Sunteți pe pagina 1din 4

Limbă și identitate

''Când vorbești, știu cărui loc aparții''

 Pragmatică
"Cuvinte în acțiune"

 Sociolingvistică
"Eu spun roșie, tu spui roșie"

 Limbă și identitate
''Când vorbești, știu cărui loc aparții''

Omul este o ființă socială. El este conectat cu alte persoane printr-o legătură emoțională uneori
considerată ca un fel de prietenie, afecțiune sau dragoste. Un grup este alcătuit din minimum doi
oameni. Primul grup căruia îi aparține un om de la naștere este grupul mamă şi copil. Apoi o persoană
aparține din ce în ce mai multor grupuri, la început mai mici apoi mai mari.

F. de Saussure definea limbajul ca pe un sistem structural de semne, care este folosit pentru
comunicare. Aceste semne sunt arbitrare (inventate) și limbajul este un fenomen social. Limbajul are
două funcții de bază: comunicarea și identitatea. Noi ne ocupăm cu aspectele comunicative și lingvistice
în alte capitole. Aici tratăm funcția de identitate.

Condiția de bază a unui grup este să găsească o posibilitate de a diferenția membrii de nemembrii.
Membrii unui grup învață o limbă în interiorul unui grup și numai aceia care aparțin acestui grup o pot
folosi cu un grad ridicat de competență. Așadar, limbajul este factorul principal care permite să
stabilească dacă cineva aparține grupului nostru sau nu, și în majoritatea cazurilor el permite, de
asemenea, să știi, cărui alt grup aparține această persoană.
Limbajele pot fi împărțite în limbaje umane și nonumane(animale, mașini...) Limbile umane sunt acelea
pe care oamenii le folosesc pentru a comunica. Toate limbile umane sunt atât naturale cât și artificiale.
Ele sunt artificiale pentru că toate limbile folosesc semne arbitrare(artificiale), cuvintele, și pentru că ele
au fost create de oameni. Ele sunt toate naturale în virtutea structurii lor gramaticale profunde. Faptul,
că fiecare limbă umană poate fi însușită de oricare om, dovedește că toate sunt naturale.

Limbi ca esperanto, Pidgin și limbi creole sunt limbi normale umane, ca și limbile etnice, dialectele și alte
forme ale limbajului. Exigența fundamentală pentru un sistem lingvistic ar fi o limbă umană care ar fi
utilizată în mod regulat de o comunitate.

Oamenii au creat scrisul, apoi statele, și statele au fixat/instaurat limbi statale care diferă de alte limbi
spontane pentru că ele sunt standardizate. Limbile standard sunt reglementate de o ortografie și o
pronunție, de gramatici și dicționare, și ele sunt scrise. Schimbările în aceste limbi sunt , așadar, mai
lente decât în limbile spontane.
Fiecare persoană aparține în același timp mai multor grupuri(familie, oraș, regiune, națiune, religie,
filosofie, grupe de prieteni samd) și fiecare grupă tinde să dezvolte diferențe de limbaj pentru a distinge
față de alte grupe. Fiecare persoană vorbește, așadar, în practic mai multe variante ale limbii sau
registre, chiar daca nu conștient. Oamenii sunt multilingvi prin natura lor.

Fiecare limbă are tendința către o întrebuințare mai largă față de grupul propriu, și fiecare om năzuiește
către folosirea limbii grupelor vecine, pentru a ușura comunicarea cu alții. În acest sens câteva limbi
continuă să crească mulțumită stabilității(economice, militare, samd) a purtătorilor , de asemenea prin
forța și atracția culturilor lor (produse culturale incluzând arta, educația, religia, industria de
divertisment...) și devin limbi internaționale, care pot fi utilizate într-o măsură mai mare sau mai mică.

Cele mai puternice limbi tind către o utilizare internațională cât mai cuprinzătoare. Adică, există multe
limbi internaționale. În ciuda dominanței publice a englezei, există mulți oameni în lume care nu vorbesc
engleza. Rusa joacă mai departe un rol internațional în fostele state sovietice, spaniola pretutindeni în
America Latină ( în afară de Brazilia), franceza, în multe țări francofone, chineza în regiuni uriașe în jurul
Chinei și alte limbi internațonale ale diasporei sunt utilizate de popoare fără un teritoriu propriu, ca de
exemplu Roma și Sinti, ebraica, înaintea întemeierii/creării statului Israel, Esperanto samd.

Statele care s-au format prin unificarea mai multor grupuri etnice sau națiuni au nevoie de o limbă
neutră/nouă pentru a exprima identitatea lor comună, ca, de exemplu, indoneziana. Dacă impune limba
grupului etnic dominant, statul riscă să nu mai existe (ca de ex. Uniunea Sovietică sau Iugoslavia) sau va
supraviețui, dar cu prețul unei instabilități de lungă durată.