JOHN LOCKE

(1632 –1704)

John Locke: „O disciplină de sclavi formează caractere de sclavi”

Câteva cugetări despre educaţie reprezintă o contribuţie de seamă în istoria gândirii

pedagogice. Acestă operă este rezultatul experinţei personale de educator, dar şi al unei profunde
şi temeinice meditaţii filosofice asupra cunoaşterii umane”asupra condiţiei şi sensului existenţei
umane, asupra ideilor şi concepţiilor educative de până atunci”. Este o operă de pedagogie
propriu-zisă şi cuprinde o sinteză a cugetărilor autorului aasupra celor mai importante probleme
de educaţie.
“Cugetările” au fost prilejuite de un schimb epistolar dintr J.Locke, aflat în exil în Olanda
şi amicul său, Edward Clarke căruia îi dădea sfaturi pentru educaţia fiului său. Sfaturile cuprinse
în scrisorile trimise acestui prieten reflectau frământările şi problemele tipice vieţii din Anglia,
dar în acelaşi timp seama şi de problemele generale de viaţă ale omului din totdeauna şi de
pretutideni. Aşa se explică faptul că educaţia propusă de Locke urmărea formarea omului pe
toate planurile şi îndeosebi pe plan moral; în acelaşi timp ea este şi o educaţie pe toate planurile
şi îndeosebi pe plan moral; în acelaşi timp ea este şi o educaţie “deschisă”, capabilă să îndrume
copilul spre cunoaşterea şi înţelegerea vieţii, a lumii înconjurătoare, prin îzestrarea lui cu acele
cunoştiinţe şi deprinderi ce-I vor fi oricând utile. În opoziţie cu vechile prejudecăţi care
impuneau studiul celor şapte arte liberale, asimilarea şi înmagazinarea în mintea copilului a unui
număr mare număr de cunoştiinţe artificiale depăşite, rupte de viaţă, J. Locke va acorda un prim
loc educaţiei, concepută ca întărire fizică şi formare pe plan moral a individului, şi numai un loc
secundar instrucţiei care la rândul ei, trebuia să aibă însă un rol formativ. J.Loke va susţine cu
propriile- I convingeri filosofice şi sociale, că limba maternă este în stare şi poate fi veritabilul
mijloc de educaţie a copiilor, de răspândire a culturii. Iar limbile moderne sunt de o mare utilitate
şi înlesnesc cunoaşterea mai corectă a vieţii şi precupărilor unor popoare cu care Anglia
întreţinea relaţii mai strânse de ordin comercial şi cultural. El s-a menţinut permanent în limitele
unei raţionalism moderat, fiind pătruns mereu de importanţa căilor pe care le deschide spre
cunoaştere experienţa verificată prin practică.
Pedagogia lui J. Locke a fost lăudată şi criticată în aceeaşi măsură, considerată
deschizătoare de drumuri în pedagogia modernă sau lipsită de originalitate. Despre pedagogul
Locke s-a scris că are un orizont pedagogic larg sau că are o concepţie pedagogică modestă
limitată, plină de contradicţii sau chiar incoerenţe. De altfel, chiar şi opera sa în ansamblu, deci şi
cea fiosofică, a fost apreciată de unii cercetători ca fiind incorectă. Totuşi studierea atentă şi
obiectivă a concepţiei sale în domeniul teriei cunoaşterii, logicii metafizicii, moralei, economiei,
politicii şi educaţiei, ne relevă faptul că faptul că filosoful J. Locke adoptă aceeaşi în chestiunile
principiile în ciuda unor contradicţii a aparentei lipse de unitate şi chiar de coerenţă. Important
este faptul ca Locke a construit întregul sistem de educaţie pornind de la observaţii minuţioase,
de la experienţă, şi că a reuşit să tragă numeroase conluzii judicioase şi utile pentru activitatea
educativă. Locke năzuia formeze un om capabil să facă faţă problemelor vieţii, în care scop îi
învăţa pe tânărul gentleman atâtea lucruri care sunt cu adevărat cele mai folositoare, dar fără a
reuşi să îmbine totdeauna în planul său de educaţie utilul cu frumosul.
 Pedagogul a încercat să se debaraseze şi să-i scape pe alţii de jugul apăsător al
tradiţiilor şi obiceiurile învechite adânc înrădăcinate în educaţia şi instrucţia copiilor. Uneori însă
şi în concepţia sa ies la iveală reminiscenţe ale educaţiei de tip tradiţional, legate de anumite
opinii şi obiceiuri specifice din Anglia.
Marele pedagog englez a căutat metode a căutat metode şi mijloace diverse care să
permită folosirea creşterea şi dezvoltarea forţelor naturale ale copilului şi pentru al conduce pe
acesta spre o activitate proprie utilă lui îsuşi si societăţii. In sistemul de educaţie, gentelmanul se
va forma în conformitate cu zestrea fizică şi intelectuală care trebuie cât mai mult sporită, dar şi
în raport cu starea lui socială, dândui-se acele cunoştiinţe care să-I înlesnească accesul în viaţa
publică, acele cunoştiinţe care să-I înlesnească în viaţa publică care să-I înlesnească accesul în
viaţa publică, care-I puteau asigura câştigarea existenţei în orice împrejurări l-ar fi adus marile
transformări economice şi social- politic din Anglia, pornită pe drumul capitalismului.
Deşi Locke se ocupă în această lucrare de educaţia unui copil provenind dintr-o familie de
gentelmani, încât s-ar părea ca sfaturile sale se adresează numai acestuia, ele erau vababile şi
pentru educarea copiilor din alte categorii sociale; experienţa şi raţionamnetelor lui s-au menţinut
permanent în sfera problemelor generale şi care le ridică formarea omului în genere şi nu numai
a unui anumit tip de om.
Găndirea sa pedagogică este astfel mult mai largă, se poate aplica tuturor copiilor şi de aceea
uni cercetători l-au enumorat J. Locke prin premgătorii pedagogiei sociale.
Locke face parte dintre marii pedagoggi dintre acei făuritori de doctrine pedagogice
care şi-au dat contribuţia la formarea unor oameni noi, la formarea complexă sub toate aspectele
a personalităţii umane. Doctrinele pedagogice nu izvorăsc dintr-o pură întâmplare şi nici nu
rămân fără consecinţe din punct de vedere teoretic sau practic. Din “lucrările” lui Locke se
desprinde cu pregnanţă unul dintre principiile de bază a ale întregului său sistem pedagogic, şi
anume acel potrivit căruia omul este educabil. Dacă de la natură omul nu este nici rău , nici bun,
el vine totuşi pe lume cu aptitudini , gusturi, nevoi, iar când Locke va critica educaţia
tradiţională, o va face mai ales pentru că aceasta neglija observarea atentă a vieţii sufleteşti a
copilului, trăsăturile sale temperamentale şi de caracter, şi mai ales etapele de dezvoltare fizică şi
mentală. Bun cunoscător al psihicului copilului şi dovedind o mare pricepere în al modela, el
preconiza o educaţie care să respecte natura copilului şi să-I apere drepturile sale fireşti. Copilul,
susţine Locke este capabil de raţiune, însă el trebuie deprins să şi-o folosească cât mai corect şi
poate ajunge la aceasta dacă-şi exercită din timp judecata sub îndrumarea educatorului, pentru ca
facultatea de a judeca într-un mod corect şi cu promtitudine poate fi educată. Pentru aceasta, în
procesul educativ trebuie să se ţină seama de posibilităţile mentale ale copilului, de talentele şi de
aptitudinile lui, dar şi de constituţia fizică. Trăsăturile temperamentale, native, pot fi îmbunătăţite
printr-o bună educaţie si într-un mediu educativ corespunzător.
Copilul învaţă cel mai mult în mod direct, din exemplul oferit de cei din jur, el ajunge
la o altă idee de bază a concepţiei sale: organizarea mediului în care creşte copilul, pentru a fi
cât mai favorabil procesului educativ. Societatea din jurul acestuia are o mai mare influenţă decât
toate preceptele şi regulile educative. Într-un mediu educativ favorabil copilul se va dezvolta prin
el însuşi , prin posibilităţile sale iar exemplu faptelor morale şi al aptitudinilor morale au o
influenţă covârşitoare asupra celui educat. Numai familia poate oferi o adevărată educaţie prin
intermediul unui bun educator. Locke susţine că familia este o instituţie naturală şi de aceea ea
are dreptul firesc, are obligaţia educării copiilor, pe care o poate asigura în cele mai bune
condiţii.
 Idealul educaţiei în concepţia pedagogică Lockiană este virtutea. Dar pentru a forma
oameni de o aşa înaltă moralitate şi cu caractere ferme şi integre, se impunea ca şi educatorul să
dea dovadă de asemenea calităţi. Referindu-se la scopul muncii educatorului, Locke dă
nenumărate sfaturi: educatorul nu trebuie să uite că principala sa preocupare nu este aceea de a
înzestra mintea elevului cu tot felul de cunoştiinţe, ci de a I-o forma. Rolul său este de a-l face pe
discipol să înţeleagă el îsuşi utilitatea celor învăţate, să-I trezească interesul şi dragostea pentru
învăţătură pentru că numai astfel va putea dobândi singur noi cunoştiinţe, perfecţionându-se şi
desăvârşindu-se pe plan moral şi intelectual.
Urmărind să formeze un om adevărat şi bine înarmat pentru viaţa. Locke argumentează
ideile sale într-o manieră modernă pe un ton aproape actual. El srie că sunt bine pregătiţi pentru
viaţă nu acei ce ştiu multe lucruri, ci acei tineri cărora educatorul le-a trezit dragostea şi respectul
pentru ştiinţă, I-a ajutat să-şi formeze deprinderi de muncă intelectuală si fizică, pentru ca mai
târziu, în decursul întregii lor vieţi, să-şi poată îsuşi singuri noile cunoştiinţe de care vor avea
nevoie.
În vederea atingerii acestui scop, recomandă nu numai o igienă fizică, dar şi una
mintală. L-a preocupat problema realizării unui perfect echilibru între activitatea fizică şi cea
intelectuală. Pentru a se evita oboseala copiilor, şi pentru a nu se plictisi de o anumită activitate,
Locke recomandă alternarea muncii fizice cu activitatea intelectuală una, devenind în acest fel
recreaţie pentru cealaltă. El recomandă folosirea odihnei active realizată prin intermediul unor
diverse îndeletniciri manuale, a practicării unor meserii. Artele manuale sunt cele mai indicate,
întrucât prin activitatea fizică ce o presupune înlătură sedentarismul, întărind şi dezvoltând
corpul; dezvoltă îndemânări şi iscusinţe, fiind o recreaţie sănătoasă după munca intelectuală, atât
pentru omul cu carte, cât şi pentru cel de afaceri. Agricultura, grădinăritul, prelucrarea lemnului,
şi alte ocupaţii utile şi sănatoase înlesnesc dezvoltarea şi întărirea unor îalte clităţi morale,
sustrag tineretul de la alte ocupaţii dăunătoare care-şi irosesc timpul.
Gentlemanul trebuie să fie educat nu numai în vederea unei vieţi conforme cu aceea a
părinţilor săi, ci mai ales pentru a deveni un om adevărat, îzestrat cu acea sănătate fizică, morală
si spirituală care î-l făcea util ţarii sale şi societăţii în genere.
Un mare interes ne trezeşte şi astăzi preocuparea sa de a găsi mijloace noi, mai
adcvate şi mai eficiente de educaţie a copiilor. Pentru a ajunge să formeze la discipolulu său
deprinderile morale, fizice sau intelectuale pe care le doreşte educatorul să folosească cele mai
diverse metode şi mijloace. Pedagogul englez dispreţuia orice rutină în munca educativă,
conformismul şi tradiţiile învechite.
Un adevărat principiu de bază al pedagogiei Lockiene este acela potrivit căruia
educatorului nu-I este îngăduit să acţioneze prin constrângere şi folosirea a unei autorităţi
excesive şi arbitrare, el trebuind să apeleze la discernământul copilului, la trezirea sentimentelor
sale de demnitate, onoare şi omenie. De aceea el recomandă în primul rând în munca educativă a
stimulentelor si recreşcenţelor de ordin moral. Locke condamnă abuzul de pedepse şi de
recompense care nu pot aduce dcât rezultate negative, la atingerea efectului educativ scontat.
Locke respinge pedepsele corporale, deoarece prin intermediul lor educatorul va obţine rezultate
dăunătoare în educaţie, îtărind pornirile instinctive ale copilului şi formând, în loc de voinţe tari
şi de personalităţi puternice, oameni servili, deoarece o “disciplină de sclavi formează caractere
de sclavi”. El recomandă totuşi folosirea nuielii în cazuri de încăpăţânare şi de rea voinţă,
susţinând că în situaţii extreme copilul nu mai poate fi readus la o bună conduită decât printr-o
asemenea pedeapsă.
 J. Locke menţionează, asemenea lui Comenius, că principiile, metodele şi mijloacele de
educaţie trebuie să urmeze acelaşi drum. Să se folosească, aşadar, metoda cunoaşterii directe pe
cale simţurilor. Să se pornească de la fapte pentru a ajunce la teorii, de la exemple pentru a se
ajunge la reguli, de la ceea ce este simplu pentru a ajunge la complex.
Este demn de reţinut faptul că Locke s-a preocupat permanent de găsirea unor metode de
educaţie atractive, active. Indicaţiile sale privitoare la învăţarea limbilor în general au contribuit
şi ele într-o mare măsură la revizuirea metodelor de predare. Orice limbă trebuie învăţată prin
convorbiri, prin uz şi lecturi.
“Câteva cugetări asupra educaţiei” constituie o nouă treaptă la care s-a ridicat teoria
educaţiei şi puţie alte cărţi au înrăurat atât de puternic gândirea şi practica pedagogică şi au oferit
atâta lumină acelora care “ se încumetă să-şi consulte mai degrabă propria lor raţiune, când este
vorba de educaţia copiilor decât să urmeze într-u totul rutina vechilor obiceiuri”.