Gastrita

Definiție: este definită ca o inflamație a mucoasei stomacului.

Tipuri: Gastritele pot fi clasificate în gastrite acute, cu debut brusc, şi cronice, cu
evoluție de lungă durată. O noțiune similară gastritei o reprezintă şi gastropatia, ce
semnifică o afectare a celulelor mucoasei în urma contactului cu agenți chimici iritativi
(antiinflamatoare, suc biliar, alcool etc.); diferența acestor entități se face pe baza
anamnezei şi a examenului histopatologic din biopsia prelevată din stomac.
Majoritatea formelor de gastrită sau gastropatie sunt ușoare şi se tratează prin
schimbarea stilului de viață şi a alimentației, precum şi prin medicamente ce scad
aciditatea sucului gastric.
Sucul gastric acid are două funcții principale: în digestie şi în eliminarea germenilor pe
care îi ingerăm. Mucoasa stomacului este căptușită cu un strat de mucus, cu rol de
protecție împotriva acidului gastric. Când echilibrul dintre mucusul protectiv şi acidul
gastric este perturbat, apare inflamația primului țesut gastric expus, mucoasa.
Cauze:
Infecțioase: cea mai frecventă cauză de gastrită cronică este infecția cu Helicobacter
pylori (circa 50% din populație), o bacterie cu rezistență în mediul acid, ce se transmite
pe cale orală şi se poate complica cu ulcer şi cancer gastric; la pacienții
imunodeprimaţi (HIV, neoplazii, diabetici etc.) pot apărea gastrite determinate şi de
virusuri precum Citomegalovirus, Herpes simplex, de fungi precum Candida, de
paraziți precum Stongiloides Stercotralis etc.
• Medicamentele antiinflamatoare: consumul frecvent de antiinflamatoare non-
steroidiene (ibuprofen, diclofenac, naproxen etc.) sau aspirina poate leza mucoasa
stomacului şi produce gastropatie sau ulcer.
• Refluxul biliar: bila în exces la nivelul stomacului poate irita mucoasa.
• Consumul excesiv de alcool concentrat: are efect iritativ şi eroziv asupra mucoasei;
este o cauză frecventă a gastritei acute.
• Stresul: în urmă intervenţiilor chirurgicale majore, a arsurilor sau infecțiilor severe
poate apărea aşa-numita “gastrită de stres” ce se produce prin scăderea fluxului de
sânge de la nivelul stomacului, rezultând inflamația acută a mucoasei gastrice.
• Autoimune : gastrită autoimună – în care se formează autoanticorpi împotriva
celulelor mucoasei gastrice; se asociază cu anemie prin deficit de vitamina B12 şi
posibil cu alte boli autoimune (tiroidita Hashimoto, diabet de tip I)
• Inflamatorii: gastrită eozinofilică - determinată de acumularea de celule eozinofilice
în mucoasa gastrică; boala Crohn - boală inflamatorie intestinală în care pe lângă
afectarea predominant intestinală şi colonică, poate exista şi afectare gastrică.
Simptome:

Simptomatologia pacientului cu gastrită constă în dureri în etajul abdominal superior,

greață, vărsături, senzație de sațietate precoce, balonare. Unii pacienți sunt
asimptomatici.

Suspiciunea diagnosticului de gastrită apare în urma anamnezei, adică a discuției cu

pacientul, şi a examinării fizice. Diagnosticul cert de gastrită se pune în urma evaluării
imagistice a pacientului prin endoscopie digestivă superioară, metodă înalt specifică,
sau a tranzitului baritat, metodă din ce în ce mai puțin folosită. Suspiciunea de gastrită
nu are indicație de endoscopie digestivă superioară, excepție făcând doar situațiile
următoare : vârstă peste 40 ani, antecedente familiale de cancer digestiv şi nu numai,
durere abdominală persistentă în pofida tratamentului, consum frecvent de
antiinflamatoare, anemie, scădere ponderală involuntară, vărsături persistente.
Aceste situații pot anunța apariția complicațiilor gastritei precum ulcerul gastric sau
cancerul gastric.

Diagnosticarea gastritei:

Endoscopia digestivă superioară este o metodă de diagnostic minim invazivă şi constă

în introducerea unui tub flexibil cu o cameră de filmat în vârf prin gură, pe calea
alimentelor. Se vizualizează astfel esofagul, stomacul şi duodenul. Inflamația în
gastrită poate cuprinde tot stomacul (pangastrita) sau doar un anumit segment
(gastrită antrală sau corporeală). Prin endoscopie se pot preleva şi biopsii din leziuni
cu aspect echivoc şi se poate efectua şi test rapid la urează pentru Helicobacter pylori.

O metodă utilă în diagnosticul gastritei, fără efectuarea endoscopiei digestive

superioare, este testarea pentru infecția cu Helicobacter pylori, fiind cea mai frecventă
cauză a acestei afecțiuni. Testarea se poate face noninvaziv prin sânge (Ac
antiHelicobacter pylori), din fecale (Antigen fecal) şi prin test respirator.

Tratament:

Tratamentul gastritelor depinde de cauza declanșatoare:

 Antibioterapie împotriva infecției cu Helicobacter pylori

 Medicamente care inhibă producerea de acid în stomac: inhibitorii de pompă
de protoni (omeprazol, esomeprazol, pantoprazol etc.) şi inhibitorii de receptori
histaminici (ranitidina, famotidina, cimetidina); aceste preparate scad aciditatea
şi permit vindecarea mucoasei gastrice.
 Antiacidele: neutralizează temporar aciditatea gastrică şi ameliorează rapid
simptomele.
 Evitarea consumului de alcool concentrat
 Evitarea consumului de antiinflamatoare sau asocierea cu medicamente ce
inhibă aciditatea

Modificări benefice ale stilului de viață şi ale alimentației recomandate în gastrite

constau în: mese mici şi dese, evitarea condimentelor picante, a prăjelilor şi grăsimilor,
evitarea alcoolului, a băuturilor carbogazoase, a dulciurilor concentrate şi a alimentelor
acide.
Complicații:
Deși pare o boală simplă, gastrita poate da si complicații, unele grave.
Cele mai frecvente complicații ale gastritei sunt:

 Hemoragii
 Ulcerul gastric
 Cancerul gastric.