Tulburarea de personalitate paranoidă

„Elementul cheie al tulburării de personalitate paranoide este prezența unui tipar

comportamental stabil și pervaziv caracterizat prin suspiciune și neîncredere generalizată față
de ceilalți, motivele acestora fiind interpretate ca răuvoitoare. Acest tipar debutează la vârsta de
adult tânăr și se manifestă în diverse contexte. (DSM V, 2016, p. 649)

Principalele caracteristici ale personalității paranoide sunt suspiciunea, neîncrederea,

hipersensibilitatea, intoleranța la frustrare.

Axul central al acestei tulburări este suspiciunea față de cei din jur, ale căror intenții sunt
considerate ca fiind rău voitoare și care persistă chiar și în fața unor dovezi puternice că nu există
nici un motiv de îngrijorare. Persoana care prezintă această tulburare, este în permanență în gardă
pentru ca ceilalți să nu o înșele, să nu profite de ea. Aceștia tind deseori să testeze fidelitatea
partenerilor și au dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor sau
colegilor. Orice gest, chiar prietenos este interpretat distorsionat, fiind considerat ca un semn de
ostilitate sau, cel puțin, fățărnicie.

Ei tind să fie anxioși, distanți, fără umor și certăreți, făcând adesea „din țânțar armăsar”.
Acțiunile lor sunt marcate de ostilitatea împotriva altora, dezvoltată încă din copilărie, datorită
unor relații slabe și nesatisfăcătoare cu familia. Poartă pică tot timpul și sunt implacabili față de
insulte, injurii sau ofense.

Neîncredera vizează atăt fapte, cât și persoane. Aceștia pun ls îndoială cele relatate de ceilalți,
verifică autencititatea faptelor, și se îndoiesc de manifestările de prietenie, ceea ce alterează
semnificativ relațiile interpersonale ale acestora. Există însă persoane în rândul persoanelor cu
tulburare de personalitate paranoidă care au multă rigoare logică, argumentativitate, persuasiune,
combativitate și tenacitate, devenind foarte dificil de contracarat într-un schimb de opinii.
Aceștia sunt autorirari, orgolioși, revendicativi și încăpățânați, necooperanți, și consideră că
numai ei stiu ce au de trebuie făcut, astfel este inutil din punctul lor de vedere, să asculte alte
opinii. În același timp, se caracterizează prin sensibilitate deosebită la obsatacole, refuzuri și
eșecuri, tolerează greu frustrarea și contraatacă violent.

Aceștia prezintă tendințe de autovalorizare și atitudine autoreferențială, cât și un simț crescut al

propriei importanțe, apelând la exemplul personal pentru a-și sublinia calitățile și realizările. Ei
se consideră deosibit de inteligenți și talentați chiar și în situașiile în care rezultatele lor sunt
mediocre, aceștia atribuindu-le relei voințe și a invidiei celorlalți. Sunt toleranți cu propriile
greșeli.

De asemenea, aceștia pot apărea ca persoane reci, distante, neimplicate emoțional, cu simțul
umorului puțin dezvoltat și incapabili să se relaxeze.
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate paranoidă, conform DSM-V (2016, pg.
649), este indicată de patru (sau mai multe) dintre următoarele criterii:

„1. Îi suspectează pe ceilați, fără a avea suficiente argumente, că îi exploatează, nedreptățesc

sau înșeală.

2. Are dubii cu privire la loialitatea sau încrederea pe care o pot acorda prietenilor sau
asociaților.

3. Evită să facă destăinuiri altora de teama nejustificată că aceștia ar putea folosi informațiile
împotriva lui.

4. Interpretează remarcile inocente ale altora ca fiind jigniri mascate, iar evenimentele
inofensive ca fiind amenințări ascunse.

5. Este ranchiunos si poartă pică (nu uită și mu iartă jignirile, nedreptățile sau tachinările).

6. Este gata să reacționeze cu mânie sau să contraatace ceea ce crede că sunt atacuri la
persoana sau reputația sa, deși alte persoane nu le percep ca fiind atacuri.

7. Au suspiciuni repetate , în absența unui indiciu real, cu privire la fidelitatea soțilui/soției sau
partenerului sexual.

Prevalență, factori de risc și prognostic:

Conform DSM V (2016), prevalența sugerată de studiul National Comorbidity Survey

Replication Partea a II-a, este de 2,3%, iar datele furnizate de studiul Național Epidemiologic
Survey on Alchool and related Conditions șugerază o prevaleță de 4,4%. Incidența este crescuntă
în famiilile probanzilor cu schizofrenie și tulburări delirante, și este mai des întâlnită la bărbați
decât la femei. Prevalența este mai ridicată la minorități, imigranți și surzi.

Debut și evoluție

Tulburarea de personalitate paranoidă apare pentru prima dată în cpilărie și adolescență prin
caracterul solitar al persoanei, anxietate socială, relații limitatee cu colegii, hipersensibilitate,
rabdament școlar scăzut, idei și limbaj bizare, căt și factezii particulare. Se spune adesea despre
acești copii că par „deosebiți” sau „excentrici” și sunt adeseori tachinați din acest motiv.

Trarament

Cea mai recomandată formă de psihoterapie este terapia cognitiv-comportamentală, care se

centrează asupra capacității de autodezvăluire și a încrederii. Obiectivele principale ale terapiei
sunt de a dezvolta pacientului semtimentul autoeficienței privind capacitatea de a rezolva
situațiile problemă, îndeosebi pe cele de natură relațională și de a stabilii o perspectivă mai
rațională și realistă asupra intențiilor și acțiunilor altora.