TB dpc8

PROCEDURĂ CIVILĂ – CURS 8
1 Etapa deliberării și pronunțării hotărârii judecătorești

Deliberarea este operațiunea prin care judecătorii stabilesc situația de fapt, la care vor aplica
apoi normele juridice corespunzătoare, reprezentând însăși esența actului jurisdicțional.
După modificarea prin Legea 310/2018 nu mai sunt separate de cercetarea procesului decât
din punct de vedere intelectual și juridic, fizic nu.
Cercetarea procesului se va termina printr-o încheiere prin care se va constata că a fost
încheiată etapa cercetării procesului, dar nu mai este obligatorie acordarea unui termen
pentru dezbaterea în ședință publică, se pot desfășura în aceeași ședință.
Totuși, instanța, la cererea părților, va putea să dispună ca dezbaterile să aibă loc în altă
ședință atunci când va aprecia că este necesar să se depună concluziile scrise înainte de
dezbateri sau ziua când a avut loc cercetarea procesului a fost suficient de încărcată.
Dacă au loc dezbaterile, instanța după dezbateri va intra în faza următoare – faza deliberării
și pronunțării hotărârii.
1.1 Locul unde are loc deliberarea

Poate avea loc, după caz, în ședință publică sau în camera de consiliu:
o Ca regulă, completul se retrage spre deliberare în camera de consiliu;
o Deliberarea în ședință poate avea loc cu privire la incidente procedurale care se ivesc
pe parcursul desfășurării cercetării procesului sau chiar al dezbaterilor în fond și care
nu necesită retragerea spre deliberare în camera de consiliu;
1.2 Momentul când are loc deliberarea

REGULA : deliberarea are loc de îndată după închiderea dezbaterilor.
EXCEPȚIA : în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea
acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile.
 De la regula prevăzută de art. 396 se derogă prin norme speciale. De pildă, pronunțarea
asupra cererii de ordonanță președințială se poate amâna cu cel mult 24 de ore;
pronunțarea încheierii prin care se soluționează cererea de sechestru asigurător poate
fi amânată cu cel mult 24 de ore etc.;
Termenul de amânare a pronunțării are caracter relativ, astfel încât depășirea acestuia nu
afectează valabilitatea hotărârii. Referindu-se la o îndatorire a instanței, nerespectarea lui
poate, eventual, atrage sancțiuni disciplinare pentru judecători.
Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată
în acest scop.
 Sancțiunea nerespectării acestor dispoziții legale este nulitatea hotărârii: s-a apreciat
că pronunțarea hotărârii înainte de termenul la care fusese amânată pronunțarea este
de natură a priva părțile de posibilitatea de a se apăra prin depunerea de concluzii
scrise. Mai mult, apreciem că nulitatea nu este condiționată de vătămare, fiind vorba
de o condiție extrinsecă, pentru a cărei nerespectare legea nu a prevăzut o altă
sancțiune, fiind deci aplicabil art. 176, pct. 6
 Soluția trebuie considerată aceeași și în ipoteza în care pronunțarea hotărârii s-ar face
nu înainte, ci ulterior termenului de pronunțare, fără ca părțile să fi fost încunoștințare
(prin întocmirea corespunzătoare a unei noi încheieri de amânare și darea ei
publicității), de data aceasta fiind afectat principiul publicității și al previzibilității
actului de justiție, ca parte a unei proceduri judiciare echitabile (câtă vreme
pronunțarea hotărârii, la altă dată decât cea anunțată public, ar fi de natură să ia prin
surprindere părțile)
1
1.3 Modul în care are loc deliberarea

Nu este o fază la care participă părțile, este o fază secretă, asigurându-se astfel o garanție a
independenței judecătorilor, care nu pot fi supuși ingerințelor și influențelor exterioare actului
deliberării. Dezvăluirea poziției pe care judecătorii o au în faza deliberării atrage sancțiuni
disciplinare.
Nerespectarea secretului deliberării ducea la nulitatea hotărârii și în vechea reglementare,

nefiind o nulitate necondiționată. Într-adevăr pentru a avea consecințe asupra actului
jurisdicțional, trebuie demonstrat că încălcarea regulii privind păstrarea secretului
deliberării a influențat în vreun fel soluția, producând o vătămare care nu poate fi înlăturată
decât prin anularea actului. În actuala reglementare, nulitatea condiționată își are sediul în
art. 175. În același timp nerespectarea secretului este abatere disciplinară.
La deliberare iau parte numai membrii completului*, nici măcar grefierul care face parte din
constituirea completului nu are voie să stea la deliberări pentru că fiecare dintre membrii
completului de judecată are îndatorirea să își exprime opinia, începând cu cel mai nou în
funcție, iar președintele își exprimă opinia cel din urmă. În plus, chiar dacă nu se precizează
expres, deliberarea trebuie condusă – prin simetrie ca conducerea ședinței de judecată – de
președintele de complet.
Se presupune că președintele de complet ar putea prin poziția pe care o are să determine și
poziția celorlalți, iar pentru a nu le influența opinia se pronunță ultimul.
 În cazul completelor care judecă cauzele privind conflictele de muncă și asigurări

sociale, asistenții judiciari participă la deliberări, având însă vot consultativ. La ICCJ,
la deliberare participă și magistrații-asistenți, aceștia având de asemenea vot
consultativ.
Conform art. 395 – un judecător al instanței nu mai funcționează la instanța respectivă pentru
că fie a fost promovat, fie a fost detașat, fie delegat la o altă instanță - va fi în continuare ținut
să pronunțe hotărârea, deci să participe la deliberări, cu excepția cazului:
o I-a încetat calitatea de judecător;
o Este suspendat din funcție;
o A murit sau nu poate participa la deliberări din motive întemeiate care presupun o
durată lungă;
În cazurile acestea, cauza va trebui repusă pe rol și reluate dezbaterile, cu citarea părților,
care nu mai au termen în cunoștință, într-o altă compunere, iar acea nouă compunere după ce
va audia dezbaterile va rămâne iar pentru deliberare și va pronunța hotărârea.
1.4 Luarea hotărârii
Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului tuturor membrilor completului de judecată.
Decizia se ia printr-un vot majoritar, fie unanimitate, fie comajoritate a judecătorilor care
compun completul, caz în care o să avem și opinie separată.
În cazul în care un judecător rămâne în minoritate, el va putea să își exprime opinia separată,
iar hotărârea va cuprinde și această opinie.
Uneori este posibil să fie o opinie concurentă ( nu conduce la o altă soluție, duce tot la soluția
opiniei majoritare, dar are o altă motivare), iar aceasta va trebui menționată în hotărârea
viitoare.
În cazul judecătorilor din apel avem fie majoritate, fie opinii divergente. În cazul în care nu se
poate crea o majoritate din pricina faptului că acel complet are un număr par, iar opiniile sunt
divergente, soluția va fi adoptată prin participarea unui al treilea judecător într-un complet
care se numește complet de divergență. Prin urmare, completul de divergență va fi compus
din cei doi judecători aflați pe poziții divergente plus un al treilea pe care NCPC îl definește
2
drept judecătorul din planificarea de permanență (orice complet are în realitate un judecător
supleant care va lua locul unui judecător care nu poate participa).
Ca să se pronunțe hotărârea în completul de divergență, este necesar să se reia dezbaterile

pentru că al treilea judecător nu a participat la dezbateri și deci nu poate pronunța o
hotărâre în lipsa audierii dezbaterilor. Dezbaterile se reiau numai asupra lucrurilor rămase
în divergență. Instanța este îndreptățită, atunci când apreciază că este necesar, să
administreze noi dovezi și să ordone orice alte măsuri îngăduite de lege, însă, acestea trebuie
să fie în legătură cu obiectul divergenței.
Judecata în acest caz ca avea loc cu citarea părților într-un termen nu mai mare de 20 de zile
de la ivirea divergenței, iar în cazuri urgente 7 zile de la ivirea divergenței (aceste două termene
sunt relative).
Părțile vor putea pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergență.
Motivarea divergenței – în vechiul se arăta că judecătorii trebuie să își motiveze opiniile

înainte de intrarea în dezbateri în complet de divergență, pentru a știi ce aspecte au generat
nelămurirea. În noul cod părțile nu vor ști care judecători au opinii divergente, iar natura
divergenței și întinderea ei va fi adusă la cunoștința părților cu ocazia reluării dezbaterilor în
completul de divergență.
Divergența poate să aibă loc și cu privire la soluții intermediare. Și atunci când se pronunță
pe o excepție, dacă e complet de 2 judecători, ar putea la fel de bine să aprecieze că e nevoie să
intre în divergență. Dacă divergența nu privește soluția finală, ci o chestiune intermediară,
după rezolvarea divergenței, completul va continua judecata în forma inițială, fără
participarea celui de al treilea judecător.
EXEMPLU: o situație de acest fel poate fi cea în care divergența este în legătură cu mijloacele
de probă solicitate de părți sau a căror administrare se dorește a fi impusă din oficiu, este în
legătură cu o excepție procesuală respinsă etc. și nu privește divergența ivită după închiderea
dezbaterilor în fond și nici divergența ce a apărut după închiderea dezbaterilor în temeiul unei
excepții procesuale, ulterior admisă, pentru că în ambele ipoteze nu mai există posibilitatea
continuării judecății. După soluționarea divergenței, judecata va continua conform regulilor
procedurale urmate până la ivirea acestui incident.
Dacă avem 3 soluții divergente, atunci codul prevede că judecătorii a căror soluții se apropie
mai mult sunt obligați să își unească opiniile în una singură.
În cazul în care, în timpul deliberării, instanța apreciază că sunt necesare probe sau lămuriri
noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților, deoarece acestea nu mai au
termenul în cunoștință.
1.5 Minuta
Soluția la care se ajunge se consemnează de îndată într-un document numit minută. Acest
document cuprinde soluția pe scurt asupra cererilor formulate în cauză și se va constitui în
viitor dispozitivul hotărârii judecătorești ce urmează să se redacteze. Din minută trebuie să
rezulte în mod explicit soluția pentru fiecare capăt de cerere.
Instanța nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. De
exemplu, sub acest ultim aspect, legea prevede obligația instanței de a se pronunța și asupra
contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu
a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată, în cadrul procesului de divorț, atunci când
soții au copii minori. De asemenea, în aceeași materie, instanța se va pronunța din oficiu și
asupra numelui pe care îl vor purta soții după divorț.
În cazul în care cererea are ca obiect pretenții privitoare la obligația de întreținere, alocația
pentru copii, chirie, arendă, plata salariului, rate din prețul vânzării sau alte sume datorate
3
periodic, instanța îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, după achitarea taxelor de

timbru, potrivit legii, și la plata sumelor devenite exigibile după introducerea cererii.
Trebuie subliniat că în minută nu trebuie reluate soluțiile pronunțate pe parcursul soluționării
cauzei prin încheieri interlocutorii. Astfel, nu se vor relua în minută: soluția de respingere a
unor excepții; soluția de admitere a unor excepții dispuse prin încheieri interlocutorii
anterioare, chiar dacă aceste excepții au avut caracter peremptoriu, însă după soluționarea lor,
instanța nu s-a dezînvestit de cauză în întregime.
Această minută se poate scrie de mână de către judecător, respectiv unul dintre membrii
completului de judecată; ROI a instanțelor permite și tehnoredactarea prin utilizarea tehnicii
de calcul în măsura în care este extrem de laborioasă.
Ea trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, semnăturile judecătorilor, pe fiecare pagină,

iar dacă vorbim de ICCJ, și a magistratului-asistent:
o pentru că magistratul-asistent la ICCJ participă la deliberări cu vot consultativ și are
rang de judecător;
o asistenții judiciari participă la deliberări tot cu vot consultativ în litigiile de muncă, deci
și ei vor semna minuta.
Grefierul de ședință nu participă la deliberare și nu semnează minuta.
În minută se va reflecta și opinia separată. Dacă se crează o majoritate care constituie soluția,
în niciun caz minuta nu trebuie să fie semnată doar de cei care au dat soluția favorabilă, se va
semna și de cel care este în minoritate, menționând că soluția lui este alta. De asemenea, având
în vedere dispozițiile art. 55, alin. (2) din Legea 304/2004 care prevăd că asistenții judiciari
semnează hotărârea, iar eventuala lor opinie separată se consemnează în hotărâre, iar nu în
minută, asistenții judiciari trebuie să semneze minuta, numai în acest fel putându-se stabili
dacă aceștia au participat la deliberare. Pe cale de consecință, eventuala lor opinie separată se
va consemna și în minută.
Nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de către un judecător sau, după caz, asistent
judiciar sau magistrat-asistent nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară deoarece nu se
poate face proba că aceștia au participat cu adevărat la deliberare. Nulitatea hotărârii pentru
lipsa semnăturii de pe minută este expresă, rațiunea acestei sancțiuni fiind aceea de a garanta
neschimbarea hotărârii pronunțate și de a oferi posibilitatea verificării legalității completului
de judecată.
În ipoteza în care minuta este alcătuită pe mai multe pagini și nu sunt semnate toate, nulitatea
hotărârii este totală, iar nu parțială.
La completul de divergență, după dezbateri, judecătorii care inițial au avut o opinie pot reveni
la opinia respectivă în cadrul divergenței. Dacă pricina a intrat în divergență cu 2 opinii
divergente, după reluarea dezbaterilor se poate ca toți să ajungă la o opinie comună.
Judecătorii nu sunt ținută să își păstreze opinia după divergență – este singurul caz în care
judecătorii pot să revină asupra opiniei.
După ce s-a pronunțat hotărârea, judecătorii nu mai pot reveni asupra soluției, indiferent de
ce își dau seama că au greșit. Din acest moment, singurele modalități prin care hotărârea poate
fi îndreptată este prin căile de atac.
Însă, chiar dacă revenirea asupra opiniei are loc ulterior închiderii dezbaterilor asupra
chestiunilor rămase în divergență, chiar dacă există un consens, hotărârea nu va fi pronunțată
în compunerea inițială a completului, ci de către completul în fața căruia au avut loc
dezbaterile, respectiv completul de divergență.
Minuta trebuie să cuprindă și data pentru că data din minută este data hotărârii.
4
Atunci când apar contradicții între minută și dispozitiv, ca regulă, acestea pot fi remediate,
prin confruntarea minutei, care, conținând cu certitudine rezultatul deliberării, constituirea
hotărârea reală.
Prin excepție, se dispune anularea hotărârii doar atunci când nu se poate înlătura în alt mod
vătămarea adusă părții, respectiv dacă nu se poate determina soluția reală pronunțată în
cauză, nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate în calea de atac.
1.6 Pronunțarea hotărârii
Operațiunea prin care soluția cuprinsă în minută este adusă la cunoștința celor interesați.
După redactarea minutei, judecătorii vor citi hotărârea în ședință publică, dar potrivit Legii
310/2018, nu mai este obligatorie pronunțarea în ședință publică, judecătorii putând
menționa că ea va fi adusă la cunoștința publicului prin intermediul grefei care va pune soluția
la dispoziția părților. Deci punerea soluției la dispoziția publicului prin intermediul grefei este
alternativă cu pronunțarea în ședință publică.
Pronunțarea în ședință publică are loc indiferent dacă părțile sunt prezente sau nu.
În cazul amânării pronunțării, președintele, odată cu anunțarea termenului la care a fost
amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției
la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Până la Legea 310/2018, situația era în felul următor: dacă se amâna pronunțarea, judecătorii
puteau dispune ca aducerea la cunoștință publică a hotărârii să fie adusă prin intermediul
grefei; dacă pronunțarea avea loc în aceeași zi, atunci era obligatorie pronunțarea în ședință
publică.
2 Hotărârea judecătorească
Este actul final al judecății și are mai multe clasificări.
(1) În funcție de nivelul judecății care se finalizează prin hotărâre:
 Sentințele – cele prin care se soluționează o cauză în primă instanță, indiferent dacă
soluționează fondul sau este dată în baza soluționării unei excepții peremptorii;
Se mai numește sentință și hotărârea prin care judecătoria soluționează căile de atac împotriva
hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe
cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege.
 Decizii – soluționează căile de atac;
 Încheierile – hotărâri prin care fără a se soluționa fondul, instanța ia măsuri în
interiorul unui proces în vedere pregătirii hotărârii finale (a sentinței sau deciziei, după
caz).
Sunt cazuri în care încheierea aparent ar putea să conducă la o dezînvestire. În cazul
sechestrului asigurător se pronunță o încheiere, chiar și atunci când nu mai urmează ceva după
ele. Chiar dacă e făcut pe cale separată, este o cerere incidentală, faptul că e făcut pe o cale
separată nu le stinge natura de incidente, e normal ca ele să fie soluționate pe cale de încheiere
pentru că nu soluționează procesul pe fond, doar îl pregătesc.
(2) În funcție de posibilitatea atacării:
 Hotărâri nedefinitive – sunt cele de primă instanță și care pot fi atacate cu apel;
 Hotărâri executorii:
o Hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;
o Hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură cu
care părțile au convenit să se exercite direct recursul potrivit art. 459, alin.
(2).
Ele au calitatea de a putea fi puse în executare, chiar dacă încă nu sunt definitive. Hotărârile
executorii pot fi atacate cu recurs. Marea lor caracteristică este că pot fi încă atacate cu recurs,
dar pot fi puse și în executare.
5
Punerea în executare a lor se face pe riscul creditorului. Dacă în cazul în care se admite recursul
împotriva lor, atunci actele de executare se vor desființa, iar creditorul care a pus în executare
va trebui să suporte cheltuielile de executare.
 Hotărârile definitive:
o Hotărârile care nu sunt supuse nici apelului, nici recursului;
o Hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
o Hotărârile date în primă înstanță care nu au fost atacate cu apel;
o Hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu
recurs;
o Hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acesta s-a soluționat fondul
pricinii;
o Orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
O hotărâre dată în primă instanță și nu se prevede calea de atac a apelului, ci doar a recursului
– este o hotărâre executorie;
Hotărâre dată în apel împotriva căreia nu s-a exercitat recursul, trecând termenul – hotărâre
definitivă;
Hotărâre în primă instanță susceptibilă de apel și împotriva căreia nu s-a exercitat calea de
atac a apelului în termen – hotărâre definitivă;
Pentru că nu s-a exercitat apelul, nu se mai poate exercita nici recursul omisso medio, deci
automat a devenit definitivă.
(3) În funcție de conținutul lor:
 Hotărâri integrale – sunt cele prin care se soluționează în întregime pretențiile

părților;
 Hotărâri parțiale – se continuă judecată pentru celelalte, după ce se soluționează doar
o parte din pretenții (achiesarea parțială);
Avantajul hotărârii parțiale este că, potrivit. Art. 448, pct. 9, este executorie de drept și deci
poate fi pusă imediat în executare. În cazul hotărârii parțiale, pentru restul pretențiilor,
nerecunoscute, judecata continuă.
(4) În funcție de acțiunea în timp:
 Hotărâri nelimitate în timp sub aspectul efectului lor;

 Hotărâri cu caracter provizoriu;
Hotărârea este perenă sub aspectul efectului. De exemplu, odată ce s-a stabilit printr-o acțiune
în revendicare că este dreptul tău de proprietate, nu s-a stabilit doar pentru o anumită
perioadă, ci produce efecte definitive.
Totuși sunt hotărâri care au efecte limitate în timp, problema respectivă va putea fi reluată
dacă se schimbă împrejurările care au fost avute în vedere la data pronunțării hotărârii.
EXEMPLU: în cazul stabilirii locuinței minorului, ai hotărârea, dar nu poți spune cu

siguranță că va avea cea locuință întotdeauna pentru că există posibilitatea ca părintele se
mută sau pierde proprietatea, deci se poate rediscuta problema locuinței minorului.
La fel și în cazul acordării educației – poate fi acordată mamei, dar mama poate hotărî ca
minorul să meargă în altă localitate la școală, unde locuiește tatăl, astfel încât instanța va putea
decide ca tatăl să ia deciziile cu privire la educație.
Ordonanța președințială – măsuri vremelnice cu privire la probleme urgente (sistarea
lucrărilor până la soluționarea procesului de fond) - are un efect limitat în timp.
(5) În funcție de obiectul condamnării:
 Hotătâri cu o singură condamnare;
6
 Hotărâri cu condamnare alternativă - acestea presupun o obligație principală și

obligație alternativă pentru pârât în ipoteza în care cea principală este imposibil de dus
la îndeplinire;
Se folosește pentru a se evita o împiedicare a aducerii la îndeplinire a condamnării principale.

În cazul unei hotărâri de partaj, predarea de către pârât a unui număr de bunuri mobile, este
posibil ca o parte dintre ele, deși s-a stabilit că sunt în posesia pârâtului, să nu fie găsite.
Executorul va veni să le preia de la domiciliul pârâtului unde s-a stabilit în hotărâre că se află,
atunci reclamantul ar trebui să ceară atunci despăgubiri pentru faptul că nu poate să intre în
posesie; dacă el anticipează de la început că se ajunge aici, va solicita de la bun început ca
pârâtul să predea următoarele bunuri imobile, iar în ipoteza în care nu se vor găsi, să se predea
următoarele sume de bani. Astfel executorul face proces-verbal că nu a găsit bunurile, iar
creditorul va trece la următoarea executare, urmărirea sumelor de bani.
Dacă obligația de a face implică un fapt personal, dacă debitorul refuză (de exemplu să picteze
un tablou) atunci nu poti cere executarea silită în natură, dar se poate avea o hotărâre de
condamnare alternativă prin care să ceri, de exemplu, o sumă de bani.
2.1 Forma hotărârii judecătorești
Hotărârea judecătorească are trei părți:
 Partea introductivă – practicaua hotărârii;
 Considerentele;
 Dispozitivul hotărârii;
Partea introductivă cuprinde mențiuni specifice unei încheieri judecătorești, legate de

compunerea completului, prezența părților, participarea sau nu a procurorului, ce au spus
fiecare dintre părți cu ocazia dezbaterilor.
Această partea introductivă ar putea chiar să și lipsească din hotărâre în măsura în care se
amână pronunțarea. Dacă se amână, toate aceste mențiuni legate de ceea ce s-a întâmplat în
ședința de dezbateri, vor fi menționate într-o încheiere care va fi redactată la termenul care au
avut loc dezbaterile – încheiere de dezbateri. Astfel, partea introductivă va cuprinde numai
denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele și prenumele și calitatea membrilor
completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului
(dacă a participat), precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere.
Hotărârea nu va mai relua poziția părților, prezența lor etc, ci doar va menționa la început că
poziția părților cu ocazia dezbaterilor a fost menționată în încheierea din data (...) care face
corp comun cu hotărârea.
Orice nulitate a încheierii de dezbateri se va extinde și asupra hotărârii judecătorești. Lipsa
încheierii de dezbateri ori nesemnarea acesteia de către judecători și grefier atrage nulitatea
hotărârii deoarece nu se poate verifica compunerea instanței, respectarea publicității,
prezența și susținerile părților.
În cazul considerentelor, acestea vor arăta obiectul cererii, ce au susținut părțile în legătură cu
acesta, expunerea situației de fapt (reținută de instanță pe baza probelor), expunerea
motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-și nu numai de ce au fost
admise anumite pretenții, ci și de ce au fost respinse pretențiile părții
ATENȚIE! Dacă lipsește această parte, hotărârea va fi casată. Tot casarea intervine dacă
motivarea există formal, dar este insuficientă sau neclară (răspunde de ce a adoptat instanța
o anumită soluție, dar nu ne spune de ce a înlăturat apărările părții; cuprinde elemente
contradictorii care sunt reținute în favoarea atât a unei părți, cât și altei părți, și nu se mai
înțelege de ce s-au admis unele pretenții și s-au respins altele).
7
Cu toate acestea, poate exista o situație de felul: respingerea CCJ nu se datorează apărărilor
făcute de pârât, ci cu totul altor motive, puse în discuția părților, dar ce au fost puse în discuție
de instanță din oficiu.
Reclamantul invocă niște pretenții, pârâtul se apără spunând că nu datorează/s-au compensat
sumele, instanța constată din oficiu că actul este nul absolut, invocă excepția nulității absolute
și soluționează pricina pe baza acesteia, respingând cererea nu pentru că pârâtul are dreptate
că s-au compensat, că a fost în imposibilitate. Acest lucru trebui adus la cunoștința părților și
pusă în discuția acestora excepția respectivă, apoi trebuie să fie reflectată în considerente.
Judecătorul nu este obligat să răspundă la toate argumentele invocate de către părți, nu

înseamnă că e o motivare insuficientă, ci judecătorul poate să grupeze argumentele și să
raspundă prin considerent comun.
Motivare implicită – dacă am respins pretențiile privind revendicarea, de exemplu, și motivez
pe larg, poate e superfluă motivarea de ce am respins și cererea privind plata fructelor.
Nu pot fi pronunțări implicite, dar motivări implicite pot exista.
În ceea ce privește dispozitivul, el ar trebui să reflecte întru-totul soluția din minută. Spre
deosebire de minută care e un act scris de mână cu ocazia pronunțării, dispozitivul va avea
numele părții, adresa, date de identificare, în cazul pretențiilor le va detalia mai exact (în
minută poate să scrie doar că obligă pârâtul la predarea bunului imobil; în timp ce în dispozitiv
se va identifica cartea funciară, nr. cadastral).
Dacă soluția din dispozitivul hotărârii este în contradicție cu minuta, cu ce au decis judecătorii
la momentul deliberării, nu intervine nulitatea hotărârii, ci dispozitivul va trebui refăcut
astfel încât să fie concordant cu minuna.
Acest lucru se înțelege pentru că dacă judecătorii ar putea să provoace nulitatea hotărârii prin
faptul că dispozitivul hotărârii nu e concordant cu minuta, s-ar încălca regula enunțată
anterior, odată ce pronunță hotărârea nu mai pot reveni asupra soluției. Neputând reveni, nu
li se poate da la îndemână un instrument prin care să își distrugă propria hotărâre printr-un
dispozitiv neconcordant cu minuta.
Prin dispozitiv trebuie rezolvate toate cererile părților, principale, accesorii sau incidentale ori
dacă s-a acordat un termen de grație. De asemenea, dispozitivul va putea cuprinde și soluții
asupra excepțiilor, dar numai dacă acestea au fost unite cu fondul. Atunci când este
coparticipare procesuală activă sau pasivă, în dispozitiv se va menționa care este partea ce
revine fiecărui reclamant sau partea la care este obligat fiecare pârât, dacă drepturile sau
obligațiile reținute sunt solidare sau indivizibile. Aceste mențiuni sunt necesare deoarece în
absența lor pot apărea neînțelegeri în ceea ce privește executarea hotărârii. Absența lor nu
atrage nulitatea hotărârii, aceste aspecte fiind posibil de clarificat pe calea lămuririi
dispozitivului hotărârii (art. 443) sau a contestației la executare privind întinderea și înțelesul
hotărârii ce reprezintă titlu executoriu.
Dispozitivul mai cuprinde și mențiunea dacă hotărârea este executorie, dacă este supusă
vreunei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei; mențiunea că s-a pronunțat în
ședință publică sau altă modalitate prevăzute de lege; semnăturile membrilor completului de
judecată, dar și a grefierului.
Grefierul nu participă la deliberare deci nu cuprinde semnătura acestuia minuta, dar în cazul
hotărârii partea introductivă este făcută pe baza notărilor grefierului, prin urmare este normal
să existe și semnătura grefierului
OBSERVAȚII :
Absența mențiunii privind caracterul executoriu al hotărârii nu este de natură să atragă
nulitatea hotărârii, aceasta având caracter informativ.
Și dacă nu cuprinde mențiunea că e executorie, nu înseamnă că ea nu este executorie. Nu este
o mențiune constitutivă de drepturi, ci este doar pentru aducerea la cunoștință, pur și simplu
enunțiativă pentru că hotărârea operează într-un cerc unde nu toți sunt specialiști în drept,
8
deci mențiunea are doar în vedere ca persoanele ce nu sunt specialiste în drept cunosc acest
lucru.
Dacă nu cuprinde mențiunea nu înseamnă că nu e executorie pentru că legea o prevede ca
fiind executorie.
Dacă e definitivă, e simplu; dacă este supusă unei căi de atac se ridică o întrebare: dacă se
indică o cale greșită de atac, alta decât cea prevăzută de lege?
Mențiunea din hotărâre privind existența unei căi de atac nu atrage nulitatea, dacă nu se
prevede calea de atac hotărârea nu e nulă, dacă se prevede o cale greșită, partea va trebui să
exercite calea prevăzută de lege, nu cea prevăzută în hotărâre. Dacă totuși o exercită pe cea
prevăzută în hotărâre, se respinge calea, dar va fi repusă în termen – nu este sancționată
partea.
Dacă se menționează în hotărâre că e definitivă, deși ea nu este, această mențiune nu produce
efecte, dar asta nu înseamnă că hotărârea este nulă.
Mențiunea greșită a căii de atac în cuprinsul dispozitivului nu crează și nici nu răpește un drept
pentru părți. Calea de atac este dată de lege, potrivit principiului legalității consacrat în art.
457 NCPC. Prin urmare, greșita menționare a căii de atac în cuprinsul dispozitivului nu
conduce la nulitatea acesteia din urmă, având un caracter informativ. Astfel, în cazul în care
partea a exercitat calea de atac prevăzută în mod greșit în hotărâre, instanța de control judiciar
va respinge această cale de atac ca inadmisibilă (hotărârea pronunțată de instanța de control
judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a
pronunțat hotărârea atacată), deoarece ea nu este prevăzută de lege, dar de la comunicarea
acestei din urmă hotărâri, va curge pentru partea respectivă termenul pentru exercitarea căii
de atac prevăzută de lege.
Așadar, pentru a nu prejudicia partea care a dat curs mențiunii din dispozitivul hotărârii
atacate cu privire la calea de atac, se va proceda la comunicarea hotărârii pronunțate de
instanța de control judiciar, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-
a pronunțat hotărârea atacată, iar de la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul*,
termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.
 Desigur, dacă legea nu prevede nicio cale de atac împotriva hotărârii respective, de la
data comunicării nu va curge niciun termen pentru exercitare vreunei căi de atac de
reformare, chiar dacă instanța de control judiciar a respins calea de atac exercitată de
parte, în condițiile art. 457, alin. (3). Aceasta deoarece calea de atac este întotdeauna
cea prevăzută de lege.
Instanța de control judiciar poate să recurgă și la recalificarea căii de atac greșit exercitate în
considerarea mențiunii din hotărârea judecătorească atacată și să o judece potrivit regulilor
prevăzute pentru calea de atac prevăzută de lege. Această soluție, posibilă din punct de vedere
legal, trebuie exercitată cu grijă pentru a nu se crea părții un prejudiciu, dacă avem în vedere
că de exemplu recalificarea din apel în recurs s-ar izbi de problema faptului că cererea ar putea
fi motivată pe aspecte de temeinicie, în timp ce motivele de recurs vizează numai legalitatea
hotărârii. În acest sens, se sugerează ca în caz de recalificare instanța să acorde un termen
pentru motivarea căii de atac corespunzătoare prevederilor legale.
Dispozițiile art. 457, alin. (3) și (4) impun două precizări:

o Problema opțiunii instanței sesizate cu calea de atac între cele două posibilități
menționate mai sus se pune numai în cazul căilor de atac de reformare, nu și a celor de
retractare, aceasta, deoarece disp. art. 425, alin. (3) vizează numai căile de atac de
reformare;
o Posibilitatea de a proceda la recalificarea căii de atac există doar atunci când instanța
sesizată cu calea de atac de reformare constată că partea are deschisă o asemenea cale
de atac, potrivit legii, însă nu cea pe care a indicat-o în mod eronat instanța în
hotărârea atacată;
9
În ceea ce privește data pronunțării este data din minută, nu cea de când se redactează
hotărârea.
2.1.1 Semnăturile
Dacă unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna, ea va fi semnată în locul lui de
președintele completului, iar dacă și acesta se află în imposibilitate, se va semna de către
președintele instanței.
La judecătorul unic se va semna de președintele instanței direct.
Deși legea prevede nulitatea expresă în cazul în care minuta nu este semnată, în ceea ce
privește semnăturile pe hotărâre, manifestă o lejeritate suficientă astfel încât se ajunge la ideea
că e posibil nici să nu semneze judecătorul care a dat hotărârea.
Dacă grefierul nu poate semna, fiind într-un caz de imposibilitate, va semna hotărârea
grefierul-șef.
Hotărârea mai trebuie să cuprindă și mențiunea că atunci când este supusă apelului sau
recursului, să indice și instanța unde se depune. Această mențiune se referă doar la ipoteza
apelului și recursului, nu și alte căi.
Mențiunea nu afectează hotărârea. Ea a fost introdusă ca urmare a unor decizii a CCR care
spuneau că sancțiunea depunerii la o altă instanță decât cea care pronunță hotărârea este
excesivă pentru că partea depune la instanța superioară din neștiință. Astfel, s-a păstrat
sancțiunea nulității, dar judecătorul este obligat să facă mențiunea despre instanța la care se
depune.
Dacă partea depune totuși la altă instanță și hotărârea nu menționa care este instanța, s-ar
putea totuși exonera de nulitatea care a intervenit privind locul depunerii căii de atac*.
2.2 Termenul de redactare
Este de 30 de zile de la pronunțare, dacă legea nu prevede altfel. Sunt multe cazuri în care
legea prevede altfel, cum ar fi art. 999, în materia ordonanței președințiale – motivarea se face
în cel mult 48 de ore.
Acest termen de 30 de zile este considerat de doctrină ca un termen de recomandare. Noțiunea

de recomandare nu înseamnă termen facultativ, el este obligatoriu, este de recomandare în
sensul că nerespectarea nu atrage sancțiunea nulității hotărârii (ar contraveni principiului
că judecătorii nu pot reveni asupra soluției).
Sancțiunea care intervine e sancționarea disciplinară a judecătorului. Potrivit legii privind
statului judecătorilor, se prevede ca un caz special de sancționare depășirea termenului
privind redactarea hotărârii.
Totuși legiuitorul, prin Legea 310/2018, ca urmare a nemulțumirii publicului pentru că foarte
multe hotărâri judecătorești nu se redactau în termen de 30 de zile, a păstrat termenul de 30
zile, dar pentru cazuri temeinic justificate se va putea amâna acest termen de cel mult două
ori, adică încă două termene de 30 de zile. Mai mult decât atât nu se poate amâna.
Ceea ce înseamnă că după această prevedere, tot nu intervine nulitatea, dar textul vrea să
arate că judecătorul nu mai are motive scuzabile pentru a scăpa de răspunderea disciplinară.
Valabilitatea hotărârii nu se pune în discuție.
Tot în acest termen trebuie redactată și opinia separată, evidențiată separat în hotărâre.
Hotărârea se redactează în 2 exemplare originale, care se păstrează la instanță, unul în dosarul

cauzei și celălalt la dosarul de hotărâri al instanței. Părților nu li se comunică exemplare
originale. Copiile respective pot purta parafa instanței.
10
2.3 Comunicarea hotărârii

Toate se comunică din oficiu, dacă legea nu prevede altfel. Se comunică tuturor părților și
procurorului dacă a participat la proces.
În noțiunea de părți intră și intervenienții, deci părțile în noțiunea extinsă.
În mod excepțional se comunică și unor instituții care nu au fost parte în proces.
EXEMPLU: Art. 888 NCC; art. 928 NCPC; art. 941 NCPC; art. 947 NCPC; art. 198 NCC; art.
427 NCPC.
2.4 Efectele hotărârii judecătorești
(1) Efectul dezvînvestirii instanței de soluționarea litigiului;
Odată ce s-a pronunțat, judecătorul nu mai poate reveni asupra soluției (iudex dessinit esse
iudex). Schimbarea soluției poate veni numai prin exercitarea căilor de atac. Cu toate acestea,
dacă a omis să se pronunțe asupra unei cereri sau a unui capăt de cerere, judecătorul poate
completa hotărârea (art. 444). Este o aparentă excepție de la regulă enunțată deoarece cu
privire la cererea omisă judecătorul nu s-a pronunțat astfel că nici nu se poate aprecia că ar
reveni asupra părerii sale, în sensul art. 429 NCPC.
(2) Are forța unui înscris autentic, sub aspectul faptelor pe care grefierul și instanța le-
au perceput prin propriile simțuri;
Constatările personale ale judecătorului cu privire la cele petrecute în ședința de judecată fac
dovada până la înscrierea în fals atât față de părți, cât și față de terți, potrivit art. 270 (ex:
prezența părților, faptul că o parte a făcut o anumită declarație etc). Conținutul declarațiilor
părților în instanță fac dovadă până la proba contrară atât față de părți, cât și față de terți.
(3) Hotărârea judecătorească are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat;
(4) Atunci când cuprinde dispoziții care pot fi aduse la îndeplinire pe cale silită, hotărârea
judecătorească are, în condițiile prevăzute de lege, putere executorie, adică
reprezintă titlu executoriu;
Termenul de apel și exercitarea apelului sunt suspensive de executare. Cu toate acestea sunt
cazuri în care hotărârea de primă instanță este executorie de drept, după cum este posibil ca
instanța să stabilească în condițiile legii că hotărârea este executorie provizoriu. În general,
însă, hotărârea este executorie după expirarea termenului de apel sau soluționarea apelului.
Atunci când este deschisă calea recursului, acesta nu suspendă de drept executarea (instanța
de recurs poate dispune însă suspendarea executării), hotărârea fiind executorie chiar dacă nu
este încă definitivă, dar executarea silită se face pe riscul creditorului.
(5) Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și
succesorii acestora și este opozabilă oricărei terțe persoane, atât timp cât aceasta din
urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară;
Obligativitatea hotărârii este supusă regulii relativității, producând efecte între părți și
succesorii acestora. Noțiunea de succesori include nu numai succesorii universali și cu titlu
universal, dar și pe succesorii cu titlu particular care au dobândit bunuri în legătură cu care s-
a pronunțat o hotărâre judecătorească. De altfel, dispozițiile art. 39 reglementează tocmai
situația dobânditorului cu titlu particular al unui bun ce face obiectul procesului, statuând că
hotărârea își va produce efecte și față de acesta, cu excepția cazului în care a dobândit cu bună-
credință și nu mai poate fi evins potrivit legii. Sunt asimilați succesorilor și creditorii
chirografari, ei suportând fluctuațiile patrimoniului debitorului lor.
2.5 Executorialitatea hotărârii judecătorești
Hotărârea este executorie, dar trebuie menționate câteva aspecte:
11
o Hotărârile de primă instanță în principiu nu sunt executorii pentru că pe durata

termenului prevăzut pentru exercitarea apelului și dacă el a fost exercitat în termen,
pe toată durata de soluționare a apelului, se suspendă executarea: devine executorie
dacă apelul nu a fost exercitat în termen sau după soluționarea apelului;
o Recursul nu împiedică executarea, dar la cerere se poate obține suspendarea
executării, dacă nu se obține suspendarea, executarea se face pe riscul creditorului;
De la această regulă există o excepție, situația în care primă instanță se bucură de

executorialitate, ceea ce e numit în drept ”execuție provizorie” (provizorie pentru că stă sub
spectrul respingerii căii de atac a apelului).
2.5.1 Execuția provizorie
Executarea provizorie este de două feluri:
 De drept – când chiar legea prevede că o serie de hotărâri judecătorești sunt
executorii chiar dacă împotriva lor s-a exercitat calea de atac a apelului;
 Judecătorească - instanța care a pronunțat hotărârea dispune ca hotărârea să se
execute, chiar dacă împotriva ei s-a exercitat calea de atac a apelului;
(a) Executarea provizorie de drept

Cazurile sunt prevăzut de art. 448:
(i) stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței
minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu
minorul;
Aceste hotărâri sunt supuse apelului, dar daca se pune in discutie faptul ca un părinte
maltreateaza minorul si se solicita schimbarea autoritatii parintesti, in sensul sa treacă la
celălalt, e absurd sa se dea dreptate, dar sa se aștepte pana in apel pentru a vedea confirmarea
(pana atunci copilul este batut). In aceste cazuri, daca exista chiar si o autoritate relativa, ii
dam curs imediat ca sa nu prejudiciam prin așteptare mai mult. Daca se va adeveri ca apelul
trebuie admis, se va întoarce la programul de vizita anterior.
(ii) plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă,
precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;
In viziunea legiuitorului, aceste sume reprezinta susținerea traiului curent al salariatului sau
al șomerului, ceea ce inseamna ca așteptarea soluționării pricinii in apel ar putea sa conducă
intr-o stare de necesitate mult avansată, sa nu aiba cu ce sa-si întrețină viata lui sau viata
familiei sale.
(iii) despăgubiri pentru accidente de muncă;

Aceeasi logica: nevoia imediata a celui accident de a avea despăgubiri care sa ii compenseze
deficitul pe care il are dpdv al sănătății.
(iv) rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii,
precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;
Aceleasi rațiuni: nevoia imediata de indemnizare, pericolul iminent ce ar apărea in ipoteza in
care s-ar prelungi starea de neobținerea a îndemnizațiilor respective destinate unei întrețineri
curente.
(v) despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii,
dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice;
Au natura unei rente si se presupune ca sunt date tocmai pentru ca persoana aflată in nevoie
sasi poată duce mai departe activitățile curente.
12
(vi) reparaţii grabnice;

Apare ideea de urgentă din natura obiectului cererii (ex: cererea reparării acoperișului, daca
aștepta solutionarea apelului, exista riscul ca iarna sa rămână fara acoperiș).
(vii) punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;

Aceste aspecte țin tot de urgenta, in sensul ca, in lipsa punerii sigiliului si efectuării
inventarului, ar putea sa fie sustrase bunuri (se aplica in general in cazul sechestrului judiciar
sau in cazul sechestrului asigurator).
(viii) cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia;

Posesia odata tulburata trebuie repusa in funcție de indata si energic, fiind o situație de fapt,
care nu este acceptat sa fie tulburata prin acte violente. Daca s-au acordat si cheltuieli de
judecata, acestea vor fi executate dupa rămânerea definitiva a hotărârii.
(ix) hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor

reclamantului, pronunţate în condiţiile art. 436;
Art. 436 vorbește de ipoteza in care pârâtul recunoaște parțial pretențiile reclamantului,
urmând sa se dea o hotarare parțiala pe aspectele recunoscute, iar procesul va continua cu
privire la pretențiile nerecunoscute. Hotărârea data pe partea recunoscuta de parat, achiesata
de parat, devine executorie de indata. In acest caz, apare ideea ca pericolul de a înlătura o astfel
de solutie in calea de atac este minora, soluția fiind expresia chiar a voinței pârâtului.
(x) orice alte cazuri prin care legea prevede că hotărârea este executorie (de ex,
încheierea prin care se stabilesc drepturile bănești ale martorului sau expertului – art.
326, alin. (2) și art. 339, alin. (2); încheierea de încuviințare a sechestrului asigurător
sau a popririi asigurătorii – art. 954, alin. (2) și art. 971, alin. (1); ordonanța
președințială – art. 997, alin. (2); ordonanța de plată – art. 2015, alin. (1))
Ele au la bază: fie este vorba de pricini care vizează o nevoie acută de executare din
perspectiva creditorului, în sensul că cred se află într-o poziție în care dacă nu ar obține
executarea ar suferi destul de mult.
EXEMPLU : despăgubiri pentru accidente de muncă – nu are salariu, nu are indemnizații,
obține o primă hotărâre în care se spune că are dreptul la indemnizație. De dragul rigorii,
judecătorul ar trebui să spună că trebuie să așteptăm dacă hotărâre devine și executorie.
Punând în balanță rigoarea procedurală și nevoia acută, dispune ca hotărârea să se execute de
îndată. Între situația creditorului care se află într-o poziție de acută nevoie și între situația
debitorului (care spune că hotărârea trebuie să se consolideze, să devină executorie),
legiuitorul decide în favoarea creditorului aflat într-o situație specială.
Aceeași idee rezultă și la pct. 4 unde vorbim de persoane care nu au cum să aștepte
soluționarea apelului sau soluționarea ar fi cu consecințe f grave, ori consecințele sunt mai
puțin grave în situația întoarcerii apelului (pârâtul de obicei e statul, un angajator).
Locuința minorului etc – au la bază ideea de urgență, rezolvă o situație conflictuală care dacă
se perpetuează produce efecte mai grave decât aplicarea unei eventuale soluții nedrepte. E mai
bine să aplici soluția ca locuința să fie la mamă, decât să fie plimbat minorul când la mamă
când la tată.
Alte soluții au la bază caracterul evident, vădit temeinic al pretențiilor deja admise (de
exemplu pct. 9 – nu ar fi vreo urgență, stare maximă de nevoie, pct. 9 se justifică prin faptul
că mai bine se execută având în vedere că a fost dată pe baza recunoașterii pârâtului, dacă el
se răzgândește și o atacă, să o facă, dar nu poți sta cu caracterul executoriu blocat.
Toate vădesc o idee care există demult în materia măsurilor cu caracter provizoriu, pentru a
lua o măsură provizorie ai nevoie de fie o vădită temeinicie a dreptului, fie starea maximă de
13
nevoie a celui care cere măsura (pericolul ca cel care are nevoie de măsură să sufere un
prejudiciu greu sau imposibil de reparat ulterior, prejudiciu care decurge din așteptare –
pericolul de întârziere). Astfel, toate cazurile reflectă fie prima condiție, fie a doua.
(b) Executarea provizorie judecătorească

În cazul execuției provizorie de drept, chiar dacă instanța nu menționează în hotărâre
caracterul executoriu, ea tot executorie e pentru că este dată de lege. Nu la fel stau lucrurile în
cazul execuției provizorie judecătorești unde caracterul executoriu este lasat la aprecierea
instanței care a pronunțat hotărârea.
În funcție de ce se adoptă această soluție?

Sunt niște criterii:
(i) În primul rând, trebuie să fie o cerere cu conținutul patrimonial (textul se referă la
pricini privitoare la bunuri – înseamnă orice are conținutul patrimonial, intră și plata
unor sume de bani, deci și obligații de a face, dacă au conținut patrimonial);
Instanța supremă a reținut în considerentele RIL dec. 32/2008 că ”ca atare, se poate afirma
că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial
sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte
ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept
patrimonial, real sau de creanță” și că ”un drept are caracter personal, fără conținut
economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană,
servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la
sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la
nume și la domiciliu etc.”.
(ii) Obiectul pricinii să nu fie unul cu privire la care este interzisă executarea provizorie;
De exemplu: strămutare de hotare, desființare de construcții, plantații sau alte așezări fixe;
intabularea sau radierea unui drept din CF.
(iii) Judecătorul să regăsească în hotărârea respectivă condiții care să țină de temeinicia

vădită a dreptului, fie o stare de insolvabilitate a debitorului, fie neadoptarea de indată
a măsurii este vădit prejudiciabilă pentru creditor – adică fix condițiile generale:
bonus fumus iuris sau periculum in mora;
Legiuitorul a cedat judecătorului dreptul de a se pronunța prin execuție provizorie în aceeași
parametrii pe care el i-a evaluat când a creat executarea de drept.
EXEMPLU : la neadoptarea măsurii ar fi vădit prejudiciabilă – e vorba de o sumă de bani și
dacă nu o obține, creditorul e supus el însuși unei executări silite care îl aduce în pragul
falimentului – instanța vede că a câștigat, îl lasă să execute de îndată pentru a-și acoperi
golurile și dacă se admite apelul, dispunem întoarcerea executării.
Instanța poate obliga pe cel care cere o astfel de măsură la plata unei cauțiuni, dar numai dacă
apreciază că este necesar, într-un cuantum pe care îl va stabili instanța.
Această cerere se face fie în scris, fie verbal, în fața instanței. Se face până la închiderea
dezbaterilor în fața primei instanțe. În apel poate fi reiterată dacă a fost respinsă în primă
instanță de apel. Prin urmare, nu se poate face direct apel. De asemenea, nu este apelul lui, el
nu o cere pe calea apelului, ci în interiorul apelului celuilalt, celui care a pierdut procesul.
Instanța a respins pentru că nu a găsit una dintre cele 3 condiții, dar până în apel poate a
intervenit starea de insolvabilitate a debitorului care să îi justifice instanței de apel o regândire
a cererii.
14
2.5.2 Suspendarea executării provizorii

În cazul execuției vremelnice totul conduce la ideea că apelul nu suspendă executarea, dar
legiuitorul nostru acceptă ca instanța care urmează să judece apelul să suspende execuția
provizorie, fie cea de drept, fie cea judecătorească stabilită de prima instanță. Cu alte cuvinte,
legiuitorul spune că un anumit gen de cauze se execută indiferent dacă faci apel sau dau
dreptul judecătorului să dispună executarea, dar tot legiuitorul spune că totuși poate să
suspende executarea.
Poți face cererea odată cu apelul, fie în tot cursul instanței de apel. Cererea se va depune la
prima instanță sau, după caz, la instanța de apel. În această din urmă situație, la cerere se va
alătura o copie legalizată a dispozitivului hotărârii.
Această cerere de suspendare a execuției provizorii se va suspenda de instanța de apel, cu
citarea în termen scurt a părților, se va soluționa printr-o încheiere.
Legea spune că sunt aplicabile disp art. 719 în mod corespunzător (creație a Legii 310/2o18).
Art. 719 spune că se atacă separat cu apel, TB crede că această încheiere se atacă în 5 zile de la
comunicare/pronunțare, dar nu cu apel, ci cu recurs pentru că este dată de o instanță de apel.
Ca să obții suspendarea executării provizorii este obligatorie plata unei cauțiuni. De data asta
cauțiunea este obligatorie ca la instituire. Când s-a instituit măsura executării provizorii e logic
să fie facultativă pentru că instanța putea să aprecieze dacă nu cumva măsura este necesară
tocmai pentru că situația e precară, deci putea aprecia dacă este bine să dea cauțiune sau nu.
La suspendare vorbim de suspendarea măsurii provizorii.
Dacă se dispune suspendarea legală de drept sau judecătorească de drept, hotărârea poate fi
executată de a doua zi. Totuși, odată cu cererea de apel sau în tot cursul instanței de apel s-ar
putea face o cerere de suspendare a acestei executări vremelnice. Nu am precizat nimic despre
perioada în care hotărârea este executorie și momentul necesar pentru a ajunge dosarul în
apel. Eu fac apel, fac cerere de suspendare, numai că din experienta practică, se observă că din
momentul ce faci apelul, până e el inregistrat la instanța de apel, s-ar putea să dureze o
săptămână, două, trei, astfel încât ar fi timp suficient să se realizeze executarea, iar când se
judecă cererea de suspendare să se spună că a rămas fără obiect.
2.5.3 Suspendarea provizorie a executării provizorii
Este o măsură pe care instanța de apel o adoptă până la judecarea cererii de suspendare făcută
odată cu apelul înainte ca dosarul să ajungă la instanța de apel, adică acea perioadă în care tu
ai făcut cerere de suspendare, dar nu ai primit termen să te judeci în ea pentru că nu a ajuns
dosarul de apel.
Această suspendare provizorie durează până la judecarea cererii de suspendare făcută odată
cu cererea de apel sau în legătură cu cererea de apel.
Se poate dispune pe calea ordonanței președințiale, se judecă tot de un complet al instanței de

apel (nu neapărat cel care va judeca dosarul de apel pentru că încă nu a ajuns dosarul de apel),
dar este un complet compus din 2 judecători și instanța va dispune dacă există urgență și dacă
se plătește o cauțiune în cuantumul prevăzut la dispozițiile privind contestarea la executare.
Cauțiunea va putea fi utilizată și în suspendarea făcută odată cu apelul.
Cu alte cuvinte, avem o suspendare făcută odată cu apelul sau în legătură cu cererea de apel,
dacă se admite efectul ei durează până la soluționarea cererii de apel.
Încheierea privitoare la suspendarea provizorie nu este supusă niciunei căi de atac. Nici nu ar
fi eficientă pentru că până judeci tu calea de atac s-ar da oricum termen în apel.
2.6 Obligativitatea și opozabilitatea hotărârii
Obligativitatea este pentru părți, ține de principiul relativității. Opozabilitatea este pentru
alte persoane care nu au participat la proces în calitate de părți.
15
Prin urmare, hotărârea produce niște efecte chiar și pentru cei care nu au fost părți în proces.
Față de terți hotărârea nu produce efecte executorii, nu poate fi pusă în executare.
O hotărâre prin care am câștigat într-un proces de revendicare în contradictoriu cu X (l-am

obligat să-mi predea un imobil), prin această hotărâre, dpdv al executorialității, înseamnă
doar pe X îl pot executa, dar este greu de conceput ca ea să fie ignorată de alți membrii ai
societății. Și față de ceilalți îmi pot justifica calitatea de proprietar până când voi avea un litigiu
cu alt membru al societății, litigiu în care voi aduce prima hotărâre împotriva lui X.
Cel căruia îi opun va spune că e o hotărâre obținută contra lui X și nu produce niciun efect
fațp de mine, Y. E adevărat că nu are ALJ și nici nu te pot executa în baza ei, dar ea produce
efecte față de tine până la proba contrară. Dacă nu poți face proba contrară, atunci câștig. În
lipsa unei dovezi contrare a ceea ce scrie în hotărâre voi câștiga față de Y care nu a fost în
procesul meu cu X.
Terții desăvârșiți (nu sunt părți și nici succesori) nu pot ignora efectele hotărârii. Ei dacă vor
să înlăture hotărârea care produce efecte de opozabilitate față de ei, vor trebui să facă proba
contrară.
o Nulitatea unui contract – terțul nu va putea să spună că un act nu este nul decât dacă
face proba contrară;
o Drepturi cu caracter personal – de principiu nu ai de ce să interacționezi cu cei care ar
invoca drepturi cu caracter personal decât dacă ar fi cesionari, titulari ai drepturilor
din proces;
În afara de terții desăvârșiți există și persoane care aparent terți, sunt succesori ai părților
(avânzi-cauză și creditori chirografari) care dobândesc același drepturi pe care le aveau cei
care le-au transmis. Un cesionar al unui drept rezultat din proces pierdut de cel care a transmis
dreptul nu poate avea dreptul, în cazul lui se aplică obligativitatea pentru că este asimilat
părților.
2.7 Autoritatea de lucru judecat
Este un efect al hotărârii fiind detronată de noul cod din poziție irefragabilă de adevăr. NCPC
așează autoritatea de lucru judecat pe fundamente mai puțin idealiste, dar mai trainice, în
sensul că a trecut de la temeiul prezumției absolute de adevăr la unul mai obiectiv – necesitatea
stabilității raporturilor juridice și a ordinii sociale prin stingerea diferendelor de o manieră
care să nu permită perpetuarea lor. Din această perspectivă, autoritatea de lucru judecat este
de esența funcției jurisdicționale, fiind fundamentată pe nevoia de imutabilitate a litigiului –
de aici și natura de ordine publică a acesteia.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca efect al hotărârii judecătorești,
în art. 430 precizându-se că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte,
fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt
incident* are, de la pronunțare, ALJ cu privire la chestiunea tranșată.
 NCPC tranșează disputa cu privire la existența sau inexistența autorității de lucru
judecat în cazul hotărârilor care nu soluționează fondul dreptului dedus judecății.
autoritatea de lucru judecat se întinde și asupra acelor hotărâri prin care procesul a
fost judecat în baza unei excepții procesuale, dar evident, ea poartă numai asupra
modului în care a fost soluționată respectiva excepție. Astfel, dacă o cerere a fost
respinsă ca fiind prescris dreptul material la acțiune, ea nu ar putea fi reluată, după
cum respingerea unei cereri pentru lipsa calității procesuale active nu mai permite
reluarea aceleiași cereri de către același reclamant în aceeași calitate. Desigur, în acest
ultim exemplu cererea poate fi introdusă, fără a se putea invoca ALJ, de către o altă
persoană care ar justifica calitatea procesuală activă sau de către același reclamant, dar
în baza altui temei al dreptului.
16
Există autoritate de lucru judecat și în ceea ce privește constatarea ca inadmisibilă a

unei cereri în constatare pentru nerespectarea regulii subsidiarității, dar numai sub
acest aspect.
Nu există autoritate de lucru judecat atunci când cererea a fost respinsă pe baza unui
aspect formal precum neplata taxei judiciare de timbru, nesemnarea cererii,
neîndeplinirea unei proceduri prealabile.
Nu toate hotărârile se bucură de ALJ, ea se aplică numai hotărârilor în materie contencioasă.

În materie necontencioasă nu există ALJ. Forța ALJ vine din dezbaterea contradictorie și
soluția dată unei dezbateri care a reunit interesele și susținerile părților cu poziții contrare.
Hotărârile provizorii nu au ALJ asupra hotărârilor de fond.

EXEMPLU : acțiunea posesorie nu va fi opusă în cazul unei acțiuni în revendicare;
Hotărârea în ordonanța președințială nu are autoritate asupra acțiunii de fond pentru că
măsura a fost luată numai cu caracter provizoriu.
Cu toate acestea, hotărârile provizorii se bucură de autoritate de lucru judecat față de alte
cereri cu caracter provizoriu, dacă împrejurările care au determinat adoptarea măsurii
provizorii nu s-au schimbat. Este vorba despre o autoritate de lucru judecat cu caracter relativ.
ALJ se aplică atât dispozitivului, cât și considerentelor hotărârii. Prin urmare, legiuitorul a
abandonat concepția clasică prin care se spunea că vizează doar dispozitivul, din rațiunea că
hotărârea nu poate fi înțeleasă fără considerentele sale. TB crede că e o concepție greșită.
E vorba de acele considerente fără de care dispozitivul nu ar fi existat. Numai acelea intră în
ALJ.
Avem 3 categorii de considerente

- Decisive – susțin în mod necesar soluția din dispozitiv și care fac corp comun cu
acesta, deoarece în absența lor soluția nu ar putea fi înțeleasă;
- Decizorii – dezleagă chestiuni litigioase care puteau fi deduse judecății și printr-o
cerere separată dar părțile au ales să le trateze în mod incidental – sunt cele care conțin
rezolvarea unor chestiuni litigioase care determină soluția finală;
EXEMPLU : reclamantul face o cerere de revendicare, pârâtul se apără opunând
uzucapiunea dar nu prin CR, ci prin apărare. Soluție: respinge cererea de CJ ca neîntemeiată.
Pe uzucapiune nu se pronunță pentru ca nimeni nu a cerut. În considerente vei găsi unul care
spune că deși reclamantul are titlu, deși pârâtul nu are titlu, totuși pârâtul are posesie utilă
timp de 30 de ani.
Acest considerent este unul decizoriu, el se pronunță în chestiunea uzucapiunii, dar nu în
dispozitiv.
Se poate și pentru alte aspecte precum compensația legală, excepția nulității actului etc.
Ele au natură de dispozitiv, natura lor e decizorie dar dpdv topografic se află în considerente,
având în vedere mijlocul prin care au fost invocate. Legiuitorul s-a cantonat tot pe ideea că
dispozitivul are prioritate.
- Supraabundente sau indiferente – nu au ALJ – sunt cele care aduc argumente
suplimentare, dar fără a fi necesare justificării soluției; a fortiori, tot aici sunt și
considerentele care sunt străine de cauză, precum cele prin care, după ce s-a anulat
cererea ca netimbrată, se arată că nici pe fond cererea nu ar fi putut fi primită;
ALJ se aplică de la pronunțare, intervine de îndată numai că are caracter provizoriu până când
hotărârea devine definitivă. Până ce hotărârea nu devine definitivă, autoritatea de lucru
judecat nu poate fi opusă cu caracter peremptoriu în alt proces. Cu toate acestea, ea va fi
protejată prin invocarea excepției litispendenței, iar în cazul în care una dintre pricini nu se
mai află în fața instanțelor de fond, intervine suspendarea legală de drept a procesului până la
soluționarea recursului și definitivarea primei hotărâri.
17
2.7.1 Efectele autorității de lucru judecat

Un efect pozitiv și unul negativ:
 Efectul negativ – nu poate fi reluat un proces după ce el a fost soluționat printr-o
hotărâre definitivă. Dacă cineva încearcă să îl reia, se va opune excepția ALJ care este
de ordine publică, dirimantă, care poate fi invocată de oricine, în orice stare a
procesului, chiar și în recurs.
 Efectul pozitiv – ceea ce s-a decis într-o hotărâre inclusiv în considerentele acesteia
poate fi folosit în altă hotărâre, în alt proces dacă are legătură cu acest al doilea;
Efectul pozitiv nu împiedică desfășurarea celui de-al doilea proces, ci, dimpotrivă, el ușurează
sarcina probei întrucât ce s-a rezolvat anterior de către o instanță se va impune în noul proces
dintre părți, fără posibilitatea de a fi contrazis.
EXEMPLU : În primul proces se respinge cerere de anulare a unui act pentru frauda. În
acel proces instanța dispune respingere cererea, iar în considerente reține că dobânditorul
a fost de bună-credință și că este exclusă frauda.
În alt proces, cel care a procesul principal face acțiune în revendicare în care invocă de data
asta un titlu de proprietate contra dobânditorului căruia încercase să îi desființeze titlul,
propune o confruntare între două titluri valabile, dar are și capăt de cerere privind plata
fructelor.
Instanța va spune că admite acțiunea în revendicare, dar respinge plata fructelor pentru că
există ALJ cu privire la buna-credință a dobânditorului din primul proces.
Pretenția ta cu privire la fructe de la momentul intrării în posesie pentru că aplic dezlegarea
din celălalt proces cu privire la faptul că el a fost de bună-credință.
Într-o revendicare se respinge cererea pe baza faptului că pârâtul a opus uzucapiunea și a

paralizat acțiunea în revendicare. Pârâtul face acțiune în constatare a dobândirii dreptului pe
cale de uzucapiune contra celui bătut în revendicare, iar pârâtul va cere constatarea dreptului
de proprietate față de fostul proprietar care a pierdut în revendicare, invocând uzucapiunea.
El va veni cu ALJ din primul, cere admite cererea fără nicio discuție pentru că opune ALJ.
Dacă făceam hotărârea împotriva unui terț era o simplă opozabilitate.
La efectul negativ avem condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, în timp ce la efectul
pozitiv nu avem nevoie de tripla identitate, ci trebuie să existe o identitate de chestiune
dezlegată (la asta se referă codul când spune că trebuie să aibă legătură), în sensul de a nu
nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional – de avut în vedere exemplul cu
expropriatorul care pretinde altă sumă de la un proprietar vecin (.
Verificarea existenței sau inexistenței ALJ se face prin observarea triplei identități de elemente
la care se referă art. 431 NCPC: părți, obiect și cauză.
– Părțile:
• se are în vedere nu prezența fizică a părților, ci cea juridică, adică participarea
lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant;
• în categoria părților sunt incluși și succesorii universali, cu titlu universal ai
părților, succesorii cu titlu particular (ex: cumpărătorul, donatarul,
dobânditorul unui drept de ipoteca asupra bunului litigios suportă efectele
hotărârii pronunțate, cu rezerva cazului în care aceasta este supusă unor reguli
de publicitate), creditorii chirografari;
• dacă în ambele procese participă aceleași persoane, ca titulare ale drepturilor
ce formează obiectul litigiului, există identitate de părți chiar dacă într-un
18
proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă parte ca pârâtă, iar în al doilea

proces aceste calități sunt inversate;
• s-a decis că reclamantului din prima cerere i se poate opune cu succes
autoritatea de lucru judecat de pârâtul din a doua cerere, altul decât cel din
primul proces, dacă are aceeași situație cu primul pârât deoarece reclamantul
a avut la dispoziție toate garanțiile dreptului de apărare în cadrul unor
dezbateri contradictorii.
O aplicație particulară a acestei reguli se regăsește în art. 1455, alin. (2) NCC.
Într-o cauză s-a decis că, în situația în care printr-o hotărâre judecătorească în
contradictoriu cu același expropriator s-a stabilit o valoare a terenului,
expropriatorul nu poate pretinde în raport cu un alt proprietar, având un teren
vecin și cu aceleași caracteristici, că valoarea ar fi mai mică, deoarece
expropriatorul, fiind parte în procesul anterior, statusurile jurisdicționale i se
opun cu valoarea lucrului judecat (ICCJ, dec. 450/15.03.2017).
– Obiectul:
• include nu numai obiectul material, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra
lui (de ex, dreptul de proprietate asupra bunului revendicat;
• s-a decis că există identitate, chiar dacă el este diferit formulat în cele două
cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este același și chiar
dacă prima oară a fost invocat pe cale principală, iar a doua oară pe cale
incidentală;
– Cauza:
• trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care
nu se confundă nici cu cauza acțiunii, nici cu dreptul subiectiv și nici cu
mijloacele de dovadă a temeiului juridic.
2.8 Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii
2.8.1 Îndreptarea hotărârii judecătorești

Aceasta procedura presupune înlăturarea din hotărârile judecătorești a greșelilor materiale ori
omisiunilor care nu influentează soluția. Acestea se pot referi la numele partilor, fie cu privire
calitatea partilor, fie reprezinta erori de calcul (ex: ai cerut 1 milion, instanta ti-a admis cererea
in parte, dar a indicat 10.000 – se va remedia usor, se va lua hotărârea si se va vedea daca a
fost vreo disputa cu privire la suma, singurele dispute au fost cu privire la faptul daca este
datorata sau nu, nu cu privire la valoarea ei, astfel incat se va remedia doar omisiunea „0”).
S-a stabilit că eroarea materială nu trebuie să aparțină instanței. Ea poate veni și de la una
dintre părți, care a oferit instanței informații eroante, preluate de aceasta. ”Instanța a apreciat
că eroarea a fost generată de petentă care și-a trecut greșit numele în cerere, dar îndreptarea
erorii este independent de culpa celui care a generat greșeala” (ICCJ, încheiere din dosarul nr.
337/115.2010).
Nu reprezintă eroare materială în sensul textului legal, anularea unei cereri ca netimbrată cu
toate că la dosar se afla dovada plății taxei judiciare de timbru deoarece în acest caz se tinde la
modificarea soluției consemnate în dispozitiv.
S-a decis că nu se poate completa pe această cale dispozitivul unei hotărâri de partaj prin
completarea masei partajabile cu un bun ce a fost omis.
ICCJ a hotărât într-o altă speță că greșelile materiale vizate de textul de lege sunt de ordin
formal, strict procedural, astfel că ele nu pot fi folosite pentru modificarea soluției pronunțate
de instanță. Pe cale de consecință, remedierea unei eventuale omisiuni, în sensul încluderii în
19
dispozitivul hotărârii și a mențiunii privind restituirea cotei de ½ din teren, nu poate fi

realizată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 442, alin. (1).
Greșelile se pot regăsi în dispozitiv, în considerente ori chiar în practicaua hotărârii.
Aceasta procedura nu produce un efect, nu schimba soluția, ci înlătura o deficienta formala.
Tocmai pentru ca are aceasta caracteristica, poate fi făcută fie la cererea partii interesate, fie
din oficiu, de catre instanta (chiar daca nimeni nu cere, iar instanta constata ca hotărârea are
o deficienta, poate proceda la înlăturarea ei).
In ceea ce priveste termenul, cererea poate fi făcută oricând. Exista o opinie mai veche in
doctrina care spunea ca cererea ar trebui făcută in interiorul termenului de prescriptie a
executării pentru ca altfel n-ar mai exista interes. Briciu zice ca, in realitate, hotărârea
judecătorească nu are doar o forța executorie, pe lângă aceasta care este strans legată de
prescripția dreptului de a cere executarea, hotărârea judecătorească reprezinta si un inscris
autentic, ori calitatea de inscris autentic supraviețuiește chiar si pierderii puterii executorii,
astfel incat, macar din acest punct de vedere, hotărârea trebuie sa reflecte situatia reala, iar nu
o situație eronata. Deci, chiar lipsită de forță executorie, hotărârea are calitatea unui înscris
autentic, putând fi folosită ca probă în alt proces.
Competenta revine chiar instanței care a pronuntat hotărârea, iar daca nu au intervenit
modificări in structura instanței, aceluiași complet de judecata care a pronunțată hotărârea
(acesta este cel mai in masura sa-si dea seama de erorile săvârșite si sa le înlăture).
Procedura este simpla, deoarece problema nu necesita abordări contradictorii, motiv pentru
care regula este ca cererea se judeca in camera de consiliu, de principiu, fara citarea partilor,
dar partile pot fi citate atunci cand instanta considera necesara prezenta lor pentru a da
anumite lămuriri. De exemplu, instanței nu ii este foarte clar cum o cheama pe una dintre parti
(in unele documente apar diacritice, in altele nu) si nu exista o copie a CI la dosar. In urma
acestei proceduri, se da o incheiere, care este de rectificare in care se menționează ce anume
se rectifica din corpul hotărârii judecătorești. Incheierea respectiva poate fi atacată cu aceleasi
cai de atac care sunt prevăzute si pentru hotărârea îndreptată.
2.8.2 Lămurirea hotărârii judecătorești
Aceasta procedura se angajează in cazul in care: (i) se impune clarificarea înțelesului,
întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii; ori (ii) in situatia in care hotărârea cuprinde
dispoziții contrare.
Nu se poate folosit acest mijloc procedural pentru a înlătura contradicțiile dintre dispozitiv și
considerente.
Nu este vorba de o schimbare a dispozitivului, ci numai clarificarea înțelesului hotărârii.
În jurisprudență s-a stabilit că această procedură poate fi folosită pentru individualizarea
obiectului dreptului recunoscut; eliminarea caracterului echivoc al dispozitivului prin care s-
a admis atât cererea reclamanților cât și a intervenientului principal care invocă drepturi
identice, fiind obligați pârâții să restituie imobilul și unora și altora; explicitarea faptului că
procentul de 0,15% este ”pe zi de întârziere”.
S-a considerat însă că sunt inadmisibile potrivit acestei proceduri cererile prin care s-a
solicitat adăugarea unui nou debitor; reactualizarea sumei de bani din dispozitivul hotărârii;
stabilirea că în cererea de rezoluțiune a unui contract de vânzare, prin sintagma ”repunerea
părților în situația anterioară” se înțelege restituirea proprietății de către reclamantul-
cumpărător.
Clarificarea înțelesului unei hotărâri ar fi necesara in situatia:
20
 in care instanța nu identifica destul de clar imobilul in legătura cu care s-a admis
actiunea in revendicare sau in legătura cu care s-a dispus evacuarea, astfel incat,
executorul, încercând sa execute hotărârea are impedimente la executare privind
identificarea imobilului din lipsa limitelor topografice;
 lipsește numărul apartamentului care trebuie evacuat;
 hotarare de genul „se datorează comisionul de 3% din vânzările existente in perioada

x-y”.
Apare întrebarea aici care sunt vânzările? 3% din ce? Trebuie sa știm care sunt contractele
(unul zice ca au fost 5 contracte, celălalt zice ca au fost 7 -> la care contracte aplicam
comisionul?). Trebuie sa vina instanta si sa zica la care dintre contracte se aplica comisionul.
Aceste exemple se invat in jurul unei idei: hotărârea nu are aptitudinea sa fie executata sub
aspectul clarității, constituind mențiunile din ea un element de împiedicare in executarea
silită.
Dispozitivul cuprinde dispoziții contrare: s-a admis cererea principala + cererea
reconvențională (solicitându-se anularea titlului pe baza căruia R isi întemeia pretentiile din
cererea principala); ex: admite actiunea in rezoluțiune + admite cererea reconvențională
privind nulitatea contractului; la executor vor veni fiecare cu plata lui din hotarare.
Spre deosebire de procedura inlaturarii erorilor materiale, aceasta procedura a lamuririi
vizează un aspect care se poziționează in dispozitivul hotărârii, in timp ce la indreptarea
hotărârii, eroare putea sa apăra si in practicaua hotararii sau in considerente. De ce? Pentru
ca numai dispozitivul se executa si atunci daca neclaritatea nu se afla in dispozitiv, nu ai
procedura lămuririi. Prin urmare, daca considerentele sunt contradictorii, neclare sau
contrare dispozitivului, soluția nu este lămurirea, ci casarea hotărârii (inseamna ca ai o
hotarare nemotivata).
Cererea se face numai de catre partea interesată.
Cererea se poate face in orice termen, dar doctrina atașează o condiției si anume: existența
interesului, care se va analiza si in funcție de aparitia sau nu a cazului de prescriptie a dreptului
de a cere executarea. In primul caz, nu avea importantă prescripția dreptului de a cere
executarea pentru ca conta corectitudinea hotărârii sub aspectul de inscris, in timp ce aici,
toata problema tine de capacitatea hotărârii de a fi pusa in executare, ori daca intervine
prescripția dreptului de a ce executare, caracterul lămuritor sau e lămuritor a dispozitivului
deja nu mai are atat de mare interes. Acest lucru nu este scris in lege, dar este o chestiune
desprinsa din doctrina.
Nefiind stabilit un termen înăuntrul căruia cererea să fie introdusă, înseamnă că nu poate
opera vreo sancțiune a decăderii și că deci cererea poate fi formulată oricând (evident,
trebuie să subziste și interesul aducerii unei asemenea cereri oricând în fața instanței,
pentru că, de exemplu, dacă a avut loc executarea pe temeiul dispozitivului hotărârii așa
cum a fost el întocmit de către instanță, fără ca în prealabil să se fi solicitat lămurirea sau să
fi fost formulată o contestație la titlu*, aducerea în fața judecății ulterior a unei astfel de
pretenții legate de lămurirea dispozitivului nu ar mai fi justificată din punctul de vedere al
interesului.
 trebuie observat că, potrivit art. 715, alin. (3), contestația la titlu se poate face oricând
înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
Instanța supremă a decisă că, după executarea de bunăvoie a hotărârii judecătorești,
lămurirea nu mai este posibilă, întrucât această procedură a fost pusă la dispoziția
părții interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror
eventuale dificultăți la executare (ICCJ, dec. nr. 1845/2015)
21
La fel ca si cererea de rectificare, competenta revine instanței care a pronuntat hotărârea si

mai mult decat atat, daca nu intervin modificări in structura instanței este de preferat sa fie
acelasi complet (este cel mai in masura sa lămurească eventuala neclaritate generată chiar de
el).
Judecata are loc numai cu citarea partilor, de urgenta, in camera de consiliu. Cu toate că
procedura de soluționarea a cererii are în vedere contradictorialitatea, nu înseamnă că pe
această cale s-ar permite reluarea dezbaterilor asupra lucrurilor deja decise. Dimpotrivă, nu
este permis ca sub pretextul lămuririi aspectelor neclare să se modifice hotărârea sau să se
adauge la aceasta.
Se va pronunta o incheiere supusa cailor de atac prevazute pentru hotărârea a care-i lămurire
se dispune.
Dacă partea interesată nu a utilizat procedura prevăzută la art. 443*, interpretarea hotărârii
se poate obține pe calea contestației la titlu, care urmărește lămuriri cu privire la înțelesul,
întinderea și aplicarea titlului executoriu, pentru a se obține executarea întocmai a acestuia
(art. 712, alin. 2). Contestația la titlu este de competența instanței care a pronunțat hotărârea
respectivă, astfel încât în cazul unei hotărâri străine, în lipsa unei prevederi contrare într-un
regulament sau tratat de asistență juridică, interpretarea poate fi făcută numai de către
instanța străină care a pronunțat-o.
 Dacă partea a utiliza procedura prevăzută la art. 443, ea nu mai poate face ulterior și
contestație la titlu, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat. Trebuie reținut însă
că și reciproca este valabilă. Astfel, dacă partea a formulat contestație la titlu, ea nu
mai poate introduce ulterior o cerere de lămurire a înțelesului, a întinderii sau aplicării
dispozitivului hotărârii.
2.8.3 Completarea hotărârii judecătorești
Aceasta procedura intervine atunci cand instanta a omis sa se pronunțe cu privire la:
 un capăt de cerere;
 o cerere conexa, incidentala, accesorie;

Această procedură nu se poate folosi atunci când se invocă faptul că instanța a omis să se
pronunțe asupra unei excepții, chiar dacă a fost unită cu fondul, ori că instanța de apel a omis
să se pronunțe asupra unei critici formulate de apelant sau asupra unei probe solicitate de
parte. Nu trebuie confundat minus petita cu admiterea în parte a cererii deoarece în acest
ultim caz instanța a analizat întreaga cerere, dar a decis să nu o admită în totalitate.
 cererile martorilor, experților, avocaților din oficiu, curatorilor judiciari, traducătorilor

sau interpreților cu privire la drepturile pe care ei le au in legătura cu procesul
(remunerația/despăgubiri – martori);
Aici avem o particularitate pentru ca vorbim de niste persoane care nu au calitatea de parti in
proces, ceea ce inseamna ca este o procedura care este declanșată de persoane care nu au
calitatea de parti, dar sunt simpli participanți la procedura.
Termenul in care se poate solicita completarea este termenul prevazut pentru calea de atac
(apel/recurs). Insa, daca avem de a face cu o hotarare care este data in căile extraordinare de
atac sau in fond dupa casarea cu reținere, de principiu, împotriva ei nu mai exista cale de atac,
dar totusi completare poti face in termen de 15 zile de la pronunțare. De ce? Instanta de recurs,
de principiu, casează cu trimitere, dar sunt situatii in care casează si cu reținere, iar daca
casează cu reținere, se va pronunta si asupra fondului si este posibil sa uite sa se pronunțe cu
22
privire la cerere si atunci, evident, nu ataci hotărârea, dar ceri sa se pronunțe cu privire la ce a
uitat.
Cererea se judeca de urgenta, cu citarea partilor, iar daca pentru judecarea cererii principale
era prevăzută camera de consiliu. La completare se judeca, de fapt, partea care nu s-a judecat.
Se pronunta o hotarare care este prevăzută cailor de atac prevazute si pentru hotărârea inițială.
Completarea si hotărârea initiala fac corp comun.
Omisiunea de pronuntare se distinge de ipoteza in care instanta nu a admis capătul de cerere.
Daca instanta omite, inseamna ca nu a abordat o cerere, iar daca respinge inseamna ca a
abordat capătul de cerere, dar s-a pronuntat in mod nefavorabil, deci nu a facut un minus
petita.
 In cazul in care R spune „obligați P la plata sumei de bani de 100 000 lei si dobânzi
de 5 000”, instanta „admite in parte cererea si obliga P la plata sumei de 100 000
lei”, dar nu mai spune si „respinge cerere privind dobânzile”, in acest caz a spus ca
admite in parte, deci e clar ca a abordat capătul privind dobânzile. Mai mult, este
suficient ca in considerente exista o singura propoziție in care spune ca „in ceea ce
priveste dobânzile, acestea nu sunt datorate pentru ca ...”, este clar ca dispozitivul
in acest caz nu este incomplet, ci ipoteza privind dobânzile a fost acoperită prin
formularea „admite in parte”.
 In cazul in care se cere rezoluționea, iar prin cererea reconvențională se cere
anularea si instanta dispune rezolutionea, dar cerere reconvențională nu apare
nicăieri, atunci da, se poate cere completarea (sa o respingă).
Nu exista omisiune de pronuntare (minus petita) atunci cand instanta omite sa se pronunte
asupra unor probe, unor exceptii (chiar daca sunt unite cu fondul) sau asupra unor apărări. In
aceste cazuri nu vorbim de cereri (cererea este cea prin care investești instanta cu o pretentie).
Nepronuntarea asupra lor nu ramane nesancționata, din contra, sanctiunea va fi mai gravă:
admitea apelului/recursului pentru ca nu s-au luat in considerare anumite probe, exceptii.
Completarea nu este o sancțiune, ci este pur si simplu o solicitare respectuoasa de a se
pronunta asupra ceea ce instanta a uitat sa se pronunte, nu vizează o reacție a partii de control
a hotărârii
Reguli generale pentru toate cele trei proceduri
▪ NU pot fi facute pe calea apelului/recursului. Astfel, daca critici hotărârea in apel lentru
faptul ca nu este lamurita sau pentru ca instanta a facut minus petita, apelul se va respinge ca
inadmisibil.
În schimb, nepronunțarea asupra unui lucru cerut (minus petita) poate fi invocată pe calea
revizuirii, partea având dreptul de a alege între aceasta și procedura completării.
S-a decis că dacă pârâta a invocat excepția prescripției achizitive, ca apărare, iar instanța a
omis să se pronunțe asupra ei, nu se poate urma procedura completării, ci trebuie exercitată
calea de atac.
▪ Caile de atac împotriva incheierilor/hotărârilor prin care se finalizează aceste proceduri sunt
cele prevazute pentru hotărârea îndreptată, lamurita sau completată.
▪ Daca sunt admise, CJ rămân in sarcina statului pentru ca niciuna dintre parti nu este
vinovata. In cazul in care nu au fost admise, vor fi suportate de catre parte.
23
ÎNDREPTAREA LĂMURIREA COMPLETAREA

Erorile sau omisiunile cu privire la În cazul în care sunt necesare Dacă prin hotărârea dată instanța a
nume, calitatea și susținerile lămuriri cu privire la înțelesul, omis să se pronunțe asupra unui
părților sau cele de calcul, precum întinderea sau aplicarea capăt de cerere principal sau
și orice alte erori materiale, dispozitivului hotărârii ori dacă accesoriu ori asupra unei cereri
DEFINIȚIE cuprinse în hotărâri sau încheieri acesta cuprinde dispoziții conexe sau incidentale, se poate cere
pot fi îndreptate din oficiu ori la contradictorii, părțile pot cere completarea hotărârii.
cerere. instanței care a pronunțat hotărârea
să lămurească dispozitivul sau să
înlăture dispozițiile potrivnice.
Se poate dispune din oficiu sau la Nu poate avea loc din oficiu, ci doar Completarea hotărârii se dispune
LA CEREREA CUI
cererea persoanei interesate. la cererea părților. doar la cererea părții interesate.
Poate fi făcută oricând, chiar și Nu este prevăzut un termen pentru În același termen în care se poate
după trecerea termenului de formularea cererii, putând fi declara după caz, apel sau recurs,
prescripție a executării silite a formulată oricând. împotriva acelei hotărâri.
hotărârii.
Totuși, aici se pune în discuție dacă În cazul hotărârilor date în căile
mai există interes în lămurirea extraordinare de atac sau în fond
TERMEN dispozitivului după împlinirea după casarea cu reținere – 15 zile de
termenului de prescripție a la pronunțare.
executării silite sau după executarea
hotărârii fără a se fi formulat o În cazul hotărârilor definitive
contestație la titlu. pronunțate în apel sau recurs,
completarea acestora se poate cere în
termen de 15 zile de la comunicare.
Instanța care a pronunțat Cererea se soluționează de instanța Este de competența instanței care a
hotărârea sau încheierea supusă care a pronunțat hotărârea a cărei pronunțat hotărârea a cărei
îndreptării. Judecata se face în lămurire se solicită, indiferent că ar completare se cerere.
COMPETENȚĂ
compunerea prevăzută pentru fi vorba de prima instanță, de
hotărârea supusă îndreptării. instanța de apel sau de instanța de
Practic se judecă în aceeași recurs.
24
alcătuire (compunere și
constituire) ca și fondul.
Instanța se pronunță prin încheiere Instanța va rezolva cererea de Cererea se soluționează de urgență, cu
dată în camera de consiliu. urgență, prin încheiere dată în citarea părților, prin hotărâre
camera de consiliu, cu citarea separată.
Citarea părților nu este obligatorie, părților.
dar este posibilă dacă instanța Legea nu mai prevede că soluționarea
PROCEDURĂ găsește de cuviință. acesteia are loc în camera de consiliu.
Urmează ca regulile după care se
desfășoară judecata să fie cele de
drept comun, fiind vorba despre
soluționarea unor cereri cu privire la
care instanța a omis să se pronunțe.
OBLIGATIVITATEA Nu pot fi cerute pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444, trebuie să se recurgă neapărat
PROCEDURII la aceste proceduri.
Încheierea pronunțată în caz de îndreptare și lămurire, precum și hotărârea de completare sunt supuse acelorași
CĂI DE ATAC
căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat una dintre aceste proceduri.
SUPORTAREA Dacă cererea a fost admisă, cheltuielilor vor fi suportate de stat, iar dacă a fost respinsă de către parte potrivit
CHELTUIELILOR DE dreptului comun.
JUDECATĂ
25

TB dpc8

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TB dpc8

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROCEDURĂ CIVILĂ – CURS 8

1 Etapa deliberării și pronunțării hotărârii judecătorești

1.1 Locul unde are loc deliberarea

1.2 Momentul când are loc deliberarea

1.3 Modul în care are loc deliberarea

Nerespectarea secretului deliberării ducea la nulitatea hotărârii și în vechea reglementare,

 În cazul completelor care judecă cauzele privind conflictele de muncă și asigurări

Ca să se pronunțe hotărârea în completul de divergență, este necesar să se reia dezbaterile

Motivarea divergenței – în vechiul se arăta că judecătorii trebuie să își motiveze opiniile

periodic, instanța îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, după achitarea taxelor de

Ea trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, semnăturile judecătorilor, pe fiecare pagină,

(1) În funcție de nivelul judecății care se finalizează prin hotărâre:

(2) În funcție de posibilitatea atacării:

(3) În funcție de conținutul lor:

 Hotărâri integrale – sunt cele prin care se soluționează în întregime pretențiile

(4) În funcție de acțiunea în timp:

 Hotărâri nelimitate în timp sub aspectul efectului lor;

EXEMPLU: în cazul stabilirii locuinței minorului, ai hotărârea, dar nu poți spune cu

(5) În funcție de obiectul condamnării:

 Hotătâri cu o singură condamnare;

 Hotărâri cu condamnare alternativă - acestea presupun o obligație principală și

Se folosește pentru a se evita o împiedicare a aducerii la îndeplinire a condamnării principale.

Partea introductivă cuprinde mențiuni specifice unei încheieri judecătorești, legate de

Judecătorul nu este obligat să răspundă la toate argumentele invocate de către părți, nu

Dispozițiile art. 457, alin. (3) și (4) impun două precizări:

Acest termen de 30 de zile este considerat de doctrină ca un termen de recomandare. Noțiunea

Hotărârea se redactează în 2 exemplare originale, care se păstrează la instanță, unul în dosarul

2.3 Comunicarea hotărârii

o Hotărârile de primă instanță în principiu nu sunt executorii pentru că pe durata

De la această regulă există o excepție, situația în care primă instanță se bucură de

(a) Executarea provizorie de drept

(iii) despăgubiri pentru accidente de muncă;

(vi) reparaţii grabnice;

(vii) punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;

(viii) cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia;

(ix) hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor

(b) Executarea provizorie judecătorească

În funcție de ce se adoptă această soluție?

(iii) Judecătorul să regăsească în hotărârea respectivă condiții care să țină de temeinicia

2.5.2 Suspendarea executării provizorii

Se poate dispune pe calea ordonanței președințiale, se judecă tot de un complet al instanței de

O hotărâre prin care am câștigat într-un proces de revendicare în contradictoriu cu X (l-am

Există autoritate de lucru judecat și în ceea ce privește constatarea ca inadmisibilă a

Nu toate hotărârile se bucură de ALJ, ea se aplică numai hotărârilor în materie contencioasă.

Hotărârile provizorii nu au ALJ asupra hotărârilor de fond.

Avem 3 categorii de considerente

2.7.1 Efectele autorității de lucru judecat

Într-o revendicare se respinge cererea pe baza faptului că pârâtul a opus uzucapiunea și a

Dacă făceam hotărârea împotriva unui terț era o simplă opozabilitate.

proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă parte ca pârâtă, iar în al doilea

2.8.1 Îndreptarea hotărârii judecătorești

dispozitivul hotărârii și a mențiunii privind restituirea cotei de ½ din teren, nu poate fi

 lipsește numărul apartamentului care trebuie evacuat;

 hotarare de genul „se datorează comisionul de 3% din vânzările existente in perioada

La fel ca si cererea de rectificare, competenta revine instanței care a pronuntat hotărârea si

 o cerere conexa, incidentala, accesorie;

 cererile martorilor, experților, avocaților din oficiu, curatorilor judiciari, traducătorilor

ÎNDREPTAREA LĂMURIREA COMPLETAREA

S-ar putea să vă placă și