Influența elementelor meteorologice asupra organismului uman

Temperatura aerului este elementul climatic principal care influenţează starea

organismului uman. Datorită homeotermiei, temperatura organismului uman sănătos se
modifică numai în limite reduse, dictate de bioritmul zilnic sau anual.
Producţia normală de căldură, numită rata metabolismului bazal, depinde de:

- numeroşi factori personali (suprafaţa corpului, vârsta, starea de sănătate, activitatea

glandelor cu secreţie internă, de secreţia de adrenalină, de activitatea musculară), dar şi de
- factori exteriori: temperatura mediului, îmbrăcăminte sau hrană (Tromp, 1974).

Temperatura internă a corpului uman este de 37°C ± 0,5°C.

Acesta pierde în medie o cantitate de căldură echivalentă cu cea produsă prin procesele
metabolice din organism.

Termoreglarea
La temperaturi mari ale aerului se produce pierderea de căldură/termoliza. Aceasta
depinde de diferite mecanisme: conducţia, convecţia, radiaţia, evaporaţia. Când temperatura
exterioară scade, termoreglarea se realizează prin procese fiziologice care cresc producţia de
căldură/termogeneza şi anume:
- creşterea afluxului de sânge în piele şi ţesuturi subcutanate;
- creşterea secreţiilor;
- încetarea transpiraţiei;
- vasodilataţia arterialelor pielii;
- creşterea ventilării pulmonare.
Aclimatizarea este un proces fiziologic complex, care depinde de mediul termic,iar
expunerea treptată la stresul termic uşurează această adaptare. S-a stabilit că pragul de confort
termic corespunde valorilor de 18,5 - 19,5°C şi 22,5 - 23,5°C ale temperaturii aerului măsurată
în adăpostul meteorologic (termometrul umed şi respectiv uscat al psihrometrului).

Stresul rece
Temperaturile coborâte declanşează, mecanismul de creştere a cantităţii de căldură,
produsă în organism prin intensificarea arderilor metabolice, contracţii involuntare ale
muşchilor striaţi, prin utilizarea proteinelor alimentare pentru termoreglarea chimică.
Diminuarea pierderilor de căldură în mediu se face prin vasoconstricţie, prin concentrarea
sângelui, apa trecând în ţesuturile organelor, prin veşminte calde, prin gimnastică, reducerea
suprafeței de iradiere - prin ghemuirea corpului.
 Frigul provoacă degerături, acroasfixie (afecțiune caracterizată prin temperatura scăzută
și aspectul palid al mâinilor și picioarelor), urticarie a frigore, paralizii faciale sau radiale,
nevrite, nevralgii, maladii infecţioase, hipotermie – dereglarea progresivă a bilanțului termic al
organismului până la stadiul letal.

La o temperatură interioară sub 31°C – pierderea cunoștinței, la 30°C apare rigiditatea

musculară, iar sub 24°C, mecanismul de termoreglare încetează şi corpul începe să piardă
căldură, ca orice corp fără viaţă, până la egalarea temperaturii sale cu cea a mediului.

Stresul cald
O temperatură peste 30 - 330C generează stres la căldură. Mecanisme de pierdere a
căldurii suplimentare sunt reprezentate prin conducţie, convecţie (cca. 15% din totalul pierderii
de căldură), radiaţie (60% din pierderea de căldură) și evaporaţia apei – transpiraţie - cca. 25%
din pierderea totală de căldură. Mecanismul de termoliză adaptativă este însoțit de tahicardie,
tahipnee (accelerarea rapidă a respiraţiei), dispnee, diaforeză, pierderi de NaCl, oligoelemente -
arsen, crom, cobalt, cupru, fier, fluor, iod, mangan, molibden, nichel, seleniu, siliciu, zinc etc.,
de vitamine (B, C), cefalee, vertij, hipotensiune, scăderea capacităţii de concentrare, parestezii
(amorţeli în mâini şi picioare), creşterea concentraţiei urinii.
Căldura activează agenţii patogeni, favorizând creşterea frecvenţei maladiilor infecţioase
intestinale, toxiinfecţiilor alimentare.

Stările de vreme hipertermice se declanşează atunci când temperatura mediului depăşeşte

temperatura internă a corpului și au ca forme de manifestare: sincopa de căldură, deshidratarea
excesivă și șocul de căldură (hipertermia). Când organismul uman nu mai este capabil să-și
mențină echilibrul caloric temperatura sa poate crește până la valoarea letală de 42°C.

Umezeala aerului
Senzaţia de confort este menținută la o umiditate relativă de 40-65%. În condiţii de
umezeală mare şi temperatură scăzută răcirea organismului este mai puternică şi efectele
negative mai rapide.
Răcirea se accentuează:
- la o expunere îndelungată,
- îmbrăcăminte prea puţin termoizolatoare,
- alimentaţie redusă sub aspect caloric.
Simptomele meteoropatologice sunt mai vizibile la pacienţii reumatici.
În condiţii de umezeală mare şi temperatură ridicată se accentuează senzaţia de inconfort
termic (zăpuşeală) cu efecte patologice mai ales la persoanele supraponderale, hipertermie,
infecţii, dermatoze.
Umiditatea scăzută a aerului are o serie de efecte:
- perturbă echilibrul hidric al organismului dând o senzaţie neplăcută la nivelul
 tegumentului şi mucoaselor,
- deshidratarea accentuată de căldură, este mai bine tolerată decât umiditatea crescută, la
aceeaşi temperatură.

Presiunea atmosferică
Presiunea influenţează schimburile gazoase din sânge, ţesuturi, plămân.Variaţiile mari ale
presiunii atmosferice, în timp scurt (datorate circulaţiei atmosferice active, succesiunii de
fronturi atmosferice, modificărilor vremii), determină variaţii ale presiunii sanguine cu efecte
patologice în sistemul circulator, respirator, endocrin, nervos. În condiţiile ascensiunilor (mai
ales rapide) la altitudine mare se produce scăderea presiunii atmosferice (a presiunii parţiale a
oxigenului) cu o serie de consecințe (variaţii ale presiunii sanguine, ale ritmului cardiac, ale
metabolismului colesterolului şi glicemiei, modificări în activitatea sistemului nervos şi a celui
respirator - ,,rău de munte”.

Efectele biotrope ale variaţiilor presiunii se manifestă semnificativ la persoanele bolnave.

Creşterea rapidă a presiunii atmosferice măreşte:
- incidenţa hemoragiilor cerebrale,
- creşte frecvenţa cordului pulmonar (este o formă de insuficienţă cardiacă în care boala
cauzală se află în afara structurilor inimii – în plămân).

Scăderile semnificative ale presiunii atmosferice sunt corelate cu:

- hemoptizii (expectoraţii cu sânge),
- hemoragii digestive la ulceroşi,
- creşterea mortalităţii.

Vântul
Acest element modifică procesul de termoreglare intensificând evaporarea în ambianţele
calde. Prin presiunea pe care o exercită direct asupra organismului (la 4 m/s, pres. ≈ 2kg/m², la
7m/s ≈ 6kg/m²) stimulează nervii cutanaţi, produce atacuri anginoase și are efecte negative
asupra asupra sistemului respirator sau nervos.
Vânturile locale de tip föhn au viteze mari și duc la creşterea temperaturii, scăderea
umezelii aerului cauzând iritabilitate, oboseală, dureri de cap, hemoragii, stază venoasă,
retentive de apă, dureri la cicatrice şi, în unele cazuri dereglări nervoase, sinucideri etc.

Vântul rece şi umed (de tip bora) are efecte negative (creşte incidenţa crupului laringian,
favorizează crizele anginoase şi extrasistole, creşte incidenţa infarctului miocardic, favorizează
alergiile cutanate şi astmul bronşic).