Sunteți pe pagina 1din 4

Natura, o simfonie a culorilor şi încântării

De ce? O întrebare aparent simplă şi totuşi răspunsul este dificil de găsit sau
uneori pur şi simplu nu există.
De ce cad frunzele?
De ce înfloresc florile?
De ce după iarna geroasă vine mult aşteptata primăvară?
De ce nu auzim „plânsul” pădurilor distruse?
De ce mor copacii?
De ce a dispărut albastrul azur al cerului?
De ce răsare soarele?
De ce se răzvrătesc munţii şi o pornesc la vale plini de înverşunare?
De ce îngenunchem şi ignorăm farmecul plin de miraj al naturii?
Unii vor răspunde la toate aceste întrebări .... firesc; în modul cel mai natural .....
pentru că SUNTEM OAMENI .... ŞI NE PERMITEM!!! ....
Dar - a fi OM e o calitate .... şi nu este o scuză!
Problema protecţiei mediului înconjurător ar trebui să ne preocupe pe toţi, în egală
măsură. Un mediu curat- înseamnă sănătate, armonie, echilibru ecologic pentru toate verigile
implicate în acest „spectacol” perpetuu numit magic „VIAŢĂ PE PĂMÂNT”.
Poluarea şi protecţia mediului sunt considerate printre cele mai importante
probleme cu care se confruntă societatea românească şi umanitatea, în general.
Omul şi-a asigurat subzistenţa şi bunăstarea înainte de toate din resursele naturii şi
el trăieşte în simbioză cu mediul înconjurător, fie că acesta este natural sau artificial. Activitatea
economică este cea care generează o tensiune între nevoile omului şi gestionarea, în sensul de
transformare a resurselor naturale. Din această cauză, relaţia dintre sfera economică şi sfera
naturală sau cea a mediului înconjurător se dovedeşte complexă, adesea conflictuală.
Echilibrul ecologic este un raport relativ stabil creat în timp.
Natura reprezintă un factor vital în existenţa umană. Pentru a proteja „munca”
naturii, de a crea, oamenii ar trebui să creeze o „graniţă” a bunului simţ şi a educaţiei; pentru a
proteja ceea ce natura a realizat în multe etape care se întind de-a lungul creaţiei.
Prin acţiunile celor care iubesc natura, trebuie – ca lupta să continue pentru un
mediu curat. Natura este neputincioasă în faţa omului care, ajuns în mijlocul ei acţionează diferit,
fără să-şi dea seama că, aşa cum o societate îşi are legile ei, şi natura are legi şi reguli clare care
trebuie respectate. Omul trebuie să conştientizeze că el nu ocupă o poziţie privilegiată în natură,
ci- ca orice fiinţă- depinde de ea.
Cu toţii ar trebui să reflectăm la cuvintele marelui Constantin Brâncuşi: „Nu ne
dăm seama ce minune reprezintă viaţa. E o minune faptul că suntem purtaţi pe un glob imens
care se învârteşte de veacuri prin haos. Existenţa însăşi e plină de atâtea minuni: florile,
copacii, frunzele. Ce minune e să trăieşti!”
În natură, culorile şi formele sunt însuşiri inseparabile ale lucrurilor şi fiinţelor,
dându-le o notă distinctă. Prin bogăţia culorilor şi formelor este un „dascăl” neîntrecut. Mediul
natural are o ofertă de frumuseţe pură pe care copiii pot învăţa să o descopere, să o aprecieze, să
o iubească şi să o valorifice în creaţiile lor. Ieşirile în natură într-o zi frumoasă, indiferent de
anotimp, oferă nenumărate ocazii de identificare a frumosului din realitatea apropiată. Verdele
crud al ierbii, paleta coloristică a unui amurg, silueta sinuoasă a unui copac, un tril cristalin, sunt
câteva din invitaţiile pe care ni le adresează natura din jurul nostru.
Măreţia munţilor, curcubeul florilor sau oglinda de cristal a lacurilor sunt
adevărate provocări pentru inimă şi suflet. Trăim frumuseţea naturii nu pentru ceea ce ne
dezvăluie aceasta ca act de creaţie, ci pentru efectele de relaxare, de eliberare şi pace intimă
resimţite când ne refugiem din furnicarul vieţii cotidiene în mijlocul paradisului.
Natura asigură omului existenţa sa fizică, de asemenea contribuie la dezvoltarea
sa morală, intelectuală, socială şi spirituală. Universul naturii a oferit multe omului, fără să ceară
nimic în schimb. Natura are nevoie de prieteni, are nevoie să fie respectată şi ocrotită.
Educaţia pentru mediu este menită să îmbunătăţească calitatea vieţii. Copiii sunt
un „public” important deoarece sunt gestionarii şi consumatorii de mâine ai resurselor. Ei trebuie
să înţeleagă că natura are nevoie de noi, că nu putem trăi în afara ei, viaţa noastră depinzând de
ea. Şcoala are menirea să insufle sentimente de respect şi admiraţie faţă de natură, convingeri şi
deprinderi de protejare a mediului. Formarea unei conduite ecologice este un proces continu.
Natura oferă copilului un mediu ambiant plăcut, un nesecat izvor de sănătate, îi stimulează
dorinţa şi interesul pentru cunoaştere.
Datoria noastră de dascăli este să-i învăţăm pe copii cum să ocrotească natura.
Şcoala este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile naturii,
ci şi deprinderi de protejare a mediului. Toţi trebuie să înţelegem că mediul înconjurător este un
uriaş şi complex sistem, în continuă transformare.
Dragostea pentru natură trebuie să fie o componentă esenţială a comportamentului
uman. Elevii trebuie să înţeleagă că este important „cum privim” natura; cum pătrundem în
natură. A iubi natura nu înseamnă doar dorinţa de a fi în mijlocul ei, ci de a acţiona în folosul ei,
de a milita pentru a nu fi afectată în nici un fel de acţiunile noastre. Este necesar sa-i învăţăm pe
elevi că natura nu este şi nu poate fi proprietatea cuiva.
Ea este şi trebuie să fie în egală măsură a tuturor. Educatorii şi toţi cei care
lucrează în şcoli pot avea un impact deosebit, de la creşterea conştientizării şi cunoaşterii până la
formarea de atitudini şi proiecte active în numele educaţiei mediului. Cu toţii trebuie să fim
receptivi la problemele de mediu cu care se confruntă comunitatea.
Educaţia pentru mediu cultivă şi un sistem de valori. Deoarece copiii se
maturizează, sistemul de valori pe care ei îl promovează influenţează opţiunile şi deciziile pe
care ei le lansează referitor la toate aspectele vieţii lor. Valorile conferă consistenţă vieţii unei
persoane; există o legătură strânsă între valori, convingeri, atitudini şi dezvoltarea unei etici a
mediului înconjurător.
Pentru atingerea ţelurilor propuse în materie de ocrotire, este necesar să se adopte
o serie de concepte care să soluţioneze problemele mediului. În prezent, gândirea ecologică se
integrează tot mai activ în toate domeniile vieţii, exercitând un puternic impact asupra vieţii
cotidiene.
Din punct de vedere al sentimentului faţă de natură, între copilul de la sat şi cel de
la oraş există deosebiri pe care trebuie să le luăm în considerare. Aceste deosebiri pornesc din
mediul specific unde se nasc, trăiesc şi îşi conturează primele impresii despre viaţă. Copilul de la
sat observă o mulţime de aspecte privitoare la lumea naturală; dar curiozitatea se manifestă în
mod permanent şi la copilul provenind din mediul urban. Pentru a realiza necesitatea protejării
mediului, copiii trebuie să înţeleagă care sunt consecinţele atitudinii nocive faţă de natură; în caz
contrar generaţiile viitoare nu se vor putea bucura de albastrul cerului, de verdele proaspăt al
pădurilor sau albastrul lacurilor fermecătoare.
Pentru copii pădurea rămâne un miracol al naturii, un prieten al omului, o oază de
frumuseţe şi linişte, cu un rol deosebit în păstrarea echilibrului din natură. Dar atitudinea
agresivă faţă de acest organism perfect, complex şi viu al naturii, reprezintă un real motiv de
îngrijorare pentru toţi acei care conştientizează contribuţia ei la „mirajul” natural. Protejând
pădurea, ne protejăm de fapt pe noi înşine.
Copilul de azi poate schimba- afirmaţia lui J.J. Rousseau: „Totul a ieşit din
mâinile naturii pentru a degenera în mâinile omului.”
În calitate de pedagogi trebuie să menţionăm elevilor noştri faptul că natura a
constituit mereu o sursă de inspiraţie pentru mânuitorii penelului, a condeiului sau pentru
meşterii populari. Poeziile dedicate frumuseţilor naturii ne umplu inimile de exaltare şi
admiraţie. Pânza vestiţilor pictori a imortalizat aspecte mirifice în natură.
Adevărata educaţie ecologică îşi va atinge scopul numai atunci când se va reuşi ca
elevii de azi – cetăţenii de mâine să fie absolut convinşi de necesitatea ocrotirii naturii;
implicându-se activ în procesul de „consiliere” a omului cu natura.
Întreaga noastră PLANETĂ este un paradis fragil. Stă în puterea noastră să o
transformăm într-un paradis pierdut sau unul regăsit.
Lăsaţi primăvara să ne cuprindă! Zâmbetele copiilor şi gingăşia florilor, a
mugurilor, ce stau să pocnească ne vor face mai buni!