Sunteți pe pagina 1din 4

Procedura extrădării pasive

1. Condițiile extrădării pasive

Pentru ca o persoană, aflată pe teritoriul României, să fie remisă în statul care solicită
extrădarea în vederea urmăririi penale, judecării sau executării unei pedepse este necesară
îndeplinirea anumitor condiții, pe care le regăsim în Legea nr. 302/2004 și care vor fi
prezentate în cele ce urmează:

a. Condiții cu privire la persoana solicitată

Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi supuse extrădării persoanele aflate pe teritoriul
României care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unor
infracțiuni sau sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau
a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant.

Cetățenii români nu pot fi extrădați decât în situația în care sunt întrunite condițiile
prevăzute la art. 20 din Legea nr. 302/2004.

Regimul juridic este diferit în funcție de convenția – multilaterală sau bilaterală – în baza
căreia se solicită extrădarea.

În cazul solicitării extrădării în baza unei convenții multilaterale, extrădarea se poate face,
doar sub rezerva reciprocității și doar în situația în care este îndeplinită cel puțin una din
următoarele condiții: a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data
formulării cererii de extrădare; b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant; c)
persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat
membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

Referitor la această din urmă cerință, semnalăm că, de regulă, se recurge la procedura
mandatului european de arestare.

România este semnatară a mai multor convenții multilaterale de asistență judiciară în materie
penală[5], însă cea mai importantă în materia extrădării și cea care se referă exclusiv la
această instituție, este Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie
1957, cu protocoalele sale adiționale, din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978.

În situația în care solicitarea este făcută în baza unei convenții bilaterale, cetățenii români pot
fi extrădați în condiții de reciprocitate.

După cum putem observa, în cazul convențiilor multilaterale, legiuitorul a considerat că este
necesară impunerea unor condiții suplimentare, pe lângă reciprocitate, pentru acordarea
extrădării, având menirea de a acorda o protecție sporită cetățenilor români. Acest lucru este
explicabil deoarece, chiar dacă în cazul acestor convenții statele împărtășesc anumite principii
comune, nu este exclusă însă existența unor diferențe semnificative sub aspectul standardelor
aplicabile între ele.

1
În schimb, convențiile bilaterale oferă avantajul de a putea stabili pentru fiecare caz în parte
dacă și în ce condiții un stat își extrădează proprii cetățeni. Astfel, în lege este prevăzută doar
condiția reciprocității, urmând să se stabilească eventualele condiții suplimentare.

Pe lângă cetățenii români, care pot fi extrădați doar în condițiile anterior prezentate, legea
mai exceptează de la extrădare o serie de persoane. Astfel, sunt exceptați solicitanții de azil,
beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care
dacă extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat viața ori libertatea acestora ar
fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante. Așadar,
legea oferă protecție oricărei persoane care ar urma să fie supusă unor persecuții, acțiuni care
contravin respectului datorat ființei umane și drepturilor ei inerente.

Totodată, legea oferă protecție, în cazul unei cereri de extrădare, persoanelor străine care se
bucură în România de imunitate de jurisdicție. Cu toate acestea, imunitatea de jurisdicție nu
poate fi opusă statului care a conferit-o.

O altă categorie de persoane exceptate de la extrădare o constituie persoanele străine citate din
străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane vătămate, părți, martori sau experți ori
interpreți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite
prin convenția internațională. Rolul acestei reglementări este de a asigura buna desfășurare a
procedurii judiciare în fața autorităților române.

Legea prevede și un motiv de refuz opțional sau de amânare a extrădării, în situația în care
predarea celui extrădat ar fi susceptibilă să aibă consecințe deosebit de grave pentru el, în
special din cauza vârstei sau stării sale de sănătate.

b) Condiții cu privire la faptă

Din această perspectivă, o primă condiție o reprezintă dubla incriminare. Astfel, potrivit alin.
(1) al art. 24 din Legea nr. 302/2004, extrădarea este posibilă doar în situația în care fapta
săvârșită este incriminată în legile ambelor state care participă la extrădare.

Regula dublei incriminări reprezintă expresia principiului legalității în materie de extrădare.


La baza acesteia se află concepția conform căreia, dacă fapta nu este incriminată în statul
solicitat, nu se poate acorda extrădarea, întrucât dacă persoana în cauză ar fi săvârșit aceeași
faptă pe teritoriul statului solicitat nu ar fi fost pedepsită, astfel, dacă extrădarea ar fi acordată,
această situație ar contraveni principiului legalității.

Totuși, alineatul (2) al aceluiași articol prevede o derogare de la condiția dublei incriminări.
Astfel este posibilă acordarea extrădării și dacă fapta comisă nu este prevăzută de legea
română, în situația în care pentru această faptă a fost exclusă cerința dublei incriminări printr-
o convenție internațională la care România este parte.

Este important de precizat că prin convenții internaționale sau prin declarații de reciprocitate,
statele pot aduce precizări suplimentare în materie de extrădare.

2
Potrivit alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 302/2004, existența unor diferențe în ceea ce privește
calificarea juridică sau denumirea unei infracțiuni din legile celor două state nu prezintă
relevanță dacă prin convenție internațională sau, în lipsa acesteia, prin declarație de
reciprocitate nu se prevede altfel.

În cazul infracțiunilor fiscale, potrivit art. 25 al Legii nr. 302/2004, extrădarea va fi acordată
potrivit dispozițiilor înțelegerii internaționale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund,
conform legii statului român, infracțiuni de aceeași natură.

În al doilea rând, este necesar ca fapta săvârșită să nu constituie o infracțiune politică sau o
infracțiune conexă unei infracțiuni politice. Potrivit art. 21 alin. (1) lit. (e), extrădarea nu poate
fi acordată în această situația de către statul solicitat. Caracterul politic al unei infracțiuni va fi
apreciat de către statul solicitat.

Calificarea unei infracțiuni ca având caracter politic poate constitui o adevărată provocare în
practică, întrucât nu este prevăzută o definiție legală a „infracțiunii de natură politică” ori a
„infracțiunii conexe unei infracțiuni politice”. În schimb, în cuprinsul art. 21 alin. (2) din
Legea nr. 302/2004, se enumeră categoriile de infracțiuni care nu intră în această categorie.

În literatura de specialitate, în baza analizei evoluției jurisprudențiale, se face o distincție între


infracțiuni politice „pure” (de exemplu, trădarea, spionajul etc.) și infracțiuni politice
„relative” (care îmbină elemente politice și elemente penale).

Observăm, totodată, că în conformitate cu unul dintre tratatele bilaterale de extrădare,


respectiv Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la
București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, se introduce o
nuanță, respectiv: „Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (2) [text ce enumeră infracțiunile
care, potrivit tratatului, nu sunt considerate infracțiuni politice – n.n.], extrădarea nu va fi
acordată dacă autoritatea competentă a statului solicitat apreciază că cererea este motivată
politic” (s.n.) [art. 4 alin. (4)]. Prin urmare, apelând la o interpretare literală, s-ar putea
argumenta că nu numai caracterul politic al infracțiunii, ci al înseși cererii de extrădare – deci,
indiferent de natura infracțiunii ce face obiectul cererii – ar putea fi luat în considerare pentru
refuzul extrădării în temeiul acestui motiv.

De asemenea, o altă condiție este ca infracțiunea săvârșită să nu fie o infracțiune militară care
nu constituie infracțiune de drept comun. Art. 21 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 302/2004
prevede o interdicție în ceea ce privește extrădarea în această situație.

Ultima condiție cu privire la faptă impusă de Legea nr. 302/2004 o


constituie gravitatea acesteia. Având în vedere faptul că extrădarea presupune de cele mai
multe ori o procedură complicată și susceptibilă să aducă atingere unor drepturi și libertăți
fundamentale ale persoanei, este normal ca declanșarea ei să se producă doar în cazul unor
infracțiuni sau pedepse de o anumită gravitate. Astfel potrivit art. 26 din Legea nr. 302/2004,
extrădarea poate fi acordată de România, în vederea urmăririi penale sau judecății, doar pentru
fapte a căror săvârșire atrage potrivit legislație statului solicitant și legii române o pedeapsă
privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă
aceasta este de cel puțin 4 luni

3
4