Pop Maria Florentina

Facultatea de Limbi si Literaturi Straine

ANUL 3
GRUPA GERMANA-ENGLEZA

EDUCAŢIE ŞI INTERCULTURALITATE

Trăind într-o lume aflată în continuă dezvoltare, ne confruntăm cu o serie de

provocări al căror impact asupra vieţii se manifestă tot mai mult, educaţia fiind aceea care
trebuie să găsească soluţii. Fenomenul globalizării, explozia demografică, poluarea mediului,
explozia informaţională, etc. sunt numai câteva din provocările la care educaţia trebuie să-şi
găsească propriile strategii, una dintre acestea fiind promovarea „noilor educaţii”. Educaţia
interculturală, deschisă diverselor valori culturale, constituie unul dintre răspunsurile nevoilor
existenţiale ale individului şi ale oricărei comunităţi, în condiţiile societăţii din vremea
noastră. Importanţa educaţiei interculturale creşte considerabil în condiţiile lărgirii
posibilităţilor de liberă circulaţie interţări a cetăţenilor.

Într-o eră a globalizării economice şi culturale, oameni din ţări şi culturi diferite
comunică şi muncesc împreună. Ei trebuie să se cunoască reciproc şi, această cunoaştere, nu
se reduce doar la cunoaşterea limbii în care comunică celălalt ci şi la cunoaşterea culturii şi a
condiţiilor în care s-a format. În faţa acestui pluralism cultural, rezultat al evoluţiei societăţii,
este necesar ca educaţia să încorporeze, în conţinuturile şi obiectivele ei, elemente care să
vizeze formarea conştiinţei şi a capacităţii individului de a comunica şi de a se raporta la alte
culturi, de toleranţă şi de evitare a conflictelor interculturale. Educaţia pentru
interculturalitate constituie una dintre condiţiile principale pentru îmbunătăţirea aspectelor
relaţionale ale locuitorilor aparţinând unor culturi diferite şi, în general, a raporturilor
interumane. Prin interculturalism trebuie să se înţeleagă atât dreptul la egalitate, cât şi
afirmarea propriei identităţi. Educaţia interculturală se referă la posibilitatea educării
diferitelor grupări etnice, religioase, culturale şi tradiţionale pentru a lucra împreună în
spiritul respectului reciproc şi al înţelegerii reciproce.

În România, în fiecare şcoală exista elevi aparţinând unor etnii diferite, de religii
diferite dar și elevi aparținători altor culturi, ca efect al migraţiei internaţionale a capitalurilor
şi a forţei de muncă în mișcare. Într-un asemenea univers cultural complex se impune
restructurarea atitudinilor faţă de valorile fiecăruia, mai mare atenție la limbajul pedagogic
utilizat, la folosirea strategiilor didactice integrate. Desfăşurarea adecvată şi consistentă a
educaţiei pentru mileniul III, într-o lume accelerat globalizantă, impune considerarea şi
reconsiderarea educaţiei din perspectiva interculturalităţii.

Educaţia interculturală trebuie înţeleasă ca o propunere pedagogică în stare de a

configura modalităţi apte de a ne învăţa să trăim împreună, în diferenţă, îmbogăţindu-ne
reciproc tocmai din patrimoniul acestor deosebiri, centrându-ne pe valorile de respect şi
preţuirea diferenţei culturale, empatie, solidaritate, toleranţă activă. Alteritatea trebuie să îşi
ocupe locul său adevărat în lumea şcolară; ea trebuie recunoscută, acceptată, preţuită,
valorificată în direcţia autodezvoltării personalităţii.

Din punct de vedere educaţional este foarte important de a păstra în minte faptul că
fondul culturii de origine nu coincide cu ansamblul cunoştinţelor, abilităţilor şi obiceiurilor
propuse de programele şcolare. În aceste cazuri, educaţia trebuie organizată cu ajutorul unor

1
Pop Maria Florentina
Facultatea de Limbi si Literaturi Straine
ANUL 3
GRUPA GERMANA-ENGLEZA

activităţi de învăţare plăcute şi atractive, care să asigure: dezvoltarea motivaţiilor cognitive

ale copilului, crearea unei imagini coerente despre lume, achiziţionarea unor valori morale şi
crearea bazelor unei culturi personale. Astfel, dezvoltarea copilului se realizează ca un proces
de afiliere la lumea culturii şi a valorilor, în sensul căutării unui loc propriu în această lume şi
în sensul dobândirii capacităţii de autodeterminare a comportamentului. În acest fel poate să-
şi păstreze un copil ce aparţine unei grupări etnice identitatea culturală şi să adere, în acelaşi
timp, la valorile culturale ale omenirii. Motivaţia pozitivă are un rol important în procesul
participării active a copilului la învăţarea limbii în care îşi va exprima emoţiile şi gândurile.
Copii aparţinând unor grupări etnice diferite trebuie să fie obişnuiţi de mici să achiziţioneze
actualele valori europene cu privire la naţionalitate şi etnicitate.

Achiziţionarea culturii este un proces creativ în cadrul căruia copilul acumulează,

dezvoltă şi exprimă importante abilităţi: imaginaţie, gândire comprehensivă, orientarea către
ceilalţi, control comportamental. Cunoaşterea elevilor este una dintre condiţiile esenţiale
pentru integrarea lor în activitatea şcolară şi socială. Fiecare copil reprezintă un univers.
Universul acesta atât de complex, al fiecărui copil se află într-o continuă evoluţie, fapt pentru
care, cunoaşterea are un caracter dinamic. Cu toate că nu se încheie niciodată, o cunoaştere
imediată este necesară pentru a interveni prompt, atunci când este nevoie în tratarea
deficienţelor şi disponibilităţilor. Când cunoaşterea elevilor este atât de profundă încât cadrul
didactic poate anticipa cu exactitate reacţia copilului pus într-o anumită situaţie, atunci se
poate interveni eficient şi se poate alege strategia didactică care să producă transformările de
ordin calitativ.

Copiii proveniţi dintr-o diversitate de medii socio-culturale, familiale, din etnii

diferite, impun includerea lor în programe educaţionale adecvate. Ideea de la care se porneşte
este aceea a admiterii, înţelegerii şi acceptării faptului că desfăşurarea procesului de
învăţământ în clase/şcoli eterogene şi pluriculturale este o realitate obiectivă, în curs de
consolidare şi expansiune într-un număr din ce în ce mai mare de şcoli, chiar şi în unele care
nu au cunoscut până de curând, în mod semnificativ, acest aspect al convieţuirii. De aceea,
abordarea pedagogică cea mai bună este aceea care face din diferenţele culturale un avantaj, o
potenţială sursă de îmbogăţire pentru fiecare participant, şi nu un handicap care trebuie
ascuns şi care generează anxietate şi complexe. Spiritul care trebuie să antreneze educaţia
interculturală este unul de deschidere, cooperare şi nu unul de selecţionare, ierarhizare,
segregare şi respingere.

Inevitabil, vor fi mereu „diferenţe” între cei aparţinând populaţiei majoritare şi cei ce
aparţin unor ,,minorităţi”, educaţia interculturală derulată prin acţiuni la nivelul şcolii sau al
comunităţii trebuie să vizeze:
 promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a
raporturilor dintre etnii;
 recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a
relaţiilor de egalitate între oameni;
 promovarea unei politici şcolare care să favorizeze egalizarea şanselor în educaţie;

2
Pop Maria Florentina
Facultatea de Limbi si Literaturi Straine
ANUL 3
GRUPA GERMANA-ENGLEZA

 demararea unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma

în resurse pedagogice;
 iniţierea de demersuri pentru cunoaşterea culturii etniei minoritare şi pentru tratarea
cu tact şi înţelegere a aspectelor vieţii lor culturale şi sociale;
 amendarea oricărei forme de manifestare ostilă, privind populaţia minoritară;
 promovarea unor relaţii de cunoaştere şi de bună înţelegere între etnii;
 lupta împotriva prejudecăţilor etnice;
 activităţi desfăşurate în parteneriat cu părinţii şi cu reprezentanţii diferitelor instituţii
culturale;
 participarea la evenimente culturale şi sărbători locale, serbări, concursuri, în
condiţiile în care arta se prezintă ca un excelent pretext şi ca o cale privilegiată pentru
descoperirea, recunoaşterea şi aprecierea altor culturi;
 manifestări sportive- acestea fiind ocazii autentice de întâlniri, colaborări, cu atât mai
mult cu cât principiul de constituire al echipelor nu este unul al separării, ci al
integrării (într-o competiţie sportivă se vor forma echipe mixte, care contribuie la
dezvoltarea cooperării, dacă se valorifică diferenţele între sportivi şi se acţionează
prin complementaritate);
 organizarea de întâlniri între persoane aparţinând unor culturi diferite, în scop de
cunoaştere şi de stabilire a unor relaţii de prietenie, mergând de la vizite, excursii etc.
până la schimburi muzicale, culinare etc. Educaţia interculturală este necesar să
devină o constantă a pregătirii cadrelor didactice, care să-şi pună amprenta asupra
disciplinelor de învăţământ şi programelor şcolare, asupra priorităţilor educative,
asupra criteriilor de evaluare a competenţelor şi comportamentelor, asupra relaţiilor
cu părinţii şi comunităţile.