Spiridusul

A fost odata un baiat īnaltut si subtirel, cu parul balai, Nils Holgersson. Baiatul era un
nazdravan si, īn dimineata aceea de duminica, era tare bucuros ca urma sa ramāna
singur acasa pentru cāteva ceasuri. strengarul planuia sa ia pusca tatalui sau si sa
traga cu ea dupa pofta inimii.
Era o zi stralucitoare de primavara.
Tufele si copacii īnmugurisera, cerul era senin, iar īn ograda gainile si gāstele se
preumblau agale. Vacile din grajd se auzeau mugind din cānd īn cānd. Baiatul atipi īn
atmosfera asta placuta si, cānd se trezi, vazu cu uimire īn oglinjoara aflata chiar īn fata
lui ca pe marginea sipetului cu vechituri al mamei se afla un spiridus īnalt de o
schioapa. Avea chipul batrānicios, dar era īmbracat tare frumos, cu haine negre, cu
guler si mansete de dantela, cu catarame de argint la pantofi. Spiridusul statea si
privea foarte atent un pieptar brodat, de moda veche.
Baiatului, ce-i dadu prin cap. Lua de la fereastra o plasa veche si o arunca peste sipet si
peste spiridus. Acesta, sarmanul, porni a se ruga de baiat sa-i dea drumul, īi spuse ca
facuse numai bine īntotdeauna, apoi īi fagadui un fluier vechi, o lingura de argint si un
ban de aur. Nils Holgersson nu prea fu atras de oferta, dar, īn acelasi timp, īi era cam
teama de spiridus si s-ar fi bucurat sa scape de el, asa ca ridica plasa. Deīndata,
strengarul simti o palma pe obraz si se pravali pe jos īn nesimtire.
Cānd se trezi, baiatul vazu ca era singur, ca toate erau la locul lor, plasa era pe
fereastra, capacul sipetului era coborāt si, daca nu ar fi simtit īnca fierbinteala palmei pe
obraz, ar fi crezut ca a visat. Se ridica si porni catre masa, dar fu mirat sa vada ca
trebuie sa faca mai multi pasi ca de obicei. strengarul īncerca sa seada pe jilt, dar trebui
sa se catere īntāi pe stinghia acestuia. Gāndi ca spiridusul a vrajit camera si toate
lucrurile din ea, dar dadu cu ochii de oglinda. Nils Holgersson vazu ca era acum īnalt
doar de o schioapa si īntelese ca spiridusul īl transformase īntr-un pitic drept
pedeapsa.
 Gāstele salbatice
Speriat, Nils Holgersson īnchise ochii, apoi se uita īn oglinda, sperānd ca vraja luase
sfārsit. Dar nu, era tot de o schioapa, cum īl transformase spiridusul. Sari prin camera
si īl cauta peste tot, dar acesta disparuse. Atunci īsi aminti ca auzise de la maica-sa ca
spiridusii se adapostesc prin grajduri si alerga īntr-un suflet afara.
Īn tinda īsi gasi galentii, pe care spiridusul īi facuse mici de tot, precum īi facuse si
hainele. Acum īntelese baiatul ca nenorocirea lui avea sa dureze multa vreme.
Cānd īl vazu, o vrabie īncepu sa rāda de el, anuntānd toate vietatile din ograda ca Nils
Holgersson, pazitorul gāstelor, devenise un prichindel. Cocosul, īncuviintat de gaini, se
bucura cu voce tare, caci Nils īl trasese de creasta, chiar si gāstele erau multumite, īnsa
Nils ramase uimit de faptul ca īntelegea ce spun toate vietuitoarele. Aparu si pisica, iar
Nils o ruga frumos sa-i spuna unde l-ar putea gasi pe spiridus. Pisica nu-i spuse, caci
era suparata pe el fiindca o trasese adesea de coada. Uitānd cāt e de mic, si suparat ca
nu vrea sa-i spuna, Nils se repezi sa o traga iar de coada. Pisica se zbārli, scoase
ghearele si-l trānti cu usurinta la pamānt. Apoi īl lasa īn pace, de dragul mamei sale.
Ajuns īn sfārsit īn grajd, Nils nu avu parte de o primire prietenoasa. Cele trei vaci nu īl
puteau ierta ca asmutise cāinii pe ele, ca uneia īi pusese pe ureche o viespe, iar pe alta
o lovise mai demult cu galentul de lemn pe spinare. Baiatul vru sa le spuna ca acum īi
pare rau, ca pe viitor se va purta frumos, dar vacile faceau o larma atāt de mare, ca Nils
īntelese ca nu voiau sa īl ajute.
Necajit, Nils Holgersson se duse la zidul care īmprejmuia gospodaria micuta a parintilor
sai. Privi cu drag casuta de paianta, spoita cu var si cu acoperis de paie, la micile
soproane si hambare, la ogorul īngust pe care un cal abia putea sa se īntoarca.
Trist, se uita apoi la cer si urmari cu privirile pe cer stolurile de gāste. Gāstele
salbatice coborāra pe pamānt, īndemnānd gāstele domestice sa vina si ele. Cele tinere
ar fi venit, dar cele batrāne le potoleau pe data spunānd ca vor suferi de foame si de
frig. Unui gāscan tānar īnsa īi veni asa un dor de duca, īncāt cānd mai trecu un stol
īncerca sa īsi ia si el zborul. Gāscanul nu era deprins sa zboare si cazu greoi la
pamānt, strigānd la gāstele salbatice sa īl astepte. Nils īl auzi si, uitānd ca acum era un
prichindel, prinse cu amāndoua bratele gātul gāscanului, pentru a-l opri sa zboare din
ograda parintilor lui.
Gāscanul īsi lua zborul, iar Nils Holgersson se trezi calare pe el, īn īnaltul cerului, īn
mijlocul stolului de gāste salbatice.
 Pānza cadrilata
Īn zbor, Nils Holgersson vazu sub ei o pānza cadrilata cu o sumedenie de patrate
mari si mici si se mira foarte cānd afla de la gāste ca erau ogoare si islazuri. Patratele
verzi de pe asa-zisa pānza cadrilata erau ogoare de secara semanate īn toamna
trecuta, cele galbene erau ogoare cu miristi de la grānele secerate īn vara trecuta, iar
cele negre - pasuni pascute sau araturi.

Pānza cadrilata avea si patrate tuciurii, cu chenare galbene - paduri de fagi īn care fagii
tineri de pe margini īsi pastrasera peste iarna vesmāntul de frunze galbene. Terenurile
pe care se aflau case aratau ca niste patratele de culoare īnchisa, sure la mijloc, iar
gradinile ca niste patrate verzi la mijloc si colorate īnchis pe margini.
Gāstele nu zburau īn linie dreapta, ci de la o ferma la alta, schimbānd cuvinte cu
pasarile din gospodarii. Cānd vedeau gāste domestice, le chemau īn gluma cu ele la
munte, iar acestea raspundeau ca pleaca prea devreme, ca e īnca iarna. Atunci cele din
vazduh le chemau īn rās si le spuneau ca le vor īnvata sa zboare si sa īnoate, spre
supararea celor de pe pamānt. Cele din aer rādeau si spuneau ca acelea de jos
nu sunt gāste, ci oi neroade. Gāstele de jos se suparau si mai rau si le blestemau sa le
īmpuste vānatorii.
Nils Holgersson rāse cu pofta de toate aceste certuri, pāna cānd īsi aminti de situatia lui
trista si īncepu sa plānga. Dupa un timp īsi reveni si se bucura de mireasma rasinii care
ajungea pāna acolo sus, apoi se bucura ca aceasta calatorie īl scapase de orice griji si
necazuri.
 Seara
Deasupra pānzei cadrilate, īn fruntea stolului de gāste, zbura Akka de la Kebnekajse,
o gāsca batrāna de peste o suta de ani, care dispretuia foarte mult gāstele
domestice. Martin, gāscanul lui Nils Holgersson, nu era obisnuit sa zboare si obosi
iute. Gāstele celelalte īi tot strigau lui Akka sa īncetineasca, dar aceasta raspundea ba
sa zboare mai repede, ba sa zboare mai sus, iar īn final spuse ca, daca nu e īn stare sa
urmeze stolul, sa se īntoarca acasa.

Gāscanul cel alb, īnsa, avea ambitia sa dovedeasca gāstelor salbatice ca si o gāsca
domestica este capabila sa migreze, sa zboare spre Laponia. Nils īi spuse ca poate ar fi
mai sanatos sa se īntoarca acasa, dar asta īl mānie asa de tare, ca īncepu sa zboare
mai bine, mentināndu-se īn stol.
Seara, poposira pe malul lacului Vomb. Īn mijloc, apa era acoperita cu un strat de
gheata īnnegrita si crapata, gheata de primavara. Pamāntul de pe mal era golas, doar
sub crengile pinilor mai erau petice de gheata. Noaptea se apropia si, odata cu ea, frigul
era din ce īn ce mai patrunzator.
Nils Holgersson, īnfrigurat si īnfometat, se gāndea cu teama ca nu vor avea ce mānca,
nici unde se adaposti. Privi spre Martin, dar gāscanul statea nemiscat, cu capul plecat si
ochii īnchisi. Abia mai rasufla, parea pe moarte. Nils īl īmpinse cu toate puterile lui spre
apa si īl īndemna sa bea, ca sa īsi revina. Gāscanul bau putin, apoi īncepu sa īnoate
tantos printre trestii, unde īnotau si gāstele salbatice. Drept multumire, īi prinse un pui
de biban lui Nils, iar acesta īl mānca asa crud, fara sa faca mofturi la māncare.
Gāstele salbatice iesira si ele din apa. Cei doi se dusera īn īntāmpinarea lor. Akka īi
īntreba cine sunt. Martin spuse ca e un gāscan domestic care vrea sa le dovedeasca
faptul ca si gāstele domestice sunt curajoase, nu numai cele salbatice. Akka admira
īndrazneala cu care raspunsese si accepta sa īl lase cu ele. Cānd īi veni rāndul lui Nils
sa se prezinte si le spuse ca era un baiat prefacut īn prichindel, Akka īi spuse ca ele nu
vor sa aiba de-a face cu oamenii, fie ei mari sau mici, asa ca sa se īntoarca la el acasa.
Martin gāscanul spuse ca īn cazul asta va pleca si el, caci īi fagaduise sa nu se
desparta de el si nu voia sa īsi calce cuvāntul.
Seara se dusese, era noapte, asa ca mersera la culcare, pe gheata din mijocul lacului.
Nils Holgersson asternu un strat de iarba peste gheata, ca sa nu degere gāscanul.
Acesta, la rāndul sau, īl apuca cu ciocul de camasa si īl baga sub o aripa, asa ca
baiatul dormi īn puf, la caldura.
 Noaptea

Noaptea, stratul de gheata, care seara fusese īn mijlocul lacului, a ajuns lānga mal. A
profitat de asta jupān Smirre, vulpoiul, care ochise gāstele de cu seara. Alunecānd pe
gheata si prinzāndu-se cu ghearele de ea, vulpoiul īnsfaca de o aripa o gāsca si o tuli
pe mal. Nils Holgersson, care auzise si vazuse totul, sari si o lua la fuga dupa el.
Ajunsera īn padure. Baiatul, care credea ca jupān Smirre e un cāine, caci nu īl vazuse
prea bine īn īntunericul noptii, īi tot striga sa lase gāsca. Ba chiar īl ameninta ca īl va
spune stapānului sau. Pe vulpoi, care vazuse ce prichindel īl urmareste, īl umfla rāsul,
de era sa scape gāsca din gura. Era un mare tālhar, cunoscut īn tot tinutul ca hot de
gaini si gāste. Nils īl ajunse, fiindca alerga repede ca un spiridus ce era, si īl prinse de
coada. Vulpoiul īi rāse īn nas, īnsa scapa pasarea, care īsi lua zborul spre lac.
Suparat, jupān Smirre vru sa īl īnhate cu coltii pe Nils. Prichindelul, istet, se tot tinea de
coada vulpoiului si, cānd acesta se īntorcea, el ajungea īn spatele lui. Atunci vulpoiul
īncepu sa se rasuceasca īnnebunit īn jurul lui, stārnind un vārtej de frunze uscate. Cānd
simti ca nu mai are putere, Nils se urca iute īntr-un fag tānar. Vulpoiul se aseza sub
copac si īncepu sa astepte, nevrānd sa ramāna de ocara ca nu a fost īn stare sa-i vina
de hac unui prichindel. Nils vazu cu groaza ca nu are cum sa treaca īn alt copac si ca
nu avea ce sa faca altceva decāt sa stea acolo toata noaptea si sa astepte acolo
dimineata. Noroc ca frica de a nu cadea l-a tinut treaz si nu a īnghetat pe crenguta pe
care statea.
Soarele rasari, alungānd noaptea si īnrosind toate cele, norii de pe cer, scoarta neteda
a fagilor, chiciura care acoperea totul. Ghionoaia īncepu sa ciocaneasca īn trunchiurile
copacilor, veverita se ivi cu o aluna īntre labute, graurul si pitigoiul prinsera a cānta. Īn
scurta vreme se ivira īn īnaltul cerului si gāstele. Nu īl mai cautau pe Nils Holgersson,
credeau ca vulpoiul īl māncase demult...
 Hārjoana gāstelor
Pāna pe la amiaza nu se īntāmpla nimic. Nils Holgersson ramase īn copacelul lui,
iar jupān Smirre, dedesubt, la pānda. Deodata se ivi o gāsca salbatica, ce zbura
sovaielnic printre trunchiuri, īncepānd hārjoana gāstelor. Vulpoiul se repezi sa o
prinda, dar nu izbuti. Aparu alta gāsca, zburānd mai jos decāt prima. Trecu pe lānga
vulpoi, acesta sari sa o prinda, cu acelasi rezultat ca la prima.
Trecura pe rānd a treia si a patra, apoi trei deodata si apoi cinci, pe sub nasul vulpoiului,
ademenindu-l, toate cele treisprezece gāste salbatice, cu penele lor īnchise la culoare.
La final trecu o gāsca alba ca zapada, luminānd īntunecimea padurii. Era Martin, dar
nici pe acesta nu reusi jupān Smirre sa īl prinda.
Vulpoiul īsi aminti de Nils si privi īn copac. Nils Holgersson profitase de faptul ca
vulpoiul fusese ocupat cu gāstele si fugise. Smirre nu avu timp sa se gāndeasca prea
mult la prichindel, caci reīncepu hārjoana gāstelor. Gāstele se īntoarsera si īncepura sa
zboare deasupra lui, īncet si cāt se poate de jos. Vulpoiul le urmarea si, din cānd īn
cānd, sarea sa prinda cāte una, dar mereu gāsca īi scapa. Desi trecuse prin multe,
gloantele vānatorilor īi suierasera adesea pe la urechi si fusese urmarit de cāini de
multe ori, jupānul vulpoi nu simtise atāta neputinta ca acum, cānd nu izbutea cu nici un
chip sa prinda o gāsca.
Desi nu mai era chiar tānar, jupān Smirre era foarte aratos. Le uimise si pe gāste cānd
īl vazusera prima oara. Blana rosiatica lucea, pieptul īi era alb si īnfoiat, botul negru, iar
coada stufoasa. La sfārsitul zilei aceleia, īnsa, vulpoiul devenise de nerecunoscut.
Blana īi era zbārlita si uda de naduseala, ochii īsi pierdusera stralucirea, vulpoiul gāfāia
si limba īi iesise de un cot.
Hārjoana gāstelor continua, desi Nils Holgersson scapase demult. Gāstelor nu le pasa
ca vulpoiul era prapadit, dar si plin de īnversunare. Nu se oprira decāt cānd Smirre
cazu pe un morman de frunze uscate, istovit, gata sa-si dea sufletul. Luāndu-si zborul
gāstele īi strigara ca asta pateste cine cuteaza sa se lege de Akka de la Kebnekajse.
 In parcul Oved
Dupa ce fu salvat de gāste, pentru Nils Holgersson īncepu o saptamāna care paru ca
nu se mai sfārseste. Stolul de gāste poposi īn parcul Oved. Aici se afla manastirea
Oved, lānga curtea unui castel mare si impunator, pe malul lacului. Zburānd deasupra
lui, gāstele glumira pe seama unui dulau, iar Nils īncepu sa rāda, gāndindu-se cāte
glume vor spune gāstele īn calatoria deasupra Suediei.
Prichindelul si aminti apoi ca, de fapt, el fusese trimis īnapoi acasa si, chiar daca
salvase gāsca atacata de jupān Smirre, nimeni nu īi spusese ca va ramāne cu stolul.
Gāstele pasteau ore īn sir pe un ogor, īn timp ce Nils cauta īn parcul Oved, prin
tufisurile de aluni, ceva alune ramase neculese de anul trecut. Dupa ce māncau bine,
gāstele zburau la lac si se jucau īn apa, īmbiindu-l pe gāscanul Martin sa se ia la
īntrecere cu ele īn zbor, la alergare sau īnot. Gāscanul domestic era cam greoi, dar īsi
dadea toata silinta. Cānd oboseau, se odihneau, iar dupa-amiaza o luau de la capat.
Nils a cautat toata saptamāna sa fie cāt mai cuminte, ba chiar a salvat o veverita din
captivitate, apoi l-a salvat chiar pe Martin, pe care īl prinsesera niste oameni. Gāstele
pareau ca nu stiu nimic si nu spuneau nimic despre calatorie. Īntr-o zi veni
īnsasi Akka la el sa īl īntrebe daca a gasit de māncare si, aflānd ca nu gasise nimic īn
ziua aceea, īi aduse chiar ea o tufa uscata plina de seminte.
Akka īl lasa pe Nils Holgersson sa manānce, apoi īi spuse ca se plimba prin parcul
Oved prea fara grija, īntrebāndu-l daca stie care sunt dusmanii de care trebuie sa se
fereasca, el fiind atāt de mic. Apoi īncepu sa īnsire animalele periculoase: prin parc
erau vulpea si jderul, pe malul lacului-vidrele, pe lānga zidurile de piatra-nevastuicile, iar
sub mormanele de frunze uscate-napārcile. Cānd e pe cāmp, sa se fereasca de
pasarile rapitoare, īn alunis de gaie, dupa asfintit de bufnita, si peste tot de cotofene si
de ciori.
Bietul baietel, cānd auzi ca sunt atātea animale care ar putea sa īl atace, īntreba cum
se poate apara. Akka īl īnvata sa lege prietenie cu animalele mici din padure si de pe
cāmp, cu veveritele si cu iepurii, cu pitigoii, cu ticlenii si cu ciocārliile. Toate īl vor vesti
de primejdie, īi vor face rost de ascunzatori sau se vor uni sa īl apere.
Trecu saptamāna. Cu toate faptele lui bune, Nils nu primise nici un semn de la gāste ca
le va īnsoti mai departe, iar el nu īndraznea sa le īntrebe. Duminica, statea cocotat īntr-
un tufis mare de rachita si cānta dintr-un fluier de trestie, īnconjurat de pasarele.
Deodata vazu ca vine Akka, urmata de gāstele asezate īn sir. Ea se apropie si īi spuse
ca a vorbit cu spiridusul care īl vrajise si l-a īnduplecat sa īl transforme la loc īn om
deīndata ce se va īntoarce acasa.
Spre uimirea Akkai, pe Nils īl podidi plānsul si īi spuse urlānd īn culmea deznadejdii ca
lui nu īi pasa daca va mai fi sau nu om, dar dorinta lui cea mai fierbinte este sa
calatoreasca spre Laponia cu ele. Nils nu iubise niciodata pe nimeni, nici parintii, nici
colegii de scoala, nici īnvatatorul. Se īmpacase numai cu Osa si Mats, o fetita si un
baiat īmpreuna cu care pazise gāstele pe cāmp. Acum īnsa le īndragise pe gāste si se
simtea tare bine īn mijlocul lor, ceea ce īi si spuse Akkai. Cānd auzi, Akka se lasa
īnduplecata si se īnvoi sa īl ia cu ele mai departe īn calatorie. Nils Holgersson izbucni
din nou īn plāns, de data asta de fericire.
 Dansul cocorilor
Īn sud-estul Suediei se afla peninsula Kulla. Capatul care se scalda īn mare este
muntele Kulla, de ale carui poale se izbesc talazurile īnspumate. Din vremuri stravechi,
īn fiecare an la īnceput de primavara, se īntālnesc aici la jocuri, pe un tapsan, toate
animalele. Dintre jocurile animalelor, cel mai frumos si mai vestit este dansul
cocorilor.
Stolul gāstelor salbatice se afla prin partea locului chiar la vremea jocurilor, asa ca
hotarāra sa mearga si ele acolo. Nils Holgersson calatori pe spinarea barzoiului
Ermenrich, care se alaturase stolului si caruia Nils īi facuse un mare bine. Barzoiul
facuse o multime de acrobatii, ba plutise linistit, cu aripile desfacute, ba se aruncase īn
gol ca un pietroi, ba zburase īn cercuri īn jurul Akkai.
Patrupedele, vulpi, iepuri, sobolani, soareci, sosira si se instalara pe colnicele din jurul
tapsanului, fiecare neam tināndu-se deoparte de celelalte, desi obiceiul vechi era ca
īntr-o astfel de zi sa traiasca īn pace, fara ca animalele pradatoare sa le atace pe
celelalte. Dupa ce se instalara, sosira nourasi de ciocārlii sure, de pitigoi rosii-suri-albi,
de grauri pestriti si de tigleni cu pene galbene si verzi. Sosi apoi un nor mare de vrabii si
nici nu se asezara bine ca sosi cel mai mare nor, gri-albastrui, compus din stoluri de
ciori obisnuite, ciori baltate, stancute si corbi.
Pe cer aparura si fel de fel de linii si semne, stoluri de cocosi de padure, pasari
īnotatoare de tot felul si, la urma, gāstele, īntre care si cārdul Akkai. Dupa ce se
asezara la locurile lor, īncepura jocurile. Deschiderea a facut-o dansul ciorilor, dar tosi
asteptau dansul cocorilor. Se īmpartisera īn doua si cele doua stoluri zburau unul dupa
altul, se īntālneau, se īntorceau si o luau de la capat. A urmat goana iepurilor. Īnsirati
unul dupa altul fugeau repede, de le fālfāiau urechile, faceau piruete si sarituri, unii se
dadeau de-a berbeleacul, altii mergeau īn doua labe. Totul era atāt de vioi si de hazliu,
se simtea ca venise primavara, asa ca le placu tuturor vietuitoarelor, care īncepura sa
rasufle mai repede. Urmara pasarile de padure. Sute de cocosi de padure, cu pene
negre stralucitoare si cu sprāncene rosii, navalira pe crengile unui stejar mare aflat īn
mijlocul tapsanului. Pe rānd, de la cel aflat īn vārful copacului pāna la cei aflati pe
crengile de la poale, īsi umflara penele, coborāra aripile si ridicara coada, lungira gātul
si īncepura sa fluiere, īnchizānd ochii. Tuturor vietuitoarelor li se īnfierbānta sāngele,
simtind ca primavara venise īntr-adevar.
Deodata īn spatele gāstelor se strecura o vulpe, o gāsca dadu alarma, vulpea o īnhata,
mai mult ca sa o faca sa taca si toate gāstele se ridicara īn zbor deasupra tapsanului.
Pe colnicul gāstelor ramase jupān Smirre, cu o gāsca moarta īn gura...
Toata viata avea sa se caiasca Smirre pentru asta. Vulpile aflate acolo īl judecara si īl
pedepsira foarte aspru. Fu surghiunit pentru totdeauna de lānga sotie si copii, din
vizuina lui, urmānd sa plece cāt mai departe, īn exil pe meleaguri straine. Si ca sa stie
toti ca era un surghiunit, vulpea cea mai batrāna din soborul de judecata īl lasa fara
urechea dreapta.
Urmara luptele cerbilor, care facura sa le clocoteasca sāngele īn vine privitorilor, si
jocurile de primavara se īncheiara cu dansul cocorilor. Cenusii, cu pene rosii la gāt,
alunecau, se leganau, tinānd gāturile īntinse si aripile desfacute cu multa gratie. Toate
vietuitoarele uitara de lupta, toate tānjeau sa zboare, sa se īnalte deasupra norilor, ca si
cocorii.
 Uzina metalurgica
Plecate de la jocurile animalelor, dupa ce trecura prin mai multe peripetii, gāstele
ajunsera deasupra regiunii Bergslagerna. De sus, Nils Holgersson zari munti, cu mine
din care se scoteau minereuri afara cu elevatoarele, paduri, īn care erau orasele
īnconjurate de cabluri si funiculare, vazu trenuri lungi care duceau de la mine la uzina
metalurgica minereu de fier si carbuni si plecau cu bare, table sau sārma.

Tocmai cānd Nils se minuna mai tare, se isca o vijelie care īl arunca de pe spinarea lui
Martin si īl facu sa cada la pamānt ca o frunza, plutind īncolo si īncoace. Cānd se
dezmetici din cazatura, vazu ca ajunsese īntr-o īncapere mare si īntunecoasa, ca o
vagauna, o veche mina de fier.
Īncerca sa se catere pe pereti, dar īn spate i se ivi o ursoaica cu pui. Īl dadu jos si īsi
chema puii, pe Mormaila si Bombanila, sa se ospateze. Ursuletii pornira sa se joace cu
el, īn loc sa īl manānce si, din joaca, ajunsera sa se īncaiere. Nils profita, fugi la perete
si īncepu sa se catere, ursuletii īl vazura si īl prinsera, īi dadura drumul si o luara de la
īnceput cu haituiala. Obositi, puii de urs adormira pāna la urma, dar adormi si Nils, care
era frānt de oboseala.
Cānd se trezi, Nils Holgersson dadu cu ochii de ursul cel mare, tatal ursuletilor. Acesta
se repezi sa īl manānce, noroc ca Nils avea niste chibrituri la el, aprinse unul si īi dadu
ursului o idee. Īi ceru lui Nils sa aprinda uzina metalurgica, ca sa plece toti oamenii si sa
lase animalele sa traiasca linistite īn padure.
Lui Nils īi īngheta sāngele īn vine cānd auzi una ca asta. Se gāndea ca oamenii au
nevoie de fier ca sa faca plugul cu care arau pamāntul, securea cu care taiau lemne
pentru case si pentru foc, secera de taiat grānele cānd s-au copt. Fier era si īn cuie, īn
broastele de la usi, īn sinele si īn vagoanele de tren, īn ace, foarfeci si cratite, dar cāte
lucruri nu mai erau īnca...
Nils nu avu curaj sa-i spuna imediat ursului ca nu vrea, de teama sa nu-l manānce pe
loc, apoi īsi lua inima īn dinti si spuse "Nu!". Ursul īl si prinse īn gheare, dar tocmai
atunci se auzi zgomotul facut de un cocos de pusca. Nils Holgersson īi striga ursului sa
fuga, altfel va fi īmpuscat. Ursul fugi cu tot cu Nils si, cānd ajunsera departe de
primejdie, īi dadu drumul. Īi multumi ca īi salvase viata si īi spuse la ureche ce sa le
spuna ursilor pe care īi va mai īntālni īn calea sa, ca sa nu īi puna viata īn primejdie.
 Īnapoi acasa
Īntr-o zi cetoasa de toamna, cārdul de gāste poposi pe un ogor, nu departe de
Vemmenhog, satul lui Nils Holgersson. Akka īi spuse ca ar fi momentul sa se duca
īnapoi acasa, la familie, si chiar īl conduse pāna īn apropiere. La despartire īi spuse lui
Nils sa nu uite ca Suedia e mare si oamenii ar trebui sa le lase vietatilor salbatice
cāteva insule nelocuite, cāteva lacuri si balti, cāteva paduri pustii. Īl māngāie cu ciocul
de cāteva ori, apoi īsi lua zborul.
Nils Holgersson se strecura īn grajd si gasi aici o vaca, nu trei, cāte erau cānd plecase
el de acasa. Aceasta īi spuse ca parintii lui nu o duc prea bine. Au vāndut cele doua
vaci ca sa cumpere un cal, dar calul a capatat un betesug si nu a putut munci toata
vara. Parintii lui Nils erau tare necajiti si pentru altceva. Ei credeau ca Nils, cānd
disparuse de acasa, furase gāscanul si erau tare māhniti ca baiatul lor plecase ca un
hot.
Necajit, Nils trecu īn grajdul calului. Īi spuse cine e, iar calul īi raspunse ca nu avea un
renume prea grozav pe acolo, ceea ce īl mira, pentru ca arata ca un baiat de treaba,
foarte mic, ce e drept. Nils īl īntreba ce are de nu poate merge, iar calul spuse ca nu
este bolnav, cum cred stapānii, ci i s-a īnfipt ceva ascutit īn picior, probabil un fier, si nu
poate calca.
Nils Holgersson scrijeli ceva cu briceagul pe copita calului si tocmai cānd termina īi auzi
pe parintii lui venind acasa. Erau slabi si necajiti si vorbeau despre datorii, despre
īmprumuturi. Tatal lui spunea ca nu s-ar mai īmprumuta la nimeni, mai bine ar vinde
casa. Mama nu voia, spunea ca daca se īntoarce Nils si nu īsi mai gaseste familia
acolo, ce se face el.
Tatal lui Nils intra īn grajd, sa vada ce face calul si vazu ca pe copita e scrijelit ceva. Se
uita si citi cu mirare cuvintele: "Scoate fierul din picior!" Pleca sa caute ceva sa scoata
fierul. Īn timpul asta, Martin gāscanul, care se pricopsise īn calatorie cu o familie:
Dunfin, nevestica lui buna si frumoasa si sapte bobocei, veni si el cu toata ceata sa le
arate unde īi fusese casa, adica despartitura gāstelor din grajdul vacilor.
Mama lui Nils vazu frumusete de gāste din grajd, sari si trānti usa, prinzāndu-le acolo.
Martin īncepu sa tipe cāt īl tinea gura, iar Nils, desi nu prea voia sa īl vada parintii lui
asa mic, aparu īn usa strigānd sa lase gāstele īn pace. Parintii sai īl īmbratisara cu
bucurie, spunāndu-i ca a crescut si arata bine. Atunci Nils se uita la el īnsusi si īsi dadu
seama ca spiridusul se tinuse de cuvānt: odata reīntors acasa, īsi recapatase
īnfatisarea. Nu mai era un prichindel. Era acum un baiat mare si frumos.
A doua zi gāstele salbatice pornira mai departe īn drumul lor. Baiatul ramase īn familie,
la ai lui. Voind sa-si ia ramas bun de la gāste, Nils Holgersson descoperi ca nu le
mai īntelege graiul. Atunci le māngāie cu drag pe fiecare si le urmari cu privirea pāna
cānd se pierdura īn zare.