Scoala Posliceala Sanitara De Stat Buzau

LUCRARE PENTRU CERTIFCAREA

COMPETENTELOR
PROFESIONALE

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLICĂ RENALĂ

COORDONATOR Baciu Tamara

ABSOLVENT

Bosneanu Ruxandra Patricia

 MOTTO

Sănătatea este totul, iar fără sănătate totul este nimic”Promovarea şi menţinerea sănătăţii
cât şi prevenirea îmbolnăvirilor sunt obiective importante în actualul sistem de sănătate.Medicina
zilelor noastre are un caracter profund profilactic, iar de la dreptul de sănătate s-a ajuns la datoria
de a păstra sănătatea.Dar existenţa omului nu poate fi concepută fără boli, de aceea preocuparea
pentru îngrijirea pacientului a fost şi rămâne unul din ţelurile umanitare ale medicinei.

Cuprins

Capitolul 1. Anatomia rinichiului

1.1. Generalitati

1.1.1. Situare
1.1.2. Forma

1.1.3. Aspect exterior

1.1.4. Structura rinichiului

1.1.5. Numar.Greutate. Dimensiune si culoare

1.2. Caile excretoare ale rinichiului

1.2.1. Calicele mici

1.2.2. Calicele mari

1.2.3. Pelvisul renal (bazinetul)

1.2.4. Pedicul renal

1.2.5. Ureterul

1.2.6. Vezica urinara

1.2.7. Uretra

Capitolul 2. Fiziologia renala

2.1. Generalitati

2.2. Formarea urini

2.2.1. Filtrarea glomerulara

2.2.2. Reabsorbtia tubulara

2.2.3. Secretia tubulara

2.3. Reglarea activitati urinare

2.3.1. Reglarea nervoasa

2.3.2. Reglarea umorala

2.4. Caracteristicile si compozitia urinii

2.4.1. Caracteristici

2.4.2. Continutul urinii

2.5. Mictiunea

Capitolul 3. Colica renala

3.1. Consideratii generale

3.2. Debutul colicii

3.3. Simptomatologia clinica

3.4. Oliguria

3.5. Hematuria

3.6. Evolutia

3.3.1. Diagnosticul pozitiv

Capitolul 4. Tratamentul colicii renale

Capitolul 5. Ingrijirea

Capitolul 6. Tehnici de ingrijire a bolnavului

6.1. Tehnici de recoltare a probelor biologice

6.1.1. Recoltarea sangelui venos

A) Hemograma

B) V.S.H

6.1.2. Recoltarea urinei pt.ex.biochimice

A) Urocultura
 Capitolul 7. Cazuri concrete. Exemple practice

Bibliografie

CAPITOLUL 1

Anatomia rinichiului

• Generalităţi

Energia pe seama căreia corpul omului trăieşte şi munceşte rezultă din descompunerea
substanţelor nutritive aduse de sânge la celule.Din aceste descompuneri, pe lânga eliberarea de
energie, rezultă şi apă, CO2 şi alţi produşi care prin acumulare devin toxici pentru organism.

Ureea şi acidul uric rezultă din descompunere şi trebuie eliminate pe mai multe căi:

−CO2 şi o parte din apă se elimină pe cale pulmonară, prin expiraţie, sau prin piele(sub forma de
sudoare)

−organele la nivelul cărora se formeaza urina─RINICHII─impreună cu organele mari care

conduc urina la exterior─CĂILE URINARE, alcătuiesc APARATUL EXCRETOR.

Rinichii

• Situare
 Rinichii sunt situaţi in cavitatea abdominală, de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale, la nivelui vertebrelor T1─T2 şi L2─L3, rinichiul drept fiind situat mai jos cu
vertebră decât cel stâng.

• Forma

Rinichii au forma unor boabe de fasole

• Aspect exterior

Fiecare rinichi, încojurat de un strat celulo-adipos şi învelit de o capsulă fibroaesă

inextensibilă, este situat în loja renală.

• Structura rinichiului.

Rinichii au o margine externă convexă, o margine internă concavă şi doi poli: unul
superior şi altul inferior. Pe partea concavă se află hilul renal, alcătuit din artera şi vena renală,
limfaticele, nervii, joncţiunea uretero-bazinetală. Rinichiul drept este situat ceva mai jos decât
cel stâng. Loja renală este limitată în sus de diafragm, în spate de ultimele două coaste şi
dedesubtul lor de muşchi şi de aponevrozele lombare, iar înainte, de viscerele abdominale. In jos,
loja renală este deschisă [de aici, uşurinţa cu care se produce ptoza renală].
 Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de ce durerile renale pot fi resimţite
lombar, abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă abdominală şi de
ce flegmoanele perinefritice cu evoluţie superioară îmbracă simptomatologie toracică.

Rinichiul este constituit din numeroase entităţi histo─fiziologice, care poartă numele de
nefroni.

Nefronul - unitatea anatomică şi fiziologică a rinichilui, alcătuit din glomerul [polul

vascular] şi tubul urinifer [polul urinar]. Numărul nefronilor din cei doi rinichi se evaluează la 2
milioane.
 Fiecare nefron se compune din‫׃‬

─glomerulul lui Malpighi

─tubul contort proximal

─ansa lui Henle cu ramurile sale‫׃‬ascendente şi descendente

─tub contort distal

─canalele de unire

─tubi colectori

Glomerulul - primul element al nefronului este alcătuit dintr-un ghem de capilare care
rezultă din ramificaţiile unei arteriole aferente, provenită din artera renală. Capilarele se reunesc
apoi şi formează, o arteriolă eferentă, care se capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a
tubului urinifer.

Structurile cere se intâlnesc in glomerul sunt‫׃‬

─membrana bazalâ a capsule lui Bowman

─epiteliul glomerulului cu nucleu, corp celural şi prelungiri pediculate

─membrana bazala a glomerulului

─endoteliul glomerular

─mesangiul

−lumen capilar

Tub urinifer – al doilea element al nefronului – se prezintă, sub forma unui canal lung
de 50 mm, format din următoarele segmente; capsula Bowman, tubul contort proximal, ansa
Henle,tubul contort distal şi tubii colectori. Capsula Bowman – are forma unei cupe care
înconjuară glomerulul şi este alcătuit din două, foiţe.

Tubul. Cel de-al doilea element al nefronului, sistemul tubular, incepe cu tubul contort
proximal. El are o lungime de 14 mm, un lumen de 15-25 µ si toti tubii contorti proximali au o
suprafata totala de 2 m2. Ansa lui Henle, cu o lungime de 16 mm are o portiune descendenta de
un calibru subtire, cu un lumen ingust, si o portiune ascendenta de un calibru mai mare si cu un
lumen mai larg. Tubul contort distal are o lungime de 5 mm si un epiteliu cu celule cilindrice,
mai inalte, in coloana si cu nuclei foarte densi. Aceeasi structura o au si canalele de
unire.Structura mai complexa a tubului contort proximal sugereaza o functie mai activa decat
acelui distal..

Tubii colectori au un lumen larg, cu celule cubice. Faptul ca sulfonamidele si acidul uric
sunt precipitate cu predilectie in tubul colector terminal sugereaza ca reabsorbtia apei are loc pe
toata lungimea tubului.

Capsula Bowman, împreună cu glomerulul pe care îl conţine, poartă numele de

corpuscul Malpighi.
• Număr.Greutate.Dimensiune şi culoare

Greutatea rinichilor este de aproximativ 300 gr si sunt in numâr de 2.Au o

consistenţa fermă, elastic cu o inălţime de 12−13 cm şi o grosime de 3 cm.Sunt de
culoare roşiatică.

Un rinichi prezinta doua fete (anterioara si posterioara), doua margini (mediala si

laterala) si doi poli (superior si inferior). La adult, fiecare dintre rinichi masoara 12 cm in
lungime, 6 cm in latime si 3 cm in grosime, cantarind aproximativ 120-150 de grame.
Rinichii sunt alcatuiti din parenchimul renal (denumit tesut nobil), care este structurat in
doua zone: corticala (la exterior) si medulara (in interior). Fiecare zona este inconjurata
de capsula renala (o membrana fibroasa). In centrul parenchimului renal se afla sinusul
renal, care este o cavitate ce adaposteste pediculul renal, format din caile excretoare
(calice si pelvis renal), vase (artera si vena renala), nervi si o masa de grasime.
• Căile excretoare ale rinichiului

Arterele interlobulare sunt sursa arteriolelor aferente (unele arteriole aferente, pot pleca
direct din arterele arcuate). Acestea, patrund în corpusculii renali la nivelul hilului glomerular si
formeaza glomerulii renali. Ansele glomerulare se concentreaza în final în arteriola eferenta,
care paraseste glomerulul la nivelul hilului si se recapilarizeaza în jurul tubilor renali.

Din arterele renale se desprind ramuri pentru glanda suprarenala (una sau mai multe
artere suprarenale inferioare), capsula renala, partea superioara a ureterului si grasimea
perinefretica. Ramurile capsulare, se pot anastomoza cu ramuri ale arterelor suprarenale,
genitale si lombare.

Anatomistii au identificat o zona cu vascularizatie mai saraca (paucivasculara) într-un

plan relativ frontal care trece la 0,5cm posterior santului longitudinal de pe marginea laterala a
rinichiului (linia paucivasculara a lui Hyrtl), plan ce ar putea fi folosit în chirurgia renala pentru
acces la calice.

Vascularizatia venoasa

Din reteaua capilara peritubulara si din reteaua periferica venoasa subcapsulara sângele
venos este drenat în venele interlobulare care însotesc arterele cu acelasi nume, terminându-se
în venele arcuate situate la baza piramidelor Malpighi (vascularizatia venoasa nu este de tip
terminal ca cea arteriala !).

La nivelul coloanelor Bertin, venele arcuate se continua cu venele interlobare. Acestea

coboara printre piramidele Malpighi pâna în sinusul renal. Aici, la nivelul calicelor mici se
unesc si formeaza venele lobare. În final, prin unirea venelor lobare se formeaza venele
segmentare (în general trei, dar putând ajunge pâna la cinci). Acestea se unesc chiar în sinus
(uneori însa imediat în afara sinusului) si formeaza vena renala. Vena segmentara inferioara
trece de obicei anterior de jonctiunea pelvi-ureterala.

Superior de varsarea venei genitale drepte, vena renala dreapta (lunga de 2-4cm) se
varsa pe partea dreapta a venei cave inferioare. Vena renala stânga (lunga de 6-10cm) are traiect
posterior de corpul pancreasului, ajunge anterior de aorta si trece prin pensa aorto-mezenterica.
Se varsa în vena cava inferioara mai sus de vena renala dreapta. Drenajul venos suprarenalian
este diferit în stânga (unde vena suprarenaliana se uneste cu vena frenica inferioara stânga si se
varsa în vena renala stânga) fata de dreapta (vena suprarenala dreapta se varsa direct în vena
cava inferioara), situatie similara cu cea a venelor genitale.

Trebuie cunoscute si anastomozele venoase situate în grosimea perirenala : anastomoza

porto-cava (între venele renale care se varsa în vena cava si venele colice drenate de sistemul
port) si anastomoza cavo-cava (prin venele lombare care comunica cu venele azigos ce
dreneaza în vena cava superioara).

• Calicele mici

Sunt formatiuni musculo-membranoase, cu aspect conic, a caror baza muleaza papilele renale,
ale caror vârfuri se unesc si formeaza calicele mari. Calicele mici sunt în numar de 6-12, mai
putine decât numarul piramidelor (deoarece unele dintre piramide sunt compuse si au o singura
papila). Au o fata interna (papilara) si o fata externa (sinusala). Între papila si fata interna a
calicelui, se delimiteaza un spatiu semilunar numit fornix caliceal.

În sinus, calicele mici au raport cu vasele si tesutul adipos sinusal.

• Calicele mari
Sunt tuburi musculo-membranoase ce se formeaza în sinusul renal prin unirea a 2-4
calice mici. Frecvent exista 2-3 calice mari (superior, mijlociu si inferior), cu o lungime de circa
1-3cm. Prin unirea calicelor mari se formeaza bazinetul.

• Pelvisul renal (bazinetul)

Pelvisul renal (bazinetul) este o formatiune musculo-membranoasa, dilatata,

rezultata prin unirea calicelor mari. Este frecvent comparat cu o pâlnie turtita antero-
posterior.Forma si marimea bazinetului depind de modul de unire si dimensiunile
calicelor.Având o forma triunghiulara de pâlnie turtita antero-posterior, bazinetul prezinta o fata
anterioara si una posteriora, o baza spre care converg calicele mari si un vârf care se continua cu
ureterul. Bazinetul se proiecteaza la nivelul apofizelor transverse ale vertebrelor L1/L2 .

• Pediculul renal

Curpinde alaturi de bazinet vase sanguine, pozitia bazinetului în sinusul renal fiind
variabila. Cel mai frecvent bazinetul prezinta o parte intrasinusala si o parte extrasinusala (desi
sunt cazuri în care bazinetul se gaseste doar intrasinusal !)

Astfel, în partea intrasinusala se identifica pornind dinspre anterior spre posterior :

ramurile segmentare ale venei renale, ale arterei renale si bazinetului.

In partea extrasinusala posterior se afla capsula adipoasa si muschiul psoas iar anterior
pe partea dreapta fascia Treitz si duodenul descendent iar pe stânga corpul pancreasului.

Limfaticele rinichiului însotesc vasele de sânge prin coloanele Bertin formând câteva
trunchiuri limfatice mai mari, care dupa reuniri succesive formeaza plexul limfatic situat sub
capsula fibroasa si plexul limfatic al capsulei adipoase. De mentionat ca, vasele limfatice se
unesc pe marginea mediala a rinichiului cu vasele care vin de la ureter si bazinet. Drenajul
limfatic al rinichilor variaza. Astfel, pe partea stânga prima statie limfatica o constituie
ganglionii paraaortici laterali stângi si în ganglionii pre si retroaortici situati între artera
mezenterica inferioara si diafragm. Ocazional, s-a mai constatat un drenaj limfatic aditional
pornind de la rinichiul stâng spre ganglionii retrocrurali sau direct în ductul toracic, deasupra
diafragmului. Pe partea dreapta limfa ajunge în ganglionii interaortici si ganglionii pericavi
anteriori si posteriori. Ocazional si aici s-a constatat un drenaj limfatic spre ganglionii
retrocrurali sau ganglionii laterali stângi paraaortici.

1.2.5 . Ureterul

Ureterul este un conduct care transporta urina de la rinichi la vezica urinara.Are o

lungime de 25-30 cm, traiect rectiliniu
si calibru neuniform, prezentând trei zone îngustate:
 > jonctiunea pieloureterala (colul ureterului)
> flexura marginala
> jonctiunea ureterovezicala
Între aceste zone îngustate, ureterul prezinta o dilatare abdominala si una pelvica.
1) Ureterul abdominal este pozitionat posterior de peritoneu pe portiunea mediala a
psoasului major si este încrucisat oblic de catre vasele spermatice interne. La intrarea în cavitatea
pelvina, încruciseaza vasele iliace.
Portiunea intiala a ureterului drept este situat de obicei posterior de portiunea descendenta a
duodenului si în traseul sau catre vezica urinara, este plasat la dreapta venei cave inferioare fiind
intersectat de vasele ileocolice. În apropierea aperturii pelvine, ureterul drept trece posterior de
portiunea inferioara a mezenterului si portiunea terminala a ileonului.
Ureterul stâng este încrucisat de vasele colice stângi iar la nivelul aperturii pelvine are raport cu
sigmoidul si cu mezenterul sau.

2) Portiunea pelvica se afla pe peretele lateral al pelvisului, sub peritoneul parietal

posterior. Ureterul drept are raport cu artera iliaca interna, trecând anterior de ea, iar cel stâng
coboara pe fata mediala a arterei iliace interne. Posterior de ureter, între acesta si fascia pelvina
parietala se interpune artera obturatoare, artera ombilicala si artera vezicala superioara.
Segmentul terminal este încrucisat de canalul deferent apoi intra în raport cu fundul veziculei
seminale, posterior de ureter, si intra oblic în peretele posterior si inferior al vezcii urinare,
devenind organ intraparietal.
La femeie, portiunea pelvica a ureterului împreuna cu artera iliaca interna si ovarul,
delimiteaza peretele posterior al fosetei ovariene. În traseul sau catre peretele inferior al vezicii
urinare, ureterul este însotit, pentru o portiune de 2,5 cm, de artera uterina, care apoi trece
anterior de ureter pentru a urca între cele doua foite ale ligamentului lat.

Vascularizatia ureterului. Ureterul este irigat de ramuri din artera renala, spermatica
interna, hipogastrica si vezicala inferioara. Venele realizeaza un sistem anostomotic între vena
renala stânga si venele iliace interne.
Inervatia ureterului deriva din plexul mezenteric inferior, spermatic si pelvin.
 Limfatice. În ganglionii lateroaortici dreneza cele doua treimi superioare ale ureterului,
iar limfa portiunii pelvine dreneaza în ganglionii iliaci interni, ganglionii iliaci externi si iliaci
comuni.
Dezvoltarea ureterului corespunde celei de a treia etape din dezvoltarea rinichiului, adica
metanefrosul. El are doua componente deistincte: blastemul metanefrogen si mugurele ureteral
(conditioneaza formarea rinichiului definitiv).
Ureterul este format din trei tunici: adventicea, musculara si mucoasa.
a) Adventicea, la extremitatea superioara, se continua cu fascia renala, iar la capatul opus se
pierde in adventicea vezicii urinare.
b) Tunica musculara este formata din trei straturi: longitudinal extern, circular si longitudinal
intern.
În prtiunea inferioara a ureterului, între stratul circular si cel longitudinal intern, se gaseste o
retea capilara si venoasa, bine reprezentata,iar la nivelul jonctiunii ureterovezicale, dispar fibrele
circulare.
c) Mucoasa este formata din:
- uroteliu: pe sectiune transversala da un aspect stelat lumenului; este pluristratificat, celulele
epiteliale sunt de tip malpighian, cele superficiale putându-se descuama.
-corion: contine vase, nervi si insule de tesut limfatic.

Rolul ureterului este acela de a transporta urina de la rinichi la vezica urinara, prin
miscari peristaltice. Miscari care au drept consecinta cresterea presiunii intrauretrale ce va duce
în final la deschiderea orificiului de inrare în vezica cu trecerea urinii in vezica urinara.
Peristaltismul este asigurat de celulele pacemaker situate la nivelul bazinetului. Aceste celule cu
automatism, genereaza potentiale de actiune care stau la baza contractiei de tip peristaltic.
Contractiile au o frecventa de 1-8/min si sunt stimulate prin mecanism miogen în urma cresterii
volumului urinar din tub. Tonusul si peristaltismul sunt sub controlul sistemului nervos
vegetativ, astfel: nervul hipogastric(SNVS) scade tonusul si peristaltismul, iar nervul vag(SNVP)
le creste.
Refluxul vezico-ureteral este împiedicat datorita contractiei detrusorului care comprima
portiunea intramurala a ureterului.
 Ureterul este un conduct care transporta urina de la rinichi la vezica urinara.Are o
lungime de 25-30 cm, traiect rectiliniu
si calibru neuniform, prezentând trei zone îngustate:
- jonctiunea pieloureterala (colul ureterului)
- flexura marginala
- jonctiunea ureterovezicala

1.2.6.Vezica urinara

Segment dilatat al cailor urinare inferioare în care se acumuleaza urina între mictiuni. Ca
si localizare, vezica urinara este situata în pelvis, extraperitoneal, în loja vezicala si în functie de
gradul de plentitudine are urmatoarea configuratie: baza vezicii sau fundul si colul reprezinta
portiunea fixa a vezicii, în timp ce corpul si vârful (apex) portiunea mobila.

Vezica urinara are origine dubla: endodermala care ia nastere din portiunea craniala a
sinusului urogenital si mezodermala reprezentata de partea terminala a canalelor mezonefrotice
(Wolff).
Vezica urinara este formata din trei tunici, care, dinspre exterior spre interior, sunt:
Tunica externa (seroadventicea). Fata postero-inferioara, postero-superioara si partea superioara
a fetelor laterale, sunt acoperite de seroasa, restul vezicii este învelita de adventice.
Tunica muculara. Detrusorul vezical este format din fibre musculare netede dispuse în
trei straturi, care descriu un traiect spiralat: longitudinal extern, circular (mijlociu), care, la
nivelul colului vezical, formeaza muschiul sfincter uretral intern, si longitudinal intern( sau
plexiform si contribuie la formarea diverticulilor vezicali dobânditi în caz de obstructie vezicala).
La acest nivel se mai descrie trigonul vezical superficial si cel profund, cel din urma intervine în
scurtarea detrusorului în contentia vezicii si închiderea ostiului ureteral intern.
Tunica mucoasa. Este formata din:
- uroteliu- format din 5-6 straturi de celule, cele de la suprafata (umbreliforme) asigura
impermeabilitatea uroteliului pentru substantele din urina si prezinta la nivel plasmalemal "
corpii densi", responsabili de alungirea membranei celulare, când vezica este în stare de
plentitudine.
- corion- contine o retea vasculara, fibre nervoase si rari noduli limfatici. Este alcatuit din
tesut conjunctiv lax (exceptie trigonul vezical: tesut conjunctiv dens) care permite plicaturarea
mucoasei vezicale.
Vezica urinara îndeplineste functia de acumulare, contentie si evacuare a urinei, evacuare
realizata cu ajutorul uretrei. Compozitia urinei cumulata în vezica are aceeasi compozitie ca si
cea din ductele colectoare, prin urmare, nu sunt modificari importante, în ceea ce priveste
compozitia, de-alungul traseului catre vezica.
Urina care trece din ductele colectoare in calicele renal, determina stimularea celulelor
pace-maker de la acest nivel cu initierea undelor peristaltice de contractie care se vor raspândi în
tot traseul ureterului. Acest lucru este responsabil de trecerea urinei din pelvisul renal în vezica.
Ureterul intra în vezica urinara la nivelul trigonului vezical strabatând muschiul detrusor
pe o portiune de câtiva cm, cu o directie oblica. Tonusul normal al muschiului detrusor tinde sa
duca la o compresie a ureterului, astfel ca urina sa nu regurgiteze în sens opus în momentul în
care presiunea din vezica creste, doar ca în momentul declansarii undelor peristaltice presiune
din uretere creste determinâd deschiderea ostiului si trecerea urinei în vezica.
La unele persoane, traseul ureterului prin muschiul detrusor este mai mic, astfel ca, în
momentul în care are loc mictiunea, ostiul ureterului numai este suficient comprimat. Ca si
rezultat, o mica cantitate de urina este propulsata în sens invers, în ureter, conditie numita reflux
vezicoureteral. Acest reflux se poate solda cu efecte daunatoare asupra rinichiului, si anume:
diametrul ureterului creste, iar în cazuri mai severe creste si presiunea din calicele renal cu
afectarea medularei.
Pentru a putea înregistra modificarile de presiune în raport cu gradul de plentitudine,
utilizam cistometrograma. Astfel, când în vezica nu avem urina, presiunea intravezicala este 0,
dar în momentul în care s-a acumulat o cantitate de 30-50 ml de urina, presiunea creste la 5-10
cm H2O. În plus, daca se mai acumuleaza un adaus de 200-300 ml urina, presiunea nu mai sufera
modificari drastice. Aceasta capacitate de a mentine presiunea constanta se datoreaza tonusului
intrinsec al peretelui vezical.Peste limita de 300-400, presiunea însa creste rapid.
La o presiune ce corespunde la 400 ml urina, apar contractii ritmice pentru mictiune, dar
controlul sfincterului extern împiedica mictiunea. Limita de rezistenta a sfincterului extern este
la o presiune de 70 cm H2O(normal în vezica se acumuleaza 500-600 ml urina, fara sa se ajunga
la distensie dureroasa).

1.2.7. Uretra

Uretra este un conduct prin intermediul caruia urina din vezica urinara este expulzata la
exterior. Difera de la un sex la altul, astfel la femeie serveste numai ca organ urinar, în timp ce la
barbat este un duct mixt genito-urinar.

Uretra masculina
Îsi incepe traseul(în forma de S italic) de la nivelul orificiului uretral al vezicii, pentru a se
deschide la exterior prin meatul urinar(ostiu uretral extern) din vârful glandului.

Prezinta:

-doua curburi:

- patru portiuni îngustate si trei portiuni dilatate( de la exterior spre interior):

- meatul extern sau orificiul extern: strâmtoare eliptica

- fosa naviculara: dilatare ovoidala

- în corpul spongios: strâmtoare lunga

- fundul de sac al bulbului: dilatare accentuata

- în portiunea membranoasa: strâmtoare cilindrica

- sinusul prostatic: dilatare

- orificiul intern al uretrei: strâmtoare circulara

- trei portiuni, dupa organele pe care le traverseza:

a) uretra prostatica
 Strabate prostata de la baza spre vârf si este partea cea mai dilatata. Are un traseu aproape
vertical, în partea sa superoara, fiind mai aproape de fata anterioara, iar inferior ea este mai
apropiata de fata posterioara a glandei. Peretele posterior al uretrei prezinta o plica longitudinala,
numita creasta uretrala, care se întinde de la colul vezicii pâna la portiunea membranoasa.
Coliculul seminal este punctul cel mai proeminent al crestei, si se afla la jumatatea lungimii ei,
iar împreuna formeaza ceea ce se numeste verum montanum. Acest colicul împarte uretra
prostatica în doua segmente: supraiacent, cu rol în expulzia urinii, si subiacent cu rol comun
pentru expulzia urinii cât si a spermei.

În vârful colicului seminal se deschide utriculul prostatic(vestigiu al ductului

paramezonefric Müller) si pe partile laterale ale acestuia, orificiile ductelor ejaculatoare. De o
parte si de alta a crestei uretrale se afla sinusurile prostatice în care se gasesc orificiile de
deschidere al ductelor prostatice, iar inferior de coliculul seminal, se bifurca în doua cute
mucoase numite frâurile crestei uretrale, care se pierd apoi pe peretele posterior al uretrei
membranoase.

b) uretra membranoasa

Este cuprinsa între vârful prostatei si fata superioara a bulbului spongios, iar pentru ca
strabate diafragma urogenitala, de care adera, i se mai spune si uretra diafragmatica. La acest
nivel uretra este îconjurata de muschiul sfincter uretral extern si de cele doua lame ale fasciei
perineale mijlocii. Înainte de a perfora diafragma urogenitala, uretra membranoasa trece la un 1
cm inferior de simfiza pubiana si de ligamentul arcuat al pubelui. Anterior are raport cu vena
dorsala profunda a penisului(situata între ligamentul arcuat si ligamentul transvers al perineului),
iar posterior cu muschiul transvers profund al perineului, muschiul sfincter uretral extern,
musciul rectouretral, glandele bulbouretrale Mary-Cooper. Aceste raporturi explica mecanismul
de rupere, prin "forfecare", a uretrei în traumatismele pelvine. Este portiunea cea mai putin
mobila si cea mai stîmta a întregii uretre, dar poate fi dilatabila.

c) uretra spongioasa (peniana)

Patrunde în corpul spongios pe fata sa superioara, schimbându-si directia de la vertical

spre anterior si superior. Rezulta ca uretra la acest nivel nu va fi acoperita de tesut erectil, fiind
un punct slab în care se pot produce perforatii spontane. Pe peretele posterior se gasesc orificiile
glandelor bulbouretrale Cowper, în numar de doua. Distal, la nivelul glandului penian, uretra
prezinta o dilatatie numita fosa naviculara. Ea este delimitata superior de valvula fosei naviculare
sau valvula lui Guerrin, un pliu al mucoasei uretrale, care, împreuna cu peretele superior al fosei
naviculare delimiteaza sinusul Guerrin. Acest sinus poate constitui un obstacol în timpul
cateterismului ureteral. Meatul urinar sau ostiul uretral extern se afla la nivelul glandului, în
vârful acestuia, mai aproape de fata lui uretrala, si are aspect de fanta verticala care devine
eliptica în mictiune.

Uretra feminina.

Începe prin orificiul intern al uretrei si se termina la exterior prin orificiul extern al
uretrei(meatul urinar- la marginile lui se afla cele doua papile uretrale). Traiect oblic inferior si
anterior.

Prezinta doua segmente:

-pelvin

Raport posterior cu vagina, anterior cu plexul venos vezico-vaginal, vena dorasala

profunda a clitorisului, ligamentele pubovezicale, simfiza pubiana, iar lateral cu m. ridicator
anal, fascia superioara a diafragmei pelvine si partea laterala a plexului venos Santorini.

- perineal

Raport anterior cu ligamentul transvers al perineului si vena dorsala profunda a

clitorisului, posterior cu septul uretrovaginal, lateral cu muschiul ridicator anal. Sub diafragma
urogenitala, uretra are raport cu muschii bulbocaveronsi si corpii cavernosi ai clitorisului.

Segmentele uretrei masculine au origine emriologica diferita: uretra prostatica este de

origine endodermala, uretra supramontanala provine din portiunea uretrala a sinusului urogenital
primitiv, care la femeie reprezinta primordiul uretrei. Doar peretele posterior al uretrei
supramontanale ete de origine mezodermala, provine din ductul mezonefrotic Wolff. Uretra
masculina are functie dubla: asigura transportul urinii de la nivelul vezicii urinare la exterior..
 Particularitatile structurale ale uretrei sunt cele care îi asigura functia de conduct urinar,
facilitând trecerea urinii, ele sunt:

-mucoasa foarte elastica, care poate fi destinsa cu usurinta la tecerea urinii -

mucusul secretat de glandele uretrale, care lubrefiaza suprafata uretrei

- plex venos continut în corion, care se goleste în timpul mictiunii, largind lumenul
canalului.

În faza ejaculatorie a actului sexual, sfincterul neted vezical si sfincterul preprostatic se

contracta progresiv, astfel ca uretra prostatica supramontanala se închide, în timp ce uretra
submontanala se dilata concomitent cu relaxarea sfincterului striat. Ambele sfinctere împiedica
sperma sa ajunga în vezica, iar o deficienta in ceea ce priveste îndeplinirea acestei functii, poate
constitui o cauza de infertilitate. Turgescenta tesutului cavernos din structura
coliculului seminal, contribuie si el la închiderea uretrei în timpul erectiei împedicând
ascensiunea lichidului seminal spre vezica,dar si accesul urinii în ductele ejaculatoare.

- Citoscopia(vezi vezica urinara -

Examen microscopic al secretului uretral -Uretrografie.
Utila pentru explorarea stricutilor uretrale, dar si pentru evidentierea tumorilor uretrei.
- Urografia intravenoasa. Indicata în perturbari
excretorii prin uretra. Este contraindicata persoanelor cu hipersensibilitate la iod, cu insuficienta
renala, hepatica si cardiaca, cu anemie hemolitica, stari febrile, sarcina.

CAPITOLUL 2

Fiziologia renală

2.1. Generalităţi

2.2. Formarea urinii

Urina (4%latină urina) este un lichid format dintr-un amestec de substanţe eliminate din
organismul vertebratelor. El se formează în rinichi care joacă o funcţie de filtrare a 3222sângelui,
aici urina primară va fi refiltrată şi ajunge pe căile urinare „uretere” în 4%vezica urinară care la
om are o capacitate de ca. 1,5 litri, de unde urina este eliminată în exterior (micţiune) prin
41uretră şi organele sexuale externe. Formarea şi eliminarea urinei joacă un rol important în
regularea volemiei sanguine, a echilibrului de electroliţi şi eliminarea substanţelor de
dezasimilare din metabolismul proteinelor care sunt toxice. Urina la om are o culoare galbenă,
culoarea şi conţinutul urinei fiind un indicator valoros la depistarea al unor boli prin examene de
laborator.

Formarea urinei

La om şi la animalele vertebrate în general urina este un ultrafiltrat al plasmei sanguine

care are loc la nivel renal. Sângele traversează corpusculii renali (Corpuscula renalia).
Substanţele hidrosolubile cu o mărime moleculară sub 4,4 nanometri, printre care sunt ionii şi
microproteinele, vor traversa filtrul de la nivelul corpusculior renali, ajunşi tubulii renali
(tubulus) ai nefronului acest filtrat fiind numit „urină primară” ea conţine unele substanţe
importante pentru organism ca 4%glucoză, aminoacizi şi electroliţi (89substanţe minerale). Un
om adult produce pe zi între 180 - 200 litri de urină primară. Această cantitate de urină primară
va fi refiltrată la nivelul tubulilor renali proximali şi distali (Tubuli, Henle) care formează bucle,
aici vor fi recuperate substanţele necesare organismului şi apa într-un procent de 99 %.
Cantitatea de urină secundară rezultată va fi de cca. 1 - 1,5 litri. (60 ml/oră). Ajunsă în bazinul
renal urina va fi traversa ureterele ajungând prin cele două uretere în vezica urinară unde va fi
stocată. Din uzica urinară va fi eliminată în exterior prin uretră care se termină în organele
sexuale externe. Procesul de secreţie urinară este numită diureză, care are loc prin dializă renală.
Diureza este influenţată de volemie (volumul sanguin) de presiunea sândelui ca şi de acţiunea
unor hormoni sau a unor substanţe diuretice ca şi cofeina sau etanolul care intesifică diureza.

2.2.1. Filtrarea glomerulara

Fluxul sangvin nu se distribuie uniform in intreaga masa renala. Corticala este mai bine
irigata ativ cu medulara.
 Masurarea filtrarii glomerulare este posibila cu o substanta care nu se combina cu
proteinele, nu se meolizeaza in tesuturile organismului, are dimensiuni care permit filtrarea libera
si nu este resorbita nici secretata de catre tubii renali. Aceste criterii sunt indeplinite in cea mai
mare masura de inulina, care insa este dificil de masurat. Pentru determinarea filtrarii
glomerulare se administreaza prin perfuzie endovenoasa o cantitate de inulina care realizeaza si
mentine un nivel sangvin constant. Pentru calcularea clearance-ului inulinei se masoara:
concentratia acestei substante in urina (U), in plasma (P) si debitul urinar (V):

CI inulinei se exprima in ml .plasma/min./m2 si masoara eficienta filtrarii prin

glomerul (cantitatea de filtrat glomerular). intrucat concentratia inulinei din plasma scade cu
20% in decursul unui pasaj renal, rezulta ca la un singur circuit renal se elimina prin filtrare
glomerulara 20% din totalitatea fluxului plasmatic renal. Daca s-ar utiliza pentru clearance o
substanta care in totalitate ar fi indepartata din plasma printr-un singur pasaj renal, ca urmare a
mecanismelor combinate de filtrare glomerulara si secretie tubulara, volumul de plasma depurata
de aceasta substanta ar fi egal cu fluxul plasmatic renal. La copilul mai mare si la adult 95% din
acidul paraaminohipuric (PAH) este eliminat printr-un pasaj renal, dar eliminarea PAH-ului la
sugar este < 65% si prin urmare la aceasta rsta PAH-ul nu poate fi utilizat pentru masurarea
fluxului plasmatic renal. in practica, creatinina este utilizata pentru masurarea filtrarii
glomerulare. Creatinina este in mod normal prezenta in sange, se masoara usor si clearance-ul
acesteia este independent de debitul urinar. Spre deosebire de inulina, creatinina se secreta si se
reabsoarbe tubular. Din aceste motive masurarea filtrarii glomerulare prin clearance creatininic
este mai putin exacta ativ cu clearance-ul inulinei.

Filtrarea glomerulară (FG), cea mai afectată în cursul bolilor acute sau cronice denumite
glomerulonefrite sau glomerulopatii este dependentă de cantitatea de sânge care ajunge în
glomeruli (fluxul sanguin glomerular), de presiunea cere activează din interiorul capilarelor
glomerulare pentru transferul unei părţi din plasma sangvină în spaţiul capsular (presiunea de
ultrafiltrare) şi de suprafaţa totală a capilarelor glomerulare prin care se face ultrafiltrarea.
Reglarea acestor 3 parametri se face prin modificări continue ale tonusului arteriolelor aferente şi
eferente (vasoconstricţie – vasodilataţie) şi variaţii ale stării contractile a celulelor mezangiale.
Aceste modificări de tonus şi contractilitate sunt la rândul lor influenţate (modulate) de factori
neurohumorali (nervoşi, de regulă reflecşi) şi umorali, (de regulă endocrini), de reflexe
mienterice (punct de plecare în celulele musculare netede) locale şi substanţe vasoactive
(constrictoare sau dilatatoare), produse de celulele endoteliale glomerulare (oxid de azot,
prostaciclină, endotelină).Aceleaşi celule endoteliale posedă importante proprietăţi
antitrombotice şi antiadezive (faţă de leucocite şi trombocite).

Datorită unor caracteristici fizice (mărimea deschiderilor, a „porilor” dintre celulele

endoteliale) şi electrice (încărcătura electrică negativă din membranele bazale glomerulare) ale
pereţilor capilarelor glomerulare, celulele sangvine şi majoritatea proteinelor şi altor substanţe cu
greutate moleculară mare nu trec prin peretele capilar, astfel încât urina primitivă reprezintă în
mare măsură o plasmă deproteinizată ajunsă într-un spaţiu capsular menţinut deschis de către
celulele epiteliale ale capsulei Bowman (al doilea tip de celule epiteliale din glomeruli, primul
fiind reprezentat de podocitele care tapetează din afară membrana bazală glomerulară).

Orice alterare a stării capilarelor glomerulare în cursul glomerulonefritelor sau

glomerulopatiilor afectează formarea UFG, reţinerea în circulaţie a unei cantităţi de lichide şi
săruri şi modificarea gradului de permeabilitate a capilarelor glomerulare cu apariţia în urină a
proteinelor şi celulelor sangvine.

Deşi, adeseori, în limbajul medical obişnuit termenii de glomerulonefrită şi

glomerulopatie sunt relativ super-pozabili, primul presupune existenţa inflamaţiei glomerulare
(infiltrat leucocitar, depuneri de anticorpi şi activare de complement) care de regulă lipseşte în
cazul suferinţelor glomerular neinflamatorii (glomerulopatii). Boala glomerulară este considerată
primară când leziunile şi consecinţele lor sunt localizate exclusiv la nivelul glomerulilor şi
secundară când afectarea glomerulelor este doar una dintre determinările unei boli zise
multisistemice sau sistemice.Termenul de acut se referă la leziunile şi consecinţele lor clinice
care se dezvoltă în decurs de câteva zile sau săptămâni iar cel de subacut (rapid progresiv) şi
cronic atunci când este vorba despre luni sau ani.Leziunile glomerulare sunt considerate focale
când interesează mai puţin de 50% dintre nefroni şi difuze în celelalte situaţii.
Dacă sunt afectate doar o parte dintre ansele capilare se vorbeşte despre leziuni segmentare iar
când sunt toate afectate, despre leziuni globale.
 2.2.2. Reabsorbţia tubulară
Este procesul prin care sunt recuperate anumite substante utile organismului din
ultrafiltratul glomerular, mentinandu-se astfel homostazia lor plasmatica. Procesul este selectiv,
in sensul ca se realizeaza maximal pentru fiecare substanta intr-un segment tubular prin actiunea
unor mecanisme celulare specifice, fiind conditionat de debitul substantei respective si de
necesitǎtile organismului. Reabsorbtia (transportul) diferitilor constituenti din ultrafiltrat prin
peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active si pasive. Transferul activ se realizeaza
contra unor gradiente de concentratie sau electrice, necesitand un consum de energie furnizata
prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitate limitata pe unitatea de timp si
intervin in reabsorbtia glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12, C),
fosfatilor anorganici, sulfatilor si a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+, HCO3).

Transportul pasiv se face sub actiunea unor gradiente fizico-chimice nu necesita consum
energetic, nu este limitat de o capacitate maxima si contribuie la resorbtia a trei constituenti
principali ai ultrafiltrajului: apa ureea si Cl-.
Apa se reabsoarbe in toate segmentele tubului, cu intensitati diverite, pe baza legilor
difuziunii si a osmozei, astfel incat din cei 125 ml filtrati glomerular pe minut, in vezica ajunge
numai 1ml/min (deci se absorb 124ml). In tubul contort si mai ales in cel colector se realizeaza
reabsorbtia facultativa a apei si Na+ sub controlul ADH si aldosteronului, ajustandu-se
eliminarile in functie de starea de hidratare a organismului.
Compozitia si volumul filtratului glomerular se modifica prin trecerea succesi, la nivelul
tubului contort proximal, a ansei Henle si tubului contort distal. Sodiul este reabsorbit la fiecare
dintre cele 3 segmente ale tubului, potasiul este absorbit la nivelul tubului proximal si secretat la
nivelul tubului distal (in schimbul sodiului). La nivelul tubului contort proximal se reabsorb
acizii aminati, glucoza, clorul si mare parte din bicarbonati.

Prin interventia unor mecanisme de reglare se asigura un echilibru intre filtrarea

glomerulara si reabsorbtia tubulara ("balanta glomerulotubulara"), ambele cresc sau se reduc
simultan in multe situatii. Totusi reabsorbtia sodiului se poate modifica independent de rata
filtrarii prin interventia aldosteronului, prin modificari de hemodinamica renala si prin actiunea
prostaglandinelor si a peptidelor natriuretice atriale. in conditii normale, peste 99% din sodiul
filtrat este reabsorbit. Cea mai mare cantitate este absorbita in tubul proximal in functie de
starea de hidratare a organismului.
 Glucoza se reabsoarbe complet la nivelul tubilor in conditiile unor concentratii sangvine
fiziologice. in boli ale tubului renal proximal este perturbata reabsorbtia, situatie in care este
prezenta glicozuria.

Reabsorbtia acizilor aminati este "preferentiala". Unii acizi aminati esentiali se reabsorb
complet in timp ce altii se pierd in urina. Aminoaciduria renala este consecinta: a) fie a unor
defecte specifice ale mecanismelor enzimatice care intervin in reabsorbtia acti, b) fie poate
reprezenta o componenta a defectului tubular global. Interpretarea aminoaciduriei avea in vedere
nivelul seric deoarece cresterea concentratiei in sange se insoteste de eliminari urinare crescute.

Fosfatii sunt filtrati si reabsorbiti partial la nivelul tubului proximal. Fosfatii care ajung la
tubul distal sunt titrati de catre H* secretati la acest nivel.

Aceasta reactie este una dintre cele mai importante cai de eliminare a H*.In conditii de
dieta normala, cea mai mare parte a bicarbonatului este reabsorbita in tubul proximal iar ceea ce
ramane se reabsoarbe in tubul distal, urina finala and un pH acid si fiind lipsita de bicarbonat. in
conditiile unei diete cu aport crescut de bicarbonat (ex. dieta exclusiv vegetariana) o cantitate din
bicarbonatul filtrat nu se resoarbe, situatie in care pH urinar depaseste 7.

Exista substante, cum ar fi sodiul, pentru care nu s-a pus in evidenta o capacitate maxima
de reabsorbtie tubulara. in schimb pentru glucoza si bicarbonat s-a demonstrat o capacitate
maxima de reabsorbtie (Tm) iar pentru PAH o capacitate maxima de secretie.

Secretia de baze puternice si acizi puternici este corelata cu pH-ul urinar. Acest
mecanism joaca rol important in reglarea homeostaziei acidobazice. Amoniacul (baza puternica)
ia nastere din glutamina la nivelul celulelor tubului renal si difuzeaza in lichidul tubular unde se
combina cu hidrogen ionii: Ionul de amoniu astfel format nu are capacitate de retrodifuziune,
ramanand in lumenul tubular. Amoniul este, prin urmare, un tampon important pentru hidrogen
ioni si, impreuna cu tamponul fosfat, contribuie la excretia unei cantitati importante de H*.

2.2.3. Secreţia tubulară

Este procesul invers celui de reabsorbtie, transportand anumite substante din capilarele
peritubulare in lumenul tubului. Are rolul de a elimina atat substantele straine organismului, cat
si substantele prezente obisnuit in sange (K+, acid uric), unele numai cand se afla in concentratii
mari (creatina). Se realizeaza activ si pasiv.
 Secretia activa, avand sediul la nivelul tubilor pronimal si distal, se face impotriva unor
gradiente electrochimice si de aceea necesita un consum energetic ridicat (secretia de H+). Prin
eliminarea H+ tubii detin un rol fundamental in mentinerea echilibrului acido-bazic al
organismului.

Secretia pasiva implica transportul unor constituenti in sensul gradientelor de

concentratie si de aceea nu necesita consum energetic direct. Acest mecanism intervine in
secretia K+, a bazelor si a acizilor slabi.

2.3. REGLAREA ACTIVITĂŢII URINARE

2.3.1. Reglarea nervoasă

Se realizeaza prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului si tubilor.

Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborarii urinei, ci doar indirect, prin
influentarea conditiilor de irigatie renala. De altfel, se stie ca rinichiul denervat si chiar
transplantat continua sa functioneze aproape normal. Stimularea nervilor renali si a unor zone
presoare din bulb, hipotalamus si scoarta cerebrala determina vasoconstrictie renala si scaderea
diurezei pana la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce si scaderea eliminarilor
urinare de Na+, prin cresterea reabsorbtiei tubulare a ionului.

2.3.2. Reglarea umorală

Considerata a detine rolul principal, se realizeaza de mai multi hormoni. Hormonul

antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici si eliberat din neurohipofiza, controleaza
eliminarile urinare de apa, actionand la nivelul segmentului distal al nefronului. Sub actiunea
AND creste reabsorbtia de apa in tubii distali si colectori, concomitent cu diminuarea volumului
si cresterea concentratiei urinei. Mineralocorticoizii, in special aldosteronul, controleaza
eliminarile urinare de Na+ si K+ la nivelul segmentului distal al nefronului, stimuland
reabsorbtia de Na+ si excretia de K+.Parathormonul mobilizeaza sarurile minerale din oase,
stimuleaza eliminarile renale de fosfati, K+ si retine Ca+ si Na+. Hormonii tiroidieni intensifica
metabolismul celular, in special pe cel protidic si prin cresterea generarii de produsi finali de
metabolism, maresc diureza, acelasi efect avand si alterarea legarii apei si a sarii in
tesuturi.Rinichiul in conditii de irigatie insuficienta sau ca urmare a unor modificari ale
compozitiei chimice a urinei ajunsa in tubii distali, descarca o enzima-renina-care actionand
asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transforma enzimatic in plasma
si tesuturi in angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural si stimulator al secretiei de
aldosteron. La nivelul renal, angiotensina II, actionand asupra musculaturii arteriorelor
glomedulare modifica intens rata filtrarii si prin aldosteron influenteaza eliminarile urinare de
Na+ si K+.

2.4. CARACTERISTICILE ŞI COMPOZIŢIA URINII

2.4.1. Caracteristici

Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina.
Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor
sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau
diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.

In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau diagnosticul
tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau si ajutoare, "curieri
de urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa
de rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina
primara numai a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.).
Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice
rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina finala care se elimina prin caile
urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale si organice, dar in
mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.
2.4.2. Continutul urinii
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand
este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice,
tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are
o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina
producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza
rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei.

Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este
caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se
elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate
mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.

Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura,
mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor
minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli
asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba
de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in
calciu (lapte, branza) ori de carne.

In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea
aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta
necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa
febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum
redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau
traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica)
cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii
renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml
(oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile
nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi urinari, hipertrofie de
prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig,
emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si
cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza
renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati
foarte mari de urina.

Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina

cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei,
eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm
indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat
femeile. Densitatea (greutatea specifica) urinei este
mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul.

Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030. Cand

se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in
general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica
si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in
ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat
in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra
sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina
mai concentrata.

Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie
un diabet zaharat. PH-ul urinar sau
reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se face cu o hartie
impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina
si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si
hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In
mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in
carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa
un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa
infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea
alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de
calciu.
Albumina din urina (albuminuria)

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu
se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc
sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele
persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica.
Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa
mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care
dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari
emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii.
Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor
urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza
renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum
sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau
virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice. Deseori albuminuria se insoteste de
hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se produce o scadere a proteinelor
corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor
albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:

albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.

• In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.

• Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri. Zaharul sau glucoza din urina
(glucozuria sau glicozuria)

• Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile
si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu,
medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului
prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din
diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina
prin urina, de unde poate fi analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de
exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la
femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara
sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt
se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu
influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.

2.5. Mictiunea
Numarul de mictiuni depinde de cantitatea de urina emisa si de capacitatea fiziologica a
vezicii subiectului. Acest numar variaza de la 0 la 1 in timpul noptii, de la 4 la 5 in timpul zilei.
Durerile la mictiune pot dezvalui o infectie urinara si necesita deci un examen citobacteriologic
al urinei.

Mictiunea se realizeaza sub dependenta unui mecanism neurologic care poate fi controlat in mod
voluntar.Disuria este o dificultate in a evacua vezica. Ea este consecutiva unui adenom de
prostata, unei ingustari a uretrei sau unei contractii insuficiente a muschiului vezical.

- Enurezia este o emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil care
a depasit varsta deprinderii curateniei (intre 2 si 4 ani). Ea poarte fi cauzata de o imaturitate
neurologica a vezicii. Unii specialisti o atribuie unei cauze hormonale sau psihosomatice.

- Imperiozitatea mictionala se traduce printr-o incapacitate de a retine urina. Ea releva o iritatie a

vezicii.

- incontinenta urinara poate fi totala sau partiala (de cele mai multe ori sub forma unei
incontinente urinare de efort). Ea este cauzata de o deficienta a sfincterului uretrei.

- polakiuria se caracterizeaza prin mictiuni frecvente, survenind ziua sau noaptea. Ea traduce o
iritatie a vezicii (adenom de prostata, cistita, calcul al vezicii) sau o diminuare a capacitatii sale
Mictiunea este rezultatul unor reflexe declansate de distensia peretilor vezicali.
Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarca impulsuri
aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhiba contractiile, relaxeaza muschii vezicali si intaresc
tonusul sfincterului neted al colului vezical.
Concomitent distensia vezicala declanseaza impulsuri care ajunse la maduva pe calea nervilor
rusinosi sunt conduse apoi pe cai aferente nespecifice spre centrii nervosi superiori, ajungand
pana la nivelul scoartei cerebrale, determinand senzatia de a urina.

Daca mictiunea nu este posibila, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ
tonusul muschiului vezicul, concomitent maresc tonusul sfincterului extern, marind continenta
vezicala. Daca conditiile permit, are loc mictiunea.

Disuria reprezinta mictiunea cu efort si nu inseamna durere la mictiune. In mod normal, actul
mictional nu presupune efort, disuria reprezentand aparitia necesitatatii cresterii voluntare a
presiunii abdominale prin contractia presei abdominale. Disuria se poate manifesta obiectiv prin
scaderea presiunii jetului urinar sau intreruperea acestuia, datorita prezentei unui obstacol la
golirea vezicii urinare. Mictiunea dureroasa caracterizeaza inflamatiile vezicale sau ale uretrei.
Durerea are de cele mai multe ori caracter de usturime. Durerea se poate intalni pe tot parcursul
sau numai la sfarsitul mictiunii.

Polachiuria reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a

cantitatii de urina care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria este descrisa de
catre pacient ca urinat putin si des. Polakiuria nu este insotita de disurie adica de efort la
mictiune, durere sau alta modificare a diurezei.
 CAPITOLUL 3

COLICA RENALĂ

3.1. Consideraţii generale Colica

renala este o durere foarte puternica, brusca, sfasietoare, care are originea dorsal (la nivelul
spatelui), in zona de proiectie a rinichiului (mai jos de ultima coasta). Durerea iradiaza spre
anterior, spre burta, spre fata interna a piciorului si organelle genitale externe (penis, scrot,
vulva). Durerea nu este continua, are o evolutie ondulanta: momente dureroase urmate de
acalmie. Maximul de intensitate al durerii este pe traiectul ultimei coaste, la nivelul coloanei si
pana la o palma lateral ea.

Cauzele colicii renale

• Calculi renali (pietre la rinichi)
• Cheaguri de sange
• Fragmente tumorale
• Cazeum (in tuberculoza renala)- masa de substanta necrozata bogata in proteine si lipide,
asemanatoare cu branza
• Necroza papilara • Traumatisme
Cum se manifesta?

Cel mai frecvent, colica renala este determinata de prezenta calculilor renali. Atat timp
cat calculii sunt imobili, pacientul ramane asimptomatic sau prezinta ocazional dureri lombare
nespecifice.

Cand se mobilizeaza un calcul renal si irita ureterul apare colica renala cu dureri
colicative progresive in regiunea lombara sau flancuri. Durerea poate iradia spre organele
genitale externe si fata interioara a coapsei - in calculi ureterali profund inserati. De asemenea,
durerea poate aparea in urma unor trepidatii, ingestii de lichide in cantitate mare, a tratamentului
diuretic sau fara o cauza aparenta. Durata variaza de la cateva minute la cateva ore si se poate
repeta daca nu se inlatura cauza.

3.2. Debutul colicii este predilect noaptea printr-un acces dureros violent, ca o lovitura
de pumnal (bolnavul se tavaleste pe jos de durere), atinge un paroxism si apoi lent dispare cu sau
fara tratament Durerea cu caracter de lovitura de
pumnal iradiaza pe traiectul ureterului spre teritoriul genitocrural. In colica testiculul este adesea
retractat spre inelul inghinal prin contractia cremasterului si poate prezenta o sensibilitate
deosebita.Colica renala, care uneori poate imbraca aspectul unei colici subintrante (colici
repetate) se insoteste de regula de fenomene urinare (tulburari de mictiune - polakiurie, disurie,
tenesme vezicale si hematurie). Bolnavul care are colica renala este extrem de agitat, anxios,
cauta mereu o pozitie antalgica pe care nu o gaseste.

In paralel el are fenomene reflexe cardio-circulatorii (bradicardie, paloare, transpiratii,

raceala extremitatilor), fenomene digestive reflexe (greata, varsaturi, sughit, meteorism, ileus
dinamic).

Diagnosticul diferential al colicei nefretice se face cu apendicita acuta, hernie inghinala,

colecistita acuta, infarctul miocardic.In colica renala lipseste contractura musculara abdominala,
febra, orificiile herniare sunt libere. Febra, de regula, nu este prezenta in colicile biliare decat
atunci cand avem de-a face cu fenomene infectioase acute (pielonefrite acute).Sfarsitul colicii
renale este marcat de o incetare a durerii, dublata de o criza poliurica ce adesea este insotita de
hematurie macroscopica sau microscopica. Ea cedeaza in totalitate la medicatia antispastica sau
odata cu eliminarea calcului.

Cauzele colicii renale

• Litiaza renala - 80-90% din cazurile de litiaza renala evolueaza cu colica

• Tbc renal (hematurie cu migrare de cheaguri renale)

• Cancerul renal - eliminarea de tesut necrozat

• Infarctul renal

• Hidronefroza si malformatii congenitale prin distensia bazinetului

• Leucemia mieloida in caz de radioterapie

• Tratamentul nejudicios cu sulfamide ce determina calculi sulfamidici

Semne vezicale:
- Hematuria (prezenta de sange in urina) in peste 70% din cazuri;
- Disurie (durere la urinare);
- Polakiurie (pacientul urineaza des);
- Tenesme vezicale (senzatia de urinare incompleta).

Semnele generale sunt:

- Bolnavul este palid, transpirat, agitat, cautand o pozitie antalgica (prin care sa reduca
intensitatea durerii);

- Starea febrila demonstreaza aparitia infectiei urinare supraadaugate, favorizata de

incetinirea circulatiei sangelui la nivel renal. Aparitia infectiei reprezinta un element de mare
risc, colica renala devenind astfel un caz de urgenta urologica.

Semne digestive (nu apar in toate cazurile):

- Meteorism abdominal (balonare);

- Greturi, varsaturi.
3.3. SIMPTOMATOLOGIE-CLINICA
Colica renala - Migrarea calculilor pe ureter produce cele mai tipice fenomene clinice,
grupate în sindromul colicii renale.

Prin iritaţia produsă asupra mucoasei ureterale, calculul în migrare, duce la spasm ureteral cu
distensia bruscă a căilor urinare superioare şi capsulei renale, ceea ce generează durerea. În
colica renală tipică, aceasta are sediu lombar, este intermitentă, “colicativă”, iradiază în flancul şi
fosa iliacă homolaterală, pe traiectul aproximativ al ureterului, spre vezică şi organele genitale
externe, se însoţeşte de fenomene urinare: polachiurie, algurie, tenesme vezicală, hematurie, (cel
puţin microscopică) şi fenomene vegetative de tip vagal: greaţă, vomă, paloare. Bolnavul
prezintă o agitaţie permanentă, aproape patognomonică, căutând o poziţie antalgică care nu
există. Examenul clinic, dificil de realizat în plină colică, poate releva o nefromegalie dureroasă
sau sensibilitatea punctelor ureterale.

3.4. Oligurie
Oligurie semnifica scaderea volumului urinar din 24 de ore intre 800 si 500 ml.Oliguria
poate fi tranzitorie sau permanenta. Oliguria tranzitorie apare in starile de dishidratare induse de
diaree sau varsaturi, in colica renala sau dupa administrarea de droguri: barbiturice,
izoproterenol. Oliguria permanenta insoteste
insuficienta renala cronica, sindromul nefrotic, glomerulonefrita acuta difuza, insuficienta
cardiaca decompensata, ciroza hepatica.

3.5. Hematurie Prin

hematurie se intelege prezenta globulelor rosii in urina. Hematuria poate fi “macroscopica”
(observabila cu ochiul liber) sau “microscopica” (atunci cand hematiile din urina sunt identificate
doar la examenul microscopic). Hematuria microscopica este descoperita in
mod accidental, in timpul unui test de urina ce face parte dintr-o examinare medicala de rutina.
In schimb, hematuria macroscopica determina in general prezentarea urgenta la medic.
Hematuria poate avea drept sediu orice componenta a tractului urinar: rinichi, uretere, vezica
urinara, prostata sau uretra. Se estimeaza ca intre 2,5 si 21% din populatie sufera de hematurie.
La numerosi pacienti, cauza afectiunii nu este identificata; cu toate acestea, hematuria este un
semn de alarma pentru infectii, calculi renali, sau cancer.

Factorii de risc pentru aceste afectiuni sunt: tabagismul, abuzul de analgezice, expunerea
la radiatii si la unele substante chimice.

Hematuria poate avea numeroase cauze. Din fericire, majoritatea nu prezinta o

amenintare grava la adresa sanatatii. Cauzele benigne ale hematuriei sunt infectiile urinare si
calculii renali. Cauza cea mai frecvent intalnita la barbatii peste 50 ani este adenomul de
prostata. Un mic procent al populatiei prezinta hematurii microscopice fara o cauza aparenta.
Iritarea uretrei, tulburarile de golire a vezicii si exercitiile violente pot de asemenea sa provoace
hematurie. Cauzele mai grave ale hematuriei se refera la tumorile vezicii urinare, tumorile
rinichilor si obstructia cailor urinare.

3.6. Evoluţie

3.6.1. Diagnosticul pozitiv

Pentru certitudine si pentru urmarirea bolnavului se va face:

1. ecografie care va evidentia sediul şi natura obstacolului

2. radiografie - permite vizualizarea calcului

3. sumarul de urina - arata prezenta sangelui, a microbilor si a leucocitelor (semn de infectie

urinara) si eliminarea de nisip fin (cristalurie).

Calculii de cativa milimetri se elimina usor. Cei care au circa 1 cm se pot elimina, dar mai greu.
Cei care au mai mult de 1 cm trebuie tinuti sub observatie.

Diagnosticul de colica renala nu este unul simplu. Sunt multe boli care pot mima o colica
renala: colică biliară, apendicită, criza de ulcer, pancreatita.

Diagnostic pozitiv:durere lombara violenta, debut brusc, exacerbari ce determina o stare

de agitatie a bolnavuluiiradierea: flanc, hipogastru, org genitale sau regiunea inghinalaafebrila,
aparitia febrei inseamna retentie septica in caile urinare inalteexacerbate: la palpare si percutia
regiunii lombare palparea hemiabdomenului poate fi dureroasamanifestari digestive: greturi,
varsaturi pulsul: normal sau bradicardictegumentele: reci, palide, transpiratede obicei e durerea
caracteristica unei litiaze ureterale.
Diagnostic diferential (nu orice durere lombara inseamna litiaza ureterala) se face
cuapendicita acuta si ulcerul perforat, de aceea o durere lombara cu iradiere abdominala vafi
investigate de urgenta prin metode de laborator si radiologie pentru stabilireadiagnosticului

CAPITOLUL 4

TRATAMENTUL COLICII RENALE

Tratament

Deoarece colica renala poate dura de la cateva minute la cateva ore primul lucru pe care
trebuie sa il faca pacientul este sa limiteze consumul de lichide pe perioada crizei dureroase.
Poate incerca sa inlaturarea durerii cu analgezice (de tipul Algocalminului), antiinflamatoare
nesteroidiene (Ketoprofen, Diclofenac, Aulin etc.), antispastice – neurotrope anticolinergice -
Scobutil si musculotrope – Papaverina. Insa, de cele mai multe ori, durerea nu cedeaza la
administrarea orala a acestor medicamente si atunci este necesara prezentarea la spital, unde se
vor administra aceste medicamente pe cale intravenousa si/sau intramusculara.

Se va combate durerea cu analgezice şi antispastice, de preferinţă sub formă de

supozitoare. Dacă durerile nu încetează, se repetă doza de medicamente după 3 ore. La nevoie i
se dă şi un somnifer. În scopul spălării căilor urinare şi forţării eliminării calculului sau nisipului
i se vor da bolnavului multe lichide, până la 2 litri în 24 ore, sub formă de ceaiuri de cozi de
cireşe, coada calului, mătase de porumb, frunze de mesteacăn, ceai diuretic sau chiar 2-3 sticle
de bere.

Frecventa recidivelor este de 50-70%, de aceea trebuie avute in vedere cateva masuri de
prevenire a eventualelor noi crize. Acestea sunt stabilite in functie de compozitia calculului:

• Adoptarea unei diete cu un aport bogat de lichide, dieta hipoproteica (saraca in carne,
peste, oua);

• Daca este cazul, urmarea unui regim sarac in oxalati sau purine (de exemplu, se tine
un regim vegetarian);

Tratament naturist

Masuri pentru ameliorarea durerilor:

- aplicare, pe regiunea lombara (sale), de: comprese cu apa calda, o perna electrica, sticle cu apa
calda (atentie la arsuri);

- dus fierbinte in regiunea lombara;

- baie generala calda (40 grade C), timp de o ora (apa va fi mentinuta la temperatura constanta
prin turnari continue);

- in timpul crizei nu vor fi consumate lichide in cantitate prea mare, intrucat ele cresc tensiunea
din bazinet si calice, ceea ce exacerbeaza durerile.

In paralel cu tratamentul medicamentos prescris de medicul specialist, se pot utiliza

plante medicinale cu proprietati diuretice, aniseptice, antispastice.

• Matase de Porumb (Stigmata Maydis)

- Infuzie din 1 lingurita la o cana de apa; se beau 2 cani pe zi (una dimineata cu o ora
inainte de micul dejun, iar alta in cursul zilei).

- Decoct din 30g la 1 litru de apa, care se fierbe la foc mediu timp de 2 ore; se cosuma in
cursul unei zile.

• Amestec din Matase de Porumb -30g, Rizom de Pir medicinal(Rhizoma Graminis)-

20g , Flori de Levantica(Flores Lavandulae)-10g, Conuri de Hamei(Strobuli Lupuli)-30g,
Radacina de Valeriana(Radix Valerianae)-10g

-Infuzie din 1 lingura de amestec la o cana de apa; se beau 3-4 cani pe zi, de preferinta
indulcite cu miere.

• Rizomi de Pir medicinal(Rhizoma Graminis)

-Infuzie sau decoct din 1 lingura la o cana de apa; se consuma 3-4 cani pe zi.

• Fructe de Ienupar(Fructus Juniperi).

- Decoct din 10-20 fructe la 1 litru de apa; se beau 2 cani pe zi.

- Infuzie din 2 lingurite de fructe la o cana de apa; se consuma 3-4 linguri pe zi. Atentie!
Nu se administreaza gravidelor si bolnavilor cu leziuni renale. Chiar daca fructele de Ienupar au
proprietati antiseptice, in acelasi timp sunt si iritante ranale (daca se administreaza in cantitati
mari).

• Frunze de Merisor (Folium Vitis idaei)

-Decoct din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2 cani pe zi.

 • Frunze de Mesteacan (Folium Betulae)

-Infuzie din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2-3 cani pe zi.

• Frunze de Afin (Folium Myrtilli)

-Infuzie din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2-3 cani pe zi.

• Coada calului(Herba Equiseti)

-Decoct din 4-5 lingurite de planta(fiarta 5 min) la 1,5 l de apa; cantitatea se bea in cursul
unei zile.

• Muguri de Plop(Gemmae Populi)

-Infuzie din 1-2 lingurite de muguri la o cana de apa; se consuma 2-3 cani pe zi.

• Amestec din frunze de Mesteacan-30g, Coada calului-20g, Conuri de Hamei-10g,

Matase de Porumb-20g, Macese-10g, radacina deValeriana-10g

-Infuzie din 1 lingurita de amestec la o cana de apa; se consuma 2-3 cani pe zi.

• Ghimpe(Herba Xanthii)

-Decoct din 1g de planta la 200 ml de apa; se consuma caldut, cu 30 minute inainte de

masa. Se beau 2 cani pe zi(in primele 6 luni), apoi cate o cana pe zi.

-Decoctul din Ghimpe se recomanda bolnavilor cu microlitiaza renala.

Sunt contraindicate in primele 6 luni ale curei: alcoolul, condimentele, muraturile,

fructele acre.

CAPITOLUL 5

INGRIJIREA. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE

IN INGRIJIREA BOLNAVULUI
 Inca din 1948, in cadrul OMS, se recunoaste importanta asistentelor medicale, ca element
esential in realizarea programelor de sanatate, ingrijirea bolnavilor, prevenirea
imbolnavirilor, promovarea si pastrarea sanatatii. De fapt acestea constituie si in ziua de azi
cele patru responsabilitati esentiale ale asistentei medicale si anume: promovarea sanatatii,
prevenirea imbolnavirilor, restaurarea sanatatii si inlaturarea suferintei. Nevoile privind
ingrijirile sunt universale. Respectul fata de viata, de demnitatea umana si fata de drepturile
omului face parte integranta din ingrijirile medicale si nu e influentat de consideratii precum
nationalitatea, religia, culoarea, varsta, sexul, opiniile politice, sau statutul social. Asistenta
medicala acorda ingrijiri pentru sanatatea individului, familiei si colectivitatii si isi coordoneaza
activitatea cu cea a altor persoane ce muncesc in alte discipline din domeniul
sanatatii.Responsabilitatea primordiala a asistentei medicale consta in a acorda ingrijiri
persoanelor care au nevoie de acestea. In exercitarea profesiei sale asistenta medicala creaza o
ambianta in cadrul careia valorile, obiceiurile, religia, credinta individului sunt
respectate.Asistenta medicala este reglata prin secretul profesional si analizeaza intotdeauna
indeaproape informatiile detinute despre bolnavi, in ce masura si cui sa le comunice in mod
constient, de buna credinta.Asistenta medicala isi asuma o responsabilitate personala in
acordarea ingrijirilor, precum si pentru a-si mentine nivelul profesional la zi, printr-un sistem de
reinnoire a cunostintelor si de educatie permanenta. Ea asigura, in orice situatie, mentinerea unui
standard de ingrijire la nivelul cel mai ridicat posibil. Accepta si delega responsabilitati,
evalueaza cu spirit critic propria sa competenta sau a colegilor sai. In activitatea sa profesionala,
asistenta medicala face intotdeauna dovada unei conduite ce ii onoreaza profesia. Asistenta
medicala imparte cu concetatenii sai, responsabilitatea de a lua initiativa si participa la activitati
destinate sa raspunda exigentelor sociale si de sanatate ale populatiei.

In cadrul relatiei cu colegii sai imparte responsabilitatea de a coopera cu toti cei cu care
lucreaza indeaproape, ia toate masurile pentru a injura individul.Asistenta medicala contribuie in
mod activ la dezvoltarea propriilor cunostiinte privind profersia sa, iar prin intermediul
organizatiei ei profesionale (in cazul nostru CAMR) participa la progresul in domeniul
ingrijirilor medicale, crearea si pastrarea conditiilor de munca echitabile pe plan economic si
social. Deoarece ingrijirea bolnavilor neouropsihici, mai
ales a celor cu agitatie psihomotorie, presupune o specializare si o pregatire tehnica
corespunzatoare asistentele care lucreaza in aceste sectii au indatoriri speciale si nevoie de
calitati morale deosebite. Atentia, consideratia, talentul, pasiunea, finetea, eleganta, ravna, zelul
si solicitudinea sunt tot atatea calitati pe care asistenta trebuie sa le manifeste de-a lungul tratarii
pacientului sau.

Cunostintele teoretice de specialitate, impreuna cu tehnicile de varf folosite, constituie

doar o parte esentiala pentru tehnica tratamentului, insa maniera de efectuare a intregii game de
ingrijiri de catre echipa de ingrijire, constituie o parte foarte sensibila pentru bolnav.

Aceasta are darul de a diminua mult din aversitatea de care se simte stapanit pacientul in
postura de internat. Toata echipa de ingrijire din care face parte si asistenta medicala trebuie sa
dea dovada de o maniera deosebita de solicitudine cu care sa inconjoare bolnavul deoarece el in
aceasta postura este departe si despartit de cei dragi, se simte dezorientat si in plus nelinistit de
starea sanatatii lui. De aceea rolul asistentei este de a-l primi ca pe un prieten, ca pe un parinte,
cu multa intelegere, cu multa compasiune, dand dovada de o mare capacitate empatica, uneori
punandu-se ea insasi in locul lui inchipuindu-si care ar fi reactiile ei daca ar fi internata urgent,
examinata, investigata, lasata singura intr-o camera cu unul sau mai multe paturi, cu fete
necunoscute in jurul ei.

In primul rand trebuie sa dea dovada de un inalt umanism, sa se poarte cordial, sa fie
accesibila, sa nu fie distanta, rece, pentru ca bolnavul sa se bucure de caldura afectiva,
bunavointa si blandete, pentru ca atunci moralul lui se va ridica si va influenta pozitiv
comunicarea.

Asistenta trebuie sa cunoasca bine pe fiecare din bolnavii care ii sunt incredintati spre
ingrijire, la fel ca si pe cei din familia sa.

Asistenta trebuie sa cunoasca "global" individul, precum si comunitatea in care acesta

traieste. Un criteriu etic de care trebuie sa tinem seama in comportamentul fata de bolnav este
DEMNITATEA PERSOANEI UMANE, promovarea si respectarea valorilor umane, autonomia,
autodeterminarea, respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizica si psihica, increderea,
adevarul si justitia. Criteriul etic are ca scop, deci, respectarea si
promovarea demnitatii umane si a tuturor persoanelor implicate, tinand cont de binele comun.
 Binele etic poate reprezenta un compromis intre ideal si ceea ce putem
face. Astfel contactul cu bolnavul se face inca de la internare prin examinarea bolnavului, care
cuprinde 4 etape:

• observarea bolnavului;

• discutia cu bolnavul;

• examenul fizic;

• tratamentul.

Asistenta va trebui sa se prezinte pacientilor, sa puna accent asupra persoanei sale, sa

impuna respect prin tinuta, prestanta, comportament fara a astepta sa fie tratata cu un respect de
la sine inteles. Observarea bolnavului este
un act spontan si deliberat care apare in mod automat din momentul in care acesta vine in contact
cu noi. Acest lucru nu trebuie sa se transforme in ceva jenant si ostentativ, ci respectandu-i
intimitatea. Un alt element esential il constituie discutiile cu pacientul si
necesitatea de a aduna suficiente informatii despre el. Aceste discutii trebuie sa fie deschise, sa
nu fie prea lungi, sa fie la obiect, fara a crea impresia de interogatoriu. Un lucru foarte important
este sa sti sa asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential, iar bolnavul trebuie lasat sa vorbeasca,
sa-si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea de comunicare atat verbala cat si nonverbala prin
gesturi, mimica, cu bolnavul. Trebuie sa creem un cadru de confidentialitate, incredere si
intelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie sa aibe siguranta ca i se acorda toata atentia
si interesul.

Asistenta nu trebui sa aibe prejudecati despre pacient deoarece va ingreuna relatia sa cu

pacientul, lipsindu-l de ajutor. Examenul
fizic trebuie sa fie cat mai putin invaziv; ii explicam bolnavului in ce consta si necesitatea
efectuarii lui cu foarte mult tact, la un nivel la care sa ne facem intelesi. Asistenta il va ajuta sa
invete sa-si acorde din nou ingrijirile zilnice, cu sau fara supraveghere.Dar pentru un tratament
cat mai eficace, pentru o recuperare cat mai rapida, asistenta medicala va incerca sa implice si
familia in procesul terapeutic pentru a crea un suport real pentru bolnav.Brown si Liff au aratat
ca se produce o decompensare rapida la cei la care familia nu prezinta ostilitate si este alaturi de
bolnav.
 Asistenta va respecta valorile esentiale in ceea ce priveste participarea familiei. Va
discuta intai privat cu familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va defini foarte
precis ce se va comunica familiei. Va discuta cu onestitate cu familia si o va invata cum sa
rezolve crizele bolnavului, cum sa ceara ajutorul. Vom da relatii despre boala, fara a o
minimaliza, sau exagera. In relatia dintre bolnav si familie asistenta nu va informa familia de o
problema a pacientului decat daca are consimtamantul acestuia. Relatia pacient-asistenta-familie
este cu atat mai eficienta cu cat este mai lunga si continua. Aceasta continuitate permite
pacientului sa se simta in siguranta.In ceea ce priveste bolnavul ii aducem informatii despre
boala, tratament, evolutie, analize semnificative, dar nu toate informatiile.Ne asiguram ca
pacientul intelege informatia pe care i-o dam, informatie ce trebuie sa fie dublata, dupa ce s-a
terminat, de un consimtamant voluntar. In
situatia de azi, lipsurile financiare, somajul, stresul, pierderea locului de munca, etc. fac ca tot
mai multi oameni sa nu se mai poata adapta si rezista schimbarilor de situatie si conditiilor de
viata, toate acestea ducand la dezechilibre majore. Asistetnta medicala ia parte la punerea in
practica a planului terapeutic conceput de medic, dar in acelasi timp va cauta ca planurile
specifice propriei activitati sa fie in deplin acord cu acestea, asa incat sa satisfaca pe deplin
nevoile pacientului.

In atentia cadrului medical nu boala in sine ar ocupa locul principal, ci omul bolnav si
consecintele care se reflecta asupra starii lui in totalitate, pentru ca formarea unei imagini despre
pacient va fi hotaratoare in conceperea planului de ingrijire. Tulburarile in functionare se traduc
prin imposibilitatea de a se ingriji pe sine.Prin profesia noastra suntem plasati uneori in situatia
in care trebuie sa actionam intr-un mod in care nu mai exista o granita precisa intre bine si rau,
atat ca persoana cat si ca profesionist. In aceste cazuri pastram secretul si-l impartasim numai
daca este necesar. Putem incheia, deci, amintind ca unei asistente medicale nu trebuie sa-i
lipseasca acel atribut pe care medicina antichitatii il asimileaza celui mai eficient tratament:
zambetul.

"Un zambet nu costa nimic, dar ofera mult. El ia numai o clipa, dar amintirea lui
dainuie uneori pentru totdeauna. Un zambet aduce fericirea in casa, bunavointa in munca,
este semnul prieteniei. Un zambet nu poate fi imprumutat, cumparat sau cersit, pentru ca
el nu are valoare pentru nimeni pana cand nu este daruit".
 CAPITOLUL 6

TEHNICI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI

PLAN DE INGRIJIRE PE AFECIUNI

DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENTIILE EVALUARE

ASISTENTEI
NURSING

-durere lombara -pacientul sa nu mai -calmarea dureri -bolnavul nu mai

unilaterala cu prezinte dureri prezinta dureri
-alimentatie usor
intensitate vilenta intense
-pacientul sa aiba o digerabila,legata in
-alterarea starii alimentatie vitamine -poate sa manance si
generale echilibrata sa isi faca diureza
-asigurarea pozitiei
-negasirea unei -pacientul sa-si dea care diminueaza -
pozitii antalgice consemnamantul durerea
pt.examenele de
-tulburarii digestive -administrarea
laboraor
tratamentului
-hematurie
-pacientul sa tina medicamentos
“cura de sete”pt a-si
-simptomatic:de
 -polachiurie putea echilibra combatere a
urina transpiratiilor,a
-mictiune
febrei,a dureri

-tahicardie
-pregatirea

-tulburari de pacientului

diureza pt.examinari
paraclinice

-recoltarea
produselor biologice
pentru examinari de
laboraor.

6.1 Instructiuni privind recoltarea probelor biologice

 Recoltarea probelor de sange: se face dimineata pe nemancate in intervalul orar stabilit
de laborator, de preferat intre orele 7-10. Trebuie sa se respecte indicatiile medicului care -a
recomandat analizele referitor la dieta, administrarea de medicamente pentru a evita aparitia unor
rezultate neconforme cu realitatea.

Recoltarea probelor pentru sumarul de urina: se face de preferinta dimineata (urina de

peste noapte) sau cel putin 3-4 ore de la mictiunea anterioara. Se recolteaza un volum de 10-25
ml in recipient de unica utilizare dedicat acestui tip de examen care va fi furnizat de laborator.
Este imperios necesara o toaleta externa riguroasa cu apa calda si sapun.

6.1.1 RECOLTAREA SANGELUI VENOS

Pentru evaluarea functiilor organismului sangele este cea mai importanta sursa de
informatii. Aceasta pentru ca sangele poate patrunde prin aproape toate organele si tesuturile din
organism, transportand toate substantele necesare la si de la celule.

Sangele venos preia substantele rezultate din activitatea celulara. Deci, sangele venos poarta
informatii referitoare la functiile organelor si tesuturilor de la care transporta substantele. Dupa
cum in sangele venos sunt prezente unele sau altele dintre substante sau aceleasi substante dar in
cantitati diferite, se poate evalua daca un organ sau un tesut isi desfasoara functiile in mod
normal sau nu.Datorita acestor situatii, cu sangele venos se pot efectua o multime de analize
medicale.

In functie de tipul de analiza si de substantele sau celulele sanguine care trebuie sa fie
cercetate, exista mai multe moduri de recoltare a sangelui venos.

• Recoltare pentru teste biochimice din ser sanguin

• Recoltare pentru teste biochimice din plasma sau din sange integral

• Recoltare pentru teste hematologice pe sange integral

• Recoltarea pentru teste de coagulare

• Recoltare pentru examene bacteriologice

MATERIALE UTILIZATE PENTRU REALIZAREA PUNCTIEI VENOASE

• Echipamentul de protectie personala

• Materiale pentru dezinfectie locala si pentru hemostaza

• Instrumente pentru punctionarea propriu-zisa

• Acul simplu, fara seringa

• Sistemul ac+ seringa

• Sistemul venoject (vacutainer)

• Recipiente si aditivi pentru colectarea sangelui

• Tuburi vidate (vacutainere)

• Sticlute tip penicilina, eprubete

• Materiale pentru inregistrarea datelor

MATERIALE PENTRU DEZINFECTIE LOCALA SI HEMOSTAZA

MATERIALE PENTRU DEZINFECTIE

• Vata hidrofila

• Alcool sanitar (alcool etilic 70o)

• Tinctura de iod (recoltarea sangelui pentru examenele bacteriologice necesita dezinfectia

suplimentara )

MATERIALE PENTRU HEMOSTAZA

Pentru evidentierea mai accentuata a venelor care pot fi punctionate se intrerupe

circulatia in venele antebratului. Ca urmare se acumuleaza mai mult sange in vene, venele se
umfla si devin mai evidente. Intreruperea circulatiei in vene se realizeaza prin legarea bratului,
deasupra zonei de punctie, cu ajutorul unui tub elastic (garou). Acesta poate fi strans prin
formarea unui nod sau prin fixare cu o pensa hemostatica.

ETAPELE PRELEVARII SANGELUI VENOS

• 1. Chemarea si/instalarea pacientului pentru recoltare

• 2. Adunarea si/sau verificarea datelor depre pacient

• 3. Alegerea materialelor

• 4. Pregatirea materialelor pentru punctie

• 5. Alegerea locului pentru punctie

• 6. Punerea garoului

• 7. Dezinfectarea locului punctiei

• 8. Realizarea punctiei venoase si distribuirea sangelui

• 9. Eliminarea materialului utilizat pentru punctie

• 10. Identificarea tuburilor pentru recoltare

• 11. Completarea fisei de recoltare

INSTALAREA PACIENTULUI PENTRU RECOLTARE

Recoltarea se poate face in sectia in care este internat bolnavul sau in laborator.In
laborator se poate preleva sange intr-o camera speciala in care se dispune de o masa de lucru, de
un scaun cu spatar si de o canapea sau de un pat de spital.

• Recoltarea sangelui venos nu se va face niciodata tinand pacientul in picioare! (La unii
pacienti li se face rau si, ca o prima manifestare, “li se inmoaie picioarele”. Cu alte
cuvinte pot cadea pe jos, chiar inainte de a termina recoltarea.)Pacientul se instaleaza
pentru recoltare pe scaun, cu mana sprijinita de spatar.
 • Pozitia pacientului pe scaun trebuie sa fie comoda. De aceea este preferabila pozitia
“calare” sau, daca aceasta nu este posibila, cu picioarele intr-o parte, in raport cu pozitia
normala pe scaun

• Copii mai mici, care nu ajung cu mana pe spartar pot fi tinuti in brate.

Pacientii cu probleme la recoltare se instaleza pe pat, cu fata in sus si cu mana din care se
recolteaza intinsa in lateral si sprijinita.

ADUNAREA SI/SAU VERIFICAREA DATELOR DEPRE PACIENT

Inainte de inceperea recoltarii se inregistreaza datele depre pacient, date care sunt apoi
notate in foaia de insotire a probelor de sange. Se intreba pacientul adult daca a mai recoltat
sange, si daca a avut probleme la recoltare. Se noteaza pe biletul de
insotire al probei datele personale ale pacientului: nume, prenume, varsta, domiciliul (sectia),
diagnostic prezumtiv, cine solicita analizele si ce analize sunt solicitate din proba respectiva.In
timpul pregatirii materialelor si in timpul recoltarii propriu-zise se tine pacientul de vorba pentru
a i se distrage atentia! Astfel celor carora le este frica uita de intepatura si se previn starile
lipotimice.

ALEGEREA MATERIALELOR

Pentru punctie se aleg recipientele corespunzatoare analizelor pentru care se recolteaza sangele.

• Toate materialele care vin in contact direct cu sangele (ace, seringi, recipiente) trebuie sa
fie perfect curate si uscate. Cea mai mica picatura de apa sparge hematiile din sange iar
continutul hematiilor este eliberat in sange si modifica aspectul si compozitia serului sau
plasmei.

• Atunci cand nu sunt disponibile materialele perfect uscate acestea pot fi clatite inainte de
utilizare, cu solutie clorurata izotonica sterila

• Tuburile vacuumate sunt special pregatite pentru recoltare, si alegerea lor se face
respectand codul culorilor.
 • Daca recoltarea se face in recipiente pregatite in laborator, se aleg anticoagulantii
corespunzatori analizelor pentru care se recolteaza sangele.

• Sticlute simple pentru analizele care se lucreaza pe ser

• Sticlute cu cristale de EDTA sodic sau potasic pentru recoltarea sangelui integral

• Anticoagulanti corespunzatori analizelor

• Pipetele pentru masurarea volumelor de anticoagulanti si de sange

• Recoltarea sangelui pentru hemocultura se face in recipiente special pregatite in acest

scop si necesita precautii speciale pentru mentinerea conditiilor de sterilitate a
materialelor utilizate la recoltare.

ALEGEREA LOCULUI EFECTUARII PUNCTIEI

Locul efectuarii punctiei se alege examinand atent ambele brate ale pacientului in urmatoarea
ordine:

A. Pliul cotului B. Antebratul C. Dosul palmei

- vena mediana - vena cefalica - arcada dorsala a palmei
- vena bazilica
- vena cefalica
a)HEMOGRAMA

Hemograma este un examen de laborator care evaluează cantitativ şi calitativ elementele

figurate (celulele) din sânge. Furnizează informaţii atât despre numărul tuturor tipurilor de celule
sanguine, cât şi despre mărimea, forma şi alte caracteristici fizice ale acestora. Termenul
desemnează şi buletinul care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. Hemograma
este una din analizele recomandate în mod uzual pentru evaluarea generală a stării de sănătate.
Prin intermediul ei se pot depista anumite disfuncţionalităţi la nivelul organismului, cum
sunt anemiile, infecţiile sau diverse alte 4%boli.

Pentru efectuarea unei hemograme complete este necesară recoltarea unei mici cantităţi
de sânge venos, de regulă prin puncţie venoasă la nivelul unei venesuperficiale. O hemogramă
parţială se poate realiza şi dintr-o picătură de sânge periferic, recoltată de regulă de la nivelul
unui deget al mâinii (la adult) sau de la nivelul călcâiului (la sugari şi copiii mici).
b)V.S.H

VSH-ul este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii ( hematii )
de a se depune ( sedimenta ) intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost
amestecat cu o substanta anticoagulanta. VSH-ul se deosebeste de hematocrit prin faptul ca
sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii ( hematii ), fara a fi
centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in
pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma.
Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore.

Valori normale

• la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore

• la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore

• la copii mici = 7-11 mm la o ora.

Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat inaltimea stratului inferior compus din globule
rosii ( hematii ), cu atat valoarea VSH este mai crescuta ( mai mare ).

Cresteri anormale

Se intalnesc in numeroase boli, de aceea o crestere a VSH nu este specifica unei boli si nu
poate pune un diagnostic de boala. Cresterea VSH arata medicului ca undeva in organism exista
o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a
unor organe interne ( ficat, rinichi, plamani ).

VSH este o analiza de orientare si numai medicul poate preciza cauza care a produs
cresterea peste valoarea normala a VSH.

Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor
simptome de boala. In aceasta situatie este necesara repetarea analizei dupa doua saptamani.
Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia
bolii. VSH poate creste si in unele conditii
fiziologice, la femei in perioada menstruala sau dupa luna a patra de sarcina, si la persoanele mai
in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba
vreo boala - constitutional. Crester foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile
acute microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in
boli hepatice, ale rinichilor, in boli tumorale.

6.1.2 Examenul biochimic al urinei

a) Urocultura

Recoltarea probelor de urina pentru urocultura:

Femei :

Se recolteaza din prima urina de dimineata, numai in recipientul furnizat de laborator.

Se va tine cont de urmatoarele :

• Nu se recolteaza in perioada ciclului menstrual

• Se spala bine vulva si regiunea perianala cu apa si sapun

• Nu se sterge cu prosopul

• Daca sunt scurgeri vaginale se introduce un dop de vata in vagin

Recoltarea :

• Se face din jetul intermediar (jetul initial si cel terminal se pierd)

• Recipientul se manipuleaza cu multa grija ,evitand atingerea de maini sau vulva

Transportul :

• Proba va ajunge la laborator in maxim doua pre de la recoltare.

Barbati :

Se recolteaza din prima urina de dimineata, numai in recipientul dat de laborator. Inainte
de recoltare:

• Se decaloteaza preputul

• Se spala cu apa si sapun

• Nu se sterge cu prosopul
 Recoltarea :

• Se face din jetul intermediar (jetul initial si cel terminal se pierd)

• Recipientul se manipuleaza cu multa grija, evitand atingerea de maini

Transportul :

• Proba va ajunge la laborator in maxim doua ore de la recoltare.

La copii probele de urina se recolteaza in recipiente speciale (pungi de plastic sterile de

unica utilizare prevazute cu un dispozitiv adeziv care permit copilului sa urineze direct in
recipient). Recipientele se eticheteaza si se transporta la laborator in cel mult 2 ore de la
momentul recoltarii.

CAPITOLUL 7

CAZURI CONCRETE. EXEMPLE PRACTICE

\

Caz clinic de colica renala I

Informatii
Culegerea de date

Bolnava C.M in varsta de 62 de ani pensionara, se prezinta la data de 05.05.2016 la Spitalul

Judetean Constanta sectia urologie cu diagnosticul de colica renala si HTA. Antecedente
personale:nu are Antecedente hetero-
colaterale-mama cardiaca si tata DZ Diagnostic internare colica renala
tahicardice,alterarea functiilor renale,colica renala insotita de febra inalta cu semne de ocluzie
intestinala Din discutiile purtate cu bolnava reiese ca aceasta in tinerete a
suferit de ulcer gastric in forma incipienta,acum ocazional o mai deranjeaza dar in schimb are
HTA pentru care ia tratament permanent ,

La indicatia medicului de familie aceasta urmeaza tratamentul cu :extraveral ,captopril 50 mg,

enalapril, la orarul prestabilit de acesta.

Istoricul bolnavului -pacienta se prezinta la internare cu dureri vii de intensitate

violenta, in stare anxioasa, stare generala alterata, tahicardie, tulburari digestive, hematurie.

Manifestari de dependenta -
inapententa, tulburari digestive, edeme, durere

Problemele pacientului -
alterarea starii generale,diminuarea apetitului, alterarea diurezei, disconfort fizic si psihic.

Nevoi afectate:-nevoia de a respira si a avea o buna circulatie nevoia de a

bea si de a manca -nevoia de a elimina
-nevoia de a se misca si de a avea o
buna postura -nevoia de a se odihni si sea dormi
-nevoia de a se imbraca si de a se dezbraca
-nevoia de a fi curat si ingrijit
-nevoia de a putea evita pericolele -nevoia
de a comunica -nevoia de a invata
cum sa isi pastreze sanatatea
 Obiective :

-linistirea bolnavei -
calmarea durerii -combaterea
febrei -echilibrarea hidro-
electrolitica si acido bazica -scaderea tensiunii

Interventii proprii ale asistentei med. -

calmeaz durerea cu administrare im. de algocalmin -masoara
functiile vitale TA, P, R, T, diureza -pregateste bolnava pentru
investigatii clinice -asigura bolnavei repaos la pat

Interventii delegate ale asistentei medicale

-recolteaza sange pentru analize de laborator (hematologice si biochimice)

-recolteaza urina pentru sumarul de urina

-aplica perfuzie daca este nevoie -
administreza antibiotice si antalgice cu pansament gastric ,bolnava avand probleme cu stomacul

Evaluare
In urma ingrijirilor acordate de asistenta medicala,bolnava este mai linistita,nu mai acuza
durere s-a reechilibrat hidroelectrolitic,tensiunea a revenit la valoarea normala.

PLAN DE INGRIJIRE CU COLICA RENALA

Data Diag.nursing Obiective Interv.proprii Interv. delegate Evaluare

as. med as.med

05.05 agitatie,durere,alt -linistirea -calmeaza -recolteaza sange -bolnava

dimine erarea nevoi de a bolnavei,calm durerea,maso pentru analize nu mai
ata elimina area durerii, ara functiile -reculeaza urina prezinta
manifestata vitale,TA,P,R pentru sumarul de dureri
prin:polachiurie ,T.si urina puternic
 -tahicardie si pregateste e.
inapetenta bolnava
pentru
recoltare de
sange pentru
analizele de
laborator

06.05 -durere,eliminare inbunatatirea aplic masurile administrez la obiectiv

seara inadecvata diurezei in propuse la indicatia medicului, nerealiza
descurs de nevoiade a se medicatia t in
24h alimenta antiemetica(Metoclo primele

aplic masurile pramid 3x1/zi) 12h

de la nevoia
de a respira si
a avea o buna
circulatie

07.05 dificultate in a se bolnava sa aerisesc mentin interventiile Prezenta

odihni din cauza aiba minim 3- incaperea anterioare permane
trezirilor 4 h de odihna asigur linistea nta a
frecvente nocturna nocturna si peronalu
,datorate conditiile de lui de
medicatiei confort temic ingrijire
admnistrate face ca
bolnava
sa se
simta
mai bine
Caz clinic II

Plan de ingrijire NURSING al bolnavului S.N cu colica renala

a) Informatii

1) Culegere de date
Bolnavul S.N in varsta de 45 de ani, somer,casatorit,cu 3 copii.

Se interneaza pe data de 05.07.2016 la sectia de urologie la ora 17:00 cu diagnostic de colica

renala.

b)Motivele internarii -
motivul pentru care pacientul s-a prezentat la spital sunt: -dureri
lombare vii -stare generala
alterata, greata, varsaturi,tahicardie Se interneaza pentru
investigatii si tratament Din discutia purtata cu bolnavul
reiese ca acesta sufera de DZ grad II, nefumator dar consumator ocazional de alcool in lipsa
activitatii, bolnavul neavand un loc de munca stabil.

La examenul clinic de la internare se obs ca:

1) tegumentele si mucoasele normal colorate

2) sistemul osteoarticular integru

3) aparatul uro-genital durere lombara unilaterala,polakiurie

Manifestari de dependenta: -
durere lombara vie unilaterala - greata,
varsaturi si agitatie - mictune,
indispozitie, sete - transpiratii,
tegumente fierbinti - perturbarea somnului

Nevoi afectate - de a
respira si de a avea o buna circulatie - de a bea si de a
manca - de a elimina

- de a se misca si de a avea o buna postura

- de a dormi si a se odhni

-de a mentine temperarura corpului in limitele normale -de a fi

curat si ingrijit

-de a putea evita pericolele -de a

invata cum sa-si pastreze sanatatea,bolnavul ignorand-o pana la internarea in spital.

Obiective:

-linistea bolnavului -
calmarea durerii -combaterea
greturilor si a varsaturilor -combaterea febrei
-echilibrarea hidroelectrolitica si acibo
bazica

Interventii proprii ale asistentei medicale: -

calmarea bolnavului -calmarea
durerii si administrarea ALGOLAMIN -masurarea functiilor
vitale TA,P,T,R, diureza -pregarirea bolnavului penrtu
investigatii clinice,radiografie si ecografie abdomonala

-pregatirea bolnavului penrtu recoltarea analizelor de laborator(hematologice si

biochimice

-asigurarea de repaos la pat in pozitia care faciliteaza respiratia si calmarea durerii.

 Interventii delegate ale asistentei medicale: -
recoltarea de sange pentru analize -recoltarea de
urina pentru sumar de urina -aplica perfuzie daca este
nevoie si administreaza antibiotice sau antalgice.

Evaluare

-bolnavul este mai linistit -nu

mai acuza dureri -s-a
reechilibrat hidroelectrolitic.

PLAN DE INGRIJIRE CU COLICA RENALA

Data Diag.Nursing Obiective Interv.prop Interv.delegate Evaluare

rii
05.0 -stare generala -calmarea -calmez -diminuez senzatia -pacientul este
7 alterata durerii pacientul,a de greata si de mai linistit
-durerii lombare -cambaterea varsaturi,administr
vii durerii si and bolnavului
-greata,varsaturi varsaturilor antiemetice
06.0 tahicardie,mictiu -combaterea -sterg -recoltez sange -intervine starea
7 nii, febrei si a tegumentel pt.analize de insomnie
-tegumente mictiunilor e
fierbinti pacientului
dupa
fiecare val
de
transpiratie
07.0 -dificultate in -asigurarea ajut Notez in F.O Durerea este
7 alimentatie si alimentatiei bolnavul sa TA.T.R.P. ameliorata
hidratare si a se conunic cu evolutia este
-perturbarea echlibrului alimenteze bolnavul despre favorabila,bolna
somnului hidroelectroli dupa orarul diagn. si vul este mai
 tic prestabilit, problemele sale,si linistit obiectiv
- asigurarea aerisesc il asigur ca toate realizat in 07.07
conforfortulu solonul interventiile mele ora 12.00
i pentru ca sunt delegate de
bolnavul sa medic
se poata
odihni
macar 4-5
h pe noapte

Caz clinic III

1)Culegere de data Bolnava E.P

in varsta de 54 de ani de profesie secretara la o firma particulara de resurse umane, cu
domiciliul in Constanta se interneaza la spital in sectia urologie pe data de 29.03.2016, cu
diagnostic de colica renala, liatiza biliara si HTA.

Motivele internarii:

-bolnava prezinta dureri lombare,stare generala alterata,astenie fizica,polakiurie si

mictiune.

Din discutiile purtate cu bolnava reiese ca:in familia acesteia mama era cardiaca si cu
handicap locomotor,iar tatal suferea de DZ grad I

Aspecte sociale: -
bolnava nu este casatorita,dar are un copil in varsta de 15 ani, si locuieste impreuna cu
aceasta intr-un apartament in centru Constantei,este fumatoare si consumatoare de cafea
in exces, greutate corporala 68 kg. La internarea la examenul clinic se
observa: 1)tegumentele sunt palide
2)sistemul respirator-norlal conformat cu boala
3)aparatul cardiorespirator-cu TA=180/90m
4)aparat digestiv-probleme cu ficatul
Bolnava E.P se interneaza cu urmatoarele manifestari de dependenta

-neliniste

-nervozitate

-durere la mictiune

-tegumente palide,mucoase uscate

-durere articulara
Problemele pacientei:

-durere colicativa in loja renala stanga

-anxietate

-deshidratere

-greutate in respiratie

-transpiraie abundena

-palakiurie

-fiebra

-tahicardie,HTA

Nevoile afectate:

-dea avea o buna circulatie si de a respira

 -de a bea si a manaca -de a
elimina -de a se misca
si de a avea o buna postura

-de a dormi si de a se odihni

-de a mentine temperatura corpului in limite normale

Obiective: -
calmarea dureri -
combatere fiebrei si de TA -
asigurarea echilibrului hidro-alimentar -linistirea
pacientei

Interventii proprii:

-asistenta medicala administreaza calmante pentru durere -

noteaza in foaia de observatii TA,P,R,T -pregateste
bolnava pentru recoltarea de sange pentru analize de laborator

-linisteste pacienta in vederea scaderii TA -

asigura pacienta la repaos la pat si o pozitie cat mai buna

Interventii delegate: -
recolteaza sange si urina pentru examene de laborator

PLAN DE INGRIJIRE CU COLICA RENALA

Dat Diag.NURSI Obiective Interv.pro Interv.delegate Evaluar

a NG prii e
29. -stare restabilire -asigur -recoltez sange pt.examen de Bolnav
03 generala a starii repaos la laborator(ph,uree,ionograma,c are
alterata,tegu generale pa-asigur reatinina) aceasi
 mente palide -calmarea masurile -recoltez urina pentru stare
-durere la durerilor de urgent examinati fizio-chimice general
misctiune a ca la
-durere internar
alternativa e.
-
obiectiv
nerealiz
at in
primele
24 h
30. deshidratare asigurarea asigur administrez medicatia in bolnava
03 -nervozitate nutritiei hidratarea raport cu orarul prescris se
-greutate in adecvate corecta a -antiemetice inainte de masa hidratea
respiratie, supravegh bolnavei -fermenti digestivi in timpul za
tahicardie erea si mesei medicat
functiilor alimentati -restul medicatiei post ia isi
vitale si a in alimentar face
vegetative cantitati efectul
fractionat bolnava
e respira
ajut normal
bolnavei la
sa adopte evaluar
o pozitie ea
care sa-i functiil
favorizez or vitale
e TA este
respiratia 150/90
mm
31. neliniste - -ajut -antrenez bolnava in Pacient
 03 dificultate in asigurarea bolnava efectuarea autoingrijirilor a se
a se odihni confortulu sa se -asigur medicatia conform externe
si a se i fizic si linisteasc indicatiei medicului aza cu
deplasa termic a -notez in F.O functiile vitale stare
-bolnava -aerisesc general
sa se poata salonul si a
deplasa si -creez un buna,cu
sa isi faca confort urmare
igiena termic de
corporala care sa o tratame
ajute sa se n la
odihneasc domicil
a iu si
control
medical
la o
luna

BIBLIOGRAFIE

1) Titirca Lucretia-Ghid de Nursing,Editura Viata Medicala Romaneasca,1996

2)Titirca Lucretia-Tehnici de evaluare si ingrijire acordatede asistenti medicali,Editura Viata

Medicala Romaneasca,editia II 1996

3) Albu Roxana Maria-Anatomia si fiziologia omului,Editura Corint 1996

4) Thompson M.June-Clinical Nursing,Mosby Company 1986

5) www.wikipedia.ro

6) www.regielive.com.