Democratia

-Referat Politologie-

Student: MARCHIS SORINA

Anul I, grupa IV

1
 NOTIUNI INTRODUCTIVE

Termenul “democraţie” este un compus din doi termeni ai limbii greceşti

antice: demos = popor; cratos = putere şi s-ar traduce prin “puterea poporului”.
Acest termen ar desemna, aşadar, din punct de veder etimologic, un regim politic
în care “cei mulţi”, poporul, ar deţine şi exercita puterea politică.
Democraţia antică (diferită de tiranie – conduce unul singur, oligarhie –
conduce un grup restrâns, aşa cum erau clasificate regimurile politice atunci) a
fost o formă de organizare politică apărut în contextul socio–politic al cetăţilor–
stat greceşti. Aceste oraşe-stat au fost entităţi autonome politic, având propria
organizare, propria armată, proprii zei, propria cultură, propria identitate, propriile
relaţii diplomatice. Dese războaie au avut loc între aceste cetăţi –stat, iar, de
obicei, în cazul în care nu erau exterminaţi şi oraşul lor distrus, cei înfrânţi în astfel
de războaie erau transformaţi în sclavi. De aceea organizarea socială şi politică
avea un rol foarte important pentru fiecare individ, existenţa fiecăruia depinzând
în mod direct de supravieţuirea colectivităţii. Interesele comunităţii erau
întotdeauna considerate superioare intereselor particulare, individuale. Omul era
considerat o “fiinţă socială” prin excelenţă.
În democraţiile antice numărul celor care aveau drepturi politice (adică a
cetăţenilor) era şi mai redus. Erau excluşi din rândul cetăţenilor femeile, străinii
(chiar dacă locuiau în cetetea respectivă întreaga lor viaţă, sau dacă s–au născut
din părinţi străini) şi sclavii. Procesul de luare a deciziilor politice era unul colectiv,
în sensul în care cetăţenii se adunau în agora (piaţa publică), se delibera public
asupra chestiunilor controversate, după care se trecea la vot. Funcţiile publice,
magistraturile şi, în general, orice funcţie oficială erau ocupate prin tragere la
sorţi, şi prin rotaţie, astfel încât fiecărui cetăţean îi revenea responsabilitatea
anumitor sarcini publice. Orice funcţie publică avea o durată limitată (un an de
obicei), iar serviciul militar era obligatoriu pentru toţi cetăţenii.
Democraţia antică a fost, aşadar, o democraţie participativă (toţi cetăţenii
participau – erau obligaţi de fapt să participe - la procesul de luare a deciziilor
politice) sau o democraţie directă.
Democratia moderna s-a nascut in conditiile afirmarii unor noi grupuri si
clase sociale, ce au fortat sistemele politice traditionale sa se transforme si sa se
reorganizeze radical. Procesul de secularizare a vietii sociale si de autonomizare a
valorilor, activitatilor si institutiilor, a dus in mod firesc la separarea puterii
seculare de cea reprezentata de instantele religioase. In prima instanta, disocierea
dintre stat si biserica este astepctul fundamental.

2
În democraţiile moderne, există o separare a sferei publice de sfera vieţii private,
acesta din urmă fiind protejată de ingerinţele puterii publice (o distincţie
inexistentă în democraţia antică). Sfera vieţii private este circumscrisă de o serie
de drepturi (garantate prin lege) – dreptul la proprietate, dreptul la libera
asociere, dreptul de exprimare, dreptul de liberă circulaţie etc., pe care nu numai
că statul nu trebuie să le încalce, dar trebuie să le şi protejeze în mod egal şi
imparţial pentru fiecare cetăţean al său.

Noile forte sociale au reusit sa impuna, pana la urma(prin revolutii/miscari

ample reformatoare) o noua formula de sistem politic, anume una care sa
garanteze concomitant libertatea individuala, drepturile omului, alegerea libera a
conducatorilor politici si controlul guvernantilor de catre cetateni egali in drepturi,
ordinea sociala, promovarea interesului public si securitatea indivizilor intr-un
cadru politic reglementat. Aceasra noua formula de system politic este numita
DEMOCRATIE.

După cum afirma şi Robert Dahl, atunci când se discută despre democraţie,
ceea ce produce cea mai mare confuzie în rândul oamenilor, este faptul că
democraţia reprezintă atât un ideal, cât şi o realitate. În concepţia sa, democraţia
este un proces încadrul căruia cetăţenii obişnuiţi exercită un control relativ mare
asupra liderilor lor. Tocmai pentru a clarifica viziunea asupra acestui sistem de
guvernare, autorul schiţează câteva criterii care ar trebui îndeplinite de o formă de
conducere, pentru ca aceasta să poată fi numită democraţie:
1.Participare efectivă – toţi cetăţenii ar trebui să aibă posibilităţi egale şi
reale de exprimare şi statuare a părerilor pe care le au privind politica care ar
trebui urmată.
2.Egalitatea la vot – fiecare membru al societăţii trebuie să aibă dreptul la
vot,iar voturile trebuie să aibă aceeaşi pondere, indiferent de persoana care l-a
acordat, adică să fie considerate egale.
3.Înţelegerea luminată – trebuie să se acorde şanse egale şi o perioadă de
timp rezonabilă cetăţenilor pentru a se informa asupra unor posibile politici
alternative şi asupra consecinţelor lor, pentru a putea decide în cunoştiinţă
decauză.
Pentru ca aceste condiţii să fie actualizate în viaţa politică reală, puterea
politică trebuie să ofere cel puţin opt garanţii instituţionale:
1. libertatea de a crea şi adera la organizaţii;
2. libertatea de expresie
3. dreptul de vot

3
 4. dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin public (voturi);
5. surse alternative de informare;
6. eligibilitatea funcţiilor publice;
7. alegeri libere şi corecte;
8. instituţii care să asigure dependenţa politicii guvernamentale de voturi şi
de alte forme de exprimare a preferinţei (un exemplu de astfel de instituţie e
Parlamentul)

FORME ALE DEMOCRATIEI

Democraţia îmbracă două forme: directă şi reprezentativă.

Cea directă, presupune ca toţi membrii unei societăţi să participe la luarea
deciziilor de interes public, pe când cea reprezentativă presupune delegarea unei
persoane sau a unui grup restrâns de persoane alese din cadrul societăţii care să
se ocupe de problemele publice şi să reprezinte în mod legal interesele
cetăţenilor, adică „guvernarea se face prin reprezentare,nu personal”.
Democratia orizontala(directa) implica extinderea dreptului de vot,
pluralismul politic, competitia dintre partide si grupuri de interese, libertatea
opiniilor, participarea politica, alegeri libere si diverse forme de consultare a
populatiei in legatura cu politicile avansate de partide fata de unele chestiuni
sociale controversate, inclusive recurgerea la instrumental democratiei directe-
referendumul popular.
Democraţia antică putea fi considerată o democraţie directă, dar nu în
sensul strict al conceptului, deoarece existau şi atunci guvernanţi şi guvernaţi, dar,
cu toate acestea,era un sistem în care conducătorii şi cei conduşi se aflau într-o
relaţie directă. Aplicabilitatea democraţiei directe susţine că ar fi posibilă aplicarea
acestei forme, cu respectarea anumitor condiţii (un număr relativ restrâns de
persoane, spaţiul geografic în cadrul căruia se aplică democraţia directă să fie şi el
restrâns, participarea reală şi eficientă a cetăţenilor la viaţa publică şi politică, cu
riscul neglijării celorlalte aspecte ale vieţii sociale), care însă în societăţile
contemporane nu se mai regăsesc, şi din acest motiv guvernarea după acest
sistem ar produce mari dezavantaje şi ar fi total ineficientă pemăsură ce numărul
participanţilor ar creşte.
Trebuie menţionat faptul că elemente ale democraţiei directe se regăsesc
înformele de guvernare contemporane, cum ar fi: referendumul, adunările locale
sau generale, scrutinele pentru alegerile prezidenţiale sau pentru demiterea

4
preşedintelui unui stat (de exemplu, referendumul care a avut loc în România
pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu).
Democratia vertical se refera la procesul decisional ce se desfasoara in
interiorul sistemului politic, la procesul de luare a deciziilor prin regula majoritatii,
la guvarnarea pe baza legilor elaborate de institutiile deliberative si
representative, deci la democratia reprezentativa. Precizarile lui Sartori sunt
esentiale pentru a caracteriza democratia ca sistem de guvernare. El spune ca
democratia electoral este doar o premise, intrucat cetatenii, in cadrul alegerilor
legislative, “decid <<cine urmeaza sa decida>>”, alegand actorii politici care vor
decide efectiv asupra chestiunilor controversate.

DEMOCRATIA IN ROMANIA
In ultimul timp, se inmultesc semnele ingrijoratoare cu privire la starea
democratiei romanesti. Incepem sa ne intrebam daca mai traim intr-o democratie
sau, mai grav, daca am trait pana acum intr-un astfel de sistem. Cu toate ca,
aparent, suntem acceptati peste tot in Europa si in lume ca o democratie
functionala, in fapt nu suntem. Cel mult, suntem considerati o democratie tanara,
imatura si in curs de consolidare.
Insa realitatea interna nu este atat de roza. Avem o continuitate de practici
antidemocratice in ultimii ani, care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Insa orbirea
partizana a analistilor si a mass-media e atat de profunda, incat nimeni nu isi mai
ia ragazul unei priviri de ansamblu, lucida si obiectiva. Fiecare dintre analistii
presei se concentreaza pe greselile reprezentantului taberei adverse: adeptii lui
Traian Basescu au facut o obsesie compulsiva pentru Ponta, pe cand cei ai USL
continua sa fie obsedati de Traian Basescu. Fiecare vede abuzurile antidemocratice
savarsite de cel pe care il detesta, insa le trece cu tandrete in plan secund pe cele
ale protejatului sau. In final, nimeni nu are de castigat de aici, ci cu totii avem de
pierdut… democratia.

CONCLUZIE
“Metoda democratic este acel aranjament institutional pentru a ajunge la
decizii politice, in care indivizii dobandesc puterea de a decide intr-o lupta
competitive pentru voturile cetatenilor.” (definitia procedural a lui Schumpeter).

5
 BIBLIOFRAGIE
 POLITOLOGIE, NOTE DE CURS- NICOLAE BUJDOI, 2009
 Democratia- Atanasov Dumitru
 POLITOLOGIE-GH. FULGA, 2005