Interferența și difracția luminii

Rotaru Cezara Mălina, Clasa a XI-a C,

Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași.

I. Interferența luminii
Definiție: Este fenomenul care constă în suprapunerea undelor luminoase.

II. Dispozitivul lui Young

Definiție: Este dispozitivul ce surprinde divizarea frontului de undă.
Alcătuire: Paravan plan opac (P) în care sunt prevăzute 2 fante așezate simetric
față de axul optic principal pe care se află sursa primară (S), depinzând numai de
lungimea de undă a radiației incidente și de parametrii geometrici (D, 2a=l) ai
dispozitivului, franjele fiind echidistante.
 Cum funcționează?
Se luminează ecranul P ce are 2 fante fine și apropiate S1 și S2. Cu ajutorul unei
surse de lumină monocromatică S(filament drept, subțire și incadescent ce are un
filtru optic ce lasă doar anumite radiații cu o lungime de undă să treacă). Fiecare
undă emisă de S atinge simultan cele 2 fante (S1, S2) din E. Acestea, conform
principiului lui Huygens, devin noi surse de unde elementare care se suprapun în
spațiu. Astfel, se obțin 2 fascicule (care provin din același font de umbră) care sunt
coerente între ele. Pe un ecran paralel cu E se obține fenomenul de interferență sub
formăde franje alternativ luminoase și întunecate (franjele luminoase având
aceeași culoare cu lumina monocromatică emisă de S).
Notații: 2l= distanța dintre sursele S1 și S2 (distanța dintre cele 2 fante)
r1 și r2= distanțe dintre surse și un punct oarecare P de pe ecran
D= distanța dintre planul surselor și ecran
x=OP (distanța dintre punctul P și axa simetrie orizontală a dispozitivului)
E10=E20=E0
În fază: φ0=constantă=0
Formule
S1 și S2 oscilează după legea: E  E0 sin t
E1  E0 sin( t  kr1 )
Ecuațiile celor 2 unde în P vor fi :
E2  E0 sin( t  kr2 )
Elongația rezultantă (Intensitatea câmpului electric) în P va fi conform
principiului superpoziției: E p  E1  E2  E0 [sin( t  kr1 )  sin( t  kr2 )]
Dacă sursa care luminează dispozitivul Young este albă fenomenul se complică și
rezultă pe ecran o franjă luminoasă centrală albă și de o parte și alta a ei franje
luminoase colorate având marginile dinspre franja centrală de culoare violet.
III. Difracția luminii
Definiție: Fenomenul care constă în ocolirea aparentă de către lumină a
obstacolelor atunci când dimensiunile acestora sunt compatibile cu lungimea de
undă a radiațiilor luminoase.

Rețeaua de difracție
Definiție: Sistemul alcătuit dintr-un număr de fante identice de aceeași lățime,
foarte apropiate, paralele și separate de spații opace identice.
Rețeaua de difracție se obține prin trasarea unor zgârieturi pe o placă din sticlă sau
plexiglas.

Notații: I=a+b
N
Număr de trăsături pe unitate de lungime: n 
L
L 1
Distanța dintre 2 trăsături succesive se numește constanta rețelei: l  
N n
Diferența de drum între razele difractate de 2 fante consecutive este:   1   2
1  l sin i ;  2  l sin 
Condiția de maxim: l (sin i  sin  )  k 
La incidență normală (i=0):
l sin   k
Difracția luminii albe, pe ecran se obține spectrul continuu al fasciculului
incident.
Numărul total de maxime: Nmax  kmax  k2max  1

  l (sin i  sin  ) ;   2k ; k  0, 1, 2
2
Din formulele anterioare rezultă: l (sin i  sin  )  k1 => l (sin i  1)  k1max 
l (sin i  sin  )  k2 => l (sin i  1)  k2max 

În cele din urmă cele 2 fenomene prezentate anterior își găsesc locul zilnic, în viața
noastră, având o importanță majoră.