Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Direcţia ID - IFR

Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

PORTOFOLIU

PEDAGOGII ALTERNATIVE

Analiza comparativă a mediului educațional din pedagogiile Montessori și Freinet versus


învățământul de masă din România.

Profesor,
Anca Petrescu
Student,
Spiridon T. Ionela-Mihaela(Ghiță)
Anul III

1
CUPRINS

ANALIZA COMPARATIVĂ A MEDIULUI EDUCAȚIONAL DIN PEDAGOGIILE MONTESSORI SI FREINET


VERSUS ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ DIN ROMÂNIA .................................................................................. 3
CONCLUZII ȘI CONSIDERAȚII FINALE....................................................................................................... 11
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................ 12

2
ANALIZA COMPARATIVĂ A MEDIULUI EDUCAȚIONAL DIN
PEDAGOGIILE MONTESSORI SI FREINET VERSUS ÎNVĂȚĂMÂNTUL
DE MASĂ DIN ROMÂNIA

Pedagogia Montessori, dezvoltată de Dr. Maria Montessori, este o metodă construită


pe baza observării ştiinţifice a copilului, de la naştere până la vârsta adultă. Abordarea acestei
metode valorizează spiritul uman şi vizează o dezvoltare holistică a copilului – fizică, socială,
emoţională, cognitivă. Copilul este văzut ca o persoană care tinde în mod natural spre cunoaştere,
capabilă să se autoeduce, în condiţiile unui mediu de studiu pregătit cu grijă.
Sălile de clasă Montessori sunt gândite în aşa fel încât să creeze un mediu educațional ce
stimulează libera alegere, independenţa, dar şi o stare de calm şi confort. Există spaţii potrivite
pentru lucrul în grup, aşa cum există spaţii în care un elev poate sta singur dacă îşi doreşte acest
lucru. Copiii lucrează la mese sau pe jos, folosind covoraşe. Există spaţii bine definite pentru
fiecare arie curriculară, cum ar fi Limbaj, Matematică, Artă, Cultură. Fiecare dintre aceste spaţii
beneficiază de rafturi pe care se află o mare varietate de materiale, din care elevul poate alege cu
ce vrea să lucreze.
Multe clase au o zonă destinată relaxării şi reflecţiei, unde obiecte alese cu grija, cum
ar fi o vaza cu flori sau un mic acvariu, pot conduce copilul spre meditaţie şi calm.
Mobilierul este întotdeauna potrivit nevoilor elevilor şi gândit astfel încât să stimuleze
independenţa: scaune, mese şi chiuvete joase, rafturi accesibile, obiecte de bucătărie de
dimensiuni mici.

3
În clasă, copiii se mişcă liber, comunică liber cu ceilalţi copii şi se asociază liber în
cazul în care doresc să lucreze împreună.

Clasele Montessori radiază armonie şi respect. Fiecare se adresează celorlalţi cu respect şi pe un


ton potrivit. Nu se ridică vocea şi nu există comportamente lipsite de respect sau violente. Elevii
demonstrează deseori curtoazie, o dorinţă de a ajuta, de a fi de folos. Deşi şcolile Montessori sunt
împărţite în clase de vârste multiple — copilăria mică (0-3 ani), preşcolari (3-6 ani), ciclu primar
(6- 12 ani) şi secundar (12-18 ani) — mediile pregătite introduc serii neîntrerupte de etape de
învăţare. Recent, a început un efort concertat pentru dezvoltarea programului secundar pentru
vârstele 12- 18.

Clasa 0-3 ani


Nido este un mediu pregătit pentru copiii de la 2 sau 3 luni până când merg bine în două picioare,
creat special pentru părinţii care lucrează.
Clasa părinte-copil oferă un mediu în care părinţii şi copiii interacţionează alături de un adult cu
pregătire Montessori care foloseşte mediul pentru a le facilita interacţiunea. Persoanele care îi
îngrijesc sunt învăţate cum să observe ce fac bebeluşii lor pentru a şti ce să le ofere. După ce încep
4
să meargă, copiii se alătură grupului celor peste 1 an, unde le sunt cultivate coordonare motorie
primară, independenţa şi limbajul. Aici,copiii foarte mici experimentează primul lor contact
structurat cu alţi copii. Copiii se angajează în activităţile practice ale vieţii de zi cum ar fi
:împăturirea, pregătirea unei gustări, spalatul sau măturatul; explorează o arie de limbaj, precum
obiecte în miniatură, carduri care denumesc anumite cuvinte şi cărţi, participă la pictură, cântat şi
alte experienţe artistice.
Clasa 3-6 ani
În clasa preşcolară copiii îşi aleg activităţile dintre materialele auto-corectoare aflate pe rafturile
deschise ce permit copiilor să înveţe prin propriile simţuri. Mediul preşcolar unifică funcţionarea
psiho-socială, fizică şi academică a copilului, oferă copiilor o fundaţie generală, timpurie care
include o atitudine pozitivă vizavi de şcoală, încredere interioară şi un simţ al ordinii, mândrie
pentru mediul fizic, curiozitate permanentă, obiceiul de a se concentra, obiceiuri de a avea
iniţiativă şi a insista, abilitatea de a lua decizii, auto-disciplină şi un simţ al responsabilităţii faţă
de ceilalţi membri ai clasei, şcolii şi comunităţii. Această fundaţie le va permite să dobândească
cunoştinţe şi aptitudini mai specializate pe parcursul carierei lor şcolare.
Clasa 6-12 ani
Ca şi în perioada preşcolară, materialele Montessori din clasa primară reprezintă o cale de a atinge
un scop - și anume, de a stimula imaginaţia, sprijini gândirea abstractă, genera o imagine de
ansamblu asupra sarcinii şi scopului omului. Copilul lucrează în cadrul unui sistem filozofic,
punând întrebări despre originile universului, natura vieţii, oameni şi diferenţele dintre ei, şi aşa
mai departe. Bazându-se pe fapte, studiile interdisciplinare combină elementele de bază - cititul,
scrisul şi aritmetica cu geologia, biologia şi antropologia în studiul istoriei naturale şi ecologiei
lumii. Programul este alcătuit din narațiuni care leagă și oferă o perspectivă plină de inspiraţie
asupra universului şi locului oamenilor în el. Aceste narațiuni sau ‘Mari lecții’ acoperă istoria
universului de la originile sistemului solar, pământului și formelor de viață la apariția culturilor
umane și nașterea civilizației. Ajutat de diagrame impresioniste, linii ale timpului şi, în unele
cazuri, experimente ştiinţifice, copilul studiază în detaliu ‘Marile lecţii’ iar acest lucru conduce la
venerație și respect pentru întreaga cunoaștere.
Sunt integrate studiile nu numai în ce priveşte materiile dar şi în ce priveşte învăţarea morală,
având drept rezultat apreciere şi respect pentru viaţă, empatie morală şi o credinţă fundamentală
în progres, contribuţia individului, universalitatea condiţiei umane şi sensul adevăratei dreptăţi. Se
pune accent pe cercetare şi studiu aprofundat folosind sursele primare şi secundare (fără manuale

5
sau foi de lucru) precum şi alte materiale. Acest lucru presupune că copiii îşi vor planifica propriile
lor ‘deplasări’ pentru a folosi resursele comunităţii dincolo de cei patru pereţi ai clasei. Adulţii
formaţi Montessori care conduc programul sunt ‘generalişti luminaţi’, ghizi care pot integra
predarea tuturor materiilor nu ca discipline izolate ci ca părţi ale unei întregi tradiţii intelectuale.

Clasa 12-18 ani


Programul pentru adolescenţi se centrează pe participare economică reală la societate. Până la
această vârstă, copilul a experimentat numai societăţile mediate ale Casei Copiilor şi ale mediilor
primare dar, o dată ce copilul atinge adolescenţa, este important, pentru a se defini pe sine si locul
său în lume, să contribuie la comunitatea sa. Învăţarea are la bază un proiect - o fermă sau alt
business mic - care oferă adolescentului oportunitatea de a explora cum funcţionează societatea în
realitate. Activitatea mentală şi fizică sunt legate iar domeniile de cunoaştere culturală - în mod
tradiţional separate în ‘materii’ abstracte - sunt integrate şi legate de experienţe din lumea reală.
Tânărul adolescent (12-15 ani) parcurge schimbări fizice şi emoţionale profunde şi, în această
perioadă vulnerabilă, are nevoie să fie îngrijit. În cadrul programului Montessori i se oferă timpul
şi spaţiul de a înţelege schimbările pe care le experimentează fără să existe presiunea testelor şi
examenelor. Acestea pot veni în anii secundari ‘mai mari’ (15- 18) când individul se simte mai
sigur pe sine.
Alternativa educaţională reprezintă forma de organizare şcolară care propune metode de
organizare şi funcţionare a activităţii instructiv-educative, altele decât formele specifice unei epoci
sau care apar într-un anumit context social. Diferenţele se referă, uneori, la idealurile sau scopurile
pedagogice generale, iar alteori doar la obiective mai restrânse, care trebuie atinse. Indiferent de
anvergura diferenţei obiectivelor generale faţă de sistemul oficial, esenţial este faptul că orice
alternativă promovează moduri noi, diferite, de atingere a acestor finalităţi.

Sistemul de învăţământ românesc a fost, până în 1990, închistat în rigorile unei educaţii dogmatice,
aservite formării unor personalităţi „multilateral dezvoltate”, prin intermediul unor instituţii de
învăţământ cu funcţionalitate unitară, în care monopolul statului era omniprezent. Astăzi, în şcolile
româneşti se promovează pluralismul educaţional, pe când in pedagogiile Montessori si Freinet nu
se practică asta.

Pedagogia Montessori are drept principiu de baza educația necesară, adecvată și continuă- tendințe
ale reformelor actuale din educație care confirmă ideile Mariei Montessori și le fac aplicabile în
6
practică. Ca atare, prin pedagogia Montessori se urmăresc promovarea drepturilor copilului,
extinderea și intensificarea educației timpurii și educarea părinților, formarea deprinderilor de
activitate intelectuală, intensă și continuă, de adaptabilitate și de asumare a schimbărilor; creșterea
rolului mediului educativ în ansamblul educației, în familie și în comunitate; educația ecologică,
ce pregatește generațiile următoare pentru extinderea relațiilor cu universul fizic și pentru
asumarea unor responsabilități de care poate să depindă chiar viața umanității; educația pentru
libertate, pace, pentru schimbări pozitive asumate responsabil.

Într-o clasă Montessori, copiii sunt pur și simplu absorbiți și foarte preocupați de propria activitate.
Aproape toate lecțiile sunt individuale, deci fiecare copil are de obicei un plan diferit de activități
pe care educatorul îl gândește și îl pune în practică în funcție de interesul și nivelul la care se află
copilul. Toate materialele din clasă sunt ușor accesibile și la dispoziția copiilor, așezate pe rafturi
joase. Copilul este liber să aleagă dintre materialele care i s-au prezentat anterior și după ce
termină de lucrat cu ele știe că trebuie să le așeze pe raft în același loc și în aceleași condiții, gata
pentru următorul copil interesat de aceeași activitate. Posibilitatea de a alege este un privilegiu pe
care, din păcate, copilul din școala tradițională nu îl are. În clasele Montessori copilul se poate
mișca liber dintr-o parte a clasei în alta, ascultând de propriul lui impuls interior. Cu timpul,
exercițiul alegerii devine obisnuință, adică se dezvoltă capacitatea copilului de a lua decizii cu
privire la propria persoană. Mișcarea copiilor obisnuiți să ia decizii pentru ei înșiși devine o
mișcare inteligentă, cu scop și dictată de voință, ba mai mult, această mișcare merge împreună cu
cunoașterea și învățarea, fără ea acestea fiind nenaturale la vârsta copilăriei.

Deși există diferențe considerabile între pedagogiile alternative și învățământul tradițional,


consider că poate fi identificată o cale de mijloc, o modalitate de ,,conviețuire’’ între ele, fără a
nega existenţa uneia sau a alteia. Acest considerent se poate realiza prin alegerea, selectarea acelor
elemente, aspecte din pedagogiile alternative care s-ar potrivi sau ar aduce noul în tradițional.
Orice sistem are nevoie de îmbunătățiri, el nu poate supraviețui cu aceleași concepții prea mult
timp și este și cazul învățământului tradițional. Chiar dacă sunt sisteme de învățământ care dau
multă libertate elevului, sunt ,,aerisite,,, ele au suficiente metode pe care învățământul tradițional
le-ar putea adopta.

Iată câteva exemple de bune practici ale pedagogiilor Montessori și Freinet ce ar putea fi preluate
de sistemul tradițional:

7
• Dotarea claselor cu materiale didactice de calitate ce permit cadrelor didactice o mai bună
organizare a procesului instructiv-educativ;
• Renunțarea la notarea elevilor cu calificative;
• Existența mai multor discipline opționale;
• Lucrul pe centre de interes;
• Existența a două cadre didactice;
• Activități de educare a spiritului civic;
• Educație pentru protejarea mediului;
• Discipline care pregătesc elevul pentru viață și nu fac din el doar o „magazie” de cunoștințe.

Învățământul tradițional are nevoie de schimbare, de inovație pentru a putea continua să


fie eficient. Lumea este în permanentă evoluție, iar învățământul trebuie să fie primul sistem care
progresează și se adaptează schimbărilor deoarece el creează oarecum viitorul societății.
Adoptarea noutăților aduse de alternativele educaționale trebuie văzută ca un pas spre
evoluție.Dacă în învăţământul tradiţional, rolul elevului se reduce la a asculta şi memora cele spuse
de profesor, pedagogia, în viziunea lui Celestin Freinet, trebuie să aibă elevul în centru. Educatorul
urmează să se adapteze la trebuinţele copilului, să ia în considerare interesele şi înclinaţiile sale.
Învăţătorul/ profesorul/ educatorul ajută şi nu controlează, ameninţă, atenţionează, pedepseşte.
Freinet militează pentru o educaţie prin reuşită, căci doar reuşita consolidează dinamismul
personal. Cum orice copil este capabil de reuşită, vital este să nu-l împingem spre eşec prin
exigenţe exagerate/ premature, căci aceasta nu poate presupune nicicând o educaţie a facilităţii, ci
va trebui să procedăm la o dinamizare prin reuşite care le vor antrena şi pe celelalte.

8
Practicată de mai bine de 75 de ani, pedagogia Freinet îşi demonstrează şi azi profunda
actualitate, fiind bazată pe valori universale: responsabilitate, cooperare, întrajutorare, autonomie.
Este centrată pe copil, luând în considerare cele trei elemente ale personalităţii: unicitate/
diversitate/ globalitate, fiind o pedagogie deschisă spre exterior, iar acesta este incitat să vorbească
despre mediul, familie, spațiul cultural şi social cu care intră în contact. Evitarea eşecului școlar a
constituit o preocupare constantă a lui Celestin Freinet prin suprimarea ameninţărilor, a
pedepselor, a clasificărilor umilitoare printr-o educaţie care să ducă la reuşită. Pentru a ajunge la
succes, elevul trebuie ajutat şi încurajat, organizând în jurul lui munca şi viaţa, bazându-se pe
posibilităţile sale, chiar şi cele mai modeste.
Consecvent în a lega şcoala de societate, de viaţă, Freinet nu se declară adeptul individualismului
sau al liberalismului neîngrădit, afirmând: „Suntem deci, partizanii unei discipline şcolare şi a
autorităţii profesorului, fără de care nu ar putea exista nici instrucţie, nici educaţie.
Pedagogia Freinet, o pedagogie care se evidențiază față de traditional.
Bazată pe valorile progresului, pedagogia Freinet organizează clasa în funcție de trei axe:

9
a) punerea în aplicare a responsabilizării prin organizarea colectivului, modul de luare a
deciziilor, votul, elaborarea de reguli şi gestionarea materialului; pe plan individual este vizată
angajarea elevilor prin responsabilizare, gestionarea unor grupe, echipe, ateliere, mediul de lucru;
b) punerea în aplicare a autonomiei – profesorul nu mai este stăpânul absolut al clasei, nu mai
este singurul care ştie totul şi ia decizii în numele tuturor; copilul se ocupă de propria activitate,
muncă individuală şi autocorectare.
c) punerea în aplicare a cooperării se realizează prin luarea în grijă temporară sau permanentă de
către un copil mai mare a unuia mai mic.
Realizarea proiectelor colective necesită implicarea fiecărui copil în parte (albume, jurnale,
întâlniri, ore desfăşurate în alte locuri decât clasa, corespondenţă).

10
CONCLUZII ȘI CONSIDERAȚII FINALE
Spre deosebire de scolile traditionale, în pedagogiile Montessori și Freinet copii sunt lasati sa
lucreze cu materialele cat timp doresc, mediul educational este total diferit față de cel din
învățământul de masă din România.

Pe parcursul catorva zile de lucru, un copil repeta aceeasi activitate de multe ori, pana cand o
stapaneste si este pregatat sa mearga mai departe, spre alte activitati.Specific pedagogiei
Montessori, copilul alege singur activitatile care ii starnesc interesul si placerea, dar si ritmul de
lucru, care difera foarte mult de la un copil la altul. In sistemul traditional, nu se tine cont de
inclinatiile fiecarui copil in parte si nici de ritmurile diferite de a asimila informatiile. Profesorul
Montessori urmareste capacitatea de asimilare de noi informatii a fiecarui copil in parte. In rolul
sau de observator in dezvoltarea copilului, profesorul prezinta materialele in momentul in care
copilul este pregatit sa lucreze cu ele. Prin aceasta libertate , copilul devine mai confortabil, petrece
timpul necesar analizand toate aspectele unei activitati: senzorial, aspectul fizic, sunetul
materialului, si chiar mirosul. Copii se bucura astfel de metoda, si nu de materialul in sine.
Asumarea responsabilitatilor pentru sine si pentru mediul din clasa contribuie la formarea ca elev
independent. Fiecare copil invata sa isi asume raspunderea pentru lucrurile lor, si sa invete sa isi
poarte singur de grija.

Copii simt o siguranta in faptul ca stiu locul exact din clasa unde se afla materialele cu care ei
doresc sa lucreze. Este responsabilitatea lor sa aseze materialele inapoi de unde le-au luat dupa ce
nu le mai folosesc, si sa lasa curat unde au lucrat. Ei invata sa fie amabili si politicosi, daca
materialul pe care vrea sa il foloseasca se afla la alt copil, isi astepta cu rabdare randuri, respectand
drepturile celorlati.

Pentru Freinet, adevărata disciplină este consecinţa unei bune organizări, a muncii cooperative şi
a climatului moral al clasei. Libertatea, în versiunea lui Freinet, capătă sens atunci când ea
înseamnă nu posibilitatea de a nu face nimic, nici de a face orice, ci posibilitatea de a opta pentru
activităţi cât mai diverse.

Spre deosebire de mediul educational din învățământul tradițional, copii se pot bucura de procesul
de a invata fara presiunea competitivitatii. Fiecarui copil ii este respectat nivelul de lucru,
progresand in propriul ritm.

11
BIBLIOGRAFIE

1. Albulescu , Ion, „Alternative educaționale”,Syllabus, curs ID


2. Horațiu Catalano(coordonator)(2011).Dezvoltări teoretice și intituționale în alternativele
educaționale, Pitești,Ed. Nomira;
3. L. Ciolan, Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura
Polirom, Iaşi, 2008, p. 72.
4. http://pipp-bn.blogspot.ro/2013/04/pedagogia-montessori-viata-si-opera.html
5. http://montessori.org.ro/85/

12