Universitatea Tehnică a Moldovei

ANALIZA POSIBILITĂȚII UTILIZĂRII

AGREGATELOR REZULTATE DIN DEMOLĂRI

Masterand:

Conducător:

Chișinău 2018
0
 REZUMAT
În procesul de dezvoltare și modernizare a așezamintelor urbane și rurale apare uneori necesitatea
demolării unor imobile izolate, grupuri de imobile sau chiar cartiere întregi. Cel mai adesea demolările
sunt necesare pentru înlocuirea cladirilor vechi, lipsite de confort și ocupînd suprafețe întinse, cu blocuri
înalte care, pe lîngă un confort superior, permit o utilizare mai bună a terenului și dau posibilitatea crearii
unui peisaj urbanistic adecvat epocii contemporane.
Deşeurile din construcţii şi demolări sunt identificate ca un flux prioritar de deşeuri de către U.E.
deoarece pot constitui o sursă pentru reciclare şi refolosire în industria construcţiilor.
Deşeurile din construcţii şi demolări sunt deşeurile rezultate din activităţile de construire, renovare,
reabilitare, reparare, consolidare, demolare a construcţiilor civile, a construcțiilor industriale, a
structurilor edilitare, a infrastructurii de transport precum şi a activităţilor de dragare şi decolmatare.
Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă circa jumătate din întreaga cantitate de
deşeuri municipale solide generate în unele ţări europene (Franţa, Germania etc.). În majoritatea ţărilor,
acestea sunt depozitate în depozitele de deşeuri menajere. Din cauza restricţiilor şi reglementărilor
legislative privind protecţia mediului impuse la nivel comunitar, această soluţie nu mai este acceptată.
Dezvoltarea şi aprofundarea traseului de reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări este,
deci, un aspect extrem de important. Din punct de vedere ecologic, reutilizarea deşeurilor din construcţii
şi demolări reduce spaţiul destinat depozitelor de deşeuri autorizate şi permite şi o economie a resurselor
naturale, iar din punct de vedere economic, utilizarea materialelor reciclate în locul resurselor naturale,
care ating costuri extrem de mari, devine de la un an la altul o soluţie din ce în ce mai avantajoasă.
La ora actuală în Republica Moldova nu există un depozit pentru deşeuri din construcţii şi
demolări, eliminarea acestor deşeuri realizându-se, de cele mai multe ori, pe amplasamentul depozitelor
pentru deşeuri municipale. La nivel naţional, există câţiva operatori economici care operează
concasoare, transformând betonul şi cărămizile în materiale ce pot avea o utilizare ulterioară. Materialul
care rezultă în urma concasării trebuie să se ridice din punct de vedere al costului şi calităţii la nivelul
materiilor prime utilizate în mod normal.
În prezent, în Republica Moldova nu există norme privind calitatea materialului rezultat în urma
tratării deşeurilor din construcţii şi demolări, împiedicând utilizarea acestuia în diferite aplicaţii (ex. ca
material de umplutură la construcţia căilor de transport).

1
 CUPRINS

Introducere ....................................................................................................................................... 4

1 Gestionarea deșeurilor din construcții şi demolări ........................................................................ 6

1.1 Încadrarea în legislația europeană .................................................................................................. 6

1.2 Prevenirea producerii deșeurilor .................................................................................................... 7

1.3 Colectarea deșeurilor din construcții şi demolări ........................................................................... 8

1.4 Situația actuală a generării deșeurilor din construcții şi demolări ................................................. 8

1.5 Analiza fluxului de deșeuri inerte în Europa ............................................................................... 10

1.6 Deșeuri din sectoarele mine – cariere și prelucrare ..................................................................... 13

1.7 Compoziţia deşeurilor din construcţii şi demolări ....................................................................... 16

1.8 Deșeuri periculoase din construcții şi demolări............................................................................21

2 Metodele de demolări..................................................................................................................24

2.1 Tehnologia de demolare manuală ................................................................................................ 21

2.2 Tehnologia de demolare cu jet de apa sub presiune..................................................................... 21

2.3 Metoda exploziei controlate ......................................................................................................... 22

2.4 Metoda blocurilor mari ................................................................................................................ 23

2.5 Metoda blocurilor mici................................................................................................................. 24

2.6 Implozia ....................................................................................................................................... 25

2.7 Demontarea clădirilor .................................................................................................................. 28

2.8 ERO – robot pentru prelucrarea betonului ................................................................................... 29

2.9 Tehnologia japoneza Hat-Down .................................................................................................. 31

2.10 Demolarea Mecanica.................................................................................................................. 32

3 Recuperarea deşeurilor din demolări ...................................................................................... 36
3.1 Concepte generale privind valorificarea ........................................................................................ 36

2
3.2 Evoluţia structurii compoziţionale a deşeurilor din demolări ........................................................ 44
3.3 Tehnologii de recuperare a deşeurilor din demolări ...................................................................... 46
3.4 Instalaţii de tratare a deşeurilor din construcţii şi demolări ........................................................... 49
3.5 Caracteristici tehnice ale agregatelor reciclate .............................................................................. 52
3.6 Piața de agregate ........................................................................................................................... 56
3.7 Protejarea mediului utilizînd agregate reciclate ........................................................................... 59
Concluzii ................................................................................................................................... 67
Bibliografie ............................................................................... Error! Bookmark not defined.

3
 Introducere
Actualitatea temei investigate. Problema investigată are o mare importanță întrucât aceasta
necesită un studiu al metodelor de refolosire a materialelor rezultate în urma demolărilor, prin
metode moderne adaptate relațiilor economice de pe piaţă materialelor de construcție este de mare
actualitate având în vedere aspectul dinamicii social-economic şi, implicit, al cadrului economic al
acesteia care a evoluat şi va continua să evolueze odată cu societatea, această dinamică antrenând şi
modificări fundamentale în noile contexte internaționale. Avem în vedere modificările rapide şi
rolul principalilor actori în concordanță cu dezvoltarea economică actuală. Analiza economică
joacă un rol important în domeniul materialelor de construcție, în investigarea comportamentului
firmelor şi în evaluarea concentrărilor economice. Aceasta poate conduce la îmbunătățirea
semnificativă atât a mediului înconjurător prin refolosirea materialelor rezultate din demolări, cât şi
sub aspect economic. O analiza economică de calitate este un element esențial pentru dezvoltarea şi
implementarea politicii în domeniul construcțiilor, care servește interesele consumatorilor.
Tema pe care o propunem încearcă să găsească răspunsuri adecvate la unele dintre problemele care
interesează omenirea, prin metode diverse în continuă perfecţionare în cadrul relaţiilor economice
de piață. Atingerea obiectivelor dorite, a performanței economice, a fost realizată de-a lungul
timpului, prin diferite metode.
Prin implementarea un metode noi și moderne care să ne permită o reducere a cantităților de
materiale extrase din pământ care o formă limitată ca cantitate.
Sectorul construcțiilor a utilizat intensiv resurse naturale şi a produs cantități de deșeuri care, în
ultima vreme, exced capacitatea de absorbție a mediului. Pe de o parte, cererea de agregate a
determinat efecte severe asupra teritoriului datorită operațiunilor în cariere, care, în ultimele decenii,
au fost planificate şi adaptate cerințelor cu dificultate crescândă.
Pe de altă parte, cantitățile semnificative de deşeuri provenite din sectorul construcțiilor au generat
nevoia de spații, fie pentru zone de deversare, fie pentru instalații de valorificare, care, fiind dificil
de găsit, determină frecventa lor evacuare în zonele suburbane.
Necesitatea de a reduce utilizarea resurselor naturale ne‐regenerabile şi, în acelaşi timp, de a
minimiza efectele negative datorate producției şi gospodăririi deşeurilor din sectorul construcțiilor a
determinat un interes crescător orientat spre reciclare. Astfel, opțiunea de a valorifica unele părți din
deşeuri şi de a le reintroduce în ciclurile productive, sub formă de produse sau materii prime, devine
interesantă.
Scopul tezei. Scopul lucrării constă în efectuarea unei cercetări complexe şi detaliate a temei, de a
oferi o cale cât mai bună pentru aplicarea metodelor moderne de refolosire a materialelor rezultate
din demolări. Lucrarea îşi propune să ofere o introducere într-un domeniu complex al vieţii

4
economice legat de abilitățile, aptitudinile, cunoștințele, metodele şi tehnicile pe care trebuie să le
cunoască şi să le stăpânească o persoană care conduce activitățile unei firme de construcții.
Pentru realizarea scopului trasat ne-am propus următoarele sarcini:
 a examina evoluția conceptului prin refolosirea materialelor rezultate din demolări;
 a defini şi delimita atributele fiecărei metode folosite;
 standarde europene în domeniul refolosiri materialelor;
 analiza metodelor actuale în acest domeniu.
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului este să promoveze valorificarea deșeurilor şi
politicile de reciclare, prin încurajarea practicilor care vizează aprovizionarea durabilă.
Agregatele reprezintă o resursă esențială pentru dezvoltarea economică şi socială a unei țări.
Totuși, ele trebuie produse şi utilizate în acord cu principiile dezvoltării durabile. Deşi contribuția
agregatelor reciclate poate reprezenta numai un procentaj redus din cererea totală a sectorului
construcțiilor, este important de subliniat că fiecare tip de agregat poate şi trebuie utilizat în funcție
de propriile sale caracteristici. De aceea, nu ar trebui să existe o competiție între agregatele de
diferite origini.
Structura lucrării. Lucrarea cuprinde: introducere; trei capitole care cuprind mai multe paragrafe;
concluzii şi bibliografie.
În capitolul I ,,Gestionarea deșeurilor din construcții şi demolări ” am prezentat încadrarea în
legislația europeană, situația actuală în domneniu, prevenirea și colectarea deșeurilor din demolări.
În capitolul II ,, Metodele de demolare ” am făcut o clasificare a medotelor de demolări prezentînd
avantajele și dezavantajele, tehnologile moderne noi care pot fi folosite și care au o productivitate
mare și ne permit obtinerea unor materiale din demolări.
În capitolul III ,, Recuperarea deşeurilor din demolări ” am concretizat care sunt conceptele
generale privind evoluarea deșeurilor cît și evoluția structuri compozițională a materialelor rezultate
din demolări, tehnologiile de recuperare a deșeurilor din demolări care sunt utilizate și instalațile
care sunt folosite la moment.

5
 1 Gestionarea deșeurilor din construcții şi demolări

Un management durabil în domeniul gestionării deşeurilor din construcţii şi demolări înseamnă

utilizarea cu precădere a măsurilor de prevenire sau reducere a generării deşeurilor, urmate de
reutilizarea deşeurilor, recuperarea materială prin reciclare, valorificarea energetică şi în final
eliminarea deşeurilor rămase prin depozitare.
Prin implementarea unei astfel de management, cantitatea de deşeuri depozitate se va reduce
semnificativ precum şi impactul asupra mediului generat de depozitarea acestora.
Gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări este reglementată de numeroase documente
legislative la nivel european.

1.1 Încadrarea în legislația europeană

Principalele documente legislative la nivel european referitoare la gestionarea deșeurilor sunt:

Directiva 2008/98/CE – Directiva Consiliului şi Parlamentului European din 19 noiembrie
2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive;
Decizia 2000/532/CE (noul Catalog European al Deşeurilor)
Decizia Comisiei din 3 mai 2000 care înlocuieşte Decizia 94/3/CE care stabileşte o listă de
deşeuri conform articolului 1, litera a), Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deşeurile şi
Decizia 94/904/CE a Consiliului care stabileşte lista de deşeuri periculoase conform articolului 1,
paragraf 4, Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deşeurile periculoase;
Directiva 99/31/CE – Directiva Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de
deşeuri;
Decizia 2003/33/CE – Decizia Consiliului din 19 decembrie 2002 care stabileşte criteriile şi
procedurile pentru acceptarea deşeurilor în depozite conform art. 16 din anexa II a Directivei
1999/31/CE;
Regulamentul 1013/ 2002 – Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European din 14
iunie 2006 privind transferurile de deşeuri;
Directiva 89/106/CEE - Directiva privind Produsele pentru Construcţii, CPD.
Principalul obiectiv al Directivei Cadru 2008/98/CE privind deşeurile este reducerea la
minimum a efectelor negative ale generării şi gestionării deşeurilor asupra sănătăţii populaţiei şi a
mediului. Politica privind deşeurile ar trebui să urmărească reducerea consumului de resurse şi să
favorizeze aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor.
Prin această Directivă se promovează:
- utilizarea sustenabilă a resurselor naturale şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor;

6
 - minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului datorat generării
deşeurilor;
- măsuri care să urmărească decuplarea (ruperea) legăturii dintre creşterea economică şi
generarea deşeurilor;
- introducerea de măsuri pentru a eficientiza sistemul de sancţiuni, proporţionale şi cu efect de
descurajare a acelora care încalcă dispoziţiile prezentei directive;
- introducerea de măsuri care să asigure sortarea la sursă, colectarea şi reciclarea fluxurilor de
deşeuri prioritare.

1.2 Prevenirea producerii deșeurilor

Principalul obiectiv al politicii privind deșeurile îl constituie prevenirea producerii acestora.

Acesta reprezintă şi principala prioritate în ierarhia problematicii deşeurilor cuprinsă în Directiva
cadru privind deşeurile.
Infrastructura de gestionare a deșeurilor din construcţii şi demolări fiind încă departe de nevoile
existente, prevenirea sau reducerea generării deşeurilor constituie o modalitate sustenabilă (protecţia
mediului, avantaj din punct de vedere economic şi social) pentru a ţine sub control generarea
deşeurilor.
Prevenirea şi minimizarea producerii de deşeuri trebuie realizate începând cu faza de proiectare a
construcţiei şi continuând cu achiziţionarea materialelor şi construcţia efectivă, prin măsuri precum:
- evitarea soluţiilor de execuţie care presupun utilizarea unei cantităţi mai mari de materie
primă şi care presupun un timp mai mare de executie;
- evitarea demolărilor inutile, prin evaluarea atentă a structurilor deja existente şi încercarea
integrării acestora în noul proiect;
- calcularea cât mai exactă a necesarului de materiale;
- alegerea unor soluţii de execuţie care sa presupună utilizarea de materiale reciclate sau
recuperate;
- utilizarea unor materii prime şi tehnologii „prietenoase faţă de mediu”, ca de exemplu:
izolaţii din materii prime precum lâna de oaie, plăci din fibră de lemn, vopsele şi tencuieli
ecologice s.a.
- alegerea unor procese de demolare controlată care să permită recuperarea şi valorificarea
unor materiale de construcţii, precum lemnul, cărămizile, tâmplăria etc.
- utilizarea, pe cât posibil, a construcţiilor modulare, „pre-fabricate” care să diminueze
cantitatea de deşeuri produsă atât pe şantier, cât şi de câtre furnizori, şi care să permită şi o
dezasamblare ulterioară mai uşoară;

7
 - adoptarea unor politici de returnare a ambalajelor către furnizorii de materiale acest lucru va
aduce beneficii atât firmei de construcţii , cât şi furnizorilor;
- depozitare şi manipulare atentă a materialelor pe şantier.

1.3 Colectarea deșeurilor din construcții şi demolări

Deșeurile din construcţii şi demolări, având particularități specifice, reprezintă un flux foarte
important de deşeuri, datorită creşterii continue a cantităţilor generate la nivel național.
Cea mai mare parte a acestor tipuri de deşeuri se depozitează, de obicei, în depozitele municipale de
deşeuri. O parte din acestea sunt eliminate necontrolat datorită lipsei de responsabilitate a factorilor
implicaţi în gestionarea lor.

Figura 1.1 Descărcarea deșeurilor și poluarea mediului

1.4 Situația actuală a generării deșeurilor din construcții şi demolări

În ultimii ani, ca efect al evoluției crescătoare a pieţei construcțiilor, a apărut o problemă a

gestionării deşeurilor din construcţii şi demolări.
Pe de o parte, construcţiile existente, în proporţie mare, au o stare fizică proastă sau nu mai
corespund standardelor din construcţii (ex. eficiență energetică) sau solicitărilor de pe piaţă şi
necesită reparaţii, modernizări sau consolidări.
În acelaşi timp, există tendinţa de relocare a unităţilor de producţie în afara localităţilor, fiind
necesară demolarea clădirilor pe care acestea le ocupă.
Pe de altă parte, proiectele imobiliare s-au dezvoltat într-un ritm rapid, ceea ce a dus la creşterea
sectorului de construcţii. În ultimii ani, se fac investiţii importante în acest domeniu, cel mai
dinamic sector fiind cel al caselor şi vilelor. Se construiesc nu numai locuinţe şi centre comerciale,
dar şi sedii noi de firme, la standarde europene, iar administraţia locală, prin accesarea fondurilor
structurale şi de coeziune, investeşte în proiecte de infrastructură.

8
Activitatea de gestionare a deşeurilor din construcţii şi demolări nefiind reglementată în mod
special, producătorii şi deţinătorii acestei categorii de deşeuri nu acordă atenţie suficientă gestionării
acestui tip de deşeu. Unele dintre firmele de construcţii încheie contracte cu serviciile de salubritate
pentru preluarea ecestor deşeuri, dar acestea nu sunt sortate pe tipuri de material, în vederea
reutilizării/ reciclării/ valorificării.
De asemenea, de multe ori, nu există nici o separare a deşeurilor periculoase de cele nepericuloase.
Mari cantităţi de deşeuri nu ajung în depozite autorizate sau pe amplasamentele stabilite de către
autorităţile locale, ci se depozitează ilegal (în spaţii inadecvate depozitării deşeurilor), nefiind
respectate cele mai bune practici pentru gestionarea deşeurilor de acest tip.
De aceea, s-a impus necesitatea elaborărării unui act normativ (proiect de Lege) care să
reglementeze gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări cu responsabilizarea titularului
activităţii de construcţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale.
În general, datele referitoare la cantităţile de deşeuri din construcţii şi demolări sunt incerte şi
aceasta se datorează în mare parte faptului că nu există date referitoare la deşeurile din construcţii şi
demolări provenite de la marii constructori, care în general au mai multe puncte de lucru răspăndite
peste tot în ţară şi nu au o evidenţă strictă, centralizată, care să furnizeze informaţii despre adevărata
dimensiune a acestora. Pe de altă parte aceste deşeuri sunt eliminate la depozitele municipale vechi,
fără cântărire.

Tabelul 1.1 Cantităţile de deşeuri municipale colectate în perioada 2013-2016

Tone 2013 2014 2015 2016

Deşeuri 3242,74 4089,69 4209,74 4875,25

municipale

Deşeuri din 1810,87 2285,42 3140,65 3600,32

Construcții şi
demolări

Deşeurile municipale conţin, de obicei, următoarele tipuri de deşeuri din construcţii şi demolări:
- deşeuri de beton, cărămizi, resturi ceramice;
- deşeuri lemnoase, sticlă, plastic;
- deşeuri de asfalt, gudroane şi produse gudronate; resturi metalice;
- resturi din excavaţii (pământ, pietre, pietriş); deşeuri de materiale izolante;
- amestecuri de deşeuri din construcţii şi demolări.

9
Cantitățile de deșeuri generate depind, în cazul şantierelor de construcţii de disciplina tehnologică
(construirea cu generarea unor cantităţi reduse de deşeuri), iar în cazul demolărilor de mărimea
construcţiei demolate. Generarea acestora este un proces cu un caracter discontinuu.
Deşeurile de şantier sunt deşeuri mixte produse în timpul construcţiilor, amenajărilor, lucrărilor
interioare şi asanărilor.
Compoziţia lor este foarte eterogenă şi ele includ resturi de materiale de construcţii, produşi chimici
şi alte materiale auxiliare. În afara elementelor inerte, ele pot conţine cabluri, materiale izolante,
materiale plastice, reziduuri metalice, sticlă, lemn şi materiale de ambalaj.
Anumite materiale din aceste deşeuri sunt recuperabile, altele, din contră, trebuie supuse unui
tratament special.
Deşeurile din construcţii şi demolări pot fi nepericuloase / inerte sau contaminate cu substanţe
periculoase. De aceea, este necesar ca ele să fie colectate separat.
Deşeurile periculoase care pot fi prezente sunt: azbest, metale grele, vopsele, adezivi, lemn tratat,
sol contaminat.
În vederea îmbunătăţirii sistemului de gestionare a deşeurilor din construcţii şi demolări este
necesară creşterea gradului de colectare selectivă a deşeurilor din construcţii, de către titularul
activităţii de construcţii (persoană fizică sau juridică, având calitatea de proprietar, investitor,
administrator, după caz, care desfăşoară activităţi de construcţii), operatorii de de salubritate şi
administraţia publică locală.
Se recomandă ca aceste deşeuri să fie refolosite, prin reutilizare directă sau indirectă tot ca materiale
de construcţie, sau valorificate prin reciclare/valorificare energetică. Deșeurile nereciclabile sau cele
periculoase pot fi valorificate energetic sau eliminate prin depozitare (depozite de deşeuri
nepericuloase sau de deşeuri periculoase, după caz) sau, în cazul anumitor deşeuri, prin incinerare.

1.5 Analiza fluxului de deșeuri inerte în Europa

Anual, în Uniunea Europeană sunt produse diferite tipuri de deşeuri. Fiecare dintre acestea
determină efecte diverse asupra mediului şi sănătății umane, în funcție de caracteristicile lor
particulare.
O analiză a fluxului de deşeuri, pe sectoare economice, sugerează clasificarea lor în trei
tipuri principale, în funcție de originea lor: construcții, mine‐cariere şi industriile prelucrătoare.
Ele reprezintă până la 74% din cantitatea totală de deşeuri produse în cele 28 State Membre ale
Uniunii Europene.

10
 Tabelul 1.2 Domeniile de origine şi componentele deșeurilor.

Este necesar de a fi subliniată, de asemenea, importanța unor fluxuri produse de alte

sectoare, nu numai ca participare a lor la producția totală de deşeuri, dar şi pentru potentialul lor
deosebit în producția de agregate. Deşeurile sus menționate sunt alcătuite în principal din materiale
inerte, care, în cele mai multe cazuri, pot fi reciclate. Tratamentul deşeurilor din sectoarele
mine‐cariere şi industrii prelucrătoare conduce, de fapt, la producția de agregate artificiale, care, ca
şi agregatele reciclate, pot fi asimilate agregatelor naturale.
În anul 2015, statele Uniuni Europene au produs aproximativ 860 milioane tone deşeuri în domeniul
construcțiilor. Aceasta reprezintă 33% din totalul producției de deşeuri în Europa.
Referitor la acele state pentru care sunt disponibile date naționale, Figura de mai jos arată
procentul de valorificare a deşeurilor din construcții şi demolări, pe țară, pe baza estimărilor
efectuate, în funcție de datele oferite de Eurostat privind producția de deșeuri din demolări în anul
2015 şi datele privind producția de agregate reciclate în acelaşi an, oferite de UEPG (UEPG,
2009‐2010).
Din figură se vede că, alături de țările bine plasate ca Olanda (100%) şi Marea Britanie (79%),
găsim de asemenea Republica Cehă (44%) şi Germania (37%), cu peste 35% deşeuri reciclate. Mult
în urmă sunt Austria, Spania, Italia şi Franța, cu 16%, 14%, 9% şi, respectiv, 7%.

11
Tabelul 1.3 Producția de deşeuri în Uniunea Europa, exprimată în tone, pentru anii 2009 şi 2010.
Țări 2009 2010 +/‐
Uniunea Europeană (28 țări) 738.480.000 749.970.000 +1,56%
Belgia 10.622.818 10.119.198 ‐4,74%

Bulgaria 425.421 821.003 +92,99%

Republica Cehă 7.798.612 9.556.795 +22,54%

Danemarca 5.104.223 4.964.248 ‐2,74%

Germania (inclusiv fosta RDG din 1991) 178.542.925 178.195.511 ‐0,19%

Estonia 584.786 1.014.299 +73,45%

Irlanda 16.273.785 0 ‐

Grecia 5.054.855 5.054.855 =

Spania 45.705.006 43.390.048 ‐5,06%

Franța 221.916.759 238.148.460 +7,31%

Italia 51.500.453 68.783.678 +33,56%

Cipru 259.303 336.371 +29,72%

Letonia 16.502 7.492 ‐54,60%

Lituania 297.284 345.865 +16,34%

Luxemburg 6.637.162 8.179.864 +23,24%

Ungaria 2.879.901 5.100.470 +77,11%

Malta 2.492.522 1.092.694 ‐56,16%

Olanda 25.762.104 27.803.309 +7,92%

Austria 29.379.531 30.554.531 +4,00%

Polonia 13.762.486 6.702.243 ‐51,30%

Portugalia 2.247.502 2.939.660 +30,80%

România 30.227 232.662 +669,72%

Slovenia 652.809 622.017 ‐4,72%

Slovacia 407.148 552.428 +35,68%

Finlanda 21.468.379 23.725.000 +10,51%

Suedia 6.566.698 2.250.000 ‐65,74%

Marea Britanie 82.091.620 79.477.882 ‐3,18%

Croația ‐ 38.166 ‐
Norvegia 819.555 977.789 +19,31%

12
 Figura 1.3 Procentul de deşeuri reciclate în anul 2015.
Alte surse potențiale pentru producerea de agregate sunt reprezentate de sectorul industriilor
prelucrătoare şi de cel extractiv mine și cariere.

1.6 Deșeuri din sectoarele mine – cariere și prelucrare

Tabelul 1.4 Sectorele de origine şi componentele deşeurilor din minerit şi prelucrare.

13
 Figura 1.4 Deşeuri produse de domeniile industriale principale din Uniunea Europeană, în anul
2015 (% din total deşeuri).
Industria minieră (mine şi cariere) a fost al doilea sector ca importanță în 2015, în ceea ce priveşte
cantitatea de deşeuri produse în Uniunea Europeană (28% sau 727 milioane tone). În acelaşi an,
industria prelucrătoare a contribuit cu 13% sau 343 milioane tone de deşeuri, fiind astfel al treilea
sector ca importanță din acest punct de vedere.
Aceste sectoare, pe lângă faptul că sunt în mod deosebit importante din punct de vedere al cantității
(ele au contribuit cu peste 40% la producția de deşeuri în Europa în 2015), sunt de asemenea
importante în ceea ce priveşte calitatea. În esență, deşeurile pe care ele le produc sunt, mai ales,
deşeuri inerte.
Distribuția procentuală a deşeurilor produse de cele două sectoare industriale, în statele Uniunii
Europene, variază în funcție de prezența industriei miniere şi de nivelul tehnologic al proceselor
industriale.
Din analiza cantităților produse, este clar că provocarea cu care se confruntă toate țările implică
promovarea politicilor de management a deşeurilor, bazate pe sustenabilitatea de mediu, în
particular pentru acele sectoare cu un mai mare impact, cum sunt cele legate de industria
construcțiilor.
Aceste politici, pe lângă fixarea obiectivului de a deosebi creşterea economică de impactul asupra
mediului datorită consumului şi utilizării resurselor, trebuie în mod necesar să conducă la
consolidarea prelucrării/valorificării, cu scopul de a reduce, pe de o parte, utilizarea resurselor
naturale şi, pe de altă parte, cantitatea de deşeuri eliminate în halde.

14
 Figura 1.5 Deşeuri produse, pe sectoare economice, în Uniunea Europeană în anul 2015 (% din
cantitatea totală de deşeuri).
Cu privire la aceasta, Directiva Cadru a Deşeurilor (2008/98/EC) confirmă intenția
Parlamentului European de a trasa un parcurs standard care stabileşte baze solide pentru dezvoltarea
domeniului prelucrării deşeurilor, menit producerii de produse valorificabile.
În particular, articolul 4, arătând că “ierarhia deşeurilor ... se aplică în calitate de ordine a
priorităților în cadrul legislației şi al politicii în materie de prevenire a generării şi de gestionare a
deşeurilor”, stabileşte prioritatea operațiunilor de reciclare față de eliminarea în halde.
Articolul 6 fixează condițiile în funcție de care o serie de criterii specifice trebuie îndeplinite astfel
ca, deşeul care a trecut printr‐o operațiune de valorificare, inclusiv reciclare, să înceteze să mai fie
considerat deşeu. Aceste condiții sunt:
 substanța sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;
 există o piață sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză;
 substanța sau obiectul întruneşte cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice şi
respectă legislația şi normele aplicabile produselor;
 utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a
sănătății populației.
Criteriile includ şi valorile limită pentru poluanți, dacă este necesar, şi iau în considerare orice
eventuale efecte negative asupra mediului ale substanței sau produsului în cauză.

15
Criteriile care rezultă din aceste condiții pornesc de la conceptul că o substanță sau un obiect
încetează sa fie deşeu în momentul în care există condiții pentru reutilizarea lor efectivă.
În consecință, asemenea substanță sau obiect poate şi trebuie să îndeplinească aceleaşi criterii de
evaluare tehnică precum cele utilizate pentru materiile prime folosite în aceleaşi scopuri.
De asemenea, stabilirea cerințelor de mediu are drept scop identificarea criteriilor care
garantează un nivel de protecție pentru sănătatea populației şi a mediului.
Astfel, se poate conchide că o substanță clasificată ca deşeu încetează să mai fie considerată ca atare
când este supusă operațiunilor de valorificare şi corespunde criteriilor stabilite în acord cu
conceptele de bază enunțate de cele patru condiții din Directiva Cadru privind Deşeurile.
Luând în considerare natura diferită a deşeurilor de interes şi efectele de mediu asociate cu ele,
perfectarea unor astfel de criterii trebuie să fie specifică oricărui tip de deşeu, iar acestea trebuie
definite pentru fiecare produs secundar şi aplicație a sa.

1.7 Compoziţia deşeurilor din construcţii şi demolări

În ţările Uniunii Europene există diferenţe mari între cantităţile de deşeuri din construcţii şi
demolări generate, care pot fi explicate prin diferenţele între tehnologiile de construire folosite,
tradiţiile în privinţa construcţiilor şi a materialelor folosite, prin caracteristicile geologice şi
seismice ale terenurilor, dar mai ales prin activitatea economică din sectorul construcţiilor.
Factori care influenţează compoziţia deşeurilor din construcţii şi demolări sunt: originea diferită a
deşeurilor, tipurile şi tehnicile de construcţie locale, clima, activitatea economică şi dezvoltarea
tehnologică a zonei, precum şi materiile prime şi materialele de construcţie disponibile pe plan
local.
Compoziţia deşeurilor din construcţii şi demolări depinde, de asemenea, de natura lucrărilor
de construcţii care se realizează, dacă este vorba despre construcţia unei clădiri noi sau de
renovarea/modificarea unei construcţii mai vechi. Din lucrările de renovare/modificare se generează
mai multe deşeuri decât din lucrările de construcţie a unei clădiri noi.
Deoarece clădirile au durata de viaţă de mai multe decenii, este evident faptul că, pentru deşeurile
din construcţii obţinute în prezent, sunt relevante materialele de construcţie utilizate în trecut, iar
materialele folosite astăzi pentru construcţii vor deveni deşeuri peste 50-100 de ani. Anumite
materiale folosite în trecut au devenit acum deşeuri periculoase, de exemplu azbestul, şi trebuie
luate masuri speciale pentru gestionare a lor.
Nu s-a efectuat pană acum un studiu referitor la compoziţia deşeurilor din construcţii şi
demolări. Totuşi, din experienţa şi datele statelor membre reiese că în compoziţia deşeurilor din

16
lucrările de infrastructură intră peste 80% minerale, în jur de 13% lemn, pană în 4% metale (la
construcţiile civile), restul fiind alte materiale ca de exemplu: plastic, sticlă, carton, etc.
În scop informativ, sunt prezentate compoziţiile procentuale medii ale deşeurilor din construcţii
şi demolări din Italia.

Tabelul 1.5 Compoziţia deşeurilor din construcţii şi demolări în Italia.

Categorie de deşeu %

Beton 30.0

Beton non armat 10.0

Beton armat 20.0

Cărămizi (ţiglă, cărămidă) 50.0

Asfalturi 5.0

Excavări 6.0-10.0

Hârtie şi carton 0.6-4.0

Metal 3.0

Diverse 1.0-1.4

1.8 Deșeuri periculoase din construcții şi demolări

Cunoaşterea compoziţiei deşeurilor din construcţii şi demolări este importantă pentru o

proiectare corectă a diferitelor faze ale procesului de tratare.

17
 Prezenţa unor impurităţi conţinute în deşeuri, la intrarea în instalaţiile de tratare (gips, asfalt,
lemn, cauciuc, plastic, etc.), limitează posibilităţile de reutilizare a materialelor după tratare şi/sau
condiţionează alegerea tehnologiei de reciclare care trebuie adoptată.
De asemenea, pot fi prezente şi unele substanţe periculoase, precum azbest, crom, cadmiu, zinc,
plumb, mercur ect, conţinute în unele materiale de construcţii sau generate de reabilitarea siturilor
contaminate, dar aceste materiale se găsesc în procente destul de reduse.
Îndepărtarea materialelor periculoase este importantă pentru a obţine din procesul de demolare
materiale necontaminate care pot fi apoi reciclate uşor.
Unele substanţe periculoase eliberate în timpul demolării pot contamina nu doar celelalte
deşeuri din construcţii şi demolări, ci se pot răspândi şi în aer sau pot pătrunde în sol, expunând la
riscuri muncitorii care lucrează la demolări.
Într-un proces de demolare, materialele potenţial periculoase trebuie să fie îndepărtate primele, din
două motive:
- prin îndepărtarea materialelor cu conţinut de substanţe periculoase se permite obţinerea unor
deşeuri necontaminate, care pot fi reciclate;
- riscurile pentru muncitori vor fi mai mici prin îndepărtarea acestor materiale.
Produsele şi materialele utilizate în construcţii pot conţine compuşi foarte toxici (cancerigeni sau
alergeni), compuşi iritanţi şi compuşi cu proprietăţi toxice necunoscute: produse de degradare,
compuşi organici volatili şi semi-volatili (formaldehide, solvenţi organici aromatici) compuşi
antiparazitari, poluanţi biologici (ciuperci, muşchi, bacterii), fibre minerale naturale şi artificiale
(azbest, vată de sticlă, vată minerală bazaltică).
Unele deşeuri din construcţii şi demolări sunt periculoase deoarece materialele utilizate conţin o
proporţie mare de materiale considerate periculoase: azbest, plumb, gudroane, vopsele şi reziduuri
de conservare, adezivi, agenţi de lipire.
În urma depozitării prelungite, unele materiale nepericuloase pot deveni periculoase prin
contactul cu diverşi agenţi poluanţi.
Alte deşeuri din construcţii şi demolări devin periculoase dacă sunt lăsate şi/sau amestecate cu
materiale periculoase, generate din activităţile de construcţii şi demolări: cutii de vopsea pe bază de
plumb.
Contaminarea se poate realiza foarte uşor, de aceea este recomandată separarea deşeurilor
periculoase de restul deşeurilor inerte sau necontaminate.
În tabelul următor sunt prezentate principalele componente periculoase care se pot găsi în deşeurile
din construcţii şi demolări şi proprietăţile acestora.

18
 Tabelul 1.6 Componente periculoase din deşeurile din construcţii şi demolări.

Produs/material Componente periculoase Proprietăți periculoase

Azbest Fibre Toxic, cancerigen

Țevi Plumb Toxic, cancerigen

Vopsele Plumb, crom, vanadiu, solvenți Inflamabil, toxic

Aditivi ciment Solvenți, hidrocarburi Inflamabil, toxic

Produse de impermiabilizare Solvenți, bitum Inflamabil, toxic

Adezivi Solvenți, bitum Inflamabil, toxic

Lipici/cheliuri Solvenți Inflamabil, toxic
Lemn tratat Fibre respirabile Inflamabil, toxic

Fibre minerale Fibre respirabile Iritant pentru piele și plămîni

Rășini/materiale de umplere Anhidride Iritant, toxic

Podele din conglomerate

Gudroane, asfalt, solvenți Inflamabil, toxic
bituminoase

Posibilă sursă de hidrogen

Placi din gips Inflamabil, toxic
sulfurat

Figura 1.6 Deşeuri de lemn tratat și vopsele

Unele dintre componentele periculoase enumerate mai sus, au un impact negativ ridicat asupra
mediului şi asupra sănătăţii.
Dintre acestea azbestul, plumbul sunt prezente în cantităţi mai importante în clădirile care sunt
demolate.

19
 2 Metodele de demolare

Metodele de demolare existente sunt:

- tehnologii de demolare manuale - mijloace manuale şi cu utilaje nespecifice;
- tehnologii de demolare mecanizate - cu utilaje specifice demolării;
- tehnologie de demolare cu jet de apă sub presiune;
- tehnologie de demolare mecanică prin explozii şi implozii controlate.
Tehnologia de demolare manuală tradiţională constă în principal în montarea – demontarea şi
mutarea jgheaburilor de evacuare a deşeurilor şi a schelelor, executarea lucrărilor propriu-zise de
demolare şi desfacere cu unelte specifice, manipularea materialelor rezultate, sortarea şi stivuirea
acestora.
Tehnologia de demolare mecanizată implică folosirea unor utilaje şi tehnologii specifice: cleşte
hidraulic, macara-bilă, schele mobile, hidraulice etc.
Succesul activităţi de recuperare şi reciclare a materialului din demolări este garantat dacă:
- toate produsele demontate din demolări sunt depozitate separat în vederea reciclării;
- orice impact asupra mediului este redus la maxim;
- mişcarea echipamentelor şi vehiculelor este efectuată cu mare atenţie pentru a evita orice
deteriorare a mediului înconjurător.
Demolarea selectivă implică însă costuri suplimentare, comparativ cu tehnologiile de demolare
tradiţionale, estimate la circa 10% - 20%.
Experienţa ţărilor europene a demonstrat că demolarea selectivă reprezintă metoda cea mai eficace
de urmat, şi implică separarea şi apoi stocarea materialelor.
Demolarea controlată presupune:
- îndepărtarea şi eliminarea materialelor şi componentelor periculoase (ex: materiale cu
conţinut de azbest, vopsele toxice etc.) conform prevederilor prevăzute de normele
specifice.
Astfel se asigură protecţia muncitorilor de pe şantier prin evitarea manipulării în mod impropriu a
componentelor periculoase şi este împiedicată poluarea mediului;
- Selectarea şi demontarea componentelore reutilizabile (ex. cărămizi, ţigle, grinzi,
elemente feroase, tocuri de uşi şi ferestre, uşi şi ferestre etc.). În cazul în care nu sunt
deteriorate pot fi reutilizate ca atare, în caz contrar pot fi supuse proceselor de
remediere şi tratare (curăţire, verificarea funcţionării, reparare, vopsire) pentru a le
adapta noii utilizări;
- Recuperarea materialelor reciclabile (ex. moloz de cărămizi şi beton, lemn, gips-carton
etc). Aceste materiale pot fi reciclate după o tratate preliminară, în mod adecvat şi sunt

20
 utilizate pentru a produce materiale noi, cu funcţii şi utilizări chiar diferite de cele
originale;
- Eliminarea deşeurilor nereciclabile (ansamblul de materiale care rămâne după selectare
şi nu se mai pot valorifica). Aceste materiale vor fi trimise la eliminare.

2.1 Tehnologia de demolare manuală

Constă în principal în montarea – demontarea şi mutarea jgheaburilor de evacuare a deșeurilor

şi a schelelor, executarea lucrărilor propriu zise de demolare şi desfacere cu unelte specifice,
manipularea materialelor rezultate, sortarea şi stivuirea acestora.

2.2 Tehnologia de demolare cu jet de apa sub presiune

Se bazează pe un sistem de pulverizare a apei, reglabil, în funcţie de necesitatea lucrării, la o

presiune cuprinsă între 100 şi 2500 bar.
Această tehnologie prezintă urmatoarele avantaje:
- foloseşte o gamă diversificată de unelte şi accesorii;
- vibraţii şi sunete minime;
- impurităţile şi depunerile sunt îndepărtate într-un mod foarte sensibil, fără a dăuna
materialelor de bază;
- proprietăţile mecanice şi structurale ale suprafeţelor supuse curăţării nu sunt afectate ;
- nu se folosesc aditivi chimici sau abrazivi;
- curăţarea şi decontaminarea sunt de bună calitate.
- nu produce microfisuri in stratul bun de beton;
- indeparteaza doar stratul de beton degradat, datorita controlului automat al parametrilor
jetului (presiune, debit, unghi de atac), parametri setati pe baza unor teste initiale;
- materialul rezultat in urma demolarii este imediat indepartat de catre jet, chiar daca este
situat sub armatura;
- barele armaturii vor fi curatate de coroziune fara a se produce vibratii;
- se realizeaza inlaturarea stratului de beton de sub armatura;
- permite realizarea unei bune suprafete de contact intre stratul nou depus si stratul vechi de
beton;
- productivitatea este mult mai mare decat la demolarea manuala cu ciocane;
- pe langa cerinta de calitate ridicata a lucrarii, indeplineste si cerintele de securitate;

21
 - taierea cu ajutorul jetului de apa este de pana la 25 de ori mai rapida decat demolarea cu
ajutorul ciocanelor manual;
- nivel de zgomot, vibratii si praf mult mai putin decat in cazul utilizarii de ciocane
demolatoare portabile sau freze rutiere;
Echipamentul de lucru functioneaza pe mai multe axe, se poata translata, roti sau inclina, ceea
ce face ca pozitionarea sa se poata realiza usor.

Figura 2.1 Tehnologia de demolare cu jet de apa sub presiune

Toate miscarile robotului sunt controlate manual cu ajutorul unei telecomenzi fara fir. Daca se
doreste, telecomanda poate fi conectata cu cabluri de robot. De la telecomanda operatorul poate seta
robotul pe modul automatic, care poate fi programabil.
Robotul lucreaza selectiv, cu ajutorul jetului de apa care penetreaza in stratul de beton
deteriorat, robotul deplasandu-se de-a lungul acestei suprafate. Jetul de apa sparge stratul de beton
deteriorat si il inlatura din calea echipamentului de lucru.
Echipamentele şi uneltele de curăţare cu jet de apă de înaltă presiune sunt folosite cu succes în
toate activităţile din domeniul construcţiei, pregătirea solului şi a fundaţiei, proiecte de reconstrucţii,
demolare şi reciclare.

2.3 Metoda exploziei controlate

Demolarea mecanică prin explozii controlate prezintă un grad de siguranţă mai mare decât
demolarea clasică, mecanică, mai ales în cazul construcţiilor industriale.
Metoda demolării clădirilor prin explozie controlată este des folosită, datorită avantajelor evidente
pe care le prezintă. În ţara noastră, folosirea ei a început să ia amploare doar în ultimii ani, datorită
legislaţiei care a devenit mai liberă, permiţând unor firme civile să abordeze şi acest domeniu.
Dintre avantajele majore ale demolării clădirilor cu ajutorul explozivilor putem enumera:
- consumul redus de timp,

22
 - consumul redus de forţă de muncă,
- cheltuieli reduse (aproximativ 5% din costul altor metode),
- valorificarea mai bună a materialelor rezultate din demolare,
- grad ridicat de securitate.
Exista însa şi dezavantaje. Unele dintre acestea pot fi rezolvate cum
ar fi:
- protejarea seismică a clădirilor învecinate;
- continuitatea traficului imediat după împuşcare;
- menţinere în funcţiune a procesului de producţie pe timpul demolării.
Altele, cum ar fi afectarea factorilor de mediu şi a biodiversităţii, daune aduse ecosistemelor sunt de
cele mai multe ori ireversibile.
Este obligatoriu folosirea materialelor de protecţie, care se înnoiesc continuu, la demolarea
unei clădiri: plase de sârmă sau din materiale sintetice, foarte elastice, cu ochiuri mici, covoare de
cauciuc, plase antipraf, care nu permit ca fragmente din clădire să fie împrăştiate.
Demolarea construcţiilor prin explozii controlate este un proces complex ce cuprinde mai multe
etape:
- analiza situaţiei iniţiale a construcţiei;
- relevee ale construcţiei pentru evidenţierea elementelor de rezistenţă ale structurii;
- elaborarea proiectului de demolare;
- executarea lucrărilor de perforare;
- demolarea controlată prin explozii dirijate;
- executarea lucrărilor de mărunţire cu ajutorul mijloacelor mecanice sau prin împuşcări
secundare;
- evacuarea materialului rezultat din demolare.
Pe plan mondial sunt consacrate două metode de demolare a clădirilor prin explozie controlată:
metoda blocurilor mari şi metoda blocurilor mici.

2.4 Metoda blocurilor mari

Este folosită cu predilecţie în SUA şi presupune distrugerea capacităţii portante a clădirii, fără a
face o împărţire în trepte a acesteia.

23
 Figura 2.2 Metoda blocurilor mari
2.5 Metoda blocurilor mici

Este folosită îndeosebi în Franţa (unde coeficientul care ia în considerare natura solului este mai
mare , spre deosebire de celelalte metode, folosirea unor trepte de întârziere.

Figura 2.3 Metoda blocurilor mici

Costul demolarii unei cladiri prin explozie controlata, este semnificativ mai redus decât cel al unei
demolari mecanice. Ar fi bine ca înaintea începerii activităţilor specifice să se stabilească
responsabilităţile şi penalităţile.
Conceptia generala ce sta la baza demolarii prin explozii controlate se stabileste in urma analizei
factorilor legati de pretul de cost, asigurarea protectiei cladirilor invecinate, timp redus de lucru si
realizarea unei fragmentari impuse.

24
2.6 Implozia

Clădirile mari, coșurile înalte, turnurile sau alte tipuri de structuri pot fi distruse prin
implozie, cu ajutorul explozibilor. Este o metodă foarte rapidă – prăbușirea în sine durează câteva
secunde – un expert având grijă ca această clădire să se prăbușească pe propria amprentă, pentru a
nu avaria structurile învecinate, fapt care este esențial pentru structurile înalte din zonele urbane.
Orice eroare poate avea rezultate catastrofale și unele dintre demolări au eșuat, avariind
serios structurile învecinate. Unul dintre cele mai mari pericole provine de la bucățile de construcție
care zboară în toate direcțiile și care pot chiar și să omoare persoanele care privesc, dacă nu sunt
controlate cum trebuie. Și mai periculoasă este eșuarea parțială a unei încercări de implozie. Când o
clădire nu se prăbușește complet, structura devine instabilă, înclinându-se la un unghi primejdios și
fiind plină de explozivi încă nedetonați, dar armați, ceea ce face apropierea muncitorilor foarte
dificilă.
Un alt pericol provine de la presiunea exercitată în timpul imploziei. Când cerul este senin,
unda de șoc, cea de energie și cea sonoră merg în sus și se dispersează, dar dacă plafonul de nori
este jos, unda de șoc poate merge orizontal sau diagonal, spărgând geamuri sau cauzând alte daune
clădirilor din jur. Deși implozia controlată este metoda la care se gândește în general publicul atunci
când este vorba despre demolări, datorită spectaculozității sale, poate fi periculoasă și trebuie
folosită ca ultima soluție, atunci când alte metode nu pot fi aplicate sau ar deveni prea costisitoare.
În scopul de a demola o clădire în condiții de siguranță, trebuie avute în vedere mai multe
aspecte. Primul pas este de a examina planurile arhitecturale ale clădirii, dacă acestea există, pentru
a determina modul în care clădirea a fost construită. Apoi, echipajul care se ocupa de demolare
trebuie să inspecteze clădirea (de mai multe ori) şi să noteze aspecte legate de structura de sprijin pe
fiecare etaj. După ce au adunat toate datele brute este necesară întocmirea unui plan de atac. Se fac
desene şi schițe, având în vedere experiențele trecute, cu clădiri similare şi se iau decizii în legătură
cu explozibilul folosit, poziționarea sa în clădire și la modul de cronometrare a detonărilor. În unele
cazuri, se folosesc programe 3-D a structurii, astfel încât echipajul poate testa detonarea mai întâi în
lumea virtuală.
Principala provocare în demolarea unei clădiri este controlul modului în care se vor încadra
ruinele. În mod ideal, clădirea ar trebui să fie poziționată într-o zonă deschisă. Însă, de regulă, este
nevoie de echipaj suplimentar de sporire a siguranței, cabluri de oțel, spre exemplu, pentru
sprijinirea coloanelor din clădire, astfel încât să poată fi dirijat modul în care se năruie, fără a aduce
pagube construcțiilor aferente.
Pentru pregătirea unei clădiri pentru implozie este necesar de elaborat un proiect în baza
căruia se efectuează lucrări care durează săptămâni sau chiar luni. Mai întâi sunt îndepărtate toate

25
elementele de valoare, cum ar fi cablurile de cupru, apoi alte materiale, elementele de sticlă care pot
fi periculoase și materialele de izolare, care se pot împrăștia peste tot. Sunt îndepărtați și pereții care
nu fac parte din structura de rezistență. Se creează spărturi pentru explozibili în coloanele de
rezistență și podelele selectate, apoi se plasează explozibilii, cum ar fi nitroglicerina, TNT sau C4.
Coloanele mai mici și pereții sunt înfășurați în cordoane de detonare, iar scopul este de a folosi cât
mai puțin explozibil cu putință. Zonele unde este plasat explozibilul sunt acoperite cu materiale
geotextile groase și sisteme de împrejmuire, pentru a opri reziduurile care zboară în toate părțile la
detonare. Iar curățenia de după implozie consumă mult mai mult timp decât demolarea propriu-zisă.
Explozibilul trebuie amplasat astfel încât fiecare etaj să cadă spre centrul clădirii. Când
explozivii sunt detonați în ordinea corectă, toată cantitatea de moloz este colectată în centrul
clădirii. O altă opțiune este de a detona coloanele de la centrul clădirii înainte de alte coloane, astfel
încât celelalte părți ale clădirii să cadă în interior. În general vorbind, echipajul de detonare se va
axa mai întâi pe distrugerea stâlpilor de susținere de la etajele inferioare mai întâi și apoi de la cele
superioare.
La o clădire de 20 etaje, de exemplu, prima dată vor fi detonate coloanele de susţinere de pe
primul și al doilea etaj, precum și de la etajele 12 și 15.
Criteriile principale, care impun soluția demolării cu explozii, sunt date de preţul de cost al acesteia
şi de protecție ce trebuie asigurată clădirilor învecinate.
În vederea stabilirii prețului de cost al metodei, se vor face calcule preliminare privind:
- cantitatea de exploziv folosită şi modul de distribuție a acesteia;
- modul de realizare a inițierii;
- principalele măsuri de siguranță.
În urma calculelor preliminare, se va trece la calculul efectelor pe care le poate avea explozia asupra
construcțiilor vecine. Aceste calcule se referă la unda seismică şi la unda de şoc aeriană. În calculul
undei de şoc se ţine cont de viteza oscilațiilor ce se transmit prin sol, precum şi de amplitudinea
acestora.
Pentru evaluarea efectului seismic al exploziilor este necesară înregistrarea undelor ce se transmit
prin sol şi compararea rezultatelor acesteia cu limitele maxime, admisibile pentru fiecare criteriu
sigur de deteriorare.
Materialele de protecţie, care se folosesc pentru sporirea gradului de securitate faţă de acţiunea
bucăţilor şi schijelor, sunt de două tipuri:
- material greu – utilizat pentru evitarea proiectării fragmentelor mari de rocă, de tipul ecranelor de
cauciuc, ecrane cu inel din fier sau reţea de lanţuri grele;
- material uşor – utilizat pentru evitarea proiectării fragmentelor cu masă mică şi viteză mare sau
care provin din zonele sistemului de aprindere care pot fi:

26
- ecrane din pâslă industrială;
- împletitură din sârmă;
- ecrane din pânză.
Cele două tipuri de materiale se utilizează frecvent împreună.
La demolarea unei clădiri se folosesc, de asemenea, materiale de protecție moderne, obligatorii în
astfel de operațiuni: plase de sârmă sau din materiale sintetice, foarte elastice, cu ochiuri mici,
covoare de cauciuc, plase antipraf, care nu permit ca fragmentele din clădire să fie împrăștiate.
Demolarea construcțiilor prin explozii controlate este un proces complex ce cuprinde mai multe
etape:
- analiza situației actuale a construcției;
- relevee ale construcției pentru evidențierea elementelor de rezistență ale structurii;
- elaborarea proiectului de demolare;
- executarea lucrărilor de perforare;
- demolarea controlata prin explozii dirijate;
- executarea lucrărilor de mărunțire cu ajutorul mijloacelor mecanice sau prin împușcări secundare;
- evacuarea materialului rezultat din demolare.
Metoda aleasa trebuie sa fie compatibila cu amplasamentul cladirii, natura solului, forma
exterioara si interioara a cladirii, capacitatea portanta si materialele explozive ce se folosesc.
Practica a demonstrat ca explozivii militari pot fi folositi cu succes la demolarea prin explozie
controlata a cladirilor. In cazul aplicarii acestei metode de demolare apar si unele probleme, care pot
fi rezolvate, legate de protejarea seismica a cladirilor invecinate, continuitatea traficului imediat
dupa impuscare si de mentinere in functiune a procesului de productie pe timpul demolarii.
In cazul exploziilor controlate, problemele care apar sunt legate si de efectul toxic al gazelor
degajate pe timpul exploziei. Gazele degajate prin contactul cu precipitatiile din atmosfera produc
modificari asupra compozitiei apei si a solului, crescand capacitatea toxica a acestora. Demolarea
standard implica insa fragmentarea materialului de constructii in bucati manevrabile ce sunt duse
direct la casare, utilizarea lor nemaifiind posibila. Rare sunt cazurile cand demolarea traditionala are
loc dupa ce se iau usile, aplicatiile, ferestrele, parchetul etc. Chiar si atunci, acestea merg direct la
casare sau sunt vandute ca fier vechi. in momentul demolarii, tone de material se amesteca cu
pamant, rezultand o risipa de materiale de constructii.
Batoanele de exploziv se debiteaza cu ajutorul ferastraielor manuale, pentru a nu exista pericolul
detonarii explozivului din cauza caldurii degajate la frecarea de la turatiile mari date de
echipamentele portabile actionate de diverse motoare.Taietura se realizeaza pe o adancime egala cu
inaltimea batonului de incarcatura. Aceasta incarcatura este invelita de o manta de spuma cu
densitate mica care reprezinta, pe langa suport si protectie.

27
 La structurile mari si medii se realizeaza o dezafectare si o subrezire prin taierea metalului in
puncte cheie pentru a putea mentine structura destul de solida incat sa ramana in picioare, dar destul
de slabita pentru a se putea prabusi la detonarea incarcaturii. Încarcatura trebuie plasata pe
elementele de structura astfel incat, dupa detonare, sa se formeze o pana in forma de V pentru
ruperea structurii si pentru iesirea centrului de greutate din planul structurii, ceea ce va duce la
prabusirea controlata a structurii.

Figura 2.4 Schema de amplasare a încarcaturilor de exploziv în forma de V

2.7 Demontarea clădirilor

Exista acum insa o alta metoda de demolare a cladirilor neutilizabile in vederea curatirii
terenurilor ocupate de acestea. Acest procedeu poate reduce costurile cu pana la 30-50% .
Cunoscuta sub numele de „demontarea cladirilor“, aceasta tehnica castiga din ce in ce mai mult
teren in defavoarea metodei demolarii propriu-zise. Demontarea este un nou termen pentru a descrie
un proces comun: extragerea selectiva a materialelor de constructie din cladire inainte de a fi
distruse. Demontarea salveaza nu numai componentele cele mai la indemana, dar, de asemenea, se
extrag materiale aditionale cum ar fi: parchetul, scarile de lemn, balustradele, stalpii de sustinere,
cablurile, caramizile etc. Metoda este una relativ simpla si implica spargerea peretilor, dar nu si
distrugerea lor. Astfel, se salveaza in jur de 30% din totalul materialului utilizat iar posibiliatea
reutilizarii acestuia este o realitate.
Procesul de demontare implica cunoasterea procesului de asamblare a cladirii: cantitatea de
material utilizat, tipul materialului, mana de lucru necesara demontarii. Desi mana de

28
lucru este mai scumpa datorita efortului depus de angajati, costurile se reduc la jumatate. Astfel,
sunt necesari mai putini bani in achizitionarea echipamentului, deoarece nu mai este nevoie de unul
sofisticat, ci de un echipament de baza, de multe ori intrebuintabil (foarte atent) doar manual.
Odata demontate, materialele au o alta valoare deoarece conditia lor este mult mai buna.
Pretul lor creste, luand un pret bun pe piata fierului vechi in timp ce pretul procesului de casare
scade vizibil.
De asemenea, dat fiind faptul ca unele componente au fost demontate cu grija, acestea pot fi
reutilizate in procesul de constructie al unei alte constructii.
Mana de lucru, desi scumpa, este de gasit mult mai rapid pentru ca nu necesita cunostinte avansate
in manevrarea unor aparate performante si nici experienta precedenta. Procesul de demontare poate
fi de multe ori inlcus in procesul de demolare. Nu trebuie luate ca doua procese distincte,
demontarea avand loc inainte de demolarea propriu-zisa.

2.8 ERO – robot pentru prelucrarea betonului

Demolarea construcțiilor este o afacere "murdară". Pentru a efectua o astfel de activitate se

presupune operarea cu o tehnică grea, care duce la apariția norilor de praf. În aceste cazuri de
fiecare dată apar grămezi mari de materiale trimise direct la groapa de gunoi.
Utilajele grele folosite la demolarea construcțiilor consumă cantități mari de energie pentru a
sparge zidurile de beton în bucăți mici. Să nu uităm că astfel de lucrări trebuie să fie însoțite de
pulverizarea cantităților mari de apă pe structurile de beton, pentru a preveni răspândirea prafului.
Odată ce munca este făcută, zidurile zdrobite sunt transportate la uzina de procesare, unde toate
particulele inutile sunt separate manual. Concasorii puternici strivesc betonul și metalul și le
pregătesc pentru refolosire.
Pentru a schimba starea actuală de lucruri în acest domeniu, un student de la Universitatea
din Umea (Suedia), a proiectat un robot Ero Concrete Recycling Robot, care reciclează betonul cu
ajutorul unei tehnologii cu un consum redus de energie, separându-l de armatură și de alte resturi
direct pe locul de demolare a structurii.
Noul robot depășește cu mult sistemul din generația anterioară. El poate desface în mod
eficient structurile de beton fără deșeuri și praf. Inginerul instalează mașina în clădire și ea scanează
spațiul din jur, identificând mecanismului optim pentru demontare. Robotul poate fi comutat între
regimuri de distrugere și demontare a pereților, demolând încet clădirea - pas cu pas.

29
 Figura 2.5 Demolarea construcției din beton armat cu ajutorul robotului

Sistemul folosește un jet de apă sub presiune pentru a sparge suprafața de beton şi a separa
toate resturile inutile. Acest lucru ne permite să pregătim mai bine materialele de construcție pentru
reutilizare ca elemente prefabricate din beton. După distrugerea structurii, robotul ERO pompează și
purifică apa, care poate fi de asemenea utilizată din nou. O cantitate mică de granule de beton și
elemente de armatură sunt trimise la unități de prelucrare.

Figura 2.6 Robotul ERO pentru reciclarea betonului

30
2.9 Tehnologia japoneza Hat-Down

Când se dorește demolarea unui clădiri în centrul unui oraș aglomerat, unde spațiul este
limitat și riscurile pentru muncitori și vecini este mare, exista o problemă deoarece nicio tehnologie
curentă de demolare nu se pretează.
Implozia unei construcții este extrem de periculoasă, pentru că orice greșeală poate fi fatală.
Un alt dezavantaj il reprezinta faptul ca o explozie, chiar si controlata, in centrul orasului este
inestetica. In plus, zona de excludere este mare, ceea ce ar însemna blocarea traficului și a
activitatilor în tot centrul orașului.
Metodele mecanice de demolare sunt viabile doar până la anumite înălțimi și, pe deasupra,
produc mult praf și deșeuri care pot cădea în afara perimetrului șantierului, putând accidenta
trecătorii și muncitorii deopotrivă.
O soluție extrem de ingenioasă la problemă a fost dezvoltată de corporația Takenaka, care s-
a inspirat din cofrajele autocataratoare pentru a crea metoda Hat Down pentru demolarea clădirilor
medii si inalte. Astfel, ultimele etaje sunt acoperite de o structură metalică închisă, care este de fapt
o schelă ce se poate mișca pe verticală. De tavanul acestei structuri sunt agățate trei macarele care
deservesc fiecare câte o treime din spațiul ce urmează a fi demolat.

Figura 2.7 Hotel din Tokyo supus demolării prin metoda Hat Down
Avantaje și aplicații:
- Prin această tehnologie se elimină poluarea cu praf a vecinilor, acesta fiind reținut în
structura închisă. O ventilare adecvată – acoperișul se poate chiar retracta – asigură că
muncitorii vor lucra și ei în condiții mai bune, nefiind nevoiți să respire aerul plin de praf.
De asemenea nu vor mai fi expuși căderilor de la înălțime sau accidentărilor provocate de
căderi accidentale de materiale.

31
 - Această metodă de demolare a fost deja aplicată cu succes la vechiul Hotel Plaza din Osaka.
După ce structura metalică a fost instalată, a început demolarea elementelor de rezistență
folosind mijloace mecanice. Astfel pereții, stâlpii și grinzile de pe un nivel au fost tăiați în
176 de bucăți, iar macaralele din interior au coborât deseurile de beton prin goluri
tehnologice tăiate în planșee până la parter de unde au fost îndepărtate în siguranță de pe
șantier. Apoi gigantica pălărie a coborât încă un nivel de unde procesul de demolare s-a
repetat.
Frumos, curat și aproape chirurgical! O abordare care nu prea se intalneste în demolări, unde
puterea barosului și forța celui care îl mânuiește primează. Ce este și mai util este faptul că schela
poate fi folosită și pentru structuri neregulate în plan, putându-i-se adăuga module speciale.
Detalii despre structura metalica:
- dimensiuni 19 metri înălțime, 19,6 metri lățime (lungimea, dar și lățimea se pot adapta
gabaritului structurii)
- greutate proprie 412 tone (trebuie efectuat un calcul static pentru a
vedea dacă structura de care se agață suportă greutatea în plus)
- 22 cricuri hidraulice ce asigură mișcarea pe verticală
- poate coborî pe o înălțime de 2,95 metri (înălțimea tipică a unui etaj) în aproximativ o oră.

Figura 2.8 Schema de demolare pe etape

2.10 Demolarea Mecanica

Cladirile care intra în categoria celor care se intalnesc cel mai frecvent la demolare sunt de
tip vechi, cu structura din zidarie sau lemn, cu acoperisul din sarpanta de lemn si cu învelitoare din
tabla, tigla sau carton bitumat.La început se desface invelitoarea care, daca este din tabla sau din
tigla, în parte, se poate recupera. Apoi se demonteaza sarpanta de lemn care, de asemenea, trebuie,
in cat mai mare masura, recuperata.

32
 Urmeaza planseul ultimului nivel care se demonteaza pe portiuni, daca este din lemn sau din
profiluri metalice, sau se sparge cu ciocanul pneumatic, daca este din beton armat. In ultima etapa
se demoleaza elementele verticale, respectiv zidurile. Ordinea demolarii zidurilor este determinata
de o analiza concreta, la fata locului, astfel incat daramarea unuia din ziduri sa nu atraga dupa sine
daramarea neasteptata a altora, caz în care pot avea loc accidente. De exemplu, la o cladire cu ziduri
longitudinale de rezistenta si cu ziduri transversale de rigidizare, nu se darama mai intai toate
zidurile transversale, pentru ca atunci cele longitudinale, ramase fara legaturi pe toata lungimea, s-ar
prabusi sub actiunea unui vant puternic, in rafale.
La daramarea unor portiuni de zid se foloseste fie sistemul demolarii treptate in special cand
aceste ziduri se afla la etaje superioare, fie sistemul prin taiere la baza. Acesta din urma consta in
slabirea zidului la baza, prin cioplire pe o grosime egala cu o treime din grosimea peretelui, si apoi
tragerea lui cu cabluri actionate prin trolii sau utilaje puternice(tractoare, buldozere).
Zidul astfel daramat trebuie sa cada spre exterior, respectiv spre zonele deja demolate, si nu
spre interior, pentru ca astfel s-ar opri pe planseele inca nedemolate si evacuarea lui ar fi
complicata. In acelasi timp, apare si riscul prabusirii planseelor pe care cade zidul si chiar a întregii
cladiri care, chiar daca nu da nastere unui accident, determina amestecarea elementelor care sunt
foarte greu de separat si de transportat în afara amplasamentului.
La cladirile cu schelet de beton armat si ziduri de umplutura se începe demolarea cu zidurile
neportante si in final se taie, cu foarfeci speciale element cu element, scheletul de rezistenta.
Cand demolarea se produce progresiv, fara prabusirea unor ziduri sau elemente structurale
intregi, ia nastere o mare cantitate de moloz care trebuie coborat pe verticala sau pe un plan inclinat,
prin burlane sau jgheaburi inchise, astfel incat sa se evite degajarea prafului. La partea de jos,
burlanul sau jgheabul este bine sa mearga intr-o cutie mare de lemn sau tabla (buncar), din care sa
se incarce in mijlocul de transport (camion) prin cadere libera, evitand astfel o manopera
suplimentara de incarcare.
In afara de materialele de constructii (lemn, tigla, caramida), la demolarea unei cladiri de locuinte
este recomandabil a se recupera (in functie de starea lor):
- armaturi de otel;
- tamplaria (usi, ferestre);
- cahlele de la sobele de teracota;
- obiectele tehnico-sanitare;
- radiatoarele (in cazul incalzirii centrale).

33
 Figura 2.9 Clește hidraulice
Demolarea nu trebuie sa inceapa la etaje inferioare, cat timp se lucreaza mai sus.Planseele
din lemn nu incep a se demola pana ce sobele sau oricealte obiecte grele de pe ele nu au fost
inlaturate.Demolarea boltilor de caramida poate provoca prabusirea unor parti mari de cladire, de
aceea demolarea se executa progresiv, de la cheie spre nasteri si, daca exista totusi riscul prabusirii,
se sprijina provizoriu cu popi sau esafodaje locale.
Cand zidurile de subsol nu se demoleaza, groapa subsolului trebuie umpluta cu moloz sau
pamant, pentru a nu ramane terenul accidentat. In scopul evitarii umplerii gropii subsolului, nu se
recomanda sa se pastreze nedemolat planseul de peste subsol, peste care sa se realizeze numai o
umplutura usoara cu pamant; deoarece, datorita incarcarilor mari ce pot apare sau a unor fenomene
de durata, aceste plansee se pot prabusi dand nastere la accidente.
În anumite cazuri, este folosită o macara cu bilă pentru demolarea structurii până la o
înălțime convenabilă, dar aceste tipuri de demolări se folosesc din ce în ce mai rar, din cauza
riscurilor implicate.

Figura 2.10 Macara cu bilă pentru demolarea structurilor

34
 În ultimul timp, sunt utilizate mai des excavatoare de demolare cu raza mare de acțiune, în
situațiile în care nu este posibilă demolarea prin explozie. Pentru structurile din beton, sunt utilizate
ciocane hidraulice și alte tipuri de atașamente pentru mărunțirea bucăților de beton până la
dimensiuni ce permit îndepărtarea lor.

Figura 2.11 Ciocane hidraulice și alte tipuri de atașamente

Pentru controlul prafului, sunt folosite furtune de stingere incendii, pentru a uda clădirea și
rămășitele acesteia. Se mai pot folosi, de asemenea, încărcătoare sau buldozere, atât pentru
demolarea propriu-zisă, cât și pentru încărcarea reziduurilor, molozului etc, pentru eliberarea
locului.
În Franța, este folosită tehnica denumita Verinage, prin intermediul căreia se slăbește
rezistența suporților centrali, pentru a provoca prăbușirea părții superioare a clădirii către partea de
jos, în mod simetric și rapid.
Succesul activității de recuperare şi reciclare a materialului din demolări este garantat dacă:
- toate produsele demontate din demolări sunt depozitate separat în vederea reciclării;
- orice impact asupra mediului este redus la maxim;
- mișcarea echipamentelor şi vehiculelor este efectuată cu mare atenție pentru a evita orice
deteriorare a mediului înconjurător.
Demolarea selectivă implică însă costuri suplimentare, comparativ cu tehnologiile de demolare
tradiționale, estimate la circa 10% - 20%.
Experiența ţărilor europene a demonstrat că demolarea selectivă reprezintă metoda cea mai eficace
de urmat, şi implică separarea şi apoi stocarea materialelor.

35
 3 Recuperarea deşeurilor din demolări

3.1 Concepte generale privind valorificarea

Strategia naţională privind gestionarea deşeurilor pune un accent deosebit pe prevenirea,

reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, indiferent de natura activităţii din care provin.
Prin reciclarea deşeurilor se elimină poluarea şi se conservă resursele naturale. Principalul
beneficiu al reciclării este legat de conservarea energiei şi a resurselor naturale şi de prevenirea
poluării prin utilizarea, în procesul de fabricaţie, a materialelor rezultate din reciclare şi mai puţin a
celor primare.
Dezvoltarea sistemelor de reutilizare şi reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări
reprezintă un aspect foarte important în gestionarea acestei categorii de deşeuri. Din punct de vedere
ecologic, prin reutilizarea şi reciclarea deşeurilor din construcţii şi demolări se reduce cantitatea de
deşeuri depozitate şi implicit spaţiul destinat depozitelor şi se realizează o economie a materiilor
prime. Din punct de vedere economic, utilizarea materialelor reciclate în locul resurselor naturale,
care ating costuri tot mai mari, devine o soluţie din ce în ce mai avantajoasă.
O reciclare eficientă necesită o separare la sursă a deşeurilor. În sistemele avansate de
gestionare a deşeurilor, acest aspect este reglat prin intermediul taxei de depozitare, care este mult mai
mare pentru deşeurile mixte decât pentru cele separate.
Sortarea la sursă înseamnă separarea diferitelor materiale reciclabile direct în cadrul
şantierului. Pentru stocarea acestora se folosesc containere separate, care apoi sunt transportate la
diferite staţii de tratare sau reciclare. Deşeurile reciclabile pot fi colecte şi într-un singur container,
care este ulterior transportat la o staţie de procesare unde sortarea deşeurilor se face manual sau
automatizat.
Sortarea la sursă şi colectarea în amestec au următoarele avantaje şi dezavantaje:
Tabelul 3.1 Avantaje şi dezavantaje ale colectării separate şi în amestec
Metoda de
Avantaje Dezavantaje
colectare
Grad ridicat de reciclare, Multiple containere pe șantier,
costuri reduse pentru reciclare, muncitorii se ocupă și de
Sortarea venituri obținute din sortarea deșeurilor destinate
la sursă recuperarea și reutilizarea reciclării, logistică complexă,
anumitormateriale șantiere mai multiple informații în vederea
curate și mai sigure. gestionării.
Nivel scăzut de reciclare,
Nu mai este nevoie de
Colectarea costuri de reciclare ridicate,
muncitori pentru a sorta
în amestec contaminarea unei cantități
deșeurile, logistică simplă.
mari de deșeuri.

36
Principalele materialele care pot fi valorificate din deşeurile din construcţii şi demolări sunt:
- materialul excavat (sol, nisip, pietriş, argilă, roci);
- materiale de la construcţia drumurilor, respectiv de la spărturi de drumuri (bitum, smoală,
pavaj, nisip, pietriş, roci zdrobite, asfalt vechi);
- materiale de la construcţia sau demolarea clădirilor (sol, ciment, ţigle, cărămizi, beton, ipsos,
lemn, metale, sticlă);
- materiale de pe şantierele de construcţii (lemn, plastic, hârtie, carton, metale, cabluri,
soluţii de lăcuit şi vopsit).
Tehnologiile de reciclare pot fi definite şi evaluate în termeni tehnici şi economici, ţinând cont
întotdeauna de oportunităţile de reutilizare prezente pe piaţă. Pentru a răspunde acestor necesităţi, s-au
dezvoltat metodologii pentru stabilirea tehnologiilor optime de reciclare. Pentru unele materiale,
precum sticla şi metalele, există deja tehnologii de reciclare, pentru alte materiale (plastic şi materiale
compozite), tehnologiile de reciclare pot varia în funcţie de compoziţia specifică a materialului. Pentru
materialele periculoase, precum azbestul, sunt necesare tratări specifice.
Unele ţări precum Olanda, Germania, Austria, Danemarca, Norvegia au legislaţie specifică
pentru reciclarea deşeurilor din construcţii şi demolări, cu restricţionarea depozitării acestora,
rezultând astfel rate mari de reciclare, mai mari de 80%.
Cantităţii însemnate de material reciclat sunt utilizate pentru realizarea unor construcţii, drumuri,
fabricarea materialelor de construcţie, construirea unor perdele de protecţie antifonică, umplerea
carierelor exploatate, a altor terenuri provenite de la exploatări miniere de suprafaţă.
În Germania, rata de reciclare la grinzile şi tablele de oţel este aproape de 95%.
Alte ţări au încă rate mici de reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări. Rata mică de
reciclare poate fi explicată şi de existenţa resurselor minerale.
Reciclarea este rentabilă atunci când costul acesteia este mai mic sau aproximativ egal cu cel
al depozitării deşeurilor. În cazul în care costurile reciclării sunt mult mai mari decât costurile
depozitării va exista întotdeauna tendinţa spre depozitare.
În nici un caz aceste deşeuri nu trebuie eliminate prin depozitare pe depozite unde se vor
amesteca cu deşeurile menajere.
De aceea, se recomandă amenajarea şi construirea unor staţii de prelucrare a deşeurilor
provenite din construcţie şi demolare. Acestea vor realiza dezmembrarea, spargerea, concasarea,
cernerea, uscarea, respectiv îndepărtarea impurităţilor şi depozitarea pe sorturi. Sortarea se va realiza
cu diverse utilaje specifice (electromagnet, site etc.) sau prin aeraţie (fluidizare), astfel, numai
eventualele refuzuri de la prelucrare-preparare, conţinând deşeuri inutilizabile vor fi dirijate la
umpluturi de goluri subterane, întărituri de maluri, la depozite, pereţi de sprijin etc.

37
 Figura 3.1 Platforme pentru depozitarea și sortarea deșeurilor

În continuare este prezentată o schemă tehnologică pentru reciclarea deşeurilor din construcţii.

38
 Figura 3.2 Schemă tehnologică pentru reciclarea deşeurilor din construcţii.

În prezent, sunt disponibile diverse tehnologii de prelucrare a deşeurilor pentru producerea de

agregate reciclate de calitate superioară, utilizabile în industria construcțiilor ca produse recuperate

39
sau materii prime, cu performanțe tehnice comparabile celor ale agregatelor naturale. Aceste
tehnologii sunt aplicate, în mod obişnuit, atât în instalații staționare cât şi mobile , pentru a face față
unor diverse necesități.
Indiferent de tehnologia aplicată, o instalație eficientă trebuie să fie totuşi capabilă să separe
materialul brut în trei părți distincte: material mineral care poate fi re‐ utilizat, fracțiune uşoară (hârtie,
plastic, lemn, impurități, etc.) şi fracțiune metalică.

Figura 3.3 Vedere generală a instalației stationare

Figura 3.4 Vedere generală a unei instalații mobile.

Fazele principale care caracterizează un proces de prelucrare a deşeurilor din construcții şi

demolări sunt următoarele:
• Concasarea, menită să realizeze reducerea dimensiunilor, pentru obținerea de particule
potrivite utilizării finale;

40
 Figura 3.5 Mecanismul de spargere la concasarea cu concasorul cu fălci.

Figura 3.6 Mecanismul de spargere la concasarea cu concasorul cu came.

• Sitarea, menită să separe materialul fragmentat în funcție de dimensiunea granulelor, pentru

obținerea unor fracții granulometrice omogene;

Figura 3.7 Exemplu de masă vibratoare dublă.

Separarea, menită să îndepărteze materialele nedorite. În mod obişnuit, sunt aplicate două principii de
bază:
 separarea în funcție de proprietățile magnetice, adică separarea magnetică;
 separarea în funcție de greutatea specifică, adică, separarea gravitațională.

41
 Figura 3.8 Separator magnetic cu bandă superioară.

Figura 3.9 Separator magnetic taționar de reciclare. Produsul magnetic este recuperat ca deşeu
metalic.

42
 Figura 3.10 Separare gravitațională. Fracția uşoară (plastic, hârtie, lemn, etc.) este înlăturată.

Este necesar de subliniat că, în ceea ce priveşte deşeurile inerte, pe lângă tehnologiile adoptate
pentru prelucrarea lor, procedeul aplicat pentru demolare are, de asemenea, un rol important. De fapt,
cu cât un deşeu specific este mai bine separat în fracțiuni omogene, în cursul fazei de producție (ex:
demolare), cu atât este mai simplificat şi mai eficient procesul subsecvent de reciclare.
Deşeurile produse prin demolarea tradițională includ o diversitate de materiale, printre care
există şi unele nedorite (ex: hâtie, plastic şi lemn, ipsos, etc.), care pot afecta negativ calitatea
agregatelor reciclate obținute prin prelucrare globală.
Pre‐sortarea deşeurilor la sursă permite reducerea costurilor de eliminare sau prelucrare, care cresc
semnificativ cu heterogenitatea şi prezența poluanților, asigurând şi o calitate superioară materialului
reciclat destinat înlocuirii materialelor naturale. Mai mult, separarea la sursă a diferitelor tipuri de
deşeuri permite prelucrarea nu numai a materialelor tipice pentru construcții, cum sunt cărămida şi
betonul, dar şi a lemnului, plasticului, sticlei şi metalelor, pentru valorificare în domenii adecvate.
Pentru aceasta, activitatea de demolare trebuie planificată şi organizată până la demolarea
întregii clădiri. O strategie de acest tip, denumită demolare selectivă, nu este încă o practică larg
răspândită deoarece presupune costuri ridicate, datorate utilizării masive a muncii fizice şi a timpilor
îndelungați de implementare. Mai mult, lipsa unei rețele organizate, adică a unei rețele dense de
facilități şi/sau servicii capabile să exploateze materialele separate, şi unei piețe active de bunuri şi/sau
materiale produse, a descurajat deocamdată companiile de demolare.

43
 În realitate, se întâmplă ca, în timpul selectării tehnicilor de demolare, aspectele economice şi
viteza de implementare a operațiunii să fie considerate prioritare, iar necesitatea de a reda unui proces
productiv diferitele tipuri de deşeuri şi componente nu este luată în considerare.
Clauzele privind lucrările de demolare prevăd rareori adoptarea procedurilor selective, care
favorizează valorificarea şi cea mai bună exploatare a deşeurilor din demolare, astfel încât există
tendința demolării tradiționale.
Deşeurile astfel produce pot fi eliminate sau valorificate. În ultimul caz, este totuşi necesară
utilizarea instalațiilor echipate cu dotări speciale, capabile să asigure eliminarea materialului ne‐inert,
biodegradabil, a fierului şi fracțiunilor uşoare. Numai pe această cale este posibil să vorbim despre
reciclare reală, cu alte cuvinte o prelucrare menită să transforme deşeul într‐un produs de calitate
superioară şi cu caracteristici performante.
Acest rezultat poate fi obținut, în general, cu instalații staționare, care utilizează tehnologii
complexe şi sofisticate.
În concluzie, se poate spune că există o foarte puternică legătură între tehnologia utilizată,
procedeul de demolare adoptat şi calitatea agregatelor reciclate.
De fapt, tehnicile de demolare utilizate influențează decisiv heterogenitatea deşeurilor, alegerea
tehnologiei de prelucrare şi, în consecință, calitatea materialelor reciclate.
Produsele valorificabile obținute din deşeuri omogene sunt de calitate mai bună în comparație
cu acelea rezultate din amestecuri heterogene. Dacă scopul este acela de a favoriza reciclarea
deşeurilor din demolări, atunci ar trebui adoptate procedurile de demolare care sunt capabile să
permită separarea deşeului în fracțiuni omogene.

3.2 Evoluţia structurii compoziţionale a deşeurilor din demolări

Actual demolarea construcţiilor se efectuează prin procedee care nu permit o selectare

riguroasă a materialelor, decât în măsura valorificării imediate a oportunităţilor comerciale pentru
produse întregi, pentru a face operaţia rentabilă economic. Alte materiale recuperate în vrac sunt
pregătite (selectate, curăţate) doar în măsura în care sunt utile pentru diferite lucrări pe şantier.
Desigur, este mult mai uşor de valorificat un deşeu omogen, ceea ce ar face convenabilă
selectarea la sursă. Aceasta presupune prevenirea amestecării diverselor componente ale materialului
de demolare , aspect care este caracteristic unei activităţi de şantier performante, prin tehnologie şi
organizare (expediere, transport, depozitare pe categorii de materiale). Nu toate materialele pot fi
reciclate cu aceeaşi eficienţă şi cu riscuri cât mai reduse de poluare; de aceea sunt necesare cercetări şi
studii de fezabilitate pentru aprecierea compatibilităţii cu mediul şi a rentabilităţii.

44
 Ponderea materialelor din demolări (peste 80%) o deţin betonul de structură şi elementele de
zidărie. Ca surse importante de deşeuri de beton (estimări cantitative) pentru ţările UE se
menţionează: şantiere de construcţii noi – 8%; renovări – 12%; demolări – 46%, (din care 1/10
locuinţe) şi lucrări rutiere – 46%.
Un prim obiectiv al tehnologiilor de demolare şi recuperare îl constituie evaluarea
macrostructurii deşeurilor şi a potenţialului poluant, determinat de solubilizarea şi migrarea în ape şi
sol substanţelor poluante (metale grele, compuşi organici). Atunci când sunt aplicate tehnologii
ineficiente de demolare rezultă un material eterogen, greu de controlat ulterior, în vederea reciclării.
Acesta este alcătuit atât din materiale de construcţii silicatice, de tipul betonului, mortarului şi
ceramicii , cât şi din materiale metalice, din polimeri sau din lemn. O separare prin procedee
corespunzătoare, aplicată în mod constant, capătă din ce în ce mai multă importanţă.
Pe de altă parte, compoziţia acestor materiale din demolări reflectă gradul de industrializare al
comunităţii într-un anumit interval de timp. Actual, sunt preponderent valorificate deşeuri din
demolări ale clădirilor construite în urmă cu peste 50 ani, în zonele industrializate.
Industria construcţiilor s-a transformat structural enorm, începând cu cu deceniul şase, prin
diversificarea materialelor de construcţii. A crescut ponderea betonului armat şi precomprimat (cu
aditivi de sinteză, cu adaosuri minerale, inclusiv puzzolane industriale) în detrimentul ceramicii de
zidărie tradiţionale. S-a dezvoltat o adevărată industrie de materiale compozite uşoare, de structură şi
de izolaţie, materiale de finisaj, precum şi o clasă de substanţe chimice referitoare la aditivi cu
funcţionalităţi din ce în ce mai specializate, la materiale peliculogene şi adezive, cu o utilizare
excesivă în construcţii. Aceste substanţe sunt, într-adevăr, în cantitate nesemnificativă, dar apare
important criteriul calitativ, datorat potenţialului poluant de solubilizare a metalelor grele şi a
compuşilor organici toxici, cu risc crescut asupra mediului.
Procesul de “chimizare“ a construcţiilor afectează compatibilitatea cu mediul, acum şi, mai
mult, în viitor. De aceea, este necesară o strategie de valorificare care să pornească de la tehnici
selective de demolare, pentru evitarea poluării mediului. Procesul de contaminare a solului şi apei,
prin solubilizarea poluanţilor, este susceptibil, mai ales, dacă deşeurile netratate din demolări sunt
utilizate în lucrări de fundaţii, pentru drumuri şi de stabilizare a pământurilor fără stabilizare în
matrice hidraulică.

45
3.3 Tehnologii de recuperare a deşeurilor din demolări

Recuperarea agregatelor reciclate din deşeurile de demolare se realizează prin procedeul umed
şi procedeul uscat. Instalaţiile tehnologice sunt staţionare, mobile şi semimobile.
Sistemele mobile se caracterizează printr-un flux tehnologic cu operaţiile principale: concasare
primară, clasare preliminară pentru eliminarea părţii fine; concasare secundară, separare magnetică şi
clasare finală.
Sistemele staţionare efectuează tratarea pe cale uscată sau umedă a deşeurilor de demolare (pe
principiul proceselor de preparare a nisipului şi pietrişului în balastiere).
Tratamentul umed se efectuează cu operaţiile tehnologice care sunt prezentate în schema din fig. 2.
Apa de spălare primară este recirculată şi se foloseşte pentru aproape 50%, din materialul supus
tratamentului. Rezultă 65-70% agregat utilizabil, 25-35% nisip (0-8 mm) şi 3% reziduu sub formă de
suspensie apoasă .
Agregatul obţinut printr-unul din cele două procedee este, în principal, constituit (provenit) din
beton, ceramică şi asfalt.
În general, prelucrarea deşeurilor de beton, din demolări se efectuează în centre sau unităţi care
lucrează după procedeul umed sau uscat.
Etapele tehnologice generale sunt:
 Prelucrarea primară, prin concasare şi sortare a agregatului grosier, utilizabil în lucrări de
fundaţii, rambleiere, terasamente;
 Prelucrarea secundară, prin concasare şi sortare secundară, cu obţinerea de agregat reciclat
pentru stratul de bază, în lucrări de drumuri;
 Purificarea (mai mult sau mai puţin elaborată, în funcţie de performanţele impuse agregatului)
constă în operaţii de separare manuală a impurităţilor grosiere, deferizare, separare hidraulică
(spălare) a fracţiunii fine, separare prin flotaţie a fracţiunii uşoare şi foarte fine.
Un centru industrial de tratare uscată se caracterizează prin trei unităţi (instalaţii principale) care
efectuează: clasarea (sortarea) preliminară; concasarea într-o singură treaptă; clasarea în curent de aer.
În acest centru materialul este sortat pe cinci fracţiuni, înainte de separarea fracţiunilor
granulometrice, în curent de aer, datorită interferenţei între mineralele grele şi cele uşoare. Fracţia fină
(0-0,2 mm) se elimină şi urmează clasarea, în curent de aer a fracţiunii (0,2-45 mm). Materialul
rezidual nefolosibil conţine şi praful colectat la separatorul pneumatic. Agregatul utilizabil obţinut
reprezintă aproape 65% din cantitatea totală de deşeu tratat .

46
 Figura 3.11 Operaţii tehnologice de recuperare a agregatelor din demolări, prin procedeul umed

Centrele de reciclare a betonului din demolări îşi găsesc justificarea economică într-un sistem
de piaţă deschis, care exclude, pe cât posibil, intervenţiile publice, subvenţiile sau constrângerile în
activităţile de vânzare/cumpărare a deşeurilor. Deşi costurile de prelucrare ale deşeurilor din demolări
în construcţii, sunt cu aproximativ 30% mai mari decât cele pentru prelucrarea agregatelor naturale,
costul ridicat de transport al acestora, la distanţe peste 100 km, oferă avantaje agregatului reciclat
pentru valorificare în plan local (cu puţine resurse naturale).
În vederea utilizării în betoane se impune verificarea, în conformitate cu normele tehnice
existente, a calităţii agregatelor reciclate.
În general, agregatele obţinute prin recuperarea deşeurilor de beton şi ceramică din demolări,
se pot utiliza în construcţii de drumuri (cu trafic redus şi mediu), umpluturi, betoane simple pentru
elemente de zidărie, pavimente etc.

47
 Substituirea agregatelor naturale cu agregate reciclate, bazată pe criterii economice şi
ecologice, presupune găsirea soluţiilor tehnice pentru acele domenii (prezentate în fig 3.3) care
realizează proprietăţile tehnice standard ale lucrărilor de construcţii.

Domeni de utilizare a agregatelor reciclate

Beton
Ramblee
Fundații la drumuri

9%

20%

71%

Figura 3.12 Domenii de utilizare a agregatelor reciclate

În acest context, deşi nu se pune problema utilizării agregatelor reciclate pentru betoane
precomprimate, betoane rut iere, betoane decorative, există o experienţă pozitivă obţinută în realizarea
betoanelor pentru fundaţii, pereţi, elemente de zidărie. Aceste domenii de utilizare a agregatelor
reciclate sunt totuşi destul de limitate, în fapt, pentru că intervin factori privind:
- insuficienta cunoaştere a aplicaţiilor betonului reciclat de către partenerii realizării construcţiei
- proiectanţi, arhitecţi, antreprenori;
- neîncrederea celor care, deşi au cunoştinţă de posibilităţile de aplicare ale betonului reciclat, îl
consideră incert din punct de vedere calitativ;
- aspectele economico financiare esenţiale, restrictive, prin costurile ridicate ale recuperării
agregatelor de demolare, la parametrii de calitate standard.
În ceea ce priveşte evitarea primelor două aspecte limitative, se propune:
- realizarea de prescripţii pentru betoane obţinute cu agregate reciclate, acceptate de toţi factorii
interesaţi;
- deschiderea unor şantiere, cu rol demonstrativ, de lucrări cu beton reciclat, care să permită
lansarea unei campanii de informare şi sensibilizare, suficient de convingătoare.

48
3.4 Instalaţii de tratare a deşeurilor din construcţii şi demolări

O instalaţie de tratare a deşeurilor, în vederea reciclării lor, poate fi construită după scheme
tehnologice simple sau complexe luând în cosiderare gradul de valorificare dorit. În funcţie de schema
tehnologică adoptată se proiectează instalaţia şi se înzestrează cu utilajele necesare. Utilajele fiind
realizate în prezent de mai multe firme de specialitate, oferta este mai mare pe piaţa internaţională,
instalaţiile putându-se adapta atât materiei prime care se supune prelucrării, cât şi produselor care
urmează a fi obţinute.
Dezvoltarea şi utilizarea instalaţiilor pentru tratarea deşeurilor din construcţii şi demolări a fost
impulsionată şi ca urmare a creşterii costurilor de eliminare prin depozitare în depozitele conforme şi
a închiderii depozitelor de deşeuri neconforme, limitându-se astfel capacităţile de depozitare existente.
Această creştere i-a determinat pe generatorii de deşeuri să opteze pentru colectarea separată a
deşeurilor din construcţii şi demolări, sortând componentele periculoase şi pe cele reciclabile, la
depozitare ajungând cantităţi mai mici, care nu pot fi recuperate (materiale neutilizabile). Prin aceasta
sunt reduse costurile de eliminare şi este încurajată tratarea şi reciclarea.
Instalaţiile de prelucrare a deşeurilor din construcţii şi demolări pot fi fixe, în sensul de a fi
adaptate unei funcţionări continue, având amplasament specific sau pot fi mobile, deci amplasate la
locul de generare a deşeurilor sau la locul de utilizare a produselor obţinute (de exemplu în construcţia
de şosele şi drumuri).
Pot fi realizate şi aplicate soluţii combinate de staţie centrală cu staţii mici deplasabile (tractate
cu mijloace de transport).
Instalaţiile fixe proiectate la un nivel tehnologic ridicat, garantează obţinerea unui material
inert omogen şi controlat din punct de vedere granulometric, fără componente non inerte, ceea ce
creşte valoarea acestor materiale.
Fazele de concasare pentru acest tip de instalaţie au, de obicei, soluţii standard şi presupun:
- sitarea
- îndepărtarea metalelor
În schimb, fazele de selectare a fracţiunii uşoare sunt foarte diversificate, în funcţie de nivelul dorit de
reciclare.

49
 Figura 3.13 Stație de concasare beton rezultat din demolări
Instalaţiile mobile, derivă din instalaţiile tradiţionale de concasare a materialelor inerte şi
permit doar simpla reducere volumetrică a fiecărui element introdus în instalaţie, la locul de generare,
în şantiere de demolări.
Sunt mai convenabile din punct de vedere economic, dar trebuie realizată analiza compoziţiei
deşeurilor cu echipamente tehnologice specifice, în funcţie de caz. Dacă se poate garanta un sortiment
granulometric adecvat al materialelor tratate, deşeurile se vor supune procesului de concasare în
vederea reintegrării lor în ciclurile de producţie, iar fracţiunile non inerte vor fi eliminate.
Avantajul dat de acest tip de instalaţii este posibilitatea de reducere a eventualelor costuri de
transport în cazul reutilizării materialului concasat la locul de generare.
Alte avantaje sunt legate de flexibilitatea şi mobilitatea instalaţiei.

Figura 3.14 Instalaţie mobilă de tratare a deşeurilor din construcţii şi demolări

În concluzie, instalaţiile fixe şi mobile pot satisface exigenţe diverse.
Instalaţiile fixe pot furniza un produs de calitate mai bună, atât datorită faptului că sunt proiectate şi
realizate pentru o anumită cantitate şi calitate a deşeurilor din demolări, cât şi datorită posibilităţii de a
utiliza tehnologii mai complete. Sunt proiectate pentru amplasamante specifice.
Instalaţiile mobile, sunt realizate în serie, fără a ţine seama de exigenţe sau caracteristici
specifice, determinând obţinerea unor materiale tratate inferioare calitativ, nu foarte omogene. Însă,

50
pentru că pot trata cantităţi mici pe locul de generare şi pot reduce volumul deşeurilor, implicit
reducându-se şi costurile de transport al molozului, reprezintă o alternativă viabilă de tratare a
deşeurilor.
Instalaţiile de prelucrare, luând în considerare cele menţionate precedent, pot avea avantaje şi
dezavantaje, alegerea uneia sau alteia fiind determinată de mai mulţi factori.
Instalaţii eficiente sunt acelea cu echipamente tehnologice care respectă prevederile legislative şi care
asigură divizarea materialului tratat în trei fluxuri principale:
- materialul pietros care poate fi reutilizat,
- fracţiunea uşoară (hârtie, plastic, lemn, impurităţi, etc.)
- fracţiunea metalică.
Calitatea produsului determină creşterea valorii economice a materialului reciclat, de aceea trebuie
găsit un compromis între eficienţa eliminării impurităţilor şi costul de investiţie şi gestiune a
instalaţiei.

Figura 3.15 În schema următoare este prezentată tratarea deşeurilor de pe un şantier de construcţii.

51
3.5 Caracteristici tehnice ale agregatelor reciclate

În ţările U.E., mai ales în cele cu rezerve de agregate naturale practic epuizate, dar şi cu o
legislaţie severă a protecţiei mediului înconjurător, utilizarea deşeurilor din construcţii şi din demolări
sub formă de agregate în betoane pentru construcţii şi lucrări de artă, este normalizată pe baza unor
documente de referinţă din anii de după război, cât şi a unor recomandări actuale ale grupelor de lucru
specializate în reciclarea materialelor în construcţii din Olanda (1986), Danemarca (1989), Belgia
(1980).
Caracteristicile de rezistenţă ale agregatelor reciclate sunt hotărâtor influenţate de factorii care
definesc betonul originar şi anume, rezistenţa mecanică, raportul agregat fin/grosier, raportul între
dimensiunea maximă a agregatului reciclat şi cea a agregatului natural din betonul originar
(dmaxR/dmaxO) şi absorbţia apei. Aceste proprietăţi influenţează direct raportul A/C, diametrul
maxim al agregatului, tehnologia de compactare şi, indirect, rezistenţa betonului cu agregat reciclat.
Prin urmare, cercetările în domeniu încearcă să coreleze calitatea betonului reciclat cu proprietăţile
betonului (şi a matricei de ciment) iniţial, cu condiţiile de exploatare şi deteriorare ale betonului
demolat, cu tehnologia de procesare a agregatelor reciclate. Este important de menţionat că matricea
betonului demolat are un rol important în determinarea performanţelor betonului reciclat.
Datele experimentale privind agregatele reciclate pun în evidenţă, ca o caracteristică
definitorie a agregatelor reciclate, structura poroasă, intens fisurată, faţă de cea a agregatelor naturale
grele, care influenţează direct alte proprietăţi cum sunt: densitatea aparentă, absorbţia apei, rezistenţa
la strivire, durabilitatea.
Condiţiile de puritate sunt următoarele: conţinut în cărbune maxim, 0,5% pentru sortul 0-4
mm şi max. 0,1% pentru sortul 4-8 mm; conţinut în sulfaţi şi sulfuri, maxim 1%; conţinut în
cloruri, maxim, 0,02%.
Densitatea aparentă a agregatelor reciclate variază în funcţie de sursă. Agregatele din beton reciclat au
densitatea aparentă de minim 2100 kg/m3, iar agregatele din elemente de zidărie (inclusiv ceramice)
au densitatea aparentă de minim 1600 kg/m3. Conform proiectului de normă europeană ENV 206,
agregatele reciclate din deşeuri şi demolări de zidărie ceramică sunt asimilabile cu agregatele uşoare.
Forma granulelor se încadrează în limitele normelor prevăzute pentru agregatele naturale
grele. Suprafaţa rugoasă şi aspectul colţuros al granulelor au efecte negative asupra lucrabilităţii
betonului.
Absorbţia apei variază, în limitele, 3-10%, după 24 ore imersie în apă şi în limitele, 5-12%,
după 0,5 ore imersie în apă, în funcţie de sortul granulometric. Se menţionează că agregatele naturale
grele au absorbţia apei variabilă, în limite strânse, de 1-3%. Corelaţia între absorbţia apei şi densitatea
aparentă a agregatelor reciclate este prezentată în fig. 3.4.

52
 Porozitatea agregatelor reciclate variază, în general, cu porozitatea betonului sau a materialelor
de zidărie din care s-au obţinut, fiind accentuată de procesul de recuperare (prin fisurarea datorată
concasării).
Porozitatea variază cu granulometria agregatului reciclat şi, în acest sens, prezintă valori
maxime pentru partea fină. Aceasta se explică prin aceea că la concasare fisurile se concentrează în
fracţiunea cea mai puţin rezistentă (pasta întărită de ciment şi nisip fin, aderentă la agregatele mari din
beton).
Prin urmare, nisipul reciclat de concasare, provine din sfărâmarea matricei liante de mortar fin,
cu slabă aderenţă, din betonul iniţial, cât şi din mortarele de zidărie şi tencuială.
Fiecare sort granulometric poate avea valori mult diferite ale densităţii aparente şi ale absorbţiei apei,
ca urmare a corelaţiei mai strânse, între porozitate şi granulometrie, specifică agregatelor reciclate. În
acest context se recomandă exprimarea granulozităţii în procente volumice conform metodei lui
Faurey.
Granulometria agregatului reciclat depinde, în mare măsură, de duritatea deşeurilor din betonul sau
materialele de zidărie demolate şi de tipul concasorului.

Tabelul 3.2 Distribuţia granulometrică (%) a agregatului reciclat

D,
Sort, mm mm
0.2 1 3 7 16 31
0-3 16 46 86 98 100 -
3-7 - - 12.1 70 100 -
7-16 - - - 3.4 99 100
16-31 - - - 0.6 15.8 98.6

Fracţiunile obţinute pentru sorturile, 3-7 şi 16-31 mm, nu se încadrează în prevederile STAS
1667.
Norma NBNB 11-101, conformă cu prescripţiile, delimitează cele două tipuri de agregate
reciclate, din beton şi din elemente de zidărie. Cele două tipuri de agregat sunt diferenţiate de
densitatea aparentă şi absorbţia apei. La utilizarea acestor agregate, se exclude fracţia de nisip, 0-4
mm, descrisa de curbele pentru agregatul natural. Domeniul limită al distribuţiei granulometrice,
pentru agregatele reciclate utilizabile în betoane de fundaţie, exclude fracţiile fine de nisip (0-2 mm) şi
(2-4 mm).

53
 Figura 3.16 a) Agregate naturale pentru beton- granulozitatea agregatului cu Dmax = 16 mm,
conform, SR 13510:2006 b) Exemplificare a modului de trasare a curbeiexperimentale, notata
T, inclusă în domeniul favorabil, limitat de curbele T1 şi T2.
Excluderea fracţiei fine de nisip se datorează caracteristicilor fizico-chimice specifice:
suprafaţa rugoasă cu efect nefavorabil asupra unei preumectări omogene, conţinut ridicat de impurităţi
(ca de exemplu ghips) a căror reactivitate creşte cu fineţea. Limitarea sorturilor de nisip fin crează
premise favorabile privind lucrabilitatea şi rezistenţa mecanică, influenţate de creşterea cantităţii de
apă. Caracteristicile agregatului reciclat sunt prezentate în tabelul de mai jos.

54
 Tabelul 3.3 Caracteristicile agregatelor reciclate din deşeuri de beton
Sorturi, mm Condiţii STAS
Caracteristica
0-3 3-7 7-16 16-31
Părţi levigabile, % 0,8 - - - max. 3%
Rezistenţa la strivire în stare uscată, % - - 24,2 24 min. 15%
Densitatea în grămadă în stare uscată şi
afânată, kg/m3 1213 1190 1206 1195 min. 1200
Volum de goluri, % 45,6 46 47 51 max. 55
Densitatea aparentă, kg/m3 - 2350 2290 2260 min. 1800
Capacitatea de absorbţie a apei la ½ h, % - 10,8 7,5 5,5
Forma granulei b/a 0,75 0,76 ≥ 0,66
c/a - - 0,59 0,57 ≥ 0,33

Absorbţia mare a apei de către fracţia fină este unul din factorii care limitează folosirea
agregatelor reciclate în betoane. Conform normelor europene, din care norma NBNB 11-255
agregatele reciclate se împart în două grupe, în funcţie de densitatea aparentă şi de absorbţia apei
(tabelul 3).
Autorii normei NBNB 11-255 menţionează că forma granulelor, rezistenţa la strivire şi
rezistenţa la îngheţ-dezgheţ repetat, pot fi determinate doar cu scop orientativ, având în vedere că
domeniile de utilizare a agregatului reciclat exclud betonul precomprimat şi, în general, betoanele cu
clase superioare de rezistenţă.

Tabelul 3.4 Condiţii tehnice de calitate ale agregatelor reciclate, după NBNB 11-255
Tip de agregat
Caracteristici
GBSB-1 GBSB-2
Densitatea aparentă în stare uscată, kg/m3 > 1600 > 2100
Absorbţia apei după 24 ore, % < 18 <9
Conţinutul în materiale cu densitatea aparentă în stare uscată < 2100 kg/m3, - 10
%
Conţinutul în materiale cu densitatea aparentă în stare uscată < 1600 kg/m3, < 10 <1
%
Conţinutul în materiale cu densitatea aparentă în stare uscată < 1000 kg/m3, <1 < 0,5
% volumice
Conţinutul în piatră naturală concasată, beton, cărămidă ceramică (se
exceptă deşeurile de asfalt), % > 95
Conţinutul în materiale de tipul: metal, sticlă, plastic, bitum, % <1
Conţinutul în materiale cu dimensiuni < 80 µm, % <5 <3
Conţinutul în materiale organice, % <5
Conţinutul în halogenuri, % < 0,06
Conţinutul în sulfaţi, % <1

55
 Pentru utilizări, de tipul betoanelor pentru fundaţii, pereţi, strat de bază pentru planşee,
pardoseli, elemente de zidărie (care implică volume apreciabile de agregate reciclate) caracteristicile
impuse de norma NBNB 11-255, sunt considerate suficient de acoperitoare.
În cursul operaţiilor de mărunţire are loc desprinderea peliculei de mortar întărit de pe
agregate, cu efect pozitiv pentru micşorarea absorbţiei şi creşterea rezistenţelor betoanelor. De aceea
are importanţă stabilirea unei durate optime de preomogenizare a agregatelor în betonieră, (de 20-30
minute). După preomogenizarea uscată a agregatelor recuperate din demolări, se introduc ceilalţi
componenţi ai betonului (apa, aditivii, cimentul). Pentru evaluarea cantităţii de parte fină, provenită
din mortarul aderent pe granule, după 30 minute de amestecare în betonieră, se cântăreşte agregatul şi
se determină fracţia trecută prin sita (02), din seria standard.
Toate aceste încercări privind proprietăţile agregatelor reciclate permit să se aprecieze măsura
în care acestea pot substitui agregatele naturale, pentru stabilirea raportului adecvat, agregat grosier
natural/agregat reciclat, în betoane.

3.6 Piața de agregate

În 2016, au fost produse aproximativ 4,5 miliarde tone de agregate, cu o medie anuală per
cetățean European de peste 6 tone. Producția a implicat aproximativ 17.000 companii cu 400.000
angajați, în aproximativ 23.000 cariere. Figura de mai jos este arată producția Europeană din 2016, în
procente per tip de agregat: aproximativ 90% provine din resurse naturale, în timp ce numai 6% din
agregate reciclate.

Figura 3.17 Producția de agregate în Europa, în 2016.

56
 Tabelul 3.5 Comparație între producția de deşeuri din construcții şi demolări şi producția de
agregate naturale şi reciclate (anul 2016, exprimată în milioane de tone/an).

* Sursa: UEPG, 2009‐2010;

** Sursa: Eurostat, 2008;
*** Producția se referă numai la nisip, pietriş şi roci sparte, presupunând nulă balanța
import/export în absența datelor sigure.
Pentru a înțelege dezvoltarea posibilă a pieței de agregate, este interesant nu numai de a evalua
relația dintre producția de agregate naturale şi reciclate, dar şi de a corela datele de producție a
deşeurilor din construcții şi demolări, din care agregatele reciclate sunt generate, cu acelea de

57
producție a agregatelor reciclate, ca şi efectul potențial al agregatelor reciclate asupra cererii totale de
agregate. Datele din tabel privesc producția de agregate naturale şi reciclate în anul 2016 şi producția
de deşeuri din construcții şi demolări în acelaşi an, în acele State Membre pentru care sunt disponibile
suficiente date sigure. Valorile au fost obținute din baza de date Eurostat, cu filtrare pe domeniu
economic, periculozitate şi tip de deşeu .
După indicii se observă că situația europeană este foarte variată; dacă unele dintre cele mai
bune cazuri, ca Olanda şi Marea Britanie, sunt excluse, obiectivul de reciclare stabilit de Directiva
Cadru 2008/98/EC (egal cu 70% în 2020, Art. 11, punct 2, litera b) al Directivei) este încă, în cele mai
multe cazuri, foarte dificil de realizat.
În măsura în care este luat în considerare efectul agregatelor reciclate asupra cererii totale de
agregate.
- efectul potențial al agregatelor reciclate asupra cererii totale de agregate variază între 10% şi
35%
- în acest moment, cererea de agregate este acoperită aproape exclusiv cu materiale de carieră.
- experiențele deosebite şi politicile de gospodărire atentă a fluxului de deşeuri pot duce la
rezultate interesante (Olanda, Marea Britanie şi Germania) în ce priveşte economisirea
resurselor naturale.
Utilizarea integrată a agregatelor naturale şi reciclate, pe lângă o economisire apreciabilă a
resurselor naturale, poate permite o mai bună exploatare a resurselor disponibile, în acord cu diferitele
folosințe.
Tabelul 3.6 Consumul mediu de agregate pentru utilizări principale.

Într‐o piață liberă, există o serie de factori care ar trebui/ar putea favoriza utilizarea agregatelor
reciclate în locul celor naturale. Aceştia sunt:
- preț mai mic decât cel al materialelor naturale înlocuite;
- cererea mare de materiale cu performanță scăzută (îmbrăcăminte rutieră, umpluturi, rambleuri
etc.);

58
 - reducerea costurilor de transport (care pot fi mai mici, deoarece operațiunea de reciclare este
de obicei mai aproape decât cariera, sau pot fi nule, în cazul producției şi utilizării la fața
locului).
Prețul cel mai mic este fără îndoială cel mai important element în alegerea produsului reciclat,
deoarece, cu aceleaşi caracteristici, el reprezintă unul dintre factorii decisivi pentru acceptarea de către
solicitanți.
Prețul agregatelor reciclate depinde de piața locală, dar, frecvent, este mai mic cu 20% față de
prețul agregatelor naturale. Această diferență de preț nu se datorează calității mai scăzute a agregatelor
reciclate, cât “rezistenței culturale” a pieții, care, de fapt, desconsideră agregatele provenite în primul
rând din deşeuri.
Pentru o recuperare parțială a costurilor de producție legate de lucrările necesare pentru
garantarea caracteristicilor constante ale agregatelor reciclate (Controlul Producției/Calității în
fabrică), producătorul poate, de asemenea, lua în calcul cheltuielile necesare depozitării deşeului la
instalație, care, chiar dacă sunt limitate, permit desfăşurarea operațiunii în aproape toate locațiile.
Un alt factor important este cererea ridicată de agregate pentru folosințe de categorie
inferioară. Se estimează că aproximativ 40% din cererea totală de agregate în Europa se referă la astfel
de folosințe, legate mai ales de construcția şi de întreținerea infrastructurii.
În fine, dat fiind faptul că instalațiile de reciclare sunt, în mod normal, situate foarte aproape
de aşezările urbane, costul transportului nu afectează substanțial prețul final al materialului reciclat,
cum se întâmplă deseori pentru materialele naturale. Iar în eventualitatea în care operațiunea de
valorificare de desfăşoară la fața locului, costurile de transport nu există.

3.7 Protejarea mediului utilizînd agregate reciclate

Prin implimentarea acestor condiții anumite categorii de deșeuri deșeuri din construcții și
demolări încetează să mai fie deșeuri și obțin statutul de “produse”, în condițiile asigurării unui
înalt nivel de protecție a mediului înconjurător, în paralel cu obținerea de beneficii economice și de
mediu.

59
60
Aceasta va contribui la:
- protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului și asigurarea, într-o manieră coerentă și
eficientă, a unui înalt nivel de protecție a sănătății umane;
- diminuarea fenomenului de abandonare sau depozitare ilegală a deșeurilor din construcții și
demolări și, indirect, la:
- îmbunătăţirea aspectului peisagistic;
- remedierea/refacerea calităţii solului, subsolului, apelor subterane şi ecosistemelor terestre şi
acvatice afectate de poluare;
- reducerea volumului de deșeuri care ajunge la depozitul de deșeuri;
- diminuarea efectelor poluărilor datorate managementului necorespunzător al deșeurilor din
construcții și demolări;
- încurajarea și facilitarea valorificării și reciclării deșeurilor din construcții și demolări inerte
, contribuind astfel atât la reducerea utilizării resurselor naturale (în special agregate naturale), cât şi
la reducerea cantităților de deşeuri din construcții și demolări eliminate fie la depozitele conforme
(cu impact direct asupra conservării capacităților existente de depozitare), fie prin depozitare
ilegală;
- reducerea impactului asupra mediului a producerii de materiale noi, prin substituirea
acestora, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic și fezabil economic, cu agregate
rezultate din tratarea deșeurilor din construcții și demolări;
- un mai bun management al informației relevante.
Producerea și utilizarea de agregate provenite din tratarea deșeurilor din construcții și
demolări prezintă o serie de riscuri de mediu care necesită o evaluare în momentul când se pune
problema încetării statutului de deșeu a acestora.
Riscurile poluării mediului apar:
- în momentul procesării agregatelor reciclate, prin producere de praf, consum de energie,
emisii de poluanți în atmosferă și apă;
- în momentul utilizării agregatelor reciclate, prin eliminarea unor substanțe toxice și
periculoase din agregate în mediu.
Criteriile propuse, pentru încetarea statutului de deșeu pentru agregatele provenite din
tratarea deșeurilor din construcții și demolări, pot afecta doar indirect mediul, deoarece nu implică
nici o schimbare a statutului legal al materialului de intrare. Demolarea, colectarea, transportul și
procesarea deșeurilor vor continua să fie reglementate prin legislația specifică.

61
 Concluzii

Industria modernă este focalizată pe cum să se producă ieftin, nu cum să se conserve

ecosistemul sau resursele naturale. Se face referire la conservarea resurselor naturale, în
conformitate cu principiile dezvoltării durabile. La nivel global, acest lucru va duce la o reducere în
emisiile de gaze şi la descreşterea cantităţii de deşeuri depuse în depozitele de deşeuri
biodegradabile.
Reciclarea si reutilizarea deseurilor din demolare se dovedeste a fi o masura eficienta care
permite ameliorarea problemei depozitarii deseurilor.
Reciclarea materialelor economisește această energie deoarece reduce numărul de procese
industriale necesare producerii lor. Resursele naturale sunt limitate şi permanent în scădere, de
exemplu dacă la producerea sticlei se adaugă 10% cioburi se obţine o economie de energie de 2,5%.
Prelucrarea maculaturii se realizează cu consumuri energetice de 2-3 ori mai reduse decât în cazul
folosirii fibrelor celulozice, o tonă de maculatură salvează cinci arbori cu o vechime între 80 şi 100
de ani.
În final vreau să-mi exprim speranţa că noi tinerii specialişti, vom avea condiţiile necesare
pentru a activa în acest important domeniu al economiei cum este industria construcţiilor, şi o vom
face onest, profesionist şi cu devotament pentru prosperarea noastră personală, a familiei dar şi
pentru a ne aduce aportul nostru la dezvoltarea economiei noastre naţionale.
Pentru iniţierea şi derularea unui program de reciclare a materialelor de construcţii în ţara
noastră, considerăm că este necesar parcurgerea următoarelor etape principale:
1. Amenajarea în cadrul depozitelor de deşeuri din principalele oraşe, a unui sector special de
colectare şi depozitare a deşeurilor rezultate din construcţii/demolări şi/sau dezafectări;
2. Condiţionarea primirii de la primării a avizelor de demolare/ renovare/ reparare/ construire,
de obligativitatea transportării deşeurilor rezultate în sectorul amenajat special, din cadrul
depozitului de deşeuri;
3. Inventarierea echipamentelor de concasare şi a celorlalte utilaje necesare reciclării, existente
în prezent în ţara noastră pe regiuni şi crearea de facilităţi firmelor pentru desfăşurarea activităţilor
de reciclare a materialelor de construcţie, pentru ca aceste activităţi să fie atractive.
4. Emiterea unor acte normative care să stimuleze activităţile de reciclare a materialelor de
construcţii, în acelaş timp cu limitarea exploatării materiilor prime naturale.
5. Armonizarea reglementărilor privind reciclarea materialelor de construcţii cu reglementările
privind tehnologia betonului, respective normativele NE 012-1 şi NE 012-2.

62
6. Finanţarea de către stat a unor studii şi cercetări privind reciclarea materialelor de
construcţii.
7. Susţinerea recuperarii energiei din deşeuri, după caz, pentru deşeurile care nu pot fi
reciclate.

63
 Bibliografie

1. Directiva Cadru 2008/98/EC a Deşeurilor articolul 4.

2. NE 012-1/2007, Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat și beton
precomprimat, partea 1: producerea betonului.
3. NCM A.08.01-2013 Organizarea construcţiilor.
4. NE 012-2/2009, Normativ pentru producerea betonului si executarea lucrărilor din beton,
beton armat și beton precomprimat. Partea 2: executarea lucrărilor.
5. NE 014/2002, Normativ betoane rutiere.
6. SR EN 206-1/2002, Beton. Partea 1: Specificație, performanță, producție și conformitate.
7. SR EN 206-1/A1/2006, Beton. Partea 1: Specificație, performanță, producție și conformitate.
8. SR EN 13043/AC/2004, Agregate pentru amestecuri bituminoase și pentru finisarea
suprafețelor utilizate la construcția șoselelor, aeroporturilor și a altor zone cu trafic.
9. Bolboacă A. ,Lucrări de distrugeri, Bucureşti, Editura Ministerului Apărării Naţionale, 1975.
10. Building Code Requirements for Reinforced Concrete (ACI 318-89), American Concrete
Institute, Detroit, 1989.
11. Corbu Ofelia, Economia de energie la realizarea betoanelor performante, Volumul
Conferinţei Ştiinţa Modernă şi Energia, Ediţia 29, 2010.
12. Dumitrache Mihai, Peicu Radu Adrian - Masini pentru Demolare si Consideratii Asupra
Dimensionarii Acestora si a Oportunitatilor Tehnologice, UTCB 2007
13. DELWAR, U. ş.a. Use of reclaimed asphalt pavement as an aggregate in Portland cement
concrete. ACI Materials Journal, 94, 3, 1997.
14. Eurostat, 2008 Directive.
15. European Commission, Construction and Demolition Waste Management practices, and
their economic impacts, Final Report, February 1999.
16. Environmental Protection Agency, Construction and Demolition Waste. Waste management
and resource use opportunities, July 2002.
17. Ghid privind stocarea temporară a deşeurilor periculoase din construcţii şi demolări;
18. Ghid privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări, Sibiu –2011.
19. Ghid privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări;
20. HOLUB, W.J. Recycling a resource boom or aggregate bust. Rock Products, 4, 1997.
21. Iacoboaea, Cristina, Reciclarea deșeurilor din construcții și demolări - o necesitate?

64
22. KHALOO, A.R. Properties of concrete using crushed clinker brick as coarse aggregate. ACI
Materials Journal, 91, 2, 1994.
23. Le récyclage des déchets de démolition, Le Moniteur des Travaux Publics et du Batiments,
14, 1986.
24. Mohanu, Gh., Ardeleanu, A., Ecologie şi protecţia mediului, Bucureşti, Editura Scaiul, 1993.
25. Poteras, George, Reciclarea Materialelor Provenite Din Demolări și Dezafectări - revista
„Salubritatea” 2006.
26. POPESCU, Em. Materiale de construcţii din deşeuri industriale, Bucureşti, Editura Tehnică,
1961.
27. POPA, P., TOMA, M., ş.a. Utilizarea deşeurilor din beton la prepararea betoanelor.
Materiale de construcţii, XVI, 4, 1986.
28. Planurile Regionale de Gestionare a Deșeurilor, 2006-2007.
29. Propunere de Hotărâre a Guvernului privind gestionarea deșeurilor provenite din construcții
și demolări, 2007.
30. Reciclarea materialelor provenite din demolări şi dezafectări - dr.ing. George Poteraş -
Cercetător Ştiinţific I – I.N.C.D.P.M. – ICIM Bucureşti;
31. Răileanu D. ,Mijloace noi pentru executarea lucrărilor de distrugeri, Bucureşti, Editura
Ministerului Apărării Naţionale, 1982.
32. RILEM Technical Committee Report No. 6 E & F.N. SPON, London, 1992.
33. Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor;
34. St SCHULZ, R.R., HENDRICKS, CH.F. Recycling of demolished concrete and masonry,
Part 2.
35. SIMONS, B., VYNCKE, J. Les déchets de construction et démolition – possibilités de
réciclage sous forme de granulats dans le beton. CSTC Revue, 2, 1993.eopoe, A. Betoane din
dărămături, Volum 1, Editor Bucuresti, 1945.
36. Şocul deşeurilor –Ladislau Frumuşelu, Mircea Filip, Editura Adevărul SA, Bucureşti,
2003;
37. Tataru S. Lazăr F. , Explozivi şi tehnica împuşcării în industrie, Bucureşti, Editura Tehnică,
1985.
38. TAVAKOLI, M., SOROUSHIAN, P. Strength of recicled aggregate concrete made using
field-demolished concrete as aggregate. ACI Materials Journal, martie-aprilie, 1996.
39. Utilaje pentru recuperarea şi reciclarea materialelor de construcţii – Universitatea Tehnica
Bucureşti.
40. UEPG, European aggregates association - annual report, 2006.
41. Vladimir Rojanschi , Ingineria şi protecţia mediului Bucureşti, Editura Economică, 1997.

65
42. VYNCKE, J. Remploi des gravats et déchets de construction sous forme de granulats dans le
beton. CSTC Magazine, 1, 1993.

66