Referat la disciplina istoria

educatiei fizice si sport

Cerneutanu Silviu,
grupa 104 A, I.F.R.
 Fotbal la Jocurile Olimpice

Fotbalul face parte din programul Jocurilor

Olimpice de vară de la ediția secundă, în anul
1900, și a lipsit o singură dată, la ediția din
1932. A fost inițial o competiție destinată
doar băieților, din 1996 însă fiind adăugat și
turneul dedicat fotbalului feminin
Istoria

Conform unor surse, la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne, organizată în 1896, a
avut loc și un turneu de fotbal, sport aflat încă în stagii incipiente, o echipă a orașului
Atena fiind învinsă de una din orașul Smyrna (Izmir). Apoi, reprezentanta Imperiului
Otoman a trecut cu 15-0 de o echipă din Danemarca.[1] Nu au existat însă dovezi clare ale
acestor evenimente, iar competiția nu a fost oficială.
Abia în 1900 fotbalul a intrat oficial în programul Jocurilor Olimpice, dar la edițiile
din 1900 și 1904 în concurs au fost înscrise echipe de club, și nu naționale, și deși
Comitetul Internațional Olimpic consideră oficiale aceste competiții, ele nu sunt
recunoscute de FIFA.
Primul turneu considerat oficial de toate părțile este cel de la Londra - 1908, la care au
participat șase echipe. Numărul acestora a crescut la 11 la ediția din 1912. Competițiile au
fost dezechilibrate, fiind marcate multe goluri, iar cele două ediții au adus recorduri
valabile pentru 90 de ani privind golgheterul turneelor. Sophus Nielsen în 1908 și
Gottfried Fuchs în 1912 au marcat fiecare câte zece goluri.
 Amploarea globală pe care fotbalul a luat-o a dus în 1930 la organizarea primei ediții a
Campionatului Mondial, însă sportul a fost exclus din programul Jocurilor Olimpice din
1932, de la Los Angeles, mai ales din cauza popularității scăzute în Statele Unite ale Americii.
A revenit la ediția următoare, Berlin - 1936, la cererea organizatorilor.
 Deoarece la Jocurile Olimpice nu aveau drept de participare fotbaliștii
profesioniști, iar țările dezvoltate trecuseră la profesionism, turneul olimpic a
fost dominat mai multe zeci de ani de echipele din Europa de Est, în care
fotbalul era încă la nivel de amatori. Astfel, între 1948 și 1980, 23 din 27 de
medalii acordate au revenit țărilor din estul Europei, doar Suedia (aur în 1948 și
bronz în 1952), Danemarca (argint în 1960) și Japonia (bronz în 1968)
întrerupând această dominație.
•
Din dorința unei schimbări, CIO a permis din 1984 prezența jucătorilor profesioniști, dar FIFA
a intervenit pentru a nu face din Olimpiadă un concurent pentru Campionatul Mondial și a
modificat această regulă, astfel că doar țările din Africa, Asia, Oceania și America de Nord și
Centrală puteau alinia cea mai bună echipă. În schimb, țările din Europa și America de Sud
aveau dreptul de a trimite jucători care nu evoluaseră la Campionatul Mondial. Astfel,
majoritatea țărilor a trimis echipe de tineret la Olimpiadă. Din 1992, regulamentul a fost din
nou schimbat, fiind instalată o limită maximă de vârstă de 23 de ani.
 Stadioane

• Din cauza numărului mare de stadioane necesare pentru organizarea unui turneu
olimpic de fotbal, CIO a permis utilizarea unor stadioane aflate în alte orașe decât
gazda Jocurilor Olimpice. Aceste stadioane au fost chiar și la peste 3.000 de kilometri
de orașul gazdă, precum cazul Olimpiadei din 1984, de la Los Angeles, când unele
meciuri au avut loc pe coasta de est a Statelor Unite.
 Turneul masculin

Europa – 4
Ca și la Campionatul Mondial, calificările Asia – 4 (inclusiv țara gazdă China)
pentru competiția olimpică au loc pe fiecare Africa – 3
continent în parte. Confederațiile America de Sud – 2
continentale organizează turnee speciale de America de Nord – 2
calificare Under-23, mai puțin Europa, unde Oceania – 1
echipele calificate sunt decise dintre
finalistele turneului continental
Under-21. Pentru Jocurile Olimpice din 2008,
locurile au alocate astfel:
Legile jocului
Legea 1: Terenul de joc
Legea 2: Mingea
Legea 3: Numărul jucătorilor
Legea 4: Echipamentul jucătorilor
Legea 5: Arbitrul
Legea 6: Arbitrii asistenți
Legea 7: Durata partidei
Legea 8: Lovitura de începere și de reluare a jocului
Legea 9: Mingea în joc și afară din joc
Legea 10: Înscrierea unui gol
Legea 11: Ofsaid-ul
Legea 12: Faultul și comportamentul nesportiv
Legea 13: Loviturile libere (directă și indirectă)
Legea 14: Penalti-ul
Legea 15: Aruncarea de la margine
Legea 16: Degajarea
Legea 17: Cornerul
MINGEA DE FOTBAL

Mingea folosită în fotbal se numește minge de fotbal. În regula a doua a

fotbalului se menționează că mingea trebuie să fie o sferă umflată cu aer, cu o
circumferință de 60–70 cm, o greutate de 248-348 de grame, umflată la o
presiune de 60-110 kPa, și acoperită cu piele sau alt material asemănător.
JUCATORI SI ECHIPAMENT

Fiecare echipă este alcătuită din maximum 11 jucători (excluzând rezervele),

dintre care unul trebuie să fie portarul. Regulile spun că minimul de jucători
acceptat într-o echipă este de 7. Există o varietate de poziții în care jucătorii sunt
amplasați de către un antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în
regulamentul fotbalistic.
Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se
permite să atingă mingea cu mâinile. Totuși, nici el nu are voie să facă acest
lucru în afara suprafeței de pedeapsă (careul de 16 metri) din fața porții sale.

Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi

(jambiere) și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea
fi periculos pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).

Un anumit număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul maxim
de înlocuiri, în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3. La
alte niveluri acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o
schimbare sunt accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp
pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.
Faultul și comportamentul nesportiv
Cartonașul galben Cartonașul roșu

Jucătorii de fotbal sunt avertizați cu cartonaș galben și eliminați cu cartonașul

roșu. Aceste culori au fost introduse la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 și,
de atunci, sunt folosite constant.Un arbitru acordând unui jucător cartonașul
galben pentru o intrare nesportivă.Faultul se produce în momentul în care un
jucător comite o faptă nesportivă citată de Regulamentul de fotbal, în timp ce
mingea se află în joc. Ele se regăsesc în Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt
hențul (jucarea mingii cu mâna), tragerea unui adversar, împingerea unui
adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă directă sau lovitură de la 11 metri
(dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16 metri). Celelalte se pedepsesc cu
lovitură liberă indirectă.
Faultul și comportamentul nesportiv
Cartonașul galben Cartonașul roșu

Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe gazon,

cât și la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt
considerate a fi împotriva spiritului jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben
sau cu cartonaș roșu (eliminare).

In ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă: simularea.

Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură liberă
(eventual un penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil contact între el și
jucătorul advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de
arbitrii, simularea este acum considerată "gest nesportiv" și este sancționată cu
cartonaș galben.
OFSAID

Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața

mingii (mai aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers.
Adesea se spune că această regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să
aștepte mingea într-un singur loc, cât mai aproape de poarta adversă. Dar, în
realitate, legea este similară celei din rugby. Detaliile și aplicarea acestei legi sunt
complexe și de multe ori ea naște controverse
TIMPUL
Timpul normal de joc

Un meci obișnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte
45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este, de obicei, de 15 minute.
Prelungirile

Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp se
pierde cu schimbările, cu asistența medicală oferită jucătorilor accidentați, cu
avertizarea și eliminarea jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel
de evenimente, arbitrul hotărăște prelungirea reprizei;[20] durata cu care se
prelungește rămâne la atitudinea arbitrului și doar el stabilește când fluieră
încheierea reprizei. Nu există alți oficiali care să cronometreze meciul, deși
arbitrii asistenți pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În
meciurile la care există și arbitru de rezervă, acesta este înștiințat de arbitru cu
câte minute se va prelungi meciul, iar el indică jucătorilor și spectatorilor numărul
de minute, ridicând o tabelă pe care stă scris acest număr.
Reprizele de prelungiri și loviturile de
departajare
#Penalti
În unele competiții, dacă meciul se încheie la egalitate, se joacă încă 2 reprize de
prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacă și după terminarea acestora scorul
rămâne egal, se execută lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se
stabili echipa învingătoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în
considerare la rezultatul final.

În competițiile în care se joacă două manșe (fiecare tur presupune ca echipele să

joace 2 meciuri între ele) se poate utiliza așa-numita regulă a golului marcat în
deplasare, în cazul în care echipele se află la egalitate pe totalul celor două
manșe. În cazul în care echipele sunt egale și la numărul de goluri marcate în
deplasare, există 2 variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare,
ori meciurile se consideră încheiate la egalitate și se dispută un nou meci
INSCRIEREA UNUI GOL

Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului,

acesta fiind și scopul jocurilor de futsal, handbal, polo, etc.. În fotbal, golul este
reglementat prin legea a zecea a jocului de fotbal, Metode de înscriere a unui
gol.[1] Pentru ca un gol să fie considerat valabil, mingea trebuie să depășească
linia porții. Câștigătoare este declarată echipa care înscrie cele mai multe goluri.