Sunteți pe pagina 1din 41

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ NAPOCA

2018
DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

CUPRINS

Unitatea de învăţare I - Consideraţii introductive


Secţiunea I – Elementul de extraneitate în raportul juridic de Drept internaţional privat

Unitatea de învăţare II – Domeniul Dreptului internaţional privat


Secţiunea I - Conflictul de legi
§1. Noţiunea şi caracteristicile conflictului de legi
Secţiunea a II-a – Norma conflictuală
§1 Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale
§2. Izvoarele şi structura normei conflictuale
§3. Punctele de legatură
§4. Clasificarea punctelor de legătură
§5. Normele de aplicare imediată
§6. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de aplicare imediată
§7. Aplicarea legii străine
§8. Principalele feluri de conflicte care pot să apară în legătură cu raportul juridic de Dreptul
internaţional privat

Unitatea de învăţare III – Calificarea şi conflictul de calificări


Secţiunea I- Noţiune
Secţiunea a II-a – Importanţa soluţionării conflictului de calificări
§1. Legea după care se face calificarea
§2. Organele comunitare
Secţiunea a III-a – Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale şi retrimiterea
§1. Categorii de conflicte în spaţiu
§2. Retrimiterea
§3. Reciprocitatea
§3. Invocarea legii străine în faţa autorităţilor forului
§4. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine
§5. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de Drept internaţional
privat
§6. Sferele noţiunii de ordine publică de Drept internaţional privat

Unitatea de învăţare IV – Frauda la lege în Dreptul internaţional privat


Secţiunea I – Modalităţi de fraudare a legii în Dreptul internaţional privat
Secţiunea a II-a – Condiţiile fraudei la lege
Secţiunea a III-a – Sancţiunea fraudei la lege
Secţiunea a IV-a – Domeniile în care poate apare frauda la lege
§1. Comparaţie între frauda la lege în Dreptul internaţional privat şi frauda la lege în dreptul
intern
§2. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de Dreptul internaţional privat
§3. Comparaţie între frauda la lege în Dreptul internaţional privat şi simulaţie

1
Unitatea de învăţare V- Conflictul de legi în timp şi spatiu sau respectarea drepturilor
câştigate în străinătate
Secţiunea I- Noţiune
Secţiunea a II-a – Comparaţie cu conflictul de legi în spaţiu
Secţiunea a III-a – Formele conflictului de legi în timp şi spaţiu
Secţiunea a IV-a – Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept dobândit în străinătate
Secţiunea a V-a – Conflictul mobil de legi
§1. Principalele prevederi ale dreptului român privind soluţionarea conflictului mobil de legi

INTRODUCERE
Dreptul internaţional privat (DIP) constituie o disciplină de sinteză, având ca obiect
de studiu raportul de drept privat cu element de extraneitate.
Prezenţa elementului de extraneitate într-un raport juridic determină ca, în legătură cu acesta,
să ia naştere un conflict de legi (posibilitatea ca raportului juridic să i se aplice două sau mai
multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite). Finalitatea dreptului internaţional privat
este aceea de a soluţiona conflictul de legi, iar instrumentul utilizat în acest scop este norma
conflictuală. În consecinţă, conţinutul dreptului internaţional privat este alcătuit –
preponderent – din norme conflictuale, menite să stabilească sistemul de drept aplicabil unui
raport juridic cu element de extraneitate (lex causae), dar şi din norme materiale ce
reglementează pe fond, în unele cazuri, asemenea raporturi juridice (norme de aplicaţie
imediată).

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind
raporturile juridice de drept privat cu element de extraneitate. De asemenea sunt abordate o
serie de aspecte legate de particularităţile ale instituţiilor specifice ale Dreptului international
privat prin prisma speţelor practice. Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi
cunoştinţe cu privire la legea care guvernează un raport juridic precum şi instanţa care este
competentă să tranşeze un litigiu în care există un element de extraneitate.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și


specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
 identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni
în cadrul Dreptului international privat;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din raporturilor juridice cu
element de extraneitate;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în raporturilor conflictuale de
Drept internaţional privat;
 capacitatea de soluţionare a speţelor

2
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,
precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 generalizarea, particularizarea, institutiilor de Drept internaţional privat;
 realizarea de conexiuni între elementele dreptului intern şi dreptul altor state;
 stabilirea instanţelor competente în judecarea litigiilor;

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice


specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 relaţionări între elementele ce caracterizează dreptul Dreptul international
privat;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar in legătura cu
elementul de extraneitate
 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul
cursului;
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul jurisprundeţei specifice
Dreptului internaţional privat;
 capacitatea de a concepe spete care cuprind elemente de extraneitate;
 capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate.

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul


ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă
a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în
promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane /
instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Drept internaţional
privat
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc.
conform legislaţiei în vigoare;
 capacitatea de a identifica şi soluţiona un raport juridic de Drept internaţional
privat

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de


material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz,
aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul
convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode
interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea
practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic,
conform programului fiecărei grupe.

Structura cursului

Cursul este compus din 5 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Consideraţii introductive (2 ore)


Unitatea de învăţare 2. Domeniul Dreptului internaţional privat (4 ore)

3
Unitatea de învăţare 3. Calificarea şi conflictul de calificări (6 ore)
Unitatea de învăţare 4. Frauda la lege în Dreptul internaţional privat (6 ore)
Unitatea de învăţare 5. Conflictul de legi în timp şi spaţiu sau respectarea
drepturilor câştigate în străinătate (6 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea


vor avea următoarele subiecte:
1. Elementul de extraneitate (2 ore)
2. Conflictul de legi (3 ore)
3. Ordinea publică în Dreptul internaţional privat (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

Ion. P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de drept international privat, Editura


Universul Juridic, Bucuresti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de
procedură civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile și subiecte în extenso,
ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale
studentului.

4
Modulul 1 : Noţiuni introductive privind Dreptul internaţional privat

Unitatea de învăţare I - Consideraţii introductive

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de element de extraneitate


2. Elementul de extraneitate în cadrul unui raport juridic

Termeni cheie:

Element de extraneitate, raport juridic, subiecte, obiect, continut,

Întrebări de autoverificare:

1. Ce este elementul de extraneitate?


2. Cum se manifestă elementul de extraneitate într-un raport juridic ?
3. Exemplificaţi un raport juridic în care se găşeşte un element de extraneitate

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

5
Unitatea de învăţare II – Domeniul Dreptului internaţional privat

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi


2. Importanţa şi rolul normelor conflictuale
3. Noţiunea şi importanţa punctelor de legătură
4. Categorii de conflicte ce pot să apară în cadrul unui raport juridic de Drept internaţional
privat

Termeni cheie:

Conflict de legi, normă conflictuală, puncte de legătură, lex patriae, lex societatis, lex rei
sitae, locus regit actum, norme de aplicare imediată, lex causae, conflict de jurisdicţii,
conflict de calificări, conflict mobil, conflict în timp şi spaţiu

Întrebări de autoverificare:

1. Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale.


2. Ce sunt normele de aplicare imediată ?
3. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de aplicare imediată.

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

6
Modulul 2: Probleme generale ale Dreptului internaţional privat

Unitatea de învăţare III – Calificarea si conflictul de calificari

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de calificare si conflict de calificari


2. Importanţa soluţionării conflictului de calificări
3. Înţelegerea noţiunii de conflict în spaţiu al normelor conflictuale
4. Problema retrimiterii în dreptul român
5. Modalitatea de invocare a legii străine în faţa autorităţilor forului
6. Înţelegerea noţiunii de ordine publică de drept internaţional privat
7. Ce este frauda la lege în dreptu internaţional privat şi care sunt consecinţele acesteia.

Termeni cheie:

calificare, conflict de calificări, conflict în spaţiu, conflict de legi în timp şi spaţiu,


retrimitere, ordine publică, excepţia de ordine publică de drept internaţional privat, frauda la
lege, inopozabilitate, nulitate,

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin calificare şi conflict de calificări?


2. Ce este “retrimiterea” şi care sunt condiţiile retrimiterii ?
3. Enumeraţi cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine.
4. Ce înţelegeţi prin excepţia de ordine publică de drept internaţional privat şi care sunt
caracteristicile acesteia?
5. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de DIP.

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

7
Modulul 3: Sancţionarea fraudei la lege în Dreptul internaţional privat şi conflictul de
legi

Unitatea de învăţare IV – Frauda la lege în Dreptul internaţional privat

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de fraudă a legii


2. Conştientizarea modalitaţilor de fraudare a legii
3. Înţelegerea condiţiilor în care există fraudă la lege
4. Înţelegerea modului de sancţionare a fraudei la lege

Termeni cheie:
Fraudă la lege, nulitate, inopozabilitate, sancţiune, drept intern, element de extraneitate, licit,
ilicit

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin frauda la lege şi în ce modalităţi se poate realiza?


2. Care sunt condiţiile fraudei la lege ?
3. Ce sancţiuni intervin în cazul fraudei la lege?.
4. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi frauda la lege în dreptul intern
5. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de DIP
6. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi simulaţie

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

8
Unitatea de învăţare V

Conflictul de legi în timp şi spaţiu sau respectarea drepturilor câştigate în străinătate

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi în timp, conflict de legi în spaţiu, conflict de legi în
timp şi spaţiu
2. Înţelegerea formelor conflictului de legi în timp şi spaţiu
3. Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept dobândit în străinătate
4. Întelegerea noţiunii de conflict mobil de legi

Termeni cheie:

Conflict de legi în timp, conflict de legi în timp şi spaţiu, conflict mobil, asemănări, raport
juridic, procedură, drept material,

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin conflictul de legi în timp, dar în spaţiu?


2. Comparaţi conflictul de legi în timp şi spaţiu cu conflictul de legi în spaţiu.
3. Care sunt formele conflictului de legi în timp şi spaţiu?
4. În ce condiţii poate fi recunoscut in România un drept dobândit în străinătate?

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

9
Unitatea de învăţare I

Consideraţii introductive privind elementrul de extraneitate

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de element de extraneitate


2. Elementul de extraneitate în cadrul unui raport juridic

Termeni cheie:

Element de extraneitate, raport juridic, subiecte, obiect, continut,

Elementul de extraneitate – este specific DIP şi constituie


principalul factor de distingere a raportului juridic de DIP de
alte raporturi juridice.
Elementul de extraneitate este un fapt juridic de ataşare care
priveşte elementele raportului juridic şi care are aptitudinea de
a genera conflictul de legi (conflictul pozitiv de legi) – atrăgând
incidenţa a două sau mai multe sisteme de drept – sau de a da
vocaţie de aplicare normelor materiale ori celor unificate, după
caz. Elementul de extraneitate poate să apară în legatură cu
structura raportului juridic.

Raportat la subiectele raportului juridic se disting


următoarele situaţii:
1) pentru persoana fiyică pot fi elemente de extraneitate:
- cetaţenia
- domiciliul
- în anumite situaţii religia
2) pentru persoane juridice pot fi elemente de extraneitate:
- sediul
- naţionalitatea
- fondul de comerţ

Raportat la obiectul raportului jurudic şi anume unul


mobil sau imobil, există element de extraneitate în condiţiile
în care acesta este situat în străinătate sau deşi este în ţară
cade sub incidenţa unei legi străine ( în cazul unei ambasade
sau consulat).

Referitor la conţinut acesta fiind format din drepturi şi


obligaţii ale părţilor este imaterial şi se materializează prin
elemente de fapt care atunci când se plasează în străinătate sau
sunt supuse legii străine, constituie element de exrtraneitate.

10
Aceste elemente de extraneitate pot fi:
1)la actele jurudice pot fi:
- elemente obiective precum locul încheierii constractului
sau executării sau al prestaţiei
caracteristice (locul înstrăinării bunului)
- un element subiectiv şi anume voinţa părţilor
de a plasa raportul juridic sub incidenţa unei
legi străine.

2)la faptele juridice pot fi :


- delictele
- locul săvârşirii delictului sau
al prejudiciului,
- evenimente naturale
- locul producerii evenimentului

Întrebări de autoverificare:

1. Ce este elementul de extraneitate?


2. Cum se manifestă elementul de extraneitate într-un raport juridic ?
3. Exemplificaţi un raport juridic în care se găşeşte un element de extraneitate

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

11
Unitatea de învăţare II

Domeniul D.I.P.

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi


2. Importanţa şi rolul normelor conflictuale
3. Noţiunea şi importanţa punctelor de legătură
4. Categorii de conflicte ce pot să apară în cadrul unui raport juridic de Drept internaţional
privat

Termeni cheie:

Conflict de legi, normă conflictuală, puncte de legătură, lex patriae, lex societatis, lex rei
sitae, locus regit actum, norme de aplicare imediată, lex causae, conflict de jurisdicţii,
conflict de calificări, conflict mobil, conflict în timp şi spaţiu

Secţiunea I - Conflictul de legi

§1. Noţiunea şi caracteristicile conflictului de legi


Existenţa elementului de extraneitate într-un raport
juridic face ca în legătura cu acel raport juridic să se nască un
conflict de legi. Asfel, conflictul de legi apare în cazul în care
există un element de extraneitate şi constă în aceea că acel
raport juridic devine susceptibil de a i se aplica două sau mai
multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite.
Din definiţie se desprind elementele/caracteristicile
esenţiale ale acestei institutii astfel:
1) izvorul conflictului de legi îl reprezintă elementul de
extraneitate, numai existenţa într-un raport juridic a unui
element de extraneitate face ca în raport cu acel element de
extraneitate să se nască un conflict de legi => un raport de
DIP;
2) conflictul de legi nu implică în niciun fel un conflict de
suveranităţi între statul român şi cel străin cu care elementul
de extraneitate are legătură. Aşadar judecătorul
român”ascultă” (este ţinut) doar de legea română iar conflictul
de legi este soluţionat de norma conflictuală care pentru acest
judecător este cea română sau cuprinsă într-o convenţie la care
România este parte;
3) raportul juridic care conţine un element de extraneitate
este susceptibil de a i se aplica două sau mai multe sisteme de
drept diferite şi anume cel român şi oricare dintre acelea la
care elementul de extraneitate trimite.

12
Raportul juridic este susceptibil de a fi supus la două
sau mau multe sisteme de drept diferite pentru ca prin
mecanismul normei conflictulale acestuia să i se aplice un
singur sistem de drept şi anume acela indicat în norma
conflictulă ca “lex causae”(sistem care poate fi cel al forului
român sau străin).

Secţiunea a II-a – Norma conflictuală

Normele conflictulale sunt acele norme specifice de


Drept internaţional privat care soluţionează conflicte de legi.
Norma conflictulă soluţionează conflictul de legi în
sensul că stabileşte care din sistemele de drept în prezenţă
trebuie să se aplice la raportul juridic respectiv.

§1 Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale

1) norma conflictulă nu cârmuieşte raportul juridc pe fondul


său ci numai arată sitemul de drept aplicabil=> norma
conflictulă e o normă de trimitere, de fixare
2) norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de norma
materială şi influenţează norma materială aplicabilă
Aplicarea prealabilă a normei conflictuale se explică
prin succesiunea logică a etapelor de realizare a dreptului şi
anume mai întâi se determină baza normei conflictuale,
respectiv sistemul de drept aplicabil iar apoi, iar după ce s-a
stabilit inclusiv instanţa, se dermină norma materială care
soluţionează litigiul
3) norma conflictuală influenţează norma materială aplicabilă
pentru ca trimiterea de către o normă conflictuală la un anumit
sistem de drept duce pe fond la aplicarea normelor materiale
ale acelui sistem de drept
(exemplu: dacă litigiul privind starea civila şi capacitatea unei
persoane fizice cetăţean român cu domiciliul in Franţa este
judecat în România, se aplica norma conflictuală care are ca
punct de legătură cetăţenia “lex patriae”, care trimite la legea
materială română, dacă însă acelaşi litigiu se judecă în Anglia,
unde norma conflictuală în această materie are ca punct de
legatură domiciliul persoanei “lex domicili” se va aplica
dreptul francez)

§2. Izvoarele şi structura normei conflictuale

Izvoarele normei conflictuale- principalele reglementări


sunt: Codul Civil, Legea nr. 105/1992 şi prevederile din
conventiile la care România este parte.

13
Structura normei conflictuale. Elementele normei
conflictuale sunt:
- conţinutul normei (ipoteza normei conflictuale), adică
acea categorie de raporturi juridice (materia) la care respectiva
normă se aplică
- legătura normei = dispoziţia normei conflictuale adică
acea parte a materiei care indică sistemul de drept aplicabil
pentru conţinutul normei
Legătura normei conflictuale se materializează prin
punctul de legătură care constituie criteriul concret prin care
se stabileşte legătura dintre raportul juridic şi un alt sistem de
drept care constituie legea aplicabila “lex causae”

§3. Punctele de legatura

1)Cetăţenia - este punct de legatură pentru următoarele


categorii de raporturi juridice:
- starea civilă
- capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice
- moştenirea mobiliară în cazul universalităţilor de bunuri
mobile
- jurisdicţia competentă
Sistemul de drept la care acest punct de legatură face
trimitere se numeşte “lex patriae”.

2)Domiciliul sau reşedinţa – este punct de legătură pentru


următoarele raporturi juridice
- starea civilă
- capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice
- condţiile de fondale actelor juridice
- jurisdicţia competentă

3)Sediul social este punct de legătură pentru:


- statutul organic al persoanei juridice
- condiţiile de fond ale actului juridic în cazul localizării
obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este o
persoană
- contractul de intermediere
- contractul de muncă
- jurisdicţia competentă
Sistemul de drept la care acest pct de legatura face
trimitere se numeste “lex societatis” iar primele 3 puncte “lex
personalis”.
4)Fondul de comerţ – constituie punct de legătură pt:
- condiţiile de fond ale actului juridic în cazul localizării
obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este
un comerciant precum şi în cazul vânzării
- jurisdicţia competentă

14
5) Locul situării bunului - este punct de legatura pentru:
- regimul juridic al bunurilor imobile şi mobile privite “ut
singuli,,
- moştenirile imobiliare
- jurisdicţia competentă
Sistemul de drept la care acest punct de legătură face
trimitere se numeşte “lex rei sitae”

6)Pavilionul navei/aeronavei
- constituie punct de legatură pentru mijloacele de transport

7)Voinţa părţilor este punct de legătură pentru:


- condiţiile de fond ale actelor juridice precum şi a unor
contracte speciale
Sistemul de drept la care acest punct de legătură face
trimitere se numeşte ”lex voluntatis”

8)Locul încheierii contractului este punct de legătură pentru:


- condiţiile de fond ale contractului
- jurisdicţia competentă
Sistemul de drept la care acest punct face trimitere se
numeşte ”lex loci contractus”
Este punct de legatura pentru modul de executare a
contractului
Sistemul de drept la care acest punct de legatura face
trimitere se numeste “lex loci executionis”
Punctele 7, 8, 9 poarta denumirea de “lex actus”

10)Locul întocmirii actului


Este punct de legătură pentru condiţiile de formă ale
actului juridic.
Sistemul de drept la care acest punct face trimitere se
numeşte “locus regit actum”

11)Autoritatea care examinează validitatea actului juridic


Este punct de legătură pentru condiţiile de formă ale
actelor juridice.
12)Locul unde are loc faptul juridic ilicit
Este punct de legătură pentru regimul juridic al
delictului.
Sistemul de drept la care acest punct de legătură face
trimitere se numeste “lex loci delicti commisi”

13)Locul producerii prejudiciului


Este punct de legătură în cazul în care prejudiciul se
produce în alt stat decât în cel al săvârşirii delictului.

15
14)Instanţa sesizată
Este punct de legătură pentru aspectele de procedură
propriu-zise, ex: administrarea probelor.
Sistemul de drept la care acest punct de legătura face
trimitere se numeşte “lex fori”

§4. Clasificarea punctelor de legătur

1) După natura lor, punct de legătură se clasifică în două


categorii:
a) puncte de legătură fixe - sunt acelea ce nu pot fi deplasate
de sub incidenţa unui sistem de drept sub incidenţa altui
sistem de drept (1.locul situării bunului imobil, 2.locul
săvârşirii delictului, 3.locul producerii prejudiciului)
b) puncte de legătură mobile - toate celelalte puncte de
legătură care pot fi deplasate dintr-un sistem de drept în altul
Această clasificare este importantă pentru două instituţii
jurudice care vizează DIP : frauda la lege şi conflictul mobil
de legi.

§5. Normele de aplicare imediată


Acestea privesc elemente de suveranitate
Definiţie: Normele de aplicare imediată sunt acele
norme materiale aparţinând sistemului de drept intern al
statului forului care datorită gradului de imperativitate se
aplică cu prioritate (imediat) unui raport juridic de DIP, atunci
când acel raport juridic are un anumit punct de legătură
concret cu ţara forului, excluzând în acest fel conflictul de legi
şi deci aplicarea în cauză a vreunei norme conflictuale.
Art. 19 alin 2 din Legea nr. 105/1992 prevede că un
cetăţean român aflat în străinătate poate încheia o căsătorie
valabilă numai în faţa autorităţilor de stat sau agentului
diplomatic ori funcţionarului consular.

Aceasta dispoziţie înlătură de la aplicare norma


conflictuală din art. 19 alin 1 care trimite pentru probleme de
formă ale căsătoriei la legea locului încheierii ei, astfel încât o
căsătorie religioasă încheiată în străinătate de un cetăţean
român nu va fi recunoscută ca valabilă în ţară.
Ex: art 110, regulile de securitate şi de comportament din
statul unde a avut loc un fapt (illicit) trebuie respectate în toate
cazurile. Aşadar aceste reguli se aplică faţă de orice alte
dispoziţii din sistemul de drept care guvernează faptul illicit
conform normelor conflictuale din art. 107 şi 108.

§6. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de


aplicare imediată

16
Asemănări:
1) ambele privesc raporturi juridice cu element de extraneitate
care au ca punct de legătură ţara forului.
2) ambele aparţin sistemului de drept intern al unui stat
Deosebire
Rezidă în aceea că în timp ce normele conflictuale sunt norme
de trimitere (care nu dau soluţia pe fond ci doar plasează
raportul de DIP în sfera unui sistem de drept), normele de
aplicare imediată sunt normele materiale care conţin ele însele
soluţia pe fond şi se aplică cu prioritate faţă de orice normă
conflictuală care ar fi incidentă în cauză, înlăturând astfel
posibilitatea aplicării în cauză a unui drept străin.

§7. Aplicarea legii străine

Legea străină nu se aplică niciodată în România prin


propria-i forţă ci numai pentru că o normă juridică română
trimite la ea – legea străină se aplică în temeiul, în limitele şi
sub condiţiile impuse de legea forului.
Legea străină este aplicabilă prin prisma judecătorului
român (orice persoană autorizată să soluţioneze un raport
juridic de DIP şi arbitrul) în două moduri:
1) ca “lex causae”
2) altfel decât “lex causae”
1)ca lex causae – o lege străină este aplicabilă ca “lex
causae” atunci când norma conflictuală română trimite la ea.
Aşadar legea străină este aplicabilă “lex causae” în temeiul
normei conflictuale a statului forului, care soluţionează
conflictul de legi, trimiţând prin punctul ei de legătură la un
sistem de drept. Ceea ce e specific în această situaţie este
faptul că legea străină este privită ca un întreg sistem de drept
străin la care norma conflictuală română trimite.
Ex: în sistemul de drept roman principalul izvor de drept este
legea scrisă, în sistemul common law izvorul e practica
judiciară iar în sistemul de drept musulman principalul izvor
de drept e coranul.
Nu se poate aplica o lege străină care este contrară ordinii
publice din România.
2)aplicarea legii străine altfel decât “lex causae”
a) situaţii în care pentru aplicarea legii române este impusa
condiţia reciprocităţii
b)efectele unei hotărâri judecătoreşti străine sunt recunoscute
în România numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii
ţinând de legea străină, anume:
- hotărârea străină este definitivă potrivit legii statului unde a
fost pronunţată
- instanţa străină care a pronunţat hotărârea a avut potrivit
legii sale competenţa să judece procesul

17
- pentru ca executarea hotărârii să poată fi încuviinţată în
România, se cere ca hotărârea străina să fie executorie potrivit
legii instanţei care a pronunţat-o

§8. Principalele feluri de conflicte care pot să apară în legătură


cu raportul juridic de DIP

DIP este in principiu un drept conflictual, în sensul că în


legătura cu raporturile juridice cu element de extraneitate pe
care le reglementează pot apare mai multe tipuri de conflicte:

1) Coflictul de jurisdicţii- obiectul acestui conflict de


jurisdicţii îl constituie răspunsul la problema: instanţa cărui
stat este competentă să soluţioneze litigiul? Aceasta e
intrebarea la care trebuie să răspunda instanţa de judecată
(arbitraj) în momentul în care e sesizată în soluţionarea unui
litigiu. Doar după soluţionarea acestei întrebări instanţa poate
trece mai departe la soluţionarea celorlalte probleme de drept
privat (fond).
2) Conflictul de legi aplicabil procedurii- aspectele în
legătură cu acest conflict, urmează a fi analizate prin normele
de procedură în litigiile privind raportul de DIP
3)conflictul de calificări
4)conflictul în spaţiu al normelor conflictuale
5)conflictul de legi materiale- în cazul în care norma
conflictuală (în principiu cea română) trimite la un sistem de
drept străin se pune problema aplicării legii străine. Sistemul
de drept străin competent să se aplice unui raport juridic de
DIP poate fi înlăturat în 2 cazuri:
- când încalcă ordinea publică de drept român
- când a devenit aplicabil prin fraudă la lege
6)conflictul de legi în timp şi spaţiu
7)conflictul in timp al normelor conflictuale

18
Întrebări de autoverificare:

1. Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale.


2. Ce sunt normele de aplicare imediată ?
3. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de aplicare imediată.

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

19
Unitatea de învăţare III
Calificarea şi conflictul de calificări

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de calificare si conflict de calificari


2. Importanţa soluţionării conflictului de calificări
3. Înţelegerea noţiunii de conflict în spaţiu al normelor conflictuale
4. Problema retrimiterii în dreptul român
5. Modalitatea de invocare a legii străine în faţa autorităţilor forului
6. Înţelegerea notiunii de ordine publică de drept internaţional privat
7. Ce este frauda la lege în dreptu internaţional privat şi care sunt consecinţele acesteia.

Termeni cheie:

calificare, conflict de calificări, conflict în spaţiu, conflict de legi în timp şi spaţiu,


retrimitere, ordine publică, excepţia de ordine publică de drept internaţional privat, frauda la
lege, inopozabilitate, nulitate,

Secţiunea I-a - .

Calificarea poate fi definită în două moduri: pornindu-


se de la norma conflictuală către situaţia de fapt (raport
juridic) sau invers (de la raportul juridic la situţia de fapt).
Astfel: - calificarea este operaţiunea logico-juridică de
determinare a sensului exact şi complet al noţiunilor juridice
care exprimă conţinutul şi legătura normei conflictuale, pentru
a vedea dacă un raport juridic se include sau nu în aceste
noţiuni,
- calificarea este interpretarea unui raport juridic
pentru a vedea în conţinutul şi legătura cărei norme
conflictuale intră.
Conflictul de calificări. Noţiunile juridice care
exprimă conţinutul şi punctele de legătură ale normei
conflictuale pot să nu aibă acelaşi înţeles în sistemul de drept
care sunt în prezenţă( în vigoare) cu privire la un raport
juridic.
Daca aceeaşi noţiune juridică are accepţiuni diferite în
sistemele de drept aplicabile unui raport juridic există un
conflict de calificări.
Conflictul de calificări este aşadar situaţia care apare
atunci când noţiunile din conţinutul si sau legătura unei norme
conflictuale au înţelesuri diferite, în sistemele de drept
susceptibile de a se aplica raportului juridic.

20
Secţiunea a II-a – Importanţa soluţionării conflictului de
calificări

Această importanţă este dată de efectul calificării care e


diferit în funcţie de elementul normei conflictuale.
1) atunci când obiectul calificării îl constituie conţinutul
normei conflictuale, modul de soluţionare al conflictului de
calificări determină însăşi norma conflictuală aplicabilă -
schimbă astfel sistemul de drept aplicabil şi deci soluţia în
speţă
2) când însă se califică legătura normei conflictuale, modul
de soluţionare al conflictului de calificări nu influenţează
asupra normei conflictuale dar determină sistemul de drept
aplicabil şi deci soluţia în speţă.
Concluzie: în ambele cazuri, de modul de soluţionare a
conflictului de calificări depinde în ultimă instanţă soluţia pe
fondul cauzei ceea ce scoate în evidenţă importanţa calificării

§1. Legea după care se face calificarea


(legea după care se soluţionează conflictul de calificări)

Sub acest aspect există mai multe excepţii:

1) Excepţiile de la calificarea după “lex fori” (instanţa


sesizată) – sunt excepţii de la calificarea după legea instanţei
sesizate (lex fori) acele situaţii în care calificarea se face după
alte legi sau criterii:
a)calificarea prin voinţa părţilor – este acea situaţie când
părţile au determinate ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un
act juridic, calificarea acestor noţiuni se face după voinţa
părţilor în temeiul principiului autonomiei de voinţă .
b)calificarea legală – în unele cazuri, noţiunile utilizate de
normele jurudice, cuprinse într-o lege internă sau convenţie
internaţională sunt interpretate în chiar textul normativ
respectiv .
Dacă aceste norme sunt conflictuale sau materiale de DIP
calificarea legală interesează ramura de DIP, ex: art. 51 care
precizează că în înţelesul legii, platformele şi alte instalaţii de
exploatare a resurselor submarine situate pe platoul
continental al unui stat sunt considerate bunuri imobile şi ca
atare sunt supuse normei conflictuale “lex rei sitae”.

c)calificarea secundară – este cea care se face după ce a


operat calificarea principală în temeiul legii aplicabile
fondului cauzei.
Astfel calificarea secundară , spre deosebire de cea principală
nu influenţează legea aplicabilă dar afectează soluţia pe fond.

21
Calificarea secundară poate izvorâ din lege, ex :

- Calificarea imobilelor - natura mobiliară sau imobiliară cât


şi conţinutul drepturilor reale asupra bunurilor se determină
în conformitate cu legea locului unde se află sau sunt situate.
Aşadar prin derogare, calificarea imobilelor se face după ”lex
rei sitae”.
- Calificarea cetăţeniei – prevede că determinarea şi proba
cetăţeniei se face în conformitate cu legea statului a cărui
cetăţenie se invocă.
- Legea română stabilieşte şi dacă o anumită problemă este
de drept procedural sau drept material. Acest aspect consacră
tot o calificare secundară deoarece problema se pune în cazul
unui process civil, iar potrivit art. 159 alin. 1 “în procesele
privind raporturile de DIP instanţele române aplică legea
română dacă nu s-a dispus altfel în mod expres – calificarea se
face după legea română pentru că aceasta este “lex causae”.
- Calificarea instituţiilor juridice necunoscute dreptului
forului. Instituţiile juridice necunoscute de legea forului se
califică în principiu după sistemul de drept care le cunoaşte ,
ex: practica judecătorească cu privire la instituţiile “trust” şi
“agency” din dreptul anglo-saxon.
- Calificarea noţiunilor din norma conflictuală străină în caz
de retrimitere. În caz de retrimitere, atunci când norma
conflictuală trimite la un sistem de drept străin iar acesta prin
norma sa conflictuală retrimite la dreptul român, noţiunile
juridice din norma conflictuală străină (care retrimite) se
califică dupa sistemul de drept străin respectiv.
- Calificarea pe care o fac arbitrii în arbitrajul internaţional
“Ad-hoc”
Consecinţa firească a faptului că în arbitrajul
international “ad-hoc” nu există o lege a forului (lex fori) este
aceea că tribunalul arbitral nu este ţinut să efectueze
calificarea după sistemul de drept al ţării unde statuează.
În acest caz, in principiu, calificarea se va face după sistemul
de drept pe care arbitrii îl consideră cel mai potrivit în speţă.

Secţiunea a III-a – Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale


şi retrimiterea

Conflictul în spaţiu apare în cazul în care normele


conflictuale din sistemul de drept în prezenţă au puncte de
legatură diferite.
Conflictul se numeşte ”în spaţiu” pentru că norma
conflictuală din sistemul de drept în prezenţă coexistă. Acest
conflict se deosebeşte de conflictul în timp al normei
conflictuale.

22
§1. Categorii de conflicte în spaţiu

Conflictul în spaţiu al normei conflictuale este de 2 feluri:


1) pozitv – atunci când fiecare normă conflictuală trimite
la propriul sistem de drept (ex: se pune problema stării civile a
unui cetăţean român cu domiciliul în Anglia, dacă problema
apare în faţa instanţei engleze, aceasta va aplica norma sa
conflictuală “lex domicili” care trimite la sistemul de drept
englez, dacă problema se pune în faţa instanţei române aceasta
potrivit normei conflictuale ”lex patriae” va aplica dreptul
român - conflictul pozitiv de normă conflictuală nu duce la
retrimitere
2) negativ – apare în situaţia în care niciuna din normele
conflictuale în prezenţa nu declară aplicabil propriul său
sistem de drept, ci fie trimite fiecare la sistemul de drept al
celuilalt stat, fie trimiterea se face la dreptul unui stat terţ.
Aceasta este prima condiţie a instituţiei retrimiterii.

§2. Retrimiterea

Această condiţie este necesară dar nu suficientă pentru a


exista retrimiterea, trebuie să existe o a doua condiţie care ţine
de sensul trimiterii. Asfel trimiterea de către norma
conflictuală a forului la un drept străin se poate face în două
sensuri:
a) numai la normele materiale ale sistemului de drept străin, în
acest caz se vor aplica aceste norme fără să existe retrimitere,
b) la întregul sistem de drept străin, deci inclusiv la normele
sale conflictuale – pentru a exista retrimitere trebuie
îndeplinite cumulativ două condiţii:
- să existe un conflict negativ între normele conflictuale din
sistemul de drept în prezenţă cu privire la un anumit raport
juridic;
- norma conflictuală a forului (a instanţei sesizate) să admită
retrimiterea adiă să trimită la întregul sistem de drept străin.
Aşadar, retrimiterea este situaţia juridică apărută în
cazul în care norma conflictuală a forului trimite la un sistem
de drept străin în întregul său (deci inclusiv normele sale
conflictuale), iar aceasta din urmă prin norma sa conflictuală
în materie nu primeşte trimiterea ci fie trimite înapoi la
dreptul statului forului fie trimite mai departe la dreptul unui
stat terţ.
Retrimiterea este o operaţiune logico-juridică ce are loc
exclusiv în raţiunea judecătorului (arbitrului) competent să
soluţioneze un raport cu element de extraneitate. Ea nu trebuie
confundată cu declinarea de competenţă şi nu implică nicio
deplasare materială a cauzei (a dosarului) de la instanţa
învestită cu soluţionarea ei.

23
Calificarea art 2558 cod civil – când determinarea legii
aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei
intituţii de drept sau unui raport juridic se ia în considerare
calificarea juridică stabilită de legea română.
În caz de retrimitere, calificarea se face după legea
străină care a retrimis la legea română.
Natura mobiliară sau imibiliară a bunurilor se determină
potrivit legii locului unde acestea se află sau după caz sunt
situate.
Dacă legea română nu cunoaşte o instituţie juridică străină sau
o cunoaşte după o altă denumire sau un alt conţinut se poate
lua în cosiderare calificarea juridică făcută în legea străină.
Cu toate acestea, când părţile au determinate ele însele
înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic, calificarea se face
după voinţa părţilor.
Retrimiterea, conform art 2559:
alin. 1 – legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material,
inclusiv normele conflictuale cu excepţia unor dispoziţii
contrare.
alin. 2 – dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la
dreptul altui stat se aplică legea română, dacă nu se prevede în
mod expres altfel.
alin. 3 – prin excepţia de la alin. 1, legea străină nu cuprinde şi
normele ei conflictuale în cazul în care părţile au ales legea
străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabilă formei
actelor juridice şi obligaţiilor extracontractuale precum şi în
alte cazuri speciale preavăzute în convenţiile internaţionale la
care România este parte, de dreptul U.E. sau de lege.
Sistemele plurilegislative - > Art. 2560 – dacă legea străină
aparţine unui stat în care coexistă unul sau mai multe sisteme
legislative, dreptul acelui stat determină dispoziţiile legale
aplicabile iar în lispsă se aplică sistemul legislativ din cadrul
acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul
jurudic.
§3. Reciprocitatea

Aplicarea legii străine este independentă de condiţia


reciprocităţii.
Dispoziţiile speciale prin care se cere condiţia
reciprocităţii în anumite materii rămân aplicabile. Îndeplinirea
condiţiei reciprocităţii de fapt este prezumată până la dovada
contrară care se stabileşte de Ministerul Justiţiei prin
consultarea cu Ministerul Afacerilor Externe.
Reciprociatea poate fi prevăzută în legi speciale. Un
exemplu privind asociaţiile şi fundaţiile (art 76 din O.G
26/200) faptul că persoanele juridice fără scop patrimonial pot
fi recunoscute în România sub condiţiile reciprocităţii.

24
Reciprociatea poate fi în principiu de 3 feluri:
1) Legislativă – atunci când în ţara străină există norme
juridice care prevăd aceleaşi drepturi pentru entităţile juridice
române similare – în această situaţie izvorul reciprocităţii îl
constituie identitatea dispoziţiilor legale interne.
2) Diplomatică – atunci când reciprocitatea izvorăşte dintr-o
convenţie diplomatică la care statele respective sunt părţi.
3) De fapt – atunci când ea este aplicată în practica
autorităţilor competente din statul respectiv.

§3. Invocarea legii străine în faţa autorităţilor forului

Aplicarea dreptului străin într-un raport juridic cu


element de extraneitate poate fi invocat atât din oficiu de către
instanţa de judecată (arbitraj) cât şi de către partea interesată.
Art 2562 din N.C.Civ. alin. 1 – conţinutul legii străine se
stabileşte de către instanţa judecătorească prin atestări
obţinute de la organele statului care au edicatat-o, prin avizul
unui expert sau printr-un alt mod adecvat.
alin. 2 – partea care invocă legea străină poate fi
obligată să facă dovada conţinutului ei.
alin. 3 – în cazul în care apare starea de imposibilitate în
dovedirea legii străine într-un termen, rezonabil se aplică
legea română.
Art 2563 din N.C Civ – legea străină se interpretează, se
aplică, potrivit regulilor de interpretare şi aplicare existente în
sistemul de drept căruia îi aparţin.
Astfel, pe de o parte instanţa de judecată în temeiul
rolului activ poate invoca din oficiu şi pune în discuţia părţilor
aplicarea unei legi străine în cazul în care norma conflictuală
română trimite la ea.
Această posibilitate este aplicabilă atât instanţelor
judecătoreşti cât şi celor de arbitraj. Mai mult decât atât în
cazul în care norma conflictuală română este imperativă,
instanţa română este obligată să invoce dreptul străin atunci
când norma conflictuală trimite la el. Orice parte interesată
poate invoca în faţa instanţei un drept străin în temeiul
principiului disponibilităţii.
Sarcina probei legii străine se împarte între judecători (arbitru)
şi părţi art 2562 N.C Civ

§5. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine

Art 2564 N.C.Civ prevede următoarele cazuri:


a) dacă încalcă ordinea publică de D.I Privat
b) dacă a devenit competentă prin fraudă

25
c) alin 2 art 2564 N.C. Civ.”…în măsura în care ar conduce
la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale
dreptului român ori ale dreptului U.E şi cu drepturile
fundamentale ale omului”

Ordinea publică de D.I.P – este formată din ansamblul


normelor jurudice, a principiilor fundamentale de drept ale
statului român aplicabile raporturilor juridice cu element de
extraneitate.
Sub aspect procedural ordinea publică se materializează
prin excepţia de ordine publică de D.I. Privat. Această
excepţie este mijlocul procedural aplicabil de instanţa forului
pentru a înlătura efectele legii străine normal competente să se
aplice unui raport juridic de D.I.P, atunci când acestea
contravin principiilor fundamentale de drept ale statului
forului.
Trăsături definitorii ale excepţiei de ordine publică
a) conţinutul noţiunii de ordine publică de D.I Privat îl
constituie principiile fundamentale ale statului forului
aplicabile în raporturile juridice de D.I. Privat.
Acest conţinut este stabilit în două moduri:
- de regulă el se determină de intanţa de judecată – revine
instanţei de judecată obligaţia de a stabili când o normă din
sistemul de drept român consacră un principiu fundamental al
statului român, astfel încât încalcarea lui de către legea străină
competentă în speţă poate să justifice înlăturarea acestei legi
de la aplicare,
- în anumite cazuri însuşi legiuitorul român stabileşte
explicit prin norme juridice care sunt principiile a căror
încălcare duce la invocarea excepţiei de ordine publică de D.I
.Privat.
b) excepţia de ordine publică este o excepţie de fond şi poate
fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată sau de către
orice parte interesată.

c) excepţia de ordine publică în cazul în care este admisă


împiedică producerea pe teritoriul ţării a efectelor unei legi
străine. Legea străină ca atare nu poate fi afectată de această
excepţie.
d) legea străină ale cărei efecte sunt împiedicate să se
producă pe teritoriul ţării ar fi fost normal competentă să se
aplice raportului juridic, deoarece norma conflictuală română
trimite la ea.

§4. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea


publică de DIP

26
Cele două instituţii se aseamănă prin faptul că
amândouă înlătură de la aplicare o lege, cu precizarea că
ordinea publică de drept intern cenzurează actele juridice ale
părţilor “legea” acestora.

Deosebirea între cele două:


- au funcţii diferite, asfel ordinea publică de drept intern
este dată de ansamblul normelor imperative ale sistemului de
drept respectiv, are ca scop împiedicarea producerii efectelor
actelor juridice care sunt contrare acestor norme – exprimă
limitele autonomiei de voinţă a părţilor în raporturile juridice
interne.
- ordinea publică de D.I.P are scopul de a împiedica
aplicarea pe teritoriul forului a efectelor unei legi străine, deşi
normal competent să se aplice raportului juridic, ea exprimă
limitele aplicării legii străine în ţara forului.
- au sfere de aplicare diferite, în sensul că ordinea publică
de drept intern este mai largă decât cea de D.I.P - nu tot ceea
ce este de ordine publică in dreptul intern este de ordine
publică şi în D.I.P

§6. Sferele noţiunii de ordine publică de DIP

Sfera noţiunii de ordine publică de D.I.P este diferită în


funcţie de cadrul conflictual în care se invocă.
Astfel ordinea publică poate fi invocată fie în cadrul
conflictului de legi (în spaţiu), fie al conflictului de legi în
timp şi spaţiu.
Conflictul de legi în spatiu – este cel care se crează în
momentul naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic,
atunci când cu privire la acesta sunt susuceptibile a fi aplicate
două sau mai multe sisteme de drept. Se numeşte în spaţiu
deoarece sistemele de drept în prezenţă aparţinând unor state
diferite coexistă în spaţiu şi oricare dintre ele sunt susceptibile
de a se aplica în acelaşi moment asupra raportului juridic
respectiv.
Conflictul în timp şi spaţiu- se crează în cazul în care se cer a
fi recunoscute într-un stat efectele unui raport juridic născut
anterior într-un alt stat.
Acest conflict este în spaţiu deoarece ca şi în cazul
precedent sistemele de drept coexistă în spaţiu.
Acest conflict este totodată în timp deoarece cele două
sisteme de drept nu îşi pun amprenta asupra raportului juridic
în acelaşi moment, ci raportul s-a născut, modificat, stins în
trecut sub incidenţa unui drept străin, iar ulterior efectele sale
se cer a fi recunoscute în statul forului.

27
Exemplu: o căsătorie între doi cetăţeni, român şi libian, care
mai este căsătorit în ţara sa, nu se poate încheia în România,
chiar dacă legea naţională a cetăţeanului străin permite
căsătoria poligamă –avem un conflict în spaţiu.
Dacă însă aceste persoane s-au căsătorit în Libia iar soţia
cetăţean român solicită ulterior să i se recunoască în România
efectele patrimoniale şi nepatrimoniale ale acestei căsătorii,
aceste efecte vor fi recunoscute.

În acest ultim caz avem un conflict de legi în timp şi


spaţiu, punându-se problema recunoaşterii drepturilor
dobândite în străinătate.

Art 2565 N.C.Civ alin 1 – în mod excepţional aplicarea legii


determinate potrivit prezentei cărţi poate fi înlăturată dacă
datorită circumstanţei cauzelor raportul juridic are o legatură
foarte îndepărtată cu această lege. În acest caz se aplică legea
cu care raportul juridic prezintă cea mai strânsă legătură.
Ordinea publică –ansamblul principiilor în ceea ce priveşte
suveranitatea unui stat.

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin calificare şi conflict de calificări?


2. Ce este “retrimiterea” şi care sunt condiţiile retrimiterii ?
3. Enumeraţi cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine.
4. Ce înţelegeţi prin excepţia de ordine publică de drept internaţional privat şi care sunt
caracteristicile acesteia?
5. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de DIP

28
Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

29
Unitatea de învăţare IV

Frauda la lege în DIP

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de fraudă a legii


2. Conştientizarea modalitaţilor de fraudare a legii
3. Înţelegerea condiţiilor în care există fraudă la lege
4. Înţelegerea modului de sancţionare a fraudei la lege

Termeni cheie:

Fraudă la lege, nulitate, inopozabilitate, sancţiune, drept intern, element de extraneitate, licit,
ilicit.

Sectiunea I- Noţiune

Există fraudă la lege in DIP atunci când părţile unui


raport juridic, folosind în scop fraudulos (ilicit) un mijloc de
D.I.P, au făcut aplicabil acelui raport juridic un alt sistem de
drept competent să se aplice.
Din definiţie rezultă: un acord de voinţă, un scop ilicit, un
rezultat ilicit.

Modalităţi de fraudare a legii în DIP


a) Într-un raport juridic de drept intern se introduce în mod
fraudulos un element de extraneitate care declanşează în mod
artificial un conflict de legi iar prin aplicarea normei
conflictuale competentă să se aplice se trimite la un alt sistem
de drept decat dreptul intern (care în mod firesc ar fi aplicabil
acelui raport juridic)
Exemplu: o societate comercială, în mod normal prin
elementele sale definitorii (naţionaliatea asociaţii, sediul etc)
părţile prevăd sediul în străinătate în scopul de a frauda legile
fiscale româneşti – sediul social - se creează artificial un
conflict de legi iar prin aplicarea normei conflictuale lex
societatis se face aplicabil acelei societăţi dreptul străin în
locul dreptului român.
Exemplul 2: un bun mobil de valoare (făcând parte din
patrimonial cultural naţional) care nu poate fi vândut in ţară îl
trecem în mod fraudulos frontiera şi este vândut într-un stat în
care comercializarea lui este posibilă – punctul de legătură
este locul situării bunului.

30
Într-un raport juridic care are deja un element de
extraneitate părţile schimbă în mod fraudulos punctul de
legătură, făcând aplicabil alt sistem de drept prin intermediul
normei conflictuale aplicabile pentru noul punct de legătură.

Secţiunea a II-a – Condiţiile fraudei la lege

1. Să existe un act de voinţă al părţilor în sensul deplasării


punctului de legătură privitor la un raport juridic – frauda
la lege implică activitatea volitivă, frauduloasă, a părţilor
de schimbare efectivă a punctului de legătură privind un
raport juridic; frauda la lege poate interveni numai în
raporturile juridice la care sunt aplicabile normele
conflictuale cu puncte de legătură mobile,
2. Părţile să folosească un mijloc de D.I.P care prin el însuşi
este licit,
Exemplu: o persoană fizică care îşi schimbă legal domiciliul
sau cetăţenia, o persoană juridică care îşi mută sediulş
3. Scopul urmărit de părţi să fie ilicit – intenţia frauduloasă a
părţilor. Frauda la lege este o încălcare indirectă a normei
conflictuale a forului şi deci a sistemului de drept normal
competent să se aplice în cauză, prin deturnarea acestei
norme de la scopul ei fires.
4. Rezultatul realizat de părţi să fie illicit – rezultatul realizat
de părţi prin schimbarea punctului de legătură trebuie să
fie mai favorabil acestora decât cel care s-ar fi obţinut
dacă s-ar fi aplicat sistemul de drept normal competent.
Aşadar avem patru condiţii cumulative, dacă una din condiţii
nu este îndeplinită, nu avem fraudă la lege.

Secţiunea a III-a – Sancţiunea fraudei la lege

Trebuei distins între două situaţii:


a) Situaţia în care este fraudat dreptul român în favoarea celui
străin,
b) Situaţia în care este fraudat dreptul străin normal competent
să se aplice conform normei conflictuale în favoarea statului
român (stat terţ)
Prima situaţie implică 2 efecte :
1. Un efect negativ – înlăturarea de la aplicare a legii
străine – inopozabilitatea actului în faţa autorităţii
române cu remarca că în cazul inopozabilităţii,
actul rămâne în continuare valabil in străinatate;
constatarea nulităţii actului respectiv, în acest caz
actul nu poate fi aplicat nici în străinătate
2. Un efect pozitiv – aplicarea legii române în golul
rămas prin înlăturarea legii străine.

31
Sectiunea a IV-a – Domeniile în care poate apare frauda la
lege

1) Starea civila, capacitatea şi relaţiile de familie ale


persoanei fizice

Speta Bertola : Doi soţi de cetăţenie italiană aveau domiciliul


in Bucureşti. Soţii introduc în faţa instanţei din Bucureşti o
acţiune de divorţ. Legea italiană nu permitea divorţul. Instanţa
a respins acţiunea. În acest caz au renunţat la cetăţenia
italiană, devenind apatrizi, situaţie în care cei doi soţi au
reintrodus cererea de divorţ, instanţa de judecată pronuntându-
se asupra divorţului.

Speţa Mihăilescu: Dna Mihăilescu, cetăţean român, având un


copil din afara căsătoriei a introdus o acţiune în stabilirea
paternităţii în faţa instanţei franceze. Acţiunea era posibilă
după legea franceză dar interzisă de legea română în acel
moment. Instanţa franceză a respins acţiunea pentru că copilul
figura ca cetăţean român. Dna Mihăilescu, în recurs, în faţa
instanţei franceze a reuşit să obţină cetăţenia franceză a
copilului înainte de pronunţare şi acţiunea a fost admisă.
2) Statutul organic ale persoanei juridice
Frauda constă de cele mai multe ori în mutarea sediului social
de pe teritoriul statului forului pe cel al unui stat considerat a
fi paradis fiscal, cu precizarea că persoana juridică respectivă
să funcţioneze pe teritoriul statului forului ca o persoana
juridică străină.
§1. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi frauda la lege în
dreptul intern
Există fraudă la lege în dreptul intern atunci când
părţile unui raport juridic fără element de extraneitate aplică o
dispoziţie legală prin deturnarea ei de la scopul firesc pentru
care a fost edictată de legiuitor, eludând astfel prevederile
unei alte legi interne imperative.
Asemănări :
a) în ambele cazuri este vorba de un act de voinţă a părţilor
b) mijlocul este licit
c) scopul este illicit
Ambele sunt incalcălcări indirecte ale legii
Deosebiri
a) obiectul fraudei:
- în timp ce în dreptul intern se fraudează o lege
internă în favoarea unei alte legi interne, deci rămânem în
cadrul aceluiaşi sistem de drept. În DIP se fraudează norma
conflictuală a forului şi prin aceasta un sistem de drept în
favoarea altuia.

32
b) mecanismul fraudării.
- la frauda la lege în dreptul intern se schimbă conţinutul
faptic al raportului juridic care duce în mod fraudulos la
aplicarea unei legi, alta decât cea corect aplicabilă, iar în cazul
fraudei la lege în DIP se schimbă conţinutul faptic conflictual
ceea ce duce la fraudarea sistemului normal competent prin
modalităţile arătate.

§2. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de DIP

Asemănări – se aplică sistemul necompetent normal să se


aplice, astfel ambele constituie excepţii de la aplicarea legii
firesc aplicabile în raportul juridic respectiv.

Deosebiri :
1. Cauza neaplicării legii normal competentă – la ordinea
publică, cauza este de natură obiectivă şi anume legea
străină prin conţinutul său încalcă principiile
fundamentale de drept ale statului forului. La frauda la
lege cauza este de natură subiectivă şi anume legea
străină sau legea forului este înlăturată de la aplicare
prin activitatea frauduloasă.
2. Sancţiunea aplicabilă – la ordinea publică, sancţiunea
constă în înlăturarea efectelor legii străine şi aplicarea
în locul acesteia a legii forului; la frauda la lege,
sancţiunea rezidă în faptul că se înlătură legea română
sau străină pe care părţile au făcut-o aplicabilă prin
fraudă şi în locul ei se aplică legea competentă. Pe
planul actului juridic fraudulos sancţiunea constă în
inopozabilitatea actului în faţa autorităţii române sau
nulitatea actului.
3. Rolul instanţei de judecată – în cazul invocării excepţiei
de ordine publică de DIP, instanţa trebuie să cunoască
conţinutul legii străine normal competente să se aplice,
doar aşa poate să-şi dea seama dacă a încălcat sau nu
principiile fundamentale ale statului forului; în schimb
la fraudarea la lege nu este neapărat acest lucru pentru
că ceea ce se sancţionează este activitatea frauduloasă a
părţilor.
§3. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi simulaţie
Asemănări :
1) ambele implică un acord de voinţă comun al părţilor
2) prin acest act de voinţă în ambele cazuri se creează sau se
modifică în mod artificial un conflict de legi
3) mijloacele folosite sunt prin ele însele licite
4) consecinţa faţă de terţi este în principiu aceeaşi şi anume
inopozabilitatea actului fraudulos respectiv a
contrainscrisului.

33
Deosebiri :
1) frauda la lege presupune existenţa unui singur act juridic
(cel fraudulos) în timp ce simulaţia implică prin definiţie două
acte juridice: actul secret dar real (contraînscrisul) şi actul
apartent (public) dar mincinos,
2) frauda la lege implică o operaţiune efectivă, materială, de
deplasare a punctului de legătură dintr-un sistem de drept în
altul, pe când la simulaţie operaţiunea este fictivă, adică este
exprimată prin actul aparent dar contrazisă prin contraînscris.
Exemplu: Dacă o societate comercială are principalele
elemente de fapt (naţionalitatea asociaţilor, organele de
conducere etc.) în România, îşi fixează în mod efectiv sediul
într-un alt stat, iar prin incidenţa legii “lex societatis” devine
aplicabil acelei societăţi dreptul străin deşi activitatea se
desfăşoară în România, avem fraudă la lege.
Exemplu 2: Dacă o societate declară prin statutul său că are
sediul in străinătate dar centrul principal de conducere şi de
gestiune a activităţii sale statutare este în România, înseamnă
că sediul său din străinătate este numai fictiv, sediul real fiind
în România. În acest caz situaţia juridică îmbracă forma
simulaţiei.
3) frauda la lege presupune existenta a unui scop illicit si a
unui rezultat illicit; la simulatie scopul poate fi licit
4) cele două instituţii juridice implică uneori consecinţe
diferite faţă de părţi
Astfel în caz de fraudă la lege dacă se pronunţă nulitatea
actului juridic fraudulos acesta nu produce efecte între părţi;
iar la simulaţie contraînscrisul este valabil între părţi şi faţă de
succesorii lor.

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin frauda la lege şi în ce modalităţi se poate realiza?


2. Care sunt condiţiile fraudei la lege ?
3. Ce sancţiuni intervin în cazul fraudei la lege?.
4. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi frauda la lege în dreptul intern
5. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de DIP
6. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi simulaţie

34
Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

35
Unitatea de învăţare V

Conflictul de legi în timp şi spaţiu sau respectarea drepturilor


câştigate în străinătate

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi în timp, conflict de legi în spaţiu, conflict de legi în
timp şi spaţiu
2. Înţelegerea formelor conflictului de legi în timp şi spaţiu
3. Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept dobândit în străinătate
4. Întelegerea noţiunii de conflict mobil de legi

Termeni cheie:
Conflict de legi în timp, conflict de legi în timp şi spaţiu, conflict mobil, asemănări, raport
juridic, procedură, drept material,

Sectiunea I - Noţiune

Există conflict de legi în timp şi spaţiu atunci când efectele


unui raport juridic, născut, modificat sau stins, sub incidenţa
sistemului de drept al unui stat se cer a fi recunoscute într-un
alt stat.
Privitor la dreptul român, conflictul de legi în timp şi spaţiu
presupune problema respectării în România a drepturilor
dobândite (câştigate) într-o ţară străină.
În spaţiu – deoarece cele două sisteme de drept în prezenţă,
respectiv cel străin sub incidenţa căruia s-a născut dreptul şi
cel român, în cadrul căruia dreptul se cere a fi recunoscut
coexista din punct de vedere spaţial.
În timp – deoarece între momentul naşterii raportului juridic
(deci dreptului) sub incidenţa legii străine şi momentul când
efectele acestuia se cer a fi recunoscute în România, există un
interval de timp.
N.C.Civ. art 2567 – drepturile câştigate în ţara străină sunt
respectate în România cu excepţia cazului în care sunt
contrare ordinii publice de DIP.’

Sectiunea a II-a – Comparaţie cu conflictul de legi în


spaţiu

Conflictul de legi în spaţiu este cel care apare în momentul


naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic, atunci
când datorită elementului de extraneitate pe care respectivul
raport îl conţine, asupra lui sunt susceptibile de aplicare în
timp (acelaşi timp) două sau mai multe sisteme de drept
aparţinând unor state diferite.

36
Cele două instituţii se aseamănă prin faptul că amândouă
sunt ‘’în spaţiu’’ în sensul că cele două sisteme de drept în
prezenţă coexistă spaţial.
Cele două sisteme se deosebesc – pe când la conflictul de legi
în spaţiu cele două sisteme de drept sunt deopotrivă posibile
de aplicare, simultan, asupra raportului juridic, la conflictul de
legi în timp şi spaţiu, ele se aplica succesiv în sensul că
dreptul născut într-un stat este recunoscut în alt stat.
EX: un cetăţean român şi unul francez s-au căsătorit în Franţa
iar soţia revine în România şi solicită o pensie de întreţinere
de la soţ; ne aflăm în faţa unui conflict în timp şi spaţiu.
EX 2: dacă un cetăţean român şi unul francez se căsătoresc
în România şi se pune problema, ce lege se aplica casatoriei,
aceasta ţine de conflict de legi ţn spaţiu.

Secţiunea a III-a – Formele conflictului de legi în timp şi


spaţiu

Există două situaţii:


1) Raportul juridic – dreptul se naşte, modifică, stinge în
dreptul intern al unui stat străin şi apoi se invocă în România –
în acest caz la momentul naşterii lui în străinătate, dreptul nu
avea nicio legătură cu ţara forului (cu dreptul român).
Ex: doi cetăţeni străini se căsătoresc în Grecia iar apoi vin în
România şi cer sa li se recunoască efectele acestei căsătorii.
2) Raportul juridic – dreptul se naşte, modifică, stinge în
DIP (cadru internaţional) iar ulterior se invocă în România. În
acest caz, cu privire la respectivul raport juridic, există
succesiv un conflict de legi în spaţiu şi un conflict de legi în
timp şi spaţiu.Aceasta forma are două subforme :
a) în momentul naşterii sale raportul juridic de DIP nu avea
nicio legătură cu ţara forului (România). EX: un cetăţean grec
şi unul francez se căsătoresc în Grecia şi vin în România unde
solicită recunoaşterea efectelor acestei căsătorii.
b) chiar în momentul naşterii sale, raportul juridic respectiv
avea legătură cu ţara forului prin aceea că cel puţin unul din
elementele sale de extraneitate priveau dreptul român. EX: se
pronunţă o hotărâre de divorţ în străinătate între un cetăţean
străin şi un cetăţean român, iar ulterior se solicită
recunoaşterea efectelor senţintei de divorţ în România.
Secţiunea a IV-a – Condiţiile recunoaşterii în România a
unui drept dobândit în străinătate
Dreptul trebuie să fie corect născut, modificat sau stins
sub incidenţa legii străine care este aplicabilă.
1) Pe planul dreptului material, dreptul subiectiv născut în
străinătate va fi recunoscut în România dacă s-a născut valabil
după legea străină competentă să i se aplice conform normei
conflictuale a sistemului de drept strain.

37
Art 168 alin 2 din L.105/1992- ‘’recunoaşterea nu poate fi
refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat
hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de
DIP român.’’
2) Pe plan procedural o hotărâre va fi recunoscută în
România dacă este valabilă potrivit legii statului unde a fost
pronunţată.
Art 167 alin 1 lit a si b – ‘’hotărârea este definitivă potrivit
legii statului unde a fost pronunţată’’ şi ‘’instanţa care a
pronunţat-o a avut potrivit legii străine competenţa să judece
procesul’’
Art 174 lit a - ‘’ hotărârea este executorie potrivit legii
instanţei care a pronunţat-o’’.

Consecinţă a primei condiţii - implică două consecinţe


juridice care au caracter de reguli aplicabile efectelor unui
drept dobândit potrivit legii străine :
a) un drept valabil dobândit potrivit legii străine care este
aplicabilă produce în principiu toate efectele admise de legea
străină respectivă.
Ex: o căsătorie religioasa între doi cetăţeni străini valabil
încheiată într-o ţară în care acesteia i se recunosc efectele
juridice va produce în România toate efectele juridice pe care
legea straină i le recunoaşte.
b) un drept dobândit în străinătate nu produce în România
mai multe efecte decât în ţara străină în conformitate cu a
cărei lege a fost creat.

Consecinţa celei de-a doua condiţii – condiţia se aplică


indiferent de forma conflictului de legi în timp şi spaţiu, adica
atunci când el s-a născut în cadru internaţional cât şi când
dreptul s-a născut într-un drept intern al unui stat iar apoi este
invocat în România.
EX: o hotărâre judecătorească străină prin care se face o
discriminare între soţi pe criterii de rasă, naţionalitate, nu
poate fi recunoscută în România indiferent dacă priveşte sau
nu un cetăţean român.
Secţiunea a V-a – Conflictul mobil de legi
Există conflict mobil de legi atunci când un raport
juridic este supus succesiv la două sisteme de drept diferite ca
urmare a deplasării punctului de legătură al normei
conflictuale aplicabile.
EX: doi soţi cu cetăţenie franceză îşi schimbă cetăţenia
devenind cetăţeni români. Problema care se pune este, pentru
efectele căsătoriei se va aplica legea străină sau legea română?

38
Domeniile în care poate interveni conflictul mobil de legi :
- cetăţenia
- domiciliul
- sediul persoanei juridice
- locul situării bunului mobil

§1. Principalele prevederi ale dreptului român privind


soluţionarea conflictului mobil de legi

Soluţia conflictului mobil de legi diferă de la caz la caz,


norma conflictuală română putând face aplicabilă raportului
juridic fie legea anterioara fie legea nouă , putând fi indicat
astfel până când se intind efectele legii vechi şi de când încep
să se aplice cele noi.
N.C.Civ art. 2633 – moştenirea este supusă legii statului pe
teritoriul căruia defunctul a avut la data morţii reşedinţa
obişnuită
Art. 2634 – o persoană poate alege o lege aplicabilă
moştenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetaţenie o
are (işi poate modifica cetăţenia)
Art. 2591 relaţiile de familie- convenţia de alegere a
legii aplicabile regimului matrimonial,
Art. 2605 legea aplicabilă filiaţiei copilului din afara
căsătoriei iar potrivit alin. 1 din acest articol – filiaţia copilului
din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legii naţionale a
copilului de la data naşterii
Art. 2635 – întocmirea, modificarea sau revocarea
testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă
condiţiile de formă aplicabile, fie de la data când a fost
întocmit modificat sau revocat fie la data decesului
testatorului.
Art. 2575 – schimbarea legii naţionale a persoanei
nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile
la momentul dobândirii
Art. 2605 – filiaţia copilului din afara căsătoriei se
stabileşte potrivit legii naţionale a copilului de la data naşterii.

39
Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin conflictul de legi în timp, dar în spaţiu?


2. Comparaţi conflictul de legi în timp şi spaţiu cu conflictul de legi în spaţiu.
3. Care sunt formele conflictului de legi în timp şi spaţiu?
4. În ce condiţii poate fi recunoscut in România un drept dobândit în străinătate?

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,


Bucureşti, 2008.
I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură
civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2011.
N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009.
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.

40

S-ar putea să vă placă și