Definiţia pronumelui

După cum este cunoscut, pronumele poate fi definit ca fiind partea de vorbire
flexibilă care are ge, număr, caz şi, parţial, persoană, rolul lui rezumându-se la a ţine locul unui
substantiv. Gramatica Academiei îl defineşte drept „partea de vobire care se declină şi ţine locul
unui substantiv.”1
În acelaşi context, Ion Coteanu îl defineşte ca fiind „partea de vorbire care ţine
locul unui substantiv şi, prin acesta, şi al obiectului denumit.”2 Dumitru Irimia îl numeşte drept
„o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea
constituenţilor principali ai actului lingvistic.”3 O altă definiţie a pronumelui este dată de Mircea
Zdrenghea care susţine că este „partea de vorbire care ţine locul unui nume (substantiv), fără a
numi obiectul după conţinutul lui”.4 Acesta subliniează necesitatea de a se fi amintit substantivul
înainte de utilizarea unui pronume. Autorii lucrării „Structura morfologică a limbii române
contemporane” definesc pronumele drept „partea de vorbire care se caracterizează prin
capacitatea de a apărea în contextele unde apar şi substantivele, de a înlocui – în anumite limite
lingvistice fixe – orice substantiv, acordându-se cu el în gen.”5 G.G. Neamţu oferă o definiţie
mult mai amplă precum „o clasă de cuvinte (sau parte de vorbire flexibilă) care are conşinut
categorial, şi care are anumite limite lingvistice, poate substitui orice substantiv, acordându-se
paradigmatic în gen, număr şi caz cu acesta.”6

1
Gramatica limbii române, Vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1963, p. 135
2
Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Editura Albatros, Bucureşti, 1982, p. 122
3
Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi, 1997, p. 95
4
Mircea Zdrenghea, Limba română contemporană, Cluj, 1970, p. 126
5
Iorgu Iordan, Valeria Guţu Romalo, Alexandru Niculescu, Structura morologică a limbii române contemporane,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 68
6
G. G. Neamţu, Elemente de analiză gramaticală. 99 de confuzii/distincţii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989, p. 65