtat din lume. Că de aseară zburăm amândoi neîncetat, departe de
lume.
Sfântul mi-a grăit blând: „Aşa e Ioane, că plecat eşti de acum din lume. Această
cale luminată pe care noi acum zburăm, este calea liberă de care spun cărţile la voi în
lume. Pe această cale merg la moarte, numai pruncii mici şi oamenii Iară de greşale. Dar
corpul tău în lume nu e mort cum crezi tu, ci doarme un somn binecuvântat de Domnul.
Soţia şi copiii tăi dorm toţi liniştiţi până la ziua că nu e dat lor să se scoale în această
noapte ca să-ţi tulbure vedenia dată ţie în dar de Domnul.
Tu să te gândeşti Ia mila Domnului, câtă milă a avut pentru tine de te-a îndemnat
prin Dubul Sfânt, de ai lucrat rugăciuni cu metanii, cu stăruinţă zi şi noapte şi te-a scăpat
de toate greşalele făcute în viata". Gândindu-mă la vămile vazduhuluiui. despre care
citisem în cartea ca 24 de vămi, viaţa Sfântului Vasile, am zis: „Sfinte Mihaile, când eram
în lume, în clasa a treia în şcoală, am citit cartea cu 24 de vămi şi din acea carte mi-am
cules multe obiceiuri folositoare sufletului meu". Sfântul mi-a zis: „Ioane, obiceiul tău ca
să te închini zi şi noapte cu stăruinţă din acea carte ţi l-ai întocmit tu. Creştinii care
lucrează cu stăruinţă rugăciuni cu metanii Ia pământ, cinstesc patimile Domnului şi la
moarte acei creştini n-au teamă nici de iad, nici de demonii iadului, că au lucrat trăind în
viaţă, pocăinţa. Care este rugăciunea cum metanii şi cu căinţă din suflet?"
Eu am zis: „Sfinte Mihaile, am văzut scris în acea carte că până la cer sunt 24 de
vămi şi că la acele vămi se întreabă tot sufletul care pleacă din lume de toată fapta rea pe
care el trăind in viaţă nu şi-a mărturisit-o la duhovnic şi n-are fapte bune făcute pentru
iertarea ei".
Îmi spuseşi mie că mergem la Domnul, ce voi face eu prin acele vămi?
- „Sunt 24 de vămi până la cer -mi-a zis Sfântul - dar vămile le văd numai cei
păcătoşi. Noi zburăm la cer pe cale liberă, căci tu nu mai ai greşale şi a binecuvântat
Domnul sufletul tău, ca să nu mai vezi la' moarte faţa demonilor şi nici ei faţa sufletului
tău ".
Ce fapte bune am făcut eu, Sfinte Mihaile, de mi-a dăruit Domnul atâta milă? -
„ Trei fapte bune, a zis Sfântul, este dator tot creştinul să facă neapărat cât trăieşte în
viaţă. întâia faptă bună este rugăciunea cu metanii la pămâmnt. A doua, căinţa de fapte
rele, a treia faptă este blestemul demonului".
Eu când auzi aceste cuvinte grăite de înger şi mă convinsei pe deplin că m-a
scăpat Domnul de demonii întunericului, zisei: Sfinte Mihaile, cum nu-mi dă mie
Domnul, o milă, ca să văd acum la trecerea mea la cer, un demon să-1 batjocoresc, căci
mult am făcut voia lui în lume, când îi dam lui soţia mea, copiii mei, moartea şi tot ce
aveam şi pe Domnul meu. Şi făceam eu rugăciuni cu metanii la pământ noaptea, cerând
Domnului milă ca să scap de acest urât obicei şi n-am putut până acum. Îngerul mi-a zis:
„Ioane, fi îngerii luminaţi şi cei întunecaţi tot de porunca Domnului ascultă şi nimic nu se
lucrează fără porunca Domnului. Tu zici să ocărăşti pe demonii văzduhului pentru că te-a
învrednicit Domnul de mila aceasta, te-a îndemnat prin Duhul Sfânt nevăzut de ai lucrai
tu rugăciuni şi fapte bune de ţi s-au iertat ţie toate greşelile şi în clipa aceasta te-a
învrednicit fără a vedea demonii şi nici ei faţa ta. Dacă Domnul nu avea milă de tine,
amară ţi-ar fi fost calea şi moartea!
Eu şi Domnul nu am fi avut nici o putere asupra ta, căci amarnici şi grozavi sunt
demonii cu acei care la moarte rămân daţi lor! Tu, pentru rugăciunile tale şi viaţa ta
plăcută. Domnului ai batjocorit demonii văzduhului.
Acum, peste o clipă, noi stăm în faţa Domnului Hristos, deci, precum atunci când
trăiai în lume sărutai cu drag crucea şi Icoana Domnului şi acum aici în ceruri ai să săruţi
tălpile Domnului lisus Hristos. Teamă de luminile puternice ce înconjoară scaunul Său tu
să n-ai, că te vor mângâia pe line luminile pentru rugăciunile şi viaţa ta plăcută Domnului
".
Peste o clipă de zbor prin lumini cereşti, ne-am pomenit în faţa Domnului lisus
Hristos pe Care eu îndată L-am cunoscut după chipul cum era zugrăvit în Sfânta noastră
biserică. Am privit chipul Domnului şi l-am întipărit în mintea mea. Dar când am Vrut să
privesc scaunul Său, n-am putut. Scaunul Domnului era într-o lumină cerească, înconjurat
de lumini puternice, în formă de stâlpi de foc care mă lăsau orb şi nu puteam privi
scaunul Domnului. După stâlpii de foc au jucat trei lumini puternice care mi-au luat
vederea cu totul. Al treilea, sub tălpile Domnului era o lumină puternică ca un soare care
m-a lăsat orb cu totul. Aceste lumini au pierit şi Domnul a rămas în scaunul slavei în
lumini cereşti mângâietoare. Eu am făcut trei închinăciuni în faţa Domnului, întorcându-
mi capul spre Sfântul Mihail din dreapta mea. Sfântul mi-a grăit: ,,Ioane, fa trei
închinăciuni în faţa Domnului, tinde-ti braţele sufletului tău, cuprinde tălpile Domnului şi
le sărută ca să te binecuvânteze". Eu am făcut trei închinăciuni, am cuprins tălpile
Domnului şi la a treia sărutare, cu lacrimi, am simţit mâinile Domnului peste capul meu,
că m-a binecuvântat şi a grăit către mine cuvinte blânde, dar în limbă străină.
Eu am zis în gândul meu: Vai, mie ticălosul, că pentru greşalele ce am făcut în
viaţă nu am în clipa aceasta mila să grăiască Domnul cu mine în limba mea! Am pus
mâinile la piept şi cu lacrimi am grăit: Of! Părintele meu ceresc, păcătos veni eu în clipa
aceasta în faţa Sfinţeniei Tale, căci m-aduse Sfântul Mihail negata, plin de greşale şi fără
lumânare. Vai! mie ticălosul că păcătos stau în faţa Ta în clipa aceasta. Domnul mi-a
grăit cu o voce blândă: „Nu eşti păcătos Ioane, căci ai fost păcătos şi mult rătăcit de la
căile Mele drepte şi sfinte, dar pentru rugăciunea ta cu metanii la pământ făcută zi şi
noapte cu stăruinţă, îndemnat fiind de Duhul Meu Sfânt, pentru viaţa ta din lagărul din
Ungaria, unde ai fost prizonier, de umblai în fiecare zi cu mulţi fraţi prizonier şi-i
învăţai să se închine cu metanii în toată clipa, zi şi noapte, îi opreai cu cuvinte să nu mai
hulească şi să zică vorbe rele. Pentru acea viaţă a ta şi alte fapte plăcute Mie, te-am scăpat
de demonii iadului şi mai ai şi ceva frumos în împărăţia Mea". Ştiu Părintele meu ceresc -
am zis eu - că mă închinam în lagăr ziua şi noaptea, cerând mila Ta, ca să mă ajuţi să-mi
mai văd o dată ţară, casa şi copiii mei; dar venind acasă am găsit soţia şi copiii mei
rătăciţi de la rugăciune şi din multe necazuri avute am pierdut şi eu rugăciunea. Mi-a dat
demonul un gând rău de am zis că nu mai fac nici o metanie până când Tu nu-mi dai o
vedenie în care să-mi arăţi puterea rugăciunii. Cu acest cuget viclean, am părăsit
rugăciunea şase luni, vai! mie ticălosul!
Domnul mi-a grăit întristat: „Ioane, diavolul te-a făcut pe tine ca să pierzi 20
rugăciunea cu metanii la pământ.
Aşa a făcut diavolul acum cu toţi creştinii din lume, căci toţi au părăsit rugăciunea
cu metanii la pământ.
Acum aproape toţi creştinii, cu închinăciuni plecate şi la piept şi le fac şi pe
acestea pe jumătate şi in loc de plată de la Mine au scrise de îngerii Mei greşale. N-am zis
Eu cuvânt <Dacă te sminteşti, ochiul tău scoate-/ şi dacă te sminteşte mâna ta, tai-o.>
Ochiul şi mâna sunt, tatăl tău, mama ta, soţul tău, copilul, fratele, vecinul, pe ale căror
armături date lor la botez le-a slăbit demonul: Lasă-i pe aceştia căci la voi în lume mai
sunt fericiţi numai creştinii, aceia ale căror armături date lor la botez nu Ie-a putut slăbi
demonul, căci numai aceştia mai pot lucra cu drag voile mele. Pe tine te iert că ai părăsit
rugăciunea, pentru că în timpul părăsirii nici fapte rele nu ai făcut". Eu am zis: Of!
Părintele meu Ceresc, tristă moarte avusei eu, cum n-avusei şi eu de la Tine milă să
trăiesc pe lume să-mi căsătoresc măcar unul din copiii mei, care ar fi îngrijit şi de cei
mici. Vai! sărmanii mei copii, când se vor scula la ziuă în casa mea şi-or vedea între ei
corpul meu mort, fără suflet, ce spaimă şi frică mare are să-i prindă la prima vedere!
Şi toţi fraţii mei vecini, care ştiau că eu de mic iubeam rugăciunea, biserica şi faptele
bune, când or auzi la ziuă că am murit fără lumânare în casa mea, au să se descurajeze
toţi şi să urască Biserica şi rugăciunea. Tatăl meu din ceruri, pentru că ai avut atâta milă
de mine şi m-ai îndemnat prin Duhul Sfânt de-am lucrat cu stăruinţă rugăciuni şi fapte
bune de mi-ai iertat mie toate greşelile ce am făcut în viaţă şi în clipa aceasta mă
învrednicişi să stau în faţa Sfinţeniei Tale fără pata păcatului, lasă-mi mă rog zile, ca să-
mi căsătoresc fiica cea mare şi eu voi spune în lume la toţi arătaţi şi fără teamă, tot ce am
văzut pe aici, voi vedea şi voi auzi până voi fi dus în lume.
- „ Te las Ioane - mi-a zis Domnul - ca să trăieşti tu pe lume să-ţi creşti toţi copiii
şi tu vei învăţa până Ia a doua chemare a ta Ia Mine pe veci, despre întărirea rugăciunii
cu metanii Ia pământ şi alte minuni arătate ţie în dar. Că Ia voi în lume s-a părăsit cu totul
rugăciunea cu metanii, creştinii voştri acum se închină cu mare îndoială ".
Eu am zis: „Părintele meu Ceresc, m-am închinat în lume cu îndoială. Lucram
rugăciuni stăruitoare, dar nu credeam că am să văd ceea ce văd acum ".
- „Nu te-ai închinat cu îndoială, mi-a zis Domnul - căci tu atunci când vedea
Crucea Mea, o cuprindeai cu braţele tale şi de multe ori cu dragoste şi cu lacrimi sărutai
tălpile Mele pe acea Cruce şi orice Icoană vedeai tu cu chipul Meu, al Maicii Mele şi
orice Sfânt, tu le sărutai cu lacrimi. Deci, pentru dragostea ta ce ai avut nestrămutată faţă
de crucile şi de icoanele Mele, atât când erai in fapte bune, cât şi in fapte rele, te
învrednici pe tine în clipa aceasta, ca să-mi săruţi tu tălpile Mele, aici în ceruri, în toată
slava şi luminile mele. Ceea ce până la tine altul n-a văzut ce vezi tu n-a auzit ce auzi tu
şi să fie trimis iar în lume; tu vei fi un ales al Meu şi vei învăţa în numele Meu până la a
doua chemare a ta pe veci.
Căci, Ioane, cu ce dragoste va privi, va asculta şi va respecta tot creştinul cât
trăieşte în lume Biserica Mea, crucile Mele, icoanele Mele şi persoanele bisericeşti, cu
acea dragoste îi va fi. primit sufletul la a lui moarte înaintea feţii Mele". Eu am zis:
„Părintele meu Ceresc, mare milă făcuşi cu mine ca să merg iar în lume, să trăiesc cu
lumea, să-mi cresc copiii mei şi ai dat poruncă sfântă ca eu să-nvăţ şi lumea. Explică-mi
acum mie cum să lucrez eu rugăciuni în viaţă şi cum să învăţ lumea să se roage, ca la
chemarea în faţa Sfinţeniei Tale pe veci să nu fiu eu vinovat."
Domnul a zis: „Prima lucrare pe care o cer fiecărui creştin cât trăieşte în lume este
rugăciunea. Aceasta este trei feluri: închinăciune zilnică, canon de rugăciune şi rugăciune
plină, închinăciunea zilnică este închinăciunea cum vă închinaţi voi, cut mâna la piept şi
plecat, asta trebuie să facă creştinul în toată clipa, căci dacă creştinul pleacă călător şi
vede în faţa lui biserica Mea şi crucea Mea şi nu se închină în faţa bisericii şi crucii Mele
îngerul meu ii scrie lui faptă rea că el a defăimat patimile şi Dumnezeirea Mea. Dacă
creştinul nu se închină când se scoală, când începe lucrul, la masă şi când se culcă, are
scris de îngerii Mei greşeli.
A doua rugăciune cu metanii la pământ, se face în cinstea patimilor Mele.
Creştinul care lucrează cu drag rugăciuni cu metanii la pământ cinsteşte patimile Mele şi
în toată clipa când se închină un creştin cu metanii la pământ, i se scrie de înger
rugăciunea în carte şi la moartea lui câte rugăciuni cu metanii a lucrat în viaţă cât a trăit,
atâtea fapte bune are scrise în cartea vieţii în ceruri, atâtea greşale are ierate şi plată la
împărăţia Mea are în veac. Rugăciunea cu metanii la pământ se face când omul este
liniştit, nesupărat de nimic şi să nu-1 vadă nimeni, rugăciuni cu metanii se fac mult
noaptea.
Pentru o rugăciune cu metanii la pământ lucrate în timpul nopţii i se taie
creştinului care o face trei fapte rele.Rugăciunea cu metanii la pamant se face când omul
este linistit,nesuparat de nimic şi sa nu-1 vadă nimeni, rugăciuni cu metanii se fac mult
noaptea.
Pentru o rugăciune cu metanii la pământ lucrată în timpul nopţii i se taie
creştinului care o face trei fapte rele.Rugăciunea cu metanii lucrată noaptea se
cheamăpriveghere.Creştinul care lucrează cu drag rugăciuni noaptea, plineşte cuvântul
sfânt care zice <privegheaţi şi vă rugaţi>.
A treia rugăciune este rugăciunea plină, către toate puterile cereşti, de la Sfânta
Treime până Ia Sfinţii Îngeri. Are să-ţi spună ţie Sfântul tău Mihail, o rugăciune plină,
scurtă ca tu să-nveţi lumea: <PărinteIe meu Ceresc, am zis eu: Eu cât am trăit pe lume am
avut urât obicei de-am dat răului soţia mea, copiii mei, moartea şi pe cel ce m-a rânduit
pe mine. Of! Părintele meu Ceresc, eu pe Tine Te-am dat duşmanului şi de unde pică pe
mine mila aceasta să stau înaintea feţii Tale, fără pata păcatului?>"
„Nu are demonul putere asupra Mea", mi-a zis Domnul. „Eu ştiu bine că n-are
demonul putere asupra Puterii Tale - am zis eu - dar spune-mi mie ce fapte bune am făcut
eu în lume de m-ai scăpat de puterea lui?" „Îţi spuse fie Sfântul Mihail, a zis Domnul,
când îl întrebaşi, că trei fapte sunt bune; rugăciunea cu metanii, căinţa de fapta rea şi
blestemarea demonului. Căci dacă un creştin la voi în lume îşi petrece viaţa în fapte bune
şi dacă el în viaţă n-a certat niciodată pe demon, la ziua judecăţii demonul iese în faţa
Mea cu carte şi zice, a trăit în lume în fapte bune, dar pe mine nu m-a certat niciodată,
dragostea între mine şi el nu e stricată. Şi Eu nu vă urăsc pe voi pentru greşala ce o faceţi,
cât vă urăsc pentru dragostea ce o aveţi, către demon.
Dragostea către demon este bucuria ce o simte tot creştinul în urma greşelii.
Creştinul cât trăieşte pe lume e dator să certe pe demon în toată clipa zicând: <Să te certe
pe tine Domnul, diavole, să piei cu toată puterea ta din tot cuprinsul meu, căci eu te cert
pe tine diavole în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!> Creştinul care
ceartă pe demon în rugăciune cât trăieşte în lume, Eu îl apăr pe el şi toată casa lui de toată
puterea satanei şi la moartea lui Eu binecuvântez sufletul lui ca nici el să nu vadă
demonii, nici demonii pe el".
Of! Părintele meu ceresc, am zis eu, mi îmi este teamă şi frică mare când mă voi
deştepta la ziuă în casa mea, am să uit tot ce am văzut, auzit, voi mai vedea şi voi mai
auzi în această sfântă noapte şi n-o să am ce spune lumii. Domnul mi-a zis: „Tot ce ai
văzut in această noapte şi ai auzit de la Sfântul tău Mihail şi de la Mine şi vei mai auzi şi
vei mai vedea până te va duce în lumea vremelnică până la ziuă, toate vor rămâne sabie şi
carte scrisă in inima ta, cât vei trăi tu pe lume, vei predica tu arătat şi fără de teamă,
condus de Duhul Meu Sfânt''.
Domnul a zis către Sfântul Mihail, care şezuse în dreapta Sa cu multă smerenie: „la
Mihaile copilul Meu şi du-l la iad de-i arată lui locul unde căzuse când era el păcătos, de
unde Eu l-am scăpat pentru viaţa şi rugăciunea lui. Să-1 duci la rai să-i arăţi locaşul ce i l-
am gătit lui pentru faptele lui bune şi la ziuă îl duci în lume să-şi crească el copiii săi, şi
cât va trăi în lume, va învăţa toată viaţa lui şi va scrie cărţi în lume. Cartea lui se va numi
- Puterea rugăciunii - fericiţi vor fi creştinii care vor asculta cuvintele cărţii lui şi ale lui,
că ei vor asculta cuvintele Mele şi ale tale Mihaile! Iar acei creştini care vor lepăda cartea
şi învăţăturile lui, pe ale noastre cuvinte vor lepăda şi la a lor moarte, fiecare la al lor
nume, lumina feţii Mele cu frică o vor vedea şi parte la împărăţia Mea niciunul nu va
avea!"
La aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Mihail şi-a făcut plecăciune cum fac
preoţii în biserică, iar eu, cuprinzând tălpile Domnului cu braţele mele, am zis cu
lacrimi: „Of! Părintele meu Ceresc, pe mine mă porneşti acum iar în lumea rea unde
multe lupte şi ispite am să întâmpin de la demon. Eu mă rog cu lacrimi ca să mă ajuţi cât
voi trăi pe lume să nu mai fiu supus de demon". Domnul mi-a zis: „Te-am ajutat Ioane pe
tine, când tu nu vazuseşi faţa mea şi binecuvântare de la Mine nu primiseşi. Din clipa asta
eşti mult ajutat de Mine şi îngerii Mei, dar tu să lucrezi rugăciuni cu metanii, întreit de
cum ai lucrat".
Cu aceste cuvinte, am zburat de la scaunul Domnului spre apus.
După o mică depărtare de scaunul Domnului, m-am uitat înapoi şi când am văzut
faţa Domnului aşa mângâietoare şi scaunul în lumini cereşti, am început a plânge şi am
zis: „ Vai! Sfinte Mihaile, cum voi fi eu când voi veni pe veci să văd faţa Domnului?" -
„Nu plânge Ioane - mi-a zis Sfântul - căci tu ai plâns în lume. Creştinii care nu-şi plâng
greşalele trăind ei, plâng aici în veac şi mângâiere nu află niciodată". „Cum, Sfinte
Mihaile, întreb eu, dacă un creştin moare din lume păcătos şi aici plânge cu amar până la
ziua judecăţii, nu-i mai pot folosi nimic lui lacrimile vărsate?"Sfântul a zis: „Cât trăieşte
un om pe lume, atâta este ziuă pentru el, cum lucraţi voi în lumea vremelnică, de
dimineaţă până seara, iar noaptea vă repauzaţi, toţi în case fără grijă de nimic, aşa e dator
un creştin să lucreze cât trăieşte pe lume, cu bărbăţie pentru lumea vremelnică, pentru
necazurile lui şi pentru corpul lui, dar să lucreze şi pentru suflet, un ceas din noapte sau
zi, rugăciuni cu metanii şi alte fapte bune.
Căci de roadele ce va lucra un creştin în lume, ori se va bucura aici in veac, ori
se va munci în veac".
Spune-mi Sfinte Mihaile - am zis eu - ce înseamnă cuvântul pe care mi-1 spuseşi
mie „cât trăieşte un om pe lume e ziuă pentru el?" Sfântul a zis: „Când se botează copilul
la biserică se armează la botez, spiritual, sfânt, cu lumina Duhului Sfânt, cu Crucea pe
care însuşi Domnul Hristos în inima fiecărui creştin, se armează cu doi îngeri de pază
care scriu tot ce face creştinul în viaţă. Un păr dacă se mişcă în capul unui creştin spre
bine sau spre rău, e scris de înger. La moarte pe omul păcătos îl părăseşte lumina Duhului
Sfânt, adică i se ia haina botezului şi rămâne gol. îl părăseşte Crucea, căci el se desparte
de Domnul, îngerul lui păzitor zboară la cer, corpul lui merge în mormânt, adică în
pământ, de unde e alcătuit şi sufletul lui, merge în temniţele iadului, unde plânge cu amar
de nu se mai vede, căci este aruncat din lumină la întuneric ".
Spune-mi Sfinte Mihaile - am zis eu - de unde am pe mine această haină luminată
de care în lume nu am văzut? Sfântul a zis: „Ioane, asta-i haina botezului despre care-
ţi vorbi ţie, adică lumina cea cerească pe care o primeşte pruncul la botez". ,,Spune-mi,
Sfinte Mihaile - am zis: Cum se dă haina botezului?"Sfântul a zis: „Când preotul face
slujbă pentru pruncul care se botează, îl unge cu Sfântul Mir. în clipa când preotul
cufundă în apă pruncul în numele Sfintei Treimi, se pogoară peste prunc o lumină
cerească şi acea lumină e haina pe care o porţi tu acum. Haina aceasta creştinul o pierde
cât trăieşte, prin păcate şi e dator să o recapete prin pocăinţă. Şi tu pe la jumătatea
vieţii pierduseşi haina botezului, erai gol şi dacă mureai atuncea în valul păcatelor,
mergeai la Domnul cu corpul negru, otrăvit şi plin de răni. Creştinul care moare
păcătos, sufletul lui este negru ca negura păcatului şi în chipul diavolului în a cărui
primire el din acea clipă merge. Şi câte păcate are un creştin la moarte, atâtea buboaie are
un creştin pe sufletul său din care curg nişte puroaie otrăvitoare: căci duşmanul e şarpe
otrăvitor şi când creştinul face o greşeală cât de mică şi nu-şi cere iertare imediat la
Domnul cu o rugăciune, când Îngerii au scris amândoi greşala în cărţile lor, se naşte pe
sufletul lui un buboi care e aşa de greu cum a fost de greu păcatul încât dacă un creştin
trăind în viaţă ar putea să-şi vadă ranele păcatelor lui, ar fugi de ruşinea lumii
ascunzându-se şi n-ar avea unde. Dar aceste rane se văd numai cu ochii sufleteşti".
- „ Cu ce se vor spăla aceste rane, Sfinte Mihaile - am zis eu, cât trăieşte omul în
lume?"
- „Rugăciunea cu metanii la pământ, a zis Sfântul, este sabie care taie
greşalele, lacrimile vărsate în rugăciune sunt apă vie care spală rămăşiţele rănilor.
Dacă creştinului când se roagă, nu-i picură lacrimi din ochi, să se roage până îl trece
năduşeala şi năduşala produsă în rugăciune preţuieşte ca şi lacrimile".
- „Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, dacă un creştin moare păcătos şi nu
are haina botezului, poate merge în faţa Domnului cu hainele date lui de pomană din
lume?" Sfântul a zis: „Nu poate lua duhul haina corpului, nici corpul haina duhului; ci
sufletul, care e gol, gol merge la Domnul". Eu am întrebat: „Sfinte Mihaile, pentru ce se
dau haine de pomană pentru cei răposaţi?" Sfântul a zis: „Toată haina dată în lume e
scrisă faptă bună în ceruri. Cel ce îmbracă pe frate, materialnic în lume, el e îmbrăcat
spiritual în cer, însă creştinul care moare păcătos, deşi i se dau lui haine de pomană de cei
rămaşi ai lui, dar el fiind cufundat în păcate merge în faţa Domnului cu corpul otrăvit şi
plin de rane". „Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, la moarte, când murim mai vedem
toţi faţa Domnului sau o văd numai cei drepţi?" Sfântul a zis: „La moarte, tot creştinul
care a primit Sfântul Botez şi nu 1-a pierdut cum fac sectele prin botez fals şi moare în
botezul lui, merge de se închină in faţa domnului fie el cât de păcătos; vede fiecare creştin
faţa Domnului la moarte pentru ca acei păcătoşi să se amărască mai cu amar, văzând ei
împăratul cel Ceresc, blând şi milostiv pe ale cărui porunci ei le-au urât şi se despart pe
veci de el, iar acei drepţi să se bucure, văzând pe împăratul Căruia au servit cu drag şi de
la Care au să primească plata după ziua judecăţii, cum te bucuraşi, tu, Ioane.
Domnul nostru lisus Hristos are două feluri de căi la cer: cale liberă şi cale prin
vămi, are două feluri de îngeri: milostivi şi nemilostivi şi dincolo de mormânt sunt două
locuri de aşteptare: locul drepţilor şi locul păcătoşilor. Sufletul care la moarte este gata,
fără greşeli, îl ia înger luminat, zboară cu el pe calea liberă, cum merserăm noi, îl duce în
faţa Domnului, unde îl binecuvântează Domnul şi-i vorbeşte blând cum îţi vorbi ţie.
II duce la rai, unde îi arată locaşul după ziua judecăţii câştigat de el prin fapte
bune, îl duce într-un loc binecuvântat, unde petrece în mila şi mângâierea
Domnului până la ziua judecăţii. Acest Ioc este locul unde ochiul Domnului în toată clipa
îl cercetează, cum zic cărţile sfinte. Pe sufletul păcătos îl ia înger rău, merge cu el prin
vămile văzduhului unde mari supărări are de la demoni şi cu frică mare ajunge şi el
aproape de scaunul Domnului. Nu se apropie de scaunul Domnului nici îngerul, nici el,
stau departe de scaunul domnului".
„Şi cum aud ei glasul Domnului, am zis eu, stând aşa departe? - „îl aud, Ioane, a
zis Sfântul, pentru că glasul Domnului este o sabie cu două ascuţişuri şi pătrunde în inima
fiecărui creştin deopotrivă.
Fericiţi sunt creştinii în ale căror inimi pătrunde glasul Domnului cât trăiesc pe
lume. Căci ei auzind glasul Domnului, urăsc păcatul, fac fapte bune, iar la moarte
scapă de munca de veci. Dar, vai! de creştinii aceia în ale căror inimi împietrite nu poate
pătrunde glasul Domnului nici până la moarte, căci ei merg în muncă veşnică. Domnul nu
ceartă cu vorbe aspre la moarte pe nici un păcătos, ci e milă Domnului pentru el, că
merge în primirea satanei. Ii vorbeşte lui Domnul cu vorbe blânde, dar cu întristare, şi-i
zice: <Unde-ţi sunt, fiule, darurile cu care Eu te-am împodobit pe tine la botez? Te-a
înşelat pe tine, demonul de ai făcut greşeli, dar Eu ţi-am poruncit ţie prin cărţile Mele,
prin preoţii Mei, şi prin aleşii Mei ţi s-au dat cuvinte de îndreptare. Dar tu, fiule, nu ai
vrut să faci voia Mea niciodată. Ai făcut numai voia duşmanului până la moarte şi din
clipa aceasta tu nu mai eşti fiul Meu, rămâi sclav şi rob demonului.> La aceste cuvinte
întristate ale Domnului îi pică o lacrimă din ochii Domnului şi acea sfântă lacrimă îi taie
multe greşale păcătosului. După o mică ameninţare făcută de Domnul, îl ia îngerul din
faţa Domnului şi-1 duce la iad unde-i arată focul unde va fi dus după ziua judecăţii.
Păcătosul văzându-şi focul veşnic, plânge cu amar ţinându-se de înger. îngerul îi zice: De
ce nu ai făcut şi tu fapte bune să nu-ţi fie şi ţie locul aici? El spune disperat, nu am ştiut.
Atunci, îngerul îi arată tot ce i s-a spus lui în lume de Preoţi, din cărţi şi tot ce a văzut el
în lume şi n-a vrut să facă". Cu aceste cuvinte ne pomenirăm în faţa iadului. Mergeam pe
o cărare în formă de tunel, întunecată. Deasupra noastră era un fum de nor albastru şi cu
miros greu. în partea stângă erau nişte magherniţe urâte, negre, cătrănite cu catran de sus
până jos, în punea dreaptă era lumina, pomi, frumuseţe şi aer curat. Am zburat prin acel
întuneric înfiorător, cam şapte, opt magherniţi şi Sfântul m-a oprit în loc, unde ne-a
înconjurat o lumină ca să putem vorbi. A rămas în faţa noastră o magherniţă mare,
înfiorătoare, îngerul mi-a arăta-o zicându-mi: „ Vezi, Ioane, magherniţa asta?"Eu am
răspuns: „O văd, Sfinte Mihaile". - „Aici îţi era locul, dacă Domnul nu ar fi avut milă de
tine, de te-a îndemnat prin Duhul Sfânt, nevăzut de ai făcut rugăciuni şi fapte bune de te-a
scăpat". „Ce este aici, Sfinte Mihaile?" - am întrebat eu tremurând. „Aici este iadul, mi-a
spus Sfântul, şi muncile de veci". „Spune-mi, Sfinte Mihaile, cum sunt muncile
înăuntru?" „ Vezi tu acel loc întunecat, a zis el, arătându-mi o parte de jos a magherniţii,
acolo este uşa şi când vine îngerul nemilostiv, cu sufletul păcătos ca să-şi vadă locul
aicea, singură uşa se deschide la acea magherniţă unde este locul lui pe veci.
Intrarea e ca la voi în case, întunecată, cu greu miros şi cu mulţime de diavoli,
care ies întru întâmpinarea lui, batjocorindu-1 şi-1 petrec până-şi vede locul. înăuntru este
o hală mare întunecată şi cu greu miros. în mijloc se face o gură înfricoşată în jos, care
este fără fund. Are o scară cu trepte cotite, cum sunt la voi în lume; la fiecare colţ al scării
e o muncă. Sunt mii de mii de feluri de munci după treapta faptelor fiecărui creştin.
Sufletul adus aici merge pe scară cu îngerul până la treapta unde este locul lui; el
nu vede alte munci decât munca lui. Acolo se deschid singure uşile şi-şi vede locul".
Dar locul unde mergem de aici cum este, Sfinte Mihaile? - am întrebat eu.
„Acum, mergem la Raiul cel binecuvântat de Domnul", mi-a zis Sfântul. Iuţeşte-ţi
zborul, Sfinte Mihaile, am zis eu, că nu mai pot suferi acest locaş întunecat al veşnicilor
osânde. A pierit deasupra noastră lumina, şi întorcându-ne înapoi, peste o clipă am fost
ieşiţi la lumină. Am zburat spre răsărit cu Sfântul atât de iute, încât nici nu puteam să-1
mai întreb nimic. Am ajuns la o cetate înflorată, minunată. Era înconjurată de brazi înalţi
ca la grădinile publice, cu ramurile apropiate; fiecare ramură avea floare ca de bujor, de
anumite culori. Am întâmpinat în faţa noastră o poartă frumos înflorată. Şi în poartă era
săpată Crucea care lumina ca un soare. De ambele părţi ale porţii stăteau doi sfinţi bătrâni
ce purtau în mâini săbii care luminau ca soarele. Sosind în faţa porţii, Sfântul şi-a făcut
plecăciune, poarta s-a ridicat cu Crucea în sus, bătrânii sfinţi au lăsat săbiile în jos şi noi
am intrat în grădina binecuvântată a Raiului unde am văzut minuni, de care mă cutremur
spunându-le. Erau aici străduţe aliniate minunat, ale căror capete nu se vedeau, în lăţime,
cât merg doi oameni, pe jos creştea nişte foaie lată, frumos înflorată, moale ca mătasea,
peste care când noi călcam iarăşi venea la loc. Pe marginea străduţelor erau pomişori ca
la grădinile publice, cu coajă verzuie ca a bradului, aveau grosimea cât se poate cuprinde
cu două mâini. Toţi aceşti pomi erau retezaţi, având ramuri pletoase în jos. Unii erau
împodobiţi cu frunze şi flori cum n-am văzut în lume, alţii cu frunze şi fructe cum n-am
văzut în lume. Aceşti pomi erau depărtaţi unul de altul cam cinci metri, iar în locurile
goale dintre pomişori erau odăiţele frumos înflorate ca troiţele noastre.
Toate erau cu uşile şi ferestrele deschise împodobite cu florării dumnezeieşti.
Printre pomi şi odăiţe zburau stoluri de păsări în mărimea porumbeilor noştri de casă,
cântau cântări religioase. O lumină puternică şi mirosuri slăvitoare pluteau în acel loc
minunat. Aici, eu am întrebat pe sfânt ceea ce îmi rămăsese mie neîntrebat când am
zburat de la scaunul Dumnezeiesc din ceruri şi am zis: ,,Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce
însemnau stâlpii de foc, care înconjurau scaunul Mântuitorului?" „Stâlpii cei de foc, mi-a
zis Sfântul, care jucau în faţa scaunului de nu te lăsau să priveşti faţa Domnului, sunt
Heruvimii şi Serafimii de care vorbesc cărţile la voi în lume". „Spune-mi, Sfinte Mihaile,
ce înseamnă trei lumini puternice care m-au lăsat pe mine orb?"
47
- „Aceste trei lumini însemnează Sfânta Treime, adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt".
„Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce înseamnă lumina puternică care există sub tălpile
Domnului?" „însemnează că puterea închipuită în trei feţe este o singură Dumnezeire, o
singură putere".
„Spune-mi, Sfinte Mihaile - am zis eu, cine sunt bătrânii de Ia poartă?" „Sunt
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", mi-a zis Sfântul. „Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu,
când trece un suflet păcătos pe aici cum îl privesc aceşti bătrâni?" „Sufletul păcătos, mi-a
zis Sfântul, merge pe altă cale mai depărtată şi când el soseşte cu îngerul în faţa porţii şi
al bătrânilor, Sfinţii întorc capul să nu vadă feţele lor şi el vede numai săbiile lor, adică
judecata lui". ,,Spune-mi, Sfinte Mihaile, cum se cheamă acest loc împodobit cu atâtea
frumuseţi? Cu acest Ioc se plineşte cuvântul Domnului care a zis: <ln casa părintelui Meu
sunt multe locaşuri. > Aici e locul pe veci al aleşilor Domnului, cât trăiesc fac voia şi
poruncile Lui. în acest locuri ţi-a gătit şi ţie Domnul un loc, pentru viaţa şi rugăciunile
tale". Deodată, ne pomenim într-o odăiţă frumos împodobită. „Vezi locul acesta, Ioane?",
mi-a zis Sfântul. „Il văd, Sfinte Mihaile", am zis eu. „Acesta este locul dăruit ţie de
Domnul după ziua judecăţii pentru rugăciunile şi viaţa ta". Mi-a dat Sfântul în acea clipă
un scaun mic cu periniţă roşi, zicându-mi: „Stai, Ioane, aici şi te repauzează puţin, ai să
mă întrebi pe mine aicea toate câte te va lumina Duhul Sfânt al Domnului ca să-ţi explic
eu ţie că tu ai să le spui Ia lume". Când am vrut să stau pe acel scaun ceresc m-a cuprins o
sete mare şi am zis: „Vai, Sfinte Mihaile, pe mine mă găsi o sete ". Sfântul Mihail mi-a
zis: „Nu-i sete materialnică, Ioane, ci este sete spirituală, sfântă". Şi arătându-mi o
cişmeluţă, care era în faţa odăiţei, mi-a zis: „Mergi şi gustă tu apă vie". Am mers şi cu
lacrimi, gustând din acea apă, am simţit mirosuri slăvitoare şi o lumină puernică.
Mergând să stau pe scaunul arătat mie de sfânt, am zis: „Vai! Sfinte Mihaile, cum nu am a
vut în lumea vremelnică apă ca aceasta, să fi gustat numai la o săptămână o dată, atunci
când gura mea era amară de boală. " „ Cu greşeli, vorbeşti cu mine, Ioane, a zis Sfântul.
Tu nu ai avut boală, ci un mic post, ca tu să poţi vorbi cu Domnul, să-ţi dea în dar talantul
dăruit ţie". „Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, cum sunt locurile unde petrec creştinii
drepţi şi cei păcătoşi de la moartea lor până la ziua judecăţii?" „Sunt două locuri, mi-a zis
Sfântul, locul drepţilor şi păcătoşilor. Locul celor drepţi, este o vale frumos împodobită în
frumuseţi. Acolo petrec creştinii drepţi, de la moarte până la ziua judecăţii ca într-un târg
la voi în lume. Se cunosc unul cu altul, vorbesc unul cu altul şi au acolo mila şi
mângâierea Domnului deopotrivă, până la ziua judecăţii.
Atunci merge fiecare creştin să-şi plată după ale sale fapte. Se desparte atunci tată
de fecior, soţ de soţie, frate de soră, cum zic cărţile sfinte". Cum se cunosc ei acolo,
Sfinte Mihaile, şi cum pot să vorbească unul cu altul dacă e aşa lume multă? „Fiecare
creştin când moare merge la ai lui. Cunoaşte acolo părinţi, fraţi, copii şi pe toţi câţi i-a
cunoscut în lumea vremelnică". „Case au acolo?", am zis eu. „Nu au case acolo, Ioane,
mi-a zis Sfântul, au numai paturi de aşteptare până la ziua judecăţii. Drept case, acolo le
servesc faptele bune ce au făcute şi sărindarele ce şi-au dat în lume. Tot creştinul cât
trăieşte în viaţă e dator a-şi da câteva sărindare. Căci sărindarele vă servesc pentru
scăparea de greşeli în lume şi dincolo de mormânt ca un acoperiş spiritual, sfânt".
Rugăciuni fac ei acolo, Sfinte Mihaile? am zis eu. „Creştinul care cât trăieşte pe lume,
iubeşte rugăciunea şi petrece viaţa în rugăciuni cu drag până la moartea lui, şi după ce
moare în rugăciuni petrece în veac, cum zice cuvântul sfânt al Domnului: <în toate zilele
vieţii mele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.>"
„După ce îşi fac ei rugăciunea acolo, Sfinte Mihaile? Că noi în lume o facem după
preoţi în biserici". „Ei acolo sunt într-o vale frumos împodobită cu lume multă şi când
vine ceasul de a-şi face rugăciune, vin deasupra lor, plutind în văzduh, coruri sau grupuri
de îngeri, nenumărate. Se aşează sufletele cu o iuţeală mare, în jurul fiecărui grup cui
aparţine. încep îngerii a cânta din nişte trâmbiţe, glasuri de slujbă cerească.
La glasul îngerilor, creştinii drepţi îşi fac rugăciuni cum faceţi voi în lume după
preoţii voştri în biserici. Acolo se face o închinăciune, o plecare de genunchi şi o voce se
aude pretutindeni". - „Dar la cei păcătoşi, cum le este locul, Sfinte Mihaile?" -„Locul
păcătoşilor este rău, a zis Sfântul, că este fără lumină în temniţele iadului. Creştinii care
cad păcătoşi la moarte, au sufletele negre după chipul demonului şi cu negura păcatului.
Şi atâtea buboaie şi rane au pe suflet, câte păcate au avut la moarte nepocăite. Merg în
temniţele iadului, având acolo ca milă numai lumină de lumânare, dacă o apucă, dacă nu,
petrec într-un întuneric cu diavolii împreună până la ziua judecăţii, când Domnul
osândeşte şi pe diavol împreună cu toţi aceia ce au fost înşelaţi de el". - „A lăsat Domnul
vreo milă, Sfinte Mihaile, am zis eu, pentru acei creştini care cad păcătoşi la moarte în
temniţele iadului ca să mai fie şi ei scăpaţi de acolo prin pomeni, sărindare, liturghii şi tot
ce fac pentru ei bine rămaşii lor în urmă". „A lăsat Domnul şi mila aceasta, a zis Sfântul,
că vrea Domnul lisus Hristos, ca la ziua judecăţii să fiţi toţi fără pata păcatului. Un creştin
când moare din lume are dreptul la pomenile ce-i fac ai lui rămaşi, până la al nouălea
neam. Când la voi în lume face un- creştin pomană cu parastas pentru cei morţi, preotul îi
pomeneşte numai morţii pe care-i are el pe pomelnic scris, dar când preotul face sfinţirea
acelei pomeni, pomana lui se înmulţeşte cum se înmulţeau pâinile când le binecuvinta
Mântuitorul. Când preotul pomeneşte morţii scrişi pe pomelnic şi în urmă zice cu tot
neamnul lor, atunci vin toţi îngerii sufletelor, rudă cu el, până la al nouălea neam şi
primesc mici părţi din jertfa acelei pomeni, le duc la fiecare suflet în cartea Iui cu fapte;
tot prin mijlocirea Sfinţilor îngeri, primesc toate sufletele prinoasele slăvitoare ale acestor
pomeni şi toţi rămân îndestulaţi".
- Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, dacă omul moare păcătos şi merge în
temniţele iadului şi urmaşii lui îi fac lui pomeni, primeşte el acolo ce i se fee? „El acolo
primeşte numai prinoasele, se îndestulează şi se bucură, ştiind că s-a făcut pentru el în
lume o milă, jertfa acelei pomeni merge la cartea lui cu fapte, tăindu-i din greşeli, iar
când păcătosul este mutat de acolo la cei drepţi, ori i se dă de rămaşi, merge la el".
Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis, cu ce fapte s-ar putea scăpa mai degrabă un suflet de
la rău de urmaşii lui? - „Prin danii anumite către acel suflet, a zis Sfântul. Care danii
sunt, sărindare, liturghii, pomeni şi milostenii date la călugări, la preoţi şi la săraci".
Eu am zis, Sfinte Mihaile, dacă un creştin moare păcătos şi merge în temniţele
iadului şi rămaşii fac în urmă pomeni şi ajutoare şi, la un timp oarecare, i s-a plătit
cartea lui cu fapte ce a avut la moarte, îl lasă pe el Domnul acolo uitat sau îl scapă în acea
clipă? Sfântul a zis: „Ioane, când creştinul moare păcătos, merge in temniţele
iadului şi pentru câteva greşeli, cu dreptul să scape de acolo cât de urgent dacă urmaşii lui
fac milă pentru el.
Dacă un creştin la moarte are greşeli mai puţine şi rămaşii dau la moarte câteva
sărindare la preoţi, liturghii şi-i fac pomeni, timpul cât plimbă îngerul pe suflet până la 40
de zile, ca să-i arate lui toate lucrurile unde in viaţă a făcut fapte bune sau rele. în acest
timp de plimbare al sufletului, preoţii slujesc sărindarele şi liturghiile date lui; rugăciunile
făcute de preoţi merg înaintea Domnului şi atunci, la 40 de zile, el nu mai merge în
temniţele iadului, ci merge în locul luminat condus de înger.
De aceea a lăsat Domnul 4 posturi peste an. Creştinul e dator a-şi mărturisi
greşelile la duhovnic în toate posturile, căci atunci când moare mai are scrise pe carte
numai faptele pe care le-a făcut de la mărturisire până la moarte, celelalte sunt şterse şi
iertate. La moarte, păcătosului i se iau toate luminile date la botez, greşelile lui le ia
îngerul păzitor, începe a seri pentru el, de la moartea lui, tot ce i se face bine de rămaşii
lui. La fiecare faptă bună făcută pentru el în lume, i se taie câte o greşeală din cartea
îngerului. În clipa când greşelile din cartea îngerului s-au terminat, îngerul zboară cu
cartea la Domnul şi strigă în fala Domnului: - Mi s-a plătit sufletul meu de greşeli prin
pomenile ce i s-au făcut de urmaşii lui - Domnul se bucură în acea clipă şi trimite înger
luminat cu apă vie şi cu haina botezului în lagărul de întristare al păcătoşilor ca să ia pe
acel suflet. Când îngerul intră pe uşa lagărului la păcătoşi tot lagărul se luminează de
lumina îngerului, toţi păcătoşii se văd unul cu altul şi simt puţină bucurie. Au ei lumânări
acolo, dar lumânarea luminează numai în jurul fiecăruia, încolo este haos şi întuneric. Ei
nu se pot vedea unul cu altul, se văd numai când vine îngerul Domnului între ei. îngerul
venit în lagărul de întristare merge cu lumini printre păcătoşi care plâng toţi la vederea
îngerului. Ştiu ei cu toţi că îngerul a venit să ia pe un suflet din munci. îngerul merge cu
lumini printre păcătoşi până ia cel rânduit de Domnul să fie scăpat. II stropeşte cu apă vie
şi în acel moment pier de pe el ca un fum, ranele şi negura, rămâne sufletul lui frumos,
cum a fost in lume când s-a botezat de mic.
Îl îmbracă îngerul cu haina botezului pe care o pierduse prin păcat, îl ia de mâna
dreaptă şi pleacă cu el la cei drepţi, iar păcătoşii când văd plecarea Iui, încep toţi a plânge
şi zic toţi în inimile lor: Doamne, Doamne, dă-ne şi nouă asemenea moştenitori milostivi
ca să ne scape şi pe noi de aici şi simt şi ei o mică bucurie că până la ziua judecăţii vor
scăpa şi ei de acolo.
Ieşit din lagărul de întristare, îngerul merge cu sufletul Ia locul celor drepţi unde
face şi el rugăciuni, după îngerii cei cu trâmbiţi cereşti. EI acolo se roagă neîncetat până
la ziua judecăţii numai pentru acei care l-au scăpat pe el de Ia rău.
De aceea, tot creştinul cât trăieşte în lume e dator să ajute pe cei răposaţi, căci toată fapta
bună făcută pentru cei răposaţi este ajutor şi celui ce o face ".
Am întrebat: „Sfinte Mihaile, dacă un creştin cade prea mult păcătos în lume şi e
stăpânit de demonii întunericului, cum îşi poate el căpăta din nou luminile date lui Ia
botez şi să alunge pe demon din inima lui?"
Sfântul mi-a zis: „Copilul la botez se armează cu lumina Duhului Sfânt, cu Crucea
şi cu doi îngeri de pază. îngerul cel mai bun este în dreapta, are două cărţi în mâna lui şi
cumpănă, el scrie şi fapta bună şi fapta rea ce o face omul în viaţă. îngerul cel rău, din
stânga, are numai o carte în mâna lui, el scrie numai greşeala ce o face omul, nu ştie nici
gândul omului şi nici faptele bune ce le are. Când omul are greşeli mai multe ca fapte
bune, în cartea îngerului din dreapta, îngerul bun se trage în spatele lui, cel rău vine in
partea stângă şi-şi ocupă locul. El nu poate învăţa pe creştin la toate faptele rele, căci
fiecare faptă rea are demonul ei. Numai creştinul care face cele şapte păcate de moarte,
vine antihrist cu toţi ai Iui şi se aşează în inima Iui.
Acest om nu mai este viu, ci este mort". Am întrebat: „Sfinte Mihaile, cum
poate să mai iasă din inima omului duhurile rele când s-au încuibat cu atâta
putere?"Sfântu\ mi-a zis: „Când creştinul greşeşte prea mu/t, îngerul bun se retrage în
spatele lui şi stă tot alipit de el mustrându-1 pe el, la orice faptă rea pe care o face şi
aşteaptă cu nerăbdare clipa ca să vie iar la locul lui. Lumina Duhului Sfânt dacă iese din
inima omului nu zboară la cer. Stau razele Duhului Sfânt în jurul păcătosului cum stau
albinele în jurul unui stup. Dau razele Duhului Sfânt târcoale în jurul unui păcătos cum
dau albinele în jurul stupului ca să intre iar Ia matca lor. Aici se plineşte cuvântul sfânt
care zice: <Iată Eu stau la uşa inimii tale şi bat> şi dacă din mila Domnulu pătrunde din
nou o rază a Duhului Sfânt în inima păcătosului, el prinde o mare grijă de greşalele ce a
făcut şi se hotărăşte din suflet a le părăsi, merge la preot de şi le mărturiseşte. Făgăduieşte
el cu sfinţenie înaintea Sfintei Cruci, a Evangheliei şi a preotului că nu va mai face acele
fapte. Preotul îi dă un canon, după ale lui greşale, şi după ce-şi face acest canon dat lui,
preotul îi împărtăşeşte cu Sf. Taine. începe el a face fapte bune după a lui putere..
Şi la un timp oarecare cartea lui cu fapte bune, uitată, se umple iarăşi, îngerul bun
vine în partea dreaptă, zboară îngerul cu cartea la cer ca să scrie faptele bune făcute de ci,
în cartea vieţii. Iar îngerii din cer când văd pe acest înger, pe care de atâta timp nu I-au
văzut pentru că el nu a avut fapte bune ca să scrie în cartea vieţii.
îngerii din ceruri la vederea noului înger venit între ei fac toţi aplauze de bucurie cerească
şi atunci se plineşte cu vântul sfânt <mare bucurie este în cer pentru un păcătos care se
pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi>. îngerul merge cu cartea la Domnul.
Domnul trimite înger luminat la vămile văzduhului şi prin lumina Duhului
Sfânt, toate greşelile mărturisite de acel suflet se şterg din catastihurile demonilor.
Demonii îşi vând hârtiile lor albe, le aruncă în văzduh, plâng de pierderea Iui, ştiu ei că
prin pocăinţa Iui, l-au pierdut. Domnul în acea clipă trimite lumina Duhului Sfânt
peste acel om în lume, întreită, duhurile rele pier din inima lui ca fumul, intră din nou în
inima lui, lumina Duhului Sfânt, Crucea şi îngerul. Acum, acest om este născut de a doua
oară, cum zice cuvântul sfânt, că pocăinţa este al doilea botez". Am mai zis Sfântului:
„Spune-mi acum ce este postul şi cum trebuie să ne rugăm noi în timpul postului?"
Sfântul mi-a zis: „Postul, rugăciunea şi smerenia, sunt întâia poruncă pe care a dat-o
Domnul.
În timpul postului, creştinul trebuie să se închine cu metanii la pământ, în mai
multe rânduri, ziua şi noaptea, să facă in fiecare zi câte o mică milostenie dupa a lui
patere, să iubească biserica şi să urască faptele rele. în timpul postului, Îngerul fiecărui
creştin e gata a scrie faptele bune în toată clipa şi la sfarsitul fiecarui post. Îngerul fiecărui
creştin e dator să zboare cu cartea cu faptele la cer, ca să scrie în cartea vieţii faptele bune
ce omul a făcut în timpul postului.
Ceştinul care şi-a petrecut postul în lene şi nepurtare de grijă, fără fapte bune,
îngerul lui nu poate zbura la ceruri, ci stând în spatele păcătosului, plânge neîncetat
pentru el".
Am mai întrebat: „Sfinte Mihaile, ce însemnătate au Sfintele Taine când ne
împărtăşim la Sfintele Posturi?" -„Sfintele Taine, mi-a zis, adică pâinea şi vinul primite
de creştin sunt însuşi tupul şi sângele Domnului. Ele se împart în două părţi: partea
materială sfântă şi parte spirituală sfântă. Partea materială sfântă este pâinea şi vinul din
potir, Duhul Sfânt este lumina pe care voi n-o vedeţi şi nici preotul. Când s-au sfinţit
Sfintele Taine şi preotul iese în uşa altarului să împărtăşească lumea, deasupra
potirului este o lumină cerească, Domnul Iisus Hristos.
Când vine înaintea preotului prunc mic, preotul pomeneşte numele pruncului, ia
cu linguriţa pâine şi vin din potir; peste pâinea şi vinul din linguriţă este o lumină
cerească, Domnul Iisus Hristos într-o mică figură; pruncul primeşte pâinea şi vinul şi
lumina cerească, adică pe Domnul. Dacă vine înaintea preotului om matur şi este pregătit,
în fapte, de a primi Sfintele Taine, primeşte şi el la fel pâinea şi vinul şi lumina. Când
vine omul păcătos în faţa preotului şi se pomeneşte numele lui, ia cu linguriţa pâine şi vin
din potir, când linguriţa e apropiată de gura păcătosului, lumina cerească zboară înapoi în
potir şi păcătosul numai pâinea şi vinul văzut de voi primeşte. Aşa că se împărtăşesc la
voi o sută şi numai cinci sau şase primesc Sfânta Lumină.
Creştinul, ca să poată primi Sfinte/e Taine, împreună cu lumina cerească, trebuie
să nu petreacă zilele de post în lene, ci să privegheze ziua şi noaptea cu rugăciuni, cu
metanii şi alte fapte bune". Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis: Ce fapte mai principale
trebuie să facă cel ce trăieşte în lume? Sfântul a zis: „Toate faptele scrise în cărţi, dar mai
principale sunt patru: postul, rugăciunea, smerenia şi milostenia. Milostenia neste
mare faptă, căci ea face milostiv pe însuşi Domnul către acel creştin, care face milă cu
fratele lui în nevoie. însă, de roadele milosteniei puţini creştini se pot folosi: unul
nu are ce să dea, fiind sărac, altuia nu i se întâmplă gata în clipa când i se cere lui de un
sărac, altul nu dă, fiind zgârcit din fire".
Cei din lume ştiu, Sfinte Mihaile, ce se întâmplă aici cu un suflet? „Nu ştiu Ioane,
pentru că nu-i lasă pe ei lenea, mândria şi nepurtarea de grijă a lor, ca să asculte cuvintele
Domnului şi să lucreze cu drag. Trăiesc în lume fără grija mântuirii şi numai la moarte
îşi vede fiecare soarta lui, dar în zadar".
Spune-mi, Sfinte Mihaile, când poate un creştin scăpa definitiv de un păcat pe
care 1-a lucrat în lume? „Părăsind păcatul, prin mărturisire la duhovnic, prin rugăciuni şi
căinţă în toată viaţa lui şi împărtăşirea cu Sfintele Taine". „Spune-mi Sfinte, ce păcat au
creştinii care înjură de nume sfinte cât trăiesc pe lume?" „ Tot creştinul care huleşte pe
Domnul Hristos, Crucea Domnului şi Sfinţi Săi, are păcat de trei ori mai greu decât
jidovii care au răstignit pe Domnul.
Creştinii care nu pot părăsi acest obicei până la moarte, munca lor după ziua
judecăţii va fi de trei ori mai amară decât a jidovilor. Domnul Hristos pedepseşte pe cel
hulitor şi în zilele vieţii lui. Ceştinul este dator să urască cu totul această faptă rea şi ca să
scape de ea, trebuie să se armeze cu rugăciuni, cu metanii la pământ şi la fiecare
rugăciune să certe pe demon aşa: Să te certe Domnul pe tine, diavole, să piei cu toată
puterea ta, din tot cuprinsul meu, căci eu te cert şi te blestem pe tine, diavole, în numele
Tatălui, al Fiului şi al Sfântulu Duh, Amin! Aşa un creştin poate scăpa de cursele
diavolului".
„Spune-mi Sfinte Mihaile, ce păcat au creştinii care dau răului pe fraţii lor în
lume?"
Sfântul mi-a zis: „ Tot creştinul care dă răului pe altul, pe sine se dă. Copilul când
se botează e armat cu patru puteri spirituale: Lumina Duhului Sfânt, Crucea, îngerul
păzitor şi sufletul lui. Un om cât trăieşte e condus de aceste puteri până la moarte.
Tot creştinul când dă răului pe altul, dă răului patru puteri spirituale sfinte. Nici un creştin
nu poate să dea la răi pe altul, că nu e făptura mâinilor lui, ci a Domnului; el se dă pe sine
însuşi". „Spune-mi Sfinte Mihaile, cum să învăţ eu lumea să scape de acest păcat care
este foarte mult răspândit?" - „Tu să înveţi lumea aşa: Când un creştin se ceartă cu un
frate al său, ori în acel loc s-ar afla şi-1 dă râului, cum se desparte şi nu mai vede pe
acela, sa-şi aleagă loc ascuns, şi plecând genunchile să zică cu lacrimi: iartă-mi
Doamne, greşeala ce făcui de dădui răului, pe fratele meu cutare... numindu-1 cu
numele şi iartă-1 şi pe el, căci eu îl iert din tot sufletul, în numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântulu Duh, Amin! Iar pe diavol îl cert şi-1 blestem în numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântulu Duh, Amin!
Iar când îşi face rugăciunea ziua sau noaptea, să zică după rugăciune aşa: Să te
certe puterea Sfintei Treimi, să te certe Domnul Iisus Hristos, să te certe toate puterile
cereşti, pe tine demon al întunericului. Să piei cu toată puterea meşteşugului şi stăpânirea
ta, din tot cuprinsul meu şi să piei tu demon şi de la toţi pe care ţi i-am dat eu ţie în zilele
vieţii mele, când ei m-au supărat şi eu nu i-am iertat. Căci eu iert în clipa aceasta pe toţi
câţi am dat răului în viaţa mea, iert pe toţi câţi /-am blestemat şi iert pe toţi cu câţi m-am
certat şi sunt certată.
Îi iert pe toţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântulu Duh, Amin! iar pe tine
diavole, te cert şi te blestem în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântulu Duh, Amin! Numai
aşa, un creştin poate scăpa de demon".
Spune-mi Sfinte Mihaile, o rugăciune plină, ca să învăţ pe creştinii care nu ştiu
carte. Sfântul mi-a zis: „Şi care ştie şi care nu ştie carte, când va vrea să-şi facă o
rugăciune plină prescurtată, face trei metanii la pământ, oriunde s-ar afla, se ridică, face
pe faţă o închinăciune, pune mâinile pe piept şi zice cu smerenie: Milostivă să-mi fii mie
Preasfântă Treime.
Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; iar trei mătănii -
Milostivi să-mi fiţi sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail; şi iar trei metanii -
Milostivi să-mi Fiţi mie toţi Sfinţii din ceruri şi toate Puterile, Cereşti. Trei metanii -
Milostivi să-mi fiţi toţi Sfinţii îngeri din ceruri, trei metanii - Milostivă să-mi fii sfânta zi
de azi Sfântul zilei de azi. Trei metanii - Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu sfânt
păzitor.
Creştinul cât trăieşte în lume e dator să-şi întocmească rugăciune plină către mulţi
Sfinţi şi puteri cereşti. Câţi Sfinţi pomeneşte el în rugăciune când se roagă, toţi se roagă
pentru el în clipa aceea Domnului şi la moartea lui pe toţi ii are ca apărători".
„Spune-mi Sfinte Mihaile, ce păcat au creştinii care urăsc Biserica?" -„Scris este în carte
şi cântă in strană cântăreţul Ia Biserică in fiecare Duminică şi sărbătoarea: <Cei ce urăsc
Sionul ruşinaţi veţi ti de Domnul, căci precum iarba de foc, aşa veţi fi usca ţi.> Sionul,
Ioane, este Biserica Domnului şi toţi creştinii care urăsc Biserica, la ziua judecăţii vor fi
arşi ca iarba de foc". Mi-a mai zis: „Ioane, noi mergem acum iar în lume, este aproape
ziuă". „Cum, Sfinte Mihaile, am zis eu, la noi în lume nu e ziuă acum?" „Nu, a zis
Sfântul, este aproape de ziuă. Mai este un ceas şi jumătate".
Şi cum putem noi sosi în lume într-un ceas şi jumătate, Sfinte Mihaile? am zis eu.
„Acum, zburăm pe clipe, mi-a zis el; vezi tu, locul tău, Ioane?" Am zis: Îl văd, Sfinte
Mihaile. - „Locul tău este simplu împodobit, că tu ai avut multe greşeli în lume, tu să
mulţumeşti Domnului că ţi-ai ales loc între aleşii Sfinţiei Sale şi acum, mergând în lume,
să fii tare stăruitor în rugăciuni, cu privegheri noaptea, în învăţături, în scrieri şi în alte
fapte bune, ca atunci când vei veni pe veci aicea, să găseşti locul tău mult luminat şi
împodobit, că ai auzit cuvântul Domnului: <Stea de stea cu slava sa.> Sărută-ţi locul,
Ioane, timpi e de plecare".
Mi-am sărutat cu lacrimi Crucea care lumina ca un soare în odaia mea şi cu
lacrimi şiroaie am zburat cu îngerul prin grădina cea minunată. După un lung zbor printre
pomi frumoşi şi odăiţe, ne-am pomenit în faţa unei mese frumos împodobite. Era masa ca
dintr-o piatră de marmură frumos înflorată, ale cărei capete nu se vedeau. Masa avea de
jur împrejur scaune cu perniţe roşii neîntrerupte.
Pe masă erau castroane ca de marmură, frumos înflorate fixate în masa,
nu se mişcau; în castroane era mâncare ca iaurtul, bobite mici cum sunt cofeturile.
Pâinea pe masă era cum e pâinea noastră de un kilogram, albă însă ca zăpada. Sticluţe cu
băutură şi ceşti mici, cuţit şi linguriţă mică, aşa era împodobită toată masa. Am stat la
masă şi Sfântul mi-a zis să rostesc Tatăl Nostru. După terminarea rugăciunii mi-a dat cuţit
în mână, zicându-mi: „Ţine Ioane, cuţit şi taie din pâinea Tatălui tău, Căruia tu ai servit
cu drag în viaţă cu rugăciuni şi fapte bune - Ai să guşti din fiecare mâncare o dată, dar
foarte puţin ".
Am luat cuţit din mâna îngerului şi cu mare frică închinându-mă, am tăiat din
pâinea cerească o bucăţică mică, cât o anaforă din lume. Când am pus-o cu frică pe
buzele mele s-a topit ca o rouă, mirosuri slăvitoare şi lumina m-au înconjurat. Când am
luat cu linguriţa din castron o singură bobită s-a topit la fel. Când am gustat dintr-o mică
ceaşcă din băutura aceea m-a luminat şi m-a slăvit cu totul. Când m-am uitat, pe masă
crescuseră toate la loc. în clipa aceea au înconjurat masa sfântă mulţime de îngeri,
grupuri, grupuri şi întrebau pe Sfântul meu purtător, ce e cu mine acolo. Sfântul le spunea
despre mine, însă în limbă străină cî eu nu înţelegeam. Sfinţii îngeri m-au mângâiat toţi
cu cuvinte, zicându-mi: „Ioane, tu mergi iar în lume; să fii tare stăruitor în lucrarea ce
Domnul ce ţi-a încredinţat şi în rugăciuni stricte cu metanii Ia pământ, intrei de cum ai
făcut tu până acuma. Să-ţi petreci toată viaţa dăruită ţie de Domnul, învăţând, scriind şi
rugându-te ca venit pe veci aici, să găseşti locul tău mult luminat şi împodobit". Eu cu
lacrimi răspundeam către îngeri, zicând: „ Voi lupta Sfinţii mei îngeraşi, dar şi sfinţiile
voastre să mă ajutaţi!"
„Te-am ajutat noi pe tine, Ioane, când nu văzuseşi chipurile noastre; dar şi tu să
înveţi neîncetat pe creştini ca la orice rugăciune ce fac să pomenească şi numele nostru,
cu trei închinăciuni sau cu trei metanii, zicând: <Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii
Îngeraşi din ceruri>, că multă grijă avem noi de voi creştinii şi puţini creştini sunt care să
cheme numele nostru în rugăciuni".
În clipa aceea, Sfântul Mihail m-a prins de mână zicându-mi: „Acum e gata de
plecare, Ioane, părăsim raiul sfânt şi mergem în lumea vremelnică". Eu, cu lacrimi
şiroaie, am zis, către îngeri: „ Vă las îngeri luminaţi în slava raiului dulcelui lisus şi eu
plec în lumea era şi plină de necazuri". - „Cu noi eşti Ioane şi noi cu tine". Am zburat cu
îngerul de la acea masă cerească, am trecut ca fulgerul printre locaşurile cele minunate de
acolo, am sosit fără veste la poarta cetăţii, am văzut cu cunoştinţă clară feţele Sfinţilor
Apostoli Petru şi Pavel şi am zburat pe pământ, unde mi se părea un mare întuneric.
După un zbor necunoscut, m-a oprit Sfântul în loc, zicându-mi: „Ioane, peste o
clipă te deştepţi în casa ta, cu mâinile pe pătura cu care ai fost învelit, te scoli la fereastră,
îţi faci trei închinăciuni şi rămâi om în toată cunoştinţa, cum ai fost în lume. Vezi gură de
ziuă, tot ce ai văzut şi ai auzit în această noapte, rămân ca o carte în inima ta, toată viaţa
ta. Ai tăi în casă dorm toţi, tu cu voce tare îi vei scula să-ţi aprindă lumina şi când fi-or
aprinde lumina, ii întrebi cum ai dormit tu, dar ei nu ştiu să zică nimics, toţi au dormit
nepomeniţi.
Te scoli sănătos, uşurat de boală, mai târziu vei vorbi în mai multe biserici, tot
ce ţi s-a spus ţie în această sfântă noapte. Prin aleşii Domnului vor ieşi cărţi in numele
tău. Tu vei predica toată viaţa ta arătat şi fără de teamă". Eu am zis: Vai! Sfinte Mihaile,
ce voi face eu când voi ieşi să învăţ între preoţi şi învăţaţii religiei? - „Toţi învăţaţii
religiei te vor iubi şi asculta pe tine, căci tot ce ai dat în dar de la Domnul este în legătură
cu Sfânta Scriptură. Numai cei necredincioşi vor fugi ca să nu te audă. Sărută-mi Ioane,
haina, acum eşti în casă! mi-a zis Sfântul. Am sărutat haina Sfântului şi o! minune, m-am
pomenit în sărmana mea casă cu mâinile pe pătura cu care eram învelit. M-am ridicat Ia
fereastră, am făcut trei închinăciuni, m-am uitat pe fereastră, am văzut zori de ziuă şi tot
ce văzusem şi auzisem în acea sfântă noapte au rămas ca o carte în sufletul meu.
Am strigat cu voce soţia, să-mi aprindă lumina, căci ei dormeau toţi. I-am întrebat
cum am dormit, şi ei au spus că nimic nu ştiu, atunci le-am spus toată vedenia şi că sunt
sănăptos din acea clipă.
Rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să armeze cu Duh Sfânt pe toţi câţi vor
citi aceste cuvinte sfinte descoperite mie de Domnul şi să-i învrednicească a lucra
bărbăteşte cele spuse de Domnul şi de Sfântul Mihail, aici, prin gura mea, nevrednicul şi
să ne învrednicească Domnul la ziua judecăţii în grădinile raiului binecuvântate, pe care
Sfinţia Sa le-a câştigat prin patimile Sale pentru noi.

VEDEREA RAIULUI
Zăcând de tifos grav, două săptămâni fără să am poftă de mâncare, eram
speriat de frica morţii şi trimisei soţia la preot ca să vie să mă împărtăşească
după rânduiala creştinească. Era pe la ora opt dimineaţa, când femeia plecă
la preot şi adormind, mă pomeni în vis că veni un frumos înger şi luându-mă de mâna
dreaptă îmi zise: „Ioane, tu vei merge acum cu mine". Eu crezui atunci că sunt plecat din
lume definitiv, căci eram îmbrăcat cu o haină albă. Şi zbura acel înger cu mine, cu o
iuţeală mare, fără ca să vorbim pe cale. Ne pomenirăm ajunşi într-o vale minunată
în frumuseţe. Erau pomi tunşi la crăci, ca la noi în lume, la grădinile publice. Pomii aveau
frunze de deosebite forme. Unii aveau şi flori cu culori minunate, alţii aveau roade cum
nu am văzut în lume. Printre acei pomi minunaţi la vedere zburau stoluri de păsări
frumoase, în mărimea porumbeilor noştri din lume, minunaţi în culori şi cântau cu nişte
glasuri ca de muzică cu înţeles religios. Pământul, pe jos, în acea grădină era întocmit
astfel: curgea o apă mică în lăţime ca de o palmă, printr-un jgheab minunat la vedere. Apa
curgea de la răsărit la apus şi lângă apă urma o dungă de piatră, tot la înălţimea unei
palme, colorată minunat. Eu, când treceam cu îngerul peste acele minuni cereşti şi când
pusei piciorul drept peste acea piatră, simţi rece şi zisei: „Sunt desculţ Sfinte îngeraş", iar
îngerul îmi răspunse: „Nu este nevoie de încălţăminte aici". Alături de acea dungă de
pietre, urma o dungă de nişte foi ca lăptuca boirească, moi ca mătasea, de o culoare albă,
pe care atunci când călcam, iarăşi se îndreptau la loc şi tot aşa urma tot terenul: era o apă,
o piatră şi o cărare cu flori minunate şi alte multe minunis pe care limba
omenească nu poate a le grăi, căci erau întocmai de Domnul acolo.
Îngerul mă opri în loc şi îmi zise: „ Vezi, mai Ioane, ce este aici? Priveşte toate cu
băgare de seamă, acest loc minunat este locul unde Domnul nostru odihneşte pe veci
sunetele acelor creştini care cât au trăit in lume, şi-au făcut cu drag rugăciunea cu
metanii mari la pământ în toată viaţa lor". Merserăm în alt loc mai minunat şi mai
împodobit şi îngerul îmi spunea mereu: „Ioane! Aici se odihnesc în veac toţi creştinii,
care îşi lucrează cu drag pe lume rugăciunea cu metanii mari Ia pământ".
Eu admiram cu totul aceste frumuseţi şi-mi uitasem de cele din lume, apoi
întrebai cu inimă vesel pe înger: „Sfinte Îngeraş al meu purtător, îngerul aici nu sunt
oameni?" Îngerul răspunse: „Sunt Ioane, să mergem in dealul ce se vede unde este şi mai
frumos". Urcarăm o mică coastă frumos împodobită cu verdeaţă şi ne pomenirăm într-un
câmp deschis fără margini, dar minunat împodobit de Domnul. Era acoperit cu o pădure
minunat aliniată, căci erau parchete formate şi printre parchete erau drumuri şi cărări
minunat întocmite. Copacii pădurii erau în mărime de două ori cum sunt porumbii noştri
toamna. Fiecare tufă avea crăcile ca de brad verde şi în vârf avea fiecare tufă câte o floare
ca de bujor în mii de culori. Pe jos creştea numai foaie lată ca a lăptucii minunată, de
culoarea albă ca mătasea, pe care când călcam cu picioarele venea iar la ioc. Îngerul meu
la fiecare cărare mă oprea şi-mi zicea: „Vezi Ioane, aceste locuri minunate? - Le văd
Sfinte îngere, răspundeam cu toată inima, căci sufletul meu credea că sunt dus dincolo
definitv, aşa mă bucuram de ce vedeam.
Îngerul iarăşi îmi zice: „Aici odihneşte Domnul pe toţi acei creştini, care cât
trăiesc pe lume lucrează cu drag rugăciunea cu metanii la pământ". Eu iarăşi zisei
întrebând: „Stinte îngere, spune-mi ce sunt aceste locuri?"
Răspunse îngerul spunând: „ Toate acestea câte văzuşi sunt roadele ce Domnul nostru
Iisus Hristos a câştigat prin patimile ce au purtat pe lume şi aceste locuri ce Domnul a
câştigat prin patimi le dăruieşte pe veci la creştinii care poartă cu drag şi lucrează
rugăciunea cu metanii la pământ care este <semnul patimilor Domnului>.
Căci Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pe lume patimi şi Ie-a lăsat la creştini
în dar pentru mântuirea de greşeli şi câştigarea împărăţiei Cerurilor. Iar creştinii care nu
lucrează cu drag această rugăciune, nu vor vedea faţa Domnului cu mângâiere şi bucurie,
fiindcă nu au pe faţa lor semnul patimilor Domnului, căci şi-au petrecut viaţa în lene şi
mândrie, pentru care sunt trimişi în stăpânirea iadului şi a demonilor de acolo".
Ascultând eu toate acestea cu băgare de seamă, văzui înaintea noastră o ceată de oameni
frumos îmbrăcaţi în haine albe, care veneau spre noi. Câtă bucurie am simţit în sufletul
meu că voi petrece cu ei, dar o minune! Căci tocmai când erau ca la zece metri departe
până să dăm unii cu alţii mâna, acei oameni zburară ca nişte păsări şi se făcură nevăzuţi
prin pădurea cea frumoasă. Eu mă întristai şi zisei către înger; „De ce fugiră oamenii
aceia de mine?" La care îngerul îmi răspunse: „ Tu nu eşti adus ca să stai aici, ci eşti venit
ca să vezi acestea şi să auzi de la mine cele ce ţi-am spus; iar tu să le scri cu drag şi să le
dai în lume, aşa iţi este dat ţie de Ia Domnul. Deci, fiindcă trecerea pe aici fu străină, de
aceea fugiră de tine aleşii Domnului". Odată cu aceste cuvinte, mă deşteptai.