ORAȘUL APELLOS

DIN SUBTERANUL MUNȚILOR APUSENI

Cavitatea din munții Apuseni se întinde înspre sud spre zonele adiacente delimitată
de localitățile Alba Iulia șI Sibiu de la suprafață, situată la 30 km adâncime, lungă de
peste 200 km șI lată de câțiva km. Practic este vorba de mai multe cavități pe verticală
legate între ele.
Însoțitoarea mi-a spus că și acest oraș este vechi, iar locuitorii sunt tot din neamul
dacilor, dar la un moment, dar au fost hibridați prin încrucișare sexuală cu o altă rasă.
Naveta plecată de două minute din Tomassis s-a oprit pe o platformă situată la 15 metri
deasupra zonei orașului Apellos. Pe platformă se aflau trei vehicule mai mici și trei
persoane care s-au apropiat de noi. Însoțitoarea mi-a spus că acea platformă este
diplomatică nu una obișnuită și că venirea noastră fusese anunțată. Cei trei care ne-au
așteptat erau îmbrăcați în costume albe elegante cu croială de uniforme, iar pantalonii
prevăzuți cu vipușcă pe lateral. Unul din cei trei avea părul blond, ceilalți doi aveau părul
castaniu. Însoțitoarea mea a schimbat câteva cuvinte cu cei trei în limba vorbită în
Tomassis.
Orașul Apellos se află într-o depresiune lungă și largă de câțiva km și părea desprins
din cărțile SF în sensul că toate construcțiile sunt dintr-un material transparent, de parcă
ar fi din cristal semitransparent foarte pur, fapt ce m-a uimit. Dincolo de oraș erau dealuri
acoperite cu vegetație și chiar sub platforma din munte pe care ne aflam erau copaci
asemănători cu stejarii, dar nu aveau înălțimea celor de la suprafață, iar pe sol nu era
iarbă ci niște mușchi licheni. Majoritatea clădirilor din oraș au formă sferică, nu sunt
înalte ci doar câteva care au formă de domuri (biserici). Ca și în Tomassis, lumina nu
provenea de la o sursă concretă, era o lumină albă de intensitate medie răspândită în mod
uniform (probabil provine tot de la stratul de magmă).
Bărbatul blond s-a întors către mine bine voitor spunându-mi într-o limbă
românească aproape perfectă:
- Timpul este prea scurt pentru a face o vizită în oraș, dar pe lângă ce se poate
observa de aici putem face o sinteză care va ajuta în colaborarea noastră viitoare.
Ne-am îndreptat spre un piedestal (suport), de fapt un panou de comandă ce poate fi
racordat la informația centrală a orașului; când am ajuns în fața panoului, acesta s-a
activat, iar pe un ecran mare „holografic” cu plăci înregistrate au apărut imagini din oraș,
iar în depărtare se vedea un ghețar de dimensiuni nu prea mari. Acolo era o peșteră
gigantică de 70 m înălțime. Muntele însă se întinde deasupra orașului Apellos ca un
coviltir care se prelungește în depărtare.
Una din imagini prezintă începutul populării acestei zone din interiorul pământului:
arată niște bărbați cu bărbi mari și cușme pe cap, cu făclâi în mâini, adică oameni ai
peșterilor, probabil în momentul când au descoperit acest spațiu. Erau îmbrăcați cu
pantaloni groși albi, rudimentali și cămăși albe, peste care erau încinși cu centuri de
culoare închisă. Dar altă imagine prezintă un grup de oameni care aduceau globuri
luminoase, un sistem de led-uri ca cele actuale de la suprafața pământului, cu deosebirea
că în componența acestora în loc de ceramică ei foloseau cristale de cuarț. Oamenii care
aduceau led-urile erau îmbrăcați în robe lungi și păreau a fi preoți, însoțiți de un grup
aparte de bărbați și femei frumoase; atât bărbații cât și femeile aveau părul blond, dar prin
îmbrăcămintea lor aparte dintr-un material strălucitor cât și prin comportamentul lor m-a
determinat să cred că acel grup nu făcea parte din civilizația de la suprafața planetei și că
acele ființe i-au sprijinit pe locuitorii de la suprafață să populeze și să fondeze acea
comunitate din subteran care este Apellos.
În subteran există o rețea de transport care face legătura între comunități din
subteran cu orașul Apellos, însă există ramificații de transport și între Apellos și
suprafață, însă căile de acces în subteran sunt secrete. La rugămintea mea, cum se rezolvă
problema transporturilor cu suprafața, bărbatul blond a menționat:
- Pe panou vedeți hangarele noastre de la suprafață în care depozităm felurite
mărfuri de ale voastre pe care le transportăm aici. În ce privește locația hangarelor,
aceasta este secretă. Informațiile de acest gen se discută la nivel înalt și țin de foruri
superioare. Calea de acces a celor de la suprafață în subteran este secretă, accesul fiind
permis numai în acele cazuri când se consideră necesar, ca de exemplu în cazul sosirii lui
Cezar. Venirea ta aici, la Apellos, face parte dintr-un plan proiectat de câtva timp și care
se desfășoară pas cu pas pe cale diplomatică.
Din cele spuse de bărbatul blond am dedus, indirect, că pentru viitor se pregătește
contactul dintre civilizația noastră de la suprafață și cele din Apellos, Tomassis și poate și
alte orașe din interiorul planetei, dar am înțeles că acest fapt nu se poate realiza ușor.
Dacă secretul ajungerii în aceste orașe ar fi dezvăluit și accesul ar fi liber am asista
probabil la o invazie în genul celei a conchistadorilor spanioli în teritoriile incașilor din
zona centrală acelor două Americi, după descoperirea acestui continent în jurul anului
1500. În interiorul planetei există resurse de petrol și gaze pe care anumite puteri de la
suprafață ar dori să le exploateze prin orice mijloace. Uneori când unele firme de la
suprafață se apropie periculos de una dintre căile de acces spre orașele noastre le
împiedicăm, dar fără ca ele să realizeze ce se întâmplă cu adevărat.
(Observație proprie a subsemnatului: știm că forările sondelor în pământ nu pot
depăși adâncimea de 11-12 km de la suprafața solului, efectuate atât în peninsula
Canciatca la strâmtoarea Bering cât și în Germania, poate și în alte zone, la acea
adâncime sapele sondelor de foraj se abat cu 90 de grade putând să foreze însă pe
verticală la acea adâncime. În aceste cazuri, mă întreb oare abaterea sapelor de foraj nu
este cumva opera comunităților umane din interior? Fără ca cei de la suprafață să-și de-a
seama!)
La întrebarea dacă între comunitățile din subteran există conflicte, bărbatul mi-a
răspuns:
- Nu, luptele în subteran sunt sortite eșecului încă de la început și prin urmare nu
există învingători și învinși. Toți pierd deoarece condițiile de spațiu, de mediu sunt
limitate și nu pot fi tratate oricum. În subteran trebuie mare atenție pentru a menține
echilibrul existent și nu intră în discuție armele de distrugere, exploziile și cu atât mai
puțin exploziile nucleare, armele de nimicire în masă, așa cum le numiți voi. Și chiar dacă
s-ar folosi armament simplu, ca de exemplu cel folosit la suprafață în perioada medievală,
cadavrele ar dezechilibra ecosistemul din subteran. Noi, cei din interiorul planetei, am
înțeles de la început că luptele și conflictele în subteran nu au sens.
În ce privește relația comercială între subteran și suprafață, noi folosim multe din
produsele voastre de la suprafață care ne sunt necesare.
- Și cum transportați în subteran alimentele?
 Blondul a apăsat un buton și pe ecran a apărut un dispozitiv de vreo trei metri de
înaltă tehnologie care transportă mărfurile și persoanele.
- Este vorba de teleportare? am întrebat eu.
- Nu, obiectele sau persoanele nu dispar pur și simplu într-un loc și apar în alt loc.
Pentru transportul mărfurilor și persoanelor, al ființelor, noi ridicăm un pic frecvența de
vibrație a acestora, vibrație care le împinge ca pe niște șine la locul de destinație. Acele
șine sunt niște linii de câmp, ca niște raze de energie între transmițătorul dintr-un loc și
receptorul din celălalt loc. Atomii sunt rapid împinși de-a lungul acestor linii de câmp, iar
când ajung la destinație ei se „coagulează” din nou prin scăderea frecvenței de vibrație.
(Aceasta este o explicație mai pe înțeles, ca și în cazul coborârii și urcării în și din
interiorul planetei, care durează un timp foarte scurt, doar de ordinul secundelor)
Interlocuitorul mi-a precizat că procesul ce mi l-a explicat durează numai câteva
secunde necesare pentru echilibrarea câmpurilor electric și magnetic din componența
materiei transportate. După această explicație s-a întors către mine, spunându-mi:
- Acum trebuie să te întorci la Tomassis, ești așteptat de colegul tău, Cezar.
I-am mulțumit călduros pentru bună-voința și explicațiile date de amabilul
interlocutor, după care am urcat pe platformă, iar deplasarea din zona subterană a
munților Apuseni până în orașul Tomassis din Dobrogea a durat numai cinci minute.
Când am ajuns pe platforma din Tomassis eram așteptați de Cezar, Dryn și cei doi
militari. Cezar și cu mine ne-am luat rămas bun de la Dryn, căruia i-am mulțumit pentru
grija și detaliile pe care mi le-a oferit. Simțeam că înțeleptul Dryn va avea un rol deosebit
în viitorul destin dintre noi, cei de la suprafață și civilizația lor din interiorul planetei. Era
în anul 2015.
 EXPEDIȚIA CĂTRE PORTALUL YOSEMITE DIN
S.U.A. ȘI ÎNSPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI – 2015

(Portalurile sunt puncte sau locuri de la suprafața Pământului, pe unde cei inițiați,
adică cu capacități paranormale, pot avea acces la comunitățile care trăiesc în interior)

Deocamdată numai doi români au acces în interiorul pământului, este vorba de

Cezar Brad și Radu Cinamar. În acele portaluri există niște distorsiuni (fenomene
supărătoare datorită unor oscilații și vibrații care produc oamenilor obișnuiți torsiune
convulsivă, greață, amețeală și pierderea cunoștinței)
Maiorul Cross, membru al echipei americane de cercetători militari sosiți la Bucegi
în baza convenției dintre președintele României, Nicolae ceaușescu și președintele
Statelor unite Richard Nixon, pentru a intra împreună cu o echipă de cercetători români în
Sala Proiecțiilor din interiorul muntelui, a solicitat lui Cezar și Cinamar să-l însoțească în
zona parcului Yosemite din Statele Unite care aparține indienilor americani, parcul făcând
parte dintr-o rezervație a acestora, iar în interiorul parcului există o mică zonă
restricționată, ea fiind accesibilă numai șamanilor (adică slujitorilor șamanismului care
practică o religie primitivă, acei vrăjitori considerând că pot influența spiritele, adică
duhul ființei divine bune sau rele prin ritualuri religioase, aceste spirite fiind considerate
ca elemente de bază ale Universului).
Serviciul de Contra Informații al Marinei Militare al Statelor Unite presupune că
șamanii dinr rezervație au un punct de trecere spre interiorul pământului, însă acest punct
nu poate fi folosit în mod obișnuit, pentru că este parte a unui fel de ritual al acestor
șamani. Nimeni nu știe ce este acolo. De aceea cei echipa americană s-au gândit să
apeleze la noi doi (Cezar și cu mine).
Am plecat toți trei cu avionul în Las Vegas, iar de acolo în parcul Yosemite.
Întrebându-l pe maiorul Cross dacă zona este permisă vizitelor, acesta mi-a spus că
locul nu este secret, dar șamanii dețin un secret extraordinar, un portal (un fel de poartă)
de acces spre interiorul planetei care este ținut în cel mai mare secret.
Maiorul Cross ne-a informat că șamanii au fost informați de vizita noastră. Cezar
aflase de la maiorul Cross că acel loc din parcul Yosemite este o distorsiune (adică o
abatere de la forma inițială, normală a spațiului și timpului referitoare la deplasarea în
interior pe verticală). Cross ne-a mai spus că pentru indienii din zona parcului este un loc
sacru și numai ei știu cum să aibă acces spre centrul pământului și respectă directivele
celor din interiorul pământului.
Ajunși la intrarea în parc, unul dintre indieni care părea că este conducător al lor s-a
apropiat de cezar și de mine, spunându-ne direct că locul în care vom merge este un
portal și că ei au fost anunțați despre sosirea noastră. Acel om ne-a mai spus că foarte
puțini au ajuns să vadă acest portal care este „moștenirea” lor pe care o țin în mare secret.
Sunt însă anumite condiții de îndeplinit și ne-a invitat să mergem într-o baracă, moment
în care maiorul Cross i-a spus lui Cezar: De aici încolo mergeți doar voi, eu vă aștept aici
în mașină.
Indianul pe nume Watuc ne-a condus la baracă și ne-a spus că sunt două condiții:
- prima, să fim acolo în încăpere într-un anumit moment
 - a doua, nu puteți trece dincolo de portal decât în prezența unei fete, numită
Mezina, și veți trece pe rând; chiar în momentul în care am intrat în baracă a apărut și
Mezina, o fată de 20 de ani îmbrăcată în portul indigenilor, iar Watuc ne-a spus că ea ne
va însoți în timpul deplasării în subteran.
Cezar a cerut să fie primul, iar Mezina l-a privit câteva clipe și a zis ceva în limba
lor autohtonă, traducându-i lui Cezar „că este compabatibilă cu el” și a mai spus potrivit
traducerii indianului Watuc că este bucuroasă să cunoască un călător spre lumea
înțelepților. Asta e bine, a mai spus Watuc, altfel portalul nu se deschide. După ce fata a
venit și în dreptul meu m-a privit în ochi mai mult ca pe Cezar, cam jumătate de minut,
după care a rostit: Există compatibilitate și pentru tine.
Indianul a scos dintr-un buzunar al hainei un pumnal din lemn, foarte vechi, pe care
l-a așezat pe pământ. Printr-o incantație (un sunet scurt) care a jucat rolul unui
declanșator prin crearea unei rezonanțe energetice specifice, Mezina a activat puterea
latentă (în stare de repaus) subtilă (greu de sesizat) a pumnalului magic (misterios).
Imediat în spatele ei și a lui Cezar, aerul a devenit semitransparent pe o suprafață pătrată
cu latura de doi metri. Mezina s-a întors cu fața spre acea distorsiune, l-a luat de mână ăe
Cezar și au pășit amândoi prin acel ecran, dispărând.
După un minut, Mezina s-a întors și a procedat și cu mine la fel, dar în dreptul
ecranului am avut o mică ezitare (reținere) pe care fata a perceput-o și privindu-mă în
ochi m-a întrebat:
- Ești de acord să trecem dincolo?
Iar eu am înclinat capul în sens afirmativ. Am închis ochii și ținând-o de mână am
pășit prin ecran, dispărând ca și Cezar. În acel moment am simțit imediat că sunt
„absorbit” cu mare viteză, aceiași senzație pe care o avusesem când am coborât cu liftul
în subteran la Tomassis, la adâncimea de 1.500 km, acum însă viteza era chiar mai mare,
având în vedere staturile succesive care se derulau cu viteze amețitoare: erau straturi de
roci, lavă, iar straturi de roci, goluri, apă, strat de cristale și brusc ne-am oprit într-o zonă
circulară cu raza de trei metri. M-a uimit prezența în stânga mea a pumnalului, așezat pe
sol. Atunci mi-am dat seama că pumnalul era fără îndoială „cheia” fenomenului de
activare a portalului de la suprafață. În zona circulară se afla cezar care privea tabloul
natural de sub noi, o priveliște vastă de o frumusețe arhaică (din vremuri străvechi), iar
sub noi se întindea sub zare o depresiune aflată între masive muntoase, cu o vegetație
luxuriantă, dar cu palmieri hibridizați (încrucișați) cu ferigi, palmieri cu frunzele răsfirate
precum ferigile. De asemenea am văzut animale, păsări, gâze. Cerul era senin cu un Soare
mai mic decât cel de la suprafață de culoare albă, dar mai blândă, însă plăcută cu o
intensitate cam 60-70% din cea a Soarelui de la suprafață. Este vorba de un Soare din
centrul planetei Pământ, o stea aflată către sfârșitul vieții, dar care va mai lumina mult
timp, poate milioane de ani până la epuizare. Deci, ajunsesem în centrul planetei, în
numai 30 de secunde, adică ne aflam la 6.300 km de suprafață, fapt ce m-a uluit. De pe
platformă, în depărtare se zărea undeva printre munți un oraș, cel al înțelepților, cum a
spus Mezina, din centrul pământului.
De noi s-a apropiat un bărbat înalt, cam la 2 metri înălțime, cu păr negru, ochi
căprui, pielea ușor măslinie, îmbrăcat ca și Dryn cu o sultană albă prinsă la mijloc cu o
curea aurie. Când a ajuns lângă noi a înclinat capul în semn de salut și a început să
vorbească; vorbea telepatic, îi auzeam vocea în minte în limba română și foarte plăcută.
Ne-a spus că o parte din înțelepți au venit acolo și au construit această cale de
comunicare, menționând:
- Noi am aranjat venirea voastră aici, pentru că ea face parte dintr-o succesiune
necesară de evenimente; în acel moment mi-a apărut în minte, cu claritate, un loc anumit
din sudul Argentinei și o persoană care era un șaman. O persoană vă așteaptă în acel loc
peste două săptămâni, ne-a spus bărbatul înalt. Va fi o nouă călătorie importantă în
interiorul planetei.
Eram puțin derutat pentru că nu înțelegeam rostul acestei deplasări, dar bărbatul m-
a privit în ochi și mi-a transmis telepatic faptul că aceste experiențe și modalități diferite
de a pătrunde în interiorul Pământului la care voi aveți acces își vor găsi explicația mai
târziu. Ele însă nu au un scop individual, ci colectiv pentru viitor, pentru schimbarea
mentalității celorlalți oameni de la suprafață despre interiorul planetei.
Apoi, bărbatul ne-a spus că trebuie să ne întoarcem pentru că există o fereastră de
timp care trebuie respectată (aceste ultime cuvinte ale bărbatului mi-au produs o
dezamăgire, întrucât speram să mergem în orașul aflat undeva mai departe, unde se
vedeau niște clădiri înalte albe). Am respectat ce ne-a spus bărbatul și ne-am înapoiat în
interiorul cercului pe platforma unde se afla Mezina. Ea a ridicat pumnalul de jos, l-a
orientatîntr-un anumit fel și a intonatacelași sunet scurt ca la plecarea din Yosemite și am
parcurs distanța până la suprafață la fel ca la coborâre într-un timp record de numai
câteva secunde. Ajunși în rezervație, indianul Watuc mi-a făcut semn să merg lângă el, în
timp ce Mezina s-a reîntors în portal și după puțin timă a revenit cu Cezar. Fata i-a
înmânat indianului pumnalul din lemn care l-a învelit într-o bucată de piele și l-a pus într-
un buzunar al hainei.
Ne-am despărțit amabil din indienii din rezervație și pe drumul de întoarcere cu
mașina spre Las Vegas i-am povestit maiorului Cross aventura noastră. I-am povestit și
despre indicația bărbatului care ne-a așteptat la sosire în interiorul Pământului cu privire
la șamanul din Argentina fără a preciza locația, iar maiorul Cross a fost diplomat și nu a
pus întrebări.