Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ierusalimul este pentru islam cel de-al treilea loc sfânt, cu o simbolistică construită
în timp, având la bază textul fundamental al religiei islamice, dar şi corpusul de Tradiţii.
Nici domeniul vast al constructelor de tip popular, legendar, ajunse şi în Europa medievală,
nu sunt de neglijat în acest sens. Sursele menţionate mai devreme pornesc de la o
„întâmplare” miraculoasă: călătoria nocturnă (al-isra’) a profetului Muhammad, călare pe
miticul Buraq şi sub oblăduirea arhanghelului Gabriel, de la moscheea din Mecca către
moscheea „cea mai îndepărtată” (al-Aqsa) din Ierusalim. Profetul islamului se roagă pe
locul Templului lui Solomon împreună cu Moise şi Iisus, conducând rugăciunea. Călătoria
nocturnă a lui Muhammad este menţionată, fără a se insista, şi în Coran (17: 1) unde apar
cele două puncte, de plecare şi de sosire, ale itinerariului profetic: al-masjid al-haram
(moscheea din Mecca) şi al-masjid al-Aqsa (moscheea din Ierusalim). Călătoria nocturnă a
lui Muhammad continuă de pe esplanada Templului lui Solomon, traversând cele şapte
ceruri ale sistemului teologic islamic, având ca punct final întâlnirea cu Prezenţa Divină şi
primirea Mesajului. Acest episod abia schiţat în textele oficiale ale islamului – textul coranic
şi Tradiţiile – a cunoscut o dezvoltare narativă impresionantă la nivelul creaţiei populare.
Ascensiunea lui Muhammad către Ceruri, al-mi’raj, a devenit unul dintre motivele cele mai
răspândite în literatura populară arabă, traversând Mediterana odată cu armatele islamului
şi intrând prin traducere în limbile Andaluziei, mai întâi, şi ale Europei occidentale, mai
apoi. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, povestirile despre călătoria nocturnă
a lui Muhammad sunt traduse în castiliană, latină şi franceză veche, pătrunzând în mediile
intelectuale ale vremii, cu precădere, se pare, în arealul cultural mediteraneean.
Toate aceste accente sunt mai vizibile după anul 1967, când Ierusalimul de est trece
sub control israelian, iar sectorul arab al cetăţii este supus – folosind un termen consacrat
în studiile de urbanistică – unui urbicid deopotrivă material şi simbolic. Cum remarcă
Clémence Vendryes, după 1967, proiectele urbanistice ale primăriei Ierusalimului au înţeles
să accentueze diferit şi nu de puţine ori preferenţial, sau chiar discriminatoriu, sectoare
întregi profund conotate religios (Nu au scăpat acestei confruntări nici cimitirele
aparţinând celor trei comunităţi principale – evreiască, creştină, musulmană - care îşi
dispută aprig locurile sacre şi de eternă odihnă dintre Muntele Măslinilor şi arealul
Templului).
Ierusalimul este capitala visată, şi proiectată politic ca atare, a unui viitor stat
palestinian, condiţie repetată consecvent în negocierile israeliano-palestiniene, atunci când
acestea există. Arabii musulmani care au părăsit oraşul pe fondul evoluţiilor politice din a
doua jumătate a secolului XX păstrează cu sfinţenie cheia casei pe care au abandonat-o,
dimpreună cu speranţa că se vor întoarce cândva. Mormântul lui Yasser Arafat de la
Ramallah, în Cisiordania, este înconjurat de apă, marcând la nivel simbolic starea de
provizorat a drumului către eternitate al conducătorului palestinian până la momentul
îngropării acestuia în pământul sfânt al Ierusalimului.
(Poemul „Povestea unui oraş”, de Samih al-Qasim, în traducerea lui George Grigore)
Laura Sitaru