Avertizorul de integritate[1] (whistleblower din engleză, într-o traducere aproximativă, cel care suflă în

fluier) este un informator, o persoană care aduce la cunoștința publicului sau autorităților activități
imorale sau ilegale petrecute într-un departament guvernamental, o organizație publică sau privată, ori
o firmă. [2] Informațiile despre activitățile ilegale care sunt oferite de un avertizor de integritate pot fi de
mai multe tipuri: încălcarea legii, încălcarea regulilor sau regulamentului unei companii, o amenințare a
interesului public sau a securității publice, precum și fraudă sau alte forme de corupție.[3] Cei care se
hotărăsc să devină avertizori de integritate pot alege să aducă informațiile la suprafață in două moduri:
intern sau extern. Pe plan intern, un avertizor poate raporta neregulile observate altor persoane din
cadrul acelei organizații, cum ar fi managerul superior. Pe plan extern, un avertizor poate aduce
acuzațiile la lumină prin contactarea unor organizații externe, cum ar fi mass-media, guvernul sau forțele
de ordine.

Avertizorii de integritate, se confrunta adesea cu represalii de la cei care sunt acuzați de presupusa
ilegalitate. De aceea, în multe țări există legi pentru protecția avertizorilor de integritate, dar această
formă de protecție nu îi poate apăra de toate problemele cu care se vor întâmpina. Avertizorii de
integritate se pot confrunta cu acțiuni în justiție, plângere penală, stigmă socială, pierderea locului de
muncă sau a poziției deținute. Alte două clasificări ale modului de avertizare sunt legate de tipul de
organizații la care cineva denunță nereguli: sectorul privat sau sectorul public. În fiecare categorie,
obstacolele cu care avertizorii de integritate se întâmpină pot fi diferite. Avertizarea de nereguli în
sectorul public poate să conducă la acuzații penale și posibilă închisoare. Pe de altă parte, avertizarea de
nereguli în sectorul privat poate duce la pierderea jobului și acuzații legale și civice.

Avertizarea în sectorul privat[modificare | modificare sursă]

Avertizarea de nereguli în sectorul privat nu este în general la fel de vizibilă ca cea din sectorul public. Cu
toate aceastea, aceasta este mult mai răspândită și suprimată în societatea de astăzi,[7] pentru că
corporațiile private au, de obicei, reglementări mai stricte care suprimă avertizorii. Un exemplu
avertizare din sectorul privat este atunci când un angajat raportează nereguli unui manager sau unor
entități externe, cum ar fi poliției sau agențiilor antifraudă. Situații în care o persoană raportează
nereguli pot varia de la comportament neadecvat (e.g. hărțuire sexuală, limbaj vulgar) sau furt până
la spălare de bani sau acuzații de fraudă la bursa de valori. Denunțarea de ilegalități în sectorul privat nu
are așa multă notorietate și de multe ori nu apare la știri, cu excepția unor încălcări ale drepturilor
omului sau exploatarea muncitorilor.[8] Chiar dacă în multe țări există legi și organizații care protejează
avertizorii de integritate, mulți angajați încă se tem pentru locurile lor de muncă din cauza amenințărilor
de la angajatorii lor sau a altor părți implicate (vezi șantaj). Într-un efort de a depăși aceste temeri,
Statele Unite a dat în 2010 Actul de Reformă Dodd–Frank Wall Street privind protecția avertizorilor de
integritate, care printre altele oferă stimulente mult mai mari pentru a face dezvăluiri. De exemplu, dacă
un avertizor oferă informații care ar putea fi utilizate legal pentru a recupera peste un milion de dolari,
atunci ei ar putea primi între 10-30% din sumă.

În ciuda eforturilor depuse de guvern pentru a ajuta la protejarea avertizorilor de integritate, aceștia
trebuie să-și cântărească bine opțiunile. Fie expun compania și beneficiază de respect moral și etic din
partea celorlalți fără pierderea jobului; fie expun compania și își pierd locul de muncă, reputația și chiar
posibilitatea de a fi angajați din nou. Potrivit unui studiu de la Universitatea din Pennsylvania, din trei
sute de informatori studiați, 69% dintre ei au fost fie concediați sau au fost siliți să se pensioneze după
ce au raportat nereguli ale companiei. [9]
Consecințe[modificare | modificare sursă]

Edward Snowden, este un avertizor de integritate nord-american care a expus spionajul generalizat
practicat de agenția americană guvernamentală NSA. În prezent el este urmărit de serviciul secret
american, fiind acuzat de înaltă trădare. [10][11][12][13][14]

Rănirea corporală, pierderea reputației sau alte amenințări sunt pericolele pe care avertizorii de
integritate le-ar putea întâlni. Dezvăluirea identității avertizorului i-ar putea pune acestuia viața în
pericol. Aceste pericole sunt alimentate și de mass-media, ce folosește cuvinte precum "trădător" sau
"trădare" ce se asociază apoi cu avertizorii de integritate. Există multe țări din întreaga lume,
precum Statele Unite, care aplică pedeapsa cu moartea pentru trădare, chiar dacă avertizorul nu a
cauzat nimănui vreun rău fizic.

Impactul psihologic[modificare | modificare sursă]

Există puține studii despre consecințele psihologice ale avertizării de integritate. Cu toate acestea,
experiențele prin care trec aceștia pot avea efecte negative asupra sănătății lor. Atunci când aceștia
încearcă să raporteze neregulile, de multe ori se lovesc de un zid de tăcere și ostilitate din partea
managementului sau a colegilor.[15] Mulți avertizori simt stres copleșitor și persistent, ajung să consume
mult alcool sau droguri, au comportament paranoid la locul de muncă, stare acută de anxietate,
coșmaruri, flashback-uri și gânduri negative.[16] Unii dintre aceștia ajung să sufere de depresia, iar
gânduri de sinucidere pot să apară la aproximativ 10% dintre aceștia.[17][18] Simptomele aferente au
multe dintre caracteristicile sindromului de stres posttraumatic, deși nu este mereu clar dacă trauma
experimentată de către avertizorii de integritate atinge pragul necesar pentru diagnostic.[19]

Impactul psihologic asupra avertizorilor poate fi accentuat și de intențiile rele ale celor care sunt acuzați
de ilegalități. De exemplu, cei care sunt acuzați pot să încerce să distrugă cariera avertizorului lansând
informații false.[20] Aceasta tehnică, denumită gaslighting (din eng.) este o abordare comună și
neconvențională utilizată de organizații pentru a "gestiona" angajații care cauzează dificultate prin
problemele pe care le expun.[21]Aceasta tehnică presupune manipularea informatorilor prin "plantarea"
unor sâmburi de îndoială ce i-ar putea face pe aceștia să se îndoiască de memoria lor sau de sănătatea
lor mentală. În cazuri extreme, un manager poate convinge pe ceilalți că avertizorul nu este sănătos
mintal. [22]

Situația din România[modificare | modificare sursă]

România are încă din 2004 o lege specială privind protejarea avertizorilor de integritate – "Legea nr.
571/2004 privind protecția personalului din autoritățile și instituțiile publice ce dezvăluie încălcări ale
legii". Aceasta este adesea numită "legea română de protejare a avertizorilor", și a fost prima țară din
sistemul legislativ continental care a dat o lege cuprinzătoare privind protecția avertizorilor de
integritate.[23]

Cu toate acestea, trebuie menționat că legea de protejare a avertizorilor de integritate se aplică numai
la personalul din sectorul public, în timp ce salariații din sectorul privat nu sunt protejați de această lege.
Salariații din sectorul privat pot fi în unele cazuri protejați de legislația generală a muncii sau de legislația
de protecție a martorilor, atunci când aceștia întâmpină represalii sau obstacole din cauza informațiilor
dezvăluite (cum ar fi concedieri abuzive sau în cazul în care sunt chemați ca martori pentru a raporta
infracțiuni sau alte încălcări de lege).[23]

În România, legislația de protecție a avertizorilor de integritate din sectorul public a apărut ca urmare a
unei campanii de lobby inițiate de către organizația nonguvernamentală Transparency International
România, ca parte a unui proiect mai amplu, menit să consolideze și să îmbunătățească integritatea din
sectorul public.[23]

Vezi și