Iugoslavia (bosniacă, croată, macedoneană, muntenegreană, sârbă, sârbo-croată sau croato-

sârbă, slovenă: Jugoslavija; chirilice: Југославија; literalmente în română: "Slavia de Sud" sau
"Țara slavilor de sud") este un termen care descrie trei entități politice care au existat succesiv,
în peninsula Balcanică, din Europa, în cea mai mare parte a secolului XX.
Prima entitate cunoscută sub acest nume a fost Regatul Iugoslaviei, care, înainte de 3
octombrie 1929 a fost cunoscut sub numele de Regatul sârbilor, croaților, și slovenilor. A fost înființat
la 1 decembrie 1918, prin unirea Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a Regatului Serbiei (la
care Regatul Muntenegrului fusese anexat la 13 noiembrie 1918). La 13 iulie1922, Conferința
ambasadorilor de la Paris a recunoscut oficial unirea[1]). Regatul Iugoslaviei a fost invadat
de Puterile Axei în 1941 și, din cauza evenimentelor care au urmat, a fost oficial abolit
în 1943 și 1945.
A doua entitate cunoscută cu acest nume a fost Federația Democrată a Iugoslaviei, care a fost
proclamată în 1943, de mișcarea de rezistență a partizanilor iugoslavi în Al Doilea Război Mondial.
Ulterior, a fost redenumită Republica Populară Federativă Iugoslavia, în 1946, când a fost instaurat
un guvern comunist. În 1963 a fost iarăși redenumită în Republica Socialistă Federativă
Iugoslavia (R.S.F. Iugoslavia). Acesta a fost cel mai mare stat iugoslav, deoarece Istria și Rijeka au
fost incluse în noua Iugoslavie la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cele opt elemente constitutive care formau federația erau șase republici socialiste: Bosnia și
Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Serbia și două provincii socialiste
autonome (Kosovo și Voivodina), incluse în Republica Socialistă Serbia. După 1974, aceste două
provincii autonome au devenit, de asemenea, membri egali în federației[2][3]. Începând cu 1991,
R.S.F. Iugoslavia s-a dezintegrat în războaiele iugoslave, urmate de secesiunea entităților
constituente ale statului federal.
Ultima entitate cunoscută cu acest nume a fost Republica Federală Iugoslavia, înființată la data
de 27 martie 1992. Aceasta a fost o federație constituită din două republici non-secesioniste
rămase: Muntenegru și Serbia (incluzând provinciile autonome Voivodina și Kosovo). În 4
martie 2003, a fost redenumită în Uniunea Statală a Serbiei și Muntenegrului, iar numele
„Iugoslavia” a fost desființat oficial. La 3 iunie, respectiv 5 iunie 2006, Muntenegru și Serbia și-au
declarat independența, astfel sfârșindu-se statul iugoslav. Kosovo este, însă, în continuare, subiect
de dispută teritorială între Republica Serbia și auto-proclamata Republica Kosovo. Kosovo și-a
declarat independența la 17 februarie 2008, în timp ce Serbia pretinde că este parte a propriului
teritoriu suveran. Kosovo a fost recunoscut de 71 din cele 192 state membre ale Națiunilor Unite.
Ultima țară având în denumire termenul Iugoslavia său este Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei.

Cuprins

 1Fondarea statului
 2Regatul Iugoslaviei
o 2.1Perioada regelui Alexandru
o 2.2Iugoslavia în anii 1930
 3Iugoslavia în Al Doilea Război Mondial
o 3.1Invadarea Iugoslaviei
o 3.2Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei
 4Republica Socialistă Federativă Iugoslavia
o 4.1Demografie
o 4.2Guvernul
o 4.3Crizele economice și tensiunile etnice
 o 4.4Începuturile destrămării
o 4.5Destrămarea
 5Referințe

Fondarea statului[modificare | modificare sursă]

Iugoslavia a fost un concept statal vehiculat în rândurile intelectualității slave de sud, apărut spre
sfârșitul secolului al XVII-lea și accentuat în secolul al XIX-lea în cadrul Mișcării ilirice, care a
culminat cu realizarea idealului, în 1918, odată cu dezintegrarea Imperiului Austro-
Ungar multinațional, la sfârșitul Primului Război Mondial, și formarea Regatului sârbilor, croaților și
slovenilor. Regatul a fost, însă, mai bine cunoscut, colocvial și chiar pe hărți, sub numele
de Iugoslavia (sau Jugo-slavia în restul Europei); în 1929 a fost redenumit oficial „Regatul
Iugoslaviei”.

Regatul Iugoslaviei[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Regatul Iugoslaviei.

Drapel

Stema

Perioada regelui Alexandru[modificare | modificare sursă]

Regele Alexandru I a interzis, în 1929, partidele naționale politice, a preluat puterea executivă și a
redenumit țara în Iugoslavia. El spera să reducă astfel tendințele separatiste și să atenueze
pasiunile naționaliste. Totuși, politica lui Alexandru a întâmpinat, mai târziu, opoziția unor puteri
europene, ca Italia și Germania, în care fasciștii și naziștii au ajuns la putere, și Uniunea Sovietică,
în care Stalin a devenit președinte absolut. Niciunul din aceste trei regimuri nu a favorizat politica
internă urmărită de Alexandru I. De fapt, Italia și Germania urmăreau să revizuiască tratatele
internaționale semnate după Primul Război Mondial, iar sovieticii erau determinați să își recâștige
pozițiile în Europa și să exercite o politică internațională mai activă.
Alexandru a încercat să creeze o Iugoslavie centralizată. El a decis să elimine regiunile istorice ale
Iugoslaviei, și să traseze noi granițe interne pentru provincii (banovine), care au fost numite după
numele râurilor. Mulți politicieni au fost închiși sau ținuți sub supraveghere fermă de poliție. Efectul
dictaturii lui Alexandru a fost continuarea alienării non-sârbilor de la ideea de unitate. În timpul
domniei sale steagurile națiunilor iugoslave au fost interzise. De asemenea, ideile comuniste au fost
și ele interzise.
Regele a fost asasinat la Marsilia, în timpul unei vizite oficiale în Franța, în 1934, de către Vlado
Chernozemski, un trăgător cu experiență din Organizația Revoluționară Internă Macedoneană a
lui Ivan Mihailov, în cooperare cu Ustașii, o organizație croată revoluționară. Alexandru a fost
succedat de Petru al II-lea, fiul său de unsprezece ani, și un consiliu de regență condus de vărul
său Prințul Paul al Iugoslaviei.

Iugoslavia în anii 1930[modificare | modificare sursă]

Scena politică internațională spre sfârșitul anilor 1930, a fost marcată de creșterea intoleranței dintre
figurile principale, de atitudinea agresivă a regimurilor totalitare și de certitudinea că ordinea
internațională instaurată după Primul Război Mondial își pierdea fortificația, iar sponsorii acesteia își
pierdeau puterea. Susținuți și presați de Italia fascistă și Germania nazistă, liderul croat Vladko
Maček și partidul său care au reușit crearea Banatului Croației (regiune autonomă cu o auto-
guvernare internă semnificativă) în 1933. Acordul specifica faptul că Croația va rămâne parte din
Iugoslavia, dar s-a construit rapid ca o identitate politică independentă în relațiile internaționale.
Întregul regat urma să fie federalizat, dar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a împiedicat
realizarea acestor planuri.
Prințul Paul s-a supus presiunii fasciste și a semnat Pactul Tripartit de la Viena (25 martie 1941), în
speranța ca va ține Iugoslavia departe de război. Dar acesta a fost la nivelul cheltuielilor de sprijin
popular pentru regența lui Paul. Ofițerii cu funcții înalte în armata iugoslavă au fost, de asemenea,
împotrivit tratatului și, în consecință, atunci când regele a revenit în țară (la 27 martie), au inițiat
o lovitură de stat, în urma căreia, generalul Dušan Simović a pus mâna pe putere și a arestat
delegația de la Viena, iar prințul Paul a fost exilat, concomitent, oferindu-i-se regelui Petru, la vârsta
de 17 ani, puteri depline, punându-se, astfel, capăt regenței. Văzându-și amenințate planurile de
expansiune în Balcani, Hitler a decis atacarea Iugoslaviei, la 6 aprilie 1941, iar, mai târziu,
invadarea Greciei, țară care, anterior, în 1940, reușise să respingă și să pună pe fugă armata Italiei
mussoliniene.