ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ

STUDII DE CAZ - IV

1. Tribunalul Gorj, prin sentința civilă din 15.01.2009, a admis contestația

formulată de X împotriva deciziei din 23.04.2008 emisă de Y ; a anulat
decizia de încetare a contractului individual de muncă din 23.04.2008 ; a
obligat pe Y la reîncadrarea lui X pe postul deținut anterior încetării
contractului de muncă și la acordarea drepturilor salariale, de la data încetării
până la daata reîncadrării contestatorului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele : X a
fost angajat la Y până pe 23.04.2008, când prin decizia din 23.04.2008 s-a
emis decizia de încetare a contractului de muncă în temeiul art. 55 lit. b (prin
acordul părților). În cauză s-a reținut că Y nu a semnat o cerere de încetarea
contractului de muncă, împrejurările învederate de el în întâmpinarea
formulată constând în aceea că contestatorul ar fi solicitat telefonic încetarea
raporturilo d emuncă, fiind contestate de acesta și nedovedite prin niciun
mijloc de probă. De asemenea, s-a reținut că decizia contestată nu poartă
semnătura contestatorului, astfel încât nu se poate proba acordul lui X în
sensul încetării prin acordul părților (la comunicarea deciziei de concediere s-
a greșit adresa lui X).
Această soluție a fost atacată, Y a susținut că X nu își îndeplinea
sarcinile de serviciu și că există dovada neechivocă a încetării raporturilor de
muncă. Singura probă administrată a fost audierea unui martor care a arătat că
atunci când a semnat statul de plată a văzut că X nu mai figura ; că i-a
comunicat acestuia telefonic și X i-a mulțumit.
a. Care sunt interdicțiile temporare la concediere?
b. Este sau nu forma scrisă o condiție ad validitatem în cazul încetării
raporturilor de muncă prin acordul părților ?
c. Care sunt condițiile pe care trebuie să le întrunească încetarea
contractului de muncă prin acordul părților ?
d. Admiteți sau respingeți apelul formulat ?

1
2. Prin sentința civilă din 9.03.2010, Tribunalul București a admis contestația
formulată de contestatoarea W în contradictoriu cu T, a anulat decizia din
28.10.2009 prin care s-a dispus concedierea lui W, a dispus reintegrarea
acesteia în funcția anterioară, respectiv, șef serviciu contencios al societății
T ; a obligat pe T la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale
cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare și a
dispus radierea mențiunilor privind concedierea în REVISAL.
În considerente s-a reținut că potrivit art. 61 alin. 1 lit.a codul muncii
(desfacere disciplinară) este interzisă concedierea salariaților pe durata
incapacității temporare de muncă, stabilite prin certificat medical conform
legii. W a adus la cunoștința lui T că se afla în concediu medical (26 -
31.10.2009), fapt necontestat de T. T a susținut că decizia de desfacere
produce efecte de la comunicare, când W revenise din concediul medical. W
a invocat faptul că potrivit art. 268 codul muncii, răspunderea disciplinară s-
a prescris, având în vedere faptul că decizia de concediere s-a emis după
trecerea termenului maxim de 6 luni pentru primele trei fapte sancționate, și
după împlinirea termenului de 30 de zile pentru a patra faptă descrisă în
decizia de concediere.
Sentința a fost atacată cu apel.
a. Care sunt sancțiunile disciplinare prevăzute de codul muncii ?
b. Ce altă posibilitate legală avea la dispoziție T ?
c. Este sau nu legală măsura concedierii disciplinare ?
d. Admiteți sau respingeți apelul ?

3. Prin sentința civilă din 12.03. 2009, Tribunalul Prahova a respins ca

neîntemeiată contestația lui Z , reținând, în esență, că potrivit contractului de
muncă din 2008 și a adreselor din același an contestatorul a fost salariatul lui
Q din 9.07-9.09.2008, îndeplinind funcția de vânzător, motiv pentru care la
28.07.2008, contestatorul a formulat o cerere în baza căreia a solicitat
încetarea contractului de muncă prin demisie începând cu 15.08.2008, cerere
acceptată de către Q prin mențiunea aplicată pe cerere ”de acord”, după care,
la 11.08.2008, Z a mai formulat o cerere în baza căreia a arătat că a decis să
colaboreze în continuare cu Q, cerere ce nu i-a mai fot acceptată, astfel încât
prin decizia din 6.09.2008 Q a dispus, începând cu 9.09.2008, încetarea
contractului de muncă al lui Z ca urmare a demisiei sale. Această sentință a
2
 fost apelată. Curtea de apel a reținut din examinarea dosarului că pe cererea
din 28.07.2008 nu exista nicio mențiune de acceptare, la fel pe cea din
11.08.2008. Q a precizat că registrul de intrare-ieșire al societății s-a pierdut
și el nu a putut lua cunoștință de solicitarea de revenire asupra deciziei de
demisie. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, înscrisuri emise în perioada
iulie-septembrie 2008, Curtea constată, pe de o parte că nu se poate reține
intenția fermă a lui Z de a demisiona ; pe de altă parte angajatorul dacă ar fi
luat act de demisie, ar fi procedat la desfacerea contractului imediat după
expirarea preavizului și nu ar fi așteptat aproape două luni.
a. Se poate considera că pasivitatea angajatorului constituie un acord
implicit la retractarea demisiei ?
b. Care sunt cazurile de încetare de drept a contractului individual de
muncă ?
c. Admiteți sau respingeți apelul formulat ? Motivați.
4. Prin sentința civilă din 9 februarie 2015 Tribunalul București admite
contestația privind pe contestatoarea AC în contradictoriu cu W SA ;
anulează decizia din 29 martie 2013 emisă de W, dispune reintegrarea în
funcția deținută anterior și plata de despăgubiri cu titlul de drepturi salariale
ce i s-ar fi cuvenit de la concediere (23 iulie 2013 în temeiul art. 65 alin. 1
CM) și până la reintegrarea efectivă. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut :
prin decizia din 13 ianuarie 2012 emisă de W s-a dispus ca începând cu 29
mai 2013 să înceteze contractul de muncă al contestatoarei AC (ocupa postul
de contabil la unitatea G), din inițiativa angajatorului, pentru motive ce nu
țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective. Decizia a fost
motivată de faptul că s-auu înregistrat pierderi masive în anul 2012
(organigrama conținea 88 de posturi) și că din analiza datelor financiare a
reieșit că ponderea cheltuielilor materiale reprezenta aproximativ 70% din
total venituri, procent foarte mare pentru domeniul de activitate al lui W în
2013 (organigrama cuprindea 97 posturi din care ocupate 94). Prin noua
organigramă stabilită prin decizia CA din 29 martie 2013 numărul posturilor
este de 97 (același ca înainte de emiterea deciziei de concediere). În
motivarea deciziei de concediere a lui AC se prevede că motivul îl constituie
reorganizarea structurii societății în vederea eficientizării activității ca
urmare a pierderilor financiare suferite în anii anteriori.
La dosarul cauzei s-au depus studii de analiză financiară pe ultimele 6
luni de activitate, s-a depus dovada că activitatea de contabilitate urma să fie

3
 desfășurată de cabinetul expertului contabil NN cu care societatea încheiase
un contract de furnizări servicii din anul 2010.
Sentința a fost atacată cu apel constantându-se următoarele : ca
urmare a ședinței CA din 11 aprilie 2013 s-a dispus reducerea cu 26 a
numărului de posturi, fără a se specifica denumirea acestora, iar desființarea
postului lui AC a fost motivată de pierderi financiare.
a. Este în măsură instanța judecătorească să cenzureze hotărârea de
eficientizare a activității angajatorului sub aspectul utilității
acesteia ?
b. Care este procedura concedierii colective ?
c. Admiteți sau respingi apelul ? Motivați.

5. Prin sentința civilă din 4 februarie 2014, Tribunalul Iași a admis contestația
formulată de contestatoarea K ; a anulat decizia de concediere din 14 iunie
2013 emisă de H SA potrivit căreia contractul de muncă încetează cu data de
18 iunie 2013 în temeiul art. 65. alin. 1 CM; a dispus reintegrarea lui K în
funcția deținută anterior concedierii, respectiv economist principal în cadrul
Direcției FInanciar-contabilitate, obligand pe H la plata drepturilor salariale
cuvenite de la data concedierii până la data reintegrării efective.
În considerente s-a reținut că încetarea a avut loc după expirarea
termenului de preaviz acordat în perioada 21 mai-13 iunie 2013 conform
notificării comunicate contestatoarei la 21 mai 2013, perioadă în care K a
beneficiat de drepturile salariale cuvenite conform art. 43 alin. 5 din
contractul colectiv de muncă de la nivelul unității. Măsurile organizatorice
interne de reorganizare în scopul eficientizării activității și reducerii
costurilor de funcționare prin modificarea structurii organizatorice și
desființarea efectivă a 23 de posturi au fost adoptate de CA în ședința din 13
mai 2013 ; în cadrul aceleiași ședințe s-a specificat și faptul că nivelul
veniturilor raportat la cheltuieli nu permite realizarea unui nivel
corespunzător de eficiență. K a contestat decizia susținând nulitatea acesteia
pentru nerespectarea procedurii legale de concediere colectivă susținând că
s-au mai desființat ulterior concedierii ei încă 7 posturi de conducere ; că nu
s-a respectat termenul de preaviz ; că hotărârea a fost luată de un organ
necompetent (CA) și nu de adunarea generală a asociaților și nu s-au
respectat prevederile art. 54, 56 din CCM (referitoare la informare și
4
 consultare), respectiv : art. 54 alin. 1 se prevede că în cazul reducerii de
activitate sau a reorganizării societății, aceasta va proceda la informarea
sindicatului cu 60 de zile anterior punerii în practică a măsurii, iar art. 56 în
cazul concedierilor de personal, după reducerea posturilor vacante de natura
celor desființate, la defacerea contractelor de muncă se vor aplica criteriile
minime prevăzute la lit a-d și la alin. 2, că toate acestea se vor realiza cu
consultarea sindicatelor. H a susțiut o ședință în 21 martie 2013 în care
consultarea a avut ca obiect identificarea soluțiilor de încadrare în fondul de
salarii pt 2013.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel solicitându-se respingerea
contestației formulate împotriva deciziei de concediere.
a. Enumerați cazurile de încetare a contractului de muncă din
inițiativa angajatorului.
b. Simpla reglementare a unui drept de consultare a sindicatelor la
concedierile de personal poate constitui de plano motiv de nulitate
a deciziei de concediere emisă de angajator ?
c. În calitate de judecător, admiteți sau respingeți contestația lui K ?
Motivați.
6. Prin sentința civilă din 27 martie 2015, Tribunalul Argeș, a admis excepția
tardivității introducerii contestației ; a fost respinsă contestația formulată de
contestatoarea L în contradictoriu cu SR.TV ca tardiv formulată. Pentru a
pronnța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a fost angajată a
SR.TV în funcția de redactor începând cu 5 martie 1991. La data de 8
noimebrie 2013 societatea a emis decizia de concediere în temeiul art. 65
alin. 1 CM datorită desființării locului de muncă deținut de aceasta. La
datele de 11 și 27 noiembrie 2013 decizia a fost comunicată lui prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu
adusă de aceasta la cunoștința societății așa cum a rezultat din copia
plicurilor și a confirmărilor de primire de la dosar (societatea a invocat art.
1326 C.Civ – comunicare se consideră efectuată chiar dacă nu s-a luat act de
conținutul ei). La data de 24 iulie 2014, L a formulat contestație împotriva
deciziei de concediere din 8 noiembrie 2013 deoarece nu a ridicat
corespondența, deci nu i-a fost comunicată decizia, ea fiind în imposibilitate
obiectivă, aflându-se în concediu medical din 1 noiembrie 2013, așa cum
rezultă din certificatul medical nr. 216547 pentru 30 de zile (adică toată luna
noiembrie 2013), ba mai mult decizia trebuia să i se comunice întâi personal

5
și apoi prin poștă (art. 77 coroborat cu art. 252 alin. 4 CM). L a mai contestat
și calculul greșit al termenului de preaviz, care susține ea nu a curs niciodată
(art. 75 coroborat cu 78 CM)
Sentința a fost atacată cu apel.
a. Decizia ICCJ nr. 8/2014 care statuează ”neacordarea preavizului cu
durata minimă prevăzută de art. 75 alin. 1, respectiv cu durata
cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă dacă acesta
este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de
concediere și a deciziei de concediere” este sau nu incidentă în situația
de mai sus ?
b. Comunicarea deciziei de concediere individuală conform art. 76 CM
se poate comunica prin poștă electronică ? Dacă da, în ce condiții ?
Dacă nu, de ce ?
c. Admiteți sau respingeți apelul ? Motivați.

SUCCES !