Sunteți pe pagina 1din 14

INTRODUCERE

Actele scrise ocupă un rol important în rândul probelor judiciare. Ele sunt
examinate ca probe scrise și materiale ca probe scrise, li se studiază conținutul
spiritual, de idei, precum si forma de redactare. Iar ca probe materiale, intersectează
prezentarea generală, natura suportului și a substanței cu care s-a scris, deosebirea de
culoare între un scris și altul, diferitele ștersături ce schimbă forma exterioară a
actului.
Sub denumirea de act scris sau de document în criminalistică se înțelege orice scris
tipărit, dactilografiat, manuscris, schiță, desen, prin care se atestă starea civilă,
identitatea personală, pregătirea școlară ori profesională, încheierea de diferite
contracte, felurite declarații, precum și biletele de călătorie, de bancă, timbrele etc.
Cercetarea actelor scrise în criminalistică are o sferă mai restrânsă în comparație
cu cea judiciară. Cercetarea judiciară a actelor scrise presupune examinarea lor
contabilă, financiară, criminalistică și de altă natură. Prin urmare, cercetarea
criminalistică este una din metodele de examinare a actelor scrise.
Lucrarea cu tema ” CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A DOCUMENTELOR „
are menirea de a prezenta date cu privire la analiza falsurilor în înscrisuri. Prin studiul
de față tindem să contribuim la micșorearea numarului de falsuri în documente.
În lucrare sunt arătate modalitățile practice în care se poate realiza falsul în
documente, măsurile de protecție și siguranța care poate fi luata de organele emitente
pentru a face imposibilă sau greu de realizat falsificarea, dar mai ales posibilitatea de
a depista prin diferite metode un document fals.
Lucrarea este structurată pe IV capitole, care conține date și informații cu
privire la: -noțiunea de document;
– stabilirea autenticității;
– stabilirea vechimii documentelor;
– noțiunea de fals;
– falsul din punct de vedere al dreptului penal si al dreputul civil;
– elemente de drept procesual penal privitoare la infracțiuni de fals;
– metode de comitere a falsului;
– falsul comis în cărțile de credit;
– falsul comis cu ajutorul copiatoarelor;
– falsul comis în documente.
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE

Criminalistica elaborează metodele tactice și mijloacele tehnico-ștințifice


aplicabile în munca de prevenire, cercetare și descoperire a infracțiunilor, pentru
stabilirea adevărului în justiție și sancționarea persoanelor care se fac vinovate de
încălcarea legilor statului noastru socialist.
Documentele reprezintă un capitol important în istoria de milenii a omenirii. De-a
lungul timpului documentele apar ca înscrisuri de o însemnătate deosebita, încă de la
apariția lor acestea au început a fi falsificate. Până în secolul XVII falsificările de
documente erau pedepsite aspru.
O categorie anume de falsuri a fost numită de slavistul Ioan Bogdan „ Noi
falsificate basarabene ”. Sunt în număr de 30, au fost create după ce Basarabia a căzut
la Imperiul Țarist după ” Pacea de la București ” din 1812. Pentru falsificarea
acestora se pare că a folosit un atelier întreg pentru că toate aceste documente sunt
cam pe același tipar.
Falsificatorii intruiți nu își permiteau să facă falsuri sub forma originală, aceste
documente nu reușeau să se impună ca autentice.
Unul dintre falsificatorii este Bogdan Petriceicu Hașdeu. El a creat doua falsuri,
unul este ” Diploma Bârlădeanu „ , prin care se confereau unor negustori dreptul de a
face comerț în Moldova fără a plăti taxe, acest fals intrând în categoria falsurilor
patriotice sau falsuri pentru mărirea neamului.
Al-II- lea fals al lui B. P. Hasdeu este „ Hrisovul lui Iurg Koriatovici ”. În acest
hrisov el a încercat să pună pe tronul Moldovei acel personaj Iurg, pe care l-ar fi găsit
într-o cronică lituană, dar negăsind documentele care să dovedeasca și ceea ce susține
el, și-a permis luxul să creeze un hrisov, știind că nu are pergament, că nu are
cerneală de atunci, că nu are matrița sigilară să obțină amprenta ca într-un document
de atunci, el a prezentat falsurile sub forma de copii.
Falsul sub formă de copii nu se pot depista ușor pe baza elementelor extreme,
falsul trebuie supus criticii interne, pentru a vedea intituțiile, persoanele, limba și
conținutul lor de idei.

1.2 Documentul ca obiect de materializare a falsului

Cuvântul document provine din limba latină și anume de la cuvântul


documentumce înseamna certificat, indiciu, dovadă.
În dicționarul explicativ al limbii române se observă că documentul este un act
prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept,
se recunoaște o obligație.
Codul Penal folosește termenul de înscris , față de legislația anterioară care
folosea termenul de act. Pe lângă cei doi termeni, mai există și acela de document,
care poate desemna atât un înscris, cât și orice obiect destinat să ateste fapte de natură
juridică sau istorică.

Termenul de înscris sens restrâns, făcând distincție între infracțiunile de fals în


înscrisuri și falsificarea de monede, timpre și alte valori. În examinarea criminalistică
trebuie făcută delimitarea între cercetarea propriu-zisă a falsurilor în înscrisuri –
inclusiv a celor dactilografiate și cercetarea altor categorii de falsuri: monede, mărci
poștale, instrumente de marcare și de autentificare.
În sens larg, termenul de document, cuprinde diverse obiecte materiale
confecționate și destinate fixării în timp și spațiu a ideilor, gândirii și voinței umane.
Astfel sub incidența termenului de document este și filmul, fotografia, audio-
videogramele și alte modalități de înregistrare.
În procesul judiciar, actele scrise pot interesa nu numai ca mijloace de probă, dar
și pentru reconstituirea împrejurărilor în care au fost întocmite. Actul scris se
consideră mijloc de probă atât timp cât veridicitatea sa nu este contestată. Din
momentul constestarii acesta devine probă materială. Actul nu va mai avea atunci
rolul de atestare a anumitor raporturi juridice, ci va servi la dovedirea falsului si
stabilirea autorului acestuia, precum și la elucidarea altor împrejurări revelatoare sub
aspectul judiciar.
Ca mijloc de probă, actului îi este proprie concordanță între ceea ce comunică și
faptul respectiv, pe când actul – probă materială este lipsit de o asemenea
concordanță.

1.2 Studierea și examinarea documentelor


A examina sau a cerceta un document, înseamnă a analiza din toate punctele de
vedere, a supune unui examen, a studia, a investiga un act prin care se adeverește, se
constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație.
În cadrul cercetării judiciare, actele scrise sunt supuse unor cercetări diferite, care
pot fi de natura contabilă, financiară, criminalistică etc. Cu alte cuvinte cercertarea
criminalistică a documentelor scrise este numai un aspect din cercetarea judiciară a
acestora.
Actele scrise se găsesc, de obicei, în starea lor obișnuită de utilizare, iar uneori
deteriorate – rupte sau arse.
Descoperirea falsului se realizează prin cercetarea actului sub diferite unelte de
iluminare, examinarea lui în transparență pentru a vedea dacă nu a falsificat prin
radiere sau răzuire. De asemenea, se pune sub radiații ultraviolete, în vederea
descoperirii falsului prin corodare, ori sub raze infraroșii pentru a se constata dacă nu
s-au făcut eventuale adăugiri ulterioare.
A. Ridicarea și conservarea actelor scrise se face în așa fel încât unele existente
să nu fie distruse și totodată să nu se creeze altele noi. În acest proces se respectă
următoarele:
– Actele se ridică cu penseta sau cu mănuși, dacă după natura
lor intersectează și urmele de mâini existente pe ele;
– Pe actele descoperite și ridicate nu se face nici o mențiune
întru-cât orice înscriere făcută modifică aspectul inițial al
actului;
– În momentul impachetării, nu se fac îndoituri noi.
Îndoiturile inițiale, create prin plierea în dosare, plicuri etc.,
in anumite situații, numărul, poziția, modul general în care
întretaie rândurile scrisului la stabilirea adăugirilor făcute
ulterior în textul actului, la determinarea modului de
păstrare și a gradului de uzură;
– Actele ridicate, pentru păstrare, nu se cos la dosar, ci se
întreprind în plicuri, fără însă a se crea noi îndoituri.
Plicurile sunt cusute în așa fel ca actul respectiv să poată fi
scos și studiat.

Cele mai multe acte, emise de către instituții și chiar de persoane particulare, se
întocmesc prin respectarea unei forme în redactarea, semnarea și ștampilarea, sau
forme de înregistrare.
În procesul cercetării aspectului exterior al actului se acordă atenție hârtiei, culorii
scrisului, deteriorarilor, precum și falsurilor.
Ridicarea și conservarea actelor deteriorate sunt activități îndestul de des în
practica de urmărire penală. Actele distruse prin ardere se ridică și se conservă prin
diferite procedee, în funcție de măsura deteriorării lor.

1.2.1 Stabilirea autenticității

Determinarea autenticității unui document se constituie într-o activitate curentă a


organelor judiciare. Aceste organe procedează la verificarea și ridicarea unor
înscrisuri ce prezintă suspiciuni în ceea ce privește forma, conținutul, culoarea
substanței de scriere etc. De regulă, cele mai frecvente cazuri se referă la stabilirea
autenticității documentelor de indentitate, pașapoarte, altor acte de stare civilă, actelor
de studii, adeverințelor, certificatelor etc. Întru-cât hârtia este utilizată în mod
frecvent ca material suport la întocmirea actelor scrise, prezentăm succint elementele
asupra cărora trebuie insistat la exminarea ei.
a. Greutatea specifică se stabilește pentru diferențierea sorturilor de hârtie și se
face prin cântărirea unor eșantioane egale și cu același grad de umiditate.
b. Grosimea hârtiei ajută la stabilirea sortimentului din care face parte.
Diferențele izolate de grosime contribuie la descoperirea porțiunilor acoperite cu
diferite substanțe străine, a regiunilor subțiate prin ștergerea mecanică a scrisului.
c. Nuanța de culoare este un element prin care se poate stabili sortimentul,
vechimea și uneori compoziția chimică a hârtiei.
d. Elasticitatea este o proprietate ce se imprimă hârtiei din momentul
fabricării, în funcție de destinație.
e. Transparența se stabilește prin măsurarea fotometrică și fotografiere, și
este dată de compoziția chimică, culoarea și grosimea hârtiei.
f. Filigranarea se face încă procesul fabricării și contruirea fibrelor din pasta
de celuloză, înainte de finisare, cu ajutorul cilindrilor filigranori. Prin acest proces
hârtia nu își pierde grosimea, culoarea și elasticitatea.
Vechimea hârtiei mai este dată și de aspectul exterior al decolorării, gradul de
elasticitate, diferite urme create prin păstrarea și folosirea ei. În ceea ce privește
cerneala, pasta și substanța creioanelor din scrisul actului de asemenea, suferă
schimbări perceptibile prin trecerea lui, atât în privința culorii, cât și a gradului de
oxidare. Vechimea actelor dactilografiate se apreciază după proprietățile hârtiei,
caracteristicile de tip și de uzură ale mașinii și de limbajul folosit în cuprinsul textului
supus examinării.
În practica criminalistică s-au semnalat frecvente cazuri de contrafacere a
unor documente atât de bine realizate și cu aparența de autenticitate atât de mare
încât este practic imposibil depistarea falsurilor, fără apelarea la cunoștințelor de
specialitate și dotarea tehnică din labotatoarele de criminalistică.

CAPITOLUL II
FALSUL ÎN DOCUMENTE

2.1 Noțiunea de fals

Noțiunea de fals nu este precizată printr-o definiție legală. În majoritatea


legislațiilor se face o enumerare a diferitelor felor de fals, dar fără a se da o definiție
generală și completă, care să delimiteze caracteristicile acestei infracțiuni.
Literatura de specialitate enumeră elemente esențiale ale falsului în acte, arătând
că aceasta prezintă trei caracteristici principale, și anume: alterarea adevăratului
conținut într-un act, producerea sau posibilitatea producerii unor consecințe juridice,
săvârșirea faptei cu intenție. Astfel se poate spune că prin fals în acte urmează a se
înțelege orice alterare a adevăratului privitor la forma sau conținutului unui act scris,
oficial sau neoficial, săvârșita cu intenție și care poate produce consecințe
socialmente periculoase.
Pentru a fi considerat oficial, înscrisul trebuie să facă parte din categoria celor
întocmite, de o autoritate publică. Sunt considerate înscrisuri oficiale atât exemplarele
originale, cât și copiile legalizate sau certificate ale acestora, dacă sunt susceptibile de
se produc consecințe juridice, fiind lipsit de relevanță faptul că sunt redactate în
limba română sau într-o altă limbă.
În cazul înscrisurilor sub semnătură privată, un altfel de înscris fiind caracterizat
prin conținut cu relevanță juridică, semnătură, data redactării etc. Un înscris sub
semnătură privată devine înscris oficial din momentul în care a fost supus
autentificării.
Actele pot fi falsificate total sau parțial. Ele se redactează în registrul unei
instituții ori întreprinderi de stat. Actele falsificate în întregime de aceeași persoană
au unitate structurată, atât logică cât și grafică, ceea ce lipsește în majoritatea actelor
de falsuri parțiale. Metodele de examinare a falsului se aleg și se aplică în funcție de
procedeul utilizat la falsificare, de natura hârtiei și a substanței folosite la întocmirea
actului.
Falsul în acte se realizează prin înlăturare, acoperirea sau adăugare de text,
contrafacerea scrisului, falsificarea semnăturilor și a ștampilelor.

2.2 Falsul din punct de vedere al dreptului civil și


a dreptului penal

De asemenea, nu este admis desfășurarea normală a relațiilor sociale fără


nașterea, modificarea și stingerea unor raporturi juridice. Acest lucru poate fi
exemplificat prin dispozițiile legii civile care statuează obligativitatea formei scrise în
cazul actelor juridice având ca obiect bunuri cu valoare mare, declarițiile martorilor
nefiind admise ca mijloc de probă în proces. Fiind mijloace de probă cerute de
dipozițiile legale.
Alterarea unui înscris ce consfințește un raport juridic se întâlnește atât în cazul
înscrisurilor oficiale, cât și în cazul celor sub semnătură privată.
Opiniile doctrinare, între actele oficiale și cele sub semnătură privată există unele
deosebiri, din care :
• în cazul actelor oficiale, obiectul juridic generic al ocrotirii-
penale sau civile este format din relațiile sociale a căror existență
implică protejarea încrederii publice. Consecințele produse de
actul oficial sunt garantate de funcționarul public, competent să-l
autentifice.
• Înscrisurile sub semnătură privată, nefiind întocmite în fața
funcționarului public, nu sunt garantate decât de simpla semnătură
a părților. Aceasta înseamnă că un astfel de înscris se constituie în
propriul său martor, persoana care îl invocă neavând altă garanție
decât semnăturile depuse pe el.
• Înscriurile sub semnătură privată nu se pot impune cu aceeași
autoritate ca și înscrisurile oficiale. Convențiile nu produc efecte
decât numai între părți.
• În materia dreptului civil, constatarea ca printr-un înscris s-a
atestat o convenție care în realitate nu avut loc să constituie un
neadevăr, dar nu în mod obligatoriu și fals. Nu trebuie confundat
falsul cu simularea, deoarece în cazul falsului este atacat înscrisul
invocat, iar pentru a înlătura operația pe care el o constată și
despre care se pretinde ca nu a avut loc. Ca element al acesteia,
legea civilă nepermitând administrarea altei probe contrarii ori a
unei probe peste ceea ce conține un act înscris. În cazul unei
simulări, atunci când părțile au posibilitatea evindențierii
foloaselor ilicite dobândite prin dovedirea faptului că un anumit
act stipulează o operație diferită față de cea care a avut loc în
realitate.
• Din punct de vedere al legii penale un înscris oficial poate fi
întocmit de un funcționar public care confirmă sub semnătură, în
mod mincinos, o operațiune care nu a avut loc. Este posibil ca un
act să nu aibă decât o amprentă de înscris oficial, în realitate el
fiind întocmit în mod fraudulos de către o persoană care
consemnând fapte imaginare îi dă forma unui înscris oficial.
• Chiar din sens restrâns, falsul este privit diferit în dreptul penal
față de dreptul civil, urmând proceduri de cercetare diferite. În
materia dreptului penal, cercetarea presupune atât dovedirea
falsului, cât și a vinovăției persoanei implicate, procedurile având
un caracter represiv. În materia dreptului civil, așa cum am
menționat, se poate vorbi de fals până la proba contrarie, numai în
măsura în care înscrisul prezentat în proces este contestat de
partea căreia i se opune.
• Spre deosebire de dreptul penal, în materia civilă este prevăzută
expres procedura verificării de scripete. În materie civilă, instanța
de judecată îi revine obligația de a dispune verificării de scripete.
În materia civilă, instanței de judecată îi revine obligația de a
dispune verificarea unui înscris sub semnătură privată contestat de
una sau mai multe părți în cazul în care moștenitorii sau urmașii în
drepturi ai persoanei depsre care se pretinte ca redactat înscrisul
declară că nu cunosc nici unul scrisul și nici semnătura acesteia.
• Finalizarea acțiunii de dovedire a falsului are momente diferite în
dreptul civil de față de dreptul penal. Dacă în dreptul civil
acțiunea declanșată de prezentarea unui înscris se încheie în
momentul în care s-a dovedit că aceasta este fals, în dreptul penal
nu se finalizează decât după ce s-a realizat identificarea și s-a
dovedit vinovăția autorului falsului. Uneori, la împlinirea
termenului de prescripție a faptei penale, precum și atunci când
acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau nu poate fi
exercitată, calea falsului ramâne singura deschisă.
Indiferent dacă falsul este abordat din perspectiva dreptului civil ori a dreptului
penal, noțiunea de fals în înscrisuri nu trebuie confundată cu noțiunea de fals tehnic.
Falsul tehnic are o arie de cuprindere mult mai diversificată, cuprinzând pe lângă
manoperele frauduloase executate pentru alterarea înscrisului și acțiunile voluntare
ori involuntare – efectuate asupra actelor, fără ca prin aceasta să se urmărească
producerea unor consecințe juridice.

2.3 Elemente de drept procesual privitoare la


infracțiuni de fals

În legislația română, faptele încriminate sub denumirea de ” infracțiuni de fals „ se


constituie într- o categorie bine particularizată în sfera vastă a faptelor socotite
periculoase. Este neconceput o relație socială fără existența bunei- credințe reciproce
a părților implicate, fără îndatorirea de respect față de adevăr și fără sentimentul de
încredere că este efectiv respectat.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că grupul social al infracțiunilor de fals
alterarea adevărului se face asupra unor lucruri – cărora li se atribuie juridic însușirea
și funcționarea de a servi drept probă a adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă cu
prilejul diverselor relatii sociale: înscriuri, titluri de credit, intrumente de marcat,
monede, timbre, etc.
Conform art. 288 C.P. ” Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea
scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă
consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani. ”
Falsul prevăzut în aliniatul precedent, săvârșit de un funcționar în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale : biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecințe juridice.
Tentativa se pedepsește.
Este adevărat că în cazul infractiunilor de fals alterarea adevărului se realizează
prin activitatea infracțională a uneia sau mai multor persoane.
În raport cu rezultatul activității infracționale, înșelarea încrederii se realizează
prin produsul acțiunii frauduloase, independent de persoanele care au pus în aplicare
rezoluția infracțională. Din aces considerent acestor infracțiuni legiuitorul român
utilizează noțiunile de fals, falsificarea și încrederea, înțelegând prin acestea
următoarele:
– Fals : în sensul larg al cuvântului este tot ceea ce nu corespunde
adevărului.
– Falsificarea : reprezintă operația prin care acțiunea de alterare a
adevărului.
– Încrederea : este privită ca stare psihică generală de prezumția de
bună- credință pe care și-o acordă persoanele în relațiile dintre ele,
precum și prezumția de veracitate privind existența și valoarea
lucrurilor.
În referire la aspectele comune infracțiunilor de fals, cu privire specială asupra
falsului material în înscrisei oficiale, falsului intelectual și uzului de fals, se fac
urmatoarele precizări:
• Obiectul juridic generic al ocrotirii penale este valoarea socoală
protejată, respectiv încrederea publică în lucrurile ce au calitate legală
de ase constitui în probă.
• Infracțiunile de fals implică referirea la un anumit adevăr aparent,
presupus ca fiind dovedit, dar care în realitate este alterat prin
săvârșirea falsului.
• Autor subiect activ nemijlocit al infracțiunilor în dicuție poate fi, în
principiu, orice persoană, legea neprevăzând vre- o calificare
acesteia; calitatea subiectului activ va putea contitui o circumstanță
agravantă când săvârșirea falsului a fost înlesnită de acea calitate.
• Cu privire la aspectul laturii materiale toate infracțiunile de fals sunt
fapte comisive.
• Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunile de fals sunt
săvârșite cu intenție.
• Sub aspectul procesualului la toate infracțiunile de fals acțiunea
penală se pornește și se execută din oficiu.

CAPITOLUL III
METODE DE COMITERE A FALSULUI

Falsul în acte se realizează prin înlăturare, acoperire sau adăugire de text,


contrafacerea scrisului, falsificarea semnăturilor și a ștampilelor.
a). Falsul prin înlăturare de text
– are loc pe cale mecanică și chimică. Procedeele de înlăturare mecanică a
unui semn sau a mai multor semne sunt răzuirea și radierea.
Răzuirea se realizează cu ajutorul unor instrumente ascuțite cum sunt lama de
ras, cuțitul, vârful unui ac, precum și unele substanțe abrazive, pulverizate într-un
strat fin pe substanța hârtiei, după care se umezește ușor locul ce urmează a fi șters.
În general, falsul prin răzuire se limitează la înlăturarea unui număr redus de cifre,
litere sau alte semne.
Radierea se face cu gumă de șters sau uneori chiar cu miez de pâine. De obicei,
falsul prin radiere se întinde pe o suprafață mai mare decât cel prin răzuire, vizând
mai multe semne.
Înlăturarea scrisului pe cale mecanică cu diferite obiecte prind odată cu
înlăturarea semnelor, și o deteriorare a suprafeței hârtiei acțiunea ștearsă devine mai
mată, fără luciu, scămoșată în comparație cu părțile neșterse. Dacă are o rețea de
protecție porțiunea radiată sau răzuită desenul protector este degradat.
Examinarea criminalistică a falsului parțial prin înlăturare de text parcurge doua
faza: - Stabilirea locului în care a fost înlăturat textul;
– Refacerea textului înlăturat.

Textele răzuite sau radiate, pot fi evidențiate prin diferite procedee de fotografiere
a actului cu filtre de lumină, sub raze infraroșii, ultraviolete și prin aplicarea metodei
difuzo-copiative.
Corodarea este înlăturarea de text prin utilizarea celor mai diferiți reactivi chimici.

Înlăturarea textului prin cale chimică

Corodarea și spălarea reprezintă înlăturarea de text datorată acțiunii unui agent


chimic. Agentul chimic intră în reacție cu coloranții existenții în substanța de scriere,
formând săruri incolore.
Potrivit literaturii de specialitate pentru înlăturarea textului sunt folosite mai multe
procedee, dintre care:
• introducerea și ținrerea înscrisului în apă fierbinte, până la
dispariția scrisului;
• ținerea înscrisului nemișcat în apă rece, timp de 2-3 zile;
• tamponarea textului cu vată îmbibată în diverși solvenți
chimici, urmată de spălare și uscare forțată etc.

Cunoașterea substanțelor folosite pentru corodarea înscrisului este necesară, în


raport cu acestea alegându-se reactivul adecvat pentru refacerea scrisului înlăturat.
Solvenții folosiți pentru corodare și spălare provoacă o serie de transformări ale
hârtiei și materialelor de scriere. Alterarea chimică poate fi recunoscută după:
– pierderea luciului hârtiei și apariția unor porțiuni mate;
– existența unor pete albe albicioase sau galbene;
– creșterea fragilității hârtiei;
– deteriorarea liniaturii imprimate și a desenului de protecție
corodat, precum și a mențiunilor executate ulterior
corodării;
– existența unor fragmente din traseele grafice ale scrisului
inițial.

Examinarea criminalistică a falsului parțial prin înlăturare de text pe cale chimică


parcurge doua fraze :
• Stabilirea locului în care s-a produs corodarea și
spălarea;
• Refacerea textului înlăturat .

În afară de metodele folosite la stabilirea locului unde a fost înlăturat textul pe cale
mecanică, în cazul alterării pe cale chimică se utilizează și metode specifice, mergând
până la identificarea substanțelor cu care s-a realizat corodarea.
Acestea sunt: - tratarea cu hârtie de turnesol;
– tratarea cu acid citric;
– tratarea cu vapori de sulfat de amoniu;
– tratarea cu nitrat de argint;
– tratarea cu vapori de ionidină;
– tratarea cu soluție diluată de hipermanganat de
sodiu, etc.

Pentru refacerea textului înlăturat cu agenți chimici se folosesc atât metode fizice
cât și chimice.
Metodele chimice de relevare a textului înlăturat, deși prezintă riscul deteriorării
grave a înscrisului, se dovedesc eficace în cazul în care cerneala ștearsă a avut un
conținut redus de fier.
Metode chimice utilizate: * tratarea scrisului cu eosină;
• tratarea înscrisului cu vapori de acid tiocianic;
• tratarea înscrisului cu izotopi radioactivi;

b). Falsul prin adăugire de text


Constă în alăturarea la textul existent a unor semne ori cuvinte. Asemenea adaos
schimbă sensul inițial al conținutului actului, cum se întâmplă în cazul trecerii
cuvintelor din masculin la feminin, din singular la plural doar printr-o singură literă.
Uneori, chiar mai simplu, se schimbă înțelesul unei fraze printr-o singură virgulă.
Textul adăugat se descoperă dupa criteriul de încadrare logică în cuprinsul actului
după felul de ordonare și desfășurare a scrisului.
Specifice la scrisul adăugat sunt prescurtările neobișnuite ale unor cuvinte,
înghesuirea literelor sau a cifrelor, orientarea diferită a rândurilor, precum și
numeroase elemente de detaliu ale celor doua scrisuri, dacă falsul s-a comis de către o
altă persoană decât autorul textului autentic.
La actele dactilografiate, semnele adăugate au poziție deviată față de textul
original, sunt mai sus ori mai jos de orizontala scrisului. De asemnea, pasul dintre
semnele imediat apropiate ale celor doua scrisuri diferă ca mărime.
Diferența de pigmentație a cernelurilor este de asemenea un indiciu al adăugirilor
de text. Se constată prin cercetarea actului la microscop cu filtre separatoare de
culori, sub raze ultraviolete sau infraroșii. Nu se pierde din vedere nici direcția
rândurile și diferența de suport pentru scris, în cazurile adăugirilor făcute cu creion
ori cu pastă. Când celelalte procedee nu dau rezultate se recurge la analiza chimică.
Schimbările din documente sunt deseori observate datorită poziției convexe ori
concave a rândurilor .
Aspectele aparte prezintă completarea deasupra semnăturilor autentice. Uneori,
acestea sunt date în alb, deasupra lor completându-se un alt text decât cel voit de
semnatar. Mai frecvente însă sunt situațiile de obținere a semnăturii unei persoane
prin surprindere, de scriere în spațiul liber aflat deasupra semnăturii existente pe un
original sau de ștergere a întregului text aflat deasupra semnăturii autentice. În toate
cazurile se vor examina dimensiunile hârtiei, marginile ei, eventualele urme
înlăturate, o atenție deosebită acordându-se, de asemenea elementelor de ordin
topograf, cum ar fi ocolirea extremităților superioare ale semnăturii și comprimarea
rândurilor.
Stabilirea adăugirilor după criterii fizico-chimice. Apliarea metodelo grafice nu
întotdeauna dau rezultate. Deseori, elementele grafice trebuie să fie combinate cu
altele cum ar fi cele fizico-chimice. Dacă particularitățile fizico-chimice ale unui text
diferă de ale altui text va fi clar că scrierea s-a efectuat cu materiale diferite. Este greu
aplicarea acestei metode când se scrie cu cerneală de aceeași culoare sau natură.
Metodele de analiză a materialelor de scriere în vederea diferențierii lor sunt
diverse, completându- se una pe alta. Se vor aplica cu prioritate metodele fizice de
examinare, care să nu afecteze în vreun fel actul. Specifice stabilirii adăugirilor sunt
procedeele de examinare a comportării materialelor de scriere, analiza
cromatografică, diferențiere cromatică, metoda copierii și examinarea comportării
față de radiațiile invizibile a materialelor de scriere.
Metoda chimica este un procedeu frecvent întrebuințat în expertiza
criminalistică pentru stabilirea adăugirilor, îndeosebi la scrisurile executate cu
cerneală, constă în tratarea scrisuluui presupus adăugit și celui inițial cu diverși
solvenți și urmărirea reacțiilor ce se produc la decolorarea materialului de scriere,
schimbarea nuanței sale de culoare, întinderea rapidă a scrisurilor comparate față de
aceeași reactivi chimici dovedește că s-a scris cu același material, pentru elucidarea
situației fiind necesare și alte investigații.
Examinarea se poate face direct pe act ori pe o parte a materialului de scriere,
desprinsă din trăsături. În primul caz, se aplică o picătură a solventului cu ajutorul
unei baghete sau a unei pipete, observându-se cu lupa sau microscop, comportarea
materialului de scriere. Extracția se realizează prin aplicarea unui dizolvant, de regulă
un amestec de spirt și apă distilată, pe trăsătura de cerneală și absorbirea sa cu un tub
foarte îngust de sticlă, conținutul aplicându-se pe lamelă. Diferența trăsăturilor de
creion și trăsăturilor obținute cu hârtia indigo se poate realiza prin folosirea însușirii
silicaților ce intră în componenta creioanelor colorate de a absorbi coloranții organici
din soluții. S-a constatat că atunci când asupra trăsăturilor de creion colorat și hârtie
indigo se acționează cu un colorant organic de culoarea soluției cu care a fost tratat,
în timp ce scrisul executat prin intermediul hârtiei indigo își păstrează culoarea
inițială.
Examinarea microscopică este o metodă care are o sferă largă de aplicabilitate,
mai ales când adăugirile au fost executate cu cerneala. Ea oferă posibilitatea
diferențierii trăsăturilor executate cu cerneală, tuș și creion, prin studierea
constituenților și a modului în care aceste materiale de scriere au fost depuse pe
înscrisul în litigiu. Cu ocazia analizelor constituenților, tușurilor, examenul
microscopic pune în evidență atât particulele străine a unor amestecuri întâmplătoare,
cât și gradul diferit de coagulare al coloranților, datorat adăugirilor executate la
intervale mari de timp.
În practică se întâlnesc adesea cazuri când adăugirea efectuată pe un exemplar al
actului executat prin intermediul hârtiei indigo se face cu un creion de culoarea acelei
hârtii.
Analiza cromatografică constă în separarea componenților unui amestec de
substanțe dizolvate, prin trecerea lor printr-o coloană din material solid. Ea este o
metodă de separare și de analiză a unui mare număr de compuși organici și
anorganici. Metoda și-a găsit aplicabilitate, în primul rând la compararea cernelurilor.
Cromatografia ascendentă se bazează pe fenomenul capilarității fibrelor hârtiei de
filtru. Pentru aceasta, hârtia trebuie să se afle în poziție verticală, suspendată.
Totodată spațiul în care se desfășoară procedeul migrării să fir saturat cu
compenentele solventului întrebuințat la antrenarea pe hârtie a colorantului.
Elementele care se urmăresc și se compară sunt forma, dimensiunea, nuanța
culorii și nivelul petelor formate pe hârtia de filtru. Un alt indiciu de comparare îl
constituie valoarea RF-ului, care reprezintă raportul între distanța parcursă de
colorant și solvent. Deosebirile nete dintre imaginile obținute pe hârtia de filtru
denotă că materialele de scriere comparate sunt diferite. În cazul când
cromatogramele sunt asemănătoare sau apropiate, este necesar să se repete întregul
proces, însă cu un alt element, mai acid ori mai aminiacal, pentru a urmări dacă se
menține același tablou. Asemenea cromatogramelor a doi coloranți încă nu se face
dovada că cernelurile comparate sunt identice, ci doar ca ele sunt de același tip, având
aceeași apartenență generică.
Cromatografia radială pe hârtie are o arie de răspândire mai redusă, deși
rezultatele ce se obțin nu sunt inferioare celor oferite de cromatografia ascendentă.
c). Falsul prin acoperire de text se realizează cu hașuri de aceeași substanță ca
și a scrisului ori se creează peste scris pete de cerneală sau de altă natură. În
situația când pata nu se înlătură fără deteriorarea hârtiei și a scrisului din
regiunea acoperită, se procedează la fotografierea actului pe verso cu
lumina în transparență sau cu filtre de culoare. De asemenea, se mai recurge
la utilizarea unor reactivi chimici care să decoloreze pata, fără alterarea
scrisului acoperit.
Când scrisul acoperit este executat cu creionul ori cu pastă se încearcă
folosirea diferenței de relief prin fotografia de umbre a versoului actului în
cauză.

Mai ușor se relevă scrisul care a fost acoperit cu un material de altă natură și culoare
decât acela cu care s-a scris. Contribuie la ușurarea lucrului și scurgerea unei
perioade de timp mai mare între aplicarea pe hârtie a celor două materiale, presiunea
mare cu care s-a acționat în momentul scrierii, absența altui scris pe versul actului,
volumul mare a actului. Volumul mare a actului permite studierea particularităților
scrisului, reconstituirea sa după fragmentele care n-au fost acoperite și după sensul
textului.
Examinarea actului pe ambele părți cu lumina unilaterală și prin transparență este
o metodă mai simplă prin care se poate citi scrisul acoperit. E recomandabil ca
examinarea să se facă într-o cameră obscură. Partea opusă a actului se acoperă cu o
hârtie neagră cu excepția locurilor afectate. Imaginea obținută trebuie fotografiată,
negativul și pozitivul putându-se prelucra pentru accentuarea contrasului.
Dacă între scriere și acoperire s-a scrus mult timp, pentru relevarea scrisului putem
aplica și metoda difuzo-copiativă. La această metodă mai avem nevoie ca materialul
de acoperire să fie inert. Scrisul efectuat cu cerneluri care conțin violet și albastru de
metil, cu creioane chimice, creioane de grafit, tuș negru sau alte materiale ce nu pot fi
eliminate optic cu ajutorul filtrelor ori a radiațiilor infraroșii, pot fi stabilite la fel prin
această metodă.
O altă metodă de înlăturarea a materialui ce acoperă scrisul este cea mecanică. La
procedura dată apelăm când aplicarea primei metode n-a dat rezultate scontate.
Acțiunile următoare depind de natura petei și de calitatea hârtiei. Prelucrarea
mecanică a petei de pe materialele ca suport de scriere calitativă se face cu hârtie
fotografică nedevelopată și nefixată. Relevarea scrisului acoperit cu un creion simplu
de grafit se face cu ajutorul cauciucului brut.