Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TRATAMENTUL COMPORTAMENTAL
Tratamentul cuprinde:
1. Comunicarea
Comunicarea este cea mai importantă metodă de tratament comportamental care are ca obiectiv
modificarea atitudinii copilului faţă de tratamentul stomatologic.
Ea este o formă de tratament psihologic care se realizează prin intermediul procesului
educaţional şi care oferă reale avantaje în comparaţie cu metodele farmacologice sau de
constrângere.
Comunicarea cuprinde mai multe tehnici de tratament dintre care cele mai utilizate sunt:
a. Tell-Show-Do (TSD) sau Spune-Arată-Efectuează
Tehnica TSD este cea mai simplă şi cea mai utilizată metodă a comunicării fiind foarte eficientă
la copil.
Indicaţii: la toţi pacienţii comunicativi
Contraindicaţii: niciuna
Obiectivele tehnicii: familiarizarea copilului cu instrumentarul, materialele şi procedurile
stomatologice.
Tell (spune) = explicaţii verbale asupra procedurilor (cuvinte simple, pe înţelesul copilului în
funcţie de vârstă şi nivelul educaţional)
Show (arată) = demonstraţii practice prin metode vizuale, auditive, olfactive şi tactile
Do (efectuează) = efectuarea procedurii întocmai cum a fost descrisă.
La copiii de 2 ani la care capacitatea de a înţelege limbajul altora (limbajul receptiv) este de
departe mai dezvoltat decât capacitatea de a se face înţeles de alţii (limbaj expresiv) explicaţiile
legate de actul stomatologic trebuie să fie scurte folosindu-se cuvinte simple sau eufemisme.
Se folosesc propoziţii afirmative mai degrabă decât cele interogative (ex. „Hai să te plimb cu
scaunul cu lift!” este mai bine decât să se spună „Ai vrea să te plimb cu scaunul cu lift?” pentru
că la o întrebare copilul va răspunde mai degrabă „Nu” decât „Da” dacă îi este frică). La copiii
de 3 ani limbajul expresiv este mai variat, unii copii pot purta o discuţie simplă iar alţii se
limitează la fraze scurte. Limbajul lor receptiv se dezvoltă în continuare astfel încât la această
vârstă se pot da explicaţii mai în detaliu legate de procedura stomatologică. La copiii de 4 ani
limbajul receptiv este bine dezvoltat şi limbajul expresiv este destul de dezvoltat şi de aceea
copilul nu ar trebui să fie tratat ca şi cum nu ar fi prezent sau nu ar înţelege ci va trebui să fie
antrenat în discuţie folosindu-se cuvinte adecvate vârstei.
La vârste mici (3-4 ani) copiii au atenţie de scurtă durată, se plictisesc repede şi de aceea se
recomandă ca şedinţele de tratament comportamental, profilactic şi curativ să fie cât mai scurte.
Copiii de 5 ani şi mai mari înţeleg limbajul altora şi se face înţeles prin limbaj de către alţii şi de
aceea poate din ce în ce mai mult să fie implicat în conversaţia adulţilor; capacitatea de
socializare şi înţelegerea importanţei regulilor sunt în creştere, abilitate care este de mare folos la
tratamentul stomatologic; totuşi este necesară menţinerea şedinţelor de tratament cât mai scurte
c. Modelarea comportamentului
Implică modificarea comportamentului copilului fricos prin exemplul personal al unui alt copil
care este cooperant (copiii sunt foarte receptivi la semenii lor de aceiaşi vârstă şi sex).
Indicaţii: la toţi pacienţii
Contraindicaţii: niciuna
d. Desensibilizarea sistematică
Tehnica implică introducerea graduală a unor stimuli sau proceduri terapeutice (de la cele mai
simple şi nedureroase până la cele mai complexe şi cu un grad mai mare de disconfort) ce ar
putea induce frica, timp în care se lucrează pentru a înlocui anxietatea cu un comportament mai
relaxat. Tehnica este însă mare consumatoare de timp. Se începe cu proceduri ca: sigilări,
fluorizări, obturaţii mici, tehnica ART şi se continuă cu restul metodelor de tratament.
Indicaţii: la toţi pacienţii
Contraindicaţii: niciuna
f. Comunicarea non-verbală
Acest tip de comunicare se manifestă continuu şi poate accentua sau contrazice comenzile
verbale. Astfel: mediul prietenos, o echipă medicală zâmbitoare, mimica mulţumită a medicului,
strângerile de mână prietenoase sau bătăile pe umăr încurajatoare reduc tensiunea mult mai bine
decât liniştirea verbală.
Indicaţii: la toţi pacienţii
Contraindicaţii: niciuna
h. Distragerea atenţiei
Tehnica este folosită pentru a abate atenţia pacientului de la tratament şi dirijarea atenţiei către
ceva mai plăcut. Distragerea poate fi: verbală (conversaţie permanentă eventual glumeaţă),
vizuală (postere, desene pe pereţi, TV) sau auditive (muzică). Distragerea atenţiei alături de
tehnica TSD sunt utile la copiii de 2-4 ani.
Indicaţii: la toţi pacienţii
Contraindicaţii: niciuna
i. Prezenţa părinţilor
Este permisă doar prezenţa acelor părinţi dispuşi să coopereze cu medicul pentru a modifica
favorabil comportamentul copilului. Este indicat ca pacientul să fie însoţit la tratament de
persoana care are cea mai mare autoritate asupra sa (ex. tatăl). Părintele trebuie să fie în prealabil
informat (în absenţa copilului) ce dorim de la el, cum trebuie să se comporte în timpul şedinţei de
tratament. Nu sunt acceptaţi părinţii anxioşi, foarte emoţionaţi, văicăriţi, cei ce dau indicaţii de
tratament, cei care întrerup tratamentul sau cei foarte suspicioşi etc. Dacă copilul este prea
răsfăţat nu este permis accesul persoanelor care-l răsfaţă mai mult (ex bunici). Copiii de 2 ani
sunt foarte dependenţi de mamă sau de persoana care-i îngrijeşte şi de aceea nu trebuie să fie
separaţi de acestea mai ales cu ocazia tratamentului stomatologic. Copiii de 3 ani au o
independenţa în creştere ceea ce îi face pe unii să manifeste o oarecare rezistenţă în faţa adulţilor
(nu mai sunt ascultători) în timp ce la alţii este în continuare utilă prezenta adultului la tratament.
k. Recompensarea pacientului
Metoda se bazează pe recompensare copilului pentru o atitudine pozitivă. Copiii de peste 3 ani
doresc să fie pe placul adulţilor şi să primească laude sau premii pentru un comportament
cooperant (ex. baloane, desene, mici jucării, diplome de copii cuminţi etc)
Tipuri de constrângere:
a. Constrângerea fizică: totală/parţială (imobilizarea copilului mic)
- părintele stă pe fotoliul dentar
- copilul stă în braţele părintelui
- palma stângă a părintelui este plasată pe fruntea copilului pentru a fixa capul
- mâna dreaptă a părintelui înconjoară şi fixează braţele copilului
- picioarele copilului sunt fixate între picioarele părintelui.
Imobilizarea poate fi efectuată de medic, personal, părinţi, cu/fără dispozitive de imobilizare.
Este preferabilă imobilizarea realizată de părinţi/aparţinători.
b. Constrângere mecanică (dispozitive de deschis gura).
- dispozitivul de menţinut gura deschisă (ex. degetar metalic) este introdus în gura pacientului
profitând de un moment de neatenţie din partea sa sau cu forţa
- dispozitivul este plasat în partea opusă locului unde se lucrează
- tratamentul se face rapid
- pe tot parcursul tratamentului se vorbeşte şi se încurajează copilul.
Scop:
- reducerea sau eliminarea mişcărilor copilului în timpul intervenţiei
- protecţia pacientului şi a practicianului de traumatisme fizice (cu instrumentarul, muşcare etc)
- uşurarea actului stomatologic şi îmbunătăţirea calităţii lui.
3. Sedarea profundă
Copilul este semiconştient/inconştient, nu răspunde la stimulii fizici şi la comenzile verbale, îşi
revine mai greu, are reflexe protective diminuate. Ea se practică ca şi anestezia generală doar în
spitale, în servicii special dotate şi autorizate în acest scop. Are aceleaşi indicaţii cu anestezia
generală.
4. Anestezia generală
Copilul este inconştient, nu răspunde la stimulii fizici şi la comenzile verbale, îşi revine greu din
anestezie, are reflexe protective abolite. Starea generală a pacientului trebuie să fie atent
controlată înaintea efectuării AG pentru evitarea oricăror complicaţii.
Indicaţii:
copiii foarte mici la care este foarte mult de lucru şi care nu colaborează
copiii cu dizabilităţi fizice, mentale care sunt necooperanţi
copiii cu fobii extreme faţă de tratamentul stomatologic