Apă potabilă face parte din categoria apelor dulci care au un grad de puritate (referitor la

bacterii şi substanţe toxice) ridicat încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria
omului.
Probleme ce pot apare cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt în afară de o sursă
necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere igienic.
O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°), cu un gust plăcut, incoloră şi
inodoră, cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu,
săruri de sulfaţi cu metalele amintite).
Concentraţia în minerale stabileşte duritatea apei (în Germania fiind admisă o duritate de
25°cu un pH 6,5 - 9,5).

Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:[1]

 să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţe

chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele
obligatorii;
 să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;
 microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;
 să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa - numita
duritate a apei. Duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între
10 şi 20 grade germane.

[modifică] Asigurarea cu apă potabilă

Calitatea apei potabile pentru evitarea bolilor transmise prin apă, se realizează prin reguli
riguroase de igienă, cantitatea de apă necesară unui om este de 2 - 3 l zilnic, în Europa
acest necesar de apă atinge ca. 100 - 150 l de apă pe locuitor/pe zi (în această cantitate
este inclusă, WC-ul, spălatul corporal şi al hainelor).
Reducerea acestui consum ridicat de apă potabilă. în prezent nu se poate realiza din
motive tehnice (fiind instalaţii comune) nu se poate folosi separat apa pentru spălare, şi
apa de băut.
Sursa de obţinere a apei potabile în Europa este frecvent apa freatică (fântâni) şi izvoare,
o altă sursă este apa de la suprafaţă a râurilor şi lacurilor naturale sau artificiale.
Transportul apei de la sursă la consumator se realizează prin instalaţiile de apă (conducte,
bazine, pompe staţiuni de filtrare), sau în cazuri speciale cu autocamioane-cisternă, sticle.
In ţările calde se obţine apa potabilă prin desalinizarea apei marine.
In prezent în unele ţări consumul de apă potabilă pe cap de locuitor este foarte ridicat,
specialiştii propun o folosire mai raţională a apei şi avertizează cu privire la pericolul
epuizării şi a poluării în viitor a resurselor de apă potabilă. Calitatea apei potabile pentru
evitarea bolilor transmise prin apă, se realizează prin reguli riguroase de igienă, cantitatea
de apă necesară unui om este de 2 - 3 l zilnic, în Europa acest necesar de apă atinge ca.
100 - 150 l de apă pe locuitor/pe zi (în această cantitate este inclusă, WC-ul, spălatul
corporal şi al hainelor). Reducerea acestui consum ridicat de apă potabilă. în prezent nu
se poate realiza din motive tehnice (fiind instalaţii comune) nu se poate folosi separat apa
pentru spălare, şi apa de băut. Sursa de obţinere a apei potabile în Europa este frecvent
apa freatică (fântâni) şi izvoare, o altă sursă este apa de la suprafaţă a râurilor şi lacurilor
naturale sau artificiale. Transportul apei de la sursă la consumator se realizează prin
instalaţiile de apă (conducte, bazine, pompe staţiuni de filtrare), sau în cazuri speciale cu
autocamioane-cisternă, sticle. In ţările calde se obţine apa potabilă prin desalinizarea apei
marine. In prezent în unele ţări consumul de apă potabilă pe cap de locuitor este foarte
ridicat, specialiştii propun o folosire mai raţională a apei şi avertizează cu privire la
pericolul epuizării şi a poluării în viitor a resurselor de apă potabilă.

Recircularea apei este un proces prin care apa reziduală este tratată (curăţită) în vederea
îmbunătăţilor ei calitative cu eliminarea impurităţilor şi produşilor toxici fiind reintrodusă
în circuitul de utilizare.

[modifică] Procedeele de epurare

 Metoda mecanică este prima metodă în epurarea apei, prin acest procedeu de
filtrare se înlătură ca. 20-30 % din impurităţile insolubile ce plutesc în apă.
 Metoda biologică este etapa a doua într-o staţie de epurare, folosindu-se în acest
scop bacteriile aerobe şi anaerobe şi mineralizarea intensă a apei, prin această
metodă se elimină produşi chimici organici ca nitraţi, fosfaţi, sulfaţi, metan.
 Metoda chimică cel mai utilizat procedeu este reacţia de oxidare şi prin cascade,
prin hiperaerarea apei, prin care se îndepărtează în special fosforul din apă.

Procesele dintr-o staţie de epurare a apei a reacţiilor, macro-cineticii se pot calcula prin
formule matematice.

Cisterne cu reziduri din apă

[modifică] Produsele reziduale

Prin epurarea apei se obţin produsele reziduale care se acumulează în cisterne sub formă
de nămol şi gaze reziduale (un amestec de metan şi bioxid de carbon) produse prin
procese de fementare a bacteriilor existente în nămol.
Aceste cisterne sunt de fapt staţia producătoare de biogaz, după înlăturarea hidrogenului
sulfurat, aceste gaze se folosesc ca şi carburanţi pentru motoare, sau la încălzire,
producere de curent electric.
Nămolul rezidual după un proces de deshidratare şi eliminare a produşilor toxici, se
foloseşte ca îngrăşământ în agricultură.