Sunteți pe pagina 1din 2

Bârgăuan Vasile

cl. a IX–a H

Romanul adolescentului miop


Caracterizarea personajului principal

”Romanul adolescentului miop” este lucrarea de debut a istoricului, filozofului și scriitorului


Mircea Eliade. Fiind o operă scrisă sub forma unui jurnal, ea poate fi încadrată în categoria
bildungsroman deoarece acțiunea se focalizează asupra personajului-narator aflat în evoluție. Astfel,
narațiunea este foarte subiectivă și este realizată la persona I.
Personajul principal, adolescentul miop, reprezintă tipul cititorului pasionat care își ia diverse
personalități culturale drept modele, trăind prin prisma, creația și operele acestora. Portretul său moral
este mai complex decât cel fizic, acesta fiind realizat atât prin modalități de caracterizare directă, cât și
prin modalități de caracterizare indirectă. Din punct de vedere fizic el se autocaracterizează negativ
spunând că este ”un adolescent miop, urât și plin de coșuri”. El este un tânăr retras și timid, fiind
complexat de faptul că este ”miop și urât”- o descriere ,de altfel, neconformă cu narațiunea, astfel că se
refugiază în lectură pentru a uita de propriile imperfecțuni. Pe tot parcursul acțiunii, personajul principal
dă dovadă de o complexitate psihologică ieșită din comun, considerându-se totodată ”superior” colegilor
lui, dar și ”un adolescent ca și toți ceilalți”. Tocmai prin analiza de sine naratorul se diferenţiază de
prietenii săi, lipsiţi de acest morb. Naratorul este altfel, trebuie să fie altfel. Complexat de faptul că este
miop și urât, nu are parte de o relație cu vreo fată fiind astfel stăpânit de orgoliu și de dorința de a se
impune: ”Prietenii mă credeau timid printre fete. Eu sufăr din pricina miopiei și a urâțeniei mele. Aș
suferi mai mult dacă aș fi respins. Iar eu vreau să înving întotdeauna. De aceea mă arăt retras și
disprețuitor”. El se arată de asemenea și visător, visul lui fiind acela de a scire un roman de pe urma
căruia va căpăta faimă și va impresiona profesorii de la liceul său: „Nădăjduiesc într-un timp când munca
mă va înălța destul ca să atrag privirile”. Tot visător se arată și în secvența în care se înâlnește cu un
vagabond pe care l-a cunoscut „într-o dimineață, pe o bancă la Șosea”. Acesta îi povestește viața sa
adolescentului, făcându-l să viseze la propria lui viață ca pianist pe vapor de croazieră: „Mi-a vorbit, însă,
de viața stranie pe care o duc pianiștii cabareturilor de periferie, îmbarcați pe vapoare levantine, ajunși
în porturi calde, dormind în hoteluri murdare, petrecându-și nopțile în orchestre de naufragiați
cosmopoliți. Eu îmi simțeam carnea încrâncenată de bucurii. Mi se părea că numai o astfel de viață m-ar
fi liniștit.”, „Pe drum, la întoarcere, mă închipuiam în mijlocul furtunii, lovind clapele unui pian amețit
de tangaj, beat de nesomn, de spaimă și de entuziasm”. O altă trăsătură ce reiese din comportamentul său
o desprindem din capitolul „Corigența”. Ajuns în situația în care va rămâne corigent la matematică, el își
propune cu îndârjire ca „în trei zile să învăț tot ce n-am învățat un an”, dar este foarte ușor distras de tot
ce îl înconjoară astfel că planul său eșuează: „Până seara citisem douăzeci și șapte de pagini și îmi mai
rămăseseră o sută nouăzeci și una.” Este delăsător și leneș, inventând anumite scuze și pretexte (unele
fiind chiar absurde) pentru a se „sustrage” de la lecțiile pe care le are de recuperat: „la cinci și jumătate
m-am convins că sufăr de foame”, „am aprins lampa”, „m-am simțit persecutat”, etc. Protagonistul dă
dovadă mai apoi de autocriticism. Dându-și seama că nu a procedat deloc corect abandonând și ultima
încercare de a promova măcar un semestru el se mustră aspru spunând că „Nu sunt decât un adolescent ca
și toți ceilalți. N-am să ajung niciodată nimic. Nu-i nimic de capul meu. Păcat de timpul pierdut cu
școala. N-am voință nici cât un clapon”. Prin aceste critici dure aduse la propria persoană, el încearcă să
se autoumilească în speranța că astfel i se va trezi interesul pentru matematică: „Toate acestea, menite să
mă cutremure și să mă îndrăgostească de trigonometrie. ”
Deşi în text predomină metaforele, după părerea mea, tipul figurii de stil pe care se bazează opera
de faţă este antiteza. În text sunt prezente mai multe antiteze, dar cea mai bine conturată este antiteza
dintre adolescentul miop și Giovanni Papini. Oricine ajuns la vârsta personajului principal al acestei opere
are nevoie de un model după care să se ghideze sau pe care să-l urmeze. Personajul l-a ales ca model pe
Bârgăuan Vasile
cl. a IX–a H

Papini deoarece acesta „i-a scris viaţa”, în romanul „Omul sfârşit” pe care tocmai îl citise regăsindu-se
şi el, la fel ca toţi adolescenţii. Antiteza urmăreşte reliefarea pe de o parte a urii faţă de mentor, iar pe de
alta iubirea şi stima pe care o purta în sine. Contradicţia, din acest punct de vedere, este dată de câteva
construcţii: „L-am iubit şi l-am urât”, „cel mai neîndurat duşman şi cel mai darnic prieten”. Totuşi,
atitudinea care răzbate este cea a confruntării cu mentorul său, aceasta incluzând şi sentimentul de ură:
„Duşmanul meu de moarte”, „Luptă împotriva lui Papini”. Primul citat vrea să arate că naratorul, dacă
nu va mai scrie din cauza faptului că altcineva a scris înaintea sa, va dispărea la un moment dat
instantaneu, dacă a existat vreodată. Acest lucru îi dă curaj, încredere în sine şi resurse pentru a putea
duce lupta cu cei ce l-ar putea acuza că este un epigon al lui Papini, automotivându-se. Adolescentul miop
este măcinat de dorinţa de a se desprinde de Giovanni Papini, de a-l depăşi, de a-l lăsa în urmă, de a-l
învinge. Adolescentul vrea să se dezrobeze de sub dominaţia – putem spune chiar tutela – lui Papini: „Am
fost creat ca să mă târăsc pe urmele stăpânului meu: Papini. Am fost creat ca să sufăr suferinţele
stăpânului meu: Papini. Am fost creat ca să-mi plâng viaţa, sfărâmată, la picioarele stăpânului meu:
Papini.”
La vârsta la care se află adolescentul miop, fiecare dintre noi tinde spre nonconformism şi
libertate, spre o viaţă neinfluenţabilă şi nedirijată de altcineva decât de noi. În această operă autorul a pus
în discuţie toate subiectele la care caută răspunsul oricare adolescent: prietenia, dragostea, sexul, cultura,
societatea, propria personalitate etc.. Prin acestea adolescentul poate cunoaşte şi se poate cunoaşte.
În ceea ce mă priveşte pe mine, consider acest roman ca fiind recomandat citirii de către toţi
adolescenţii, deoare- -ce oferă o viziune amplă asupra acestei perioade din viaţă şi ajută la formarea unei
personalităţi şi cunoaşterea acesteia.

Bibliografie:
 Mircea Eliade – „Romanul adolescentului miop”, Editura Cartex 2000, București, 2006;
 Mircea Eliade – „Romanul adolescentului miop”- Referințe critice;
 Prof. Mariana Badea - Limba și literature română pentru elevii de liceu, Editura Badea & Professional
Consulting, București, 2004;
 http://referat.clopotel.ro/Romanul_adolescentului_miop__caracterizara_personajelor
 https://dokumen.tips/documents/caracterizarea-pers-principal-din-romanul-adolescentului-miop.html
 https://liceunet.ro/mircea-eliade/romanul-adolescentului-miop/caracterizare
 https://www.observatorcultural.ro/articol/un-miop-
neobisnuit/?fbclid=IwAR2HddU4uTf7LZUjcAIWks2h199wMQlWbnNs0YZtSnHMZW5kIAThEGLL7D4

S-ar putea să vă placă și