Dragostea e ca un joc de sah ... se joaca cu mintea ...

se castiga cu inima si
uneori te obliga la sacrificii ... dar totdeauna trebuie sa protejezi „Regina” si
sa nu lasi „Regele” in sah ... pentru ca-n viata sunt mai multi „Nebuni” ca pe
tabla ... si ar fi pacat ca partida sa devina doar ... „Remiza”...
TE IUBESC !
Te iubesc o clipa, te iubesc o noapte
Te iubesc atunci cand imi vorbesti in soapte
Te iubesc cand zorii imi ating privirea
Te iubesc sa aflu ce e fericirea
Te iubesc cand visele ma fura-n ele
Te iubesc cand luna iese printre stele
Te iubesc cand noaptea ma cuprinde-n brate
Te iubesc in clipa ce imi da sperante...
Te iubesc tacut si te iubesc curat
Iubesc ce iti amintesti,iubesc ce ai uitat
Iubesc cand imi vorbesti, iubesc atunci cand taci
Te iubesc mai mult in toate cate faci
Te iubesc cand norii grei pe cer se-aduna
Te iubesc cand tandru imi spui... Noapte buna !
Te iubesc cand zorii imi daruiesc dulceata
Te iubesc iubito,... Buna dimineata !
Te iubesc in vise, te iubesc pe tine
Te iubesc acum si-n clipa care vine
Te iubesc din suflet, gandul mi-l ascult
Te iubesc mereu din ce in ce mai mult...
Dragostea nu moare, niciodata
Dragostea ramane-n inima curata
Tu esti fericirea, coltul meu de rai
Tu esti tot ce am, esti tot ce poti sa-mi dai
Tu imi esti minunea care ma invata
Sa iubesc frumos tot ce iubesc in viata
Tu deschizi o poarta fericirii mele
Tu imi aduci in suflet lumina din stele...
Te iubesc o clipa, te iubesc o noapte
Te iubesc atunci cand imi vorbesti in soapte
Te iubesc cand zorii imi ating privirea
Te iubesc sa aflu ce e fericirea
Te iubesc in mine, ma imbrac cu tine
Ma cufund in lacrimi, ochii plang, mi-e bine
Te iubesc aievea, ca o primavara
Te iubesc din nou ca prima oara...
Te iubesc oricat si te iubesc oricum
Am un singur suflet, am un singur drum
Trece peste mine timpul si-mi doresc
Toata viata mea sa... TE IUBESC !

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!

Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea

Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte

Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,

Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca
Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!

La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

Gândeste-te, n-ar fi păcat...

Invata-mă cu ce să-ncep intai

si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;

ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas

iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi rămas.

Invata-mă cu ce să-ncep si cum

să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a născut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să stie

c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pământ si sura vesnicie
să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o să murim si noi odata,

gandeste-te: n-ar fi pacat să moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,

si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

Oricat de puternici am fi, simtim nevoia de siguranta si ocrotire. Suntem oameni si avem
nevoie de iubire. Suntem impovarati de amurg si toamne, dar printre atatea lacrimi si
zboruri frante, nauci de atata cautare sau prea lunga asteptare, ne dorim o strangere de
mana, o mangaiere sau o soapta... Noi facem alegerile. Am inteles ca nu timpul ne va
vindeca sufletul...ci dragostea din noi"

Cine sunt eu? Sunt doar un om ca toți oamenii... un om cu calități și cu defecte ... Un om cu
greșeli omenești, cu experiențe de viață frumoase dar și urâte, un om cu frământări
interioare și cu temerii un om care a fost foarte fericit dar și cumplit de nefericit, un om
care s-a prăbușit și s-a ridicat de multe ori, un om care de câteva ori s-a abandonat pe sine,
dar care s-a regăsit de fiecare dată. Un om care a crezut orbește în oameni, în fericire și în
iubire și care a cunoscut gustul amar al eșecurilor și al dezamăgirilor... Sunt un om care a
înțeles într-un târziu că viața nu trebuie să fie perfectă pentru a fi fericit și că fericirea nu
este condiționată de a avea totul, ci de a te avea pe tine, de a fi liber și de a avea iubire..

Nu am ce sa iti ofer …Nu mai am nimic …Tot ce am avut am dat deja.Toti au primit cate
ceva...Fiecare persoana din viata mea are ceva care sa-i aminteasca de mine in clipele
cand va fi singura. Una un vis, alta un gest, una o speranta, alta o clipa de dragoste, una
un zambet dimineata in zori, alta o mana calda pe obraz cand ii era greu, toate au 100 de
grame de tandrete. As vrea sa iti dau si tie ceva, insa...pentru tine, imi pare rau...chiar nu
mi-a mai ramas nimic...Daca vrei, uite, mai am ceva, mic, marunt...nu stiu daca o sa iti
placa. E un lucru inutil si fara sens...insa daca vrei ia-l tu. E singurul lucru care mi-a mai
ramas! Sufletul meu...

Eu te primesc, ca de fiecare dată, în paginile sufletului meu ... Depinde numai ... ce anume
te aduce aici ... Curiozitatea specific umană sau frumusețea ta sufletească?! M-aș bucura să
fie noblețea caracterului tău, care să se muleze pe ceea ce există, neinventat, necosmetizat
din fățărnicie! Deși, lumea în care trăim sau alegem să „ne spunem” gândurile și să ne
dispunem poveștile, s-a pătat de comun, s-a îmbâcsit de banal, s-a deteriorat de atâta
rutină ... Și totuși ... indiferent că tu crezi sau nu ... indiferent că porți sau nu, un zâmbet
ironic, în colțul gurii ... nu totul este compromis, nu totul este degradat ...

Încă există romantism, încă există puritate sufletească, încă există iubire, dragoste ... fără
condiție și fără o anume vârstă impusă ...

Pentru mine, viața nu se raportează la sex (dragoste) ... Pentru că întradevăr, pasiunea
înalță ... DAR ... pasiunile „înjosesc”!

O relație serioasă se bazează pe comunicare, înțelegere, apreciere, respect, afecțiune,

romantism și multă iubire!

E greu să iubești o femeie care a fost mult timp singură pentru că ea e ceva mai selectivă ...
Se teme să nu o rănească cineva și își permite să nu dea voie oricui să intre încălțat în sufletul
ei ... Dacă vrei să iubești o astfel de femeie, ai face bine să pășești desculț în sufletul ei, ai
face bine să nu lași „dezordine”, ai face bine să ai grijă să te porți frumos cu ea și să o iubești
sincer ... Te va primi în sufletul său crezând că ești un om special, dacă nu vei fi și îi vei greși,
te va uita ca pe oricine … Și nu știu dacă e mai trist să fii rănit de un om care a știut să facă ce
au mai făcut și alții ... sau să fii uitat de cineva care te-a iubit așa cum s-ar putea să nu o mai
facă nimeni altcineva ... E foarte greu să iubești o astfel de femeie ... Tu va trebui să fii foarte
bun și să o iubești enorm ca să îi poți demonstra că merită să lase siguranța singurătății
pentru a risca să fie fericită din nou iubind acel om care, prin gesturile sale, promite că nu va
fi ca ceilalți și că nu va răni, ci va iubi necondiționat și sincer ... cu adevărat ... E greu pentru
că ea nu mai crede în cuvinte ... Crede doar gesturi și fapte concrete ... O astfel de femeie
sunt și eu ...

Nu-s urată, nici frumoasă...

Nu sunt bună, nici prea rea...
Nu sunt floare și nici pom...
Sunt ceea ce sunt: un OM!
Nu sunt mare, dar nici mică,
Am curaj dar mi-e și frică,
Am speranțe și visez,
Pot să cânt și să dansez.
Nu sunt înger dar nici drac,
Pot să mă cert, pot să tac,
Nu-s perfectă, mai greșesc,
Pot să-ascult și să vorbesc.
Nu sunt proastă, sunt deșteaptă,
Nu văd strâmb, sunt perfect dreaptă,
Nu urăsc, nu mă răzbun
Iau din viață doar ce-i bun.
Nu-s tristă, nici fericită,
Pot iubi chiar de-s iubită,
Nu-s moale, dar nici de fier,
Nu-s naivă, nu disper.
Nu-s săracă, n-am averi,
Rezist, lupt când am „căderi”,
Sunt un chip pierdut în lume…
Cu o viață și un nume.
Nu mi-e rău, dar nici prea bine,
Am tupeu dar și rușine
Și pot spune-ntr-un final,
Sunt ca tine, om normal.
Asta sunt,
Silvia mă cheamă,
Cine vrea, mă bagă-n seamă…
Cui nu-i place felul meu,
N-am ce-i face…
AȘA SUNT EU!

Mai există oare bărbați care te iubesc cu adevărat și sincer, care nu-și bat joc și vor să fie cu
tine pentru că te iubesc, nu c-ar avea un interes anume, care nu se dau la tine din primul
minut în care te-au cunoscut, care nu se rușinează sau le e frică să te ia de mână chiar și
atunci când sunt cu prietenii?!

Mai există oare bărbați care nu te vor doar dezbrăcată, care te îmbracă atunci când ți-e frig,
care au grijă de tine ca să nu răcești, care știu să ofere flori chiar și fără să fie o ocazie
specială, care nu spun „gagico”, ci „iubito”?! Bărbați care sunt geloși din simplul fapt că țin la
tine?!

Sunt eu ... și atât ... Descoperă-mă! ... Nu e cazul să mă blochezi când discuțiile nu-s pe placul
tău! Fii sincer și direct în comunicare! „Trebuie să știi că atunci când alegi să iubești o femeie
deșteaptă, alegi în același timp să fii un bărbat adevărat. Asta pentru că o femeie deșteaptă
nu poate fi iubită de nici un alt tip de bărbat, pentru că nu poate fi înțeleasă, și nici nu-i poate
face față ...” Vorba americanilor, You Can’t Handle IT
Am obosit. Am obosit să mă scuz, să dau explicații și să încerc să înțeleg. Am obosit să nu fiu
„auzită” atunci când încerc să spun ceva. Am obosit să-mi fie puse sub lupă fiecare gest,
fiecare cuvânt, fiecare acțiune. Am obosit să mă simt vinovată pentru nimic. Am obosit să-mi
car sufletul greu de fiecare dată când vorbele mă rănesc mai mult decât aș vrea. Am obosit să
vorbesc și am obosit să tac. Am obosit să vreau și să nu pot. Am obosit să dau mereu, mereu
și să primesc înapoi doar resturi, firimituri. Am obosit să văd atâția oameni orbi. Am obosit să
duc lupte care nu sunt ale mele. Am obosit să întind mâna și să văd doar spatele. Am obosit.

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în
iarna durerii.

Te rog să mă tratezi cu blândețe și să nu-mi ucizi speranțele. Privește-mi ochii și citește în ei,
un dulce vis în care a încolțit așteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt
doar un simplu om care speră, crede, visează, iubește, într-un cuvânt: trăiește.

Aprilie, trezește-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireș dornice de a alunga
monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta
sufletului, potolește-mi setea și foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul.

Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta liniște și zâmbet, lalele
frumoase ca dorurile îndrăgostiților, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea
clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri și speranță ca sufletu ce te
așteaptă neîncetat, gingașe panseluțe ca iubirile ce ne colorează viețile și magnoliile, reginele
zilei, discrete și iubite, la fel ca sentimentele ce le aștern în poezie. Tu însemni buchetul de
primăvară ce l-am pus la reverul gândului.

Aprilie, te-aș mai ruga să mă înveți să fiu mai bună cu mine și cu cei din jur, să dăruiesc mai
mult din sărăcia sau bogăția sentimentelor mele, să mă ofer lumii ca un dar de bucurie, de
iubire, de lumină, prin jertfirea cuvintelor pe altarul inimilor frumoase. Ajută-mă să râd din
inimă, să cunosc puterea dragostei, să creez un început pentru a fi mai iertătoare, mai plină
de compasiune și de frumusețe.

Parcă prea ne ies oamenii din suflete. S-a întâmplat ceva cu noi, cu sentimentele noastre, cu
sufletele noastre. Ne îndepărtăm cu prea multă ușurință unii de alții, ne greșim prea des sau
mai degrabă, ne iertăm prea rar. Oamenii se întorc împotriva oamenilor din atât de multe
motive lipsite cu adevărat de esență. Și se rănesc. Pentru că nu le pasă, pentru că au ambiții,
pentru că nu mai țin cont de ce îi leagă cu adevărat. Se uită. Pentru că nu se acceptă așa cum
sunt, pentru că nu mai au răbdare să privească dincolo de tăcere, pentru că sunt preocupați
cu satisfacerea propriul ego, astfel încât nevoile altora nu îi mai interesează. Încetează să se
mai iubească, să se mai respecte, să mai fie unul pentru altul, pentru că nu mai sunt învățați
să fie loiali. Se îndepărtează încet, dar sigur. Se îndepărtează de tot. Parcă am uitat, noi toți,
să ne legăm unii de alții sufletește. Poate că ăsta e motivul pentru care ne pierdem prea
repede. Poate că noi suntem singurii vinovați și trăim realitatea învinuindu-ne reciproc.
Căutăm scuze în loc să găsim soluții. Ca să nu ne mai rătăcim cu atâta ușurință. Ca să nu mai
trăim atâta neputință. Cu riscul de a mă repeta, o spun iarăși: mi-e dor de oameni. De suflete.
Mi-e dor de armonie în jurul meu. Mi-e dor să văd oameni mulțumiți și exuberanți. De
optimism. Mi-e dor de oameni ai sufletului meu, care și-au păstrat locul lor, chiar dacă acum
sunt departe și poate că nu o să-i mai văd vreodată. Eu nu pot să uit oamenii. Nici să-i urăsc.
Pot doar să-i iubesc, să-i iert și să-i las să plece dacă nu mai vor să stea. Dar nu să-i uit. Nu să-
i scot din suflet. Mi-e dor. De suflete legate pe viață. De povești cu oameni, care te fac să
vibrezi și să crezi că mai avem o șansă. Noi, ca omenire. Mi-e dor, mă crezi? Parcă îmi tremură
sufletul de dor de suflete. Parcă văd numai carcase goale. De asta cred că mi-e atât de
dor...de suflet, de uman.

Eu te primesc, ca de fiecare dată, în paginile sufletului meu ... Depinde numai ... ce anume te
aduce aici ... Curiozitatea specific umană sau frumusețea ta sufletească?! M-aș bucura să fie
noblețea caracterului tău, care să se muleze pe ceea ce există, neinventat, necosmetizat din
fățărnicie! Deși, lumea în care trăim sau alegem să „ne spunem” gândurile și să ne dispunem
poveștile, s-a pătat de comun, s-a îmbâcsit de banal, s-a deteriorat de atâta rutină ... Și
totuși ... indiferent că tu crezi sau nu ... indiferent că porți sau nu, un zâmbet ironic, în colțul
gurii ... nu totul este compromis, nu totul este degradat ... Încă există romantism, încă există
puritate sufletească, încă există iubire, dragoste ... fără condiție și fără o anume vârstă
impusă ... Pentru mine, viața nu se raportează la sex (dragoste) ... Pentru că întradevăr,
pasiunea înalță ... DAR ... pasiunile „înjosesc”!

Vorbesc și mult față de tine ... poate te și plictisesc ... Dar pentru mine e foarte importantă
comunicarea, înțelegerea, aprecierea, respectul, afecțiunea, romantismul și iubirea, în
construirea unei relații serioase, foarte frumoase și de viitor ... În fine ... Gata! Nu mai
vorbesc!

O relație serioasă se bazează pe comunicare, înțelegere, apreciere, respect, afecțiune,

romantism și multă iubire!