Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Cheltuielile publice sunt consecinţa exercitării de către stat a atribuţiilor şi funcţiilor sale.
Ele sunt generate de nevoia de bani pe care o are statul în vederea îndeplinirii prerogativelor
sale în toate domeniile: ordine publică, siguranţă naţională, apărare, educaţie, economie,
gospodărire publică etc. Finanţarea acestor domenii, obiective şi acţiuni se concretizează în
bunuri şi servicii publice, de care beneficiază membrii societăţii, cât şi în punerea la dispoziţia
acestora, în anumite situaţii, a fondurilor financiare propriu-zise.
Aceste cheltuieli vizează diverse plăţi pentru atingerea obiectivelor conforme politicii
statului (servicii publice generale, acţiuni socio-culturale etc.). În funcţie de destinaţia lor, se
poate vorbi despre cheltuieli publice (cheltuielile publice) care consuma definitiv o fracţiune a
PIB (plătire curente de instituţiile publice) şi despre cheltuieli publice care reprezintă o
avansare de PIB (exprimă contribuţia statului la producerea brută de capitol de natură
materială sau nematerială).
In orice stat, o parte importantă din venitul național este preluat la dispoziția acestuia pentru
a servi la acoperirea cheltuielilor pe care le generează îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale.
Statul, ca instituție, servește societatea din punct de vedere politic și social, adică crează
condițiile necesare pentru perpetuarea concepțiilor și instituțiilor publice, de drept, religioase,
filozofice.
Neparticipând direct la activitatea productivă, statul își acoperă cheltuielile sale legate de
scopuri militare, întreținerea aparatului de stat, plată datoriei publice, acodarea de subvenții,
dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale precum și a celor
de cercetare-dezvoltare.Neparticipind direct la activitatea productivă, statul își acoperă
cheltuielile sale legate de scopuri militare, întreținerea organelor administrative polițienești de
justiție etc., pe seamă unei părți din venitul național creat în sferă producției materiale.
Indeplinirea celor două funcții, internă și externă se face prin intermediul unui sistem
complex și variat de instituții și organe; între acestea, armata permanentă, poliția, jandarmeria,
siguranța, justiția și procuratura, aparatul administrativ, școala și biserica joacă un rol deosebit
de important. Pentru întreținerea acestora statul cheltuiește în fiecare an importante sume de
bani.
De la o perioadă la alta, cheltuielile publice cresc atât ca expresie valorică, bănească cât și ca
mărime reală absolută. Evoluția cheltuielilor publice, exprimată în prețuri curente, este
influențată de modificarea puterii de cumpărare a monedei naționale. Deprecierea monetară ca
urmare a proceselor inflaționiste, atrage după sine majoritatea prețurilor respectiv creșterea
nominală a cheltuielilor pe care le efectuează statul cu procurarea unei cantități determinate de
bunuri și servicii. Invers, în situația reducerii prețurilor ca urmare a unor factori conjucturali
cheltuielile publice sunt influențate, deci, de mutațiile monetare determinându-se cu ajutorul
prețurilor constante.
Pentru a avea dimensiunea creșterilor reale a cheltuielilor publice este necesar ca evoluția
acestora să fie analizată în corelație cu aceea a produsului intern brut ( sau a venitului
național) și să se refere, bineneteles la același teritoriu.
Clasificare
Această abordare a problemei este cel mai bine reprezentată în lucrările lui R.A. Musgrave și
W.W.Rostow. în stadiile de început ale creșterii și dezvoltării economice, investițiile
sectorului public, ca pondere în investițiile totale ale economiei, erau considerate mari.
Sectorul public era chemat să asigure infrastructura socială globală, ca de exemplu: drumurile,
sistemul de transporturi, sistemul de canalizare, respectarea legii și ordinei, sănătatea și
învățământul și alte investiții în resurse umane. Se susține astfel că aceste investiții publice
erau neesare pentru adaptarea economiei la dinamismul spre stadiile mijlocii ale dezvoltării
economice și sociale.
în stadiile de mijloc ale creșterii, guvernul continuă să asigure investiții dar de acesta dată
investițiile publice sunt complementare creșterii investițiilor private.de-a lungul tuturor
stagiilor de dezvoltare, insuficiențele pieții există și pot împiedică statul către maturitate.
Pornind de la această idee, creșterea implicării guvernamentale capabilă să trateze cu
insuficiențele pieții este susținută teoretic și practic. Astfel, R. Musgrave susține că, după
perioada de dezvoltare, în timp ce investițiile totale , ca proporție în PIB (PNB), cresc,
proporția investițiilor sectorului public în PIB scade. Argumentele lui Rostow sunt că, odată
ce economia ajunge la stadiul de maturitate preponderentă cheltuielilor publice se va
transforma din cheltuieli publice pentru infrastructură, în cheltuieli sporite pentru educație,
sănătate și asistență socială.
Trebuie înțeles că atât modelele lui Musgrave cât și ale lui Rostow sunt vederi largi ale
procesului de dezvoltare. Opiniile lor constituie generalizări obținute din examinarea unui
număr mare de cazuri diferite de dezvoltare economică.
Metodele indirecte
Metodele indirecte utilizate pentru stabilirea bazei impozabile ajustate sunt următoarele:
c) metoda patrimoniului
Pentru reconstituirea venitului obținut atât din surse impozabile, cât și din surse
neimpozabile, care este luat în considerare la stabilirea bazei impozabile ajustate, se au în
vedere fluxurile de numerar.
Prin utilizarea metodei fluxurilor de trezorerie se vor putea identifica venituri nedeclarate,
pornindu-se de la analiza valorii și frecvenței depunerilor în conturile bancare și a surselor
acestor depuneri.
Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică
verificată, analizând creșterea, respectiv descreșterea patrimoniului net al acesteia.
Creșterea sau descreșterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii
patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârșitul perioadei. Se vor lua în
considerare efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziționarea de active, reducerea
de obligații și cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca fiind
impozabile
Concluzii
Concluzia generală este că structura cheltuielilor publice este influenţată în primul rând de
puterea economică a statului, de experienţa democratică – experienţa în bugetarea
„capitalistă” a cheltuielilor – şi de gradul de dezvoltare şi civilizaţie. Eficienţa
cheltuielilor publice, însă, este mai curând legată de urmărirea realizării unor propuneri, şi
depinde de capacitatea guvernelor de a menţine consumurile în limite minime şi de a face
sacrificii, la nivel economic, acolo unde este cazul.
Bibliografie
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/marinescu/15.htm
HG 248/2011 privind aprobarea Procedurii de aplicare a metodelor indirecte pentru
stabilirea bazei impozabile ajustate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 191
din 18 martie 2011
https://stelian23august.files.wordpress.com/2008/03/finante-publice2.pdf
I. Văcărel, Finanţe publice, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001
www.mfinante.ro