Sunteți pe pagina 1din 82

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII STIINTIFICE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA DE STAT


BUZAU

DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA


SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE CERTIFICARE

COORDONATOR:
TURCU LUMINITA GABRIELA

ABSOLVENT:
BRUTARU BIANCA ELENA

-2016-

2
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PIELONEFRITA

3
CUPRINS
CAPITOLUL I ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL.............7
1.1. Notiuni de anatomie.....................................................................................7
1.2. Notiuni de fiziologie....................................................................................10
CAPITOLUL II SEMIOLOGIA APARATULUI URINAR................................13
2.1. Durerea........................................................................................................13
2.1.1. Durerea lombară.....................................................................................13
2.1.2.Durerea hipogastrica................................................................................14
2.1.3. Durerea pelviperineala............................................................................15
2.2. Modificarile diurezei..................................................................................15
2.3. Tulburările micțiunii..................................................................................17
2.4.Examenul urinii...........................................................................................19
CAPITOLUL III NOȚIUNI GENERALE DESPRE PIELONEFRITA
Pielonefrita..................................................................................................... -27
3.1. Definitie.......................................................................................................27
3.2. Mecanism fiziopatogenetic.........................................................................27
3.3. Tablou clinic................................................................................................28
3.4. Explorarea funcţională a pielonefritei......................................................29
3.4.1. Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale................................29
3.4.2. Exporarea mecanismelor funcţionale propiu-zise................................31
3.5. Prognostic:...................................................................................................35
3.6. Tratament:...................................................................................................36
3.7. Pielonefrita acuta:......................................................................................37
3.8. Pielonefrita cronica:..................................................................................40
CAPITOLUL IV ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU PIELONEFRITA
PIELONEFRITA...............................................................................................42
4.1. Clasificare....................................................................................................42
4.2.Epidemiologie...............................................................................................44

4
4.3. Etiologia pielonefritei.................................................................................45
4.4. Simptomele pielonefritei............................................................................47
4.5. Rolul asistentei în îngrijirea bolnavului cu pielonefrita........................48
4.5.1. Asigurarea condiţiilor de îngrijire a bolnavului...................................48
4.5.2. Îngrijiri igienice curente si prevenirea infecțiilor.................................49
4.5.3. Supravegherea bolnavului......................................................................50
4.5.4. Recoltarea probelor de laborator...........................................................50
4.5.5. Corectarea echilibrului hidroelectrolitic...............................................50
4.5.6. Împiedicarea acumulării produşilor azotaţi în cazul anuriei si
asigurarea regimului dietetic............................................................................51
4.5.7. Restabilirea diurezei în cazul oliguriei si tratarea anuriei..................51
4.5.8.. Îngrijiri care privesc manifestari supraadaugate................................52
4.5.9. Îndepartarea produsilor de catabolism.................................................52
4.5.10. Evitarea complicaţiilor majore.............................................................56

CAPITOLUL V PLAN DE ÎNGRIJIRE NURSING AL PACIENȚILOR


CU PIELONEFRITA
CAZUL I…………………………………………………………………57
CAZUL II……………………………………………………...…………65
CAZUL III………………………………….…….………………………73
CONCLUZII.......................................................................................................84
ABREVIERI........................................................................................................86
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................87

5
INTRODUCERE

Reprezinta o infectie in general bacteriana a parenchimului renal prin ascensiunea


germenilor in tractul urinar sau insamantare hematogena, cu microorganisme de tipul E. Coli,
Proteus sau Pseudomonas.
Pielonefrita acuta netratata corespunzator inseamna instalarea unei pielonefrite cronice.
De foarte multe ori apare insuficienta renaaă. Orice infectie urinara netratata la timp poate
duce la insuficienta renală, pacientii necesitand dializa.
Infectiile aparatului urinar reprezinta o patologie frecvent intalnita, in special la sexul
feminin. Aproximativ 30 % dintre femei au un episod de infectie urinara pe parcursul vietii.
Incidenta acestei boli in special la femei si gravitatea complicatiilor m-au facut sa aleg
aceasta tema. Lucrarea de fata prezinta toate aspectele acestei boli. In a doua parte pun
accentul pe functia indeplinita de asistenta in ingrijirea pacientului cu pielonefrita.

CAPITOLUL I

6
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL
1.1. Notiuni de anatomie
Aparatul urogenital este format din aparatul urinar si genital. Cea mai
mare parte a produsilor de excretie se elimina, printr-un ansamblu de organe care
formeaza aparatul excretor.
Aparatul urinar este alcatuit din cei doi rinichi si de caile evacuatoare
ale urnii: calice, bazinete, uretere, vezica urinara si uretra.
Rinichii organele secretoare ale urinii, au forma de boabe de fasole si
sunt situati de o parte si alta a coloanei lombare. Fiecare rinichi, încojurat de un strat
celulo-adipos si învelit de o capsula fibroasa inextensibila, este situat în loja renală.
Rinichii au o margine externa convexa, o margine interna concava si doi
poli: unul superior si altul inferior. Pe partea concava se afla hilul renal, alcatuit din
artera si vena renală, limfaticele, nervii, jonctiunea uretero-bazinetala. Rinichiul drept
este situat ceva mai jos decât cel stâng. Loja renală este limitata în sus de diafragm, în
spate de ultimele doua coaste si dedesubtul lor de muschi si de aponevrozele lombare,
iar înainte, de viscerele abdominale. In jos, loja renală este deschisa [de aici, usurinta
cu care se produce ptoza renală].
Situarea lombo-abdominala a rinichiului explica de ce durerile renale
pot fi resimtite lombar, abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evidentiaza ca
o masa abdominala si de ce flegmoanele perinefritice cu evolutie superioara îmbraca
simptomatologie toracica.
Nefronul, unitatea anatomica si fiziologica a rinichilui, alcatuit din
glomerul [polul vascular] si tubul urinifer [polul urinar]. Numarul nefronilor din cei
doi rinichi se evalueaza la 2 milioane.

7
8
Glomerulul primul element al nefronului - este alcătuit dintr-un ghem de
capilare care rezulta din ramificaţiile unei arteriole aferente, provenita din artera
renală. Capilarele se reunesc apoi si formează, o arteriola eferenta, care se
capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului urinifer.
Tub urinifer - al doilea element al nefronului - se prezintă, sub forma
unui canal lung de 50 mm, format din următoarele segmente; capsula Bowman, tubul
contort proximal, ansa Henle,tubul contort distal si tubii colectori. Capsula Bowman -
are forma unei cupe care înconjuara glomerulul si este alcătuit din doua, foite.
Capsula Bowman, împreuna cu glomerulul pe care îl conţine, poarta
numele de corpusculul Malpighi. Din tubii contorți distali, prin canalele colectoare si
canalele comune care se deschid în papilele renale, urina formata trece în calice si de
aici în bazinet.
Legătura bazinetelor cu vezica urinara - organ dotat cu o musculatura
puternica si situat în pelvis, înapoia pubisului - este realizata, prin cele doua uretere.
Traiectul abdomino-pelvian al ureterelor explica posibilitatea compresiunii acestora de
catre fibroame, chisturi ovariene sau cancere recto-sigmoidiene.
Uretra - canalul excretor al vezicii - are la femeie un traiect foarte scurt,
spre deosebire de bărbat, la care traiectul este lung si traversează prostata, de unde
posibilitatea compresiunii ureterale de către un adenom, de prostata, cu răsunet asupra
întregului arbore urinar.

9
1.2. Notiuni de fiziologie
Rinichiul este un organ de importanta vitala si are numeroase funcţii,
dintre care funcţia principala consta în formarea urinei. Prin aceasta se asigura
epurarea organismului de substante toxice. Formarea urinei se datorează unui
mecanism complex de filtrare la nivelul glomerulilor si de reabsorbție si secreţie la
nivelul tubilor, prin filtrarea glomerulară se formează urina primitiva [ 150 1 urina
primitiva/24 ore, din filtrarea a 1500 1 plasma]. Urina primitiva are compoziţia
plasmei, dar fară proteine, lipide si elemente figurate. Conţine deci apa, glucoza, uree,
acid uric si toţi electroliţii sângelui.
In faza următoare, la nivelul tubilor care reabsorb cea mai mare parte a
filtratului glomerular, se formează urina definitiva. Totusi la acest nivel se face o
selectare: tubii reabsorb total sau în mare cantitate substanţele utile si în cantitate mica,
pe cele toxice. Substantele utile sunt substante cu prag, care sunt eliminate prin urina
numai când concentratia lor sanguina a depasit limitele fiziologice [apa, glucoza,
NaCl, bicarbonati]. Substantele toxice sunt substante farâ prag, eliminarea lor urinara
facându-se imediat ce apar în sânge.
Apa este reabsorbitâ în proportie de 99%, glucoza în întregime
[conditia este ca în sânge sa existe mai putin de 1,60 g glucoza %o], sarurile si în
particular clorura de sodiu, în proportie variabila [98-99%]. Substantele toxice nu sunt
reabsorbite decât în proportie mai mica [33% uree, 75% acid uric]. Rinichiul are si
propietati secretorii, putând elimina si chiar secreta unele substante, ca amoniacul, cu
rol foarte important în echilibrul acido-bazic.
Deci, procesul de formare a urinii cuprinde o faza glomerularâ, în care
prin filtrare se formeaza urina initiala si o faza tubulară, în care prin reabsorbție si
secreție se formeaza urina definitiva. Caracterul de urina definitiva este dobândit de
tubii distali prin procesul de concentrare, sub influenta hormonului retrohipofizar.
După cantitatea de apa pe care o are la dispozitie, rinichiul elimina unele substante
într-o cantitate mai mare sau mai mica de apa, rezultând o urina cu densitate variabila.

10
Urina formata permanent - diureza [1,5-2,5 ml/min] - se depoziteaza în
vezica urinara, de unde când se acumuleaza o anumita cantitate [250-300 ml], se
declanseaza reflex mictiunea - deschiderea sfîncterului vezical si golirea vezicii.
Mictiunea - este un act constient, deschiderea si închiderea sfincterului
vezical putând fi comandate voluntar.
Rinichiul are si rol predominant în menţinerea echilibrului acido-bazic,
prin eliminarea de acizi si cruţarea bazelor, menţinând pH-ul la cea. 7,35. Rinichii mai

11
asigura constanta presiunii osmotice a plasmei eliminând sau reţinând, după caz, apa si
diferiţi electroliţi.
In concluzie, rinichii îndeplinesc în organism trei functii de baza:
 functia de epuratie sanguina;
 functia de mentinere a echilibrului osmotic;
 functia de mentinere a echilibrului acido-bazic.
Alterarea acestor functii conduce la aparitia sindromului de insuficienta
renală, urmată uneori de instalarea comei uremice.

12
CAPITOLUL II
SEMIOLOGIA APARATULUI URINAR

2.1. Durerea
Durerea poate fi lombară uni sau bilaterală , hipogastrică si perineală.

2.1.1. Durerea lombară


Nu este caracteristică bolilor renale putând apare şi în suferinţe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice.
Durerea poate fi:
a) Difuză permanentă percepută sub formă de jenă, discomfort, are tendinţa de
iradiere spre flancurile abdomenului, se accentuează în ortostatism şi trepidaţii si se
diminuează în clinostatism.
1) bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi =
nefropatii medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
2) unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal.
b) Colicativă - este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Este cauzata de migrarea pe ureter a :
 calculilor (litiază reno-ureterală)
 cheagurilor de sânge (hematurii)
 fragmente de cazeum (tuberculoză)
 fragmente tumorale (cancer renal)

Colica reno – ureterală are un mecanism de producere complex; participă mai mulţi
factori, cu cotă diferită: spasmul localizat al musculaturii netede ureterale, calice sau
bazinet; staza urinară , iritaţie mecanică asupra mucoasei pieloureterale.
Analiza semiologică
 Caracter – durere violentă, cu caracter de torsiune, tracţiune, sfâşiere, de
intensitate foarte mare
 Localizare – lombară

13
 Iradiere – pe traiectul ureterului corespunzător, către vezica urinară în hipogastru
şi organele genitale externe.
 Durată – greu de prevăzut, minute, ore sau zile.
 Debut – brusc, de cele mai multe ori legată de factori declanşatori: efort fizic
susţinut, zdruncinătură (trepidaţii), căzătură, consum exagerat de lichide,
administrare de diuretice.
 Circumstanţe de dispariţie (ameliorare): antispastice, antiinflamatoare, căldură
locală.
Simptome de acompaniament:
Tulburarea diurezei – oligurie (anuria calculoasă)
Tulburari de micţiune – disurie, algurie, polakiurie, tenesme vezicale
Modificarea urinii – hipercromie, hematurie;
Manifestări generale (extrarenale): ascensiune febrilă in suprainfecţie; stare de agitaţie
psihomotorie, pacientul nu-şi găseşte nici o poziţie antalgică; transpiraţii, hipotensiune
arterială, paloare, tahicardie, dispnee; manifestări digestive - importante (uneori
domină tabloul clinic – greaţă, sughiţ, vărsături, balonare abdominală cu întreruperea
tranzitului intenstinal ce poate crea confuzia diagnosticului cu abdomen acut
chirurgical ).
Dispariţia durerii apare brusc datorită eliminării calculilor în vezica urinară sau
întoarcerii în bazinet; este marcată de instalarea senzaţiei de bine şi de eliminarea unei
mari cantităţi de urină (criză poliurică).
2.1.2. Durerea hipogastrica
Simptom al sindromului cistitic1 alături de tulburările de micţiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale).
Localizare este suprapubiană; nu iradiază si are o intensitate medie .
Se caracterizeaza prin jenă dureroasă, arsuri ( in cistalgia, permanentă, cu
exacerbare micţională).
Cauzele sunt multiple :
 patologia vezicii urinare
 cistite acute, cronice
 litiază vezicală
1
Sindromul cistitic este caracterizat prin unul sau mai multe dintre următoarele simptome şi
semne: disurie, polakiurie, micţiuni imperioase, durerea suprapubiană, urini tulburi, senzaţie
de ″urină fierbinte″. La acestea se pot adăuga şi indispoziţie, fatigabilitate, irascibilitate.

14
 tumori ale vezicii urinare
 retenţie acută de urină – durerea are caracter de presiune, distensie, se
accentuează la mers sau presiune locală, cedează după sondaj vezical.

2.1.3. Durerea pelviperineala


Se caracterizeaza prin tensiune, înţepătură; iradiază spre organele genitale externe si
este însoţită de tulburări micţionale
Poate fi cauzata de : tuberculoză genitală; afecţiuni prostatice (prostatite, adenom
periuretral, litiaze, calculi); litiază uretrală

2.2. Modificarile diurezei

Diureza normală variază în jur de 1—1,5 1/24 ore, fiind în funcţie de ingestia şi
pierderea de lichide din organism pe alte căi.
Densitatea urinară normală variază între 1003 şi 1031, în urină eliminandu-se
cca. 600—900 miliosmoli în 24 ore.
Variaţiile diurezei şi densităţii urinare exprimă supleţea funcţională a tubilor
renali, a funcţiilor de concentraţie şi diluţie, ca mecanism fundamental de reglare a
echilibrului hidroelectrolitic.

Poliuria reprezintă creşterea diurezei peste 2 1/24 ore.


Poliuria poate fi:
 fiziologica, asa cum se intampla dupa ingestia unei cantitati mari de lichide sau a unor
alimente cu actiune diuretica, dupa emotii, sub influenta frigului
 patologica, asa cum se intampla in starile febrile, hipertiroidism, dupa crize
dureroase, etc.
Poliuria trecatoare este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase acute
(pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala, tahicardie paroxistica,
dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), precum si in urma tratamentului din
insuficienta cardiaca cu cardiotonice si diuretice.
Poliuria de durata se intalneste in nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renală cronica
(glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica, scleroza renală, TBC renală) si in afectiunile

15
endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat, diabetul insipid, hipertiroidism,
hiperparatiroidism.
Oliguria reprezinta o diureza sub 500 ml.
Cauzele oliguriilor sunt:
 prerenale - deshidratari severe, insuficienta cardiaca, hiperaldosteronism, ciroza
hepatica decompensata
 renale - insuficienta renală acuta de cauza renală, stadii avansate ale insuficientei
renale cronice, secretia inadecvata de ADH
 postrenale - obstacole mecanice pe caile excretorii: litiaza, neoplasme, adenom de
prostata

În raport cu osmolalitatea2 urinară, oliguriile pot fi: hipertone – cauzate de regim


sec, transpiraţii profuze, faza de instalare a edemului cardiac, renal sau hepatic, și
hipo/izotone in faza iniţială a pielonefritei, sau în faza terminală a IRC (uremie).

Anuria
Reprezinta scăderea diurezei sub 100 ml. Poate fi: secretorie (adevărată) sau
excretorie (falsă).
Anuria secretorie - apare atunci când se produce încetarea formării urinii .
Este cauzata de : hipovolemie severă (hemoragii, deshidratări, arsuri, etc.); stări de
şoc (scăderea tensiunii arteriale); sindrom de hipoperfuzie renală (ICC) renale – apare
în pielonefrita(în per de stare), IRC stadiu terminal ; glomerulii; obstrucţia arterelor
(embolii, tromboze), obstrucţia venelor (tromboze de venă renală); pielonefrite;
nefropatiile acute tubulare (intoxicaţii, stări septice, nefrita tubulară acută), precipitarea
unor substanţe (transfuzii incompatibile cu hemolize masive), sindrom de strivire, boli
musculare.
Anuria excretorie - are drept cauză imposibilitatea drenării urinii formate. În
ambele cazuri avem o vezică urinară goală.

2
Osmolalitatea urinara este o masura a concentratiei de particule osmotic active, in principal
sodiu, clor, potasiu si uree, glucoza contribuind semnificativ la osmolalitate doar atunci cand
este prezenta in urina in cantitati substantiale. Capacitatea rinichiului de a mentine tonicitatea
si echilibrul hidroelectrolitic la nivelul compartimentului extracelular poate fi evaluata prin
masurarea osmolalitatii urinare.

16
Apare prin obstrucţia simultană a ambelor uretere (tumori, fibroză retroperitoneală,
obstacole endogene – anuria calculoasă).
Hipostenuria este imposibilitatea concentrării normale a urinii de către rinichi. Se
poate evidenţia prin proba de concentraţie; după golirea matinală a vezicii, subiectul
este supus unui regim sec de 24 ore (în caz de sete intensă poate ingera cel mult 500 ml
lichide). Se colectează urina în 4 probe la 6 ore interval; cel puţin una din probe trebuie
să ajungă la o concentraţie de 1 017.
Izostenuria reprezintă eliminarea unei urini cu densitate constantă indiferent de
valoarea diurezei; densitatea este de 1011 şi reprezintă densitatea ultrafiltratului
glomerular (şi a plasmei). Izostenuria este caracteristică unei afectări grave a funcţiilor
de concentrare şi diluţie renale.
Subizostenuria semnifică o eliminare urinară cu o densitate sub 1011 în
condiţiile unei oligurii, reprezentând o gravă afectare tubulară renală.

2.3. Tulburările micțiunii

Disuria se manifestă fie ca dificultate la micţiune, iniţială sau pe tot timpul


acesteia, fie cu durere sau usturime. Jetul urinar poate fi slab.
La bărbat se întalneşte frecvent ca expresie a disectaziei3 colului vezical, în
adenomul de prostată, cancer de prostată, abces.
La femei, mai ales sub forma durerii, se întalneşte frecvent ca expresie a unei
cistite acute sau cronice, în sindromul vezicii iritabile.
Micţiunea întreruptă este o manifestare caracteristică în prezenţa unui calcul
vezical.
Polakiuria se manifestă ca o creştere a frecvenţei micţiunilor şi este evidentă
mai ales în timpul nopţii.
De regulă fiziologic noaptea, în timpul somnului, nu apar micţiuni („vezica
doarme").
Poate uneori fi expresia unei poliurii, diureza fiind în acest caz crescută (diabet
zaharat, diabet insipid, polidipsie etc.).
Alteori este expresia unei cistite, adenom de prostată, tumoră vezicală .

3
Cand, din cauze diferite, colul vezical se deschide greu, dificil si incomplet la mictiune,
atunci se realizeaza ceea ce se numeste disectazia colului vezical.

17
Se poate produce şi prin iritaţia vezicii în litiaza ureterală cu calcul inclavat în
porţiunea intramurală a ureterului, tumori pelvine, cistocel, sindromul de vezică
iritabilă etc.
Prin tenesme vezicale se înţeleg senzaţiile false de micţiune sau senzaţia de
micţiune imperioasă cu eliminarea eventuală a câtorva picături de urină.
Nicturia (nocturia)
Reprezinta egalizarea sau inversarea raportului între diureza nocturnă şi cea diurnă.
Nu trebuie confundată cu polakiuria nocturnă care este o tulburare micţională.
Se întalneşte în insuficienţa renală cronică, insuficienţa cardiacă, în perioada de
resorbţie a edemelor, eventual după tratament diuretic.
Enurezis-ul reprezintă prezenţa de micţiuni nocturne involuntare în timpul
somnului.
Fenomen fiziologic pană la vârsta de 2—3 ani; după această varstă este de
obicei expresia unei întârzierii în dezvoltarea mecanismelor cortico-spinale de control
conştient şi inhibiţie a arcului reflex spinal de golire a vezicii. Uneori enurezis-ul poate
persista pană la vârsta de 6—7 ani.
Retenţia de urină apare ca o consecinţă a imposibilităţii golirii vezicii. In
retenţia acută de urină oprirea micţiunilor se însoţeşte de regulă de tenesme vezicale.
Caracteristică este instalarea globului vezical care apare ca o formaţiune tumorală
hipogastrică, fermă şi care dispare după sondaj vezical.
Retenţia cronică se instalează progresiv, de regulă precedată de o perioadă de
disurie, polakiurie.
Uneori se menţin micţiuni frecvente cu cantităţi mici de urină, globul vezical
fiind o descoperire a examenului clinic („polakiuria prin prea plin").
Retenţia de urină, acută sau cronică este mult mai frecventă la bărbaţi, adesea
fiind o complicaţie caracteristică în adenomul şi cancerul de prostată, în stricturi
uretrale, scleroza colului vezical etc.
Retenţii de urină pot apare şi în afecţiuni neurologice medulare (traumatism,
compresia tumorală, mielite etc.) care perturbă reflexele spinale normale ale micţiunii.
Incontinenta de urină este caracteristică prin pierderea intermitentă sau continuă
de urină, involuntară şi eventual inconştientă.
Poate fi întalnită în afectări ale sfincterelor vezicale, intern sau extern, de regulă
în leziuni medulare, în ateroscleroză cerebrală.

18
La femei afectări ale planşeului muscular pelvin (ruptură de perineu, cistocel) la
creşteri bruşte ale presiunii abdominale (tuse, strănut etc.) se poate produce o pierdere
involuntară, pasageră de urină.
Cauzele deficienţei pelvi-perineale pot fi:
 obstetricale (60% sunt multipare);
 chirurgicale (40% au în antecedente o operaţie ginecologică);
 hormonale (30% se manifestă la menopauză).;

2.4. Examenul urinii

Urina normală este limpede la emisie cu o culoare variabilă de galben-deschis


la gălbui-roşietic în funcţie de concentraţie.
Urina tulbure la emisie semnifică o urină infectată sau o albuminurie. Uneori
poate fi tulbure, opacă-albicioasă în piurii.
Culoarea roşie a urinii poate fi întalnită în: hematurie - cand este opacă —
uneori chiar brună, negricioasă; colurie4 - uneori brună ca „berea neagră",
transparentă; in hemoglobinurie - roşie-transparentă; după medicamente, mai frecvent
pirazolonicele5 — roşiatică, transparentă.
Culoarea brună-negricioasă poate fi întalnită şi în melanurie, alcaptonurie.6
Urina incoloră apoasă este caracteristică în insuficienţa renală cronică, asociată
de regulă cu oligurie; mai rar poate fi văzută şi în poliurii importante.

Examen de laborator

Sediment calitativ (obţinut prin centrifugare la 2000 turaţii timp de 5 minute):


- hematii: 1—3 pe câmp;
- leucocite: 2—3 pe câmp;
- celule epiteliale din căile urinare (pavimentoase din uretere şi vezica urinară, cu
aspect de rachetă din vezică; cilindrice din uretra posterioară);
4
Prezenta de bila in urina care arata ca nivelul de bila in sange este crescut
5
Medicamente care au la baza substanta denumita noramidopirina metansulfonat, si
Fenilbutazona ( printre care si algocalminul)
6
Boala ereditara care se exprima sub forma unui deficit enzimatic in alcapton-oxidaza hepatica si renala, cu
acumulare secundara a alcaptonei in sange si urina, urmata de colorarea bruna a urinei, si dureri articulare.

19
- cristale (oxalaţi, fosfaţi, carbonaţi, acid uric etc.) se pot întalni în urina normală;
atunci cand sunt in abundenţă pot semnifica o litiază.
Sediment cantitativ (metoda Addis-Hamburger)7:
- hematii pană la 5 000/minut;
- leucocite pană la 10 000/minut;
- cilindri pană la 20/minut.

Examenul bacteriologic

Urina normală este sterilă; ea se poate însă infecta prin contaminare cu flora
saprofită existentă în mod normal în uretră. Numărul de colonii care se dezvoltă în
urocultură în caz de contaminare la eliminare este însă mult mai mic (pană la 1 000/ml)
decat într-o infecţie urinară (peste 100 000/ml).
Se recomandă ca pentru urocultură să se folosească urina din 1/3 medie a
jetului.
Urocultura permite şi identificarea germenului ca şi testarea sensibilităţii la
antibiotice.
Indicaţii asupra infectării urinii se pot obţine şi la examenul direct al frotiului
obţinut din sedimente; prezenţa florei echivalează întotdeauna cu o bacteriurie peste
100 000/ml. Absenţa florei la examenul direct al frotiului nu semnifică însă că urina
este sterilă sau că bacteriuria eventuală nu este semnificativă.
Atunci cand se asociază fenomene clinice (tulburări micţionale, febră, piurie)
chiar şi bacteriuriile cantitativ mai mici (102—104 germeni/ml) pot fi considerate
semnificative. Acelaşi fapt rămane valabil şi atunci cand proba de urină s-a obţinut prin
puncţie suprapubiană, prin sondare unică a vezicii, prin sondă a demeurre.
Urina normală are reacţia acidă, fiind însă influenţată de aportul alimentar de
anioni şi cationi. De aceea pH-ul urinii poate varia de la 3,8 la 7,4, mai rar în afara
acestor limite.
Proteinuria reprezinta cantitatea de proteine eliminată în 24 ore în urină, nu
depăşeşte normal 150 mg. La diluţia normală urinară această proteinurie fiziologică nu
este evidenţiabilă prin metodele uzuale folosite în laboratorul clinic (acid sulfosalicilic,
7
Examen destinat determinarii numarului de globule rosii si de globule albe eliminate in
urina pe minut. In urina unui subiect normal, debitul hematiilor trebuie sa fie mai mic de
5.000 si cel al leucocitelor mai mic de 10.000.

20
dipstick etc.). La cantităţi peste 150 mg proteinuria este patologică, iar la eliminări
peste 3,5 g/24 ore este masivă (sindrom nefrotic).
Diferenţierea tipului de proteine eliminate (albumine, globulina,
imunoglobuline, lanţuri lambda sau kappa) se poate face prin electroforeză sau
imunoelectroforeză.
Proteinuria glomerulară este rezultatul lezării atat a endoteliulul capilar şi
membranei bazale, cat şi mai ales a podocitului.
In leziuni minimale proteinuria este selectivă, în urina glomerulară filtrând mai
ales albuminele.
In leziuni importante proteinuria nu mai este selectivă, în urina glomerulară
filtrând şi alte proteine cu greutate moleculară mai mare (globuline) pe langă albumine.
Prin depăşirea capacităţii de sinteză, proteinuriile masive, peste 3,5 g/24 ore,
antrenează hipoproteinemie plasmatică, edeme şi hiperlipemie compensatorie (sindrom
nefrotic).
Proteinuriile tubulare se produc fie prin alterarea capacităţii de reabsorbţie
tubulară a unor proteine cu greutate moleculară mică, care filtrează în mod normal în
urina glomerulară (beta2microglobulina, lizozimul, lanţuri uşoare), fie prin depăşirea
capacităţii normale de reabsorbţie, atunci cand concentraţia plasmatică a acestora şi a
ultrafiltratului glomerular creşte patologic (overflow proteinuria). Proteinuria rezultantă
este moderată, între 1 şi 3 g/24 ore, şi nu se însoţeşte de albuminurie. De obicei este
vorba de proteine Bence-Jones8 din mielom, mioglobină, lanţuri uşoare etc.
Din punct de vedere patogenic proteinuriile pot fi considerate ca:
- prerenale atunci cand sunt consecinţa prezenţei în sange în cantităţi mari a unor
proteine cu greutate moleculară mică (hemoglobină, mioglobină, proteină Bence-Jones
etc.);
- renale, prin alterarea mecanismelor glomerulare şi tubulare de formare a urinii în
nefropatii organice şi funcţionale (glomerulonefrite acute şi cronice, sindrom nefrotic,
nefropatii tubulare, insuficienţa cardiacă, tromboza venei renale etc.);
- postrenale, consecinţă a unei infecţii sau sangerări la nivelul căilor urinare (de obicei
asociate cu piurie sau hematurie, pielite, cistite, tuberculoză renală, tumori, litiază etc.).

8
Proteinele Bence Jones sunt lanturi usoare ale imunoglobulinelor, prezente caracteristic in
urina pacientilor cu mielom multiplu, dar se pot intalni si in alte afectiuni.
Dimensiunile reduse ale acestor proteine permit filtrarea renala cu usurinta si excretarea lor in
urina.

21
Semnificaţia clinică a unei proteinurii trebuie judecată în funcţie de următorii
parametri:
- proteinurie în cadrul unui tablou clinic complex:
- proteinuria nefropatiilor de regulă între 1,5—5 g/24 ore;
- proteinuria cardiacilor, de regulă tranzitorie, dispărând după compensarea
insuficienţei cardiace;
- proteinuria febrilă, de regulă sub 1 g/24 ore;
- proteinuria gravidelor;
- proteinuria din afecţiuni cerebrale;
- proteinuria izolată;
- permanentă (în general în jur de 1 g/24 ore);
- glomerulopatii cronice;
- nefropatii interstiţiale;
- în faza de debut a mielomului, lupus eritematos sistemic;
- proteinurie familială;
- tranzitorie, de obicei benignă;
- proteinurie de efort;
- proteinuria ortostatică.
Pentru elucidarea cauzelor unei proteinurii izolate permanente sunt necesare
uneori investigaţii paraclinice complexe, inclusiv biopsie renală.
Hematuria reprezinta eliminarea în urină de hematii în număr crescut.
Se poate întalni hematuria macroscopică şi microscopică,
Hematuria macroscopică este remarcată şi de bolnav, mai ales bărbaţii, prin
colorarea în roz-roşu a urinii.
Prin păstrare, urina hematurică poate lua o culoare brună-negricioasa.
Hematuria macroscopică face urina opacă, fiind vorba de o suspensie; acest
element permite diferenţierea de situaţii în care culoarea roşie a urinii e dată de
coloranţi dizolvaţi (medicamente, mai ales, pirazolonicele, hemoglobinurie,
mioglobulinuria, porfirie, colurie etc.).
Urina devine hematurică macroscopic atunci cand se depăşeşte cantitatea de
sange de 15 ml la 1 000 ml urină.
In hematuria microscopică numărul de hematii din sediment depăşeşte 1—2
hematii pe câmp sau cantitativ 5000/minut.

22
Pentru orientare, în cazul hematuriei macroscopice, se poate folosi „proba celor
trei pahare" (vezi fig.). Atunci cand bolnavul, în timpul aceleiaşi micţiuni, urinează pe
rand în trei pahare, prezenţa hematuriei poate avea următoarele semnificaţii:
- hematurie iniţială (numai în primul pahar) cu origine subvezicală, în afecţiuni
prostatice, uretrale;
- hematurie terminală (în ultimul pahar) cu origine vezicală în cistite hemoragice,
tumori vezicale;
- hematurie totală (în toate paharele) cu origine supravezicală în nefropatii glomerulare,
tubulo-interstiţiale, litiază bazinetală, tumori renale, tuberculoză, afecţiuni
hemoragipare etc. Prezenţa asociată a cilindrilor hematiei confirmă originea
parenchimatoasă renală a hematuriei.
Judecarea semnificaţiei unei hematurii se face în context:
- hematuria asociată cu albuminurie, cilindrurie, leucociturie este semnificativă pentru
o afectare parenchimatoasă renală;
- hematuria asociată cu piurie şi bacteriurie în nefropatii interstiţiale, pielocistită,
litiază;
- hematurie izolată se întalneşte mai frecvent în afecţiunile urologice (neoplazii maligne
sau benigne, tuberculoză, litiază), în sindroame hemoragipare (trombopenii,
drepanocitoză), mai rar în afectări glomerulare .
Se pot întalni şi hematurii de efort, tranzitorii, precum şi permanente esenţiale
(sub 5% din cazuri).
Hematuria izolată este adesea o problemă spinoasă de diagnostic presupunând
utilizarea largă a unor mijloace paraclinice: urografia intravenoasă, ecografia,
scintigrafia, rezonanţă magnetică nucleară, cistoscopie, pielografie, puncţie-biopsie
renală etc.
Pentru stabilirea etiologiei unei hematurii izolate este utilă examinarea
sedimentului la microscopie cu contrast de fază.
Se poate observa o hematurie cu hematii dismorfice (inelare, în baston sau
covrig cu fisuri membranare, acantocite cu prelungiri citoplasmatice, depozite
granulare pe membrană etc.), care indică originea glomerulară a acesteia.
Proporţia hematiilor dismorfice depăşeşte 80% din totalul hematiilor.
In hematuria cu hematii izomorfe (formă biconcavă normală, dar şi crenelate,
umbre celulare „ghost cells"), originea trebuie căutată postglomerular; devin necesare
investigaţii urologice complexe pentru depistarea unui eventual neoplasm.

23
Leucocituria se caracterizează prin prezenţa de cel puţin 5—10 leucocite pe câmp sau
peste 10 000/minut.
Se pot întalni ca celule izolate, dar mai frecvent este vorba de celule aglutinate,
degradate, grupate (piurie).
Urina este tulbure la emisie. Reacţia de regulă este alcalină.
Piurii acide se întalnesc în infecţii cu stafilococ şi în tuberculoza renală.
Piuria acidă „sterilă" pe mediile de urocultură convenţională poate fi
simptomatică pentru o tuberculoză renală.
Piuria se întalneşte de regulă în nefropatii tubulo-interstiţiale, pielocistite,
litiază renală, pionefroză, prostatite etc.

Cilindruria este secundară coagulării proteinelor Tamm-Horsfall în tubii distali


şi colectori mai ales în condiţii de reducere a fluxului urinar.
Normal nu apar în sedimentul calitativ, iar în cel cantitativ nu depăşesc
20/minut (cilindri hialini).
Cilindrii hialini însoţesc proteinuria, avand valoarea semiologică a acesteia.
Cilindrii epiteliali sunt rezultatul descuamării celulelor din tubii distali.

24
Cilindrii hematici sunt rezultaţi din aglutinarea hematiilor pe matricea unui
cilindru hialin şi sunt un indiciu preţios pentru stabilirea originii glomerulare a unei
hematurii.
Cilindrii leucocitari sunt rezultaţi prin aglutinarea de leucocite şi se întalnesc
caracteristic în nefropatiile tubulo-interstiţiale.
Cilindrii granuloşi se produc prin degenerescenţa elementelor celulare incluse
în cilindrii hialini, semnificand afecţiunea parenchimatoasă inflamatorie importantă.
Cilindrii ciroşi se întalnesc în faza terminală a insuficienţei renale şi au o
semnificaţie prognostică gravă.
Asocierea cilindrilor ciroşi, cu diametru mare, a cilindrilor leucocitari, granuloşi
cu hematurie realizează sedimentul „telescopat", întalnit în glomerulonefrita cronică,
cu reducerea numărului de nefroni funcţionali şi glomerulită activă.

CAPITOLUL III
NOTIUNI GENERALE DESPRE PIELONEFRITA

25
3.1. Definitie
Pielonefrita este o suferinta renală grava, caracterizata prin suprimarea
brusca a functiei renale [excretoare, metabolice si umorale], exprimata clinic
prin hiperazotemie, oligurie sau anurie, cu evolutie catre coma uremica.

3.2. Mecanism fiziopatogenetic

Pielonefrita se dezvolta in interval de cateva ore pana la cateva zile cand


rinichii isi pierd abilitatea de a elimina produşii de metabolism si excesul de lichide
din organism. Cauza cea mai frecventa este reducerea fluxului sanguin spre rinichi,
fie din cauza deshidratării, unei operatii, unei infecții severe sau unei injurii (raniri).
Cand scade fluxul sanguin spre rinichi, produsii de metabolism si excesul de lichid
nu sunt eliminate in mod adecvat din organism.
Tratamentul poate rezolva pielonefrita in câteva zile sau săptămâni . Dar
la unele persoane se produc alterari permanente a structurii rinichilor care conduc
la insuficienta renală cronica. Un mic procent din acestia vor fi nevoiti sa faca dializa
in mod regulat sau transplant de rinichi.
Daca pielonefrita nu este tratata, se pot dezvolta complicaţii care
afectează întregul organism. Printre acestea se numără:
- infecția. Este una din cele mai frecvente complicaţii din cauza faptului
ca sistemul imunitar al pacientului nu mai funcţionează corect
- sindromul uremic (uremia). Poate cauza ameteli puternice, confuzie,
convulsii, ritm cardiac neregulat si acumulare de lichid in plămâni (edem pulmonar)
- creşterea potasiului in sânge (hiperkaliemie). Aceasta poate duce la
probleme cardiace serioase.
Aproape jumătate din persoanele care au dezvoltat pielonefrita isi revin
si majoritatea au o funcţie renală suficienta pentru a duce o viata normala.
Persoanele mai in vârsta si cele care au probleme medicale serioase e
mai puţin probabil sa isi recapete starea de sănătate anterioara. Cei care decedează, o
fac din cauza afecţiunii care a cauzat pielonefrita si nu din cauza pielonefritei însăşi.

26
3.3. Tablou clinic
Primul stadiu, de agresiune, este urmat de faza oligoanurică [8-10 zile] si de faza
de reluare a diurezei, însotita la început de poliurie.
Semnele clinice în primele stadii: oboseala; anorexie; varsaturi; halena
amoniacala; diaree; respirație Kiissmaul sau Cheyne-Stokes; somnolenta; agitatie;
coma.
Semne fizice:
Inspecţia generală oferă importante date de diagnostic. De exemplu :
- pozitia "cocos de pusca", este luata de bolnav în colica renală;
-paloarea tegumentelor, întâlnite la bolnavii cu insuficienta renală cronica, [uremia];
- edemul - traduce o hiperhidratare, uneori este discret, alteori considerabil, antrenând
infiltrarea tesutului celular subcutanat din întreg organismul, ori colecţii de lichid în
toate seroasele (pleura, pericard, peritoneu), acesta este edemul generalizat.
Edemul renal este alb, nedureros, moale [pastreaza amprenta degetului la
apasare], cu piele lucioasa. Debuteaza la pleoape, față si maleole, la început vizibil
numai dimineata cu timpul, cuprinde fata dorsala a labei piciorului, gamba, coapsa ,
organele genitale, peretele abdominal si fata dorsala a mâinilor.
Edemul renal trebuie deosebit de celelalte edeme [cardiac si hepatic],
de edemul alergic, de edemul de tromboflebite si varice, edeme de inflamaţii.
Inspectia locala poate constata:
Bombarea regiunii lombare în tumori renale sau bombarea regiunii
suprapubiene în caz de retentie de urina cu glob vezical. Se obtin informatii importante
prin palpare.
Manevra importanta în bolile renale este percutarea regiunii lombare cu
vârful degetelor sau cu marginea cubitala a mânii care declanseaza, dureri vii în caz de
litiaza renală, pielonefrite, glomerulonefrita acuta.
Un examen important este tuseul rectal care permite depistarea unui
obstacol în micul bazin: la barbati - prostata, la femei- tumora pelvina.
Examenul cardiovascular este deosebit de pretios, pe de o parte datorita
interesarii rinichiului în numeroase afectiuni cardiovasculare [HTA], pe de alta parte
interesarii cordului în unele boli renale [glomerulonefrite].

27
Explorarile paraclinice evidentieaza: acidoza, cresterea produsilor de
putrefactie intestinala; hiperpotasemie; hipocalcemie; hiperazotemie; hiperglicemie.

3.4. Explorarea funcţională a aparatului renal

Scopul explorării funcţiei renale stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în


mod normal sau nu; să se obţină relaţii asupra mecanismului perturbat calitativ şi
cantitativ.
3.4.1. Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale
Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:
• analiza urinei;
• examenul sângelui;
• explorarea mecanismelor funcţionale renale propiuzise glomerulare şi
tubulare.
Analiza urinei:
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichilor şi asupra
homeostaziei organismului. Examenul cuprinde:
• un examen macroscopic;
• un examen microscopic;
• un examen bacteriologic;
• un examen fizico-chimic.
1. Stadiul cantitativ al elementelor figurate şi ai cilindrilor din urină se face prin
testul Addis-Hamburger.
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei;
• se recomandă regim fără lichide cu două ore înainte;
• dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă, această urină se aruncă;
• în acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat 100-180 minute;
• bolnavul nu bea nimic în tot acest timp.
b] Pregătirea materialelor pentru recoltarea materialelor:
• se pregătesc materialele sterile pentru recoltare, aceeleaşi ca şi pentru examenul
bacteriologic.

28
c] Recoltarea urinei:
• după 100-180 minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun;
• se recoltează întreaga cantitate de urină şi se măsoară volumul;
• se trimite la laborator notându-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi
volumul urinei la a doua micţiune.
d] Interpretare:
• normal se elimină prin urină 1000 hematii/min şi
1000-2000 leucocite/min.

Examenul sângelui:
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate
face urmărind concentraţia în sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind
izotonia, izohidria.
a) Stadiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici
Pentru aceasta se determină:
• ureea sangvină : valorea normală 20-40 mg%;
• acidul uric: V.N .3-5 mg%;
• creatinina: V.N. 0,6-1,3 mg%
b)Stadiul funcţiei renale de menţinere constantă a
concentraţiei ionilor. Această funcţie renală se apreciază prin modificările ionogramei serice
[Na, K,Ca,Cl]:
• Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
• K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
• Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
• Cl-95-110 mEq/1 sau 350-390 mg%.
c)Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acido-
bazic se face prin:
• determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge tară garou, pe heparină, în condiţiile
de strictă anaerobioza, în seringi perfect etanşe. V.N.=7,30-7,40
• determinarea R.A. [rezerva alcalină]- se recoltează l0ml sânge pe 50 mg oxalat de
potasiu, eprubeta va fi foarte bine închisă pentru a evita degajarea bioxidului de
carbon dizolvat în plasmă .V.N.=53-75 . CO2/100ml sânge sau 27 mEq/1.
Scăderea sub 50% arată o stare de acidoză, creşterea peste 75% vol.% reprezintă

29
alcaloză. Ph-ul şi R. A. se determină mai exact la aparatul Astup. în acest aparat se
recoltează sânge capilar în condiţii de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate odată
cu aparatul.
3.4.2. Exporarea mecanismelor funcţionale propiu-zise
Se efectuează cu ajutorul Clearence-urilor renale. Este volumul de plasmă [în
ml] depurat de o substanţă în unitatea de timp [1 minut].
Se calculează după formula: OUxV/P U= concentraţie urinară [mg/ml]; V=
volumul urinar [ml/minut]; P= concentraţie plasmatică a substanţei [mg/ml],
1. Fluxul plasmatic renal
Este volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs de 1 minut. Se
determină cu ajutorul Clearence-ului, acidului paraminohipuric [P.A.H.] care este
eliminat integral de către glomeruli şi tubi la o singură trecere prin rinichi. Clearence-
ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod continuu. Determinarea
concentraţiei se face fotometric şi are V.N.=500-700 ml/minut.
2. Explorarea filtratului glomerular
Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina endogenă sau insulina
exogenă care se elimină prin filtrare glomerulară. Creatinina se elimină prin urină, prin
filtrare glomerulară fară să mai fie reabsorbită sau secretată de tubi.
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul cu o zi înainte să nu mănânce în dimineaţa examinării şi să stea
culcat în pat 12-h peste noapte şi în tot timpul examenului;
•înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă.
b] Efectuarea recoltării:
•la ora 7 după ce bolnavul a terminat de băut apa, va urina;
•prima urină se aruncă;
•bolnavul va bea 300 ml ceai neîndulcit sau apă;
•se va culca, apoi se va trezi şi va urina din nou;
•această urină, se păstrează şi se măsoară volumul;
•se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă, după care bolnavul urinează încă odată;
•se măsoară volumul urinei;
•se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului;
•din cele două emisii de urină se trimit la laborator 10 ml împreună cu sângele recoltat
pentru determinarea creatininei.
c] Interpretare:

30
V.N. este de 140 ml/minut.
Valori scăzute sub 70 ml/minut apar în insuficienţa renală.
c) Reabsorbţia tubulară
Ureea trece prin filtrarea glomerulară fiind parţial reabsorbită la nivelul tubilor
proximali.
a] Pregătirea bolnavului:
•bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei;
•va sta culcat peste noapte precum şi în dimineaţa examinării pe tot parcursul
examinării;
•în dimineaţa examinării nu va mânca nimic.

b] Efectuarea recoltării:
• la ora 7 bolnavul este rugat sa urineze;
• urina se aruncă, iar bolnavului i se dă să ingereze 250 ml apă;
• va urina măsurându-se volumul urinei;
• se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă, după care bolnavul va ingera încă, 250 ml
apă;
• bolnavul va urina în alt vas, se măsoară volumul urinei emise;
• din cele 2 probe recoltate se trimit la laborator 10 ml urină împreună, cu sângele recoltat.
c] Interpretarea:
V.N. a filtratului glomerular este de 75 de ml/minut. Leziunile glomerulare sau tubulare
scad capacitatea de epurare a ureei din plasmă.

1. Explorarea secreţiei tubulare


Se bazează pe capacitatea tubului renal de a secreta anumite substanţe introduse
în organism.
Proba cu PSP [fenolsulfonaftaleină].
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării;
• administrarea substanţei - în dimineaţa zilei de examinare i se injectează bolnavului i.v. 1
ml de substanţă.
b] Recoltarea urinei:
• bolnavul este rugat să urineze la 15 şi 75 minute de ia administrarea substanţei;
• determinarea se face colorimetric;

31
c] Interpretarea:
In mod momial o persoană sănătoasă elimină în primele 15 minute 20% din substanţ
injectată, iar în următoarele 70 de minute între 55-70% din substanţa injectată.
2. Nefrograma
Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a capta, secreta şi excreta o substanţă
marcată, cu radioizotopi. Se utilizează Hippuran marcat cu 131 iod. înregistrează
radiaţiile emise de 15-30 minute cu ajutorul a două sonde de scintilaţie dispuse la
nivelul regiunii lombare.
Nefrograma permite depistarea tulburărilor functionale ale fiecărui rinichi fară a
da informaţii cu privire la cauza acestora. Nu se execută la femei gravide sau în lactaţie
.
3. Scintigrafie renală
Bolnavului i se injectează intravenos o substanţă de contrast radioactivă, după care, cu
ajutorul unui aparat scintigraf se detectează repartizarea substanţelor radioactive în
parenchiul renal.
4. Proba cu indigo- carrnin- cronocistoscopie
Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui rinichi în parte. Se
injectează i.v. soluţie 0,4% indigi-carmin steril. Apariţia colorantului în urină se
urmăreşte prin cistoscop.
a] Interpretare:
In mod normal, colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.
5. Explorarea capacităţii de diluţie şi concentraţie
Metodele executate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea
de a produce urină mai diluată sau mai concentrată , în funcţie de gradul de
deshidratare al organismului. Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate
fi determinată prin mai multe probe:
•proba de diluţie şi concentraţie Volhard Are două etape:
•diluţia;
•concentraţia.
Practic este cel mai comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă
concentraţia este mai bună, evident ca şi diluţia este mai satisfăcătoare.
A. Proba de concentraţie
a] Pregătirea bolnavului: la ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă [ouă,
şuncă, pâine, carne] fară lichide.

32
b] Recoltarea urinei: din 2 în 2 ore [la orele 14, 16, 18, 20] se colecteză 4 eşantioane. De la
orele 20 până la orele 8 urina se colectează într-o singură probă. Se notează la toate
eşantioanele de urină volumul şi cantitatea.
c] Interpretare
în cursul după-amiezii şi noaptea ca răspuns la proba de concentraţie, diureza scade
mult iar densitatea trebuie să, crească depăşind 1028 cel puţin într-o probă. In insuficienţa
renală severă, densitatea
variază puţin în jurul valorii de 1010 izostenurie.
Atenţie!
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată se face numai proba de
concentraţie apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de
diluţie normală.
B. Proba de diluţie
a] Pregătirea bolnavului
• cu 2 zile înainte de proba bolnavul este supus la un regim mixt alimentar, are voie să bea
lichide câte vrea.
• în ziua examinării bolnavul va sta în repaus la pat.
b] Golirea vezicii şi ingerarea lichidului
• la ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară;
• bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de 1/2 h.
c] Recoltarea urinei
între orele 8-12, timp de 4 h se recoltează din 30-30 minute. Se notează cantitatea şi
densitatea urinei din fiecare probă.
d] Interpretare:
In mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, sen elimină întreaga cantitate
de lichid ingerată. In primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea
totală. In cel puţin una din probele de dimieaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml iar
densitatea urinei trabuie să fie sub 1005 în cel puţin una din probe.

3.5. Prognostic:
Depinde de durata pielonefritei. Daca funcţia renală se restabileşte către a
cincea - a şasea zi, bolnavul se vindeca. Daca funcţia renală nu se restabileşte rapid,
apar tulburări biologice. Aplicate la timp, metodele de epurare extrarenală permit
vindecarea definitiva, rinichii recuperându-si în întregime funcţiile.

33
Totusi, ar trebui subliniat ca pacientii decedeaza in mod frecvent datorita
sechelelor bolii primare care induce pielonefrita si nu datorita pielonefritei ca atare.
Într-adevăr, rinichiul este unul din cele câteva organe a căror funcţie poate fi înlocuita
artificial (prin dializa) pentru o lunga perioada de timp. in acord cu aceasta
interpretare, rata mortalităţii variază in funcţie de cauza: -l5% la pacientele din
obstetrica, -30% la pielonefrita datorata toxinelor si - 60% secundare traumelor sau
chirurgiei majore. Oliguria (< 400 ml/zi) la prezentare si o creştere a creatininei serice
mai mare de 3 mg/dl sunt asociate cu un prognostic rezervat si probabil reflecta
extinderea afectării parenchimului renal si severitatea bolii de baza. Rata mortalitatii
este mai mare la pacientii varstnici debilitati si la cei cu multiple insuficiente de organ.
Cei mai multi pacienti la care survine un episod al pielonefritei recupereaza suficient
din functia renală pentru a trai o viata normala. Totusi, jumatate au deteriorari
subclinice ale functiei renale si au cicatrice reziduala la biopsia renală. Aproximativ
5% nu recuperează niciodată funcţia si necesita terapie cu dializa pe termen lung sau
transplant. În plus, 5% au un declin progresiv in funcţia renală după o faza iniţiala de
recuperare, probabil datorita hiperfiltrarii si sclerozei ulterioare a glomerulilor renali.
3.6. Tratament:
Se adeseaza cauzei [socul hipovolemie, hemoragiile, deshidratarile, înlaturând
agentii toxici]. In perioada oligo-anurica se combate retentia azotata printr-un regim
gluco-lipidic, care sa furnizeze 2000 calorii/zi, cu aport redus de apa si K. Acidoza se
combate cu solutie de bicarbonat de NaCl 4g%o [200-300 ml/zi], iar hiperpotasemia
cu 50-100 ml ca gluconic, glucoza hipertonica asociata cu insulina.
In cazurile foarte grave se recurge la hemodializa. Anuria se
combate cu perfuzii de Manitol 20%, furosemid 2g/zi la interval de 3 h pentru fortarea
diurezei. Când este cazul, se administreaza antibiotice cu toxicitate renală redusa
[Penicilina, Ampicilina, Oxacilina, Eritromicinâ], masa eritrocitara sau sânge integral
proaspat, Plegomazin 25 mg i.m., sedative.

34
3.7 Pielonefrita acuta

Pielonefrită acută: proces infecţios acut al parenchimului renal cu afectare


preponderentă a ţesutului tubulointerstiţial şi a sistemului pielocaliceal. Poate fi
cauzată de bacterii (la majoritatea pacienţilor), clamidii, micoplasme sau virusuri.
Complicaţiile purulente ale pielonefritei se unesc sub denumirea de pionefrită .
Pielonefrita acută apostematoasă (abcese renale corticale): prezenţă a focarelor mici
multiple purulente plasate în stratul renal cortical. Pielonefrita acută apostematoasă, de
regulă, totdeauna este cauzată de o septicopiemie stafilococică (mai frecvent) sau
eneterococică. Abcesul renal (abces cortico-medular): focar purulent cert delimitat în
parenchimul renal, care poate fi vizualizat macroscopic (arbitrar cu dimensiunile ≥ 0,5
cm) . Existenţa mai multor abcese renale cu tendinţă de confluare şi de formare a
cavităţii comune este caracteristică pentru carbunculul renal . În caz de predominare în
parenchimul renal a proceselor necrotice asupra celor purulente se dezvoltă papilita
necrotică . Necroza papilară este cauzată de dereglările locale de circulaţie sangvină,
tromboze arteriale şi venoase. Supuraţia sistemului pielocaliceal cu transformare
purulentă a urinei în puroi este definită ca pionefroză . Expansiunea procesului
inflamator purulent în afara rinichiului se defineşte ca perinefrită . Paranefrita
(flegmon perinefric): un proces purulent juxtapus rinichiului, fără o delimitare certă de
la ţesuturile adiacente . Dacă focarul supurativ perirenal secundar infecţiei renale este
bine delimitat de ţesuturile adiacente, atunci procesul patologic poartă denumire de
abces perirenal. Boala cronică de rinichi (BCR): prezenţă a semnelor clinice şi
paraclinice, caracteristice patologiei renale timp mai mult de 3 luni sau diminuarea
susţinută a filtraţiei glomerulare sub 60 ml/min / 1,73 m2 , timp de mai mult de 3 luni
(chiar în lipsa semnelor de patologie renală) . Insuficienţa renală cronică: BCR ≥
gradul III (cu FG ≤ 60 ml/min/ 1,73 m2 ). Hipertensiunea arterială (HTA): valorile TA
sistolice ≥ 140 mm Hg şi/ sau TA diastolice ≥ 90 mm Hg. Bacteriurie asimptomatică:
prezenţa în urină a bacteriilor în titrul diagnostic în lipsa sindromocomplexului clinic
de infecţie urinară . Noţiune de titrul diagnostic pentru un microorganism, depistat la
însemînţare a urinei, este definită prin intermediul cuantificării unităţilor formatoare
de cultură (UFC). UFC reprezintă o colonie bacteriană în mediu de creştere . Titrul
diagnostic este calculat ca număr de UFC, însemînţate din 1 ml de material biologic
colectat. Urocultura este considerată pozitivă (cu titrul diagnostic pozitiv) dacă

35
germenul detectat este prezent cu concentraţia UFC ≥ 105 (indiferent de agentul
patogen şi de existenţa simptomatologiei clinice), UFC ≥ 104 (agentul patogenul cu
ponderea ≥ 5% pentru mediul dezvoltării infecţiei şi/sau triada clinică prezentă, la
bărbaţi), UFC ≥ 103 , în caz de microorganism patogen caracteristic şi/ sau de
simptomocomplex clinic complet, la pacienţii cu infecţie urinară complicată, în caz de
germeni cu creştere încetă şi fungi. Noţiunea de infecţie urinară complicată se referă la
pacienţii în prezenţa factorilor de risc, cele mai elocvente exemple fiind diabetul
zaharat, sarcina, obstrucţia infrarenală sau o anomalie congenitală, cu dereglarea
urodinamicii, pielonefrită cronică a unicului rinichi în acutizare) . Sepsisul: reacţie
sistemică inflamatorie a macroorganismului la agent/ agenţi infecţioşi . Bacteriemie:
prezenţa agentului patogen în sînge. Sindromul răspunsului inflamator de sistem
(SIRS): ≥ 2 semne (tabelul 1). SIRS + prezenţa procesului infecţios actualmente se
percepe ca echivalent cu termenul „sepsis” . Sepsis sever: SIRS + disfuncţia cel puţin
a unui organ sau sistem (tabelul 2). Sindromul insuficienţei poliorganice (MODS):
disfuncţia a 2 sau a mai multe organe / sisteme. Şoc septic: sepsis sever + semnele de
hipoperfuzie periferică (în primul semnele de instabilitate hemodinamică), incorijabile
la suplinire volemică adecvată . Instabilitate hemodinamică (hipotensiune arterială):
TA sistolică < 90 mm Hg sau TA medie < 70 mm Hg sau diminuarea TA sistolice cu 40
mm Hg sau cu 2 D, conform vîrstei, de la valorile iniţiale. Şoc septic refractar: şoc
septic, cu persistenţa hipotensiunii arteriale pe fundalul unor terapii vasoconstrictoare,
inotrope şi transfuzInformaţia epidemiologică Pielonefrita acută reprezintă o patologie
infecţioasă severă, cu un prognostic nefavorabil la pacienţii netrataţi sau în cazul unei
adresări întîrziate . În majoritatea cazurilor pacienţii cu pielonefrită acută necesită o
spitalizare de urgenţă în secţiile de urologie sau de nefrologie (numai variantele
necomplicate de PNA), în lipsa secţiilor specializate sau dacă pacientul este
netransportabil – în secţiile de chirurgie sau terapie. Instalarea şocului toxicoseptic sau
a complicaţiilor purulente poate necesita transfer în SATI sau o intervenţie chirurgicală
de urgenţă. PNA poate să se dezvolte la orice vîrstă. La nou-născuţi PNA se
înregistrează de 1,5 ori mai des la băieţi. În alte grupuri de vîrstă predomină sexul
feminin cu un raport de 10 : 1 . După vîrsta de 65 de ani, incidenţa PNA la bărbaţi şi la
femei se egalează . Factorii principali de risc cuprind: anomaliile structurale ale
rinichiului sau ale tractului urinar, nefrolitiaza, cateterizarea tractului urinar, instalarea
stendurilor sau a drenurilor, sarcina, diabetul zaharat, imunodeficitele primare şi
secundare, vezica neurogenă . Escherichia coli este cel mai frecvent agent patogen

36
incriminat, fiind răspunzător pentru 75-95% din cazuri de ITU, apoi este urmată de
Staphilococcus saprophyticus (5-20%), alte reprezentante ale familiei
Enterobacteriacea (în special, Klebsiella spp., Proteus spp. şi Pseudomonas
aeruginosa, care sunt, de obicei, antibioticorezistente şi predomină la pacienţii cu
infecţie nosocomială). La pacienţii imunodeprimaţi pot fi decelaţi germeni
oportunistici sau fungi. La vîrstnici şi la diabetici se atestă flora anaerobă. Potenţial
majoritatea infecţiilor virale acute cu viremie, pot cauza dezvoltarea PNA, incidenţa
reală, însă, fiind sub 1%. În SUA, din 200,000 – 250,000 de spitalizări anuale în ITU,
majoritatea este efectuată pentru tratamentul PNA . Beneficiile respectării protocolului
clinic Respectarea protocolului clinic naţional va ameliora evaluarea şi conduita
pacienţilor cu pielonefrită acută, optimizînd distribuirea resurselor umane şi materiale
şi, în acelaşi timp, asigurînd acordarea ajutorului medical de înaltă calitate.ionale
adecvate.

3.8 Pielonefrita cronica

Pielonefrita croniсă (PNC) reprezintă o inflamaţie cronică infecţioasă a


sistemului calicebazinet renal cu implicarea secundară a ţesutului tubulointerstiţial, în
stadiile avansate fiind afectate şi alte structuri anatomice renale (vase şi glomerule), cu
dezvoltarea consecutivă a sclerozei parenchimului renal. Din punct de vedere
terminologic, interpretarea noţiunii de pielonefrită variază între şcolile de instruire

37
medicală anglo-saxonă şi germano-rusă. Conform datelor din literatură, termenul
anglo-saxon infecţie urinară superioară poate fi considerat echivalent cu pielonefrită
cronică în acutizare sau cu pielonefrită acută, diferenţă între ele ramînînd neelucidată .
Referindu-se la noţiunile infecţiilor urinare, este necesar de preconizat localizarea
(cistită, pielonefrită) şi substratul morfologic (inflamaţie, necroză, supuraţie) –
particularităţi, care în continuare vor modula tactica terapeutică şi de management. În
CIM 10 (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 1995 – varianta morfopatologică) în
calitate de compromis, este utilizat termenul de nefrită tubulointerstiţială infecţioasă
cronică (postinfecţioasă, cauzată de germeni bacterieni), evidenţiind astfel substratul
morfologic principal, procesul patologic de bază şi caracteristica etiologică a maladiei.
Însă, la moment, nu există o reviziune clinică a CIM 10 şi diagnosticul de nefrită
tubulointerstiţială cronică poate fi stabilit numai histologic. Cu atît mai mult, nu există
criterii morfopatologice exacte de diferenţiere a nefritei tubulointerstiţiale cronice
infecţioase în remisiune de alte forme de nefrită tubulointerstiţială, cu excepţia
modificărilor în sistemul calice-bazinet (deformare, dilatare, focare de scleroză), ceea
ce şi confirmă viabilitatea noţiunii pielonefrită cronică în calitate de entitate
nosologică caracterizată prin coexistenţa modificărilor patologice primare la nivelul
sistemului calice-bazinet cu cele din interstiţiul parenchimului renal. Un astfel tip de
abordare este uşor de introdus în practică medicală curentă, fiindcă aceastădefiniţie de
pielonefrită cronică oferă o posibilitate reală de stabilire clinică a diagnosticului de
pielonefrită cronică, fără a efectua biopsia renală, facilitînd managementul pacienţilor
cu această patologie. UFC – unităţi, formatoare de colonii. Urocultura este considerată
pozitivă, dacă germenul detectat este prezent cu concentraţia UFC ≥ 105 (indiferent de
agentul patogen şi de existenţa simptomatologiei clinice), UFC ≥ 104 (patogenul cu
ponderea ≥ 5% pentru mediul de dezvoltare a infecţiei şi/sau triada clinică prezentă),
UFC ≥ 103 în patogenul caracteristic şi/ sau în manifestările clinice complete la
pacienţii cu infecţie urinară complicată (diabet zaharat, sarcină, obstrucţie infrarenală /
anomalie congenitală cu dereglarea urodinamicii, pielonefrită cronică a unicului
rinichi în acutizare). Informaţia epidemiologică Conform datelor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, infecţiile urinare se plasează pe locul II în patologia infecţioasă
umană, după infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare. În funcţie de vîrstă şi de
sex, morbiditatea din cauza infecţiilor urinare variază de la 0,3% pînă la 30% cu media
generală în populaţie aproximativ 5-7%; pielonefrita cronică se dezvoltă la 1/3 dintre
pacienţii cu infecţii urinare . Anual pe plan global se îmbolnăvesc de PNC 1:1000

38
locuitori. Pielonefrita cronică este depistată la fiecare al 10-12 caz de necropsie, 1/3
dintre ele nefiind diagnosticate în timpul vieţii. Această patologie ocupă primul loc
printre bolile renale, ce se confirmă şi prin structura pacienţilor din secţiile specializate
de nefrologie, unde de la 32% pînă la 68% o constituie pacienţii cu pielonefrite
cronice . Incidenţa pielonefritelor depinde de sex şi de vîrstă. Se disting 3 perioade
vulnerabile pentru dezvoltarea pielonefritei: a copilului pînă la vîrsta de 3 ani;
perioadă ce coincide cu cea reproductivă, în care predomină femeile; populaţia
vîrstnică, după 60 de ani, cu repartizarea egală după sex, iar la vîrstnici peste 70 de ani
încep a prevala bărbaţii. Pielonefrită cronică este una dintre cele mai frecvente
patologii existente cu afectarea preponderentă a persoanelor apte de muncă, provocînd
cheltuieli semnificative în sistemul de ocrotire a sănătăţii. Pierderi totale anuale,
asociate cu infecţiile urinare în SUA, se apreciază la nivelul 1,6 mlrd dolari,
pielonefritei îi este atribuită cel puţin 50% din ele . Manifestările pielonefritei cronice
nu se limitează la semnele infecţiei locale şi ale impregnării infecţioase generale:
complicaţiile hemodinamice, purulente, diminuarea funcţiei renale (parţială şi/sau
totală) au un impact considerabil asupra prognosticului pacienţilor şi majorează
esenţial costul tratamentului. HTA secundară se dezvoltă la 20-70% dintre pacienţi, în
funcţie de gradul IRC, şi este asociată cu o prevalenţă crescută a HTA maligne, care
este determinată la 15-20% dintre pacienţi hipertensivi cu pielonefrită. Insuficienţa
renală cronică terminală este cauzată de pielonefrita cronică în circa 10-15% cazuri .
Necroza papilară, litiaza renală, perinefrita sclerolipomatoasă, bacteriemia cu risc înalt
de sepsis gram-negativ sunt complicaţii severe şi, de asemenea, solicită un tratament
staţionar îndelungat şi costisitor. Beneficiile respectării protocolului clinic
Introducerea în protocol a unei definiţii clinice a pielonefritei cronice va ameliora
diagnosticarea acestei patologii, minimalizînd astfel numărul de situaţii cu un
diagnostic dubios şi asigurînd crearea unei baze epidemiologice privind incidenţa
pielonefritei cronice în Republica Moldova. De asemenea, este standardizat şi
tratamentul acestei afecţiuni frecvente la diferite etape de acordare a serviciilor
medicale. Protocolul clinic actual prezintă algoritmi de conduită în pielonefrita
cronică, bazaţi pe rezultatele ultimelor studii în domeniu, inclusiv şi ale celor efectuate
cu aplicarea principiilor medicinei bazate pe dovezi.

39
CAPITOLUL IV
INGRIJIREA PACIENTILOR CU PIELONEFRITA

4.1. Clasificare

Pielonefrita se defineşte ca o reducere bruscă a funcţiei renale, măsurată prin


declinul ratei de filtrare glomerulară (RFG), în decurs de câteva ore până la câteva zile.
Pielonefrita se manifestă prin retenţia ureei, creatininei şi a altor produşi de catabolism
proteic excretaţi în mod normal de către rinichi. Până de curând, au existat numeroase
controverse privind definirea pielonefritei funcţie de nivelul creşterii retenţiei azotate
(s-au utilizat definiţii foarte variabile, de la creşterea cu 0,50 mg/dl sau cu 25–50% a
creatininei serice faţă de valorile anterioare, până la reducerea bruscă a RFG cu 25-

40
50%). Un consens internaţional recent a clarificat şi standardizat definiţia IRA, ţinând
cont de riscul pentru aceasta şi de evoluţia afecţiunii.9
Astfel, conform criteriilor RIFLE, pielonefrita se defineşte prin creşterea
rapidă a creatininei serice de 3 ori peste valorile bazale sau un nivel al creatininei
serice ≥ 4mg/dl cu o creştere în valori absolute >0.5 mg/dl (această din urmă definiţie
se aplică pentru pielonefrita suprapusă pe insuficienţa renală cronică). Pierderea
funcţiei renale în cadrul pielonefritei se defineşte ca insuficienţa renală persistentă >4
săptămâni, iar insuficienţa renală cronică terminală (rezultată în cursul unei pielonefrite
severe) ca insuficienţa renală persistentă >3 luni.
Deşi pielonefrita severă se manifestă frecvent prin oligurie sau chiar anurie, în 50%
din cazuri, volumul urinar este normal. Manifestările clinice sunt foarte variabile: unii
pacienţi sunt total asimptomatici, diagnosticul realizându-se prin decelarea retenţiei
azotate în cursul investigaţiilor de laborator de rutină, în timp ce alţi pacienţi vor
prezenta semne şi simptome de uremie severă.

Stadiul Filtrare Debit Rata probabilitate


Glomerulară Urinar

Risc Creatinina DU < 0,5 Sensibilitate mare


crescută x 1,5 ml/Kg/h (risc>leziunea>insuficien
sau x6h ţa)
RFG redusă cu >
25%
Leziune Creatinina s DU <
crescută x 3 0,3
sau RFG ml/Kg/h
scăzută > 50% x 12 h
Insuficien Creatinina s > x 3 DU <
tă sau RFG < 75%, 0,3ml/Kg
sau creatinina s /h x 24 h
≥4mg/dl; creştere oligurie
9
criteriile RIFLE - acronimul indică Risk of renal dysfunction; Injury to the kidney; Failure
of kidney function, Loss of kidney function and End-stage kidney disease.

41
acută ≥0,5 mg/dl sau
anurie x
12h
pierderea Pielonefrita Specificitate mare
persistentă:pierde
rea completă a
funcţiei>4
săptămâni
Boală Pierderea
renală completă a
finală funcţiei renale > 3
luni

4.2.Epidemiologie

Incidenţa reală a pielonefritei este greu de precizat exact, datorită


inomogenităţilor în definirea acesteia şi categoriilor diferite de pacienţi care pot suferi
declinul acut al funcţiei renale. În comunitate, incidenţa pielonefritei este <1%, iar
frecvent, pielonefrita este uşoară (funcţională). Într-un spital cu profil general, între 1 şi
5% dintre pacienţi prezintă la internare sau dezvoltă în cursul spitalizării pielonefritei
(datorită unor factori iatrogeni – medicaţie nefrotoxică şi infecţii nosocomiale). În
secţiile de terapie intensivă, incidenţa pielonefritei este mult mai mare – de 20-50%,
aceşti pacienţi având de regulă un prognostic mai rezervat decât cei fără disfuncţie
renală. La pacienţii cu intervenţii percutanate coronariene, incidenţa pielonefrita este de
3%; aceşti pacienţi prezintă însă o mortalitate triplă faţă de cei care nu suferă de
disfuncţie renală post-intervenţie.

4.3. Etiologia pielonefritei

42
Etiologia pielonefritei este diversă, pe primele locuri aflându-se hipovolemia
absolută şi relativă, precum şi agresiunea toxică directă a epiteliului tubular, acestea
fiind de altfel principalele cauze de necroză tubulară acută, forma comună de
pielonefrita intrinsecă. Frecvent, etiologia pielonefritei este multifactorială, acelaşi
pacient suferind degradarea funcţiei renale datorită, de exemplu, deshidratării, acţiunii
medicamentelor care interferă cu autoreglarea renală.
Funcţie de cauza şi sediul agresiunii renale, pielonefritei se clasifică în pre-renală
(funcţională), intrinsecă (renală) şi post-renală (obstructivă). Majoritatea (40%)
cazurilor de pielonefritei se datorează necrozei tubulare acute (NTA), urmate de
pielonefritei funcţională (20%), IRC acutizată (15%, de regulă tot prin pielonefritei
funcţională sau NTA), obstrucţiei de cauză urologică (10%), glomerulopatii, vasculite
sistemice, boli microvasculare (5%), nefrite interstiţiale acute (2%), alte cauze (8%).

Cauze:
1. Pre-renale:
Hipovolemia reală sau datorată redistribuirii fluidelor, scăderea volumului sanguin
circulant efectiv printr-o serie de afecţiuni ca:
• hemoragii mari: posttraumatic, postoperator, postpartum, şocuri diverse
• unele antihipertensive
• pierderi gastrointestinale: vărsături, diaree, fistule, drenaje chirurgicale
• pierderi cutanate şi endocrine: arsuri, diaforeză excesivă, transpiraţii, febră, D.Z.,
boala Addison
• sechestrare lichidiană în spaţiul III în: peritonite, pancreatite, ocluzii intestinale ;
Pielonefrita ischemică: mecanismul ischemic are la bază hipoperfuzia renală cu
scăderea filtratului glomerular. Astfel are loc activarea sistemului renină-angiotensină
II cu vasoconstricţia arteriolei eferente.
Toate aceste procese se soldează cu apariţia leziunilor mai întâi la nivelul
tubilor proximali cu apariţia necrozei tubulare acute ischemice. Procesele de ischemie
corticală şi congestie medulară renală sunt urmate de obstrucţie tubulară cu reducerea
ratei filtrării glomerulare (RFG), creşterea presiunii retrograd, cu reducerea, în
continuare, a fluxului sanguin renal.
2. Renale:
• boli glomerulare: glomerulopatii poststreptococice, , endocardită bacteriană,
poliarterită nodoasă.

43
• boli vasculare: - ocluzia venei sau arterei renale (tromboza acută sau
tromboembolism)
• ocluzia vaselor mici: boală renală aterotrombotică, sclerodermie, angeită alergică,
CID, HTA malignă
• vasculite: poliarterită microscopică, granulomatoza Wegener
Cauze nespecifice
• ischemia şi leziune de reperfuzie
• toxine: sunt responsabile de 35% din NTA
• medicamente nefrotoxice: antibiotice (gentamicină, neomicină, rifampicină),
citostatice, substanţe iodate – contrast, fenilbutazonă
• compuşi anorganici şi organici: plumb, aur, arsen, tetraclorură de carbon, acid oxalic
• insecticide, ciuperci, veninuri
3. Postrenale:
Când insuficienta renală acuta, se produce consecutiv unui obstacol mecanic pe
caile excretorii: calculoza ureterala bilaterala; hipertrofie de prostata; tumori de
vecinatate afectând ambele uretere; procese ureterale inflamatorii.
Pielonefrita de etiologie obstructiva este cauzata de:
• obstrucţie ureterală bilaterală sau pe rinichi unic: calculi, tumori, cheaguri de sânge,
procese inflamatorii;
• obstrucţie pe căile inferioare: col vezical, uretră, neoplasme cervicale, ale prostatei,
obstrucţia neurogenă a vezicii.
Mecanismul pielonefritei obstructive realizează pielonefrite prin:
• obstruarea căilor urinare subrenale
• blocarea mecanică a tubilor renali la diferite niveluri.
Cauze de pielonefrita specifice terapiei intensive
• ischemică: postoperator, diuretice, diureză osmotică, arsuri, şocul caloric
• sepsa: multifactorială, cauză precipitantă a pielonefritei
• pancreatita
• traumatismele
• necroză corticală bilaterală acută: şoc, sepsis, CID
• nefrotoxicitate indusă de medicamente
• hemoglobinurii
• nefrită interstiţială acută
• boli renale vasculare

44
• boli aterotrombotice prin emboli de colesterol
• sindromul hemolitic uremic
Insuficienţă hepatică asociată cu pielonefrita:
Sindromul hepato-renal este o formă particulară de insuficienţă renală care progresează
spre NTA. Debitul sanguin renal nu este compromis şi nu apar modificări structurale
renale. Se caracterizează prin oligurie şi azotemie progresive, retenţie severă de sodiu.
Este un sindrom neresponsiv la încărcare volemică sau la administrarea de diuretice.

4.4. Simptomele pielonefritei


Pielonefrita adesea nu cauzeaza simptome pe care pacientul sa le poata observa.
Semnul esenţial în pielonefrita. este oliguria până la anurie; pot exista cazuri când
diureza este păstrata , însa este deficitara din punct de vedere calitativ.
Daca pacientul se afla in spital, investigaţiile efectuate pentru alte afectiuni pot
detecta si afectarea rinichilor. Cand apar simptomele, acestea pot fi :
-edematierea (umflarea) picioarelor si a labei picioarelor;
-productia mica de urina sau lipsa ei (oligoanurie)
-senzatie de sete si gura uscata
-tahicardie (ritm cardiac accelerat)
-senzatia de ameteala cand pacientul sta in picioare
-inapetenta (lipsa poftei de mancare), greata si varsaturi
- confuzie, anxietate, neliniste sau somnolenta.
-durere pe una din parti, chiar sub cutia toracica si pana la nivelul taliei (dureri
in flancuri).
Simptomele pot ajuta la determinarea tipului de insuficienta renală.
Deshidratarea severa, o cauza frecventa a insuficientei renale acute prerenale,
poate cauza senzatia de sete, lipsa dexteritatii (coordonarii) sau senzatia de lesin si un
puls rapid si slab.
O obstructie a tractului urinar, care cauzeaza insuficienta renală acuta
postrenală, poate cauza dureri în flancuri sau în lojele renale, sange în urina
(hematurie) sau reducerea productiei urinare (oligurie).
Sindromul uremic (uremia) este o complicatie serioasa a unei insuficiente
renale acute prelungite si severa. El poate cauza ameteli severe, confuzie, convulsii,
ritm cardiac neregulat si acumularea de lichid în plamani (edem pulmonar).

45
Semne de laborator:
 retentie de produsi azotici;
 apare acidoza renală;
 apar tulburari hidroelectrolitice [creste K, scade Na si Ca];
 în urina apar albuminurie, hematurie, cilindrulie, leucociturie.

4.5. Rolul asistentei în îngrijirea bolnavului cu pielonefrita

4.5.1. Asigurarea condiţiilor de îngrijire a bolnavului


Asistenta va avea în vedere masurile care se iau în toate cazurile date, asigurând doua
pături de lâna cu care va acoperi bolnavul și va încalzi patul în prealabil cu termofoare.
Bolnavii au fost izolati, de preferinta în rezerve, deoarece datorita starii de
autointoxicatie, ei sunt mai nelinistiti. Camerele au fost bine aerisite si usor încalzite (20 - 22
ºC).
Paturile au fost prevazute cu accesoriile necesare pentru prevenirea escarelor: perna
de aer, colac de cauciuc îmbracat cu saltea pneumatica compartimentata.
Pozitia bolnavilor a fost aleasa în functie de starea generala si starea lor de constienta.

4.5.2. Îngrijiri igienice curente si prevenirea infecțiilor


Tegumentele au fost întretinute si mentinute într-o stare de perfecta curatenie.
Spalarea bolnavilor si îndepartarea stratului de sebum si sudoare, amestecat cu praf si cu
impuritati au ajutat drenarea secretiilor glandelor pielii prin intermediul carora se elimina o
serie de produse metabolice din organism. Aceasta functie a pielii a fost stimulata prin
înviorarea circulatiei cutanate, prin frictiuni cu alcool dupa terminarea toaletei.
Lenjeria de corp si de pat trebuie sa fie perfect curata si schimbata imediat ce se
murdareste sau se umezeste. Bolnavul cu insuficienta renală este mai susceptibil la infecții,
deci reclama precautii mai mari din punct de vedere igienic.
Pacienţii în stare de inconştienta au deseori incontinenta de urina si materii fecale. În
acest caz sub bolnav se va aşeza o muşama cu o traversa uscată, fără cusături.
S-a avut grija deosebita pentru curatirea eficienta a mucoaselor; cea bucala fiind
stearsa la intervale de 3-4 ore cu glicerina boraxata si cât timp a fost constient pacientului i s-
au administrat mici cantitati de lichide pe gura pentru a evita uscarea si fisurarea mucoasei

46
labiale si linguale. Daca bolnavul primea antibiotice s-a adaugat la glicerina boraxata si un
medicament antifungic.

4.5.3. Supravegherea bolnavului


Bolnavul cu pielonefrita obstructiva a fost supravegheat permanent, iar orice manifestare
patologica (varsaturi, diaree, hemoragii, modificari de comportament, contractii sau
convulsii) a fost adusa la cunostinta medicului.
Va nota volumetric eliminările de lichide si va determina densitatea fiecărei emisii de
urina pe care o va nota în F.O.
Va urmari funcțiile vitale (TA, P, R, T°), iar în cazurile de constipatie va face clisma
evacuatoare.
Este foarte importanta evidența exacta a diurezei, deoarece este baza de pornire a
tratamentului si criteriul de orientare a medicului. ·

4.5.4. Recoltarea probelor de laborator


Asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei, creatininei, rezervei
alcaline, pH-ului, ionogramei.
Va recolta urina pentru analizele obisnuite. La bolnavii agitati sau în coma -
recoltează prin intermediul sondei respectând regulile de asepsie.

4.5.5. Corectarea echilibrului hidroelectrolitic


Se va urmări si nota cu foarte mare exactitate cantităţile de lichide pierdute si se
vor administra lichide câte 50-60 ml pentru fiecare grad de febra, deoarece cantitatea
de lichide administrate în 24 de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-
500 ml.
In cazul copilului deshidratat se va face hidratatrea progresiva , respectiv 10ml la
fiecare 10 min timp de 4- 6 ore.
La calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare lichidele ingerate din
băuturi sau alimente, perfuzie, clisme hidratante.
Pentru a preveni hiperhidratarea se controleaza zilnic greutatea corporala
iar aportul de sodiu va fi redus la 1 g/zi.

47
Când hidratarea orala nu este posibila, cantitatea necesara de lichide se va
introduce i.v. în pefuzie lenta folosind glucoza 10-20%.
Calea de administrare si compozitia lichidelor în vederea mentinerii echilibrului
hidroelectrolitic vor fi stabilite de medic în funcţie de ionograma.

4.5.6. Împiedicarea acumulării produşilor azotaţi în cazul anuriei si


asigurarea regimului dietetic
Pentru a diminua retenţia de produşi azotaţi se va asigura un regim alimentar
bogat în glucide si lipide care sa asigure un aport de 2000 calorii/zi.
Regimul va consta din: orez fiert; paste fainoase; unt; ulei; biscuiti; zahar. Se
exclud: pâinea, lactatele, ouale, fructele uscate, carnea, pestele, alimentele cu continut
mare de K, sucuri de fructe.
Daca bolnavul nu poate înghiţi sau vomita, asistenta îl va alimenta prin sondă .
În caz de coma sau precoma se va administra glucoza 5% intravenos. Ritmul de
perfuzie nu trebuie sa depaseasca 0,4 g glucoza/kg corp/ora iar dieta va fi suplimentata
cu vitamine.
Suprimarea completa a proteinelor nu trebuie sa depaseasca 10-15 zile deoarece
lipsa aminoacizilor esenţiali creste catabolismul protidic.

4.5.7. Restabilirea diurezei în cazul oliguriei si tratarea


anuriei
Pentru restabilirea diurezei asistenta va administra la indicatia medicului Manitol
60-80 ml si Furosemid 150 mg din 3 în 3 ore timp de 12 ore si nota daca se reia sau
daca se produce o creştere a diurezei;
Se considera ca tratamentul este eficace numai daca se produce o diureza de 40
ml/ora.
Diureticele se administrează numai după corectarea volemiei , asistenta nu trebuie
sa actioneze independent în administrarea medicamentelor.

4.5.8.. Îngrijiri care privesc manifestari supraadaugate


Asistenta va avea pregatite medicamente pentru combaterea varsaturilor, diareei,
convulsiilor, starilor de agitatie.

48
În vărsăturile rebele se va goli stomacul prin sonda si se va face spalatura
stomacala eliminând o cantitate de substanta azotata din organism iar diareile daca nu
sunt masive, nu vor fi oprite.
În caz de hipercalcemie asistenta va avea pregătit calciu gluconic 10%,
bicarbonat de Na 2-3%, 10-15 ml solutie hipertona de glucoza tamponata cu insulina.
În caz de acidoza, când rezerva alcalina scade iar pH-ul este sub 7,5 se face
corectarea prin administrarea de bicarbonat de Na sub controlul permanent al pH-ului.
Complicatiile cardiovasculare, respiratorii si infecţioase, se previn printr-o
supraveghere permanenta a bolnavului si prin administrarea judicioasa a lichidelor.
4.5.9. Îndepartarea produsilor de catabolism
Când tratamentul obisnuit a ramas ineficace se utilizeaza dializa cu ajutorul
careia se poate elimina excesul de compusi azotati, de apa si electroliţi.
Hemodializa sau rinichiul artificial
Hemodializa este cea mai eficace metoda de epurare extrarenală,
epureaza sângele în afara organismului utilizând pentru dializa membrane de celofan
sau cuprofan.
Pentru acest scop exista mai multe tipuri de aparate:
 a] aparat cu membrana dializanta în forma de tub;
 b] aparat cu membrana întinsa între doua placi din material plastic;
 c] rinichi cu fibre capilare.
Elementul esential al rinichiului artificial este membrana dializanta.
Aceasta permite schimburile de substanta între sânge și lichidul dializant.
Principiul hemodializei se bazeaza pe epurarea extracorporala a
sângelui introdus în aparat care circula în mod continuu în interiorul tubului ce este în
contact cu membrana dializanta, dupa care este introdus în organism printr-o vena.
Pregatirea aparaturii și a materialelor:
- asistenta pregateste aparatul de hemodializa dupa o prealabila
sterilizare a tuburilor, pieselor și sticlariei;
- pregatirea solutiei dializane formata din: clorura de Na, clorura de K, clorura
de Mg, clorura ce Ca, bicarbonat de Na și glucoza realizând un mediu usor hipertonic;
- cantitatea de lichid dializant poate ajunge pâna la 100 1;
- se pregatesc 500 ml sânge izo-grup proaspat;

49
- se pregatesc instrumentele și materialele pentru anestezia locala, descoperirea
chirurgicala a vaselor la care se leaga aparatul.

Pregatirea bolnavului
-se face pregatirea psihica a bolnavului daca starea generala o permite și
se administreaza un calmant;
-înainte de începerea interventiei, asistenta va recolta sânge pentru
determinarea compusilor azotati, a rezervei alcaline, hemogramei și
hematocritului;
-bolnavul este asezat într-un pat balanta, comod, deoarece sedinta poate dura 6-
8 ore;
-capul și toracele vor fi usor ridicate, iar membrele superioare fixate în
pozitii accesibile denudarii vaselor.

Efectuarea tehnicii
-se umple tubul de celofan cu sânge proaspat conservat;
-se pregatesc câmpul operator și se serveste medicul pentru descoperirea
chirurgicala a arterei și venei;
-medicul fixeaza camilele respective și racordeaza tubulatura
aparatului la cele doua canule;
-se da drumul la sângele arterial al bolnavului în aparat;
-pe masura ce sângele bolnavului intra în aparat, sângele conservat din tubul de
celofan intra în vena bolnavului;
-viteza optima de scurgere a sângelui prin aparat este de 100-150 ml/mm.

Rolul asistentei în timpul sedintei de hemodializa


-asistenta controleaza din 15 în 15 minute P, TA, R, T° urmarind
comportamentul bolnavului;
-din ora în ora recolteaza sânge pentru determinarea Ht;
-administreaza la indicatia medicului mici cantitati de heparina și
antibiotice;

50
-urmareste functionalitatea aparatului pentru excluderea incidentelor ce pot
aparea;
-schimba lichidul de dializa din 2 în 2 ore,
Printr-o sedinta de hemodializa se pot elimina din organism între 60-110 grame
uree. Rinichiul artificial poate fi utilizat și pentru eliminarea substantelor barbiturice
sau altor substanţe medicamentoase.
Hemodializa se poate face zilnic sau la doua zile.

Dializa peritoneala
Metoda utilizeaza ca membrana dializanta pentru epuratia sângelui endoteliul
seroasei peritoneale care are o suprafata de 20 mii cm2.
Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneala lichidul de dializa care
dupa ce traverseaza suprafata endoteliului peritoneal este îndepartat prin alt tub.
1. Pregatirea instrumentelor și a materialelor:
. se pregatesc steril toate materialele, 20 de flacoane de lichid de dializa a câte 2 litri
solutie utilizata la hemodializa la care se mai adauga heparina pentru evitarea
obstructiei cateterului și antibiotice pentru a preveni infectia;
. se pregateste trusa de paracenteza cu 2 trocare, ambele prevazute cu stilet ascutit și
mandren bont;
. materiale pentru anestezie, dezinfectie locala și pansamente;
. se mai pregatesc doua sonde din material plastic lungi de 20 cm care sa poata fi introduse
prin canula trocarului în cavitatea peritoneala prevazute cu orificii laterale la
extremitatea care se introduce în abdomen;
. aparat de perfuzat;
. tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat;
. vas colector de 10-20 litri gradat;
. aparat pentru încalzire sau mentinerea constanta a lichidului de dializa la T°
corporala;
. seringi și medicamente pentru urgenta în caz de accidente.

2. Pregatirea bolnavului:
 .se face pregatirea psihica și se administreaza un calmant;

51
 bolnavul își goleste vezica, i se va face o clisma
evacuatoare și va fi asezat comod în pat întrucât dureaza
între 16-20 ore.
3. Tehnica de lucru:
. se adapteaza aparatul de perfuzie la flacon sau se trece tubul de perfuzie prelungit în
forma de serpentina prin aparatul ce mentine lichidul cald;
. flaconul se fixeaza la o înaltime de 2 m;
. medicul executa paracenteza abdominala în fosa iliaca stânga și prin canula trocarului
introduce sonda de material plastic la care se racordeaza amboul aparatului de perfuzie
și se da drumul lichidului;
. sonda împreuna cu amboul tubului de perfuzie se fixeaza de peretele abdomenului cu
leucoplast iar împejural locului de patrundere a tubului în cavitatea peritoneala se
asaza o compresa sterila îmbibata în solutie dezinfectanta;
. se fixeaza debitul la 2-3 1 în prima ora;
. dupa ce s-au adunat în cavitatea peritoneala 2 1 de lichid, se introduce în partea dreapta
celalalt tub de plastic și se fixeaza la peretele abdomenului. La aceasta sonda se
racordeaza un tub de scurgere care se introduce în vasul colector;
. dupa ce a început sa se scurga lichid în vasul colector, se regleaza ritmul în asa fel încât
în cavitatea peritoneala sa se menţină 2 1 lichid;
. controleaza functiile vitale (TA, P,R,T°).
Prin acest procedeu se pot elimina între 40-60 g de uree și alti produși de
dezasimilatie.
Ingrijirea bolnavului în pielonefrita poate evolua spre vindecare sau spre
cronicizare. In caz de evolutie favorabila restabilirea functiei renale se face dupa 12-14
zile de anurie, dupa cum urmeaza etapa poliurica. In aceasta faza de reluare a diurezei
pot aparea diverse complicatii: deshidratarea, infecții urinare, complicatii
cardiovasculare, de aceea în îngrijirea bolnavului asistenta va respecta cu strictete
tratamentul prescris de medic.

4.5.10. Evitarea complicaţiilor majore

Asistenta va urmari diureza, va recolta sânge și urina pentru ionograma


sanguina și cea urinara, va administra solutiile prescrise pentru înlocuirea pierderilor si

52
va recolta sânge pentru determinarea ureei și creatininei care pot sa creasca în aceasta
faza (în aceste cazuri se face o dializa suplimentara).
Ajunși în stadiul poliuric, bolnavii trebuie mobilizati activ pentru prevenirea
infecțiilor bronhopulmonare, a emboliei și escarelor.
Infectia urinara se previne respectând riguros masurile de asepsie și acordând
îngrijiri igienice corespunzatoare.
2. Trecerea la un regim dietetic progresiv:
. regimul se îmbunatateste treptat prin introducerea proteinelor de mare valoare: oua,
lapte, brânza, carne;
. se creste ratia calorica adoptând un regim usor hiperglucidic, normolipidic și
hiposodat;
. se introduc alimente bogate în K;
. când diureza atinge 1-1,5 1, bolnavul va putea primi un regim normal sarat;
bolnavul poate bea 500-800 ml lichide peste pierderile zilnice.

CAPITOLUL V

PLAN DE ÎNGRIJIRE NURSING AL PACIENTILOR


CU PIELONEFRITA
CAZUL I

53
1. CULEGEREA DE DATE

Surse de informatie:
 Pacient;
 Foaia de observatie clinica;
 Echipa de ingrijire

Date fixe.

Nume si prenume : T.I.

Varsta: 19 ani
Sex: feminin
Starea civila: necasatorita
Ocupatia: studentă
Nationalitatea: romana

Religia: ortodoxa

Antecedente: lipsite de importanţă.


Heredocolaterale:
APP neagă
Alergii neagă (nealergică)
Grupa de sange; A, Rh-pozitiv

Date variabile:
Orientată temporo-spaţial
Puls: 80b/min
Tensiune arterială: 120/70mm hg
Greutate: 59 kg
Înălţime: 1,60 m

54
Temperatură: 38,8 0 C
Semne şi simptome: - icter

- stare generlă relativ alterată


- dureri abdominale
- oligo-anurie

Durata internării: 1-09.03.2013


Diagnostic -pielonefrita
medical la
internare:

2. Evaluarea cazului la internare

Pacienta în vârstă de 19 ani s-a prezentat de urgenţă la Spitatlul Judetean Buzau în


data de 1.03.2013. Aici i se recoltează sânge pentru analize de laborator, rezultatul lor
prezentând un grad ridicat de anemie şi trombocitopenie şi vlori ridicate ale creatininei,
ureei şi acidului uric, asociate cu oligo-anurie.

3. Analiza şi interpretarea datelor

Diagnostic de îngrijire:

1. Nevoia de a elimina este alterată prin eliminarea inadecvată din cauza afecţiunii renale
manifestată prin oligo-anurie
2. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale - alterată prin
hipertermie din cauza infecţiei manifestată prin febra moderată.
3. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-i proteja tegumentele şi mucoasele este alterata din
cauza imobilitații si a durerilor

55
4. Nevoia de a bea şi a mânca alterata de dezechilibrele hidroelectrolitice si acido-bazice
(e nevoie de hidratare corespunzatoare si de mentinerea dietei)
5. Nevoia de a dormi este alterată prin dureri lombare din cauza oboselii, manifestată prin
disconfort psihic şi fizic, apatie, indispozoţie, iritabilitate.
6. Nevoia de a comunica este deficitara datorita deteriorarii starii fizice si anxietății

56
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE

Eliminarea -efectuez igiena personală a - pacientei recoltez la


urinară pacientei indicatia medicului
inadecvată -asigur un micro-climat sange si urina pentru
(insuficentă corespunzător (aerisire, innograma serica si
cantitativ şi camera încălzită la 20-22 C) urinara in vederea
calitativ) -monitorizez funcţiile vitale stabilirii bilantului
Afecţiune renală şi vegetative notez în FO: hidric 06.03.2013 se reia
manifestată prin - revenirea diureza, TA, temperatura, diureza
oligo- diurezei pulsul, respiraţia -recoltez urina pentru
anurie -cântăresc pacientul zilnic examene 09.03- cantitatea de
pt. a stabilii bilanţul hidric chimice şi urina eliminată este de
ingesta-excerta bacterilologice 1500 ml
Hipertermie - pacienta să-şi - aerisesc încăperea - administrez medicaţia
manifestata prin menţină - asigur o îmbracăminte recomandată de medic: - in primele trei zile
temperatura temperatura lejeră antitermice, antibiotice temperatura ( 38,8 )
moderata corpului în aplic comprese reci, este tinuta sub control
limite normale împachetări reci, cu antitermice, iar din
- încălzesc pacientul în caz de 04.03. temperatura
frisoane revine la normal

57
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE

Combaterea - pacienta să nu - servesc pacienta la pat - administrez nu apar escare


escarelor prezinte (când este cazul) cu urinar şi antiseptice urinare,
complicaţii bazinet antibiotice, conform
cutanate şi - menţin igiena tegumentelor indicaţiei medicului
respiratorii - schimb lenjeria de pat şi de
corp ori de câte ori este
nevoie
Dezechilibru -efectuez hidratarea - ex. de laborator arata
hidroelectrolitic -cântăresc pacientul zilnic parenterală cu soluţii o scadere progresiva a
pt. a stabilii bilanţul hidric izotonice (glucoza 10% creatininei si acidului
- pacienta să fie ingesta-excerta 2000ml, ser fiziologic, uric
echilibrată -asigur hidratarea orală a soluţie molară KCl)
hidro-elecrolitic organismului
şi acido-bazic

58
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE

Anemia - mentinem o dieta -administrez vitaminele hemoglobina nu a atins


hipoproteica si evitam B1, B6, B12, C500 la valorile normale dar
disparitia alimentele bogate in potasiu indicaţia medicului bolnava arata o stare de
problemei bine
Durere, oboseală, - aşez pacienta pe pat în - administrez - pacienta reuseste sa
decubit dorsal pentru a-i antispastice la indicaţia doarma datorita
- pacienta să ameliora durerile medicului: No-spa efectului antispasticelor
prezinte o stare - familiarizez pacienta cu 1fiolă a
de bine fizic mediul său ambiant 2ml, i.m.
- asigur un mediu de
securitate, linişte
- pacienta să fie - asigur o atmosferă caldă,
Neliniste , teama echilibrat psihic răspund prompt şi plină de
disconfort fizic şi solicitudine la chemarea - pacienta este
psihic,apatie, pacientului echilibrata psihic
indispoziţie - încurajez pacienta să-şi
exprime gândurile şi
sentimentele în legărură cu
problema de dependenţa

59
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE

- liniştesc pacienta cu privire


la starea sa, explicându-i
scopul şi natura intervenţiilor

60
4. Evaluarea cazului
In urma tratamentului instalat icterul se remite dar pielonefrita se agravează ceea ce
impune efectuarea a 9 şedinte de hemodialză după care se reia diureza.
După iniţierea hemodializei (HD) starea pacientei se îmbunătăţeşte treptat, iar după a
şasea zi de dializă se reia diureza progresiv ajungând până la 1500 ml la a noua dializă,
moment în care se întrerupe HD.
Se instalează faza de poliurie şi este internată în serviciul nostru de dializă-nefrologie. În
urma obiectivelor pe care le-am propus reiese că pacienta a fost echilibrată hidro-electrolitic
şi acido-bazic, temperatura corpului se menţine în limite normale.
Starea fizica si psihică a pacientei este îmbunătăţită.
Se continuă tratamentul medicamentos şi igieno-dietetic, încă două zile. Din a cincea zi
de la internare starea pacientei începe să arate o uşoară îmbunătăţire, medicaţia şi îngrijirile
acordate dând rezultate.
Investigaţiile de laborator au pus în evidenţă: valorile ionogramei sanguine şi acidul uric
în limite normale, dar fac excepţie VSH şi creatinina ridicată, HLG şi ureea scăzută. La
urina din 24 h se evidenţiază: scăderea ureii şi creşterea creatininei.
Pacienta se externează după 9 zile de spitalizare, într-o stare ameliorată clinic cu
următoarele recomandări:

1) Regim alimentar hiposodat, 70g proteine/zi, va bea lichide în cantitate egală cu


diureza + 500 ml

2) Medicaţie în continuare cu Nolicin 400mg cps/12ore, încă 5 zile

3) Control peste 5 zile, clinic şi biologic (HLG, VSH, examenul urinei, uree,
creatinină acid uric, TGO, TGP şi fosfataza alcalină).

PIELONEFRITA

61
PLAN DE INGRIJIRE
CAZUL II

1.CULEGEREA DE DATE

Surse de informatie:
 Însotitor;
 Foaia de observatie clinica;
 Echipa de ingrijire

Date fixe:

Nume si prenume : E.M.

Varsta: 1 an si 2 luni
Sex: feminin
Naţionalitatea: romana

Religia: ortodoxa

Antecedente: -
Grupa de sânge; O, Rh

Date variabile:
Greutate: 9 kg
Înălţime: 0,96 m
Semne şi simptome:
 refuzul alimentaţiei,
 vărsături ,
 temperatura moderata – 38,2°C

62
 usoara tahicardie,
 plans fara lacrimi,
 pliu cutanat lenes
 paloare,
 facies suferind,
 oboseala extrema,
 ochi înfundaţi in orbite,
 buze uscate,
 plante uscate,
 scaune apoase,
 anurie

Durata internării: 26.08.2013- 31.08. 2013


Date de laborator: valori crescute ale ureei si creatininei
 Ionograma evidentiaza valori crescute ale K si Mg
 ex. Copro-parazitologic evidentiaza infestare cu Giardia lambia
Eliminari:
-13 scaune /zi
- anuria instalata de 12 ore
- varsaturi 2-3/zi

Diagnostic -enterocolita si pielonefrita


medical la
internare:

2. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR


NEVOILE FUNDAMENTALE

63
1. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale este alterata de
prezenta febrei moderate;
2. Nevoia de a bea şi a mânca este alterat de strea de oboseala, prezenta greturilor
si varsaturilor;

3. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie sunt alterate de o usoara


bradicardie ;

4. Nevoia de a elimina este alterata de prezenta parazitilor care au determinat


diareea iar urinarea este întrerupta datorita deshidratării;

5. Nevoia de a comunica este alterata de fatigabilitate, anxietate față de


personalul din spital;
6. Nevoia de a dormi şi a se odihni alterata de tulburarile digestive si de anxietate

64
PLAN DE INGRIJIRE

INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
1. Temperatura - scaderea febrei - asistenta asigura un climat adecvat - la indicatia medicului i se fac
- se asigura ca îmbrăcămintea este impachetari iar daca febra nu 26.08
lejera cedeaza se administreaza febra scade treptat
- are grija sa fie hidratat Ibuprofen doza=20 mg/kg
- măsoară funcţiile vitale corp/zi

2. Deshidratarea, - hidratarea 26.08


dezechilibrul - echilibrarea - recoltează sânge pentru HLG si - la indicatia medicului - dupa primele 4 ore,
hidroelectrolitic hidroelectrolitica ionograma administrez perfuzie cu datorita ingrijirilor
- asistenta in primele 6 ore face dextroza 5% in solutie salina medicale dispare
hidratarea progresiva, adică semimolara fatigabilitatea copilului
administrarea de lichide in cantitati - la indicatia medicului i se - 31.08
mici progresive, 1- 2 lingurite la 10 administreaza Humana ionogarma arata ca este
minute, timp de 4- 6 ore. Electrolyt, dizolvat in apa echilibrat electrolitic
plata, la temperatura camerei
- Apa plata

65
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE

3. - aseaza copilul in decubit dorsal cu 26.08.2013 copilul a


Tulburǎri digestive: - alimentarea capul intr-o parte, il ajuta in timpul avut o varsatura cu
greturi, vǎrsǎturi, suficienta calitativ varsaturii si colecteaza produsul - se administreaza continut alimentar in
diaree si cantitativ eliminat metroclorpramid 1 mg de 2/3 cantitate de 60 ml
ori pe zi
27.08
echilibrarea - dupa varsaturi, timp de 4- 6 ore, nu - administreaza Furazolidon -dispare inapetenta si
hidroelectrolitica se administreaza alimente solide 7mg/kg/24 ore si senzatia de greata
-copilul sa aiba - asistenta face balantul hidric Smecta, un pliculet de 2 ori/zi
scaune normale -dupa ce toleranta digestiva s- a 28.08 revine apetitul
restabilit (nu mai varsa, accepta 29.08.2013
lichidele pe gura) se pot administra - scaunele sunt mai
urmatoarele: consistente
- Mar copt 31.08. scaunele nu mai
- Crutoane de paine - Zeama de supa au miros fetid
(morcov, dovlecel, orez) usor sarata.
4. Tahiacrdia - evitarea - asistenta va masura functiile vitale - pulsul si tensiunea
complicațiilor ori de cate ori este nevoie revin la normal odata cu
- va avea grija ca pacientul sa fie rehidratarea
hidratat pentru a reveni volemic

66
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
5. Tulburari de - revenirea la o 27.08.2013
micțiune diureza normala - recolteaza probe pentru coproculturã Se reia diureza
:anuria , si examen copro-parazitologic.

- cand apar mictiunile asistenta


recolteaza urina, urmareste diureza

-rezultatele de laborator
evidentiaza infestare cu
Giardia lambia

- administreaza Furazolidon
7mg/kg/24 ore
6. Eritemul - combaterea -asistenta menţine igiena tegumentelor - medicul recomnada - iritatia dispare
fesier, aparut eritemul fesier - spalarea sezutului cu sapun de Sudocrem pentru zona iritata
datorita - copilul să nu toaleta, clatirea din abundenta si
scaunelor prezinte uscarea prin tamponare,
acide complicaţii - schimb lenjeria de pat şi de corp ori
cutanate de câte ori este nevoie
7. Anxietatea -disparitia agitatiei - Asistenta vorbeste permanent cu - reuseste sa-l calmeze
copilul, cu blandete si calm in voce,

67
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
pentru a -i oferi siguranta
- este sigura rapida si ferma, dar
explica parmanent fiecare gest pe care
il face
- mentinerea starii - asigura un climat favorabil 28.08- 31.08
8. Fatigabilitatea, de bine aeriseste salonul -pacientul manifesta
apatia - are grija ca diferite activitati sa nu-l placere fata de unele
oboseasca prea mult activitati recreative

68
3. Evaluarea cazului
Pacientul, respectiv copilul, este internat la sectia Urgente Pediatrie a Spitalului
Judetean Buzau in data de 26 august 2013. Mama declara ca are scune diareice de 4 zile iar
de o zi si varsaturi. De asemena scutecul copilului este uscat, iar mama declara ca nu a avut
mictiuni de vre-o 12 h. Copilul se afla intr-o vizibila deshidratare.
In urma analizelor efectuate primeste diagnosticul de enterocolita si pielonefrita
acuta. Este transferat la sectia de pediatrie unde se face hidratarea si echilibrarea electrolitică.
Datorita medicatiei prescrise de medic dispar tulburarile digestive si in doua zile
îi revine apetitul. Mictiunile revin chiar din prima seara, iar scaunele devin normale dupa
patru zile.

Plan de recuperare
Sa mentina o hidratare suficienta, dieta prescrisa, o igiena riguroasa.
Sa continue administrarea furazolidonului pana la 7 zile si a sarurilor de hidratare.
Apoi sa revina la control pentru repetarea ionogramei si a ex parazitologic.

69
PLAN DE INGRIJIRE - CAZUL III

1.CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: -pacienta
-echipa medicalǎ
-foaia de observaţie

Date relativ stabile:


-Numele si prenumele: N.N.
-Vârsta: 70 ani
-Sex: feminin
-Stare civilǎ: vǎduvǎ de 6 ani
-Domiciliu: Baba Ana
-Ocupatie: pensionarǎ, a lucrat ca vânzǎtoare
-Nationalitate: românǎ
-Religie: ortodoxǎ
-Conditii de viatǎ: locuieste singurǎ într-o casǎ cu 3 camere; în conditii salubre.
Are 2 copii, cǎsǎtoriti, care o viziteazǎ regulat.
-Obiceiuri: îi place sǎ citeascǎ, sǎ croseteze, sǎ se uite la televizor.
Elemente fizice
RH - pozitiv
Grupa sanguinǎ - 0.1
Date Antropometrice
Greutate -69 kg
Inǎltime - 1.51 m
Elemente biografice legate de sǎnǎtate
-A.H.C. -fǎrǎ importantǎ
-A.P.F. -menarha 13 ani
-douǎ nasteri la termen fǎrǎ complicatii
-menopauza la 50 de ani
-A.P.P. -apendicectomie la 19 ani
-H.T.A. -de 10 ani

70
-nefrectomie stângǎ (din cauza unui accident de masinǎ întâmplat în
urmǎ cu 20 ani)
-litiazǎ renalǎ dreaptǎ
Motivele internǎrii:
-Cefalee
-ameteli
-oligurie
- disurie
-fatigabilitate
Istoricul bolii:
Veche hipertensivǎ cu rinichi unic. Se interneazǎ pentru cefalee, ameteli, oligurie,
disurie, fatigabilitate, simptomatologie ce s-a accentuat în ultima vreme fǎrǎ un motiv clinic
aparent. Este internatǎ la Spitalul Judetean - Sectia Nefrologie.
Diagnostic medical la internare:
Pielonefrita cronicǎ –- HTA stadiul II
Durata internǎrii:
15-25. X .2015

2. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR


NEVOILE FUNAMENTALE
1. Nevoia de a respira si a avea o bunǎ circulatie este alterata de dispnee, palpitatii la
efort (T.A.: 200/100 mm Hg);
2. Nevoia de a mentine temperatura corpului în limite normale este alterata de
temperaturǎ 39-40oC, frison, transpiratii
3. Nevoia de a bea si a mânca este alterata de fatigaibilitate ,inapetență greturi, vǎrsǎturi
4. Nevoia de a elimina este alterata de disurie, oligurie dureri lombare ;tulburǎri
digestive, greturi, vǎrsǎturi; transpiratii;

5. Nevoia de a se misca, a avea o bunǎ posturǎ, este alterata de dificultate în a se deplasa


(a merge, aseza, ridica);
6. Nevoia de a dormi și a se odihni este alterata de prezenta durerilor, de starea
depresivă;

71
7. Nevoia de a comunica este alterata de agitatie, anxietate, teamǎ
PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE
-disconfort datoritǎ durerii surde, -dezechilibru hidro-electrolitic
localizatǎ lombar -risc de infectii masocomiale
-eliminǎri inadecvate cantitativ si calitativ -risc de complicatii
-alimentatie inadecvatǎ în surplus - I.R.C.
calitativ si cantitativ
-dificultǎti în a respira
-alterarea temperaturii corporale
-alterarea perfuziei tisulare
-dificultǎti în a se recrea
-lipsa cunostintelor despre boalǎ

72
DIAGNOSTIC NURSING
1. Alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infectios manifestat prin
hipertermie, frisoane.
2. Eliminare urinarǎ insuficientǎ calitativ si cantitativ, datoritǎ procesului infectios
manifestat prin disurie si polakiurie.
3. Alterarea respiratiei datoritǎ durerii si HTA manifestatǎ prin dispnee.
4. Alimentatie inadecvatǎ calitativ si cantitativ datoritǎ tulbulǎrilor digestive,
manifestate prin greturi, vǎrsǎturi.
5. Dificultate în a se deplasa datoritǎ durerii manifestate prin pozitii antalgice.
6. Alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstitiului renal manifestat prin
disurie, oligurie.
7. Dificultate în a se recrea manifestatǎ prin dezinteres datoritǎ afectiunii.

73
PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
1. Disconfo Pacienta sǎ -a asigurat repaus la pat 15-17X 15-17X
rt prezinte o stare de -a asigurat conditii optime în salon: -a administrat antialgice si -în urma interventiilor
0
bine fizic temp. 22 C, aer curat, fǎrǎ curenti de aer
antispastice: pacienta sustine cǎ
si zgomot, bine luminat
Algocalmin durerile persistǎ
-a educat pacienta sǎ descrie corect
durerea, localizare, iradiere 2 fl/zi i.m. 18-19 X
-a educat pacienta sǎ adopte pozitii No spa -durerea a scǎzut în
antalgice 1 fl/zi i.m. intensitate
-a aplicat cǎldurǎ uscatǎ, local, deasupra Indometacin 20-25 X
sinufizei pubiene
2 sup/zi -pacienta nu mai
-a pregǎtit pacienta pentru explorǎri
18-20x idem. prezintǎ dureri
radiologice
2. Alterarea -pacienta sǎ -a asigurat conditiile de microclimat în 15-17 X 15-17 X
respiratiei si prezinte resoiratie salon a administrat pacienta nu pre-zintǎ
circulatiei si circulatie -a învǎtat pacienta cum sǎ facǎ exercitii
normotensonare: TA în limite normale
corespunzǎtor de respiratie
Nifedipin -respiratia este
vârstei si -a asigurat repaos la pat
afectiunii pe -a mǎsurat T.A. 2 capsule/ zi corespunzǎtoare
perioada -a învǎtat pacienta sǎ stea linistitǎ când Nitropector vârstei

74
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
spitalizǎrii cresc valorile tensionale 3 cap/zi -pacienta nu este
-a asigurat pacientei un climat de Extraveral agitatǎ
încredere
2 cap/zi 18-20 X
-a asigurat pacientei efectuarea unor
18-20 x T.A. revine între
activitǎti recreative
Nifedipin limitele normale
2 cap/zi 21-25 X
Nitropector TA este corespunzǎtor
2 cap/zi vârstei si afecţiunii
21-25 x
idem
3. Hiperter -pacienta sǎ -a aerisit salonul 15-17 X 15-17 X
mie frisoane prezinte -a educat pacienta sǎ schimbe lenjeria de a administrat antitermice si pacienta nu mai
temperaturǎ câte ori este nevoie
antiinflamatorii: prezintǎ frisoane
corporalǎ în limite -a mentinut tegumentele intacte si curate
Ampicilinǎ 17-25 X
normale pe -a aplicat comprese reci pe frunte
perioada -a mǎsurat temperatura 500 mg la 6 ore i.m. pacienta este afebrilǎ
spitalizǎrii -a încǎlzit pacienta cu pǎturi la aparitia Aspirinǎ
frisoanelor 3 tab/zi oral
-a educat pacienta sǎ consume fructe piafen

75
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
-a calculat bilantul ingesto-excreta 2 sup/zi
-a învǎtat pacienta cum sǎ-si mentinǎ
tegumentele si mucoasele curate si
integre, cum sǎ-si efectueze baia zilnicǎ
4. Tulburǎri Pacienta sǎ -a asigurat repaos la pat 15-17 X 15-17 X
de mictiune prezinte eliminǎri -a asigurat un climat cald si confortabil -a recoltat sânge pentru : în urma interventiilor
fiziologice în -a calculat bilantul ingesto-excreta
HLG, VSH, uree, pacienta mai prezintǎ
decurs de 5 zile -a cântǎrit zilnic bolnava
creatinina tulburǎri urinare
-a administrat un regim bogat în lichide:
supe, compoturi, ceaiuri diuretice acid uric, ionogramǎ 18-20 X
-a educat pacienta sǎ aibe un regim si urinǎ, uroculturǎ si testul tulburǎrile s-au
hiposodat, hipoprotidic, normoglucidic Addis-Hamburger diminuat dar nu au
-educ pacienta sǎ nu consume bǎuturi -a administrat perfuzie liticǎ dispǎrut
carboga-zoase, grǎsimi
-ser fiziologic 9% 500 ml 21-25 X
-a asigurat un regim hidric: 2-3l lichide
-Scobutil 1 fl tulburǎrile urinare au
pe 24h
-a educat pacienta cum sǎ recolteze -Mialgin 1 fl dispǎrut, pacienta
sumarul de urinǎ, urocultura, testul 18-20 X prezentând eliminǎri
Addis - Hamburger -perfuzie liticǎ urinare fiziologice
-a observat si notat zilnic diureza -antibiotic Ciprofloxacin 2 -pacienta a înteles

76
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
-a asigurat zilnic lenjerie de pat si de tab/6 ore. importanta respectǎrii
corp 21-25 X regimului alimentar
-a educat pacienta sǎ-si schimbe lenjeria
de corp ori de câte ori este nevoie si sǎ-si
efectueze o igienǎ riguroasǎ
5. Tulburǎri -pacienta sǎ se -a asigurat pozitia care sǎ favorizeze 15-17 X 15-17 X
digestive: alimenteze vǎrsǎturile: decubit dorsal cu capul într-o a administrat antiemetice: pacienta sustine cǎ
greturi, corespunzǎtor parte
Metoclopramid senzatia de vomǎ s-a
vǎrsǎturi stǎrii sale pe -a protejat lenjeria de pat cu musama si
1 fl/zi in venǎ. diminuat
perioada alezǎ
spitalizǎrii -a izolat patul cu paravan 18-20 X
-a ajutat si sustinut pacienta în timpul pacienta afirmǎ cǎ
vǎrsǎturilor numai prezintǎ
-a educat pacienta sǎ respire profund la greturi, vǎrsǎturi
disparitia senzatiei de vomǎ
21-25 X
-a oferit un pahar cu apǎ aromatǎ pentru
pacienta se
clǎtirea gurii
-a educat pacienta sǎ schimbe lenjeria de alimenteazǎ
corp ori de câte ori este nevoie corespunzǎtor stǎrii
-a aerisit salonul sale

77
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
-a educat pacienta sǎ consume lichide
reci în cantitǎti mici
6. Risc de Pacienta sǎ fie -a notat zilnic cantitatea de lichide 15-17 X 15-17 X
deshidratare echilibratǎ hidro- ingerate si eliminate a administrat Glucoza 5% pacienta este
electrolitic pe -a cântǎrit zilnic pacienta
250 ml în perfuzie cu echilibratǎ hidro-
toatǎ perioada -a supravegheat functiile vitale P.T.A.R.
complex de vitamine B electrolitic
spitalizǎrii -a prevenit aparitia escarelor prin masaj
în zonele de presiune 18-20 X 18-25 X
-a mentinut integritatea tegumentelor perfuzie cu complex de pe perioada
prin educarea bolnavei sǎ aibǎ o igienǎ vitamine B spitalizǎrii pacienta
riguroasǎ prezintǎ bilant
-a calculat lichidul ingesto-excreta
ingesta-excreta
corespunzǎtor
7. Anxietate -pacienta sǎ aibǎ o -a pregǎtit fizic si psihic pacienta 15-20 X
stare de bine -a asigurat un climat de liniste si pacienta nu mai este
psihic pe perioada securitate
agitatǎ
spitalizǎrii -a încurajat pacienta sǎ-si exprime
20-25 X
temerile
-a oferit informatii despre boalǎ si pacienta are toate
tratament cunostintele despre

78
INTERVENŢIILE ASISTENTEI
PROBLEME OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
-a facilitat contactul cu familia boalǎ
pacienta nu mai este
anxioasǎ

79
3. EVALUAREA CAZULUI
Asistenta a asigurat conditii optime în salon: T=22C, aer curat, bine luminat,
fǎrǎ curenti de aer, s-a efectuat dezinfectia salonului cu cloraminǎ.
A asigurat alimentatia adecvatǎ afectiunii sale, regim hiposodat,
hipoprotidic, normoglucidic, nu se va consuma bǎuturi carbogazoase si grǎsimi; a
asigurat regim hidric corespunzǎtor: 2-3 l lichide / 24 ore. Regimul hidric este compus din
supe, ceaiuri, compoturi, diuretice; a calculat zilnic bilantul ingesta-excreta; a cântǎrit
zilnic pacienta.
În urma tratamentului medicamentos si a regimului alimentar starea pacientei se
amelioreazǎ.
Bilantul autonomiei functiilor vitale la externare: P=87 pulsatii/minut; T=36.5;
TA=160/90mmHg; R=20respiratii/minut
Probleme la externare: circulatie inadecvatǎ, manifestatǎ prin HTA. Alterarea
perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstitiului renal manifestat prin disurie.
Plan de recuperare
Consum de lichide în cantitǎti mari, 2-3 l/zi, supe, sucuri neacidulate, compot,
ceaiuri diuretice de mǎtase de porumb, ceai din cozi de cirese.
Sǎ aibǎ un regim usor hiposodat, normoglucidic, hipoprotidic. Sǎ evite bǎile si
dusurile reci. Sǎ aibǎ o activitate fizicǎ moderatǎ.
Fiind o veche hipertensivǎ, va efectua controalele periodice la medicul de
familie. Va continua tratament ambulator cu: Nifedipin, o capsulǎ/8 ore. Va efectua
uroculturǎ si sumar de urinǎ periodic, o datǎ la 3 luni.

80
CONCLUZII

Pielonefrita survine frecvent la pacienţii spitalizati şi în mod deosebit la cei internaţi în


unitatile de terapie intensivă. Afecţiunea survine consecutiv unei intervenţii chirugicale
complexe, administrării unor medicamente, unui traumatism, sau atunci cand aportul de
sânge la nivelul rinichilor este redus.
Pielonefrita este o afecţiune gravă, necesitând tratament medical intensiv. Spre
deosebire de forma cronică, insuficienţa renală acută este reversibilă. Dacă pacientul are o
stare buna de sanatate, funcţia renală poate fi recuperată în decurs de câteva săptamani. Dar
dacă insuficienţa renală acută survine în contextul unor afecţiuni cronice severe - infarct
miocardic, accident vascular cerebral, infecţie generalizată sau insuficienţa mai multor organe
- prognosticul este în general mai puţin favorabil .
Pentru întocmirea acestei lucrari am luat în studiu trei cazuri cu " pielonefrita " la trei
persoane cu vârste diferite.
Ingrijirile NURSING sunt structurate pe cele 14 nevoi fundamentale ale persoanei
umane, subliniate în Conceptul Virginei Henderson, care permit abordarea celor cinci
dimensiuni [bio-fizico-psiho-socio-culturale si spirituale] pentru fiecare nevoie afectata.
Problemele deriva din afectarea nevoilor si intensitatea cu care se manifesta, sunt
legate de receptivitatea fiecarei fata de boala, de starea generala a organismului si de starea
psihica.
Obiectivele comune propuse pentru îndepartarea problemelor principale au
fost: scaderea febrei; combaterea durerilor; normalizarea mictiuniior si; prevenirea
complicatiilor; echilibrarea hidroelectrica si nutritionala; usurarea respirației; beneficierea de
un numar de ore de somn corespunzatoare.
In ceea ce priveste supravegherea si notarea functiilor vitale toate cele trei
paciente au fost cooperante. Functiile vitale cu mici diferente de valori au fost notate pe foile
de temperatura.
Pacientele sunt ordonate în timp si spatiu, au avut încredere în tratamentul prescris si
personalul de îngrijire. Se externeaza din spital cu urmatoarele recomandari: controlul
medical periodic; repaus la domiciliu; limitarea eforturilor fizice si psihice; hidratarea prin
consum de 2 1 lichide.

81
ABREVIERI

A.H.C - antecedente heredocolaterale


A.P.F. - antecedente personale fiziologice
APP – antecedente personale patologice
CEP – cellule epiteliale plate
CID - Coagularea intravasculara diseminata
FG - filtrarea glomerulara
FSR - fluxul sanguin renal
FPR - fluxul plasmatic renal
ITU - infectia tractului urinar
IUE - Incontinenţa urinară de efort
PAH - acidului paraminohipuric
NTA - necroza tubulara acuta
V.N - valoarea normala

82
BIBLIOGRAFIE

1. Borundel Corneliu., Manual de medicină internă pentru cadre


medii , Ed. ALL, Bucureşti , 1995
2. Balta G-, Tehnici speciale de ingrijire a bolnaviilor, Ed.Didactica si
Pedagogica ,Bucuresti, 1983
3. Dr. Dascalescu A, Afectiunile ureterului si vezicii urinare pe
intelesul tuturor, Ed M.A.S.T. Bucuresti, 2008
4. Florian Chiru, Îngrijirea omului bolnav si a omului sănătos, Ed.
Cison, București, 2012
5. Florian Chiru, Crin Mărcean, Urgențele medicale, Ed. RCR
Editorial, Bucuresti , 2012
6. Narcisa Negoițoiu, Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor, Ed.
Raluca, Buzău, 2009
7. Titircă Lucreția, Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către
asistenţii medicali, Ed. ViaţaMedicală Românească, Bucureşti 2003
8. Titirca L, Explorari functionale si ingrijiri speciale acordate
bolnavului,Breviar Ed.ViataMedicala Romaneasca.Bucuresti 2008
9. Prof.dr.Costica I., Bolile renale pe intelesul tuturor, Ed M.A.S.T,
Bucuresti 2007

83