Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Papp David
Papp David
A. Argument
B. Capitole
I. Turismul în România
1. Evoluția turismului în România
2. Turismul
2.1. Potențialul turistic al României,
2.2. Provinciile turistice din România
2.3. Formele de turism
2.4. Obiective turistice din România
C. Bibliografie
D. Anexe
A. Argument
România deţine atât elemente care au însemnătate pentru turism cât şi o multitu -dine de
mijloace care pot facilita activităţile specifice acestui domeniu. Răspândirea acestora în teritoriu este
diferită existând pe de-o parte aglomerări de obiective ce au condiţionat şi concentrări de modalităţi
şi resurse de punere în valoare a acestora, iar pe de alta spaţii largi în care toate acestea sunt dispiate.
Mai mult în prima categorie evoluţia locală, regională este variată în contextul impunerii unora spre
anumite tipuri de activităţi turistice, unele re -cunoscute pe plan naţional şi internaţional în raport de
altele care dispun de obiective la fel de însemnate dar puţin cunoscute şi unde mijloacele de
valorificare sunt reduse.
Pentru a avea o bază într-un program complex de organizare şi dezvoltare turistică a ţării şi a
oricărui teritoriu trebuie să se plece de la inventarierea corectă a tot ceea ce există şi la diferenţierea
de unităţi care să se poată înscrie într-un sistem ierarhic. Componentele de ordine diferite vor abvea
o anumită alcătuire şi funcţionalitate dar şi legături care să asi- gure intercondiţionarea şi prin aceasta
unitatea sistemului.Pentru turism importanţă are sta- bilirea de unităţi taxonomice precise care pe de-
o parte fiecare reflectă un anumit nivel de resurse potenţiale iar pe de altă parte un minim de dotare
(mijloacele) posibile la un mo- ment dat, pentru valorificarea acestora. Dacă prima componentă
poate fi privită ca relativ fixă (mai ales în cazul elementelor specifice cadrului natural), cea de a doua
are un caracter dinamic în sensul unei evoluţii sau involuţii în funcţie de politicile economice
aplicate.
Scara ierarhică normală, cel puţin pentru evaluarea potenţialului turistic o constituie: punctul
turistic, localitate (cu valenţe turistice), centru turistic, axă turistică, zonă turistică, regiune turistică la
care în cazul României se poate adăuga provincia turistică.
Obiectivele esenţiale ale studiului de față constă tocmai în cunoaşterea patrimoniului turistic,
a materiei prime neprocesate, sau parţial amenajate care se constitue ca factor fundamental, făara de
care turismul ca fenomen şi mai ale3s activitate ec onomică majoră nici nu poate fi conceput.
Un alt obiectiv este cel de a surprinde tendinţele aparent aleatoare stimulate de noile
orientări, de impactul cu procesul de privatizare şi legislaţie, dar mai ales cele legate de iniţiativele
particular-familiare, mai ales în mediul rural care dă consistenţa şi spaţialitate şi aferă noi posibilităţi
şi direcţii de expansiune.
La nivel regional spaţial sunt surprinse caracteristici care individualizează entităţi ce permit
emiterea de prognoze şi tendinţe de dezvoltare.
În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe plan naţional cât şi
internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizaţiei contemporane nu
numai prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care-l practică, dar mai ales prin
implicaţiile sale.
Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare
complexitate de situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi, până
la cerinţele reconfortării fizice sau intelectuale.
Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi însuşirile de a călători,
pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau pentru îngrijirea
sănătăţii.
Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult sau mai
puţin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însuşirile aerul, pământul, vegetaţia sau apa. Dar
oricât de spectaculoase vor fi asemenea însuşiri, ele pot da deplinătate numai în măsura asocierii lor
“civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale, istorice, economice privite ca atare, dar mai ales pe
firul metamorfozelor lor în timp şi spaţiu.
Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să ne bucurăm
de “natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu munca şi inteligenţa
omenească.
Din punct de vedere etimologic, conform dicţionarului Larousse, termenul “turism” ar
proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în circuit”, care a fost preluat de limba franceză “tour” –
călătorie, plimbare. Pe de altă parte, unele dicţionare susţin originea engleză a cuvântului, provenit
din “tour” şi “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki, 1977).
Există o serie de definiţii ale turismului care sau remarcat de-a lungul timpului.
Definiţie elaborată de Swizewschi şi Oancea (1977) consideră turismul un fenomen social-
economic de masă, caracteristic civilizaţiei industrial-urbane ce se deplasează in cadrul relaţiilor
interdependente dintre mediul geografic şi societate. El constă în consumarea produsului turistic pe
diferite arii geografice şi unităţi de timp, ca urmare a deplasărilor banale ale indivizilor în afara
activităţilor productive sau a obligaţiilor de serviciu, având ca rezultat regenerarea forţei de muncă,
refacerea sănătăţii îmbogăţirea orizontului cultural (inclusiv satisfacţii spirituale).
B. Capitolul I
Turismul în România
1.Evoluția turismului în România
Organizația Mondială a Turismului (O.M.T. – ce își are sediul la Madrid) definește tu- rismul
ca fiind “ activitățile realizate de persoane sau grupuri de persoane pe durata călătorii -lor și șederii
acestora în locații diferite de spațiul obișnuit traiului cotidian1. Conform determi- nărilor turismul
este „activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite
mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti dintr-un anumit punct de vedere". Activitatea turistică
poate fi considerată una din cele mai vechi ocupaţii ale omului încă pe timpurile când nomadismul
era modul de viaţă al unei colectivităţi umane.
Pe parcursul evoluției societății umane, omul în permanenţă a avut şi activităţi turistice, care au
fost impuse de anumite situaţii, nevoi, necesităţi şi poate nu în ultimul rînd pentru ceea ce numim noi
astăzi agrement. Turiştii care se deplasau dintr-un loc în altul au fost în de- cursul timpului printre
primii şi cei mai dinamici purtători de informaţii. În condiţiile lipsei telecomunicaţiilor succesele de
dezvoltare în toate activităţile umane erau difuzate şi prin tu- rişti. Cu certitudine se poate afirma că
turismul a existat în toate epocile istorice, ceea ce s-a nodificat în timp a fost doar formele de
deplasare a turiştilor, scopurile acestora.2 Pentru unii turismul este o distracţie sau o formă de
menţinere sau de refacere a sănătăţii, iar pentru alţii o activitate profesională, o necesitate vitală.
România, cu o experienţă de peste 2000 de ani în activităţile turistice, în prezent îşi per-
fecţionează formele de practicare a turismului, infrastructura turismului şi se află în faţa adop- tării
unei strategii al activităţilor turistice, prin luarea în considerare a experienţei ţărilor avan- sate, a
elaborărilor ştiinţifice din marile centre universitare şi academice.3 România are posibi- lităţi
universale, specifice, unice în dezvoltarea turismului. România nu poate (şi nici nu trebuie) să preia
un model elaborat şi folosit în alte ţăr ale lumii. România are propriul său po-tenţial ştiinţific şi
practic care să fundamenteze strategia sa proprie, cu totul originală, pe care să o aplice prin metode,
de asemenea, întrutotul specifice. O asemenea orientare nu poate fi explicată doar prin experienţa
istorică sau prin originalitatea condiţiilor geografice, climatrice, tradiţiilor, obiceiurilor, artei, culturii
etc.
În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de
60%4 dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări
precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania.
Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori
și Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară. În timpul iernii,
1
Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti,
2
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
3
Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de Geografie,
4
Stănculescu G. – „Tehnologia turismului”, Editura Oscar Print, București 2003
stațiunile de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor
străini. Pentru atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe
transilvănene precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște
importante puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se
concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le
reprezintă Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din
Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt cele
naturale precum Delta Dunării,Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri
din Munții Apuseni.
5
Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie.
7
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie
DESTINAŢII TURISTICE ÎN ROMÂNIA
2. Turismul
2.1.Potențialul turistic al României
Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție
indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin
valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice.
a) Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea
peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele
atracții ale reliefului sunt generate de:
- fenomenele geologice.
Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției,
alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial
(hidrografic, floră, faună).
- regimul pricipitaților;
- nebulozitatea atmosferei;
Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism: • sporturile de iarnă prin
prezența, consistența și menținerea stratului de zăpadă; • cura heliomarină; • climatoterapia.
8
George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.
c) Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor
elemente de potențial turistic:
- râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice; mări, delte și estuare; ape minerale și termominerale și
favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină, de
practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear.
- o atracție turistică în sine: parcuri naturale ca destinații de vacantă, parcuri dendrologice, rezervații
științifice;
e) Fauna - prezintă din punct de vedere turistic o importanță: - cinegetică și piscicolă - datorită
bogăției și variații speciilor;
- științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații ți
parcuri zoologice și constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit
sportiv, științific, de cunoaștere.
9
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie.
Patrimoniul cultural – istoric
- cetățile daco – romane: Monumentul triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta, unde se
afla si ruinele podului Traian, Dierna Orsova; Napoca (Cluj Napoca), Potaissa (Turda);
- cetățile medievale: Sighișoara, Neamț, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din București,
Alba Iulia, Targoviște;
- cetăți țărănești fortificate: Depresiunea Brașovului, „Tara Bârsei” Rășnov, Bod, Feldioara, Prejmer,
Teliu Maierus.
- mănăstirile Bucovina- Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna, Arbore, Dragomirna, Neamț –
Agapia, Varatec, Neamț, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia;
- bisericile: Biserica Neagra din Brașov; „Biserica Trei Ierarhi” din Iași;
- arhitectura si tehnica populara specifica, cele din zonele Bucovinei, Tarii Moților, Maramureș,
Dornelor;
10
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie.
- obiceiuri, tradiții populare exemplu: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul datinilor si
obiceiurilor de iarna de la Sighetu Marmatiei;
- edificiile unor instituții culturale ca: Ateneul roman, Operele din București, Timișoara, Cluj, Palatul
Culturii din Iași, Bibliotecile din Oradea, Alba Iulia, Casa Sfatului din Brașov;
- muzeele si casele memoriale cu profile diverse: științele naturii, istorice, știința și tehnica
etnografica si arta;
- evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale filmului,
ale teatrului, expoziții si târguri, serbări (Serbările Marii, Serbările Zăpezii);
- Palate: Palatul Culturii – Iași; - Biblioteci: biblioteca Bathyaneum – Alba Iulia; - Sate turistice:
Rucar, Bran, Fundata, Bogdan – Vodă;
- orașele care sunt atractive prin arhitectura specifica, prin valorile de arta pe care le adăpostesc sau
evenimentele pe care le găzduiesc: București, Cluj Napoca, Timișoara, Alba Iulia, Oradea,
Sighișoara, Iași, Bistrița.
- localitățile rurale care pe lângă aceste valori oferă si condiții naturale deosebit de atractive pentru
petrecerea timpului liber.
România dispune de un bogat şi complex potenţial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o
varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală şi termală, lacuri folosite pentru agrement,
nataţie şi pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase şi conifere,
11
Stănculescu G. – Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003
peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de câmpie, litoral şi
Delta Dunării. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este rezultatul conexiunilor
stabilite între om şi natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la conturarea de provincii turistice
şi zone turistice (în cadrul acestora sunt centre, localităţi şi obiective turistice fiecare reflectând un
anumit grad de complexitate atât ca potenţial turistic şi infrastructură cât şi ca mod de desfăşurare a
activităţilor turistice).12
Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date de
asocierea elementelor naturale şi a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică
corespunzător sau nu elementele existente.
predominarea elementelor naturale (relief glaciar, carstic, vulcanic, creste, vârfuri ascuţite,
mase de grohotişuri, platouri, chei şi defilee, numeroase izvoare şi lacuri, pajişti alpine şi
subalpine, intense păduri de conifere şi foioase, faună cinegetică valoroasă etc.)
concentrarea elementelor istorice şi de cultură ca şi a celei mai mari părţi din infrastructură în
depresiuni şi în lungul văilor mari, aici găsindu-se şi centrele turistice care polarizează
dinamica turistică;
În cadrul ei se separă două mari categorii de zone turistice. Prima include masivele muntoase(M
Gutâi, M.Rarău-Giumalău, M.Rodnei, M.Ceahlău, M.Hăşmaş, M.Călimani, M.Harghita,
M.Buzăului, M.Braşovului, M.Ciucaş, M.Piatra Craiului, M.Bucegi, M.Făgăraş, M.Iezer, M.Cozia,
M.Căpăţânii, M.Şureanu, M. Parâng, M. Retezat, M.Ţarcu, M.Godeanu, M.Apuseni ) în care există
multe atracţii turistice dominant cu caracter natural ce sunt cuprinse în sisteme de poteci cu marcaje
turistice; aici sunt cabane, amenajări pentru sporturi de iarnă, areale pentru pescuit sau vânat;
drumeţia constituie forma principală de turism.
Mult mai extinse sunt zonele turistice complexe care includ depresiuni, văi importante cu
numeroase aşezări precum şi porţiuni din munţii vecini. În cadrul lor sunt diferite tipuri de obiective
antropice (culturale, istorice, sociale etc.) concentrate în localităţi dar şi obiective naturale (îndeosebi
lacuri, izvoare minerale, unele rezervaţii naturale etc. aflate în apropiere); se impun mai multe centre
turistice cu dotări variate pentru turism din care se organizează excursii; formele de turism
importante sunt: recreerea şi odihna, tratamente în staţiuni balneare şi climaterice, excursii în circuit
12
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie.
etc. Cele mai însemnate zone sunt: Oaş, Maramureş, Bucovina, Bistriţa, Braşov, Ciuc-Gheorghieni,
Banat, Buzău- Vrancea,
Infrastructura tradiţională 13formată din drumuri forestiere, poteci marcate sau nemarcate,
cabane sau refugii a fost completată în ultimul timp prin apariţia mai ales în cadrul depresiunilor şi în
lungul culoarelor de vale a numeroase aşezări în care s-a dezvoltat agroturismul (Depresiunea
Dornelor, Depresiunea Maramureş, Ţara Oaşului, Munţii Apuseni)
Provincia turistică Dobrogea cuprinde spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Această provincie
are caracter complex, elemente turistice naturale se îmbină cu cele antropice, iar infrastructura şi
dotările sunt variate dar cu o distribuţie diferită. Se impun două zone turistice
Delta Dunării (grinduri pe care se află sate mici pescăreşti, lacuri, canale braţele
Dunării pe care se face navigaţie; Sulina singurul oraş din Deltă şi Tulcea –
centrul turistic din nordul Dobrogei din care se pătrunde în inima Deltei). În restul
Dobrogei se adaugă mai multe centre turistice cu importanţă mai mică
(Cernavodă, Măcin, Medgidia, Babadag etc.) şi două axe turistice: axa Carasu
(Cernavoda-Medgidia-Constanţa) şi axa dunăreană (Ostrov-Cernavoda-Topalu-
Hârşova-Măcin-Issacea) care se caracterizează prin mnumeroase urme de
civilizaţie materială încă din cele mai vechi timpuri.
Provincia Dealurilor Transilvaniei include partea centrală a României desfăşurată între ramurile
Carpaţilor. Precumpănesc obiectivele istorice şi cultural tradiţionale (cetăţi şi ruine de cetăţi antice şi
medievale nu numai în oraşe dar şi în sate, castele şi palate, biserici în stil gotic, baroc, renascentist
etc., cetăţi ţărăneşti, biserici din lemn, clădiri din sec. XVIII-XIX etc.). Se adaugă elemente ale
cadrului natural (lacuri sărate rezultate prin prăbuşirea exploatărilor de sare pe seama cărora s-au
dezvoltat staţiuni balneare, rezervaţii naturale floristice, geomorfologice, peisaje inedite etc.).
provincia Dealurilor Transilvane se caracterizează printr-o dotare corespunzătoare mai ales în oraşe,
dar apariţia unor centre de turism rural în cadrul depresiunilor Sibiu şi Făgăraş sau în arealul Bistriţa-
Cluj.
În cadrul acestei provincii se disting câteva zone turistice cu caracter complex în jurul unor
mari centre turistice (în jurul oraşului Cluj-Napoca
13
Stănculescu G. – Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003
zona Someşul Mare, în jurul oraşelor Târgu Mureş, Sighişoara şi Medias
Cu excepţia părţii nordice a provinciei turistice, dotările turistice sunt slabe şi sunt reprezentate doar
de câteva hoteluri situate în oraşe.
Provincia dealurilor din sudul României include Subcarpaţii şi Podişul Getic. Elementele cu
importanţă turistică sunt – un relief fragmentat cu multe forme deosebit de pitoreşti, lacuri sărate şi
izvoare minerale, pe seama cărora s-au dezvoltat multe staţiuni balneoclimaterice–Slănic Prahova,
Călimăneşti, Govora, Olăneşti, Săcelu), vulcani noroioşi şi carst pe sare, biserici şi mănăstiri din sec.
XIV-XVIII, un bogat fond etnofolcloric tradiţional. Se separă câteva zone (Buzău- Vrancea,
Prahova-Argeş, Oltenia de Nord). Această provincie este relativ aproape de Bucureşti şi de alte oraşe
din câmpia Română care se constituie şi principalele zone emiţătoare de turişti, alături de oraşele
mari situate în interiorul acestei zone. Infrastructura este relativ bună fiind localizată cu precădere în
lungul văilor principale (Olt, Jiu, Argeş, Prahova) şi în staţiunile balneare sau climaterice situate aici.
Se pot adăuga axele turistice ale văilor Teleajen şi Doftana.
Provincia Câmpia Română are o extindere mare, obiectivele de interes turistic ca şi cea mai mare
parte din amenajările destinate odihnei şi agrementului sunt concentrate în oraşe (Craiova, Piteşti,
Ploieşti). Se impune zona Bucureştiului care include oraşul dar şi o parte din câmpia limitrofă. Aici
sunt cele mai multe muzee de importanţă naţională, ruinele palatului şi curţii domneşti din sec. XV-
XVI, biserici vechi din sec. XVII-XIX, palate şi edificii reprezentative din sec. XIX-XX, cele mai
însemnate instituţii cultural-artistice, o salbă de lacuri şi păduri de agrement, un echipament turistic
variat etc. Celelalte oraşe constituie centre turistice însemnate care polarizează activităţile turistice pe
spaţii mai mici fiind în acelaşi timp localităţile din care pornesc fluxuri spre zonele vecine din
Subcarpaţi şi Carpaţi. O axă însemnată în perspectivă va fi Dunărea.
Provincia dealurilor şi câmpiilor din vestul ţării reprezintă o provincie turistică de mare
importanţă care are în compunere Dealurile şi Câmpia de Vest, regiuni cu un poteţial turistic natural
variat dar doar parţial valorificat, şi cu un potenţial antropic diversificat şi bine valorificat.
Activităţile turistice se desfăşoară în oraşele mari (Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Lugoj,
Zalău, Baia Mare) în care sunt concentrate obiective îndeosebi social-culturale şi istorice şi o
infrastructură bine reprezentată. Ele constituie şi centre din care pornesc fluxuri de turişti spre
localităţi turistice mai mici din câmpie (pentru odihnă şi agrement la sfârşit de săptămână) sau din
staţiunile din Carpaţii Occidentali. Importante sunt şi staţiunile balneoclimaterice care s-au dezvoltat
aici pe seama izvoarelor termale şi minerale de la Buziaş, Băile Felix, Băile 1 Mai şi Băile Tinca de
importanţă naţională sau locală.
2. Lacurile terapeutice
3. Nămolurile terapeutice
5. Salinele
6. Plantele medicinale
2. Lacurile terapeutice, datorează calităților fizico – chimice ale apelor lor si ale unor
particulelor ca fenomenul de heliotermie si salinitate ridicata, prezintă un deosebit interes terapeutic.,
apele acestor lacuri sunt clorurate sodice, iodurate sau suflatate.
14
Stănculescu G. –Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003
- de pe litoral marin – Techerghiol, Mangalia; - din masivele de sare din zonele dealurilor sub
carpatice sau de podiș (de la Sovata, Ocna Murea, Ocna Dej, Ocna Sibiului, Slanic Prahova, Ocna
Sugatag.).
- sapropelice, nămoluri negre, sulfuroase, specifice lacurilor: Techerghiol, Amara, Lacul Sarat,
Sovata, Ocna Sibiului, Ocnele Mari si Marii Negre.
- Emanațiile naturale de dioxid de carbon, specific munților vulcanici Oaș – Caliman – harghita,
sunt utilizate ca mofete la Baile Tusnad, Borsec, Buziaș, Covasna, Vatra Dornei, Sangiori Bai,
Harghita Bai.
- Emanațiile naturale de hidrogen sulfurat, sunt intalnite la: Sugag- Bai si Santimbru Oas fiind unice
in Europa.
5. Salinele constituie un important factor de cura, baze de tratament, se afla la Targul Ocna,
Slanic, Prahova, Slanic Moldova, Praid si Cacica.
6. Plantele medicinale ca factori naturali de cura, sunt din ce in ce mai solicitate balneomedic, atât
in prepararea unor medicamente, cat si in cura externa ca bai de plante.
7. Factori climatici de cura pot fi utilizați in menținerea sau ameliorarea stării de sănătate a
organismului uman prin climatoterapic. In urma cercetărilor de bioclimatologie medicala sau
evidențiat mai multe bioclimate cu calități terapeutice:
- bioclinat excitant de câmpie si litoral: - bioclimat sedativ indiferent din câmpia de vest, dealurile si
podișurile pana la 600 -1000 m;
- bioclimat tehnico stimulant specific altitudinilor de peste 800 m si pana la circa 2000 m.
• Altul mai puțin agresiv cu caracter sezonier care decurge din folosirea mediului înconjurător
pentru activități de turism si agrement. Aceasta este rezultatul:
a) concepție greșita de valorificare a unor resurse turistice, zone, puncte sau obiecte turistice;
b) presiuni directe a turiștilor asupra peisajului, florei, faunei sau a altor obiective turistice pe care le
poate deteriora total sau parțial. In ceea ce privește protecția si conservarea mediului, in tara noastră
este creat un cadru juridic solid, reflectat in sistemul de legi, hotărâri si alte acte normative care
stabilesc principiul, normele generale si speciale, precum si răspunderile ce revin societăților,
persoanelor fizice si chiar organelor centrale si de control in acest domeniu.
• București – Sinaia – Predeal – Paraul Rece – Rasnov – Bran – Rucar - Targoviste – București;
• București – Sinaia – Bușteni – Predeal – Brașov Victoria – Podragu – Bâlea Lac – Băile Cascada –
Lacul Vidraru – Curtea de Argeș – București;
• București – Pitești – Curtea de Argeș – Bâlea Lac – Cartisoara – Avrig – Sibiu – Ramnicu Valcea –
Pitești – București;
• Oradea – Beius – Stana de Vale – Cabana Lasu – Cabana Valea Draganului – Alesd – Oradea;
• plimbări cu vaporul, hidrobuzul sau bărcile pe canalele Deltei și pe lacurile interioare; - programele
gastronomice cu specialitățile pescărești;
Dintre itinerarile turistice care pot fi practicate in Delta Dunării exemplificăm: o București – Tulcea
– Murighiol – Babadag – Enisală – Histria – Mamaia – Constanța – București; o București – Tulcea
– Chilia Veche – Sulina – Crișan – Maliuc – București.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă prin valoarea și diversitatea atracțiilor, o importantă
destinație artistică. Între programele turistice ce pot fi organizate evidențiem: - sejururi de 6 – 12 zile
pentru odihnă și pentru cură helio – marină;
15
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie
Din punct de vedere al resurselor naturale și al resurselor turistice antropice, România este
foarte bine reprezentată, principalele atracții turistice o reprezintă elementele de etnografie, folclor,
artă populară, rezervațiile naturale , stațiuni balneoclimaterice precum și fondul cinegetic Romanesc.
În ceea ce privește structurile de primire România are o imagine destul de bună pentru viitor, dar
totuși ar fi loc și pentru mai bine, astfel are în vedere construirea unor structuri noi, dar și
modernizarea celor existente. Structurile turistice ale alimentației și tratament sunt bine reprezentate
în comparație cu cele de agrement și prestări servicii, care nu sunt suficient de bine dotate din punct
de vedere al bazei tehnico – materiale. Acestea din urmă necesită modernizări masive, dar și
introducerea unor noi forme de agrement și extinderea rețelei de servicii. Turismul este foarte strâns
legat de civilizație și cultură, între ele instituindu-se o relație de interdependență. Prin valorificarea
resurselor naturale, umane și financiare puse la dispoziția sa, turismul generează efecte economice și
sociale care duc la creșterea eficienței economice, a progresului și a civilizației. Manifestarea cererii
turistice și dinamica acestuia în România sunt determinate de o serie de factori demografici,
psihologici, organizatorici, care joacă un rol hotărâtor în cadrul diferitelor segmente de turism.
Pentru o dezvoltare complexă a turismului potențialii clienți ar trebui să fie mai bine informați prin
intermediul mass – media, internet, TV
Obiective turistice oferite de relief sunt numeroase şi frecvent asociate; mai importante sunt16:
-vârfurile principale din masivele montane sau deluroase care constituie o atracţie prin
fizionomie(Detunatele, Creasta Cocoşului, Istriţa, Pietrele Doamnei), prin înălţime (cele 11 vârfuri
carpatice româneşti care depăşesc 2500m), prin vederea panoramică Vârful Omu din munţii Bucegi
sau Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraş, vf.Ouşoru din sudul Munţilor Suhard)
-cheile, defileele şi cascadele - prin fizionomie şi pitoresc aparte sunt între cele mai căutate pentru
drumeţie, alpinism (ex. Defileele Jiului, Oltului sau Dunării; cheile Bicazului, Ialomiţei; cascada
Iadolina, Putnei, Urlătoarea, Cormaia)
-formele de relief carstic (peşteri, doline, avene, lapiezuri, polii etc.) se impun prin spectaculos şi
inedit; multe sunt şi rezervaţii naturale.Cele mai reprezentative peşteri din România sunt: Peştera
Vântului şi Meziad din Munţii Pădurea Craiului, Gheţarul Scărişoara şi Peştera Urşilor din Munţii
Bihor, Topolniţa din Podişul Mehedinţi, Cloşani din Podişul Mehedinţi, Polovragi, Peştera Muierii
din Munţii Căpăţânii. Câteva din peşterile României prezintă picturi rupestre şi urme de viaţă materială
16
Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
din pleistocen cum ar fi cele de la Pescari (Defileul Dunării), Cuciulat (Podişul Someşan), Peştera de
la Gura Dobrogei (Podişul Casimcea). Renumite prin marea densitate şi varietate a formelor carstice
sunt: platourile din Munţii Aninei (Iabalcea, Ravniştea, Colonovăţ), Munţii Locvei (Cărbunari,
Sf.Elena), Munţii Pădurea Craiului (Damiş-Zece Hotare) unele creste sau bare calcaroase (Piatra
Craiului, Vânturariţa -Buila) sau masive (Hăşmaşul Mare).
-forme de relief pseudocarstic sunt dezvoltate pe sare, gips şi brecia sării; se aseamănă cu formele de
relief carstice şi se impun în peisaj în Subcarpaţi (Meledic pe valea Slănicului de Buzău, Depresiunea
Între Râmnice, Ocna Mureş, Ocna Sibiu, Ocna Dej etc.)
-formele de relief vulcanic (conurile, craterele, platourile vulcanice, măgurile aparţinând neckurilor
etc.). La noi în ţara forme de relief vulcanic bine păstrate se întâlnesc în Munţii Călimani şi Harghita;
Etna sau Vezuviu în Italia.
-formele de relief create de vânt (dunele de nisip în Franţa, câmpurile de nisip -ergurile sahariene,
kumurile din Asia Centrală etc.). La noi în ţară se impun câmpurile de dune din Delta Dunării, Hanu
Conachi, la Carei sau în sudul Olteniei.
-formele de relief glaciare create de gheţarii pleistoceni (circurile, văile, morenele, blocurile eratice
etc. din Carpaţi, Alpii Scandinaviei, Canada etc.). Se impune peisajul glaciar carpatin complex din
munţii Rodnei, Făgăraş, Retezat, Parâng.
-formele de relief din lungul ţărmurilor îndeosebi falezele (Bretagne), plajele, insulele legate prin
cordoane de nisip, deltele etc. - ex. ţărmul românesc înalt cu faleză şi cel cu plaje şi delte).
-forme de relief rezidual, prezente la nivelul interfluviilor alpine- creste zimţate, turnuri, abrupturi cu
baza acoperită de grohotişuri -ex. Piatra Craiului, Creasta Făgăraşului etc.
-stânci cu forme deosebite rezultate din eroziunea diferenţială şi acţiunea mai multor agenţi externi,
sunt dezvoltate îndeosebi pe conglomerate şi calcare în munţii Ciucaş, Bucegi, Ceahlău.
-vulcanii noroioşi-forme de relief create prin acumularea şi solidificarea noroiului argilos scos la zi
de gazele din adânc (Pâclele Mari, Pâclele Mici, Andreiaşu din judeţul Buzău; Haşag pe valea Visei;
Băile Homorod )
17
Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Obiective turistice de natură geologică18. Pe ansamblu sunt mai puţin căutate; doar de cei care şi-au
făcut din acestea un hobby (ex. puncte fosilifere). Pot fi şi unele fenomene inedite care stârnesc interes
sau care sunt folosite într-un anumit scop. În acest sens, se pot separa:
-creste, ziduri, martori de eroziune impuse de existenţa locală a unui anumit tip de rocă (cristalin,
eruptiv, calcare etc.). Se pot menţiona în acest sens: Detunatele din Munţii Metaliferi cu coloane de
bazalt; coloanele de bazalt de la Racoş, creasta de granite şi cuarţite din Culmea Pricopan, Creasta
Cocoşului din Gutâi, zidurile de andezit bazaltoid de pe Firiza.
-focurile vii- fenomen rezultat din autoaprinderea gazelor naturale din adânc care ies la suprafaţă în
lungul faliilor, fisurilor etc. (ex. la Terca în bazinul Slănicului de Buzău şi Andreiaşu pe valea
Milcovului).
-mofetele, emanaţii de CO2, folosite în tratamentul anumitor boli (circulaţia periferică) în puncte
amenajate (ex. Tuşnad, Covasna etc.); în unele locuri, necunoaşterea efectelor nocive pentru respiraţie
a condus frecvent la moartea animalelor şi accidental a oamenilor, de unde renumele căpătat şi
numeroasele legende ţesute asupra acestora -ex. Peştera Ucigaşă de la Balvanyos.
-cariere cu un anumit tip de rocă, mai rară sau care prin frumuseţe stârneşte interes (ex. marmura de
Ruşchiţa, Vaşcău, Moneasa; granitul de Greci; chihlimbarul de la Colţi).
-vechi ocne de sare sau saline care au fost amenajate pentru diferite activităţi turistice (balnear-Tg.
Ocna, Slănic Prahova, Ocna Dej, Praid etc.; antrenamente şi concursuri sportive –Slănic Prahova).
-puncte fosilifere, rezervaţii geologice şi paleontologice (ex. Strunga din Bucegi pentru fauna
cretacică, Suslăneşti pentru impresiunile fosile de peşti şi plante din oligocen etc.).
-regiuni puternic accidentate tectonic care stârnesc curiozitatea cunoaşterii (ex. falia San Andreea din
California; culoarul tectonic Timiş - Cerna
Obiective turistice cu caracter biogeografic-sunt numeroase, dar la noi sunt într-o anumită măsură
cunoscute şi necontrolat valorificate, pentru turism. Cele mai însemnate sunt19:
- pădurile din marginea localităţilor sunt căutate mai ales pentru pentru recreere la sfârşit de
săptămână; se adaugă pentru grupuri restrânse şi pentru alte activităţi cum ar fi vânatul şi culesul
fructelor de pădure; dar ele ar putea reprezenta obiective importante pentru activităţile cu elevii la
unele teme geografice, biologice. Pădurile au atât funcţie economică (mai ales pădurile situate la
marginea marilor oraşe cu activitate industrială intensă) cât şi funcţie de recreere.
-pădurile parc se află în unele sectoare ale oraşelor mari şi au rezultat fie, prin amenajări speciale în
pădurea iniţială ( alei, puncte de alimentaţia, mijloace de recreere –ex. Băneasa pentru Bucureşti, Vatra
18
Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
19
xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
Dornei, Copou la Iaşi), fie prin plantaţii, uneori cu arbori aduşi din diferite locuri din ţară sau străinătate
(Dumbrava Sibiului); rolul recreativ este dominant..
-parcurile dendrologice sunt suprafeţe în limitele unei localităţi în care după un anumit plan au fost
plantate specii de arbori, arbuşti, plante perene din diferite părţi ale Globului (multe cu carcter exotic),
spre ele conducând alei; suprafaţa este parcelată iar gruparea speciilor în acestea se face după o
tematică care îmbină mai multe criterii ştiinţifice (arbori şi arbuşti subtropicali, plante specifice
mediului acvatic sau celui alpin etc.); uneori sunt şi sere cu specii tropicale, decorative, recreeative.
Între parcele sunt alei iar denumirile plantelor importante sunt indicate prin panouri sau tăbliţe (ex.
Simeria, Moacşa lângă Curtici, Săvărşin, Gura Humorului, parcul din faţa cetăţii Suceava).Unele au şi
grupuri de cercetători.
-grădinile botanice sunt parcuri amenajate în conformitate cu un plan strict ştiinţific; conţin specii de
arbori, arbuşti, plante de parter din diferite locuri de pe Glob, colecţii de plante rare, sere; colectiv de
cercetare, ierbare etc. În România cele mai importante sunt la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Jibou,
Galaţi etc.
-parcuri pentru recreere şi odihnă - există în toate oraşele numărul fiind în funcţie de mărimea
acestuia; gradul de dotare este diferit; cele mai mari sunt organizate în jurul unor lacuri (frecvent
antropice); au spaţii cu amenajări speciale pentru odihnă, joaca copiilor, activităţi cultural-sportive etc.
(ex. Cişmigiu, Herăstrău, Titan în Bucureşti).
-păduri în regiunile montane, de deal şi podiş care sunt străbătute pe anumite trasee turistice
(ex.Bucegi pe versantul prahovean, Munţii Baiu). În această grupare intră mai multe categorii cum ar
fi: păduri de interes cinegetic, păduri de tip turistic străbătute de trasee turistice, păduri cu folosinţă
pentru campare aflate în grade diferite de amenajare.
-păduri cu arbori seculari (Slătioara din estul munţilor Rarău; pădurea Valea Putnei din estul munţilor
Giumalău, în M. Buzăului la Harţagu şi Viforâta; în M. Călimani); frecvent sunt suprafeţe mai mari în
care există pâlcuri de molizi sau fagi, iar în câmpie stejari cu înălţime şi diametre foarte mari şi care
au o vârstă care depăşeşte 150 ani; frecvent constituie rezervaţii naturale (la vest de Buzău pădurile
Spătaru şi Crâng, la Snagov, Comana etc.).
-rezervaţii botanice, forestiere sunt în mai mică măsură introduse în literatura turistică şi ca atare sunt
frecventate doar de specialişti sau de cei care doresc să le cunoască cu un scop didactic sau ca hobby.
(ex. turbăriile de la Mohoş, Tuşnad, Borsec, Poiana Stampei etc.). Există însă şi rezervaţii în care se
impune un anumit component floristic, el constituind chiar un simbol pentru localitatea în moşia căruia
se află. Mai mult la anumite date calendaristice în acele locuri se organizează sărbători folclorice care
atrag numeroşi turişti (ex. Sărbătoarea înfloririi liliacului sălbatic de la Ponoare, Sărbătoarea castanului
de la Tismana; Sărbătoarea narciselor la Vad în Depresiunea Făgăraş, bujorul sălbatic de la Zaul de
Câmpie).
-rezervaţii faunistice - în care sunt protejate anumite specii de mamifere (capra neagră, ursul carpatic),
păsări (pelicani, egrete, stârci etc.), peşti (lostriţa pe Bistriţa, Vişeu, aspretele pe Vâlsan); cele mai
multe sunt concentrate în Delta Dunării, bălţile Dunării sau în munţii înalţi.
-rezervaţii naturale complexe în care alături de specii rare de plante, animale ce au însemnătate
distinctă fiind protejate, se adaugă valoarea peisajului, unele elemente inedite ale reliefului sau
alcătuirea geologică (dominant în masivele carpatice).
-locuri unde există specii de plante endemice sau animale strict protejate fără a fi rezervaţii naturale
(îndeosebi cu liliac sălabtic, lalea pestriţă, bujor).
-grădini şi puncte zoologice sunt spaţii amenajate care cuprind specii de animale captive din ţara
noastră iar cele mai mari şi din afară Constituie locuri de vizită, îndeosebi pentru copii dar şi de studiu
(Grădina Zoologică Băneasa, Călăraşi, Tecuci, etc.)
-parcurile zoologice reprezintă areale de pădure îngrădite, aflate sub protecţie în care sunt colonizate
anumite grupuri de animale în scop ştiinţific dar şi pentru vizite turistice (Vânători Neamţ, Bucşani-
Dâmboviţa, Haţeg)
-locuri unde se pot practica vânătoare sportivă şi pescuitul sportiv; există perioade în care aceste acţiuni
se realizează organizat sau individual. Spre exemplu toamna se practică pescuit sportiv de rang naţional
şi internaţional îndeosebi pentru ştiucă şi crap pe marile bălţi sau vânat de raţe sălbatice şi iepuri în
Delta Dunării.
- parcurile naţionale sunt spaţii delimitate în majoritatea situaţiilor în regiunile muntoase. Ele
constituie o regiune în care valoarea deosebită a componentelor naturale, multe din ele rarităţi au impus
protejarea totală faţă de activităţi economice (exploatări forestiere, miniere, agricole etc.); în cadrul lor
sunt rezervaţii ştiinţifice în care nu se pătrunde decât cu autorizaţie specială şi spaţii în care sunt trasee
turistice şi unele amenajări necesare practicării acestuia (ex. Parcul naţional Retezat, Parcul naţional
Rodna etc.). Primul a fost cel din Munţii Retezat care are acest statut din 1935. Din 1979 el este în
acelaşi timp şi rezervaţie a biosferei. După 1990 au mai primit acest statut încă 10 regiuni. În cadrul
lor există areale strict ocrotite care au caracter ştiinţific şi spaţii limitrofe protejate dar în care
activităţile turistice sunt permise doar sub control ecologic ( ex: cele 2 areale din Munţii Retezat).
-parcurile naturale constituie o categorie aparte stabilită după anul 2003. Ele sunt în număr de 6. Fiind
localizate atât în munţi cât şi în regiunile deluroase (Munţii Măcin) şi chiar de câmpie (Balta Mică a
Brăilei). Au suprafeţe mari dar variabile de la caz la caz, în cuprinsul lor intrând şi localităţi rurale. Ca
urmare în afara spaţiilor ocrotite (rezervaţii, specii de plante şi animale rare, elemente de geologie sau
de relief protejate etc.) şi unde se practică un turism ecologic sunt şi suprafeţe (vatra satelor, terenuri
cu diverse culturi) unde activităţile turistice (îndeosebi cele legate de agroturism, tratamente balneare,
etc) se asociază cu cele de natură economică ( se exclud formele care conduc la diferite poluări). 20
20
Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
-rezervaţie a biosferei reprezintă o regiune naturală care a căpătat un regim de protecţie şi folosinţă
specială, fiind încadrată ca "sit natural" cu valoare de patrimoniu mondial. La noi, acest regim îl are
Delta Dunării împreună cu Câmpia lagunară Razelm-Sinoie şi o fâşie de pe platforma litorală; în cadrul
ei există 15 rezervaţii naturale strict delimitate între care sunt spaţii pentru turism, pescuit, mai multe
sate cu activităţi agricole etc.
Apele, indiferent de forma sub care există, au constituit şi reprezintă mediul necesar omului şi
activităţilor sale inclusiv pentru turism. Ca urmare, în afara faptului că în vecinătatea lor sunt obiective
turistice de altă natură, ele însele se pot încadra în această direcţie. În acest sens sunt21:
--izvoarele fie că sunt minerale, arteziene, geisere, intermitente, fie termale şi mezotermale etc.,
au impus amenajări balneare sau pentru turism- Vatra Dornei, Borsec, Tuşnad, Băile Herculane;
izvoarele carbogazoase şi cu apă plată, sunt valorificate şi pentru folosinţa apei în consumul turiştilor.
Apele minerale de pe teritoriul României se pot grupa în 11 categorii (oligominerale, carbogazoase,
alcaline, alcalino-feroase, feruginoase, arsenicale, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate,
radioactive) şi reprezintă o valoroasă resursă turistică (tabel nr. ) atât prin consum dar mai ales pentru
asigurarea unor tratamente specifice.Alături de acestea sunt pe de-o parte izvoarele termale cu grad de
mineralizare variat care au o largă căutare în tratamentele terapeutice (Felix, 1 Mai, Tinca, Băile
Herculane) dar şi apele termale extrase prin foraje utilizate în ştranduri (Oradea, Timişoara), fie ca
mijloc balnear (Cozia, Bucureşti-Foradex). Cele mai importante izvoare termale de la noi din ţară sunt
la Moneasa (23-32°C), Geoagiu (34°C), Vaţa de Jos (35-38°C), Băile Herculane (62°C în cazul apelor
din foraje), Băile Felix(48-69°C), în perimetrul Vadu Oii–Topalu, Ţicleni, Călimăneşti-Căciulata,
Cozia-Bivolari, (temperaturi peste 50°C), Lunca Bradului-Topliţa (22,5°C), Băile Olăneşti(32,5°C),
Mangalia (21,5°C), Băile Tuşnad (21°C), Timişoara (20,2°C), Arad (21,2°C), Băile Tinca (25°C),
Răbăgani(23°C) etc. (I.Pişota, 1995).
-lacurile, au valenţe turistice multiple; constituie locuri de agrement, odihnă frecvent folosite la
sfârşit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată, salmastră
care dispun de nămol sapropelic există amenajări pentru tratamente balneare (Lacul Sărat de la sud de
Brăila, Amara, Terchirghiol, cele din ocnele prăbuşite-Slănic etc.); alte lacuri din regiunile montane
(glaciare, carstice) reprezintă obiective însemnate pe traseele turistice (Bâlea, Capra, Gâlcescu, Bucura,
Zănoaga, Ighiu, Zăton) .
-râurile atât în localităţile pe care le străbat, dar şi în afara lor, sunt solicitate în diverse forme
de practicare a turismului (odihnă, recreere, înot); la cele mari şi adânci se adaugă navigaţia de plăcere
şi instrucţie. Pe râurile mari din ţară (Mureş, Olt, Siret) în ultimii ani au fost reînviate “expediţiile
nautice” ale plutaşilor de odinioară dar prin folosirea unor ambarcaţiuni sportive moderne. Amenajările
hidrotehnice şi hidroenegetice (pe Bistriţa, Argeş, Olt) au ca element de atractivitate distinct lacurile de
acumulare (Dunărea, Mureş, Bega, etc.) folosite şi pentru canotaj, plimbări cu şalupe, pescuit etc.
-marea sub raportul importanţei turistice trebuie privită în mai multe sensuri:
21
xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
litoralul cu peisaje puternic antropizate şi unde există obiective turistice variate izolate sau grupate;
staţiuni care sunt valorificate diferit (recreere, odihnă, tratament, diferite sporturi, instrucţie etc.),
pentru (Năvodari, Eforie, Mangalia Nord, Costineşti) dar şi în cele două municipii (Constanţa şi
Mangalia);
navigaţia care facilitează turism local şi internaţional (Constanţa, Mangalia);
calităţile tonifiante ale apei pentru înot şi terapie.
Constituie rezultatul gândirii şi activităţilor multiple ale oamenilor de-a lungul mileniilor. Sunt
concentrate îndeosebi în spaţiul aşezărilor, dar există şi disparat în afara acestora. În această grupă se
includ22:
Obiective turistice de natură istorică care în majoritate sunt urme de cultură materială şi vestigii de
aşezări şi cetăţi din epoci diferite. În acest sens, se pot separa, la nivelul României.
urme de aşezări şi culturi din paleolitic (Ştefăneşti pe Prut), neolitic (cultura Cucuteni).
vestigii ale unor aşezări dacice (Sarmisegetuza dacică, Costeşti, Blidaru, Lozna, Brad
–Zargidava, greceşti (Histria, Tomis, Calatis), daco-romane (Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Apulum,
Napoca sau cele din lungul Dunării şi din Dobrogea- Dierna, Carsium, Axiopolis, Aegysus,
Noviodunum).
ruinele unor cetăţi medievale (la Suceava, Cetatea Neamţului, Cluj-Napoca,
Sighişoara, Mediaş, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Timişoara, Deva etc.), cetăţi ţărăneşti (Prejmer,
Hărman, Alma Vii, Saschiz, Iacobeni, Biertan, Moşna în Podişul Hârtibaciu), biserici întărite (în
Transilvania) etc.
locuri de bătălii însemnate pentru istorie indicate prin mausolee, troiţe, monumente,
cimitire ale eroilor (Călugăreni, Podul Înalt, Şelimbăr, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Soveja, Mateiaş).
Înglobează elemente ale creaţiei umane rezultate de-a lungul secolelor, ele relevând atât curente
artistice naţionale cât şi influenţa unora de rang internaţional care au fost adaptate. Se includ:
- Biserici, mănăstiri, moschee, sinagogi etc. care au fost construite şi refăcute în secole diferite; se
identifică în Transilvania şi Banat, mai multe tipuri de edificii realizate în stilurile arhitectonice-
romanic, gotic, renascentist, baroc etc, apoi peste tot biserici de lemn ortodoxe, biserici din piatră şi
zidărie în stil bizantin dar transpus diferit de la o epocă la alta (mai însemnate fiind cel muşatin în
Moldova, brâncovenesc în Ţara Românească etc.), construcţii în stil clasic în sec. XIX şi în cea mai
mare parte a sec. XX; (modern în ultimele decenii).
Edificii civile (îndeosebi din sec. XVII-XX) care poartă pecetea influenţelor artistice naţionale
a celor exterioare sau o îmbinare a acestora; se includ palate (în marile oraşe), conace, cule (Oltenia),
case boiereşti, castele(Transilvania, Peleş) etc. acestea sunt construite în diferite stiluri arhitectonice
22
xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
(romanic, gotic şi neogotic, Renaştere, baroc, brâncovenesc, empire, secession, eclectic şi al
academismului francez, clasic şi neoclasic, modern). Între acestea remarcabile prin dimensiuni şi
valoare artistică sunt cele din oraşele mari: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Bucureşti,
Iaşi, Craiova, Constanţa, Alba Iulia, Hunedoara dar şi altele din localităţi mai mici, uneori sate.
Monumente, statui şi busturi ale unor personalităţi, construcţii şi plăci comemorative.
Majoritatea sunt situate în oraşe sau în localităţile natale ale personalităţilor respective.
Muzee, expoziţii şi case memoriale constituie o categorie largă cu profil extrem de variat
(istorie, artă populară, pictură, sculptură, ştiinţele naturii, colecţii inedite de obiecte etc.); se găsesc în
oraşe (diferite ca număr şi tematică) dar şi în unele aşezări rurale (aici au caracter de colecţii dominant
cu tematică istorică, artă populară, ştiinţele naturii etc.).
Muzee cu profil de artă şi arhitectură populară. Cele mai însemnate au caracter complex
incluzând case, acareturi ţărăneşti, stâne, instalaţii tehnice care datează din secolele XVII-XVIII,
ţesături, cusături, obiecte de uz gospodăresc etc. Prin construcţii şi obiecte se redă specificul satului
românesc din diferite zone etnofolclorice. Renumite sunt: Muzeul Satului din Bucureşti (primul din
ţară, înfiinţat de Dimitrie Gusti în 1936), Bujoreni-Vâlcea, Goleşti-Argeş, Dumbrava Sibiului, Suceava
lângă cetate, Negreşti-Oaş, Sighetul Marmaţiei, Curţisoara-Gorj.
Construcţii de lemn (case, porţi, biseici) aflate în diverse sate care au devenit renumite prin
acestea. Aici sunt porţile masive cu bogate decoraţii în judeţele Marmureş, Gorj, Harghita, Covasna.
Ateliere şi colecţii de linguri, furculiţe, furci de tors, linguri realizate de creatori populari
talentaţi din mai multe sate din judeţele Vâlcea, Alba, Olt, Hunedoara; se adaugă piese de mobilier în
judeţele Bihor (Budureasa), Vâlcea, Argeş, Maramureş.
Ceramica populară se lucrează încă în aproape 200 de centre din toată ţara, dintre care o parte
însemnată sunt legate de redarea artistică şi tradiţională. Se impun obiectele din ceramică artistică;
ceramică neagră lustruită cu pietre albe de râu la Marginea (Suceava) şi Poiana Deleni (Iaşi); ceramică
roşie lustruită la Săcel (Maramureş), ceramică albă smălţuită la Horezu, Vlădeşti (Vâlcea), Oboga
(Olt).
Sărbătorile populare, târgurile şi nedeile legate de păstorit, de ciclurile vegetative ale
diferitelor plante, târgurile-concurs ale olarilor etc. Importante sunt cele de la Novaci, Vaideeni, Huta
Certeze, Prislop, Gura Teghii, Lopătari, Andreiaşu, din satele din Mărginimea Sibiului, din Culoarul
Bran-Rucăr.
23
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie
Obiective cu caracter economic24. Sunt mai puţine ele reflectând un anumit stil de construcţie
sau mod de exploatare economică specifice unor perioade istorice. Între cele păstrate sunt unele
poduri din piatră din sec. XVI-XVII în Moldova pe râul Bărlad, podurile peste Dunăre
realizate de A. Saligny la Feteşti-Cernavodă, furnale vechi în Banat din sec. XVIII, calea ferată
cu cremalieră de la Oraviţa-Anina, muzeul locomotivelor (Reşiţa), farul genovez de la
Constanţa, barajele de la Vidraru, Porţile de Fier sau de pe Bistriţa, Someşul Cald, Sebeş, Lotru
etc; mori din piatră sau de vânt, planul înclinat de la Covasna; vechi exploatări de aur (Roşia
Montană), sare (Cacica, Slănic, Târgu Ocna, Turda etc.), cărbune, ardezie, petrol (Sărata
Monteoru)
Alte obiective artistice sau comemorative. În această grupare se includ toate festivalurile
artistice (îndeosebi muzicale), locurile în aer liber unde sunt concentrate rezultate ale creaţiei
artistice populare (sculpturi în lemn, piatră, Cimitirul Vesel de la Săpânţa) sau culte (taberele
de sculpturi în lemn, fier-Galaţi, piatră - Măgura, Hobiţa, Galaţi, Babadag, Lăzarea etc.),
cimitire ale eroilor (1916-1918, 1941-1944, revoluţiei din 1989).
24
xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
Capitolul II
Zona Bucovinei
Bucovina este printre cele mai atractive si frecventate zone turistice de pe harta României. Nu
intamplator de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu
premiul internațional “Pomme d’Or” de către Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de
Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare și exterioare din acest colț
de țară au fost trecute de UNESCO in lista monumentelor de artă universal.
Spațiu încărcat de istorie și trăiri însemnate de-a lungul timpului pentru toți românii, Bucovina
este o regiune de un pitoresc unic, fiind de la un capăt la altul o succesiune de peisaje patriarhale,
conservate cu grijă, care vorbesc de la sine și bucura nespus ochiul și sufletul trecatorului.Cele mai
reprezentative monumente din perioada medievală sunt concentrate în Bucovina. Aceste monumente
în ansamblul lor constituie un limbaj specific, un limbaj de imagini. Caracterul acestui limbaj este, ca
si cel al întregii culturi medievale, religios, iar temeiul lui il constituie tradiția creștină. 25
Bucovina este cunoscută pentru folclor, costume, mobilier, olărit, tapițerii și covoare.
Meșterșugarii continuă tradițiile moștenite din generație în generație. Măști, costume tradiționale,
ouă vopsite, obiecte din lemn sculptate, broderii și covoare care sunt încă elemente al vieții cotidiene.
Bucovina este un loc care te răsplăteşte la fiecare pas, în orice perioadă a anului. Pădurile
adînci şi apele cristaline sub cerul de un albastru pur fac din această zona o poartă spre Rai. Poţi
experimenta esenţa României, dacă încetineşti, respiri o gură de aer curat, şi mergi, pe jos, pe
drumurile spre mănăstirile pictate, din inima Moldovei. Puţine sunt locurile din România unde
cultura, istoria şi religia se împletesc mai bine şi mai frumos decît aici. Cultura istorică şi tradiţiile,
frumuseţea naturii, satele autentice şi oamenii prietenoşi, toate fac parte din mozaicul Bucovinei.
Bucovina, Bukowina, Buchenwald este ţinutul în care basmele sunt înca aievea. Când
spui Bucovina, te gândeşti fără să vrei la manastirile pictate, care au dus faima locurilor până
departe. Puţini sunt cei care nu au auzit măcar de albastrul de Voroneţ, de Putna, unde se află
mormântul lui Ştefan cel Mare, sau de Suceviţa, o adevarată cetate, nu doar o manastire! Dar există
încă atâtea locuri minunate, atâtea alte atracţii care merită luate în seamă, satele pitoreşti, pajiştile
pline de verdeaţă, mireasma pădurilor de brad, stânele izolate şi turmele de oi, agricultura
tradiţională, costumele populare, obiceiurile şi meşteşugurile, artizanatul. Bisericile şi mănăstirile
sunt fascinante, dar ochiul şi sufletul obosesc repede şi caută altceva.
Gospodăriile ţărăneşti au case mari, cu faţade sculptate în lemn sau piatră, cu acoperişuri
colorate, cu porţi lucrate manual. Aici, există posibilitatea găzduirii turiştilor, acestora oferindu-li-se
camere aranjate şi mobilate în stil bucovineantradiţional, cu elemente folclorice de o valoare
deosebită. Demn de reţinut este faptul că turiştii au ocazia să fie serviţi cu produse alimentare
naturale. O altă caracteristică a turismului rural din Bucovina este valorificarea în întregime a
produselor realizate în gospodarie. Turistul are posibilitatea să guste din preparatele culinare şi
băuturile specifice zonei, unele dintre ele fiind unice. Mulţi turişti se reântorc pe aceste meleaguri
tocmai pentru a se reântâlni cu aceste mâncăruri delicioase.
Zona Bucovina, ca unitate turistică, este proiectată ca un model dinamic de dezvoltare şi se înscrie în
procesul de înnoire calitativă prin preocuparea de punere în valoare, la un nivel din ce în ce mai înalt,
a bogatelor resurse de care dispune.
Bucovina este un spaţiu cultural tânăr şi nealterat, un spaţiu cu vocaţie culturală europeană, o
promisiune de excelenţă a culturii române. Sunt, în România, spaţii culturale care au obosit. Care nu
25
xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
mai pot aduce nimic nou în cultură, care respiră numai prin nările trecutului. Bucovina poate aduce,
la masa culturii române, anvergura şi excelenţa unui spaţiu care, din destin periferic, şi-a păstrat aerul
tonic al tinereţii cultu-rale. Bucovina nu a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă
eroi şi tradiţii. Aici, cultura română respiră tânăr şi liber, fără inhibiţii, fără „eroi civilizatori”, fără
„modele” culturale autoritariste.
În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrantă din oferta turistică,
una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.
Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma unui triunghi prelung,
situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai multe vârfuri care depăşesc altitudinea de 1600
m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele mai înalte cunosc condiţiile
mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor elementelor fizico-geografice.
Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte vulcanic (Vf. Pietrosu-
2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri ascuţite, forme
reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu dispunere radiară faţă de
conul vulcanic principal.
Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între ele, orientate
NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a Carpaţilor Orientali.
Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din numeroase culmi prelungi,
care rar depăşesc 1200 m.
Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de discontinuitate morfologică
faţă de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-un relief neted (Depresiunea
Dornelor) şi câmpuri de lunci şi terase desfăşurate în lungul văilor (culoarul depresionar Câmpulung
Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul depresionar al Moldoviţei).
Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă de cele mai estice culmi
muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanţi cu microrelief de alunecare, martori de
eroziune şi denudaţie, văi asimetrice, depresiuni erozivo-denudaţionale, culoare morfologice de
vale. Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul Sucevei (460 m- denumit astfel după apa
Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost studiat cu interes de mai mulţi geografi, printre care
şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa Podişul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai
importante subunităţi de relief din această regiune sunt:
Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în faţa Obcinelor. Ea
corespunde treptei celei mai coborâte a Podişului Sucevei, cu o altitudine medie de 360 m.
Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului Sucevei prin toate caracteristicile
geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: monoclin cu forme structurale (cueste şi platforme),
înălţimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf. Teişoara). Este cuprins între culoarele văilor
Suceava şi Siret.
Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime, iar în zona de confluenţă cu
râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime de peste 12 km. Cea
mai înaltă dar şi cea mai fragmentată subunitate de relief o constituie dealurile piemontane
Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului, Câmpia piemontană Baia, Depresiunea Rădăuţi
reprezintă forme de relief neted, uneori terasat şi cu altitudinile cele mai coborâte.
Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se caracterizează
printr-un inedit indiscutabil: aici se desfăşoară unul dintre cele mai spectaculoase sisteme de culmi
muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se întâlnesc interesante sisteme ecosisteme
depresionare, cu turbării şi ape subterane mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se află cele
mai pitoreşti depesiuni de contact dintre unităţile muntoase şi cele deluroase (Depresiunea Rădăuţi,
Cacica, Solca) (N. Pop, 1973)
În Bucovina, aproape fiecare loc are o amintire istorică. Doar aici, la adăpostul munţilor
şi codrilor s-au aflat primele capitale ale statului feudal Moldova) Suceava); aici sunt ruinele celor
mai vestite şi puternice cetăţi (Cetatea de Scaun a Sucevei); aici s-au înălţat cele mai multe din
ctitoriile Moldovei. În acest sens, merită amintită remarca istoricului D. Onciul, care afirmă că
„nicăieri pe tot pământul romanesc nu se afla pe un spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie
romaneasca, atâta bogăţie de amintiri scumpe ale trecutului”.
Este un reflex firesc care marchează grupuri tot mai mari de persoane si care determină
astfel intrarea în circuitul cunoaşterii, prin turism, a unor noi destinaţii şi obiective. Acestora li se
adaugă şi calitatea de atractivitate turistică, care deşi complementară sau derivată (faţă de funcţia
sau destinaţia iniţială) poate deveni dominantă şi cu efecte benefice multiple.
Intrarea în aria de interes şi apoi în circuitele turistice consacrate este marcată în România
încă din a doua parte a secolului al XIX-lea, când aşezăminte şi unele localităţi devin puncte de
interes pentru turismul elitist. Fenomenul se accentuează în perioada interbelica şi mai ales in
ultima jumătate a secolului trecut, cu un dublu impact: intrarea în aria de interes a tot mai multor
categorii de obiective antropice (cetăţi feudale, mănăstiri fortificate, biserici cu valoare artistică,
monumente comemorative , muzee, case memoriale, instituţii de cultură şi artă) şi implicarea unui număr
tot mai mare de persoane, aparţinând la categorii umane variate. Aceasta componentă importantă a
potenţialului turistic si-a adus astfel o contribuţie esenţială la individualizarea turismului de masă,
o altă caracteristică a timpurilor actuale.
Atractivitatea turistică a obiectivelor de natură antropică are o conotaţie complexă. În
primul rând, se impune mai ales prin componentele aparţinând timpurilor istorice, prin simbolistică
determinând impactul emoţional pentru realizări ale trecutului , care nu reprezintă decât jaloane în
formarea civilizaţiei româneşti actuale. În al doilea rând , obiectivele în sine reprezintă realizări
efective cărora, caracteristicile lor structurale precum dimensiunea şi materialul de construcţie
utilizat, stilul, forma, culoarea, ornamentele le atribuie calităţi cum ar fi unicitatea sau originalitatea,
ineditul. Ele rezulta fie din soluţiile de edificare sau prezentare fie din modul de amplasare intr-un
context natural sau antropic care le evidenţiază valenţele. Un atribut deloc neglijabil este şi
acela al vechimii, al apartenenţei la o anumită epocă social istorică, deoarece este ştiuta o alta
trăsătura a omului modern. Ea constă în faptul de a găsi adeseori suport moral în evadarea
într-un trecut considerat ca ideal sau sursa de inspiraţie de creaţie sau cunoaştere.
A. cultural (religios);
- balnear;
- rural;
- de tranzit;
- pentru echitație;
- de congrese și reuniuni;
- ecoturism
B. Vânătoarea și pescuitul
Vânătoarea și pescuitul și-au găsit din totdeauna condiții, datorită varietatii formelor de relief,
desimii rețelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeței județului.
Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din țară:
- Munții Bistritei;
- Rarăul;
- Giumalăul;
- Călimanul;
- Suhardul.
În podis, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele și în ultima vreme fazanul (Patrauți).
Județul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe țară.
C. Agroturismul
D. Turismul cultural
Turismul cultural in România este in general de natura religioasă, practicat în cea mai mare
masură de turiștii străini, atrași de frumusețea și de încărcătura cultural-istorică a obiectivelor
turistice (manastiri, biserici, muzee, etc.). Aceasta forma de turism comportă o latură informațională,
turiști fiind motivați de ideea de învața și de a cunoaște lucruri noi despre aceste locuri.Turismul de
pelerinaj, practicat în majoritatea cazurilor de turisti români. Acestia sunt motivati de considerente
spirituale si se manifesta mai ales cu ocazia sarbatorilor religioase traditionale (Pasti, Craciun,
hramuri bisericesti).
E. Turismul sportiv
Vânătoarea și pescuitul și-au gasit din totdeauna condiții, datorită varietății formelor de relief,
desimii rețelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeței judetului.
Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din tara:
- Munții Bistritei;
- Rarăul;
- Giumalăul;
- Călimanul;
- Suhardul.
În podiș, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele și în ultima vreme fazanul (Pătrăuți).
Județul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe țară.
Râurile județului oferă condiții deosebit de favorabile pentru pescuit. În apele de munte, locul
principal îl ocupă păstrăvul și lipanul, iar în cele de podiș cleanul, mreana, crapul, avatul și știuca.
Călăria se practică la herghelia din localitatea Rădăuți, situată pe strada Bogdan Vodă.
Vizitatorii pot încerca valoarea cailor de rasa în manejul amenajat în incintă. Pe hipodromul de lângă
crescătorie se organizează concursuri hipice.
Sporturile de iarnă se practica pe tot cuprinsul zonei, dar in special in statiunea balneo-
climaterica Vatra Dornei, care fiind avantajata de pozitia sa (la o altitudine de 802 m ), dispune si de
pârtii de schi si săniuțe amenajate (pe pantele muntilor Dealu Negru, Runc si Bârnarel). Aici se
găsesc pârtii atât pentru începători, cât și pentru avansați.
F. Turismul terapeutic
Un factor natural care a contribuit si contribuie din plin la dezvoltarea orașului Vatra Dornei
și a tinutului înconjurător îl constituie patrimoniul forestier, care numai în zona orașului acoperă
peste 10.000 ha.
După al doilea razboi mondial, orașul Vatra Dornei s-a dezvoltat pe multiple planuri.
Farmecului natural al locurilor i s-a adaugat si o plăcuta ambianță urbanistică: pe lânga vilele și
construcțiile balneare din trecut s-au ridicat noi edificii balneare și cartiere de blocuri.
Stațiunea Vatra Dornei funcționează în regim permanent și este renumită pentru climatul
ozonat, nămolul de turbă și izvoarele minerale carbogazoase, sodice și bicarbonate utilizate în
tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor, cardiovascular si ale sistemului nervos periferic.
Izvoarele minerale din zonă erau cunoscute încă din anul 1790, dar primele amenajări în
scop terapeutic au avut loc abia în 1845. Spre sfârșitul secolului al XIX lea au început sa fie folosite
băile de namol care utilizau nămolul extras din tinovul de la Poiana Stampei.
“Parcul orașului” situat la poalele Dealului Negru este principala zonă de concentrare a
izvoarelor minerale precum și a instituțiilor balneare si turistice. Chiar la intrarea în parc, vizitatorul
întâlnește două clădiri, impunătoare prin dimensiuni si prin stilul baroc în care au fost concepute;
construite în 1895, ele adăpostesc sanatoriul balnear și clubul statiunii, principalele instituții utilizate
de cei veniti la tratament.
Stațiunea dispune de doua baze de tratament, cu căzi pentru băi carbogazoase, pentru nămol și cu
secții de hidroterapie. În stațiune se poate face și cură de teren, pe aleile parcului. Pe lângă cura
externă, se poate face și cură internă, datorită izvoarelor minerale. Stațiunea dispunea de o capacitate
de 1.100 de locuri în vile si complex, urmând ca pe parcursul timpului acest număr să se dubleze. O
nouă bază de tratament și odihnă a orașului o constituie cea a Hotelului Intus.
Orașul Vatra Dornei, având teritoriul foarte bogat în ape bicarbonate-ferginoase, este
considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute stațiuni balneare din Carpații
Orientali.
Sarea de la Cacica
Existența comunei Cacica este strâns legată de munca ce se desfasoară de la 27 și până la chiar
48 de metri adâncime în interiorul salinei. Ascunse de lumina zilei se află lacul sărat, peștera piticilor
și imensa sală de dans, ca și altarul Sf. Barbara, sfânta ocrotitoare a lucrătorilor în adâncuri. Aici jos
domnește constant o temperatura de 4 grade C.
Cacica, localitatea cu cea mai semnificativa comunitate poloneză din Bucovina oferă
gazduire și „Muzeului Minorităților”. 15 august este o dată care trebuie reținută, pentru că atunci este
sărbătorită cu mare fast Sf. Maria.
Capitolul III
Studiul de caz Mănăstirile din Bucovina
1. Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare
Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de veşnica odihnă
de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp autentice opere de artă în
care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine bizantină cu influenţa Renaşterii
occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi considerate şi deţinătoarele multor relicve
de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite, giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte
religioase de mare preţ aduse de la Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievo
zilor moldoveni.
Regiunea istorică BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din apropierea
oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Rădăuţi din Romania și zona Cernăuţi din Republica
Ucraina, împreună cu nordul Moldovei a fost denumită şi ”Tara de Sus”. Această zonă oferă privelişti de
o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri ctitorite de foşti mari domnitori şi boieri
moldoveni de-a lungul timpului (Muşatinii , Alexandru cel Bun ,Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan
Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ) fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneţ (albastru)
, Humor (roşu) , Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori).
Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale lumii şi de
asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-a decernat Premiul
internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea Voroneţ (1488), Ctitoria lui
Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore, Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria
logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa (1532), Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa,
Ctitoria boierilor Movileşti. Acestea sunt singurele biserici pictate, conservate ca atare, monumente
de importanţă universală. Ele au fost pictate în epoca lui Petru Rareş, la iniţiativa vărului său,
Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala de pictori moldoveni ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele exterioare,
„de o mirifică exuberanţă cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la
San Marco din Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin picturile sale monumentale, prin
amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă înaintea bisericilor din Athos şi
Pisa. Suceviţa, care prin fresce continua tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria marilor monumente
din epoca formării şi apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia culorilor (albastru de Voroneţ ,
roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa – culorile de fond ale frescelor) a rămas
încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin
compoziţia lor grafică scene care descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente
din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ,
Scara virtuţilor la Humor).
Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto, Leonard da
Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să afirme că :”numai un popor
de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică, socotită azi ca una dintre cele
mai alese realizări artistice populare ale Europei.”
Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a lui
Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561) Solca lui
Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca.
La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcţiilor, dar mai ales a
stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferenţiere în mai multe categorii de
aşezăminte religioase. După rangul ecleziastic şi după, modul de funcţionare, acestea pot fi catedrale,
biserici, mănăstiri şi schituri.
La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuţi, Sfântu Gheorghe,
Sfântul Dumitru, Zamca.
Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci toate au
fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români. Primul care a cercetat numărul
mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului Religionar din Bucovina
(1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce existenţa 23 de mănăstiri şi schituri.
Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de trecutul său. „Această
bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg de interes mai
mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele cetăţii.” Astfel caracteriza Enciclopedia
României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi un important centru turistic şi recunoscut
datorită obiectivelor sale de mare atractivitate turistică, dar şi datorită binecunoscutei ospitalităţi
bucovinene.
Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi străini este Mănăstirea
Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aduse de la
Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23 aprilie), dar sărbătoarea propriu-
zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor moaşte pe 24 iunie. Mănăstirea se află
chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat opt ani fiind începută în 1514 de către fiul lui
Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb şi terminată de Ştefăniţă, (1522).
Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul bisericii lui Ştefan
cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin cărămizi şi discuri
smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a exteriorului (realizată în 1534)
s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în interior se păstrează pictura originală, care
actualmente se află în lucrări de restaurare. Sunt remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost
curăţate fără a fi refăcute. Deosebit de valoros este tabloul votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă
Vodă. Picturile din pronaos şi din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind de pe urma spălării
şi fiind pe alocuri repictate.
În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, împodobită cu 12
plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-lea. Gravurile înfăţişează,
ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa Sfântului Ioan cel Nou.
În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se află Biserica Învierii,
zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor orăşeneşti cu plan mixt din epoca
lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o formă mai greoaie şi este
realizată cu materiale inferioare.
Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti din Suceava, se află
Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost zidită în 1643 de
Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia are proporţii mici, dar armonioase fiind
încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu, dreptunghiular, interiorul este tratat
unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos, naos şi altar, fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită
pe partea nordică, dăunează aspectului general al monumentului.
Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui Petru Rareş, Biserica
Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul). Construcţia a durat doi ani
(1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are un plan triconic şi seamănă
cu o alta clădire a lui Petru Rareş, Moldoviţa, doar că la Suceava pridvorul este închis. Biserica
are o construcţie monumentală: 36 metri lungime şi 16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în
întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de restaurare
în ceea ce priveşte pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur. În partea de
răsărit a bisericii se află un masiv turn de clopotniţa. El a fost construit în 1561 de Alexandru
Lăpuşneanu şi înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost folosit ca foişor de foc. Acum
se află şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află Biserica
Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima construcţie a fost
ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica existând în 1401, când s-au adus
la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în totalitate în secolul al XVII-
lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de K.A. Romstorfer.
Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist îşi poate desfăşura
periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei peste calea ferată, la dreapta
se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea Dragomirna.
Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o aşa de
înaltă calitate a frescelor exterioare.vocabular al limbii romane. În majoritatea cazurilor, bisericile au
fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deşi urmând programul iconografic
canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri uşor diferite. Folosind culori precum Albastrul
de Voroneţ, Roşul de Humor sau Verdele de Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuţi) au descris
poveştile biblice ale pământului şi ale raiului, scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a lui Iisus Hristos,
povestiri despre începuturile omenirii şi viaţa după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe
pereţii interiori, apoi extinse către pereţii exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât
religioase, cât şi didactice: pentru a promova ortodoxismul şi pentru a educa oamenii de rand.
În anul 2003 a fost propus proiectul “ Ştefan cel Mare- 500 “ dedicate integral
obiectivelor istorice şi religioase din judeţul Suceava, deşfăşurat cu ocazia împlinirii în 2004 a
500 ani ce la moartea marelui voievod Ştefan. Sunt pregătite mari manifestări în toate ctitoriile
lui Ştefan cel Mare şi mai ales la Mănăstirea Putna, manifestări ce vor antrena” valuri ” de sute
de mii de turişti. Statul român a acordat suma de 1.800.000.000 pentru realizarea acestui program.
Un alt proiect “Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de turism în Bucovina” vine în
întâmpinarea nevoii unei infrastructuri mai perfecţionate, atât pentru sezonul cald cât şi pentru cel
rece. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă de aproximativ două milioane de Euro din
partea Uniunii Europene, acordate prin programul PHARE 2000.26
Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ scăzută, această situaţie fiind
deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în cazul turiştilor români si de insuficienta promovare
în rândul turiştilor străini.
Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă turistică a României după
litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al ţării ea se impune ca o zonă cu un potenţial
turistic de o deosebită importanţă în care se remarcă în primul rând fondul turistic cultural cu
momente istorice şi artă feudală.27
Turismul cultural din România este în general de natură religioasă, practicat de turişti
români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural istorică a obiectivelor turistice
(mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această formă de turism comportă şi o latură spirituală
26
Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti
Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine,
27
Bucureşti
pentru turiştii români , în general oameni simplii şi una informaţională mai ales în cazul turiştilor
străini şi al turiştilor români (intelectuali, studenţi, elevi) motivaţi de ideea de a învăţa şi de
cunoaşte lucruri noi despre locurile vizitate.
Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ. Mănăstirea Putna se remarcă
prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de extindere. E a se pregăteşte
pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la moartea ctitorului
Mănăstirii Putna, Ştefan cel Mare.
În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul religios s-a dezvoltat
mai mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei circulaţii, dar şi a programelor de promovare
ele turismului. Aşadar, numărul turiştilor români şi străini a crescut de la un an la altul, ponderea
turiştilor români fiind mereu mai mare.
Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar serviciile turistice
nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru care asistăm la o devansare a
amenajărilor turistice de către fluxul de turişti. În codiţiile unei valorificări juste agroturismul ar
constitui o adevărată investiţie profitabilă.
În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidenţă strictă a turiştilor pentru
că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost culese de la maicile stareţe
sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de bilete vândute sau după însemnările din
cartea de impresii.
În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este de 100.000
de turişti. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce priveşte dezvoltarea
şi diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor, modernizarea căilor de acces la
obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport, precum şi organizarea mai bună a reţelei ce
oferă ghiduri, albume, pliante în vederea promovării obiectivelor turistice de natură religioasă.
Între introducerea în circuitul turistic a unor obiective şi construirea bazelor de cazare există un
paralelism evident. Aceste baze apar ca o rezultantă strictă a cererii turistice, manifestând o mare
sensibilitate la variaţiile acesteia. Aşa se explică de ce în ultimii ani , datorită programului de
promovare a Bucovinei, au apărut (fie în curţile mănăstirilor fie în satele din jurul acestora)
construcţii destinate cazării turiştilor.
Orice turist primeşte din partea mănăstirii adăpost şi mâncare pentru maxim trei zile. Pentru o
perioadă îndelungată, turistul trebuie să plătească o suma de 200 000 lei. Actul turistic se
materializează, în acest caz; din punct de vedere economic numai o dată cu funcţionarea acestor
baze de cazare pe anumite tarife, pentru că astfel, limitarea turismului doar la simpla vizitare a
mănăstirilor este sinonimă cu realizarea componentei culturale, fără nici o eficienţă pe planul
încasărilor.
Mănăstirile şi bisericile din oraşul Suceava nu deţin baza de cazare proprie, turiştii
putând fi cazaţi în hotelurile din oraş: Bucovina, Arcaşul, Balada, Gloria, Zamca, Suceava, toate
de două stele. După afirmaţiile preotului-călugăr Nicodim, ghidul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou,
că în urmă cu câţiva ani a existat aici o bază de cazare de câteva zeci de locuri. Momentan, nu
mai există decât chiliile celor 20 de călugări şi casa P. S. Pimen. La hramul mănăstirii (24 iunie) cei
mai mulţi turişti, veniţi îndeosebi din Maramureş, înnoptează sub cerul liber, în curtea mănăstirii.
În urma cercetărilor de teren, capacitatea de cazare turistică din incinta mănăstirilor este
de circa 400-450 locuri.
28
Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti
Mănăstirea Putna este ansamblul mănăstiresc cu cea mai complexă bază de cazare,
actualmente aflată în curs de dezvoltare. După afirmaţiile părintelui Nicolae, ghidul muzeului
mănăstirii, baza de cazare se constituie din Arhondaric ce dispune de 80 de locuri şi din hotelul
mănăstirii, construit după revoluţie în afara incintei mănăstireşti, pe partea dreaptă. Este o clădire
modestă cu două niveluri, cu baie proprie, care poate adăposti 210 turişti. Camerele sunt cu mai multe
paturi, unele fiind rezervate femeilor, iar altele bărbaţilor.
În timpul sezonului sunt date în folosinţă câteva căsuţe din lemn. Casa de oaspeţi este destinată
personalităţilor. Comparativi cu celelalte mănăstiri, această bază de cazare este destul de extinsă. Deşi
dotarea este foarte simplă, aspectul camerelor este plăcut şi primitor. Ele nu au decât o masă, câteva
paturi, iar pereţii sunt împodobiţi de icoane, şi scoarţe specifice Bucovinei.
Pentru Mănăstirea Moldoviţa după 1990 s-a permis construirea unei gospodării a mănăstirii
în care vieţuiesc maicile mai tinere, se cresc animale, se pregăteşte mâncarea. În aceeaşi gospodărie
există „Casa pentru închinători” ce se reduce la doua camere cu câte 12 paturi. Lângă această
gospodărie există o vilă cu doua etaje destinată vizitatorilor de seamă, cum a fost cazul vizitei
recente din luna mai 2003 a Prinţului Charles al Marii Britanii. Maica Tatiana afirmă că aceste
construcţii au obţinut cu greu permisiunea de a fi construite deoarece lângă un monument istoric
precum Moldoviţa nu se poate construi decât la o distanţă minima de 200 metri.
Bazele de cazare din Mănăstirile Voroneţ şi Umor sunt minime, acestea fiind compensate de
gospodăriile ţărăneşti dornice de a caza turişti dar şi de apropierea oraşului Gura Humorului. În
Mănăstirea Dragomirna baza de cazare este aproape inexistentă existând totuşi câteva amenajări
pentru turişti. Momentan mănăstirea a rămas fără sursă de apă, datorită secării lacului Dragomirna.
Mănăstirea Râşca oferă turiştilor cazare într-o clădire situată în faţa bisericii mănăstirii. Ea
are 14 camere cu câte două sau 3 paturi. Această capacitate de cazare se dovedeşte a fi foarte
mică în comparaţie cu cererea turistică, motiv pentru care este necesară rezervarea prin telefon.
Mănăstirea Probota are o capacitate de cazare de 30 de locuri rezervarea făcându-se tot prin
telefon. Celelalte mănăstiri au bază de cazare cu o capacitate foarte redusă. Unele sunt situate în
oraşe (Siret, Rădăuţi) unde există hoteluri pentru cazare, altele aflându-se în zone unde este dezvoltat
agroturismul. Datele obţinute de la mănăstiri sunt pur orientative, neexistând o statistică propriu-zisă a
capacităţii de cazare. Peste 60% din turiştii străini doresc să fie cazaţi, în timpul vizitei lor în
incinta mănăstirii ei fiind interesaţi în mod deosebit de tradiţiile şi obiceiurile religioase româneşti.
4. Trasee turistice
Pentru vizitarea mănăstirilor din Bucovina se recomandă câteva trasee29
1. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra-Moldoviţei-Câmpulung
Moldovenesc-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (262 km).
2. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung
Moldovenesc-Vatra Dornei-Zugreni-Broşteni-Pasul Tarniţa-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-
Stupca-Suceava (380 km).
3. Suceava-Stupca-MănăstireaHumorului-Voroneţ-Gura Humorului-Mălini-Baia-Fălticeni-
Probota-Suceava (280 km).
4. Suceva-Fălticeni-Baia-Mălin-GuraHumorului-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava
(161 km)
29
Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti
5. Concluzie
În noianul de transformări produse în viaţa social-economică după al II-lea război mondial
introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare de activitate,
industrializarea agriculturii, conturarea ştiinţei ca ramura de producţie, modernizarea mijloacelor de
transport, societatea omenească, indiferent de forma relaţiilor de producţie, de sistemul social-politic
existent, s-a industrializat la scara planetară.
Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătura definitorie o
importanta concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe restrânse, se
înregistrează aglomerări ale locuitorilor de şcolarizare şi de munca, ale căilor şi mijloacelor de
transport, ale familiilor în blocuri de locuinţe.
Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei, acestea
manifestându-se sub forma agresivităţilor biologice (poluare, lipsa de mişcare), precum şi a celor de
ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională)30.
De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece timpul
liber călătorind, căutând sau visând la colţuri liniştite din natura, vizitând oraşe şi sate pentru a cunoaşte
oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngrijii sănătatea. Şi cum numărul populaţiei a crescut considerabil în
majoritatea ţărilor, iar influenţa factorilor distanţa-timp a fost diminuata simţitor prin modernizarea
mijloacelor de transport, turismul ca modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber a cunoscut
o "explozie" fără precedent, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale epocii
contemporane.
Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, aşa cum
apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naţionale, ramură. care, prin specificul sau, se
integrează în sectorul terţiar.
30
Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naţionale, literatura de specialitate evidențiază
faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de
referinţă".31
C. BIBLIOGRAFIE
1. George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.
2. Pompei Cocean – Geografia turismului, Editura Focul Viu, 2004
3. Stănculescu G. – „Tehnologia turismului”, Editura Oscar Print, București 2003
4. Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism,
Edit.Univ. Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie
5.
6. Ciangă N. 2001,2002),România.Geografia Turismului(partea întâi)Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
31
Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
7. Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca
Facultăţii de Geografie.
10. Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti
11. Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
12. xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
13. Barbu, N., Ionesei L. 1987 Obcinele Bucovinei, Ed. Sport Turism, Bucureşti.
14. Bojoi I. Şi colaboratorii, 1979 Ghid turistic al judeţului Suceava, Ed. Sport Turism,
Bucureşti
15. Monoranu, O. , Iacobescu, M., Paulencu, D.,1979, Suceava, mic îndreptar touristic, Ed. Sport
Turism, Bucureşti
16. Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,Judeţul Suceava,Ed. Academiei RSR, Bucureşti.
18. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti
19. Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpaţii Orientali –studiu de geografie umană”, Ed. Presa
Universitară,
D. Anexe