Sunteți pe pagina 1din 10

Tema 1.

FUNDAMENTELE ETICII ÎN AFACERI

Etica în afaceri este un domeniu academic şi un subiect de dezbatere publică teribil


de recent. Business ethics este o invenţie americană. Pentru unii, originea transatlantică a noii
discipline este o garanţie de calitate, seriozitate şi performanţă; pentru alţii, dimpotrivă, orice
vine de peste ocean trebuie să fie ceva teribil de rudimentar, superficial. ‫٭‬

1.1. Ce este etica în afaceri?

„Etica în afaceri”1 este o expresie compusă, al cărei sens poate fi inteligibil numai în
măsura în care cititorul neavizat ştie ce înseamnă cuvintele „etică ” şi „afaceri”. Cu această
condiţie, este uşor de înţeles că, în rând cu etica medicală, etica juridică, business ethics este
o teorie etică aplicată, în care conceptele şi metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate
în abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum
medicina, justiţia sau afacerile.
La noi, termenul etică are cel puţin două semnificaţii diferite. În primul rând, etica se
referă la aşa-numitele moravuri, cutume şi obiceiuri tradiţionale specifice diferitelor culturi.
De pildă, în lumea occidentală culoarea de doliu este negrul; în Extremul Orient, albul. În
spaţiul islamic consumul de alcool este interzis; în lumea creştină este ceva foarte răspândit;
unele popoare, precum ruşii, polonezii ori scandinavii, preferă băuturile spirtoase, pe când
francezii, italienii, grecii şi spaniolii beau îndeosebi vin, iar germanii sau cehii consumă
impresionante cantităţi de bere. (Noi, ca tot românul „imparţial”, ne dăm în vânt după toate
deliciile consumului de alcool – mult şi cât mai des să fie). Evreii şi musulmanii nu se ating
de carnea de porc, pe când chinezii mănâncă şerpi, câini sau maimuţe, iar în Occident
broaştele, melcii sau stridiile sunt considerate de către gurmanzi adevărate delicatese. Astfel
de cutume tradiţionale există şi în domeniul economic. În Occident, preţurile afişate în
magazine nu sunt, de regulă, negociabile; în Orient, tocmeala dintre vânzător şi cumpărător
este aproape obligatorie. Lumea apuseană pune mare preţ pe punctualitate, pe când în
America Latină sau în Africa se consideră că un om este cu atât mai important şi mai vrednic
de stimă cu cât îşi permite să întârzie mai mult. În Occident, comisioanele acordate, mai
mult sau mai puţin „pe sub masă”, unor oficiali cărora li se solicită un contract sau anumite
facilităţi fiscale ori comerciale sunt considerate profund imorale; nu acelaşi lucru se poate
spune despre ţările în curs de dezvoltare, unde mituirea funcţionarilor publici constituie o
practică obişnuită, de multe ori la vedere. În toată lumea există încă profesii şi ocupaţii
exclusiv masculine sau exclusiv feminine. Dacă zbor cu avionul, mă aştept ca în carlingă să
se afle numai bărbaţi, iar cafeaua şi băuturile să fie servite numai de către nişte stewardese
amabile şi foarte drăguţe. În pofida câtorva excepţii, încă nesemnificative, în toată lumea se
consideră că uniforma militară stă bine numai pe bărbaţi, care nu au însă ce căuta într-o
grădiniţă de copii. Chiar şi în ţările cele mai avansate şi mai progresiste, femeile primesc un
salariu mai mic decât bărbaţii, chiar dacă prestează munci echivalente. Interzisă de lege şi
scandaloasă din punct de vedere moral în Occident, munca salariată sau de-a dreptul
sclavagistă a minorilor este ceva foarte obişnuit în Lumea a Treia etc.

‫٭‬
În acest capitol capitol sunt prelucrări din Etica în afaceri, Dan Crăciun, Editura ASE,
Bucureşti, 2005
1
Crăciun D., Etica în afaceri. Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 25
1
Pentru a evita posibilele confuzii terminologice, vom denumi ethos acest ansamblu
de cutume şi obiceiuri tradiţionale care interesează mai curând antropologia culturală decât
etica propriu-zisă.
În al doilea rând, prin termenul „etică” se înţelege ansamblul de valori şi norme
care definesc, într-o anumită societate, omul de caracter şi regulile de comportare justă,
demnă şi vrednică de respect, a căror încălcare este blamabilă şi vrednică de dispreţ. În
această accepţiune, etica promovează anumite valori, precum cinstea, dreptatea, curajul,
sinceritatea, mărinimia, altruismul etc., încercând să facă respectate norme de genul: „Să nu
minţi!”, „Să nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creşte-ţi copiii aşa
cum se cuvine!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!” etc.
În firescul limbii române, ansamblul acestor reguli de „bună purtare” se numeşte
morală, iar condiţia omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai
înalte se numeşte moralitate.

1.2. De ce este importantă astăzi etica în afaceri?

În primul rând, trebuie subliniat faptul că puterea şi influenţa firmelor private asupra
întregii societăţi este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale,
frecvent întâlnite în mediul de afaceri, pot să provoace imense daune şi prejudicii indivizilor,
comunităţilor şi mediului 2. Politicile guvernamentale din anii ’80, de exemplu, au scos în
relief anumite probleme de etică în afaceri, care se pun acum cu mare acuitate şi în tranziţia
societăţii româneşti spre o economie de piaţă funcţională. Atât în ţările occidentale, cât şi în
ţara noastră programele de privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi aflate o vreme în
proprietatea statului să se adapteze cerinţelor de eficienţă şi rentabilitate ale unor afaceri
comerciale. Drept urmare, noii lor manageri au dispus masive concedieri de personal,
acordându-şi lor însă remuneraţii substanţial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă
vehement sub semnul întrebării de către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură
cu obiectivele esenţiale pe care trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale: trebuie
acestea să se pună în primul rând în serviciul bunăstării generale a societăţii ori să servească
mai presus de orice interesele acţionarilor?
O dată cu retragerea totală sau parţială a administraţiei de stat din anumite sectoare
de activitate pe care le-a controlat timp de multe decenii, s-au pus tot mai multe întrebări în
legătură cu măsura în care firmele private ar trebui să preia responsabilităţile pe care statul şi
le-a declinat. Speranţele că oamenii de afaceri ar putea să susţină financiar dezvoltarea
artelor, a ştiinţei şi educaţiei nu sunt câtuşi de puţin ceva de dată recentă. Nouă este însă
transformarea speranţelor în aşteptări şi chiar în pretenţii; ceea ce odinioară se considera a fi
doar generozitate voluntară apare în opinia tot mai multor oameni drept „responsabilitate
socială”. Nouă este şi vehemenţa cu care o bună parte a opiniei publice solicită firmelor şi
corporaţiilor private să se implice în eradicarea tuturor relelor din societatea contemporană.
Nu e suficient ca investitorii să ofere pe piaţă produse de tot mai bună calitate, mai sigure şi
mai accesibile pentru consumatori sau ca aceştia să asigure condiţii de lucru tot mai bune
pentru salariaţi, ci şi să salveze speciile biologice în pericol de dispariţie, să protejeze
monumentele istorice, să susţină sistemul de sănătate ori să se implice în eradicarea sărăciei
pe întreaga planetă.
O dată cu creşterea influenţei sectorului privat asupra întregii vieţi economice şi
sociale, interesul canalelor mediatice faţă de lumea afacerilor a sporit constant. Ajunse din ce
în ce mai frecvent pe prima pagină, fraudele oamenilor de afaceri au stârnit reacţii, critici şi

2
Crăciun D., Etica în afaceri. Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 28
2
comentarii aprinse din partea opiniei publice, sporind interesul general faţă de moralitatea
agenţilor economici şi a funcţionarilor publici cu atribuţii şi competenţe dubios exercitate în
gestionarea avuţiei naţionale. Din acest punct de vedere, ne putem mândri cu faptul că
suntem la un nivel comparabil cu lumea occidentală; după 1990, România a avut parte din
belşug de scandaluri mediatice, numai că, spre deosebire de occidentali, noi suntem încă în
aşteptarea marilor procese în justiţie, care să-i trimită pe vinovaţi după gratii şi care să
zdruncine cât de cât sentimentul de imunitate al noilor magnaţi politici şi financiari.
Sub presiunea efectelor direct perceptibile în viaţa lor, a politicilor interesate şi
„egoiste” ale marilor corporaţii şi a strategiilor guvernamentale orientate spre descătuşarea
mecanismelor concurenţiale ale pieţei libere, pe larg prezentate şi dezbătute în mass-media,
militantismul diferitelor grupuri şi categorii de stakeholders s-a intensificat progresiv,
sporind interesul opiniei publice faţă de etica afacerilor şi a adminstraţiei publice. Greu
traductibil în româneşte prin cuvântul „participanţi”, termenul englezesc stakeholders
desemnează toate grupurile sociale afectate direct sau indirect de activitatea firmelor
comerciale; mai mult decât atât, aceste grupuri iau parte la „jocul” economiei de piaţă, nu
doar în calitate de „spectatori”, ci şi în calitate de participanţi activi (ca nişte „figuranţi”),
întrucât fără implicarea lor, activitatea firmelor comerciale ar fi imposibilă. Printre cele mai
importante categorii de stakeholders se numără salariaţii, consumatorii şi comunităţile
locale3.
Se intensifică, totodată, activismul şi implicarea grupurilor din ce în ce mai
numeroase de shareholders4 – acţionarii firmelor comerciale. O dată cu explozia pieţelor de
capital şi a operaţiunilor bursiere, tot mai mulţi oameni devin acţionari ai firmelor cotate la
bursă, iar curentele de opinie civic militante încep să îşi facă simţită influenţa în definirea
strategiilor manageriale. Mişcarea ethical investment, promovând „investiţiile morale”,
sancţionează companiile a căror conduită în afaceri ridică semne de întrebare, prin refuzul
susţinătorilor ei de a investi în acţiunile acestora, oricât de tentante ar fi dividentele pe care s-
ar putea sconta.
Creşterea interesului faţă de etica în afaceri este determinată şi de schimbarea
naturii înseşi a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă
procesul de globalizare. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe şi
mai dinamice decât au fost vreodată până acum. În consecinţă, apar probleme noi, iar
certitudinile valoric-normative ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea
unui context multinaţional şi multicultural, în care criteriile corectitudinii morale diferă şi se
modifică rapid.
Creşterea importanţei acordate eticii în afaceri se explică şi prin modificările suferite
de strategiile şi structurile corporaţiilor. Curente recente în teoria şi practica managerială,
precum total quality management, ca şi procesele de restructurare şi redimensionare a
firmelor de top au condus la abandonarea multor practici tradiţionale de conducere a
proceselor economice. Ierarhiile manageriale stufoase şi rigide s-au aplatizat considerabil. În
consecinţă, autoritatea şi răspunderea decizională s-au dispersat din ce în ce mai mult în
cadrul firmei: decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase şi de către tot
mai mulţi angajaţi. Iată de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top managementul să
înţeleagă cât mai bine complexitatea problemelor de natură etică; toţi membrii unei firme
trebuie să cunoască valorile şi ţelurile esenţiale ale organizaţiei şi cum trebuie să se reflecte
acestea în conduita practică a firmei în mediul economic. Dar pentru ca etica în afaceri să se
disemineze în toate ungherele unei firme, ea trebuie să fie mai întâi înţeleasă. Înţelegerea

3
Crăciun D., Etica în afaceri. Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 30
4
Crăciun D., Etica în afaceri. Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 30
3
criteriilor morale de conduită în afaceri este deosebit de importantă, deoarece noile structuri
organizaţionale dau naştere unor noi complicaţii, (legate de circulaţia informaţiilor şi
administrarea informaţiilor în cadrul diferitelor colective de lucru şi al întregii organizaţii),
pentru care nu există precedente tradiţionale. Pentru ca „împuternicirea” angajaţilor (engl.
empowerment) să aibă succes, o înţelegere temeinică a eticii în afaceri este absolut necesară.
Nu toată lumea este convinsă de seriozitatea şi de oportunitatea eticii în afaceri.
Există încă destui sceptici şi adversari redutabili care contestă fie capacitatea, fie dreptul
eticii în afaceri de a se pronunţa cu folos asupra conduitei agenţilor economici.

1.3. Bunul-simţ şi scandalurile mediatice

Oamenii care nu fac afaceri simt câteodată pe pielea şi în buzunarul lor consecinţele
unor practici comerciale incorecte, pe care le remarcă pe bună dreptate cu indignare, dar nu
acordă mare atenţie situaţiilor „normale”, totuşi mult mai frecvente, în care produsele şi
serviciile pe care le plătesc nu ridică vizibile semne de întrebare din punct de vedere etic. Dar
cea mai mare parte din tot ceea ce ştiu ei despre lumea afacerilor nu rezultă dintr-o experienţă
directă, ci din informaţiile pe care le culeg din mass-media, fie din sursele de informaţii, fie
din cele de divertisment.
Presa şi televiziunea îi bombardează nu numai cu personaje fictive din filme şi
seriale americane, ci şi cu o mulţime de exemple reale de oameni de afaceri cel puţin dubioşi,
dacă nu de-a dreptul hoţi şi escroci de ultimă speţă. Repetiţia obsedantă a acestor clişee are
un efect puternic asupra opiniei publice. Drept urmare, etica în afaceri „este frecvent asociată
de mass-media cu dezastrele ecologice şi scandalurile financiare, cu mita, hărţuirea sexuală,
concurenţa neloială, şi utilizarea de «trucuri murdare»”. Nu-i de mirare că atât de mulţi
oameni sunt sceptici când aud de etică în afaceri, o dată ce au ajuns să creadă cu toată
convingerea că afacerile ignoră prin natura lor scrupulele morale, neurmărind nimic altceva
decât profituri maxime cu orice preţ.
În aparenţă, insistenţa mediatică asupra evenimentelor scandaloase ce au loc atât de
frecvent în mediul de afaceri ar trebui să aibă un efect pozitiv asupra eticii în afaceri,
sporindu-i importanţa şi capacitatea de a stârni interesul. În realitate, goana după scandaluri
răsunătoare joacă un rol ambiguu, făcând eticii în afaceri şi serioase deservicii.
Concentrându-şi atenţia asupra scandalurilor şocante, mass-media face un dublu
deserviciu eticii în afaceri 5. În primul rând, publicului i se prezintă aproape în exclusivitate
numai comportamente imorale în afaceri şi această perspectivă unilaterală întăreşte
stereotipul incompatibilităţii dintre afaceri şi moralitate. Din acest motiv, atât de mulţi
oameni cred că „etica în afaceri” este un oximoron. În al doilea rând, scandalurile
spectaculoase care explodează pe prima pagină sugerează că etica în afaceri priveşte numai
activitatea marilor corporaţii. Adevărul este că nu toţi oamenii de afaceri sunt corupţi şi nu
toate firmele mici sunt exonerate de orice dilemă etică.
Dar poate că deserviciul cel mai important pe care goana presei după scandaluri îl
aduce nu numai eticii în afaceri ca disciplină academică, ci întregii societăţi, este
înrădăcinarea în adâncul opiniei publice a convingerii că orice luptă împotriva imoralităţii în
afaceri este inutilă atâta timp cât „afacerist cinstit” pare tuturor o contradicţie în termeni, iar
„afacerist veros” pare un pleonasm. Obişnuinţa cu răul în afaceri a percepţiei sociale nu poate
să genereze decât două atitudini la fel de periculoase pentru prezentul şi viitorul societăţii
noastre: fie respingerea capitalismului de pe poziţiile unui stângism resentimentar, utopic şi

5
Crăciun D., Etica în afaceri. Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 35
4
retrograd, manifestat încă la multe grupuri sociale defavorizate în procesul de tranziţie la
economia de piaţă, grupuri care încă au naivitatea deloc înduioşătoare de a regreta nostalgic
„binefacerile” trecutului ceauşist; fie acceptarea acestui tip de pseudo-capitalism sălbatic,
plin de cruzime şi iresponsabilitate, cu totul haotic şi ineficient, cu gândul că altfel nu se
poate şi cu dorinţa de a se număra printre învingătorii unui „joc” economic profund viciat şi
corupt, în care nu oamenii capabili, muncitori şi cinstiţi au de câştigat, ci pramatiile
descurcăreţe, şi în care câştigul unora (relativ puţini la număr) înseamnă paguba şi sărăcia
altora (mult mai numeroşi).

1.4. Câmpul tematic al eticii în afaceri

Fără a pune în discuţie dacă trebuie să facem afaceri pentru profit sau nu, ci luând
economia de piaţă şi regulile ei ca pe o stare de fapt, abordarea generalistă cercetează diferite
sectoare ale mediului de afaceri, cu scopul de a răspunde la următoarea întrebare
fundamentală: ce trebuie să facă toţi oamenii de afaceri, în afară de maximizarea profitului,
astfel încât activitatea lor să nu fie numai profitabilă – acesta fiind imperativul economic – ci
totodată şi corectă sub aspect moral – imperativul etic? Am încercat să argumentez ideea că,
pe lângă datoria morală de a respecta legea, orice întreprinzător onest, serios, respectabil şi,
pe termen lung, de succes trebuie să îşi asume anumite responsabilităţi şi datorii morale, al
căror standard este ceva mai înalt decât cerinţele minimale ale sistemului juridic.
Obligaţiile faţă de societate cuprind datorii morale faţă de comunitatea locală, faţă
de naţiune şi poate faţă de întreaga omenire. Multe firme recunosc, de asemenea, anumite
obligaţii faţă de branşa sau profesiunea din care fac parte. Există totodată şi anumite obligaţii
faţă de competitori.
Utilizarea unor termeni precum „datorie” sau „obligaţie” poate fi derutantă, întrucât
sugerează o stringenţă rareori întâlnită în mediul de afaceri. Datoria de a evita utilizarea
violenţei sau aceea de a fi cinstit sunt stringente, dar multe alte „obligaţii” pot fi uşor
înmuiate şi trecute cu vederea ori sacrificate de dragul altora mai presante. O afacere trebuie
să supravieţuiască şi câteodată un întreprinzător este nevoit să concedieze nu numai un
salariat incompetent, ci şi unul care munceşte din greu şi bine.
Obligaţiile morale ale unei firme faţă de acţionari şi salariaţi, precum şi obligaţiile
acestora faţă de firmă, sunt, în primul rând, obligaţii interne, ivite din anumite interese
comune. Obligaţiile faţă de consumatori, furnizori, creditori şi competitori sunt
precumpănitor obligaţii externe, ivite din recunoaşterea legitimităţii intereselor altor persoane
sau grupuri, fără de care afacerile nu s-ar putea desfăşura.
Aceste obligaţii morale interne şi externe pot fi enunţate, analizate şi explicate
destul de uşor dacă se porneşte de la convingerea că profitul nu este incompatibil cu
moralitatea, ci, dimpotrivă, că good ethics is good business.
Demonstrarea acestui principiu este misiunea dificilă a eticii în afaceri. Nu vom
putea niciodată să construim o reală demonstraţie făcând statistici, din care să aflăm câţi
oameni de afaceri cinstiţi au reuşit şi câţi au eşuat şi care sunt corelaţiile dintre reuşită sau
eşec, pe de o parte, şi conduita morală, pe de altă parte.

1.5. Particularităţile eticii afacerilor

 Fii sincer şi corect. Sinceritatea şi corectitudinea sunt fundamentul agentului


economic, a venitului legal şi a armoniei în afaceri. El este obligat să fie purtătorul
etalonului sincerităţii şi corectitudinii.
5
 Stimează puterea statală. Conducerea este o condiţie a eficacităţii dezvoltării afacerii.
Cu privire la aceasta, stimează persoanele ce se ocupă de instaurarea ordinii în
afaceri.
 Stimează drepturile asupra proprietăţii private. Agentul economic liber este baza
succesului societăţii. El este obligat să lucreze pentru atingerea ţelului propus. Aşa o
tendinţă poate să se bazeze numai pe proprietatea privată.
 Iubeşte şi stimează omul. Dragostea şi stima faţă de omul producător din partea
întreprinzătorului naşte o dragoste şi stimă reciprocă. Astfel apare armonia de
interese, care creează o atmosferă de stimulare în oameni a celor mai uimitoare
capacităţii, îi face pe oameni să se arate în lumina cea mai favorabilă.
 Fii sigur în cuvinte. Omul de afaceri trebuie să se încreadă în cuvintele proprii:
”Odată ce ai minţit nimeni nu-ţi va mai crede cuvintele proprii”. Succesul în afacerii
depinde foarte mult de câtă încredere au oamenii în tine. Cuvântul omului de afaceri
trebuie să fie mai presus decât documentele cu ştampilă.
 Trăieşte din resurse. Caută-ţi un serviciu care să te reprezinte. Întotdeauna apreciază-
ţi obiectiv capacităţile. Acţionează în raport cu abilităţile pe care le ai.
 Fii axat pe un punct de atins. Întotdeauna trebuie să ai în faţă un ţel ce trebuie atins.
Pentru a-l atinge nu încerca să întreci măsura. Nici un ţel nu poate umbri valorile
morale.
Petru comparaţie putem aduce drept exemplu codul de etică dintr-o întreprindere
americană:
Profesionalism:
Întreţine competenţa profesională. Ţine minte că numai un nivel înalt al
profesionalismului îţi dă dreptul să-ţi expui public părerea asupra diferitor aspecte ale
businessului.
Execută funcţiile profesionale numai în concordanţă cu legile şi normele existente.
Pregăteşte-ţi din timp recomandările şi propunerile şi numai după o analiză
minuţioasă a problemei, luând în considerare toate aspectele şi informaţiile, prezintă-le.
Secretele firmei:
Nu divulga secretele firmei, dacă pentru aceasta nu ai permisiunea şefilor sau dacă
secretul nu a fost anunţat oficial în interiorul firmei.
Dacă pentru a-şi realiza sarcinile subalternii au nevoie să ştie anumite secrete ale
firmei, informează-i, însă nu le divulga în întregime secretele, ci prezintă-le doar acea parte de
care au nevoie pentru a-şi executa bine funcţiile.
Nu te folosi de secretele firmei pentru bunăstarea proprie sau a persoanelor terţe.
Onoarea businessmenului:
Evită conflictele de interese şi fereşte-ţi şi subalternii de aceste situaţii.
Nu fă afaceri care ar putea să-ţi păteze onoarea.
Să nu primeşti unele cadouri, privilegii şi onoruri care ar putea să-ţi păteze onoarea
de businessman.
Nu te asocia cu persoane care au reputaţia pătată.
Întotdeauna luptă pentru limitarea businessului democrat.
Participă activ la răspândirea informaţiei despre toate activităţile bussinesului.
Urmează legile morale nescrise.
Conflictele etice:
Participă activ la stoparea şi limitarea dezvoltării conflictelor etice. Nu fugi de la
soluţionarea unor asemenea probleme.
Toate problemele etice trebuie rezolvate în grup cu prezenţa unor personalităţi
merituoase. La aceste adunări nimeni nu trebuie să-şi piardă onoarea şi numele.
6
Dacă după aceste adunări conflictele etice persistă ar trebui să fie chemate
personalităţi din rândul managerilor superiori.
Businessmanul care are un comportament neetic după părerea majorităţii şi nu
doreşte să şi-l schimbe sau nu conştientizează acest lucru trebuie să plece din firmă.
Responsabilitatea socială a omului de afaceri constă în faptul că prin activitatea sa, el
trebuie să nu înlesnească contradicţiile sociale, să nu intensifice asemenea consecinţe negative
inevitabile ale economiei de piaţă ca majorarea şomajului şi a sărăciei, discriminarea în sfera
antrenării şi plăţii muncii, poluarea mediului înconjurător. În Vest noţiunea de ''etică în
afaceri'' de mult timp nu se mai limitează doar la legăturile dintre oamenii de afaceri şi la
eticheta afacerilor, ci include în totalitate legătura dintre business şi societate. Aici se includ,
mai întâi de toate, moralitatea şi politica adecvată în domeniul investiţiei şi antrenării,
producerii şi protejării mediului înconjurător, managementului şi marketingului.
Tradiţiile în ţările fost socialiste sunt orientate şi sunt apreciate de opinia publică într-
un alt mod. Acest lucru cu precădere poate fi explicat prin ruperea tradiţiei istorice şi
reconstituirea economiei ţărilor fost socialiste sub influenţa ideilor, metodelor şi stilului
desfăşurării afacerilor în Vest. Imaginea originală a afacerilor în ţările fost socialiste (de ex.
Rusia), considerate superficiale constă în: instalarea panourilor şi a publicităţii sub ulmul
slavon, în utilizarea simbolisticii tradiţionale în denumirea şi sloganul firmelor: ''Comerţul
rus''; ''Imobilul rus'' ş. a. Oraşul-China, care anterior alcătuia centrul vieţii economice
moscovite, din nou a prins viaţă, s-a umplut de magazine, comercianţi ambulanţi şi mici
bistrouri, a devenit pestriţ datorită panourilor şi vitrinelor strălucitoare. La exterior el a devenit
asemănător cu oraşul-China prerevoluţionar. Totuşi în vitrine şi gherete predomină mărfurile
de import. ''Prăvălia alimentară'' de pe str. Nikoliskaia, nu oferă produse autohtone, ci Coca-
Cola şi Snikers.
Schimbarea stilului afacerilor ruseşti poate fi explicată prin faptul că la etapa
contemporană, relaţiile de afaceri au devenit elementul culturii sociale mondiale, iar aici deja
există un oarecare standard general-uman. Totuşi experienţa Japoniei, Indiei şi a altor ţări,
vorbeşte despre faptul că este posibil să te integrezi cu succes în economia mondială fără a
pierde specificul naţional. Imaginea rusă a antreprenoriatului postsovietic poate fi legată de
dezvoltarea producţiei autohtone ce predomină în prezent.
Primul principiu civilizat pe care se bazează antreprenoriatul de piaţă clasic este
delimitarea puterii economice de cea politică. Antreprenoriatul de piaţă este un tip riscant de
activitate de producţie, legat de concurenţa producătorilor în faţa consumatorului ce nu
depinde de ei. Să privim antreprenorul tipic contemporan. Tipul dominant se bazează pe
principiul contrar celui clasic-pe strânsa legătură a puterilor economice şi politice. Aici
bogăţia este funcţia puterii. Atunci când bogăţia reprezintă funcţia puterii, condiţia creşterii
acesteia devine putere fără control.
Al doilea principiu civilizat - înţelegerile şi contractele - este legat nemijlocit de
situaţia de drept. Dreptul limitează puterea, împiedică amestecul ei în relaţiile gospodăreşti.
Dreptul creează garanţia că produsul eforturilor economice suplimentare, nu va fi extras sub
nici un pretext şi astfel stimulează iniţiativa şi munca înalt productivă. Trecerea de la
economia de reîmpărţire la economia creşterii, trebuie asigurată de dominarea principiului de
drept.
Aici este nevoie să fie luată în considerare experienţa oamenilor de afaceri din Vest.
Prin piaţă poate fi subînţeleasă metoda atingerii eficienţei economice. Totuşi, în structura
civilizaţiei din Vest, piaţa reprezintă forma autoorganizării creative personale în sfera
materială, cu alte cuvinte garanţia existenţei independente. Filosofia pieţii reprezintă filosofia
libertăţii. Este posibil ca astfel de orientări - ale înfloririi businessului – să înceapă treptat să
domine.
7
Poate fi urmărită o legitate evidentă: cu cât nivelul educaţiei şi culturii este mai mare
şi cu cât o societate se ridică mai mult pe calea economiei civilizate, cu atât mai puţine
elemente necinstite sunt în ea şi mai puţină lipsă de onestitate în relaţiile umane. Cu cât ţara
este mai bogată, cu atât noţiunile ''a fura'', ''a înşela'' devin mai ruşinoase şi mai imorale.
În prezent, procesul implementării normelor etice în businessul românesc se
desfăşoară destul de rapid. În legătură cu acest lucru sunt interesante rezultatele studiilor
sociale ale normelor etice. În cadrul studiilor efectuate au fost analizate următoarele probleme:
 etica şi businessul: relaţiile posibile în cadrul pieţii româneşti;
 banii şi bogăţia: rolul lor în viaţa afacerilor şi în viaţa personală a businessmanului;
 atitudinea faţă de propria persoană şi realizările personale, felul în care se simte omul
de afaceri.
Analiza sondajelor în rândul business-manilor după criteriul evaluării propriilor
realizări a evidenţiat rezultate interesante. Majoritatea celor supuşi chestionarului, se axau în
evaluarea propriilor activităţi pe problemele nesoluţionate şi nu au evaluat activitatea lor ca
fiind una de succes. Realizările proprii au fost privite prin prisma faptului că multe scopuri nu
au fost încă atinse. S-a constatat că atingerea scopului concret duce la elaborarea unuia nou,
iar drumul spre acesta devine prioritar.
Prin urmare, orientarea spre scopuri optime duce la micşorarea propriilor realizări.
Spre deosebire de bărbaţii-businessmani, femeile-manager evaluează pozitiv propriile
rezultate în afaceri. La etapa evaluării, ele fac diferenţă între propriile realizări şi succesele
firmei. Cele din urmă nu le trezesc sentimentul de satisfacţie, pe când propriile realizări, în
principiu, le conferă acest sentiment.
Printre propriile calităţi ce împiedică lucrul cu oamenii, 75% din femei au indicat
indulgenţa excesivă. După părerea lor, este necesar să se formeze o distanţă anumită între
manager şi personal. Pentru business-elita masculină, ultima problemă nu este atât de actuală.
Prin urmare, ''distanţa etică'' în lucrul cu personalul reprezintă obiectul muncii continue a
managerului, ceea ce demonstrează atenţia cuvenită pe care o acorda calităţilor etice.
Motivarea interioară a businessmanului se defineşte prin tendinţa de a demonstra sie
însuşi propriile posibilităţi, prin concentrarea forţelor pentru a învinge, prin dorinţa de a se
îmbogăţi cu orice preţ. Mulţi businessmani recunosc drept principiu dominant - situaţia
materială favorabilă pentru propria persoană, familie şi afacere, la femeile de afaceri acest
lucru fiind accentuat mai mult. La capitolul factori existenţiali ai motivării interioare a
afacerii, se atribuie: vârsta businessmanilor, volumul bogăţiei, durata activităţii sale de
manager, starea generală de extenuare, structura intereselor în afara activităţii de
întreprinzător. Majoritatea celor interogaţi au exprimat un mare interes pentru viitoarea
profesionalizare în business, de asemenea pentru sferele vecine businessului. ''Înainte totul îmi
părea interesant şi doream să fac de toate. . . Acum, vreau să fac numai acel lucru, în domeniul
căruia pot să cresc. De exemplu, astăzi aş vrea să cunosc la nivel profesionist domeniul
finanţelor. . . '' a afirmat preşedintele unuia dintre cele mai mari holdinguri. Prin urmare,
principalele preocupări pentru business-elită le reprezintă autoperfecţionarea profesională,
stabilirea intereselor proprii în business.
În prezent, în România au apărut mulţi bogătaşi impertinenţi şi lipsiţi de cultură,
oameni cu un nivel cultural scăzut, cu reflexul acaparării exagerate. Însă viitorul României îl
constituie oamenii de afaceri civilizaţi.
Caracterul specific al comportamentului business-elitei faţă de normele etice se
diferenţiază prin faptul că majoritatea leaderilor în afaceri consideră respectarea normelor
morale-baza existenţei în domeniul afacerilor şi chiar garanţiei propriei vieţi. ''Nu vreau să
câştig bani în afaceri prin orice metodă-susţine preşedintele unei bănci - dacă vreau să am
profit, eu trebuie să mă gândesc cum îl voi obţine. Voi avea nevoie de o oarecare faţă, o
8
oarecare imagine, o oarecare dispoziţie interioară, un stil propriu de muncă. Atunci voi putea
atinge apogeul autorealizării, iar autorealizarea mea, de asemenea reprezintă un profit, o parte
din profit. De aceea, în prezent, eu multe pierd pentru că nu intru în economia subterană şi nu
fac acest lucru, nu doar pentru că sunt mai bun decât alţii; mai civilizat, mai etic, mai atent.
Consider că acest lucru este nerentabil. Da, în prezent, afacerile ilegale aduc venituri bune, dar
aceasta este o cale bine cunoscută. Nu este rentabilă din punct de vedere al confortului. Dacă
te simţi confortabil, manevrezi afacerile mai liniştit, te preocupi mai puţin de lucrurile lipsite
de importanţă, îţi formezi un nume. În tine încep să creadă, în tine încep să investească, te
mişti încet, dar sigur. Există frâne interioare. . . Eu, de exemplu, nu permit nimănui să mă
cumpere. Îmi este neplăcut să gândesc că cineva, vreodată ar putea să spună că m-a cumpărat
şi de aceea are dreptul să-mi dicteze ceva. . . Gândul că cineva ar putea să mă considere
cumpărat, este foarte neplăcut, Dar dacă cândva, mi se va schimba aprecierea interioară,
atunci, cred că şi comportamentul meu se va schimba. Deocamdată mă comport aşa cum îmi
place mie să mă comport”.
Umilirea din interior vrei s-o reduci la minimum. Ulterior, în business nu e neapărată
opoziţia dintre etică şi venit. A utiliza la maximum cerinţele eticii se dovedeşte a fi de folos; în
plus aceasta oferă siguranţă şi respect de sine. Refuzul conflictului cu normele morale însăşi se
transformă într-o normă. Dar cu acest punct de vedere nu sunt de acord toţi.
Unul dintre businessmani este de părerea că: etica businessului este afirmarea
personalităţii, a propriilor convingeri. Dar societatea nu are morală. Există doar morala
personalităţii. În business pentru mine nu există morală. Deoarece prin morală în business se
subînţelege legea. Dacă ai respectat legea înseamnă că procedezi conform moralei, dacă nu -
nu. Înşelăciunea ce nu a încălcat legislaţia este o înşelăciune licită - o astfel de structură a
lucrurilor în business e ceva normal. Şi noi nu o putem analiza ca ceva imoral. . . " Rezultă că
pentru omul de afaceri român este caracteristică orientarea spre strategia eticii personale.
Dacă normele eticii împiedică dezvoltarea businesului, adică a alege a le respecta sau
nu înseamnă a alege între succes şi insucces. Răspunsul la întrebarea „Ce consideraţi interzis
pentru business?” are următoarea structură: neseriozitatea 43%, abuzul fizic 9%, încălcarea
Codului Penal 8%, a amăgi (cu neruşinare) 4%, discreditarea concurentului 2%, amestecul în
viaţa personală 1%, altele 1%, nu au putut răspunde 24%.
Se poate observa că mulţi nu pot stabili principiile eticii practicate zilnic în afaceri.
Dar e interesant că etica sau neetică anumitor fapte, de obicei, nu este o decizie personală.
Caracterul acţiunilor rezultă din nevoia de a supravieţui în condiţiile existenţei lacunelor în
legislaţie etc. A crea condiţii civilizate pentru business presupune apariţia bazei pentru o
alegere etică ulterioară.
Aceste cercetări demonstrează că femeile posedă o mai mare responsabilitate socială
în afaceri decât bărbaţii. Acesta reiese din orientarea omului în toate aspectele, către
binefacere şi ajutor social.
Businessul trebuie să existe într-o lume în care etica să aibă un rol important, unde
regula principală este cea de a ocoli paşii neetici ai afacerii. Scopurile strategice ale
companiilor sunt uşor de atins orientându-le după prescripţiile eticii. Businessul se
construieşte pe concurenţă, se bazează pe strategii personale, pe etica conştiinţei.
O întrebare foarte importantă a eticii este " În ce măsură banii influenţează omul?
Business-elita (bărbaţii) s-ar împărţii în:
- oameni ce recunosc că bogăţia este importantă pentru ei
- businessmani ce nu pun mare preţ pe avere şi consideră că bogăţia le dă senzaţia
libertăţii, confortului interior, independenţei
- oameni ce folosesc darurile bogăţiei pentru binele propriu, păstrarea capriciilor,
normelor zilnice, stilul de viaţă rămânând practic acelaşi
9
"Noi am ajuns la acel nivel al bogăţiei care ne permite a trăi în această ţară - spune un
businessman, - nu mai există probleme de trai (în viaţa cotidiană), de aceasta am evadat. Nu se
mai discută. Se poate să trăieşti fără a munci, căci surse de existenţă ajung. Mulţi nu mai
întâmpină greutăţi, dar totuşi nu se liniştesc. Omul reprezintă mai mult decât bogăţia. Stima e
importantă, iar eu, eu nu am nici o atitudine faţă de bogăţie; ceea ce nu pot face este să
cheltuiesc banii. Sunt persoane care pot. Eu nu pot. Aceasta se trage din copilărie. Cea mai
puternică percepere a bogăţiei vine doar în a III-a generaţie. Trebuie să ai dorinţa şi banii
necesari, dar ei nu apar. Unui hotel de 5 stele i se preferă atmosfera familială a unui pensiuni.
Eu vreau să trăiesc aşa cum m-am deprins."
Femeile de afaceri au altă părere despre influenţa banilor asupra vieţii personale.
Majoritatea afirmă că banii sunt o posibilitate de a-i ajuta pe cei din jur să se afirme. Multe
confirmă că banii sunt un lucru important, dar nici înainte de ai avea nu s-au simţit prost.
Schimbarea poziţiei materiale nu le-a influenţat practic viaţa, dar a deschis noi posibilităţi
pentru viaţa cotidiană. Printre căile preferate de a investi/cheltui banii femeile numesc:
depozite pentru viitor, investiţii pentru construirea aspectelor diverse ale vieţii, investiţii în
învăţământ şi educarea copiilor, investiţii în odihnă, sănătate, investiţii în propriile studii.
E de menţionat că în mentalitatea femeilor se îmbină de minune viitorul şi prezentul.
"Look-ul etic" (Aspectul etic) al business-elitei româneşti se formează astfel, în
condiţii specifice, când se formează noi modele ale comportamentului economico-etic. Scările
cardinale ale normelor tipice din business, după părerea marilor bogătaşi, arată că în prezent
predomină orientarea spre strategiile etice personale. Businessmanii români, reuşind să devină
bogaţi într-o perioadă scurtă de timp, s-au dovedit a fi nepregătiţi pentru o viaţă nouă.
Reprezentantele feminine sunt mai independente decât business-menii. La ele se observă o
exprimare mai pronunţată a "responsabilităţii sociale", a orientării nu spre victoriile tactice, ci
strategice.

10