Logica= (def.
) Este ştiinţa demonstraţiei, care studiază formele şi legile
generale ale raţionării corecte.
Cele trei ramuri ale logicii sunt:
1. Logica generală, tradiţională, clasică sau aristotelică. (care
studiază termenul, propoziţia, raţionamentul, principiile logicii
clasice)
Postulatul pe care se bazează logica termenilor: orice raţionament se
analizează atribuind un predicat unui subiect.
Raţionamentul (propoziţia) este adevărat (1) dacă corespunde realităţii şi
fals (0) dacă este în contradicţie cu realitatea.
2. Logica simbolică, matematică sau modernă(care analizează
operatorii logici. Enunţuri de forma: Dacă plouă, atunci îmi iau
umbrela, etc.)
3. Logica contemporană: logica nu mai este o simplă teorie, ci o
limbă.
Principiul toleranţei (Carnap) (în logica contemporană): în logică nu există
morală, fiecare îşi poate construi propria logică.
În logica contemporană nu mai există o singură logică, ci vorbim de logici.
(ex.: logică bivalentă, logică trivalentă, logica plurivalentă, etc.)
Importanţa logicii:
-ne lovim de operaţii şi elemente logice la fiecare pas (definiţia, clasificarea,
raţionamente)
Cunoaşterea şi comunicarea au la bază logica. Comunicăm bazându-ne pe
presupoziţia că celălalt are un vocabular comun (adică înţelege conceptele
pe care i le transmitem) şi o structură a gândirii similară cu a noastră.
Logica se află în strânsă legătură cu:
1. PSIHOLOGIA:
- Logica stă la baza memorării logice, diferită de cea mecanică şi la
baza calităţiilor gândirii (claritate, coerenţă şi consecvenţă)
2. RETORICA ŞI ARGUMENTAREA:
Retorica= ansamblul de procedee orale care vizează convingerea
auditoriului (prin măiestrie şi frumuseţea stilului), bazându-se pe
enunţuri verosimile/ credibile (nu necesar adevărate.)
Atgumentarea= ansamblul de raţionamente
Ambele (retorica+argumentarea) trebuie să respecte legile logicii.
3. DOMENIUL JURIDIC:
Logica deontică: formalizează noţiuni de drept, interdicţie,
obligaţie
4. TEOLOGIA:
Demonstrarea existenţei lui Dumnezeu prin intermediul
raţionamentului logic.
5. MEDICINĂ şi INFORMATICĂ:
 Utilizarea raţionamentului pentru stabilirea
diagnosticului. (medicină)
 În informatică sunt realizate sisteme care ajută la decizia
medicală (bazate pe logica contemporană)
6. FILOSOFIE:
-Utilizarea logicii pentru a trata anumite probleme filosofice. (ex.:
Pentru argumentarea unui punct de vedere) Anumite concepte
comune logicii şi filosofiei. (ex.: conceptul de adevăr)
La fel ca în cazul retoricii şi argumentării, la rândul său, filosofia
trebuie să respecte legile logicii.
ARGUMENTAREA ŞI STRUCTURA SA:
Raţionamentul: este operaţia logică prin intermediul căreia din propoziţii
date numite premise, este derivată o propoziţie numită concluzie.
Argumentul: o mulţime de propoziţii, din care unele sunt temeiuri
(premise) şi care justifică o alta propoziţie numită teză (concluzie).
Argumentarea: (def)
a. = procesul prin care demonstrăm ceva utilizând dovezi obiective
 Argumentarea ca teorie a demonstraţiei şi argumentării
b. =este procesul prin care încercăm să determinăm pe cineva să
accepte o idee.
 Argumentarea ca arta a convingerii, persuasiunii.
 c. =este o relaţie între doua persoane din care una argumentează
(locutor) şi cealaltă este persoana pentru care se argumentează
(interlocutor)
d. = un sistem de temeiuri, bine selectate şi organizate, pentru a
convinge de adevărul sau falsitatea unei propoziţii numite teză.
e. = este o construcţie raţională formată din propoziţii pe care le
numim temeiuri şi le utilizăm pentru a demonstra sau respinge (în
cazul contraargumentării) o altă propoziţie numită teză.
Structura unei argumentări:
A. Teza (concluzia) care se susţine sau respinge.
B. Temeiurile (premisele) care se aduc în favoarea sau defavoarea
tezei.
O argumentare presupune:
1. Conţinutul argumentării (teza+temeiuri)
2. Tehnici de argumentare (organizarea propoziţiilor prin
intermediul raţionamentelor)
3. Finalitatea argumentării (presupune convingerea
interlocutorului)
Întemeierea tezei poate fi:
 Reală (când cel care o propune crede în adevărul sau
falsitatea tezei) ex.: domeniul ştiinţific
 Aparentă (când cel care propune teza nu este convins de
adevărul sau falsitatea acesteia) ex. : domeniul politic
Pentru a putea recunoaşte teza de temeiuri există anumiţi indicatori care ne
sugerează tipul propoziţiei. Avem:
1. Indicatori de premisă: pentru că, deoarece, fiindcă, datorită, dacă,
etc.
2. Indicatori de concluzie: rezultă, conchidem, atunci, deci, prin
urmare, etc.
Pentru ca o argumentare să fie corectă, aceasta trebuie să respecte anumite
reguli:
1. O argumentare trebuie să înceapă cu o propoziţie afirmativă.
2. Din neinfirmarea unei propoziţii nu decurge nimic cu privire la
opusa ei.
3. Confirmarea unei propoziţii negative se realizează cu ajutorul unor
propoziţii afirmative.
Propoziţii-premisă :
 Pot fi explicte sau nu
 O propoziţie poate fi admisă drept premisă atunci când ea are
valoare de adevăr, este admisă ca premisă o propoziţie cognitivă (
care transmite o informaţie). Nu sunt admise ca premise:
propozitiile interogative, propoziţiile pragmatice (care exprimă un
ordin, o recomandare, o rugăminte).
 O propoziţie poate fi admisă drept premisă când are o semnificaţie
clară (să nu fie vagă sau ambiguă). Ex.: Mihai i-a spus lui Victor
că poate fi ales. , În magazinul de la colţul casei preţurile sunt
apreciabil mai mici.
 O propoziţie poate fi admisă drept premisă când exprimă un punct
de vedere obiectiv.
Concluzia:
- Este o propoziţie cognitivă, cu valoare de adevăr
- Poate ocupa orice loc în text
- Fiecare element al concluziei trebuie susţinut de premise
Adevăr logic- Adevăr material:Corectitudinea logică (validitatea) este
numită şi adevăr formal, iar adevărul propoziţiilor este numit adevăr
material.
Certitudinea adevărului concluziei unui raţionament are o dublă condiţie:
a. Condiţia materială – adevărul premiselor
b. Condiţia formală – validitatea rationamentului