UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE”SUCEAVA

Facultatea de Drept și Științe Administrative

ACTELE DE STARE CIVILA

-Admiterea acțiunii în tăgada paternității-

Student:Cucolaș Laurențiu
Administrație Publică I.D, anul III, gr 1

Coordonator: Lector univ. dr. Cristina Bălăneasa

Cuprins

1. Noţiuni introductive
2. Calitatea procesuală
3. Proba acţiunii în tagada paternităţii. Dovada nepaternităţii
4. Efectele admiterii acţiunii în tagada paternităţii
5. Speţă
6. Bibliografie

2
1.Noţiuni introductive
Tagada paternităţii înseamnă negarea acesteia ( a paternităţii) pe cale judecătorească,
urmărindu-se înlăturarea prezumţiilor de paternitate analizate în cele ce preced.
Tagada de paternitate desemnează acţiunea prin care soţul femeii căsătorite care a
născut un copil, urmăreşte să răstoarne în justiţie prezumţia de paternitate care operează
împotriva sa.
Acţiunea în tagada paternităţii este o acţiune în contestaţie de stare civilă. Efectul
admiterii este retroactiv, legătura de filiaţie (paternitatea) între copil şi mamă.
Acţiunea în tagada paternităţii se deosebeşte de contestarea paternităţii întrucât, în
cele dintâi, prezumţia a fost bine aplicată, copilul fiind născut sau conceput în timpul
căsătoriei, dar fiind o prezumţie relativă, se permite dovada contrară, pe când în cazul celei
de-a doua, prezumţia a fost greşit aplicată, urmărindu-se nu răsturnarea, ci înlăturarea ei.1
Deşi o prezumţie relativa, prezumţia de paternitate nu poate fi răsturnată în orice
condiţii, pentru aceasta fiind necesară, potrivit legii, acţiunea de justiţie.2
Paternitatea copilului din căsătorie poate fi tăgăduită numai pe calea acţiunii în
tăgăduirea paternităţii.
Acţiunea în tagada paternităţii prezintă unele caractere specifice, din punctul de
vedere al titularului acţiunii, al termenului în care poate fi introdusă şi al persoanei împotriva
căreia se introduce.
În literatura juridică s-au semnalat şi situaţii când soţul mamei, în pofida
evidenţei că, date fiind anumite împrejurări, nu poate fi tatăl copilului născut de soţia sa, nu
înţelege sau nu are posibilitatea să intenteze acţiunea în tagada paternităţii. Aceasta este de
exemplu, situaţia în care concepţia copilului situează în timpul dispariţiei tatălui, până la data
stabilită ca fiind cea a morţii, caz în care este aplicabilă prezumţia de paternitate, însă, în
lipsa titularului acţiunii în tagada, ea nu poate fi înlăturată, cu toate că, este evident că
dispărutul nu poate fi tatăl copilului.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii
copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea
copilului. Dacă acţiunea a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni
într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

1
I.Albu – Tratat de Dreptul Familiei, pg 235
2
Actiunea in tagada paternitatii este singura cale pe care sotul mamei o are pentru a inlatura
prezumtia de paternitate, in acest scop nefiind admisa contestarea recunoasterii.
3
2. Calitatea procesuală
a) Titularul acţiunii în tagada paternităţii (calitatea procesuală activă)
Acţiunea tăgăduirii paternităţii are un caracter personal şi poate fi pornită numai de
soţul mamei deoarece e singurul în măsură să aprecieze dacă în realitate el a conceput sau
nu copilul născut de soţia sa.
Prin urmare dreptul la acţiune aparţine următoarelor persoane:
- soţul mamei copilului;
- mamei copilului;
- copilului3.
b) Împotriva cui se porneşte acţiunea (calitatea procesuală pasivă)
Când acţiunea este intentată de către soţul mamei copilului, calitatea de pârât o are
copilul a cărui paternitate se tăgăduieşte. Dacă acesta este lipsit de capacitate de exerciţiu
deci are vârsta de până la 14 ani, va fi reprezentat de mamă sau, după caz de tutore. În caz
în care copilul moare în timpul procesului, acţiunea va fi continuată împotriva tutorelui
Dacă acţiunea este intentată de către mama copilului, calitatea de pârât o are soţul
mamei;
Dacă acţiunea este intentată de către copil, calitatea de pârât o are prezumtivul tată.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se judecă în contradictoriu cu mama copilului, care
va fi citată, fiind cea mai în măsură să apere interesele copilului şi să ajute instanţă la
stabilirea adevărului.

3. Proba acţiunii în tagada paternităţii . Dovada nepaternităţii.

Art.54 alin.1 din Codul Familiei, prevede ca „paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este
cu neputinţă că soţul mamei să fie tatăl copilului”
Astfel, imposibilitatea că soţul mamei să fie tatăl copilului (şi prin urmare să-l
îndreptăţească la o acţiune în tagada paternităţii), poate fi determinată de:
- neputinţa fizică, respectiv impotenţa bărbatului;
- depărtarea dintre soţi determinată de împrejurări care au împiedicat pe aceştia să se
întâlnească (ex: starea de detenţie);
- neputinţa morală care există în situaţia unor neînţelegeri grave.

3
M.Avram- Consideratii in legatura cu reglementarea actuala a actiunii in tagada paternitatii, in Dreptul
nr.2/1999, pg.78-87
4
 În acţiunea în tagada paternităţii, reclamantul poate folosi orice mijloc de probă,
neexistând restricţii, dar o importanţă deosebită o au probele stiinţifice.
Cel mai des mijloc de probă sunt expertizele medico-legale în stabilirea paternităţii,
care pot fi: durata sarcinii, cercetarea capacităţii procreare 4 a bărbatului, cercetarea
antropologică5, cercetarea grupelor sangvine şi serice 6 (prin folosirea sistemelor ABO,
Rh)7.
Faptul că mama a întreţinut relaţii şi cu alţi bărbaţi în perioada timpului legal al
concepţiunii nu este, singur, de natura să ducă la admiterea acţiunii, dar, în acest caz, instanţa
este obligată să dispună efectuarea probelor ştiinţifice. De asemenea, simpla despărţire în fapt
a soţilor nu este prin ea însăşi, în măsură să ducă la concluzia că soţul mamei nu este tatăl
copilului.

4. Efectele admiterii acţiunii în tagada paternităţii

Dacă acţiunea în tagada paternităţii s-a admis, copilul devine, retroactiv, copil din
afara căsătoriei, modificându-se în acest sens, statutul civil.
Admiterea acţiunii în tagada paternităţii va produce efecte asupra numelui, ocrotirii şi
domiciliului copilului, precum şi asupra obligaţiei de întreţinere.
Copilul a cărui paternitate a fost tăgăduită cu succes, devenit din afara căsătoriei, va
purta numele avut de mamă în momentul naşterii sale8.
Ocrotirea părintească a copilului se va realiza numai prin mamă, întrucât, numai faţă
de aceasta filiaţia este stabilită. Dacă însă, ulterior copilul îşi stabileşte filiaţia şi faţă de tată,
încredinţarea sa spre creştere şi educare şi contribuţia de întreţinere a părinţilor se va stabili,
conform art.65 din Codul Familiei, prin asemănare cu situaţia părinţilor divorţaţi.
Domiciliul copilului va fi cel al mamei sale, până la momentul în care îşi va stabili şi
filiaţia faţă de tată. Din acest moment, dacă părinţii, au domicilii diferite, ei vor stabili de
comun acord care va fi domiciliul copilului, iar în cazul în care nu se înţeleg, va decide
instanţa de judecată.

4
Expertiza capacitati de procreare constituie o proba de excludere de la paternitate daca se constata starea de
impotenta sau de sterilitate a barbatului
5
Expertiza antropologica se refera la transmiterea unor parti anatomice de la parinti la copii. Se poate efectua
doar dupa ce copilul a implinit 3 ani
6
Concluziile sale sunt certe, in sensul excluderii datorita incompatibilitatii grupelor sanguine, dar in ceea ce
priveste stabilirea legaturii filiatiei, acestea sunt probabile
7
G.Scripcaru- Medicina legala, Ed.Didactica si Pedagogica,Bucuresti 1993.pg.333
8
I.P.Filipescu, Efectele tagaduirii paternitatii din casatorie cu privire la numele copilului in R.R.D nr.12/1972
5
 Contribuţia de întreţinere nu mai este datorată de soţul care a tăgăduit cu succes
paternitatea copilului.

5. Speţa
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, sub nr. /2016, reclamanta Berneagă
Eugenia , în numele şi ca reprezentant legal al minorei Berneagă Laura , născută la data de ,
a chemat în judecată pe pârâtul Boaru Ion , pentru stabilirea paternităţii, în sensul că acesta
este tatăl copilului său Berneagă Laura , să se încuviinţeze ca minora să poarte numele
pârâtului, să fie obligat pârâtul să plătească copilului pensie de întreţinere.
A solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii a învederat următoarele :
A trăit cu pârâtul şi a întreţinut relaţii intime cu acesta în perioada noiembrie 2006 -
martie 2007 perioadă în care a rămas însărcinată.
I-a adus la cunoştinţă pârâtului, acesta a observat că este gravidă, a recunoscut că el
este tatăl copilului situaţie recunoscută de pârât de mai multe ori în faţa părinţilor ei dar după
naşterea copilului acesta nu a fost de acord ca numele său şi prenumele să fie trecute pe
certificatul de naştere al copilului, cu alte cuvinte nu a fost de acord cu recunoaşterea
copilului.
Copilul a fost înregistrat sub nr. /01.10.2007 iar la rubrica mama Berneaga Eugenia iar
la rubrica tata este trasată o linie.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 424 şi urm. din Codul civil, art. 524 din
Codul civil şi art. 82 din Codul civil.
În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba
testimonială cu doi martori.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii
introductive şi a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru
următoarele :
Prin cererea principală s-a solicitat stabilirea paternităţii sale în ceea ce priveşte pe
minora Berneagă Laura născută la data de , copil ce are statutul unui copil născut în afara
căsătoriei, el nefiind căsătorit niciodată cu reclamanta.
Având în vedere data naşterii copilului – 28.09.2007, această acţiune se subscrie disp.
art. 60 din Codul familiei în vigoare la momentul naşterii minorei, şi astfel, având în vedere
că de la momentul naşterii şi până la momentul introducerii acţiunii - anul 2016 – au trecut
aproape 9 ani, a apreciat că dreptul la acţiune este prescris.
A arătat că nici nu a convieţuit cu reclamanta şi nici nu a avut în îngrijire acest copil,
astfel că nu este incident nici unul din cazurile ce întrerup cursul prescripţiei.

6
 A avut cunoştinţă despre naşterea acestui copil însă niciodată nu au fost discuţii despre
paternitatea acestuia, fiind doar un alt copil născut în comunitatea rurală din care provine.
În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 Cod procedură civilă.
În dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri şi martori..
Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa
constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea de faţă, reclamanta Berneagă Eugenia – în numele şi ca reprezentant
legal al minorei B. L , a solicitat instanţei stabilirea paternităţii minorei, în sensul că pârâtul
Boaru Ioan este tatăl acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 „Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea
paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi
produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în
vigoare”.
Cum minora a fost născută la data de .2007, anterior intrării în vigoare a Legii nr.
287/2009, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Codului familiei, respectiv art. 60 alin. 1 Codul
familiei, potrivit căruia acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei poate fi
pornită în termen de 1 an de la data naşterii copilului.
Art. 60 Codul familiei, în forma în vigoare la data naşterii minorei, a fost modificat
prin art. I pct. 5 din Legea nr. 288/2007, prin care s-a introdus alineatul 4, care a precizat că
acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.
S-a reţinut în considerentele deciziei că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007
contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. 2, neconstituţionalitatea
reglementării rezultând din faptul că legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de
intrarea ei în vigoare, din vreme ce aceasta se aplică unui drept născut sub imperiul legii
vechi.
Faţă de cele ce preced, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la
acţiune şi va respinge acţiunea ca fiind tardiv formulată.
Prin decizia civilă nr. 699/25.05.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admis
apelul, a fost respinsă excepţia prescripţia dreptului material la acţiune, a fost anulată sentinţa
civilă nr. 510/14.09.2016 pronunţată de Judecătoria şi s-a reţinut cauza spre rejudecare,
pentru evocarea fondului şi completarea probatoriului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut referitor la aplicarea legii civile în timp, că în mod
corect a reţinut instanţa de fond că potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011 stabilirea filiaţiei,
tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă
dispoziţiilor Codului Civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor
născuţi după intrarea lui în vigoare.
Aşadar, s-a apreciat că dispoziţiile Codului familiei sunt aplicabile în speţă, deoarece
minorul este născut la o dată anterioară datei la care a intrat în vigoare noul Cod Civil.

7
 Tribunalul a reţinut că, iniţial, art. 60 alin. 1 din Codul familiei a prevăzut că acţiunea
în stabilirea paternităţii se prescrie în termen de 1 an de la naşterea copilului.
Prin Legea nr. 288/2007 s-a modificat alin. 1 al articolului menţionat, numai în ce
priveşte prescripţia dreptului la acţiune. Astfel, s-a introdus un alineat final - alin. 4 - prin
care s-a prevăzut "acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia."
Tribunalul a reţinut că argumentul că legea nu poate fi aplicată retroactiv şi copiilor
născuţi înaintea momentului intrării ei în vigoare, nu poate să constituie o justificare
rezonabilă şi obiectivă, deoarece ar fi combătută prin evocarea obligaţiei pozitive a statului
de a-şi crea şi respectiv adapta legislaţia în vederea asigurării respectării egale a drepturilor
resortisanţilor săi şi tot astfel, obligaţia negativă, de a se abţine de la orice tratament
discriminatoriu. Dreptul material la acţiunea în stabilirea paternităţii este şi trebuie să fie în
mod egal recunoscut tuturor subiecţilor de drept aflaţi în această situaţie juridică, indiferent
de data naşterii, fără a considera că legea ar retroactiva, deoarece aplicabilitatea imediată a
textului s-ar asigura doar de la momentul intrării normei juridice în vigoare, inclusiv în cazul
situaţiilor obiective şi durabile a copiilor existenţi, născuţi înainte.
Astfel cum s-a reţinut în mod constant, o soluţie contrară, în lipsa unor justificări
obiective şi rezonabile, reprezenta o veritabilă violare a dispoziţiilor art. 8 şi art. 14 în
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 decembrie 2007 dată în
Cauza Phinikaridou contra Cipru, a reţinut că „sarcina Curţii era aceea de a determina dacă
statul respondent a respectat obligaţiile pozitive în gestionarea acţiunii reclamantului de
recunoaştere judecătorească a paternităţii. O perioadă limită în sine nu era incompatibilă cu
dispoziţiile Convenţiei, iar în procesele de paternitate era justificată de dorinţa de a asigura
certitudinea juridică şi finalitatea în relaţiile de familie. Întrebarea era dacă natura termenului
limită şi/sau maniera în care a fost aplicat era compatibilă cu dispoziţiile Convenţiei şi dacă a
fost păstrat un echilibru just între drepturile şi interesele contrarii. Printre factorii relevanţi
avuţi în vedere în acest caz, au fost existenţa unor mijloace alternative de reparaţie sau
prevederea unor excepţii în cazurile în care cunoaşterea realităţii biologice a avut loc după ce
termenul limită a expirat. Curtea a analizat dacă prezumţia legală putea să prevaleze realităţii
sociale şi biologice şi dacă a fost compatibilă cu obligaţia de a asigura respectarea efectivă a
vieţii private şi de familie. Deşi nu a existat o abordare uniformă în legislaţia statelor
contractante, un număr semnificativ de state nu au impus copiilor o perioadă limită de
deschidere a unui proces de paternitate (spre deosebire de situaţia în care reclamantul era
tatăl) şi o tendinţă poate fi percepută în direcţia unei mai bune protejări a dreptului copilului
de a i se stabili paternitatea.
Curtea a avut dificultăţi de a accepta perioade limită inflexibile aplicabile indiferent de
cunoaşterea de către copil a factorilor relevanţi şi a considerat că o distincţie trebuia făcută
între cazurile în care copilul nu a avut oportunitatea să cunoască faptele şi acelea în care nu a
iniţiat procedurile în timpul termenului limită prevăzut de lege din alte motive. În cauza de
faţă, a rezultat clar din hotărârea Curţii Supreme că s-a acordat o importanţă mai mare
interesului general şi drepturilor şi intereselor prezumtivului tată şi ale familiei sale, decât
dreptului reclamantului de a-i fi dezvăluite originile. Chiar având în vedere marja de
8
apreciere a statului, aplicarea unui termen limită rigid în exercitarea procedurilor de
paternitate, fără a avea în vedere circumstanţele individuale ale cauzei şi în special
cunoaşterea de către copil a faptelor interesând paternitatea, a adus atingere chiar esenţei
dreptului reclamantului la respectarea vieţii sale private”.
În acord cu deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a reţinut că, în
cauză, pentru a se stabili realitatea biologică, reclamantului trebuie să i se asigure accesul la
justiţie, proces în cadrul căruia ar trebui să se administreze în acest scop probe legale, utile,
pertinente şi concludente, or prin respingerea acţiunii sale ca fiind prescrisă, acesta nu-şi va
mai putea îndeplini niciodată dorinţa privind stabilirea filiaţiei.
Faţă de aceste considerente, având în vedere că instanţa de fond s-a dezînvestit pe o
excepţie, potrivit art. 480 alin. 3 C.pr.civ. a admis apelul, a anulat sentinţa apelată, a respins
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
Instanţa a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, raportul de expertiză
medico-legală fiind depus la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 1391/28.11.2017 Tribunalul G a constatat următoarele:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 56 din Codul familiei, filiaţia faţă de tatăl din afara
căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.
În acest ultim caz, pentru stabilirea paternităţii trebuie să se dovedească atât faptul că
pretinsul tată a avut relaţii sexuale cu mama copilului în timpul legal al concepţiei, cât şi
faptul că din aceste relaţii a rezultat copilul..
Din susţinerile ambelor părţi, instanţa reţine că părţile au avut o relaţie de prietenie, iar
din concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN, efectuată la solicitarea
reclamantei că pârâtul este tatăl biologic al minorei Boaru Laura .
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 59 şi 60
din Codul familiei, instanţa reţine că acest capăt de cerere este fondat, urmând a constata că
pârâtul Boaru Ioan este tatăl minorei.
Pe cale de consecinţă instanţa va dispune şi modificarea actului de naştere al minorei în
sensul celor reţinute anterior. În acest sens se va comunica o copie de pe prezenta hotărâre
către Primărie .
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata unei pensii
de întreţinere în favoarea minorei, conform art. 516 C.civ. „obligaţia de întreţinere există
între (...) rudele în linie dreaptă”, iar potrivit art. 499 C.civ. tatăl şi mama sunt obligaţi în mod
solidar să dea întreţinere copilului lor minor, potrivit cu nevoia acestuia şi cu mijloacele celui
care urmează a o plăti, conform art. 529 C.civ.
Prin urmare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 516 cu referire la art. 499 C.civ., ce
reglementează obligaţia de întreţinere cu caracter general şi cu caracter special dintre părinţi
şi copii lor minori, instanţa apreciază drept întemeiată şi această cerere.
Faţă de faptul că minora se află în nevoi, faţă de dispoziţiile art. 527 C.civ., potrivit
cărora la stabilirea pensiei de întreţinere se ţine seama de veniturile, bunurile şi posibilităţile
9
pârâtului de realizare a acestora, instanţa consideră întemeiată cererea reclamantei şi urmează
să o admită şi să oblige pârâtul să plătească reclamantei pentru minoră, lunar, pensie de
întreţinere în procent de 16% din venitul net.
Referitor la momentul de la care se impune obligarea pârâtului la plata respectivei
pensii, instanţa reţine că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea produce
efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului, având caracter declarativ, astfel încât
instanţa va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere de la data introducerii
acţiunii şi până la majoratul minorei, în condiţiile în care nu s-a dovedit că tatăl ar fi
contribuit în vreun mod la cheltuielile de creştere şi educare a minorei până în acest moment.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la încuviinţarea ca minorei să poarte
numele de familie al pârâtului, instanţa reţine ca potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. 2 Codul
familiei, în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa
judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să poarte numele acestuia din urmă.
Pentru a încuviinţa copilului să poarte numele tatălui, instanţa va avea în vedere în
primul rând interesul copilului.
Or, în cauza de faţă, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada faptului că este în interesul
minorei să poarte acelaşi nume cu tatăl său având în vedere împrejurarea că părinţii săi nu au
o relaţie, că pârâtul s-a opus acestei cereri, motiv pentru care instanţa va respinge acest capăt
de cerere ca neîntemeiat.

6. Bibliografie

10
1. Alexandru Bocaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Codruta Hageanu – Dreptul
Familiei, Editura All Beck, Bucuresti 2005;
2. Ion Imbrescu – Tratat de Dreptul Familie, Curs de teorie si practica, Editura
Lumina Lex, Bucuresti 2006;
3. Dan Lupascu – Dreptul familiei, Editura Rosetti, Bucuresti 2005;
4. Ion Filipescu, Andrei Ion Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei, Editura All Beck,
Bucuresti 2002;
5. https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-12jfc5gw/ accesat la data de
18.02.2019

11