Serbia (sârbă Србија, cu alfabetul latin: Srbija; pronunție sârbă: /sř̩bija/),[a] oficial Republica

Serbia ( sârbăРепублика Србија, cu alfabetul latin: Republika Srbija [repǔblika sř̩bija] ), este o țară
situată la răscrucea Europei Centrale[7] cu Europa de Sud-Est, în sudul Câmpiei Panonice și
în Balcanii centrali.[8] Statul suveran se învecinează cu Ungaria la nord, cu România la nord-est,
cu Bulgaria la sud-est, cu Macedonia de Nord la sud, cu Croația și cu Bosnia și Herțegovina la vest
și cu Muntenegru spre sud-vest. Țara revendică o frontieră cu Albaniaprin
teritoriul disputat⁠(d) Kosovo. Serbia numără aproximativ 7 milioane de locuitori.[9] Capitala
sa, Belgrad, se numără printre cele mai vechi și mai mari orașe din sud-estul Europei.[10][8][11]
Teritoriul a fost locuit din paleolitic, iar migrațiile slave în Balcani dintre secolele V-VII au dus la
formarea câtorva state⁠(d) suverane în Evul Mediu timpuriu, state care uneori au recunoscut în mod
nominal suzeranitatea bizantină, francă și maghiară. Regatul Serbiei a obținut recunoașterea de
către Vatican și Constantinopol în 1217, ajungând la apogeu în 1346 ca un Țarat Sârb de relativ
scurtă durată. La mijlocul secolului al XVI-lea, întreaga Serbie modernă a fost anexată de otomani,
dominație uneori întreruptă⁠(d) de Imperiul Habsburgic, care a început să se extindă⁠(d)spre Serbia
Centrală pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, reușind să cucerească și să mențină sub control un cap
de pod în Vojvodina modernă. La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția sârbă a dus la
apariția statului național ca prima monarhie constituțională din regiune, care și-a extins ulterior
teritoriul.[12] După pierderile omenești dezastruoase din Primul Război Mondial și unificarea
ulterioară a fostei coroane Habsburgice a Voivodinei (și a altor teritorii) cu Serbia, țara a cofondat,
împreună cu alte popoare slave sudice, Iugoslavia, stat ce a existat în diferite configurații politice
până la războaiele iugoslave din anii 1990. În procesul destrămării Iugoslaviei, Serbia a format
o uniune statală cu Muntenegru[13] care a fost însă dizolvată pe cale pașnică în 2006.[14] În 2008,
parlamentul provinciei Kosovo a declarat în mod unilateral independența acestui teritoriu, și a fost
recunoscut de majoritatea țărilor membre ONU.
Serbia este membră a ONU, Consiliului Europei, OSCE, PpP, OCEMN, CEFTA și în curs de aderare
la OMC.[15]Începând din 2014, țara negociază aderarea la UE cu perspectiva aderării la Uniunea
Europeană până în 2025.[16]Din 2007, Serbia aderă formal la politica de neutralitate militară. O
economie cu venituri medii spre ridicate,[17]dominată de sectorul serviciilor, urmat de sectorul
industrial și agricultura, țara se situează relativ sus pe indicele dezvoltării umane (66), [18] indicele
progresului social⁠(d) (45),[19] și pe indicele global al păcii⁠(d) (54). [20]

Cuprins

 1Etimologie
 2Istorie
o 2.1Preistorie
o 2.2Istoria antică
o 2.3Evul Mediu
o 2.4Dominația otomană și habsburgică
o 2.5Revoluția și independența
o 2.6Războaiele balcanice, Primul Război Mondial și prima Iugoslavie
o 2.7Al Doilea Război Mondial și a doua Iugoslavie
o 2.8Destrămarea Iugoslaviei și tranziția politică
o 2.9Istoria recentă
 3Geografie
o 3.1Clima
o 3.2Hidrologie
o 3.3Mediul înconjurător
 4Politică
 o 4.1Dreptul și justiția penală
o 4.2Relațiile externe
o 4.3Armata
o 4.4Împărțire administrativă
 5Demografie
o 5.1Religie
o 5.2Limba
 6Economie
o 6.1Agricultură
o 6.2Industria
o 6.3Energie
o 6.4Transporturi
o 6.5Telecomunicațiile
o 6.6Turism
 7Educație și știință
 8Cultură
o 8.1Artă și arhitectură
o 8.2Literatură
o 8.3Muzică
o 8.4Teatru și film
o 8.5Mass-media
o 8.6Bucătăria
o 8.7Sport
 9Sărbători legale
 10Note de completare
 11Note bibliografice
o 11.1Surse

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Originea denumirii de „Serbia” este neclară. Diverși autori au menționat
numele sârbilor (în sârbă Срби, cu alfabetul latin: Srbi) și sorbilor (în sorabă
superioară: Serbja;în sorabă inferioară: Serby) în diferite variante: Surbii, Suurbi, Serbloi, Zeriuani,
Sorabi, Surben, Sarbi, Serbii, Serboi, Zirbi, Surbi, Sorben, [21] etc. Ei au folosit denumirile acestea
pentru cu referire la sârbi și sorabi în zone în care prezența lor istorică (sau actuală) nu a fost și nu
este contestată (în special în Balcani și Lusația), dar există și surse care menționează nume identice
sau similare în alte părți ale lumii (mai ales în Sarmația Asiatică din Caucaz).
Teoretic, rădăcina * sъrbъ a fost pusă în legătură cu cuvântul rusesc paserb (пасерб, „fiul vitreg”),
cu cel ucrainean prîserbîtîțea (присербитися, „a se alătură”), vechiul indic sarbh- („a lupta, a tăiaa,
a ucide”), latinescul sero („a alcătui, a constitui”), și grecescul siro (ειρω, „a repeta”).[22] Cu toate
acestea, lingvistul polonez Stanisław Rospond⁠(d) (1906-1982) a derivat denumirea de Srb de
la srbati (cf. sorbo, absorbbo).[23] Cercetătorul sorab H. Schuster-Šewc a sugerat o conexiune cu
verbul proto-slav pentru „a sorbi” * sbrb-, de unde se trage și cuvântul românesc. [24]