Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea „ Babeș - Bolyai ” Cluj Napoca

Faculatea de teologie Greco–Catolică

Departamentul Oradea

Lucrare de seminar

VIZIUNEA SCĂRII LUI IACOV

Coordonator științific : Absolvent :

Pr.Mirel DEMIAN Ana-Maria SAS

Oradea

2018
CUPRINS

Contents
INDICE DE SIGLE ȘI ABREVIERI ...................................................................................................... 3
1. Cărţi biblice ..................................................................................................................................... 3
2. Documente magisteriale .................................................................................................................. 3
3. Abrevieri tehnice ............................................................................................................................. 3
INTRODUCERE ..................................................................................................................................... 4
CAPITOLUL I ........................................................................................................................................ 5
CAPITOLUL II ..................................................................................................................................... 12
CAPITOLUL III .................................................................................................................................... 14
CONCLUZII ......................................................................................................................................... 16
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 17

2
INDICE DE SIGLE ȘI ABREVIERI

1. Cărţi biblice
1Cor Prima Scrisoare către Corinteni

2Cor A doua Scrisoare către Corinteni

Gn Geneza

In Evanghelia după Ioan

2. Documente magisteriale

CBC Catehismul Bisericii Catolice


CV2 Conciliul Vatican al II-lea
DCE Deus Caritas Est

3. Abrevieri tehnice

cap. capitol
cf. confer
Ed. Editura
Idem acelaşi autor
Ibidem acelaşi loc
p pagina
pp paginile
sec. secolul
vol. Volumul
urm şi următoarele

3
INTRODUCERE

Lecturând Cartea Genezei, episodul scării lui Iacov (Gn 24,10-22) a rămas
în mod marcant în mintea cititorilor inspirând gânditori, mistici, filozofi, pictori,
artiști de toate genurile, precum și întregi generații de căutători de Dumnezeu.
Spunem asta pentru că naraţiunea Scării lui Iacov s-a prestat ca o sursă
inepuizabilă de înțelepciune, de trăire, de viață: este un episod universal, in
sensul că fiecare epocă istorică, fiecare generație, fiecare trăire spirituală
individuală își poate găsi „În scara lui Iacov” o descriere a propriilor idealuri o
narațiune a căutării personale de Dumnezeu.

În prezenta lucrare, realizată la sfârșitul seminarului de Pentateuh,


desfăşurat în semestrul II al Anului Universitar 2017-2018, vom lua în analiză
pagina biblică a „Scării lui Iacov”, abordând-o din felurite puncte de vedere.

Prima parte se va ocupa de prezentarea efectivă a modului în care Sfânta


Scriptură menționează episodul ce ne interesează.

A doua parte va analiza felul în care această icoană biblică este reflectată
în Rugăciunea Bisericii Orientale de rit bizantin, câteva motive şi analogii pe
care le-a inspirat, încercând să cuprindem sensul lor ascuns.

A treia parte va prezenta câteva aspecte Magisteriale ce au abordat și


propus reflecții despre acest episod scripturistic.

4
CAPITOLUL I
PARTEA BIBLICĂ: ISTORIA LUI IACOV

Istoria lui Iacov, al treilea patriarh al poporului ales, ocupă aproximativ un


sfert din textele cărţii Genezei. Evenimentele care se referă la el sunt introduse
printr-un fragment sacerdotal (Gn 25,19-20), conform căruia Isaac s-a căsătorit
cu Rebeca atunci când avea 40 de ani.

Următoarele versete aparţin tradiţiei jahwiste care expune în mod


amănunţit evenimentul naşterii celor doi gemeni din Rebeca, Esau şi Iacov.
Isaac a trebuit să aştepte 20 de ani naşterea fiilor săi (vezi v. 20 şi v. 26), după o
lungă sterilitate a soţiei, căreia i se pune capăt în urma rugăciunii sale, prin
intervenţie divină:
Şi s-a rugat Isaac Domnului pentru Rebeca, femeia sa, că era stearpă; şi l-a auzit
Domnul şi femeia lui Rebeca a zămislit (Gn 25,21).

Atunci când Rebeca constată „lupta”celor doi copii chiar în pântecele său,
„s-a dus să întrebe pe Domnul”, pentru a-i cere lămuriri. Naraţiunea este
incompletă deoarece nu oferă detalii despre un oarecare loc de cult unde să fi
fost înălţate cele două rugăciuni către Jahwe. Oracolul divin este însă citat în
întregime şi anunţă Rebecăi lucruri mari şi misterioase:
Domnul însă i-a zis: "În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica
din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va
sluji celui mai mic!" (Gn 25,23)

După părerea unor exegeţi, evenimentul naşterii lui Iacov, aşa cum este el
prezentat de textul biblic, poartă urmele unui umor popular. Acesta pare a spune
că deja în sânul mamei, el se agăţa de călcâiul fratelui pentru a-i contesta, încă
de aici dreptul de întâi-născut:
Şi i-a venit Rebecăi vremea să nască şi iată erau în pântecele ei doi gemeni. Şi cel
dintâi care a ieşit era roşu şi peste tot păros, ca o pielicică, şi i-a pus numele Esau.
După aceea a ieşit fratele acestuia, ţinându-se cu mâna de călcâiul lui Esau; şi i s-a pus
numele Iacov. Isaac însă era de şaizeci de ani, când i s-au născut aceştia din Rebeca
(Gn 25,24-26).

5
Faptul că s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele geamăn (ebr. 'eqeb)
motivează numele său: „cel ce ţine” sau „el a ţinut”. Exegeţii cred că acesta este
un joc de cuvinte intenţionat, bazat pe un nume cunoscut în acea vreme,
ya’aqob-il, ceea ce semnifică „fie ca Dumnezeu să ocrotească” sau „Dumnezeu a
ocrotit”.

La maturitate, cei doi gemeni vor întruchipa în ei două maniere de viaţă


opuse: viaţa de vânător şi aceea de agricultor sedentar. Acesta este motivul
pentru care textul sacru îi caracterizează pe cei doi fraţi în mod diferit: Esau era
om iscusit la vânătoare, trăind pe câmpii; iar Iacov era om liniştit, trăind în
corturi.

Dacă viaţa păstorului sau a agricultorului este trăită într-o manieră mai
previzibilă, aceea a vânătorului poate fi marcată de surprize. Atunci când
vânatul lipseşte, nu-i rămâne decât să postească. Aşa se explică sosirea unui
Esau flămând şi istovit în faţa lui Iacov, căruia, nesocotindu-i importanţa, îi
cedează dreptul de întâi născut în schimbul unei farfurii cu linte (Gn 25,29-34).

În capitolele următoare, textul biblic urmăreşte cele mai importante


evenimente din viaţa patriarhului divizată în scene distincte.

Pentru început, capitolul 27 prezintă circumstanţele în care Iacov fură


fratelui său binecuvântarea de întâi-născut de la părintele său Isaac devenit
bătrân, aproape orb. Simţind că se apropie sfârşitul vieţii sale, Isaac îl cheamă pe
Esau, pe fiul preferat, să-i dea binecuvântarea părintească, eficacitatea acesteia
nefiind pusă la îndoială, nici de Dumnezeu şi nici de oameni. Ea l-ar fi aşezat
într-o poziţie privilegiată ce-i oferea o parte mai mare a averii părinteşti precum
şi poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. În plus, el ar fi devenit
purtătorul promisiunii făcute de Dumnezeu patriarhilor şi moştenitorul Ţării
Promise.

Dacă anticii erau convinşi că un om care se pregătea să moară avea şi


darul profeţiei, ei credeau însă că acest dar depindea şi de condiţiile fizice ale
acestuia. În acest sens, se înţelege motivul pentru care Isaac a dorit să se
pregătească pentru acest moment, printr-o masă copioasă:
Iar după ce a îmbătrânit Isaac şi au slăbit vederile ochilor săi, a chemat pe Esau, pe fiul
său cel mai mare, şi i-a zis: "Fiul meu!" Zis-a acela: "Iată-mă!" Şi Isaac a zis: "Iată, eu
am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele. Ia-ţi dară uneltele tale, tolba şi arcul, şi ieşi
la câmp şi adu-mi ceva vânat; Să-mi faci mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi să
mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu până nu mor!" (Gn 27,14).

6
După opinia exegeţilor, expresia “adu-mi să mănânc, ca să te
binecuvânteze sufletul meu”, mărturiseşte concepţia antică referitoare la
binecuvântarea percepută ca pe o transmitere a unei forţe psihice ce acţionează
într-o manieră aproape magică.

Rebeca care a auzit dialogul dintre Esau şi soţul său, a născocit urgent un
plan al său: binecuvântarea părintească trebuia să-i fie dată fiului ei preferat,
Iacov. Ea a pregătit răspuns şi la toate argumentele timide ale fiului său (Gn
27,6-11), fiind dispusă chiar să ia asupra sa blestemul care ar putea veni din
partea lui Isaac, în cazul în care acesta va descoperi „şmecheria” lor:
Nu cumva tatăl meu să mă pipăie şi voi fi în ochii lui ca un înşelător şi în loc de
binecuvântare, voi atrage asupră-mi blestem". Zis-a mama sa: "Fiul meu, asupra mea
să fie blestemul acela; ascultă numai povaţa mea şi du-te şi adu-mi iezii!" (Gn 27,12-
13).

Abia intrat în cortul tatălui său, Iacov rosteşte prima minciună prin care îşi
ascunde identitatea :
Şi acesta a intrat la tatăl său şi a zis: "Tată!" Iar acela a răspuns: "Iată-mă! Cine eşti tu,
copilul meu?" Zis-a Iacov către tatăl său: "Eu sunt Isav, întâiul tău născut. Am făcut
precum mi-ai poruncit; scoală şi şezi de mănâncă din vânatul meu (Gn 27,18-19).

Momentul următor îi oferă lui Iacov un alt obstacol: întoarcerea atât de


promptă îl surprinde pe tatăl său. Iacov urmează cursul evenimentului rostind
cea mai teribilă minciună:
Zis-a Isaac către fiul său: "Cum l-ai găsit aşa curând, fiul meu?" Şi acesta a zis:
"Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte" (Gn 27,20).

Întrebările lui Isaac lasă să se întrevadă că tatăl orb nu-şi stăpânea un


sentiment de îndoială, motiv pentru care dorea să se convingă personal prin
intermediul pipăitului şi al sărutului:
Zis-a Isaac iarăşi către Iacov: "Apropie-te să te pipăi, fiul meu, de eşti tu fiul meu Esau
sau nu". Şi s-a apropiat Iacov de Isaac, tatăl său, iar acesta l-a pipăit şi a zis: "Glasul
este glasul lui Iacov, iar mâinile sunt mâinile lui Esau". Dar nu l-a cunoscut, pentru că

7
mâinile lui erau păroase, ca mâinile fratelui său Esau; şi l-a binecuvântat. Şi a mai zis:
"Tu oare eşti fiul meu Esau?" Şi Iacov a răspuns: "Eu". Zis-a Isaac: "Adu-mi şi voi
mânca din vânatul fiului meu, ca să te binecuvânteze sufletul meu!" Şi i-a adus şi a
mâncat; apoi i-a adus şi vin şi a băut. După aceea Isaac, tatăl său, i-a zis: "Apropie-te,
fiule, şi mă sărută!"

Atunci s-a apropiat Iacov şi l-a sărutat. Şi a simţit Isaac mirosul hainei lui şi l-a
binecuvântat şi a zis: "Iată, mirosul fiului meu e ca mirosul unui câmp bogat, pe care
l-a binecuvântat Domnul. Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul
pământului, pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine
înaintea ta; să fii stăpân peste fraţii tăi şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie; cel ce
te va blestema să fie blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!" (Gn 27,
21-29).

Este interesant de observat că Isaac, îmbrăţişându-şi fiul se bucură mai


întâi de mirosul pământului ce impregnează haina lui Esau şi apoi simte în
spiritul său, mirosul pământului promis, pe care Dumnezeu îl va binecuvânta.

Cuvintele binecuvântării se orientează spre ţară şi fertilitatea ei şi spre fiul


binecuvântat, întrevăzut deja ca un popor.

Scena următoare este plină de dramatism. Ieşirea lui Iacov din cortul
tatălui coincide cu sosirea de la vânătoare a fratelui său geamăn care se grăbeşte,
la rândul său, să pregătească tatălui hrana cerută. Cutremurul de care este
cuprins bătrânul patriarh şi strigătul puternic al lui Esau descoperă gravitatea
faptului comis. Esau ştie că binecuvântarea dată de Isaac este irevocabilă (Gn
27,33), motiv pentru care el cere tatălui să-l binecuvânteze şi pe el, chiar dacă
într-o altă formă: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” (Gn 27,34).

Într-o totală consternare, Isaac încearcă să se abandoneze unei alte


inspiraţii. Din păcate el nu mai are la dispoziţie aceleaşi forţe benefice. A doua
„binecuvântare” este contrară celei date lui Iacov:
Iată, locuinţa ta va fi un pământ mănos şi cerul îţi va trimite roua sa; Cu sabia ta vei
trăi şi vei fi supus fratelui tău; va veni însă vremea când te vei ridica şi vei sfărâma
jugul lui de pe grumazul tău" (Gn 27,39-40).

Capitolele următoare relatează alte aspecte din viaţa lui Iacov, obligat de
acum să fugă din faţa fratelui supărat. La recomandarea mamei sale pleacă în
Mesopotamia, la rudele sale. Ea motivează această plecare prin necesitatea

8
căsătoriei lui Iacov cu o fată din acelaşi clan. În acest mod va evita căsătoriile
mixte, aşa cum a făcut Esau care s-a amestecat cu populaţia locală.

Cu binecuvântarea părintească (Gn 28,1-7), Iacov pleacă spre Haran, la


unchiul său Laban, fratele mamei sale. Textul biblic îl prezintă pe călătorul
solitar făcând un popas ocazional, obligat fiind de căderea nopţii. În timpul
somnului, Iacov primeşte o dublă revelaţie:
Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui
Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a
zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te
teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi
ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la
miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile
pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce
în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus" (Gn
28,12-15).

Viziunea „scării cereşti”, ulterior, îl va determina pe Iacov, să numească


acel loc „poarta cerului” (v.17), considerat ca fiind un spaţiu deosebit de îngust,
care după cosmologia antică, asigura întregul „trafic” între pământ şi lumea
superioară a divinităţii. „Mesagerii lui Dumnezeu” se deplasau pe aceasta, nu
atât pentru a duce rugăciunile pământenilor la Dumnezeu, ci pentru a împlini
poruncile divine şi a supraveghea pământul. În acelaşi timp, Dumnezeu i se
manifestă lui Iacov ca „Dumnezeul părinţilor”, pentru a-i reînnoi promisiunea şi
binecuvântarea dată lui Avraam.

Naraţiunea face apoi un salt la Haran, în momentul sosirii lui Iacov aici.
La fel ca şi Eliezer (Gn 28,10-22), Iacov ajunge pentru început la o fântână din
afara oraşului. Aici va întâlni pe verişoara sa, Rahela, care îşi va informa tatăl de
prezenţa rudeniei sale. Primit în casa lui Laban, după ani grei de muncă se va
căsători cu fetele unchiului său, pentru început cu Lia şi apoi cu Rahela, pe care
o iubea.

În timpul celor 20 de ani cât a petrecut Iacov la Laban, i s-au născut


unsprezece fii şi o fiică, de la soţiile sale cât şi de la slujitoarele acestora. În
acelaşi timp, averea i-a crescut în mod considerabil.

9
Pe drumul de întoarcere spre ţara sa, Iacov trăieşte un eveniment ciudat:
este nevoit să lupte în timpul unei nopţi, cu un personaj misterios, „până la
revărsatul zorilor”:
S-a sculat noaptea şi luând pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe şi pe cei
unsprezece copii ai săi, a trecut Iabocul prin vad (…) Rămânând Iacov singur, s-a
luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune
Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei,
pe când se lupta cu el. Şi i-a zis: "Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!" Iacov I-a
răspuns: "Nu Te las până nu mă vei binecuvânta". Şi l-a întrebat Acela: "Care îţi este
numele?" Şi el a zis: "Iacov!" Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov,
ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!" Şi a
întrebat şi Iacov, zicând: "Spune-mi şi Tu numele Tău!" Iar Acela a zis: "Pentru ce
întrebi de numele Meu? El e minunat!" Şi l-a binecuvântat acolo. Şi a pus Iacov
locului aceluia numele Peniel, adică faţa lui Dumnezeu, căci şi-a zis: "Am văzut pe
Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu! " (Gn 32, 23-30).

Episodul de la Peniel întrerupe în mod curios naraţiunea ce prezintă


pregătirea lui Iacov pentru întâlnirea iminentă cu fratele său Esau, întâlnire care
îl înspăimântă în mod vizibil, şi pentru care el se mobilizează cu toate forţele:
Apoi a trimis Iacov soli înaintea sa, la fratele său Esau, în ţinutul Seir din ţara
Edomului, şi le-a poruncit, zicând: "Aşa să ziceţi către domnul meu Esav: Aşa
grăieşte robul tău Iacov: Am stat la Laban şi am trăit la el până acum. Am boi şi asini,
oi, slugi şi slujnice, şi am trimis să vestească pe domnul meu Esav, ca să afle robul tău
bunăvoinţă înaintea ta" (Gn 32,3-5).

În acest context, are loc o altă întâlnire neaşteptată, total diferită şi pentru
Iacov, mult mai periculoasă. Mulţi exegeţi o înţeleg ca pe un răspuns primit din
partea Dumnezeului său, la rugăciunea prin care patriarhul îi implora ocrotirea:
Iacov a zis: "Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac,
Doamne, Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în ţara ta de naştere, şi Eu îţi voi face bine,
nu sunt vrednic de toate îndurările Tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie,
robului Tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două
tabere; Izbăveşte-mă dar din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau, căci mă tem de el,
ca nu cumva să vină şi să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copii“ (Gn 32,9-
11).

10
Este determinat să-şi spună numele, moment în care va primi un nume
nou, Isra-El, ce vrea să spună: Cel care s-a luptat cu Dumnezeu (EL).

În capitolele următoare, Cartea Genezei oferă informaţii despre alte


aspecte din viaţa patriarhului: împăcarea sa cu fratele său Esau (Gn 33); moartea
Rahelei la naşterea lui Beniamin (Gn 35); istoria lui Iosif vândut de fraţii săi în
Egipt şi evoluţia acestuia aici (Gn 37-41); sosirea fraţilor lui Iosif în Egipt şi
apoi a tatălui lor (Gn 42-46); binecuvântarea lui Iacov şi moartea sa (Gn 48-50).

11
CAPITOLUL II
SCARA LUI IACOV INSPIRĂ TRĂIREA LITURGICĂ

Episodul Scării lui Iacov este valorificat și în rugăciunea Bisericii


Răsăritene. Răsfoind volumul al II-lea al Antologhionului Greco-Catolic, găsim
trei referiri la ”Scara lui Iacov” în Stihurile propuse în diferitele perioade
liturgice.

La o privire atentă ne dăm seama că majoritatea cazurilor în care se


folosește imaginea „Scării lui Iacov”, aceasta apare pentru a vorbi despre
persoana Macii Domnului. Spre exemplu în Vecernia de Sâmbătă din săptămâna
a cincea, unul dintre stihuri pune în gura Arhanghelului Gabriel imagini care o
definesc pe Maica Domnului ca ”podul care ne trece la ceruri, şi scara cea înaltă
pe care a văzut-o Iacov”.
„Sfatul cel mai înainte de veci descoperindu-l ţie, Fecioară, Gabriel a stat
înaintea ta, închinându-se şi zicând: Bucură-te, pământul cel nesemănat! Bucură-te,
rugul cel nears! Bucură-te, adâncul cel cu anevoie a se vedea! Bucură-te, podul care ne
trece la ceruri, şi scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov! Bucură-te, dumnezeiască
cupă cu mană! Bucură-te, dezlegarea blestemului! Bucură-te, chemarea lui Adam,
Domnul este cu tine!”1

Atribuirea către Maica Domnului a imaginii ”Scăra lui Iacov” ne duce cu


mintea la episodul Întrupării: precum Dumnezeu s-a ”folosit” de Maria ca de o
scară pentru a se coborî și a se face om, tot astfel Maica Sfântă este scara pe care
omul poate să se suie până la Dumnezeu.

Un stih din Utrenia Bunei Vestiri afirmă cu claritate acest lucru, spunând
că Ea este cea prin care se duce la plinire Scriptura, fiind deopotrivă ”cale de
mergere a lui Dumnezeu”.În persoana Fecioara Maria se întrezărește cu claritate
împlinirea Sfintelor Scripturi, care se concretizează în mod ”tainic”în planul pe
care Dumnezeu i-l propune :
„În chip tainic se vorbeşte despre tine în Sfintele Scripturi, Maica Celui
preaînalt. Căci Iacov, văzând scara de demult, care de mai înainte te închipuia pe tine,
a zis: cale de mergere a lui Dumnezeu este aceasta. Pentru aceasta, după vrednicie,
auzi: bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine !”2

Vecernia de Sâmbătă din Săptămâna a V-a, Triodul, Antologhionvol II, Colegiul Pontifical „Pio
1

Romeno”, Editura Surorilor Lauretane, Roma-Baia Mare 2014, p. 505. Cursivul ne aparţine.
2
Utrenia Bunei Vestiri, Mineiul pe martie,Antologhionvol II, cit, p. 969.

12
Makarios Simonopetritul explică care este sensul acestei atribuiri și
argumentează centralitatea persoanei și mijlocirii pe care Mama lui Hristos -
Scara lui Iacov o face în beneficiul creștinătății.

„Raiul a fost virtual redeschis tuturor de Întruparea şi Economia lui Hristos,


dar, pentru a fi efectivă, aceasta trebuie actualizată în fiecare prin conlucrarea libertăţii
sale cu planul lui Dumnezeu. Maica Domnului joacă în această privinţă un rol
privilegiat de mijlocitoare între Dumnezeu şi om. Rugăciunea sa e un «ajutor
dumnezeiesc», care face ca, pentru fiecare credincios ce conlucrează la mântuirea sa
cerându-i mijlocirea, mila lui Dumnezeu să biruie încă o dată dreptatea Lui”3.

În Mineiul lunii Aprilie găsim o altă folosire a imaginii scării care, de data
aceasta, nu o privește pe Fecioara Maria. Într-un stih care cântă Virtutea
Sfântului Iason se afirmă că modul în care acesta îi învăța pe credincioși era
precum o scară care îi înălța către Dumnezeu :
„Iason cel insuflat de Dumnezeu, scara care ajunge până la cer, şi prin învăţătură îi
ridică pe credincioşi la viaţa cea cerească, vieţuieşte după sfârşit şi stă înaintea Treimii,
bucurându-se măritul; cu ale cărui rugăciuni, Doamne, dă-ne tuturor mare milă.”4

În modul în care episodul biblic a fost preluat de către rugăciunea liturgică


nu vedem atât de mult o prezentare efectivă a sa care să îl copieze efectiv, cât
mai degrabă o folosire reinterpretativă şi actualizatoare, care se foloseşte de
această imagine pentru a adânci misterul altor persoane sfinte, cu precădere cel
al Maicii Domnului.

3
MakariosSimonopetritul,Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 247.
4
Utrenia Sf. Iason şi Sosipatru, Mineiul pe aprilie, Antologhionvol II, cit, p. 1047.

13
CAPITOLUL III
SCARA LUI IACOV
REFLECTATĂ ÎN ÎNVĂŢĂTURA BISERICII

Nu s-ar putea afirma că referirile magisteriului actual la episodul biblic al


„Scării lui Iacov” ar fi dese şi frecvente; cel puţin nici între documentele CV2 şi
nici între articolele CBC nu există menţiuni.

Vom aminti, totuşi, anumite cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea, care
s-a inspirat direct din această scenă.

Înainte de toate, Pontiful a amintit de „Scara lui Iacov” în enciclica Deus


caritas est. Reflecțiile pe care Papa le construieşte la început ridică întrebarea
dacă „diferitele sensuri ale cuvântului "iubire", uneori chiar opuse, nu ar
subînțelege o anumită unitate profundă sau dacă, dimpotrivă, ele nu ar trebui să
rămână independente” (DCE 7). De asemenea, acesta se întreabă „dacă mesajul
despre iubire care ne este vestit de Biblie și de tradiția Bisericii ar avea ceva în
legătură cu experiența umană obișnuită a iubirii sau dacă nu cumva mai curând i
s-ar opune” (DCE 7). Pentru a dezvolta ideea şi a canaliza discuţia, Pontiful
propune distincţia între câteva cuvinte, care se referă la „iubire”:eros (iubirea
"lumească", iubirea posesivă) și agape(iubirea bazată pe credință, iubirea
oblativă).

Papa se întreabă aici dacă iubirea pură, oblativă, este realistă, dacă omul
poate să trăiască fără să dea. În acest context, pentru a explica această dualitate,
Papa Benedict se foloseşte de imaginea scării lui Iacov:
În fragmentul biblic despre scara lui Iacov, sfinții părinți au văzut exprimată
simbolic, în diferite moduri, legătura inseparabilă dintre urcare și coborâre, dintre eros
care-l caută pe Dumnezeu și agape care transmite darul primit. În acest text biblic, se
spune că patriarhul Iacov a văzut în vis, pe piatra pe care își sprijinise capul, o scară ce
atingea cerul și pe care îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau (cf. Gen 28,12; In 1,51).
Interpretarea pe care papa Grigore cel Mare o dă acestei viziuni în lucrarea sa Regula
pastorală este deosebit de mișcătoare. Bunul păstor, spune el, trebuie să fie înrădăcinat
în contemplație. Într-adevăr, numai așa îi va fi posibil să accepte necesitățile altora în
inima sa, în așa fel încât să devină propriile sale necesități: "Per pietatisviscera in se
infirmitatemcaeterorum transferat"[II,5; Sch 381,196]. În acest context, sfântul

14
Grigore se referă la sfântul Pavel care a fost înălțat la cer până la cele mai mari mistere
ale lui Dumnezeu și tocmai în felul acesta, când coboară de acolo, este capabil să se
facă tuturor toate (cf. 2Cor 12,2-4; 1Cor 9,22). Pe de altă parte, mai dă și exemplul lui
Moise, care intră mereu din nou în cortul sacru, rămânând în dialog cu Dumnezeu,
pentru a putea astfel, pornind de la Dumnezeu, să fie la dispoziția poporului său.
"Înăuntru (în cort), răpit în sus de contemplație, afară (de cort) se lasă zorit de
greutatea celor suferinzi: Intus in contemplationemrapitur,
forisinfirmantiumnegotiisurgetur"[Cf. R. DESCARTES, Oeuvres, ediție îngrijită de V.
Cousin, vol. 12, Paris 1824, pag. 198].

În felul acesta am găsit un prim răspuns, încă destul de general, la cele două
întrebări precedente: în fond, "iubirea" este o realitate unică, dar cu dimensiuni
diferite; rând pe rând, una sau alta dintre dimensiuni poate să se impună într-un mod
mai evidențiat. Acolo unde totuși cele două dimensiuni se despart complet una de alta,
se ivește o caricatură sau, în orice caz, o formă reducționistă de iubire. Într-o manieră
sintetică, am văzut, de asemenea, că în cazul de față credința biblică nu construiește o
lume paralelă sau o lume opusă fenomenului uman originar care este iubirea, ci
acceptă omul întreg, intervenind în dorința lui de iubire pentru a o purifica,
deschizându-i totodată dimensiuni noi. Această noutate a credinței biblice se manifestă
mai ales în două puncte, care merită să fie subliniate: chipul lui Dumnezeu și chipul
omului. (DCE 7c-8)

În cadrul audienţei pe care Papa Benedict a acordat-o Episcopilor recent


numiţi, a amintit această citare din enciclica DCE. Fireşte, contextul era acela al
unui discurs despre îndatoririle şi atribuţiile unui espiscop în Biserică:
În Enciclica "Deus caritas est ", referindu-mă la naraţiunea episodului biblic al
scării lui Iacov, am dorit să evidenţiez cum tocmai prin intermediul rugăciunii –
păstorul devine sensibil şi milostiv faţă de toţi (cf. nr. 7). Şi am amintit gândul Sf.
Grigore cel Mare, pentru care păstorul ce este înrădăcinat în contemplaţieştie să
primească nevoile celorlalţi, care în rugăciune devin ale lui. Rugăciunea educă la
iubire şi deschide inima spre dragostea pastorală pentru a-i primi pe toţi cei care
aleargă la Episcop”.5

În toate aceste afirmaţii ale Papei Benedict al XVI-lea am găsit o


interesantă explicaţie actualizatoare a pericopei biblice a „Scării lui Iacov”.
Astfel, ea este un simbol al rugăciunii (înălţare către Dumnezeu), care strânge
laolaltă durerile şi necesităţile proprii şi ale celorlalţi, transformându-le în
atitudini şi gesturi concrete.

5
http://magisterobenedettoxvi.blogspot.com/2007/09/

15
CONCLUZII

În această lucrare întocmită la sfârșitul seminarului de „Pentateuh” am


încercat să cuprindem laolaltă câteva informaţii despre episodul „Scării lui
Iacov” care ne este relatat în cartea Genezei 24,10-22. A fost evidenţiat faptul că
acesta este un episod care a nutrit-deopotrivă -atât itinerarii de căutare spirituală,
cât şi unele de tip artistic şi cultural.

Prezenta lucrare s-a structurat în trei secţiuni (capitole) distincte,


încercând fiecare să surprindă modul în care acest episod biblic a inspirat
felurite paliere intelectuale şi spirituale.

Înainte de toate, Capitolul I a parcurs relatarea biblică, încercând să


surprindă elementele cheie ale naraţiunii şi să răspundă la întrebări despre
identitatea şi viaţa lui Iacov pe care orice cititor şi le poate ridica. De asemenea,
parcurgând Scriptura, capitolul şi-a propus să redea contextul efectiv al visului
pe care acesta l-a avut, pentru ca să devină mai imediată înţelegerea
semnificaţiei lui.

Capitolul al II-lea a încercat să surprindă modul în care episodul biblic


al „Scării lui Iacov” a inspirat rugăciunea Bisericii Răsăritene de rit bizantin. S-a
evidenţiat cum, cu precădere, figura Maicii Domnului este venerată precum
noua scară ce uneşte Cerul cu Pământul.

Capitolul al III-lea a adus câteva afirmaţii magisteriale de-ale Papei


Benedict al XVI-lea care, în enciclica Deus Caritas Est a folosit scena biblică a
viziunii patriarhului Iacob pentru a introduce câteva distincţii în explicarea
conceptului de „iubire”.

Desigur, relatarea scripturistică a „Scării lui Iacov” rămâne bogată şi


inepuizabilă. Ne dorim ca ea să inspire cât mai mulţi oameni, atât în actul de
rugăciune efectivă, cât şi în înălţarea vieţii către Dumnezeu, Binele spre care
orice fiinţă trebuie să tindă.

16
BIBLIOGRAFIE

1. Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură , Vol. II , Pentateuhul , Ed.Galaxia Gutenberg,


2007 , de Raymond E.Browm,S.S; Joseph A. Fitzmyer,S.J; Roland E.Murphy,O.Carm.
2. Antologhion , Vol. II , Ed.Roma, 2016 .
3. Catehismul Bisericii Catolice , Ed. Arhiepiscopia Romano-Catolică de București ,1993.
4. Makarios Simonopetritul, Triodul Explicat – Mistologia Timpului Liturghic , Ed. Deisis, Sibiu,
2008.
5. http://magisterobenedettoxvi.blogspot.com/2007/09/
6. BIBLIA Sinodală, Ed. Institutului Biblic și de misiune ortodoxă , București 2015.
7. Biblia, Ed. Sapintia, Iași, 2003.

17