Sunteți pe pagina 1din 180

Dr.

Rajko Djurić
Referent:
Lect. univ. dr. Gheorghe Sarău, secţia de limbă şi literatură rromani,
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – Universitatea Bucureşti
Această lucrare este destinată uzului studenţilor Departamentului de
Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti
Drepturile de editare sunt rezervate Editurii Departamentului de
Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti, Centrului
“Educaţia 2000+“ şi autorilor, conform contractului tripartit.
Reproducerea integrală sau parţială a textului din lucrarea de faţă este
posibilă numai cu acordul scris al Părţilor.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale


DJURIĆ, RAJKO
Istoria literaturii rrome – I història e rromane literaturaqi/ Rajko
DJURIĆ – Bucureşti: CREDIS, 2002
Traducător: Sorin GEORGESCU
180 p. / 20cm.
ISBN 973 - 8336-07-4

821.214.58.09
Lucrarea apare cu sprijinul financiar şi partenerial al Centrului “Educaţia
2000+” (Bucureşti - România), pe baza contractului de colaborare în
cadrul programului de formare la distanţă a grupei de rromi de la
specializarea “ institutori – limba rromani“ al Colegiului IDD – CREDIS –
Universitatea Bucureşti.
Culegere: Sorin Georgescu
Redactare: Gheorghe Sarău
Tehnoredactare şi paginare: Rodica Vlad şi Gheorghe Sarău

Editura CREDIS
Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, Cămin B,
et. IV, sector 5
Tel.: (01) 315 80 95
Fax: (01) 315 80 96
E-mail: credis@credis.ro

2
Cuprins

CUPRINS ............................................................................................... 3

CUVÂNT ÎNAINTE.............................................................................. 5

LITERATURA POPULARĂ A RROMILOR ŞI SINTILOR ........ 11


MITURILE............................................................................................ 13
BASMELE ............................................................................................ 18
CÂNTECELE ........................................................................................ 20
LITERATURA RROMILOR ÎN URSS ŞI ÎN STATELE
APĂRUTE DUPĂ DESTRĂMAREA ACESTEIA (RUSIA,
BIELORUSIA, UCRAINA, MOLDOVA ŞI LETONIA). ............... 25

LITERATURA RROMILOR ÎN FOSTA IUGOSLAVIE ŞI ÎN


STATELE SUCCESOARE EI (MACEDONIA, REPUBLICA
FEDERALĂ IUGOSLAVIA, BOSNIA - HERŢEGOVINA,
CROAŢIA, SLOVENIA) .................................................................... 39

LITERATURA RROMILOR ÎN BULGARIA................................. 57

LITERATURA RROMILOR ÎN ROMÂNIA .................................. 61

LITERATURA RROMILOR ÎN UNGARIA ................................... 67

LITERATURA RROMILOR ÎN CEHIA ŞI SLOVACIA .............. 79

LITERATURA RROMILOR ÎN POLONIA.................................... 83

LITERATURA RROMILOR ÎN AUSTRIA .................................... 87

LITERATURA RROMILOR ÎN GERMANIA................................ 91

LITERATURA RROMILOR ÎN ELVEŢIA .................................... 95

3
LITERATURA RROMILOR ÎN ITALIA ........................................99

LITERATURA RROMILOR ÎN FRANŢA....................................101

LITERATURA RROMILOR ÎN SPANIA .....................................107

LITERATURA RROMILOR ÎN MAREA BRITANIE.................113

LITERATURA RROMILOR ÎN SUEDIA ŞI FINLANDA ..........117

TEATRUL ‘‘PHRALIPEN‘‘ AL RROMILOR..............................121


ANEXĂ………………………………………………………………141
Proverbele rromilor………………………………………..142
Bibliografie generală………………………………………149
Culegeri de basme ale rromilor………………………..149
Autori şi autoare de etnie rromă şi scrierile lor (indice
alfabetic)………………………………………………….156
Indice de autoare şi autori rromi pe ţări………………171
Dr. Rajko Đurić (Bio-bibliografie)………………………176

4
Cuvânt înainte

Această carte îşi propune să prezinte apariţia şi


dezvoltarea literaturii rromilor. Ea este rodul activităţii de
cercetare întinse pe mai mulţi ani, preparativele pornind la
începutul anilor optzeci, pe când lucram la antologia ‘‘Vatre‘‘1.
În această antologie, am prezentat opiniei publice pe cei
mai însemnaţi poeţi rromi din fosta Iugoslavie. Apoi, am scris o
istorie a rromilor2 şi am cules, în acelaşi timp, material pentru
această carte. Lucrarea mea de doctorat, ‘‘ Cultura rromilor ‘‘3,
proiectele de cercetare ‘‘ Creaţia orală a rromilor ‘‘ 4 şi ‘‘ Poveşti
şi cântece ale sintilor şi rromilor din Europa‘‘ 5 au scos la lumină
noi materiale despre literatura rromilor, completând şi precizând
datele despre autorii lor.
Cunoscându-i personal pe mulţi poeţi şi prozatori ai
poporului meu rrom şi colaborând cu ei, am putut să-i consult în
legătură cu creaţia lor, cu operele publicate şi cu problemele
legate de elaborarea unei istorii a literaturii rromilor. În anul 1991,
a izbucnit războiul din Iugoslavia. Convingerile mele pacifiste şi
lupta împotriva regimului totalitar de la Belgrad au făcut ca viaţa
mea să fie pusă în pericol, astfel că am emigrat la Berlin. Din
păcate, tot materialul strâns despre literatura rromilor a rămas
acasă.
În perioada 1992-1996, am strâns, de asemenea, material
şi cărţile autorilor rromi din Europa. În acest răstimp, au fost
publicate un studiu despre literatura rromilor 6 şi câteva antologii
de lirică şi proză de autori rromi 7. Aceste publicaţii au constituit
izvoare însemnate pentru lucrarea mea.
Rromii au atât o literatură orală, cât şi o literatură scrisă.
În timp ce literatura orală tradiţională, în mare parte în limba
rromaní, a fost transmisă, pe cale sigură, din generaţie în
generaţie, pentru naşterea literaturii scrise a trebuit să treacă mai
mult de o jumătate de mileniu. Astfel că literatura scrisă a
poporului meu rrom este un fenomen modern, ai cărui făuritori

5
sunt în primul rând rromii europeni. Cărţile lor nu sunt publicate
numai în limba rromaní, ci şi în alte limbi naţionale.
John Bunyan (1628-1688) ar putea fi considerat
întemeietorul literaturii rromaní. În mod oficial, operele sale, între
care cunoscuta ‘‘ The Pilgrim`s Progress ‘‘, aparţin, până astăzi,
literaturii engleze, dar Bunyan, fiu al unui căldărar, el însuşi
practicând temporar această meserie, a fost din naştere rrom.
Puritan predicator moralist, el a petrecut doisprezece ani în
închisoare pe timpul restauraţiei monarhiste a Stuarţilor, ca fost
soldat în armata parlamentului lui Cromwell şi datorită
convingerilor sale religioase. În vremea aceea, lui John Bunyan i-
a fost imposibil să-şi decline identitatea sa de rrom sau să se
numească scriitor rrom.
Înaintea vieţii sale şi după el, rromii au fost persecutaţi şi
aspru pedepsiţi în multe ţări europene. Precum Bunyan, şi alţi
autori rromi au dobândit faimă literară şi au intrat în istoria
literaturii ţărilor în care au trăit, ca, de pildă: Nikolaj Velimirović
(1880-1950), Velimir Živojinović Masuka (1886-1968) în Serbia,
Milan Begović (1876-1948) în Croaţia, Ioan Budai Deleanu
(aprox.1760 –1820) în România ş.a.
Personalităţi de seamă de origine rromă se întâlnesc şi în
alte domenii ale artei, de pildă în pictură. Otto Mueller (1874-
1930) a făcut parte din grupul ‘‘Die Brücke‘‘ (Podul) din Germania
şi a dobândit faimă mondială; Mica Popović (1923-1996) din
Serbia a fost considerat cel mai important reprezentant al picturii
moderne din aceasta ţară.
Câţiva scriitori şi artişti nu şi-au declinat, la timpul lor,
identitatea de rromi, din diferite motive. I-am numi, în acest
context, pe Živojin Pavlović (n. 1933), Stevan Pesić (1930-1995),
Milutin Petrović (n. 1941).
Pentru o mai mare claritate, literatura rromilor este
prezentată în această carte pe ţări.
Cercetările arată că în special autorii rromi din fosta
URSS, fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie 9 şi din Ungaria 10 au
exercitat o influenţă hotărâtoare asupra naşterii şi dezvoltării unei
literaturi specifice a poporului rrom dispersat în întreaga lume. În
primul rând, operele autorilor rromi din aceste ţări îşi pun
amprenta pe istoria literaturii rromilor. Au fost, ce-i drept,

6
publicate şi în Franţa, Elveţia, Spania şi Finlanda opere
importante ale literaturii rromilor, dar ele au fost scrise nu în limba
rromaní, ci în franceză, germană, spaniolă sau finlandeză.
Există şi alţi autori rromi care trăiesc în diverse ţări
europene, precum Austria, Germania, Anglia sau în statele
succesoare ale fostei URSS şi ale fostei Iugoslavii, ca Moldova,
Ucraina, Macedonia, Slovenia.
În sfârşit, mai trebuie amintiţi autorii din Canada, SUA şi
Australia, ale căror opere se bucură de un succes mai mare sau
mai mic la publicul cititor. Renaşterea naţională şi culturală a
rromilor are ca urmare firească şi o identificare cu propria
literatură cât şi cu evoluţia acesteia. Pe de altă parte, tocmai
literatura rromaní şi autorii acesteia îşi aduc contribuţia lor
importantă la această renaştere, influenţează mersul ei şi îi
conferă sens. În acest fel, se creează condiţiile ca literatura
proprie să poată deveni o necesitate culturală de autodefinire a
tuturor rromilor. Cu timpul, ea constituie o parte a memoriei
colective şi a conştiinţei lor culturale, aşa cum se întâmplă cu
literatura altor popoare.
Această lucrare este prima încercare de prezentare a
literaturii rromilor de la începuturi până în zilele noastre. Cartea
conţine informaţii despre autori şi lucrările lor, aprecieri despre
unele opere din partea unor critici, o privire de ansamblu asupra
genurilor şi speciilor literaturii romilor, cât şi consideraţii despre
condiţionările ei istorico-sociale.
Deşi dezvoltată în medii şi condiţii dintre cele mai diferite,
această literatură se preocupă de o seamă de teme care
constituie cel mai important şi cel mai des întâlnit izvor de
inspiraţie al autorilor rromi. Printre aceste teme se numără, de
pildă, acelea care se ocupă de istoria tragică a rromilor: bejenia şi
nestatornicia, persecuţiile şi nedreptăţile sociale, raporturile dintre
rromi şi nerromi (gadje), holocaustul, conflictele din cadrul
comunităţii rromilor.
Aceste teme străbat ca un fir roşu epica, lirica şi
dramaturgia. Lirica este genul cel mai răspândit şi bogat din
literatura rromilor, mai ales în cea scrisă în limba rromaní. Nu e
ceva neobişnuit, este un fenomen întâlnit în literatura multor
popoare. Operele epice şi dramatice scrise de autori rromi au

7
apărut mai târziu, naşterea şi publicarea acestora fie precedând
străduinţele de coagulare naţională sau asociere culturală, fie
mergând în paralel cu crearea de asociaţii naţionale şi culturale şi
de instituţii (teatre şi centre culturale).
În trecut, operele autorilor rromi au fost foarte rar
analizate în acelaşi mod ca textele scriitorilor europeni; fiind în
marea lor majoritate gadje, criticii scriau despre textele autorilor
rromi în conformitate cu spiritul dominant al vremii despre acest
popor, tratând această literatură ca pe un fenomen ‘‘exotic‘‘.
Întrucât, până de curând, în mass-media ţărilor lor nu era
loc şi pentru rromi, nu s-a putut dezvolta o critică literară proprie.
Abia în epoca noastră a început să existe această posibilitate,
aşa încât lucrările autorilor rromi să fie analizate şi apreciate de
critici aparţinând propriului popor. În paralel, au fost instituite în
diverse ţări premii pentru autori rromi eminenţi sau pentru cele
mai bune opere.
Cărţile scrise de autorii rromi au încă un tiraj mic. Aceasta
este urmarea analfabetismului şi a sărăciei, dar are şi multe alte
cauze, strâns legate de viaţa culturală şi literară a rromilor, ca şi a
altor popoare, care nu dispun de biblioteci naţionale, şcoli şi alte
instituţii de propagare a culturii, în care cartea joacă rolul
principal.
Cartea aceasta a fost scrisă având în minte toate aceste
probleme. Literatura rromilor este, în pofida tuturor problemelor şi
dificultăţilor, un fapt de netăgăduit în opinia publică culturală.
În paginile următoare, care oferă o privire de ansamblu
asupra autorilor rromi şi asupra lucrărilor lor, urmează să fie
demonstrat acest lucru.
Rajko Đurić

Note
1
Jaga (Vatre), Leskovac, 1984.
2
Seobe Roma, Beograd, 1987.
3
Kultura Roma, Facultatea de Filosofie a Universităţii Belgrad,
Belgrad, 1985.

8
4
Romske zagonetke, Belgrad: SANU, 1980; Märchen und Lieder
europäischer Sinti und Roma [Poveşti şi cântece ale sintilor şi
rromilor europeni], Frankfurt a. M., 1995.
5
Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur [Rromii şi
sintii în oglinda literaturii germane], Frankfurt a. M.,1995;
Romanies and Europe, Strasbourg, 1996.
6
B. Eder, Geboren bin ich vor Jahrtausenden ... [ Născut în urmă
cu milenii…], Klagenfurt, 1993.
7
D. Banga, Verše z vrbiny. Paramisa, Bratislava, 1992 ; K. Bari,
Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996.

9
10
Literatura populară a rromilor şi sintilor

Sintagma literatură populară este un termen de


specialitate din teoria literară, a cărei semnificaţie (ca, de altfel, în
cazul multor termeni de specialitate) nu poate fi definită cu
exactitate, dar care, printr-o convenienţă informală, este, totuşi,
într-o anumită măsură stabilită. Literatura populară este în mare
parte produsul întregului popor. Dacă literatura populară s-a
născut iniţial în popor, sau reprezintă un bun cultural sublimat, nu
este o chestiune esenţială. Ambele situaţii sunt posibile şi există
astfel de cazuri.
În legătură cu termenul de literatură populară nu ne
gândim în primul rând la literatura scrisă, ci la aceea vorbită sau
cântată, la povestirile şi cântecele transmise oral. Literatura
populară, transmisă din gură în gură, se transformă în acelaşi
timp: beneficiarii şi transmiţătorii devin modelatori. Chiar dacă
consumatorul de literatură populară devine co-modelator în mai
mare grad decât simplul cititor, totuşi, din cercetarea literaturii
populare rezultă un număr mare de constante. Acestea sunt
determinate în parte de genul literar, în parte de tendinţe formale
ce transcend graniţele genului şi sunt la fel de evidente ca şi
preferinţa pentru anumite teme şi motive, care, de asemenea, se
schimbă de la gen la gen sau sunt comune mai multor sau tuturor
genurilor.
Când vorbim de literatură populară, avem în esenţă de a
face cu creaţia poetică, transmisă oral, divers remodelată, a unor
vremuri apuse. Această literatură se manifesta în primul rând în
mituri, legende populare, basme, snoave, proverbe, cântece,
aşadar în forme literare care astăzi trăiesc numai limitat prin
transmitere orală, dar care mai sunt totuşi familiare tuturor
contemporanilor. În principal, sunt trei genuri literare: epic, liric şi
dramatic, fiecare cunoscând o diversitate de specii literare.
Interesul faţă de literatura populară a rromilor s-a
manifestat pentru prima dată în sec. XVI şi XVII, prin urmare în
acele timpuri când s-a încercat să se stabilească cine este şi de
unde provine acest popor. Când s-a dovedit că rromii au venit

11
cândva din India, s-au creat totodată premisele pentru culegerea
de material literar, pentru clasificarea şi interpretarea acestuia.
Lingviştii au fost primii care au început să culeagă
material literar de la rromi şi să analizeze cu ajutorul acestuia
limba lor. Alexandros Georgios Paspati 1 a cules povestiri rrome
de pe teritoriul fostului Imperiu Otoman, Franz Miklosich 2 a
publicat mostre ale unor povestiri aparţinând rromilor europeni
(de ex.: Märchen und Lieder der Zigeuner in der Bukovina
[Basme şi cântece ale ţiganilor din Bucovina]), iar Heinrich von
Wlislocki 3 a publicat mai multe volume de povestiri şi poezii ale
rromilor din Transilvania şi Ungaria de Sud ş.a.
Tot din perioada dintre 1870 şi începutul sec. XX, în care
au fost publicate cărţile cercetătorilor amintiţi, datează şi
povestirile culese de John Sampson 4 şi Izydor Kopernicki 5 .
Graţie societăţii ‘‘Gypsy Lore Society‘‘, înfiinţată în 1888 la
Liverpool, s-a cules un bogat material literar al rromilor şi sintilor
din Europa şi parţial de pe alte continente.
Acest material, alcătuit în cea mai mare parte din povestiri
şi cântece, a fost publicat în revista ‘‘Journal of the Gypsy Lore
Society‘‘, care a fiinţat, cu câteva întreruperi, timp de peste
şaptezeci de ani.
George Henry Borrow 6, scriitor şi filolog englez, a cules la
mijlocul secolului trecut creaţia orală a rromilor spanioli,
contribuind probabil cel mai mult la faptul că astăzi literatura
populară a rromilor şi sintilor este populară nu numai printre
cititori, ci este acceptată şi de către mulţi scriitori europeni.
Bibliografiile 7 arată că literatura rromilor şi sintilor a fost
culeasă totuşi, preponderent, în secolul nostru, începând cu anii
douăzeci. Între cărţile publicate se află în primul rând numeroase
volume de basme ale rromilor şi sintilor. Aceste cărţi au apărut de
altfel în limbile popoarelor majoritare: bulgară, greacă, cehă,
polonă, română, sârbocroată, maghiară, rusă, germană,
franceză, spaniolă, engleză.

12
Miturile

Ca şi alte popoare, rromii şi sintii îşi povestesc mituri


despre facerea lumii şi zămislirea omului, precum şi despre
naşterea strămoşilor lor. Potrivit unui mit al rromilor şi sintilor,
lumea a apărut în modul următor :
‘‘ La început nu era nimic în afară de apa cea mare.
Privind apa cea mare, Dumnezeu văzu că peste tot era la fel şi
astfel hotărî să facă lumea cu de toate într-însa. Cugetă mult cum
să înceapă şi cum se gândea aşa, îi scăpă toiagul în apă. Toiagul
se prefăcu într-un arbore mare. Când Dumnezeu se uită mai
bine, îl zări pe diavol sub arbore. Acesta glăsui râzând: “Ziua
bună, frate dragă!” Dumnezeu răspunse: “ Eu n-am nici un frate
şi nici nu voi avea vreodată. Poţi însă să devii prietenul Meu.”
Nouă zile au stat Dumnezeu şi diavolul împreună şi s-au
plimbat tot timpul încoace şi încolo peste ape. Dumnezeu văzu
atunci că diavolul nu-l îndrăgea. Odată, când mergeau pe apă,
diavolul zise: “ Ar fi mai bine pentru Tine şi pentru mine, dacă am
fi mai mulţi. Fă o lume în care să vieţuiască multe făpturi şi
oameni.”
Dumnezeu vru atunci să-l pună la încercare şi îi spuse:
“Fă tu lumea.”
Diavolul îi răspunse: “Aş vrea, dar nu pot. Ajută-mă, poate
aşa voi reuşi.”
Dumnezeu spuse: “Bine, dacă vrei ca eu să fac lumea,
atunci scufundă-te în apă şi adu-mi un grăunte de nisip. Din acest
grăunte am să fac lumea.” Se miră diavolul: “Cum poţi Tu să faci
pământul dintr-un grăunte de nisip? Asta nu pricep!” Dumnezeu
zise: “Voi rosti numele Meu şi grăuntele de nisip se va preface în
pământ. Acum du-te şi adu grăuntele de nisip, dar să nu rosteşti
numele tău!” Se scufundă diavolul în apă, găsi un grăunte de
nisip şi ce-şi zise în sinea lui: dacă Dumnezeu poate să facă
lumea dintr-un bob de nisip, atunci când îsi rosteşte numele,
atunci pot să fac şi eu acest lucru. Dar când rosti numele său,
bobul de nisip se încinse şi îl arse. Astfel că rămase diavolul fără
bobul de nisip. Când ajunse la suprafaţa apei, zise: “Am fost pe
fundul apei, dar nu am reuşit să găsesc un bob de nisip.”

13
Dumnezeu ştiu că diavolul spune minciuni, îl trimise
înapoi şi îi spuse că nu are voie să-şi rostească numele. Diavolul
nu luă aminte, şi, în pofida sfatului dat de Domnul, de fiecare dată
când lua un bob de nisip, rostea numele său, crezând că aşa va
face lumea. De câte ori îşi rostea numele, nisipul se înroşea şi îl
ardea pe diavol. Tot arzându-se, diavolul se făcu în întregime
negru. În cele din urmă Dumnezeu zise: “Te trimit pentru cea din
urmă oară să iei un bob de nisip de pe fundul apei. Dacă vei rosti
încă o dată numele tău, bobul de nisip se va înroşi şi-ţi va aduce
pieirea!” Se sperie diavolul de cuvintele Domnului, se scufundă
pe fundul apei, luă un bob de nisip şi i-L dădu. Din bobul de nisip
făcu Dumnezeu pământul.
Când văzu diavolul fapta Domnului, zise: “De-acum încolo
eu voi trăi sub acest arbore, Tu însă mergi şi caută-Ţi alt loc!” Se
mânie Dumnezeu de vorbele diavolului şi îi spuse: “Tu eşti cel
rău. Te du, căci tu şi Eu nu vom putea fi niciodată prieteni!”
Un taur mare apăru atunci şi îl luă cu sine pe diavol. Din
arborele cel mare începu să cadă carne pe pământ, iar din
frunzele sale ieşeau sărind în afară oameni. Aşa a făcut
Dumnezeu pământul şi lumea noastră.‘‘
Acest mit, povestit în diverse variante, l-am auzit astfel la
rromii din Serbia.
Un alt mit povesteşte despre cer şi pământ:
‘‘Când pe pământ nu se aflau încă oameni, Cerul şi
Pământul1 făceau casă bună. Cinci copii aveau: Soarele, Luna,
Focul, Vântul şi Ceaţa. Între ei însă era veşnică gâlceavă; Cerul
şi Pământul făcură atunci un loc mare şi gol între ei şi îi închiseră
acolo pe copii. Atunci copiii se înfuriară şi hotărâră să-i despartă
pe părinţi, pentru ca apoi fiecare să poată merge în lume şi să-şi

1
”Erde” (pământ) este de gen feminin în limba germană, “ Himmel “ (cer) de gen
masc., prin urmare “ căsnicia” este posibilă. Deşi nu am avut la dispoziţie
varianta în original a mitului prezentat, remarcăm faptul că şi în limba rromani:
“(i) phuv ”(“pământul”) şi “(o) ćèro/(o) ćèri “sunt de genul fem.,respectiv, masc.
[n.tr.]

14
clădească palatul unde va voi. Mai întâi, se opinti Soarele peste
Pământul - mumă şi încercă să-l desprindă de cer.
Nu izbândi. Nici Luna nu avu izbândă, nici Focul şi nici
Ceaţa. Ci doar când Vântul suflă cu toată puterea asupra Mumei
Pământ, cerul se desprinse de ea. Atunci copiii începură să se
sfădească, cine să rămână cu muma şi cine cu tatăl.
Sfada se întinse, până ce Pământul zise: “Tu, Soare, şi tu,
Lună, fost-aţi cei dintâi ce v-aţi năpustit asupra mea. Plecaţi! Tu,
Focule, şi tu, Ceaţă, aşa rău mare nu mi-aţi putut face, căci
puterea voastră e mai mică decât a Soarelui şi-a Lunii.
Rămâneţi dar la mine. Tu, Vântule, răul cel mai mare mi-ai
pricinuit, de-aceea tu casa ta nu vei avea vreodată!”
De atunci rămaseră Pământul şi Cerul despărţiţi, iar copiii
lor trăiesc şi astăzi în gâlceavă veşnică.‘‘

Un al treilea mit povesteşte apariţia rromilor:

‘‘ Într-o bună zi, Dumnezeu se hotărî să facă omul. Luă un


boţ de lut şi plămădi o făptură pe care o puse într-un vas, spre a
fi arsă. Plecă apoi la plimbare. Când se întoarse, omul era ars de
tot şi negru pe de-a-ntregul. Acesta fu strămoşul negrilor.
Se apucă din nou Dumnezeu să facă omul. Plăsmui iarăşi
o făptură şi o puse în vas, spre a o arde. De teamă să nu se ardă
iar prea tare, deschise vasul prea devreme. Omul era pe de-a-
întregul alb. Acesta fu strămoşul albilor.
Se hotărî, a treia oară, Domnul să facă un om. Plămădi
din nou o făptură şi o puse în vas, spre a o arde. Şi acesta din
urmă om fu cel mai bine ars, luând culoarea aurie. Acesta fu
strămoşul rromilor.‘‘
Cercetătorii au reţinut şi alte câteva mituri ale rromilor şi
sintilor, în care se povesteşte, de pildă, cum a devenit omul o
făptură muritoare şi cum s-au zămislit demonii; alte mituri descriu
raiul şi iadul, dau seama despre zămislirea feluritelor plante
făcătoare de minuni, a diverselor animale, dar şi despre lucruri,
de exemplu despre vioară.
Miturile rromilor şi sintilor au fost până acum cercetate
doar de către Francoise Cozannet 8, astfel că volumul ei din 1971
este, deocamdată, singura lucrare ştiinţifică pe această temă.

15
Mircea Eliade aminteşte şi el în cercetările sale diverse mituri ale
rromilor şi sintilor, fără însă a le interpreta. Numai după ce
miturile rromilor şi sintilor vor fi fost amplu cercetate, va fi posibilă
o concluzie ştiinţifică privind originea, importanţa şi funcţia lor.
Pe baza unei ample cercetări a multor mituri ale diverselor
popoare din lume, dar şi cu ajutorul materialului cules până acum
şi al primelor analize stiinţifice, se poate constata că rromii şi
sintii, asemenea multor altor popoare de pe Terra, au încercat, în
trecut, prin mituri - ce pot fi înţelese, potrivit cercetătoarei
Susanne K. Langer 9, ca ‘‘cea mai simplă formă de prezentare a
opiniilor ‘‘, să priceapă lumea, să-şi explice viaţa şi moartea, să
înţeleagă natura şi zeităţile, religia şi soarta. Miturile sunt, de fapt,
în sens propriu, un fel de ‘‘ filosofie primară * ‘‘ a popoarelor.
Pe lângă funcţia de a transmite experienţă, miturile au şi o
funcţie socială. Ele sunt expresia credinţei, pe care o întăresc şi o
transformă în lege, ele prezervă morala şi conţin precepte
practice, aşa cum a demonstrat Bronislaw Malinovski 10.
Pornind de la teoria psihanalistă a lui Sigmund Freud şi
Carl Gustav Jung, Erich Fromm 11 a atribuit miturilor chiar o
funcţie terapeutică.
Lăsând la o parte teoriile mitologice - prilej cu care, odată
cu apariţia structuralismului, s-a înverşunat lupta pentru dreptul
de a avea ‘‘ ultimul cuvânt ‘‘ de spus - se poate trage concluzia că
miturile rromilor şi sintilor sunt utile pentru mai deplina şi mai
profunda explicare a religiei lor şi, în acest context, a unor cuvinte
şi noţiuni din limba rromaní.
În cele din urmă, mitul, care se întrepătrunde cu limba,
poate fi considerat nu numai un fapt lingvistic, ci şi un rezultat al
imaginaţiei artistice.
El este parte componentă a literaturii orale, de aceea, atât
scriitori şi poeţi ai rromilor, cât şi artişti ai altor popoare au găsit în
el un izvor de inspiraţie 12. Spre deosebire de alte popoare, în
special de cele ce trăiesc în forme de civilizaţie şi culturi foarte
dezvoltate şi care îşi consideră propriile mituri drept ‘‘trecut
îndepărtat‘‘, rromii şi sintii le percep ca povestiri de ieri, câteodată
chiar ca povestiri din prezent.
Câţiva cercetători ai miturilor şi legendelor romilor şi
sintilor, surprinşi de ‘‘prospeţimea povestirilor mitice‘‘ ale rromilor,

16
au explicat fenomenul prezenţei miturilor în viaţa acestora cu
‘‘fenomenala memorie‘‘ a lor. Totuşi, această fenomenală
memorie, prezenţa în actualitate a miturilor din cele mai
îndepărtate timpuri pot fi explicate şi înţelese dacă privim istoria
rromilor şi sintilor. Este prezentă, pe de o parte, forma arhaică de
viaţă, pe care au adus-o cu ei din India, iar pe de altă parte
prigoana neîncetată, care i-a împiedecat să poată atinge trepte
superioare de dezvoltare social-istorică. Cu alte cuvinte, ei nu au
trecut prin faza demitologizării, care începe cu o religie evoluată,
aşa cum a fost în cazul altor popoare.
Într-o Upanişadă stă scris că zeii ‘‘cad din cer, când
memoria lor dispare sau este tulbure.‘‘ Această idee, interpretată
istoric şi sociologic, contribuie la o mai bună înţelegere a
problemei. Mulţi cercetători ai literaturii orale, în special ai
miturilor şi credinţelor religioase ale rromilor şi sintilor, nu au ţinut
seamă în suficientă măsură de istoria şi împrejurările de viaţă ale
acestora, ajungând la concluzii greşite în interpretarea miturilor.
Legendele în care se povesteşte de ‘‘împărăţia rromilor şi
sintilor‘‘, de ‘‘pieirea‘‘ ei, de pierderea patriei, a bisericii şi religiei
au atras mereu curiozitatea folcloriştilor şi a cititorilor. Într-una din
aceste legende se spune : ‘‘Noi trăiam pe malul Gangelui.
Conducătorul nostru era o mare căpetenie, un bărbat, a cărui
voce era ascultată în toată ţara şi ale cărui hotărâri erau
definitive. Această căpetenie avea un singur fiu pe nume Ćen. În
ţara hinduşilor domnea pe atunci un puternic rege, a cărui soţie
preferată îi născuse un copil, o fiică, ce o numise Gan. După
moartea conducătorului nostru, fiul său Ćen hotărî să se
căsătorească cu Gan, socotită sora lui, deşi nu era aşa.
Poporul se împărţi în două tabere. Un vrăjitor a prezis o
invazie şi vremuri grele. Unul din generalii lui Skinder (Alexandru)
năvăli ca un vârtej, îl ucise pe regele hindus, pârjoli şi pustii totul,
aşa cum prezisese vrăjitorul. Unul din poporul nostru se duse la
generalul victorios, rugându-l să dea o judecată pentru cazul în
care un frate şi o soră ar vrea să se căsătorească. Generalul îl
lovi în cap pe sol. În acel moment generalul şi calul său se
sparseră într-o mie de cioburi, ca un vas de lut izbit de o stâncă.
Vântul spulberă în pustiu rămăşiţele a ceea ce fusese cândva un
mare războinic. Poporul nostru s-a împărţit în două tabere. Cei ce

17
erau împotriva lui Cen, îl alungară pe acesta din ţară. Un mare
vrăjitor a aruncat asupra lui un blestem : “ Să rătăceşti pentru
totdeauna pe faţa pământului, să nu dormi niciodată de două ori
în acelaşi loc, să nu bei de două ori din acelaşi izvor.”‘‘
13
Donald Kenrick şi Gratan Puxon citează o altă veche
legendă:
‘‘Noi am avut un mare rege, un rrom. Era regele nostru.
Rromii trăiau atunci laolaltă într-un loc, într-o ţară frumoasă.
Numele ţării era Sind. Era multă fericire şi bucurie acolo. Numele
conducătorului nostru era Mar Amengo Dep. Avea doi fraţi. Unul
se numea Romando, celălalt Singan. Era totul bine, dar apoi a
venit un mare război. Au venit musulmanii şi au prefăcut ţara
rromilor în praf şi pulbere. Toţi rromii şi-au părăsit laolaltă patria
lor. Ca oameni sărmani au migrat în alte zone, în alte ţări. După
aceea, cei trei fraţi au strâns în jurul lor pe cei ce îi urmau şi au
plecat. Au străbătut drumuri lungi. O parte a mers în Arabia, o
altă parte la Bizanţ, iar a treia parte în Armenia.‘‘
Rade Uhlik a cules mai multe legende despre
‘‘ Împărăţia rromilor şi sintilor‘‘, în care se pomeneşte de un
domnitor cu numele Penga.

Basmele

Împărăţia legendară a rromilor şi sintilor este unul din


subiectele poveştilor publicate de Heinz Mode, Waltther Eichele
şi Martin Block 14. Legendele culese în cele două volume au o
semnificaţie cu spectru larg: istorică şi socială, psihologică şi
artistică.
Până acum au fost publicate în diverse volume şi culegeri
o mulţime de basme ale rromilor şi sintilor: ‘‘Bunul Dumnezeu şi
sărmanul ţigan‘‘; ‘‘Diavolul şi sărmanul ţigan‘‘; ‘‘Ţiganul rege‘‘;
‘‘Călătoria în lumea morţilor‘‘; ‘‘Floarea norocului‘‘; ‘‘Roşu Împărat
şi Alb Împărat‘‘; ‘‘Cele trei fire de păr de aur ale regelui Soare‘‘;
‘‘Pasărea de aur‘‘; ‘‘Pasărea măiastră‘‘; "Şarpele ajunge ginerele

18
regelui‘‘; ‘‘Purceaua mireasă‘‘; ‘‘Lupul înaripat‘‘; ‘‘Coliba soarelui
şi lunii‘‘); (Pescarul şi urmiile); ‘‘Moartea literaturii rromilor‘‘.
Pe baza bogatului material, este posibilă ordonarea
poveştilor rromilor şi sintilor în mai multe grupe, cărora li se poate
atribui următoarea clasificare: povestiri mitologice, basme despre
vrăjitorie, fabule, povestiri despre origini, snoave, poveşti
moralizatoare. În toate acestea apar mereu teme caracteristice
precum ‘‘Omul şi Dumnezeirea / Diabolicul‘‘, ‘‘Omul şi făpturi sau
puteri miraculoase‘‘, ‘‘Nevinovaţi oprimaţi‘‘, ‘‘Trei fraţi‘‘ ,‘‘În
căutarea miresei‘‘, ‘ În căutarea norocului şi a bogăţiei‘‘, ‘‘Omul
prostănac‘‘, ‘‘Omul înţelept‘‘ ,‘‘Femeia infidelă‘‘ etc.
În poveşti apar adesea eroi cu calităţi şi însemne
caracteristice, începând cu numele, continuând cu diversele
împrejurări istorice şi sociale în care trăiesc, terminând cu
simboluri care poartă pecetea istoriei şi culturii; elemente ale
alcătuirii, care fac ca personajele centrale să iasă în evidenţă ca
aprţinând poporului rrom.
O parte dintre cercetătorii care au cules poveşti ale
rromilor şi sintilor au constatat că în aceste poveşti lumea reală a
omului se contopeşte în mod natural cu lumea forţelor
supranaturale, fapt întâlnit şi în străvechile mituri indiene şi
greceşti.
Pe de altă parte, există culegători care contestă
‘‘originalitatea‘‘ poveştilor poporului rrom, considerând că rromii
şi sintii ar fi preluat poveştile lor de la alte popoare!
Ca urmare a acestor păreri, poveştile rromilor şi sintilor nu
au fost cuprinse, după cum constata H. Mode, în catalogul
basmelor populare, alcătuit de Aarne şi Thompson, ci apreciate
drept ‘‘netipologizabile‘‘ - o dovadă a prejudecăţilor adânc
înrădăcinate faţă de poporul rromilor. Contestaţi în istoria lor,
rromii şi sintii au fost excluşi din toate domeniile ştiinţei şi culturii,
realizările lor au fost trecute cu vederea sau declarate fără
valoare, deci moarte. Pe baza analizelor sale Heinz Mode scrie:
‘‘ Din cele 73 de tipuri principale de basme rrome (ca tipuri
principale definim acele producţii care sunt cunoscute în mai mult
de patru, dar mai puţin de zece variante) au putut fi atestate,
după Catalogul Aarne-Thompson, 55 de tipuri ca şi în India, iar
47 din acestea s-au regăsit şi în spaţiul turco-persano-iranian.

19
Dacă ne concentrăm asupra poveştilor din care s-au consemnat
zece sau mai multe versiuni, existând 27 tipuri de basme rrome
de acest fel, se poate constata că toate îşi găsesc numeroase
echivalente indiene‘’15.
Conform istoriei şi limbii lor, rromii şi sintii se dovedesc a fi
descendenţii şi rudele apropiate ale unei populaţii de origine
indiană, a căror moştenire culturală epică vădeşte în acelaşi timp
trăsăturile acestei provenienţe cât şi urmele unei migrări
multiseculare din India, prin Iran şi Turcia, spre Europa
Meridională şi Africa Septentrională.
Povestirea vie nu se poate sustrage influenţei prezentului,
mediului şi a situaţiei speciale sociale, economice şi politice.
Rămâne totuşi o moştenire culturală tipică acelui popor din care
fac parte povestitorii.
‘‘ Nu este fără temei ce se zice în popor‘‘, spun rromii şi
sintii. Poezia poporului rrom, care a încântat şi inspirat prin
simplitatea şi sinceritatea ei mulţi poeţi, poate fi analizată şi în
spiritul acestei zicale. Deşi au fost publicate mai multe culegeri de
poezie populară a rromilor şi sintilor, această creaţie nu a făcut
obiectul unei analize ştiinţifice, astfel că din biblioteci lipseşte un
studiu ştiinţific despre ea.

Cântecele

Culegerile publicate ar putea da impresia că viaţa de toate


zilele ar fi cea mai importantă şi principala temă a liricii rrome.
Sărăcia şi lipsurile, migraţiile, rătăcirile şi asupririle, tortura şi
suferinţele sunt temele şi motivele multor cântece. Unele dintre
ele sunt de tip general, în ele nu se menţionează nici locul nici
momentul întâmplării, astfel că se naşte impresia că în ele este
cântată viaţa şi soarta. În altele sunt numite evenimente istorice
deosebite, participanţii şi locurile, astfel că aceste cântece au
efectul unor cronici comprimate şi povestite pe un ton liric.
Asemenea cântece au apărut în perioade diferite şi ţări
diferite, iar cele mai multe dintre ele povestesc despre tragedia
rromilor şi sintilor în timpul celui de-al doilea război mondial. În

20
ele este descrisă uciderea în masă a rromilor şi sintilor de către
nazişti în Germania şi de către fascişti în alte ţări europene.
Ultimul ‘‘ rămas bun ‘‘, spus în clipa în care se despart de copii
sau se află în pragul morţii, viaţa în lagărele de concentrare şi în
închisori. Sunt cântece pe care însăşi viaţa poporului rrom le-a
scris, un popor care şi-a dus viaţa într-o permanentă incertitudine
şi a fost neîncetat confruntat cu pericole şi ameninţări. Sunt
cântece care depun mărturie că rromii şi sintii sunt întotdeauna
‘‘perdanţii‘‘.
Existenţa tragică a făcut ca rromii şi sintii să se adreseaze
lui Dumnezeu asemenea lui Iov. Chinuiţi de foame, persecutaţi cu
foc şi sabie, condamnaţi la bejenie din ţară în ţară şi percepuţi de
alte popoare ca străini ciudaţi, periculoşi şi care trebuie evitaţi, ei
vorbesc în cântecele lor cu Dumnezeu şi îi povestesc despre
oamenii care le refuză dreptul la o patrie şi la un mormânt.
Dumnezeu este invocat ca martor, sfetnic, ca judecător
sau creator al lumii în care ei sunt supuşi celor mai aspre
nedreptăţi şi cumplite nenorociri. Precum Iov, cer şi ei de la
Dumnezeu ‘‘ultimul său cuvânt‘‘: ‘‘Lumea întreagă să moară, iar
Tu, Doamne, să supravieţuieşti. Şi să fii cu mintea trează, când
vei crea lumea din nou!‘‘.
În cântecele inspirate din viaţa cotidiană, o temă frecventă
este dragostea unei fete pentru un tânăr, sau invers, a unui tânăr
pentru o fată. Numeroase sunt şi temele din viaţa familiei şi a
comunităţii, începând cu cântecele de leagăn, de nuntă şi
terminând cu cele de moarte. Din această categorie sunt de
remarcat, prin frecvenţă şi frumuseţe, acelea în care este cântată
dragostea faţă de tată şi mamă.
Multe cântece sunt dedicate calului, ceea ce este un lucru
firesc, având în vedere modul tradiţional de viaţă al rromilor.
Unele cântece sintetizează înţelepciunea de viaţă şi viziunea
despre lume a rromilor şi sintilor, ca de pildă acest cântec despre
ghicit:
Du-te, femeie, şi ghiceşte.
Sunt oameni în necaz.
Sunt mame ce se tem.
Sunt şi copii ce plâng.
Şi sărăcie este, sărăcie este.

21
Du-te, femeie, şi ghiceşte.
Sunt bòlnavi fără leacuri.
Sunt sănătoşi turbaţi.
Sunt oameni sluţi şi chipeşi.
Şi este dor, dor este.

Du-te, femeie, şi ghiceşte.


E răutate şi e nedreptate.
Sunt lucruri minunate, de te cruceşti.
Sunt săraci şi sunt flămânzi.
Şi este foame, foame este.

Du-te, femeie, şi ghiceşte.


Spune flamândului: va fi pâine.
Spune bolnavului: va fi întremare.
Spune nefericitului: va fi fericire.
Noroc de nu e, spune: totuşi este!*

Norocul, ca idee centrală a culturii rromilor şi sintilor,


reprezintă tema şi motivul multor povestiri şi cântece ale
acestora.

Note
1
A. G. Paspati, Études sur les Tschinghianés ou Bohémiens de
l`Empire Ottoman, Constantinopol, 1870.
2
F. Miklosich, Über die Mundarten und die Wanderungen der
Zigeuner Europas, Berlin, 1886; Märchen und Lieder der
Zigeuner der Bukowina, Wien, 1872-1881.
3
H. v. Wlislocki, Märchen und Sagen der transsilvanischen
Zigeuner.
4
J. Sampson, A Welsh Romany Folk-Tale, Liverpool, 1899.
5
I. Kopernicki, Textes tsiganés, contes et poèsies, Kraków, 1930.

* Traducerea tuturor versurilor citate pe parcursul acestei lucrări este realizată


după versiunea germană dată de R. Đurić [n.tr.]

22
6
G. H. Borrow, The Zincali, London, 1841.
7
D. Binns, A Gypsy Bibliography, Manchester, 1382.
8
F. Conzannet, Mythes et coutumes religieuses des Tsiganes,
Strasbourg, 1971.
9
S. K. Langer, Philosophie auf neuem Wege, Frankfurt a. M.,
1984.
10
B. Malinovski, Magija, nauka i religija, Beograd, 1981.
11
E. Fromm, Märchen, Mythen, Träume, Stuttgart, 1980.
12
R. Djurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur,
Frankfurt a.M., 1995.
13
D. Kenrick / G.Puxon, The Destiny of Europe`s Gypsies,
London, 1992.
14
H. Mode, Zigeunermärchen, Leipzig, 1983; W. Aichele,
Märchen der Zigeuner, Reinbeck, 1993; Die Sinti / Roma
Erzählkunst, Heidelberg, 1992.
15
H. Mode, Op. Cit.

23
24
Literatura rromilor în URSS şi în statele apărute
după destrămarea acesteia (Rusia, Bielorusia, Ucraina,
Moldova şi Letonia)

Pentru a descrie sosirea primelor grupuri de rromi în ţările


care mult mai târziu au intrat în componenţa URSS (a cărei
destrămare a început la sfârşitul anilor optzeci în timpul erei
Gorbaciov), ar trebui mai întâi să fie prezentată istoria politică a
acestor ţări şi apoi enumerate diversele izvoare orale şi scrise
despre rromi.
Întrucât tema centrală a cărţii de faţă este naşterea şi
dezvoltarea literaturii rromilor, urmează ca în acest context să fie
menţionate doar următoarele date istorice: din cele cincisprezece
republici ale fostei URSS, în care a trăit un număr mare de
popoare şi minorităţi naţionale, Rusia, Ucraina şi Republica
Moldova, sunt cele mai importante pentru istoria literaturii
rromilor.
Rromii au venit în Crimeea şi Republica Moldova la
începutul secolului al XIV-lea, iar în Rusia şi în Ucraina trăiesc
din secolul XV. După România şi Ungaria, în Rusia şi Moldova a
trăit cel mai mare număr de rromi. În Rusia, au venit din diverse
ţări europene şi asiatice şi s-au stabilit aici, după lunga călătorie
din ţările respective, diferite grupuri şi subgrupuri de neamuri,
vorbitoare de diferite dialecte rrome, cel mai numeros fiind cel al
căldărarilor1.
În Rusia, rromii au devenit renumiţi mai ales prin muzica şi
dansurile lor. În anul 1774 s-a constituit la curtea contelui Orlov-
Česmenski primul cor important al rromilor, membrii acestuia
fiind ‘‘ ţigani robi ‘‘2.
Mulţi poeţi şi scriitori ruşi, cât şi din alte ţări, au scris
despre rromi, despre muzica, cântecele, dansurile şi viaţa lor 3.
Chiar şi câţiva compozitori ruşi s-au inspirat din muzica rromilor.
Adam Tikno, cu care începe istoria literaturii rromilor ruşi,
s-a născut la 1875. După participarea la războiul ruso-japonez
din anul 1905, în timpul căruia fusese avansat la rangul de ofiţer,

25
s-a întors la neamul său, care plecase între timp la
Constantinopol. Curând după aceea, şi-a continuat peregrinările
şi a murit în anul 1948, probabil în Germania. Folcloristul şi
lingvistul Izydor Kopernicki a notat poeziile sale, care au fost
publicate în două numere ale revistei pariziene ‘‘Etudes
Tsiganes‘‘ în anul 1955.
Abia după Revoluţia din Octombrie 1917, rromii şi-au
putut înfiinţa instituţiile şi asociaţiile lor culturale. Cu toate că au
luat fiinţă, ca şi organizaţiile multor altor minorităţi naţionale, din
dispoziţia puterii politice comuniste de atunci, ele au trezit
conştiinţa naţională şi culturală a rromilor, mai întâi a activiştilor
de partid proveniţi din rândurile lor, apoi a unor grupuri tot mai
numeroase de rromi. Una din sarcinile principale ale acestor
asociaţii a fost să exercite presiuni în primul rând asupra rromilor
nomazi, pentru ca aceştia să se sedentarizeze şi să participe la
reconstrucţia ţării ca muncitori, colhoznici, meseriaşi. Pentru
realizarea acestui ţel, tânăra putere sovietică a făcut uz de
metode violente. În altă ordine de idei, rromii nu au ajuns să se
bucure de independenţă politică, întrucât, spre deosebire de alte
minorităţi nationale, ei nu aveau la început nici un fel de ambiţii
politice, ceea ce a convenit din punct de vedere funcţional şi
ideologic puterii comuniste de atunci.
Rromii au obţinut posibilitatea să meargă la şcoală şi să-şi
cultive limba şi cultura. Când în 1927 a apărut sub titlul ‘‘Zora‘‘
primul ziar în limba rromilor, când a început transmiterea regulată
a unei emisiuni radio, iar în câteva oraşe au fost înfiinţate şcoli, în
care copiii de rromi primeau învăţătură de la învăţători rromi, a
apărut necesitatea creării unei scrieri şi a publicării de cărţi în
rromaní. Au apărut abecedare, manuale, traduceri din autori ruşi,
dar şi primele cărţi de lirică şi proză scrise de rromi.
Înfiinţarea unui teatru al rromilor la Moscova a contribuit
mult la dezvoltarea culturii şi literaturii rromilor în URSS. Teatrul
‘‘Romen‘‘ - precedat de şcoala de teatru “Indo-Romen”, în anii
1927-1931 - a strâns în jurul său nu numai actori, dramaturgi,
regizori, dirijori şi compozitori, ci şi pe primii scriitori rromi.
Autori precum Alexandr Ghermano şi Ivan Ivanovici Rom-
Lebedev au scris printre altele şi nemijlocit pentru acest teatru.
Director al teatrului ‘‘Romen‘‘ a devenit în anul 1937 M. Ianşin,

26
care lucrase mai înainte ca regizor la renumitul Teatru Artistic din
Moscova (MAT). O dată cu el au venit regizorii B. Voroşilov, P.
Lesli şi V. Sahnovski. Una din cele mai bune puneri în scenă ale
acelei vremi a fost cea a piesei ‘‘Nuntă însângerată‘‘ de Federico
García Lorca, care, după aprecierile a numeroşi critici şi istorici
de teatru, a exercitat o influenţă artistică hotărâtoare asupra
teatrului ‘‘Romen‘‘. După Ianşin, care a condus teatrul timp de
cinci ani, director a devenit S. A. Barkan, iar din 1951 această
funcţie i-a revenit lui N. Sličenko 4.
Literatura rromilor din URSS este reprezentată de trei
generaţii. Din primul grup au făcut parte autori născuţi la sfârşitul
secolului XIX şi începutul secolului XX: Isván Demeter*, recitator
de poezii şi povestiri ale rromilor din Rusia şi Crimeea, publicate
la Moscova, în 1981, sub titlul ‘‘Mostre de folclor ale rromilor
căldărari‘‘5, Alexandr Ghermano, Nikolaj Pankov, Myhailo
Bezljudsko, Ivan Ivanovici Rom-Lebedev şi Nina Dudarova.
Deşi mai tânără decât cei menţionati, Olga Pankova,
nepoata lui Nikolai Pankov, a aparţinut şi ea acestui cerc.
Al doilea grup l-au format scriitorii născuţi în jurul anului
1917, cel mai important reprezentant fiind Nikolaj Gheorghievici.
Al treilea grup îl formează autorii născuţi înaintea şi în timpul celui
de-al doilea război mondial: Il’ko Mazuro, Kārlis Rudevičs, Ivan
Mihailovici Pančenko (pseudonimul de artist: Ivan Romano),
Alexandr G. Beljughin (pseudonim: Leksa Manušs)6. Deşi
reprezentanţii celor trei grupuri au trăit şi trăiesc în perioade
diferite şi au avut niveluri diferite de instruire, ei tratează teme
înrudite, ce rezultă, pe de o parte, din viaţa şi tradiţia rromilor, iar
pe de altă parte reflectă raportul rromilor cu ideologia şi politica
din URSS, dat fiind că toate cele trei generaţii au crescut în
acelaşi sistem social şi într-un cotidian similar.
Alexandr Ghermano (1893-1955) este considerat drept
întemeietorul literaturii rromilor din fosta URSS. El s-a născut în
satul rusesc Starcevko-Lepskino. Tatăl său a fost ceh, mama sa
rromní din Moravia. A urmat o şcoală comercială în Ucraina şi a
lucrat după aceea în Orel, lângă Moscova. În timpul războiului
civil a luptat în rândurile Armatei Roşii, iar din 1926 a trăit la

* Isván Demeter provenea din Banatul sârbesc [n.ed.]

27
Moscova. Prima sa lucrare literară în limba rromaní a publicat-o
în 1915, iar din 1921 s-a dedicat profesional scrisului. A scris
povestiri, nuvele, poezii şi drame şi a tradus poemul lui Puşkin
‘‘ Ţiganii ‘‘, povestirile lui Maxim Gorki ‘‘Makar Ciudra‘‘, ‘‘Bătrâna
Izerghil‘‘ ş.a. în rromaní. În afară de aceasta, a cules poezie şi
proză populară, a scris manuale şcolare în limba rromaní şi a fost
unul din organizatorii teatrului ‘‘Romen‘‘ din Moscova.
Un volum cuprinzând o selecţie de ‘‘Poezii şi Povestiri‘‘
ale sale a fost publicat în 1962 la Editura ‘‘Sovietskij pisatel'‘‘. Tot
lui i se datorează şi următoarele titluri: ‘‘Bibliografie despre ţigani
de la 1730 până la 1930‘‘, ‘‘ Scurtă istorie a ţiganilor sovietici ‘‘ şi
‘‘ Ţiganii în beletristică, de la Derjavin la Blok ‘‘ 7.
În poeziile sale, Ghermano îşi aminteşte de copilărie,
când mama sa ‘‘îl hrănea cu lacrimi în loc de pâine‘‘. El
povesteşte că pe atunci rromii trăiau precum ‘‘animalele
sălbatice‘‘ în păduri şi în stepe. Deşi îşi ridicau privirile către cer
ca toţi oamenii, deasupra lor atârna veşnic ‘‘sabia destinului‘‘.
În poeziile de după Revoluţia din Octombrie, Ghermano
se adresează poporului său (de pildă în poemul ‘‘Scrisoare din
şatră‘‘) ca apostol şi propagator al vieţii noi8. Ghermano este
autorul primei drame cunoscute din istoria literaturii rromilor,
‘‘Viaţa pe roţi‘‘, care a fost jucată pe 16 decembrie 1931 în
premieră pe scena teatrului ‘‘ Romen ‘‘.
În ea este prezentată viaţa rromilor nomazi, dar se
transmite şi mesajul că ei ar trebui să se statornicească şi să
devină ‘‘cetăţeni sovietici cu aceleaşi drepturi şi constructori ai
noii societăţi‘‘. Şi drama ‘‘Printre focuri‘‘ a fost jucată pe scena
teatrului rromilor.
Ghermano s-a străduit nu numai să descrie viaţa
tradiţională a poporului său, ci şi să fie un propagator al
emancipării, să exercite influenţă prin intermediul literaturii şi artei
asupra dezvoltării sociale şi culturale a rromilor din Uniunea
Sovietică. De aceea el a recurs la mijloace şi forme literare ce
corespundeau atât concepţiilor literar-artistice şi sensibilităţii
estetice ale poporului său cât şi cerinţelor realismului socialist, al
cărui imperativ prevedea: ‘‘ literatură şi artă în slujbal poporului‘‘.
Fiind primul intelectual rrom, Ghermano a subliniat
necesitatea de a înfăţişa existenţa istorică a rromilor. Acest lucru

28
este evidenţiat cel mai bine de lucrările sale literar-istorice. Ele
depun mărturie pentru interesul său larg, despre cunoştinţele sale
asupra literaturii ştiinţifice şi beletristice privind rromii din Rusia şi
Europa, despre nivelul său artistic şi intelectual ridicat.
Nikolaj Pankov (1895-1959) provine din St. Petersburg.
Tatăl său făcea comerţ cu cai, o îndeletnicire a multor rromi din
Rusia acelor vremi. Mama sa era rromní născută în Finlanda. Ca
mulţi copii din familii sărace, Pankov a urmat cursurile unei şcoli
confesionale. În 1910 a început să lucreze ca telegrafist, iar setea
de învăţătură şi-a ostoit-o citind zi şi noapte cărţi ruseşti. Datorită
instruirii autodidacte a devenit copist într-un birou de avocaţi din
St. Petersburg, iar după Revoluţia din Octombrie 1917 şi-a
câştigat existenţa ca învăţător. În anul 1922, s-a mutat la
Moscova şi s-a angajat ca muncitor într-o fabrică.
La Moscova a cunoscut diverşi organizatori de asociaţii
ale rromilor şi a colaborat cu aceştia. Din anul 1927 a început să
scrie articole şi poezii pentru ziarul ‘‘Zora‘‘, care în 1928 şi-a

schimbat denumirea în ‘‘ Novyj put’ ‘‘ . La acesta din urmă
Pankov a fost redactor.
La Şcoala Pedagogică-Industrială, care se ocupa în mod
special de instrucţia profesională a rromilor, Pankov a predat
limba rromaní. În anul 1934 a scris primul abecedar rrom, iar în
1938 a redactat împreună cu academicianul A. P. Barannikov un
dicţionar rrom-rus.
Datorită meritelor sale în cercetarea şi promovarea limbii
şi culturii rromilor în Rusia, Pankov a fost ales membru în
societatea ştiinţifică ‘‘ Gipsy Lore Society ‘‘ din Liverpool.
Poeziile lui Pankov, care au fost publicate ocazional şi în
revistele literare ruseşti, descriu viaţa cotidiană de nomazi a
rromilor, plină de lipsuri, şi exprimă speranţa că aceştia îşi vor
câştiga pâinea prin muncă şi învăţătură în societatea sovietică şi
nu prin cerşit, la care au fost obligaţi secole de-a rândul. Pankov
s-a ocupat, de fapt, de probleme şi teme sociale, poeziile sale
însă au fost mai degrabă vis şi speranţă decât prezentarea vieţii
în realitatea cotidiană 9. Myhailo Bezljudsko (1901-1989) provine
dintr-un sat din apropiere de Sapojok, gubernia Riazan. A

∗ ‘‘ Drum nou ‘‘ în lb. rusă [n.tr.]

29
cunoscut din copilărie sărăcia şi nevoile, veşnice însoţitoare ale
rromilor. La 16 ani s-a înrolat voluntar în Armata Roşie şi a fost
avansat la gradul de ofiţer, iar în anul 1925 a fost însă
demobilizat din motive de sănătate. Din 1928 a lucrat ca învăţător
la şcoala rromilor din Moscova, iar în 1930 a devenit membru al
ansamblului de actori la teatrul ‘‘Romen‘‘. În acea vreme a
început Bezljudsko să scrie poezii şi drame. Împreună cu E.
Şolok a scris drama ‘‘Atasja i dadives - Ieri şi astăzi‘‘, care a fost
prezentată la data de 30 aprilie 1931 în studioul de teatru ‘‘ Indo-
Romen ‘‘.
Această piesă muzical-etnografică, în care autorul însuşi
joacă rolul unui comerciant ilegal, prezintă viaţa rromilor înainte şi
după Revoluţia din Octombrie. Regizor a fost M. I. Goldblat,
compozitor S. M. Bugacevski, care a lucrat peste 40 de ani la
teatrul ‘‘Romen‘‘ şi de la care ne-au rămas şi câteva poezii, unele
publicate în antologii de lirică a rromilor 10 .
Ivan Ivanovici Rom-Lebedev11(1903-1989) este considerat
cel mai prolific autor al primei generaţii literare a rromilor din
URSS şi unul din cei mai importanţi dramaturgi ai acesteia. Până
în 1953 a scris trei drame, dintre care ‘‘Nuntă în şatră‘‘ a avut cel
mai mare succes. Rom-Lebedev, care a lucrat mai mult de
cincizeci de ani la teatrul ‘‘Romen‘‘, a mai scris 27 de piese de
teatru, cele mai cunoscute fiind ‘‘Cai focoşi‘‘ şi ‘‘Noi, ţiganii‘‘.
Coautor al piesei ‘‘Noi, ţiganii‘‘ este N. Sličenko.
Viaţa şi opera lui Rom-Lebedev ilustrează într-un anume
fel o întreagă epocă a rromilor în URSS: născut în şatră, în
copilărie şi tinereţe permanent pe drumuri, cunoscând de mic
legendele, poezia şi muzica poporului său, Rom-Lebedev a fost -
de la începutul activităţii la teatrul ‘‘Romen‘‘ şi până la sfârşitul
vieţii sale - în permanent dialog cu istoria şi soarta rromilor, a fost
un artist martor al suferinţelor lor, interpret al concepţiilor lor
religioase, al dragostei şi speranţelor lor. Pe la mijlocul anilor 80',
televiziunea moscovită a realizt un film despre Rom-Lebedev:
‘‘Istoria unui ţigan moscovit ‘‘.
Amintirile sale sunt prezentate în cartea ‘‘De la corul
ţigănesc la Teatrul Romen ‘‘.
Tot lui Rom-Lebedev îi datorăm şi romanul ‘‘Tabornaja
Cyganka - Şătrăriţa‘‘, publicat postum, care poate fi considerat

30
drept una dintre cele mai impresionante şi mişcătoare cărţi
despre istoria rromilor din URSS. Cartea povesteşte despre
Drabarka*, care a petrecut întreaga viaţă în şatră şi a rătăcit din
loc în loc, pentru ca la sfârşitul vieţii să se alăture corului teatrului
‘‘Romen‘‘. Când Drabarka, a cărei viaţă autorul o compară cu o
frunză ce înmugureşte primăvara, iar toamna târziu, udată de
ploaie şi zăpadă, este purtată de vânt, povesteşte din viaţa ei, ea
prezintă în acelaşi timp viaţa rromilor din Rusia, asemuită unui
arbore fără rădăcini.
Din generaţia lui Rom-Lebedev fac parte alte două
autoare: Nina Dudarova (1903-1977) şi Olga Pankova (1911-
1983). Ambele provin din St. Petersburg.
Nina Dudarova a fost învăţătoare într-o şcoală pentru
copii de rromi şi a lucrat în Clubul cultural ‘‘Loli čergen‘‘ (Steaua
roşie), înfiinţat în 1933 la Moscova. A predat la Teatrul ‘‘Romen‘‘
limba rromaní literară, a scris recenzii şi articole pentru ziarele
‘‘Romano drom‘‘ şi ‘‘Novyj put‘‘ şi a redactat în rromaní literatură
pentru copii. Poeziile ei scrise în acea perioadă sunt pline de
patos social şi emancipator.
Olga Pankova şi-a început cariera jurnalistică în 1931, la
publicaţia ‘‘Novyj put’‘‘. A tradus în rromaní proză şi versuri ale
autorilor ruşi, îndeosebi ale lui Alexandr Puşkin. În 1933 a apărut,
sub titlul ‘‘Amare divesa‘‘ (Zilele noastre), volumul ei de versuri,
prima carte din istoria literaturii rromilor provenită din pana unei
femei. Până atunci, puţinele autoare rrome au putut să-şi publice
poeziile doar în ziare, reviste sau culegeri, dar nu în volume de
sine stătătoare. Multe din poeziile acestui volum se apleacă
asupra vieţii rromilor în trecut, altele au tematică patriotică sau
exprimă convingeri pacifiste.
A doua generaţie de autori rromi din URSS este cel mai
bine reprezentată de Nikolaj Satkevici (1917-1978). După studiile
urmate la un institut pedagogic, Satkevici 12 a lucrat mai întâi ca
învăţător în Briansk, Irkutsk şi în regiunea Tula. În Irkutsk a
înfiinţat o şcoală pentru copiii rromilor de acolo. A scris poezii
începând cu 1933, dar şi-a publicat prima culegere, intitulată
* cf. lb. rromani drabarni vrăciţă, tămăduitoare, « doftoroaie », ghicitoare;
[n.red.]

31
‘‘Corzi‘‘, abia in 1974 în Tula.
În acelaşi timp, a cules material pentru un dicţionar rrom-
rus şi a redactat o bibliografie de cărţi şi articole despre rromi
cuprinzând o perioadă de peste trei sute de ani, din 1624 până în
1966.
Antologia ‘‘ Corzi ‘‘ se compune din trei cicluri: ‘‘Ce-mi
doreşte inima‘‘, ‘‘Cărările ţiganilor‘‘ şi ‘‘Steaua de deasupra
şatrei‘‘.
Satkevici este unul dintre primii autori rromi, care scrie nu
din ‘‘ instinct ‘‘, artistic, ci şi în armonie cu principiile literare,
precum şi în dorinţa de a găsi forma literară potrivită.
Primul ciclu al antologiei îl formează baladele. În poeziile
celui de-al doilea ciclu este cântată în mod liric viaţa rromilor, în
timp ce al treilea ciclu se compune aproape exclusiv din poeme.
Baladele şi poemele lui Satkevici stau sub semnul
inspiraţiei după modelul poeţilor ruşi, mai ales Esenin şi
Majakovski, şi reprezintă începutul unui gen liric nou în literatura
rromilor, împletind şi elemente din tradiţia şi viaţa rromilor.
Il’ko Mazuro, născut în anul 1939 în satul moldovenesc
Maramonovka, a studiat lingvistica la Facultatea de Filosofie din
Kiev şi a tradus, între altele, operele lui Tagore din bengali în
ucraineană. A scris poezii cu formă fixă: sonete, poeme.
Inspiraţia o găseşte nu numai în viaţa rromilor, ci şi în istoria
Indiei; exemplul ni-l oferă poemul ‘‘ Trandafirul Kalistanului‘’13.
Kārlis Rudevičs s-a născut în anul 1939, în apropiere de
Riga, într-o familie cu 11 copii. A cunoscut de mic ura unora
împotriva rromilor. În 1941, în timpul celui de-al doilea război
mondial, germanii au împuşcat cinci fraţi ai tatălui său şi doi unchi
ai mamei sale, împreună cu familiile lor. De frică să nu fie omorâţi
şi ei, părinţii lui Kārlis Rudevičs au fugit la Riga unde şi-au
schimbat numele şi naţionalitatea, procurându-şi noi documente
de identitate şi salvând astfel propria viaţa şi pe cea a copiilor lor.
La putin timp după încheierea războiului a murit mama sa.
Pentru a-şi câştiga existenţa Kārlis Rudevičs a lucrat împreună
cu tatăl său ca muncitor forestier în pădurile greu accesibile. A
frecventat totodată o şcoală letonă. La vârsta de zece ani scria

32
deja primele poezii, câteva fiind publicate în ziarul pionierilor din
şcoala sa.
După moartea tatălui său în 1958, Kārlis Rudevičs a fost
nevoit să se intreţină singur. A urmat cursurile unei şcoli medii
comerciale şi, la 21 de ani, s-a căsătorit. A continuat să scrie
poezii, acum şi în limba rromaní. Având şi talent de desenator, a
început studiul artelor plastice.
Începând cu anul 1971, a publicat poeziile sale în limba
originară (rromaní) în Ucraina, apoi în Franţa, Rusia şi India. La
solicitarea editurii ‘‘Spriditis‘‘ din Riga, a făcut o selecţie a
poeziilor sale în 1995 şi le-a tradus în letonă. Plănuita ediţie
bilingvă nu a apărut însă nici până acum.
Tematica centrală a poeziei lui Kārlis Rudevičs o
reprezintă războiul şi perioada postbelică, respectiv evenimentele
ce i-au marcat copilăria. Munca istovitoare din pădure, vara şi
iarna, găseşte expresie în poezii pătrunzătoare, dintre care se
remarcă ‘‘Întâmplări adevărate din pădure‘‘, ‘‘Poezie albă‘‘, ‘‘Zece
ani‘‘. Kārlis Rudevičs împleteşte adesea în poeziile sale motive
din basmele rromilor, de aceea unele au o notă de suprarealism.
În ‘‘Poezia albă‘‘ se spune, de exemplu:

Pe cer - chinul lunii albe.


Alb e fierarul, incandescente sunetele, albe.
Ah, cum caii albi, cu scurte cozi şi coame lungi,
Din albele potcoave tropotesc!
Străzile albe-ale albului oraş
Cu capu-n jos.
Albul este un simbol ce revine adesea în poeziile lui Kārlis
Rudevičs şi reprezintă suferinţa poporului rrom şi incertitudinea
soartei sale. Acest simbol este adesea întâlnit de cititor, fie şi
numai în poeziile amintite aici ‘‘An Nou‘‘ şi ‘‘Ger‘‘; se pare că
Rudevici urmează în scrisul său principiile lui Wassily Kandinsky,
pentru care albul reprezenta simbolul unei lumi, în care culorile
ca proprietăţi ale elementelor materiale dispăruseră. Culoarea
albă pare să descrie liniştea absolută şi înspăimântătoare a
pădurilor reci, pe care Kārlis Rudevičs le-a cunoscut din fragedă
copilărie.

33
Poeziile în care se împletesc momente din viaţa sa cu
momente din viaţa poporului rrom pot fi considerate cele mai
reuşite creaţii lirice ale lui Rudevičs. O apreciere definitivă a liricii
lui Kārlis Rudevičs şi a locului său în literatura rromilor va fi
posibilă numai după publicarea unei antologii.
Ivan Mihajlovici Pančenko (Ivan Romano) s-a născut, la
începutul celui de-al doilea război mondial, în Biriola, un sat din
Munţii Altai. Cu toate că familia sa trăia încă în cort, tatăl său s-a
hotărât să-l trimită la şcoală. În anul 1956, familia s-a mutat la
Gorno Altaisk, unde fiul a obţinut diploma de învăţător. În anul
1968 a apărut, sub titlul ‘‘Adio, şatra mea‘‘15, primul său volum de
versuri.
Romano cântă în poeziile sale viaţa strămoşilor săi, care
au trăit în Altaii de Sud, nu departe de graniţa mongolă. El
descrie, într-un mod aproape copilăresc, impresii şi întâmplări din
impunătoarea regiune muntoasă. Naturii populate cu fiinţe de
basm îi spune ‘‘catedrală‘‘, în care el este sacerdotul. El aude
fiinţele fabuloase zi şi noapte.
Poeziile sale sunt unice în lirica rromilor. Nimeni altul nu a
descris cu atâta patos şi admiraţie ca el întrepătrunderea om-
natură. Spre deosebire de mulţi alţi scriitori, îndeosebi de aceia
din epoca romantică, care considerau viaţa rromilor drept ‘‘viaţă
în libertate‘‘, Romano scrie: ‘‘Cea mai credincioasă tovarăşă de
drum a rromului este nevoia‘‘. El nu priveşte din afară viaţa de
nomad. El însuşi a crescut ca nomad şi abordează acest mod de
viaţă din interior. El arată cum gerul muşcător zgârie ochiurile de
fereastră, vrăjeşte tălpile şi palmele, inima şi sufletul strămoşilor
săi. Oamenii din şatra sa silabisesc aceste ‘‘ieroglife‘‘ veghind şi
visând, iar buzele lor mormăie întruna: ‘‘de ce este viaţă pe
pământ…?‘‘. Cei a căror viaţă e aţintită spre trecut, cei cu
degerături pe picioare şi cei prin ai căror ochi trişti privesc
sufletele lor triste îşi caută în fiecare zori de zi cărările lor ninse şi
îngheţate. În această călătorie nu ajută nici experienţa şi nici
ştiinţa omenească. Această cale vine din neant, trece prin neant
şi duce în neant. Dar omul se obişnuieşte şi cu acest mod de
viaţă. Dezobişnuirea de neant, eliberarea de obişnuinţa deprinsă
de-a lungul secolelor şi adoptarea unui nou mod de viaţă erau
lucruri dificile şi obositoare pentru oamenii din şatra sa.

34
Spre deosebire de alţi scriitori rromi, care propagau o
viaţă luminoasă pentru rromii sedentarizaţi, Ivan Romano însă
dramatizează viaţa rromilor în locuinţele citadine. Poeziile lui nu
sunt totuşi nostalgice, ele sunt mai mult sau mai puţin comparaţii
fără evaluare între viaţa veche şi cea nouă. Poetul pune în
contrast ‘‘ foşnetul naturii ‘‘ cu ‘‘ zgomotul zilei de muncă ‘‘,
compară ‘‘ alergatul pe stradă ‘‘ cu ‘‘căţăratul printre stânci‘‘,
‘‘strigătul copiilor şi adulţilor în natură‘‘ cu ‘‘şoptitul‘‘ în camerele
lor din oraş. Disciplinarea vieţii în noile condiţii decurge alături de
noile simboluri ale ascensiunii sociale, de pildă televizorul, aşa
cum îl descrie poetul în poemul ‘‘Balerina‘‘. Câteodată recurge la
grotesc, ca în poezia ‘‘La cumpărături‘‘.
Creaţia lui Ivan Romano, modernă şi spiritualizată în
conţinut şi formă, a devenit o parte componentă a poeziei rromilor
ruşi, care nu poate fi trecută cu vederea.
Aleksandr Beljughin (Leksa Manušs), a trăit între 1941 şi
1997. A fost lingvist de formaţie şi a publict multe lucrări ştiinţifice
despre limba, viaţa şi cultura rromilor. A scris multe recenzii
despre operele unor scriitori rromi şi şi-a publicat, începând cu
1972, poeziile în presa sovietică şi internaţională 16. Acestea au
apărut în Iugoslavia, Ungaria, Italia, Franţa, India şi alte ţări.
Întrucât nu există încă o antologie a operei sale poetice, este
greu de apreciat valoarea sa artistică şi locul ei în istoria literaturii
rromilor. Sigur este că Leksa Manuš are o contribuţie importantă
la istoria literaturii rromilor. El nu numai că a analizat literatura lor,
dar a şi tradus multe din propriile lucrări în rromaní, precum
celebra ‘‘Ramajana ‘‘. Pe lângă aceasta, L. Manušs a tradus
opere ale autorilor rromi în engleză.
Cercetările sale lingvistice referitoare la limba rromaní şi
la dialectele ei se numără printre cele mai importante lucrări noi
în domeniu.
Trecerea în revistă a altor autori încheie privirea de
ansamblu asupra literaturii rromilor din URSS şi din statele
succesoare.
Ar mai fi de menţionat Myhailo Hryhorovich Kozimirenko,
un rrom din U c r a i n a, născut în 1938 în Cernigov.
După pregătirea muzicală în şcoală a studiat muzica la
Institutul Pedagogic din Nejin (Ucraina). Poeziile sale au fost

35
publicate în ziare, reviste şi antologii atât în Ucraina cât şi în
Rusia şi Polonia. A tradus în rromaní poeziile celui mai mare poet
ucrainean al secolulului al XIX-lea, Taras Şevcenko17. Traducerile
au fost publicate în 1996 la Kiev sub titlul ‘‘Dumi mire‘‘ (Gândurile
mele).
Poeziile lui Kozimirenko sunt scrise atât în stilul tradiţional
al liricii rromilor, cât şi în cel al poeziei ucrainene şi ruse. Aceasta
îşi are o dublă explicaţie: Kozimirenko provine din legătura dintre
un rrom şi o ucraineancă şi era bun cunoscător al literaturii
ucrainene şi ruse.
Ca şi în cazul lui Leksa Manušs, valoarea operei poetice a
lui Kozimirenko va putea fi apreciată numai după publicarea
antologată a operelor sale. Totuşi, numai faptul că el a scris şi a
publicat poezii în limba rromaní fac din el un reprezentant de
seamă al creatorilor de literatură rromă din Ucraina şi un model
pentru autori tineri precum Ljalja Danikina din Bila Tzervka.
Ucraineanul Stepan Kelar Pilipovich (n. 1939), deşi nu
este rrom, are merite deosebite în promovarea literaturii rromilor
în Ucraina, Rusia şi în întreaga Europă. A scris numeroase studii
despre autori care s-au dedicat literaturii în limba rromaní şi s-au
produs creativ în acest domeniu. Pilipovich a atras atenţia asupra
procesului de eliberare spirituală a rromilor, ca o premisă
fundamentală pentru creaţia culturală a acestora. Atât în perioada
sovietică cât şi acum, după sfârşitul dominaţiei sovietice, el a
militat ca mijlocitor între scriitorii rromi şi opinia publică
ucraineană pentru acceptarea literaturii rromilor18.
Valdemar Kalinin s-a născut în 1941 la Vitebsk, în
Bielorusia. Pe lângă activitatea sa poetică19 lucrează la
traducerea Bibliei în limba rromaní .
O mare importanţă în evoluţia culturală a rromilor din
URSS a avut-o Teatrul ‘‘Romen‘‘ din Moscova, ale cărui
reprezentaţii se caracterizează până astăzi printr-o înaltă calitate.
Unică este şi marea varietate de genuri în care rromii s-au
exprimat: balade, poezii, sonete, povestiri, memorii, drame,
comedii şi piese muzicale.
Revigorarea tendinţelor naţionaliste, o dată cu
destrămarea URSS, a lovit dur rromii şi a dus la sărăcirea lor
economică şi socială în statele succesoare. La aceasta s-au

36
adăugat nesiguranţa legislativă şi vidul politic. Şomajul, lupta
pentru existenţă şi marginalizarea socială s-au răsfrânt negativ
asupra creaţiei artistice a rromilor din această regiune. O înnoire
spirituală a rromilor de pe teritoriul fostei URSS va fi posibilă
numai printr-o stabilizare cuprinzătoare a raporturilor economice
şi sociale din statele succesoare.

Note
1
R. Đurić, Ohne Heim, ohne Grab, Berlin, 1996; A. F. Pott, Die
Zigeuner in Europa und Asien, Halle, 1844; P. Baranikov, Cygane
SSSR, Moskva, 1931; R.S. Demeter, P.S. Demeter, Cigansko-
russkij i russko-ciganskij slovar’, Moskva, 1990; N. G. Demeter,
Cygane. Mif i real’nost’, Moskva, 1995;
2
B. E. Druc, A. Gessler, Narodnye pesni russkih cygan, Moskva,
1988
3
R. Djurić, Romanies and Europe, Strasbourg, 1996.
4
N. Sličenko, K pjatidesjatiletiju tjatra ‘‘Romen‘‘, Moskva, 1984.
5
R.S. Demeter, P.S. Demeter, Obrazcy fol’klora cygan-kelderarej,
Moskva, 1981.
6
N. Satkevici, Kostry, Moskva, 1974.
7
N. L. Manušs, Soviet Gypsy Literature, în ‘‘ Moscow News ‘‘,
nr.14, p. 12, Moskva, 1978;
8
A. Ghermano, “ Rom p-o drom ”, Białystok, 1993; 100 berš e
beršestar kana bijandilo [O] Aleksandro Germano, în ‘‘
Lacio drom ‘‘, nr.6, p. 40-42, Roma, 1965.
9
N. Satkevici, Kostry, 1974.
10
Teatr ‘ ‘Romen ‘‘, 1974.
11
I. Rom-Lebedev, Ot cyganskogo hora k tjatru ‘‘ Romen ‘‘, 1990,
Moskva.
12
N. Satkevici, Cyganskie mirikle, Moskva, 1977.
13
N. Satkevici, Kostry, 1974; L. Mazur, Se odin pereklad “
Zapovitu”, în ‘‘Informacijnei biuleten’ pravlinia Spilky
pysmennykiv Ukrainy‘‘, nr. 11 (14), p. 6, Kiev, 1990; L.
Manušs, Odin u vseh naš put. Perevel s cyganskogo I.
Mazur, în ‘‘Tribuna‘‘, nr. 84 (3078), p. 4, Dondiusani, 15
iulie 1972.

37
14
K. Rudevičs, Stihi v perevodi na ukrajinski, în ‘‘Literaturna
Ukraina ‘‘, nr. 65, Kiev, 1971 ; ‘‘ Études tsiganes‘‘, nr.4,
Paris, 1973; Poèsie tsigane, Avant quart 12, Paris 1974;
Kostry (Moskva, 1974), în ‘‘ Roma ‘‘ [Chandigarh], nr. 30,
nr. 33 – 34, 1989 şi 1991; Kārlis Rudevičs şi Jānis
Neilands au adăugat dicţionarului elaborat de Leksa
Manušs (Čigānu–latviešu–angļu etimologiskā vārdnīca,
Rīgā: Zvoignes ABC, 1997, p. 21-134) perechea
acestuia Latviešu – Čigānu vārdnīca, p. 135 – 318.
15
Kostry, Moskva, 1974.
16
L. Manušs, Jekh vipeja sarenge drom, în ‘‘Krlo e Romengo‘‘
[Glasul Romilor], nr.2, Beograd, 1973; A hočeš…Žyzn’
čeloveka, în ‘‘Sovjetskaja molodjož’‘‘, nr. 210, Riga,
1974; Stihi, “Molodaja Gvardija”, vol. 3 (113-114),
Moskva, 1975;Vašo tu čhxines gilya?, în ‘‘Rom som‘‘,
nr. 1, Budapest, 1975; Zwei Gedichte, în ‘‘Mitteilungen
zur Zigeunerkunde‘‘, nr. 5, p. 2-5, Steinbach, 1977; Dre
khameskire rodipena, în ‘‘Roma‘‘, nr. 4, Chandigarh,
1979; Soneto molake, în ‘‘Etudes tsiganes‘‘, nr. 3,
Paris, 1982; Džajadeva. Gīta Govinda. Gili X, în
‘‘Roma‘‘, nr. 1, Chandigarh, 1983; O pesennoj poezii
cygan, Almanah Poezia, în ‘‘Molodaja Gvardija‘‘, p.
111-117, Moskva, 1986; Duj čerhenjengire soneti - Two
starry sonnets, în ‘‘Roma‘‘, nr. 30, Chandigarah,
1989;Ramajana.Romany-EnglishTranslation
(abridged), by L. Manuš, Chandigarh, 1990; Quelques
poésies du Tsiganes letton Kārlis Rudevičs, în ‘‘Études
tsiganes‘‘, nr. 4, Paris, 1973; Soviet Gypsy Literature în
‘‘Moscow News‘‘, nr. 14, p. 12, Moskva, 1978.
17
M. H. Kozimirenko, Taras Ševčenko, în ‘‘Dumi mire [moi]‘‘, Kiev
1996; Mij narod, în “ Zlahoda ”, nr. 18 (22), Kiev, 26
aprilie 1994; Antologia, Kn. 2, Kiev, 1995.
18
St. Kelar, Vid vytokiv do s’ohodennia, în ‘‘Sucasnist’ ‘‘, nr. 2,
Kiev, februarie 1996.
19
Belarus mnje zbelarusvae, Minsk, 1993.

38
Literatura rromilor în Iugoslavia şi în statele
succesoare (Macedonia, Republica Federală Iugoslavia,
Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia)

Primele grupuri de rromi au ajuns în Macedonia şi în


Serbia între anii 1289 şi 13091. Cronicile şi alte documente atestă
că existau rromi în Dubrovnik din anul 1362, în Croaţia din 1368
şi în Slovenia din 13872. Când turcii au supus Peninsula
Balcanică la sfârşitul sec. XIV, numeroşi rromi s-au stabilit în
Macedonia, Serbia, Muntenegru şi Bosnia.
Imigrării rromilor în spaţiul balcanic îi sunt dedicate mai
multe lucrări ştiinţifice. Autorii acestora s-au folosit de diversele
cronici de călătorie existente în arhivele turceşti3. În timpul
dominaţiei lor de cinci sute de ani, turcii au exercitat o puternică
influenţă religioasă şi culturală asupra populaţiei din teritoriile
ocupate de ei.
Acest lucru este valabil şi pentru rromii din Macedonia,
Bosnia, sud-estul Serbiei şi din Kosovo. În aceste ţări şi regiuni
rromii sunt aproape în totalitate musulmani şi au adoptat un mod
de viaţă pregnant musulman; situaţia este similară şi la grupuri de
rromi din Albania, Bulgaria şi parţial Grecia. În alte ţări şi regiuni
ale fostei Iugoslavii rromii au fost şi sunt în cea mai mare parte
creştini: ortodocşi în Serbia şi catolici în Croaţia şi Slovenia.
Primul rrom instruit, menţionat în arhiva din localitatea
istriotă Pola, în anul 1497, este un preot dominican 4. În
recensămintele osmane din sec. XVI sunt menţionaţi avocaţi,
preoţi sau călugări rromi 5. În sec. XIX apar tot mai mulţi rromi cu
pregătire universitară. Unii dintre aceştia scriu şi înregistrează
succese literare. În această privinţă ar fi de menţionat Milan
Begović (1876-1948), Nikolaj Velimirović (1880-1950) şi Velimir
Živojinović-Masuka (1886-1968). M. Begović, poet de frunte al
modernismului croat şi însemnat dramaturg, a scris un număr
mare de drame. Cele mai importante sunt: ‘‘Venus viatrix‘‘,
‘‘Aventurile din faţa uşii‘‘, ‘‘Omul lui Dumnezeu‘‘, ‘‘Un iaht
american în portul din Split‘‘, ‘‘Un Diogene croat‘‘. El este însă şi

39
autor de nuvele şi romane. Ar fi de menţionat: ‘‘Inima batjocorită,
‘‘Gutuia din geamantan‘‘ şi ‘‘Stafiile din castel‘‘. De fapt M.
Begović a scris nu ca rrom, ci în calitate de croat.
N. Velimirović şi V. Živojinović au scris la rândul lor ca
sârbi. N. Velimirović, episcop ortodox sârb, a supravieţuit în
timpul celui de-al doilea război mondial internării în lagărul de
concentrare de la Dachau şi s-a stabilit după aceea în SUA. În
afară de lirică, proză şi eseuri a scris şi numeroase reflecţii
teologico-filozofice. Biserica Ortodoxă Sârbă l-a sanctificat.
V. Živojinović, un important traducător al lui Shakespeare,
a publicat numeroase poezii, drame, critică literară şi de teatru.
Fiul său, Branimir Živojinović, traducător al lui Goethe şi autor al
unui important număr de volume de versuri, trebuie de asemenea
menţionat, ca şi Atanasije Jevtić, astăzi episcop ortodox sârb. Alţi
autori ce nu trebuie scăpaţi din vedere: Stevan Pesić, poet şi
prozator, Milutin Petrović, autorul mai multor volume de versuri
foarte apreciate în Serbia.
Printre rromii intelectuali iugoslavi se află de asemenea
compozitori, actori şi pictori, precum Mića Popović.
Gina Ranjičić (1830-1891) este considerată
întemeietoarea literaturii scrise a rromilor de pe teritoriul fostei
Iugoslavii. Din câte se ştie, părinţii ei au fost nomazi. Pe când era
mică, s-a pierdut de familie în pădure şi la vârsta de 12 ani a
ajuns la Belgrad. A fost adoptată de familia unui comerciant
armean, unde a învăţat să scrie şi să citească. Mai târziu a scris
poezii, publicate de etnologul transilvănean* Heinrich von
Wlislocki şi transmise astfel posterităţii. În anul 1964 unele din
poeziile sale au fost editate la Stockholm într-un volum intitulat
‘‘Poezii ţigăneşti‘‘.
La 1 martie 1935, a fost scos la Belgrad primul număr al
unui ziar în rromanes: ‘‘Romano lil‘‘. Întemeietorul acestuia a fost
studentul în drept Svetozar Dimić.
Pe lângă materiale despre istoria, viaţa şi obiceiurile
rromilor au fost publicate în acest ziar şi poezii, precum şi scurte

*
polonez de origine, născut la Braşov, la 9 iulie 1856, şi mort la Sânmiclăuş
(jud. Alba) la 19 februarie 1907, fiind înmormântat la Sebeş [n. red.].

40
povestiri în limba rromaní. Ce-i drept, după al treilea număr foaia
şi-a încetat apariţia din cauza dificultăţilor financiare.
Germanistul Rade Uhlik (1899-1990) a cercetat zeci de
ani limba şi dialectele rromilor iugoslavi 6. În activitatea sa R.
Uhlik a stabilit contacte cu numeroşi rromi, culegând cântecele şi
povestirile lor. Pe unii dintre ei i-a îndemnat să-şi transcrie singuri
repertoriul pe hârtie. Astfel a devenit cunoscut în primul rând
Redžo Osmanović din Prijedor, ale cărui poezii au fost notate de
Uhlik pe parcursul a zeci de ani. În anii 1968-1969 se poate
constata, în paralel cu organizarea rromilor iugoslavi, şi o creaţie
literară intensificată a acestora. În lupta lor pentru egalitate în
drepturi, pe care rromii, ca şi alte popoare şi minorităţi nationale,
o duceau, au apărut asociaţii culturale, ai căror membri
desfăşurau şi activitate politică. Unul din iniţiatorii mişcării
naţionale a rromilor din Iugoslavia şi Europa a fost Slobodan
Berberski. Graţie lui a avut loc primul Congres mondial al
rromilor, în aprilie 1971, la Londra, pe care el l-a organizat de la
Londra în calitatea sa de cunoscut literat din Iugoslavia.
Rajko Đurić (n. 1947) a publicat în anul 1969 la Belgrad
volumul de versuri ‘‘ Rrom rodel than telal kham‘‘ [Rrom ce-şi
caută loc sub soare], considerat prima carte de poezie în limba
rromaní din fosta Iugoslavie, întrucât, spre deosebire de el,
Berberski a scris în limba sârbă.
Literatura rromilor iugoslavi s-a dezvoltat pas cu pas.
Centrul acestui proces a fost la început, în anii '70-'80, Belgradul.
Dar şi în alte centre ale provinciilor precum Skopje, Priština,
Titograd, Sarajevo, Banja Luka, Zagreb şi Murska Subota au
apărut începuturile unei literaturi de sine stătătoare a rromilor.
Din 1970 până la izbucnirea războiului, pe lângă poeţii
rromi din Serbia, au devenit cunoscuţi peste frontierele ţării în
primul rând Teatrul rrom ‘‘Phralipe‘‘7 (Frăţie) din Skopje şi grupul
de sculptori naivi din Kakanj (Bosnia), din care faceau parte Ismet
Bajramović (n. 1944), Seifo Bajramović (n. 1948) şi Rifet
Bajramović (n. 1953) 8.
Pe lângă temele literare şi estetice, pe scriitorii rromi din
Iugoslavia i-au preocupat şi îi preocupă neîncetat problemele
condiţiilor lor de viaţă şi găsirea unor editori, precum şi crearea
unui alfabet al limbii şi dialectelor rromilor ca instrument la

41
îndemâna scriitorilor. Pentru a avea acces la majoritatea cititorilor
din Iugoslavia, operele rromilor trebuie permanent traduse în
sârbocroată.
Mare succes literar în Iugoslavia şi în Europa au avut
pâna acum Slobodan Berberski (n. 1919 – 1989), Rajko Đurić şi
mai tânărul Jovan Nikolić (n. în anul 1955). Fiecare a publicat
zeci de cărţi ce se bucură de aprecierea criticilor literari iugoslavi
şi europeni şi care şi-au găsit locul definitiv în antologiile de
literatură a rromilor. Autorii menţionaţi au obţinut în perioada
1985-1996 mai multe premii literare.
Dar şi alţi autori rromi din Iugoslavia şi-au făcut un nume:
Ali Krasnići, Džemal Ibraim9, Iljaz Šaban, Kadrija Šainović10,
Seljajdin Šalijesor11, Ruždija Sejdović, Gordana Đurić12, Predrag
Jovičić13, Muharem Serbezovski14 şi Ljatif Demir.
Rasim Sejdić15 şi Šemso Avdić16 din Bosnia fac parte
dintre scriitorii care trăiesc şi scriu în străinătate, la Roma.
Ca autori de versuri şi-au făcut un nume în primul rând
Desanka Ristić, Ibrahim Osmani, Halil Jašari, Ilijaz Dževad şi
Mehmet Saćipi.
Operele lor au fost publicate în reviste ale rromilor17 şi în
antologii18 în Iugoslavia.
Pentru creaţia culturală a rromilor din Serbia a dobândit
mare importanţă festivalul cultural care, din 1974, are loc anual,
de fiecare dată în altă localitate. Dintre scriitorii numiţi până
acum, pe lângă Slobodan Berberski, Rajko Đurić şi Jovan Nikolić,
au dobândit importanţă mai mare prin întreaga lor operă literară
Ali Krasnići, Ruždija Sejdović şi Ljatif Demir.
Slobodan Berberski s-a născut în 1919 la Zrenjanin
(Iugoslavia). Acest oraş din Voivodina s-a numit înainte Veliki
Bečkerek, mai târziu Petrovgrad, şi a fost menţionat pentru prima
dată în sec. XIV. Oraşul este un mare centru agro-industrial din
Banat* şi are 60.000 de locuitori. Aici trăiesc sârbi, unguri, români
şi rromi. Rromii trăiesc de mult aici în aşezările lor şi se ocupă
prioritar cu comerţul. Berberski provine dintr-o familie de
comercianţi. Din acest motiv, după şcoala elementară a
frecventat cursurile unui gimnaziu, ceea ce reprezenta ceva cu

* Este vorba, fireşte, de Banatul sârbesc [n. tr.].

42
totul deosbit pentru un copil de rromi în acele vremuri. Încă de
când era elev la gimnaziu, a început să fie interesat de ideile
revoluţionare şi de mişcarea muncitorească din oraşul său.
Curând după aceea, a început să colaboreze cu revoluţionari de
frunte şi l-a cunoscut pe Žarko Zrenjanin, al cărui nume va fi
atribuit după al doilea război mondial oraşului său natal. În timpul
ocupaţiei, Berberski a fost arestat de mai multe ori pentru
activitatea lui revoluţionară. La începutul anului 1941 a evadat din
închisoare, s-a alăturat mişcării partizanilor şi a luptat împotriva
puterii de ocupaţie germane şi a colaboraţioniştilor sârbi ai
acesteia.
După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a ocupat
diverse funcţii politice şi a lucrat ca intendent în Novi Sad,
Subotica şi Zrenjanin.
Pe la începutul anilor '50, literatura a devenit pasiunea şi
meseria sa. În anul 1950 publicase deja volumul de versuri ‘‘
După ploaie apare curcubeul‘‘ 19. Doi ani mai târziu, a publicat un
nou volum de poezie, ‘‘Primăvară şi ochi ‘‘20, au urmat apoi
volumele ‘‘Uže‘‘[Frânghie]21 şi ‘‘Vreme urâtă‘‘22. În continuare, a
publicat la intervale regulate carte după carte: în 1959 ‘‘Jurnal de
război ‘‘23, în 1964 « Zi binecuvântată » ‘‘24, în anul 1968 ‘‘ Kote ‘ [
Acolo]‘25, în 1976 ‘‘Plecarea fratelui Jakalo ‘‘26, în anul 1977
‘‘Asemenea cerbului fără piele‘’27, în anul 1979 ‘‘Ca visul să fie
terminat‘‘28, în 1982 ‘‘Medje‘‘ [Frontiere]29, iar în anul 1983
‘‘Cotidian‘‘30.
Până în 1989, anul morţii sale, Berberski a publicat la
Belgrad numeroase articole şi cărţi despre literatura, statutul
politic şi juridic al rromilor iugoslavi31.
Berberski şi-a descris el însuşi creaţia literară în felul
următor: ‘‘Scrierile mele din perioada 1950-1982 aparţin unei
perioade de căutări. Cu volumul Cotidian a început faza
desăvârşirii. O dată cu această carte am început să public
operele mele adunate în volum sub titlul comun Vârtejul. Am
făcut o departajare după succesiunea cronologică a
evenimentelor şi nu după apariţia scrierilor mele, deşi este
marcată întotdeauna şi data apariţiei ‘‘a spus Berberski într-un
interviu acordat publicaţiei ‘‘Večernji list‘‘ din Zagreb, în mai
198432.

43
Din păcate, Berberski nu a putut să-şi relizeze ţelul pe
care şi-l propusese, boala, criza economică şi naţională din fosta
Iugoslavie împiedicându-l.
Berberski a început să scrie la vârsta de 14 ani. După
cum declara într-un interviu33, prilejul l-a constituit moartea tatălui
său. A început cu meditaţiile despre moarte şi viaţă, apoi s-a
dedicat temelor privind dragostea şi anumite fenomene sociale.
Berberski a ajuns la convingerea că poezia este ‘‘ expresia vieţii
omeneşti în toate formele sale. Aceasta a fost determinarea mea
durabilă.‘‘
În anul 1976 Berberski a scris în ‘‘Plecarea fratelui
Jakalo‘‘ pentru prima dată despre rromi. Cartea a fost precedată
de activitatea de organizare a rromilor iugoslavi. A luat parte la
înfiinţarea asociaţiilor de rromi şi la pregătirea primului Congres
mondial al rromilor din 1971 de la Londra, unde a luat fiinţă
Uniunea Internaţională a Rromilor, devenind primul ei preşedinte.
În anul 1946 scrisese despre nimicirea rromilor în timpul
celui de-al doilea război mondial, în 1952 a publicat în volumul
‘‘Primăvară şi ochi‘‘ poezii pe această temă. Până la sfârşitul vieţii
sale a rămas credincios temei privind prigonirea şi suferinţa
rromilor în Iugoslavia şi Europa, fapt devenit subiect literar ce şi-a
găsit expresia mai ales în cartea sa ‘‘Plecarea fratelui Jakalo‘‘34.
În acest volum de versuri, Berberski caută simboluri din
tradiţia şi prezentul rromilor, care să le redea demnitatea. Cartea
este plină de astfel de semne. Principala idee a lui Berberski se
referă la căutarea unei patrii în care să nu existe prigoană,
opresiune şi frontiere. Fratele nevăzător Jakalo, în ‘‘ cămaşa sa
de sânge ‘‘, povesteşte despre această istovitoare căutare,
această dificilă călătorie, însoţită de ritualuri, alungări, cântece de
obidă şi jurăminte. Poetul vorbeşte nu numai despre cei ce nu
mai sunt, ci şi (în ‘‘Cântec de leagăn‘‘) despre cei ce vor veni.
Celor cărora le sunt destinate ‘‘lumile îndepărtate‘‘, le insuflă
vitalitate şi voinţă de luptă35.
Izgonirea este tema volumului de versuri ‘‘Asemnea unui
cerb fără piele‘‘36. În acesta se spune: ‘‘În faţa noastră porţile se
închid întotdeauna, lebăda mea neagră.‘‘

44
Siliţi să rătăcească pe drumuri fără sfârşit, rromii sunt în
imginaţia poetului ‘‘cerbi fără piele‘‘, al căror suflet strigă în stare
de veghe şi în vis.
Critica la adresa societăţii care condamnă un popor la
suferinţă veşnică este continuată de Berberski în volumul de
poezie ‘‘Medje‘‘, pe care autorul îl consideră o piatră de hotar în
creaţia sa. ‘‘ Această carte se compune, de fapt, din două părţi:
prima parte este o sinteză a tuturor experienţelor mele de viaţă,
din tinereţe şi până la o vârstă înaintată. Cea de a doua parte se
ocupă de situaţia prezentă a rromilor. Tragedia acestui popor
demască ‘‘umanismul‘‘ european, vechi de scole‘‘37. Tema
centrală a acestei cărţi, înstrăinarea omului, este abordată de
poet în prima parte, ‘‘Reflecţii‘‘:
Niciunul nu se uită în ochii celuilalt.
De sub pleoape ţâşnesc fulgere.
Nu mai putem merge niciunde.
Nicăieri, în afară de ceruri 38.

Celălalt capitol, ‘‘Umbre‘‘, este dedicat existenţei cotidiene


a rromilor. Cei ce-şi spun unii altora ‘‘frate‘‘, cum fac rromii, sunt
condamnaţi să trăiască pe stradă şi să se mişte ca umbrele. Ei
sunt nevoiţi să se întrebe necontenit cum să ajungă la ‘‘inima
vieţii‘‘. ‘‘Nu este război, dar într-un fel este‘‘, se spune într-un
pasaj.
Tot problemele de viaţă ale rromilor are ca tematică şi
volumul ‘‘Cotidian‘‘. Aici Berberski parcă ar prevedea
destrămarea Iugoslaviei: ‘‘Totul se va sfâşia. Nimic nu vă va
opri.‘‘
Din fericire, poetul nu a mai trăit războiul dintre popoarele
Iugoslaviei din anii 1991-1995 şi tragedia rromilor din acest
spaţiu şi din celelalte ţări est-europene39.
Berberski a lăsat urme adânci în istoria şi în istoria literară
a rromilor. El a arătat rromilor calea către un viitor mai uman şi a
lăsat o cuprinzătoare moştenire literară. Operele sale, publicate
în mare parte în limba sârbo-croată, constituie piatra de temelie a
literaturii moderne a rromilor şi sunt parte componentă a literaturii
universale moderne.

45
Pentru a-şi atinge menirea, cărţile lui Berberski ar trebui
traduse în limba rromaní şi ar trebui să fie incluse în planurile de
învăţământ ale şcolilor şi universităţilor în care se predă această
limbă.
În cărţile sale, Berberski tratează nu numai problemele
rromilor, ci se ocupă şi de teme generale filozofice, antropologice
şi sociale. Cei ce vor să cunoască rromii mai îndeaproape, vor
găsi în poeziile lui Slobodan Berberski ceea ce caută.
Jovan Nikolić s-a născut la 7 decembrie 1955, la Belgrad.
A copilărit în oraşul sârbesc Čačak, locul de naştere al tatălui
său. A fost la început muzicant, a urmat apoi o pregătire tehnică
la o şcoală din Čačak. Curând însă s-a simţit atras nu de maşini
şi de tehnică, ci de poezie. În căutare de lucru s-a stabilit la
Belgrad în 1981, unde a început să publice articole şi versuri în
cotidiane şi reviste. Foarte curând, talentul său a fost descoperit.
A rămas strâns legat de lumea în care copilărise şi privea în jurul
său, ca mulţi alţi rromi, precum un profet. Râzând şi plângând,
Nikolić pictează în versurile sale tablouri pătrunse de întuneric şi
lumină. El scrie despre amintirile şi speranţele sale. În literatura
iugoslavă el vrea să fie acelaşi personaj ca în viaţa sa cotidiană:
‘‘un oaspete de nicăieri‘‘, pe care ‘‘gazdele‘‘ îl respectă, ceea ce
s-a şi întâmplat în mare măsură.
În anul 1982 Nikolić a prezentat opiniei publice culturale
din Iugoslavia volumul de versuri ‘‘Oaspetele de nicăieri‘‘40, o
carte despre viaţă şi moarte, în care se dedică misterelor
cosmosului şi lumii, ale sale şi ale propriei obârşii. Pentru el
scrisul versurilor reprezintă ‘‘un act de eliberare.‘‘ Raportul
reciproc între tatăl său, căruia îi datorează viaţa, şi el, fiul, este
pentru el expresia propriului eu. Necesitatea de a trăi într-un
spaţiu în care sunt active în aceeaşi măsură forţe reale şi ireale
umple viaţa rromilor de suferinţă şi durere. Condensarea şi
dispersia vieţii alcătuiesc una din temele principale ale lui Nikolić.
Numai în vis omul se poate opune lumii, în care viaţa devine tot
mai mult un fetiş.
‘‘Oaspetele de nicăieri‘‘ este expresia împotrivirii faţă de
tot, în primul rând faţă de sine însuşi. Numai şi pentru aceasta
merită să trăieşti. Un rrom nu reuşeste totuşi să fie viu, întrucât
oamenii de care depinde nu văd la acesta decât părul negru. Ca

46
‘‘om cu păr negru‘‘ într-o lume albă a ‘‘forţelor întunecate‘‘, rromul
găseşte consolare numai în poezie. Această poezie de origine
necunoscută este ruga sa, filosofia sa. În această poezie trăieşte
şi se confesează sieşi. Cu poezia pe buze părăseşte lumea şi pe
nerromi, aflaţi în neştiinţă, despre ei înşişi, despre originea şi
visurile lor.
Disputa sa cu aceste visuri o continuă Nikolić în volumele
apărute în 1987 şi 1995, ‘‘Ziua de Sf. Gheorghe‘‘ (Đurđevdan)41 şi
‘‘Trup şi împrejurimi‘‘. Culegerea ‘‘Ziua de Sf. Gheorghe‘‘
cuprinde patru cicluri: ‘‘Mirosul absenţei‘‘, ‘‘Ziua de Sf.
Gheorghe‘‘, ‘‘Descrierea neantului‘‘ şi ‘‘Paznic de noapte‘‘. În
căutarea siguranţei de sine, Nikolić găseşte numai mirosuri, pe
care el le descrie mai mult ca amintiri, decât ca senzaţii.
Poeziile lui Nikolić pot fi privite şi din punct de vedere
psihologic. Astfel, poetul descrie nu numai sentimentele şi trăirile
proprii, ceea ce este evident în primele trei poezii ale volumului
(‘‘ La tine pe Pământ‘‘, ‘‘Puterea absenţei ‘‘, ‘‘ Amintirea
mirosurilor ‘‘). El duce o dispută cu originea lumii sale, cu
prezentul şi viitorul lumilor. În ciclul ‘‘Đurđevdan‘‘ sunt repetate
toate poeziile din cartea precedentă, în timp ce în al treilea ciclu
(‘‘Descrierea neantului‘‘) persiflează în genul lui Jean Paul Sartre
lumea în care trăieşte. Cu maxima: ‘‘ Viaţa este forma jertfită a
existenţei ‘‘, pare să prevadă apropiatul război.
În poezia ‘‘Descrierea neantului ‘‘ se spune:

… noaptea
curge în depărtare
foşneşte în urechi
şi-ntunecă mintea.

În ultimul său ciclu ‘‘Paznic de noapte‘‘ (Nikolić a lucrat,


într-adevăr, un timp ca paznic de noapte la o bancă belgrădeană)
- poetul descrie lumea ce-l înconjoară într-un fel asemănător cu
Ionesco în dramele sale şi Fellini în filmele sale. Nikolić are şi el o
viziune de sfârşit de lume, presimte tragedia ce se conturează în
Iugoslavia.
În ‘‘Trup şi împrejurimi‘’42 sunt abordate trei probleme
fundamentale:

47
Cine sunt eu?
Nimeni.
Ce sunt toate acestea?
Neant.
De ce sunt eu aici?
Pentru a descrie neantul.

Aceste opinii poetice amintesc de concepţiile filozofilor


greci, pe care Nikolić le reproduce liric, utilizând diferite simboluri
şi metafore. În căutarea sensului vieţii pe acest tărâm şi dincolo
de viaţă, autorul se apropie de budism, care predică
îndepărtarea de dorinţe şi de lume. În final îşi pune întrebarea: ‘‘
Cui a dat bunul Dumnezeu ochii mei? ‘‘
Înainte de apariţia în 1994 a volumului Telo i okolina
‘‘Trup şi împrejurimi ‘‘, Nikolić publicase în 1991, sub titlul ‘‘Eu nu
mă las născut‘‘43, un volum de poezii satirice, iar în 1993 volumul
de povestiri scurte ‘‘Ochii mielului muribund‘‘44.
În primul rând, cu volumele de poezii Oaspetele de
nicăieri, Đurđevdan şi Male noćne pesme. Cikne rjatutne đilja
[Miniaturi nocturne] (Novi Sad, 1998), Jovan Nikolić a cucerit un
loc sigur în istoria literaturii rromilor.
Ali Krasnići s-a născut în anul 1952 în Crkvena Vodica
(Kosovo, Serbia). După terminarea şcolii elementare, a dobândit
pregătirea de lăcătuş mecanic. A obţinut un loc de muncă în
Obilić, unde s-a stabilit cu familia. La sfârşitul anilor şaizeci şi
începutul anilor şaptezeci a militat pentru înfiinţarea de asociaţii
ale rromilor în Kosovo. El s-a numărat printre primii care au scris
poezii şi povestiri în limba rromaní în această provincie.
Dat fiind că în Obilić exista din anii şaptezeci o grupă de
teatru a rromilor, Krasnići a scris mai întâi dramele ‘‘Romano
ratvalo abăv‘‘ [Nunta însângerată a rromilor] şi ‘‘Cära me, cära tu‘‘
[Un pic eu, un pic tu]. Primul volum de povestiri în limba rromaní
l-a publicat în 1981, sub titlul ‘‘Čergarendje jaga‘‘ [Focurile
cergarilor ]45. Acest volum se numără printre primele cărţi de
acest gen din Jugoslavia şi a arătat că rromii au succes nu numai
în lirică.

48
Krasnići se foloseşte în proza sa de variatele tradiţii ale
rromilor, dar se prezintă şi ca un observator din afară. Eroii sunt
oameni din cotidian, a căror viaţă este marcată de sărăcie şi
lipsuri. Ei sunt urmăriţi mereu de ghinion, fie că sunt la muncă, la
adunatul lemnelor sau în cafenea. Krasnići descrie adesea o
lume închisă, din care nu este posibilă o evadare în lumea
viselor. Dar autorul povesteşte şi despre lumea viselor, de pildă
în povestirile ‘‘ Vis ‘‘, ‘‘ Asja ‘‘, ‘‘ Neider ‘‘. Viaţa eroilor este
distrusă de diferite boli sociale, precum alcoolismul, care atrage
după sine destrămarea familiei şi renunţarea la solidaritatea
firească, tradiţională, dintre rromi. În urma asupririi îndelungate
de către alţii, rromii încep să se urască şi să se dispreţuiască
între ei.
În povestirile lui Krasnići nu se simte nici o urmă de
romantism, cum îndeobşte se găsesc în atâtea cărţi despre rromi.
Autorul dezvăluie asprimea şi greutăţile vieţii rromilor în aşezările
lor. El descrie natura apropiată rromilor, adesea capriciile naturii
anunţând evenimente ce periclitează existenţa.
Povestirea ‘‘Mihrija‘‘ este singura lui operă, care conţine
speranţa în vremuri mai bune. Mihrija, o rromní, reuşeşte, după
multă vreme, să-l îndepărteze pe soţul ei de alcool, să apere
familia, să economisească bani şi să înceapă construirea unei
case şi, totodată, o viaţă nouă.
Cu această ultimă povestire din volumul ‘‘Focurile
cergarilor‘‘, Krasnići descrie începutul unei vieţi noi şi fericite
pentru rromi, indicând, totodată, direcţia viitoarei sale creaţii
artistice.
Pe lângă povestiri, Krasnići scrie şi poezii46, culege
literatura orală a rromilor din Kosovo.
Ruždija Sejdović s-a născut în anul 1966, în apropiere de
Titograd (astăzi Podgorica), în Muntenegru. În timp ce înainte de
război în celelalte republici iugoslave era înregistrat un număr
relativ însemnat de rromi, 60 000 până la 500 000 de oameni, în
cea mai mare parte sedentari, în Muntenegru erau înregistrate
doar aproximativ 10 000 de persone aparţinând acestei etnii, din
care majoritatea trăia ca nomazi.
Motivele acestei situaţii trebuie căutate în structura
socială locală şi în subdezvoltarea economică. În Muntenegru s-a

49
păstrat cel mai bine codul familial tradiţional, ceea ce a
reprezentat un obstacol pentru integrarea rromilor
nemuntenegreni. În unele localităţi, cum ar fi Bar şi Ivangrad,
rromii s-au putut asimila, în general, însă au trăit în modul lor
tradiţional de nomazi şi seminomazi. Economia slab dezvoltată
(multă vreme creşterea animalelor a jucat un rol esenţial în
Muntenegru) i-a obligat pe rromi să rămână la meseriile lor
tradiţionale, să se mute din loc în loc şi să practice micul comerţ.
Sejdović a urmat scoala, pe când trăia încă în cortul rrom. Părinţii
lui, fiind săraci, nu au putut să-i asigure studii superioare. După
şcoala medie a început să lucreze. Sora sa, în schimb, a studiat
etnologia la Facultatea de filozofie din Belgrad, caz neobişnuit
printre rromii din Muntenegru, ce va rămâne probabil multă
vreme singular.
Ruždija Sejdović a început din timpul şcolii să scrie poezii
în limba rromani. La vârsta de douăzeci de ani a publicat primul
său volum de versuri, ‘‘Lumină în miez de noapte‘‘47, care
constitue piatra de temelie a literaturii rromilor din Muntenegru.
Poeziile sale radiază frumuseţe şi spirit, se caracterizează printr-
un mod de exprimare modern - un fenomen mai degrabă
neobişnuit printre scriitorii rromi, care în majoritate se orientează
după modele tradiţionale.
În prefaţa cărţii, Sejdović scrie că el nu ştie ‘‘ unde zace
sfântul adevăr, care se numeşte poezie‘‘. Pentru el, descrierea
vieţii rromilor este un ‘‘exerciţiu pentru inimă şi suflet‘‘, care
notează dispoziţia sufletească a poporului său.
Volumul de versuri ‘‘ Lumină în miez de noapte ‘‘ se
compune din trei cicluri: ‘‘ Se întâmplă câteodată ‘‘, ‘‘ Zeltwolke
‘‘Norul cortului] şi ‘‘ Dragoste îndepărtată ‘‘. În primul ciclu autorul
cântă viaţa rromilor din trecut, pe care o prezintă ca în ceaţă.
Acestor timpuri îndepărtate, când om şi animal se năşteau în
acelaşi cort şi când ‘‘Femeile rrome trăiau cu frica lui Dumnezeu
în sân‘‘, autorul le opune prezentul, în care oamenii sunt
însinguraţi şi se ‘‘golesc prin râs‘‘, după pierderea consistenţei
interioare. Sejdović descrie pericolul vremurilor moderne pentru
poporul rromilor care, ca un animal neîmblânzit ce însoţeşte
umbra oamenilor, i-au sfâşiat până şi pe străbuni, lucruri despre

50
care mai depun mărturie doar poeziile. În toate poeziile acestui
ciclu reuşeşte tablouri impresionante, ca în versurile următoare:

Tristei poezii
i-aduc în palmă
jertfa sfântă
Cu sângele mielului
stropesc aurora.
Dar toate astea-s doar părere,
Un gol în umbletul inimii.
Seara mi-o presez în piele.
Cărbunele arzând al focului
are mirosul nou-venitului.
De m-aş afla-n singurătate,
în umbră nu mă aflu,
Teiul-om ar înflori.

Sejdović compară viaţa poporului său şi propria-şi


existenţă cu o pânză de păianjen. În cort, care seamănă unui os
dezgolit de carne, ţipetele şi cenuşa sunt singurele semne de
viaţă, ‘‘ lumina din miez de noapte ‘‘. Paznicul luminii este poetul
însuşi. El descrie urmele acestei lumini nu pentru trecutul său, ci
în speranţa că aceastea ar putea fi o călăuză pentru om.
În cel de-al doilea ciclu, ‘‘Zeltwolke‘‘ [Norul cortului],
Sejdović îşi descrie propria viaţa.
Una dintre cele mai frumoase poezii poartă titlul ‘‘Reisen‘‘
[Călătorii], în timp ce, în cel de al treilea ciclu, ‘‘Dragoste
îndepărtată‘‘, poezia ‘‘Cana spartă‘‘ este, probabil, cea mai
reuşită.
În creaţia lui Sejdović domină, la fel ca la mulţi alţi scriitori
rromi, teme ca viaţa, moartea, dragostea şi suferinţa, legate de
diferite simboluri şi care reprezintă pentru ei un fel de cerc al
vieţii. El evită însă simbolurile tradiţionale şi caută metafore şi
alegorii noi. Într-un anume fel, Sejdović poate fi considerat drept
un reformator al poeziei rromilor, căreia el încearcă să-i dea noi
posibilităţi artistice.
Macedonia, fostă republică iugoslavă, din anul 1992
independentă, este de multă vreme patria multor popoare.

51
Primele grupuri de rromi au ajuns în această ţară în sec. XII.
Numărul acestora a crescut brusc, odată cu cucerirea
otomană în sec. XIV. Majoritatea rromilor s-a stabilit în capitala
Skopje. După cutremurul distrugător din 1963, numeroşi rromi şi-
au construit, cu ajutor internaţional, case noi într-o colonie
proprie. În această colonie, în mod sigur cea mai mare aşezare
de rromi din lume, care are primar propriu şi diverse instituţii
sociale şi culturale, trăiesc astăzi peste 50 000 de rromi.
Constituţia macedoneană recunoaşte rromii ca minoritate,
le permite înfiinţarea de organizaţii şi partide, acordă posibilităţi
de instruire tinerilor rromi, ceea ce reprezintă o premisă
fundamentală pentru dezvoltarea culturală a rromilor.
Pe la mijlocul anilor şaizeci a apărut la Skopje prima
generaţie de rromi cu studii superioare. Unii dintre aceştia au
militat pentru îmbunătăţirea situaţiei politice şi juridice a rromilor.
Printre aceştia s-a aflat Abdi Faik, ales de câteva ori deputat. Alţii
s-au angajat în activităţi de instruire a rromilor şi de promovare a
culturii rromilor.
Teatrul ‘‘ Phralipen ‘‘, menţionat la începutul capitolului, a
dobândit mare popularitate.
Printre poeţii care au scris în limba rromaní sunt de
menţionat Šaip Jusuf, care în anii optzeci a scris împreună cu
Krume Kepeski o gramatică a limbii rromaní, precum şi Džemal
Ibraim, Iljaz Šaban, Muharem Serbezovski.
De asemenea, trebuie amintit poetul şi traducătorul Ljatif
Demir. L. Demir este cel mai tânăr autor rrom din Macedonia şi
merită atenţie, pentru că el scrie numai în limba rromaní şi
traduce în această limbă. El s-a născut în 1961, la Skopje, şi a
urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din localitate.
A lucrat ca ziarist la redacţia rromaní a postului de televiziune din
oraşul său natal. În anul1996 a publicat sub titlul ‘‘Mahatma‘‘
[Suflet mare] un volum de versuri 48.
Demir abordează în poezia sa legăturile istorice şi
culturale dintre rromi şi India. În căutarea ‘‘ Marelui suflet ‘‘, cântă
durerea şi suferinţa seculară a poporului său. Prin reinterpretarea
poetică a rugăciunilor, jurămintelor şi ritualurilor moştenite,
autorul păşeşte pe calea căutării rădăcinilor strămoşilor săi. În
proiectul său foloseşte mai mult forme epice decât lirice. El poate

52
fi considerat un fel de memorie istorică colectivă a rromilor din
regiunea sa. L. Demir a avut succes şi ca traducător. A tradus în
limba rromaní ‘‘Operele alese ‘‘ ale lui Federico García Lorca.
Făcând abstracţie de traducerea acestei opere în dialectul
rromilor spanioli, versiunea lui L. Demir reprezintă prima
traducere a poeziilor lui Lorca în limba rromaní.

Note
1
T. Vukanović, Romi (Cigani) u Jugoslaviji, Vranje, 1983.
2
R. Đurić, Seobe Roma [Migraţia rromilor], Belgrad, 1987.
3
Ö. L. Barkan XV ve XVI inci Asιrlarda Osmani Imparatorluğuna
Ziraî ekonominin ve Mali Esaslarι I, Kanunlar, Istanbul,
1943 ; 894 (1488-1489) Çizgisinin Tahsilatιna dit
Muhasebe Bilançolarι. Türk Tarih Kurumu, Belgeleri I, 1,
Ankara, 1964; C. Göbelk’ in “ Islâm Ansiklopedisi ”,
Istanbul, 1945; E. Çelebi, Putopis. Odlomci o
jugoslovenskim zemljama, Sarajevo, 1967 ; O. Žirojević,
Cigani u Srbiji od dolaska Turaka do kraja XVI. veka, “
Jugoslovenski istorijski časopis “, nr. 1-2 / 1967, Belgrad.
4
D. Petrović, Cigani u srednjevekovnom Dubrovniku (Gypsies in
Medieval Raguša), Belgrad, 1976.
5
R. Đurić, Seobe Roma [ Migraţia rromilor], Belgrad, 1976.
6
Rade Uhlik a publicat zeci de lucrări despre limba şi dialectele
rromilor, precum şi un dicţionar sârbocroat - rrom -
englez, care a apărut în anul 1983 la Sarajevo.
7
Teatrul ‘‘ Phralipen ‘‘ din Skopje a fost întemeiat la începutul
anului 1970. Sub conducerea regizorului Rahim Burhan
au fost prezentate pâna acum 20 de piese, între acestea
‘‘ Regele Oedip ‘‘ de Sofocle, ‘‘ Şapte împotriva Tebei ‘‘
de Eschil, ‘‘ Romeo şi Julieta ‘‘ de Shakespeare şi ‘‘
Nunta însângerată ‘‘ de Lorca. Se joacă în limba
rromaní. În 1990 teatrul s-a mutat la Mülheim an der
Ruhr / Germania. A obţinut diverse distincţii, precum ‘‘
Premiul 8 aprilie ‘‘, care se acordă, din anul 1997, de
Uniunea Internaţională a Rromilor.

53
8
Fraţii Bajramović au realizat sculpturi din cupru, care în anii
optzeci au putut fi văzute în multe expoziţii iugoslave şi
europene.
9
Džemal Ibraim şi Iljaz Šaban au fost primii poeţi rromi din
Macedonia. Šaban a publicat în 1975 la Skopje cartea
‘‘Koreni mojih prededova‘‘.
10
Kadrija Sainović, o rromní sârbă, a publicat în 1975 la Kruševac
volumul de versuri ‘‘Ciganske intime‘‘.
11
Seljajdin Šalijesor este autorul culegerii ‘‘Dživipe maškar o
Roma‘‘ [Viaţa printre rromi], publicată în 1988 la Prešev
(Serbia) în limba rromaní.
12
Gordana Đurić a scris volumul de versuri ‘‘Dukhado ilo‘‘ [Inimă
îndurerată], publicat în 1989 în Novi Sad (Serbia).
13
Predrag Jovičić este autorul lucrărilor ‘‘Iščupani iz života‘‘ [Răpit
(smuls) din viaţă] şi ‘‘Cveće iza žice‘‘ [Flori în spatele
sârmei ghimpate]. Ambele cărţi au fost tipărite în Užice
(Serbia).
14
Muharem Serbezovski a publicat ‘‘Šareni dijamanti‘‘ [Diamante
colorate],în anul 1983, la Sarajevo, în limba sârbocroată,
iar în anul 1995 a apărut la Zürich, în germană.
15
Rasim Sejdić (1943-1981) a scris un număr mare de poezii
pentru revista ‘‘Lacio drom‘‘ din Roma. El a lăsat un
manuscris cu titlul ‘‘Zvezde putuju‘‘ [Stelele călătoresc].
16
Semso Avdić este autorul culegerii ‘‘Sanguina il cuore die
Rom‘‘ [Inimă de rrom], publicată 1993 în Forli (Italia).
17
În 1973 a fost înfiinţată la Belgrad revista ‘‘Glas Roma‘‘. Din
1994 au apărut revistele ‘‘Romano lil‘‘ [Ziarul rromilor] şi
‘‘ Čavrikano lil‘‘ [Ziar pentru copii]. Reviste în limba
rromaní se editează, de asemenea, în Croaţia, Slovenia
şi Macedonia.
18
O antologie de poezie a rromilor sub titlul ‘‘Jaga‘‘ [Focuri] a fost
publicată 1984 în Leskovac (Serbia).
19
S. Berberski, Za kišom biće duga [După ploaie, curcubeu],
Novo pokolenje: Zagreb, 1950.
20
S. Berberski, Proleće i oči [Primăvară şi ochi ], Novi Sad, 1952.
21
S. Berberski, Uže [Frânghie], Novi Sad, 1955.
22
S. Berberski, Nevreme [Vreme urâtă], Belgrad, 1959.
23
S. Berberski, Dnevnik rata, [Jurnal de război], Belgrad, 1959.

54
24
S. Berberski, Blag dan [Zi binecuvântată], Subotica, 1964.
25
S. Berberski, Kote [Acolo ], Cetinje, 1968.
26
S. Berberski, Odlazak brata Jakala [ Plecarea fratelui Jakaklo],
Belgrad, 1976.
27
S. Berberski, Kao beskožni jelen [Asemenea cerbului fără
piele], Subotica, 1977.
28
S. Berberski, Još san sebe da dovrši [Ca visul să se termine],
Biblioteka ‘‘Žarko Zrenjanin‘‘, Zrenjanin, 1979.
29
S. Brebenski, Medje [Frontiere], Novi Sad, 1982.
30
S. Brebenski, Svakodnevnica [Cotidian], Zagreb, 1983.
31
S. Berberski, Prilog pitanjima Roma u zapadnoevropskim
zemljama [Studiu privind problemele rromilor în ţările
vestice], Sarajevo, 1975.
32
S. Berberski, Vihorje u celoj zemlji [Vârtej în întreaga ţară],
Interviu în ‘‘ Večernji list ‘‘, Zagreb, 4 mai 1983.
33
S. Berberski, Budućnost može i da ne bude [ Viitorul poate să
nu mai fie]. Interviu în ‘‘ Vjesnik ‘‘, Zagreb, 17 iulie 1983.
34
S. Marković, Divne čudi Slobodana Berberskog [Uimitoarele
miracole ale lui Slobodan Berberski], în ‘‘ Borba ‘‘,
Belgrad, 30 mai 1970.
35
R. Đurić & S. Berberski, Odlazak brata Jakala [Plecarea fratelui
Jakalo], ‘‘ Politika ‘‘, Belgrad, 10 iunie 1976.
36
J. Acin, Violino, krvi [Vioară, sânge], în ‘‘ Nin‘‘, Belgrad, 17 iunie
1976.
37
R. Tautović, Krik lutajućih senki [Ţipătul umbrelor hoinare], în
‘‘Politika‘‘, Belgrad, 16 decembrie 1977; Romi izmedu
sebe i sveta [ Rromii între ei şi lume], în ‘‘Stremljenja ‘‘
nr. 5, Priština, 1983.
38
M. Popadić, Skitačka svakodnevnica [Cotidian nomad], în
‘‘Nedeljna Dalmacija ‘‘, Split, 1 ianuarie 1984.
39
S. Grubac, Knjige i ponosa [Cărţi şi orgolii], în ‘‘ Slobodna
Dalmacija ‘‘, Split, 2 februarie 1984.
40
J. Nikolić, Gost niotkuda (Dosti khatinendar) [Oaspete de
nicăieri], Vršac, 1982.
41
J. Nikolić, Đurđevdan [ Sfântul Gheorghe], Belgrad, 1987.
42
J. Nikolić, Telo i okolina [Corp şi împrejurimi], Belgrad, 1994.
43
J. Nikolić, Neću da se rodim [Nu mă las născut], Ivanjica, 1991.

55
44
J. Nikolić, Oči pokojnog jagnjeta [Ochii mielului muribund], Niš,
1993.
45
A. Krasnići, Čergarendje jaga [Focurile cergarilor], Priština,
1981.
46
A. Krasnići, Jaga [Focuri], Leskovac, 1984.
47
R. Sejdović, Svetlost u ponoć [Lumina din miez de noapte],
Titograd, 1987.
48
L. M. Demir, Mahatma, Skopje, 1996; Federico García Lorca,
Alusarde gilja [Opere alese], Skopje, 1996.

56
Literatura rromilor în Bulgaria

Deşi în unele documente din sec. IX se găsesc deja


menţiuni despre rromi, aşezarea lor în acest spaţiu este constant
consemnată în sec. XIII-XIV1.
Dacă se compară viaţa rromilor bulgari cu cea a semenilor
lor din alte ţări, se poate spune că ei au fost scutiţi de multe
suferinţe. Ei au trăit, într-adevăr, în mare sărăcie, dar nu au fost
supuşi prigonirilor şi nimicirii rasiale. Toleranţa relativ mare a
majorităţii bulgarilor faţă de ei a avut ca efect creşterea numărului
rromilor până astăzi, creştere datorată însă şi imigrării din ţările
vecine în care sunt prigoniţi. În prezent, trăiesc aproximativ 800
000 de rromi în Bulgaria.
După cum rezultă din izvoarele istorice, rromii au ţinut la
Sofia, încă din anul 1901, o conferinţă cu privire la organizarea
proprie. Cinci ani mai târziu, în anul 1906, a avut loc un alt
congres al rromilor bulgari. Sub conducerea lui Şakir Mahmudov
Paşa au fost înfiinţate, între 1923 şi 1934, mai multe asociaţii şi
revista ‘‘ Istikbal ‘‘ (Viitorul). Odată cu preluarea puterii de către
fascişti, a fost interzisă orice organizare şi au fost uitate toate
planurile şi ideile 2.
Între anii 1945 şi 1990, rromii bulgari nu au avut
posibilitatea să activeze în asociaţii naţionale şi culturale. Mulţi
dintre ei au urmat şcoli elementare şi medii, câţiva au absolvit
facultăţi, unii ajungând chiar la titluri academice.
În 1990 a fost înfiinţată Uniunea Democrată a Rromilor din
Bulgaria. În fruntea acesteia se află regizorul de teatru Manush
Romanov, născut în anul 19283. Graţie acestei uniuni apar în
multe localităţi din Bulgaria ziare şi reviste4 şi s-a dezvoltat o
dinamică activitate editorială.
Este totuşi de constatat că situaţia economică, deosebit
de dificilă în care se află ţara, îi afectează în primul rând pe rromi.
Lupta zilnică pentru existenţă nu mai oferă timp pentru o
activitate culturală şi are efecte negative asupra creaţiei literare a
rromilor din această ţară.

57
Rumjan Rusinov 5, un jurist din Sofia, a scris către OSCE
şi Consiliul Europei o serie de rapoarte despre încălcări ale
drepturilor omului îndreptate împotriva rromilor din Bulgaria, iar
ziarul ‘‘Romano objektivo‘‘ a publicat diverse articole privind
folosirea forţei împotriva rromilor în Bulgaria.
Uzin Kerim (1928-1983)6 este cel mai important scriitor al
rromilor bulgari. El a publicat mai multe volume de versuri: ‘‘Pesni
ot katuna‘‘ [Cântece din cort] (1955), ‘‘Očite gorjat‘‘ [Ochii ard]
(1959), ‘‘Stihotvorenija‘‘ [Poezii] (1968), ‘‘Stareeneto
mi‘‘[Îmbătrânirea mea] (1978), ‘‘S baštin glas‘‘ [Cu glas de tată]
(1978), ‘‘Kogato strasten pătnik se zavrašta‘‘ [Când călătorul
pătimaş se întoarce] (1989).
Alături de Uzin Kerim mai trebuie menţionată Sali Ibrahim
(n.1950) 7, care a publicat culegerile de versuri ‘‘Eista ljubov iz
kosmosa‘‘ şi ‘‘Grivna za Eva‘‘ [Brăţară pentru Eva, 1930]. Ea a
scris şi scenariul pentru filmul ‘‘Vasilica‘‘ (Vasiliţa este
sărbătoarea de Anul Nou a rromilor), precum şi câteva lucrări mai
mici.
La Plevna trăieşte pedagogul şi poetul Assen Merkov (n.
1945)8, care a avut un mare succes cu volumul de poezii ‘‘ Bjala
Ciganka ‘‘[Ţigancă albă] (1995). În poezia ‘‘ Levski ‘‘ din acest
volum, el invită la reflecţie: ‘‘Bulgaria făra sunetul levskian este ca
un cuib fără cântul păsărelelor!‘‘. Din acest ‘‘cuib‘‘ se revarsă,
începând cu anul 1995, nu numai ‘‘ muzica rromilor muzicanţi ‘‘,
dar şi poezia unui număr tot mai mare de poeţi rromi. În 1996 a
fost organizat la Şumen primul concurs de lirică. Clubul de
literatură ‘‘Uzin Kerim‘‘ a premiat cei mai buni autori ai săi. Printre
aceştia s-au aflat: Mihail Petrov9 din Sofia pentru ‘‘Mo vogi‘‘
[Sufletul meu], Gheorghi Parushev, Hristo Hristov, Petro Malinov,
Jašar Malikov, Demir Aliev şi Aleksandar Anghelov10. Câteva
texte ale acestor autori au fost preluate în manualele şcolare
pentru rromi, tipărite în 199511.
Ca şi în România*, copiii de rromi au pentru prima dată
posibilitatea să cunoască şi să-şi însuşească, cu ajutorul
literaturii, cultura şi limba poporului lor.

* unde fenomenul este extrem de amplu, mai cu seamă între anii 1998 – 2001
[n. red.].

58
Note
1
E. Marushiakova & V. Popov, Ciganite v Bălgaria, Sofia, 1993;
The Gypsies of Bulgaria, Sofia, 1995; I. Tomova, The
Gypsies in transition Period, Sofia, 1995.
2
Pogrom. Zeitschrift für bedrohte Völker, 21. Jahrgang,
Göttingen, 1990.
3
M. Romanov, 17 purane rromane gila andar i Bulgaria, Tarnuv,
1990.
4
Studii Romani, Sofia, 1995; Romano barvalipen, Stara Zagora,
1996.
5
Romano objektivo, Sofia, februarie 1996.
6
U. Kerim, Pesni ot katuna, Sofia, 1995; Očite gorjat [Ochii ard],
Sofia, 1959; Stihotvorenija [Poezii], Sofia, 1968;
Stareeneto mi [Îmbătrânirea mea], Sofia, 1978; S
baštin glas [Cu glas de tată], Sofia, 1978; Kogato
strasten pătnik se zavrăšta [ Când călătorul pătimaş se
întoarce], Sofia, 1989 ş.a.
7
S. Ibrahim, Grivna za Eva [Brăţară pentru Eva], Sofia, 1993.
8
A. Merkov, Bjala ciganka [ Ţiganca albă], Pleven, 1995.
9
M. Petrov, Mo vogi, Sofia, 1996.
10
Romano barvalipe, Stara Zagora, 1996.
11
Romano ABC lil. Romani alfabeta, Sofia,1995; H. Kjučukov,
Romska kultura, Unicef: Sofia, 1993.

59
60
Literatura rromilor în România

În România trăiesc* între 2,5 şi 3 milioane de rromi, ceea


ce reprezintă aproape un sfert din numărul total al rromilor din
Europa. Se ştie că rromii au ajuns pe teritoriul României de astăzi
pe la începutul sec. XIV, fiind menţionaţi în documente la 1385 şi
1387. Unele izvoare transmit că o parte a acestora au devenit în
scurt timp robi; fără nici un drept, robii rromi erau trataţi ca nişte
obiecte, cum scrie istoricul şi scriitorul român Mihail
Kogălniceanu1.
În Moldova robia a fost desfiinţată la 10 decembrie 1855,
iar în Ţara Românească abia la 8 februarie 1856.
În istoria rromilor din România** au existat mari
personalităţi rrome, cum au fost scriitorul iluminist Ioan Budai-
Deleanu (aprox. 1760-1820) - autorul epopeei ‘’Ţiganiada’’, scrisă
în jurul anului 1790 şi publicată, din păcate, abia după
aproximativ optzeci de ani, într-o revistă, între anii 1876-1877,
sau domnitorul Răzvan Vodă, cărora li s-au adăugat renumiţi
solişti şi lăutari în toate timpurile.
Dar urmările lipsei de libertate secole de-a rândul sunt şi
astăzi vizibile printre rromii români. În timpul celui de-al doilea
război mondial au fost ucişi de către fascişti 40 000 de oameni

* după unele estimări [n. red.].

** se cuvine, totodată, semnalat faptul că rromii din România au constituit


subiecte în literatura română, ca, de pildă, în binecunoscutele creaţii poetice ale
lui Miron Radu Paraschivescu (Cântice ţigăneşti ş.a.). Vasile Ionescu a editat în
anul 2000 antologia O mie de ani de singurătate. Rromii în proza românească
(Bucureşti: «Aven Amentza») în care sunt menţionate contribuţiile unor autori
români având ca subiect rromii: Radu Rosetti, Costache Negruzzi, Leon
Negruzzi, Vasile Alecsandri, Gheorghe Sion, Mihail Kogălniceanu, Ion Luca
Caragiale, Ioan Slavici, I. Paul, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, Mihail
Sadoveanu, N.D. Cocea, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Eugen Barbu, L. M.
Arcade, Zaharia Stancu, Fănuş Neagu, Eusebiu Camilar, D.R. Popscu, Ioan
Groşan, Radu Aldulescu, Domnica Gârneaţă şi ale unor autori rromi: Luminiţa
Mihai Cioabă, Gh. Păun Ialomiţeanu şi Vasile Ionescu [n. red.].

61
aparţinând acestui neam; de asemenea, nici astăzi nu se acordă
rromilor din România toate drepturile cetăţeneşti şi ale omului.
Totodată, în timpul dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu,
rromii nu aveau nici un drept identitar, iar după căderea dictaturii
ei au fost aceia care au avut cel mai mult de suferit uneori ca
urmare a naţionalismului şovinist al unor grupări de dreapta şi de
orientare fascistă 2.
Totuşi, au existat şi în România rromi cu studii superioare,
care au devenit personalităţi marcante în stiinţă, cultură şi
politică. Deşi apartenenţa lor la etnia rromilor era cunoscută,
aceştia se prezentau peste tot drept români din naştere. Primii
intelectuali rromi s-au manifestat în anii douăzeci şi treizeci ai
sec. XX în calitate de culegători de povestiri şi poezii, precum şi
ca iniţiatori de ziare 3. Pe lângă aceştia au fost şi fii de boieri
români, ca C. S. Nicolaescu Plopşor - care a convieţuit cu copiii
rromilor ursari din Gubaucea, unde părinţii săi aveau moşie, el
fiind întemeietorul revistei literare ‘‘O Rom‘‘ şi al colecţiei
omonime, care au apărut la Craiova, în anul 1934. Acesta a
colaborat cu liderii rromi ai vremii, cu Marin I. Simion din Oltenia,
realizând şi primul proiect de cercetare antropologică, istorică,
etnografică, culturală şi filologică a rromilor. În plus, el s-a
manifestat şi ca scriitor.
Nicolae Lenghescu-Cley, autorul primului imn al rromilor
apărut în anul 1934 în ziarul ‘‘Timpul‘‘, face parte din cercul
restrâns al autorilor rromi din România, ca şi George Galaţi, de
altfel. Cel de-al doilea război mondial şi dictatura comunistă au
făcut ca activitatea artistică a rromilor să înceteze.
Din anul 1990 a început o nouă căutare a identităţii etnice
şi culturale. Printre principalii actori în procesul de afirmare
culturală configurat imediat după Revoluţia din anul 1989 s-au
numărat creatori debutanţi, efemeri, ca Mihai Schein, Constantin
Bot, Mihai Boros, Cornel Rezmiveş, apoi alţii ca: Luminiţa Mihai
Cioabă, Constantin Gheorghe Angheluţă, Carmen State, Vasile
Ionescu, Gheorghe Păun- Ialomiţeanu ş.a.
Una din temele centrale în opera lirică şi poetică a acestor
autori o reprezintă evenimentele politice, tratate şi în formă de
satiră. Acest gen literar este în curs de constituire - patru titluri

62
sunt în prezent pe piaţa de carte - şi reprezintă un unicat în
literatura europeană a rromilor.
Gheorghe Păun-Ialomiţeanu, născut în anul 1954 la
Dragalina 4, este autorul a două cărţi de acest gen. După liceu a
studiat la Academia Militară. În decembrie 1989, în timpul
Revoluţiei, şi-a dat demisia din armată şi a devenit publicist*.
Prima sa carte ‘‘ E thabardi‘‘ beslăs la meselăθe le
bengeça (‘‘Arzoaica‘‘ a stat cu dracul la masă), redactată de
Gheorghe Sarău, a fost publicată în anul 1991, de Editura lui
Ialomiţeanu - ‘‘ Şatra ‘‘ din Slobozia - şi reprezintă începutul unei
serii, care ar urma să cuprindă tot atâtea volume câte litere are
alfabetul românesc. În anul 1992 a fost tipărită cartea Bàre
romesko ai ‘‘sukarni‘‘ (Bulibaşa şi artista). În cuprinsul acestor
cărţi apar nume de spirite care, potrivit credinţei populare, vrăjesc
omul şi îi transformă înfăţişarea. Autorul satirizează în cărţile sale
societatea românească, dar şi pe aceea a rromilor, în care
aspiraţiile şi speranţele oamenilor sunt manipulate.
Ialomiţeanu utilizează figuri mitice şi spirite pentru a
dezvălui racilele societăţii. În prima sa carte el descrie deportarea
rromilor români în Transnistria, suferinţele lor.
Autoarea celei de-a treia cărţi ‘‘O angluno la phuveako‘‘
(Rădăcina pământului) este Luminiţa Mihai Cioabă, născută în
1957 la Târgu Cărbuneşti / Gorj 5.
Acest volum de versuri a fost editat în anul 1994 de
editura rromilor ‘‘ Nevo Drom ‘‘ din Sibiu. Din cele patruzeci de
poezii ale acestei cărţi sunt de remarcat ‘‘Ploaia sunt eu‘‘,
‘‘Viaţa‘‘, ‘‘Dorinţa‘‘. Acestea îşi află locul sigur în antologia de
poezie a rromilor şi depun mărturie de capacitatea artistică a
creatoarei lor, dar unele poezii din această carte nu corespund
însă spiritului tradiţiei rromilor şi nici regulilor poeziei, ele fiind
simple imitaţii şi nu lirică**.

* editând primul ziar rrom după Revoluţie, în aprilie 1990, la Slobozia, intitulat
‘‘Şatra liberă‘‘ [n. red.].

** Autoarea a mai publicat, între timp, un volum de versuri, în patru limbi, foarte
bine receptat de critica de specialitate, intitulat O Manuši kai bitinel brîšind
(Negustorul de Ploaie. The Rain Merchant. Der Regenhandler), apărut în anul

63
Rromii din România trebuie să facă faţă unor greutăţi
mari, ceea ce se răsfrânge şi asupra forţei lor creatoare. Va fi
nevoie de un timp până când această forţă se va putea
desfăşura. Când se vor fi creat condiţiile pentru aceasta*,
literatura rromilor din România va deveni o componentă esenţiala
a creaţiei artistice a poporului rrom.
Să notăm şi faptul că de numele lui Gheorghe Sarău,
lingvist nerrom, se leagă structurarea coerentă a învăţământului
pentru rromi, la toate nivelele, din perioada 1998 – 2001, prin
atragerea tinerilor rromi din comunităţi – absolvenţi de liceu cu
bacalaureat – în procesul didactic, sporind numărul lor – ca
profesori de limba maternă rromani – de la numai 3 (în mai
1998), în întreaga ţară, la 260 (în august 2001), iar numărul de
elevi rromi care studiază această limbă în şcoli crescând şi el de
la 780 (în anul 1998) la 11.000 în august 2001. Gheorghe Sarău
este şi iniţiatorul primului curs universitar de limbă rromani din
învăţământul superior românesc, deschis şi menţinut până astăzi
la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii
Bucureşti, şi al primei secţii de limba şi literatura rromani –
înfiinţată la propunerea şi stăruinţa lui – în anul 1998 – în cadrul
aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. Gheorghe Sarău este,
de asemenea, organizatorul primelor Cursuri naţionale de limba
şi metodica predării limbii rromani destinate cadrelor didactice
rrome necalificate, care predau în şcoli limba rromani (ediţia I la
Satu Mare, în 1998), ajunse la ediţia a III-a (în august 2001, la

1997 la Editura “Neo Drom“ din Sibiu şi, recent, în anul 2001, un ghid de
conversaţie rrom, la Editura Teora din Bucureşti [n. red.].

* să remarcăm, totuşi, că în ultimul deceniu, mişcarea culturală şi cea lingvistică


rromă au luat amploare, odată cu publicarea primelor dicţionare, manuale şi
culegeri de folclor şi literatură cultă rromă, prin strădania profesorului Gheorghe
Sarău, care, deşi român, a contribuit colosal la «punerea în matriţă didactică» a
dialectelor limbii rromani din România (căldărăresc, ursăresc, carpatic şi
spoitoresc), promovând, prin manuale şcolare şi universitare publicate de el,
limba rromani şi scrierea comună. El este, totodată, iniţiatorul şi îngrijitorul
colecţiei « Biblioteca rromă», găzduită cu generozitate de Editura bucureşteană
Kriterion, în care au fost lansaţi o serie de studenţi rromi şi nerromi ai săi, care
au publicat sau au valorificat literatură şi folclor rrom.

64
Călimăneşti). Împreună cu Fundaţia «Centrul Educaţia 2000+»
din Bucureşti - care i-a sprijinit cu burse pe cursanţii rromi şi a
finanţat un bogat plan editorial de cursuri universitare - iniţiază
prima secţie cu dublă specializare («institutori - profesori de limba
rromani») pentru cadrele didactice rrome necalificate, la Colegiul
de Învăţământ Deschis la Distanţă CREDIS al Universităţii
Bucureşti. Pe de altă parte, Gheorghe Sarău este un rafinat
lingvist în domeniul rrom, cele peste 15 cărţi şi dicţionare ale sale
fiind apreciate de specialişti din străinătate, ca: Jan Hancock
(SUA), Viktor Friedman (SUA), Marcel Courthiade (Franţa), Rajko
Djurić (Iugoslavia, apoi Germania), Norbert Boretzky (Germania),
Donald Kenrick (Anglia), Valdemar Kalinin (Anglia), Hristo
Kjuchukov (Bulgaria), Milena Hübschmannová (Cehia), Peter
Backer (Olanda–Danemarca) ş.a.
Despre laborioasa sa activitate se pot afla amănunte din
pagina de web (www.edu.ro în secţiunea minorităţi naţionale).
Nu în ultim rând, să consemnăm că, pe lângă unii
cercetători sociologi ca Vasile Burtea şi Gheorghe Nicolae, în
ultimii ani au apărut noi cercetători rromi, poeţi şi scriitori, autori ai
unor cărţi, precum: av. Nicolae Bobu, Irén Gábor – Zrínyi,
Alexandra Etveş, Vasile Ionescu, Maria Ursu, Delia Grigore,
Camelia Stănescu, Dezideriu Gergely, Elvis al rromilor (Tudor
Lakatos), Alexandru Ruja – Gribusyi, Marius Lakatos, Sorin
Sandu Aurel, Ionuţ Anghel, traducători şi ziarişti ca: Isabela
Bănică, Petre Petcuţ, George Lăcătuş, Nadia Lazăr ş.a., ori
tinerele învăţătoare rromiţe, autoare ale celor două abecedare
rrome apărute în anul 2001: Mihaela Zătreanu, respectiv, Paula
Mailat, Olga Mărcuş şi Mirena Cionca etc etc.

Note
1
M. Kogălniceanu, Dezrobirea ţiganilor. Ştergerea privilegiilor
boiereşti, emanciparea ţiganilor; Bucureşti, 1891; F.
Remmel, Die Roma Rumäniens, Wien, 1993.
2
Roma in Rumänien. Menschenrechtsreport Nr. 9, Göttingen,
Iunie 1992; Südosteuropa Mitteilungen, 36. Jahrgang,
Nr. 3, München, 1996.
3
F. Remmel, Die Roma Rumäniens, Wien 1993.

65
4
F. Remmel, Ansätze zum Versuch einer Anthologie der
Zigeunerischen Dichtkunst und Prosa aus Rumänien,
ungedrucktes Manuskript, 1997.
5
L. M. Cioabă, O angluno la phuveako, Sibiu, 1994.

66
Literatura rromilor în Ungaria

După datele statistice, numărul rromilor în Ungaria se


cifrează la peste o jumătate de milion (500 000 - 700 000). Pe la
sfârşitul secolului XIV şi începutul secolului XV au venit primele
grupuri mai numeroase în această ţară.
Le-a fost dat tocmai rromilor unguri ca, în vremurile când
fraţii lor din alte ţări europene erau discriminaţi şi alungaţi, ei să
acţioneze spre binele întregului lor popor: Creaţia lor muzicală i-a
ajutat să cucerească în inimile şi minţile potentaţilor ţării simpatie
şi respect. Datorită muzicii lor, rromii din Ungaria au dobâdit
renumele unui popor ce are o cultură, apreciază frumuseţile artei
şi ştie să le cultive, care este capabil, precum alte popoare, să
scoată la iveală indivizi talentaţi, geniali chiar, a căror faimă se
răsfrânge nu numai asupra propriului popor, ci şi asupra ţării în
care s-au născut şi trăiesc.
Să-i amintim pe câţiva dintre aceşti renumiţi muzicanţi,
care pot fi consideraţi primii intelectuali ai poporului lor şi care s-
au bucurat de înalta stimă a compozitorilor şi artiştilor maghiari:
Pana Czinka (1711-1772), János Lavota (1764-1820), Antal
Czermák (1771-1822), János Bihari (1769-1828), Ignácz
Ruzicska (1777-1833), Károly Boka (1808-1860), Miska Farkas
(1829-1890), Pál Rácz (1815-1885), Jancsi Sági Balogh (1802-
1876), József Pityó (1790-1888), Marczi Dombi (1801-1869),
Jancsi Kalózdi (1812-1882), Pista Dankó (1858-1894), Pál Pintér
(1850-1896).
Câţiva dintre aceşti muzicanţi, ca János Bihari si Jancsi
Kalózdi, care au absolvit conservatorul, au intrat în istoria muzicii
maghiare. Un asemenea mare succes artistic au mai dobândit
doar rromii din Spania. Nu este de mirare că artişti şi literaţi
maghiari s-au interesat de rromi şi au folosit viaţa şi creaţia
acestui popor drept izvor de inspiraţie. Mai târziu, în anii
şaptezeci şi optzeci ai secolului nostru, acest interes a început să
exercite influenţă asupra înseşi creaţiei artistice a rromilor. Deja
începând cu anii şaizeci şi-au spus cuvântul în Ungaria numeroşi
poeţi şi prozatori rromi. Cei mai de seamă sunt: Menyhért

67
Lakatos, József Choli Daróczi, Béla Osztojkán, György Rostás -
Farkas, József Holdosi, Bari Károly şi Attila Balogh.
Menyhért Lakatos s-a născut în anul 1926 la Vésztő, o
aşezare de rromi unde trăia familia sa, după ce străbunii acesteia
deveniseră, pe la mijlocul sec. XIX, sedentari. Datorită sprijinului
şi severităţii mamei a absolvit scoala elementară şi a învăţat
limba maghiară. Când în Ungaria fascistă s-a înăsprit asuprirea
rasială a trebuit să părăsească gimnaziul şi a putut continua
şcoala doar după război. A susţinut bacalaureatul şi s-a întors în
satul natal. Întrucât setea sa de învăţătura s-a menţinut, el a
început studiul la Universitatea Tehnică din Budapesta. În anul
1961 a obţinut diploma şi s-a angajat ca inginer. În acea vreme a
început să-l preocupe problema învăţământului şi instruirii
conaţionalilor săi. Când s-a construit o fabrică de cărămidă în
care urmau să lucreze rromi, i s-a deschis posibilitatea ca pe
lângă instruirea practică în muncă să transmită rromilor şi
impulsuri spirituale pentru a le trezi interesul pentru învăţătură şi
a-i conduce astfel spre noi orizonturi.
Menyhért Lakatos scrie din anul 1970. Prima sa carte
importantă, romanul Füstös képek (Tablouri afumate, 1975),
tradus în mai multe limbi, a fost precedată de diverse povestiri şi
nuvele. Romanul autobiografic ‘‘ Tablouri afumate‘‘ trece drept
cea mai bună proză din literatura rromilor.
Deşi are ca temă evoluţiile interioare şi exterioare ale
autorului, romanul nu se referă doar la el şi la familia sa, ci pune
în lumină relaţiile lor cu conaţionalii, cu ungurii şi evreii, aceştia
din urmă intrând primii în bătaia puştii fasciştilor maghiari. În
urma solidarizării cu evreii, Menyhért Lakatos a fost dat afară din
gimnaziu. Romanul urmăreşte istoria familiei autorului până în
sec. XIX. Soarta a trei generaţii se află în centrul atenţiei: bunica
Liza, părinţii şi autorul însuşi. Când pune în lumină diverse
perioade şi lumi, autorul porneşte de la teza potrivit căreia ‘‘orice
lume îşi creează oamenii săi şi orice om lumea sa‘‘.
Liza, fiica lui Péter cel mic, povesteşte istoria neamului ei.
Rădăcinile acestuia merg înapoi până în vremuri care pentru
copii şi nepoţi se pierd în neant. Ea descrie însă în culori vii viaţa
străbunilor. În închipuirea ei, viaţa de dinainte a fost o ‘‘viaţă în

68
libertate‘‘, în timp ce viaţa fiului ei este asemuită cu ‘‘existenţa în
închisoare‘‘.
Prin prisma fragmentată a Lizei, autorul înfăţişează
cititorilor săi aspectele frumoase şi tragice ale vieţii nomade.
Pentru a exista, nomadul trebuie să fie atât curajos cât şi
înţelept, un rrom adevărat, un ‘‘ćaćo rrom‘‘, cum se spune în
limba rromaní. El trebuie să trăiască în armonie cu codul valorilor
tradiţionale ale neamului său.
Autorul reuşeşte o prezentare deosebit de plastică a
tragediei rromilor nomazi, expuşi celor mai diverse duşmănii,
printr-o relatare din gura bunicii Liza: bărbaţii unui grup de rromi
au trăit nemijlocit masacrarea familiilor lor de către membrii unei
grupări militare, după care le-au fost tăiate şi lor urechile. (În
cronici se poate citi că în diverse părţi ale Europei acesta era un
mod de răzbunare împotriva rromilor).
Din amintirile bunicii, autorul a cunoscut din copilărie
trecutul, tradiţiile şi viaţa adesea plină de obidă a poporului său.
Aşa a aflat de conflictele cumplite de conştiinţă ale nomazilor ce
s-au hotărât să renunţe la ‘‘libertatea‘‘ lor, acceptând ‘‘ robia ‘‘.
Unul dintre ei a fost tatăl autorului, Boncza. Într-adevăr, hotărârea
de a renunţa la viaţa de nomad în favoarea unei aşezări
statornice nu era uşoară: erau inevitabile conflictele în familie şi
în sânul neamului, care se terminau adeseori sângeros, plătindu-
se câteodată şi poliţe personale. Cei ce ieşeau victorioşi din
asemenea dispute erau obligaţi să renunţe la legăturile de sânge
cu membrii familiei rămaşi nomazi. Acest pas era însoţit de multe
ori de traume fizice şi psihice adânci. Pe parcele neaparţinând
nimănui îşi construiau colibele lor sărăcăcioase, înconjuraţi de
suspiciunea şi dispreţul lumii din jur. Cu lupta permanentă pentru
procurarea lemnelor de foc şi a hranei şi-a început noua viaţă
sedentară şi tatăl autorului.
Acesta a fost mediul în care a crescut autorul, în care
oamenii îşi aflau hrana spirituală şi credinţa în mituri, crezând în
puterea vampirilor, în spiritele bune şi rele. Odată cu înscrierea la
şcoală, coliba în care s-a născut Menyhért Lakatos nu a mai
rămas aceeaşi: cărţi şi cunoştinţe noi au apărut în ea.
Pe deplin conştient, autorul tratează conflictul dintre colibă
şi lumea nouă în care pătrundea datorită tenacităţii mamei sale.

69
Întocmai ca tatăl său, care a renunţat la viaţa nomadă, şi
Menyhért Lakatos a trebuit să ducă numeroase lupte. A trebuit să
se impună pentru a fi recunoscut de colegii de şcoală, să se
apere de duşmănia primitivă a celorlalţi copii rromi din colonia sa,
care nu mergeau la şcoală, şi în cele din urmă să lupte cu sine
însuşi. Din aceste lupte se naşte propria sa lume, dirijată de
noţiuni noi ca învăţătura, munca, realizarea de sine. El începe să
vadă oamenii din colonia sa cu alţi ochi, să descrie bolile lor,
pasiunile lor trupeşti şi sufleteşti, moravurile şi obiceiurile lor,
caracterele, conflictele, tragediile şi comerţul cu cai,
desfăşurarea vieţii lor.
Perioada fascismului în Ungaria a însemnat o cezură în
viaţa sa, a familiei şi a concetăţenilor săi. Este ora istorică a
adevărului. Măştile colegilor şi ale profesorilor săi, ale
reprezentanţilor autorităţilor cu care avea de-a face cad şi fiecare
îşi arată adevărata faţă.
De fiecare dată, rromii au fost perdanţii. Unii, străbunii
bunicii, şi-au pierdut rudele cele mai apropiate. Alţii, generaţia
părinţilor săi, au fost nevoiţi să-şi irosească toată vlaga vieţii în
procurarea lemnelor pentru foc şi a hranei. Reprezentanţilor
generaţiei sale le-a fost dat să-şi multiplice eforturile, într-o
situaţie incertă, să înveţe şi să-şi pună mereu întrebarea cui ar
putea fi de folos prin acumularea învăţăturii. Aceasta întrucât, de
îndată ce ţelul unei etape era atins, succesul era pus din nou sub
semnul întrebării, incertitudinea revenea. De fiecare dată când
vremurile sunt grele pentru rromii unguri (şi ei totuşi îndrăznesc
să deschidă gura, crezând în principiile lor şi nevoind să uite cele
învăţate) îi paşte pericolul să le fugă pământul de sub picioare.
Viaţa însăşi nu le-a dat rromilor niciodată o mână de ajutor -
acesta este mesajul lui Menyhért Lakatos. Cine trăieşte, ca ei, în
afara istoriei, în vremurile poveştilor, care dăinuie în amintirile
bătrânilor, este obligat să creadă în continuare în adevărul
legendelor.
Când rromii fac primul pas în afara colibei lor, în căutarea
unei vieţi noi şi mai demne, ei trebuie să fie conştienţi că pot fi
spulberaţi de tăvălugul dur al ideologiei şi politicii dominante.
Când nu vor să rămână în fumul focului lor de tabără şi să-şi
ducă viaţa ca geambaşi, e posibil să sfârşească ca un hoit la

70
groapa de gunoi, aşa cum i s-a întâmplat unui copil rrom ce s-a
lăsat convins de Menyhért Lakatos să meargă la şcoală.
Demnitatea lor umană este lesne rănită, când sunt folosiţi ca
obiect de schimb. Se poate, totuşi, ca în nările lor să pătrundă
câdva un fum mai pătrunzător decât cel al focului de tabără: cel
al arderilor pe rug şi al cuptoarelor de exterminare.
Menyhért Lakatos a avut succes nu numai ca romancier.
Volumul ‘‘ Csandra szekere ‘‘ (Căruţa Csandrei), apărut în anul
1981, la Budapesta, s-a bucurat, de asemenea, de o bună
primire la cititori. Cele cincisprezece povestiri ale acestei cărţi
tratează suferinţele şi moartea rromilor în lagărele de
concentrare.
János Ábrahám (1931-1995) este un reprezentant atât al
literaturii romilor din Ungaria cât şi al celei din România. Creaţia
sa este o punte între cele două literaturi. În Bucureşti a lucrat ca
ziarist la radio şi a scris poezii în limba maghiară. Primul său
volum de versuri ‘‘ Részegnek minden nóta szép ‘‘ (Beţivului
orice cântec îi pare frumos) a apărut, în 1969, la Bucureşti. Au
urmat volumele: ‘‘ Vér és vas‘‘ (Sânge şi fier, Bucureşti, 1976), ‘‘
Földszintes atomkor ‘‘ (Epoca atomică la parter, Bucureşti, 1979)
şi ‘‘ Micsoda majális ‘‘ (Ce mai sărbatoare de mai, Cluj, 1979).
Acest poet a fost în timpul vieţii înstrăinat de lumea
rromilor, astfel că influenţa lui asupra literaturii rromilor în
România şi Ungaria se face simţită abia după moartea sa.
József Choli Daróczi (n. 1939), care trăieşte şi lucrează în
Budapesta, este considerat ca unul din iniţiatorii organizării
politice şi culturale a rromilor unguri. A contribuit în mod esenţial
la cultivarea limbii standard a rromilor, respectiv a limbii lor
literare. El a înfiinţat revista ‘‘ Rom som ‘‘ (Eu sunt rrom), al cărei
redactor a fost, a tradus Biblia în limba rromaní şi a scris
manualul ‘‘ Zhanes romanes? (‘‘Ştii rromanes?, Budapesta,
1991).
Deşi scrie versuri din anii şaizeci, primul său volum de
poezii ‘‘Isten szomorú arcán‘‘ (Faţa tristă a lui Dumnezeu) a
apărut abia în 1990. În scurt timp, i-a apărut cel de-al doilea
volum de poezii ‘‘ Csontfehér pengék között ‘‘ (Între lame albe de
os), în anul 1991.

71
Acestui autor îi aparţine marele merit ca limba rromaní să
devină limbă autohtonă a literaturii şi liricii rromilor din Ungaria.
Béla Osztojkán (n.1948) a publicat două culegeri de
versuri: ‘‘ Halak a fekete citerában ‘‘ (Peşti în ţitera neagră, 1981),
‘‘ Hóesés hűségben ‘‘ (Ninsoare în fidelitate, 1983) şi volumul de
povestiri ‘‘ Nincs itthon az Isten ‘‘ (Nu-i acasă Dumnezeu, 1985).
György Rostás - Farkas (n. 1949) este, împreună cu Ervin
Karsai (n.1936), autorul manualului de şcoală ‘‘ Te sityovas
romanes ‘‘ (Să învăţăm rromanes, Budapesta 1991). În acelaşi
an au apărut volumele sale de versuri ‘‘ Megváltásért ‘‘ (Pentru
mântuire) şi ‘‘ Tumaroj muro ilo ‘‘ (A voastră e inima mea).
El este cel care a făcut selecţia pentru antologia de
poezie ‘‘ Malayipe ‘‘ (Întâlniri, Budapesta 1993), în care sunt
culese lucrările autorilor de lirică maghiari, a căror creaţie s-a
inspirat din viaţa rromilor. Rostás-Farkas, în calitatea sa de editor
şi redactor al magazinului în limba rromaní ‘‘ Khetano drom ‘‘
(Drum comun), împreună cu Choli Daróczi József au avut o
contribuţie hotărâtoare la normarea limbii literare a rromilor din
Ungaria, precum şi la dezvoltarea şi îmbogăţirea vieţii lor literare.
József Holdosi s-a născut în anul 1951 într-o colonie de
rromi a oraşului Vép. Tatăl său a trăit numai treizeci de ani, astfel
că grija pentru familie a căzut doar pe umerii mamei sale. După
absolvirea gimnaziului, a studiat pedagogia la Pécs şi lucrează
astăzi ca profesor de literatură şi istorie în Szombathely. În anul
1978 a apărut primul său roman scris în limba maghiară ‘‘ Kányák
‘‘, care a devenit accesibil şi publicului german sub titlul ‘‘ Die
Strasse der Zigeuner ‘‘ (Strada rromilor).
Două romane de dimensiuni mai mici ‘‘ A glóriás ‘‘ (Învăluit
în strălucire) şi ‘‘ A dac ‘‘ (Încăpăţânarea) au apărut în anul 1982.
Culegerea de eseuri ‘‘ Cigánymózes ‘‘, în sfârşit, a fost publicată
în anul 1987.
Romanul ‘‘ Kányák ‘‘, al cărui titlu provine de la numele
eroului, violonistul Jenő Kánya, Holdosi l-a scris pe când avea 25
de ani. El a obţinut un mare succes de public şi de critică literară
cu această descriere a vieţii rromilor maghiari. Biografia lui Jenő
Kánya şi a familiei sale cuprinde perioada 1920-1960. Viaţa
eroului este marcată de mituri, legende şi superstiţii, pe de o
parte, iar pe de altă parte este deformată de sărăcie şi nedreptăţi.

72
Jenő Kánya şi soţia sa îşi duc viaţa aşa cum cred ei că trebuie să
trăiască, necesităţile cotidiene par să se coaguleze în veşnicie.
Apoi, mai sunt şi fiii, Péter, Ernő, Matild şi Jenő, mezinul. Péter îl
aşteaptă pe mesia rromilor, pasiunea lui Ernő sunt formele
arhaice de muzică a rromilor, Matild părăseşte aşezarea natală,
deoarece nu-i poate oferi nimic în afară de violenţă şi umilire, iar
Jenő îşi caută fericirea în băutură şi aventuri cu femei. În
realitate, nici unul din familie nu este în stare să-si realizeze ţelul
vieţii, nici copiii lui Jenő Kánya, nici, mai târziu, nepoţii săi.
Când descrie soarta reprezentanţilor celor trei generaţii,
autorul se referă tot timpul şi la conflictele dintre clanurile de
rromi şi la relaţiile dificile dintre rromi şi nerromi. În acest roman
realul se împleteşte cu irealul, supranaturalul, misticul şi în faţa
ochilor cititorului apar tablouri şi situaţii care amintesc de romanul
columbian ‘‘ O sută de ani de singurătate ‘‘. Personaje de mult
dispărute populează scena, se află printre cei vii; o bătrână dintr-
un trib românesc povesteşte despre un monstru, care întrupează
‘‘soarta tuturor rromilor‘‘, şerpi în tufe de liliac prezic cazuri de
moarte în familia Kánya. Acest strat al romanului aminteşte de
realismul magic din literatura latino-americană şi este completat
de planul de critică socială şi politică. Acest lucru nu este
întâmplător, întrucât rromii erau dependenţi de nobilimea
latifundiară maghiară şi îndurau o soartă mai grea decât caii
conţilor, de care trebuiau să se ocupe ca grăjdari.
Astfel că nu surprinde faptul că o fiică a lui Jenő Kánya, în
ajunul instaurării fascismului ungar, a intrat în partidul comunist.
Pentru a prezenta limpede atmosfera de teamă, de teroare şi de
ameninţare, autorul foloseşte tehnica dialogului şi a monologului
interior. Cu toate acestea, autorul păstrează o distanţă critică faţă
de poporul său, care, secole de-a rândul, a fost urmărit de rele şi
de nenorociri şi provoacă el însuşi răul şi nenorocirile prin
certurile dintre clanuri. Subminându-şi el însuşi unitatea şi
solidaritatea, poporul rrom oferă puncte vulnerabile pentru
manipulări mortale şi aducătoare de nenorociri. Holdosi descrie
nu numai răul care ameninţă comunitatea rromilor din exterior,
dar arată şi racilele care îşi au rădăcinile în cadrul acestei
comunităţi şi care reprezintă o chestiune proprie a membrilor ei.

73
Datorită calităţilor sale literare, Holdosi deţine un loc de
frunte în literatura rromilor din Ungaria şi Europa. În cele două
romane de mai târziu, influenţa curentelor literare europene şi-a
pus o amprentă puternică pe scrisul său. Şcolit la opera lui
Thomas Mann, Holdosi se prezintă mai degrabă intelectualizat
decât maturizat literar.
Totuşi, este neîndoielnic că romanele ‘‘Învăluit în
strălucire‘‘ şi ‘‘Încăpăţânarea‘‘ constituie o evoluţie a literaturii
rromilor şi o îmbogăţire a acesteia cu forme şi conţinuturi noi.
Bari Károly s-a născut 1952 în Bükkaranyos. După
bacalaureatul susţinut la Miskolc, a studiat la Institutul de Artă
Teatrală din Budapesta şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii
din Debreţin. Personalitatea şi creaţia lui Bari K. sunt marcate de
diversele sale capacităţi: talnetul său artistic se contopeşte cu cel
ştiinţific, teoria cu creaţia artistică concretă. Bari K. dispune de o
largă pregătire enciclopedică şi-a încercat puterile în mai multe
forme de artă, ca poet şi pictor. Ca om de ştiinţă a lucrat la
culegerea de vechi creaţii orale ale literaturii rromilor. Astfel, nu a
pierdut niciodată contactul cu izvoarele şi s-a aflat în nemijlocita
apropiere a poporului simplu, i-a cunoscut grijile şi suferinţele, dar
şi manifestările de bucurie.
Bari K. face parte din micul grup de literaţi şi intelectuali
rromi, care au fost, totodată, disidenţi. În urma poeziilor sale
motivate politic, în anii şaptezeci a fost supus represaliilor şi, în
cele din urmă, condamnat la închisoare.
După ispăşirea unei pedepse de un an de detenţie, s-a
văzut nevoit să trăiască mai mulţi ani la periferia societăţii.
Aceşti ani au marcat profund convingerile sale umane şi
artistice, pe care le-a apărat în eseul ‘‘ Zigeuner sein, Dichter
sein ‘‘ (A fi ţigan, a fi poet).
Pentru creaţia sa literară Bari Károly a primit mai multe
distincţii: Premiul «Attila József» (1984), Premiul «Déry» (1992),
Premiul pentru literatură al Fundaţiei Soros (1992).
Autorul foloseşte mijloace literare moderne de exprimare,
fără să piardă totuşi legătura cu tradiţia şi istoria poporului său. În
această privinţă face următoarea confesiune în eseul amintit:
‘‘După cum animalele şi păsările lasă urmele lor pe nisip sau
zăpadă, tot astfel rămân în ştiinţa omului urmele celor văzute, ale

74
sentimentelor cunoscute şi ale lumii trăite. Poeţii alcătuiesc din
aceste amprente existenţiale, potrivit intuiţiei şi capacităţii
individuale, şiraguri de semne. Ei plăsmuiesc în semne ceea ce
răzbate la suprafaţa meşteşugului poetic: ceaţa, care înnoptează
pe scară, bătaia ritmică a inimii, revărsatul zorilor de ziuă. Numai
astfel pot să iasă în evidenţă şi semnele memoriei provenienţei şi
tradiţiei, ca elemente singulare ale şiragului de semne. Ele nu
trebuie însă să capete preponderenţă, pentru că ar lua altor
semne importanţa lor, ar secătui cuvintele. Dacă ele, ca şi
celelalte elemente ce întemeiază poezia, ajung în proporţia
cuvenită la locul potrivit în poezie, atunci nu va fi invocat ecoul
unui pustiu nesfârşit, ci bătaia inimii unei lumi, care întoarce
spatele infinitului. De aceea, eu consider că poetul nu trebuie să
se ghideze după liniile tradiţiei uzuale, dar are, totuşi, obligaţia
morală să recunoască şi să accepte liniile de forţă ale moştenirii
spirituale a societăţii, din care el îşi derivă propria sa existenţă.
Acest lucru este valabil mai ales atunci când aceste linii de forţă
nu se dovedesc a fi limite stânjenitoare, ci înseamnă inspiraţie
pentru imaginaţie şi talent. Astfel, operele rezultate din inspiraţie
sunt mărturii ale eliberării, ale neobişnuitului, ale apropierii de
lume.‘‘
Spre deosebire de literaţii care au ajuns din întîmplare la
literatură şi îşi ascund incapacitatea lor creatoare în spatele
tradiţiei, pe care - maximă deficienţă! - nici măcar nu au înţeles-o
corect, Bari Károly, ca unul din cei mai buni cunoscători din
Ungaria ai tradiţiei rromilor, trasează semne spirituale. Depun
mărturie în acest sens poeziile sale, ca, de exemplu ‘‘La
morminte de ţigani‘‘ sau ‘‘Departe de voi‘‘.
Creaţia lui Bari Károly relevă convingător legătura dintre
poet şi popor, fapt demn de năzuinţă în orice literatură: ‘‘Când
vine un poet dintr-un popor care este privit de sus, el nu poate
merge decât în două direcţii: în adâncime şi spre înălţime. El
trebuie să încerce să plonjeze în cel mai adânc străfund al
perceptibilului şi imperceptibilului, devenite realitate, căci cu cât
pătrunde mai adânc în aceste regiuni, cu atât mai mare este forţa
care împinge în sens invers la suprafaţă. Cu cât dobândeşte mai
multe cunoştinte despre fiinţă, cu atât mai mult poate să ridice
poezia pe trepte tot mai înalte. Când lumea acceptă poezia sa ca

75
pe o valoare, aceasta reprezintă o victorie asupra prejudecăţilor
faţă de comunitatea din care provine‘‘.
Poetica lui Bari Károly este clar formulată. El este poet şi
filosof, ceea ce este încă rar întâlnit în literatura rromilor.
Concepţiile lui despre arta poetică le formulează în felul următor:
‘‘ Poezia nu este de fapt credincioasă realităţii, totuşi este o
expresie exactă a realului. Realitatea poate deveni numai atunci
poezie, când experinţa dobândită prin simţuri transformă, când
talentul autorului poate să pună sub puterea lor transformatoare
amprentele şi urmele trecutului şi prezentului, ştiind să le
modeleze astfel încât în poeziile din cuvinte şi metafore să se
nască formaţiuni proprii, tablouri de însemnătate universală ale
lumii.‘‘
Acest citat din eseul ‘‘A fi ţigan, a fi poet‘‘ ilustrează că
Bári Károly este nu numai un depozitar al tradiţiei rromilor, ci este
ancorat şi în tradiţia gândirii europene filosofice şi estetice, în
special în curentul reprezentat de Georg Lukács şi elevii săi,
respectiv de şcoala filosofică budapestană. Prin provenienţa sa
Bari Károly aparţine etniei rromilor, poezia sa aparţine însă
tuturor oamenilor, ea este, prin estetica şi filosofia ce le conţine,
universală. În eseul citat, ‘‘A fi rrom, a fi poet‘‘, autorul se referă şi
la problema receptării: ‘‘Întâlnirea dintre poezie şi cititor este un
mare privilegiu pentru autor. Este posibil ca încă pe timpul vieţii
opera sa să ajungă la adevăratul cititor. Se poate întâmpla, totuşi,
ca el să nu mai trăiască, iar cel pentru care a apărut opera, să nu
se fi născut.‘‘
Până acum, Bari Károly este, după propria mărturisire,
singurul reprezentant al ‘‘poeziei vizuale‘‘ din arta poetică a
rromilor. În privinţa cititorilor cărora se adresează, în primul rând
rromilor, chestiunea este evidentă, adevărată şi convingătoare.
Pe lângă poeziile sale, cele patru volume de poveşti şi
culegeri de cântece populare şi alte tradiţii folclorice păstrate oral
au asigurat autorului un loc permanent în istoria literaturii
rromilor. Este vorba de următoarele apariţii editoriale: ‘‘Tűzpiros
kígyócska‘‘ (1985) (Şerpişor roşu ca focul), ‘‘Le véseszki dej‘‘
(Muma pădurii, 1990), ‘‘Az erdő anyja!‘‘ (Muma pădurii, 1990),
‘‘Az üvegtemplom‘‘ (Biserica de sticlă, 1994). Singura sa lucrare
de până acum despre literatura şi cultura rromilor este antologia

76
scriitorilor rromi ‘‘Madarak aranyhegedűn‘‘, publicată în limba
rromaní şi în limba maghiară (Budapesta, 1996).
Attila Balogh (n. 1956) a publicat două culegeri de versuri:
‘‘Lendítem lábamat‘‘ (1980) (Bălăngănind piciorul) şi ‘‘Balogh
Attile stihovi‘‘ (1991). El este redactor al revistei de literatură
‘‘Cigányfúró‘‘ (Sfredelul ţigănesc); asupra conţinutului şi
prestigiului revistei veghează şi intelectuali şi literaţi maghiari
precum István Eörsi.
Poeziile pline de umor ale lui Attila Balogh aduc un stil
necunoscut până acum în literatura rromilor, o prospeţime ce
pare şcolită la opera lui Charles Dickens, Nikolaj Gogol şi Balzac.
În iunie 1996, când a fost invitat să citească din creaţia proprie la
Centrul Cultural Ungar de la Berlin, a explicat titlul revistei sale
literare: ‘‘ Noi vrem să sfredelim o gaură către o cale pe care încă
nu se poate merge, dar care este o cale posibilă.‘‘
A doua sa culegere de versuri este o adevărată comoară
a liricii rrome din Ungaria. Balogh este prezent cu ‘‘Előszó‘‘
(Prefaţă) şi poezia ‘‘XXXIV‘‘ în antologia de poezie apărută la
Budapesta 1995, în selecţia lui József Choli Daróczi.
Ca reprezentant al ‘‘avangardei‘‘, A. Balogh a cunoscut
atenţia cuvenită în cadrul liricii şi literaturii rromilor, ceea ce îi dă
imboldul să dezvolte mai departe creaţia sa literară.
Prin revista sa literară contribuie la popularizarea tinerilor
autori rromi şi a curentelor literare din cadrul încă tinerei literaturi
a rromilor.

Note

M. Miklós, Czigányzenészek albuma, Budapest, 1896.


Bálint Sárosi, Zigeunermusik, Budapest, 1971.
Choli Daroczi József, Romane poetongi antologia, Budapest,
1995.
Madarak aranyhegedűn. Európai cigány költők és irók művei,
Budapest, 1996.
M. Lakatos, Füstös képek, Budapest, 1975.
M. Lakatos, Bitterer Rauch, Berlin, 1978.
M. Lakatos, Csandra szekere, Budapest, 1981.
M. Lakatos, Csandras Karren, Berlin, 1984.

77
B. Károly, Haltak arca fölé [Over the Face of the Dead],
Budapest, 1970; 1971.
B. Károly, Verso il viso dei morti, Bologna, 1972.
B. Károly, Elfelejtett tüzek [Forgotten Fires], Budapest, 1973.
B. Károly, A varázsló sétálni indul [The Magician Takes a Walk ],
Budapest, 1985.
B. Károly, Lendemain et autres poèmes, Paris, 1991.
B. Károly, Gedichte, Rotterdam, 1993.
B. Károly, Díszletek egy szinonimához, Paris – Viena –
Budapest, 1994.
B. Károly, Zigeuner sein, Dichter sein, în « Der neue Pester
Lloyd » din 18. 10. 1995.
B. Károly, Gedichte und Essays, Berlin, 1996.

78
Literatura rromilor în Cehia şi Slovacia

În teritoriile pe care astăzi se află Cehia şi Slovacia rromii


au venit pe timpul lui Sigismund, rege al Ungariei (1386-1437) şi
al Boemiei (1419-1421). Ţara se afla în războaiele husite.
Ladislaus, conducătorul rromilor, a obţinut de la regele Sigismund
un hrisov de protecţie, unul din primele de acest fel pentru rromi,
pe care aceştia l-au păstrat-o ca pe un lucru sfânt. Curând însă,
drepturile acordate au fost călcate în picioare. Mulţi rromi au
căutat protecţie în Slovacia, unde numărul lor a crescut de-a
lungul secolelor mai mult decât în Boemia şi Merania1.
În timpul celui de-al doilea război mondial naziştii au ucis
în cele două ţări mai multe zeci de mii de rromi. Ctibor Nečas 2 a
publicat un studiu şi listele celor ucişi şi a scris mai multe lucrări
despre genocidul împotriva rromilor.
Nici potentaţii comunişti nu i-au cruţat pe rromi, asupra
acestui fapt existând un bogat material documentar.
Când cele două ţări s-au despărţit, rromii au fost primele
victime ale atentatelor motivate rasial, mai întâi în Cehia apoi în
Slovacia.
O renaştere naţională şi culturală au avut rromii sub
Alexander Dubček, care s-a prelungit şi după căderea acestuia.
De minimalele libertăţi, pe care regimul de după Dubček le-a
acordat mai cu seamă minorităţii rromilor, au căutat să profite, în
literatură şi stiinţă, intelectualii rromi.
Daniel Bartoloměj 3 (n.1920) şi Elena Lacková (n. 1921)
pot fi consideraţi întemeietorii literaturii rromilor în Cehoslovacia.
Bartoloměj, născut la Sastina, a obţinut în 1957 titlul de doctor în
stiinţe istorice la Facultatea de Filosofie a Universităţii Caroline
din Praga şi lucrează astăzi într-un muzeu al rromilor din Brno.
Pe lângă activitatea pedagogică şi stiinţifică scrie versuri în limba
rromaní.
Elena Lacková4, născută în Sarisa, este o
supravieţuitoare a holocaustului şi a studiat sociologia la
Universitatea Carolină din Praga. În anul 1946 a început să
înveţe copiii de rromi să citească şi să scrie. Ca sociolog şi

79
ziaristă, a publicat mai multe articole şi studii despre cultura
rromilor. În afară de aceasta scrie versuri şi proză.
În 1979 a fost publicat la Praga un volum de versuri 5 cu
lucrările unor poeţi, care se aflau în legătură cu Lacková şi
Bartoloměj: Ondrej Pesta, Daniel Bartoloměj, Tera Fabiánová,
František Demeter, Elena Lacková şi Vojtěch Fabián.
Foarte pozitiv a înfluenţat până acum era lui Vaclav Havel
creaţia literară a rromilor.
Prin înfiinţarea de asociaţii, centre culturale, a unui muzeu
rrom la Brno, a teatrului ‘‘ Romathan ‘‘ la Košice, a unei catedre
de studii rrome în anul 1991 la Universitatea din Nitra, iar în 1995
la Universitatea din Praga, precum şi prin înfiinţarea de partide
politice s-au creat condiţiile pentru dezvoltarea culturală a
rromilor în Cehia şi Slovacia.
Dezider Banga (n.1939)6 a devenit cel mai important
reprezentant al literaturii rromilor în Slovacia şi exercită influenţă
şi în Cehia. D. Banga s-a născut la Hradista într-o familie de
fierari, a absolvit o şcoală pedagogică şi Facultatea de Filosofie
din Bratislava. De la încheierea studiilor (limba şi literatura
slovacă) a lucrat până în 1969 ca profesor de şcoală medie, iar în
1970 şi-a început activitatea de dramaturg la TV - Košice. Din
această poziţie a contribuit mult la clarificarea imaginii despre
viaţa rromilor.
Între 1979 şi 1989 a condus revista ‘‘Nová cesta‘‘.
Începând cu 1990 s-a dedicat vieţii culturale a rromilor şi
locuieşte în Bratislava.
Dezider Banga este autorul unei antologii de poezie a
rromilor ‘‘Verše z vrbiny‘‘ şi a unei antologii de povestiri,
‘‘Paramisa‘‘ (Bratislava, 1992). Este considerat cel mai important
scriitor rrom de pe teritoriul fostei Cehoslovacii. A început să scrie
în 1959, iar în 1964 şi-a publicat primul său volum de poezie,
‘‘Pieseň nad vetrom‘‘. Sub titlul ‘‘Čierny vlas‘‘ i-au apărut
povestirile în 1970. A cules basme ale rromilor şi a publicat
diverse culegeri: ‘‘Záružlie a lekno‘‘ (1967), ‘‘Rozhovory s nocou‘‘
(1970), ‘‘Modrá búrka‘‘ (1970), ‘‘Horiaca višna‘‘ (1982) şi
‘‘Magnólie zhasínajú‘‘ (1991). Banga se numără printre puţinii
autori rromi care se dedică literaturii pentru copii. El a înfiinţat
revistele de copii ‘‘Luludi‘‘ şi ‘‘Cvece‘‘. Volumul ‘‘Lirik‘‘ (1992)

80
constituie o retrospectivă a întregii sale creaţii artistice. Ca poet
se inspiră în primul rând din basme. În acelaşi timp, este deschis
faţă de modernism. În poeziile sale variază diverse basme şi
adaugă simboluri polisemantice. Are succes şi ca povestitor, cu
descrieri ale vieţii conaţionalilor săi.
Ca reprezentanţi importanţi ai literaturii rromilor în
Slovacia mai trebuie menţionaţi: Ján Berky (n.1940), József
Ravasz (n.1949), Bohuslava Vargová (n.1951), Daniela
Hivesová-Silanová (n.1952), Ciril Gomba (n.1953), Anna Koptová
(n.1953), directoare a teatrului ‘‘Romathan‘‘ din Košice, Katarína
Patočková (n.1971), Karol Seman (n.1940). Toţi au studii
superioare şi contribuie la dezvoltarea culturală a rromilor în
Slovacia.
Un loc aparte deţin operele Danielei Hivesová-Silanová,
care a publicat: ‘‘Tanečnica‘‘(1974), ‘‘Uprostred koncertu‘‘ (1976),
‘‘Pohyb bez teba‘‘(1979), ‘‘Z údolja nežnej lásky‘‘(1980), ‘‘Priveľa
miesta‘‘ (1981), ‘‘Okamih optimizmu‘‘(1985) şi ‘‘Spätost‘‘ (1988).
Mai este de menţionat aici şi József Ravasz cu operele
‘‘Skúšobná cesta‘‘(1965) şi ‘‘Domček v srdci‘‘ (1990). Cărţile
acestor doi autori, împreună cu cele ale lui Dezider Banga sunt
cele mai importante creaţii literare ale rromilor slovaci.
Spre deosebire de rromii din Slovacia, rromii cehi nu au
atins autonomia artistică deplină. Volumul de versuri ‘‘Kale ruži‘‘
(Trandafiri negri )7, publicat de Milena Hübschmannová - o
neobosită cercetătoare nerromă privind limba rromani şi
întemeietoarea unei gupe de studiu al limbii rromaní la
Universitatea Carolină din Praga - atestă clar acest lucru.
În această carte, apărută în anul 1990, sunt reprezentaţi
autori din Cehia şi Slovacia: Elemír Baláž, Olga Vradová, Ján
Červenak, Andrej Giňa, Ján Horváth, Emília Horváthová, Anna
Koptová, Elena Lacková, Emile Nosková, Vládo Olah,
Demetrová şi Margita Reiznerová.
În schimb, cercetarea prozei în limba rromaní are o
tradiţie mai lungă în Cehia decât în Slovacia.
De ce literatura rromilor este mai avansată în Slovacia
decât în Cehia ar putea constitui tema unei cercetări ştiinţifice.
Majoritatea scriitorilor rromi din Cehia sunt autodidacţi. Doar
puţini dintre ei au publicat cărţi: foarte populara Tera Fabiánová,

81
colegul ei, Ruda Dzurko 8, care este, totodată, şi pictor naiv, Ilona
Ferková 9, Margita Reiznerová şi alţii.
În literatura rromilor din Cehia domină temele tradiţionale.
Sunt abordate şi dificultăţile pe care rromii le întâmpină în
societatea actuală.

Note
1
Emília Horvathová, Cigáni na Slovensku, Bratislava, 1964; E.
Davidová, Cesty Romů, Olomouc, 1995.
2
C. Nečas, Nad osudem českých a slovenských Cigánů, 1. Vyd.,
Brno, 1961; C. Nečas, Aušvicate hi kher báro. Cesti
veznove cikanseho tabora v Osvetimi, II, Brno, 1992.
3
B. Daniel, Dejiny Romů, Olomouc, 1994; B. Daniel, Rómske
piesne, Praga, 1979.
4
E. Lacková, Rómske rozprávky, Košice, 1992.
5
Rómske piesne (Sborník rómskej poézie), 1979, Neratovice.
6
D. Banga, Záružlie a lekno, Bratislava, 1967; D. Banga, Pieseň
nad vetrom, Bratislava, 1964; D. Banga, Rozhovory s noćou,
Bratislava, 1970; D. Banga, Čierny vlas, Košice, 1969; D. Banga,
Magnólie zhasínajú, Bratislava, 1989; D. Banga, Modrá búrka,
Košice, 1970; D. Banga, Lyrika, Bratislava, 1992 ; D. Banga,
Verše z vrbinu, Bratislava, 1992; D. Banga, Paramisa, Bratislava,
1992.
7
M. Hübschmannová, Kale ruži, Hradec Králové, 1990.
8
R. Dzurko, Ich bin wieder Mensch geworden, Leipzig şi Weimar,
1990, Neznámy Rómovia, Bratislava, 1992, Romano
džaniben. Časopis romistických studií, Praga, Nr. 1-4 /
1994, 1 – 4 / 1995, 1 – 2 / 1996.
9
I. Ferková, Čorde čhave - Ukradene deti, Romano jekhetaniben
pre Morava, 1996.

82
Literatura rromilor în Polonia

În Polonia, rromii sunt menţionaţi documentar pentru


prima dată în anul 1419 1. Şi aici au fost la început alungaţi de
stăpânitori şi asupriţi secole de-a rândul.
În timpul celui de-al doilea război mondial naziştii au ucis
peste 35 000 de rromi polonezi, ceea ce a reprezentat 70% din
populaţia rromilor polonezi din acea vreme 2.
Din sec. XV până la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial este cunoscută o singură autoare de versuri în limba
rromaní: Bronisława Wajs-Papuscha. Data şi locul naşterii sale
nu sunt cunoscute cu precizie: 1908, 1909 sau 1910, undeva pe
traseul urmat de familia şi neamul ei.
Cei care cunosc cotidianul plin de lipsuri al rromilor se vor
minuna nu numai de faptul că această femeie a învăţat să
citească şi să scrie, dar mai ales de dorinţa ei de a-şi însuşi
cunoştinţe. Se spune că a învăţat alfabetul în condiţii
extraordinare, cu ajutorul unei evreice, iar mai târziu, înarmată cu
creion şi hârtie, a început să-şi scrie ideile în versuri 3. Dorinţa ei
de instruire şi dezvoltare spirituală i-a dat putere să facă faţă
dificultăţilor zilnice din interiorul şi din afara familiei. O greutate în
plus a reprezentat-o faptul că a fost proscrisă de propriul popor.
Viaţa ei aminteşte de aceea a lui Hölderlin, disperat de epoca sa
şi sfârşit în întunecare mintală. Destine asemănătoare au avut şi
alţi scriitori rromi.
Este cunoscută, în schimb, data exactă a morţii sale: B.
Wajs-Papuscha a decedat la 8 februarie 1987, în Inowrocław,
unde şi-a trăit ultimii ani ai vieţii în casa surorii sale.
Bronisława Wajs-Papuscha prezintă în poeziile sale
suferinţa poporului ei. Poemul ‘‘Ratvale jasva-so pal sasendyr
pszegijam apre Wolyn 1943-44 bersza‘‘ (Lacrimi de sânge - am
trăit în Wolyn sub germani în anii '43 şi '44) 4 a fost publicat în
anul 1952 şi constituie una din cele mai cutremurătoare mărturii
ale unui rrom despre holocaustul poporului său. După exemplul
corului din tragediile greceşti, ea descrie calea patimilor
poporului ei.

83
Julian Tuwim îi scrie, plin de entuziasm, la 7 februarie
1951: ‘‘ Îmi este greu să vă spun cu ce bucurie am citit aceste
cuvinte proaspete, minunate ‘‘5.
După ce J. Tuwim a cunoscut şi manuscrisul, din care a
rezultat, în 1956, volumul de versuri intitulat ‘‘Papushakere gila‘‘
(Poezii de Papuscha), el a caracterizat aceste poezii drept
‘‘poezie pură‘‘.
Va rămâne pentru totdeauna un mister câţi rromi iau cu ei
în mormânt talentul lor literar, deoarece nu au primit sfatul unui
cunoscător ca J.Tuwim sau Jerzy Ficowski. Oare câţi vor fi
astăzi, sau mâine, cei care vor beneficia de sfatul unui
cunoscător?
Una din capodoperele poetice ale Bronisławei Wajs-
Papuscha este poezia ‘‘ Ein Ohrring aus Blattwerk‘‘
Volumul de poezii, revăzut şi republicat de mai multe ori,
este unul din cele mai bune din istoria literaturii rromilor.
J. Ficowski atrage atenţia asupra faptului că există multe
poezii nepublicate ale acestei autoare 6. Editori interesaţi ar trebui
să consulte cu atenţie acest material, să-l prelucreze şi să-l
publice. O asemenea lucrare ar consolida şi mai mult locul pe
care B. Wajs-Papuscha îl deţine deja în literatura rromilor prin
volumul ‘‘Poezii de Papuscha‘‘ .
Calea deschisă de Bronisława Wajs-Papuscha este
urmată de câţiva rromi între care Edvard Debicki7, care
organizează din anul 1995 un concurs anual de lirică în limba
rromaní. Câştigătorii obţin un premiu care poartă numele
‘‘Papuscha‘‘. Un volum de poezie intitulat ‘‘Soske kawka?‘‘ (De ce
aşa?) a publicat Teres Mirga8. Edward-Grof Glowacki (n.1959)
este autorul volumului de proză ‘‘Cyganska milose‘‘ (Dragostea
ţiganilor).
Creaţia literară a rromilor din Polonia este expresia stării
spirituale a rromilor dintr-o ţară care ea însăşi s-a aflat multă
vreme în dificultate, ţară din care oamenii au fost adesea siliţi să
emigreze sau să recurgă la emigraţia interioară. Aşa se face că
literatura rromilor în Polonia se aseamănă cu literatura autorilor
polonezi.

84
Note
1
I. Daniłowicz, O Cyganach wiadomość historyczna…,Wilno,
1824; J. Ficowski, Cyganie na polskich drogach, Kraków. 1965
[(ed. a II-a), 1986 (ed. a III-a). iar prima ediţie (1953) a apărut sub
titlul Cyganie Polscy]; J. Ficowski, The Gypsies in Poland. History
and Customs, 1989; A. Mirga / L. Mróz, Cyganie - Odmienność i
nietolerancja, Varşovia, 1994.
2
W. Dlugoborski, KL Auschwitz-Birkenau, 3. VIII. 1944 - 3. VIII.
1994, Oswiecim, 1994.
3
Papuscha, Ausgewählt von Katrin Wolf, Berlin, 1992.
4
Papuscha, Idem, p. 30-36
5
Papuscha, Idem, p. 5.
6
Papuscha, Idem, p. 44 – 47; L. Bonczuk, Lysty poetki do
Tuwima, ‘‘ Rom p-o drom ‘‘ , No. 2-3, Białystok, 1997.
7
‘‘ Rom p'o drom ‘‘, No. 7-8, Białystok, 1996.
8
T. Mirga, Czemu tak? ( Soske kawka?), Podkowa Lesna, 1994.
9
E. G. Glowacki, Milosz cyganskia, Lódź, 1995.

85
86
Literatura rromilor în Austria

În Austria, rromii (sinti şi ‘‘jenische*‘‘) trăiesc din sec. XV.


Împărăteasa Maria Tereza (1717-1780) a încercat să asimileze
prin metode de forţă rromii în Imperiul Habsburgic. Fiul ei, Joseph
(1741-1790), a continuat această politică şi a fixat anumite
meserii în care rromii aveau voie să lucreze. El a stabilit
îmbrăcămintea lor şi le-a interzis să-şi folosească limba maternă.
În timpul naţional-socialismului, rromii din Austria au fost supuşi
aceloraşi represiuni ca şi cei din Germania. Până în anul 1960,
majoritatea rromilor a trăit în ţinutul Burgenland. După această
dată, datorită imigrării a 50 000 de rromi la muncă (Roma-
Gastarbeiter) cei mai mulţi se află în Viena.
În total, numărul lor în Austria se cifrează la 70 000.
Rromii cu paşaport austriac se bucură, potrivit constituţiei, de
statutul de minoritari. Pe această bază au început să înfiinţeze
asociaţii şi să publice ziare în limba rromaní1.
Aceste activităţi se răsfrâng pozitiv asupra literaturii lor,
care în Austria este încă la vârsta copilăriei. Cea mai cunoscută
scriitoare rromă din Austria este Ceija Stojka. Ea s-a născut în
anul 1933 în Kraubath, regiunea Styria (Steiermark). După
întoarcerea din lagărul de concentrare a trăit la Viena şi în
împrejurimile acesteia, lucrând ca şofer la aprovizionarea
pieţelor. În prezent este pensionară.
În cartea ‘‘Wir leben im Verborgenen‘‘ (Trăim în ascuns)2
ea descrie, într-un limbaj sensibil şi pătrunzător, ce a pătimit ca
mică fetiţă în lagărele de exterminare Auschwitz, Ravensbrück şi
Bergen-Belsen. În prima parte epică a cărţii - ‘‘Este aceasta
lumea întreagă?‘‘ - (a doua parte este o convorbire detaliată, pe
care Karin Berger a avut-o cu autoarea), cititorul este confruntat

* Denumire generică dată în trecut în ţările de expresie germană nomazilor


(printre care se vor fi aflat şi rromi), vagabonzilor şi şarlatanilor călători; jenisch
ca adj. mai înseamnă în argoul ultimilor menţionaţi ‘‘isteţ‘‘, ‘‘mintos‘‘. Etimonul
cuvântului este pus în legătură cu rădăcina verbului зanel (a şti, a cunoaşte) din
limba rromaní [n. tr.].

87
cu experienţa de viaţă a unui copil de rrom în perioada naţional-
socialismului. Copilul cunoaşte în felul său lumea teribilă a
lagărelor de concentrare. Caracteristice sunt pendularea
permanentă a stărilor sufleteşti şi darul de a acorda o anumită
însemnătate celor mai insignifiante lucruri privind calitatea vieţii
reduse la extrem. Astfel, de exemplu, călătoria deţinuţilor de la
Auschwitz - Birkenau la Ravensbrück le aduce acestora o
uşurare doar prin faptul că se agaţă de zvonul după care la
Ravensbrück ar fi mai puţine camere de gazare decât la
Auschwitz.
‘‘Undeva, la peron, ne aştepta un adevărat tren de
persoane. Nu erau multe vagoane, patru sau cinci, cu bănci. Pe
acestea se putea sta cu adevărat, era pur şi simplu minunat‘‘. În
fiecare vagon se aflau trei bărbaţi din trupele SS cu mitraliere. În
timpul călătoriei deţinuţii nu aveau voie să vorbească unii cu alţii,
mitralierele erau îndreptate către ei. ‘‘Aşa că priveam pe
fereastră, eram deci în libertate. Vedeam oameni adevăraţi
lucrând pe ogoare. Unii coseau iarba, alţii semănau ceva în
pământul bun. Vedeam vaci brune, frumoase, şi cai de muncă,
ba chiar un iepure şi copii voioşi, având înfăţişare plăcută, cu
mamele lor. Timp de câteva minute am uitat de toate. Trenul
mergea ceva mai încet, noi vedeam case ţărăneşti adevărate, cu
animale şi oameni. Pentru ei nu era un tren deosebit, era un tren
ca toate celelalte.‘‘
Perspectiva aleasă corespunde folosirii unei vorbiri de
copil. Povestirea Ceijei Stojka se învârte mereu în jurul figurii
mamei sale. Atitudinile şi comportamentele mamei sunt reliefate,
disperarea ei şi suferinţele pe care le îndură se întipăresc adânc
în amintire: ‘‘Vestea morţii tatălui nostru a fost cumplită. Zile de-a
rândul am fost într-o ameţeală ce nu poate fi descrisă. Nu am
depăşit niciodată moartea tatălui nostru. Mama a încercat să
obţină urna cu cenuşa lui de la lagărul de concentrare Dachau. În
cele din urmă, a reuşit sa-i fie trimisă prin poştă. A luat urna în
mâini, a scuturat-o, ţipând: «Wackar, eşti aici înăuntru?». Urna s-
a deschis şi câteva aşchii de os au căzut din urnă. A cusut o
punguţă , a introdus aşchiile în ea, apoi şi-a legat-o la gât. ‘‘În
timpul celor trei zile de veghe pentru tatăl mort, are loc arestarea
soţiei şi a copiilor şi deportarea la Auschwitz. Rugămintea mamei

88
adresată militarilor SS, de a i se acorda un răgaz pentru a-l putea
duce pe tată pe ultimul drum, nu a avut succes.
Fetiţa simte foarte exact ce forme de violenţă din lagărul
de concentrare o afectează în mod deosebit pe mamă: ‘‘Într-o
dimineaţă devreme au venit doi SS-işti şi doi paznici şi au zis:
«Hai, încolonarea, acum mergeţi la spălător, într-o baracă mare».
SS-iştii nu au ieşit, s-au dat la o parte. Stăteau cu
picioarele depărtate şi cu ţigări în gură. Se amuzau. Puneau
piedecă câte unuia şi îi mai dădeau şi câte un picior. Unul din SS-
işti a venit la mama şi i-a zis: «Tu, creatură, ce ai în punguţa de la
gât?»
I-a rupt punguţa de la gât cu cenuşa tatei şi a aruncat-o în
gura de scurgere. Apoi a lovit-o în faţă. Pentru a ne şterge de apă
nu aveam decât îmbrăcămintea.‘‘
Aceasta - poate cea mai tragică scenă a cărţii ‘‘Trăim în
ascuns‘‘ - reprezintă un exemplu teribil al bestialităţilor fizice şi
psihice ale naziştilor în lagărele de concentrare - şi ea este, din
păcate, cu adevărat trăită.
Ceija Stojka, care a purtat numărul de lagăr Z 6393, a mai
scris o a doua carte: ‘‘Reisende auf dieser Welt‘‘ (Călători în
această lume )3.
Fratele ei, Karl Stojka, a trecut, de asemenea, prin
martiriul lagărului fascist de concentrare. Lui îi aparţine cartea
‘‘Auf der ganzen Welt zu Hause‘‘ (În toată lumea eşti acasă), în
care îşi prezintă biografia sub forma unei discuţii. Karl Stojka a
devenit cunoscut şi ca pictor naiv.
Romedius Mungenst (jenisch, n. 1959) este autorul mai
multor poezii publicate în presa austriacă. El scrie în graiul
jenisch şi în germană. Poeziile sale în graiul jenisch sunt o
raritate în literatura internaţională, cât şi în cea a rromilor, fiind
vorba de un dialect ameninţat de dispariţie.
Autorul încearcă să-şi păstreze şi să-şi înnoiască limba.
Temele principale ale poeziilor sale sunt permanenta înstrăinare,
dezrădăcinarea socială a multor conaţionali ai săi, precum şi
răzvrătirea împotriva represiunilor din partea statului şi a
societăţii, care subminează identitatea naţională şi culturală a
acestui grup de rromi, care se autodefinesc în rromaní
‘‘Kramara‘‘4.

89
Centrul cultural al rromilor din Viena - Romano Centro -
este, de asemenea, punctul de întâlnire al unui număr de literaţi.
Cel mai cunoscut dintre ei este Ilija Jovanović. El s-a născut în
satul Rumska din Serbia şi trăieşte, din anul 1971, la Viena.
Poeziile sale au fost publicate în diverse antologii, reviste şi în
câteva cărţi despre rromi şi literatura lor5.

Note
1
Romano Centro, Viena.
2
C. Stojka, Wir leben im Verborgenen. Erinnerungen einer Roma-
Zigeunerin, Wien, 1988.
3
C. Stojka, Reisende auf dieser Welt, Wien, 1992.
4
Heimat - nur ein Gefühl?, “ Tiroler Tageszeitung ”, nr. 130, din 8
iunie 1993.
5
Choli Daroczi József, Romane poetongi antologia, Budapesta,
1995.

90
Literatura rromilor în Germania

Se vorbeşte de existenţa rromilor în Germania încă din


anul 1407.
Din cronicile şi studiile publicate după cel de-al doilea
război mondial rezultă că nicăieri în lume rromii nu au fost aşa de
persecutaţi şi chinuiţi ca în Germania. Şi procentul acelora care,
în urma maltratărilor, şi-au pierdut viaţa este cel mai ridicat1.
Din anul 1500 când rromii (sinti, jenische şi alte grupuri)
au fost declaraţi în Germania proscrişi (în afara legii) şi până la
sfârşitul dictaturii naziste, rromii au fost trecuţi prin foc şi sabie. În
anale se găsesc mereu ştiri despre rromi nevinovaţi ucişi. Dacă
s-ar face o listă cu numele tuturor rromilor ucişi în Germania, ar
rezulta o adevărată enciclopedie a morţilor 2. În aceasta ar trebui,
desigur, să se găsească şi numele acelor germani care s-au
comportat corect faţă de rromi.
În lucrări ştiinţifice se poate citi faptul că însuşi tânărul
Goethe a fost supus unei critici ascuţite pentru prezentarea prea
pozitivă, după părerea criticilor, a ‘‘ţiganilor‘‘ la sfârşitul dramei
sale ‘‘Götz von Berlichingen ‘‘ 3.
Credinţa bandei de ţigani hoţi faţă de rănitul Götz, pentru
care şi-au pus chiar viaţa în joc, contravenea gustului dominant al
publicului. Deşi Lessing a considerat tocmai această scenă drept
‘‘punctul culminant al dramei‘‘, Goethe a modificat scena 4.
În timpul holocaustului şi al discriminării totale, viaţa
culturală a populaţiei sinti şi rrome a încetat total. Dacă şi astăzi
unii dintre sinti şi rromi sunt de părere că nu ar trebui să-şi
folosească limba lor în public, această poziţie este de înţeles ca o
traumă a experienţei istorice. Aceasta a avut efecte negative
asupra literaturii rromilor în Germania.
Abia în anii şaptezeci ai acestui secol au fost înfiinţate
primele asociaţii ale sintilor şi rromilor în Germania, care
militează pentru apărarea drepturilor omului şi cetăţeneşti ale
poporului lor. Şi tot de atunci apar şi cărţi de autori rromi, în
majoritate amintiri ale foştilor deţinuţi în lagărele de concentrare.

91
Philomena Franz5 (n. 1922) şi-a publicat cartea ei
‘‘Zwischen Liebe und Hass‘‘ (Între iubire şi ură) cu un cuvât
introductiv al publicistului german Reinhold Lehmann şi cu o
contribuţie de Wolfgang Benz, directorul Centrului pentru
Cercetarea Antisemitismului din Berlin. Este cea mai cunoscută
carte a unui rrom în Germania. Dar şi alţi autori au abordat în
lucrările lor tema holocaustului sintilor şi rromilor6.
Cartea Philomenei Franz, căreia, în 1943, la sosirea în
Auschwitz, i-a fost însemnat pe braţ cu fierul înroşit numărul Z-
10550, este împărţită în trei capitole: ‘‘Copilăria mea‘‘,
‘‘Holocaustul meu‘‘, iar Reinhold Lehman a introdus al treilea
capitol, ‘‘Viaţa de după punctul zero ‘‘. În acesta, el descrie, sub
forma unei scurte relatări, viaţa Philomenei Franz după 1945.
Philomena Franz este singura femeie sinti din Germania
care a descris trecerea ei prin iad. Astfel, această carte
reprezintă o mărturie foarte preţioasă în istoria literaturii sintilor şi
rromilor. În cuvântul introductiv, Reinhold Lehmann prezintă
atitudinea autorităţilor germane de după război faţă de victimele
provenite din rândurile sintilor şi rromilor. Astfel, Philomena Franz
a obţinut abia în anul 1960 drept despăgubire pentru anii de
detenţie suma derizorie de 3500 de mărci şi recunoaşterea
oficială că a fost înregistrată ca deţinut într-un lagăr de
concentrare!
Wolfgang Benz descrie în contribuţia sa calea de la
prejudecăţi la reprimarea naţional-socialistă şi la crimele în masă
contra sintilor şi rromilor. Înainte de a scrie această carte,
Philomena Franz s-a prezentat publicului cu lucrarea
‘‘Zigeunermärchen‘‘ (Basme ţigăneşti)7.
Frithjof Hoffmann 8, născut în anul 1937, este autorul cărţii
‘‘Lyrische Gedanken‘‘ (Gânduri lirice), tipărită în 1996. F.
Hoffmann s-a născut în Dievenow / Pomerania. Copilăria şi
tinereţea şi le-a petrecut în Praga şi în Hildeshmeim. După
absolvirea gimnazului la real a lucrat în gastronomie şi a
frecventat cursurile unei şcoli hoteliere. Au urmat şapte ani de
călătorii pe mare ca bucătar, steward-şef şi casier. În anul 1978 a
trecut la islamism în Doha / Katar, unde a primit noul său nume:
Tareq Abdullah. A continuat studiile de economie hotelieră la
Universitatea Cornell - Ithaca (SUA - Statul New York).

92
Tareq Abdullah a început să publice versuri şi proză în
1992. În cartea sa ‘‘Gânduri lirice‘‘ îşi caută rădăcinile. El
relatează experienţele acumulate în călătoriile sale. Astfel, este
prezent în antologii ale autorilor germani ‘‘ La-La-Lyrik‘‘ (1992),
‘‘Auslese‘‘ (Selecţie) (1993 şi 1994) şi ‘‘Fremd unter Fremden‘‘
(Străin printre stăini, în 1995).
Melanie Spitta9 (n. 1946) a scris scenariile pentru diverse
filme documentare ale regizoarei Katrin Seybold despre
suferinţele populaţiei sinti în timpul nazismului si despre viaţa lor
în prezent: ‘‘Schimpft uns nicht Zigeuner‘‘ (Nu ne adresaţi
cuvântul de ocară ţigan - 1981), ‘‘Es ging Tag und Nacht, liebes
Kind‘‘ (S-a petrecut zi şi noapte, dragă copile - 1982), ‘‘Das
falsche Wort‘‘ (Cuvântul greşit - în anul 1986). Aceste filme au
obţinut distincţii şi o bună receptare din partea criticii.
Philomena Franz, Tareq Abdullah şi Melanie Spitta pot fi
cosideraţi cei mai importanţi reprezentanţi ai literaturii sintilor din
Germania.
De remarcat faptul că autorii celor mai vechi texte
(scrisori) în limba rromilor în Germania au fost puşcăriaşi! Ulrich
Friedrich Opfermann, autor al cărţii ‘‘Daß sie den Zigeuner-Habit
nicht ablegen‘‘ (Pentru ca ei să nu-şi piardă aspectul şi obiceiurile
de ţigani) (Frankfurt a. M., 1996), a găsit o scrisoare a celebrului
Peter Bassler din Arnsberg, unde, în anul 1741, au fost
încarceraţi mulţi rromi.
Cea de a doua scrisoare este din anul 1755. Ea a fost
publicată mai întâi în cartea ‘‘Beytrag zur Rotwelschen
Grammatik‘‘, iar mai târziu de către A. F. Pott în ‘‘Die Zigeuner in
Europa und Asien‘‘ (Halle, 1845).
În anii douăzeci ai acestui secol a fost înfiinţată ‘‘Liga
celor fără patrie‘‘, care a organizat o conferinţă în 21-24 mai
1929, la Stuttgart.
De asemenea, Klaus Trappmann aminteşte în cartea sa
‘‘Landstraße, Kunden, Vagabunden‘‘ (Berlin, 1980) nume
singulare de autori rromi. Aceste date merită o cercetare
profundă.
De la destrămarea Iugoslaviei, trăiesc şi creează în
Germania şi autori rromi din Serbia, Macedonia şi Muntenegru. În
acest mod, cultura sintilor şi rromilor se revigorează şi prinde noi

93
rădăcini. Prin constituirea unui Centru PEN al rromilor la Berlin,
care cuprinde aproape toţi scriitorii rromi importanţi, s-a creat o
nouă premisă pentru un avânt al literaturii rromilor în Germania,
care, raportată la scară europeană, a fost slab dezvoltată până
acum.

Note
1
T. Zülch, In Auschwitz vergast, bis heute verfolgt, Reinbek,
1979; R. Hehemann, Die ‘‘Bekämpfung des
Zigeunerunwesens‘‘ im Wilhelminischen Deutschland
und in der Weimarer Republik, 1871-1933, Frankfurt a.
M., 1987; J. S. Hohmann, Geschichte der
Zigeunerverfolgung in Deutschland, Frankfurt a. M.,
1988; M. Zimmermann, Verfolgt, vertrieben, vernichtet,
Essen, 1989; U. König, Sinti und Roma unter dem
Nationalsozialismus, Bochum, 1989; M. Krausnick, Wo
sind sie hingekommen, Gerlingen, 1995.
2
D. Kenrick / G. Puxon, The Destiny of Europe`s Gypsies,
London, 1972; R. Gilsenbach, Weltchronik der Zigeuner,
Frankfurt a. M., 1994;W. Wippermann, Wie die Zigeuner.
Antisemitismus und Antiziganismus im Vergleich, Berlin,
1997.
3
W. Ebhardt, Die Zigeuner in der hochdeutschen Literatur bis zu
Goethes ‘‘ Götz von Berlichingen‘‘, Allendorf a.d. Werra,
1928; R. Djurić, Roma und Sinti im Spiegel der
deutschen Literatur, Frankfurt a. M.,1995.
4
G. E. Lessing, Laokoon oder die Grenzen der Malerei und
Poesie, Stuttgart, 1982.
5
Ph. Franz, Zwischen Liebe und Haß. Ein Zigeunerleben,
Freiburg – Basel – Wien, 1985.
6
M. Krausnick, Da wollten wir frei sein, Weinheim und Basel,
1983; R. Gilsenbach, Oh, Django, sing deinen Zorn,
Berlin, 1993; A. Tuckermann, Muscha, München, 1994.
7
Ph. Franz, Zigeunermärchen, Bonn, 1989.
8
T. Abdullah, Lyrische Gedanken, Neusterlitz, 1996.
9
M. Spitta, Die erste Filmemacherin der Sinti, în ‘‘ Stimme des
Romani PEN ‘‘, Nr.2, Berlin, 1996.

94
Literatura rromilor în Elveţia

Elveţia se numără printre ţările europene cu cel mai mic


număr de rromi. După aprecierile unor etnografi, acolo trăiesc
între 6000 şi 7000 de jenische. Printre aceştia se află Mariella
Mehr, una dintre cele mai importante scriitoare rrome ale
prezentului.
Mariella Mehr s-a născut în anul 1947, la Zürich. Părinţii
ei sunt jenische. Ei toţi sunt ‘‘copii ai străzii‘‘ sau ‘‘călători‘‘
(Fahrende), care au devenit victime ale ‘‘socializării‘‘ brutale,
inumane, duse de autorităţile elveţiene. În timpul copilăriei sale a
fost în 16 instituţii de educaţie şi a fost ‘‘asistată‘‘de cinci cabinete
de psihiatrie. Mai târziu, a stat 19 luni la închisoare, pentru că
voia să se căsătorească cu un rrom care nu era pe placul
‘‘educatoarelor‘‘ sale.
Această femeie curajoasă şi inteligentă a descris în
romanul autobiografic ‘‘Steinzeit‘‘ (Epoca de piatră) - publicat la
Berna, în anul 1981, cunoscând până acum şapte ediţii - drumul
vieţii sale, presărat cu numeroase bariere aproape de netrecut.
Au urmat volumul de versuri ‘‘In diesem Traum schlendert ein
roter Findling‘‘ (În acest vis se preumblă un orfan roşu - 1983),
romanul ‘‘Das Licht der Frau‘‘ (Lumina femeii – în anul 1984),
drama ‘‘Kinder der Landstraße ‘‘ (Copiii drumurilor - în 1985),
culegerea de texte şi eseuri ‘‘RückBlitze‘‘ (Retrospectivă de
fulgere, în 1990), romanul ‘‘Zeus sau sunetul îngemănat ‘‘, apărut
în anul 1992, şi romanul ‘‘Das Kind‘‘ (Copilul - 1995).
În prezent, Mariella Mehr lucrează la noul ei roman
‘‘Kreuz‘‘ (Crucea).
Romanul ‘‘Epoca de piatră‘‘ a avut până acum cel mai
mare succes de public şi de critică. Cităm din cea mai
cuprinzătoare critică semnată de H. U. Ellenberger: ‘‘Cu energie
nestăpânită şi competenţă lingvistică, Mariella Mehr foloseşte
puternicele ei mijloace verbale în favoarea victimelor acestei
societăţi şi împotriva potentaţilor care cer aceste victime. În
romanul ‘‘Epoca de piatră‘‘ relatează trăirile şi suferinţele anilor
tinereţii sale, o nesfârşită catastrofă compusă din lipsă de

95
dragoste, violenţă, sadism şi îngustime birocratică, dar şi
încercările ei zadarnice de a se împotrivi. ‘‘Epoca de Piatră‘‘ este
un document care demască fără cruţare, în mod zguduitor,
societatea bunăstării noastre central-europene, ce nu oferă
oamenilor care nu se supun normelor impuse decât institute şi
instituţii de dresaj birocratic.‘‘
Autoarea însăşi descrie tema romanului său după cum
urmează: ‘‘Trebuie spus de la bun început: după limba mea
maternă, jenische, sunt o jenische, în limbajul igienei rasiale,
respectiv al ştiinţei antropologice - una fără domiciliu stabil,
asocială sau cel puţin reprezentanta blamată a moştenirii
genetice a unui trib nestatotnic, asocial, deci o vagantă, una din
categoriile de subom, una care dăunează poporului ca întreg,
una slabă sub aspect moral, una fără capacitate comunitară, o
hoaţă de ziua mare, o pierde-vară notorie, purtătoarea unei
maladii moştenite, o fiinţă inferioară, cu fobie faţă de muncă,
depravată din punct de vedere sexual, periculoasă pentru
comunitate, o psihopată, o lepră, pe care un Hitler, pe bună
dreptate, ar fi încarcerat-o şi ar fi făcut-o nedăunătoare. Nu ni s-a
lăsat mie, surorilor mele şi fraţilor mei, nici măcar numele nostru,
numele poporului nostru – jenische.‘‘
Duritatea vieţii unui jenische, ca şi a familiei sale în
această frumoasă ţară, este prezentată de Mariella Mehr într-un
mod impresionant şi în textul ‘‘Im Gehen sterben‘‘ (Murind în
mers – apărut în anul 1989). Autoarea, care prin textele ei
insolente provoacă dur, a avut mare succes cu cartea concepută
documentar ‘‘Kinder der Landstraße‘‘ (Copiii drumurilor - 1987) şi
cu romanul ‘‘Zeus oder der Zwillingston‘‘ (Zeus sau sunetul
îngemănat), publicat în anul 1994.
În cartea scrisă pentru teatru sau televiziune ‘‘Copiii
drumurilor‘‘, Mariella Mehr dezvăluie practicile, multă vreme
ascunse, ale instituţiei ‘‘Pro Juventute‘‘, care, începând din anii
treizeci, ‘‘asistă‘‘ copii de landfahreri (nomazi) şi de rromi.
Copiii erau smulşi cu forţa de la părinţi, mamele internate
în clinici de psihiatrie, iar taţii condamnaţi la muncă silnică.Aceste
fapte constituie, de asemenea, tema romanului ‘‘Zeus oder der
Zwillingston‘‘.

96
Autoarea descrie amestecul de mitologie şi prezent într-o
clinică de psihiatrie, luând ca exemplu destinele înlănţuite şi de
nedespărţit ale pacienţilor Zeus şi Rosa Zwiebelbuch. Înjosită şi
violată, Rosa se salvează omorându-l pe Zeus, personifcarea
voinţei de putere şi a năzuinţei către moarte. În clinică pacienţii
sunt trataţi ca obiectele. În cotidianul din clinică, groaznic pentru
pacienţi, autoarea aduce în scenă figuri mitologico-realiste ca
doctorii Bonifatius Wasserfallen şi Gottlob Abderhladen, precum
şi Don Ricardo şi Kunigunde Wasser - care are trăsăturile mamei
sale.
Pe baza constatărilor psihiatrice, ea demască psihiatria
elveţiană ca instrument politic şi critică puterea doctorilor, cărora
li se atribuie dreptul de a stabili ce este ‘‘normal‘‘ şi ce nu este.
Romanul de critică a societătii, ‘‘Zeus oder der
Zwillingston‘‘, dezvăluie fără cruţare racilele şi propune
înlăturarea lor radicală.
Mariella Mehr nu este numai o eminentă autoare de
proză, ci şi o talentată poetă. În volumul de versuri ‘‘In diesem
Traum schlendert ein roter Findling‘‘ (În acest vis se preumblă un
orfan roşu - 1983), autoarea prelucrează, folosind diverse forme
de poezie, lumea ei interioară, marcată de provenienţa şi
împrejurările vieţii sale. Cu «Tränen des Ikarus» (Lacrimile lui
Icar) în ochi, ‘‘Călătoarea în noapte‘‘ scrie despre călătoria ei
‘‘prin negura lumii‘‘. Cităm dintr-o ‘‘Relatare de călătorie‘‘:

Par ascuţit de văpaie


bătut în creierul meu
trandafir spinos
sunt pe moment
roşu potir plin-ochi
miere amară
peste rând de foc
eu m-am
trecut ca semnul de fier înroşit
al toiagului rupt
gândul vorbelor zburate
eu pasăre albastră aripi
scufundaţi zborul

97
cu ochii / ochii
neprotejată de-nvăţătură
băut-am râsete
găsit-am abisuri
negre erau
dar, în sfârşit,
coapsele timpului
îmbrăţişându-mă
abisul căutând
Unde îmi înfloreşte curcubeul tău.

Autoarea, care în prezent pregăteşte şi un nou volum de


versuri pentru publicare, nu numai de proză, descrie propria
suferinţă, asemeni suferinţei poporului ei:

Morţile toate să le strângi


hora mormintelor patrie să-ţi fie
se simte ca o stâncă mâna
ce-mi duce creieru-n tăcere
iar timpul creşte ruperi de cuvinte
în licitaţia speranţelor
de nicăieri,
nedureros.

Mariella Mehr se numără printre reprezentantele


proeminente ale literaturii de astăzi a rromilor, deşi ea nu
foloseşte cuvântul ‘‘ rromi ‘‘ în operele ei. Scriitoarelor şi
scriitorilor asemeni Mariellei Mehr se datorează faptul că
literatura rromilor îşi ocupă locul egal în drepturi între literaturile
altor popoare.

98
Literatura rromilor în Italia

În Italia, rromii au apărut prima dată la începutul sec. XIV,


dar numai în a doua jumătate a sec. XX intelectuali din rândurile
lor - scriitori şi pictori - îşi fac un nume în opinia publică.
Santino Spinelli1 (n. 1964) este astăzi reprezentantul cel
mai de seamă al literaturii rromilor în Italia. După studii, a publicat
mai multe cărţi, dintre acestea ‘‘Romanipe – Ziganita‘‘2 a avut cel
mai mare succes.
În poeziile sale, S. Spinelli se inspiră din tradiţia şi istoria
rromilor.
Poezia ‘‘Auschwitz‘‘3 a fost inclusă în multe antologii şi alte
cărţi despre holocaust:

Faţă suptă,
ochi stinşi,
buze reci.
Tăcere.
O inimă sfâşiată
fără suflare,
fără cuvinte,
Şi nici o lacrimă.

Santino Spinelli este şi organizatorul unui festival cultural,


care, din 1992, are loc anual în Lanciano. Graţie acestei
manifestări, scriitorii rromi din Europa au posibilitatea să facă
schimb de idei şi de experienţă şi să evalueze critic literatura
rromilor4.
Trebuie amintiţi, de asemenea, scriitorii Olimpio Cari5,
Vittorio Mayer Pasquale şi Paola Schöpf6.
Câţiva dintre aceşti autori rromi sunt poeţi ai clipei şi
imprimă pe hârtie versuri ca proiecţie a stării de spirit. Alţii
încearcă să-şi prezinte versurile la festivităţi, pe care alţii le culeg.
Existenţa, efemeritatea ei, deşertăciunea, uitarea în
moarte, liniştea în sânul pământului, libertatea pierdută, nostalgia

99
ei, patria, culorile şi miresmele sale, toate aceste teme din
cotidianul rromilor sunt dezvoltate în probleme general umane.
În povestiri, transmise până acum în mare parte pe cale
orală, domină motive fantastice.

Note
1
S. Spinelli, Gilí Romaní, Roma, 1988.
2
S. Spinelli, Romanipe – Ziganita, Lanciano, 1993.
3
S. Spinelli, Gilí Romaní, Roma, 1988.
4
S. Spinelli, Baxtalo drom. Antologia delle migliori opere del 40
Concorso Artistico Internazionale ‘‘Amico Rom‘‘,
Lanciano, 1997.
5
O. M. Cari, Le imagini di mauso, în ‘‘ Lacio drom ‘‘, nr. 1 / 1991;
Alle porte della citta, în ‘‘ Lacio drom‘‘ , nr. 2-3 / 1994;I
miei canti, în ‘‘Lacio drom ‘‘, nr. 5 / 1997.
6
Sinti und Roma - Gestern und Heute, Roma, 1993.

100
Literatura rromilor în Franţa

În Franţa trăiesc rromi din anul 1419. Trecutul lor în


această ţară a fost destul de bine cercetat. Să amintim numai de
cărţile lui François Vaux de Foletier ‘‘Les Tsiganes dans
l`ancienne France‘‘ (Paris, 1961) şi ‘‘Mille ans d` histoire des
Tsiganes‘‘ (Paris, 1970). De aceea, ne vom ocupa aici numai de
literatura franceză a rromilor. Viaţa rromilor a fost, desigur - lucru
ce nu trebuie uitat - izvor de inspiraţie pentru mulţi literaţi şi artişti
francezi.
Cultura franceză, după cum rezultă din istoria artei şi
literaturii, s-a hrănit dintr-o multitudine de izvoare. Dar şi în Franţa
au trebuit să treacă secole - mai exact 520 de ani - până când un
rrom a pus mâna pe toc, pentru ca, parafrazându-l pe René
Descartes, să poată afirma: ‘‘Scriu, deci exist!‘‘.
Acesta a fost Matéo Maximoff. Spre deosebire de
Descartes, care ar fi formulat în timpul unei plimbări renumita sa
cugetare ‘‘Cogito, ergo sum‘‘, M. Maximoff a pus existenţa sa în
legătură cu scrisul pe când ispăşea o pedeapsă în închisoare!
M. Maximoff este singurul scriitor rrom din Franţa care a
dobândit o anumită notorietate.
În ultimul timp au apărut poeţi, dintre care Sandra Jayat,
autoarea culegerii ‘‘Lunes Nomades‘‘ (1984), este cea mai
cunoscută.
Vania de Gila - Kochanowski, care a scris romanul ‘‘L`
Ame tsigane‘‘ (1992) şi Jean-Louis Tudela au publicat poezii şi
povestiri în revista ‘‘Études Tsiganes‘‘.
Tony Gatlief (n.1948), regizor de film, trebuie, de
asemenea, menţionat. El este rrom de provenienţă algeriană,
care, alături de chitaristul Django Reinhardt întruchipează un fel
de emblemă a culturii şi literaturii rromilor francezi.
Matéo Maximoff s-a născut în anul 1917 la Barcelona.
Mama sa, dansatoare pe sârmă într-un circ, provenea din neamul
‘‘manuś‘‘ din Ţara Bascilor. Tatăl sau era căldărar din Rusia.
Familia M. Maximoff aparţine neamului ‘‘belkeshti‘‘, care
are multe ramuri şi a călătorit prin multe ţări ale Europei. Câteva

101
evenimente din viaţa neamului au influenţat viaţa şi creaţia lui
Matéo Maximoff. Drumul vieţii sale şi istoria neamului său şi-au
găsit expresia în cartea ‘‘Routes sans Roulottes‘‘.
La sfârşitul primului război mondial, familia M. Maximoff s-
a stabilit la Romainville, în apropiere de Paris, unde Matéo
Maximoff trăieşte şi lucrează şi astăzi.
După ce a rămas orfan la vârsta de 14 ani, Maximoff a
trebuit să-şi susţină propria existenţa şi pe a celor patru fraţi ca
reparator de cazane şi prezentator de filme.
Pe când avea douăzeci de ani, în 1938, Matéo Maximoff a
fost condamnat la închisoare pentru că a participat la o încăierare
sângeroasă între clanul căldararilor şi cel al romanichel-ilor.
Cearta a pornit de la răpirea unei fete din clanul căldărarilor.
Pentru spălarea ruşinii, s-a întrunit staborul căldărarilor care a
hotărât răzbunarea. Matéo Maximoff a făcut parte din grupul de
executori ai sentinţei; fiind cel mai tânăr a fost desemnat să
supravegheze şi astfel a scăpat cu cea mai mică pedeapsă.
La imboldul apărătorului său din oficiu, Jaques Isorni,
Matéo Maximoff a scris în timpul detenţiei romanul ‘‘Les Ursitory‘‘.
În timpul ocupaţiei Franţei de către Wehrmacht, Matéo
Maximoff a fost internat, ca mulţi alţi rromi, patru ani într-un lagăr
de concentrare din Pirinei.
Romanul său ‘‘Les Ursitory‘‘, apărut după război în 1946,
a fost tradus şi în alte limbi europene.
“Ursitoarele” sunt trei spirite feminine care determină
soarta oamenilor. În centrul acţiunii cărţii se află un clan de rromi
din neamul căldărarilor din România. Eroul este Arniko, fiul
Tereinei, al cărui tată, Finkelo, a decedat, după ce urisitoarele îi
preziseseră moartea la exact şase luni după nunta sa.
Viaţa părinţilor lui Arniko a decurs exact aşa cum o
prevăzuseră ursitoarele lor, iar în a treia noapte după naşterea lui
Arniko s-a prezis, după o dispută dramatică, soarta copilului: ‘‘Şi
a zis ursitoarea cea puternică, cu vocea ei gravă: ‘‘Acest copil va
trebui să ispăşească şi să plătească într-un fel aparte. În focul
care arde, veţi recunoaşte un butuc de lemn. Acesta provine din
pomul care a crescut deasupra inimii omului ce zace îngropat în
acest loc. Când butucul va fi mistuit complet de flăcări copilul va
înceta să mai trăiască.‘‘

102
Dunicha, mama Tereinei, trece în clan drept vrăjitoare: ea
scoate butucul din foc şi salvează astfel viaţa nepotului ei Arniko.
Dar ea doar prelungeşte în acest fel viaţa lui, pentru că ‘‘numai
după ce butucul va fi fost complet mistuit de flăcări, copilul vă
înceta să mai trăiască.‘‘
Povestea romanului trasează viaţa Tereinei şi a lui Arniko,
dar se împleteşte strâns cu credinţa tradiţională în soartă a
rromilor, cum se găseşte doar în povestirile populare şi în basme.
Trăirea şi legenda se contopesc într-o unitate în romanul
lui Matéo Maximoff. El conţine nenumărate informaţii despre viaţa
socială şi culturală a rromilor. Cititorul află detalii despre
semnificaţia numelor proprii şi a credinţelor lor, despre relaţiile
dintre diversele neamuri, cunoaşte sentimentele şi conflictele lor,
precum şi instituţiile de împăciuire, el află amănunte despre
stabor (kris), judecata rromilor. Urmărind soarta eroului său,
autorul proiectează un tablou complex despre viaţa rromilor,
credinţa lor, tradiţiile şi raporturile lor sociale, fără să neglijeze
caracterele individuale şi sentimentele lor.
În 1955, M. Maximoff a publicat romanul ‘‘Le prix de la
liberté‘‘. Deşi mai slab din punct de vedere literar ca primul, şi
acest roman a fost primit de public şi de critică cu laude.
România este din nou locul de desfăşurare a acţiunii; de
data aceasta izvorul de inspiraţie nu mai este credinţa în soartă a
poporului său, ci istoria acestuia.
Rromii au fost în România o jumătate de mileniu robi; abia
în sec. XIX începe lupta lor de eliberare.
Istoria, aşa cum a fost consemnată de istorici şi de
scriitori români, i-a servit lui M. Maximoff ca fundal pentru
romanul său despre Istvan, condamnat la moarte pentru o crimă
pe care nu a comis-o.
Al treilea roman, ‘‘Savina‘‘ (1957), este istoria unei pasiuni
nefericite, în care joacă un rol şi justiţia proprie a rromilor.
Acţiunea se petrece pe vremea ţarilor în Rusia şi în Europa
Centrală.
‘‘La septième fille‘‘ (A şaptea fiică) a apărut în anul 1969 şi
acţiunea se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial, la
ţărmul francez al Mediteranei într-un lagăr de internare pentru 91
de rromi.

103
Durata acţiunii se întinde doar pe câteva zile, timp în care
o bătrână, Dharani, considerată vrăjitoare, îşi ia rămas bun de la
lumea aceasta. Înainte de aceasta vrea să transmită puterea ei
unei alte femei. Potrivit unei legende a poporului ei, în discuţie
intră numai o a şaptea fiică. Această condiţie o îndeplineşte
numai Silenka, o fată de patru ani.
Bătrâna alege copila şi exercită influenţă asupra
subconştientului ei, pentru a afla ceea ce bătrâna şi-a însuşit în
cei aproape o sută de ani de viaţă.
Câteodată a adus un pic de noroc oamenilor care i-au
cerut sfatul, dar cu ce preţ! Pentru a face fericit pe unul, ea
trebuia să distrugă pe altul. Ea însăşi, incapabilă de fericire, este
orgolioasă şi obsedată de puterea ei. Deşi ar fi putut să adune
bogăţii, trăia ca un ascet, ce nu a cunoscut niciodată dragostea şi
răspândea teamă.
Într-unul din corturile şatrei zace, ca un mort în coşciug,
Tantchi, tatăl micuţei Silenka. El a fost ani de-a rândul bolnav, iar
cititorul află mai târziu că boala lui este lucrătura vrăjitoarei, cărei
el voise să-i vină de hac. În timpul priveghiului, presupusul mort
se trezeşte la viaţă. Cei prezenţi îl consideră un ‘‘mulo‘‘, un
vampir. ‘‘Există morţi, care trebuie omorâţi din nou,‘‘ spune
Dharani, şi Tantchi este, într-adevăr, omorât.
Un bătrân din şatră încearcă să desluşească cauzele
acestor întâmplări dramatice. El însuşi este dotat cu puteri
vrăjitoreşti, a vrut toată viaţa numai binele şi încearcă să înfrângă
puterea vrăjitoarei Dharani şi s-o elibereze pe Silenka de sub
înfluienţa vrăjilor ei. În cele din urmă, vrăjitoarea triumfă, moare
însă la nouă zile după Tantchi, în timp ce familia decedatului
prăznuia pomana de nouă zile.
Silenka se întoarce la mama şi fraţii ei, rămâne însă
întrebarea temătoare, dacă Dharani a reuşit să transmită copilei
teribila ei putere.
Matéo Maximoff a publicat şi alte romane: ‘‘La poupée de
mameliga‘‘, ‘‘Condamné a survivre‘‘, ‘‘Vinguerka‘‘ şi povestirile‘‘
Dites - le avec des pleurs‘‘, ‘‘Ce monde qui n`est pas le mien‘‘,
‘‘Routes sans Roulottes‘‘.
Maximoff s-a făcut cunoscut publicului şi cu poezii şi
eseuri, iar Cuvântul înainte la unele din cărţile sale l-a scris

104
singur, aşa de pildă la ‘‘Tzigane, mon ami‘‘. A făcut şi o traducere
a Noului Testament în limba rromaní. Aceasta a apărut în anul
1995 sub titlul ‘‘E nevi vastia‘‘, ca o traducere în dialectul
căldărarilor, la Societatea Biblică din Paris.
Creaţia lui Matéo Maximoff, care a înregistrat cel mai
mare succes cu ‘‘Les Ursitory‘‘, aminteşte, sub aspectul tehnicii
narative şi al atmosferei, de povestirile şi romanele scriitorilor
latino-americani, reprezentanţi ai ‘‘realismului magic‘‘.
Expresia ‘‘miracolul real‘‘ a lui Alejo Carpentier se poate
aplica romanelor lui Maximoff şi romanelor altor scriitori rromi.
‘‘Miracolul real se dezvăluie în puritatea sa, când realitatea este
modificată în mod frapant, varietatea ascunsă a realităţii este
scoasă la suprafaţă printr-o neobişnuită şi unică iluminare, iar
fiinţarea este extinsă în diversitatea şi gradările sale‘‘, a explicat
Alejo Carpentier principiul său de creaţie. Exact, în această
formă, el poate fi aplicat şi la opera lui Maximoff. În fapt, miturile
şi legendele rromilor, întreaga lume a imaginaţiei lor au multe în
comun cu lumea spirituală a amerindienilor şi nu trebuie să mire
faptul că scriitorii romi au o privire asemănătoare cu a colegilor
latino-americani asupra realitătii şi îi dau expresie literară într-un
mod asemănător. Asta înseamnă că se simt legaţi de moştenirea
spirituală şi caută forme literare, care cresc direct din spiritul
propriului popor, dacă nu sunt chiar în mod direct extrase din
popor. Aşa cum în poveşti, mituri şi legende, realitatea şi ficţiunea
se contopesc, arta narativă la unii scriitori rromi se bazează pe
două făgaşuri, astfel că se poate vorbi de magia realului şi de
realitatea magiei. În acest mod, se crează o lume, a cărei esenţă
este cel mai bine cuprinsă de noţiunea ‘‘miraculosului real‘‘. În
romanele lui Matéo Maximoff această esenţă iese cel mai pur la
lumină. Autorul a găsit echilibrul între întâmplările şi momentele
folcloristice, etnice şi sociale, ceea ce a permis crearea unor
opere cu valoare artistică şi literară universală. Cel mai
convingător în această privinţă este romanul ‘‘Les Ursitory‘‘.
Vania de Gila-Kochanowski, doctor în lingvistică,
etnosociolog şi autorul unor lucrări importante despre limba
rromilor, ‘‘Gypsy Studies‘‘, provine din Lituania. Locuieşte şi
lucrează la Paris. În anul 1992, el a publicat prima sa carte,
romanul ‘‘Romano atmo‘‘ (Suflet rrom). Romanul cuprinde patru

105
capitole. În primul capitol, ‘‘Mashkir Romende‘‘ (Printre rromi),
Kochanowski povesteşte despre acei rromi care sunt proprii săi
străbuni.
În cel de-al doilea capitol,‘‘Mashkir Gajende‘‘ (Printre
nerromi), tratează convieţuirea cu lituanienii şi dificultăţile ce
rezultă din aceasta. În cele din urmă, autorul foloseşte pretextul
revoluţiei din 1905 - 1906 în Letonia, pentru a reflecta asupra
efectelor acesteia asupra rromilor.
În anul 1996 a apărut cartea intitulată ‘‘Le roi des
Serpents‘‘, o culegere de basme ale rromilor, selectate şi
comentate de Kochanowski.
Sandra Jayat, o poetă rromă, a organizat la Paris o serie
de manifestări culturale, prezentând publicului lucrări de artă
plastică şi opere literare de autori rromi.
Alţi tineri poeţi publică lucrările lor recente în ziarele şi
revistele literare sau sunt prezenţi în antologiile de literatură a
rromilor.
Din anul 1996* există la Universitatea INALCO Paris un
curs de studierea limbii rromaní, care, se speră, va sluji nu numai
formării unei tinere generaţii de lingvişti rromi, ci şi îmbogăţirii
vieţii literare în Franţa.

* Cursul este ţinut de remarcabilul lingvist, dr. Marcel Courthiade, cel de numele
căruia se leagă, între altele, existenţa alfabetului rrom comun, internaţional, şi
principiile generale ale normării limbii rromani. Este locul să arătăm că, în fapt,
primul curs de rromani de la INALCO a fost deschis de Georges Calvet, în ziua
de miercuri 6 martie 1968, structurat pe dialectul căldărăresc (cf. « Études
Tsiganes », nr. 1 / 1968, p. 3-5) [n.red.].

106
Literatura rromilor în Spania

În Spania, rromii s-au aşezat la începutul sec. XV.


Autorităţile nu-i vedeau cu ochi buni şi, în sec. XVI, a început
persecutarea lor brutală, care este descrisă în literatura
spaniolilor şi a rromilor.
Cel mai important reprezentant al scriitorilor rromi în
Spania, José Heredia Maya, s-a născut în anul 1947 la
Albunuelas, în provincia Granada. După încheierea studiilor de
limbă şi literatură spaniolă, a început să se dedice cercetării
flamenco-ului şi este astăzi unul din profesorii de frunte ai
catedrei de flamenco la Universitatea Granada.
J. H. Maya a scris următoarele lucrări: ‘‘Penar Ocano‘‘
[Oraţii] (1973), ‘‘Poemas Indenfensos‘‘ [Poezii lipsite de apărare]
(1973), ‘‘Camelamos naquerar‘‘ [Vrem să vorbim] (1976),
‘‘Charol‘‘ [Lac, vopsea] (1983), ‘‘Macama Jonda‘‘ (1983), ‘‘Sueno
Terral‘‘(1990), ‘‘Bitácora del Padre‘‘ (1997) şi ‘‘ Un Gitano de Ley
‘‘ [Un rrom după lege] (1997). A devenit cunoscut prin piesa de
teatru ‘‘Camelamos naquerar‘‘ 1.
În această piesă de teatru autorul tematizează, împletind
elemente de dans şi muzică, prigonirea de secole a rromilor în
Spania, un strigăt împotriva robiei, tutelării şi romanticismului
siropos.
Titlul semnalizează deja în mod pregnant mobilul piesei:
Vrem să vorbim. Când piesa a fost prezentată, în februarie 1976,
în premieră în Granada, iar trupa de teatru a început un turneu,
Franco murise cu trei luni în urmă. Lucrul la piesă începuse în
timpul vieţii dictatorului, unele părţi din text căzuseră pradă la
cenzură. Publicul întregii ţări a sărbătorit succesul piesei. Presa a
apreciat, de asemenea, seriozitatea teatrului flamenco, care a
adus pe scenă ceva cu totul nou: nu doar simplu amuzament, ci o
piesă serioasă, dramatică, cu un mesaj politic clar.
Maya se foloseşte în ‘‘Camelamos naquerar‘‘ de un fundal
istoric. Piesa este structurată pe patru texte de lege din secole
diferite, prin care se documentează continuitatea prigonirii
rromilor din sec. XV până în sec. XX. Pravila regilor catolici de la

107
1499 constituie debutul: ‘‘Poruncim egipţienilor şi căldărarilor
străini, ca în 60 de zile de la ieşirea acestei legi, să se aşeze şi
să intre în slujba seniorilor, care trebuie să le dea ceea ce se
dovedeşte a fi necesar. Le interzicem să se deplaseze în grupe
prin ţinuturile Coroanei. Dacă totuşi săvârşesc acest fapt, vor fi
surghiuniţi din Spania în 60 de zile, li se vor aplica la prima
abatere o sută de lovituri de bici şi se va pronunţa surghiunul pe
vecie. La a doua abatere li se vor tăia urechile şi va urma
surghiunul‘‘.
Prin pravila montată în textul următor - dată de regele Filip
al V-lea - justiţia este chemată să-i prindă şi să-i ucidă pe rromi.
Într-o altă hotărâre, regele ordona ca rromii ‘‘să fie vânaţi
până în locurile sfinte ale Caselor Domnului‘‘. La sfârşitul piesei
se afla alt decret dispreţuitor faţă de oameni, ordinul jandarmeriei
spaniole, Guardia Civil: ‘‘Ţiganii să fie supravegheaţi cât mai
sever…‘‘
Montajul acestor decrete în diferite locuri, constituie
structurile cele mai importante şi evidente ale piesei Camelamos
naquerar. Pe lângă această perspectivă exterioară, se află
viziunea interioară, o acuzare personală, exprimată prin versuri şi
cântece populare în tradiţia flamenco. Poeziile, în parte puse pe
note special pentru piesă, provin mai ales din volumul de versuri
al lui Maya ‘‘Penar Ocono.‘‘ Poeziile şi cântecele vorbesc de
durerea, teama, neajutorarea şi de vulnerabilitatea oamenilor. Ele
se află în opoziţie cu textele ‘‘reci‘‘ de lege. Prin alternarea
artistică a diverselor perspective, se amplifică mesajul de fond al
piesei, anume că rromii suferă de secole prigoana şi
discriminarea.
După decretul regilor catolici urmează, de pildă, poezia
‘‘Después vino el destierro‘‘ (Apoi a venit surghiunul):

Şi fără să ştim de ce,


a venit surghiunul . . .
Păsări călătoare de când ne ştim
pe toate drumurile
batjocoriţi
desţăraţi
sub toate coroanele

108
vânaţi de gloată
chinuiţi
schingiuiţi
de decrete
prea pline de dispreţ.
Semănat în ritmul
mâniosului tău bici turbat
se mai vede
poate din India
un lung şirag de orizonturi.
Cine-a primit neliniştea,
patima unei morale stranii,
transformate în măgar
minereu
nuia
cântec
şi mai ales batjocură?
Nici Dumnezeu nu şi-a păstrat purtarea
Şi nici de ajutor n-a fost gestul catolic
mimat de-atâţia prea catolici regi şi papi
din înălţimi de amvon,
ca noi, crezând în el,
iar ei, sugându-ne sudoarea,
să şteargă urma milenarei nedreptăţi.
Nu-mi amintesc nici de strânsoarea pe ascuns
A vreunei alte ostenite mâini.
Doar biciul,
oh, şi spuma din suduitoare guri
ce-ncearcă
să-mi împlînte venetice ritmuri 2.

Cântece populare flamenco întrerup textul poeziei: ‘‘M-am


născut cu mii de ani în urmă: când orizontul, lent, în pas de
animal se găurea…‘‘3.
Eul colectiv al poeziei, care compară lumea de atunci cu
cea de astăzi, s-a ‘‘născut cu mii de ani în urmă‘‘: reprezintă
poporul rromilor în totalitatea sa şi face referire la existenţa sa
veşnică.

109
La sfârşitul piesei ‘‘Camelamos naquerar‘‘ se află poezia
‘‘Pon tu cuerpo a tierra‘‘ (Întinde-te pe pământ), care în timpul
reprezentaţiei este evocată de mai multe ori şi care a fost pusă
pe note pentru scenă. Cu ajutorul jocului de cuvinte, al
onomatopeelor şi al repetărilor de cuvinte, Maya subliniază
apropierea rromului de natură, de pământ şi lună. Dorinţa de
luptă victorioasă pentru libertăţi personale şi speranţele moarte
din realitate merg mână în mână.
Cât de puternic era rasismul împotriva rromilor, a fost
evidenţiat nu numai de conţinutul piesei, ci şi de acţiunile de
perturbare din timpul turneului: ameninţările cu bombe şi
mâzgălelile discriminatoare de pe străzi au deranjat câteva
spectacole. În spatele acestor acţiuni se afla pe atunci relativ
necunoscutul ‘‘Partido Racial Democratico‘‘ (Partidul Rasial
Democratic). P.R.D. şi-a pus sigla pe graffiti de genul: ‘‘Afară cu
ţiganii! - Astăzi vor muri porcii de ţigani! - Trăiască Spania fără
ţigani ! - Trăiască Hristos, Regele!‘‘4.
Mult mai puternice decât acţiunile de perturbare au fost
reacţiile la această piesă, căci au fost constituite comitete de
rromi, au început negocieri cu guvernul pentru îmbunătăţirea
situaţiei rromilor, dar, ceea ce era important, în primul rând,
publicul spaniol a auzit, pentru prima dată, informaţii mai exacte
despre rromi, despre originea şi despre problemele lor.
Oratoriul ‘‘Un Gitano de Ley ‘‘ s-a bucurat, de asemenea,
de un mare succes. În acesta, Maya descrie drumul, calvarul
vieţii rromului spaniol Zeffirino Giménez Malla, pe care Papa Ioan
Paul II l-a declarat, în 1997, martir5.
Opera lirică a lui Maya ocupă şi ea un loc de seamă în
literatura rromilor. El se inspiră din tradiţia şi muzica rromilor şi
descrie viaţa şi suferinţele poporului său, ce nu ar putea exista
fără muzica şi dansul său.
Un alt reprezentant important al literaturii rromilor din
Spania este Joaquin Albaicin, născut în 1965 la Madrid. După
studiile universitare a început să scrie pentru ziare spaniole. A
publicat câteva cărţi, dintre acestea nuvela tipărită în anul 1993,
‘‘La serpiente terrenal‘‘6, şi ‘‘En pos de Sol‘‘ din anul 19977 au
devenit cunoscute.

110
În ‘‘En pos de Sol ‘‘, Albaicin descrie în mituri şi legende
istoria şi viaţa rromilor.

Note
1
J. H. Maya, Camelamos naquerar, Granada, 1976.
2
Idem, p. 11.
3
Idem, p. 14.
4
T. Trenas, Los ‘‘ guerrilleros‘‘ contra los gitanos, în ‘‘Gaceta
ilustrada‘‘, 6 iunie 1976.
5
J. H. Maya, Un Gitano de Ley, Granada, 1997;cf. Bruno Nicolini,
Ad un anno dalla beatificazione. Zeffirino Giménez Malla. Una
tappa nella storia degli Zingari, în « Lacio Drom « , Italia, nr. 2 /
1998, p. 28 - 37
6
J. Albacin, La serpiente terrenal, Barcelona, 1993.
7
J. Albacin, En pos del Sol, Barcelona, 1997.

111
112
Literatura rromilor în Marea Britanie

Primele grupuri de rromi au ajuns în Anglia între anii 1430


şi 1440. Se presupune că au venit pe corăbii din Olanda. Ei au
adus ‘‘parfumul Indiei‘‘ în această ţară europeană, cu mult înainte
ca navigatorul portughez Vasco da Gama (1469-1524) să
descopere drumul pe mare către India (1498), iar englezii să facă
din acest subcontinent o colonie a lor.
Înainte ca rromii să pună mâna pe condei, au trecut mulţi
ani şi mulţi dintre ei au sfârşit în ştreang. Henric al VIII-lea (1509-
1547) a dispus ca rromii să fie urmăriţi cu severitate. În timpul
domniei sale a fost executat şi întemeietorul socialismului utopic,
Thomas Morus, care s-a pronunţat în renumita sa lucrare
‘‘Utopia‘‘ pentru recunoaşterea egalităţii în drepturi a tuturor
oamenilor şi pentru încetarea discriminării unor popoare. Rromii
au fost supuşi în Anglia unei prigoane permanente. Astfel, de
pildă, în anul 1596 au fost condamnaţi la moarte prin ştreang 106
rromi din Yorkshire. În actul de acuzare se făcea afirmaţia
absurdă că aceştia ar fi ţinut ascunşi preoţi catolici şi emisari de
la Roma1.
Dacă se poate da crezare ipotezelor unor critici literari,
John Bunyan (1626-1688), autorul lucrării ‘‘The Pilgrim`s
Progress‘‘, celebră în toată lumea, poate fi considerat
întemeitorul literaturii rromilor în Marea Britanie. El provenea
dintr-o familie de căldărari. Până acum nu s-a dovedit dacă aceşti
meseriaşi făceau parte din poporul rromilor, ceea ce este posibil,
sau dacă erau de altă provenienţă, străină. În operele acestui
scriitor, care a stat 12 ani în închisoare pentru convingerile sale
religioase, apar deseori rromi ca motiv literar.
Ca urmare a unor studii lingvistice şi pe baza unor lucrări
literare ale lui George Borrow (1803-1881) a fost înfiinţată în anul
1888 ‘‘Gypsy Lore Society‘‘, o societate ştiinţifică, care, decenii
de-a rândul, a cercetat cultura rromilor şi a editat revista ‘‘Journal
of the Gypsy Lore Society‘‘.
Graţie acestei reviste, s-au păstrat pentru posteritate o
mulţime de povestiri şi poezii scrise în rromaní2. Ea a avut o

113
contribuţie importantă la răspândirea primelor informaţii despre
literatura rromilor în Europa.
Kirk Yetholm, un consilier al lui George Borrow, Sylvester
Boswell3, care a colaborat cu cercetători de limbă rromaní B.C.
Smart şi H.T. Crofton (‘‘The Dialect of the English Gypsies‘‘,
Londra, 1875) - toţi aceştia pot fi consideraţi pionieri ai literaturii
romilor în Anglia.
Informaţii mai exacte pe această temă pot fi găsite în
‘‘The Gypsies Parson‘‘ de George Hall4.
Bramwell Glyn Evens-Romany5 (1877-1943) este cel mai
important reprezentant al literaturii rromilor englezi. Soţia sa,
Eunice Evens6, a descris viaţa acestuia în toate detaliile
interesante.
Din anul 1934, Evens-Romany a lucrat cu succes ca
redactor la programul BBC în limba rromaní . El este autorul mai
multor texte, dintre care sunt de remarcat în mod special ‘‘A
Romany in the Fields‘‘, ‘‘A Romany and Raq‘‘, ‘‘A Romany in the
Country‘‘, ‘‘Out With Romany Once More‘‘, ‘‘Out with Romany By
the Sea ‘‘. Câteva au apărut postum. Evans-Romany a scris mai
ales literatură pentru copii, ocupând în această privinţă un loc
central în istoria literaturii rromilor. A cercetat istoria familiei şi a
constatat că străbunii săi au purtat numele larg răspândit de
Smith. De familia sa a aparţinut şi Jaspers Petulengo, pe numele
său adevărat Ambrose Smith. Borrow l-a descris ca şeful unei
mari familii din Anglia de Est.
Alţi scriitori rromi în Anglia sunt: Eli Frankham7, autorul
volumului de poezii ‘‘Poems by Eli‘‘, Tom Odley8, autorul
volumului ‘‘Dirty Gyppo‘‘. Ambii sunt autodidacţi şi descriu, în
primul rând documentar, peregrinările rromilor prin Anglia.

Note
1
D. Kenrick şi G. Puxon, The Destiny of Europe’s Gypsies,
London, f.a.; R. Djurić, Ohne Heim, ohne Grab, Berlin
1996.
2
Colaboratorii revistei ‘‘Gypsy Lore Society‘‘ au publicat un mare
număr de poezii şi povestiri ale rromilor. Astfel, au
dobândit o anumită notorietate Godfrey Charles

114
Leland, Murray Jeannie MacBain (‘‘The Book of a
Thousand Poems‘‘, Evans, 1942), Dora Yates şi alţii.
3
G. S. Boswell, The Book of Boswell, Gollancz, 1970;
Autobiography. The Book of Boswell, în ‘‘Journal of
the Gypsy Lore Society‘‘, Fascicolul 49, 1970; Gypsy
Boy on the Western Front, în ‘‘Journal of the Gypsy
Lore Society‘‘, Fascicolul 52, 1973.
4
G. Hall, The Gypsy’s Parson, Londra, 1894.
5
B. G. Evens-Romany, A Romany and Raq, Londra, 1949; B. G.
Evens-Romany, Out With Romany Once More, London, 1941; B.
G. Evens-Romany, Out With Romany Again, Londra, 1942; B. G.
Evens-Romany, Out With Romany by Meadow and Stream,
Londra, 1942; B. G. Evens-Romany, Out With Romany By the
Sea, Londra, 1942; B. G. Evens-Romany, A Romany in the
Fields, Epworth, 1947.
6
E. Evens, Through the Years with Romany, Londra, 1946.
7
E. Frankham, Poems By Eli, Cambridgeshire, 1972.
8
T. Odlley, Dirty Gyppo, Ilfracombe, 1983.

115
116
Literatura rromilor în Suedia şi Finlanda

Rromii sunt amintiţi în Suedia pentru prima dată în anul


1512. Mai târziu, au sosit grupuri şi în Finlanda - care a ţinut
multă vreme de Regatul Suedez.
Din anul 1969 rromii au început să-şi înfiinţeze propriile
asociaţii naţionale şi culturale.
Katarina Taikon (1928-1994) a fost cea mai prolifică şi
mai cunoscută scriitoare rromă din Suedia, care a scris în primul
rând literatură pentru copii. După modelul povestirilor populare
ale rromilor a publicat mai multe cărţi, între care ‘‘Zigenerska‘‘1,
‘‘Förlatt att vi stör‘‘ şi ‘‘Katitzi‘‘2* au avut cel mai mare succes.
Władisław Jakowicz (n.1915) a urmat exemplul Katarinei
Taikon. El scrie în rromaní, iar cartea sa O Tari thaj e Zerfi 3 este
foarte îndrăgită de rromi.
Veijo Baltzar (n. 1942), cel mai de seamă reprezentant al
literaturii rromilor în Finlanda, este considerat drept unul dintre cei
mai importanţi scriitori rromi ai lumii. El a scris un număr
semnificativ de romane importante: ‘‘Polttava tie‘‘ (Drumul în
flăcări), ‘‘Verikihlat‘‘ (Logodna însângerată), ‘‘Mari‘‘, ‘‘Mustan
Saaran kristallipallo‘‘ (Globul de cristal al negrei Sarah),
‘‘Käärmeenkäräjkivi‘‘ (Piatra de judecată a şarpelui) şi ‘‘Musta
tango‘‘ (Tangou negru)4.
Opera sa cuprinde şi drame: ‘‘Musta ruoska‘‘ (Biciul
negru), ‘‘Nälkerkurjet‘‘ (Cocorii foamei), ‘‘Taon kivestä hevosen‘‘
(Cioplesc un cal din piatră), ‘‘Rautayöt‘‘ (Noptile îngheţate),
‘‘Rautaratsut‘‘ (Caii de gheaţă).
Baltzar a scris opera ‘‘Orli‘‘, diverse lucrări dramatice
pentru radio5 şi televiziune6, precum şi piese de teatru7. Baltzar
este şi autor de lieduri, puse pe note de compozitorul finlandez

*
Katitzi a fost recent tradusă, excelent, şi în limba română, la iniţiativa
Ambasadei Suediei la Bucureşti, de către Monica Bunu (Bucureşti: Editura
RAO, 2001, 168 p.). Lucrarea este însoţită de un superb ghid metodologic scris
de dr. Cătălina Ulrich [n.red.].

117
Toni Edelman, şi a produs discul ‘‘Siihen ei ole sanoja‘‘ (Nu-s
cuvinte pentru asta). A scris, de asemenea, articole, polemici şi a
organizat expoziţii.
Cu romanul ‘‘Drumul în flăcări", acest artist polivalent a
aprins o mare dispută despre rromi în Finlanda. În scrierile sale,
el critică tendinţele de dezvoltare ale civilizaţiei occidentale.
Baltzar contrapune banilor, simbol al civilizaţiei şi expresie a
înstrăinării ei umane şi sociale, valori şi ţeluri spirituale. Aceasta
este tema nu numai a romanelor, ci şi a operei ‘‘Orli‘‘, prezentată
în premieră în anul 1995 în Imatra şi în 1997 la Helsinki. Şi
Baltzar se apleacă, în scrierile sale, asupra basmelor, miturilor şi
ritualurilor rromilor. El este întemeietorul şi conducătorul teatrului
‘‘Romano drom‘‘, care fiinţează din 1992.
Alţi poeţi cunoscuţi în Finlanda sunt Henry Hedman8,
Valfrid Åkerlund şi Miranda Vuolasranta9.
Literatura rromilor din Finlanda este unică în felul ei. Deşi
în această ţară trăiesc foarte puţini rromi, aici au apărut cele mai
bune opere literare ale acestui popor. Din păcate sunt în
majoritate scrise doar în limba finlandeză, astfel că ele sunt
necunoscute cititorilor europeni şi majorităţii rromilor. Traducerea
romanelor şi a pieselor de teatru în principalele limbi europene şi
în rromaní ar fi o contribuţie importantă la dezvoltarea şi
promovarea internaţională a literaturii rromilor.

Note
1
K. Taikon, Zigenerska, Stockholm, 1977; Zigenare är vi,
Stockholm, 1967.
2
K. Taikon, Förlatt att vi störr, Stockholm, 1977; K. Taikon,
Katitzi, Stockholm, 1969; K. Taikon, Katitzi i gamla stan,
Uddevalla, 1979.
3
W. Jakowicz, O Tari thaj e Zerfi, Borås, 1982.
4
V. Baltzar, Poltava tie, Helsinki, 1968 ; V. Baltzar, Verikihlat,
Helsinki, 1969; V. Baltzar, Mari, Helsinki, 1972; V.
Baltzar, Mustan Saaran kristaalipallo, Helsinki, 1978; V.
Baltzar, Käärmenkaräjäkivi, Helsinki, 1988; V. Baltzar,
Musta tango, Helsinki, 1990.

118
În teatrul ‘‘Romano drom ‘‘ au fost prezentate următoarele
drame de Veijo Baltzar: ‘‘Musta ruoska‘‘ (1981), ‘‘ Nälkäkurjet‘‘
(1982), ‘‘Taon kivesta huvosen‘‘ (1983), ‘‘Rautayöt‘‘ (1984), ‘‘
Rautaratsut‘‘ (1986). În anul 1981 Baltzar a fost onorat cu cel mai
important premiu de teatru finlandez.
5
Baltzar a scris următoarele drame radiofonice: ‘‘Nusan Saaran
kristallipallo‘‘, difuzată de Radioul suedez în anul 1976,
şi ‘‘ Djengina ‘‘, difuzată de Radioul finlandez în anul
1988.
6
Baltzar a scris scenariile pentru dramele de televiziune:
‘‘Musalaisballadi‘‘ (Balade rrome), TV 1 Helsinki, 1974 şi
‘‘Punainen puutarha‘‘ (Grădina roşie), TV 1 Helsinki.
7
Piese de teatru de Baltzar : ‘‘ Tie ‘‘ (Drumul), prezentată de
Teatrul ‘‘ Romano drom‘‘, în anul 1982; ‘‘ Punain
Heboven‘‘ (Calul roşu), în repertoriul Teatrului ‘‘ Romano
drom ‘‘, 1983; ‘‘Mustat kiharat ‘‘ (Buclele negre),
prezentată, de asemenea, de Teatrul ‘‘Romano drom‘‘ în
anul 1985.
8
H. Hedman, Sar me sikjavaa romanes (Cum învăţ rromanes),
Helsinki, 1996.
Miranda Vuolasranta / Valfrid Åkerlund, Romani tšimbako drom
(Drumul limbii rromaní), Helsinki, 1995.

119
120
Teatrul ‘‘Phralipen‘‘* al rromilor

Teatrul ‘‘Pralipe‘‘ *, întemeiat la începutul anilor şaptezeci


în Skopje (Macedonia), a luat fiinţă la iniţiativa unor tineri rromi,
care şi-au redescoperit propria cultură teatrală şi pe care au dorit
să o dezvolte în continuare. Turnee în multe oraşe ale
Macedoniei şi Iugoslaviei, invitaţii la diverse festivaluri europene
stau mărturie recunoaşterii tot mai mari de care s-a bucurat
teatrul ‘‘Pralipe‘‘, care, în cele din urmă, s-a numărat printre cele
mai importante teatre din fosta Iugoslavie. Până astăzi este
singurul teatru din Europa al rromilor care se dedică propriei lor
culturi europene. Din repertoriul său fac parte opere începând cu
antichitatea până la Becket, precum şi piese din propria creaţie.
Fără subvenţii de la stat, ‘‘Pralipe‘‘ a putut să activeze şi
să supravieţuiască numai datorită dăruirii membrilor săi. Odată cu
declanşarea războiului şi în urma dezintegrării politice şi
economice din fosta Iugoslavie, teatrul a pierdut orice posibilitate
de existenţă. Îndelungatele contacte cu ‘‘Theater an der Ruhr‘‘ şi
cu Roberto Ciulli au făcut posibilă, cu ajutorul Ministerului Cultelor
din landul german Renania de Nord-Vestfalia, mutarea teatrului
‘‘Pralipe‘‘ în oraşul german Mülheim.
‘‘Nunta însângerată‘‘ de Federico García Lorca a fost
prima reprezentaţie a teatrului ‘‘Pralipe‘‘ la Mülheim şi a avut un
asemenea succes, încât spectacolul a fost prezentat în turneu
prin toată Germania şi în multe state europene. Au urmat alte
puneri în scenă de aceeaşi înaltă valoare artistică.
În anul 1993 teatrul a primit premiul Uniunii Criticilor de
Teatru Germani şi premiul pentru excelenta punere în scenă a
piesei ‘‘Das grosse Wasser‘‘ (Marea apă) de Zivko Cingo la
Festivalul de teatru renan, iar în anul 1995 Premiul Ruhr pentru
Artă şi Stiinţă al oraşului Mülheim pe Ruhr.
După mulţi ani de existenţă şi activitate în Republica
Federală Germania, de experienţă şi cunoştinţe dobândite în
diverse ţări europene, sunt necesare lărgirea ariei de activităţi a
teatrului ‘‘Pralipe‘‘ şi întărirea autonomiei sale. Cu ajutorul

* corect: Phralipen [n. red.].

121
‘‘Theater an der Ruhr‘‘, ‘‘Pralipe‘‘ vrea să construiască un centru
socio-cultural, care în colaborare cu alte instituţii să se dedice
integrării rromilor în societatea noastră modernă.

Repertoriul teatrului ‘‘ Pralipe‘‘

Ratvale Bijava (Nunţi însângerate, în versiunea rromă)


De Federico García Lorca
Premieră: ianuarie 1991

Subiectul:
Se spune că Lorca ar fi luat tema pentru ‘‘Nuntă
însângerată‘‘ dintr-o notiţă de ziar. Mama mirelui şi-a pierdut, cu
ani în urmă, mai întâi soţul apoi fiul cel mare în urma unor crime.
Ucigaşii, aparţinând familiei Felix, îşi duc în continure viaţa,
nepedepsiţi. Ea află de la vecini că viitoarea noră a fost logodită
cu ani în urmă cu Leonardo Felix. Între timp, Leonardo s-a
căsătorit şi are un copil. Pământul pe care-l munceşte produce
doar strictul necesar. De la soţia sa află că verişoara ei, fosta lui
logodnică, se va căsători. La aflarea ştirii, el reacţionează iritat,
agresiv. Înainte de nuntă vizitează mireasa, dragostea lui pentru
ea nu s-a stins. Soţia sa observă schimbarea, care se vede în
comportamentul său. Tatăl miresei îşi dă şi el seama că
Leonardo coace ceva. Oamenii se distrează. În acest timp,
Leonardo fuge cu mireasa. Ştirea pică în toiul nunţii. Ginerele îi
urmăreşte pe fugari. În pădure se întâlnesc luna şi moartea, ele
presimt ce se va întâmpla. Moartea îi conduce pe Leonardo şi pe
mire unul la celălalt. În luptă mor amândoi.
Distribuţia:
Suncica Todić (mama), Sami Osman (mirele), Elizabeta
Koćoska (mireasa), Umer Dzemailji (tatăl miresei), Eduard
Bajram (Leonardo), Silvia Pinku (soţia lui Leonard), Šaban
Bajram (ţapinar), Rojan Šaban (ţapinar), Mustafa Zekirov (luna),
Suncica Todić (moartea ca cerşetoare), Rahim Burhan (regizor),
Vladimir Georgievski (scenograf), Elena Donćeva (costume),
Sami Osman ( lector de limba rromaní ).

122
Cronici:

«Cei opt actori nu redau pe de-a întregul Lorca, dar ceea


ce prezintă pe scenă este un joc de teatru briliant. Iscat din
lăuntrul vintrelor, turnat în structuri arhaice, colorat şi în acelaşi
timp tandru învelit într-o limbă metaforică, ne aruncă în adâncul
iadului sentimentelor.
Spaţiul este acolo unde se joacă, chiar şi fără inventar.
Aproape în mod magic apar tablouri mari, austere. Din sensul
cuvintelor se observă ce se petrece între personaje. Punerea în
scenă de către Burhan, format la modelele indiene şi
modernismul european, celebrează, coreografiază mişcările
artiştilor. Patosul este aproape căutat - şi iată că, odată luat în
serios, nu trebuie să ne temem de el. Emoţiile acestei seri
minunat colorate provin în mare parte din linişte, acţiunea este
redusă la minimul necesar, stilizarea este folosită de regizor cu
mare zgârcenie (dervişi dănţuind, moartea ca personaj). Adesea,
tablourile sale, pe un fundal auriu, se aseamănă cu icoanele -
efectul este straniu şi plin de imaginaţie. Arta nobilă creează
profunzime. Ea va capta orice public, chiar dacă nu stăpâneşte
limba rromaní ( MAZ, 30.09.1992).

“După doar şaptezeci şi cinci de minute, ansamblul de


actori a primit meritatele aplauze pentru spectacolul de o mare
muzicalitate interioară şi cu multă sensibilitate pentru formele
ritmice de expresie. Şi totuşi, nu apare nicicând impresia că pe
scenă se joacă doar după un scenariu.
Farmecul acestei montări provine mai puţin din exoticul
sclipitor al unei culturi necunoscute, ci, mai degrabă, din simţul
pentru limbajul teatral în tablouri, exact şi în acelaşi timp sensibil,
ca, de pildă, atunci când Leonardo prinde mireasa, deja gătită, în
cordonul său roşu, se leagă de ea şi cu o pornire pasională
stoarce pe obrazul său o portocală, sau atunci când peste cei doi
morţi, înveliţi într-o pânză, se deşartă coşuri pline cu portocale,
se presară flori şi nisip» (Neue Zeit, 19.10.1991).

“Ce trăire! La început, rivalii se pândesc, nu-şi lasă din


ochi adversarul, ţin strâns doi cocoşi, gata să-i trimită în lupta

123
mortală. Între ei, o tânără fată îmbrăcată în alb şi cu o găină sub
braţ. Pe lângă acestea, ‘‘Habanera‘‘ din ‘‘Carmen‘‘ a lui Bizet şi o
dramă furioasă de dragoste şi pasiune, eros şi moarte se
dezlănţuie şi îşi urmează cursul către un deznodământ
înfricoşător. Tragedia lirică a poetului spaniol, antică în sensul
finalului ei inevitabil, dobândeşte dimensiuni noi, impunătoare, în
montarea lui Rahim Burhan, directorul şi întemeietorul teatrului
‘‘Pralipe‘‘. Întrucât piesa prezentată în limba rromaní este pe
înţelesul spectatorului şi fără cunoaşterea cuvintelor, acesta este
captat de întreaga forţă a tablourilor coreografice, geniale, în timp
ce urmăreşte drumul personajelor prizoniere ale tradiţiei: femei în
pragul infernului durerii sfredelitoare.
Mama ce şi-a pierdut soţul şi fiul se agaţă de cel de-al
doilea fiu; mireasa se distruge în conflictul dintre senzualitate şi
morală, deoarece în ziua nunţii ei, după tradiţia ţărănească, se
lasă furată de iubitul de odinioară. Năpăstuită este şi soţia
părăsită.
Interpreţii vorbesc limbajul trupului, exprimă plăcere şi
dorinţă, ură şi disperare. Prin încetinirea conştientă a mişcării,
întâmplările dobândesc o penetranţă fantomatică. Recuzita lui
Vladimir Georgievski pare a fi o grotă a naturii, pereţii din faianţă
mare, ornamentală, se deschid greu şi apăsător. Tomuri sumbre,
prevestind destinul, domină atmosfera scenică. Lumina
lumânărilor proiectează semne ale morţii. Simboluri însoţesc
acţiunea purtată de o tensiune interioară chinuitoare. Rahim
Burhan şi ansamblul său de nouă actori prezintă într-o oră şi
jumătate o baladă de dragoste şi credinţă, păcat şi ispăşire, o
tragedie plină de patos, acompaniată de o muzică biciuitoare
(Valentino Skenderovski), ce conferă deznodământului fatal o
proprie muzicalitate dureroasă. Doar puţini spectatori au venit la
‘‘Haus am Klieversberg‘‘. Cei prezenţi au aplaudat însă cu
entuziasm şi recunoştinţă trupa de teatru din Skopje, Macedonia
(Wolfsburger Allgemeine Zeitung, 26.02.1991).

“Punerea în scenă realizată de Rahim Burhan, acţionând


asupra publicului prin gestică, limbă (limba rromaní provenită din
vechea sanscrită indiană), decor şi muzică în egală măsură -
dezvoltă un vârtej, căruia nu i se poate nimeni sustrage. În câteva

124
minute spectatorul este atras în acest vârtej al simţămintelor
arhaice. Piesa lui Lorca despre dragoste şi moarte cunoaşte prin
actorii teatrului rromilor o asemenea intensitate şi senzualitate,
încât prin modul direct de exprimare aduce aproape o atingere
fizică.
Simbolistica tablourilor este pe cât de simplă pe atât de
frapantă. O singură portocală, oferită de mireasă (Elizabeta
Kocoska) lui Leonardo (Njedo Osman), devine simbol al
efemerităţii şi dulceţii vieţii. În final, se deşartă două coşuri de
portocale peste cei doi rivali morţi. Tablouri ce conţin întreaga
poezie a lui Lorca şi care nu pot fi lesne uitate (Hamburger
Abendblatt, 25. 05. 1992).

«Prologul creat de regizorul Rahim Burhan demonstrează


în tablouri simbolice şi melodramatice întreaga dramă a uciderii
din dragoste din ‘‘Nunta însângerată‘‘a lui Federico García Lorca.
În faţa unui perete auriu, cu irizaţii de icoană, pe scena
‘‘Markgrafentheater‘‘ din Erlangen, se ghemuiesc în stânga şi în
dreapta doi bărbaţi cu câte un cocoş de luptă în mâini. Ei nu se
lasă deranjaţi în ritualul lor de către frumoasa fată curtenitoare cu
o găină sub braţ. O versiune agresivă a Habanerei lui Bizet
(‘‘Carmen‘‘), transmite duelului simulat fluidul fascinant. O a doua
femeie atrăgătoare învăluie cu dansul ei un bărbat mai în vârstă.
Ea îl ademeneşte cu o portocală, simbol al fertilităţii şi
erotismului, iar apoi i se sustrage. O uvertură coreografică,
seducătoare, expresivă (Nürnberger Nachrichten, 22.03. 1993).

Romeo şi Julieta
De William Shakespeare
Premiera: martie 1994

Subiectul:
Război civil în fosta Iugoslavie. Unităţi paramilitare ale
celor două părţi învrăjbite, de religie şi naţionalitate diferită,
Capulet şi Montague, se înarmează pentru război. Se ajunge la
conflict între soldaţi, pe care prinţul neutru Escalus încearcă să-l
aplaneze.

125
Romeo, fiul lui Montague, protestează împotriva
războiului. Acuzând lipsa de dragoste şi de toleranţă între
popoare diferite, el discută cu prietenii săi Mercutio şi Benvolio
despre dragostea sa pentru Rosalinde. Ei îl conving pe Romeo
să meargă cu ei la balul mascat al Capuleţilor. Tânărul Paris a
cerut Capuleţilor mâna Julietei. Aceasta află de la mama ei şi de
la doică că la bal îl va cunoaşte pe viitorul ei mire. Aici se
îndrăgostesc Romeo şi Julieta.
Mercuţio şi Benvolio se amuză de dragostea lui Romeo
pentru Julieta, până când înţeleg că această dragoste pentru fiica
duşmanului ereditar constituie pericol de moarte pentru Romeo.
Romeo şi Julieta îşi jură dragoste eternă. Ei îl roagă pe părintele
Lorenzo să-i cunune în secret. Acesta speră ca astfel să-i împace
pe enoriaşii celor două credinţe.
În timp ce îşi îngroapă victimele de război, clanul
Montague este atacat de Capuleţi. Zadarnic încearcă Romeo să-l
liniştească pe furiosul Thybalt, un văr al Julietei. Mercuţio vrea
să-şi apere prietenul şi este rănit mortal când Romeo se pune
între luptători. Din răzbunare, Romeo îl ucide pe Thybalt. Prinţul îl
izgoneşte pe Romeo din oraş.
Doica îi relatează Julietei despre moartea dragului ei
verişor, sperând ca aceasta să accepte astfel căsătoria cu Paris.
Julieta însă insistă să petreacă cu Romeo noaptea nunţii, aşa
cum plănuiseră. Romeo stă ascuns la părintele Lorenzo. Paris
cere din nou Capuleţilor mâna Julietei. I se promite că nunta va
avea loc peste două zile. Romeo şi Julieta se întâlnesc pe
ascuns. La revărsatul zorilor el trebuie să fugă.
Lacrimile Julietei nu sunt pentru verişorul ucis, cum
presupune mama ei. Capulet stabileşte nunta cu Paris, refuzul
Julietei stârneşte mânia sa.
Doica o sfătuieşte şi ea să se supună hotărârii tatălui.
Disperată, Julieta cere ajutor de la părintele Lorenzo, care
scorneşte viclenia: cu ajutorul unei licori, Julieta va intra într-un
somn asemănător cu moartea după care mai târziu va fugi cu
Romeo. Ştirea despre acest plan nu a ajuns la Romeo. El află că
Julieta ar fi moartă, merge la mormântul ei şi moare alături de ea.
Când Julieta se trezeşte, îşi descoperă iubitul fără însufleţire şi îl
urmează în moarte.

126
Interpreţii
Silvia Pinku (Julieta), Eduard Bajram (Romeo), Suncica
Todić (contesa Capulet), Umer Dzemailji (contele Capulet),
Elizabeta Koćoska (doica Julietei), Rojan Šaban (Escalus), Rojan
Šaban (Lorenzo), Erol Begović (Paris), Sami Osman (Mercutio),
Šaban Bajram (Benvolio), Mustafa Zekirov (Thybalt),Turkijan
Rustemov (Abraham), Rahim Burhan (regie), Gralf-Edzard
Habben (scenografie şi costume), Mustafa Zekirov (muzică),
Donald Kenrick (traducerea în limba rromaní ).
Cronici:
«Nu este de mirare că şeful Teatrului ‘‘Pralipe‘‘, Burhan,
citea despre Verona şi se gândea la Sarajevo, că sub regia lui
Capuleţii Julietei devin musulmani, Montague-ii lui Romeo devin
creştini. O actualizare care nu siluieşte piesa şi, în acelaşi timp,
permite o implicare personală a trupei de actori într-o operă a
literaturii universale. Burhan şi echipa sa provin, totuşi, dintr-o
ţară în care visul milenar al omenirii de convieţuire a diverselor
popoare şi religii sub acelaşi acoperiş s-a pulverizat (Mein Echo,
31.03.1994)».

«Rahim Burhan transpune conflictul din Jugoslavia în


teatru: Capulet contra Montague devine musulmani contra
creştini - o relaţie distrusă, care este deja prezentă în imaginea
scenică (Gralf-Edzard Habben) a unui pod distrus. Acest fapt
este actualizat, dar nu este o actualizare aplatizantă; aceasta
crează punctul direct de legătură. Intens, puternic, consecvent -
dar Burhan arată şi derizoriul acestui război, face perceptibile
ameninţarea permanentă, ura iraţională (TZ. München,
25.03.1994)».

«Politicul în dragoste constă în universalitatea acesteia,


astfel descrie Roberto Ciulli motivaţia activităţii internaţionale şi
multiculturale a Teatrului de pe Ruhr‘‘.

«Dragostea este acţiune. Implicarea oamenilor, cea mai


mare solidaritate posibilă. Teatrul rrom ‘‘Pralipe‘‘, refugiat din
Skopje (Macedonia) şi care de doi ani şi jumătate este parte
organizatorică a ansamblului din Mülheim, a tematizat această

127
dragoste prin montarea celei de-a patra producţii a sa: ‘‘Romeo şi
Julieta ‘‘ provin din două grupuri etnice şi religioase învrăjbite. El
este educat creştin, ea musulmană. Domneşte războiul civil.
Carnavalul din Sarajevo cunoaşte numai o costumaţie. De aceea,
oaspeţii Capuleţilor la balul mascat, cu feţele de plastic înţepenite
şi picioarele despuiate sub mantale lungi întunecate, tropăie ca o
armată de stafii. Morţii dănţuind se întorc din nou: în final, ei o
rânduiesc pe Julieta presupusă moartă între păpuşile de cârpă,
fără chip, înşiruite pe năsălie şi îl înconjoară în ritm tenebros pe
Romeo reîntors pe câmpul de luptă, ca şi cum ar cere
numaidecât moartea celor doi. Romeo moare, Julieta moare.
Părintele Lorenzo, care trebuia de fapt să clarifice totul şi
să contribuie astfel la împăcarea peste morminte, nu mai apare;
în drum spre cimitir el a fost probabil împuşcat întâmplător de un
trăgător din umbră. Această impresionantă tragedie oricum nu
vrea nimeni să o asculte. Poate că într-o zi, când va fi din nou
ceva asemănător cu pacea, se vor face monumente pentru cei
doi, a căror moarte de martiri a decurs aşa de contemplativ şi
graţios şi de care va fi mult mai uşor să-ţi aminteşti decât de
nenumăratele cruzimi ale acestui război. Astăzi însă: nici o
soluţie, nici o înţelegere, nici un sfârşit al grozăviilor. Astăzi doar
se moare (Süddeutsche Zeitung, 21. 3. 1994).

«Scenele succesive de dragoste, de luptă şi de ucidere


curg într-o perfecţiune coreografică, fără ca măsura demnă de
admirat să străpungă atmosfera dominantă a inevitabilului, a
fatalităţii soartei. Descrierea vieţii de familie orientale apare într-
un mod zguduitor de autentic, iar încercarea de evadare a
tinerilor îndrăgostiţi e aproape de strigăt. Toate acestea se
desfăşoară într-o suită de tablouri neîntreruptă timp de două ore
la al cărei final, altfel ca la Shakespeare, nu se află împăcarea,
prin moartea celor doi tineri îndrăgostiţi, a familiilor învrăjbite, ci
ţăcănitul mitralierei peste cadavrele perechii îndrăgostite, zăcând
în formă de cruce. Un eveniment particular, marginal. Războiul
civil continuă. Pentru acest caz special de limbaj, dincolo de
cuvinte, trebuie să mulţumim regizorului Rahim Burhan, marelui
ansamblu cu multe realizări deosebite şi unei tehnici de scenă

128
magistrale. Oră astrală în Casa Solinger. Ora unui astru negru
(Solinger Morgenpost, 23.04. 1994)”.

Bahro Phani * (Marea) de Zivko Cingo


Premiera: mai 1993
Subiectul
Un cămin de orfani. Lem îşi ia rămas bun de la unchiul
Kostadinovski, căci Lem trebuie să meargă la cămin. Sosirea
celorlalţi copii la cămin. Ei se întâlnesc cu responsabilii căminului:
Olivera, Ariton şi Aneski. Kejten, un copil din cămin, refuză să se
supună dispoziţiilor conducerii. Pentru prima dată el are viziunea
unei ‘‘Mari Ape‘‘. Încercarea de a se împotrivi ordinii este
pedepsită. Acum copiii înţeleg prizonieratul lor. Pe zidurile
înconjurătoare descoperă înscripţiile foştilor copii din cămin.
Kejten şi Lem sunt bătuţi de Ariton, deoarece se
împotrivesc ordinelor conducerii căminului. Copiii se sfădesc,
dacă pedeapsa dată de Ariton este justificată.
Responsabilul cultural al căminului este Trifun, un poet. El
se ocupă de talentele artistice ale copiilor, după care aceştia fac
proba calităţilor lor. Olivera îl laudă pe poet şi povesteşte copiilor
povestea vieţii lui Trifun.
Kejten a pregătit cu copiii un spectacol de teatru şi îl
anunţă conducerii căminului. Spectacolul reflectă viaţa şi situaţia
conflictuală a copiilor în cămin. La sfârşit, Kejten arată copiilor
‘‘Marea‘‘. Supraveghetorul Aneski este şi el fascinat de viziune.
Conducerea căminului întrerupe spectacolul. Aneski cade pradă
nebuniei şi moare.
Pe ascuns, copiii se uită la reviste pornografice. În mod
surprinzător descoperă raporturile de dragoste dintre Olivera şi
Ariton. Drept pedeapsă trebuie să facă duş rece şi să
repovestească istoria vieţii poetului Trifun.
Kejten îi provoacă pe Olivera şi pe Ariton. În ura sa,
Olivera îi scoate ochii lui Kejten. Când ea îşi dă seama de crima
ei, înnebuneşte.

* corect, fără aspiraţie, Baro pani [n. red.]

129
Trifun recunoaşte greşeala vieţii sale. Lem, care se
gândeşte cum să-l ajute pe Kejten, aflat în arest, solicită ajutorul
lui Trifun. Acesta îl găseşte pe Kejten mort. Copiii îl jelesc. Lem
nu poate să creadă ca prietenul său este mort. Ca prin minune,
Kejten se trezeşte din moarte.
Dintr-odată, copiii observă un foc pe cer şi se simt atacaţi
de păsări şi păduchi. Ei îl imploră pe Kejten să-i ajute. Obişnuitul
tril de fluier îi readuce la realitate. Trifun se spânzură.
Copiii cară lemne pentru încălzit. Kejten fură un trunchi de
lemn, deşi Lem îl previne. Menka pârăşte lui Ariton furtul lui
Kejten şi complicitatea lui Lem.
Când Kejten este luat la întrebări, el îi povesteşte lui
Ariton că ar vrea să-şi cioplească o mamă din lemn. În sfârşit,
Ariton înţelege suferinţa copiilor din cămin şi absurditatea tuturor
interdicţiilor.
Kejten povesteşte despre amintirile şi despre patria sa.
Când copiii pleacă să-şi caute părinţii, Ariton se împuşcă.
Interpreţii:
Copiii din cămin: Eduard Bajram (Kejten), Sami Osman
(Lem), Elisabeta Kocoska (Menka Griskovska), Silvia Pinku
(Bosilka Kocoska), Rojan Šaban (Todorce Terzioski), Sabrina
Hodzić (Jordanka), Erol Begocić (Sokole Efrutovski), Turkijan
Rustemov (Bubalka Klimoski). Conducerea căminului: Umer
Džemailji (Ariton), Suncica Todić (Olivera), Mustafa Zekirov
(Trifun), Šaban Bajram (Aneski) Rahim Burhan (montarea), Gralf-
Edzard Habben (scenografie şi costume), Rajko Durić
(traducerea în limba rromaní ).

Cronici:
«Regizorul Rahim Burhan pendulează între ponderea
arhaică şi soluţiile coreografice cu dans, aşa de intens, aşa de
senzual, încât aproape că nu există adevărate probleme de
înţelegere (se joacă în limba rromaní ), chiar dacă ies în evidenţă
mai mult punctele nodale externe, expresive ale întâmplărilor, în
detrimentul detaliilor de fineţe.
Asociaţiile cu prezentul şi trecutul merg paralel cu jocul.
Să nu uităm: SS-ul folosea o coloristică variată pentru triunghiul
de pe uniforma deţinuţilor din lagărele de concentrare; ţiganii

130
aveau rezervată tocmai culoarea brună. Iar astăzi, patria lor este
o ţară plină de sânge şi lacrimi (Potsdamer Neueste Nachrichten,
4. 10. 1993)».

«După ‘‘Nunta însângerată‘‘ a lui Lorca, de anul trecut,


acest teatru de primă clasă a reuşit sâmbătă, la Potsdam, să
înregistreze un al doilea minunat succes cu piesa ‘‘O Baro Pani‘‘
(Marea) a scriitorului macedonean Zivko Cingo.
Teatru fascinant, de la început până la sfârşit, care-şi
extrage expresivitatea din trăirea intens a temei. Teatru care nu
numai că stăpâneşte legile scenei, dar şi ştie să le aplice în mod
fericit. Teatru, care posedă arta succesiunii: după zgomot-linişte,
după mişcare-încremenire, după tristeţe-înseninare. Acest lucru
poate fi inteligent şi încântător şi de o virulenţă febrilă. Teatru fără
patrie, hrănindu-se din propriile rădăcini. Teatru care ştie multe,
atât din secretele nuanţelor, cât şi ale strălucirii luminii, precum şi
ale vibraţiei limbii. Teatru care face imaginile palpabile - un
Theatrum mundi ca Theatrum totale - imponderabil, credibil,
însufleţit. Un eveniment teatral de primă mărime, a cărui energie
de necrezut se impune de la sine de pe scenă. (Märkische
Allgemeine, 4. 10. 1993)

Rahim Burhan, întemeietorul şi conducătorul ansamblului


macedonean ‘‘Pralipe‘‘, alungat din Skopje, montează sub formă
de parabolă poetică o povestire simplă despre suferinţe şi
răzvrătire, despre claustraţi şi asupriţi, care au o viziune (privesc
toţi transfiguraţi spre cer, mai târziu, un martir muribund capătă în
intregime figura lui Isus Hristos). Sumarul conţinutului vorbeşte
de o casă de orfani şi un cămin de copii. Se văd însă numai adulţi
între pereţi şi un pomişor de tip Becket. Asocierea cu azilanţii şi
un cămin de azilanţi este dureros de apropiată, şi încă mai
puternică cea cu evreii / rromii ghetoizaţi în vremea Reichu-ului
nazist. Rromii internaţi într-o instituţie condusă foarte nemţeşte
joacă pentru viaţa lor. Aceasta le dă putere şi autenticitate
izbăvitoare. Stilul lor de joc afectat tinde spre patos şi
supraclaritate, dozează în acelaşi timp reflexiv măsura timpului şi
ritmica vorbirii de tipul corului antic.

131
‘‘Pralipe‘‘ are ceva de spus germanilor, slavă Domnului, şi
nu trebuie să o spună în germană. Fiecare personaj, fiecare
situaţie, întreaga atmosferă ambientală se transmite dincolo de
vorbire. Trilul fluierelor personalului de supraveghere, care îşi
trimite victimele la duş, răsună încă în urechile spectatorului pe
drumul de întoarcere spre casă.
Principiul speranţei lui Ernst Bloch arde în ochii rromilor cu
valabilitatea necesităţii supravieţuirii (Schwäbisches Tageblatt,
22. 05. 1993)».

Piesa macedoneană ‘‘Marea‘‘ este istoria eşuării unei


societăţi totalitare. Luând exemplul unui cămin de copii, Zivko
Cingo proiectează tabloul unui stat care nu poate fi menţinut
decât prin asuprire. Spectatorii trăiesc suferinţele noilor sosiţi în
cămin, încercările lor de evadare în fantastic. ‘‘Marea Apă‘‘este
viziunea lor despre libertatea universală si o lume mai bună.
Când ultimul din cvartetul de conducere al căminului recunoaşte
nonsensul activităţii sale şi îşi pune capăt zilelor, copiii pleacă în
căutarea mamelor lor, a copilăriei lor pierdute. Un final frumos,
totuşi înfricoşător, mai ales că este prezentat de o trupă de actori
rromi (Salzburger Nachrichten, 20. 02. 1995)».

«Ritualizarea mişcărilor, repetarea întâmplărilor, ca aceea


a răzmeriţei somnambuleşti si anihilarea ei, marea gestică şi
patosul teatral sunt mijloacele de stil centrale ale teatrului
‘‘Pralipe‘‘. Prin acestea, a spus o dată regizorul şi conducătorul
teatrului, Rahim Burhan, vrem să ajungem la rădăcinile culturii
rromilor din spaţiul indian. Şi, într-adevăr, acelea sunt efectele
care impresionează la ‘‘Pralipe‘‘, efecte pe care teatrul municipal
şi de stat în felul său direct şi în supradimensionarea sa nu le
mai îndrăzneşte. Moartea îşi are locul ei în acest teatru.
Conducerea căminului, ce nu poate împărtăşi forţa sfidând viaţa
copiilor, cade pe rând pradă nebuniei, după crima scoaterii
ochilor unui copil îndărătnic. Unul dintre responsabili se
spânzură, altul se împuşcă. Numai Kejten, care crede în ‘‘Marea
Apă‘‘, înviază din moarte, precum Hristos. Finalul: actorii teatrului
rrom sar de pe scenă, cu braţele ridicate, printre spectatori,

132
pentru a-şi căuta părinţii, întrebând în diverse limbi : ‘‘Unde este
mama mea? Oberösterreiche Nachrichten, 21.02. 1995)».

ĆHOHANE (Vrăjitoare)
Premiera: decembrie 1994
Subiectul:
“Trei femei execută ritualul purificării interioare. Inchiziţia
află şi intervine. Copila Khali suferă un şoc. Tatăl ei roagă două
femei înţelepte să vindece fetiţa. Din nou intervine inchiziţia. Tatăl
întreabă ce îi lipseşte fetiţei şi cum o poate vindeca. Călugării o
iau pe fetiţă la mănăstire.
Clericii - între ei. Părintele Salvatore citeşte episcopului din Biblie.
Două călugăriţe, care se ocupă de Khali, relatează întâmplări
ciudate de peste zi: o capră a adus pe lume trei iezi, un porc a
început să vorbească . . .
Se pare că fetiţa a vrăjit totul. Episcopul îi dă părintelui
Salvatore sarcina să se ocupe de Khali. Călugăriţele, convinse că
fetiţa Khali este posedată, o păzesc în temniţă. Părintele
Salvatore şi Khali constată că au avut acelaşi vis, care prevestea
moartea fetei.
O eclipsă de soare. Părintele Salvatore consideră că
tratamentul brutal la care a fost supusă Khali de către călugăriţe
este cauza confuziei acesteia. Ea nu este posedată. Călugăriţele
atribuie chiar eclipsa de soare influenţei diabolice a fetei. Tatăl
visează despre libertatea fetei sale. Părintele Salvatore nu mai
vede nici o posibilitate de a o ajuta pe Khali. El se îndoieşte de
sine şi de chemarea sa. Episcopul îl excomunică. Salvatore
povesteşte fetei istoria Crăciunului. Cei doi se iubesc. Episcopul
exorcizează fata şi o condamnă la moarte.
Distribuţia:
Silvia Pinku (Khali, o fată de rromi), Elizabeta Kocoska
(prima femeie rromă, prima călugăriţă), Suncica Todić (a doua
femeie rromă, a doua călugăriţă), Umer Džemailji (tatăl fetei
Khali), Elizabeta Kocoska, Suncica Todić (două femei cu ierburi),
Šaban Bajram (episcopul), Sami Osman (părintele Salvatore),
Mustafa Zekirov (slujitor la biserică), Eduard Bajram, Šaban
Bajram, Umer Džemailji, Turkijan Rustemov, Rojan Šaban,

133
Mustafa Zekirov (călugări) Rahim Burhan (regizor), Gralf-Edzard
Habben (scenografia, costume).
Cronici:
«În sobra şi fascinanta sală Ring-Lok-Schuppen din
Mülheim a avut loc premiera absolută. O succesiune de scene,
care convinge mai degrabă prin forţa de sugestie a tablourilor
decât prin prelucrarea disecată a temei. Puţin iese la lumină
neîndurarea Inchiziţiei, prea puţin ameninţarea specială la adresa
rromilor, în schimb se întorc multe pagini ale unei poveşti de
iubire între un călugăr şi o ţigancă înfierată ca vrăjitoare. O seară
de teatru de aproape două ore, al cărei amestec de pasaje cu
alură arhaică, de frică cumplită existenţială faţă de o forţă
spirituală străină ce distruge viaţa şi scene de dragoste sfioase,
tandre, provoacă totuşi adesea emoţii (Berliner Morgenpost, 05.
01. 1995)».

“În seara de aproape două ore este vorba de scurta


evadare din cercul sub formă de spirală fără scăpare al violenţei
şi contraviolenţei, al urii şi contraurii, al morţii şi uciderii. Ritualul
purificării şi vindecării, pe care femei rrome îl exersează într-un
cerc de pietre mari, cheamă în scenă Inchiziţia, care la rândul ei
îşi vede periclitată promisiunea ritualurilor ei exclusive de
mântuire şi atotputernicia sa rezultată din aceasta. În acelaşi cerc
magic de piatră proiectat de Gralf-Edzard Habben, în care tocmai
au hălăduit ‘‘vrăjitoarele‘‘, se află o formaţie de călugări mascaţi
ascultând ştirile de groază, de asemenea ritualizate, ale celor
două călugăriţe, care o acuză pe fata întemniţată de vrăjitorie,
pentru a o putea pedepsi corespunzător. Aceste întâmplări nu
transformă pe nimeni în oameni, mai degrabă în monştri. Doar
voinţa de libertate a fetei întemniţate, împotrivirea părintelui
Salvatore, dragostea eretică a celor doi opresc pentru un moment
tăvălugul - şi prin aceasta individualizează teatrul rromilor, crează
spaţiu pentru actori: Silvia Pinku în rolul Khaliei şi Sami Osman în
rolul lui Salvatore (Süddeutsche Zeitung, 29. 12. 1994).

“Ceea ce prezintă rromii pe scenă este cu totul neobişnuit


pe plaiurile germane. Nu acţiunea piesei - aceasta relatează
despre asuprirea ţiganilor, aşa cum este cunoscută de mii de ori:

134
Khali, fata de rrom (Silvia Pinku), provoacă prin ritualul de
purificare, greşit înteles ca diavolesc, tăvălugul grozăviilor
Inchiziţiei. Părintele Salvatore, însărcinat de episcop (Šaban
Bajram) cu exorcizarea, îsi dă seama de greşală, vrea să ajute,
se implică şi accelerează, ca şi tatăl (Umer Džemailji), prin
dragoste şi bunătate, finalul în moarte.
Extraordinarul acestui spectacol constă în arta de a juca
teatru. Gralf - Edzard Habben a construit pe scena drapată în
negru un fel de loc de cult din bucăţi de piatră, care detaşază de
realitatea normală toate întâmplările. Aici ne sunt prezentate
ritualurile fricii şi violenţei, vechi de când lumea. Regizorul Rahim
Burhan montează scene îngheţate ale groazei” (Die Welt, 21. 12.
1994).

TETOVIRIME VOGJA (Suflete tatuate)


De Goran Stefanovski
Premieră: ianuarie 1996
«Nici un alt popor nu este aşa de marcat de emigraţie şi
de ameninţarea pierderii identităţii ca cel al rromilor. În orice ţară
ar emigra, ei visează la întoarcere, fără să ştie unde se află locul
visului lor. Atât cei rămaşi locului, care speră într-un viitor mai
bun într-o altă ţară, cât şi emigranţii, care duc dorul ‘‘patriei‘‘, sunt
prada unei iluzii.
Aceasta este tatuarea sufletelor lor, a înstrăinării lor
permanente în orice loc şi în orice timp, care se impregnează
fiecărui rrom deja din copilărie. Cei maturi încearcă să-şi
scutească copiii de această experienţă dureroasă, totuşi tinerii
rămân prizonierii acesteia. Cu tema emigrării, teatrul ‘‘Pralipe‘‘
vrea să cerceteze propria istorie. Ansamblul vrea, de asemenea,
să se pronunţe în legătură cu neîndoielnica automarginalizare a
rromilor în Europa şi în SUA. Pentru prima dată, fragmente din
text sunt pronunţate în timpul spectacolului în limba germană - de
către actorii cei mai tineri, se înţelege, pentru că şi în cadrul
ansanblului ‘‘Pralipe‘‘ au devenit evidente deosebirile dintre
generaţii.
Autorul:
Născut la 27 aprilie 1952, în Bitola (Macedonia), trăieşte
la Skopje şi Canterbury (Marea Britanie).

135
Piese de teatru: Yane Zadrogaz (1974), Proud Flesh
(1979), Flying in The Spot (1981), HI-FI (1982), The False Bottom
(1984), Tattooed Souls (1985), The Black Hole (1987), Long Play
(1988), Shades of Babel (1989), Chernodrinski Comes Home
(1991), Sarajevo (1992 / 1993), Old Man Carrying Stones (1994).
Piesele lui Stefanovski au fost jucate în SUA, Marea
Britanie, Comunitatea Statelor Independente, Suedia, Polonia,
Bulgaria, Franţa, Ungaria şi în Slovacia. Stefanovski este şi
autorul unor piese într-un act, al unor librete, al unor piese
radiofonice şi de televiziune, precum şi al unor scenarii de filme.
Pentru dramaturgia sa a obţinut numeroase distincţii din
diverse republici ale fostei Iugoslavii. A desfăşurat activitate de
profesor - invitat la Universitatea Missouri din Kansas City,
Universitatea Harvard din Cambridge.
În 1978 şi 1979, Stefanovski a fost membru în juriul
Festivalului de Teatru Iugoslav de la Novi Sad, în 1983 membru
al juriului la Festivalul Internaţional de Teatru de la Belgrad, în
1990 membru al juriului pentru acordarea de distincţii tinerilor
dramaturgi la Trinity-Theatre-Conservatory din Providence,
Rhode Island. În anul 1993, colaborează la Sarajevo-Forum de la
Riverside Studios din Londra. În 1994 a fost consilier al Bienalei
de la Bonn.
Subiectul:
Începutul secolului XX în SUA. În condiţiile lor de
existenţă socială marginală, emigranţi macedoneni militează
pentru păstrarea identităţii lor culturale.
Vojdan, un tânăr etnolog, a primit o bursă pentru a studia
în America obiceiurile de viaţă ale conaţionalilor săi macedoneni.
Studiile sale nu sunt numai de factură ştiinţifică, Vojdan este şi în
căutarea propriei origini, pentru că tatăl său emigrase în SUA cu
mulţi ani în urmă. În această societate ghettoizată, Vojdan pierde
sentimentul unei apartenenţe clare şi în pofida unui dor puternic
de patrie rămâne în America - ca toţi ceilalţi - cu ‘‘sufletul tatuat‘‘.
Distribuţia :
Eduard Bajram (Vojdan), Sami Osman (Tsibra), Šaban
Bajram (Strezo, tatăl lui Vojdan), Suncica Todić (Altana), Umer
Dzemailji (Kolyo), Silvia Pinku (Ruzha), Suncica Todić (Mary,
soţia lui Tsibra),Silvia Pinku (Claudia), Rojan Saben (un bătrân),

136
Šaban Bajram, Erol Begović, Umer Džemailji (bărbaţi mascaţi),
Rahim Burhan (regia), Gralf-Edzard Habben (scenografia,
costume), Sami Osman (traducerea în limba rromaní )
Cronici:
“Autorul macedonean Goran Stefanovski, a cărui piesă
‘‘Sarajevo‘‘ a putut fi văzută în anul 1993 şi în Germania, descrie
în ‘‘Suflete tatuate‘‘ cum trăiau concetăţenii săi la începutul
secolului în SUA: între ghetto şi integrare.
O temă existenţială pentru rromi, pentru că în decursul
istoriei oferta de integrare a fost întotdeauna legată de
renunţarea la propria lor cultură.
‘‘Pralipe‘‘prezintă piesa în limba rromaní, pentru prima
dată sunt însă pronunţate fraze şi în limba germană.
Prin aceasta se exprimă un început de integrare, aceea a
ansamblului de rromi, care a venit la Mülheim cu şase ani în
urmă de la Skopje» (Westdeutsche Zeitung, 07. 02. 1996).

«Montarea realizată de Burhan pune accentul pe limbajul


expresiv al trupului, împinge cei doisprezece actori mereu spre
noi acţiuni, îi pune să danseze, să se zvârcolească pe podea,
eliberează agresiuni. Se întâmplă aşa de extensiv, încât scenele
de cugetare şi linişte, mai mult decât de obicei la Burhan, sunt
estompate. Acestei maniere îi corespunde şi tendinţa spre ţipat -
ca şi cum durerea sufletească s-ar exprima în primul rând prin
strigăt. Faptul că actorii recită unele fragmente în limba germană,
totul fiind de altfel prezentat în limba rromaní, evidenţiază într-o
manieră penetrantă şi, în acelaşi timp, jucăuşă, că ei trăiesc cu
totul real în situaţia pe care o înfăţişează teatral timp de 90 de
minute: acasă sau în străinătate?» (Neues Rheinland, martie
1996).

«În scenografia lui Gralf-Edzard Habben, fiecare întrebare


referitoare la identitate se transformă în acuzare. O încăpere cu
congelatoare dezafectate devine spaţiu frigorific pentru speranţe
congelate. Burhan prelucrează piesa lui Stefanovski, scrisă în
1985, care există doar într-o traducere englezească a originalului
macedonean, în minidrame, în scene despre pierderea patriei, a
echilibrului şi a speranţei. Pentru frică şi agresiune, reversul

137
acestei pierderi, Burhan găseşte ventile coreografice. Când
Claudia Tsibra strangulează cu biciul, când Tsibra Vojdan
ameninţă cu o sticlă de bere spartă, sau când bătrânul Kolyo
(Umer Džemailji) o tot pune pe fugă pe Altana (Suncica Todić),
emoţiile înăbuşite sunt îmblânzite printr-un dans unduios al morţii.
Atunci când dialogul domină prea mult scena, se impune limbajul
scenic, limba rromaní în faţa trăirii. Gata de călătorie, cu
geamantanele în mâini şi morţii din congelator sub braţ,
dezrădăcinaţii stau pe frigidere. La o margine se ridică dintr-un
cărucior un paralizat şi învârteşte cârjele ca pe aripi. Ce rămâne
este dorul sufletelor tatuate» (Rheinische Post, 31. 01. 1996).

«Lumina albă, de var, conferă scenei cu congelatoare


dezafectate o atmosferă de ireal. În timp ce răsună o muzică
stridentă, un bărbat legat la articulaţia ambelor mâini cu nojiţe de
piele este târât de doi bărbaţi mascaţi în lumina rampei. Acesta
cade, se ridică din nou, se împiedică iarăşi. I se smulge cămaşa
de pe trup şi cu un fier înroşit i se aplică pe piept un ‘‘Z‘‘ * de
culoarea sângelui: a devenit astfel un stigmatizat - un ţigan în
străinătate. Străinătate a fost şi este pentru rromi încă, aproape
peste tot, acolo unde ei sunt ‘‘acasă‘‘. Acest fapt este valabil şi
pentru teatrul ‘‘ Pralipe ‘‘ (Frăţie), singurul ansamblu de rromi,
care, sub oblăduirea ca şi parte a teatrului din Mülheim atrage de
trei ani atenţia asupra sa prin puneri în scenă penetrante de
piese de teatru» (Main Echo, 08. 02. 1996).

În vremurile când graniţele devin mai ermetice, inimile şi


gândirea mai înguste, iar sentimentele mai reci, proiectul de
montare a unei asemenea piese este îndrăzneţ. Ca tot ce
depăşeşte convenţia şi necesită toleranţă. Dar tocmai acesta
este cotidianul ansamblului: actriţele şi actorii, provenind în
majoritate din Macedonia, ca rromi fără patrie, ca europeni în
turneu pe continent, s-au expus multor experienţe.
_______________
*
În lagărele de concentrare naziste, rromilor li se tatua numărul de deţinut
precedat de un « Z » de la Zigeuner (« ţigan ») ; de asemenea, pe actele de
identitate li se aplica un « Z » analog « J » -ului distinctiv pentru evrei; situaţia
era similară şi pentru uniformele de deţinut în lagăr [n. tr.].

138
Ei au jucat la scurt timp după tulburările de la Rostock şi
Hoyerswerda. Acum ei vor să facă cunoscută situaţia lor prin
exemplul piesei montate cu multă implicare. ‘‘ Suflete tatuate ‘‘ nu
este însă nici pe departe o piesă de teatru care ‘‘croşetează‘‘
politic tema, pentru a plictisi sau epata publicul. Este, în acelaşi
timp, captivant şi emoţionant de urmărit cum un student, care
vrea să cerceteze realităţile vieţii şi visurile străbunilor săi
emigraţi în Germania, vede bătrânii ghettoizaţi, cunoaşte tinerii
scandalagii. Şi cum peste toate pluteşte noţiunea luminoasă şi
greu de cuprins, ‘‘patrie‘‘ (Welt am Sonntag, 21. 01. 1996).

“Folosirea limbii unei minorităţi până atunci tăcute,


respectiv păstrarea ei vie şi întruparea ei în sentimentele de
viaţă, dorinţele, durerile şi plângerile concrete ale acestor
oameni, cu care aceştia se pot identifica, a unei limbi cu care pot
comunica altor oameni sentimentele, opiniile, preocupările lor
constituie pentru singurul teatru profesionist al rromilor o sarcină
permanentă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în actualul sistem cultural-
comercial, diversele ‘‘grupări‘‘ se văd silite să caute noi şi din ce
în ce mai complicate metode de evaziune.
Această sarcină, pe care teatrul ‘‘Pralipe‘‘ şi-a asumat-o
de peste 25 de ani (la început în Skopje, de şase ani în Mülheim,
după ce războiul balcanic i-a ameninţat existenţa) constă, pe de o
parte, în salvarea de la pieire a limbii rromaní, prin fixarea pentru
prima dată a acesteia în scris. Pe de altă parte, acest ansamblu a
dezvoltat cu şi în limba rromaní pe scena de teatru, cu ajutorul
mijloacelor artistice, o nouă limbă, al cărei ţel este atât
exprimarea specifică, cât şi înţelegerea dincolo de toate graniţele
(nu doar lingvistice). Drept urmare, formele sale de expresie se
situează între figuraţie şi expresie, imagine şi vivacitate,
simbolistică şi expresie corporală. În acest şir binar, primul
termen îşi relevă firescul actual (altfel decât şi-ar dori unii critici)
numai în legătură cu secundul» (Terz, martie 1996).

139
140
Anexă

141
Proverbele rromilor*

Proverbele ca şi ghicitorile sunt un produs al creaţiei


populare şi reprezintă, după opinia folcloriştilor de seamă, un
fenomen internaţional. Paremiologia (studiul proverbelor) a ajuns
la mare înflorire după anul 1965, când a fost întemeiat buletinul
internaţional ‘‘Proverbium‘‘1.
Proverbele şi zicătorile rromilor, care au o tradiţie de sute
de ani şi reprezintă un bun cultural şi o experienţă a genului nu
numai pentru rromi, ci şi pentru popoarele cu care au venit în
contact, nu au fost culese şi nici cercetate ştiinţific. Ele au fost
doar sporadic consemnate ca material folcloristic sau ca unităţi
frazeologice în scopuri lexicologice sau frazeologice.
Datorită provenienţei etnice şi culturale a rromilor, migrării
şi răspândirii lor geografice, explicarea proverbelor şi a zicalelor
lor este o sarcină grea şi complicată. Unul din primii paşi în
direcţia acestui ţel ar fi culegerea şi clasificarea materialului
existent.
În bibliografia existentă nu se află nici o carte despre
proverbele şi zicalele rromilor.
În anul 1991 a fost publicată o cărticică, ‘‘Zicale înţelepte
ale bătrânilor rromi‘‘2 , dar care se referă numai la rromii din
Cehoslovacia. Deşi Milena Hübschmannová, editoarea acestei
valoroase lucrări, nu explică proverbele şi zicalele, a făcut, totuşi,
o primă clasificare a acestora.
Paremiologia cunoaşte diverse sisteme şi metode în
clasificarea proverbelor, de pildă, alfabetice, lematice, eidetice,
semantice sau clasificări paralele, morfologice, ca, de exemplu,

*
am cerut permisiunea autorului de a anexa lucrării de faţă o privire generală a
sa asupra zestrei paremiologice rrome, pe care o găsim utilă pentru profesorii
rromi ce predau limba rromani în şcoli (n.red.).

142
proverbiale, filologice, cronologice, lingvistico-geografice sau
prozodice.
Aşa numitele ‘‘lexicoane de proverbe‘‘ sunt construite pe
sistemul alfabetic sau lematic. Este mult mai bun, aşa cum s-a
dovedit, sistemul eidetic sau semantic. Spre deosebire de cel
lematic, deci cel bazat pe cuvântul-cheie, sistemul eidetic ţine
seama de material, respectiv de împrejurările materiale conţinute
de proverbe. Un exemplu pentru o astfel de clasificare oferă N.
Politie (1872): A. PROVERBE PRIVIND SOCIETATEA (1.
Principii generale ale societăţii, 2. Morală şi legi, 3. Raporturile
între putere şi cetăţeni, 4. Regi şi stăpânitori, 5. Potentaţii, 6.
Bogaţii, săracii şi situaţia lor în societate, 7. Raporturi sociale ca:
prietenia, duşmănia, vecinătatea ş.a. 8. Moduri de conduită în
societate, 9. Însuşiri sociale ca: milostivenia, binefacerea,
recunoştinţa, nerecunoştinţa, 10. Situaţia individului în societate);
B. PROVERBE PEDAGOGICE (1. Asemănarea între părinţi şi
copii, 2. Copiii cei mai mici, 3. Metode de educare, 4. Raporturi
interumane, 5. Necesitatea educaţiei); C. PROVERBE PRIVIND
FAMILIA (1. Obligaţiile copilului faţă de părinţi, 2. Căsătoria şi
îndatoririle conjugale, 3. Stăpânul casei, 4. Diverse proverbe
despre familie; D. PROVERBE DESPRE VIAŢĂ (1. Modul de
viaţă, 2. Necesitatea de a munci, răul inactivităţii, 3. Spiritul
prevăzător, 4. Învăţăminte din experienţă, 5. Cugetarea şi
importanţa ei, 6. Modestia în dorinţe şi siguranţa, 6. Conducerea
gospodăriei, 7. Hotărârea în conducerea gospodăriei); E.
PROVERBE DESPRE MESERII (1. Generalităţi despre
capabilităţi şi meserii, 2. Modul de lucru, 3. Diverse meserii şi
munci, 4. Economice); F. PROVERBE PSIHOLOGICE (1.
Proverbe psihologice generale, 2. Incapacitatea de schimbare a
caracterului, 3. Dezvoltarea gândirii în diverse etape ale vieţii, 4.
Gustul, 5. Raţiunea şi înţelepciunea, 6. Visele, 7. Dragostea, 8.
Ura şi duşmănia, 9. Necesitatea, 10. Lăcomia, 11. Înfăţişarea
fizionomică, 12. Diverse observaţii psihologice);G.PROVERBE
FILOZOFICE (1. Idei metafizice - Lumea, Dumnezeu, Satana
ş.a., 2. Credinţa, 3. Greşeala şi pedeapsa, 4. Soarta); H.
SFATURI GNOMICE ŞI ETICE (ordonate tematico-alfabetic);I.
PROVERBE DIVERSE (ordonate tematico-alfabetic).

143
Există, desigur, şi alte exemple de clasificare eidetică,
precum, de pildă, aceea a lui L. R. Yoffie3 (Yiddish Proverbs,
Sayings etc.) sau aceea a lui M. Feghali4 (Proverbes et dictons
Syro-Libanais). Proverbele cu caracter religios şi judecăţi despre
Dumnezeu şi soartă se află pe primul loc la Yoffie, în timp ce
Feghali face următoarea împărţire: A. Persoana şi viaţa interioară
a omului, B. Casnice şi viaţa de familie, C. Viaţa în societate, D.
Viaţa ţăranilor şi a ciobanilor, E. Comerţ şi producţie, F. Viaţa
religioasă şi spirituală, G. Viaţa şi caracterul animalelor.
În timp ce sistemul eidetic se dedică în primul rând
fenomenelor exterioare, ciclurilor şi temelor vieţii materiale şi
fizice, ca elemente de structură, sistemul semantic se ocupă de
semnificaţia interioară a proverbului, sensului său etic sau
alegoric, care incumbă chiar şi paradigmelor celor mai simple.
Proverbele cu conţinut aparent au o semnificaţie paralelă
alegorică, un aşa numit strat hipoenigmatic, care conţine o
învăţătură sau o judecată. Sistemul semantic se străduieşte să
facă o clasificare după criteriul semnificaţiei.
Un exemplu în acest sens este lucrarea lui R. Trautmann5
(La littérature populaire à la côté des Esclaves). Clasificarea
cuprinde următoarele semnificaţii: 1. Dragostea umană, 2.
Bunăvoinţa, 3. Binefacerea, 4. Perseverenţa, 5. Răbdarea, 6.
Cinstea, 7. Smerenia, 8. Chibzuinţa, 9. Capacitatea spirituală, 10.
Simţirea, 11. Neîncrederea, Folosul în sens bun, 13. Răutatea,
14. Dezumanizarea, 15. Prejudecata, 16. Aroganţa, 17.
Nechibzuinţa, 18. Pălăvrăgeala, 19. Furia violentă, 20.
Narcisismul, 21. Lenevia, 22. Lăcomia, 23. Făţărnicia, 24.
Minciuna, 25. Jurămintele femeieşti, 26. Denunţul şi trădarea, 27.
Sfaturi proaste, 28. Gelozia, 29. Lăcomia de bani, 30. Invidia, 31.
Nerecunoştinţa, 32. Nestatornicia, 33. Necredinţa, 34. Adulterul,
35. Pedeapsa, 36. Mânia, 37. Dreptatea divină, 38. Destinul.
Mai este, în sfârşit, clasificarea făcută de D. S. Lukatos6.
Prin combinarea unor sisteme diferite el împarte
proverbele în două grupe. În prima grupă sunt: A. PROVERBE
DE NATURĂ GEOGRAFICĂ :1. Meteorologice (timp, vreme,
natură, cer), 2. Morfo-geografice (pământ, râuri, mare, minerale),
3. Plante şi animale; B. PROVERBE ANTROPOLOGICE: 1.
Corpul uman, 2. Igiena şi medicina populară, 3. Personalitate

144
(caracter, fire), 4. Caracterele grupurilor străine (sate, popoare,
provincii); C. PROVERBE DESPRE VIAŢĂ ŞI ECONOMIE: 1.
Casa şi gospodăria, 2. Hrana şi îmbrăcămintea, 3. Viaţa de ţăran,
pescar, cioban, 4. Munca, uneltele şi raporturile în munca de
zilier, 5. Comerţul şi meseriile, datoriile şi împrumuturile, 6.
Bogăţia şi sărăcia; D. PROVERBE DESPRE SOCIETATE: 1.
Familie şi raporturi de rudenie, 2. Raporturi în societate (martori
la căsătorie, vecini, prieteni, duşmani), 3. Raporturi oficiale (stat,
biserică, armată, cler), 4. Proverbe istorice (evenimente,
anecdote, tradiţie); E. PROVERBE DE NATURĂ SPIRITUALĂ: 1.
Înţelegere, învăţătură, şcoală, 2. Experienţă, înţelepciune,
prevedere; F. PROVERBE DE NATURĂ PSIHICĂ:1. Religioase
(tradiţii despre Dumnezeu, sfinţi şi diavol), 2. Sentimente
(dragoste, prietenie, ură), 3. Umanism (bunătate, binefacere), 4.
Psihologice (emoţii şi viaţă interioară); G. PROVERBE
MORALIZATOARE: 1. Caractere morale şi imorale (proverbe
satirice), 2. Păcat şi pedeapsă, justiţie populară, 3. Proverbe
despre îndatoriri (faţă de Dumnezeu, părinţi, etc.); H.
PROVERBE DESPRE MORAVURI: 1. Obiceiuri religioase, 2.
Obiceiuri sociale, 3. Obiceiuri profesionale, 4. Superstiţie şi
prevenţie. Aceasta este o clasificare eidetico-etnografică.
O a doua grupă o constituie proverbele clasificate după
criteriul eidetico-laografic.
A. PROVERBE DESPRE VIAŢA PERSONALĂ: 1. Despre copil
(educaţie, caracter), 2. Despre femeie, legături de dragoste şi
căsnicie, 3. Despre moarte şi după moarte, 4. Despre caractere.
B. PROVERBE DESPRE VIAŢA SOCIALĂ: 1. Despre legăturile
de familie, 2. Despre orânduirea socială şi relaţii, 3. Despre
justiţia populară. C. PROVERBE DESPRE VIAŢA RELIGIOASĂ:
1. Despre Dumnezeu, sfinţi şi diavol, 2. Din Sfânta Scriptură şi
Porunci, 3. Ustensile de credinţă. D. PROVERBE DESPRE
VIAŢĂ ŞI NATURĂ: 1. Despre casă, îmbrăcăminte, alimentaţie,
2. Despre proprietăţile corpului uman (îmbolnăviri, medicina
populară), 3. Meteorologie (vreme, zile şi luni), 4. Pământ, râuri,
minerale, animale, plante. E. PROVERBE DESPRE PROFEŢII
ŞI PREZICERI: 1. Magie, 2. Astrologie şi interpretatrea viselor,
3. Superstiţie şi prevenţie. F. PROVERBE DESPRE VIAŢA
ECONOMICĂ: 1. Ocupaţie şi meserie, 2. Comerţ şi schimburi

145
(împrumuturi şi datorii), 3. Agricultură, pescuit, creşterea
animalelor, 4. Economia naţională. G. PROVERBE DESPRE
VIAŢA ARTISTICĂ: 1. Artă populară şi artizanat, 2. Frumos şi
urât.
Exemplele de clasificări de mai sus arată că proverbele,
ca elemente ale limbii, conţin reprezentări şi noţiuni în legătură cu
diversele domenii de viaţă şi de experienţă.
Ele sunt, de fapt, o regulă parţial valabilă, în care se
întâlnesc ceea ce este şi ceea ce ar trebui şă fie. Ca o experienţă
umană şi naţională condensată, proverbul este şi un comentariu
critic al diverselor fenomene7.
Cercetările au stabilit că există proverbe cu aceeaşi
structură8, a căror construcţie sintactică este identică nu numai în
limbi înrudite, ci, câteodată, şi în limbi neînrudite.
Analize logico-sintactice şi semantice ale unui număr
mare de proverbe de la popoare diferite au făcut posibilă
împărţirea în proverbe de tip internaţional şi naţional.
Câteva exemple de proverbe de tip internaţional, incluse
în studii paremiologice, există şi la rromi, ca, de pildă: ‘‘So e bilka
lośarel, e śimijako dararel‘‘ (Bucuria pisicii e necazul şoricelului);
‘‘Зiven sar e bilka e зukleça‘‘ (Trăiesc precum câinele cu pisica);
‘‘Kapćin palal kapćin o barr lićharel; jasvin p-i jasvin limori
laćharel‘‘ (Picătura pică, piatra se despică; Lacrimă peste lacrimă
deschide mormântul).
Aşa cum celelalte popoare au proverbe şi zicale (locuţiuni
verbale), în care îşi găsesc expresia realităţi etnice tipice,
obiceiuri, mituri, nume istorice sau geografice legate de modul de
gândire, tot astfel au şi rromii zicalele lor, care sunt frazeologii
idiomatice sau produsul experienţei lor. De exemplu, următoarele
proverbe: ‘‘Maśkar le gaзe e rromaní ćhib si le rromesqi zor‘‘
(Între gagii - nerromi - limba rromaní este puterea rromului), ‘‘E
gaзe na зanen ći e balval te dikhen, ći e oblàkura te aśunen‘‘
(Gagiii nu pot nici să vadă vântul, nici să audă norii), ‘‘Kana o
gaзo avel an-romano kher, rodel mel; kana o rom зal gaзesθe,
dikhel pe lesko ćam‘‘ (Când un gagio vine în casa unui rrom se
uită după murdărie; când un rrom vine la un gagio, încearcă să-i
cunoască caracterul) etc.

146
După cum rezultă din culegerile de proverbe ale
diverselor popoare, rromii sunt adesea tema frazeologismelor şi
proverbelor. Câteva proverbe ale rromilor sau despre rromi si-au
găsit locul în opere literare. Astfel, găsim în nuvela lui Cervantes
‘‘Povestea fetiţei de rrom‘‘9 următoarea zicală: ‘‘Când prinzi peşte,
ţi se udă mâinile‘‘.
Cărţile lui Prosper Mérimée (Carmen)10, Ivo Andrić (Podul
de pe Drina)11, Achim von Arnim (Isabella din Egipt)12 conţin, de
asemenea, proverbe.
Cu o lectura atentă a diverselor opere literare, care au ca
temă rromii şi viaţa acestora, s-ar putea strânge o întreagă
colecţie de proverbe şi zicători.
În continuarea cercetărilor paremiologice privind
proverbele şi zicalele rromilor, în primul rând ale Milenei
Hübschmannová, în abordările noastre nu am făcut decât să
completăm listele existente cu noi exemple culese de la rromii
din fosta Iugoslavie, zicalele şi proverbele fiind clasificate după
modelul lui D. S. Lukatos. Dar o apreciere cu adevărat deplină
asupra proverbelor şi zicalelor rromilor va fi posibilă numai când
va exista o culegere reprezentativă de material, când se vor
putea face comparaţii cu proverbele şi frazeologismele Indiei şi
ale popoarelor cu care rromii au venit în contact, mai ales ale
acelora care au exercitat o evidentă influenţă asupra limbii şi
culturii rromilor. Este vorba în primul rând de iranieni, armeni,
turci, greci şi alte popoare din Balcani.

Note
1
M. Kuusi, Parömiologische Betrachtungen, în ‘’ FF
Communications‘‘, 1957, No 171; Towards an International-Type-
System of Proverbs, ‘‘FF-Communications”, 1972, No 211.
2
Milena Hübschmannova, God'aver lava phure Romendar,
Praha, 1991.
3
L. R. Yoffie, Yiddish Proverbs, Sayings…, “The Journal of
American Folklore”, Vol 33, p. 165.
4
M. Feghali, Proverbes et dictons Syro - Libanais, Paris, 1938.
5
R. Trautmann, La littérature populaire à côté des Esclaves,
Paris, 1931.

147
6
D. S. Lukatos [Zitímata katatáxeos paromíon. Epitinís tu
laografikú Arhíu = Consideraţii privind clasificarea proverbelor ],
în “ Anuarul arhivei de folclor “, 1950 - 1951, No 6, p. 245-297.
7
Hermann Bausinger, Formen der ‘‘Volkspoesie‘‘, Berlin, 1968,
p.98.
8
M. Kuusi, Ein Vorschlag für die Terminologie der
parömiologischen Strukturanalyse, ‘‘Proverbium‘‘, 1966, No 5.
9
Cervantes, Novellen, Frankfurt a. M., 1987.
10
Prosper Mérimée, Carmen, Zürich, 1984.
11
Ivo Andrić, Na Drini ćuprija, Beograd, 1965.
Jan Yoors, Das wunderbare Volk, München, 1989.

148
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Culegeri de basme ale rromilor

Acton, Thomas & Kenrick, Donald, Romani rokkeripen, London,


1984.
Aichele, Walther, Unter Mitwirkung von Martin Block und
Johannes Ipsen: Zigeunermärchen [Die Märchen der
Weltliteratur], Jena, 1926.
Aichele, Walther & Block, Martin, Zigeunermärchen [Die
Märchen der Weltliteratur], Düsseldorf-Köln, 1962-1977; Reinbek
1993.
Allen, H., A Romany Legend, San Francisco, 1953.
Ami, Lajos, Ami Lajos meséi. Gyűjtötte és a jegyzeteket írta
Erdész Sándor, I-III. Új Magyar Népköltési Gyűjtemény XIII-XV,
Budapest, 1968.
Ardalić, Vladimir, Narodne pripovijetke, knj. 10, sv. 1, Zagreb,
1905.
Ardalić, Vladimir, Narodne pripovijetke, knj. 13. sv. 2; Zagreb,
1908.
Ariste, Paul, Oriental Studies, Band II, Tartu, 1973.
Ariste, Paul, Romenge paramisi. Mustlased muinagutud, Tartu,
1938.
Arpad, Marcel, Zigeunererzähungen und Volksdichtungen in
Versen, Halle, 1909.
Axon, William Edward Armytage, A Welsh Gypsy Story, în “Notes
and Queries” 9, ser. 3, London, 1899.
Banga, Dezider, Čierny vlas. Ciganski rozprávky, Košice, 1969.
Bari, Károly, Tűzpiros kígyócska, Budapest, 1985.
Bari, Károly, Le véseszki déj, Budapest, 1990.
Bari, Károly, Az erdő anyja, Budapest, 1990.
Bari, Károly, Az Üvegtemplom, Budapest, 1994.
Bártos,Tibor, Sosem volt cigányország. Szegkovács
cigánytörténetek, Budapest, 1958 - 1964.
Bártos, Tibor, Die Zigeunerprinzessin und andere Märchen der
Nagelschmiedzigeuner, Berlin, 1964.
Bártos, Tibor, Zigeunermärchen aus Ungarn, Frankfurt a. M.
1976 - 1978 - 1980.

149
Bercovici, Konrad, The Story of the Gypsies, London, 1928
(New York: 1931).
Bernard, Michel (Hsg.), La tradition des tsiganes conservée par
l’aristocratie de ce peuple. Zanko, chef tribal chez les
Chalderash, Paris, 1959.
Bogdanović, Zaharije, Kratke šaljive pripovijetke, “Bosanska
vila”, god. 8, br. 13, Sarajevo, 1893.
Bonsack, Wilfried M., Unter einem Regenbogen bin ich heute
gegangen, Weimar 1976 - Kassel 1976 - Wiesbaden 1982.
Borrow, George Henry, The Zincali or An Account of the Gypsies
of Spain, 2 vol., London 1841-1843.
Bosković - Stuli, Maja. Narodne pripovijetke iz Mostara, “Bilten
Instituta za proučavanje folklora”, br. 3, 1955, Sarajevo, 1955.
Bosković-Stuli, Maja. Narodne pripovijetke i predaje Sinjske
krajine, “Narodna umjetnost”, knj. 5-6, 1967-68, Zagreb, 1968.
Bouet, Jacques, Pour une taxinomie de l’humour populaire,
“Makedonski folklor”, god. II, br. 21-22, 1978; Skoplje 1978.
Calvet, Georges, A Čurari Tale, în “Journal of the Gypsy Lore
Society”, 3. ser., XLII, 3 - 4, Liverpool, 1963.
Clouston, William Alexander, Gypsy Version of the Story of the
Milkmaid and her pot of milk, în “Notes and Queries”, 7 ser., 8,
London, 1889.
Cohn, Werner, Marko and Moso. A Gypsy Tale from Canada told
by Biga, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 3. ser., LI, 1-2,
Liverpool, 1972.
Coleman, S., Gypsy Rites. Customs and Legendary Beliefs, în
“Man”, 1957.
Constantinescu, Barbu, Probe de limba şi literatura ţiganilor din
România, Bucureşti, 1878.
Cotton, Rena M., Gypsy Folktales, în “Journal of American
Folkslore“, 67, 1954.
Cowles, Frederic, Romany Wander Tales, London, 1935.
Davidová, Eva, Bez kolíb a šiatrov, Košice, 1965.
Dawkins, R.M, A Book of Gypsy Folk-Tales, în “Man” 209.50,
1950.
Delić, St. R., Ciganin i proso / Ciganin i ovca / Cigansko
vjenčanje, în “Bosanska vila”, VII, Sarajevo, 1892.

150
Demeter, R.S & Demeter, P.S., Obrazcy fol’klora cygan-
kalderarej, Moskva, 1981.
Dessuet, Jeanne, Contes et légendes de la Camargue et des
gitanes, Paris, 1970.
Diderich, Inge, Märchen der Zigeuner, Düsseldorf – Köln, 1976.
Dimić,Trifun, Kana vavas ando foro, Novi Sad, 1979.
Dimić,Trifun, Romane romaja, sovlahimata thaj bahtarimata,
Novi Sad, 1985.
Djordjević, Tihomir, Erzählungen moslimischer Zigeuner aus
dem Moravagebiet in Serbien, Leipzig, 1905.
Djordjević, Tihomir, Beleške iz ciganskog verovanja o prirodi,
Beograd, 1931.
Djordjević, Tihomir, Dva biblijska motiva u predanju naših
Cigana, Beograd, 1932.
Djordjević, Tihomir, Mujo i Alija u predanju naših Cigana,
Beograd, 1932.
Djordjević, Tihomir, Braća i sestre, Beograd, 1933.
Djordjević,Tihomir, Ciganske narodne pripovetke, Beograd,
1933.
Djordjević, Tihomir, Zver sestra, Beograd, 1933.
Djurić, Rajko, Romane garadine alava. Les énigmes tsiganes,
Beograd, 1980.
Djurić, Rajko, Ein Volk aus Feuer und Wind, Eltville am Rhein,
1980.
Djurić, Rajko, Zagonetke, mitovi i jezik Roma, Kruševac 1980-
1983, Beograd 1985, Milano, Köln, London, New York, Tokio
1989.
Etzel, Anton v. Die Zigeuner in Norwegen, ihre Sprache,
Herkunft, Sitten und Sagen, în “Der Salon”, 4, Leipzig, 1871.
Ficowsky, Jerzy, Drei goldene Haare vom König der Sonne, o.
O, o. J. [fără an, fără loc].
Gajary, Kuhinka & Ernest, M., Zigeunergeschiedenis en folklore
van een zwervend volk, Rotterdam, 1957.
Giannacopoulos, Takis, Les contes Tsiganes, Athen, 1979.
Gilliat-Smith, Bernard Joseph, A Drindari Folk-Tale, în “Journal
of the Gypsy Lore Society”, 3. ser., X. 2, Liverpool 1931.

151
Gilliat-Smith, Bernard Joseph, Bulgarian Gypsy Folk-Tales, în
“Journal of the Gypsy Lore Society“, 2 ser. III-VIII, Liverpool,
1931.
Gilliat-Smith, Bernard Joseph (colected by R. Uhlik), A
Miscellany of Gypsy Tales, în “Journal of the Gypsy Lore
Society“, XXXVII, Liverpol, 1958.
Groome, Francis Hindes, Gypsy Folk-Tales, London, 1963 (orig.
ed. 1899).
Groome, Francis Hindes, In Gypsy Tents, Wakefield, 1973 (orig.
ed. Edinburgh 1880).
Gunda, Bela, Die Funktion des Märchens in der Gemeinschaft
der Zigeuner, în “Fabula”, vol. 6, 1963.
Hohmann, Joachim S., Zehn in der Nacht sind neun. Geschichte
und Geschichten der Zigeuner, Darmstadt-Neuwied, 1982.
Hübschmannová, Milena, Zigeunermärchen aus afler Welt [Hrg.
Heinz Mode unter Mitarbeit von Milena Hübschmannová],
Leipzig, 1984-1985.
Karpati, M., Romani Them - Mondo Zingaro Artigianelli, Trento,
1962.
Keil, Adalbert (Hrg.), Zigeunergeschichten, München, 1964.
Kenrick, Donald, Three Gypsy Tales from the Balkans, în
“Folklore”, vol. 78, pp. 59-60, 1967.
Knobloch, Johann, Romani Texte aus dem Burgenland.
Dissertation an der Universität Wien, Wien 1943, Landesarchiv
und Landesmuseum. “Burgenländische Forschungen”, vol. 24,
Eisenstadt, 1953.
Knobloch, Johann, Volkskundliche Sinti-Texte, în “Anthropos”,
vol. 45, pp. 223 - 240, 1950.
Knobloch, Johann, Ein Liebeslied der Sinti-Zigeuner, în
“Anthropos”, vol. 46, pp. 1007, 1951.
Knobloch, Johann, Berichte und Erzählungen württembergischer
Zigeuner, în “J. Knobloch - I. Sudbrack: Zigeunerkundliche
Forschungen “ vol. I, pp. 43 - 59, Innsbruck, 1977.
Krauss, Friedrich S., Zigeunerhumor, Leipzig, 1907.
Kopernicki, Izydor, Textes tsiganes, contes et poésie, Krakowie,
1925 (vol. 11, Krakowie, 1930).
Miklosich, Franz Xaver v. Beiträge zur Kenntnis der
Zigeunermundarten, în “Sitzungsberichte der Kaiserlichen

152
Akademie der Wissenschaften”, Phil.-hist, K1., I-IV., Wien 1874-
1878.
Miklosich, Franz Xaver v. Über die Mundarten und die
Wanderungen der Zigeuner Europas, în “Denkschriften der
Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften”, Phil.-hist K1., Band
21-31 (Band 23: Märchen und Lieder der Zigeuner der
Bukowina); Wien 1872-1881.
Münster, Thomas, Zigeuner Saga, Freiburg, 1969.
Paspati, Alexandros Georgios, Études sur les Tchinghianés au
Bohémiens de l’Empire Ottoman, Constantinople, 1870.
Plinzner, Frieda, Zinna und Kurli. Zigeunergeschichten, Striegau,
1912.
Ranking, Devey Fearon del Hoste, The Gypsies of Central
Russia, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 2. ser., IV, 2-3,
Liverpool, 1911.
Roberts, John, An Old King and His Three Sons in England. A
Welsh-Gypsy Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 1.
ser., III, 2, Edinburgh, 1892.
Roberts, Warren E., Two Welsh Gypsy and Norwegian Folk-
Tales, în “ Fabula ”, 4, 34, Berlin (West) 1961.
Sampson, John, Twenty-one Welsh Gypsy Folk-Tales, Newtown,
1933.
Sandu [Andrei Bârseanu], Povestiri şi anecdote. Dreptatea
ţiganului [Die Gerechtigkeit des Zigeuners], în “Gaseta
Transsilvaniei”, 52, 231, Braşov, 1889.
Schott, Arthur & Schott, Albert, Walachische Märchen. Mit einer
Einleitung über das Volk der Walachen und einem Anhang zur
Erklärung der Märchen, Stuttgart, 1845; Neuausgabe Bukarest,
1975.
Sowa, Rudolf v. Erzählungen der slowakischen Zigeuner, în
“Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft”, 39,
Leipzig, 1885.
Sowa, Rudolf v. Die drei Drachen. Märchen slowakischer
Zigeuner, în “Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn”, 4,
Budapest, 1895.
Sowa, Rudolf v. Die Mundart der slowakischen Zigeuner;
Göttingen, 1887.

153
Sowa, Rudolf v. O Minaris: A Slovak Gypsy Tale, în “Journal of
the Gypsy Lore Society“, I. ser., 1, 2, Edinburgh, 1889.
Sowa, Rudolf v. O phuro sasos. A Slovak Gypsy Tale, în “Journal
of the Gypsy Lore Society”, I. ser., II. 3, Edinburgh, 1891.
Strukelj, Pavla, Huzar, în ”Slovenski ethnograf”, XXX (1976),
Ljubljana, 1978.
Strukelj, Pavla, Priče i prpovetke kod Roma u Sloveniji,
Sarajevo, 1989.
Taikon, Katharina, Zigenarska, Stockholm, 1963.
Uhlik, R., Ciganske priče, Sarajevo, 1967.
Vekerdi, József, A cigány népmese, Budapest, 1974.
Voriskova, Marie, Zigeunermärchen, “Singende Geigen”, Hanau,
1974-1975.
Willhagen, Carl Hermarin, Taikon erzählt Zigeunermärchen,
Zürich, 1958-1973.
Williams-Ellis, Annabel. Gypsy Folk-Tales, London, 1973.
Winstedt, Eric Otto, La bella Chiavina. A French or Piedmont
Gypsy Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society ”, 2. ser., III,
Liverpool, 1910.
Wlislocki, Heinrich von, Märchen und Sagen der
transsilvanischen Zigeuner, Berlin, 1886.
Wlislocki, Heinrich von, Vier Märchen der transsilvanischen
Zigeuner, în “ Ungarische Revue ”, II., Budapest, 1886.
Wlislocki, Heinrich von, Volksdichtungen der Siebenbürgischen
und südungarischen Zigeuner, Wien, 1890.
Wlislocki, Heinrich von, Vom wandernden Zigeunervolke. Bilder
aus dem Leben der siebenbürger Zigeuner. Geschichtliches,
Ethnologisches, Sprache und Poesie, Hamburg, 1890.
Wlislocki, Heinrich von, Zigeunermärchen, în “Globus”, 51,
Braunschweig, 1887.
Wlislocki, Heinrich von, Beiträge zu Benfey’s Pantschatantra, în
“Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft“, 42,
Leipzig, 1888.
Wlislocki, Heinrich von, Beiträge zur Vergleichung [zum
Vergleich] der Volkspoesie. Eine Mittelhochdeutsche Fabel, în
“Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn”, I., Budapest, 1888.
Wlislocki, Heinrich von, Die Episode des Gottesgerichtes in
“Tristan und Isolde“ unter den transsilvanischen Zeltzigeunern

154
und Rumänen, în “Zeitschrift für vergleichende
Literaturgeschichte”, 2, Berlin, 1887.
Wlislocki, Heinrich von, Märchen des Siddhi-Kür in
Siebenbiirgen, în “Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen
Gesellschaft”, 41, Leipzig, 1887.
Wlislocki, Heinrich von, Die Mäusethurmsage in Siebenbürgen,
în “Germania“ (Neue Reihe), 20, Wien, 1887.
Wlislocki, Heinrich von, Die Ragnar-Lodbrokssage in
Siebenbürgen, în “Germania“ (Neue Reihe), 20, Wien, 1887.
Wlislocki, Heinrich von, Eine Schöpfungssage der
transsilvanischen Zigeuner, în “Brehmers Revue—Von Pol zu
Pol“, Trieste, 1884.
Wlislocki, Heinrich von, Volksglaube und religiöser Brauch der
Zigeuner, Münster, 1891.
Wlislocki, Heinrich von, Aus dem inneren Leben der Zigeuner, în
“Ethnologische Mitteilungen“, Berlin, 1892.
Wulff, Trolli N., Das Zigeunermärchen, Stuttgart, 1966.
Yates, Dora E, A Book of Gypsy Folk-Tales, London, 1948.
Yates, Dora E., A Rumanian Gypsy Folk - Tale, în “Journal of the
Gypsy Lore Society“, 3. ser., VII., 3-4, Liverpool, 1928.

Alte lucrări

Ciganske pravljice, Ljubljana, 1959.


Die Sinti. Roma – Erzählkunst, Heidelberg, 1992.
Kindermärchen der Sinti und Roma, Gütersloh, 1994.

155
AUTORI ŞI AUTOARE DE ETNIE RROMĂ ŞI SCRIERILE LOR
(INDICE ALFABETIC)

Ábrahám, János
Részegnek minden nóta szép, Bukarest: Kriterion, 1969.
Vér és vas, Bukarest: Kriterion, 1976.
Földszintes atomkor, Bukarest: Kriterion, 1979.
Micsoda majális, Kolozsvár, 1979.
Albaicin, Joaquin
La serpiente terrenal, Barcelona, 1993.
En pos del Sol, Barcelona, 1997.
Angheluţă, Constantin Gheorghe, Balada românilor şi balada
ţiganilor, Bucureşti: [ f. ed.], 1991.

Avdic, Semso
Ratvarol ilo Romano (Sanguina il cuore dei Rom), Forli,
1993.
Balogh, Attila
Lendítem lábamat, Budapest: Szépirodalmi kiadó, 1980.
Balogh Attila versei, Budapest: Cserépfalvi kiadó, 1991.
Baltzar, Veijo
Poltava tie, Helsinki, 1968.
Verihhlat, Helsinki, 1969.
Mari, Helsinki, 1972.
Musatn Saaran kristaalipallo, Helsinki, 1978.
Käärmeenkäräjäkivi, Helsinki, 1988.
Musta tango, Helsinki, 1990.
Banga, Dezider
Pieseň nad vetrom, Bratislava, 1964.
Záružlie a lekno, Bratislava, 1967.
Cierny vlas, Bratislava, 1970.

156
Rozhovory s nocou, Bratislava, 1970.
Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava,
1992.
Paramisa (Antológia rómskej rozprávky), Bratislava,
1992.
Bari, Károly
Holtak arca fölé. Versek [Over The Face Of The Dead.
Poems], Budapest, 1970; 1971.
Verso il viso dei morti, Bologna, 1972.
Elfelejtett tüzek [Forgotten Fires], Budapest, 1973;1974.
A Varázsló sétálni indul [The Magician Takes a Walk],
Budapest, 1985.
Tűzpiros kígyócska [Şerpişorul roşu ca focul], Budapest,
1985.
Lendemain et autres poèmes, Paris, 1991.
Gedichte, Rotterdam, 1993.
Díszletek egy szinonimához, Paris, 1994.
Gedichte und ein Essay, Berlin, 1996.
Winter Diary, San Francisco, 1997.
Begović, Milan
Pjesme, Zagreb, 1896.
Dunja u kovčegu, Zagreb, 1921.
Božji čovjek, Zagreb, 1924.
Izabrane pjesme, Zagreb, 1925.
Amerikanska jahta u splitskoj luci, Zagreb, 1929.
Sablast u dvorcu, Zagreb, 1952.
Izabrana djela, Zagreb, 1964.
Beljughin, Aleksandr v. Manušs, Leksa
Berberski, Slobodan
Za kišom biće duga, Zagreb, 1950.
Proleće i oči, Novi Sad, 1952.
Uže, Novi Sad, 1955.
Nevreme, Beograd, 1959.
Dnevnik rata, Beograd, 1960.
Blag dan, Subotica, 1964.

157
Kote, Cetinje, 1968.
Odlazak brata Jakala, Beograd, 1976.
Kao bezkožni jelen, Subotica, 1977.
Još san sebe da dovrši, Zrenjanin,1979.
Medje, Novi Sad, 1982.
Svakodnevica, Zagreb, 1983.
Berky, Ján
Čary a láska / Rašani / Punci a Samko, în “ Paramisa
“,Antológia rómskej rozprávky, Bratislava, 1992.
v. şi Rómska matka [autori: Karol Seman, Bohuslava
Vargová, Ján Berky, Katarína Patočková].
Bezljudsko, Myhajlo
Razgovor s vjugoj, în “ Kostry”, Moskva, 1974.
Bunyan, John
The Holy City, 1665.
Abounding, 1666 (hg. v. R. Sharrock, 1962).
The Pilgrim’s Progress, 1678-1692 (hg. V.J. Brown,
1907).
The Life and Death of Mr. Badman, 1680 (hg. V.J.
Brown, 1907).
The Holy War, 1682 (hg. V. M. Peacock, 1892).
The Heavenly Footman, 1698 (hg. M. Peacock, 1882).
Miscellaneous Work (hg. V. R. Sharrock, 1977).
Budai – Deleanu, Ioan
Ţiganiada [mss. elaborat ≈ la anul 1790]. Ediţia citată de
noi - notată “B” şi îngrijită de Florea Fugariu - a fost
publicată în anul 1973 de Editura Minerva (Bucureşti, 400
p.), după ce, anterior, Gh. Cardaş (în 1925), apoi J. Byck
(în 1953) îngrijiseră ediţii similare, revizuite, notate “B”,
spre a se deosebi de ediţia iniţială “ A “ (publicată de Th.
Codrescu, la Iaşi, în “Buciumul Român (I - 1875 şi II –
1877).
Choli, Daróczi József
Isten szomorú arcán, Budapest, 1990.
Csontfehér pengék között, Budapest, 1991.

158
Maskar le shiba dukades, Budapest, 1994.
Romane poetongi antologia, Budapest, 1995.
Cioabă - Mihai, Luminiţa
O angluno la phuveako, Sibiu, 1994.
O Manuši kai bitinel brîšind.Negustorul de ploaie. The
Rain Merchant. Der Regenhandler, Sibiu: Neo Drom,
[1997].
Csaprazov, Vasil
Iskam da samne, Sofia, 1996.
Demeter-Carskaja, Olga
Sud’ba Cyganki, Moskva, 1997.
Demeter, František
Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava,
1992.
Demeter, Išvan
v. Obrazcy fol’klora cygan-kalderarej, Moskva, 1981.
Demeter, Romka
Obrazcy fol’klora cygan-kalderarej, Moskva, 1981.
Cygansko-russkij i russko-cyganskij slovar’, Moskva,
1990 [în coalborare].
Te avel man grastorro parno, în antologia “Romane
poetongi antologia”, Budapest, 1995.
Demir, Ljatif
Mahatma, Skopje, 1996.
Dimić, Trifun
Them kaj phirel mungro g’ndo (manuscris de poezii,
nepublicat)
Romane romaja, sovlahimata thaj e bahtarimata, Novi
Sad, 1985.
Lil ramosarimako, Novi Sad, 1995.
Nevo Sovlahardo ćidipe, Novi Sad, 1990.
Bibliako Pandžengo Lilaripe,Novi Sad, 1997.

159
Đuric, Gordana
Dukhado ilo (Ranjeno srce), Novi Sad, 1989.
Đuric, Rajko
Rrom rodel than tela’ o kham, Beograd, 1969.
Bi kheresko bi limoresko. Bez doma, bez groba,
Beograd, 1979.
Purano svato dur themestar. Prastara reč, daleki svet,
Beograd, 1980.
Hefestovi učenici, Beograd, 1986.
Seobe Roma, Beograd, 1986.
Gypsies of the World, London-New York-Beograd-Köln-
Milano, 1989.
Zigeunerische Elegien, Hamburg, 1989.
Sans maison, sans tombe, Paris, 1990.
Les Disciples d’Hephaistos, Paris,1995.
Les Rêves de Jesus, Balma, Franţa,1996.
Vremea ţiganilor [Le Temps des Gitans], co-scenarist la
filmul lui Ermir Kusturica.
Dudarova, Nina
Novi koni / Pismo k cyganke / Kočevoj mal’čik v gorode,
în “Kostry”, Moskva, 1974.
Dzurko, Ruda
Ich bin wieder Mensch geworden, Leipzig-Weimar, 1990.
Evens-Romany, Glyn Bramwell
Out with Romany Once More, London, 1941.
Out with Romany Again, London, 1942.
Out with Romany by Meadow and Stream, London,
1942.
Out with Romany by the Sea, London, 1942.
Romany in the Fields, Epworth, 1947.
A Romany and Raq, London, 1949.
Fabiánová, Tera
Comment j’allais à l’ecole, “Etudes Tsiganes”, nr. 2,
1976, Paris.

160
Rómske piesne (Sbornik rómskej poézie), Neratovice,
1979.
Fazli, Fikria
Les nègres blancs. Que m’as-tu donné, père?, “Études
Tsiganes”, nr. 4,1991, Paris, 1991.
Ferková, Ilona
Ćorde ćhave [Ukradene deti], Brno, 1996.
Frankham, Eli
Poems By Eli (Romani Poet). The Stick (A short story by
Eli Romani poet and story teller), Walpole St. Andrew,
1995.
František, Demeter
Rómske piesne (Sborník rómskej poézie), Neratovice,
1979.
Franz, Philomena
Zwischen Liebe und Haß, Freiburg-Basel-Wien, 1992.
Germano, Aleksandr
Pesme, în antologia “ Kostry “, Moskva, 1974.
Žizn’ na kolesah, în vol. “ Tjatr Romen ”, Moskva, 1991.
Glowacki, Edward Grafo
Cyganska milość, Lódź, 1995.
Gomba, Cyril
Chlapec. Verše z vrbiny, în “Antológia rómskej poézie”,
Bratislava, 1992.
Gratton, Margaret
A Traveller’s Poems, London, 1996.
Gusztáv, Nagy
V. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995.
Hedman, Henry
Sar me sikjavaa romanes, Helsinki, 1996.

161
Heredia Maya, José
Penar Ocono, Granada, 1974.
Camelamos naquerar, Granada, 1976.
Macama Jonda, Granada, 1983.
Un Gitano de Ley (Zeffirino Giménez-Malla), Granada,
1997.
Hoffmann, Frithjof
Lyrische Gedanken, Neusterlitz, 1996.
Holdosi, József
Die Straße der Zigeuner, Berlin, 1984 (Titlul ediţiei în
original: Kányák, Budapest, 1978).
Hontalan, József Kovács
v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995.
Horvat, Borislav
Uzglavlje mrtvih, Kragujevac, 1990.
Horvat, Jozef
Ćhoneskri angrusti (Lunin prsten), Murska Subota, 1994.
Horváth, Gyula
v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995.
Horváth, Ján
Soske? Kali ruža. Romipen. Verše z vrbiny, în
“ Antológia rómskej poézie ”, Bratislava, 1992.

Horváthová, Emília
Aćhen! Aćhen! Miro bijav. Na maren man! Verše z
vrbiny, în “ Antológia rómskej poézie”, Bratislava,
1992.
Cigáni na Slovensku, Bratislava, 1964.
Ibrahim, Sali
Grivna za Eva, Sofia, 1993.

162
Iljaz, Šaban
Korenjata, Skopje, 1985.
Jayat, Sandra
Interdit aux nomades. Première Mondiale d’Art Tzigane,
Paris, 1985.
Nomad moons, Lonon, 1995.

Jeromoshkin, Sergej
v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995.
Jovanović, Ilija
v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995.
Jovičić, Predrag
Išćupani iz života (Inkaldo adaro djiv), Titovo Užice,
1990.
Cveće iza žice (Luludja ando phanglipe),Titovo Užice,
1992.
Kaldaraš, Dragica
Gilja, Vršac, 1997.
Kerim, Usin
Pesni ot katuna, Sofia, 1955.
Očite gorjat, Sofia, 1959.
Stihotvorenija, Sofia, 1968.
Stareeneto mi, Sofia, 1978.
Săs baštin glas, Sofia, 1978.
Kogato strasten pătnik se zavrăšta, Sofia, 1989.
Klimt, Ernst
Aputhem. Erinnerungen eines deutschen Sinto,
Hildesheim, 1996.

Kochanovski, Vania de Gila


Romano atmo (L’âme tsigane), Wallada, 1992.

163
Koptová, Anna
Dživeha / Odpoveď / Čačipen. Verše z vrbiny, în
“Antológia rómskej poézie”, Bratislava, 1992.
Krasnići, Ali
Ćergarendje jaga (Čergarske vatre), Priština, 1981.
Devl!a, ker man kir. Rromane paramìća andar-e Kòsova
ta e Metohìa, Beograd, 2001.
Lacková, Elena
Rómske rozprávky (Romane paramisa), Košice, 1992.
Lakatos, Menyhért
Füstös képek, Budapest, 1975 [Bitterer Rauch, Berlin,
1978].
Csandra szekere, Budapest, 1981 [Csandras Karren,
Berlin 1984].
Hosszú éjszakák meséi, Budapest, 1995.

Lee, Ronald
Goddam Gypsy, Montreal, 1971 [Verdammter Zigeuner,
München, 1978].
Lehenová, Tatjana
v. Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava,
1992.
v. Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996.
Lekić, Zoran
Puz golac, Kragujevac, 1982.
Pragovi, Kragujevac, 1987.

Manušs, Leksa (Aleksandr Beljughin)


Baxtaló drom [a cura di Santino Spinelli], vol. III.
Lanciano, 1997, p. 47.
v. revista “ Lacio drom ”, nr. 6, 1997 (Roma).
Maximoff, Matéo
Les Ursitory, Paris, 1946 [ed. 1980: Romainville].
Le prix de la liberté, Paris, 1955 [ed. 1981, Romainville].

164
La septième fille, Romainville, 1982.
Condamné à survivre, Champigny-Mare, 1984.
Vinguerka, la petite fiancée, Paris, 1986.
Savina, Paris, 1989.
Dites-le avec des pleurs, Romainville, 1990.
Routes sans Roulottes, Romainville, 1993.
Mazuro, Il’ko
Ja - cyganskij poet, v. antologia “ Kostry“, Moskva, 1974.
Mehr, Mariella
Steinzeit, Bem, 1982.
In diesem Traum schlendert ein roter Findling, Bern,
1983.
Das Licht der Frau, Bern, 1984.
Kinder der Landstraße, Bern, 1987.
RiickBlitze, Bern, 1990.
Zeus oder der Zwillingston, Zürich, 1994.
Merkov, Asan
Bjala ciganka, Pleven, 1995.

Mirga, Teresa
Czemu tak? (Soske kawka?), Podkowa Lesna, 1994.
Müller, Josef
Das Kind Muscha, Berlin, 1992.
Mayer- Pasquale, Vittorio
Hom jek Sinto, în “ Zingari ieri e oggi”, Roma, 1993.
Nikolić, Jovan
Gost niotkuda (Dosti khatinendar), Vršac, 1981.
Đurđevdan, Beograd 1987.
Neću da se rodim, Beograd, 1991.
Oči pokojnog jagnjeta, Niš, 1993.
Telo i okolina, Beograd, 1994.
Male noćne pesme (Cikne rjatune đilja), Novi Sad,
1998.

165
Nikolić, Mišo
…und dann zogen wir weiter, Klagenfurt, 1997.
Odley, Tom
Gathered All Around, Manchester, 1990.
Oláh, Vlado
E Maruna. O Jankel. Čerešni, în “Kale ruži”, Hradec
Králové, 1990.
Orsós, Jakab
Aki hallja, aki nem hallja, în “Madarak aranyhegedűn”,
Budapest, 1996.
Osztojkán, Béla
Halak a fekete citerában, Budapest, 1981.
Hóesés hűségben, Budapest, 1983.
Nincs itthon az Isten, Budapest, 1985.
Pankovo, Nikolaj
Igrivo volnuetsja, în antologia “ Kostry “, Moskva, 1974.
Patočková, Katarína
Rómska matká, Nitra, 1991.
Som Cigánka, Bratislava, 1992.
Păun - Ialomiţeanu, Gheorghe
“Arzoaica” a stat cu dracul la masă. “E thabardi” bešlăs
la meselăθe le bengeça, Slobozia: Editura Şatra,
1991.
Bulibaşa şi artista. Bàre romesko ai “šukarni”, Slobozia:
Editura Şatra, 1992.

Pavlović, Živojin
Krivudava reka, Beograd, 1958.
Lutke, Beograd, 1964.
Cigansko groblje, Beograd, 1976.

166
Pesić, Stevan
Pesme, Beograd, 1966.
Svetlo ostrvo, Beograd, 1991.
Tibetanci, Beograd, 1991.

Pesta, Ondrej
v. Rómske piesne (Zborník rómskej poézie), Neratovice,
1977.
v. Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava,
1992.
Petrović, Milutin
Tako ona hoće, Novi Sad, 1968.
Drznoveno roždestvo, Beograd, 1969.
Glava na panju, Beograd, 1971.
Promena, Beograd, 1974.
Svrab, Beograd, 1977.
La tête sur le billot, Paris, 1982.
Stihija, Beograd, 1983.
" O ", Beograd, 1990.
Poezija snova / Rasprava s mesecom, Beograd, 1993.
Promena, Čačak, 1994.
Nešto imam, Čačak, 1996.
Ravasz, József
Dvojhlas duše, în “ Verše z vrbiny” (Antológia rómskej
poézie), Bratislava, 1992.
Cigánsky richtár. Paramisa (Antológia rómskej
rozprávky), Bratislava, 1992.
Jileskoro kheroro, Bratislava, 1992.

Reiznerová, Margita
Le repaciskeri, în “Kale ruži”, Hradec Králové, 1990.
v. Verše z vrbiny (Antológia romskej póezie), Bratislava,
1992.
Ristić, Desanka
Ćhavro, în “Jaga”, Leskovac, 1984.

167
Rom-Lebedev, Ivan
Ot cyganskogo hora k tjatru, “Romen“, Moskva, 1990.
Tabornaja cyganka, Moskva, 1992.
Romano, Ivano (Ivan Mihailovič Pančenko)
Proščaj, moj tabor, Moskva, 1968.
Romanov, Manuš
17 purane rromane gilă anθar i Bulgària, Sofia, 1990.
Rostás - Farkas, György
Tietek a szívem (Tumaroj muro jilo), Budapest, 1991.
Megváltásért (Som), Budapest, 1991.
Malayipe (Találkozás), Budapest, 1993.
Rudevičs, Kārlis
Novyj god, în antologia “Kostry”, Moskva, 1974.
Rusenko, Amost
Trin phenă. Paramisa, în “Antológia rómskej rozprávky”,
Bratislava, 1992.
Sacip, Mehmed
Cahra, în “Jaga”, Leskovac, 1984.
Šalijesor, Seljajdin
Dživdipe maškar o Roma, Prešov, 1988.
Saimir, Mile
v. antologia “Baxtalo drom” [a cura di Santino Spinelli],
Lanciano [Italia], 1997, p. 49.
Satkevič, Nikolaj
v. Antologia “ Kostry “, Moskva, 1974.
Cyganskie mirikle, Moskva, 1977.
Sejdić, Rasim
Zvezde putuju (manuscris).
v. “Zingari ieri e oggi”, Roma, 1994.

168
Sejdović, Ruždija
Svetlost u ponoć, Titograd, 1987.
Serbezovski, Muharem
Šareni dijamanti, Sarajevo, 1983.
Cigani "A" kategorije, Sarajevo, 1985.
Smith, Charles
Poems, Manchester, 1991.
Not all Wagons and Lanes, Essex, 1995.
Smith, Ray
One Hand Clapping, Derbyshire, 1995.
Smith, Rodney
A Gipsy Smith Souvenir, Leicestershire, 1995.
Spinelli, Santino
Gilí romaní (Canto zingaro), Roma, 1988.
Romanipe, Lanciano, 1993.
Prinčakarang (Conosciamoci), Pescara, 1994.
Colecţia Baxtalo drom [a cura di Santino Spinelli],
Lanciano, 1997.

Stojka, Ceija
Wir leben im Verborgenen. Erinnerungen einer Roma-
Zigeunerin, Wien, 1988.
Reisende auf dieser Welt. Aus dem Leben einer Roma-
Zigeunerin, Wien, 1992.
Szécsi, Magda
v. Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996.
Sainović, Kadrija
Stigla je ciganka i čerga, Leskovac, 1984.
Taikon, Katarina
Zingareska, Stockholm, 1963.
Zingare årvi, Stockholm, 1967.
Katitzi, Stockholm, 1969.

169
Varga, György
v. Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996.
Velimirović, Nikolaj
Odabrana dela I – X, Valjevo, 1997.
Vradová, Olga
Phurikane pheras, Hradec Králové, 1990.
Wajs, Bronisława Papusza
Piesni Papuszy, 1979.
Papusza (Ausgewählt von Katrin Wolf), Berlin, 1992.
Papusza (Leszek Bonczuk), Tarnów, 1996.
Waldemar, Kalinin
Belarus mnje zbelarusvae, Minsk, 1993.
Živojinović, Branislav
Dopiranja, Beograd, 1972.

170
INDICE DE AUTOARE ŞI AUTORI RROMI PE ŢĂRI

Rusia (fosta URSS şi ţările apărute după destrămarea


acesteia: Rusia, Belarus, Ucraina, Moldova şi Letonia)
Rusia
Adam Tikno (1875 - 1948)
Alexandr Ghermano (1893 - 1955)
Nikolaj Pankov (1895 - 1959)
Myhailo Bezljudsko (1901 - 1989)
Ivan Ivanovici Rom-Lebedev (1903 - 1989)
Nina Dudarova (1903 - 1977)
Olga Pankova (1911 – 1983)
Nikolaj Satkevici (1917 – 1978)
Romka Demeter (1920 – 1989)
Il’ko Mazuro (n.1939)
Ivan Mihailovici (n.1941)
Alexandr Beljughin (= Leksa (1941 - 1997)
Manušs)

Ucraina
Myhailo Hryhorovich Kozimirenko (n.1938)

Belarus
Waldemar Kalinin (n. 1941)

Letonia
Karlis Rudevičs (n. 1939)

Iugoslavia (şi statele succesoare: Republica Federală


Iugoslavia, Macedonia, Bosnia, Croaţia, Slovenia)

Republica Federală Iugoslavă


Gina Ranjičić (1830 – 1891)
Nikolaj Velimirović (1880 – 1950)
Velimir Živojinović-Masuka (1886 – 1968)

171
Slobodan Berberski (1919 - 1989)
Stevan Pesić (1930 - 1994)
Živojin Pavlović (n.1931)
Milutin Petrović (n.1941)
Borislav Horvat (n.1942)
Rajko Đurić (n.1947)
Ali Krasnić (n.1952)
Zoran Lekić (n.1952)
Seljajdin Šalijesor (n.1952)
Jovan Nikolić (n.1955)
Gordana Đurić (n.1958)
Ruždija Sejdović (n.1966)

Macedonia
Muharem Serbezovski (n.1950)
Iljaz Šaban (n.1955)
Ljatif Demir (n.1966)

Bosnia
Rasim Sejdić (1943 - 1981)
Šemso Avdić (n.1950)

Croaţia
Milan Begović (1876 - 1948)

Slovenia
Jozek Horvat (n. 1964)

Bulgaria
Uzin Kerim (1928 - 1983)
Manush Romanov (n.1928)
Asen Markov (n. 1945)
Sali Ibrahim (n.1950)

România
Ioan Budai – Deleanu (aprox.1760 –1820)
Gheorghe Păun – Ialomiţeanu (n.1950)
Luminiţa Mihai Cioabă (n.1957)

172
Constantin Gheorghe Angheluţă n. 1947
Alexandru Ruja – Gríbusyi 1927 – 1999
Irén Gábor-Zrínyi n. 1937
Delia Grigore n. 1972

Autori nerromi din România care au excelat în abordarea


tematicii rrome:
Paraschivescu, Radu Miron, Cântice ţigăneşti, Bucureşti, 1941.
Sandu [Andrei Bârseanu] 1858 – 1922 ş.a.

Ungaria
Menyhért Lakatos (n. 1926)
József Choli Daróczi (n.1939)
József Holdosi (n.1951)
Bari Károly (n.1952)
Attila Balogh (n.1956)

Republica Slovacă
Elena Lacková (n.1921)
Dezider Banga (n.1939)
Ján Berky (n.1940)
József Ravasz (n.1949)
Bohuslava Vargová (n.1951)
Anna Koptová (n.1953)

Republica Cehă
Daniel Bartoloměj (n.1920)
Margita Reiznerová (n.1948)
Ruda Dzurko (n.1956)
Ilona Ferková (n.1956)

Polonia
Bronisława Wajs Papusza (1909 - 1987)
Teresa Mirga (n.1956)
Edward Grof Glowacki (n.1959)

Austria
Ceija Stojka (n. 1933)

173
Karl Stojka (n. 1931)
Romedius Mungest (n. 1959)

Germania
Philomena Franz (n.1922)
Frithjof Hoffmann (n.1937)
Melanie Spitta (n.1946)

Elveţia
Mariella Mehr (n.1947)

Franţa
Matéo Maximoff (n.1917)
Vania de Gila Kochanowski (n.1927)
Sandra Jayat (n.1948)

Italia
Santino Spinelli (n.1964)

Spania
Tio Carlos (1920 - 1994)
José Heredia Maya (n.1947)
Joaquin Albacin (n.1965)

Marea Britanie
John Bunyan (1628 - 1688)
Glyn Bramwell Evens-Romany (1877 - 1943)
Eli Frankham (n.1954 )
Tom Odley (n.1356 )

Suedia
Katarina Taikon (1928 - 1994)

Finlanda
Veijo Baltzar (n.1942)

Canada
Ronald Lee (n.1934)

174
SUA
Yan Hancock (n.1942)

India
W.R. Rishi (n.1917)
J. S. Pathania (n.1946)

175
Dr. Rajko ĐURIĆ
(Bio-bibliografie)

*Născut în 3 octombrie 1947 la Malo Orasje, lângă Belgrad.

Activitatea ştiinţifică
* 1967 - 28. 9. 1972: studii la Facultatea de filosofie din Belgrad
* Încheierea studiilor: diplomă în filosofie, conferită la 29.6.1973
* 11. 12. 1985: susţinerea disertaţiei “Cultura rromilor în R.S.F.
Iugoslavia” la Facultatea de filosofie a Universităţii Belgrad,
obţinând titlul de doctor în ştiinţe sociologice la data de
13.11.1986, diploma nr.783 / 1.
* A scris peste 500 de articole în reviste de specialitate şi în ziare,
pe teme privind filosofia, istoria, sociologia, politica, ideologia,
lingvistica şi în legătură cu istoria persecutării şi cu situaţia
contemporană a rromilor şi sintilor, majoritatea în limba
sârbocroată şi în limba rromaní cu traduceri în limbile engleză,
franceză, germană, poloneză, italiană, spaniolă ş.a.
* Autor de cărţi apărute în Iugoslavia, SUA, Marea Britanie,
Franţa, Germania, Italia şi Japonia; între altele, următoarele titluri:

1979, Rajko Đurić, Bi kheresko-Bi limoresko [Fără patrie-Fără


mormânt], Belgrad (Poezii).
1980, Rajko Đurić, Purano svato o dur themestar [Vorbe vechi
din ţara îndepărtată], Belgrad.
1982, Rajko Đurić, A i U - A thaj U [A şi U], Belgrad: Siro Srbija.
1983, Rajko Đurić, Zagonetke, mitovi i jezik Roma [Ghicitori,
mituri şi limba rromilor], Kruševac.
1984, Rajko Đurić, T.N. Cvetković, Jaga. Vatre [Focul], Leskovac,
Napredak.
1986, Rajko Đurić, Hefestovi učenici [Ucenicii lui Hefaistos],
Belgrad: BIGZ.
1987, Dr. Rajko Đurić, Seobe Roma. Krugovi pakla i venac sreće
[Migraţia rromilor. Cercurile iadului şi cercul fericirii], Belgrad:
BIGZ.

176
1989, N. B. Tomašević, Rajko Đurić, Gypsies of the world,
London: Flint River Press, Belgrad: Jugoslovenska revija.
1989, Roma - Eine Reise in die verborgene Welt der Zigeuner [O
călătorie în lumea ascunsă a ţiganilor], Köln: VGS
Verlagsgesellschaft (Ediţia germană).
1989, Rajko Đurić, Zingari, Milano: R.C.S. Rizolo Libri S.p.A.
(Ediţie italiană).
1989, Rajko Đurić, Zigeunerische Elegien - Gedichte in Romani
und Deutsch, mit einer Einführung von Norbert Boretzky [Elegii
rrome - Poezii în rromaní şi germană, cu o introducere de Norbert
Boretzky), Hamburg: Helmut Buske Verlag.
1990, Rajko Đurić, Sans maison - Sans tombe, Paris: Edition
L`Harmattan.
1992, Rajko Đurić, Jugoslawien in der Wagschale der Geschichte
[Iugoslavia în balanţa istoriei], in “Utopie kreativ”, Mai-Juni Heft,
19-20, p. 33 - 50, Berlin.
1992, Rajko Đurić, Kultur und Destruktivität am Beispiel
Jugoslaviens [Cultură şi spirit distructiv, exemplul Iugoslaviei], in
“Litterae Academiae Scientarum et Artium Europaeae”, Vol. 2
Issue 3. September, p. 34-39.
1992, Rajko Đurić, Bertold Bengsch, Der Zerfall Jugoslawiens-Mit
einem Exclusiv. Interview mit Milovan Djilas [Destrămarea
Iugoslaviei - cu un interviu în exclusivitate cu Milovan Djilas],
Berlin: Morgenbuch Verlag.
1993, Rajko Đurić, Die Kultur der Roma und Sinti, FU Berlin.
1994, Rajko Đurić, Roma und Sinti-Gestern und Heute [Rromii şi
sintii - Ieri şi azi], Roma: C.S.Z.
1994, Rajko Đurić, Vukovar. Sarajevo-La guerre en ex-
Yugoslavie, Paris : Edition Esprit
1994, Rajko Đurić, Silence sur les Tsiganes, în «Trans
Européens», nr.2, Hiver 1993 – 1994.
1994, Rajko Đurić, Ich lebe in Hegels Grab [Eu trăiesc în
mormântul lui Hegel], în «Lettre Internationale», anul VI,
Fascicolul 25, Berlin.
1995, Rajko Đurić, Musik zum Totentanz [Muzică pentru dansul
morţilor], în “Lettre Internationale“, Fascicolul 28.
1995, Rajko Đurić, Serbiens Machthaber [Potentaţii Serbiei], în
“Lettre Internationale“, Fascicolul 30.

177
1995, Rajko Đurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen
Literatur [Rromii şi sintii în oglinda literaturii germane], Frankfurt
a. M. u. a.: Peter Lang Verlang.
1995, Rajko Đurić, Les Disciples d`Hephaistos, Paris: Libraire
Bleue.
1996, Rajko Đurić, Ich, ein Auschwitz-Deutscher [Eu, un german
de Auschwitz], în “Lettre Internationale“, Fascicolul 32.
1996, Rajko Đurić & Jörg Becken & A. Bertold Bengsch, Ohne
Heim, Ohne Grab - Die Geschichte der Roma und Sinti, Mit
einem Geleitwort von Václav Havel, Präsident der Tschechischen
Republik [Fără patrie, fără mormânt - Istoria rromilor şi a sintilor,
cu un Cuvânt înainte de Václav Havel, preşedintele Republicii
Cehe], Berlin: Aufbau Verlag.
1996, Rajko Đurić, Les Rêves de Jésus, N & B Balma, Franţa.
1996, Rajko Đurić, Romanies and Europe, Strasbourg: Council of
Europe Publishing (ediţia franceză: Les Romes et l`Europe).

* Până la părăsirea Iugoslaviei (la data de 16. 10. 1991), Rajko


Đurić este redactor şef al secţiei culturale a ziarului ``Politika`` din
Belgrad.
* Preşedintele Consiliului Mondial al I.R.U. (International Romani
Union) şi secretar General al Centrului P.E.N. al rromilor.

* Lucrări de cercetare ştiinţifică:

1985 – 1988, Rajko Đurić, Volksliteratur der Roma und Sinti


[Literatura populară a rromilor şi sintilor], Serbische Akademie der
Wissenschaften und Kunst), Belgrad.
1988-1990, Rajko Đurić, Kultur der Roma und interkulturelle
Beziehungen [Cultura rromilor şi relaţiile interculturale],
Belgrad:Institut für kulturelle Entwicklung in Serbien.
1992 Rajko Đurić, Activitate de docent la Freie Universität Berlin,
Catreda de Ştiinţele Educaţiei, Berlin.
1992, Rajko Đurić, Paradigmen in der Kultur der Roma.
Stipendium für eine wissenschaftliche Forschungsarbeit des
Deutschen Akademischen Austauschdienstes (DAAD), Bonn, an
der Universitat Göttingen [Paradigme în cultura rromilor. Bursă
pentru lucrare ştiinţifică, acordată de Serviciul German pentru

178
Schimburi Academice - DAAD, Bonn, la Universitatea Göttingen,
1992].
1993, Rajko Đurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen
Literatur. Stipendium für eine wissenschaftliche Forschungsarbeit
der Heinrich Böll-Stiftung, Köln [Rromii şi sintii în oglinda literaturii
germane. Bursă acordată de Fundaţia Heinrich Böll pentru o
lucrare de cercetare stiinţifică).
1993-1994, Rajko Đurić, Ethnokultur der Roma.
Wissenschaftliches Projekt an der Universität «René Descartes»,
Paris (Etnocultura rromilor - proiect ştiinţific realizat în cadrul
Universităţii René Decartes, Paris).

179
180